1.

Normele dreptului internaţional public:

a. prevăd în mod expres sancţiuni pentru cazul nerespectării lor
b. nu prevăd în mod expres sancţiuni pentru cazul nerespectării lor
c. au, de regulă, trei părţi: ipoteză, dispoziţie şi sancţiune

2. Dreptul internaţional public reprezintă un ansamblu de reguli:

a. scrise sau nescrise
b. nescrise
c. scrise

3. Dreptul internaţional public reglementează:

a. raporturile dintre state, ca purtătoare de suveranitate
b. raporturile dintre persoane fizice şi persoane juridice
c. toate relaţiile internaţionale

4. Teoria monistă cuprinde:

a. teoria singularităţii iniţiale şi teoria diversităţii
b. teoria priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional şi teoria priorităţii
dreptului internaţional asupra dreptului intern

5. Ordinea juridică internaţională reprezintă:

a. societatea internaţională, în ansamblul ei
b. procesul de constituire şi de aplicare a normelor dreptului internaţional public
c. totalitatea raporturilor dintre persoanele fizice şi juridice aparţinând diferitelor state

6. În problema raportului dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern s-au conturat
două teorii opuse:
a. teoria identităţii în democraţie şi teoria concurenţei în democraţie
b. teoria dualistă şi teoria monistă
c. teoria negocierii şi teoria conflictului

7. Elementul subiectiv al cutumei internaţionale constă în:

a. recunoaşterea de către state a obligativităţii normei cutumiare
b. atitudinea de cooperare a statelor, ca purtătoare de suveranitate, în relaţiile dintre ele
c. practica generală comună a mai multor state, relativ îndelungată constând în acte repetate în timp

8. Instituţia tratatului internaţional este reglementată prin:

a. Convenţia de la Viena din 1969
b. Convenţia de la Viena din 1961
c. Convenţia de la Viena din 1963

9. Obiectul de reglementare al dreptului internaţional public:

a. este alcătuit din raporturile dintre principalele instituţii de stat: preşedinţie, guvern, parlament
b. este alcătuit din relaţiile internaţionale, în care statul acţionează ca purtător de
suveranitate
c. coincide cu obiectul de reglementare al dreptului intern

10. Potrivit teoriei dualiste:

a. dreptul intern şi dreptul internaţional sunt sisteme juridice distincte
b. forul legislativ al unui stat este format din două camere
c. dreptul intern şi dreptul internaţional formează o singură ordine juridică

Unitatea I
1. Potrivit teoriei moniste:
a) dreptul intern şi dreptul internaţional sunt sisteme juridice distincte;
b) dreptul intern şi dreptul internaţional formează o singură ordine juridică;
c) forul legislativ al unui stat este unicameral.

2. Teoria monistă are:

a) o variantă;
b) două variante;
c) trei variante.

3. Teoria monistă cuprinde:

a) teoria singularităţii iniţiale şi teoria diversităţii;
b) teoria separaţiei puterilor în stat şi teoria unicităţii puterii;
c) teoria priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional şi teoria priorităţii
dreptului internaţional asupra dreptului intern.

4. Potrivit art. 20 din Constituţia României revizuite:

a) statul român de obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din
tratatele la care este parte;
b) dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi
aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu
celelalte tratate la care România este parte;
c) tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

5. Potrivit art.11 din Constituţia României revizuite:

a) în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii
contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei;
b) dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate
în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la
care România este parte;
c) dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu
excepţia cazului în care Constituţie sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

6. Dreptul internaţional public a fost numit în trecut:

a) jus gentium privatum
b) jus inter gentes;
c) ars aequi et boni;

7. Tratatul sublim era:

a) un tratat de prietenie şi alianţă;
b) un tratat comercial;
c) actul de constituire al unei societăţi internaţionale secrete.

8. Imperiul Roman:
a) a dezvoltat considerabil practica tratatelor cu naţiunile terţe;
b) nu a contribuit în nici un fel la dezvoltarea dreptului internaţional;
c) a contribuit în mică măsură la dezvoltarea dreptului internaţional.

