Dr.

Veronica Rebreanu
Tema XV. 2018-2019

Răspunderea juridică

1. Noţiunea de “răspundere juridică”

Răspunderea juridică este un complex de drepturi şi obligaţii conexe, prevăzute de normele juridice,
drepturi şi obligaţii care iau naştere ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, şi care constituie cadrul de
realizare a constrângerii de stat, adică de aplicare a sancţiunii de către organele abilitate ale statului.

2. Caracteristicile răspunderii juridice

a) are ca temei nerespectarea sau încălcarea unei norme de drept (a unei norme juridice);
b) este legată în mod direct de activitatea exclusivă a unor organe de stat competente; doar organe
abilitate ale statului pot aplica o sancțiune / pedeapsă – funcție de tipul de normă juridică încălcată;
c) este o răspundere general-obligatorie, mai promptă şi mai eficientă decât celelalte forme ale răspunderii
sociale; este general obligatorie întrucât există ramuri ale dreptului în care sesizarea organelor abilitate pentru
aplicarea unor sancțiuni rămâne la latitudinea părții care se consideră vătămată în drepturile sale;
d) consecinţele răspunderii juridice pot fi deosebit de grave, antrenând sancţiuni privative de libertate sau,
în unele sisteme de drept, mergându-se până la pedeapsa capitală;
e) în stabilirea răspunderii juridice şi a vinovăţiei autorului faptei ilicite se împletesc atât evaluările de
ordin strict juridic, cât şi cele de ordin moral, de echitate, umanitarism etc.

3. Principiile răspunderii juridice:

a) principiul răspunderii pentru fapta săvârşită cu vinovăţie – se poate aplica o sancţiune autorului
faptei ilicite doar atunci câ nd este vinovat de nerespectarea unei norme juridice şi doar în limitele vinovăţiei sale
(Vezi Infra 4. Elementele şi condiţiile răspunderii juridice, C. Vinovăția )
b) principiul răspunderii personale – răspunderea juridică acţionează direct numai faţă de persoana
vinovată de săvârşirea faptei ilicite.
Excepţii:
Cu toate acestea, există şi câteva excepţii de la regula generală privind răspunderea personală. Aşa cum
prevedea vechiul Cod civil, şi Noul Cod civil prevede câteva situaţii de răspundere pentru fapta altuia, precum şi
pentru prejudicial cauzat de animale sau de lucruri, astfel:
b.1. art. 1372. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie: persoanele care în
temeiul legii (părinţii), în temeiul unui contract sau în temeiul onei hotărri judecătoreşti au obligaţia de a
supraveghea un minor sau o persoană pusă sub interdicţie răspund de prejudicial pe care acestea din urmă l-au
cauzat altora;
b.2. art. 1373. Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi: comitentul are obligarea să repare
prejudicial cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta acestora din urmă are legătură cu atribuţiile ori scopul
funcţiilor ce li s-au încredinţat; comitent – în sensul acestui articol, este cel care, pe baza unui contract ori în
temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celor care îndeplinesc anumite funţii ori
însărcinări în interesul comitentului sau al altei persoane
b.3. art. 1374. Răspunderea pentru prejuridiile cauzate de animale: proprietarul unui animal ori cel
care se serveşte de el, indiferent de culpă (de forma vinovăţiei) pentru prejudiciul cauzat de animal;
b.4. art. 1375. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri: oricine este obligat să răspundă -
indiferent de culpă - de prejudiciul cauzat de lucrul pe care îl are în pază.
c) principiul justeţei sancţiunii – sancţiunea aplicată trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptei, cu
gradul de pericol social al faptei, cu atitudinea faptuitorului etc. Include şi principiul potrivit căruia o persoană nu
poate fi trasă la răspundere de mai multe ori pentru aceeaşi faptă (unicitatea sancțiunii); principiul
proporţionalităţii ş.a.
d) principiul celerităţii tragerii la răspundere – sancţiunea trebuie aplicată autorului faptei ilicite cât mai
aproape de momentul săvârşirii faptei pentru a-şi putea atinge scoppul urmărit: reparatoriu, educativ, preventiv).
În ultima vreme legiuitorul precizează uneori expres acest principiu prin exprimări diferite, cum ar fi : “ într-un
timp rezonabil “ sau alte formule care obligă organele abilitate cu solutionarea cauzelor să evite tergiversarea
inutilă.

***

Potrivit unor autori (N.Popa, I.Santai), principiile răspunderii juridice enumerate mai sus se completează
cu alte principii, unele concentrate în principiile menționate, dintre care cel mai important ar fi principiul
legalității răspunderii – care, pe scurt, ar însemna faptul că răspunderea juridică decurge din prevederile legale –
în funcție de natura normelor juridice încălcate, tipurile de sancțiuni ce urmează a fi aplicate, calitatea părților etc.

