Patrimoniul

-Proiect Drept Civil-

Realizatori: Prof.coordonator:
Spoială Loredana-Cătălina Surdu Adina Oana
Popescu Vanesa
Bătrânu Evelina Universitatea Ştefan cel Mare, Suceava
Păvăluc Marius Denis FDSA,Drept,An II
1
 1. Introducere

Patrimoniul= reprezintă nouțiunea cea mai importantă în materia drepturilor patrimoniale atât în
ceea ce privește drepturile reale cât și obligațiile

Scurt istoric al noțiunii juridice de patrimoniu

A. Teoria personalistă a patrimoniului

În dreptul francez modern, noțiunea de patrimoniu a fost consacrată în Codul lui
Napoleon.”Patrimoniul, fiind o emanație a personalității și expresie a forței juridice cu care o
persoană este investită ca atare, rezultă: că numai persoanele fizice și morale pot avea un patrimoniu;
că orice persoană are cu necesitate un patrimoniu, chiar dacă ea nu posedă în prezent nici un bun; că
o persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu în sensul propriu al cuvântului.” Aceasta este
într-o formulare rămasă celebră, esența teoriei personaliste a patrimoniului.
B. Patrimoniul-scop
A apărut în școala germană de drept civil, tendința depersonalizării patrimoniului. Teoria
patrimoniului de afectațiune sau a patrimoniului scop este rezultatul acestei tendințe. Această teorie a
culminat, în ipoteza fundațiilor, cu recunoașterea existenței unui patrimoniu fără o persoană de la care
să emane.
C. Teoria modernă a patrimoniului
A devenit posibilă pe măsură ce subiectele collective de drept au fost recunoscute, în forme
multiple nu numai în dreptul public cât și în dreptul privat. Ca și persoană fizică, persoana
juridical(persoana morală) este titular a unui patrimoniu propriu.
Așadar, după o îndelungată evoluție, noțiunea juridical de patrimoniu rămâne legată de ideea de
persoană, care explică unitatea sa, fără a mai exclude însă ideea de divizare și de afecțiune, dar numai
în cazurile prevăzute de lege.
Ca și în dreptul roman, patrimonial rămâne al nostru, chiar dacă el este divizat în mai multe
mase de drepturi și obligații pecuniare, fiecare cu un regim juridic distinct.

2. Noțiunea juridică de patrimoniu

2.1. Considerații preliminare

Noțiunea de patrimoniu în Codul Civil din 1864 și în Codul Civil actual
A. Codul Civil din 1864. Până la intrarea în vigoare a Codului Civil actual, deși era frecvent
folosită în normele juridice civile, noțiunea de patrimoniu nu a avut o definiție legală generală. Totuși,
fără a face expres referire la noțiunea de patrimoniu, Art.1718 C.Civ. din 1864 se apropia prin
conținutul său de o astfel de definiție. Conform acestui text”oricine este obligat personal este ținut de
a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile și imobile, prezente și viitoare.”
2
Îndatoririle, bunurile mobile și immobile, prezente și viitoare constituie tocmai conținutul
patrimoniului ca noțiune juridică.
B. Codul Civil actual. Noțiunea de patrimoniu este definite în mod explicit în Art.31, alin.1 Cod
Civil: “Orice persoană fizică sau persoană juridical este titulară a unui patrimoniu care include toate
drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.” În alin.2 și 3 se adaugă: “(2)
Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni numai în cazurile și condițiile prevăzute
de lege. (3) Patrimoniile de afectațiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit
dispozițiilor Titlului al IV-lea, al Cărții a 3-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum
și alte patrimonii determinate potrivit legii.”
Alte prevederi importante în ceea ce privește patrimoniul sunt consecrate în Art.32 și 33 Cod
Civil fiind în strânsă legătură și Articolul 2324, alin.(3) și (4) Cod Civil.
Codul Civil adoptat în anul 2009 și intrat în vigoare la data de 1 Octombrie 2011, cuprinde texte
mult mai elaborate despre patrimoniu, în care regăsim elemente de continuitate în raport cu așa numita
Teorie modernă a patrimoniului, dar și elemente reformatoare, mai ales în legătură cu așa numitul
patrimoniu de afecțiune.
a. Elemente de continuitate- patrimoniul este alcătuit din drepturi și obligații cu valoare
economică, patrimoniul este o universalitate juridică, patrimoniul este un atribut al
personalității.
b. Elemente de reformă- patrimoniul are și o conotație reformatoare, sub aspectul așa numitului
patrimoniului de afectațiune(parte a patrimoniului afectată desfăşurării unei activităţi;
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor în legătură cu desfăşurarea unei activităţi)

