Răspunderea disciplinară a funcționarului public

Cuprins:

INTRODUCERE...............................................................................................2

1. Determinarea noțiunii și formelor răspunderii disciplinare ....................3

2. Cercetarea răspunderii disciplinare a funcționarului public....................4

CONCLUZII......................................................................................................7
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................8

A elaborat:

_________________________

Chișinău
2020
 INTRODUCERE

Funcţionarul public, ca şi salariatul, îşi desfăşoară activitatea într-un cadru organizat şi

disciplinat în acelaşi timp. Ei se supun unor reguli pe care, dacă le încalcă, sunt pasibili de
răspundere. Disciplina muncii, indiferent la care tip de muncă ne raportăm, concretizează starea
de ordine inerentă îndeplinirii atribuţiilor care rezultă dintr-un raport de muncă sau dintr-un
raport de funcţie publică.
Importanţa studiului derivă din censiderentele că răspunderea disciplinară, în practică și
în doctrină, este analizată ca o instituţie fundamentală a dreptului, o instituţie care tinde să se
plaseze în centrul dreptului în totalitatea sa, reflectând nivelul de evoluţie a întregii societăţi, a
nivelului conştiinţei şi responsabilităţilor sociale. Studiul dat mai apare important dat fiind faptul
că răspunderea disciplinară a funcționarilor publici reprezintă în sine o măsură de constrângere,
necesară respectării normelor de drept într-un stat de drept, aplicată de organe special învestite
ale statului cu de drept de a dispune constrângerea împotriva funcționarilor publici care săvârşesc
fapte ilicite.
Domeniului dat i-au fost consacrate numeroase cercetări, ținând cont de faptul că
problematica lucrării consistă în cercetarea tipurilor și formelor de răspundere disciplinară a
funcționarilor publici și în acest sens, studiul dat apare ca extrem de actual şi important, atît din
punct de vedere teoretic, cît şi practic.
Reglementarea normelor juridice privind răspunderea funcționarului public este
prevăzută de Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 „Cu privire la funcția publică și statutul
funcționarului public”.
În ceea ce priveşte răspunderea funcţionarului public, se poate vorbi şi despre abaterea
disciplinară care reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie de către funcţionarul public prin care
acesta încalcă obligaţiile ce-i revin din raportul de funcţie publică sau în legătură cu acesta şi
care afectează statutul său socioprofesional şi moral.

2
 1. Determinarea noțiunii și formelor răspunderii disciplinare

Reglementarea funcției publice și a statutului funcționarului public în mod distinct de
raporturile de muncă specifice dreptului privat a determinat și stabilirea unui sistem sancționator
specific, care să aibă în vedere caracteristicile distinctive ale modului în care este exercitată
funcția publică.
Ca în orice activitate reglementată de norme juridice, dacă aceasta nu se derulează
potrivit regulilor care o guvernează, intervine răspunderea juridică.
Astfel, în funcție de norma juridică încălcată și interesul social lezat, distingem:
1)  răspundere penală;
2)  răspundere contravențională (administrativă);
3)  răspundere disciplinară;
4)  răspundere civilă.
Răspunderea disciplinară reprezintă „un ansamblu de norme ce reglementează actele şi
faptele (acţiunile şi inacţiunile) savîrşite de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor sale sau
în legătură cu acestea (abateri disciplinare), sancţiunile care se aplică şi normele procedurale
aferente”1.
Într-o altă accepțiune, răspunderea disciplinară este definită ca „efect de constatare a
săvîrșirii cu vinovăție de către funcționarul public a unei fapte prevăzute de lege ca fiind abatere
disciplinară”2.
Ca orice formă a răspunderii juridice, şi răspunderea disciplinară îndeplineşte un rol
subsidiar pentru că, în asigurarea ordinii de drept, ponderea principală o deţine conştiinţa
răspunderii, ca o caracteristică superioară a demnităţii şi personalităţii umane.
În cazurile în care abaterea a fost săvîrşită, răspunderea disciplinară îşi exercită întreita sa
funcţie: sancţionatoare, preventivă şi educativă. Persoanei vinovate i se va aplica o pedeapsă cu
caracter precumpănitor, moral sau material, după caz, în funcție de gravitatea abaterii săvîrşite,
care se reflectă pe planul conştiinţei şi al atitudinii celui sancţionat ca o constrîngere morală sau
ca o privaţiune materială, de natură să-l reţină pe viitor de la comiterea altor abateri. Prin aceasta,
răspunderea disciplinară se aseamănă cu răspunderea penală sau contravenţională şi se
deosebeşte de răspunderea patrimonială (civilă), care îndeplineşte, în principal, o funcţie
reparatorie.
Răspunderea disciplinară a funcționarului public este identificată prin următoarele
trăsături specifice3:

