Sunteți pe pagina 1din 23

TESTE CIVIL SEM II

Teste de autoevaluare 1
1. Conţinutul capacităţii de folosinţă cuprinde:
a. numai drepturi civile;
b. numai obligaţii civile;
c. toate drepturile şi obligaţiile civile pe care, potrivit legii, le poate avea
persoana fizică.

2. O persoană fizică:
a. poate fi lipsită în tot de capacitatea de folosinţă;
b. poate fi lipsită în parte de capacitatea de folosinţă;
c. poate avea capacitatea de folosinţă îngrădită, în condiţiile legii.
3. În ipoteza morţii declarate judecătoreşte:
a. se întocmeşte un act de deces pe baza hotărârii judecătoreşti declarative
de moarte;
b. instanţa eliberează un asemenea act de deces care va însoţi hotărârea
judecătorească definitivă şi irevocabilă a morţii;
c. respectiva hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a declarării
morţii joacă rol de certificat de deces.
4. Capacitatea de exerciţiu se caracterizează, între altele, prin:
a. egalitate;
b. alienabilitate;
c. universalitate.
5. Majorul pus sub interdicţie judecătorească:
a. nu are capacitate de exerciţiu;
b. nu are capacitate de folosinţă;
c. are capacitate de exerciţiu restrânsă.

Teste de autoevaluare 2

1. Sub aspectul naturii lor juridice, atributele de identificare sunt:


a. drepturi patrimoniale;
b. drepturi personal nepatrimoniale;
c. drepturi de creanţă.

2. În cazul în care copilul din afara căsătoriei îşi stabileşte filiaţie şi faţă
de celălalt părinte:
a. instanța de tutelă îi va încuviinţa să poarte numele de familie
reunite ale celor doi părinţi;
b. părinţii se vor învoi cu privire la numele de familie pe care
copilul urmează să-l poarte;
c. instanţa de judecată, la cerere sau din oficiu, îi va încuviinţa să
poarte numele de familie al părintelui faţă de care filiaţia a fost
stabilită mai în urmă.

3. Numele de familie şi prenumele copilului născut din părinţi


necunoscuţi se stabileşte de:
a. primarul localităţii unde a fost găsit copilul, prin dispoziţie;
b. primăria localităţii unde se înregistrează naşterea, prin decizie;
c. primarul localităţii unde se înregistrează naşterea, prin dispoziţie.

4. La încheierea căsătoriei, soţii:


a. sunt obligaţi să aleagă un nume comun;
b. pot să aleagă un al treilea nume;
c. pot să-şi păstreze numele dinaintea căsătoriei.

5. Stabilitatea nu e o
caracteristică a:
a. domiciliului de drept comun;
b. domiciliului legal;
c. domiciliului convenţional.

Teste de autoevaluare 3
1. Sunt ocrotiţi prin punere sub interdicţie şi instituirea tutelei:
a. minorii;
b. alienaţii şi debilii mintali;
c. persoane aflate în situaţii speciale.

2. Constituie un principiu al ocrotirii părinteşti:


a. ocrotirea părintească trece asupra ascendenţilor;
b. exercitarea drepturilor părinteşti exclusiv în interesul familiei;
c. nicio variantă.

3. Are valoare de adevăr afirmaţia:


a. tutela este o sarcină obligatorie, neputând fi refuzată în niciun mod;
b. tutela este instituită în considerarea persoanei tutorelui
(intuitu personae);
c. tutela este o activitate remunerată.

4. Constituie un mijloc temporar şi subsidiar prin care se asigură


ocrotirea minorului:
a. tutela;
b. curatela;
c. ocrotirea părintească.
5. Punerea sub interdicţie judecătorească are ca efect:
a. lipsirea persoanei de capacitatea de exerciţiu;
b. lipsirea persoanei de capacitatea de folosinţă;
c. numirea unui curator.

Teste de autoevaluare 4
1. Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt:
a. sediu propriu, patrimoniu propriu, organizare proprie;
b. organizare proprie, autorizaţie de funcţionare, scop licit și moral;
c. organizare proprie, patrimoniu propriu, scop licit și moral.

2. Reprezintă un element constitutiv al persoanei juridice:


a. actul de înfiinţare;
b. obiectul de activitate propriu;
c. capitalul social.

3. „Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund


scopului ei de activitate” formează conţinutul:
a. capacităţii de folosinţă;
b. capacităţii de folosinţă anticipată;
c. specialităţii capacităţii de folosinţă.

4. Persoana juridică dobândeşte capacitatea de folosinţă anticipată:


a. de la data actului de înfiinţare;
b. de la data înregistrării;
c. de la data actului de autorizare

5. Capacitatea de folosinţă anticipată a persoanei juridice încetează odată cu:


a. încetarea persoanei juridice;
b. dobândirea capacităţii de folosinţă deplină;
c. dobândirea capacităţii de exerciţiu.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Unitatea I


1. c; 2. c; 3. a; 4. a; 5. a
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Unitatea II
1. b; 2. c; 3. a; 4. c, 5. c.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Unitatea III


1. b; 2. c; 3. b; 4. b, 5.a
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Unitatea IV

GRILE TESTE:
1) Efectul esențial al hotărârii de declarare a morții este:
A) încetarea capacității de folosință
B) deschiderea succesiunii
C) soțul supraviețuitor se poate recăsători

