Sunteți pe pagina 1din 316

1

TITLUL I
REGULI GENERALE PRIVIND MOSTENIREA

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INSTITUTIA MOSTENIRII

Sectiunea a I-a. Notiuni introductive. Precizari terminologice.

1.Notiunea de mostenire(succesiune).
In limbajul comun prin succesiune se intelege o insiruire de persoane, fapte sau
fenomene. In sens juridic, succesiunea sau mostenirea, care sunt sinonime, au un inteles
specializat desemnind transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una
sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, persoane juridice sau statul)1.
Notiunii de mostenire sau succesiune i se confera in doctrina si practica judiciara
un inteles larg in sensul ca ea desemneaza orice feel de transmisiune de drepturi, atit
intre vii cit si pentru cauza de moarte si unul restrins in sensul ca ea desemneaza numai
transmisiunea pentru cauza de moarte.
In adevar si prin acte juridice intre vii precum contractul de vinzare-cumparare,
donatia, cotractul de intretinere etc. se realizeaza o succesiune in privinta titularilor
dreptului de proprietate etc. dar sensul restrins al notiunii in domeniul pe care-l cercetam
vizeaza numai succesiunea care se realizeaza in aceasta privinta pentru cauza de moarte,
adica de la o persoana fizica decedata catre una sau mai multe persoane in viata.
In sensul restrins, specializat termenul desemneaza atit transmisiunea
patrimoniului de la persoana decedata catre mostenitorii (succesorii sai) cit si intinderea
sau cuprinsul acestui patrimoniu. Se vorbeste astfel de bunurile cuprinse in mostenire
sau succesiune, de mostenire sau succesiune mobiliara sau imobiliara sau ca un bun face
parte din mostenire sau nu. Cu alte cuvinte prin acest termen se desemneaza uneori si
obiectul transmisiunii succesorale.
Atit legiuitorul cit si jurisprudenta foloseste cu acelasi inteles si notiunea de
ereditate.
Din cei trei termeni precizati mai sus au rezultat pentru a desemna persoanele care
dobindesc drepturile si obligatiile celui decedat notiunile de mostenitori succesori sau
erezi.
Nu au lipsit nici preocuparile de unificare a terminologiei intr-o viitoare legiferare
1A se vedea:M. Eliescu, Mostenirea si devolutiunea ei in dreptul R. S. R. , Editura Academiei,
Bucuresti, 1966, pag. 19-2o;Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura “Actami”Bucuresti, 1999,
pag. 5.
2

cu toate ca uniformizarea ar duce la saracirea expresiei in domeniu. Daca termenii de


mostenire, succesiune si ereditate sunt sinonimi, nu se pot, totusi, realiza aceleasi
constructii lingvistice specifice domeniului cu fiecare dintre ei. Se va spune, evident
“reprezentare succesorala” si “rezerva succesorala” desi s-ar putea spune si “ereditara”
cu acelasi inteles, dar sintagma nu se poate realiza cu notiunea de “mostenire”.
Varietatea termenilor confera, asadar, mai largi posibilitati de exprimare decit
uniformizarea lor, care nu e de dorit2.
In fine, cu totul aparte este folosirea de catre legiuitor in art.1680 Cod civil a
expresiei de “erezire”atunci cind dispune :”confuziunea urmata intre datornicul principal
si fidejusorul sau, prin erezirea unuia de catre altul, nu stinge actiunea creditorului contra
acelui ce a garantat pentru fidejusor”.
Persoanele chemate la mostenire sau succesiune sunt numiti mostenitori,
succesori, erezi sau urmasi.
Defunctul sau cel despre a carui mostenire este vorba, prescurtat poarta denumirea
de “decujus” dedus din dreptul roman din formula “is de cujus succesionis (rebus)
agitur”. Bine s-a observat ca este impropriu sa se vorbeasca despre “moartea
defunctului” (art.653 Cod Civil) sau de “omorul defunctului” (art.655 Cod civil)3. Cind
este vorba de mostenirea testamentara se foloseste denumirea de testator.

Sectiunea a II-a. Sediul materiei.

Constitutia Romaniei prevede in art.42 ca: ”Dreptul de mostenire este garantat”


asigurindu-se la nivel de principiu ca acest drept poate fi realizat efectiv prin interventia
institutiilor statului.
Codul civil in Cartea a III -a privind diferitele moduri de dobindire a proprietatii
cuprinde doua titluri dedicate succesiunilor; Titlul I, Despre succesiuni (art.650-799) si
Titlul II Despre donatiuni intre vii si despre testamente (art.800-941). Pe linga aceste
prevederi legale care constituie principalul izvor al materiei succesiunilor Codul civil
mai cuprinde si alte reglementari referitoare la acest domeniu si cu care dispozitiile de
mai sus se intregesc.
Este de remarcat ca desi conceptiile politice si sociale isi pun amprenta asupra
solutiilor legislative adoptate in timp, sub regimul comunist se poate spune ca materia
succesiunilor a ramas relativ intacta. Intinderea emolumentului succesoral era insa
redusa intr-o societate in care nu exista o proprietate privata autentica, avind la baza in
principal proprietatea colectiva. Reglementarile din materia succesiunilor care se
fundamenteaza tocmai pe proprietatea privata isi capata adevaratele lor valente intr-o
2. A se vedea, E. Safta -Romano, Dreptul de mostenire, editura” Graphix”, Iasi, 1995, pag. 23-24;
I. Albu, Observatii privind terminologia proiectului Codului Civil in materia succesiunilor, in R. R. D.
nr. 8/1973, pag. 6o si urm.
3A se vedea:Fr, Deak, op. cit. , pag. 5
3

societate liberala, democratica in care proprietatea privata este cu adevarat garantata.


Dar reglementari legale privitoare la mosteniri se gasesc si alte acte normtive care
au diferite obiecte de reglementare. Amintim doar cu titlu de exemplu Legea nr.18/1991,
cu modificarile ulterioare, Legea nr.112/1995 si Legea nr.1o/2oo1.

CAPITOLUL II

CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE SI


FELURILE MOSTENIRII.

Sectiunea a I-a. Caracterel e juridice ale transmisiunii succesorale.

1.Transmisiunea succesorala este o transmisiune pentru cauza de moarte.


Transmisiunea succesorala fiind determinata de faptul mortii unei persoane fizice,
fie ca este fizic constatata fie declarata judecatoreste inseamna ca este o transmisiune
pentru cauza de moarte (mortis cauza). Reglementarile din acest domeniu nu se aplica
transmisiunilor prin acte juridice intre vii care sunt reglementata de dreptul obligational
si nici incetarii persoanelor juridice. Chiar daca in acest din urma caz au loc transmisiuni
universale sau cu titlu universal acestea sunt reglementate de acte normative speciale iar
nu de normele apartinind de dreptul succesoral. In schimb normele dreptului succesoral
se aplica si persoanelor juridice sau statului in ipotaza in care se infatiseaza ca
dobinditori ai patrimoniului sau unor bunuri din acesta apartinind unei persoane fizice
decedate.1

2.Trasmisiunea succesorala este o transmisiune universala.

Prin mostenire se transmite un patrimoniu sau o fractiune din acesta, cu activul si


pasivul sau ceea ce o deosebeste de transmisiunile prin acte juridice intre vii care au ca
obiect, in principiu doar bunuri singulare. Cu alte cuvinte, o persoana fizica nu-si poate
transmite in timpul vietii intregul patrimoniu acesta fiind legat intim de insasi existenta
persoanei fizice si reprezentind de altfel latura economica a personalitatii. Numai dupa
moartea sa are loc o transmisiune a tuturor drepturilor si obligatiilor pe care acea
persoana le-a avut la momentul mortii sale.
Prin acte juridice intre vii nu se pot transmite datoriile unei persoane. Exista
reglementata, e adevarat, institutia cesiunii de datorie prin care debitorul cedent isi
transmite datoria sa cesionarului, acesta urmind sa raspunda in fata creditorului cedat dar

1A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 13.


4

aceasta institutie nu infirma caracterul universal al transmisiunii succesorale intrucit in


cazul cesiunii de datorie se trasmite o datorie singulara. Numai moartea unei persoane
fizice poate declansa transmisiunea universala a drepturilor si datoriilor sale.
Ceea ce deosebeste de asemenea transmisiunea pentru cauza de moarte de
transmisiunile intre vii este si faptul ca opozabilitatea drepturilor dobindite prin
succesiune nu este conditionata de alte formalitati ca de pilda trasncrierea in cartea
funciara in cazul bunurilor imobile. Tot astfel dobindirea unei creante prin mostenire
este opozabila tertilor fara notificarea ei debitorului sau fara ca acesta sa o fi acceptat
prin inscris autentic, astfel cum art.1393 C. civ. o cere in cazul actelor juridice intre vii.2
In cazul vinzarii drepturilor succesorale insa, care au ca obiect drepturi reale
pentru opozabilitate fata de terti este necesara indeplinirea formelor de publicitate
intrucit obiectul contractului nu-l formeaza universalitatea patrimoniului defunctului ci
un drept sau mai multe privite izolat si distinct de acesta.
Nici in cazul acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar sau in cazul in care
mostenirea devine vacanta, cind raspunderea mostenitorilor esle limitata la activul ei,
caracterul universal al transmisiunii nu este infirmat intrucit practic are loc doar o
limitare a raspunderii.
Asadar, in pricipiu prin mostenire se transmit toate drepturile si obligatiile lui
decujus cu exceptia celor strict legate de persoana sa cum sunt cele cu caracter viager
sau cele intuitu personae.

3.Transmisiunea succesorala este o transmisiune unitara.

Acest caracter al transmisiunii succesorale deriva din caracterul unitar al


patrimoniului. Aceasta inseamna ca in principiu intreaga mostenire se va transmite dupa
aceleasi norme juridice indiferent de natura, provenienta sau originea bunurilor ce o
compun. Asadar, indiferent ca bunurile sunt mobile sau imobile, drepturi reale sau de
creanta, ca se mostenesc pe linie materna sau paterna ca au fost dobindite prin mostenire
sau achzitionate se vor transmite dupa aceleasi reguli. Evident aceasta nu inseamna
unicitatea actului normativ caci, asa cum am vazut izvoare ale dreptului succesoral sunt
nu numai Codul civil dar si alte acte normative ca Legea nr.319/1944, Decr.
Nr.167/1958 etc. Nici coexistenta mostenirii legale cu cea testamentara nu poate fi
considerata o exceptie de la principiul unitatii transmisiunii succesorale.
In doctrina sunt consacrate, totusi, unele exceptii de la caracterul unitar al
transmisiunii succesorale, bazate tocmai pe originea, natura sau destinatia unor bunuri 3

2A se vedea M. Eliescu, op. cit. pag. 5o.

3A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 18-19 si L. Stanciulescu, Drept civil, Dreptul de mostenire,
Editura” Rosetti”, Bucuresti, 2ooo, pag. 24-25.
5

aflate in patrimoniul defunctului si care sunt supuse unor reglementari diferite.4


A) In cazul in care sotul supravietuitor nu vine la mostenire in concurs cu
descendentii acestuia are potrivit art.5 din Legea nr.319/1944, un drept special asupra
mobilierului casnic si a darurilor de nunta pe care nu le va impartii cu ceilalti
mostenitori. Asadar, in acest caz ne abatem de la unitatea transmisiunii succesorale
intrucit aceleasi succesiuni in se aplica doua categorii de norme juridice. Unele se vor
aplica celorlalte bunuri ce compun masa succesorala si altele mobilierului casnic si
darurilor de nunta.
B) In cazul decesului unui salariat, drepturile salariale neincasate de acesta se vor
plati, potrivit art.7 alin.4 din Legea nr.14/1991 sotului supravietuitor, copiilor sau
parintilor lui, iar in lipsa acestora celorlalti mostenitori, in conditiile dreptului comun.
Tot astfel in doctrina s-au amintit ca fiind derogatorii de la dreptul comun prevederile
Legii nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor, ale Legii
nr.3/1977 (modificata prin Legea nr.73/1991) privind pensiile de asigurari sociale de stat
referitor de asemenea la sumele neincasate de catre salariatul decedat. Legea speciala,
asadar stabileste alta ordine in privinta incasarii acestor sume decit cea de drept comun.
C) In ipoteza ca de cujus era in momentul mortii sale cetatean strain dar avea
bunuri pe teritoriul tarii noastre sau invers era cetatean roman dar avea bunuri pe
teritoriul altui stat, avind deci un element de extraneitate, in privinta bunurilor imobile si
a fondului de comert se vor aplica reglementarile de locul situarii bunurilor (lex rei sitae)
iar in privinta bunurilor mobile se vor aplica reglementarile legii nationale a defunctului
(lex patriae), potrivit art.66 din Legea nr.1o5/1992. Prin vointa sa insa defunctul va
putea determina o alta lege aplicabila decit cea prevazuta de art.66 din Legea
nr.1o5/1992 cu conditia sa nu inlature dispozitii cu caracter imperativ5.
D) In fine, se mai aminteste cu titlu de exceptie de la caracterul unitar al
transmisiunii succesorale Legea nr.8/1996, care a abrogat Decretul nr.321/1956, privind
dreptul de autor si drepturile conexe. Asa cum s-a precizat insa nu este o veritabila
exceptie de la caracterul unitar al transmiterii succesorale intrucit legea prevede numai
reguli speciale in privinta caracterului temporar al drepturilor patrimoniale de autor
dobindite prin mostenire. Dupa expirarea termenului prevazut de legea speciala
retransmiterea prin succesiune a drepturilor este imposibila nu pentru ca ne-am afla in
prezenta unei derogari de la dreptul comun ci datorita stingerii dreptului insusi6.

4.Transmisiunea succesorala este o transmisiune indivizibila.

4A se vedea, C. Statescu, Drept civil, Contractul de transport, Dreepturile de creatie intelectuala,


Succesiunile, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1967, pag. 1o8.
5A se vedea pentru amanunte, O Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept international privat,
Editura “All Beck”, Bucuresti, 1999, pag. 14o si urm.

6A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 24.


6

Afirmatia a mai toti autorilor7 in sensul ca acest caracter al transmisiunii


succesorale deriva din caracterul indivizibil al patrimoniului luata fara nuantari este
inexacta fata de faptul ca in Codul civil este reglementata sistarea starii de indiviziune,
actiune prin care se realizeaza tocmai divizarea patrimoniului mostenit potrivit cotelor de
proprietate ce revin fiecarui mostenitor. Caracterul indivizibil al transmisiunii
succesorale inseamna de fapt ca acceptarea sau renuntarea la mostenire nu poate privi
numai o parte a acesteia ci are caracter indivizibil, fiecare mostenitor trebuind sa accepte
mostenirea potrivit vocatiei sale succesorale. Numai in acest fel se poate explica faptul
ca in caz de renuntare la mostenire de catre unul sau mai multi mostenitori ori in cazul
ineficacitatii legatelor, partea cuvenita acestora va profita de drept succesorilor
acceptanti.
Nu mai putin insa trebuie precizat ca acest caracter indivizibil al patrimoniului se
pastreaza pina la efectuarea impartelii initiata de unul sau mai multi mostenitori, cu
exceptia situatiei cind insasi defunctul a realizat prin testament o imparteala de
ascendent. Exista si posibilitatea acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar cind
mostenitorii vor raspunde de datoriile succesiunii numai in limitele activului acesteia
(intra vires hereditatis).
O exceptie de la carcaterul indivizibil al transmisiunii succesorale se considera a fi
prevederile Legii nr.18/1991 (republicata cu modificarile ulterioare) potrivit carora
(art.13) se recunoaste calitatea de mostenitor nu numai acelora care au acceptat in
termenul prescris de 6 luni mostenirea lasata de fostul proprietar ci si acelora care nu au
acceptat mostenirea dar au facut cerere de reconstitire a dreptului de proprietate potrivit
acestei legi, fiind asadar repusi in termen. Celor care insa au acceptat mostenirea la
timpul potrivit dar nu au depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit
Legii nr.18/1991 nu li se recunoaste vreun drept asupra terenurilor apartinatoare
antecesorului lor si a caror mostenitori in mod firesc ar fi fost. Nici fostului proprietar in
viata nu i se recunoaste vreun drept daca nu a depus cererea prevazuta de lege. Cei care
au renuntat la mostenire insa fiind considerati, drept urmare a renuntarii, straini de
aceasta nu pot pretinde vreun drept asupra terenului ce a apartinut antecesorului lor 8. S-a

7 A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 53, Fr. Deak, op. cit. pag. 29, C. Statescu, op. cit. pag. 1oo;
E. Safta-Romano op. cit. pag. 34; L. Stanciulescu, op. cit. pag. 27; D. Chirica, Drept civil, Succesiuni,
Editura “Lumina-Lex”, Bucuresti, 1996, pag. 8-9; D. Macovei, Drept civil, Succesiuni, Editura
“Ankarom”, Iasi, 1998, pag. 12.
8Problema este discutabila. A se vedea pentru amanunte, P. Perju, Discutii in legatura cu unele
solutii privind drepturile reale, pronuntate de instantele judecatoresti din judetul Suceava, in lumina
Legii nr. 18/1991, in Dreptul nr. 5/1992, pag. 26-28; M. Georgescu, Al Oproiu, Restabilirea dreptului
de proprietate asupra terenurilor in conditiile diferite ale acceptarii sau renuntarii la succesiune ori
neexercitarii drepturilor succesorale, in Dreptul nr. 4/1994, pag. 67-68;A. Sitaru, C. Turianu, Nota la
sent. civ. doss. nr. 174o/1993 in Dreptul nr. 12/1994, pag. 53-54.
7

conchis astfel ca numai in privinta renuntarii la mostenire se aplica caracterul indivizibil


al optiunii succesorale in acest caz9.

Sectiunea a II-a. Felurile mostenirii.

Pornindu-se de la prevederile art.65o C. civ. potrivit carora “Succesiunea se


defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament” s-a conchis ca funcie de
izvorul vocatiei succesorale avem mostenire legala sau testamentara. Uneori se vorbeste
si de mostenirea conventionala in cazul donatiei de bunuri viitoare dar intrucit in prezent
prevederile care o reglementeaza, respectiv art.933 si 934 C. civ. privitoare la contractul
de casatorie au fost abrogate prin Codul familiei ea nu are importanta practica10.
Mostenirea este legala cind ea se defera in ordinea si cotele determinate prin lege,
persoanelor stabilite ca facind parte din una din clasele de mostenitori stabilite in Codul
civil si Legea nr.319/1944. Ea se va deferi in temeiul legii numai in masura in care nu
exista testament sau acesta nu-si produce, in total sau in parte efectele, sau testamentul
cuprinde dispozitii de alta natura ca recunoasterea unui copil, dispozitii cu privire la
funeralii etc, dar nu privitoare la transmiterea patrimoniului succesoral.
Codul civil, spre deosebire de dreptul roman unde succesiunea ab intestat era
considerata o exceptie o priveste ca pe cea mai fireasca modalitate de transmitere a
patrimoniului lui decujus catrea rudele sale de singe care sunt constituite in clase de
mostenitori. Ba mai mult si in cazul in care defunctul a lasat testament legiuitorul a
instituit rezerva succesorala, institutie menita a proteja interesele unor mostenitori legali
impotriva liberalitatilor excesive ale lui decujus.
Cei care dobindesc succesiunea in baza legii sunt mostenitori universali intrucit au
vocatie la intregul patrimoniu al defunctului, chiar si in ipoteza in care exista o
pluralitate de mostenitori si fiecare va lua numai o parte din mostenire. Nu exista, asadar
mostenitori legali cu vocatie numai la bunuri singulare (ut singuli).
In cazul mostenirii testamentare transmisiunea bunurilor defunctului are loc in
baza testamentului. Dispozitiile defunctului cu privire la bunurile sale din cuprinsul
testamentului poarta denumirea de legate iar beneficiarii acestora de legatari.
Cele doua categorii de mosteniri, cea legala si cea testamentara, nu se exclud ci
dimpotriva ele pot coexista. In cazul in care exista testament dar si mostenitori legali
rezervatari coexistenta lor se impune chiar, caci prin dispozitiile din cuprinsul
testamentului nu se va putea incalca rezerva mostenitorilor legali punindu-se problema
reductiunii legatelor la limita cotitatii disponibile, asa cum vom arata in alta parte a
acestei lucrari. Sau daca defunctul a facut legate cu titlu particular patriminiul va reveni
9. A se vedea, Fr. Deak. op. cit. pag. 3o.