9. Primele misiuni diplomatice permanente apar:

a) în Europa secolului al XV-lea;
b) în Asia secolului al XVI-lea;
c) în Europa secolului al XVI-lea.

10. Părintele dreptului internaţional modern este considerat:

a) Talleyrand;
b) Metternich;
c) Hugo Grotius.

Unitatea II
1. Art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie consideră mijloace auxiliare pentru
determinarea regulilor de drept:
a) hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaţi ai diferitelor naţiuni;
b) principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;
c) cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul.

2. Instituţia tratatului internaţional este reglementată prin:

a) Convenţia de la Viena din 1961;
b) Convenţia de la Viena din 1963;
c) Convenţia de la Viena din 1969.

3. Cutuma internaţională:
a) este izvor de drept;
b) nu este izvor de drept;
c) nu prezintă importanţă pentru dreptul internaţional.

4. Normele dreptului internaţional public:

a) au, de regulă, trei părţi: ipoteză, dispoziţie şi sancţiune;
b) nu prevăd în mod expres sancţiuni pentru cazul nerespectării lor;
c) prevăd în mod expres sancţiuni pentru cazul nerespectării lor.

5. Majoritatea autorilor consideră actele organizaţiilor internaţionale ca reprezentând:

a) un izvor secundar, derivat al dreptului internaţional public;
b) un izvor principal al dreptului internaţional public;
c) o categorie fără valoare normativă internaţională.

6. Echitatea:
a) reprezintă o posibilitate acordată de părţile într-un diferend judecătorului internaţional de
a judeca acel diferend pe baza bunului-simţ şi spiritului de dreptate, cu scopul de a atenua
aplicarea riguroasă a dreptului;
b) constituie un izvor formal al dreptului internaţional public;
c) se aplică, de regulă, în acele domenii ale dreptului internaţional în care există reguli precise.
7. Cutuma internaţională are:
a) un element;
b) două elemente;
c) trei elemente.

8. Principiile generale de drept:

a) sunt norme juridice de aplicaţie universală, cu rol maxim de generalitate şi cu un caracter
imperativ, care dau expresie şi protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de
drept internaţional;
b) sunt prescripţii normative cu caracter mare de generalitate care stau la baza funcţionării
sistemelor de drept naţionale, fiind transpuse apoi în dreptul internaţional;
c) dau expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune limitată la o ramură ori mai multe
ale dreptului internaţional.

9. Potrivit concepţiei împărtăşite de jurişti din ţările Europei occidentale, codificarea:

a) are rolul de a constatata normele de drept în vigoare, fără a se preocupa dacă ele formează un
sistem coerent, aplicabil în raporturile internaţionale reale;
b) constituie o operă în cadrul căreia unele norme pot fi modificate sau abrogate şi se pot crea
norme noi, astfel încât să se realizeze un ansamblu coerent de norme care să corespundă
nevoilor şi realităţilor epocii;
c) nu contribuie la asigurarea preciziei normelor de drept şi nu contribuie la întărirea coeziunii
dreptului internaţional.

10. Elementul subiectiv al cutumei internaţionale constă în:

a) recunoaşterea de către state a obligativităţii normei cutumiare;
b) practica generală comună a mai multor state, relativ îndelungată constând în acte repetate în
timp;
c) atitudinea de cooperare a statelor, ca purtătoare de suveranitate, în relaţiile dintre ele.

Unitatea III
1. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional se caracterizează prin:
a) complexitate, unicitate, universalitate, obligativitate, egalitate;
b) universalitate, obligativitate, transparenţă, publicitate;
c) universalitate, generalitate, obligativitate, caracter imperativ, caracter dinamic, importanţa
deosebită a valorilor internaţionale pe care le protejează.