2) Sub aspectul naturiilor juridice, atributele de identificare sunt:


a) drepturi patrimoniale
b) drepturi personale nepatrimoniale
c) drepturi de creanță

3) Sediul materiei în ce privește dreptul la nume îl constituie


A) Decretul 31/1954
B) Codul familiei
C) Codul civil

4) Dacă cel pus sub interdicţie este un minor mai mic de 14 ani, efectul
punerii sub interdicţie are loc:
A. la data rămânerii irevocabile a hotărârii de punere sub interdicţie;
B. la data stabilită în hotărârea de punere sub interdicţie;
C. la data când minorul dobândeşte capacitate de exerciţiu restrânsă

5) Constituie îngrădire specială, cu caracter de protecţie:


A. incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale:
B. incapacitatea de a dispune prin liberalități în favoarea medicilor, farmaciştilor sau altor
persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate
dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului;
C. ambele variante.

6) Reprezintă un element constitutiv al persoanei juridice:


A. actul de înfiinţare;
B. obiectul de activitate propriu;
C. capitalul social.

7) În categoria schimbărilor de filiație intră și următoarele situaţii:


A. tăgada paternităţii copilului din căsătorie;
B. admiterea contestaţiei recunoaşterii unui copil din afara căsătoriei;
C. încuviinţarea adopţiei.
8) Atunci când persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sunt
reprezentate, vorbim despre o reprezentare:
A)Legală
B)Convențională
C)Judecătorească

9) Dacă viitorii soţi nu declară până la încheierea căsătoriei numele de familie pe care s-au
învoit să-l poarte, se consideră că:
A. fiecare îşi păstrează numele de familie avut anterior căsătoriei;
B. soţia ia numele de familie al soţului;
C. au, ca nume comun, numele lor de familie reunite.

10) Stabilitatea nu este o caracteristică a:


A) Domiciliului de drept comun
B) Domiciliului legal
C) Domiciliului convențional

11) Pot renunța la capacitatea de exercițiu;


a) Majorii
b) Orice persoană, în condițiile legii
c) Nicio persoană

12) Minorul de 14 ani poate încheia în mod valabil, personal și singur:


A) Contract de ipotecă
B) Testament
C) Acte de conservare

13) Caracterul juridic al intangibilităţii capacităţii de folosinţă a persoanei fizice exprimă:


A. aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii civile;
B. imposibilitatea limitării ori îngrădirii, decât în cazurile expres prevăzute de lege;
C. ambele variante.

14)Modificarea stării civile:


A. implică întotdeauna şi modificarea numelui;
B. implică cel mai adesea și modificarea numelui;
C. nu are implicații cât priveşte numele de familie al persoanei fizice.

15)O persoană fizică poate avea în acelaşi timp:


A. un domiciliu şi mai multe reşedinţe:
B. două domicilii şi o reşedinţă;
C. un domiciliu şi o reşedinţă.

16) Constituie caz de încetare a capacităţii de exerciţiu depline:


A. moartea persoanei fizice;
B. anularea căsătoriei, după ce femeia a împlinit vârsta de 18 ani;
C. divorţul.
17)Acţiunea în anularea hotărârii declarative de moarte:
A. se prescrie în termen de trei ani de la pronunţare;
B. este imprescriptibilă;
C. poate fi introdusă numai de cel care a introdus şi cererea de declarare judecătorească a morţii.

18)Au valoare de adevăr următoarele afirmaţii:


A. incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale prin liberalități este o îngrădire cu
caracter de protecţie;
B. incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale prin donație sau testament este o
îngrădire cu caracter de sancţiune
civilă;
C. minorul sub 16 ani poate dispune, prin testament, doar de jumătate din bunurile de care ar fi
dispus în cazul în care ar fi fost major.

19)Modificarea numelui de familie determinată de adopţie poate opera în următoarele situaţii:


A. încuviinţarea adopţiei;
B. anularea adopţiei;
C. desfacerea adopţiei.

20)Dreptul la nume este:


A. imprescriptibil sub aspect extinctiv;
B. prescriptibil sub aspect achizitiv;
C. prescriptibil sub aspect extinctiv.

21) Îngrădirile capacităţii de folosinţă a persoanei fizice cu caracter de sancţiune civilă


A. sunt prevăzute expres de Codul civil;
B. sunt prevăzute expres de Codul civil şi Codul familiei;
C. sunt incapacităţi absolute.

22)Conţinutul capacităţii de folosinţă cuprinde:


A. numai drepturi civile;
B. numai obligaţii civile;
C. toate drepturile şi obligaţiile civile pe care, potrivit legii, le poate avea persoana fizică.