10. A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 7, E. Safta Romano, op. cit. pag. 36. D. Chirica, op. cit.
pag. 4-5; L. Stanciulescu, op. cit. pag. 18.
8

mostenitorilor legali care insa vor fi tinuti sa execute legatele fata de legatarii cu titlu
particular. Daca insa este vorba de un legat particular, adica avind ca obiect un bun
individual determinat dreptul asupra acestuia va fi dobindit de catrea legatar direct de la
defunct, fara sa treaca asupra mostenitorilor legali11.
In ipoteza in care prin legatele instituite de defunct nu se epuizeaza patrimoniul
succesoral devolutiunea succesorala va fi legala pentru rest si testamentara pentru ceea
ce cuprind legatele. Daca insa s-au instituit mai multi legatari cu titlu universal,
epuizindu-se astfel mostenirea sau daca s-au instituit mai multi legatari universali
devolutiunea mostenirii va fi exclusiv testamentara.
Asadar, Codul civil nu a pastrat principiul din dreptul roman al incompatibilitatii
mostenirii testamentare cu cea legala (nemo partim testatus partim intestatus decedere
potest), adica nimeni nu poate muri in parte cu testament, in parte fara testament.
In aceasta ordine de idei in practica judiciara s-a pus problema coexistentei
calitatii de mostenitor legal si testamentar in aceeasi persoana. Tribunalul Suprem s-a
pronuntat in sens afirmativ decizind in felul urmator: ”Calitatea de mostenitor legal
subzista si in cazul in care aceasta este unita cu cea de mostenitor testamentar, fiind de
neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri sa fie pus in situatia
de a lua mai putin si de a fi exclus de la un beneficiu pe care l-ar putea culege numai pe
baza unuia din temeiurile juridice componente “12. In ipoteza in care insa o persoana are
calitatea de mostenitor legal dar este chemata la mostenire si in calitate de legatar sa
opteze diferit cu privire la legat si la mostenirea legala. Daca legatul este mai mic decit
cota care i s-ar fi cuvenit acelei persoane ca mostenitor legal, mostenitorul legal nu poate
renunta la legat pentru a mosteni mai mult intrucit un astfel de legat poate avea si scopul
unei exheredari partiale, situatie in care mostenitorul legal poate primi numai rezerva,
daca este mai mare decit legatul, care priveste evident numai calitatea de mostenitor
legal13.

CAPITOLUL III.

DESCHIDEREA MOSTENIRII

Sectiunea a I-a. Precizari prealabile.

“Succesiunile se deschid prin moarte “prevede art.651 C. civ. Intelegem prin

11A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 9

12A se vedea, Trib. Supr. , sect. civ. dec. nr. 2775/1984, in C. D. 1984, pag. 126.

13A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 1o;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 38-39.
9

moarte cea fizic constatata sau cea declarata judecatoreste. Declararea disparitiei unei
persoane nu duce la deschiderea succesiunii acesteia caci potrivit art.19 din Decr.
Nr.31/1954 cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit o hotarire
judecatoreasca de declarare a mortii. Numai moartea, asadar, declanseaza transmiterea
patrimoniului succesoral catre mostenitorii acelei persoane. Cita vreme o persoana este
in viata nu poate fi vorba de mostenirea acesteia (nulla est viventis hereditas).
Din perspectiva deschiderii succesiunii au importanta locul si data mortii lui de
cujus.

Sectiunea aII-a. Locul deschiderii mostenirii.

Locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciliu al defunctului. In


prezent Codul civil nu precizeaza care este locul deschiderii succesiunii, dar el rezulta
din prevederile art.14 C. pr. civ. si cele ale art.1o lit.a si b si art.68 alin.1 si 2 din Legea
nr.36/1995. In art.14 Codul de procedura civila determina competenta instantei celui din
urma domiciliu al defunctului in cazul litigiilor privitoare la mostenire iar cele doua texte
din Legea nr.36/1995 determina competenta teritoriala a notarilor publici in domeniul
procedurii succesorale notariale functie de competenta teritoriala a judecatoriei in care
defunctul si-a avut ultimul domiciliu.14 In cazul mostenirilor succesive locul deschiderii
succesiunii va fi acela al ultimului domiciliu al defunctului care a decedat cel din urma.
Nu intereseaza din acest punct de vedere locul unde a decedat decujus si de asemenea
nici locul resedintei sale in ipoteza ca a avut si o alta locuinta secundara ci numai locul
ultimului domiciliu. Aceasta regula isi gaseste explicatia in faptul ca se presupune ca
acolo se vor gasi cele mai multe inscrisuri trebuitoare, inclusiv testamentul si de
asemennea tot acolo se vor gasi mai usor informatile despre mostenitorii defunctului si
despre bunurile ce urmeaza a fi cuprinse in masa succesorala. Notiunea de domiciliu este
cea precizata de art.13 din Decr.Nr.31/1954 care prevede ca “Domiciliul unei persoane
fizice este acolo unde isi are locuinta statornica sau principala”. Acesta este domiciliul
de drept comun, asa zicind, iar in cazul minorilor sau al persoanelor puse sub interdictie
se vorbeste de domiciliu legal (art.14 din Decr. Nr.31/1954). Domiciliul ales sau
conventional nu are in acest domeniu nici o semnificatie, astfel ca defunctul nu ar putea
stabili prin testament o alta competenta teritoriala decit cea stabilita de legiuitor in
modul precizat caci in aceasta materie competenta este stabilita prin prevederi legale
exceptionale si absolute. Domiciliul legal al persoanei disparute este la curator. Acesta
este insa indreptatit sa-l reprezinte pe disparut numai cu privire la actele patrimoniale
intre vii, potrivit art.15 din Decr. Nr.31/1954, astfel ca domiciliul sau nu are nici o
semnificatie in privinta locului deschiderii succesiunii. In cazul instituirii curatelei

14IN art. 95 C. civ. , in prezent abrogat prin art. 49 al Decr. Nr. 32/1954 se prevedea in mod
expres ca: ”Domiciliul unei succesiuni este domiciliul cel din urma al defunctului”.
10

asupra unor bunuri succesorale de asemenea domiciliul legal al mostenitorilor la curator


nu are nici o importanta cu privire la locul deschiderii succesiunii in cazul mortii unora
dintre mostenitori.15
Potrivit art.68 alin.2 din Legea nr.36/1995, in cazzul decesului unei persoane care
nu a avut domiciliul in tara, indiferent ca era cetatean roman sau strain locul deschiderii
mostenirii va fi locul din tara unde se afla bunurile cele mai importante din punct de
vedere valoric. Prevederea se refera la procedura notariala neconteencioasa dar se aplica
si procedurii contencioase.
In cazul persoanelor nomade in legatura cu care nu exista prevederi legale exprese
in doctrina s-a admis ca locul deschiderii succesiunii este acela unde sa afla bunurile
cele mai importante din mostenire, iar in cazul lipsei bunurilor locul unde s-a inregistrat
moartea acelei persoane.16
Dovada locului ultimului domiciliu se poate face in principiu prin orice mijloc de
proba caci domiciliul este o chestiune de fapt. Practic dovada se face prin actul de
identitate sau certificatul de deces al lui decujus. In cazul minorilor sub 14 ani dovada se
face prin actul de identitate al parintilor sau tutorelui. Se admite insa ca daca in realitate
decujus a avut un alt domiciliu decit cel inscris in actul de identitate acest lucru sa poata
fi dovedit prin orice mijloc de proba. Intereseaza asadar domiciliul real al defunctului,
iar aceasta imprejurare fiind o chestiune de fapt se admite proba chiar impotriva actului
de identitate.17
Stabilirea locului deschiderii succesiunii are importanta pentru determinarea
competentei teritoriale a organelor chemate a rezolva atit problemele neconteencioase cit
si cele contencioase legate de mostenire. Astfel, in functie de locul deschiderii mostenirii
se determina:
a) secretarul consiliului local competent din punct de vedere teritorial sa ceara
deschiderea procedurii succesorale notariale in ipoteza in care in mostenire se cuprind si
imobile (art.68 din Legea nr.36/1995);
b) notarul public competent sa realizeze procedura succesorala notariala (art.1o

15A se vedea, V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Vol. I, Editura”
National “, Bucuresti, 1996, pag. 422;428-429;G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila
comentat si adnotat, Editura All -Beck, Bucuresti, 1994, pag. 41-42
16A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 56;I. Zimveliu, Dreptul la mostenire in R. S. R. , Editura”
Dacia”, Cluj-Napoca, 1975, pag. 13, Dan Chirica, op. cit. pag. 14.

17A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 57, C. Statescu, Drept civil. Persoana fizica. Persoana
juridica. Drepturile reale. , Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 197o, pag. 153; D. Lupulescu,
Numele si domiciliul persoanei fizice, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982, pag. 71-
72; G. Giurgiu, Consideratii teeoretice si practice in legatura cu notiunea de domiciliu, in R. R. D. nr.
6/1982, pag. 51-52. Pentru o alta opinie a se vedea, P. Andrei, Domiciliul real al persoanei fizice, in
R. R. D. nr. 2/1977, pag. 29. A se vedea si Gh. Parausan, Nota la dec. civ. nr. 128/197o a Trib. jud.
Suceava, in R. R. D. nr. 4/1971 pag. 99-1o2.
11

lit.a din Legea nr.36/1995);


c) instanta judecatoreasca competenta teritorial sa judece actiunile determinate de
art.14 din Codul de procedura civila. Este vorba de cererile privitoare la validitatea sau
executarea dispozitiilor testamentare; cererile privitoare la mostenire, precum si cele
privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia; cererile
legatarilor sau ale creditorilor celui decedat impotriva vreunuia dintre mostenitori sau
impotriva excutorului testamentar. Aceasi instanta este competenta sa rezolve si cererile
la care se refera art.74 alin.3 si art.88 alin.1 din Legea nr.36/1995 si anume cererile celor
vatamati prin masurile de inventariere si conservare a bunurilor succesorale dispuse de
notarul public si cererile referitoare la anularea ceritificatului de mostenitor.

Sectiunea aIII-a. Data deschiderii mostenirii.


Intrucit din dispozitiile art.651 C. civ. rezulta ca succesiunile se deschid prin
moarte data deschiderii succesiunii este aceea a mortii lui decujus. Cei care pretind
vreun drept cu privire la o mostenire, facindu-se aplicarea regulii generale consacrata in
art.1169 C. civ. trebuie sa faca dovada datei mortii celui pe care vor sa-l mosteneasca.
Dovada mortii si a datei acesteia se face de regula prin certificatul de deces eliberat de
catre serviciul de stare civila al localitatii in care s-a produs decesul, sau cu hotarirea
judecatoreasca declarativa de moarte. Dovada contrara cu privire la data mortii se va
putea face in ambele cazuri prin orice mijloc de proba, iar nu prin inscriere in fals
intrucit data mortii nu este rezultatul constatarilor facute propriis sensibus de catre cel
care intocmeste actul, in cazul certificatului de deces, iar in cazul hotaririi judecatoresti
de declarare a mortii, potrivit art.18 din Decr. Nr.31/1954, ea va putea fi rectificata daca
prin probele administrate ca nu este aceea stabilita initial. In cazul extrem cind se
dovedeste ca cel declarat mort este in viata, hotarirea judecatoreasca de declarare a
mortii va putea fi anulata potrivit art.2o din Decr. nr.31/1954. Se admite chiar dovada
orei si minutului in care a avut loc decesul in ipoteza in care mai multe persoane, cu
vocatie succesorala reciproca, au decedat la aceeasi data. Art.21 din Decr. Nr.31/1954
instituie prezumtia, in cazul decesului mai multor persoane intr-un accident sau
catastrofa, ca toate au decedat in acelasi moment.
Data mortii este importanta din perspectiva problematicii juridice pe care o
presupune orice mostenire intrucit in functie de aceasta se stabilesc:
a) cercul persoanelor chemate la mostenire, capacitatea lor succesorala si
drepturile ce li se cuvin din acea mostenire;
b) momentul transmiterii mostenirii catre succesori, intrucit acceptarea mostenirii
retroactiveaza pina la data deschiderii acesteia. Renuntarea la mostenire produce afecte
tot pina la aceasta data;
c) data de la care curge termenul de 6 luni de acceptare sau renuntare la
mostenire;
d) validitatea acteelor juridice asupra mostenirii caci in principiu actele cu privire
12

la o succesiune nedeschisa sunt nule absolut (art.7o2 si 965 C. civ. );


e) compunerea si valoarea masei succesorale;
f) in cazul pluralitatii de mostenitori, inceputul indiviziunii succesorale si data
pina la care retroactiveaza efectul declarativ al partajului;
g) legea aplicabila fiecarei mosteniri in cazul survenirii in timp a mai multor legi
succesorale. Legea aplicabila este aceea care a fost in vigoare la data deschiderii
succesiunii indiferent de data la care se deruleaza procedurile succesorale. Actele care se
fac insa ulterior deschiderii succesiunii cum sunt cele de acceptare sau renuntare la
mostenire vor fi supuse legii in vigoare la data cind sunt savirsite, in baza principiului
aplicarii imediate a legii noi.18

CAPITOLUL IV

CONDITIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOSTENI

Sectiunea a I-a. Enumerarea conditiilor. Reglementare legala.


In Capitolul II din Titlul I”, Despre succesiuni”, intitulat” Despre conditiile cerute
pentru a putea succede”, Codul civil prevede (art.654-658) doua conditii pentru ca o
persoana sa poata veni la mostenire si anume:
a) sa aiba capacitate succesorala si
b) sa nu fie nedemna de a mosteni.
Doctrina a mai adaugat o a treia conditie si anume:
c) sa aibe vocatie (chemare) la mostenire.
Este de observat ca prima conditie prevazuta de art.654 C. civ. , capacitatea
succesorala si cea de a treia, vocatia succesorala, sunt conditii pozitive, iar cea de a
doua, nedemnitatea succesorala, prevazuta de art. 655-658 C. civ. este una negativa.
Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, ca prima conditie si cea de a treia (capacitatea si
vocatia succesorala) sunt valabile atit pentru mostenirea legala cit si pentru cea
testamentara, pe cind nedemnitatea priveste numai mostenirea legala, corespondentul ei
pentru mostenirea testamentara fiind revocarea judecatoreasca a legatelor pentru
ingratitudine prevazuta de art.831 si 93o C. civ.
Vocatia succesorala isi are temeiul, in cazul mostenirii legale in lege iar in cazul
celei testamentare in testament.
Raportul dintre capacitatea succesorala si vocatia succesorala este de la general la
particular caci daca o persoana exista sau este conceputa si se naste vie are un drept
general si abstract prevazut in Constitutie (art.42) de a mosteni, care este o parte a
capacitatii de folosinta. Are asadar, capacitate succesorala generala. Pe cind vocatia
succesorala intemeiata pe lege sau pe testament se raporteaza la o succesiune concreta si

18A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 63.


13

rezulta din raporturile concrete de rudenie sau de casatorie cu defunctul, in cazul


mostenirii legale si din cuprinsul testamentului in cazul mostenirii testamentare. 19 Totusi
vocatia generala succesorala si nici cea concreta nu se confunda cu dreptul de mostenire
prev. de art.42 din Constitutie. Sugestiv s-a spus ca dreptul de mostenire ca aptitudine
abstracta, devine potential prin intermediul vocatiei succesorale generale si efectiv prin
vocatia concreta la mostenire.20

Sectiunea a II-a. Capacitatea succesorala.

1.Notiunea capacitatii succesorale.


Potrivit art.654 C. civ. ”Pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care
succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”. 21 Asadar, orice persoana care
exista in momentul deschiderii succesiunii are capacitate de a mosteni, de a culege
succesiunea.
Asa cum am aratat in literatura juridica a existat controversa in privinta
continutului notiunii de capacitate de a mosteni, fiind considerata de unii autori ca ceva
diferit de capacitatea de folosinta si de capacitatea de exercitiu a persoanei. Consideram
ca in mod judicios s-a precizat22 ca:”aceasta capacitate se include in cea de folosinta,
nefiind altceva decit o parte a acesteia; capacitatea de folosinta este aptitudinea generala
de a avea drepturi si obligatii (art.5 alin.2 din Decr. nr.31/1954), in timp ce capacitatea
succesorala este o aptitudine de a dobindi drepturi si obligatii specifice, care se refera la
o succesiune”.
Existenta persoanei care pretinde un drept la o anume mostenire se raporteaza la
momentul deschiderii succesiunii. Dovada incumba acesteia potrivit art.1169 C. civ., sau
succesorilor sai in drepturi in ipoteza in care mostenitorul a fost in viata la momentul
mortii lui decujus, oricit de scurt ar fi fost acest timp, dar apoi a decedat si cind
drepturile sale asupra mostenirii sunt reclamate de proprii sai succesori.
In cazul mostenirii prin reprezentare, reprezentantul trebuie sa dovedeasca
existenta sa la data deschiderii succesiunii precum si faptul ca cel reprezentat era
decedat in acel moment intrucit potrivit art.668 C. civ. numai persoanele moarte se pot
19Pentru discutiile existenta in doctrina in legatura cu capacitatea succesorala, A se vedea:D.
Chirica, op. cit. pag. 16, Tr. Ionascu, Curs de drept civil, succesiuni si liberali tati, Iasi, 1928, pag.
1o;I. Rosetti Balanescu, Al Baicoianu, Drept civil roman. Regimuri matrimoniale. Succesiuni.
Donatiuni. Testamente, Vol. III. Editura “Socec”, Bucuresti, 1948, pag. 222; Fr. Deak, op. cit. pag. 43
si urm; St. Carpenaru, Dreptul de mostenire, in Fr. Deak, St. Carpenaru, Drept civil. Contractele
speciale. Dreptul de autor. Dreptul de mostenire, Bucuresti, 1983, pag. 385.
20. A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 57-58.

21Exprimarea legiuitorului este cel putin curioasa cind prevede ca persoana care succede trebuie
neaparat sa existe, caci o persoana fie exista fie nu exista, neputind exista neaparat.
22D. Chirica, op. cit. pag. 16.
14

reprezenta. Precizam ca reprezentarea succesorala este specifica numai mostenirii legale.


Cind este vorba de mai multe mostenirii subsecvente, cind se vorbeste de
retransmiterea mostenirii, mostenitorul legl sau testamentar supravietuieste un interval
scurt de timp dupa deschiderea mostenirii si dobindeste cota sa parte de la defunct, chiar
daca nu a acceptat mostenirea dar nici nu a renutat la ea. In acest caz mostenirea sa se
retransmite propriilor mostenitori. In astfel de cazuri cei care pretind vreun drept prin
retransmitere succesorala trebuie sa dovedeasca sub aspectulul capacitatii succesorale
existenta succesibilului in momentul deschiderii primei succesiuni dar si existenta in
momentul deschiderii celei de a doua sau subsecvente mosteeniri. In cazzul
retransmiterii succesorale fiind vorba de doua sau mai multe mosteniri ele trebuie
examinata separat sub aspcetul componentei lor, a acceptarii in termenul de 6 luni
prevazut de art.7oo C. civ. si a cotelor ce se cuvin mostenitorilor23. Competenta
teritoriala in cazul mostenirilor subsecvente se determina dupa locul deschiderii celei din
urma mosteniri, atit in ce priveste birourile notariale cit si instantele de judecata.

2.Persoanele care au capacitate succesorala.


Urmatoarele categorii de persoane au capacitate succesorala: persoanele fizice in
viata la data deschiderii succesiunii; persoanele fizice disparute; persoanele concepute
dar nenascute la data deschiderii succesiunii si persoanele juridice in fiinta la data
deschiderii succesiunii.

a)Persoanele fizzice in viata.


