Cuprins:

1. Etimologia şi genealogia termenului răspundere

2. Noțiunea și trăsăturile răspunderii juridice
3. Principiile raspunderii juridice
4. Condițiile răspunderii juridice
5. Formele răspunderii juridice
Concluzie
Bibliografie
 1. Etimologia şi genealogia termenului răspundere

Este în afara oricărei îndoieli că, în ultimii ani, răspunderea s-a impus categoric ca un
concept central, indiferent de natura perspectivei teoretice din care este abordată. Răspunderea
are un loc şi un rol privilegiat, fie că vorbim despre filozofie, politică, drept etc.

Pe bună dreptate s-a afirmat că răspunderea este „o componentă esențială a oricărei forme de
organizare socială”, un fapt social ce se „rezumă la reacția organizată, instituționalizată pe care o
declanşează o faptă socotită condamnabilă”. Termenul „răspundere” este unul polisemic, iar
răspunderea nu este specifică, aşa cum deja am afirmat, exclusiv domeniului dreptului, deşi
tradițional i se atribuie. În filozofie, teologie, politică ori drept vom găsi definiții diferite ale
noțiunii de răspundere.

Răspunderea este legată de viața socială în ansamblu, în măsura în care aceasta intră în sfera
normativității sociale, iar în concret este dependentă de contextul în care este amplasată şi
tocmai de aceea, la fel de bine îşi are locu între principiile filozofiei morale şi eticii, cum, la fel
de natural aparține domeniului politicului şi civicului. Într-un asemenea studiu consacrat
problemei răspunderii – după multe voci, nucleul crizei ce afectează în prezent sistemul juridic –
Ch. Mincke încearcă stabilirea unor linii de demarcație şi particularităților ce disting răspunderea
morală de răspunderea politică şi răspunderea juridică.

Conceptul de răspundere s-a dezvoltat în ultimii treizeci de ani, în mod considerabil, mai
mult în lumea juridică decât în filozofie. În sens comun, cuvintele „răspundere” şi „responsabil”
fac parte din limbajul uzual, ele fiind folosite în sensuri extrem de diversificate. În plan
instituțional, răspunderea, de cele mai multe ori, implică intenția. O abordare din perspectivă
ontologică, determină însă diluarea încărcăturii juridice a conceptului aducându-l mai aproape de
ceea ce filozoful german Hans Jonas numeşte „principiu responsabilitate,” propunând o
reformulare a eticii în jurul ideii centrale de responsabilitate.1

2. Noțiunea și trăsăturile răspunderii juridice

Răspunderea juridică este un raport juridic instituit de regulă de către un organ competent de stat ,în urma
săvîrșirii unei fapte ilicite,de către un făptuitor ,cel din urmă fiind ținut să execute o sancțiune juridică
corespunzătoare faptei săvîrșite. Observăm într-un raport de răspundere juridică prezența necesară a statului
judecătorul ,procurorul,ofițerul de urmărire penală ,organul serviciului vamal,organul de interne. În afară de
stat în raportul juridic de răspundere juridică participă făptuitorul și victima (sau partea prejudiciată)

1
Eugenia-Carmen VERDEŞ RĂSPUNDEREA JURIDICĂ Relaţia dintre răspunderea civilă delictuală şi răspunderea
penală Universul Juridic Bucureşti -2011-, pag. 17
2
Răspundere juridică – un raport juridic, determinat de norma legală, între autorul ilegalității şi stat,
reprezentat prin autoritățile sale competente. 2

Raportul de răspundere juridică este constituit, ca şi orice raport juridic, din:

1. a) subiectele raportului;
2. b) obiectul raportului
3. c) conţinutul raportului.

Obiectul raportului juridic de răspundere juridică este activitatea statului, reprezentat de autoritățile
competente, exprimate prin acțiuni procedurale și activitatea persoanei vinovate de comiterea ilegalității.

Conţinutul acestui raport constă în dreptul subiectiv al statului de a trage la răspundere persoana vinovată
care a încălcat norma de drept, aplicând sancţiunea prevăzută de norma încălcată şi în obligaţia juridică a
făptuitorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate, în vederea restabilirii
ordinii de drept.