2.2. Elemente definitorii ale noțiunii juridice de patrimoniu

Enumerare. Trei sunt elementele indispensabile pentru înțelegerea acestei noțiuni: drepturile și
obligațiile care alcătuiesc patrimoniul au valoare economică, sunt pecuniare(evaluabile în bani):
aceste drepturi și obligații patrimoniale formează o universalitate juridică: patrimoniul este un
atribut al personalității.
Patrimoniul este alcătuit din drepturi și obligații cu valoare economică.
A. Criteriul patrimonialității. Clasificarea drepturilor subiective civile în drepturi patrimoniale și
drepturi personale nepatrimoniale este grăitoare pentru acest element definitoriu. Inițial s-a
statuat că patrimoniul este alcătuit numai din drepturi și obligații cu conținut economic, adică
evaluabil în bani, iar apoi acestea au fost denumite ca patrimoniale. Ca urmare, patrimoniul va
avea o valoare economică pozitivă sau negativă în funcție de raportul dintre activ și pasiv. Pe
această bază, poate fi apreciată starea de solvabilitate sau insolvabilitate în raport cu patrimoniul
unei anumite persoane. În dreptul comercial insolvabilitatea nu se confundă însă cu insolvența,
care se apreciază în raport cu sumele de bani disponibile și cu datoriile exigibile.
B. Fungibilitatea lato sensu a elementelor patrimoniale. Elementele care compun patrimoniul sunt
fungibile.

3
C. Patrimoniul în sens economic. Patrimoniul este totalitatea bunurilor destinate să satisfacă nevoile
de consum ale unei persoane sau, altfel spus, averea unei persoane. Patrimoniul cuprinde nu
numai drepturile ci și datoriile cu valoare pecuniară.
D. În componența patrimoniului intră drepturile cu conținut economic, iar nu bunurile care
formează obiectul acestora. Chiar drepturile patrimoniale sunt bunuri. Pe lângă bunurile
corporale, există și bunuri incorporale, printre care și drepturile patrimoniale.

Patrimoniul este o universalitate juridică

A. Universalitatea juridică și universalitatea de fapt. Drepturile și obligațiile patrimoniale pot fi
privite din 2 perspective: mai întâi ele pot fi analizate ținând seama de individualitatea fiecărui
drept și a fiecărei datorii; în al doilea rând trecând dincolo de această individualitate, ele
constituie un tot care, deși există în și prin elementele componente, totuși dobândește o realitate
autonomă, distinctă de aceste elemente. În această a doua perspectivă, noțiunea juridică de
patrimoniu este înțeleasă ca o universalitate de drepturi și obligații cu valoare economică.
Universalitatea de drept conține nu numai elemente active ci și datorii. Prevederi în acest sens
găsim în Art. 541.alin(1) și (2) și Art. 31, alin.(1).
B. Patrimoniul și masele patrimoniale. Numai patrimoniul este o adevărată universalitate juridică,
iar masele patrimoniale sunt doar părți ale întregului.
C. Patrimoniul există în și prin elementele componente. Universalitatea patrimoniului nu poate fi
redusă la individualitatea drepturilor și datoriilor.
D. Dinamica fluxurilor patrimoniale nu afectează universalitatea juridică. Unitatea universalității
juridice se păstrează indiferent de dinamica fluxurilor patrimoniale: persoana poate dobândi noi
drepturi și datorii pecuniare, poate înstrăina sau stinge drepturi și datorii existente, fără ca prin
aceasta să fie atinsă existența patrimoniului ca atare. Universalitatea juridică se păstrează ca
realitate permanentă, continuă, pe durata existenței persoanei. Astfel are sens compararea
patrimoniului cu un recipient, cu mențiunea că acest recipient nu poate fi niciodată complet
gol. El trebuie să conțină cel puțin un element care să îl umple, indiferent că este vorba de un
drept sau de o datorie.
E. Permanența și continuitatea patrimoniului. Ca universalitate juridică, patrimoniul cuprinde nu
numai drepturi și datorii patrimoniale prezente, ci și drepturi și datorii viitoare.