Aceasta categorie de persoane au capacitate succesorala asa cum rezulta din
prevederile art.654 C. civ. Nu are importnata cit anume a trait o persoana dupa
deschiderea mostenirii. Daca a decedat imediat dupa deschiderea mostenirii drepturile
sale succesorale vor trece la propriii sai succesori ca facind parte din propriul
patrimoniu. In astfel de situatii nu are importanta ca mostenitorul care a decedat imediat
dupa deschiderea succesiunii nu si-a execritat dreptul de optiune succesorala intrucit
acest drept face parte din patrimoniul retransmis propriilor mostenitori care vor putea sa-
l exercite pina la implinirea termenului de prescriptie prevazut de lege.
Dovada existentei la momentul deschiderii succesiunii se face prin actele de stare
civila sau in cazul mostenitorului care a decedat imediat dupa deschiderea succesiunii cu
certificatul de deces sau hotarirea declarativa de moarte. Persoanele interesate vor putea
dovedi contrariul prin orice mijloc de proba.

b)Persoanele disparute.
Potrivit art.19 din Decr. Nr.31/1954 “cel disparut este socotit a fi in viata daca nu

23A se vedea, D. Cimpoieru, MOstenirea prin retransmitere, in Dreptul nr. 4/1995 pag. 28-3o. C.
S. J. sect. civ. dec. civ. Nr. 753/199o, in Decciziile C. S. J. 1990-1992, pag. 138-14o.
15

a intervenit o hotarire declarativa de moarte ramasa definitiva”, ceea ce inseamna ca


persoanele disparute, atit cele declarate disparute prin hotarire judecatoreasca cit si cele
nedeclarate dar considerata de lege ca fiind disparute, (art.16 alin.3 din Decr.
`nr.31/1954) au capacitate succesorala. Capacitatea succesorala a disparutului este insa
provizorie. Situatie se va definitiva fie prin reaparitia lui fie prin constatarea fizica a
mortii, intervenita dupa deschiderea mostenirii, sau prin declararea prin hotarire
judecatoreasca a mortii prin hotarire definitiva si irevocabila prin care s-a stabilit o data
a mortii ulterioara datei deschiderii succesiunii. In schimb cel disparut va fi considerat
ca nu a avut capacitate succesorala daca se constata fizic sau prin hotarirea
judecatoreasca declarativa de moarte ca el a decedat inaintea deschiderii succesiunii la
care ar fi avut dreptul. In astfel de situatii tot ce s-a primit din mostenire in numele
disparutului va trebui sa se restituie acelor mostenitori care au fost inlaturati de la
succesiune prin considerarea lui in viata la momentul deschiderii succesiunii, ceea ce s-a
dovedit apoi a fi inexact. Mostenitorii sai insa, care vin la mostenire prin reprezentarea
sa vor pastra cota lui parte din mostenire insa nu ca parte a patrimoniului mostenit de la
cel disparut declarat mort ci in calitate de mostenitori cu vocatie proprie care vin la
mostenire prin reprezentare.24

c) Persoanele concepute dar nenascute la data deschiderii succesiunii.


Atit din prevederile art.654 C. civ. cit si din cele ale art.7alin.2 din Decr.
nr.31/1954 rezulta ca drepturile copilului sunt recunoscute din momentul conceptiei cu
conditia ca el sa se nasca viu (infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis
eius agitur). Inseama asadar ca peentru a pretinde un drept la mostenire in numele
copilului conceput dar nenascut la data deschiderii acelei succesiuni va trebui sa se
dovedeasca prin orice mijloc de proba acest fapt material si anume ca aceel copil era
conceput in acel moment si ca s-a nascut viu (nu este necesar sa fie si viabil). Copilul
nascut mort este considerat de catre art.654 alin.3 C. civ. ca nu exista. Si in domeniul
mostenirii testamentare art.8o8 alin.2 C. civ. prevede ca “ este capabil a primi prin
testament oricine este conceput la epoca mortii testatorului”.
Intrucit Codul civil nu prevede nici o dispozitie prin care s-ar reglementa modul
de dovedire al conceptiei copilului la momentul deschiderii succesiunii se apeleaza la
prevederile art.61 C. fam. care reglementeaza prezumtia timpului legal al conceptiei si
stabileste ca perioada legala de conceptie este cuprinsa intre a trei suta si a o suta
optzecea zi dinaintea nasterii copilului. In prezenta s-a acceptat unanim ca aceste
dispozitii legale se aplica si in domeniul analizat, atit in cazul in care problema filiatiei
se confunda cu problema stabilirii capacitatii succesorale a copilului conceput dar
nenascut, cit si in cazul in care stabilirea filiatiei nu se confunda cu stabilirea capacitatii

24A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 48.


16

succesorale25.

d) Persoanele juridice in fiinta la data deschiderii succesiunii.


In principiu persoanele juridice au capacitatea de a dobindi drepturi si obligatii de
la data dobindirii personalitatii juridice in conditiile legii26. Din acelasi moment au
capacitatea de a dobindi, doar prin testament, caci ele nu intra in categoria mostenitorilor
legali, bunuri apartinind unei mosteniri. Acest moment poate fi cel al inregistrarii, in
cazul celor supuse inregistrarii, ori de la data actului de dispozitie care le infiinteaza sau
de la data recunoasterii sau infiintarii lor sau aceea a indeplinirii altei cerinte a legii.
Persoanele juridice, la fel ca si persoanele fizice, au, potrivit legii (art.33 din Decr.
nr.31/1954) o capacitate de folosinta anticipata, inclusiv de natura succesorala putind
dobindi, asadar, bunuri succesorale, in masura in care le sunt necesare pentru a lua fiinta
in mod valabil, de la data actului de infiintare, care nu corespunde, de regula cu data
dobindirii personalitatii juridice. Asa bunaoara ar putea dobindi bunuri necesare
constituirii patrimoniului viitoarei persoane juridice. Trebuie mentionat insa ca bunurile
astfel dobindite prin liberalitati trebuie sa corespunde scopului pentru care au fost
infiintate, potrivit principiului specialitatii. Legatul care nu corespunde scopului pentru
care persoana juridica a fost infiintata va fi lovit de nulitate sau caduc in functie de
faptul daca incapacitatea a existat in momentul intocmirii testamentului sau a intervenit
ulterior ca urmare a schimbarii scopului de catre organele competente, dar inainte de
deschiderea mostenirii27.
Daca persoana juridica inceteaza, dar dupa data deschiderii succesiunii, drepturile
succesorale dobindite in virtutea testamentului vor trece asupra peroanelor juridice ce
vor dobindi patrimoniul acesteia intrind, asadar in masa patrimoniala supusa lichidarii,
in cazul dizolvarii persoanei juridice.

3.Persoanele care nu au capacitate succesorala.

a) Persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa aiba


fiinta.
Prin interpretarea per a contrario a prevederilor art.654 C. civ., potrivit carora au
capacitate succesorala numai persoanele care exista la momentul deschiderii succesiunii,
ajungem la concluzia ca persoanele fizice predecedate precum si persoanele juridice care
au incetat sa mai fie in fiinta in acest moment nu au capacitate succesorala.
25. A se vedea, M. Eliescu, op. cit. 69-7o;I. Zimveliu, op. cit. pag. 15-16;Fr. Deak, op. cit. pag.
49-5o; D. Macovei, op. cit. pag. 17; D. Chirica, op. cit. pag. 18-19.
26A se vedea pentru amanunte, Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil.
Subiectele dreptului civil, editia a V-a revazuta si adaugita de M. Nicolae, P. Trusca, Editura “Sansa”,
Bucuresti, 1998, pag. 376-38o.
27A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 51.
17

In cazul mostenirii legale prin reprezentare, partea din mostenire care s-ar fi
cuvenit persoanei fizice predecedate daca ar fi fost in viata la data deschiderii mostenirii
va reveni descendentilor sai. Daca nu sunt insa intrunite conditiile reprezentarii
succesorale, succesorii in drepturi ai persoanei predecedate nu vor putea mosteni partea
care se cuvenea persoanei predecedate, daca ar fost in viata, caci ea va fi culeasa de
mostenitorii in viata ai lui decujus, chiar si de descendentii celui predecedat dar in nume
propriu si nu prin reprezentare sau retransmitere.

b) comorientii
Potrivit art.21 din Decr. Nr.31/1954, comorienti sunt persoanele care, avind
vocatie succesorala reciproca sau unilaterala, au decedat in aceeasi imprejurare fara a se
putea stabili daca a supravietuit una alteia, astfel ca sunt considerate a fi murit deodata.
Rezulta, asadar, ca in prezenta unei astfel de imprejurari acele persoane cu toate ca ar fi
avut vocatie succesorala una fata de alta, nu se vor mosteni intre ele intrucit nu a
supravietuit nici una celeilalte, astfel ca in momentul deschiderii succesiunii nici una nu
poate fi considerata a fi avut capacitate succesorala, nefiind in viata. Aceasta prezumtie
instituita de legiuitorul nostru este considerata ca fiind cea mai justa caci prezumtia
supravietuirii in functie de virsta si de sex a fost considerata arbitrara chiar si in unele
legislatii in care ea a fost consacrata asa cum apare ea si in dreptul roman 28. Au fost insa
si autori care au sustinut ca si aceasta prezumtie este la fel de arbitrara caci din faptul ca
nu se poate stabili cine a murit mai intai nu ar rezulta ca toti au murit in acelasi timp 29.
Afirmatia este exacta numai ca nu trebuie sa uitam ca tocmai datorita greutatii sau chiar
a imposibilitatii stabilirii momentului decesului fiecareia dintre acele persoane
legiuitorul a creiat o prezumtie legala menita a usura adoparea solutiilor juridice ce se
impun.
Prezumtia mortii concomintente instituita de art.21 din Decr. nr.31/1954 s-a
acceptat a se aplica, cu consecinta ei de a lipsi de capacitate succesorala reciproca sau
unilaterala si in cazul persoanelor fizice decedate in acelasi timp, dar care nu sunt
comorienti intrucit ele nu au decedat in aceeasi imprejurare ci in acelasi timp din cauze
diferite fara a se putea stabili cu exactitate ordinea deceselor30.

Sectiunea aIII-a. Nedemnitatea succesorala.

28A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 66;C. Statescu, op. cit. pag. 114:Fr. Deak, op. cit pag. 52-
53;D. Chirica, op. cit. pag. 22.

29A se vedea, D. Alexandresco, Explicatiunea teoretica si practica a Dreptului Civil Roman,


Tom. III. partea a II-a, Bucuresti, 1912, pag. 51.
30A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 55; D. Chirica, op. cit. pag. 22; L. Stanciulescu, op. cit. pag.
43; D. Macovei, op. cit. pag. 26-27.
18

1.Notiune.

Asa cum am vazut pentru a putea mosteni se cer doua conditii pozitive si anume
capacitatea succesorala si vocatia succesorala, dar se mai cere si o conditie negativa si
anume ca mostenitorul sa nu fie nedemn.
Nedemnitatea (sau nevrednicia) succesorala este decaderea din dreptul de a
mosteni a acelor succesibili care se fac vinovati de savirsirea unor fapte grave, strict
determinate de legiuitor, impotriva defunctului sau a memoriei acestuia. Nedemnitatea a
fost caracterizata ca fiind o sanctiune civila care se fundamenteaza pe motive de
moralitate publica neputindu-se admite ca o persoana vinovata de vreuna din faptele
prevazute expres de legiuitor fata de o alta persoana sa o mosteneasca tocmai pe
aceasta.31
Din caracterizarea nedemnitatii ca sanctiune sau pedeapsa civila rezulta anumite
consecinte, si anume:
a) ea se aplica numai in cazul faptelor expres si limitativ prevazute de lege si
numai mostenirii legale, fiind reglementata de norme juridice cu caracter imperativ si de
stricta interpretare;
b) ea opereaza de drept astfel ca decujus nu poate sa-l ierte pe nedemn de efectele
ei. S-a precizat insa ca ulterior comiterii faptei cel care lasa mostenirea poate sa-l
gratifice pe nedemn caci nedemnitatea desfiinteaza numai vocatia succesorala legala si
nu are influienta cu privire la liberalitatile prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte 32
Liberalitatile sunt guvernate de propriile reguli cum sunt revocarea donatiilor in
conditiile art.829-831 C. civ. si revocarea voluntara sau judecatoreasca a legatelor
prevazute de art.92o-923 si 93o C. civ. Daca fapta savirsita este o cauza comuna, atit de
nedemnitate cit si de revocare a liberalitatilor, ca de pilda tentativa de omor, ea va duce
atit la desfiintarea calitatii de mostenitor legal cit si la revocarea judecatoreasca a
donatiei sau legatului;
c) fiind vorba de o sanctiune ea ar trebui sa produca efecte numai fata de autorul
faptelor prevazute de legiuitor. Cu toate acestea, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza
uneori consecintele nedemnitatii se rasfring si asupra mostenitorilor nedemnului si chiar
asupra unor terte persoane care au contractat cu nedemnul;
d) sanctiunea intervine numai in cazul in care faptele au fost savirsite fata de cel
de a carui mostenire este vorba si nu poate fi extinsa la alte mosteniri. Ea are, asadar, un
caracte relativ, neputind fi extinsa si la alte mosteniri;
e) faptele trebuie sa fie savirsite cu vinovatie, care trebuie dovedita in conditiile
legii.
31A se vedea, M. B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, 1921, pag. 22 Rosetti Balanescu, O.
Sachelarie, N. Nedelcu, Principiile dreptului civil roman, 1947, pag. 532, M. Eliescu, op. cit. pag. 76;
Fr. Deak, op. cit. pag. 66.
32. A se vedea, C. Statescu, op. cit. Pag. 115;Fr. Deak, op. cit. pag. 66.
19

3.Cazurile de nedemnitate.

Codul civil prevede in art.655 trei cazuri de nedemnitate si anume:


a) atentatul la viata defunctului;
b) acuzatia capitala calomnioasa la adresa defunctului;
c) nedenuntarea omorului a carui victima a fost decujus.

Atentatul la viata defunctului. Art.655 C. civ. prevede ca este nedemn


“Condamnatul pentru ca a omorit sau a incercat sa omoare pe defunct”. Este inadmisibil
ca cineva sa-si deschida drum, cum s-a spus33, la o mostenire prin omor. Aceasta ar fi
impotriva bunelor moravuri si a ordinii de drept.
Din modul in care este formulat textul legal putem trage unele concluzii privind
conditiile care trebuie sa fie indeplinite pentru ca o persoana sa fie considerata nedemna
pentru acest caz prevazut de legiuitor.
In primul rind, mostenitorul trebuie sa fi fost condamnat pentru infractiunea
consumata de omor sau pentru tentativa la aceasta infractiune, in calitate de autor,
coautor, instigator sau complice. Nu va fi insa nedemn cel care savirseste infractiunea de
favorizare a infractorului prev. de art.264 C. pen. caci acesta nu participa la omorul
propriu zis activitatea sa vizind asa cum rezulta din continutul infractiunii ingreunarea
sau zadarnicirea urmaririi penale. 34 Autorul acestei fapte poate fi nedemn insa pentru
cazul prev. de art.655 pct.3 C. civ., adica pentru nedenuntarea omorului de care a avut
cunostinta.35
In al doilea rind, fapta trebuie sa fie savirsita cu intentie, directa sau indirecta.
Aceasta inseamna ca nu ne vom gasi in situatia de nedemnitate prevazuta de acest text
legal in cazul in care fapta este savirsita din culpa sau cu praeter intentie ca in cazul
loviturilor sau vatamarilor cauzatoare de moarte.
In al treilea rind mostenitorul trebuie sa fi fost condamnat prin hotarire
judecatoreasca definitiva si irevocabila pentru omor sau tentativa la aceasta infractiune
impotriva lui decujus. Nu ne vom afla in caz de nedmnitate daca autorul nu a mai fost
condamnat prin hotarire judecatoreasca pentru aceste fapt pentru ca bunaoara a decedat
inainte de aceasta si procesul penal a incetat sau daca raspunderea penala s-a prescris.
Tot astfel nu ne vom afla in caz de nedemnitate daca mostenitorul nu a lucrat cu
discernamint sau a intervenit o amnistie antecondamnatorie sau a fost achitat pentru ca s-

33M. Eliescu, op. cit. pag. 74.

34IN sens contrar, M. Eliescu, op. cit. pag. 74;D. Chirica, op. cit. pag. 25.

35In acelasi sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 69.


20

a aflat in legitima aparare36. Daca insa a fost conda mnat prin hotarire judecatoreasca
definitiva si irevocabila este indiferent daca ulterior intervine amnistierea sau gratierea
nedemnitatea se va retine.
b) Acuzatia capitala calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea.
Art.655 pct.2 C. civ. prevede ca este nedemn de a succede “acela care a facut in
contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de judecata calomnioasa”. Este vorba
asadar, de un denunt, o plingere sau marturie facuta de succesibil contra defunctului in
care acesta este acuzat de fapte care daca ar fi fost adevarate ar atrage, potrivit legii
pedeapsa cu moartea. In prezent acest text legal este inaplicabil cita vreme inca prin
Decretul-Lege nr.6/199o pedeapsa cu moartea a fost abolita. Desigur caracterul
calomnios al acuzatiilor trebuia constatat judecatoreste prin hotarirea de condamnare a
celui care a facut acele acuzatii.

c)Nedenuntarea omorului.
Art.655 pct.3 prevede ca este nedemn de a succede “mostenitorul major care
avind cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei”.
Asa cum rezulta din text numai mostenitorul major poate fi declarat nedemn
pentru aceasta fapta nu si cel minor. De asemenea nici majorul pus sub interdictie nu
poate fi declarat nedemn in acest caz intrucit la fel ca minorul este prezumat a nu avea
discernamint37.
Mostenitorul major trebuie sa fi cunoscut omorul si sa se fi abtinut a-l denunta.
Legea nu cere ca denuntul sa priveasca si pe autorul omorului ssificient fiind sa
fie anuntat organelor in drept faprul acestuia. De asemenea legiuitorul nu prevede un
termen pina la care mostenitorul ar fi trebuit sa denunte omorul, urmind ca aceasta
imprejurare sa fie apreciata de catre instanta de judecata in functie de imprejurarile
concrete ale cauzei. In fine se cere ca nedenuntarea omorului sa nu fie scuzabila potrivit
art.656 C. civ. Acest text legal prevede ca sunt scutiti a face denuntul omorului lui
decujus ascendentii si descendentii omoritorului, afinii sai de acelasi grad, sotul sau sotia
sa, fratii sau surorile sale unchii sau matusile precum si nepotii sai.
S-a precizat in doctrina38 ca acest text a devenit aproape inaplicabil intrucit de
vreme ce o data succesibilul a fost inlaturat de la mostenire ca nedemn pentru omisiunea
de denuntare a omorului, pentru a inlatura efectele acestei sanctiuni trebuie sa faca
dovada ca se incadreaza in aceste grade de rudenie sau afinitate care-l scuteau de aceasta
obligatie.
Or pentru aceasta trebuie sa precizeze cine este autorul faptei, ceea ce, asa cum
36A. se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 74, D. Chirica, op. cit. pag. 25.

37A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. pag. 86. M Eliescu, op. cit. pag. 75; D. Chirica, op. cit.
pag. 26.
38A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 117.
21

am aratat textul legal nu-i cere. Textul s-ar putea aplica in singura ipoteza in care dupa
ce s-a constatat prin hotarire judecatoreasca nedemnitatea succesibilului, dar inainte de
raminerea ei definitiva si irevocabila se descopera autorul faptei de omor, astfel incit
succesibilul ar putea dovedi ca se incadra in categoria celor absolviti de lege de a-l fi
denuntat.

3.Efectele nedemnitatii succesorale.

