Răspunderea administrativă - Dispoziții generale -

ARTICOLUL 563

Răspunderea juridică
Răspunderea juridică reprezintă forma răspunderii sociale stabilită de stat, în urma încălcării
normelor de drept printr-un fapt ilicit și care determină suportarea consecințelor corespunzătoare
de către cel vinovat, prin utilizarea forței de constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii
de drept astfel lezate.

Viaţa socială se desfăşoară în mod organizat în baza unor norme sau reguli sociale
necesare bunului mers al activităţilor umane în cele mai diverse sectoare. Aceste norme
stabilesc o anumită conduită pe care subiectele purtătoare ale relaţiilor sociale trebuie
să le respecte în raporturile dintre ele.

Încălcarea regulilor prestabilite printr-o conduită necorespunzătoare

antrenează răspunderea socială – într-o mare diversitate de forme – din
partea celui vinovat, obligându-l să suporte cele mai diferite consecinţe ale
faptei sale.

Notiunea de raspundere nu este specifica în exclusivitate dreptului, ea fiind folosita în toate

domeniile vietii sociale. Astfel, se întâlneste sintagma de raspundere politica, raspundere morala,
raspundere civica, etc. În sens comun, cuvintele „răspundere” şi „responsabil” fac parte
din limbajul uzual, ele fiind folosite în sensuri extrem de diversificate
Pe baza verbului latin
„respondere”, în sensul de a răspunde, răspunderea este definită ca o
obligaĠie a individului de a răspunde pentru acĠiunile sale în faĠa unei
autorităĠi
Situatia este similara si în practica judiciara, care nu da o definitie a raspunderii juridice sau a
vreuneia din formele acesteia, însa practica si-a adus o valoroasa contributie la explicarea si
lamurirea conditiilor si formelor raspunderii juridice.
Sensul frecvent atribuit notiunii de raspundere este acela de obligatie de a suporta consecintele
nerespectarii unor reguli de conduita de catre autorul faptei contrare normei si care poarta
totdeauna amprenta dezaprobarii sociale a unei asemenea conduite.
Dupa unii autori, raspunderea civila constituie obligatia de reparare a prejudiciului, iar
raspunderea penala este obligatia de a suporta si executa pedeapsa. Definind astfel raspunderea,
respectiv identificând-o cu sanctiunea, se restrânge sfera raspunderii.
O alta opinie apreciaza ca raspunderea juridica are loc doar în cazul încalcarii unor norme
juridice si este urmata de aplicarea constrângerii de stat prin mijloace corespunzatoare gradului
de pericol social al faptei savârsite. Se defineste astfel raspunderea juridica ca fiind o situatie
juridica specifica constrângerii de stat atrasa de încalcarea sau nerespectarea normelor juridice în
vigoare.
Având în vedere necesitatea raspunderii juridice ca un raport juridic de constrângere care se
naste ca urmare a încalcarii unor dispozitii legale de catre persoana fizica sau juridica se poate
considera ca raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe, care, potrivit
legii, se nasc ca urmare a savârsirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare a
constrângerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice în scopul asigurarii stabilitatii
raporturilor sociale si a îndrumarii membrilor societatii în spiritul respectarii ordinii de drept.

1. Noţiunea de “răspundere juridică”

2. Răspunderea juridică este un complex de drepturi şi obligaţii conexe, prevăzute de
normele juridice,drepturi şi obligaţii care iau naştere ca urmare a săvârşirii unei fapte
ilicite, şi care constituie cadrul de realizarea constrângerii de stat, adică de aplicare a
sancţiunii

TRASATURILE RASPUNDERII JURIDICE

Prin urmare, răspunderea juridică este configurată de următoarele trăsături:

1 este un raport juridic de constrângere;
2 reprezintă segmentul final al actului complex de înfăptuire a justiţiei, în care regăsim drepturi
şi obligaţii ce se nasc din cauza săvârşirii unei fapte ilicite prin încălcarea dispoziţiilor legii;
3.obiectul răspunderii juridice este sancţiunea care se aplică de către organele specializate ale
statului *EXP
4; constituie expresia specifică a responsabilităţii sociale, potrivit căreia fiecare individ trebuie să
îşi asume şi să suporte consecinţele faptelor sale;
5. întotdeauna, răspunderea juridică este legală, adică intervine numai în baza legii;
6. declanşarea acesteia, stabilirea formei concrete de răspundere reprezintă prerogativa unor
organe special abilitate ale statului; reprezintă reacţia instituţionalizată a autorităţilor statale pe
care o declanşează săvârşirea unei fapte periculoase.

