Sunteți pe pagina 1din 7

CONŢINUTUL INFRACŢIUNII

1. Aspecte generale

Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii oferă criteriile generale de


diferenţiere ale ilicitului penal. Cu toate acestea, ele (trăsăturile esenţiale) nu ne
pot ajuta pentru a deosebi o faptă penală de alta. De aceea, doctrina penală 1 a
cercetat infracţiunea şi sub raportul conţinutului acesteia.
Conţinutul infracţiunii nu se confundă cu trăsăturile esenţiale ale
acesteia , pentru că ele se regăsesc în orice conţinut, punând în evidenţă
2

caracterul penal al faptei comise.

2. Noţiunea de conţinut al infracţiunii

Definim noţiunea de conţinut al infracţiunii ca fiind “totalitatea


condiţiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie infracţiune.3
Se mai susţine în literatură4 că raportând termenul de conţinut la
noţiunea de infracţiune, va trebui să înţelegem prin conţinut “ totalitatea
elementelor care compun infracţiunea” sau termenul de conţinut este înţeles în
terminologia Codului de procedură penală aşa cum este dat de dispoziţiile art. 10
lit. d ca fiind “ totalitatea elementelor constitutive ale infracţiunii.”
Conţinutul infracţiunii este identic cu conţinutul incriminării5; este dat
de conţinutul noţiunilor diferitelor infracţiuni şi îndeplineşte în procesul
adoptării, interpretării şi aplicării legii, funcţia generală de determinare,
cunoaştere şi identificare a oricărei infracţiuni, constituind singura bază de
caracterizare juridică penală a unei fapte, fie în etapa calificării ei juridice (în
cursul procesului legislativ), fie în etapa încadrării juridice a unei fapte concrete
realizată de organele judiciare.
Potrivit doctrinei, conţinutul infracţiunii se găseşte sub două aspecte:
a. conţinutul legal, fiind cel descris prin
norma de incriminare;
b. conţinutul concret, fiind cel al faptei concrete, determinate,
săvârşite de autor.
De asemenea, se mai face distincţie între:
a. conţinutul juridic, care cuprinde “totalitatea condiţiilor cerute de
lege pentru existenţa unei anumite infracţiuni”. El este conţinutul propriu-zis
al infracţiunii, aşa cum apare în norma incriminatoare. Conţinutul juridic al
infracţiunii se identifică cu conţinutul constitutiv atunci când în norma de
1
G. Antoniu, Din nou despre conţinutul infracţiunii, R.R.D. nr. 5, 1982, p.31.
2
C.Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Editura “Şansa “S.R.L., Bucureşti, 1995, p.80.
3
C.Bulai, Manual de drept penal, Partea geneală, Editura All, Bucureşti, 1992,p. 166.
4
Idem
5
A.Boroi, Drept penal, Partea generală, Ediţia a III-a, Editura ALLBECK, Bucureşti, 2001, p.103.
incriminare nu sunt trecute decât condiţii cu privire la actul de conduită interzis.
Conţinutul juridic al infracţiunii poate cuprinde pe lângă conţinutul constitutiv şi
condiţii privitoare la celelalte elemente. Totodată, arătăm că suntem în acord cu
părerea exprimată în literatură potrivit căreia existenţa oricărei infracţiuni
implică o faptă prevăzută de legea penală şi că fapta incriminată nu este
suficientă pentru existenţa infracţiunii, fiind necesar a fi îndeplinite şi alte
condiţii stabilite prin diferite dispoziţii ale legii (unele care caracterizează fapta
sau altele care se referă la gravitatea acesteia).6 De aceea, fapta împreună cu
toate condiţiile care potrivit legii îi atribuie caracter penal constituie conţinutul
juridic al infracţiunii. Analizând conţinutul juridic constatăm că: fapta este
elementul (componentul) principal, iar condiţiile se situează, unele în afara
faptei ( însoţind sau preexistând săvârşirea faptei), altele fiind parte intrinsecă
ale acesteia, îmbinarea dintre faptă şi ansamblul condiţiilor dând structura
infracţiunii. Substanţial conţinutul juridic are aceeaşi alcătuire cu structura
infracţiunii.
Ca atare, principalele elemente (componente) ale conţinutului juridic
şi deci ale structurii infracţiunii sunt în general: situaţia premisă şi conţinutul
constitutiv.
Precizăm că la foarte multe infracţiuni situaţia premisă nu există
(lipseşte) motiv pentru care conţinutul juridic se identifică cu conţinutul
constitutiv.
b. Conţinutul constitutiv este o parte a conţinutului juridic şi
cuprinde “totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită pe care trebuie
să-l realizeze făptuitorul”. Acest conţinut fiind dat întotdeauna de norma de
incriminare, nu poate lipsi din conţinutul juridic.
c. Conţinutul generic, cuprinde “un ansamblu de condiţii obiective şi
subiective, comune conţinuturilor infracţiunilor”.
Cunoaşterea conţinutului generic al infracţiunii implică cunoaşterea
structurii acestuia, a elementelor componente şi a raporturilor dintre acestea.