Efecte fata de mostenitorul nedemn. Ca urmare a constatarii nedemnitatii


succesorale a unui mostenitor titlul sau de succesor este retroactiv desfiintat, el devenind
astfeel totalmente strain de mostenire. Titlul sau de mostenitor este desfiintat cu efect
retroactiv din momentul deschiderii mostenirii, momentul savirsirii uneia din faptele
prev, de art.655 C. civ. neavind importanta. Partea din mostenire care i s-ar fi cuvenit
nedemnului va reveni comostenitorilor legali subsecveenti, iar in cazul in care nedemnul
era mosteenitor rezervatar, si legatarilor sau donatarilor ale caror liberalitati ar fi putut fi
supuse reductiunii la cererea acestui mostenitor. Mostenitorul nedemn este inlaturat
complet de la mostenirea celui fata de care a savirsit una din faptele prevazute de lege
astfel ca el nu va putea culege nici rezerva succesorala, in cazul ca ar fi mostenitor
rezervatar, cum am precizat. Daca mosteenitorul nedemn ar fi fost singurul mostenitor al
defunctului prin inlaturarea sa de la mostenire aceasta se cuvine statului, devenind
vacanta.
Efectele nedemnitatii sunt relative in sensul ca mostenitorul nedemn este inlaturat
numai de la mostenirea celui fata de care a fost declarat nedemn si nu de la mostenirea
altor persoane. Astfel el va putea veni prin reprezentarea tatalui sau predecedat la
mostenirea unui asecendent mai indepartat39.
In situatia in care nedemnul a intrat in posesia bunurilor din mostenire inainte de
cconstatarea nedemnitatii succesorale el va fi obligat sa le restituie celor indreptatiti asa
cum am precizat mai sus. Restituirea bunurilor se face in natura atunci cind este posibil
iar daca bunurile supuse restituirii au pierit sau au fost instrainate sau expropriate pentru
cauza de utilitate publica el va trebui sa plateasca despagubiri, fiind considerat posesor
de rea credinta si pus de drept in intirziere de la data intrarii sale in posesia bunurilor din
mostenire. Potrivit art.657 C. civ. mostenitorul nedemn este obligat sa restituie toate
fructele si veniturile mosteenirii de la data deschiderii acesteia. Pentru sumele incasate
de la debitorii lui decujus va fi obligat sa plateasca dobinzi de la data incasarii
prevederile art.1o88 C. civ. nefiind aplicabile in acest caz. De asemenea toate drepturile
si obligatiile fata de nedemn care se considerasera stinse prin confuziunea celor doua
patrimonii sau prin consolidare revin retroactiv in viata.

39A se vedea, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, Drept civil roman. Regimuri matrimoniale.
Succesiuni. Donatiuni. Testamente. Vol. III. Editura “ Socec”, Bucuresti 1948, pag. 228.
22

Nedemnul are insa dreptul sa pretinde de la ceilalti mostenitori datoriile mostenirii


pe care le-a achitat din bunurile sale precum este indreptatit si la intoarcerea cheltuielilor
necesare si utile facute cu bunurile din mostenire caci nedemnitatea nu poate fi constitui
izvor de imbogatire fara temei a celorlalti mostenitori in dauna celui declarat nedemn.

Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului.


Art.658 C. civ. prevede in privinta copiilor nedemnului ca”viind la succesiune in
virtutea dreptului lor propriu, fara ajutorul reprezentarii, nu sunt departati pentru greseala
tatalui lor”. Asadar copii nedemnului pot veni la mostenirea defunctului (prin ipoteza a
bunicului lor) numai in nume propriu nu si prin reprezentare, ceea ce insemana ca
nedemnitatea, asa cum am mai aratat prodduce efecte si fata de ei care nu au savirsit nici
una din faptele determinate de legiuitor ca ducind la nedemnitate. Venirea la mostenire
prin reprezentare potrivit art.664 C. civ. este conditionata printre altele de imprejurarea
ca cel reprezentat sa fi putut el insusi sa culeaga mostenirea or in cazul in care
reprezentatul era nedemn el nu indeplinea aceasta conditie caci nu avea chemare utila la
mostenirea celui fata de care s-a facut vinovat de comiterea uneia din faptele prev, de
art.655 C. civ. In acest mod efectele pedepsei nedemnitatii se extind iata si cu privire la
alte persoane decit acelea care se vac vinovate de comiterea acelor fapte incriminate de
legiuitor. Astfel de pilda daca la moartea lui decujus a ramas ca mostenitor unicul sau fiu
dar acesta este nedemn, copilul sau va putea culege mostenirea caci vine la ostenire in
nume propriu facind parte din aceeasi clasa de mostenitori cu tatal sau si anume aceea
descendentilor.
El este chemat la mostenire fara reprezentare si inlatura de la mostenire alte rude
mai indepartate in grad care fac parte din alte clase mostenitori subsecvente.
In schimb daca decujus a avut doi copii din care unul nedemn si predecedat, copiii
acestuia nu vor putea culege mostenirea dupa bunicul lor caci nu-l pot reprezenta, avind
in vedere dispozitiile art.658 C. civ., pe tatal lor iar mostenirea va fi culeasa de celalalt
fiu al defunctului care este ruda de gradul I si-l inlatura pe nepotul care este ruda de
gradul II cu defunctul.
S-a pus problema daca aceasta solutie conscrata de legiuitor prin art.658 C. civ. in
privinta copiilor nedemnului, care s-a vazut este inechitabila, se aplica nu numai copii
lor acestuia ci si celorlalti descendenti in grad mai indepartat de rudenie. S-a sustinut 40
ca de vreme ce legiuitorul foloseste expresia “copiii nedemnului” si nu aceea de
“descendentii nedemnului”trebuia sa credem ca legiuitorul nu a facut-o intimplator asa
incit aceasta regula nu are aplicare decit copiilor nedemnului si nu si celorlalti
descendenti mai indepartati. Solutia propusa este fortata caci nu are nici o logica ca
descendentii in grad mai indepartat ai nedemnului sa aibe o situtia mai favorabila decit

40Fr. Deak, op. cit. pag. 75.


23

copiii acestuia41.
Efectele nedemnitatii fata de terti. Intrucit este posibil ca in perioada de la
deschiderea mostenirii si pina la constatarea nedemnitatii mostenitorul nedemn sa fi
inheiat acte juridice cu privire la bunurile succesiunii se pune problema soartei acestora.
Cita vreme nedemnitatea are ca efect desfiintarea retroactiva a titlului de
mostenitor, in principiu se poate sustine ca actele juridice incheiate de nedemn cu tertii
vor fi desfiintate ssi ele cu efect retroactiv potrivit principiului resoluto iure dantis,
resolvitur ius accipientis. Solutiile trebuie totusi nuantate in functe de natura actului
juridic si de buna sau reaua credinta a tertilor cocontractanti.
Astfel in privinta actelor de conservare si admnistrare s-a decis ca vor fi mentinute
in vigoare caci prin ele se asigura buna gospodarire a bunurilor succesorale.
In privinta actelor de dispozitie care privesc bunuri mobile s-a acceptat solutia
mentinerii lor in vigoare in masura in care tertul dobinditor a fost de buna credinta si
facindu-se aplicarea regulii instituita de art.19o9 C. civ. Actele de dispozitie privind
bunurile imobile se mentin in ipoteza in care tertul dobinditor poate invoca uzucapiunea
sau daca conditiile acesteia nu sunt indeplinite daca tertul dobinditor, de buna credinta se
poate prevala de regula error comunis facit ius. Daca tertul este de rea credinta in sen sul
ca a avut cunostinta de nedemnitatea celui cu care a contractat principiul resoluto jure
dantis resolvitur jus accipientis se aplica din plin42.

4. Modul in care opereaza nedemnitatea.

Regula care s-a impus este aceea ca nedemnitatea opereaza de drept astfel ca nu
este nevoie de o hotarire judecatoreasca speciala care sa o pronunte43.
In primul caz de nedemnitate este suficienta hotarirea judecatoreasca de
condamnare pentru omor sau tentativa la aceasta infractiune, iar in cazul al doilea este
suficienta hotarirea de condamnare pentru denunt calomnios, ori marturie mincinoasa. In
cel de al treilea caz prevazut de art.655 C. civ. este insa nevoie de o hotarire
judecatoreasca privitoare la nedemnitatea mostenitorului dar nici in acest caz instanta nu
pronunta nedemnitatea ci o constata doar, daca sunt prezente conditiile cerute de lege44.
Momentul la care nedemnitatea poate fi constatata acesta nu poate fi decit dupa

41In acelasi sens. E. Safta-Romano, op. cit. pag. 65

42A se vedea, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 229; M. Eliescu, op. cit. pag. 79-
8o, Fr. Deak, op. cit. pag. 76-77; D. Chirica, op. cit. pag. 3o-31; D. Macovei, op. cit. pag. 31-32;
Camelia Toader, R. Popescu, Consideratii in legatura cu aplicarea principiului aparentei in drept in
materia mostenirii, in “Dreptul” nr. 9/1993, pag. 37-39.
43A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 76; Fr. Deak, op. cit. pag. 79-8o; C. Statescu, op. cit. Pag.
118.
44C. Statescu, op. cit. pag. 118.
24

deschiderea succesiunii anterior o actiune cu un atare obiect neavind interes.


In ce priveste invocarea nedemnitatii, avind in vedere gravitatea ei, cercul de
persoane care o pot face trebuie sa fie ccit mai mare. Orice persoana interesta va putea
invoca nedemnitatea. Astfel pot sa invoce nedemnitatea comostenitorii care au fost
inlaturati de la mostenire de catre nedemn, donatarii sau legatarii care au primit
liberalitati peste cotitatea disponibila, daca nedemnul este rezervatar precum si creditorii
acestor persoane pe calea a actiunii oblice potrivit art.974 C. civ. precum si de catre
instanta de judecata din oficiu si chiaar de catre nedemnul insusi 45. Nedemnitatea este
invocata cit timp nedemnul este in viata impotriva acestuia, iar dupa decesul sau
impotriva succesorilor sai care nu se vor putea prevala de caracterul perssonal al
sanctiunii nedemnitatii de vreme ce antecesorul lor nu a putut avea nici un drept asupra
mostenirii autorului sau46.

Sectiunea a IV-a. Vocatia sau chemarea la mostenire.

Pe linga conditia capacitatii succesorale, pentru ca o persoana sa poata veni la


mostenire, se mai cere o a adoua conditie pozitiva si anume vocatia succesorala.
In cazul mostenirii legale vocatia la mostenire isi are izvorul in prevederile legale
potrivit carora sunt chemate la mostenire rudele defunctului incadrate in patru clase de
mostenitori, precum si sotul supravietuitor, iar in cazul mostenirii testamentare in
cuprinssul testamentului lesat de defunct.
Intr-o prima acceptie notiunea de vocatie succesorala are un sens general care
exprima potentialitatea unor rude din cele determinate ca facind parte din cele patru
clase de mostenitori de a culege mostenirea lui decujus. Dar dintre acestea nu toate vor
putea culege mostenirea in mod concret ci numai acelea care au vocatie succesorala
concreta, adica in lumina principiilor care guverneaza devolutiunea succsorala legala vor
culege, efectiv, acea mostenire. In adevar, o persoana poate sa aibe vocatia succesorala
generala dar poate fi inlaturata de la mostenirea respectiva de o ruda in grad mai apropiat
a defuctului de pilda, ipoteza in care spunem ca ea nu a avut vocatie succe sorala
concreta la acea mostenire. S-a spus ca pentru ca o persoana sa aibe vocatie succe sorala
trebuie sa existe doua conditii, una pozitiva adica vocatia succesorala generala si una
negativa ca acea persoana sa nu fie inlaturata de la mostenire de o ruda mai apropiata in
grad sau de un legatar.
Vocatia succesorala generala este inoperanta evident in cazul mostenirii
testamentare caci orice persoana care are capacitate succesorala poate in principiu primi
legate cu limitarile aduse de rezerva succesorala, in cazul unei categorii de
45A se vedea, V. Gherman, nota la sent. civ. nr. 866/1957 a Trib. pop. rai. Vatra Dornei; I.
Zimveliu, op. cit. pag.18.

46A se vedea, M. Eliescu. op. cit. 78.


25

mostenitori. 47

47Fr. Deak, op. cit. pag. 58.


26

TITLUL II

MOSTENIREA LEGALA

CAPITOLUL I

REGULI GENERALE PRIVIND DEVOLUTIUNEA LEGALA A


MOSTENIRII

Sectiunea a I-a. Consideratii generale.

Prin devolutiunea mosteenirii se intelege atribuirea catre anumiti mostenitori a


patrimoniului succesoral. Devolutiunea legala (ab intestat) a mostenirii are loc atunci
cind nu exista testament, caci in acest din urma caz devolutiunea este testamentara.
In cazul devolutiunii legale legiuitorul determina categoriile de persoane care vor
culege mostenirea functie de anumite criterii cum este gradul de rudenie sau calitatea de
sot supravietuitor. In cazul devolutiunii testamentare transmisiunea are loc potrivit
vointei lui decujus exprimata in testament.
Intre cele doua forme ale devolutiunii mostenirii nu exista neaparat un raport de
excludere caci ele pot coexista. Bunaoara defunctul a dispus prin testament numai de o
parte a mostenirii sau chiar daca a dispus de intreg dar existind mostenitori rezervatari
acestia isi vor primi partea lor (rezerva) in virtutea legii.
Mostenirea va fi tot legala si atunci cind defunctul a lasat testament dar acesta nu
cuprinde legate ci numai alt fel de dispozitii ca recunoasterea unui copil, dispozitii
privind funeraliile sau privitoare la desemnarea unui executor testamentar etc. Tot astfel
se poate intimpla ca testamentul sa nu cuprinda legate ci numai exheredari astfel ca el va
fi folosit numai pentru inlaturarea de la mostenire a celor exheredati iar mostenirea se va
imparti potrivit legii de catre cei care nu au fost inlaturati prin vointa lui decujus.
Vocatia succesorala legala este de regula reciproca. Astfel daca copiii vin la
mostenirea parintilor lor si acestia din urma sunt chemati la mostenirea acestuia din
urma Reciprocitatea vocatiei legale la mostenire cunoaste o singura exceptie in cazul
casatoriei putative cind potrivit art.23 C. fam. sotul de buna credinta va avea vocatie
succesorala la mostenirea celuilalt dar cel de rea credinta nu.
Nu se poate vorbi de reciprocitatea vocatiei legale la mostenire a statului sau a
persoanelor juridice si nici in cazul mostenirii testamentare intrucit fiecare testament este
un act juridic unilateral si independent.
Principiul vocatiei reciproce la mostenire are si un sens negativ astfel ca daca o
persoana nu are vocatie la mostenirea altei persoane nici aceasta din urma nu va avea
vocatie la mostenirea celei dintii.
27

Sectiunea a II-a. Principiile devolutiunii succesorale legale.

La baza devolutiunii legale a mostenirii sta legatura de rudenie dintre decujus si


cei chemati la mostenirea sa. La acestea se adauga sotul supravietuitor care vine la
mostenire in baza Legii nr.319/1944. In lipsa oricaror rude din categoria celor chemate
la mostenire precum si a sotului supravietuitor mostenirea se va atribui statului,
devenind vacanta.
Rudenia de singe si cea civila rezultata din adoptie este criteriul fundamental al
vocatiei succesorale legale la care, asa cum am aratat se adauga calitatea de sot
supravietuitor a defunctului.
Nu toate rudele, indiferent de grad pot fi chemate la mostenire caci chemate fiind
nelimitat la mostenire s-ar ajunge, in adevar la o fragmentare excesiva a patrimoniului
succesoral care nu e de dorit. In determinarea categoriilor de rude care au vocatie
succesorala la mostenirea lui decujus legiuitorul a adoptat doua criterii esentiale si
anume:clasa sau ordinul de mostenitori si gradul de rudenie dintre defunct si succesibili.
Legiuitorul a creiat patru clase de mostenitori, bazat tot pe gradul de rudenie stabilind
intre ele o ordine de preferinta, iar in cadrul fiecarei clase, chemarea concreta la
mostenire se determina tot pe baza gradului de rudenie, in sensul ca rudele de grad mai
apropiat le inlatura pe cele in grad mai indepartat. In linie dreapta rudele lui decujus sunt
chemate la mostenire la infinit, dar in linie colaterala legiuitorul margineste chemarea lor
la gradul IV inclusiv.
Chemarea in acest mod a rudelor si a sotului supravietuitor la mostenirea lui
decujus are la baza interesul socialmente acceptat al conservarii bunurilor dobindite,
uneori de generatii succesive in sinul aceleasi familii prezumindu-se afectiunea fireasca
dintre defunct si aceste persoane determinate de legiuitor. ”Succesiunile sunt deferite
copiilor si descendentilor defunctului, ascendentilor si rudelor sale colaterale. . . ”spune
legiuitorul in art.659 C. civ. sintetizind principiile de mai sus.
Primul principiu al devolutiunii succesorale legale este acela potrivit caruia
succesorii sunt chemati la mostenire in ordinea claselor de mostenitori.
Codul civil in art.669-675 stabileste patru clase de mostenitori cu ordinea lor de
preferinta. Prima clasa de mostenitori vine la mostenire excluzind total pe cei care fac
parte din cea de a doua sau subsecventa clasa de mostenitori. Clasa a doua vine la
mostenire numai in lipsa oricaror mostenitori din prima clasa si excclude total pe cei
care fac parte din clasa a treia si a patra. Cei din clasa a treia vin la mostenire numai
daca nu exista mostenitori din prima si a doua clasa de mostenitori si exclud pe cei din
clasa a patra de mostenitori si, in fine, cei din clasa a patra pot veni la mostenire numai
daca nu exista mostenitori din clasele superioare.
Cele patru clase de mostenitori determinate de legiuitor sunt urmatoarele:
- clasa I - care cuprinde descendentii in linie dreapta ai defunctului, adica copiii
28

defunctului, nepotii, stranepotii etc. acestuia fara limita de grad;


- clasa a II-a - care cuprinde ascendentii si colateralii privilegiati, adica parintii
defunctului impreuna cu fratii si surorile acestuia precum si descendentii lor, pina la
gradul IV inclusiv. Pentru ca ea cuprinde, pe de o parte, parintii defunctului, care sunt
rude in linie ascendenta de gradul I cu acesta, iar pe de alta parte pe fratii si surorile
defunctului si copiii acestora, care sunt rude in linie colaterala pina la gradul IV, ea se
mai numeste clasa mixta a ascendentilor si colateralilor privilegiati;
- clasa a III-a - care cuprinde pe ascendentii ordinari, adica bunicii si strabunicii
defunctului etc. , fara limita de grad;
- clasa a IV-a- care cuprinde pe colateralii ordinari, adica unchii, matusile verii
primari, fratii si surorile bunicilor defunctului.
In concurs cu fiecare din aceste clase sau singur in masura, in care nu exista rude
de singe, vine la mostenire sotul supravietuitor al defunctului potrivit Legii nr.319/1944,
privitoare la drepturile succesorale ale sotului supravietuitor. In cazul in care nu exista
nici una din rudele cuprinse in cele patru clase de mostenitori si nici sot supravietuitor,
potrivit art.68o c. civ. mostenirea devine vacanta si se cuvine statului.
Asadar, gradul de rudenie sta la baza apartenentei la o clasa de mostenitori sau
alta, dar asa cum vom vedea el are importanta si in cadrul aceleasi clase de mostenitori.
El se stabileste potrivit prevederilor art.46 C. fam. si ale art.662 si 663 C. civ.
Rudenia, asa cum rezulta din textele legale precizate mai sus este de doua feluri
rudenie in linie dreapta, ascendenta sau descendenta si rudenie colaterala. ”Se numeste
linie dreapta ssirul gradelor intre persoanele ce se cobor una din alta” prevede art.661
alin.1 fraza I, iar in fraza II acelasi text precizeaza ca linia colaterala este” sirul gradelor
intre persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun”.
In linie dreapta gradul de rudenie se stabileste dupa numarul nasterilor existente
intre persoanele intre care dorim sa stabilim gradul de rudenie. Astfel tatal si fiul sunt
rude de gradul I, iar nepotul de fiu si bunicul sunt rrude de gradul II. In linie colaterala
gradul de rudenie se stabileste dupa numarul nasterilor care urca de la persoana al carei
grad de rudenie trebuie sa-l stabilim pina la ascendentul comun si apoi de la aceasta pina
la persoana fata de care urmeaza sa stabili gradul de rudenie. Astfel fratii sunt rude de
gradul II, unchiul cu nepotul de frate sunt rude de gradul III, iar verii primari sunt rude
de gradul IV.
Rudele in linie dreapta ale defunctului ssunt chemate teoretic la mostenire la
infinit practic insa limitarea vine de la limitele biologice ale vietii omului neputindu-se
depasi gradul trei sau patru de rudenie. In linie colaterala, asa cum am vazut, rudele sunt
chemate la mostenire numai pina la gradul IV inclusiv48.
In cazul existeentei unor mostenitori apartinind la clase diferite, ceea ce

48Pina la legea din 28 iulie 1928 privind impozitul pe succesiuni rudele erau chemate la
mostenire pina la gradul 12 inclusiv.
29

intereseaza sub aspectul chemarii la mostenire este apartenenta la o clasa de mostenitori


iar nu gradul de rudenie cu defunctul. Astfel nepotul de fiu aal defunctului este ruda de
gradul II cu acesta, dar apartinind clasei I de mostenitori va inlatura de la mostenire pe
tatal defunctului care este ruda de gradul I, dar face parte din clasa a II-a de mostenitori.
Abia in interiorul aceleasi clase, cum vom vedea in cele ce urmeaza, gradul de
rudenie este decisiv.
Prin exceptie sotul supravietuitor nu este inlaturat de nici o clasa de mostenitori si
vine in concurs cu toate la mostenire, dupa cum nici nu inlatura rudele apartinind celor
patru clase de mostenitori, doar cota sa de mostenire variaza dupa cum vine in concurs
cu mostenitori dintr-o clasa sau alta.
Al doilea principiu al devolutiunii succesorale legale este acela al prioritatii
gradului de rudenie cu defunctul intre rudele ddin cadrul aceleasi clase (sau regula
proximitatii gradului de rudenie).
In lumina acestui principiu in ipoteza ca la moartea defunctului au ramas mai
multe rude ale sale apartinind aceleasi clase, rudele in gard mai apropiat le vor inlatura
de la mostenire pe cele in gard mai indepartat. Astfel fiul lui decujus va inlatura de la
mostenire pe nepotul de fiu al lui decujus. Ei apartin aceleasi clase de mostenitori dar in
vreme ce fiul este ruda de gradul I, nepotul de fiu este ruda de gradul II.
Prin exceptie in clasa a doua de mostenitori parintii defunctului desi sunt rude de
gradul I cu defunctul nu vor inlatura de la mostenire pe fratii si surorile defunctului, care
ssunt rude de gradul II cu vor veni impreuna la mostenire. De asemenea constituie o
exceptie de la acest principiu reprezeentarea succesorala de care ne vom ocupa in cele ce
urmeaza.
Al treilea principiu al devolutiunii succesorale legale este acela potrivit caruia in
sinul aceleasi clase de mostenitori rudele de grad egal mostenesc in parti egale.
Potrivit acestui principiu daca exista mai multe rude din aceeasi clasa de
mostenitori si ele au acelasi grad de rudenie cu defunctul vor mosteni cote egale din
mostenirea acestuia.
Si de al acest principiu exista o exceptie si anume aceea a fratilor si surorilor care
provin din casatorii diferite si se mostenesc intre ei. In acest caz, asa cum vom vedea
mostenirea nu se imparte in mod egal sau pe capete ci pe linii. Cei care sunt frati dupa
ambii parinti vor lua mai mult decit cei care sunt frati numai dupa unul din parinti.

