TEMA

DREPTUL PROCESUAL PENAL

Redactează un eseu structurat pe 200 de rânduri (12 Times New Roman la 1,5 rânduri) în
care să dezvolţi subiectul administrării probelor.

RĂSPUNS:
Probele în procesul penal au importanță deosebită în sfera procesuală, incluzând în
această categorie sfera procesual civilă și procesual penală. Prin raportare la sfera
procesual penală, proba în procesul penal reprezintă, stricto sensu, orice element de fapt
care contribuie la aflarea adevărului în cauză. Aceasta are un rol fundamental pentru
soluționarea cauzei care a fost dedusă judecății, iar pe baza sa instanța va putea dispune
soluțiile prevăzute și precizate de către lege (condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei,
amânarea aplicării pedepsei).
Conform art. 97 din Codul de procedură penală român, proba reprezintă orice element
de fapt care este utilă pentru constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la
identificarea persoanei (persoanelor) care a săvârșit-o, dar și la cunoașterea împrejurărilor
necesare pentru justa soluționare a cauzei. Teza finală a art. 97 precizează faptul că, pentru a
constitui probă în procesul penal, trebuie să fie întrunită și condiția de a contribui la
aflarea adevărului în procesul penal.
În privința probelor sunt aplicabile mai multe reguli. În materie de administrare a
probelor, în cursul urmăririi penale, revine obligația organului de urmărire penală de a strânge
și de a administra probele în procesul penal, conform art. 100 din Codul de procedură
penală, atât în favoarea cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului (în cele două
modalități: din oficiu sau la cerere). În ceea ce privește faza de judecată, se precizează faptul
că instanța de judecată va administra probe din oficiu (dar și la cererea procurorului, a
persoanei vătămate și a părților) când va considera că este necesar pentru formarea propriei
convingeri. Soluția precizată de art. 100 din Codul de procedură penală cu privire la
administrarea probelor este una dublată de admiterea sau respingerea cererii, în mod motivat.
Cererea privind administrarea probelor se poate respinge de către organele judiciare (incluzând
în această categorie organele de cercetare penală, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți,
judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată) în anumite situații. Acestea sunt
precizate în mod concret, categoric, de către Codul de procedură penală, în cadrul art. 100, alin.
(4), astfel: atunci când o probă nu este necesară, când proba este imposibil de obținut, când
cererea este formulată de o persoană neîndreptățită, când administrarea probei este contrară legii,
când proba nu este relevantă în raport de obiectul probațiunii și în situația în care se apreciază
faptul că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei s-au administrat
suficiente mijloace de probă în respectiva cauză.

Administrarea probelor în procesul penal va respecta un principiu fundamental,

intitulat principiul loialității administrării probelor. Conținutul acestui principiu este reflectat
prin intermediul art. 101 din Codul de procedură penală, iar conform acestuia, este oprit să se
întrebuințeze amenințări, violențe, ori alte mijloace de constrângere, promisiuni sau
îndemnuri în scopul de a se obține probe. În cele ce urmează vom dezvolta și sancțiunile
aplicabile probelor obținute în atare fel. Conform alin. (2) din cadrul aceluiași articol, este
interzisă folosirea de metode sau tehnici de ascultare care ar avea ca efect afectarea
capacității persoanei ascultate, în sensul imposibilității sale de a mărturisi fapte în mod
voluntar și conștient, acele fapte constituind obiectul probei. În situația în care chiar persoana
ascultată ar consimți la ascultarea sa prin utilizarea unor atare mijloace, legea păstrează
interdicția ca fiind una validă, dincolo de consimțământul persoanei care ar urma să fie ascultată.
O altă interdicție pe care legea procesual penală o prevede este valabilă pentru organele judiciare
penale (aplicabilă și persoanelor care acționează pentru organele judiciare penale), în sensul
imposibilității acestora de a provoca  o persoană la săvârșirea sau la continuarea săvârșirii unei
fapte de natură penală, pentru a obține probe în procesul penal. Atare interdicție prevăzută în
cadrul alin. (3) este una benefică și vădit îndreptată către protecția persoanelor în sfera procesual
penală.
Cu privire la probele în procesul penal, după cum am precizat anterior, sancțiunea
aplicabilă probelor obținute în manieră nelegală este reprezentată de
excluderea probelor și de imposibilitatea de folosire a acestora în procesul
penal. Prevederile art. 102 din Codul de procedură penală sunt relevante în acest sens. Este
precizat faptul că probele care au fost obținute prin tortură sau probele care derivă din
probele obținute prin tortură, nu pot să fie folosite în cadrul procesului penal. De asemenea,
legea exclude folosirea în procesul penal a probelor obținute în mod nelegal. Cu privire la
actele prin care fie s-a dispus, fie s-a autorizat administrarea probei, fie prin care s-a administrat
proba, determină excluderea probei din procesul penal. În materie de constituționalitate cu
privire la art. 102, alin. (3) din Codul de procedură penală, privind nulitatea actului prin care s-a
dispus sau autorizat administrarea probei, sau prin care s-a administrat proba, este relevantă
Decizia nr. 22/2018 a Curții Constituționale a României. Cu privire la această decizie, Curtea
Constituțională a României a constatat că dispozițiile sunt constituționale numai în măsura în
care prin sintagma ,,excluderea probei” se va înțelege și ,,eliminarea mijloacelor de probă din
dosarul cauzei”.
Aprecierea probelor în materie procesual penală va respecta regulile art. 103 din Codul
de procedură penală. În sensul precizat, probele nu vor avea o valoarea care a fost stabilită
anterior de către lege, ci ele vor fi supuse liberei aprecieri a organelor judiciare (organe de
cercetare penală, procuror, judecător de drepturi și libertăți, judecător de cameră preliminară,
instanță de judecată). O prevedere importantă este reflectată prin intermediul alin. (2) al aceluiași
articol, în sensul în care atunci când instanța de judecată trebuie să ia o decizie cu privire la
existența unei infracțiuni și la existența vinovăției inculpatului în cauză, aceasta trebuie să facă
trimitere la toate probele existente și evaluate. Instanța de judecată va putea dispune
condamnarea unei persoanei numai în situația în care are convingerea, conform art. 103,
alin. (2) din Codul de procedură penală, că acuzația a fost dovedită (dincolo de orice
îndoială rezonabilă).

Conform art. 97 din Codul de procedură penală:

(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau
inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea
împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului
în procesul penal.
(2) Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace:
a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului;
b) declaraţiile persoanei vătămate;
c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente;
d) declaraţiile martorilor;
e) înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de
probă;
f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.