1
Ghidul metodic „Aplicarea Codului de conduită a funcţionarului public din Republica Moldova”, Chișinău, 2013,
p.53
2
„Dicționarul funcției publice” (http://www.cancelaria.gov.md/public/files/noutati/2013/6iunie/Dictionar_FP.pdf),
accesat la 03.03.2020

3
 1)  are un caracter strict personal, nefiind de conceput o răspundere pentru fapta altuia
sau o transmitere a ei asupra moştenitorilor;
2)  este o formă de răspundere independentă de toate celelalte forme ale răspunderii
juridice;
3)  este o răspundere de drept public; intervine numai în cazul săvîrșirii unei abateri
disciplinare calificată ca atare prin norme legale, deci în cadrul unor raporturi de drept public;
4)  subiectul activ este un funcționar public, iar subiectul pasiv este autoritatea publică la
care acesta este încadrat;
5)  procedura de cercetare, aplicare și constatare a sancțiunilor disciplinare sînt supuse
unor norme speciale;
6)  abaterile și sancțiunile disciplinare sînt prevăzute prin norme cu putere de lege.
Răspunderea disciplinară are, așadar, o natură contractuală, nepatrimonială și se poate
cumula cu alte forme ale răspunderii juridice (patrimonială, contravențională sau chiar penală),
nefiind încălcat principiul non bis in idem4.
Calitatea de salariat este premisa angajării răspunderii disciplinare, urmată de
îndeplinirea umătoarelor condiții:
1. existența unei fapte ilicite;
2. producerea unui rezultat păgubitor;
3. existența unei legături cauzale între faptă și rezultatul păgubitor (legătură ce se
prezumă relativ), precum și
4. vinovăția persoanei care a săvârșit abaterea disciplinară (indiferent dacă este vorba de
intenție sau culpă, directă sau indirectă)

2. Cercetarea răspunderii disciplinare a funcționarului public

Potrivit opiniei Profesorului A. Iorgovan, în dreptul administrativ, există două forme de

răspundere individualizate printr-o sancţiune represivă: răspunderea administrativă propriu-zisă
şi răspunderea contravenţională şi o formă de răspundere individualizată printr-o sancţiune
reparatorie – răspunderea organelor administraţiei publice pentru prejudiciile cauzate prin actele
lor ilegale, altfel spus răspunderea administrativ patrimonială.5
Răspunderea juridică administrativă poate fi: Răspunderea administrativ –
contravenţională; Răspunderea administrativ-disciplinară; Răspunderea administrativ-
patrimonială.
3
Pop, Daniela, Rezumatul tezei de doctorat „Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici – Studiu
comparativ”,pag.16,(http://www.academiadepolitie.eu/root/studii/iosud/rezumate_teze/
mindreanu_pop_mihaela_raspunderea_discipl inara_a_functionarilor_publici.pdf), accesat la 03.03.2020
4
Septimiu Panainte, Dreptul individual al muncii, Ed. Hamangiu, București, 2017, p.114
5
Iorgovan A., Tratat de drept administrativ. Volumul II. Ediția a IV-a. Ed. All Beck, București, 2005, p. 358.