3. Structura conţinutului infracţiunii

Se consideră în literatură că în conţinutul infracţiunii sunt prevăzute


condiţii cu privire la anumite elemente care privesc: fapta, făptuitorul (subiectul
infracţiunii), valoarea socială căreia i se aduce atingere (obiectul infracţiunii),
împrejurările de timp şi de loc în care se săvârşeşte fapta.7
Cunoaşterea structurii conţinutului infracţiunii este importantă atât
pentru stabilirea elementelor componente ale conţinutului, cât şi pentru
cunoaşterea diferitelor elemente sau condiţii pentru existenţa infracţiunii.

6
V.Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol.III,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969, p.9.
7
C.Bulai, A.Filipaş şi C.Mitrache, Drept penal român, Editura Press Mihaela, Bucureşti, 1997, p.13.
În literatura de specialitate au fost exprimate mai multe puncte de
vedere privind structura conţinutului infracţiunii. Fără a analiza această
diversitate, arătăm totuşi că într-o opinie s-a considerat că obiectul şi subiectul
infracţiunii, fiind considerate elemente extrinseci, nu intră în conţinutul
infracţiunii8, pentru ca într-o altă opinie9 să se aprecieze că şi cele două elemente
enunţate (obiect şi subiect) sunt cuprinse în structura infracţiunii.
În consens cu o altă opinie exprimată în literatură10 , apreciem că într-
adevăr obiectul (valoarea socială căreia i se aduce atingere) şi subiectul
infracţiunii (cel ce săvârşeşte fapta) nu pot face parte din structura conţinutului
infracţiunii, însă cu toate acestea anumite trăsături ce caracterizează fie
obiectul, fie subiectul pot apărea în conţinutul legal al unor infracţiuni,
considerent pentru care se justifică cercetarea obiectului şi subiectului
infracţiunii în cadrul structurii infracţiunii şi nu cu prilejul cercetării altor
instituţii de drept penal.
Plecând de la prevederile art. 10 lit. d din C.pr. pen., în care se
foloseşte expresia de elemente constitutive ale infracţiunii, arătăm că toate
cerinţele prevăzute de lege pentru existenţa unei infracţiuni, fie că se referă la
conţinutul constitutiv, fie la conţinutul juridic al faptei penale, au până la urmă
valoarea unor elemente constitutive, deoarece absenţa oricăreia din condiţiile
prevăzute de un text incriminator, poate atrage inexistenţa infracţiunii.
Elementele de structură (condiţiile de existenţă ale infracţiunii) se
referă la anumite jaloane (coordonate), fără de care nu se poate concepe
existenţa infracţiunii.
Coordonatele care concentrează în jurul lor condiţiile de existenţă ale
infracţiunii sunt:11
- actul de conduită al unei persoane;
- valoarea socială şi relaţiile corespunzătoare acestei valori
împotriva cărora se îndreaptă (obiectul infracţiunii);
- subiecţii infracţiunii (atât cel ce săvârşeşte infracţiunea, cât şi cel
ce este vătămat prin infracţiune);
- locul, timpul, modul de săvârşire a
infracţiunii.
4. Clasificarea condiţiilor de incriminare

Condiţiile de incriminare sau elementele care servesc la alcătuirea şi


configurarea diferitelor conţinuturi de infracţiuni se realizează în doctrină în
mod neunitar, după mai multe criterii:

8
I.Oancea, Drept penal, 1971, p.163 şi urm.; A.Dincu, Gradul de pericol social al infracţiunii şi criteriile
de apreciere ale lui, C.P. nr. 10, 1961, p.30 şi urm.; M. Zolyneak, op.cit., p.236 – 238.
9
L.Biro, Drept penal, Partea generală, Cluj, p.55 şi urm.; A.Ungureanu, Drept penal român, Partea
generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p.74.
10
C.Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Editura “Şansa “S.R.L., Bucureşti, 1995, p.81.
11
A.Boroi, Drept penal, Partea generală, Ediţia a III-a, Editura ALLBECK, Bucureşti, 2001,p.104.
A. - după criteriul elementelor la care se referă, se pot distinge condiţii
privitoare la:
a. latura obiectivă a infracţiunii;
b. latura subiectivă a infracţiunii;
c. obiectul infacţiunii (valoarea socială şi relaţiile sociale create în
jurul acestei valori, care este periclitată ori vătămată prin fapta infracţională);
d. subiecţii infracţiunii;
e. locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.
Clasificarea după criteriul elementelor prezintă importanţă pentru că
distingem, pe de o parte, condiţiile de incriminare privind conduita ilicită
propriu-zisă şi care constituie conţinutul constitutiv al infracţiunii, iar pe de altă
parte, condiţiile exterioare conduitei ilicite şi preexistente acesteia (cum ar fi
cele privitoare la obiect şi subiecţi ) şi care împreună cu conţinutul constitutiv
dau conceptul de conţinut juridic.
B. - după felul în care se raportează la momentul săvârşirii infracţiunii
(situarea lor în timp) se disting următoarele condiţii:
a. preexistente, care se situează în timp, anterior actelor de executare a
faptei şi se referă atât la obiectul infracţiunii (natura sa, existenţa lui într-un
anumit loc, etc.), cât şi la subiecţii infracţiunii (de exemplu: subiectul activ să
aibă în momentul săvârşirii infracţiunii o anumită calitate);
b. concomitente, cum sunt cele care se referă la locul, timpul şi
mijloacele folosite la săvârşirea faptei;
c. subsecvente, ce sunt situate în timp după comiterea faptei şi pot
privi producerea unei anumite urmări (de exemplu, producerea unor consecinţe
grave ori deosebit de grave – la anumite infracţiuni).
C. - după rolul şi importanţa lor în caracterizarea faptei ca infracţiune,
condiţiile pot fi:
a. esenţiale sau constitutive, care iau parte la realizarea conţinutului
infracţiunii, neîndeplinirea lor conducând la inexistenţa infracţiunii;
b. accidentale sau circumstanţiale, când intră în conţinutul calificat
(agravat) ori atenuat al infracţiunii. Prezenţa ori absenţa lor nu angajează decât
conţinutul agravat sau atenuat, nu şi inexistenţa infracţiunii de bază (de
exemplu, inexistenţa condiţiilor de agravare ale infracţiunii de ucidere din culpă
prevăzută în art. 178 alin. 2 şi 3 conduce la reţinerea numai a formei tipice
prevăzută de art. 178 alin. 1 C.pen., etc.).
Literatura de specialitate12 apreciază că situaţia premisă (care constă în
stări de fapt, situaţii, raporturi, etc. pe care trebuie neapărat să se grefeze
conduita ilicită pentru ca să poată constitui infracţiunea) este o condiţie, ce nu
este necesară pentru existenţa oricărei infracţiuni.

12
V.Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1969,vol.III, p.9.
Speța din practica judiciară:

Sentinta penala nr. 175/23.02.2009  -  infractiunea de ultraj contra bunelor


moravuri si tulburarea linistii publice

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria P.N. nr.