4. Elementele şi condiţiile răspunderii juridice:

A. Să existe subiectul răspunderii juridice. Subiect al răspunderii juridice poate fi, după caz, persoana
fizică sau persoana juridică și doar dacă acestea au încălcat o normă juridică.
Pentru ca persoana fizică să fie subiect al răspunderii juridice, trebuie să aibă:
a) capacitatea juridică de a răspunde – aptitudinea persoanei fizice de a fi chemată să răspundă în faţa
organelor jurisdicţionale pentru fapta ilicită săvârşită şi de a suporta consecinţele juridice pe care le implică
aplicarea constrângerii de stat; capacitatea de a răspunde implică existenţa discernământului şi a unui complex de
atribute juridice.
b) libertatea de a acţiona – adică să fi acţionat în cunoştinţă de cauză, neobligat şi neinfluenţat de nimeni
şi nimic asupra căii de urmat.

B. Să existe conduita ilicită – orice conduită prin care este încălcată o normă juridică.
Această conduită poate fi:
a) infracţiune – este fapta prevăzută de lege ca fiind faptă penală – vezi definiţia Infra, la formele
conduitei ilicite.;
b) contravenţie - este fapta prevăzută de lege ca fiind contravenţie - vezi definiţia Infra, la formele
conduitei ilicite;
c) delict – orice faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, care cauzează altuia un prejudiciu, conform art. 1357
Cod civil, (vezi Infra, 6. Formele conduitei ilicite..., , b));
d) abatere disciplinară – orice fapta considerată ca atare, săvârşită de o persoană angajată cu contract de
muncă, în exercitarea atribuţiilor de munca - vezi Infra, la formele conduitei ilicite.

C. Să existe vinovăţia – Vinovăţia este starea subiectivă ce îl caracterizează pe autorul faptei ilicite în
momentul încălcării normei de drept. Constă în atitudinea psihică şi de conştiinţă negativă faţă de interesele sau
valorile ocrotite prin normele de drept. Apare ca o înlănţuire a manifestărilor pe linia dintre conştiinţă – voinţă –
acţiune. Este condiţia esenţială pentru aplicarea sancţiunii.
Formele vinovăţiei sunt:
a) intenţia (sau dolul) - acţiunea ilicită este orientată în mod voit spre a produce efectul ilicit; autorul
faptei ilicite ştie care sunt consecinţele faptei sale şi le chiar doreşte;
b) culpa - autorul faptei ilicite nu prevede consecinţa faptelor sale deşi putea şi trebuia să le prevadă sau,
chiar dacă le prevede speră să nu se vor produce.
Modalităţile culpei sunt: neatenţia, neglijenţa, neprevederea, nepriceperea, superficialitatea.
 D. Existența legăturii cauzale dintre fapta ilicită şi rezultatul dăunător este una dintre condiţiile
fundamentale ale răspunderii juridice. Apare ca legătura dintre cauză şi efect. Pentru a stabili răspunderea juridică
este întotdeauna necesară determinarea şi delimitarea cauzei şi a condiţiilor care au produs acel efect.

5. Modalităţile săvârşirii faptei ilicite:

După cum este sau nu conformă prevederilor normelor de drept, conduita umană poate fi licită sau ilicită.
Conduita ilicită reprezintă întotdeauna împrejurarea ce determină naşterea raportului juridic de aplicare a
sancţiunii, respectiv a raportului juridic de constrângere.
Conduita ilicită poate să constea într-o acţiune sau într-o inacţiune contrare prevederilor normelor
juridice, şi care sunt săvârşite de o persoană care are capacitatea de a răspunde pentru faptele sale. Faptul juridic
ilicit este sinteza a două elemente : conduita sau fapta ilicită propriu-zisă a unui subiect şi norma juridică
încălcată prin acea conduită, iar modalităţile săvârşirii faptei ilicite sunt: acţiunea şi inacţiunea.
a) Acţiunea reprezintă modalitatea cea mai frecventă de realizare a conduitei ilicite. Ea constă dintr-o
manifestare efectivă de conduită şi presupune o serie de acte materiale care, raportate la normele juridice, se
dovedesc a fi contrare prevederilor normelor cu dispoziţii prohibitive.
b) Inacţiunea constă într-o abţinere a persoanei de a face ceva, reţinerea de la o acţiune la care ar fi fost
obligată. Ea constă într-o nerespectare a prevederilor normelor cu dispoziţii onerative.