4
 Citând doctrinarii, putem menționa că autorul Iorgovan A., care în lucrarea “Tratat de
drept Administrativ. Vol. II” specifca că răspunderea administrativ-disciplinară este “situația
juridică care constă în complexul de drepturi și obligații conexe, conținut al raporturilor juridice
sancționatorii, stabilite, de regulă, între organele administrației publice sau, după caz, un
funcționar public, și autorul unei abateri administrative”.6
Autorul citat supra, Iorgovan A., în cercetarea din 1993, “Tratatul de drept
Administrativ” mai dezvoltă noțiunea și menționează că răspunderea administrativ-disciplinară
este o situaţie juridică, care constă în complexul de drepturi şi obligaţii conexe, conţinut al
raporturilor juridice sancţionatorii, stabilite între un organ al administraţiei publice sau, după caz,
un funcţionar public şi autorul unei abateri administrative (organ de stat, structură nestatală,
funcţionar public, persoană fizică), ce nu este contravenţionalizată. 7
Totodată, după Iorgovan A., trăsăturile esențiale care pot fi caracteristice răspunderii
administrativ-disciplinare sunt:
 faptul că intervine, ca urmare a încălcării unui raport de drept administrativ; 
 o trăsătură care presupune, în mod obligatoriu, vinovăția făptuitorului;
 subiectul activ este în toate cazurile o autoritate publică, un organ al administrației
publice (centrale sau locale); 
 subiectele pasive pot fi  sau persoane juridice, sau persoane fizice.8
Alți autori, printre care îl putem cita pe Bălan E. definesc răspunderea administrativ-
disciplinară ca acea situaţie juridică prin care se concretizează raportul sancţionator fără caracter
contravenţional, stabilit între subiectul activ al faptei (autorul abaterii administrativ-disciplinare)
şi subiectul activ al răspunderii (autoritatea care aplică sancţiunea), în cazul săvârşirii cu
vinovăţie de către primul a unei abateri disciplinare.9
După autorul Verdinaș V., răspunderea administrativ-disciplinară poate fi invocată doar
dacă sunt îndeplinite unele condiţii și anume:
o Comiterea unei fapte care este prevăzută şi considerată abatere disciplinară, de către
Legislația Administrativă;
o Săvârşirea faptei să fie făcută cu vinovăţie, având în vedere că, aşa cum am arătat mai
sus, răspunderea administrativ-disciplinară se întemeiază pe culpă;
o Fapta comisă să cauzeze o perturbare a vieţii sociale;
o Subiectul activ al răspunderii administrativ-disciplinare este întodeauna o autoritate -
administrație publică, care este competentă să sancţioneze fapta ilicită săvîrşită de făptuitor.10

6
Iorgovan A. Tratat de drept administrativ: vol. II. București : All Beck, 2002, p. 362.
7
Iorgovan A. Drept administrativ, vol. III, Ed. Procardia, Bucureşti, 1993, p. 186.
8
Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Volumul II. Ediția a IV-a. București: All Beck, 2005.
9
Bălan E. Instituţii Administrative, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008, p. 257.
10
Vedinaş, V., Drept Administrativ, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 257.

5
 Deci, putem conchide că sancţiunile disciplinare îmbracă mai multe forme, cum ar fi:
dobânzi de întârziere pentru neplata la timp a obligaţiilor privind impozitele și taxele, amenzi,
dobânzi a contribuţilor, sub forma dizolvării unui organ ales, sau chiar demiterea primarului ales.
Aceste sancţiuni disciplinare se aplică conform unei proceduri de natură cvasicontencioasă, care
se referă la constatarea faptului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi rezultat, termenele de
prescripţie sau decădere, stabilirea organului din cadrul administraţiei publice, care este
competent să ia act de săvârşirea abaterii, exercitarea căilor de atac şi modalităţi de executare.
Deci, putem susține afirmația dată de autorii Ghimpu S. și Țiclea A. din lucrarea „Dreptul
muncii” precum răspunderea administrativ-disciplinară se fundamentează pe încălcarea unei
obligaţii de drept administrativ, pe săvârşirea unei abateri administrative. Cu toate acestea,
retragerea unei autorizaţii sau închiderea unei unităţi economice sunt sancţiuni administrativ-
disciplinare atunci când nu însoţesc aplicarea unei sancţiuni contravenţionale.
După cum mai specifică autorii citați supra, în dreptul muncii s-a fundamentat
răspunderea disciplinară şi răspunderea patrimonială (materială). Răspunderea disciplinară
intervine în cazul în care un funcționar public săvârşeşte cu vinovăţie o abatere disciplinară.
Răspunderea disciplinară este o răspundere de natură contractuală, bazată pe contractul
individual/colectiv de muncă. Sancţiunile disciplinare pot merge de la mustrare şi avertisment în
scris pînă la sacțiunea de concediere.11

CONCLUZII
11
Ghimpu S., Ţiclea A. Dreptul muncii, Ed. A 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 560 și 595.