Subiecții raportului juridic de răspundere juridică sunt statul, reprezentat de autoritatea competentă în
domeniul tragerii la răspundere pentru ilegalitatea comisă și persoana vinovată în comiterea acestei
ilegalități.

Trăsăturile  (semnele) răspunderii juridice:

 a)Caracterul social (răspunderea juridică este o varietate a responsabilităţii sociale);

1. b) Caracterul statal (răspunderea juridică este instituită, iniţiată, de regulă, de către un organ

competent al statului);
2. c) Caracterul coercitiv (răspunderea juridică implică constrângerea statală faţă de făptuitor);
3. d)  Caracterul legal (răspunderea juridică are un temei legal: normele de drept material şi de drept
procesual în vigoare);
4. e) Caracterul procedural (răspunderea juridică se desfăşoară conform unei ordini (proceduri)
prestabilite de către stat în legislaţia în vigoare);
5. f) Caracterul negativ (răspunderea juridică implică valorificarea de către făptuitor a consecinţelor
negative ale faptei ilicite săvârşite);
6. g) Caracterul privator (răspunderea juridică implică suportarea de către făptuitor a unor
contraprestaţii: privaţiuni patrimoniale, nepatrimoniale).3

3. Principiile raspunderii juridice

2
Andrei Negru TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI ŞI STATULUI ÎN DEFINIŢII, INTERPRETĂRI, SCHEME Note de curs,
Chişinău, 2018 CEP USM, pag. 214
3
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-dreptului/curs-16-raspunderea-juridica/?
fbclid=IwAR2vUKg0XU1FLpdChHonX_vh6_k6MldmaA84jDaJ0gIXHzeCrftoV9HQfig
3
Principiile raspunderii juridice

Raspunderea juridica, dincolo de formele concrete pe care le cunoaste, dispune de un fond de

reguli comune, de o seama de principii generale, valabile pentru toate aceste forme, indiferent de
particularitatile fiecareia dintre ele. Întocmai ca principiile generale ale dreptului, principiile
raspunderii juridice joaca un rol calauzitor pentru institutia raspunderii juridice si pentru
raspunderea juridica privita ca fenomen.

A. Principiul raspunderii pentru fapte savârsite cu vinovatie exige ca orice subiect de

drept nu poate fi sanctionat decât daca este vinovat si numai în limitele vinovatiei sale.
Desconsiderarea conduitei prescrise si alegerea conduitei care nesocoteste interesul si valoarea
ocrotite
de lege atrag raspunderea juridica.

Faptuitorul stie sau trebuie sa stie care sunt consecintele negative ale comportamentului sau
socialmente indezirabil.

De respectarea principiului raspunderii pentru fapte savârsite cu vinovatie depinde si împlinirea

efectului educativ al raspunderii juridice. Autorul faptei ilicite nu se poate îndrepta fara stabilirea
raspunderii juridice care îi revine. Totodata, daca o persoana este acuzata pe nedrept, dispare si
efectul educativ al raspunderii juridice.

B.Principiul raspunderii personale cere ca raspunderea juridica sa fie strict legata de persoana

care a produs fapta ilicita; proportiile raspunderii se stabilesc dupa circumstantele personale ale
autorului faptei. Chiar atunci când, în functie de situatie, raspunderea deriva si din fapta altuia
ori din aceea produsa solidar cu altul, ea se circumscrie numai pentru ceea ce a savârsit autorul,
pe baza evaluarii împrejurarilor obiective si subiective care au marcat autorul faptei ilicite,
împrejurari proprii atât momentului savârsirii faptei, cât si aceluia al stabilirii sanctiunii.

Principiul raspunderii personale implica si regula ca autorul faptei nu poate fi sanctionat decât o
singura data pentru aceeasi fapta (non bis in idem). Cumulul diferitelor forme de raspundere
juridica fata de aceeasi persoana si cu privire la aceeasi fapta nu încalca regula. De asemenea, nu
o încalca nici aplicarea sanctiunilor cumulative în cadrul aceleiasi forme de raspundere juridica
(de exemplu, închisoarea si amenda sau închisoarea si confiscarea averii reprezinta sanctiuni
cumulative care se aplica în cadrul raspunderii juridice penale).