23)Reprezintă un element constitutiv al persoanei juridice:


A. actul de înfiinţare;
B. obiectul de activitate propriu;
C. capitalul social.

TESTE CIVIL GRUP

1. Nu beneficiază de protecție legală:


-porecla
-pseudonimul
-reședința

2. Cererea de declrare a morții unei persoane se introduce:


-la orice instanță
-la instanța competentă în a cărei circumscripție acea persoană a avut ultimul
domiciliu cunoscut
-la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliu persoana care introduce cererea

3. Por renunța la capacitatea de exercițiu:


-majorii
-orice personă în condițiile legii
-nicio persoană

4. Legalitatea capacității de exercițiu are în vedere următoarea teză:


-aceasta este reglementată prin lege
-este legal ca orice persoană fizică să aibă capacitte deplină de exercițiu
-ambele variante

5. Sunt persoane juridice de drept public:


-agenții economici de stat
-unitățile administrativ-teritoriale
-societățile comerciale cu capital de stat

6. În cazul dispariției unei persoane, neexistând probe certe pe baza cărora să se stabilească
ziua ultimelor știri despre cel care lipsește, termenul este:
-ultima zi a lunii în care există știri despre persoana dispărută
-prima zi a lunii în care există știri despre persoana dispărută
-din ziua în care au existat date certe ale existenței fizice a persoanei a cărei dispariție este
vorba

7. Dacă cel pus sub interdicție este un minor mai mic de 14 ani, efectul punerii sub
interdicție are loc:
-la data rămânerii irevocabile a hotărârii de punere sub interdicție
-la data stabilită în hotărârea de puunere sub interdicție
-la data când minorul dobândește capacitate de exercițiu restrânsă

8. Pentru declararea judecătorească a morții unei persoane Codul civil prevede:


-necesitatea existenței unei dispariții care să creeze prezumția că persoana nu mai
este în viață
-să fie trecut cel puțin patru ani de la data ultimelor informații sau indicii din care rezultă
că persoana era în viață
-să se poată stabili cu exactitate data ultimeor știri despre persoana dispărută
9. O persoană fizică:
-poate fi lipsită în tot de capacitate de folosință
-poate fi lipsită în parte de capacitate de folosință
-nicio variantă

10. Numele de familie și prenumele copilului născut din părinți necunoscuți se stabilește de:
-primarul localității unde a fost găsit copilul, prin dispoziție
-primăria localității unde se înregistrează nașterea, prin decizie
-primarul localității unde se înregistrează nașterea, prin dispoziție

11. Constituie îngrădire specială, cu carecter de protecție: ???


-incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale
-incapacitatea de a dispune prin liberalități în favoarea medicilor, farmaciștilor sau
altor persoane, în prioada în care în mod direct sau indirect boala care este cauza decesului
-ambele variante

12. Intervalul de 121 de zile , ca timp legal al concepțiunii copilului reprezintă: ????
-o prezumție juris et de jure, adică nu poate fi răsturnată prin probă contrarie
-o prezumție juris tantum
-o prejumție ce poate fi infirmată oricând din punct de vedere medical

13. După soluționarea cererii de declarare judecătorească a morții unei persoane , instanța de
tutelă:
-poate dispune afișarea dispozitivului hotărârii de declarare a morții rămasă definitivă
-trebuie să dispună afișarea dispozitivului hotărârii de declarare a morții rămasă
definitivă
-dispozitivul hotărârii de declarare a morții rămasă definitivă nu se comunică

14. Capacitatea de flosință aniticipată are în conținut:


-drepturi și obligații
-numai drepturi
-numai obligații

15. Printre îngrădirile capacității de folosință cu caracter de protecție regăsim și:


-incapacitatea tutorelui de a primi prin acte juridice de la minorul aflat sub tutelă
-decăderea din drepturi părintești
-incapacitatea de a fi tutore

16. Poate cere schimbarea numelui de familie :


- majorul ;
- minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă , cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului
legal
- minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă , cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului
legal

17. Constituie un mijloc temporar şi subsidiar prin care se asigură ocrotirea minorului :
- tutela
-curatela ;
-ocrotirea părintească .

18. Are capacitate de exerciţiu restrânsă :


-bărbatul minor de 15 ani , pus sub interdicţie ;
-femeia minoră de 17 ani , necăsătorită ;
-femeia minoră de 17 ani , căsătorită .
19. Constituie un mijloc temporar şi subsidiar prin care se asigură ocrotirea minorului :
-tutela ;
- curatela
-ocrotirea părintească .

20. Modificarea stării civile:


-implică întotdeauna şi modificarea numelui
-implică cel mai adesea şi modificarea numelui
- nu are implicații cât priveşte numele de familie al persoanei face

21. Punerea sub interdicţie judecătorească are ca efect :


-lipsirea persoanei de capacitatea de exerciţiu
- lipsirea persoanei de capacitatea de folosinţă
-numirea unui curator .

22. Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt:


-sediu propriu , patrimoniu propriu , organizare proprie
-organizare proprie , autorizaţie de funcționare , scop propriu
-organizare proprie , patrimoniu propriu , scop propriu .

23. Nu au capacitate de exerciţiu:


-minora căsătorită ;
- persoana pusă sub interdicţie
-alienaţii şi debilii mintal .

24. Dreptul la nume este :


-imprescriptibil sub aspect extinctiv
-prescriptibil sub aspect achizitiv ;
- prescriptibil sub aspect extinctiv .

25. Nu constituie un caracter al capacităţii de exerciţiu :


-generalitatea ;
- universalitatea ;
-intangibilitatea .

26. Printre îngrădirile capacităţii de folosinţă cu caracter de protecţie regăsim şi:


-incapacitatea tutorelui de a primi prin acte juridice de la minorul aflat sub tutelǎ ;
- decăderea din drepturile părintești ;
-incapacitatea de a fi tutore .