2. Sunt principii fundamentale ale dreptului internaţional public:

a) principiul soluţionării paşnice a diferendelor, principiul cooperării internaţionale;
b) principiul autorităţii lucrului judecat, principiul cooperării internaţionale;
c) principiul soluţionării paşnice a diferendelor, principiul autorităţii lucrului judecat.

3. Potrivit principiul egalităţii suverane a statelor:

a) fiecare stat are dreptul de a-şi stabili liber regimul său social, politic, sistemul său
economic, cultural, legislaţia proprie;
b) un stat nu trebuie neapărat să respecte personalitatea internaţională a celorlalte state;
c) un stat nu are dreptul de a-şi conduce în mod liber relaţiile sale cu alte state.

4. Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state:

a) presupune obligaţia statelor de a întreprinde diferite acţiuni prin care să împiedice exercitarea
normală şi liberă a suveranităţii unui stat;
b) dă naştere dreptului statelor de a-şi exercita atributele suveranităţii, fără nici un amestec
din afară;
c) interzice intervenţia directă în treburile interne ale unui stat, dar nu exclude intervenţia indirectă.

5. Principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa împotriva integrităţii teritoriale

ori a independenţei politice a vreunui stat:
a) interzice exercitarea dreptului la autoapărare împotriva unui atac armat;
b) interzice folosirea forţei, cu caracter de sancţiune colectivă, pe baza hotărârii Consiliului de
Securitate al O.N.U., împotriva statelor care săvârşesc acte de agresiune, de ameninţare sau de
încălcare a păcii internaţionale;
c) interzice statelor să recurgă, în relaţiile lor internaţionale, la ameninţarea cu forţa sau la
folosirea ei, împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a altor state.

6. Principiul rezolvării pe cale paşnică a diferendelor se aplică:

a) numai diferendelor politice dintre state;
b) numai diferendelor grave dintre state;
c) tuturor diferendelor care se pot ivi în relaţiile internaţionale şi indiferent de gravitatea lor.

7. Principiul inviolabilităţii frontierelor statului:

a) completează principiul integrităţii teritoriale a statului;
b) limitează acţiunea principiul integrităţii teritoriale a statului;
c) nu are nici o legătură cu principiul integrităţii teritoriale a statului.

8. Principiul pacta sunt servanda se aplică:

a) tratatelor multilaterale legale;
b) tratatelor bilaterale legale;
c) tuturor tratatelor internaţionale legale.

9. Principiul pacta sunt servanda se bazează pe:

a) ideea de bună-credinţă, pe obligaţia de a respecta cuvântul dat;
b) organizarea politico-administrativă a statelor;
c) acţiunea diplomatică a reprezentanţilor statelor.

10. Cooperarea internaţională este:

a) o calitate intrinsecă a relaţiilor internaţionale;
b) o sintagmă ce trebuie introdusă obligatoriu în cuprinsul unui tratat;
c) un drept şi o obligaţie ce revine statelor.

Unitatea IV
1. Subiectul originar şi cu competenţe depline al dreptului internaţional public îl reprezintă:
a) statul suveran;
b) organizaţiile internaţionale;
c) popoarele care luptă pentru independenţă.

2. Sunt subiecte derivate şi limitate ale dreptului internaţional public:

a) statele suverane;
b) organizaţiile internaţionale;
c) popoarele care luptă pentru independenţă.

3. Convenţia de la Montevideo (1933) privind drepturile şi obligaţiile statelor prevede

întrunirea următoarelor elemente pentru ca o entitate să aibă personalitate juridică de tip
statal:
a) populaţie permanentă, teritoriu determinat, existenţa unui guvern independent,
capacitatea de a intra în relaţii cu alte state;
b) populaţie permanentă, teritoriu determinat, existenţa unui guvern independent;
c) teritoriu determinat, existenţa unui guvern independent, capacitatea de a intra în relaţii cu alte
state.
4. Uniunea personală:
a) este asociaţia a două sau mai multe state, având un şef comun, organe comune de reprezentare în
relaţiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituţional, legislativ şi administrativ continuă
să exercite fiecare anumite atribute ale suveranităţii;
b) reprezintă asocierea a două sau mai multe state, având aceeaşi persoană ca şef de stat,
fiecare stat membru păstrându-şi legislaţia, administraţia şi justiţia şi rămânând subiect
distinct de drept internaţional, având reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în
nume propriu;
c) este o uniune creată de regulă prin tratate internaţionale în cadrul căreia statele participante îşi
păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte ale dreptului internaţional; aceste state au
organe legislative şi executive proprii şi un organ comun denumit dietă sau congres.