4
În esenta sa, acest principiu urmareste excluderea aplicarii fata de aceeasi persoana si pentru
aceeasi fapta a doua sau mai multe sanctiuni care prin natura lor sunt identice; o singura
încalcare a normei de drept nu trebuie sa determine decât o singura sanctiune juridica.

C. Principiul justetei sanctiuni implica exigenta proportionarii pedepsei în functie de

gravitatea faptei comise. Ceea ce necesita corecta alegere a normei juridice sub a carei incidenta
intra fapta ilicita. Principiul justetei sanctiunii înseamna totodata individualizarea corecta si
aplicarea adecvata a sanctiunilor prescrise de norma de drept.

D. Principiul celeritatii tragerii la raspundere reclama oportunitatea sanctionarii. Daca

aplicarea sanctiunilor, înteleasa ca reactie sociala, realizata prin forta coercitiva a statului, la
faptele ilicite, nu intervine cu promptitudine, atunci nu se mai obtin efectele dorite nici în raport
cu faptuitorul, nici cu societatea. "Temporizarea" tragerii la raspundere a faptuitorului provoaca
un sentiment de insecuritate în raporturile interumane si în acelea sociale, precum si un sentiment
de neîncredere în capacitatea factorilor institutionali obligati sa asigure ordinea de drept.4

E. Principiul legalităţii răspunderii juridice – răspunderea juridică are ca temei numai

încălcarea prevederilor unei norme juridice; aplicarea sancţiunilor ţine de competenţa exclusivă a
statului şi a reprezentanţilor acestuia; tragerea la răspundere juridică are loc în baza unor norme,
inclusiv procesuale, strict stabilite. În legea cu privire la actele normative din 22.12.2017, în art.3
al acesteia „Principiul legalităţii” se menționează: „(1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de
săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei
de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală. (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi
aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise”.

F. Principiul prezumţiei nevinovăţiei

Exemplu: a) art.21 din Constituţia Republicii Moldova definește prezumţia de nevinovăţie astfel:
„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi
dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate
garanţiile necesare apărării sale”; 220 b) art.8 CPP RM: „(1) Persoana acuzată de săvârşirea unei
infracţiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăţia sa nu-i va fi dovedită, în modul
prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate
garanţiile necesare apărării sale, şi nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de
condamnare definitivă. (2) Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa. (3) Concluziile
4
https://conspecte.com/Drept/raspunderea-juridica.html?
fbclid=IwAR0G3QeCRis5YBKkLSe3qNgi49THgdp2vFpSV_x6RKipvUkXNC0gbXKWPIs
5
despre vinovăţia persoanei de săvârşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate
dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile prezentului cod, se
interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.” În exemplele aduse supra pentru
caracterizarea principiului prezumției nevinovăției prezintă interes evoluția complexității
principiului de la norma constituțională spre norma procesual penală. Dacă norma constituțională
formulează numai esența principiului prezumției nevinovăției, atunci norma procesual penală îl
detaliază și îl explică, atribuindu-i un caracter mai complex

G. Principiul operativităţii răspunderii juridice – pentru a produce efecte maxim utile,

sancţiunea juridică trebuie aplicată în termen restrâns, se mai numește principiul celerității
răspunderii juridice.