27. Numele de familie şi prenumele copilului născut din părinţi necunoscuţi se stabileşte de :
-. primarul localităţii unde a fost găsit copilul , prin dispoziţie ;
-primăria localităţii unde se înregistrează naşterea , prin decizie ;
- primarul localităţii unde se înregistrează naşterea , prin dispoziţie .

28. Soţia supravieţuitoare se poate căsători în mod valabil după :


- data morţii stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă
-este suficientă şi rămânerea definitivă a hotărârii declarative de moarte a soţului ;
-rămânerea definitivă a hotărârii de declarare a dispariţiei soţului .

29. Nu beneficiază de protecţie legală :


- porecla ;
- pseudonimul ;
- reşedinţa .

30. Constituie un principiu al ocrotirii părinteşti :


- independenţa de patrimonii între părinţi şi copii ;
- ocrotirea părintească trece asupra ascendenţilor ;
- ambele variante .

31. La încheierea căsătoriei , soţii :


-sunt obligaţi să aleagă un nume comun ;
- pot să aleagă un al treilea nume ;
- pot să - şi păstreze numele dinaintea căsătoriei .

32. Dacă viitorii soţi nu declară până la încheierea căsătoriei numele de familie pe care s - au
învoit să-l poarte , se consideră că :
-fiecare îşi păstrează numele de familie avut anterior căsătoriei ;
-soţia ia numele de familie al soţului ;
- au ca nume comun , numele lor de familie reunite .

33. Înregistrările de stare civilă făcute de o persoană necompetentă rămân valabile :


- chiar dacă această persoană nu avea , în realitate , această calitate
-numai dacă respectiva persoană a exercitat public atribuţia de delegat de stare civilă ;
-niciuna dintre cele două variante .

34. Legalitatea capacităţii de exerciţiu are în vedere următoarea teză :


-aceasta este reglementată prin lege
-este legal ca orice persoană fizică să aibă capacitate deplină de exerciţiu
-ambele variante .

35. Faptul că în conţinutul capacității de folosinţă anticipate se regăsesc doar drepturi


echivalează cu :
- o măsură de protecție în favoarea copilului conceput
-o îngrădire cu caracter de sancţiune a capacităţii de folosinţă ;
- o incapacitate de drept civil

36. O persoană fizică :


- poate fi lipsită în tot de capacitatea . de folosinţă
- poate fi lipsită în parte de capacitatea de folosinţă ;
-poate avea capacitatea de folosinţă îngrădită , în condiţiile legii .
37. Dacă data morţii din hotărârea declarativă de moarte este inexactă , se poate cere :
-anularea datei ;
-rectificarea ei ;
-ratificarea ei .

38. După anularea hotărârii declarative de moarte , cel ce fusese declarat mort nu poate cere
înapoierea bunurilor sale de la :
-dobânditorul de bună - credinţă printr - un act cu titlu oneros ;
-dobânditorul de bună - credinţă printr - un act cu titlu gratuit ;
- dobânditorul de rea - credinţă printr un act cu titlu oneros .

39. O persoană fizică :


-poate fi lipsită în tot de capacitatea de folosinţă ;
-poate fi lipsită în parte de capacitatea de folosinţă ;
- nicio variantă .

40. Capacitatea deplină de exerciţiu începe :


- la data când persoana devine majoră ;
-la 16 prin hotărâre judecătorească ;
-ambele variante .

41. Decăderea din drepturile părinteşti , în condiţiile art . 508 din Codul civil , reprezintă :
-o pedeapsă accesorie ;
-o îngrădire cu caracter de pedeapsă penală ;
-o îngrădire cu caracter de pedeapsă civilă .

42. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice :


-se dobândeşte odată cu cea de folosinţă ;
-se supune principiului specialităţii ;
- ambele variante .

43. Capacitatea de folosinţă , ca regulă , încetează :


-la moartea fizic constatată a persoanei fizice ;
-la dispariţia persoanei fizice ;
-din momentul aflării ultimelor ştiri despre persoana dispărută .

44. Capacitatea deplină de exercițiu se dobândeşte :


- la împlinirea vârstei de 16 ani prin hotărârea instanţei de tutelă ;
- la împlinirea vârstei de 18 ani ;
-ambele variante .

45. Nu constituie un caracter al capacităţii de exerciţiu :


- generalitatea ;
-universalitatea ;
-intangibilitatea .

46. în ipoteza morţii declarate judecătoreşte :


-se întocmeşte un act de deces pe baza hotărârii judecătoreşti declarative de moarte ;
- instanţa eliberează un asemenea act de deces care va însoţi hotărârea judecătorească
definitivă şi irevocabilă a morţii ;
- respectiva hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a declarării morţii joacă rol de
certificat de deces .

47. Soţia supravieţuitoare se poate căsători în mod valabil după :


- data morţii stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă ;
-este suficientă şi rămânerea definitivă a hotărârii declarative de moarte a soţului ;
-rămânerea definitivă a hotărârii de declarare a dispariţiei soţului .

48. Printre îngrădirile capacităţii de folosinţă cu caracter de protecţie regăsim și :


-incapacitatea tutorelui de a primi prin acte juridice de la minorul aflat sub tutelă ;
-decăderea din drepturile părintești ;
-incapacitatea de a fi tutore .