1662/P/15.07.2008, a fost trimis în judecata inculpatul B.D. pentru savârsirea
infractiunilor prev. de art. 321 al. 1, 193 si 217 al. 1 Cod penal , cu aplicarea art.
33 lit. a Cod penal.
Inculpatul, prin declaratiile date, nu recunoaste   faptele pentru   care a fost
trimis în judecata , aratând ca partea vatamata , împreuna cu sotia si fiul lor au
aruncat cu pietre spre el , astfel încât el doar a reusit sa deschida portile de la
locuinta sa , intrând cu caruta în curte( fila 17 ds.).
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de
fapt:
Între partea vatamata B.V. si inculpat B.D., vecini în satul Z., comuna Z., judetul
N., exista o stare conflictuala mai veche.
La 10 04 2008, în jurul orei 20, inculpat B.D., aflat în stare avansata de
ebrietate, a început sa provoace scandal, a venit în fata curtii partii vatamate, a
adresat injurii si a amenintat pe B.M. si B.I., care s-au alarmat.
Inculpatul a revenit la locuinta sa, a aruncat cu pietre spre locuinta partii
vatamate si a distrus un geam, a amenintat familia partii vatamate cu moartea.
Incidentul a fost observat de mai multe persoane adunate în strada, între care si
martorii C.C. si A.N.
Inculpatul a continuat sa provoace scandal, a aruncat cu pietre în directia
persoanelor din strada, pe care le-a amenintat. Dupa aproximativ o ora,
inculpatul a fost imobilizat de lucratorii de politie din cadrul S.P.I.R.
Partea vatamata , audiata în instanta s-a constituit parte civila cu suma de 1.000
lei despagubiri civile , reprezentând distrugerile provocate de inculpat si 1.000
lei daune morale .
În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor
prev. si ped. 321 al. 1 , 193 si 217 al. 1 cod penal , cu aplicarea art. 33 lit. a   
cod penal.
Vinovatia inculpatului se dovedeste cu:
- declaratii de martori
- declaratii inculpat
- declaratii parte vatamata
- proces verbal de cercetare la fata locului si plansa fotografica
La individualizarea pedepsei, instanta va avea în vedere criteriile prev. de art. 72
Cod penal .
Astfel fiind, va condamna inculpatul la pedeapsa închisorii, tinându-se cont si de
antecedentele penale ale acestuia , din care rezulta comportamentul sau violent ,
fiind condamnat de mai multe ori pentru infractiuni de violenta. Se vor retine în
cauza însa si circumstantele atenuante prev. de art. 74, 76 Cod penal, având în
vedere vârsta inculpatului, prejudiciul modic produs partii vatamate, cât si de
conditiile concrete în care faptele au fost savârsite si de situatia conflictuala
existenta între parti.
Potrivit  art. 71 cod penal se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64
al. 1 lit. a teza a II-a si lit. b cod penal. 
În temeiul art. 14 cod pr. penala , raportat la art. 998 cod civil instanta , tinând
cont de prejudiciul efectiv constatat prin cercetarea la fata locului, respectiv
distrugerea geamului de la o fereastra de dimensiuni relativ mici ( fila 28 ds.
U.p. ), partea vatamata neaducând alte probe în dovedirea pretentiilor sale
materiale, instanta va admite în parte actiunea civila si va obliga inculpatul sa
plateasca acesteia suma de 200 lei cu titlu de despagubiri civile.
Se va respinge ca neîntemeiata cererea partii vatamate privind obligarea
inculpatului la plata de daune morale .
Vazând si prevederile art. 189 si 191 cod pr. penala,

Bibliografie

1.G. Antoniu, Din nou despre conţinutul infracţiunii, R.R.D. nr. 5, 1982, p.31.
2.C.Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Editura “Şansa “S.R.L.,
Bucureşti, 1995, p.80,p.81
3.C.Bulai, Manual de drept penal, Partea geneală, Editura All, Bucureşti,
1992,p. 166.
4.A.Boroi, Drept penal, Partea generală, Ediţia a III-a, Editura ALLBECK,
Bucureşti, 2001, p.103.
5. V.Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român,
Partea specială, vol.III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969, p.9.
6.C.Bulai, A.Filipaş şi C.Mitrache, Drept penal român, Editura Press Mihaela,
Bucureşti, 1997, p.13.
7.I.Oancea, Drept penal, 1971, p.163 şi urm.; A.Dincu, Gradul de pericol social
al infracţiunii şi criteriile de apreciere ale lui, C.P. nr. 10, 1961, p.30 şi urm.; M.
Zolyneak, op.cit., p.236 – 238.
8.L.Biro, Drept penal, Partea generală, Cluj, p.55 şi urm.; A.Ungureanu, Drept
penal român, Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p.74.
b)Rezolvați următorul test grilă:
În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că în cazul infracțiunii
continuate, sintagma ,,și împotriva aceluiași subiect pasiv”:
a. nu este în acord cu prevederile constituționale, întrucât nu îndeplinește
condițiile de claritate, precizie și previzibilitate ale normei penale;
b. nu este în acord cu prevederile constituționale, deoarece este o
neconcordanță, în accepțiunea art. 20 alin. 2 din Constituție, între legea
internă și un tratat privitor la drepturile fundamentale;
c. nu este în acord cu prevederile constituționale, întrucât încalcă
dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituție.
Menționați răspunsul corect și argumentați (răspunsul).

 Sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art.
35 alin. (1) din Codul penal, care impune condiția unității subiectului pasiv în
cazul infracțiunii continuate, creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de
persoane care săvârșesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași
rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași
infracțiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție
cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii;

Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și constată că sintagma „și


împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din
Codul penal este neconstituțională.

Răspunsul : C

S-ar putea să vă placă și