Universitatea Danubius Galati

Facultatea de Drept

Forma de Învățământ: ID

DREPT PENAL GENERAL I

TEMA NR 1

STUDENT: SIMION PAULA

AN: II

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: Lect. Univ. Dr. Angelica Daniela Staicu

TC1: Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (12 Times New Roman la 1,5 rânduri), în
care să dezvolţi, pe lângă idei şi informaţii din alte surse, următoarele aspecte:
a) Aplicarea legii penale în spaţiu și în timp. Evidențiați câteva aspecte (relevante) ale cerinței
date, cu trimitere la soluții din practica judiciară;
Aplicarea legii penale în spațiu constă în activitatea de traducere în viață a prevederilor legii
penale în raport cu locul comiterii diferitelor infracțiuni (țară sau străinătate) de către cetățenii
români sau străini.

Legea penală română se întinde spatial, până unde se întinde suveranitatea. Legea este teritorială,
se aplică tuturor infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României, și se adresează tuturor
persoanelor care se regăsesc pe teritoriul românesc și care trebuie să se supună prevederilor
acesteia.

Există situații când sunt săvârșite fapte prevăzute de legea penală și în străinătate, fie de cetățenii
români fie de cetățenii străini, ce sunt îndreptate împotriva intereselor statului roman sau ale
căror victim sunt cetățeni români.

Săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul României

Conform art. 8 alin (1) NCP, această ipoteză este guvernată de principiul teritorialității: “legea
penală română se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României”; așadar calificarea faptei,
condițiile răspunderii penale, aplicarea sancțiunilor și executarea lor se realizează pe baza legii
penale române, indiferent de subiectul pasiv.

De la acest principiu există și excepții ce decurg din tratatele la care România este parte și se
referă la faptele săvârșite de persoanele care se bucură de imunitate – reprezentanți diplomatici,
șefi de stat, miniștri de externe.

Săvârșirea unei infracțiuni în afara teritoriului României

Sunt 3 principii care stau la baza:

- Principiul personalătății legii penale prevăzut în art 9 NCP care prevede că: “legea penală
se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului României de către un cetățean român
sau de către o persoană juridică română, însă numai dacă pedeapsa prevăzută de legea
română este detențiunea pe viață ori închisoarea mai mare de 10 ani”. Astfel, fapta
trebuie doar să fie calificată ca infracțiune de către legea penală română, fără să conteze
 dacă este calificată ca infracțiune și potrivit legii locului unde s-a produs, iar persoana
care săvârșește fapta are cetățenie română în momentul sîvârșirii ei.
- Principiul realității legii penale – conform art. 10 NCP “legea penală română se aplică
infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin sau o persoană
fără cetățenie, contra statului român, contra unui cetățean român sau a unei persoane
juridice române”. Pentru a aplica astfel legea penală română, condițiile sunt: calificarea
faptei ca infracțiune conform legii penale române și existența unei proceduri în statul
unde s-a produs fapta.
- Principiul universalității legii penale – conform art 11 NCP “legea penală română se
aplică și altor infracțiuni decât cele prevăzute de art.10, săvârșite în afara teritoriului țării
de un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, care se află de bunavoie pe teritoriul
României”. Astfel se presupune îndeplinirea condiției referitoare la asumarea de către
statul roman a obligației de a reprima infracțiunea pe baza unui tratat international și a
condiției existenței unei cereri de extrădare sau predare a subiiectului active, cerere care a
fost refuzată.

În concluzie, putem spune că problemele privind aplicarea legii penale în spațiu privesc atât
aplicarea legii penale române infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României cât și în afara
teritoriului României, la care se adaugă și cele ce privesc cooperarea internațională.