Patrimoniul este un atribut al personalității

A. Numai persoanele au un patrimoniu.
B. Orice persoană are un patrimoniu.
C. O persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu.
D. Patrimoniul este unitar, dar indivizibil.
a) Înțelesul ideii de divizibilitate a patrimoniului. Nu există nici o contradicție între ideea de unitate
a persoanei și a patrimoniului și ideea de divizibilitate a patrimoniului. A se vedea Art. 31, alin
(2),(3) Cod Civil. În urma divizări, o persoană nu are mai multe patrimonii, ci mai multe mase
patrimoniale, denumite patrimonii de afecțiune doar pentru a pune în evidență modul în care au
fost preluate, în Teoria modernă a patrimoniului.

4
b) Noțiunea de masă patrimonială și comunicarea intrapatrimonială. Fiecare masă de drepturi și
obligații pecuniare împrumută unele trăsături ale patrimoniului înțeles ca universalitate. Astfel,
o asemenea masă nu se confundă cu drepturile și obligațiile componente, având o existență
independentă față de cantitatea și fluctuația acestora. Acesta este înțelesul sublinierii cuprinse în
Art. 31, alin (2) Cod Civil, în care se arată că divizarea patrimoniului este posibilă numai în
cazurile și condițiile prevăzute de lege. Întinderea răspunderii patrimoniale este însă numai
parțial limitată la fiecare masă patrimonială în legătură cu care s-a născut creanța unui anumit
creditor. În principiu, dacă elementele patrimoniale din masa respectivă nu sunt suficiente
pentru satisfacerea creanței, creditorul are posibilitatea, cu respectarea unor anumite reguli
legle, să urmărească celelalte bunuri din patrimoniul debitorului. Această regulă a fost
consacrată în Art. 2324, alin(3) Cod Civil. Prin excepție de la această regulă, în art. 2324,
alin(4), se statutează că ” Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate
exercițiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror
creanțe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. Acești creditori nu vor putea urmări
celelalte bunuri ale debitorului.” Această situație crește gradul de autonomie a unei anumite
mase patrimoniale, întrucât limitele ei nu mai pot fi depășite nici de creditorii ale căror creanțe
s-au născut în legătură cu exercițiul profesiei autorizate nici de creditorii ale căror creanțe s-au
născut în legătură cu restul patrimoniului.
c) Aplicații ale ideii unității și divizibilității patrimoniului. Ideea unității și divizibilității
patrimoniului și trăsăturile juridice ale maselor patrimoniale au mai multe aplicații în dreptul
civil.
1. În Art.339-359 Cod Civil și Art.366-368 Cod Civil, sunt reglementate regimul
comunității legale și regimul comunității convenționale.
2. În Art. 1114, alin.(2) și Art.1156, alin.(1) rezultă că patrimoniul moștenitorului este
divizat în 2 mase patrimoniale, fie până la partaj, dacă sunt mai mulți moștenitori, fie
până la plata datoriilor succesiunii, daca există un singur moștenitor.
3. În cazul societăților cu personalitate juridică, drepturile și obligațiile sunt de asemenea
împărțite în mai multe mase cu regimuri distincte, iar unitatea patrimoniului asigură
comunicarea juridică dintre acestea.
4. Activitățile desfășurate în cadrul profesiilor autorizate presupun existența unui așa numit
patrimoniu profesional individual. În acest caz de divizare a patrimoniului, regula