6. Formele conduitei ilicite şi formele răspunderii juridice:

Fiecărei forme de conduită ilicită îi corespunde o formă a răspunderii juridice, care se conturează în
funcţie de domeniul sau ramura de drept în care a fost încălcată norma juridică, pe lângă alţi factori ce trebuiesc
avuţi în vedere (valorile sociale lezate, gradul de pericol social al faptei ilicite, modalităţile de săvârşire a faptei
ilicite, vinovăţia autorului ş.a.) astfel:
a) săvârşirea unei infracţiuni - atrage răspunderea penală.
Infracţiunea, aşa cum este definită în Codul penal (art. 15 alineatul (1), este “... fapta prevăzută de legea
penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o”.
Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale. (Cod penal, art. 15 al. (2)).
Răspunderea penală este cadrul de realizare a constrângerii de stat în materie penală - ansamblul de
drepturi și obligații (ale infractorului și ale organelor abilitate să cerceteze, judece și ce aplice pedeapsa) care iau
naștere ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

b) producerea unui prejudiciu, a unor daune, precum şi nerespectarea condiţiilor de fond sau formă la
încheierea unor acte etc. - atrage răspunderea civilă.
Trebuie făcută distincţia între:
- răspunderea civilă delictuală – obligaţia civilă de a repara prejudiciul produs în cazul săvârșirii unui delict;
conform art. 1357 Cod civil, delictul este orice faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, care cauzează altuia un
prejudiciu;
- răspunderea civilă contractuală – are caracter derogator faţă de cea delictuală – constă în repararea prejudiciului
produs prin încălcarea obligaţiei concrete asumate într-un contract preexistent.
Răspunderea civilă este cadrul de realizare a obligaţiei civile de a repara prejudiciul produs printr-o faptă
ilicită.

c) săvârşirea unei contravenţii - atrage răspunderea contravenţională.

Contravenţia este “fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre
a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului
municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti”. (Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor).
 Răspunderea contravențională este cadrul de realizare a constrângerii de stat în materie contravențională -
ansamblul de drepturi și obligații (ale contravenientului și ale organului abilitat să constate și să aplice sancțiunea
contravențională) ce iau naștere ca urmare a săvârșirii unei contravenții.
.

d) abaterea disciplinară - atrage răspunderea disciplinară. Conform art. 247 al. (2) din Codul muncii,
abaterea disciplinară este ofaptă în legătură cu munca, ce poate consta într-o acțiune sau o inacțiune săvârșită cu
vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de
muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. 1
Abaterea disciplinară presupune întrunirea a două condiţii:
d.1. calitatea de salariat cu contract individual de muncă;
d.2. încălcarea unei obligaţii de serviciu.
Răspunderea disciplinară este cadrul de realizare a constrângerii în materia dreptului muncii, în vederea
aplicării sancțiunii corespunzătoare pentru încălcarea obligațiilor de serviciu.

7. Concluzii
Răspunderea juridică este un complex de drepturi şi obligaţii conexe, prevăzute de normele juridice,
drepturi şi obligaţii care iau naştere ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, şi care constituie cadrul de realizare a
constrângerii de stat, adică de aplicare a sancţiunii.
Răspunderea juridică, spre deosebie de celelalte forme de răspundere socială, are trăsături şi principii
specifice.
Pentru a lua naștere răspunderea juridică trebuie întrunite anumite condiţii.
Stabilirea vinovăţiei este foarte importantă pentru naşterea răspunderii juridice.
Modalităţile de săvârşire a faptei ilicite sunt acţiunea şi inacţiunea.
Formele conduitei ilicite sunt: infracţiunea, contravenţia, delictul civil, abaterea disciplinară.
Formele răspunderii juridice corespondente faptelor ilicite amintite sunt: răspunderea penală, răspunderea
contravenţională, răspunderea civilă, răspunderea disciplinară.

Întrebări de control şi autoverificare

1. Care sunt principalele caracteristici ale răspunderii juridice?
2. Care sunt şi în ce constau principiile generale ale răspunderii juridice, inclusiv excepţiile.
3. Care sunt şi în ce constau elementele şi condiţiile răspunderii juridice? (subiectele răspunderii juridice; conduita ilicită;
vinovăţia; legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul dăunător)
4. Ca re sunt modalităţile săvârşirii conduitei ilicite?
5. Care sunt formele conduitei ilicite şi, în funcţie de acestea, precizaţi care sunt principalele forme ale răspunderii juridice?
Explicaţi-le conţinutul.
6. Ce este vinovăţia şi care sunt formele ei?

1
Romulus GIDRO, Dreptul muncii, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 268.