3. Principiile răspunderii juridice:a) principiul răspunderii pentru fapta săvârşită cu

vinovăţie – se poate aplica o sancţiune autoruluifaptei ilicite doar atunci câ nd este
vinovat de nerespectarea unei norme juridice şi doar în limitele vinovăţiei sale(Vezi Infra
4. Elementele şi condiţiile răspunderii juridice, C. Vinovăția ) b) principiul răspunderii
personale – răspunderea juridică acţionează direct numai faţă de persoanavinovată de
săvârşirea faptei ilicite. Excepţii: Cu toate acestea, există şi câteva excepţii de la regula
generală privind răspunderea personală. Aşa cumprevedea vechiul Cod civil, şi Noul Cod
civil prevede câteva situaţii de răspundere pentru fapta altuia, precum şipentru prejudicial
cauzat de animale sau de lucruri, astfel: b.1. art. 1372. Răspunderea pentru fapta
minorului sau a celui pus sub interdicţie: persoanele care întemeiul legii (părinţii), în
temeiul unui contract sau în temeiul onei hotărri judecătoreşti au obligaţia de
asupraveghea un minor sau o persoană pusă sub interdicţie răspund de prejudicial pe care
acestea din urmă l-aucauzat altora;b.2. art. 1373. Răspunderea comitenţilor pentru
prepuşi: comitentul are obligarea să repareprejudicial cauzat de prepuşii săi ori de
câte ori fapta acestora din urmă are legătură cu atribuţiile ori scopulfuncţiilor ce li s-au
încredinţat; comitent – în sensul acestui articol, este cel care, pe baza unui contract ori
întemeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celor care
îndeplinesc anumite funţii oriînsărcinări în interesul comitentului sau al altei persoane
b.3. art. 1374. Răspunderea pentru prejuridiile cauzate de animale: proprietarul unui
animal ori celcare se serveşte de el, indiferent de culpă (de forma vinovăţiei) pentru
prejudiciul cauzat de animal;b.4. art. 1375. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de
lucruri: oricine este obligat să răspundă -indiferent de culpă - de prejudiciul cauzat de
lucrul pe care îl are în pază. c) principiul justeţei sancţiunii – sancţiunea aplicată trebuie
să fie proporţională cu gravitatea faptei, cugradul de pericol social al faptei, cu atitudinea
faptuitorului etc. Include şi principiul potrivit căruia o persoană nupoate fi trasă la
răspundere de mai multe ori pentru aceeaşi faptă (unicitatea sancțiunii);
principiulproporţionalităţii ş.a.d) principiul celerităţii tragerii la răspundere – sancţiunea
trebuie aplicată autorului faptei ilicite cât maiaproape de momentul săvârşirii faptei
pentru a-şi putea atinge scoppul urmărit: reparatoriu, educativ, preventiv).

