STAN IONELA RAMONA ANUL II FR

Elaborează un eseu de 2/3 pagini (12 Times New Roman la 1,5

rânduri), în care să dezvolţi, pe lângă idei şi informaţii din alte
surse, următoarele aspecte: 
Despre conceptul de crimă
si
Despre conceptul de “reacţie specială a societăţii împotriva
criminalităţii”.

Conceptul de crimă

Etimologic, criminologia ca termen derivă din termenul latin “crimen” (crimă, infracţiune)
şi termenul grecesc “logos” (cuvânt, idee, ştiinţă). Cele două cuvinte reunite sugerează înţelesul
complex al criminologiei ca ştiinţă, care studiază fenomenul criminal. Ştiinţa criminologiei
cercetează nu numai fenomenul legalităţii anumitor infracţiuni, ale comportamentului
infracţional individual, dar şi ale criminalităţii ca fenomen social de masă deosebit de complicat
(crimă organizată, terorism). Criminalitatea este act social periculos a efectuat o persoană sau un
grup de persoane, interzise de legea penală sub amenințarea pedepsei. Pentru a dovedi comiterea
actului ilegal în legea penală folosește crima. Determinarea faptului că aceasta constituie o
infracțiune, Codul penal lipsește. Wrongfulness actului se stabilește prin formularea compoziției
infracțiunii. Rezultă din faptul că fiecare compoziție infracțiune ilegală constă dintr-un set
caracteristici.
Prima folosire a termenului “criminologie” este atribuită antropologului francez Paul
Topinard în 1879. În realitate, “criminologia”, în sensul actual, modern, s-a conturat în trei
lucrări celebre şi anume: “Omul delicvent” a antropologului Cesare Lombroso (1876) şi
STAN IONELA RAMONA ANUL II FR

“Sociologia criminală” a juristului Italian Enrico Ferri (1881) şi “Criminologia” lui Rafaele
Garofalo (1885) în care se consacră expres termenul de definiţie a acestuia.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că prin “Criminologie” se înţelege ştiinţa autonomă, de
sine stătătoare în cadrul sistemului ştiinţelor penale, care are ca obiect studiul fenomenului
infracţional, ca fenomen social şi judiciar, precum şi a infractorului, cu personalitatea sa
particular ( individuală), în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor acestui fenomen şi pentru
elaborarea măsurilor de prevenire şi de combatere a fenomenului infracţional. Criminologia este
o ştiinţă autonomă interdisciplinară, bine structurată şi consolidată, care are istoria sa, metode
originale de cercetare, institute, laboratoare, şi organizaţii în toate statele lumii.

Infracţiunea (crima) este definită în Codul penal al României la articolul 15 ca fiind

fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care
a săvârşit-o. Criminologia, spre deosebire de dreptul penal, studiază fapta şi conduit concretă ca
un comportament uman în dezvoltare, adică întregul proces al naşterii şi evoluării actului
infracţional, în contextual interacţiunii personalităţii şi mediului, ce se desfăşoară atât în timp cât
şi în spaţiu. Conceptul de comportament infracţional este ceva mai larg decât fapta infracţională
(acţiunea, inacţiunea) deoarece include şi etapele premergătoareei.

Criminalitatea este fenomenul social-juridic negativ, care are legităţile sale, se

caracterizează prin trăsături cantitative şi calitative, are consecinţe dăunătoare pentru societate şi
necesită măsuri specifice de influenţă anticriminală. Este important de menţionat că
criminalitatea nu este o totalitate întâmplătoare de infracţiuni, dar reprezintă un sistem cu
proprietăţi şi funcţii proprii, distinct calitativ de cele ale elementelor componente. Fenomenul
criminalităţii se află în interconexiune cu alte fenomenes ociale, fiind frecvent determinat de
acestea.
Analizând şi estimând realizările ştiinţifice din domeniul criminologiei, viziunile diverse
privind problematic ca ştiinţei respective şi specificul abordăriiei, considerăm că obiectul de
cercetare al criminologiei include criminalitatea ca fenomen social, infracţiunea (crima), cauzele
şi condiţiile criminalităţii, personalitatea infractorului, victim infracţiunii şi relaţia social
împotriva criminalităţii.
STAN IONELA RAMONA ANUL II FR

Conceptul de “reacţie specială a societăţii împotriva

criminalităţii”

Un concept principal cu care operează criminologia este cel de “reacţie specială a

societăţii împotriva criminalităţii”, care reprezintă dezaprobarea şi protestul social şi juridic,
exprimat, pe de o parte, în măsuri preventive (controlul social, măsuri de înlăturare a cauzelor şi
condiţiilor care generează şi/sau favorizează săvârşirea infracţiunilor, tratamentul aplicat
infractorilor de diferite categorii: minori, tineri adulţi, femei, recidivişti, etc.), iar pe de altă parte,
în măsuri represive (pedepse) ce se aplică infractorilor. Criminologiei îi revine, între altele, şi
sarcina studierii pedepselor prevăzute de lege, pentru a stabili dacă sunt potrivite şi eficiente,
dacă modalităţile de executare răspund cerinţelor resocializării şi reintegrării sociale a
infractorilor după executarea pedepselor, conturându-se o nouă ramură a criminologiei, denumită
“penologie”, cu aspiraţii fireşti de a deveni, şi aceasta, o ştiinţă autonomă, în cadrul ştiinţelor
sociale penale. De asemenea, a apărut o nouă ştiinţă penală denumită “ştiinţa penitenciară” sau
“dreptul execuţional penal”, care studiază executarea pedepselor, în acest domeniu existând
preocupări deosebite pe plan internaţional.

Teoria controlului social și a reacției sociale împotriva criminalității, studiază acele

tehnici și strategii care reglează comportamentul uman și îl conduce către conformare, către
respect față de regulile sociale, fie că acesta comport influențe ale familiei și școlii, credințe
religioase, valori morale, prietenii.

Modele de reacție social împotriva criminalității

Principalele modele de reacție social la cere ne vom referi în continuare, sunt cele
referitoare la: modelul represiv de reacție socială, modelul preventiv de reacție socială, modelul
dual și modelul curativ de reacție socială.

Termenul de "reacție", desemnează, în condițiile utilizării acestor mijloace juridice, atât

un mod de a reacționa al autorităților, de a răspunde la o acțiune neconformă normelor și
valorilor societății, cât și o contrareacțiune necesară din partea acestora, în sensul că, pentru a
combate un rău, este necesar să lovească în izvoarele sale, adică în cauzele acelui rău.
STAN IONELA RAMONA ANUL II FR

Reacția social împotriva criminalității, este asociată cu lupta împotriva criminalității, care
trebuie să fie realizată prin mijloace specific apărării unor valori sociale atât de importante
ocrotite prin lege, respective prin mijloace juridice de drept penal și procesual penal.