Situația persoanei lipsite de capacitatea de a moșteni

-Referat Drept civil (Succesiuni)-

Proiect realizat de: Păvăluc Marius-Denis (gr.a II-a)

Profesor coordonator: Georgeta Crețu
Facultatea de Drept și Stiinte Administrative USV
-DREPT
1.Notiuni introductive
Noţiunea de moştenire
Codul civil în vigoare[1] a optat pentru o definiţie legală a noţiunii de moștenire.
Astfel, conform art. 953 NCC, „Moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane
fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă”.
În limbajul curent ĩi chiar în cel juridic, noţiunea de moștenire ĩi cea de succesiune
sunt folosite ca sinonime, ceea ce nu este gresit, numai că între cele două noțiuni nu există o
sinonimie perfectă, relația dintre ele fiind una dintre întreg ĩi parte. Prin urmare, toate
moștenirile sunt succesiuni, pe când nu toate succesiunile sunt moșteniri.
În sens larg (sens care include îi excede noțiunii de moștenire), prin succesiune se
înțelege transmisiunea unui patrimoniu ca întreg, a unei fracțiuni dintr-un patrimoniu sau a
unui bun ori bunuri determinate de la o persoană fizică sau juridică la o altă persoană fizică
sau juridică, atât prin acte juridice între vii (de exemplu, în baza contractului de vânzare-
cumpărare încheiat între părţi, cumpărătorul este un succesor în drepturi ĩi, în anumite
privințe, chiar în obligații al vânzătorului, dar nu ĩi un moștenitor al acestuia), cât ĩi prin acte
juridice pentru cauză de moarte.
În sens restrâns (sens egal ca încărcătură terminologică noțiunii de moștenire ), prin
succesiune se înţelege transmisiunea unui patrimoniu ca întreg, a unei fracţiuni dintr-un
patrimoniu sau a unui bun ori bunuri determinate de la o persoană fizică decedată către una
sau mai multe persoane fizice sau juridice în fiinţă sau către stat. Acesta este ĩi sensul avut în
vedere de art. 953 NCC.
Persoana fizică decedată al cărei patrimoniu se transmite prin moștenire se numește de
cuius (abreviere a sintagmei latine is de cuius successione agitur – cel despre a cărui
moștenire este vorba). Pentru desemnarea ei, Codul civil a preferat noţiunea, deloc fericită, de
„defunct”. În același sens se folosește frecvent ĩi termenul de „autor”. Sintagma de cuius se
folosește în cazul moștenirii legale, dar se poate folosi ĩi în cazul moștenirii testamentare. În
această din urmă situație, persoana al cărei patrimoniu se transmite se numește ĩi testator.
Persoanele care primesc patrimoniul succesoral poartă denumirea de moştenitori sau
succesori (se mai utilizează si noţiunea de urmașii sau erezi). În cazul moștenirii testamentare,
cel care primește poartă si denumirea de legatar).
Codul civil în vigoare utilizează ĩi sintagma de succesibil pentru a desemna „persoana
care îndeplinește condiţiile prevăzute de lege pentru a moșteni, dar care nu si-a exercitat încă
dreptul de opţiune succesorală” – art. 1100 alin. (2) NCC. A nu se înţelege din această
prevedere legală că succesibilul reprezintă o categorie aparte de moștenitori, ci doar că
legiuitorul a urmărit să evidenţieze situaţia intermediară a persoanei care are dreptul să
moștenească, dar care încă nu ĩi-a exprimat opţiunea în sensul acceptării moștenirii [caz în
care i se consolidează retroactiv calitatea de moștenitor – art. 1114 alin. (1) NCC] sau
renunţării la moștenire [situaţie în care este considerat că nu a avut niciodată calitatea de
moștenitor – art. 1121 alin. (1) NCC]. Considerăm că nu este greșită utilizarea si a noţiunii de
moștenitor sau succesor din prima clipă după deschiderea succesiunii.

