Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Aspecte generale
6
V.Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol.III,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969, p.9.
7
C.Bulai, A.Filipaş şi C.Mitrache, Drept penal român, Editura Press Mihaela, Bucureşti, 1997, p.13.
În literatura de specialitate au fost exprimate mai multe puncte de
vedere privind structura conţinutului infracţiunii. Fără a analiza această
diversitate, arătăm totuşi că într-o opinie s-a considerat că obiectul şi subiectul
infracţiunii, fiind considerate elemente extrinseci, nu intră în conţinutul
infracţiunii8, pentru ca într-o altă opinie9 să se aprecieze că şi cele două elemente
enunţate (obiect şi subiect) sunt cuprinse în structura infracţiunii.
În consens cu o altă opinie exprimată în literatură10 , apreciem că într-
adevăr obiectul (valoarea socială căreia i se aduce atingere) şi subiectul
infracţiunii (cel ce săvârşeşte fapta) nu pot face parte din structura conţinutului
infracţiunii, însă cu toate acestea anumite trăsături ce caracterizează fie
obiectul, fie subiectul pot apărea în conţinutul legal al unor infracţiuni,
considerent pentru care se justifică cercetarea obiectului şi subiectului
infracţiunii în cadrul structurii infracţiunii şi nu cu prilejul cercetării altor
instituţii de drept penal.
Plecând de la prevederile art. 10 lit. d din C.pr. pen., în care se
foloseşte expresia de elemente constitutive ale infracţiunii, arătăm că toate
cerinţele prevăzute de lege pentru existenţa unei infracţiuni, fie că se referă la
conţinutul constitutiv, fie la conţinutul juridic al faptei penale, au până la urmă
valoarea unor elemente constitutive, deoarece absenţa oricăreia din condiţiile
prevăzute de un text incriminator, poate atrage inexistenţa infracţiunii.
Elementele de structură (condiţiile de existenţă ale infracţiunii) se
referă la anumite jaloane (coordonate), fără de care nu se poate concepe
existenţa infracţiunii.
Coordonatele care concentrează în jurul lor condiţiile de existenţă ale
infracţiunii sunt:11
- actul de conduită al unei persoane;
- valoarea socială şi relaţiile corespunzătoare acestei valori
împotriva cărora se îndreaptă (obiectul infracţiunii);
- subiecţii infracţiunii (atât cel ce săvârşeşte infracţiunea, cât şi cel
ce este vătămat prin infracţiune);
- locul, timpul, modul de săvârşire a
infracţiunii.
4. Clasificarea condiţiilor de incriminare
8
I.Oancea, Drept penal, 1971, p.163 şi urm.; A.Dincu, Gradul de pericol social al infracţiunii şi criteriile
de apreciere ale lui, C.P. nr. 10, 1961, p.30 şi urm.; M. Zolyneak, op.cit., p.236 – 238.
9
L.Biro, Drept penal, Partea generală, Cluj, p.55 şi urm.; A.Ungureanu, Drept penal român, Partea
generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p.74.
10
C.Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Editura “Şansa “S.R.L., Bucureşti, 1995, p.81.
11
A.Boroi, Drept penal, Partea generală, Ediţia a III-a, Editura ALLBECK, Bucureşti, 2001,p.104.
A. - după criteriul elementelor la care se referă, se pot distinge condiţii
privitoare la:
a. latura obiectivă a infracţiunii;
b. latura subiectivă a infracţiunii;
c. obiectul infacţiunii (valoarea socială şi relaţiile sociale create în
jurul acestei valori, care este periclitată ori vătămată prin fapta infracţională);
d. subiecţii infracţiunii;
e. locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.
Clasificarea după criteriul elementelor prezintă importanţă pentru că
distingem, pe de o parte, condiţiile de incriminare privind conduita ilicită
propriu-zisă şi care constituie conţinutul constitutiv al infracţiunii, iar pe de altă
parte, condiţiile exterioare conduitei ilicite şi preexistente acesteia (cum ar fi
cele privitoare la obiect şi subiecţi ) şi care împreună cu conţinutul constitutiv
dau conceptul de conţinut juridic.