5. Uniunea reală:
a) este asociaţia a două sau mai multe state, având un şef comun, organe comune de
reprezentare în relaţiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituţional, legislativ şi
administrativ continuă să exercite fiecare anumite atribute ale suveranităţii;
b) reprezintă asocierea a două sau mai multe state, având aceeaşi persoană ca şef de stat, fiecare stat
membru păstrându-şi legislaţia, administraţia şi justiţia şi rămânând subiect distinct de drept
internaţional, având reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în nume propriu;
c) este o uniune creată de regulă prin tratate internaţionale în cadrul căreia statele participante îşi
păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte ale dreptului internaţional; aceste state au
organe legislative şi executive proprii şi un organ comun denumit dietă sau congres.

6. Confederaţia de state:
a) este asociaţia a două sau mai multe state, având un şef comun, organe comune de reprezentare în
relaţiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituţional, legislativ şi administrativ continuă
să exercite fiecare anumite atribute ale suveranităţii;
b) reprezintă asocierea a două sau mai multe state, având aceeaşi persoană ca şef de stat, fiecare stat
membru păstrându-şi legislaţia, administraţia şi justiţia şi rămânând subiect distinct de drept
internaţional, având reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în nume propriu;
c) este o uniune creată de regulă prin tratate internaţionale în cadrul căreia statele
participante îşi păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte
ale dreptului internaţional; aceste state au organe legislative şi executive proprii şi un organ
comun denumit dietă sau congres.

7. Uniunea creată prin unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei, în ianuarie 1859 a fost:
a) uniune personală;
b) uniune reală;
c) stat federal.

8. Principatele Române în perioada 1862-1864 constituiau:

a) o uniune personală;
b) o uniune reală;
c) o confederaţie de state.

9. Statele Unite ale Americii sunt:

a) stat unitar;
b) stat federal;
c) stat neutru.
10. Personalitatea internaţională a organizaţiilor rezultă din:
a) actul constitutiv al acesteia;
b) din regulamentul de ordine interioară;
c) din Convenţia de la Tokyo din 2002.

Unitatea V
1. Marea liberă constituie:
a) partea de mare adiacentă ţărmului până la o anumită distanţă în larg şi face parte din
teritoriul de stat;
b) acea parte a mării care nu este supusă suveranităţii vreunui stat;
c) domeniu acvatic reprezentând ape interioare maritime.

2. Regimul navigaţiei pe Dunăre este prevăzut de:

a) Convenţia de la Montego Bay din 1982;
b) Convenţia de la Belgrad din 1948;
c) Convenţia de la Montreux din 1936.

3. Frontiere naturale se stabilesc:

a) cu ajutorul formelor de relief;
b) pe baza unor meridiane sau paralele ori prin linii imaginare;
c) prin aplicarea unor formule de calcul.

4. Comisia Dunării este un organism creat prin:

a) Convenţia de la Belgrad din 1948;
b) Convenţia de la Montego Bay din 1982;
c) Convenţia de la Montreux din 1936.

5. Comisia Dunării are sediul actual la:

a) București;
b) Budapesta;
c) Berlin.

6. Luna şi celelalte corpuri cereşti sunt:

a) patrimoniul comun al umanităţii;
b) patrimoniul exclusiv al S.U.A.;
c) patrimoniul comun al statelor membre ale O.N.U.