Sectiunea a II-a. Reprezentarea succesorala.

1.Notiunea reprezentarii succesorale.

Reprezentarea succesorala nu trebuie confundata nici cu reprezentarea


conventionala pe care o genereaza mandatul si nici cu cea legala a minorului sau
interzisului judecatoresc caci nu are nici o legatura cu acestea. Potrivit art.664 C. civ.
30

reprezentarea succesorala este o fictiune a legiuitorului care are drept efect de a pune pe
reprezentanti in locul, gradul si drepturile reprezentatului. Inca in doctrina franceza a
fost criticata definirea reprezentarii succesorale ca o fictiune caci, s-a spus 49, legiuitorul
modern nu are nevoie de fictiuni precum pretorul roman ci poate introduce o exceptie de
la regula in mod direct. Unii autori au definit-o atunci ca fiind un beneficiu al al legii in
virtutea caruia o persoana mai indepartata in grad urca in locul si gradul parintelui sau
care nu mai este in viata la data deschiderii succesiunii pentru a culege partea care i s-ar
fi cuvenit acestuia, daca s-ar fi aflat in viata 50. Cel reprezentat este ascendentul
predecedat fata de decujus, iar reprezentantul este cel care urca in locul si gradul sau
culegind partea care i s-ar fi cuvenit daca ar fi fost in viata la data mortii lui decujus. De
pilda, daca la moartea sa decujus a lasat un fiu si doi nepoti, copiii celuilalt fiu al sau
predecedat, fiul in viata desi rud de gradul I cu defunctul nu-i va inlatura de la mostenire
pe cei doi copii ai fratelui sau predecedat ci acestia vor veni la mostenire culegind
impreuna partea care i s-ar fi cuvenit tatalui lor daca ar fi fost in viata. In acest mod
reprezentarea constituie o abatere de la regula proximitatii gradului de rudenie potrivit
careia fiul in viata al defunctului la data deschiderii succesiunii ar trebuii sa-i inlature de
la mostenire pe cei doi nepoti, copiii fratelui sau decedat inainte de aceasta.
Tot astfel reprezentarea succesorala este o abatere si de la principiul potrivit
caruia rudele in grad egal, apartinind aceleasi clase succesorale, mostenesc in parti
legale, caci de pilda, daca decujus a avut doi copii, ambii predecedati, iar unul a avut doi
copii, iar celalalt trei copii, toti fiind asadar nepoti de fiu, nu vor mosteni in parti egale ci
primii doi vor impartii partea de ½ care s-ar fi cuvenit tatalui lor, iar cealalta parte de ½
va fi impartita de asta data de cei trei nepoti care vin si-l reprezinta pe tatal lor
predecedat.
“Dreptul la mostenire nu poate depinde de hazard (predecesul sau supravietuirea
unor rude), iar moartea prematura a parintilor nu trebuie sa dauneze unora dintre copii si
nici sa profite altora“51.

2.Cazurile de aplicare a reprezentarii succesorale.

Asa cum am vazut reprezentarea succesorala fiind o exceptie de la principiile


devolutiunii legale a mostenirii prevederile legale care o reglementeaza sunt de stricta
interpretare.
Din prevederile art.665, 666 si 672 C. civ. rezulta ca reprezentarea succesorala

49A se vedea, D. Alexandresco, Explicatiune teeoretica si practica a dreptului civil roman, Tom.
III, Iasi, Tipografia Nationala, 189o, pag. 261;M. Eliescu, op. cit. pag. 89

50A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 125, M. Eliescu, op. cit. pag. 89-9o;Fr. Deak, opcit, pag.
86.
51Fr. Deak. op. cit. pag. 87.
31

este admisa in cazul descendentilor copiilor lui decujus si ai descendentilor din frati si
surori. Nu pot beneficia de reprezentare nici ascendentii privilegiati, nici ascendentii
ordinari, nici colataralii ordinari si nici sotul supravietuitor52.
Din analiza textelor legale amintite mai sus rezulta ca atunci cind reprezentarea
este admisa ea opereaza :
a) in toate cazurile si
b) la infinit.
a) Prin afirmatia ca reprezentarea opereaza in toate cazurile vom intelege,
referindu-ne la clasa descendentilor, ca ea va opera si in ipoteza ca la mostenire vin
descendenti de gradul I, cu descendenti de gradul II (nepoti) care-l reprezinta pe
ascendentul lor predecedat precum si in ipoteza ca toti descendentii de gradul I sunt
decedati si vin la mostenire prin reprezentare numai nepotii, rude de gradul II, care iau
locul ascendentilor lor rude de gradul I. De pilda, daca decujus a avut doi fii, din care
unul este predecedat, dar a avut la rindul sau doi fii, acestia din urma luind locul tatalui
lor prin reprezentare vor veni la mostenire impreuna cu fiul in viata al lui decujus
(unchiul lor) si vor culege cota de ½ care s-ar fi cuvenit tatalui lor daca era in viata.
Cealalta cota o va lua, evident, fiul in viata la data deschiderii mostenirii, al lui decujus.
Intr-o a doua ipoteza, daca ambii fii ai lui decujus au predecedat acestuia, dar fiecare a
lasat cite doi copii, acestia vor veni la mostenirea prin reprezentarea parintilor lor, care
erau rude de gradul I cu defunctul si vor impartii intre ei partile care ar fi revenit
ascendentilor lor daca erau in viata la data deschiderii succesiunii.
Tot astfel descendentii din frati si surori, care sunt rude de gradul III cu defunctul
si fac parte din clasa a doua mixta de mostenitori vor putea veni la mostenire prin
reprezentare fie ca exista frati in viata ai lui decujus, fie ca vin numai nepoti de frate si
sora la mostenire.
b) Prin afirmatia ca reprezentarea opereaza la infinit vom intelege ca in cazul
descendentilor in linie dreapta, asadar al clasei I de mostenitori, se bucura de
reprezeentare nu numai cei care sunt rude de gradul II cu defunctul ci si cei de gradul III
si asa mai departe la infinit. In schimb, in linie colaterala legiutorul mergineste si
reprezentarea succesorala pina la gradul IV de rudenie inclusiv.

3.Conditiile reprezentarii succesorale.


Reprezentarea opereaza numai daca sunt prezente trei conditii, din care doua
privesc persoana celui reprezentat, iar a treia persoana celui care reprezinta. Aceste
conditii sunt urmatoarele:
a) Cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii mostenirii.
Art.668 C. civ. prevede ca nu se reprezinta decit persoanele moarte. S-a precizat
52A se vedea, Trib. pop. rai. Grivita Rosie, sent. civ. nr. 433o/1995, in J. N. nr. 5/1956, pag.
889;Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 15o6/1968, in C. D. 1968, pag. 95-97;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr.
226/1986, in C. D. 1986, pag. 76-78
32

ca reprezentatul nu este necesar sa fie predecedat fata de decujus caci reprezentarea va


opera chiar in ipoteza in care cel reprezentat a decedat concomitent cu decujus53, ca de
pilda in cazul comorientilor sau al persoanelor decedate in acelasi timp fara sa fie
comorienti, astfel ca mai corect este sa se spuna ca cel reprezentat sa fie decedat la data
deschiderii succesiunii, decit sa se foloseaca notiunea de predecedat la data deschiderii
mostenirii.
In legatura insa cu situatia comorientilor s-a exprimat si parerea ca in acest caz
reprezentarea nu ar opera pentru ca cel ce ar urma sa fie reprezentat, fiind prezumat mort
in acelasi moment cu decujus el nu are capacitate succesorala caci nu exista in acel
moment si asa fiind locul sau nu este util54. Impartasim prima opinie numai pentru
argumentul de echitate caci, in adevar, daca de pilda decujus impreuna cu unul din cei
doi fii ai sai decedeaza in aceeasi catastrofa, fiind considerati comorienti, daca fiii celui
decedat impreuna cu tatal lor nu ar putea veni la mostenirea bunicului lor prin
reprezentare, aceasta mostenire ar fi culeasa in totalitate de celalalt fiu al lui decujus,
ramas in viata, ceea ce este inechitabil55.
Persoanele in viata, asadar, nu vor putea fi reprezentate chiar daca au renuntat la
mostenire sau au fost declarate nedemne. Cei in viata fie ca vor mosteni pe defunct in
nume propriu fie vor fi inlaturate de la mostenire de rude in grad mai apropiat cu acesta.
Tot asa cei declarati disparuti nu pot fi reprezentati fiind considerati in viata pina
in momentul in care intervine hotarirea judecatoreasca de declarare a mortii. Daca prin
aceasta hotarire ramasa definitiva si irevocabila se stabileste o data a mortii anterioara
sau concomitenta cu data deschiderii succesiunii reprezentarea va fi posibila.
Din interdictia reprezentarii persoanelor in viata la data deschiderii mostenirii
razulta consecinta ca reprezentarea nu poate opera prin salturi si nici omisio medio.
Reprezentantul trebuia sa urce din grad in grad, care trebuie sa fie vacante prin deces,
pina la gradul cel mai apropiat de defunct.

b) Locul persoanei reprezentate sa fie util.


Aceasta inseamna ca nu este suficient ca cel reprezentat sa fie decedat la data
deschiderii succesiunii ci este necesar ca acesta, daca ar fi fost in viata, sa-l fi putut
mosteni pe defunct. Cel declarat nedemn nu poate fi reprezentat pentru ca daca ar fi fost
in viata el nu-l putea mosteni pe defunct. Solutia, asa cum am aratat este criticabila de
vreme ce nedemnitatea este soccotita o sanctiune civila care ar trebui sa aibe efecte
numai fata de cel nedemn si nu si fata de urmasii sai.
Locul nu este considerat util nici in cazul in care reprezentatul este un frate sau
53C. Statescu. op. cit. pag. 127;M. Eliescu, op. cit. pag. 92;Fr. Deak, op. cit. pag. 88;E. Safta-
Romano, op. cit. pag. 8o-81.
54A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 44-45.

55A se vedea Fr. Deak, op. cit. pag. 88.


33

sora a defunctului, decedati la data deschiderii succesiunii care insa au fost exheredati de
catre defunct. Nu aceeasi este situatia in cazul in care cel exheredat este un mostenitor
rezervatar, bunaoara un copil al defunctului. Reprezentarea va avea loc in aceasta
ipoteza caci locul este util in ce priveste rezerva succesorala de care decujus nu-l poate
priva pe descendentul sau reprezentat.

c) Reprezentantul sa aibe vocatie succesorala proprie la mostenirea defunctului.


Reprezentantul, fiind chemat sa-l mosteneasca pe defunct trebuie sa indeplineasca
toate conditiile cerute de lege pentru a-l putea mosteni pe acesta. Trebuie sa aibe
capacitate succesorala, sa nu fie nedemn fata de defunct si sa aibe vocatie proprie la
mostenirea acestuia. Faptul ca reeprezentantul a fost nedemn fata de cel pe care-l
reeprezinta nu este o piedica in calea reprezentarii si nici renuntarea la mostenirea
reprezentatului (art.668 alin.2 C. civ. ). In linie colaterala descendentii din frati si surori
pot veni la mostenire prin reprezentare numai pina la gradul IV inclusiv “nefiind de
conceput ca o persoana situata in afara sferei rudelor chemate de lege la mostenire (cum
este de exemplu fiul stranepotului de frate al defunctului, ruda de gradul al cicilea cu
acesta) sa poata veni la succesiunea lui de cujus prin reprezentarea rudelor de grad
succesibil predecedate”56.
In privinta rudeniei izvorita din adoptie incepind cu data de 12 iunie 1997 cind a
intrat in vigoare Ordonanta de urgenta nr.25/1997 (modificata prin Legea nr. 87/1998)
exista un singur fel de adoptie si anume adoptia cu efectele filiatiei firesti sau cu efecte
depline. Adoptiile incuviintate in trecut pot sa fie si adoptii cu efecte restrinse asa cum
au fost ele reglementate de Codul familiei intrucit legea noua nu retroactiveaza.
In cazul adoptiei (infierii) cu efecte depline, cel adoptat si descendentii sai pot
veni la mostenire prin reprezentare la fel ca si copiii rezultati din filiatia fireasca intrucit
ei ca urmare a doptiei devin rude cu adoptatorul precum si cu rudele acestuia iar rudenia
de singe dintre copil si parintii sai inceteaza. Daca adoptia(infierea) a fost cu efecte
restrinse descendentii celui adoptat vor putea veni la mostenire prin reprezentare numai
daca adoptia a fost facuta de catre de cujus, dar daca ea a fost facuta de catre
descendentii sai sau de colataralii privilegiati ori nepotii acestora reprezentrea nu mai
poate avea loc intrucit cel ce ar urma sa fie reprezentant nu are vocatie proprie la
mostenirea defunctului nefiind ruda cu acesta. Adoptatul cu efecte restrinse si
descendentii sai vor putea veni insa la mostenire prin reprezentare in familia lor fireasca
pentru ca in acest caz legaturile de rudenie cu familia de singe nu s-au intrerupt.

4.Efectele reprezentarii succesorale.

Efectul principal al reprezentarii succesorale este impartirea mostenirii pe tulpini

56D. Chirica, op. cit. pag. 45.


34

si nu pe capete. Art.667 C. civ. prevede ca :”In toate cazurile in care reprezentarea este
admisa, partajul se face pe tulpina ; daca aceeasi tulpina a prrodus mai multe ramuri,
sudivizia se face iarasi pe tulpina in fiecare ramura, membri aceleasi ramuri se impart
egal intre dinsii”. Asadar, reprezentantii vor culege intotdeauna numai partea care s-ar fi
cuvenit antecesorului lor pe care-l reprezinta. Daca de pilda, decujus a avut doi fii, ambii
predecedati, dar unul a avut la rindul sau doi fii, iar celalalt trei fii, care vin toti la
mostenire prin reprezentare, mostenirea lui de cujus se va impartii in doua, iar cota de ½
se va impartii intre cei doi reprezentanti ai primului copil al lui decujus predecedat iar
cealalta cota de ½ se va impartii in parti egale intre cei trei reprezentanti ai celui de al
doilea fiu al lui de cujus predecedat si el. Succesibilii sunt evident liberi sa accepte sau
nu mostenirea, dar daca au acceptat-o reprezentarea opereaza de drept efectele ei
neputind fi modificate nici prin vointa reprezentantilor si nici a lui de cujus.
Mostenitorii care vin prin reprezentare la mostenire dobindesc nu numai drepturi
ci si obligatii functie de vocatia succesorala a fiecaruia. Vor raspunde asadar, pentru
pasivul mostenirii in limita activului (intra vires hereditatis) daca au acceptatat-o sub
beneficiu de inventar si peste aceste limite (ultra vires hereditatis)in cazul in care au
acceptat-o pur si simplu. Nu are importanta in ambele cazuri daca au renuntat sau au
acceptat mostenirea lasata de cel pe care-l reprezinta.

5.Reprezentarea succesorala raportata la Legea nr.18/1991 si Legea


nr.1o/2oo1.

In ipoteza ca fostul proprietar al terenului nu este in viata potrivit art. 8 din Legea
nr.18/1991 (republicta in 1998 cu modificarile aduse de Legea nr.169/1997) pot solicita
reconstituirea dreptului de proprietate mostenitorii acestuia in conditiile legiicivile. In
consecinta, asa cum corect s-a precizat,57 de vreme ce legea civila permite mostenirea
prin reprezentare inseamna ca aceasta institutie isi are aplicare si in domeniul
reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit Legii nr.18/1991. De
altfel Regulamentul aprobat prin H.G. 131/1991, in art.14 prevede in mod expres ca
descendentii copiilor fostului proprietar decedat precum si cei din frati si surori pot veni
la mostenire in locul parintilor lor decedati anterior autorului succesiunii, asadar prin
reprezentare. Reprezentarea nu este admisa insa in cazul in care reprezentatul a decedat
nu anterior ci ulterior fostului proprietar al terenului insa decesul a avut loc inaintea
aparitiei Legii nr.18/1991, cum in mod eronat s-a sustinut de catre unii autori 58.
Succesiunea se deschide la data mortii fostului proprietar al terenului iar nu la aparitia
Legii nr.18/1991, astfel ca toate problemele succesiunii se rezolva raportat la aceasta
data. Numai ca legea permite sa se reconstituie dreptul de proprietate si asupra

57A se vedea. Fr. Deak, op. cit. pag. 1oo si urm;St. Lungu, Nota la dec. civ. nr. 53/1998 a trib.
Vaslui, in Dreptul nr. 7/1999, pag. 14o.
35

terenurilor care la data decesului nu erau in patrimoniul lui de cujus 59. Daca moartea
copilului sau a fratelui sau surorii au avut loc ulterior decesului autorului, intrucit acestia
au fost in viata la data deschiderii succesiunii ei vor veni la mostenire in nume propriu
iar cotele mostenite astfel vor reveni propriilor lor mostenitori prin retransmitere.
Desigur in toate cazurile, indiferent ca mostenitorii vin la mostenire in nume
propriu, prin reprezentare sau retransmitere, ca sunt mostenitori legali sau testamentari
nu pot dobindi prin reconstituirea dreptului de proprietate mai mult decit ar fi putut
dobindi fostul proprietar, autorul lor, daca ar fi fost in viata.
In privinta Legii nr.1o/2oo1 privind regimul juridic al unor imobile preluate in
mod abuziv in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, intrucit art.4 alin.2 prevede
ca de prevederile acestei legi beneficiaza si mostenitorii persoanelor indreptatite, acestia
vor putea beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate fie in nume propriu, fie prin
reprezentare sau retransmitere in conditiile legii civile60.