B. - după felul în care se raportează la momentul săvârşirii infracţiunii
(situarea lor în timp) se disting următoarele condiţii:
a. preexistente, care se situează în timp, anterior actelor de executare a
faptei şi se referă atât la obiectul infracţiunii (natura sa, existenţa lui într-un
anumit loc, etc.), cât şi la subiecţii infracţiunii (de exemplu: subiectul activ să
aibă în momentul săvârşirii infracţiunii o anumită calitate);
b. concomitente, cum sunt cele care se referă la locul, timpul şi
mijloacele folosite la săvârşirea faptei;
c. subsecvente, ce sunt situate în timp după comiterea faptei şi pot
privi producerea unei anumite urmări (de exemplu, producerea unor consecinţe
grave ori deosebit de grave – la anumite infracţiuni).
C. - după rolul şi importanţa lor în caracterizarea faptei ca infracţiune,
condiţiile pot fi:
a. esenţiale sau constitutive, care iau parte la realizarea conţinutului
infracţiunii, neîndeplinirea lor conducând la inexistenţa infracţiunii;
b. accidentale sau circumstanţiale, când intră în conţinutul calificat
(agravat) ori atenuat al infracţiunii. Prezenţa ori absenţa lor nu angajează decât
conţinutul agravat sau atenuat, nu şi inexistenţa infracţiunii de bază (de
exemplu, inexistenţa condiţiilor de agravare ale infracţiunii de ucidere din culpă
prevăzută în art. 178 alin. 2 şi 3 conduce la reţinerea numai a formei tipice
prevăzută de art. 178 alin. 1 C.pen., etc.).
Literatura de specialitate12 apreciază că situaţia premisă (care constă în
stări de fapt, situaţii, raporturi, etc. pe care trebuie neapărat să se grefeze
conduita ilicită pentru ca să poată constitui infracţiunea) este o condiţie, ce nu
este necesară pentru existenţa oricărei infracţiuni.
12
V.Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1969,vol.III, p.9.
Speța din practica judiciară:
Bibliografie
1.G. Antoniu, Din nou despre conţinutul infracţiunii, R.R.D. nr. 5, 1982, p.31.
2.C.Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Editura “Şansa “S.R.L.,
Bucureşti, 1995, p.80,p.81
3.C.Bulai, Manual de drept penal, Partea geneală, Editura All, Bucureşti,
1992,p. 166.
4.A.Boroi, Drept penal, Partea generală, Ediţia a III-a, Editura ALLBECK,
Bucureşti, 2001, p.103.
5. V.Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român,
Partea specială, vol.III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969, p.9.
6.C.Bulai, A.Filipaş şi C.Mitrache, Drept penal român, Editura Press Mihaela,
Bucureşti, 1997, p.13.
7.I.Oancea, Drept penal, 1971, p.163 şi urm.; A.Dincu, Gradul de pericol social
al infracţiunii şi criteriile de apreciere ale lui, C.P. nr. 10, 1961, p.30 şi urm.; M.
Zolyneak, op.cit., p.236 – 238.
8.L.Biro, Drept penal, Partea generală, Cluj, p.55 şi urm.; A.Ungureanu, Drept
penal român, Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p.74.
b)Rezolvați următorul test grilă:
În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că în cazul infracțiunii
continuate, sintagma ,,și împotriva aceluiași subiect pasiv”:
a. nu este în acord cu prevederile constituționale, întrucât nu îndeplinește
condițiile de claritate, precizie și previzibilitate ale normei penale;
b. nu este în acord cu prevederile constituționale, deoarece este o
neconcordanță, în accepțiunea art. 20 alin. 2 din Constituție, între legea
internă și un tratat privitor la drepturile fundamentale;
c. nu este în acord cu prevederile constituționale, întrucât încalcă
dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituție.
Menționați răspunsul corect și argumentați (răspunsul).
Sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art.
35 alin. (1) din Codul penal, care impune condiția unității subiectului pasiv în
cazul infracțiunii continuate, creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de
persoane care săvârșesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași
rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași
infracțiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție
cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii;
Răspunsul : C