6
 Existenţa întrunită a elementelor abaterii disciplinare – cauza – declanşează efectul,
respectiv răspunderea disciplinară. Deci, fapta ilicită (abaterea disciplinară) trebuie să se afle
într-o legătură cauzală cu rezultatul (dăunător). Dacă sînt probate elementele constitutive ale
abaterii disciplinare, respectiv înfrîngerea obligaţiilor de serviciu şi vinovăţia, rezultatul dăunător
şi legătura cauzală se prezumă.
Răspunderea disciplinară poate fi angajată numai dacă sînt întrunite toate elementele
constitutive ale abaterii; absenţa oricăreia dintre ele face ca abaterea şi, pe cale de consecinţă,
răspunderea să nu poată exista. Sînt totuşi cazuri în care, deşi fapta pare să întrunească trăsăturile
abaterii disciplinare, anumite împrejurări specifice existente în momentul săvîrşirii ei duc la
concluzia că, în realitate, conduita autorului nu are caracter ilicit, antisocial, că acesta nu este
vinovat şi că se impune exonerarea de răspundere.
Funcționarii publici sunt obligaţi să suporte sancţiunea stabilită de organele competente.
Răspunderea şi pedepsirea pentru încălcarea normelor juridice este calea de respectare a legii şi
de micşorare a contravenţiilor, a infracţiunilor, abaterilor disciplinare şi altor fapte ilicite. Fiecare
formă a răspunderii administrative este importantă în felul ei, deoarece dacă nu ar fi repartizate
astfel s-ar crea o confuzie, ar fi o dezordine totală în ceea ce priveşte răspunderea din partea
autorităţilor publice.
În urma analizei doctrinei actuale, raportată la funcţionarii publici supuşi regimului
statutar, am desprins că autorii stabilesc, de regulă, patru forme ale răspunderii funcționarilor,
anume: disciplinară, contravenţională, penală şi patrimonială. Unii autori recunosc cinci forme
de răspundere specifice funcţionarilor publici români, şi anume disciplinară, administrativă (de
fapt contravenţională), penală, materială şi civilă. Alţi autori identifică două mari forme de
răspundere aplicabile funcţionarilor publici şi anume: răspunderea sancţionatorie, care are un
caracter represiv, intimidant, supunând pe autorul ei unei constrângeri exclusiv personale pentru
fapta săvârşită şi răspunderea reparatorie, care are rolul de a recupera un prejudiciu produs.
Această formă a răspunderii juridice a funcţionarilor publici intervine în cazul în care
funcționarii săvârșesc abateri de la îndatoririle de serviciu, inclusiv pentru nerespectarea
normelor de comportare în instituția publică. Regimul disciplinar este prevăzut în Legea
nr.188/1999, republicată, în art. 65-70 și în H.G. nr. 1344/2007

BIBLIOGRAFIE

7
1. Bălan E. Instituţii Administrative, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008
2. „Dicționarul funcției publice”
(http://www.cancelaria.gov.md/public/files/noutati/2013/6iunie/Dictionar_FP.pdf), accesat la
03.03.2020
3. Ghidul metodic „Aplicarea Codului de conduită a funcţionarului public din Republica
Moldova”, Chișinău, 2013
4. Ghimpu S., Ţiclea A. Dreptul muncii, Ed. A 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001
5. Iorgovan A. Drept administrativ, vol. III, Ed. Procardia, Bucureşti, 1993
6. Iorgovan A. Tratat de drept administrativ: vol. II. București : All Beck, 2002
7. Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Volumul II. Ediția a IV-a. București: All Beck,
2005.
8. Pop, Daniela, Rezumatul tezei de doctorat „Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici –
Studiu comparativ”, pag.16,(http://www.academiadepolitie.eu/root/studii/iosud/rezumate_teze/
mindreanu_pop_mihaela_raspunderea_discipl inara_a_functionarilor_publici.pdf), accesat la
03.03.2020
9. Septimiu Panainte, Dreptul individual al muncii, Ed. Hamangiu, București, 2017
10. Vedinaş, V., Drept Administrativ, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009