înscrisă în Art.2324, ali.(3) Cod Civil este abandonată în totalitate în favoarea excepției
înscrise în ali.(4) din același articol. Astfel, creditorii ale căror creanțe s-au născut în
legătură cu profesia autorizată respectivă pot urmări numai bunurile din patrimoniul
profesional individual, iar nu și celelalte bunuri din patrimoniul debuitorului. În mod
complementar, creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu altă masă
patrimonială nu pot urmări bunurile din patrimoniul profesional.
5. În Art.2,lit.J din OUG.nr.44 din 16.04.2008- este definită o specie de patrimoniu de
afectațiune. Nu trebuie să se confunde noțiunea de persoană fizică autorizată, folosită în
acest text, cu noțiunea de persoană care desfășoară activitate autorizată de lege folosită
în Art.31, alin(3), art.33 și 2324 alin.(4) C.Civil.
6. În Codul civil a fost instituită fiducia ca operațiune juridică.(Art.773)
5
 d) Constituirea patrimoniile de afectațiune. Diviziunea patrimoniului este posibilă numai în cazurile
prevăzute de lege. Temeiul diviziunii este fie un act juridic, fie un fapt juridic în sens restrâns.
E. Patrimoniul este inalienabil. Patrimoniul nu poate fi desprins de persoana care este titularul său.
Drepturile pot fi înstrăinate, grevate cu sarcini, modificate, datoriile pot fi executate, se pot
asuma noi datorii, dar aceste fluxuri patrimoniale nu echivalează cu transmiterea patrimoniului
ca universalitate juridică. Patrimoniul este inalienabil, nu în individualitatea elementelor care îl
compun, ci ca universitas iuris.
În concluzie patrimoniul este inalienabil, masele patrimoniale sunt alienabile sau inalienabile, in
funcție de voința legiuitorului, în timp ce drepturile și obligațiile patrimoniale sunt, în principiu
alienabile, cu excepția celor intuitu personae. Altfel spus, dacă patrimoniul este un atribut al
personalității, drepturile și obligațiile patrimoniale sunt, în principiu, autonome și alienabile, în
mod universal, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Definiția noțiunii juridice de patrimoniu

Noțiunea juridică de patrimoniu desemnează totalitatea drepturilor și datoriilor cu
conținut economic aparținând unei persoane: ideea valorii economice, ideea universalității și
fundamentul personalist al patrimoniului.
În primul rând, patrimoniul are o natură pur intelectuală.
În al doilea rând, această definiție evocă dimensiunea permanenței și continuității
patrimoniului pe durata existenței persoanei. Indiferent de dinamica fluxurilor economice în
care este angajată o persoană, integritatea patrimoniului său se păstrează de la naștere până la
moartea persoanei fizice, respectiv de la înființarea până la încetarea persoanei juridice.

2.3. Prerogativele puterii juridice asupra patrimoniului

Este patrimoniul obiectul unui drept sau al unei puteri? Prerogativele nu se exercită în legătură
cu fiecare drept patrimonial sau în legătură cu fiecare obligație pecuniară, ci asupra întregului
ansamblu de drepturi și obligații, privite în unitatea lor juridică.
Indiferent dacă această putere exercitată asupra patrimoniului de către titularul său este înțeleasă
sau nu ca un drept, ea nu poate fi ignorată, fiind distinctă de puterea conferită de fiecare drept
patrimonial, privit ut singuli.