49. Constituie persoane juridice înfiinţate prin act autorizat :


-organele puterii judecătoreşti
-unităţile administrativ - teritoriale ;
-partidele politice .

50. Capacitatea de exerciţiu se caracterizează , între altele , prin :


- egalitate ;
-alienabilitate ;
-universalitate .

51. Tutela copilului se deschide în cazul în care :


-ambii părinţi sunt în imposibilitatea permanentă de a exercita ocrotirea părintească
;
- unul dintre părinţi se află în imposibilitatea permanentă de a exercita ocrotirea
părintească
-ambii părinţi sunt în imposibilitatea temporară de a exercita ocrotirea părintească .

52. ,, Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile , afară de acelea care , prin
natura lor sau potrivit legii , nu pot aparţine decât persoanei fizice " formează conţinutul :
-capacităţii de folosinţă ;
- capacităţii de folosinţă anticipată ;
-specialităţii capacităţii de folosinţă .

53. Constituie un principiu al ocrotirii părinteşti :


- ocrotirea părintească trece asupra ascendenţilor
-exercitarea drepturilor părinteşti exclusiv în intere
-nicio variantă

54. Are capacitate de exerciţiu restrânsă :


- bărbatul minor de 15 ani , pus sub interdicție
- femeia minoră de 17 ani , necăsătorită ;
- femeia minoră de 17 ani , căsătorită .

55. Majorul pus sub interdicţie judecătorească


-nu are capacitate de folosinţă
-nu are capacitate de exerciţiu
-are capacitate de exerciţiu restrânsă .

56. Nu au capacitate de exerciţiu :


-minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani
-minorul cu vârsta între 14 şi 18 ani
-minora căsătorită .

57. Au capacitate de exerciţiu restrânsă:


- persoanele lipsite de capacitate de folosință
- persoanele lipsite de discernământ
-minorii între 14 şi 18 ani .

58. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice:


-se dobândeşte odată cu cea de folosinţă
-se supune principiului specialităţii
-ambele variante

59. Prin capacitate de exerciţiu a persoanei fizice definim :


- aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile ;
- aptitudinea persoanei fizice de a dobândi şi exercita drepturi civil civile
-premisa necesară existenţei capacităţii de folosinţă .

60. Sunt îngrădiri ale capacităţii de folosință cu caracter de sancţiune :


- decăderea din drepturile părintești
- situaţia minorului care nu poate dispune prin liberalităţi
-incapacitatea minorului lipsit de capacitate de exercițiu sau cu cap tutorelui său .

61. La încheierea căsătoriei , soţii nu pot :


-să - şi păstreze fiecare numele de familie avut înainte de căsătorie ;
- să poarte ca nume comun sau numele lor reunite :
- să - şi aleagă un nume de familie pe care niciunul dintre aceştia nu l – au avut

62. In categoria schimbărilor de filiatie intră şi următoarele situatii :


-tăgada paternității copilului din căsătorie
- admiterea contestației recunoasterii unui copil din afara căsătoriei
- încuviinţarea adopției .

63. Tutorele poate încheia valabil cu încuviinţarea instanţei de tutela :


- acte administrare
- donatil ;
- acte de dispozitie .
64. Momentul dobândirii capacității de exercițiu a persoanei juridice coincide cu:
- cel al dobândirii capacitatii de folosinta
- desemnarea organelor de conducere ale persoanei juridice
- data actului de înfiinţare .

65. Au valoare de adevar urmatoarele afirmaţii :


- incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale prin liberalitati este o
îngrădire cu caracter de protectie
- incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale prin donație sau testament este o
ingradire cu caracter de sanctiune civil
- minorul sub 16 ani poate dispune , prin testament , doar de jumatate din bunurile de care
ar fi dispus in cazul in care ar fi fost major .

66. Rectificarea unor rubrici din actul de stare civilă se impune:


-în situaţia unei neconcordanţe între cele doua exemplare ale registrului de stare
civila
- în situația adopţiei , desfacerea , încetarea sau anularea adoptiec
-când o mentiune a fost înscrisă cu un text greşit .

67. Persoana dispărută în împrejurări exceptionale poate sa fie declarată moarta in termen de:
-1 an de la data împrejurării
-6 luni de la data împrejurării dispariţiei persoanei
-6 luni de la declararea disparitiei .

68. Acţiunea în anularea hotararii declarative de moarte:


- se prescrie in termen de trei ani de la pronunţare
-este imprescriptibilă ;
- poate fi introdusa numai de cel care a introdus si cererea de declarare judecătorească a
morți

69. Constituie un mijloc temporar şi subsidiar prin care se asigura ocratirea minorului:
-tutela
-curatela
-ocrotirea părintească .