Exemplu:

1. În sarcina lui E.M. s-a reţinut faptul că, în timp ce se afla la pescuit pe Marea Neagră
împreună cu alţi pescari, printr-o manevra greşită a bărcii pe care o conducea, a determinat
căderea în mare a lui O.I. Din cauza unei lovituri suferite în cădere şi a valurilor mari, O.I. nu a
putut să înoate şi nu a putut fi salvat, găsindu-şi moartea prin înec.
Se pune întrebarea dacă fapta de ucidere din culpă cade sau nu sub incidenţa legii noastre penale.
R : Fapta fiind săvârşită în apele teritoriale ale României este aplicabilă legea penală română.
Aceeaşi soluţie şi dacă fapta s-ar fi comis în afara mării teritoriale, fapta săvârşită pe
ambarcaţiunea română fiind considerată pe teritoriul ţării.

Aplicarea legii penale în timp - Aplicarea legii penale în timp indică soluționarea prealabilă
a unor probleme privind determinarea legii incidente și aplicabile în reglementarea relațiilor
de apărare social la un moment dat. Asistăm la o permanentă mișcare a legislației penale.
Relațiile de apărare socială reglementate prin legile penale sunt legate în timp de momentul
săvârșirii faptei și de legea penală care prevedea acea faptă ca infracțiune.

Principiile care guvernează aplicarea legii penale în timp sunt menite să dea soluții la
problemele de interacțiune a timpului cu faptele, să determine legea penală aplicabilă.

Conform art. 10 NCP “legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite cât ea este în vigoare”.
Răspunderea penală se stabilește conform legii în vigoare în momentul săvârșirii infracțiunii,
întrucât rațiunea legii penale este aceea de a reglementa relațiile de apărare social existente
sau născute cât ea se află în vigoare. Rezulta ca “legea dispune numai pentru viitor, cu
excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Legea penală nu poate fi extinsă
asupra unor fapte săvârșite ulterior, după ieșirea ei din vigoare, deci nu ultractivează. Dacă
principiul activității ar avea un character absolut, s-ar ajunge la imposibilitatea rezolvării
unor cazuri.

Principiul activității este susceptibil de două excepții:

- Retroactivitatea – aplicarea prevederilor, a efectelor acesteia unor fapte comise înainte de

intrarea în vigoare a legii respective. Legile care retroactivează sunt:
a) Legea penală în conținutul căreia se prevede expres că urmează să se aplice și unor
fapte săvârșite anterior intrării ei în vigoare – art 15 alin (2) din Constituție
b) Legea interpretativă
c) Legile care prevăd măsuri de siguranță și educative – art 12 alin (2) NCP
d) Legea penală de dezincriminare – conform art. 12 alin (1) NCP
e) Legea penală mai favorabilă – conform art 13 alin (1) NCP
- Ultraactivitatea – se referă la aplicarea legii penale unor fapte comise după ieșirea din
vigoare a legii respective. Se justifică prin faprul că, dacă nu ar exista, ar însemna că cei
care au săvârșit faptele prevăzute de legea penală temporară sau excepțională, să fie
urmăriți și judecați după ieșirea din vigoare a acestor legi, cee ace este în neconcordanță
cu principiile dreptului penal.
Aplicarea legii penale mai favorabile – se aplică atunci când ea apare în timpul procesului penal,
când o condamnare este pronunțată pe baza unei legi vechi și până la executarea în întregime
apare o lege nouă mai favorabilă.

Aplicarea legii mai favorabile faptelor nedefinitiv judicate – problema incidenței legii penale mai
favorabile apare numai în măsura în care fapta respective a fost săvârșită în întregime sub
imperiul legii vechi. Criteriile în funcție de care o lege este considerate mai favorabilă sunt:

- Condiții de incriminare – va fi mai favorabilă legea care prevede unele condiții pentru
existența faptei ca infracțiune
- Condiții de urmărire și judecată – va fi mai favorabilă o lege care prevede unele cauze
care înlătură caracterul penal al faptei, spre deosebire de unele care nu le prevăd
- Natura sancțiunilor – sancțiunea constituie cel mai important criteriu, deoarece orice
proces penal, de cele mai multe ori, se finalizează cu aplicarea unei sancțiuni penale care
dacă este mai blândă, va imprima același character legii care o prevede.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive – in NCP, la art. 14 și art 15,
sunt prevăzute 2 situații de aplicare a legii mai favorabile în acest caz:

- Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile – este obligatorie ori de câte ori legea
nouă înlocuiește pedeapsa mai grea, pronunțată de instanță în baza legii vechi, cu o
pedeapsă de o natură atenuată. Aplicarea obligatorie a legii ,mai favorabile privește atât
pedepsele neexecutate sau în curs de executare, cât și cele executate.
- Aplicarea facultativă a legii mai favorabile – este necesar:
a) Să existe o hotărâre de condamnare definitivă la pedeapsa închisorii
b) Legea nouă este mai favorabilă, aceasta reieșind din limitele mai reduse de pedeapsă
față de legea anterioară
c) Pedeapsa aplicată și rămasă definitive este mai mica decât maximul prevăzut de legea
nouă. Ori cel mult egală cu acest maxim
d) Instanța să aprecieze cp este necesară reducerea pedepsei, apreciere ce va fi formată
după criteriile oferite în lege.
De legea nouă mai favorabilă urmează să beneficieze și cei care au executat pedeapsa, ori
executarea acesteia s-a stins prin vreun mod prevăzut de lege. În acest caz, pedeapsa prevăzută
în hotărârea de condamnare se reduce cu o tremie. Această reducere este obligatorie.

Exemplu:

Legitima apărare. Provocare- ICCJ, secţia penală, decizia nr 429/2003, nr 1/2005, pag 167
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută în art 174, cu
aplicarea art 73 lit b) Cod penal.
Instanţa a reţinut că, în jurul orei 5 a zilei de 25 septembrie, când încă era întuneric, inculpatul,
care locuia singur în casă, a fost trezit din somn de o izbitură în uşa camerei în care dormea.
În momentul deschiderii uşii, inculpatul a văzut în faţa acesteia pe consăteanul său cunoscut ca o
persoană cu purtări violente, având un băţ masiv în mână. La întrebarea inculpatului cum a intrat
în curte, acesta nu a răspuns, ci l-a lovit de mai multe ori cu băţul în cap. Pentru a se apăra,
inculpatul a luat o securice ce se afla la îndemână cu latul căreia, în momentul în care a fost lovit
din nou peste cap, inculpatul a lovit pe agresor la întâmplare.
În urma schimbului de lovituri, acesta a scăpat băţul din mână şi s-a retras către poarta de intrare
în curte. Temându-se că agresorul se va înarma cu unul din parii aflaţi lângă gard, inculpatul l-a
urmărit şi, ajungându-l la poartă, l-a lovit repetat, după care l-a abandonat şi a mers să anunţe
poliţia de cele întâmplate.
Internată în spital, victima a decedat în aceeaşi zi, datorită unui politraumatism cu fracturi costale
şi ale antebraţului.
La examenul medical s-a constat că inculpatul a suferit leziuni la cap vindecabile în 2 zile de
îngrijiri medicale.
Apelul inculpatului a fost respins.
Curtea supremă de justiţie, Secţia penală, a admis recursul inculpatului şi a dispus achitarea
acestuia, în temeiul art 11, pct 2 lit a, raportat la art 10 alin 1, li e) C. proc pen şi la art 44 alin
(2).
Împotriva deciziei s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că achitarea inculpatului este
greşită, deoarece a continuat să lovească victima şi după ce acţiunea acesteia de a pătrunde fără
drept în locuinţă încetase şi se îndrepta spre poartă pentru a părăsi curtea.

Recursul în anulare este nefondat.

