Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONȚINUTUL INFRACȚIUNII
Subiecţii infracţiunii
Prin noţiunea de subiecţi ai infracţiunii se desemnează în doctrină penală,
persoanele implicate în săvârşirea unei infracţiuni fie prin săvârşirea
infracţiunii, fie prin suportarea consecinţelor acesteia.
Noţiunea de subiecţi ai infracţiunii nu se confundă cu noţiunea de subiecţi de
drept penal.
2
În funcţie de modul în care sunt implicaţi în săvârşirea infracţiunii, se face
distincţia între subiecţi activi şi subiecţi pasivi ai infracţiunii.
Subiecţii activi sau propriu-zişi ai infracţiunii sunt persoanele fizice sau
juridice ce au săvârşit infracţiunea
Subiecţi pasivi ai infracţiunii sunt persoanele vătămate care suferă răul
produs prin infracţiune.
Vârsta de la care poate o persoană să răspundă penal, să devină subiect al
infracţiunii este de 14 ani împliniţi.(art. 113 C.pen.).Până la acestă vârstă se
prezumă că minorul nu are discernământ.
Minorul între 14-16 ani va răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a avut
discernământ în săvârşirea faptei.
Responsabilitatea este aptitudunea persoanei de a-şi da seama de faptele sale
.
In situatia in care legea impune in persoana subiectului activ sau a celui
pasiv o anumita calitate in functie de care se poate retine o anumita incdrare
juridica a faptei savarsite discutam despre subiect activ/pasiv calificat
(functionar public la art. 289 CP sau art 257 CP)
I. Definiţie:
3
Desemneaza totalitatea conditiilor prevazute in norma de incriminare cu
privire la actul de conduita interzis pe care le indeplineste faptuitorul ori devin
relevante prin savarsirea actiunii sau inactiunii de catre acesta.
Aspectul obiectiv sau latura obiectivă şi aspectul subiectiv sau latura
subiectivă, consacrate în ştiinţa dreptului penal, sunt aspecte sau laturi ale aceleiaşi
manifestări (acţiuni ori inacţiuni ) voluntar conştiente a făptuitorului în sfera
relaţiilor sociale.
2. Elementul material
Elementul material al laturii obiective desemnează actul actul de conduită
interzis prin norma de incriminare. Este elementul esenţial al oricărei infracţiuni
dacă avem în vedere că infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită
cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
În norma de incriminare, elementul material este desemnat printr-un cuvânt,
printr-o expresie ce arată acţiunea sau inacţiunea interzisă, este aşa-numitul
“verbum regens” .
a) Acţiunea – desemnează o atitudine a făptuitorului prin care face ceva, ce
legea penală ordonă să nu se facă.
Acţiunea se poate realiza -prin acte materiale ca: lovirea, luarea, distrugerea,
ucidere, etc.; ori
-prin cuvinte , proferare de cuvinte la propagandă
pentru război (art. 405 N.C. pen.)
4
sau - prin înscris la denunţare calomnioasă
falsificare, contrafacere, etc.
b) Inacţiunea- desemnează atitudinea făptuitorului care nu face ceva ceea ce
legea penală ordonă să facă.
Inacţiunea nu constituie element material al infracţiunii dacă nu există o
obligaţie legală ori convenţională de a nu rămâne în pasivitate, pentru a împiedica
o altă energie să producă rezultatul periculos iar autorul omisiunii, printr-o acţiune
sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol
care a înlesnit producerea rezultatului (art.17 C.Pen).
Elementul material poate apare în conţinutul infracţiunii într-o variantă
unică, când constă fie într-o acţiune, fie într-o inacţiune, fie în mai multe variante
alternative când constă din mai multe acţiuni sau inacţiuni , ex.(infracţiunea de
luare de mită art. 289 C. p. )
3. Cerinţe esenţiale
Aceste cerinţe esenţiale se pot referi la locul săvârşirii faptei de exemplu: în
public… pentru infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice (art.371 C. p.) ;
pe drumul public pentru unele infracţiuni le regimul circulaţiei pe drumurile
publice etc. ; la timpul săvârşirii faptei etc.
Spre exemplu cerintele esentiale ale laturii obiective la infractiunea de furt
art 228 NCP sunt: - actiunea sa vizeze un bun mobil;
-bunul sa se afle in posesia sau detentia altuia;
-bunul sa fie luat fara drept sau fara consimtamantul persoanei
ce il detine;
-bunul sa fie luat cu scopul de a-l insusi pe nedrept (adica nu in
gluma).
4. Urmare imediată
Prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii împotriva obiectului infracţiunii se
produce o vătămare, o periclitare a acestuia.
Vătămarea adusă valorii sociale ocrotite prin fapta interzisă reprezintă
urmarea socialmente periculoasă- element al laturii obiective a conţinutului
constitutiv al infracţiunii.
5
Urmarea socialmente periculoasă trebuie să fie imediată adică să fie
rezultatul nemijlocit al acţiunii sau inacţiunii şi nu un rezultat mijlocit, îndepărtat.
Infracţiunile ce au în conţinut referiri la rezultatul produs sunt infracţiuni
materiale, de rezultat. Rezultatul este prescriptibil şi trebuie constatat pentru
calificare faptei ca infracţiune.
Când în conţinutul infracţiunii nu sunt referiri cu privire la rezultat, sau
pentru existente infractiunii nu este necesara producerea unui rezultat material,
astfel de infracţiuni se numesc infracţiuni de pericol, de atitudine, ori infracţiuni
formale ( cele reglementate de Codul Rutier).
Formele vinovăţiei
Vinovăţia ca element subiectiv poate poate fi prevăzută sub forma intenţiei,
culpei sau praeterintenţiei.
Ca element al conţinutului infracţional vinovăţia trebuie prevăzută în
conţinutul juridic al fiecărei infracţiuni.
Legiuitorul penal român a stabilit în partea generală a codului penal român
reguli cu caracter de principiu după care se poate determina forma de vinovăţie
necesară pentru existenţa unei anumite infracţiuni.
Regulile după care se determină forma de vinovăţie necesară pentru
existenţa unei anumite infracţiuni sunt stabilite în art. 16 alin. 6 C. p.
Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este
săvârşită cu intenţie.
Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în
mod expres.
Mobilul sau cauza interna a actului de conduita desemneaza acel sentiment
: - dorinta
- tendinta
7
- pasiune
ce a condus la nasterea in mintea faptuitorului a ideii savarsirii unei anumite fapte.
Mobilul faptei poate aparea ca element circumstantial in continutul calificat
al unei infractiuni.
Mobilul savarsirii faptei poate constitui circumstanta agravanta generala
prevaută la art.77 lit. h) N.C.Pen “săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de
rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori
apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel,
considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu
celelalte” si conduc la agravarea facultativa a a sanctiunilor penale fata de cei care
au savarsit fapta din astfel de motive.
Scopul sau ţelul urmărit pri săvârşirea faptei întregeşte elementul subiectiv
al infracţiunii şi presupune reprezentarea clară a rezultatului faptei, de către
făptuitor.
Cunoaşterea scopului urmărit de infractor este importantă în individualizarea
sancţiunilor de drept penal.