70. Constituie principalul sediu al materiei cu privire la capacitatea de exercitiu a persoanei


fizice:
-Codul civil
-Decretul nr . 167/1958
-Decretul nr . 31/1954

71. Modificarea numelui de familie este determinată de


-casatorie
-adopţie şi schimbări ale filiatiel
-ambele variante
72. Nu beneficiază de protecție legală:
-porecla
-pseudonimul
-reședința

73. Cererea de declrare a morții unei persoane se introduce:


-la orice instanță
-la instanța competentă în a cărei circumscripție acea persoană a avut ultimul
domiciliu cunoscut
-la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliu persoana care introduce cererea

74. Por renunța la capacitatea de exercițiu:


-majorii
-orice personă în condițiile legii
-nicio persoană

75. Legalitatea capacității de exercițiu are în vedere următoarea teză:


-aceasta este reglementată prin lege
-este legal ca orice persoană fizică să aibă capacitte deplină de exercițiu
-ambele variante

76. Sunt persoane juridice de drept public:


-agenții economici de stat
-unitățile administrativ-teritoriale
-societățile comerciale cu capital de stat

77. În cazul dispariției unei persoane, neexistând probe certe pe baza cărora să se stabilească
ziua ultimelor știri despre cel care lipsește, termenul este:
-ultima zi a lunii în care există știri despre persoana dispărută
-prima zi a lunii în care există știri despre persoana dispărută
-din ziua în care au existat date certe ale existenței fizice a persoanei a cărei dispariție este
vorba

78. Dacă cel pus sub interdicție este un minor mai mic de 14 ani, efectul punerii sub interdicție
are loc:
-la data rămânerii irevocabile a hotărârii de punere sub interdicție
-la data stabilită în hotărârea de puunere sub interdicție
-la data când minorul dobândește capacitate de exercițiu restrânsă

79. Pentru declararea judecătorească a morții unei persoane Codul civil prevede:
-necesitatea existenței unei dispariții care să creeze prezumția că persoana nu mai
este în viață
-să fie trecut cel puțin patru ani de la data ultimelor informații sau indicii din care rezultă
că persoana era în viață
-să se poată stabili cu exactitate data ultimeor știri despre persoana dispărută
80. O persoană fizică:
-poate fi lipsită în tot de capacitate de folosință
-poate fi lipsită în parte de capacitate de folosință
-nicio variantă

81. Numele de familie și prenumele copilului născut din părinți necunoscuți se stabilește de:
-primarul localității unde a fost găsit copilul, prin dispoziție
-primăria localității unde se înregistrează nașterea, prin decizie
-primarul localității unde se înregistrează nașterea, prin dispoziție

82. Constituie îngrădire specială, cu carecter de protecție: ???


-incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale
-incapacitatea de a dispune prin liberalități în favoarea medicilor, farmaciștilor sau
altor persoane, în prioada în care în mod direct sau indirect boala care este cauza decesului
-ambele variante

83. Intervalul de 121 de zile , ca timp legal al concepțiunii copilului reprezintă: ????
-o prezumție juris et de jure, adică nu poate fi răsturnată prin probă contrarie
-o prezumție juris tantum
-o prejumție ce poate fi infirmată oricând din punct de vedere medical

84. După soluționarea cererii de declarare judecătorească a morții unei persoane , instanța de
tutelă:
-poate dispune afișarea dispozitivului hotărârii de declarare a morții rămasă definitivă
-trebuie să dispună afișarea dispozitivului hotărârii de declarare a morții rămasă
definitivă
-dispozitivul hotărârii de declarare a morții rămasă definitivă nu se comunică

85. Capacitatea de flosință aniticipată are în conținut:


-drepturi și obligații
-numai drepturi
-numai obligații

86. Printre îngrădirile capacității de folosință cu caracter de protecție regăsim și:


-incapacitatea tutorelui de a primi prin acte juridice de la minorul aflat sub tutelă
-decăderea din drepturi părintești
-incapacitatea de a fi tutore

87. Poate cere schimbarea numelui de familie :


- majorul ;
- minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă , cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului
legal
- minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă , cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului
legal

88. Constituie un mijloc temporar şi subsidiar prin care se asigură ocrotirea minorului :
- tutela
-curatela ;
-ocrotirea părintească .

89. Are capacitate de exerciţiu restrânsă :


-bărbatul minor de 15 ani , pus sub interdicţie ;
-femeia minoră de 17 ani , necăsătorită ;
-femeia minoră de 17 ani , căsătorită .

90. Constituie un mijloc temporar şi subsidiar prin care se asigură ocrotirea minorului :
-tutela ;
- curatela
-ocrotirea părintească .

91. Modificarea stării civile:


-implică întotdeauna şi modificarea numelui
-implică cel mai adesea şi modificarea numelui
- nu are implicații cât priveşte numele de familie al persoanei face

92. Punerea sub interdicţie judecătorească are ca efect :


-lipsirea persoanei de capacitatea de exerciţiu
- lipsirea persoanei de capacitatea de folosinţă
-numirea unui curator .

93. Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt:


-sediu propriu , patrimoniu propriu , organizare proprie
-organizare proprie , autorizaţie de funcționare , scop propriu
-organizare proprie , patrimoniu propriu , scop propriu .

94. Nu au capacitate de exerciţiu:


-minora căsătorită ;
- persoana pusă sub interdicţie
-alienaţii şi debilii mintal .

95. Dreptul la nume este :


-imprescriptibil sub aspect extinctiv
-prescriptibil sub aspect achizitiv ;
- prescriptibil sub aspect extinctiv .

96. Nu constituie un caracter al capacităţii de exerciţiu :


-generalitatea ;
- universalitatea ;
-intangibilitatea .