H. Principiul o singură pedeapsă pentru o singură faptă – non bis in idem

Acest principiu presupune aplicarea unei singure sancțiuni pentru o singură faptă ilicită.
Principiul menționat nu exclude posibilitatea intervenției simultane a două sau a mai multor
forme de răspundere juridică față de fapta ilicită a aceleiași persoane, dacă prin această faptă se
încalcă mai multe norme juridice. Drept exemplu, răspunderea penală poate fi cumulată cu
răspunderea civilă – în cazul cauzării unui prejudiciu victimei infracțiunii, sau cu răspunderea
disciplinară – în cazul când angajatul în exercitarea contractului de muncă săvârșește o
infracțiune. Acest principiu exclude însă aplicarea față de aceeași persoană, pentru una și aceeași
faptă ilicită, a două sau mai multor sancțiuni identice ca natură. Când se produce o încălcare a
ordinii de drept, care vizează norme juridice de natură diferită și nu are loc suprapunerea a două
sau mai multor sancțiuni juridice de aceeași natură, care s-ar aplica aceleiași persoane pentru o
singură faptă ilicită, nu se încalcă principiul aplicării unei singure sancțiuni pentru o singură
faptă ilicită.5

4. Condițiile răspunderii juridice

1. Fapta ilicită (comportamenul ilicit) – un comportament ce nu corespunde prevederilor

normelor juridice. Fapta ilicită se poate manifesta prin acţiune sau inacţiune. De asemenea, pot
interveni situaţii de răspundere juridică pentru fapte licite, dar care au cauzat prejudiciu.

2. Rezultatul produs – efectul negativ ca urmare al faptei ilicite. El poate fi fizic, material sau
chiar moral. Există unele situaţii când persoana este trasă la răspundere fără ca fapta sa să fi
5
Andrei Negru TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI ŞI STATULUI ÎN DEFINIŢII, INTERPRETĂRI, SCHEME Note de curs,
Chişinău, 2018 CEP USM, pag. 219-221
6
cauzat un anumit prejudiciu vizibil (ex.: trădarea patriei), sau însăşi norma penală prevede
aceasta (ex.: componenţele de infracţiune trunchiate).

3. Legătura cauzală dintre fapta ilicită comisă și rezultatul produs – este o legătură logică, prin
care rezultatul produs apare drept o consecinţă nemijlocită a faptei ilicite.

4. Vinovăţia – atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta săvârşită şi față de rezultatele

(consecinţele) acesteia.

Formele vinovăţiei sunt:

a) intenţia directă; ex.: art.17 CP RM;

b) intenţia indirectă; ex.: art.17 CP RM;

c) imprudenţă prin sineîncredere; ex.: art.18 CP RM;

d) imprudenţă prin neglijenţă; ex.: art.18 CP RM.

Pentru a înțelege și a explica formele vinovăției, este necesar a le privi prin prisma coraportului
dintre atitudinea persoanei față de fapta ilegală săvârșită și rezultatul ilegal produs, ce diferă de
la o formă a vinovăției la alta.

Intenția directă, în calitate de formă a vinovăției, există în condițiile când autorul faptei ilegale
conștientizează caracterul socialmente periculos și ilegal al faptei, conștientizează posibilitatea
parvenirii rezultatului ilicit produs și își dorește parvenirea unui așa rezultat.

Intenția indirectă, în calitate de formă a vinovăției, există în condițiile când autorul faptei ilegale
conștientizează caracterul socialmente periculos și ilegal al faptei, conștientizează posibilitatea
parvenirii rezultatului ilicit produs și admite parvenirea unui așa rezultat.

Imprudența prin sineîncredere, în calitate de formă a vinovăției există în condițiile când autorul
faptei ilegale conștientizează caracterul socialmente periculos și ilegal al faptei, conștientizează
posibilitatea parvenirii rezultatului ilicit produs, nu dorește parvenirea unui astfel de rezultat și
consideră că, în virtutea abilităților sale, lejer îl va putea evita.

Imprudența prin neglijență, în calitate de formă a vinovăției, există în condițiile când autorul
faptei ilegale nu conștientizează caracterul socialmente periculos și ilegal al faptei, nu
conștientizează posibilitatea parvenirii rezultatului ilicit produs, deși, în virtutea competențelor
sale, este obligat a le conștientiza.

7
 5. Formele răspunderii juridice

Formele răspunderii juridice sânt determnate de tipurile încălcărilor de drept (faptelor ilicite).