C A P I T O L U L II

DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR DEFUNCTULUI SI


ALE SOTULUI SUPRAVIETUITOR.

Sectiunea a I-a. Clasele de mostenitori.

Asa cum am aratat intr-o alta parte a acestei lucrari legiuitorul rinduieste rudele lui
de cujus in privinta drepturilor lor la mostenirea acestuia in patru clase de mostenitori ale
caror reguli specifice le vom analiza in cele ce urmeaza.

1.Clasa I -a de mostenitori (descendentii defunctului)

Prima clasa de rude chemate la mostenirea defunctului este constituita, potrivit


art.669 C. civ. din copiii acestuia si urmasii lor in linie dreapta la infinit indiferent ca
sunt rezultati din casatorie sau din afara acesteia. Codul familiei a asimilat pe deplin
58V. P. , Dreptul de reprezentare succesorala in conditiile prevederilor art. 12 alin. 2 din Legea
nr. 18/1991, in Dreptul nr. 1o-11, 1991 pag. 99;Idem, Diferentierea intre institutia transmiterii si cea a
reprezentarii, in Dreptul nr. 6/1992, pag. 78. Autorul sustinea in esenta ca intrucit anterior legii nr.
18/1991 terenurile agricole nu erau in circuitul civil nu puteau face obiectul succesiunii astfel ca nu
are relevanta ca reprezentatul a decedat ulterior lui de cujus din moment ce la moartea acestuia nu s-a
deschis si nici nu se putea deschide succesiunea.
59Apud Fr. Deak, op. cit. pag. 1o3

60A se vedea, E. Chelaru, Consideratii asupra Legii nr. 1o/2oo1 privind regimul juridic al unor
imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 deceembrie 1989, in Juridica nr. 6/2oo1,
pag. 241-245.
36

copilul din afara casatoriei cu cel din casatorie cu conditia evidenta ca legatura de filiatie
sa fie stabilita prin una din caile admise de lege (art.63 C. fam.). Potrivit vechii
reglementari a Codului civil copilul din afara casatoriei nu avea drepturi succesorale
decit fata de mama sa si rudele acesteia si nici un drept la mostenirea lasata de tatal sau
dinafara casatoriei.
In clasa descendentilor se includ si copiii rezultati din adoptie. In prezent legea
consacra numai adoptia cu efecte depline (OUG nr.25/1997) numai ca distictia dintre
cele doua forme de adoptie(infiere) se impune.
Daca adoptatorul este de cujus in ambele feluri de adoptie cel adoptat si
descendentii sai vor fi chemati la mostenirea adoptatorului.
In cazul adoptiei cu efecte depline raporturile de rudenie cu parintii firesti si
rudele acestora inceteaza astfel ca cel adoptat si descendentii sai nu vor mai putea veni
la mostenirea parintilor de singe sau a rudelor acestora. In schimb in cazul adoptiei cu
efecte restrinse se pastreaza legaturile de rudenie in propria familie astfel ca adoptatul si
descendentii sai vin la mostenirea ascendentilor firesti in calitate de descendenti.
In ipoteza ca adoptia nu a fost facuta de catre defunct ci de catre descendentul
acestuia, numai in cazul adoptiei cu efecte depline adoptatul si descendentii si vor avea
chemare succesorala la mostenirea lasata de defunct intrucit devin rude nu numai cu
adoptatorul ci si cu rudele acestuia, asadar, si cu defunctul. In cazul adoptiei cu efecte
restrinse insa adoptatul si descendentii sai nu vor avea vocatie la mostenirea
ascendentului adoptatorului intrucit nu sunt rude cu rudele adoptatorului si deci nici cu
decujus.
Impartirea mostenirii intre descendentii de gradul I se face in mod egal sau pe
capete. Aceeasi este situatia si in cazul descendentilor de grad subsecvent cind vin la
mostenire in nume propriu si nu prin reprezentare. Daca insa descendentii de gradul II si
urmatoarele vin la mostenire prin reprezentare, asa cum am vazut, impartirea nu se face
pe capete ci pe tulpini si subtulpini. Daca exista descendenti mai indepartati in grad care
nu beneficiaza de reprezentare ei vor fi exclusi de la mostenire caci mostenitorii in grad
mai apropiat cu defunctul ii inlatura de la mostenire pe cei in grad mai indepartat.
Descendentii lui de cujus, pot veni la mostenire, asa cum am vazut, in nume
propriu sau prin reprezentare. Ei sunt mostenitori rezervatari, legiuitorul (art.841, 842 C.
civ.) pastrindu-le prin vointa sa o parte a mostenirii, care este rezerva, chiar atunci cind
defunctul ar fi efectuat liberalitati peste cota permisa de legiuitor (cotitatea disponibila)
avind dreptul, cum vom vedea intr-o alta parte acestei lucrari, sa ceara reductiunea
liberalitatilor excesive.
Descendentii defunctului sunt si mostenitori sezinari, astfel ca potrivit art.653C.
civ. Au dreptul de a intra in posesia mostenirii fara indeplinirea vreunei formalitati ca
eliberarea certificatului de mostenitor.
In fine, in ipoteza ca vin la mostenire mai multi descendenti ai defunctului potrivit
art.751 C. civ. au unii fata de altii obligatia de raport. Aceasta inseamna ca trebuie sa
37

aduca la masa succesorala donatiile ce au primit de la defunct, direct sau indirect, inafara
de ipoteza ca au fost facute cu scutire de raport.

2. Clasa a II-a de mostenitori (ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati).


Daca nu exista rude din clasa I-a de mostenitori, sau acestea nu vor sau nu pot
primi mostenirea legiutorul cheama la mostenire rudele din clasa II-a de mostenitori.
Aceata poarta denmirea de clasa mixta intrucit in ea se cuprind ascendentii
privilegiati care sunt rude de gradul I cu de cujus si colateralii privilegiati care sunt rude
de cel putin gradul II, fara a se excclude unii pe altii. Aceasta categorie de rude mai
poarta denumirea de privilegiati intrucit mai exista ascendenti mai indepartati in gard
decit parintii care se numesc ascendenti ordinari care fac parte din calasa III-a de
mostenitori dupa cum exista si colatarali mai indepartati in grad care fac parte din clasa a
IV de mostenitori si care toti sunt inlaturati de la mostenire in prezenta celor din calasa
II-a.

a) Ascendentii privilegiati.

Ascendentii privilegiati sunt parintii defunctului, din casatorie, din afara casatoriei
sau din adoptie.
In privinta parintilor din casatorie precum si a mamei dinafara casatoriei exista
dispozitii legale exprese in art.67o, 671, 673, 678 C. civ. astfel ca nu exista indoiala ca
ei sunt chemati la mostenire ca facind parte din clasa a II-a de mostenitori. Au fost insa
duscutii in privinta tatalui din afara casatoriei si a parintilor defunctului in cazul adoptiei
cu efecte restrinse, astfel ca se impun, din acest motiv, citeva precizari.
Desi nu exista un text expres in privinta drepturilor succesorale ale tatalui din
afara casatoriei si este de principiu ca nimeni nu are chemare succesorala fara o
consacrare legala expresa, astazi nu se mai pune la indoiala dreptul acestuia de a veni la
mostenirea copilului sau decedat. Ceea ce confera fundament acestui drept este legatura
obiectiva de filiatie dintre parinte si copil precum si principiul egalitatii sexelor si al
reciprocitatii vocatiei succesorale. Iar, pe de alta parte, art.1o6 C. fam. chiar daca nu
direct, recunoaste tatalui dinafara casatoriei dreptul de a veni la mostenirea copilului sau
atunci cind prevede ca parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului in afara
dreptului de mostenire si la intretinere.61
In cazul adoptiei cu efecte depline intrucit cel adoptat nu mai are legaturi de
rudenie cu parintii sai firesti acestia, idiferent ca sunt din casatorie sau dinafara ei nu au
vocatie succesorala la mostenirea copilului lor adoptat. In schimb in cazul adoptiei cu
61Pentru controversa in aceasta privinta a se vedea:A. Ionascu, Clasele de mostenitori in dreptul
R. P. R. , in Buletinul Universitatii Babes -Bolyai, Cluj, seria Stiinte sociale, Vol. I, nr. 1-2;P Anca,
Consecintele succesorale ale noilor reglementari din cuprinsul Codului familiei, in Legalitatea
Populara nr. 11/1956;M. Eliescu op. cit. pag. 1o9-112;C. Statescu, op. cit. pag. 134-135.
38

efecte restrinse dreptul la mostenirea copilului lor adoptat al parintilor firesti se mentine
intrucit sunt mentinute legaturile de rudenie cu acestia. Adoptatorii au si ei chemare
succesorala la mostenirea a doptatului, alaturi de parintii firesti ai copilului62.
In cazul in care la mostenire vin numai ascendentii privilegiati ai defunctului
neexistind colaterali privilegiati, potrivit art.67o alin.2 C. civ. patrimoniul defunctului se
va impartii in mod egal intre ei, adica in cote de cite ½ pentru fiecare sau 1/3 si respec
tiv 1/4 dupa cum vin unul sau ambii parinti firesti si cei din adoptie in cazul
adoptiei cu efecte restrinse. Daca la data deschiderii mostenirii trieste numai unul din
parinti, fireste el va culege intreaga mostenire.
Daca insa la mostenire ascendentii privilegiati vin impreuna cu colateralii
privilegiati, daca exista un singur parinte acesta va primi 1/4 din mostenire, cealalata
cota de 3/4 revenind colateralilor privilegiati, indiferent de numarul lor. Daca traiesc
ambii parinti ei vor lua cota de ½ impreuna cite 1/4 pentru fiecare, cealalata jumatate
revenind colateralilor privilegiati, indiferent de numarul lor. In cazul adoptiei cu efecte
restrinse pot veni la mostenire patru ascendenti privilegiat iinsa numai cota de ½ afectata
lor se va impartii intre ei astfel ca vor lua 1/4, 1/6 sau 1/8 fiecare.
In cazul in care la mostenire vine in concurs cu clasa a II-a de mostenitori sotul
supravietuitor mai intii se stabileste cota ce se cuvine acestuia, restul impartindu-se dupa
regulile aratate mai sus intre mostenitorii din aceasta clasa.

b) Colateralii privilegiati.

Din aceasta categorie de mostenitori fac parte fratii si surorile defunctului precum
si descendentii din frati si surori pina la gradul IV inclusiv. Fratii si surorile pot fi din
casatorie, din afara casatoriei si din adoptia cu efecte depline. La adoptia cu efecte
restrinse cel adoptat si dsecendentii sai nu devin rude cu rudele adoptatorului astfel ca la
acest tip de adoptie cei adoptati de aceeasi persoana nu au vocatie reciproca unul fata de
altul si nici in ipoteza existentei unui copil de pilda al adoptatorului si unul rezultat din
adoptie intrucit, asa cum aratat nu devin rude intre ei. Colateralii privilegiati in cazul
adoptiei cu efecte restrinse se recruteaza, cum bine s-a spus 63, numai dintre rudele firesti
ale defunctului.
Asadar, daca adoptatorul a adoptat mai multi copii, toti cu efecte depline ei se vor
mosteni intre ei. Daca toti au fost adoptati cu efecte restrinde nu vocatie unul la
mostenirea celuilalt. Daca insa a adoptat un copil, de pilda cu efecte depline si inca unul
dar cu efecte retsrinse avind in vedere prevederile art.75, 77 si 79 C. fam. nici in aceasta
ipoteza adoptatul cu efecte depline nu-l va mosteni pe celalalt adoptat cu efecte restrinse

62Peentru controversa a se vedea:A. Ionascu. loc. cit. supra:M. Eliescu, op. cit. pag. 1o9-112;C.
Statescu, op. cit. pag. 135-136 si bibliografia acolo citata.
63Fr. Deak, op. cit. pag. 112.
39

desi s-a sustinut si teza inversa64, intrucit rudenia nu poate fi unilaterala adica numai
adoptatul cu efecte depline sa fie considerat frate cu cel adoptat cu efecte restrise iar
invers nu. Ei nu se mostenesc, asadar, unul pe altul intr-o atare ipoteza 65. Cel adoptat cu
efecte restrinse pastrindu-si legaturile de rudenie din familia fireasca potrivit art.75 alin.3
C. fam. el va veni la mostenirea fratilor sai de singe si eventual a celor adoptati de
parintii cu efecte depline. Daca insa parintii sai firesti ar fi adoptat un copil cu efecte
restrinse ei nu au vocatie succesorala reciproca caci nu sunt considerati rude intre ei.
Cit priveste imparteala mostenirii intre colateralii privilegiati regula generala
instituita de altfel de art.674 C. civ. este aceea ca se va impartii in parti egale, adica pe
capete. Aceasta este valabila si pentru descendentii din frati si surori.
Regula generala se aplica insa numai atunci cind fratii sunt frati buni sau germani,
cum li se mai spune, adica sunt frati si dupa mama si dupa tata. Pot exista insa frati
numai dupa tata si se numesc frati consangvini sau consingeni si frati numai dupa mama
care se numsc frati uterini. Cind la mostenire sunt chemati frati care fac parte din aceeasi
categorie, bunaoara toti sunt frati consangvini sau toti sunt frati uterini se plica regula
generala adica mostenirea se va impartii in perti egale. Lucrurile se schimba insa cind
exista frati si surori din categorii diferite si atunci mostenire se imparte pe linii, cota de
½ pentru linia paterna si cota de ½ pentru linia materna. Cota de ½ din linia paterna se
va impartii in mod egal intre fratii pe linie paterna iar ccota de ½ intre fratii pe linie
materna. Fratii buni vor lua insa cite o parte din ambele linii adica atit cea paterna cit si
cea materna pe cind ceilalti numai din linia din care fac parte. Nu are in prezent
importanta daca fratii sunt din casatorie sau dinafara casatoriei. Desi prevederile art.674
C. civ. s-ar parea ca duc la concluzia ca impartirea pe linii a mostenirii are loc numi
atunci cind colataralii privilegiati vin in concurs cu ascendentii privilegiati, in realitate
regula se plica si atunci cind la mostenire ei vin singuri.
Pentru exemplificare sa presupunem ca la moartea lui de cujus au ramas un frate
bun, un frate consangvin si unul uterin. Mostanirea se imparte in doua parti egale ½
pentru linia paterna si ½ pentru linia materna. Fratele bun va culege cite o parte din
ambele linii pe cind ceilalti numai din linia peterna si respectiv materna. Mostenirea se
imparte din capul locului in doua. Cota de ½ din linia paterna sa va impartii la rindul ei
in doua adica in cote de 1/4 pentru fratele bun si fratele consagvin iar cota de ½ din linia
materna se va imaprtii tot astfel in doua cite 1/4 peentru fratele bun si fratele uterin.
Rezulta, asadar, ca fratele bun ia cite o parte din ambele linii pe cinnd ceilalti doi numai
din liniile de care apartin. Aceasta imparteala este o exceptie de la regula ca in interiorul
aceleasi clase de mostenitori rudele de grad egal mostenesc in parti egale, caci este
necontastat faptul ca fratii, indiferent ca sunt din aceeasi casatorie sau din casatorii
diferite sunt fata de defunctul lor frate rude de grad egal.
64. M. Eliescu, op. cit. pag. 124.

65D. Macovei, op. cit. pag. 47:FR. Deak, op. cit. pag. 114.
40

Nedemnitatea sau renuntarea unui frate consangvin sau uterin profita celor care
fac parte din aceasi linie.
Din dispozitiile art.672, 673, 674 C. civ. rezulta ca impartirea pe linii a mostenirii
intre colataralii privilegiati are loc nu numai atunci cind ei vin la mostenire in nume
propriu ci si atunci cind vin descendentii lor prin reprezentare sau in nume propriu, cind
toti cei in gradde rudenie mai apropiat cu defunctul sunt decedati, renuntatori 66 sau
nedemni.
Drepturile succesorale ale colateralilor privilegiati se caracterizeaza prin aceea ca
ei nu sunt nici mostenitori rezervatari si nici sezinari. Ei pot veni al mostenire fie in
nume propriu, cind este vorba de frati si surori, fie prin reprezentare, daca este vorba de
desceendentii lor, desigur daca conditiile reprezentarii sunt indeplinite. Ei nu sunt
obligati la raportul ddonatiilor.

3.Clasa a III-a de mostenitori (ascendentii ordinari)

In aceasta clasa se cuprind ascendentii mai indepartati in grad decit parintii


defunctului, cum sunt bunicii, strabunicii acestuia etc. la infinit. Nu are importanta daca
ei sunt rude din casatorie sau dinafara casatoriei sau din adoptia ce efecte depline. Daca
de cujus a fost adoptat cu efecte restrinse ascendentii ordinari pot fi numai din rudele
sale de singe.
Ascendentii ordinari ssunt chemati evident la mostenire numai in ipoetaza in care
nu exista mostenitori din clasele de mostenitori superioare.
In cadrul interior al acestei clase functioneaza principiul proximitatii gradului de
rudenia astfel ca bunicii vor inlatura de la mostenire pe strabunici. Cei in grad egal de
rudenie vor mosteni in parti egale.
Daca in concurs cu ascendentii ordinari vine si sotul supravietuitor mai intii se va
stabili cota ce se cuvine acestuia restul urmind a se impartii in lumina celor precizate
mai sus intre ascendentii ordinari.
Ascendentii ordinari pot veni la mostenire numai in nume propriu, nu si prin
reprezentare, nu sunt mostenitori rezervatari si nici nu sunt obligati la raportul donatiilor.
Fiind insa rude in linie directa ascendenta cu de cujus sunt mostenitori sezinari.

4.Clasa a IV-a de mostenitori (Colataralii ordinari)

Potrivit art.675 C. civ. din aceasta clasa de mostenitori fac parte rudele colaterale
ale lui decujus, altele decit fratii si surorile lui ori a descendentilor acestora, pina la
gradul IV inclusiv, adica unchii, matusile, verii primari si fratii si surorile bunicilor

66A se vedea, Dan Chirica, op. cit pag. 53-54;C. S. J. dec. civ. 1o31/1991, in Dreptul nr. 1/1992,
pag. 1o7.
41

defunctului.
Evident ei vin la mostenire numai in lipsa unor mostenitori din primele trei clase
de mostenitori.
Colataralii ordinari pot fi din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie cu
efecte depline. In cazul adoptiei cu efecte restrinse colataralii ordinari nu pot veni decit
din rudenia fireasca a defeunctului adoptat.
Daca colataralii ordinari sunt de acelasi grad vor impartii mostenirea in parti
egale. Daca exista colaterali ordinari de grade diferite de rudenie, cei mai apropiati in
grad ii vor inlatura pe cei mai indepartati.
Daca exista sot supravietuitor mai intii se va stabili cota acestuia iar restul se va
impartii intre colateralii ordinari.
Mostenitorii din aceasta clasa pot veni la mostenire numai in nume propriu nu si
prin reprezentare, nu sunt mostenitori rezervatari, nici sezinari si nu sunt obligati la
raportul donatiilor.

Sectiunea a II-a. Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor.

1.Reglementare legala.

Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor sunt reglementate in prezente prin


Legea nr.319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor prin care au fost
implicit abrogate dispozitiile art.679, 681-684 C. civ. care reglementau acest domeniu.
In aceasta reglementare a Codului civil sotul suprvietutor era chemat la mostenire numai
in absenta succesibililor din cele patru clase de mostenitori prezentate mai sus. Art.684
C. civ. prevedea unele drepturi succesorale doar pentru vaduva saraca care avea dreptul
la o cota parte in uzufruct daca venea in concurs cu descendentii de functului si numai in
lipsa acestora avea o cota de 1/4 din mostenire in plina proprietate.
In prezent, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, sotul supravietuitor vine in
concurs cu toate cele patru clase de mostenitori legali, avind si dreptul la rezerva
succesorala precum si unele drepturi specifice.

2.Conditiile cerute de lege sotului supravietutor pentru a putea mosteni.