4. Elementele şi condiţiile răspunderii juridice:

A. Să existe subiectul răspunderii juridice. Subiect al răspunderii juridice poate fi, după
caz, persoanafizică sau persoana juridică.Pentru ca persoana fizică să fie subiect al
răspunderii juridice, trebuie să aibă:a) capacitatea juridică de a răspunde – aptitudinea
persoanei fizice de a fi chemată să răspundă în faţaorganelor jurisdicţionale pentru fapta
ilicită săvârşită şi de a suporta consecinţele juridice pe care le implicăaplicarea
constrângerii de stat; capacitatea de a răspunde implică existenţa discernământului şi a
unui complex deatribute juridice. b) libertatea de a acţiona – adică să fi acţionat în
cunoştinţă de cauză, neobligat şi neinfluenţat de nimenişi nimic asupra căii de urmat.B.
Să existe conduita ilicită – orice conduită prin care este încălcată norma de drept. Această
conduită poate fi:a) infracţiune – este fapta prevăzută de lege ca fiind faptă penală – vezi
definiţia Infra, la formeleconduitei ilicite.; b) contravenţie - este fapta prevăzută de lege
ca fiind contravenţie - vezi definiţia Infra, la formeleconduitei ilicite; c) delict – orice
faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, care cauzează altuia un prejudiciu, conform art. 1357
Cod civil, (vezi Infra, 6. Formele conduitei ilicite..., , b)); d) abatere disciplinară – orice
fapta considerată ca atare, săvârşită de o persoană angajată cu contract de muncă, în
exercitarea atribuţiilor de munca - vezi Infra, la formele conduitei ilicite. C. Să existe
vinovăţia – Vinovăţia este starea subiectivă ce îl caracterizează pe autorul faptei ilicite
înmomentul încălcării normei de drept. Constă în atitudinea psihică şi de conştiinţă
negativă faţă de interesele sauvalorile ocrotite prin normele de drept. Apare ca o
înlănţuire a manifestărilor pe linia dintre conştiinţă – voinţă –acţiune. Este condiţia
esenţială pentru aplicarea sancţiunii. Formele vinovăţiei sunt: a) intenţia (sau dolul) -
acţiunea ilicită este orientată în mod voit spre a produce efectul ilicit; autorulfaptei ilicite
ştie care sunt consecinţele faptei sale şi le chiar doreşte;b) culpa - autorul faptei ilicite
nu prevede consecinţa faptelor sale deşi putea şi trebuia să leprevadă sau, chiar dacă le
prevede speră să nu se vor produce. Modalităţile culpei sunt: neatenţia, neglijenţa,
neprevederea, nepriceperea, superficialitatea.D. Existența legăturii cauzale dintre fapta
ilicită şi rezultatul dăunător este una dintre condiţiilefundamentale ale răspunderii
juridice. Apare ca legătura dintre cauză şi efect. Pentru a stabili răspunderea juridicăeste
întotdeauna necesară determinarea şi delimitarea cauzei şi a condiţiilor care au produs
acel efect.

răspunderea juridică se poate

declanşa numai dacă sunt întrunite următoarele trei condiţii: conduita
ilicită; vinovăţia; legătura de cauzalitate.

A. Conduita ilicită.
Această condiţie constă în comportamentul(acţiunea sau
inacţiunea) care nesocoteşte o dispoziţie a legii.
Mai nuanţat, prin acte de conduită se înţeleg manifestările
subiective, exteriorizate ale omului, sub formă de acţiuni sau
inacţiuni.

VINOVATIA Este definită ca acea stare subiectivă ce caracterizează pe autorul faptei ilicite în
momentul încălcării ordinii de drept, ea implicând şi exprimând o atitudine psihică negativă, faţă
de anumite valori sociale, ocrotite de normele de drept