2.4. Modalitățile juridice ale patrimoniului

Indiviziunea, comunitatea matrimonială și patrimoniile profesionale comune sunt modalitățile
juridice ale patrimoniului.
a. Indiviziunea- moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal, răspund
pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai în limita activului succesoral, iar creditorii
personali ai moștenitorilor nu pot urmări bunurile moștenirii decât după partajul
succesoral.
b. Comunitatea matrimonială- regimul matrimonial presupune divizarea, în mod legal
sau convențional, a patrimoniului fiecărui soț în două mase de drepturi și datorii
6
 pecuniare: comune și proprii. Masa bunurilor și datoriilor comune din patrimoniul
ambilor soți constituie tocmai comunitatea matrimonială a soților.
c. Patrimoniul profesional comun – o masă de drepturi și obligații pecuniare cu privire la
fiecare asociat care are câte o cotă-parte, determinată sau determinabilă.

3. Funcțiile patrimoniului

I. Noțiunea de funcție a patrimoniului.

Funcțiile patrimoniului sunt expresia generalizată a legăturilor juridice care se creează între
titularii unor patrimonii diferite. Acestea nu pot fi înțelese doar prin raportare la un singur
patrimoniu, ci numai din perspectiva relațiilor inter-patrimoniale.

II. Subrogația reală generală

Sensurile noțiunii de subrogație:
1. Subrogația personală- înlocuirea unei persoane cu altă persoană în cadrul unui raport
juridic obligațional.
2. Subrogația reală- înlocuirea unui element patrimonial cu un alt element patrimonial.
 Subrogația reală universală
 Subrogația reală cu titlu universal
 Subrogația reală cu titlu particular
Fundamentul juridic al subrogației reale generale. Fungibilitatea economică și ideea de
universalitate
Fungibilitatea are în vedere numitorul comun al tuturor elementelor care compun patrimoniul
sau o masă patrimonială: conținutul economic, evaluabil în bani al drepturilor și obligațiilor
patrimoniale.
Conținutul subrogației reale generale
Acesta cuprinde elementele pecuniare care ies din patrimoniu și se înlocuiesc cu elementele
pecuniare care intră în patrimoniu. Înlocuirea nu are în vedere calitățile fizice ale bunurilor care
formează obiectul drepturilor și obligațiilor pecuniare, ci valoarea economică a acestor elemente
patrimoniale și regimul lor juridic.
Când patrimoniul este divizat aceste elemente pecuniare intră într-o masă patrimonială
determinată și vor dobândi regimul juridic comun al acesteia.
Când patrimoniul nu este divizat, elementele care intră în patrimoniu devin elemente ale
universalității.
Subrogația reală universală și subrogația reală cu titlu universal se produc în mod automat.
Comparație între subrogația reală generală și subrogația reală cu titlu particular
1. Sub aspectul cadrului în care operează, subrogația reală generală se produce în contextul
universalități, iar subrogația reală cu titlu particular are ca obiect elemente patrimoniale
privite ut singuli.
7
 2. Sub aspectul efectelor, subrogația reală universală transferă calitatea elementelor
pecuniare care ies din patrimoniu, asupra elementelor pecuniare care intră în patrimoniu.
Subrogația reală cu titlu particular transferă, pe lângă acest regim juridic general, și
regimul juridic special al bunului care a ieșit din patrimoniu asupra celui care a intrat.
3. Sub aspectul modului în care operează, subrogația reală cu titlu particular operează
numai dacă este prevăzută în mod expres de lege, pe când cea reală generală se produce
în mod automat.
Cazuri de subrogație reală cu titlu particular
a. Art. 2330 C.civil, subrogația reală cu titlu particular operează în cazul în care piere un
bun grevat de privilegii sau ipoteci.
b. Art. 748, alin.(2) fraza I, Cod C.Civil prevede că dacă bunul care formează obiectul
uzufructului a fost distrus, total sau parțial, uzufructul va continua asupra despăgubirii
plătite de terț.
c. Art.2393, C.Civil, prevede că cel care achiziționează un bun în cursul obișnuit al
activității unei întreprinderi care înstrăinează bunuri de același fel, dobândește bunul
liber de ipotecile constituite de înstrăinător.
d. Art.2392 C.Civil, prevede că ipoteca se extinde asupra fructelor și productelor bunului
ipotecat.
Subrogația reală cu titlu universal permite restituirea și împărțeala patrimoniului.
Subrogația reală cu titlu universal permite și explică atât posibilitatea de restituire a unui
patrimoniu, cât și posibilitatea de împărțeală a patrimoniului succesoral. Astfel, ca urmare a
anulării hotărârii judecătorești declarative de moarte, s-a pus problema așa-numitei restituiri a
patrimoniului celui considerat, în mod eronat, ca fiind decedat. Integritatea aceste mase
patrimoniale este păstrată, în cazurile în care s-au încheiat acte de înstrăinare cu titlu oneros
către terți de bună credință.