Pe linga conditiile generale cerute oricarui mostenitor pentru a putea mosteni sotul
supravietuitor trebuie sa indeplineasca conditia ca data deschiderii succesiunii sai aiba
calitatea de sot. Daca asadar drepturile celorlalti mostenitori legali au la baza legatura de
rudenie cu defunctul ale sotului supravietitor izvoresc din calitatea sa de sot. Legatura de
concubinaj nu confera concubinului supravietuitor vreun drept la succesiunea celuilalt
concubin predecedat.
Existind calitatea de sot la data deschiderii succesiunii nu are importanta nici
42

durata casatoriei, nici starea materiala a sotului supravietuitor sau sexul acestuia daca
erau sau nu despartiti in fapt, daca au avut sau nu copii si nici chiar faptul ca era
intentata actiunea de divort cita vreme, asa cum vom vedea, hotarirea de divort nu a
ramas irevocabila.
Intrucit casatoriei i se poate pune capat si implicit calitatii de sot, prin desfacerea
acesteia prin divort, prin dclararea nulitatii sau anularii ei urmeaza sa facem unele
consideratii in legatura cu aceste ipoteze.
In caz de divort, asa cum am vazut, calitatea de sot se pastreaza pina in momentul
raminerii irevocabile a hotaririi prin care s-a pronuntat divortul (art.39 C. fam. )
Daca a intervenit decesul in cusul procesului de divort casatoria inceteaza in acest
caz prin moarte iar sotul ramas in viata va fi chemat la succesiune avind calitatea de sot
in momentul deschiderii succesiunii.
In situatia in care a intervenit declararea judecatoreasca a mortii unuia din soti
daca hotarirea declarativa de moarte este anulata, iar sotul celui declarat mort s-a
recasatorit, potrivit art.22 C. fam. prima casatorie se considera desfacuta pe data
incheierii celei de a doua. Sotul astfel recasatorit va putea mosteni evident, numai pe
sotul sau din cea de a doua casatorie iar nu si pe cel din prima casatorie care, asa cum
am precizat se considera desfacuta pe data incheierii celei de a doua casatorii.
In cazul nulitatii absolute sau relative a casatoriei intrucit aceasta este considerata
retroactiv desfiintata problema mostenirii nu se mai pune chiar daca decesul unuia din
soti a intervenit inainte de hotarirea judecatoreasca de constatate a nulitatii absolute sau
de pronuntare a nulitatii relative. Calitatea de sot este retroactiv desfiintata prin efectul
hotaririi judecatoresti de anulare a casatoriei. 67Conform dispozitiilor art.23 C. fam. ,
care reglementeaza casatoria putativa, sotul de buna credinta isi pastreaza situatia unui
sot dintr-o casatorie valabila pina in momentul in care hotarirea prin care s-a constatat
sau s-a pronuntat nulitatea ramine irevocabila. Aceasta inseamana ca daca unul din soti
decedeaza intre momentul incheierii casatoriei si acela al raminerii irevocabile a hotaririi
de anulare sau de declarare a nulitatii casatoriei, iar cel ramas in viata a fost de buna
credinta el isi pastreaza dreptul de a veni la mostenirea defunctului in calitate de sot
supravietuitor68. Instanta care se pronunta in privinta nulitatii casatoriei are obligatia sa
stabileasca buna sau reaua credinta a sotilor la incheierea casatoriei 69. Este singura
exceptie de la principiul reciprocitatii vocatiei succesorale legale. Daca moartea unuia
dintre soti intrvine dupa raminerea irevocabila a hotaririi prin care s-a desfiintat casatoria
nici cel de buna credinta si cu atit mai mult cel de rea credinta nu au vocatie succesorala

67Fr. Deak, op. cit. pag. 124.

68A se vedea, V. Economu, Dreptul de succesiune al sotului supravietuitor, in Legalitatea


Populara, nr. 5/1957, pag. 53o-531.

69A se vedea Trib. Supr. dec. de indrumare nr. 3/1974, in C. D. 1974, pag. 11-14
43

intrucit au pierdut calitatea de sot. Buna credinta are, asadar, efecte numai in intervalul
de timp de la incheierea casatoriei si pina la raminerea irevocabila a hotaririi de
desfiintare a casatoriei.
3.Corelatia dintre dreptul de mostenire al sotului supravietuitor si
comunitatea de bunuri a sotilor.

Problema esentiala care se pune la moartea oricarei persoane este stabilirea


componentei masei succesorale. Cind este vorba de o persoana casatorita, avind in
vedere comunitatea de bunuri a sotilor consacrata prin art.3o C. fam. se pune problema,
in prealabil a stabilirii cotei care i se cuvine din masa devalmasa a bunurilor comune
sotului supravietuitor, potrivit contributiei sale efective la dobindirea bunurilor caci
numai cealalta parte care s-ar fi cuvenit sotului decedat, alaturi desigur de bunurile sale
proprii vor fi cuprinse si vor forma masa succesorala. Partea care se cuvine sotului in
viata din totalitatea bunurilor comune nu se intemeiaza evident pe regulile care
guverneaza materia dreptului succesoral ci dispozitiile Codului familiei privitoare la
raporturile patrimoniale dintre soti70. In principiu dupa desfacerea casatoriei, potrivit
art.36 alin.1 C. fam. , sotii pot sa-si imparta bunurile prin invoiala lor, or, in cazul
decesului unuia din soti, intelegerea se poate realiza intre sotul supravietuitor si
mostenitorii cu care vine in concurs (art.77 alin.2 din Legea nr.36/1995).

4.Drepturile conferite de lege sotului supravietuitor.

Legea nr.319/1944 stabileste ca sotul supravietuitor are urmatoarele categorii de


drepturi:
a) un drept de mostenitor in concurs cu fiecare clasa de mostenitori (art.1);
b) un drept special de mostenire cu privire la mobilele si obiectele gospodariei
casnice precum si la darurile de nunta (art.5);
c) un drept temporar de abitatie asupra casei de locuit (art.4).

a. Drepturile de mostenitor ale sotului supravietuitor in concurs cu fiecare clasa de


mostenitori.

Sotul supravietuitor nu face parte din nici una din clasele de mostenitori dar
potrivit art.1 din Legea nr.319/1944 vine in concurs cu toate cele patru clase de
mostenitori.
El nici nu este inlaturat de la mostenire si nici nu inlatura la rindul sau rudele
70A se vedea, Alexandru Bacaci, Raporturile juridice patrimoniale in dreptul familiei, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1986, pag. 1o9-11o . ;Alexandru Bacaci, Codruta Hageanu, Viorica Dumitrache,
Dreptul familiei, ed. aII-a, Editura All-Beck, 2oo1, pag. 79-8o;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1526/199o-
1992, pag. 128-13o.
44

defunctului.
Astfel, potrivit art.1 din lege el are urmatoarele cote din masa succesorala:
- in concurs cu descendentii defunctului (clasa a I-a) are o cota de 1/4, indiferent
de numarul acestora;
- in concurs cu ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati (clasa a II-a) cind
acestia vin impreuna la mostenire are o cota de 1/3, iar daca vine in concurs, fie numai
cu ascendentii privilegiati, fie numai cu colateralii privilegiati are o cota de ½ din
mostenire;
- in concurs cu ascendentii ordinari (clasa a III-a ) sau cu colateralii ordinari (clasa
a IV-a) are o cota de 3/4 din mostenire, indiferent de numarul celor care compun aceste
clase de mostenitori.
In ipoteza in care nu exista mostenitori din nici una din cele patru clase de
mostenitori stabilite de Codul civil sotul supravietuitor va culege, evident, intreaga
mostenire.
Stabilirea cotei care se cuvine sotului supravietuitor are intiietate fata de stabilirea
cotelor celorlalti mostenitori. Aceasta inseamna ca partea cuvenita sotului supravietuitor
se imputa asupra partii celorlalti mostenitori legali ai defunctului. 71 In consecinta partea
cuvenita celorlalti mostenitori se micsoreaza cu cota sotului supravietuitor, fara nici o
exceptie. 72Pentru stabilirea cotei sotului supravietuitor se tine seama de mostenitorii
care vin efectiv la mostenire, adica nu se vor avea in vedere renuntatorii, nedemnii si
exheredatii, in acest din urma caz, daca nu sunt mostenitori rezervatari. Lipsa
mostenitorilor din cele patru clase de mostenitori influienteaza cota sotului
supravietuitor numai daca este totala in cadrul clasei sau subclasei respective. In ce
priveste caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale sotului supravietuitor, asa
cum rezulta ele din prevederile Legii nr.319/1944, acestea sunt urmatoarele:
- sotul supravietuitor este mostenitor rezervatar;
- sotul supravietuitor este obligat la raportul ddonatiilor primite de la defunct in
timpul vietii, dar numai in concurs cu descendentii defunctului;
71A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 145;I. Zinveliu, op. cit. pag. 33 si 4o;D. Chirica op. cit.
pag. 59-6o;Fr. Deak, op. cit. pag. 128-129;D. Macovei, op. cit. pag. 76;L. Stanciulescu, op. cit. pag.
84;I. C. Vurdea I, Fr. Deak, II, Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendentilor privilegiati si
colateralilor privilegiati in concurs cu sotul supravietutor, in R. R. D. Nr. 4/1989, pag. 25-33.
72In literatura juridica s-a exprimat (M. Eliescu, op. cit. pag. 134-135) parerea potrivit careia in
cazul in care sotul supravietuitor vine in concurs cu ascendentii privilegiati impreuna cu colataralii
privilegiati cota de 1/4 cuvenita fiecarui parinte precum si cota de 1/3 cuvenita sotului supravietuitor
s-ar calcula asupra intregii mosteniri, iar colateralilor privilegiati le-ar ramine restul mostenirii.
Aceasta insemna ca portiunea cuvenita sotului supravietuitor s-ar imputa numai asupra partii
colateralilor privilegiati iar nu si asupra partii cuvenite ascendentilor privilegiati. Parerea a fost pe
buna dreptate neacceptata pina la urma de doctrina, impunindu-se regula precizata in sensul ca in
toate cazurile mai intii se calculeaza cota sotului supravietuitor, iar cotele stabilite de Codul civil
pentru ceilalti mostenitori, se calculeaza asupra a ceea ce a ramas.
45

- sotul supravietuitor nu este mostenitor sezinar astfel ca peentru a intra in posesia


mostenirii trebuie sa obtina certifcat de mostenitor;
- sotul supravietuitor poate veni la mostenire numai in nume propriu, fiind
exclusa, in cazul sau, reprezentarea.
Odata cu aparitia Legii nr.319/1944 sotul supravietuitor a incetat sa mai fie
considerat mostenitor neregulat, fiind inclus in categoria mostenitorilor regulati cu toate
ca legea nu face in mod expres astfel de precizari.73

b) Dreptul special de mostenire al sotului supravietuitor asupra mobilelor si


obiectelor gospodariei casnice si asupra darurilor de nunta.

Legea nr.319/1944, prin art.5, ii confera sotului supraietuitor, in cazul in care nu


vine in concurs cu descendentii defunctului, pe linga partea sa succesorala, un drept
special asupra mobilelor si obiectelor gospodariei casnice precum si asupra darurilor de
nunta. In cazul in care exista mostenitori din prima clasa stabilita de legiuitor
(descendenti ai defunctului) si aceasta categorie de bunuri urmeaza a fi cuprinsa in masa
succesorala si impartita potrivit cotelor legale de mostenire. Justificarea unei atari
dispozitii legale se afla in intentia legiuitorului de a-i asigura si pentru viitor sotului
supravietuitor continuarea fireasca a vietii, fara a fi suspus si frustrarilor determinate de
lipsa bunurilor pe care le-a folosit, uneori, ani indelungati impreuna cu sotul sau
predecedat74. Asadar, sotul supravietutor culege, in ipoteza aratata, aceste bunuri peste
cota sa succesorala din celelalte bunuri care compun masa succesorala75.
In ce priveste continutul notiunii de mobile si obiecte ale gospodariei casnice
intrucit legiuitorul nu putea obiectiv sa le determine prin textul legal practica
judectoreasca si doctrina au nuantat in diferite spete ce anume trebuie sa se inteleaga
prin aceasta sintagma. In primul rind s-a precizat ca se includ in categoria acestor bunuri
cele care au mobilat locuinta comuna a sotilor, televizorul, radioul, covoarele, obiectele
de menaj si care prin natura lor sunt destinate a fi folosite in gospodaria casnica si
folosintei comune a sotilor. Trebuie sa se aibe in vdere din aceasta perspectiva nivelul de
trai al sotilor caci in functie de aceasta se va putea stabili de la caz la caz in ce masura
73Codul civil impartea mostenitorii in doua categorii, mostenitori regulati care se considera a
continua persoana defunctului, fiind rude cu acesta, si mostenitori neregulati care erau considerati a
succede numai bunurile defunctului. In prezent aceasta categorisire se considera a fi lipsita de interes
practic intrucit dispozitiile art.681, 682 C. civ. , care impuneau sotului supravietuitor unele obligatii
ca mosteenitor neregulat, se considera a fi abrogate prin Legea nr. 319/1944(Fr. Deak, op. cit. pag.
135; D. Chirica, op. cit. pag. 6o.
74A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2219/1971, in R. R. D. nr. 8/1972, pag.
16o.
75A se vedea, Plen. trib. Supr. dec. de indrumare nr. 12/1968, in C. D. 1968, pag. 31; Trib. Supr.
completul de 7 judecatori, dec. nr. 7o/1978, in C. D. 1978, pag. 161-164;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr.
2193/1979, in C. D. 1979, pag. 131 si dec. nr. 2213/1979, in C. D. 1979pag. 121.
46

ele reprezinta o necesitate obiectiva pentru traiul viitor al sotului supravietuitor, desi s-a
precizat pot fi incluse aici si acele bunuri care nu satisfaceau o necesitate a sotilor ci
numai o comoditate sau o placere a lor comuna 76. Daca astfel de bunuri au avut aceasta
destinatie nu intereseaza provenienta lor, bunaoara daca au fost dobindite de ambii soti
sau numai de catre unul din ei si nici cind au fost dobindite, inainte sau in timpul
casatoriei77.
Nu intra in aceasta categorie bunurile care prin natura lor nu pot fi folosite in
gospodaria casnica sau nu au fost afectate folosintei comune. Bunurile afectate
gospodariei casnice nu trebuie confundate cu cele apartinind gospodariei taranesti care
au alta menire si finalitate, fiind unelte de productie si nu vizeaza traiul interior al
gospodariei sotilor78. Nu intra, asadar, in aceasta categorie, animalele de munca, uneltele
de lucrat pamintul si evident cum in mod unanim se admite, bunurile imobile, chiar cele
prin destinatie.
In practica judiciara s-a mai decis ca din perspectiva aplicarii prevederilor art.5
din Legea nr.319/1944 nu are importanta daca sotii au convietuit neintrerupt sau au fost
despartiti in fapt si nici locul unde se gasec bunurile la data decesului 79. In cazul unei
despartiri irevocabile insa vor putea fi mostenite de catre sotul supravietuitor in baza
art.5 din Legea nr.319/1944 numai acele bunuri care au fost dobindite pina la
intreruperea in fapt a convietuirii80.
Pentru ca sotul supravietuitor sa beneficieze de aceasta categorie de bunuri se
impune conditia ca defunctul sa nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin donatii
sau prin legate, astfel de acte fiind valabile caci sotul supravietuitor, desi mostenitor
rezervatar, rezerva sa nu se refera la aceasta categorie de bunuri81. Sotul supravietuitor
76A se vedea, Plen. Trib. Supr. dec. de indrumare nr. 12/1968, cit. supra. ;Trib. Supr. sect. civ.
dec. nr. 2218/1971, in R. R. D. nr. 8/1972, pag. 16o;dec. nr. 19o/1983, in C. D. 1983, pag. 84. .
77. A se vedea, Trib. Supr. in completul de 7 judecatori, dec. nr. 7o/1978, citata supra. ;dec. nr.
1762/1977, in Repertoriu. . . , pe anii 1975-1980, pag. 138;dec. nr. 1o71/1987 in R. R. D. nr. 3/1988,
pag. 64. ;A se vedea si precizarile facute de M. Eliescu, op. cit. pag.138; C. Statescu, op. cit. pag.
146;Fr. Deak, op. cit. pag. 139-146;E. Safta-Romano, op. cit. pag.113.
78A se vedea, Fr. Deak, In legatura cu dreptul de mostenire special al sotului supravietuitor
asupra mobilelor si obiectelor apartinind gospodariei casnice, II, in R. R. D. nr. 11/1988, pag. 16-
22. ;A se vedea si H. A. Ungur, In legatura cu dreptul de mostenire special al sotului supravietuitor
asupra mobilelor si obiectelor apartinind gospodariei casnice, I, in R. R. D. nr. 11/1988, pag. 11-16.

79A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1834/1956, in C. D. 1956, vol. I, pag. 335; Trib. Supr.
sect. civ. dec. nr. 1762/1977, in Rpertoriu. . . , pe anii 1975-1980, pag. 138;dec. nr.1248/1971, in
Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o9.
80A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2139/1979, in C. D. 1979, pag. 132.

81A se vedea, Plen. Trib. Supr. dec. de indrumare nr. 12/1968, citata supra. ;dec. nr.154/1972,
pag. 177;Trib. jud. Bacau, dec. civ. Nr. 239/197o, cu Nota critica de C. I. Floares si A. Floares, in R.
R. D. nr. 9/1971, pag. 142-144
47

fiind mostenitor rezervatar, iar rezerva sa ca si a celorlalti mostenitori rezervatari


neputind fi incalcata, bunurile din categoria celor vizate de art.5 din Legea nr.319/1944
si care au facut obiectul liberalitatilor vor fi incluse in masa de calcul in vederea stabilirii
rezervei82. Sotul supravietuitor va fi lipsit de acest drept special numai in ipoteza ca sotul
sau predecedat a dispus prin liberalitati de intreaga sa parte din aceasta categorie de
bunuri.
Prin p revederile art.5 din Legea nr.319/1944 s-au avut in vedere numai acele
bunuri apartinind gospodariei casnice care constituiau partea cuvenita sotului decedat
din bunurile comune ale sotilor, precum si bunurile proprii ale defunctului, de acest fel,
caci cealalta parte din bunurile comune precum si bunurile proprii ale sotului
supravietuitor nu se cuprind in masa succesorala.
In cazul casatoriei putative determinata de bigamie stabilirea dreptului special al
sotilor supravietuitori se realizeaza in functie de afectatiunea concreta a bunurilor la
gospodaria casnica. Sotul supravietuitor din casatoria valabila cu defunctul va culege
bunurile din gospodaria casnica folosite cu defunctul, iar din casatoria nula, dar putativa
numai sotul de buna credinta va culege bunurile din gospodaria comuna cu defunctul
fara a se lua in considerare valoarea bunurilor respective.
Dreptul special de mostenire al sotului supravietuitor, instituit prin art.5 din Legea
nr.319/1944, cuprinde pe linga cuprinde pe linga mobile si obiectele gospodariei casnice
si darurile de nunta. Trebuie observat ca darurile de nunta se pot face cu prilejul
celebrarii casatoriei, fie ambilor soti (si aceasta este regula) fie numai unuia dintre ei, de
catre terti, dar se pot face de catre ei insisi, unul altuia. In doctrina si practica judiciara s-
au incercat solutii distincte pentru aceste ipoteze din perspectiva care ne intereseaza
aici.83 S-a precizat astfel ca darurile facute de terti numai unuia dintre soti precum si cele
facute sotului supravietuitor de catre defunct nu intra in categoria celor vizate de
prevederile art.5 din Legea nr.319/1944, caci acestea ii apartin lui si nu fac parte in nici
un fel din masa succesorala, dupa cum aceeasi este situatia partii care i se cuvine sotului
supravietuitor din bunurile comune. Unii autori84sustin insa ca legea se refera numai la
darurile facute ambilor soti caci cele facute numai defunctului de catrea terte persoane se
contopesc in patrimoniul succesoral al defunctului si nu se culeg in virtutea vreunui
drept special de catre sotul supravietuitor. Unele din ele, s-a specificat 85, pot fi culese de
82A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 139;Trib. Reg. Cluj, dec. civ. nr. 847/1957, cu Nota de C.
Linzmeier, in Justitia Noua nr. 5/1957, pag. 921-924.