Astfel, distingem următoarele forme ale răspunderii juridice:

a) răspunderea juridică penală;

b) răspunderea juridică contravenţională;

c) răspunderea juridică disciplinară;

d) răspunderea juridică civilă;

f) răspunderea juridică materială ş. a.

a) Răspunderea juridică penală este acea formă a răspunderii juridice care se întemeiază pe
normele dreptului penal şi pe infracţiunile săvârşite, în urma cărora organele competente aplică
pedepse corespunzătoare (amenda (penală), privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita anumite activităţi, munca neremunerată în folosul comunitţii, închisoarea, detenţiunea
pe viaţă, etc.)

b) Răspunderea juridică contravenţională este acea formă a răspunderii juridice care se

întemeiază pe normele dreptului contravenţional şi pe contravenţiile săvârşite, în urma cărora
organele competente aplică sancţiuni contravenţionale adecvate (amenda, privarea de un drept
special, acordat cetăţeanului respectiv, privarea de a deţine anumite funcţii şi de a exercita
anumite activităţi, arestul contravenţional, expulzarea etc.)

c) Răspunderea juridică disciplinară este acea formă a răspunderii juridice care se întemeiază
pe normele dreptului muncii (Codului muncii, regulamentelor disciplinare etc.) şi pe
contravenţiile (abaterile) disciplinare săvârşite, în urma cărora organele competente aplică
sancţiuni disciplinare adecvate ( mustrarea, mustrarea aspră, retrogradarea în funcţie,
concedierea salariatului, etc.)

d) Răspunderea juridică civilă este acea formă a răspunderii juridice care se întemeiază pe
normele dreptului civil şi pe delictele civile săvârşite sau pe neexecutarea obligaţiilor
contractuale, în urma cărora organele competente aplică sancţiuni juridice civile corespunzătoare
(nulitatea actelor juridice civile, clauza penală (penalitatea de întârziere), repararea prejudiciilor,
executarea obligaţiilor în natură, etc.)

f) Răspunderea juridică materială este acea formă a răspunderii juridice care se întemeiază pe
normele dreptului muncii şi pe prejudiciile materiale cauzate de către angajatul salariat/angajator,
8
în urma cărora angajatorul/organele competente aplică sancţiuni materiale corespunzătoare faţă
de făptuitor (compensarea prejudiciului material, repararea prejudiciului material, restituirea
bunului material, etc.)6

6
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-dreptului/curs-16-raspunderea-juridica/?
fbclid=IwAR2vUKg0XU1FLpdChHonX_vh6_k6MldmaA84jDaJ0gIXHzeCrftoV9HQfig
9
Concluzie :

În concluzie putem afirma faptul că răspunderea juridică, intervine în urmă efectuării unei cauze
ilicite, pentru a-l pedepsi pe infractorul care a încălcat legea. Răspunderea juridică are destinația
de a proteja ordinea publică, drepturile şi libertăţile fundamentale, viaţa, sănătatea, integritatea
persoanei, patrimoniul, în general desfăşurarea normală a convieţuirii sociale. Răspunderea
juridică este orientată spre apărarea valorilor sociale. Prin apărarea valorilor sociale se înţelege şi
caracterul reparator al răspunderii juridice (repunerea lucrurilor în starea lor anterioară).
Răspunderea juridică are şi scop educativ şi de preventire generală şi specială

10
Bibliografie :

1. Eugenia-Carmen VERDEŞ RĂSPUNDEREA JURIDICĂ Relaţia dintre răspunderea civilă delictuală şi

răspunderea penală Universul Juridic Bucureşti -2011

2. Andrei Negru TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI ŞI STATULUI ÎN DEFINIŢII, INTERPRETĂRI,

SCHEME Note de curs, Chişinău, 2018 CEP USM
3. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-dreptului/curs-16-
raspunderea-juridica/?
fbclid=IwAR2vUKg0XU1FLpdChHonX_vh6_k6MldmaA84jDaJ0gIXHzeCrftoV9HQfig
4. https://conspecte.com/Drept/raspunderea-juridica.html?
fbclid=IwAR0G3QeCRis5YBKkLSe3qNgi49THgdp2vFpSV_x6RKipvUkXNC0gbXKWPIs

11