III. Garanția comună a creditorilor

Potrivit Art.2134 alin(1) C.Civil ”Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile
sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor
săi.” Creditorii chirografari sunt creditorii ale căror creanțe nu se bucură de o garanție reală.
Patrimoniul este o garanție comună nu numai pentru creditorii chirografari, ci pentru toți
creditorii, inclusiv pentru cei privilegiați și pentru cei care au garanții reale. Diferența dintre
creditorii chirografari și cei privilegiați sau cei care au garanții reale este întemeiată nu pe
obiectul urmăririi ci pe ordinea urmăririi.
Dreptul de garanție comună exprimă puterea comună pe care creditorii o au asupra
patrimoniului debitorului. Din caracterul comun al acestei puteri derivă principiul egalității
creditorilor, consacrat în Art.2326,alin(1) Teza I C.Civil: ”Prețul bunurilor debitorului se
împarte între creditori proporțional cu valoarea creanței fiecăruia.” Numai bunurile
insesizabile ies din sfera garanției comune a creditorilor.
Dacă obiectul garanției comune este patrimoniul, obiectul urmăririi îl formează
drepturile reale și de creanță existente în patrimoniu într-un moment determinat, precum și
drepturile reale și de creanță care vor intra în patrimoniu ulterior acestui moment, până la limita
8
 acoperirii creanțelor creditorilor. Dreptul de garanție comună, care exprimă puterea creditorilor
asupra patrimoniului debitorului, nu se confundă cu urmărirea efectivă a activului patrimonial,
ci constituie doar temeiul acesteia.

IV. Transmisiunea universală și transmisiunea cu titlu universal

În situația decesului persoanei fizice și în ipoteza reorganizării sau încetării persoanei
juridice se pune problema transmisiunii către succesori a universalității elementelor
patrimoniului sau a unei fracțiuni din această universalitate. În primul caz este vorba de o
transmisiune universală, în al doilea caz suntem în prezența unei transmisiuni cu titlu universal.
Aceasta este a treia funcție a patrimoniului.
Ceea ce există în patrimoniul persoanei fizice în momentul decesului sau în patrimoniul
persoanei juridice în momentul reorganizării sau încetării reprezintă doar o secvență, un stop-
cadru din filmul existenței patrimoniului. Drepturile și obligațiile născute în contracte intuitu
personae nu se transmit de la autor la succesor în cadrul unei transmisiuni universale sau cu
titlu universal.
Între transmisiunea universală și cea cu titlu universal nu există o diferență calitativă, ci
doar una cantitativă. În ambele cazuri se transmit și elementele de activ și elementele de pasiv
patrimonial. Se păstrează proporția dintre activ și pasiv. În ipoteza transmisiunii unviersale,
succesorul dobândește în întregime activul și pasivul din patrimoniul autorului, iar în
transmisiunea cu titlu universal, succesorul dobândește aceeași fracțiune atât din activ, cât și din
pasivul patrimonial.