97. Printre îngrădirile capacităţii de folosinţă cu caracter de protecţie regăsim şi:


-incapacitatea tutorelui de a primi prin acte juridice de la minorul aflat sub tutelǎ ;
- decăderea din drepturile părintești ;
-incapacitatea de a fi tutore .
98. Numele de familie şi prenumele copilului născut din părinţi necunoscuţi se stabileşte de :
-. primarul localităţii unde a fost găsit copilul , prin dispoziţie ;
-primăria localităţii unde se înregistrează naşterea , prin decizie ;
- primarul localităţii unde se înregistrează naşterea , prin dispoziţie .

99. Soţia supravieţuitoare se poate căsători în mod valabil după :


- data morţii stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă
-este suficientă şi rămânerea definitivă a hotărârii declarative de moarte a soţului ;
-rămânerea definitivă a hotărârii de declarare a dispariţiei soţului .

100. Nu beneficiază de protecţie legală :


- porecla ;
- pseudonimul ;
- reşedinţa .

101. Constituie un principiu al ocrotirii părinteşti :


- independenţa de patrimonii între părinţi şi copii ;
- ocrotirea părintească trece asupra ascendenţilor ;
- ambele variante .

102. La încheierea căsătoriei , soţii :


-sunt obligaţi să aleagă un nume comun ;
- pot să aleagă un al treilea nume ;
- pot să - şi păstreze numele dinaintea căsătoriei .

103. Dacă viitorii soţi nu declară până la încheierea căsătoriei numele de familie pe care s - au
învoit să-l poarte , se consideră că :
-fiecare îşi păstrează numele de familie avut anterior căsătoriei ;
-soţia ia numele de familie al soţului ;
- au ca nume comun , numele lor de familie reunite .

104. Înregistrările de stare civilă făcute de o persoană necompetentă rămân valabile :


- chiar dacă această persoană nu avea , în realitate , această calitate
-numai dacă respectiva persoană a exercitat public atribuţia de delegat de stare civilă ;
-niciuna dintre cele două variante .

105. Legalitatea capacităţii de exerciţiu are în vedere următoarea teză :


-aceasta este reglementată prin lege
-este legal ca orice persoană fizică să aibă capacitate deplină de exerciţiu
-ambele variante .

106. Faptul că în conţinutul capacității de folosinţă anticipate se regăsesc doar drepturi


echivalează cu :
- o măsură de protecție în favoarea copilului conceput
-o îngrădire cu caracter de sancţiune a capacităţii de folosinţă ;
- o incapacitate de drept civil
107. O persoană fizică :
- poate fi lipsită în tot de capacitatea . de folosinţă
- poate fi lipsită în parte de capacitatea de folosinţă ;
-poate avea capacitatea de folosinţă îngrădită , în condiţiile legii .

108. Dacă data morţii din hotărârea declarativă de moarte este inexactă , se poate cere :
-anularea datei ;
-rectificarea ei ;
-ratificarea ei .

109. După anularea hotărârii declarative de moarte , cel ce fusese declarat mort nu poate cere
înapoierea bunurilor sale de la :
-dobânditorul de bună - credinţă printr - un act cu titlu oneros ;
-dobânditorul de bună - credinţă printr - un act cu titlu gratuit ;
- dobânditorul de rea - credinţă printr un act cu titlu oneros .

110. O persoană fizică :


-poate fi lipsită în tot de capacitatea de folosinţă ;
-poate fi lipsită în parte de capacitatea de folosinţă ;
- nicio variantă .

111. Capacitatea deplină de exerciţiu începe :


- la data când persoana devine majoră ;
-la 16 prin hotărâre judecătorească ;
-ambele variante .

112. Decăderea din drepturile părinteşti , în condiţiile art . 508 din Codul civil , reprezintă :
-o pedeapsă accesorie ;
-o îngrădire cu caracter de pedeapsă penală ;
-o îngrădire cu caracter de pedeapsă civilă .

113. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice :


-se dobândeşte odată cu cea de folosinţă ;
-se supune principiului specialităţii ;
- ambele variante .

114. Capacitatea de folosinţă , ca regulă , încetează :


-la moartea fizic constatată a persoanei fizice ;
-la dispariţia persoanei fizice ;
-din momentul aflării ultimelor ştiri despre persoana dispărută .

115. Capacitatea deplină de exercițiu se dobândeşte :


- la împlinirea vârstei de 16 ani prin hotărârea instanţei de tutelă ;
- la împlinirea vârstei de 18 ani ;
-ambele variante .
116. Nu constituie un caracter al capacităţii de exerciţiu :
- generalitatea ;
-universalitatea ;
-intangibilitatea .

117. în ipoteza morţii declarate judecătoreşte :


-se întocmeşte un act de deces pe baza hotărârii judecătoreşti declarative de moarte ;
- instanţa eliberează un asemenea act de deces care va însoţi hotărârea judecătorească
definitivă şi irevocabilă a morţii ;
- respectiva hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a declarării morţii joacă rol de
certificat de deces .

118. Soţia supravieţuitoare se poate căsători în mod valabil după :


- data morţii stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă ;
-este suficientă şi rămânerea definitivă a hotărârii declarative de moarte a soţului ;
-rămânerea definitivă a hotărârii de declarare a dispariţiei soţului .