Formele vinovăţiei sunt intenţia(directă sau indirectă) şi culpa(cu prevedere şi fără prevedere).
Alături de aceste două forme ale vinovăţiei – intenţie şi culpă, legea a consacrat expres şi o a
treia formă de vinovăţie, în care se reunesc celelalte două, denumită în literatura juridică
praeterintenţie sau intenţie depăşită. Potrivit art. 16 alin. 1 din Noul Cod penal, fapta constituie
infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cruntă de legea penală, iar potrivit
alin. 2, vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţia, din culpă sau cu intenţie depăşită. a)
Intenţia – ca formă a vinovăţiei, este directă şi indirectă. Intenţia directă presupune un moment
intelectiv(prevederea rezultatului) şi un moment volitiv(urmărirea 224 producerii rezultatului).
Prin prevederea rezultatului se înţelege reprezentarea în mintea făptuitorului a urmărilor
faptelor sale, adică lezarea sau periclitarea unor valori sociale apărate de legea penală. Intenţia
indirectă(sau eventuală), este caracterizată prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei
sale, pe care nu-l urmăreşte, nu-l doreşte, dar acceptă posibilitatea producerii lui. Cu alte
cuvinte, făptuitorul prevede rezultatul acţiunii sau inacţiunii sale, nu-l doreşte, dar este
indiferent faţă de posibilitatea producerii acestui rezultat. Pe lângă cele două forme ale
intenţiei, înscrise în art. 16 din noul cod penal, literatura juridică cât şi jurisprudenţa se referă şi
la alte feluri ale intenţiei, şi anume: intenţia simplă şi intenţia calificată; intenţia iniţială şi
intenţia survenită; intenţia spontană şi intenţia premeditată; intenţia unică şi intenţia complexă.
b) Culpa – ca formă a vinovăţiei este cu prevedere(cu previziune sau uşurinţă) şi fără
prevedere(neglijenţă, greşală). Culpa cu prevedere, constituie acea modalitate a culpei existentă
în situaţia în care făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, pe care nu-l acceptă, socotind fără
temei că nu se va produce. Culpa cu prevedere se caracterizează prin aceea că persoana care
desfăşoară o anumită activitate şi dă seama că aceasta, în condiţiile în care se înfăptuieşte,
poate să conducă, în general la apariţia unui rezultat periculos, rezultat eventual pe care nul
urmăreşte nici nu-l acceptă, ci speră că nu se va produce. Cu alte cuvinte, făptuitorul deşi
prevede posibilitatea intervenirii rezultatului pe care în cazul său nu-l acceptă, crede că prin felul
în care acţionează îl va preîntâmpina. În cazul în care acesta se va produce, vinovăţia sa constă în
faptul că a apreciat în mod uşuratic posibilitatea de a evita consecinţele faptei sale. Prin urmare,
pentru a fi reţinută culpa cu prevedere se cer întrunite următoarele condiţii: pe de o parte,
făptuitorul să fi prevăzut posibilitatea survenirii unui rezultat periculos ca urmare a activităţii
desfăşurate în vederea unui scop ilicit, rezultat pe care nu-l urmăreşte, nici nu-l acceptă, iar, pe
de altă parte, făptuitorul să fi socotit(fără temei) că rezultatul nu se va produce. Culpa fără
prevedere, se caracterizează prin aceea că făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi
trebuia şi putea să-l prevadă. În această modalitate, subiectul nu are reprezentarea
consecinţelor acţiunilor sau inacţiunilor sale, întrucât nu foloseşte întreaga sa capacitate psihică
pentru a prevedea urmările acţiunii înfăptuite, deşi avea obligaţia de a depune toată diligenţa în
conduita sa. Pentru ca această formă a culpei fără prevedere să fie reţinută, trebuie întrunite
următoarele condiţii: făptuitorul să nu fi prevăzut rezultatul acţiunii sale, şi să fi avut obligaţia şi
posibilitate de a-l prevede. 225 În literatura juridică sunt semnalate şi alte forme ale culpei,
distincţia fiind făcută după gradul de intensitate a acesteia, sens în care se poate vorbi de o
culpă gravă(lata), uşoară(levis) şi foarte uşoară (levisima); iar după cum conduita culpoasă se
manifestă sub forma de acţiune sau inacţiune, se mai distinge între culpa in agendo şi in
omittendo . c) Vinovăţia sub forma praeterintenţiei(intenţia depăşită). Există praeterintenţie sau
intenţie depăşită atunci când o faptă debutează cu intenţie, făptuitorul prevăzând şi urmărind
sau acceptând rezultatul faptei sale, dar rezultatul final se amplifică din culpă, făptuitorul
neprevăzând, dar trebuind şi putând să-l prevadă sau, prevăzând rezultatul final mai grav nu îl
acceptă, socotind fără temei că el nu se produce. Această formă de vinovăţie este specifică unor
infracţiuni complexe(ca de exemplu, loviturile cauzatoare de moarte, violul urmat de vătămarea
gravă a sănătăţii sau moartea victimei)

C. Legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul acesteia. Pentru a fi angajată

răspunderea juridică a unei persoane este necesar ca între fapta ilicită şi consecinţa sa negativă
să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acea consecinţă negative
6. Formele conduitei ilicite şi formele răspunderii juridice: Fiecărei forme de conduită
ilicită îi corespunde o formă a răspunderii juridice, care se conturează înfuncţie de
domeniul sau ramura de drept în care a fost încălcată norma juridică, pe lângă alţi factori
ce trebuiescavuţi în vedere (valorile sociale lezate, gradul de pericol social al faptei
ilicite, modalităţile de săvârşire a fapteiilicite, vinovăţia autorului ş.a.) astfel:a) săvârşirea
unei infracţiuni - atrage răspunderea penală. Infracţiunea, aşa cum este definită în Codul
penal (art. 15 alineatul (1), este “... fapta prevăzută de legeapenală, săvârșită cu vinovăție,
nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o”.Infracțiunea este singurul temei al
răspunderii penale. (Cod penal, art. 15 al. (2).