1
 Felurile moştenirii
În funcţie de izvorul vocaţiei succesorale a celor care vin să culeagă moștenirea,
Codul civil reglementează două forme de moștenire: moștenirea legală ĩi moștenirea
testamentară. Astfel, potrivit art. 955 alin. (1) NCC, „Patrimoniul defunctului se transmite
prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin
testament”
Moștenirea legală
Moștenirea este legală atunci când transmiterea patrimoniului succesoral se realizează
în temeiul legii, la persoanele, în ordinea ĩi în cotele strict determinate prin lege. Moștenirea
legală mai este cunoscută ĩi sub denumirea de moștenire ab intestat (moștenire fără testament)
. Din dispoziţiilor art. 955 alin. (1) NCC rezultă că moștenirea este legală atunci când ĩi în
măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus, în timpul vieţii, de patrimoniul său prin
testament în favoarea uneia sau mai multor persoane. Deĩi art. 955 se referă doar la situaţia în
care nu s-a dispus „altfel prin testament”, vom fi în prezenţa moștenirii legale ĩi în situaţia în
care s-a dispus prin testament, numai că legatele testamentare nu epuizează întreaga masă
succesorală (vom vorbi despre moștenire legală numai pentru ceea ce depășește valoarea
legatelor) sau, deși epuizează întreaga masă succesorală, legatele nu pot fi executate, întrucât
sunt ineficace. De asemenea, moștenirea va fi una legală ĩi în situaţia în care s-a dispus prin
testament, însă cu privire la alte aspecte, ĩi nu cu privire la patrimoniul succesoral (cu alte
cuvinte, testamentul nu cuprinde legale).
Moștenitorii legali sunt moștenitori universali, deci care au vocaţie la întreaga masă
succesorală. Ei păstrează calitatea de moștenitori universali chiar si în ipoteza în care,
existând mai mulţi moștenitori legali, în concret fiecare dobândește câte o cotă-parte.
Asaa cum s-a afirmat în literatura juridică, mostenitorii legali nu pot avea vocaţie
succesorală cu titlu particular, doar la un anumit bun sau la anumite bunuri privite individual
din patrimoniul succesoral.
Faţă de cele afirmate mai sus ĩi având în vedere modalitatea de reglementare, putem
conchide că moştenirea legală constituie regula în dreptul nostru succesoral, iar mostenirea
testamentară excepţia.
Moştenirea testamentară
Moștenirea este testamentară atunci când transmiterea patrimoniului succesoral se
realizează în temeiul voinței testatorului, la persoanele desemnate de către acesta prin
testament.
Asa cum menţionam anterior, persoana care dispune prin testament poartă denumirea
de testator, persoana care primeste prin testament pe cea de legatar, iar clauza testamentară
prin care se dispune cu privire la patrimoniul succesoral se numeste legat.

2
 Din punct de vedere al întinderii obiectului său, legatul poate fi universal (caz în care
conferă legatarului vocaţie la întreaga masă succesorală), cu titlu universal (conferă
legatarului vocaţie doar la o fracţiune din masa succesorală) sau cu titlu particular (legatarul
dobândeste vocaţie doar la un anumit bun sau la anumite bunuri determinate din masa
succesorală).
2.Situația persoanei lispsite de capacitate de a mosteni
Situația persoanei lipsite de capacitate privește mai multe aspecte tratate in NCC,
respectiv printr-un rationament per a contrario se pot evidentia caracterele necesare pentru ca
o persoana sa intruneasca capacitatea pentru a mosteni, problema nedemnitatilor (de drept,
judiciara) cat si efectele acestora, dar si vocatia persoanei care vine la mostenire.
Art. 957.
Capacitatea de a moşteni
(1) O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii.
Dispoziţiile art. 36, 53 şi 208 sunt aplicabile.
(2) Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a
supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta. (art. 36, 53,
208, 412 NCC)
Potrivit acestui articol, rezulta per a contrario ca Persoanele care nu au capacitate de
a moşteni. Nu au capacitate succesorală: a) persoanele fizice care nu sunt în viaţă (includem
în această categorie copilul născut mort, predecedaţii, copilul nenăscut la data deschiderii
succesiunii, care nu beneficiază de prezumţia instituită de art. 412 NCC) şi persoanele
juridice care nu au un act de înfiinţare şi nici nu se dispune asupra înfiinţării lor prin
testament; b) comorienţii – astfel, conform alin. (2) al art. 957 NCC, două sau mai multe
persoane care au decedat în acelaşi timp, fără a se putea stabili ordinea deceselor, sunt lipsite
de capacitate succesorală.
Atat nedemnitatea de drept (persoana condamnata penal pentru savarsirea unei
infractiuni cu intentia de a il ucide pe cel care lasa mostenirea sau indreptata impotriva unei
alte persoane suscptibile care avea vocatie succesorala daca mostenirea ar fi fost deschisa la
data faptei cu scopul de a o inlatura) cat si nedemnitatea judiciara (autorul acesteia savarsind
fapte grave de violenta fizica sau morala cu intentie impotriva celui care lasa mostenirea sau a
unor fapte care au ca si rezultat moartea victimei ori ascunderea cu rea credinta, alterarea sau
distrugerea testamentului cat si modalitate de savarsire prin dol sau violenta a actelor
impedicand intocmirea testamentului sau revocarea acestuia) au ca si efecte inlaturarea
nedemnului de la mostenirea legala, cat si de la mostenirea testamentara.
Codul civil ofera insa posibilitatea de inlaturarea acestor efecte prin articolul 961.
Nedemnitatea are caracterul unei sancţiuni, respectiv unei pedepse private prin aceea că
efectele sale slujesc evitării conflictului moral dintre conduita reprobabilă a autorul faptei de
nedemnitate şi persoana lui de cuius (chiar redusă la aspectul său patrimonial) şi nu
beneficiază comunităţii. Tocmai de aceea noul Cod civil acordă semnificaţii juridice iertării
nedemnului de către de cuius, în sensul înlăturării efectelor nedemnităţii. În privinţa