119. Printre îngrădirile capacităţii de folosinţă cu caracter de protecţie regăsim și :


-incapacitatea tutorelui de a primi prin acte juridice de la minorul aflat sub tutelă ;
-decăderea din drepturile părintești ;
-incapacitatea de a fi tutore .

120. Constituie persoane juridice înfiinţate prin act autorizat :


-organele puterii judecătoreşti
-unităţile administrativ - teritoriale ;
-partidele politice .

121. Capacitatea de exerciţiu se caracterizează , între altele , prin :


- egalitate ;
-alienabilitate ;
-universalitate .

122. Tutela copilului se deschide în cazul în care :


-ambii părinţi sunt în imposibilitatea permanentă de a exercita ocrotirea părintească
;
- unul dintre părinţi se află în imposibilitatea permanentă de a exercita ocrotirea
părintească
-ambii părinţi sunt în imposibilitatea temporară de a exercita ocrotirea părintească .

123. ,, Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile , afară de acelea care , prin
natura lor sau potrivit legii , nu pot aparţine decât persoanei fizice " formează conţinutul :
-capacităţii de folosinţă ;
- capacităţii de folosinţă anticipată ;
-specialităţii capacităţii de folosinţă .

124. Constituie un principiu al ocrotirii părinteşti :


- ocrotirea părintească trece asupra ascendenţilor
-exercitarea drepturilor părinteşti exclusiv în intere
-nicio variantă

125. Are capacitate de exerciţiu restrânsă :


- bărbatul minor de 15 ani , pus sub interdicție
- femeia minoră de 17 ani , necăsătorită ;
- femeia minoră de 17 ani , căsătorită .

126. Majorul pus sub interdicţie judecătorească


-nu are capacitate de folosinţă
-nu are capacitate de exerciţiu
-are capacitate de exerciţiu restrânsă .

127. Nu au capacitate de exerciţiu :


-minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani
-minorul cu vârsta între 14 şi 18 ani
-minora căsătorită .

128. Au capacitate de exerciţiu restrânsă:


- persoanele lipsite de capacitate de folosință
- persoanele lipsite de discernământ
-minorii între 14 şi 18 ani .

129. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice:


-se dobândeşte odată cu cea de folosinţă
-se supune principiului specialităţii
-ambele variante

130. Prin capacitate de exerciţiu a persoanei fizice definim :


- aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile ;
- aptitudinea persoanei fizice de a dobândi şi exercita drepturi civil civile
-premisa necesară existenţei capacităţii de folosinţă .

131. Sunt îngrădiri ale capacităţii de folosință cu caracter de sancţiune :


-
- situaţia minorului care nu poate dispune prin liberalităţi
-incapacitatea minorului lipsit de capacitate de exercițiu sau cu cap tutorelui său .
132. La încheierea căsătoriei , soţii nu pot :
-să - şi păstreze fiecare numele de familie avut înainte de căsătorie ;
- să poarte ca nume comun sau numele lor reunite :
- să - şi aleagă un nume de familie pe care niciunul dintre aceştia nu l – au avut

133. In categoria schimbărilor de filiatie intră şi următoarele situatii :


-tăgada paternității copilului din căsătorie
- admiterea contestației recunoasterii unui copil din afara căsătoriei
- încuviinţarea adopției .
134. Tutorele poate încheia valabil cu încuviinţarea instanţei de tutela :
- acte administrare
- donatil ;
- acte de dispozitie .

135. Momentul dobândirii capacității de exercițiu a persoanei juridice coincide cu:


- cel al dobândirii capacitatii de folosinta
- desemnarea organelor de conducere ale persoanei juridice
- data actului de înfiinţare .

136. Au valoare de adevar urmatoarele afirmaţii :


- incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale prin liberalitati este o
îngrădire cu caracter de protectie
- incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale prin donație sau testament este o
ingradire cu caracter de sanctiune civil
- minorul sub 16 ani poate dispune , prin testament , doar de jumatate din bunurile de care
ar fi dispus in cazul in care ar fi fost major .

137. Rectificarea unor rubrici din actul de stare civilă se impune:


-în situaţia unei neconcordanţe între cele doua exemplare ale registrului de stare
civila
- în situația adopţiei , desfacerea , încetarea sau anularea adoptiec
-când o mentiune a fost înscrisă cu un text greşit .

138. Persoana dispărută în împrejurări exceptionale poate sa fie declarată moarta in termen de:
-1 an de la data împrejurării
-6 luni de la data împrejurării dispariţiei persoanei
-6 luni de la declararea disparitiei .

139. Acţiunea în anularea hotararii declarative de moarte:


- se prescrie in termen de trei ani de la pronunţare
-este imprescriptibilă ;
- poate fi introdusa numai de cel care a introdus si cererea de declarare judecătorească a
morți

140. Constituie un mijloc temporar şi subsidiar prin care se asigura ocratirea minorului:
-tutela
-curatela
-ocrotirea părintească .

141. Constituie principalul sediu al materiei cu privire la capacitatea de exercitiu a persoanei


fizice:
-Codul civil
-Decretul nr . 167/1958
-Decretul nr . 31/1954
142. Modificarea numelui de familie este determinată de
-casatorie
-adopţie şi schimbări ale filiatiel
-ambele variante

S-ar putea să vă placă și