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală

dacă există vreuna din cauzele justificative prevăzute de lege
respectiv legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea uni drept
sau îndeplinirea unei obligaţii, consimţământul unei persoane
vătămate.
Tot astfel, nu constituie infracţiuni faptele prevăzute de
legea penală dacă au fost comise în condiţiile următoarelor cauze de
neimputabilitate: prin constrângere fizică, prin constrângere morală,
excesul neimputabil, minoritate făptuitorului, iresponsabilitatea,
intoxicaţia, eroarea sau cazul fortuit.

b) producerea unui prejudiciu, a unor daune, precum şi nerespectarea condiţiilor de fond

sau formă laîncheierea unor acte etc. - atrage răspunderea civilă. Trebuie făcută
distincţia între: - răspunderea civilă delictuală – obligaţia civilă de a repara prejudiciul
produs printr-o faptă ilicită;- răspunderea civilă contractuală – are caracter derogator faţă
de cea delictuală – constă în repararea prejudiciuluiprodus prin încălcarea obligaţiei
concrete asumate într-un contract preexistent.c) săvârşirea unei contravenţii - atrage
răspunderea contravenţională. Contravenţia este “fapta săvârşită cu vinovăţie,
stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prinhotărâre a Guvernului sau, după caz, prin
hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiuluisau al sectorului
municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al
MunicipiuluiBucureşti”. (OG nr. 2/2001).
d) abaterea disciplinară - atrage răspunderea disciplinară. Abaterea disciplinară presupune
întrunirea a două condiţii: d.1. calitatea de salariat cu contract de muncă;d.2. încălcarea
unei obligaţii de serviciu
) Răspunderea administrativ-disciplinară.

Ca şi răspunderea contravenţională, răspunderea disciplinară apare ca urmare a săvârşirii

unor abateri administrative. În cazul răspunderii disciplinare are loc o încălcare a
obligaţiilor de serviciu de către funcţionarii publici.
 În linii generale, răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici nu este
deosebită de răspunderea disciplinară din dreptul muncii[3], care vizează toţi salariaţii.
Dar, pentru faptul că priveşte o persoană care deţine o funcţie publică, instituţia ca atare,
a fost transferată în câmpul de aplicare a normelor dreptului administrativ.Răspunderea
disciplinară este declanşată de săvârşirea unei abateri disciplinare[4] prin acţiune (când
funcţionarul public a săvârşit ceea ce nu avea voie să săvârşească, încălcând o normă
prohibitivă[5]) sau prin inacţiune, (când funcţionarul public nu a efectuat ceea ce avea
obligaţia să efectueze, nerespectând o normă juridică onerativă).

În Statutul funcţionarului public sunt prevăzute prin articolul 70 al 3 următoarele

sancţiuni: avertismentul, mustrarea, diminuarea drepturilor salariale cu 5-10 % pe o
perioadă de 1-3 luni; suspendarea dreptului de avansare pe o perioadă de 1-3 ani; trecerea
într-o funcţie inferioară pe o perioadă de 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a
salariului; destituirea din funcţie. La aceste sancţiuni face trimitere şi recentul Cod de
conduită al funcţionarilor publici care în art. 24 al. 1 prevede că "Încălcarea dispoziţiilor
prezentului cod de conduită atrage răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici în
condiţiile legii".

Trebuie precizat faptul că, deşi există această paletă largă de sancţiuni,
funcţionarului public nu i se poate aplica decât una din ele (chiar dacă a încălcat mai
multe îndatoririi de serviciu).

c) răspunderea administrativă cunoaşte trei forme principale,

respectiv răspunderea administrativ-disciplinară, răspunderea
administrativ-contravenţională şi răspunderea administrativpatrimonială.
răspunderea administrativ-disciplinară intervine în
situaţia producerii de abateri care nu au caracterul unei contravenţii
şi care atrag sancţiuni, cum ar fi: destituirea din funcţie, expulzarea
unui străin, retrogradarea din funcţie, avertismentul, diminuarea
salarizării etc.
răspunderea administrativ – convenţională este antrenată
în situaţia când o persoană fizică sau juridică săvârşeşte o
contravenţie, aceasta fiind definită ca acea faptă socialmente
periculoasă, însă cu un pericol social evident mai scăzut decât
infracţiunea.
Obiectul contravenţiei în constituie relaţiile sociale, bunurile
şi interesele legitime apărate prin normele legitime cărora li se aduc
atingere sa usunt puse în pericol de fapta săvârşită.
Subiectul contravenţiei îl reprezintă atât persoana fizică, cât
şi persoana juridică ce săvârşeşte fapta, acestora aplicându-li-se,
potrivit legii, sancţiuni contravenţionale, principale şi
complementare ca, de exemplu: avertismentul, amenda
contravenţională(sancţiuni principale), alături de confiscare a
bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii,
suspendarea sau anularea autorizaţiei de exercitare a unei activităţi,
retragerea licenţei ş. a.(sancţiuni complementare).
răspunderea administrativ-patrimonială intervine în
sarcina statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare
săvârşite în procesele penale, pentru pagube cauzate prin actele
administrative emise sau prin nesoluţionarea în termenul legal a
cererilor adresate autorităţilor publice.