3
domeniului de aplicare al iertării, sunt cuprinse atât cazurile nedemnităţii de drept, cât şi ale
nedemnităţii judiciare, deşi este evident, pe de o parte, că anumite fapte ale nedemnităţii nu
vor putea fi subiectul acestei instituţii, întrucât de cuius poate să nu le supravieţuiască (este
cazul faptelor nedemnităţii care au drept rezultat moartea sa), iar, pe de altă parte, acţiunea în
declararea nedemnităţii judiciare este lipsită de interes în prezenţa unei iertări.
Condiţii de fond. Pentru a produce efecte juridice, iertarea trebuie să se exteriorizeze în mod
expres după momentul producerii faptei de nedemnitate (apreciem ca fără valoare juridică
iertarea acordată anterior comiterii faptei de nedemnitate) şi să conţină suficiente elemente de
identificare a autorului şi a faptei de nedemnitate. Este exclusă deducerea voinţei lui de cuius
de a înlătura efectele nedemnităţii din fapte sau acte juridice, chiar dacă acestea atestă o
atitudine psihică favorabilă nedemnului, cum ar fi actele dezinteresate sau liberalităţile
(donaţie, legat).
De asemenea, iertarea reprezintă un act strict personal al lui de cuius, neputând fi asimilat
nici unui alt act emis de o altă persoană sau autoritate şi nici cauzelor care înlătură
răspunderea penală şi urmările acesteia (amnistia postcondamnatorie), executarea pedepsei
(graţierea sau prescripţia executării pedepsei penale) sau consecinţele condamnării penale
(reabilitarea) incidente în anumite fapte de nedemnitate ca element constitutiv al acesteia.
Condiţii de formă. Ad validitatem, iertarea trebuie să îmbrace forma solemnă a unuia dintre
testamentele ordinare sau privilegiate (a se vedea art. 1034 şi urm. NCC) sau a unei declaraţii
notariale autentificate, în ambele cazuri aceasta putând fi doar unul dintre conţinuturile lor.
Publicitatea iertării va fi asigurată în cazul utilizării testamentului autentic sau a
declaraţiei notariale în condiţiile art. 1046 NCC (a se vedea şi art. 89 LPA).
NCC prevede si institutia reprezentarii succesoarele.
Art. 965.
Noţiune
Prin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat,
numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit
reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar
fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii
Astfel, În mod tradiţional, se apreciază că aplicarea principiului proximităţii gradului
şi egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad în determinarea vocaţiei concrete
poate conduce la consecinţe injuste, avându-se în vedere cazul în care de cuius are doi fii,
dintre care unul predecedat, iar copiii acestuia (rude de gradul II) ar fi înlăturaţi de la
moştenire de unchiul lor, rudă de gradul I, sau cazul în care de cuius are doi copii, ambii
predecedaţi, dintre care unul are un copil, iar celălalt cinci, iar succesiunea s-ar împărţi între
aceştia în mod egal, pe capete (câte 1/6 la fiecare). În ambele situaţii, înlăturarea consecinţelor
unei cronologii neprevăzute a deceselor (copii înaintea părinţilor) şi îndeplinirea
obligaţiilor de familie faţă de descendenţii consideraţi nu izolat, ci prin intermediul liniilor
de descendenţă – atât copiii lui de cuius, cât şi generaţiile următoare – sunt posibile prin
intermediul instituţiei reprezentării (a se vedea M. Grimaldi, Successions, p. 135-136). Cu
titlu de noutate, NCC extinde aplicarea reprezentării şi în favoarea liniilor de descendenţă ale
moştenitorului care, prin propria sa decizie, afectează şi drepturile succesorale ale

4
descendenţilor săi: este vorba despre nedemnitate; regretabil, efectele reprezentării nu se
produc şi în ipoteza renunţării la moştenire.
In ceea ce priveste natură juridică, deşi sub aspect nominal instituţia supusă dezbaterii
se aseamănă cu instituţia reprezentării din dreptul comun, cele două instituţii reglementează
chestiuni juridice cu totul diferite. În dreptul comun, reprezentarea, fie că este legală, fie că
este convenţională, are în vedere încheierea de către reprezentant a unor acte juridice în
numele şi pe seama reprezentatului, pe când în dreptul succesoral, reprezentarea este un
beneficiu al legii (o subrogaţie succesorală) prin care se reglementează condiţiile în care
moştenirea nu se va împărţi pe capete, ci pe tulpini (M. Eliescu, Moştenirea, p. 89-90).

5
Biblografie

Baias, Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei -

Noul Cod Civil-comentarii pe articole
Mihail Eliescu - Mostenirea
https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/drept-civil-succesiunile_extras.pdf
http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/dreptul-de-mostenire-in-noul-cod-
civil_extras.pdf
http://www.projurista.ro/dreptul-de-a-mosteni-capacitatea-succesorala/
https://www.legal-land.ro/codul-civil-adnotat/art-957-capacitatea-de-a-mosteni/