Potrivit art 44 alin (2) C pen., introdus prin legea nr 169/2001, se prezumă că este în legitimă
apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane
prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere,
depedendinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.
Este necontestat că victima a intrat fără drept în curtea casei inculpatului, prin escaladarea
gardului, după care a forţat uşa casei încercând să pătrundă în camera în care acesta dormea.
Trezindu-se pe întuneric, de zgomot produs prin forţarea uşii în fata casei căreia inculpatul,
persoană în vârstă, a văzut un bărbat în putere, despre care ştia că este violent, el era pus în faţa
unui atac material, direct, imediat şi injust, de natură a-i pune persoana într-un grav pericol, care
nu a încetat în tot cursul altercaţiei.
Astfel fiind, s-a constatat că achitarea inculpatului este legală şi temeinică, motiv pentru care
recursul în anulare a fost respins.
b)   Rezolvați următoarea minispeță:

Inculpatul Radu se deplasa la volanul autoturismului său, pe strada V.B. din orașul X, în direcția
Piața Unirii. La intersecția cu str. C., inculpatul a fost contrariat de faptul că persoana vătămată
Andrei s-a angajat în traversarea străzii pe culoarea roșie a semaforului electric, neobservând
acest aspect din cauza faptului că era angajată într-o conversație prin intermediul telefonului
mobil, ceea ce l-a determinat pe inculpat să acționeze brusc pedala de frână. Drept consecință,
inculpatul i-a adresat persoanei vătămate injurii, între cei doi fiind purtată o discuție mai aprinsă.
Andrei a urcat în autoturismul condus de soția sa, care aștepta la intersecția străzilor V.B. și C.,
la culoarea roșie a semaforului, ambii pornind în urmărirea autoturismului condus de inculpatul
Radu. În momentul în care inculpatul a oprit la culoarea roșie a semaforului la intersecția str. E.
cu Piața Unirii, Andrei a coborât din autoturismul soției sale, oprit în spatele autoturismului
inculpatului, și s-a îndreptat spre acesta, cu scopul de a cere lui Radu explicații pentru injuriile
adresate anterior. Între cei doi s-a iscat o discuție contradictorie, Andrei manifestându-se foarte
agresiv verbal. Pentru a intimida persoana vătămată, inculpatul Radu a scos din torpedo pistolul
cu aer comprimat, având destinația de tir sportiv, marca X, cal. 4,5 mm (pe care îl deținea legal,
în baza certificatului de deținător seria CN nr. x), pe care l-a îndreptat amenințător spre Andrei,
determinându-l pe acesta să se refugieze în autoturismul soției sale. Potrivit declarațiilor tuturor
persoanelor audiate, în momentul în care persoana vătămată s-a apropiat de autoturismul condus
de inculpat, portierele erau închise, asigurate, iar geamurile ridicate.

În favoarea sa, inculpatul Radu a susținut că a acționat în legitimă apărare.

În acest caz, cu privire la infracțiunea de amenințare reținută în sarcina inculpatului Radu,

instanța:
 a. va reține cauza justificativă a legitimei apărări;
b. nu va reține cauza justificativă a legitimei apărări, întrucât atacul nu era nici material, nici
direct;
c. va reține excesul neimputabil de legitimă apărare, având în vedere faptul că Radu a
depășit din cauza temerii limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului direct.

Răspunsul corect, din punctul meu de vedere, este varianta b)

Ieșirea violentă -verbală - a lui Andrei nu îndeplineşte condiţiile unui atac material direct,
imediat şi injust, care pune în pericol grav pe Radu, astfel încât nu poate fi reţinută legitima
apărare, excesul justificat şi nici excesul scuzabil, conform dispoziţiilor art 44 alin2 şi 3 şi
respectiv art 73 lit a) C.pen.

De asemenea nu se poate reţine nici legitima apărare prevăzută de dispoziţiile art 44 alin2 C.pen
în condiţiile în care Radu a răspuns prin folosirea pistolului, căci apărarea trebuie să fie
proporţională cu gravitatea atacului.
 BIBLIOGRAFIE
1. Codul penal
2. Boroi A. , Drept penal. Partea generala, Ed. C.H Beck, București 2006
3. Boroi A., Nistoreanu Gh., Drept penal și drept processual penal, Curs selectiv pentru
examen de licență, Ed. All Beck, București 2005
4. Bulai C. Bulai B.N, Manual de drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic,
București 2007
5. Nistoreanu Gh., Boroi A, Drept penal. Partea general, Ed. All Beck, București 2002
6. Note de curs Drept penal. Partea general.