5. Funcțiile răspunderii juridice

Funcțiile răspunderii juridice desemnează gradul de influență al acesteia asupra relațiilor

sociale, asupra conduitei oamenilor, asupra ordinii publice și stării de securitate juridică
din societate.[4]

Funcția preventivă a răspunderii juridice pornește de la constatarea și sancționarea

conduitelor ilicite în lege și are ca efect educarea atitudinii psihice colective prin
conștientizarea sancțiunilor pe care fiecare le riscă.
Funcția de reprimare intervine pentru restabilirea ordinii sociale, atunci când fapta ilegală
își produce deja efectele dăunătoare societății.
Funcția reparatorie a răspunderii juridice presupune obligarea autorului unei fapte ilicite
la repararea pagubelor materiale și/sau morale produse.

Rezumat
Raspunderea juridica este un aspect al constiintei juridice privita ea însasi ca element
structural al sistemului juridic.

Raspunderea juridica îsi justifica sensul în raport cu legalitatea, înteleasa ca un principiu

fundamental de drept, în baza caruia orice subiect de drept trebuie sa respecte ori sa
aplice legile si celelalte acte juridice normative sau individuale. Legalitatea este starea de
ordine în desfasurarea raporturilor sociale, rezultata din realizarea dreptului. Ea este
totodata o cerinta care decurge din lege. Legalitatea este masura respectarii legii.

Încalcarea legii atrage raspunderea juridica, privita ca forma a raspunderii sociale si

corelata cu celelalte forme ale ei. Stabilirea raspunderii juridice presupune
individualizarea si sanctionarea oricarei nesocotiri a ordinii de drept. Raspunderea
juridica nu este simpla obligatie de a suporta o sanctiune juridica: ea reprezinta cadrul de
realizare a constrângerii de stat.

În statul de drept, raspunderea juridica se întemeiaza în principii ferme: principiul

raspunderii pentru fapte savârsite cu vinovatie, principiul raspunderii personale,
principiul justetei sanctiunii, principiul celeritatii tragerii la raspundere.
Raspunderea juridica se produce în conditii bine precizate, legate de conduita sau fapta
ilicita, de rezultatul sau efectul social-juridic produs prin aceasta, de legatura cauzala
dintre fapta si rezultat, de existenta autorului faptei si de vinovatia lui, precum si de lipsa
unor împrejurari care sa excluda caracterul ilicit al faptei sau sa înlature raspunderea
juridica.

În functie de scopul urmarit, de natura faptei ilicite si a normei âncalcate, de gradul de

pericol social al faptei si de caracterul sanctiunilor aplicate, raspunderea juridica
presupune feluri determinate de realizare. Întrucât au scopuri diferite, felurile raspunderii
juridice se pot asocia în diferite moduri.

Întrebari pentru autoevaluare si control

https://www.spiruharet.ro/facultati/drept-
craiova/zone/ff5039feb34d7af55543f645b8dd3c4a.pdf

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-de-vest-din-timisoara/teoria-
generala-a-dreptului/note-de-curs/tgd-xvii-raspunderea-juridica/3835213/view

http://cis01.central.ucv.ro/csv/curs/tgd/c6.html

http://abcjuridic.ro/raspunderea-juridica/

https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/raspunderea-juridica-relatia-dintre-
raspunderea-civila-delictuala-si-raspunderea-penala-_extras.pdf

https://legestart.ro/raspunderea-juridica/

https://administrare.info/domenii/drept/573-formele-r%C4%83spunderii-juridice

https://conspecte.com/drept/raspunderea-juridica.html

http://www.legeasiviata.in.ua/archive/2012/7-md/4.pdf