7. Fluvii internaţionale sunt cursuri de apă care:

a) care traversează două sau mai multe capitale;
b) separă sau traversează teritoriile a două sau mai multe state şi care sunt navigabile până la
vărsarea lor în mare;
c) care traversează teritoriile a două sau mai multe state.

8. Canalul Dunăre - Marea Neagră se află sub jurisdicţia:

a) comună a României și Bulgariei;
b) comună a statelor pe care le traversează Dunărea;
c) exclusivă a României.

9. Acordul de reglementare a activităţii statelor pe Lună şi celelalte corpuri cereşti (1979):

a) permite plasarea le Lună ori pe celelalte corpuri cereşti a armelor ori a unor baze militare, precum
şi efectuarea de experienţe ori manevre militare;
b) interzice plasarea le Lună ori pe celelalte corpuri cereşti a armelor ori a unor baze militare,
precum şi efectuarea de experienţe ori manevre militare;
c) nu reglementează acest aspect.

10. Zona economică exclusivă a mării reprezintă:

a) acea parte a mării care nu aparţine mării teritoriale sau apelor interioare ale unui stat;
b) fâşia de apă adiacentă ţărmului, măsurată de la liniile de bază ale ţărmului până la 12 mile marine
în larg, asupra căreia statul riveran exercită suveranitate deplină şi exclusivă;
c) zona situată dincolo de marea teritorială, adiacentă ei, care se poate întinde până la 200
mile marine, de la linia de bază a mării teritoriale,a statului riveran.

Unitatea VI
1. Indiferent care este denumirea lor:
a) tratatele au aceeaşi forţă juridică obligatorie;
b) aceeaşi structură şi acelaşi conţinut;
c) aceleaşi subiecte.

2. După posibilitatea de aderare, tratatele pot fi:

a) tratate deschise sau tratate închise;
b) tratate bilaterale sau tratate multilaterale;
c) tratate cu termen şi tratate încheiate pe perioadă determinată.

3. Elementele esenţiale ale tratatului sunt:

a) subiecţii, voinţa părţilor, obiectul, intenţia de a produce efecte juridice, reglementarea prin
norme de drept internaţional;
b) preambulul, dispozitivul, clauzele finale şi anexele;
c) drepturile şi obligaţiile internaţionale care iau naştere, se modifică sau se sting prin intermediul
tratatului.
4. Capacitatea deplină de a încheia tratate aparţine:
a) statului;
b) organizaţiilor internaţionale;
c) mişcărilor de eliberare naţională.

5. Statutul de neutralitate împiedică statul respectiv să încheie:

a) tratate cu caracter comercial;
b) tratate cu caracter militar;
c) tratate cu caracter neutru.

6. În situaţia statului federal, capacitatea de a încheia tratate revine:

a) în majoritatea cazurilor federaţiei şi numai rareori statelor componente;
b) în majoritatea cazurilor statelor componente şi numai rareori federaţiei;
c) în egală măsură federaţiei şi statelor componente.

7. Organizaţiile internaţionale au capacitate de a încheia tratate internaţionale:

a) deplină;
b) potrivit actelor constitutive, în domeniile de competenţă special determinate;
c) nu au capacitate de a încheia tratate internaţionale.
8. Deplinele puteri:
a) este un document care atestă starea de sănătate a persoanelor împuternicite să reprezinte statul
pentru negocierea, adoptarea sau semnarea unui tratat;
b) este documentul emis de autoritatea competentă a unui stat, prin care sunt desemnate una
sau mai multe persoane împuternicite să reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau
semnarea unui tratat;
c) este documentul pe care trebuie să-l prezinte în mod obligatoriu şefii de stat, şefii guvernelor şi
miniştrii de externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat.

9. Structura unui tratat cuprinde:

a) începutul, cuprinsul şi încheierea;
b) numai prevederi de fond;
c) preambulul, dispozitivul, clauzele finale, anexe, protocoale, note etc.

10. Rezerva la tratat este o declaraţie:

a) unilaterală;
b) bilaterală;
c) multilaterală.