83E de precizat ca teoretic e usor de facut distinctia dintre aceste categorii de daruri facute cu
prilejul casatoriei, practic proba lor este dificila caci terii care le fac sunt putin preocupati cu acel
prilej in a faca precizari in sensul daca fac darul ambilor soti(si aceasta este regula) sau numai unuia
dintre ei. A se vedea in acest sens Alexandru Bacaci, Consideratii privind calificarea, ca fiind comune
ori proprii, a unor bunuri dobindite de soti, in Juridica, pag. 246-247.
84M. Eliescu, op. cit. pag. 139-146;C. Statescu, op. cit. pag. 147;D. Chirica, op. cit. pag. 64.
85Fr. Deak, op. cit. pag. 148.
48

catre sotul supravietuitor intrucit ar fi fost afectate gospodariei casnice.


Credem ca ideia legiuitorului a fost aceea de a-i permite sotului supravietuitor sa
foloseasca, in virtutea dreptului sau special, acele bunuri care au fara indoiala si o
utilitate practica dar au si o incarcatura afectiva fiind legate de trecutul comun al sotilor
si care, asadar, asigura o continuitate a vietii materiale si spirituale a sotului
supravietuitor Prin prevederile art.5 din Legea nr.319/1944 credem ca legiuitorul a avut
in vedere darurile de nunta facute ambilor soti sau unuia din ei si de asemenea cele pe
care sotii si le-au facut reciproc cu acel prilej. Nu credem asadar ca cele facute de catre
terti sotului defunct nu ar intra in categoria celor vizate de acest text de lege, chiar daca
nu au fost afectate folosintei in gospodaria comuna.
In legatura cu natura juridica a dreptului special de mostenire al sotului
supravietuitor s-au conturat doua teorii. S-a sustinut mai intii 86 ca sotul supravietuitor ar
culege bunurile vizate de art.5 din Legea nr.319/1944 in virtutea unui legat prezumat
legiuitorul prezumind ca vointa defunctului ar fi fost aceea de a lasa sotului
supravietuitor aceste bunuri peste cota sa legala din mostenire astfel cum este
reglementata de art.1 din lege. De vreme ce este vorba de un legat, s-a sustinut, acesta se
va supune regimului liberalitatilor testamentare.
Dintr-o astel de calificare a acestui drept s-au tras unele consecinte privitoare la
regimul lui juridic. Astfel:
- acest drept nu este o rezerva speciala a sotului supravietuitor intrucit rezerva
acestuia se calculeaza in functie de drepturile ce i se cuvin in calitate de mostenitor
legal;
- defunctul ar putea, fiind vorba de un legat prezumat, sa inlature dreptul special al
sotului supravietuitor dezmostenindu-l pe acesta, fara a duce atingere, insa rezervei sale,
fie dispunind prin actul sau de vointa ca bunurile vizate de textul legal sa fie cuprinse in
masa succesorala cuvenita tuturor mostenitorilor;
- daca defuntul nu a avut alte bunuri inafara celor prevazute in art.5 din Legea
nr.319/1944 inseamana ca sotul supravietuitor, daca nu exista mostenitori rezervatari, va
culege in virtutea legatului prezumat intreaga mostenire;
- daca sotul supravietuitor vine in concurs cu mostenitori rezervatari, el va putea
culege legatul prezumat daca acesta, ca oricare alt legat, se incadreaza in limitele
cotitatii disponibile;in masura in care incalca rezerva ar urma sa fie supus reductiunii;
- sotul supravietuitor ar putea opta diferit in ce priveste cota sa legala de mostenire
in concurs cu fiecare clasa de mostenitori si in ce priveste legatul prezumat, putind sa
accepte, de pilda, legatul si sa renunte la cota sa legala din mostenire sau invers 87.
Aceasta teorie a fost abandonata insa incepind cu 1968 cind Tribunalul Suprem a

86M. Eliescu, op. cit. pag. 14o;C. Statescu, op. cit. pag. 147-148.

87M. Eliescu, op. cit. pag. 141;C. statescu, op. cit. pag. 147-148.
49

judecat 88in sensul ca de vreme ce in sistemul dreptului nostru este conscarata numai
succesiunea legala si cea testamentara teeeeoria legatului prezumat nu are fundamentare
in textele legale. Dreptul special al sotului supravietuitor este tot un drept de mostenire
legala, afectat scopului prevazut de lege, avind adica o destinatie speciala 89 S-au
concretizat solutiile convergente intre cele doua teorii precum si cele divergente 90
conchzindu-se in sensul ca solutia adoptata de tribunalul suprem si urmata apoi de
practica judecatoreasca in general este mai corespunzatoare nevoilor practice si este de
asemenea in armonie cu prevederile art.65o C. civ. potrivit carora “Succesiunea se
defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament”, iar dreptul special al
sotului supravietuitor este tot unul legal la fel ca si drepturile conferite de art.1 din
aceeasi lege. In fine, s-a mai spus, aceasta din urma conceptie da satisfactie in mai mare
masura scopului urmarit de legiuitor, mai ales in ipoteza in care sotul supravietuitor vine
in concurs cu parintii defunctului iar rezerva acestora nu poate fi satisfacuta din alte
bunuri decit cele la care se refera art.5 din Legea nr.319/1944.91
In ce ne priveste achiesam la aceasta din urma conceptie nu numai pentru
pragmatismul ei evident dar si pentru faptul ca nu se vede necesitatea prezumarii de
catre legiuitor a unul legat neexprimat de defunct atunci cind, in cazul in care acesta a r
fi avut o astel de intentie nimic nu-l impiedica sa o puna in practica, in limitele legale
desigur.

c)Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor.

Pe linga celelalte drepturi, la care ne-am referit mai sus, art.4 din Legea
nr.319/1944 ii mai confera sotului supravietuitor un drept de abitatie asupra casei de
locuit.
Astfel, aliniatul 1 din art.4 al legii prevede ca “sotul supravietuitor care nu are
locuinta proprie va avea pina la executarea iesirii din indiviziune si in orice caz, cel
putin timp de un an de la incetarea din viata a sotului sau, (inafara de dreptul de mostnire
potrivit dispozitiilor de mai sus), un drept de abitatie asupra casei de locuit, daca aceasta
face parte din succesiune”.
Deducem din ceea ce spune legiuitorul ca pentru existenta dreptului de abitatie al
sotului supravietuitor trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
- sotul supravietuitor sa fi locuit statornic, la data deschiderii mostenirii in casa
88Plen. Trib. Supr. dec. de indrumare nr. 12/1968. citata supra.

89E. Safta-Romano, op. cit. pag. 1o9-11o;Dan Chirica, op. cit. pag. 64-66.

90Fr. Deak, op. cit. pag. 143-146.

91Ibidem.
50

asupra careia se constituie dreptul de abitatie;nu este necesar ca la data decesului


defunctului sotii sa fi locuit impreuna92;
- sotul supravietuitor sa nu aiba locuinta proprie93
- sotul supravietuitor sa nu devina prin mostenire proprietarul exclusiv al
locuintei;intr-un astfel de caz el nu poate fi si titularul unui drept de abitatie caci, de
principiu nu este admis ca cineva sa aiba un desmembramint al dreptului de proprietate
cu privire la un bun care ii apartine, ca proprietar, in exclusivitate (neminem res sua
servit); in ipoteza ca devine numai comostenitor impreuna cu altii, in virtutea dreptului
de abitatie va putea folosi locuinta potrivit nevoilor si nu numai raportat la cota parte
dobindita prin mostenire;
- locuinta asupra careia se constituie dreptul de abitatie sa faca parte din masa
succesorala, in total sau in parte, fiind proprietatea exclusiva a defunctului sau comuna
acestuia cu sotul supravietuitor sau cu alta persoana; evident, in caz de proprietate
comuna pe cote parti sau devalmase dreptul de abitatie va avea ca obiect numai partea
din proprietate care a apartinut defunctului. Partea care i se cuvine din proprietatea
devalmase ii apartine insa cu alt titlu, iar asupra partii care apartine unui tert nu poate
avea nici un drept derivat din mostenirea sotului sau94;
- defunctul sa nu fi inlaturat prin vointa sa dreptul de abitatie al sotului
supravietuitor intrucit acesta nu este rezervatar decit in raport cu bunurile pe care le
vizeaza art.1 din Legea nr.319/194495.
Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor are urmatoarele caractere juridice:
- este un drept real care are ca obiect casa de locuit;in masura necesara folosirii
casei titularul sau poate folosi si terenul aferent, inclusiv partile comune96;
-are un caracter temporar ;el dureaza pina la realizarea iesirii din indiviziune insa
cel putin un an de la deschiderea mostenirii orin pina la recasatorirea sotului
supravietuitor;
- are un caracter strict personal intrucit titularul sau nu-l poate ceda sau greva in
favoarea altei persoane spre deosebire de abitatia de drept comun reglementata in
art.565-575 C. civ. ;ba dimpotriva potrivit art.4 alin.2-3 din Legea nr.319/1944 ceilalti

92A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 142.

93A se vedea, C. Barsan, Nota la dec. civ. nr. 249/1968 a Trib. jud. Satu Mare, in R. R. D. nr.
9/1969, pag. 169.

94In sensul ca dreptul de abitatie al sotului supravietuitor este inutil a se constituii in ipoteza in
care casa a fost proprietatea devalmase a acestuia si a deunctului intrucit sotul supravietuitor are
oricum un drept de folosinta, a se vedea, Dan Chirica, op. cit. pag. 67.
95Fr. Deak, op. cit. pag. 15o.

96A se vedea, Traian Ionascu, Salvator Bradeanu, Drepturile reale principale in R.S.R. Editura
Academiei, Bucuresti, 1978, pag. 121.
51

comostenitori au dreptul sa ceara restringerea acestul drept in cazul in care locuinta nu-i
este necesare in intregime sotului supravietuitor, iar potrivit art.4 alin.4-5 din lege ei pot
in caz de neintelegere sa procure sotului supravietuitor o locuinta in alta parte. Din
caracterul sau personal si inalienabil rezulta si caracterul sau insesisabil, creditorii
sotului supravietuitor neputindu-l urmari;
- are un carcater gratuit, sotul supravietuitor fiind scutit de a da cautiunea
prevazuta de art.566 C. civ. si de asemenea sa plateasca chirie mostenitorului care a
obtinut dreptul de proprietate asupra casei.
Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor fiind reglementat in 1944 iar pe
parcursul timpuli au fost in vigoare mai multe acte normative cu privire la drepturile
locative s-a pus problema in ce masura acestea au adus vreo atingere acestui drept.
Legislatia locativa speciala, asa cum s-a precizat in literatura de specialitate 97, nu a
desfiintat dreptul de abitatie nici pe cel din dreptul comun si nici pe cel reglementat prin
Legea nr.319/1944.
Daca ambii soti au avut calitatea de chiriasi, sotul supravietuitor va avea un drept
de folosinta asupra locuintei derivind din contractul de inchiriere si tot astfel daca numai
sotul decedat a fost titularul contractului de inchiriere (art.27 din Legea nr.114/1996).
Sotul supravietuitor va continua folosinta locuintei in virtutea dreptului de abitatie numai
daca aceasta a fost proprietatea exclusiva a sotului decedat sau proprietatea lor comuna,
sau cu un tert, pe cote parti sau in devalmasie98.
Dupa incetarea dreptului de abitatie, daca casa nu i se atribuie cu prilejul
partajului, sotul supravietuitor va plati chirie si va putea fi evacuat in conditiile dreptului
comun.

Sectiunea aIII-a. Dreptul statului asupra mostenirii vacante.

Dreptul statului asupra mostenirii vacante se intemeiza pe prevederile art.68o C.


civ. (asa cum au fost modificate prin Decr. Nr.73/1954) potrivit carora “In lipsa de
mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea
statului”.
Problema care s-a pus a fost aceea de a determina ce trebuie sa se inteleaga prin
notiunea de lipsa de mostenitori legalii sau testamentari, ipoteza in care naste vocatia
statului de a culege mostenirea. S-a precizat in acest sens ca “lipsa de mostenitori in
sensul art.68o C. civ., poate fi nu numai o lipsa totala, dar si una partiala” 99 sau lipsa nu
97A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 142-144;Tr. Ionascu, S. Bradeanu, op. cit. pag. 131; C.
Statescu, op. cit. pag. 149;Gh. Beleiu, Nota la dec. civ. nr. 375/1975 a Trib. Jud. Timis in R.R.D. nr.
1/1977, pag. 51, Fr. Deak, op. cit. pag. 151;L. Stanciulescu, op. cit. pag.94
98In sensul ca dreptul de abitatie se naste numai daca defunctul era coproprietar cu un tert, a se
vedea. Dan Chirica, op. cit. pag. 67.
99A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 153-155.
52

trebuie inteleasa in sens fizic ci in sens juridic. Asadar, mostenirea va reveni statului, si
atunci cind nu exista mostenitori legali in sens fizic, dar si atunci cind ei au renuntat la
mostenire sau au fost inlaturati ca urmare a exheredarii, sau nedemnitatii. ESte in acest
caz o lipsa de mostenitori in sens juridic. Sau situatia este aceeasi in ipoteza in care nu
exista mostenitori legali, in sensul precizat, iar defunctul a instituit prin testament
legatrari cu titlu particular sau cu titlu universal dar aceste legate nu epuizeaza
mostenirea. Ceea ce excede acestor legate va reveni statului caci acesti legatari nu au
vocatie la universalitatea mostenirii ci numai asupra bunurilor sau cotei determinate din
aceasta.
In cazul exheredarii mostenitorilor legali rezervatari ai defunctului acestia vor
mosteni rezerva iar restul, respectiv cotitatea disponibila, va reveni statului cu titlu de
mostenire vacanta. Asadar, statul poate avea vocatie concreta la mostenire, sau mai
exact spus la o parte din ea, chiar in prezenta unor mostenitori testamentari sau a unor
mostenitori legali rezervatari exheredati. Nu intotdeauna prezenta mostenitorilor legali
sau testamentari exclude vocatia concreta la mostenire a statului.
Cu privire la natura juridica a dreptului statului asupra mostenirii vacante s-a
purtat o adevarata controversa, determinata, e adevarat, de imprecizia textelor legale.
Potrivit unui prin punct de vedere statul ar avea vocatie la mostenirea vacanta in
virtutea unui drept originar derivat din puterea sa suverana(iure imperii)100. Potrivit unui
al doilea punct de vedere, statul dobindeste mostenirea vacanta in virtutea unui drept de
mostenire legala101 (iure hereditas).
Fata de modul in care sunt formulate textele legale se pot gasi argumente (cum s-a
si intimplat) atit pentru o teza cit si pentru alta. Fara a intra in detaliile disputei mai ales
ca in prezent insasi notiunea de suveranitate statala, asa cum a fost ea inteleeasa pina in
prezent, este pusa in discutie, precizam ca cea de a doua parere potrivit careia statul
culege mostenirea vacanta cu titlu de mostenitor s-a impus atit in doctrina cit si in
practica judecatoreasca, fiind tot astfel consacrata in tratatele de asistenta juridica
incheiate de Romania.102
Legea nr.36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala prevede in art.85
ca la cererea reprezentatului statului, in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari,
notarul public, costatind ca mostenirea este vacanta, va elibera, dupa expirarea
termenului legal de acceptare a mostenirii, un certificat de vacanta succesorala.
Constatarea vacantei succesorale se poate face si de catre instanta de judecata in
cadrul procesului intentat de un tert impotriva succesiunii pentru stabilirea pasivului

100A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 146-148;

101A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 156-161;T. R. Popescu, Curs de drept international privat,
Vol. I. Universitatea din Bucuresti, 1954, pag. 2o8; E. Safta-Romano, op. cit. vol. I Pag. 125-127;Dan
Chirica, op. cit. pag. 69;D. Macovei, op. cit. pag. 64.
102A se vedea, Fr. Deak, Dreptul statului asupra mostenirii vacante, in R.R.D. 3/1983, pag. 5.
53

acesteia.103
Indiferent pe ce cale se va constata vacanta succesorala, statul dobindeste
mostenirea in virtutea legii, ca orice mostenitor de la data deschiderii succesiunii, atit
certificatul de vacanta succesorala cit si hotarirea judecatoreasca avind caracter
declarativ si nu constitutiv de drepturi. 104De la aceasta data, asadar, bunurilor din
mostenire urmeaza a li se aplica regimul juridic aplicabil proprietatii de stat.
In masura in care unii succesibil se considera lezati prin eliberarea ceritificatului
de vacanta succesorala ei il pot ataca in justitie la fel ca pe oricare certificat de
mostenitor in vederea stabilirii unor eventuale drepturi ale lor cu privire la mostenire.
Daca statul a fost gratificat prin testament, iar mostenirea nu este vacanta urmeaza
ca statului sa-i fie eliberat, evident, nu certificat de vacanta succesorala ci certificat de
mostenitor, iar in cazul in care statul a fosst gratificat printr-un legat cu titlu universal iar
restul mostenirii devine vacanta se vor elibera ceritificat de mostenitor pentru partea
vizata de legatul cu titlu universal si certificata de vacanta succesorala pentru restul din
mostenire.
Este unanim admis ca statul mosteneste o universalitate, adica atit activul cit si
pasivul, astfel ca va raspunde pentru datoriile si sarcinile succesorale, dar in limita
activului mostenirii (intra vires hereditatis). Restringerea raspunderii statului pentru
pasiv in limitele activului nu depinde de intocmirea inventarului prevazut de art.705 C.
civ. pentru ipoteza aceptarii de catre mostenitori sub beneficiu de inventar a mostenirii
intrucit statul nici nu are, asa cum vom vedea, drept de optiune succesorala. 105 Astfel
statul nu poate renunta la mostenirea vacanta de vreme ce astfel bunurile din mostenire
ar deveni bunuri fara stapin si i-ar reveni tot lui in baza art.646 C. civ. si a Decr.
Nr.111/1951. Asadar, termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de optiune
succesorala nu-si are aplicare in cazul statului iar organul competent (notarul sau
instanta judecatoreasca) poate constata vacanta succesiunii oricind si chiar din oficiu106.
In privinta faptului daca statul este sau nu mostenitor sezinar s-au purtat iarasi
discutii in literatura juridica.
Intr-o opinie s-a sustinut transant ca statul nu este mostenitor sezinar si in
consecinta va trebui sa ceara punerea in posesie potrivit art.653 alin.2 C. civ. 107
Intr-o alta opinie, pe care o credem justa statul nu ar putea sa nu raspunda de
103A se vedea Emilian Lipcanu, Nota la sent. civ. nr. 269/1982 a judecatoriei Bistrita, in R. R. D.
Nr. 11/1983, pag. 51-54;D, Chirica, op. cit. pag. 69.
104A se vedea, Trib. Supr, sect. civ. dec. nr. 422/1982, pag. 114.

105A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 146;E. Safta -Romano, op. cit. pag. 13o

106A se vedea, I. Zimveliu, op. cit. pag. 147, Fr. Deak, op. cit. pag. 168.

107M. Eliescu, op. cit. pag. 149;C. Statescu, op. cit. pag. 152;D. Galbura, Nota la sent. civ. nr.
11o5/1958 a Trib. Pop. Caracal, in Legalitatea Populara nr. 5/196o, pag. 127 si urm.
54

datoriile si sarcinile succesiunii, in limitele activului succesorala, in cazul in care el nu


intelege sa ceara punerea in posesie prin eliberarea certificatului de vacanta succesorala.
Dimpotriva statul poate fi actionat direct in justitie in legatura cu drepturile si obligatiile
succesorale.108

108A se vedea, E. Safta-Romano, op. cit. pag. 128-129, E. Lipcanu, op. cit. pag. 54; Dan Chirica,
op. cit. pag. 71;Fr. Deak. op. cit. pag. 169.
55

TITLUL III
DEVOLUTIUNEA TESTAMENTARA A MOSTENIRII

CAPITOLUL I
TESTAMENTUL

Sectiunea a i-a. Definitia, caracterele juridice si cuprinsul testamentului.

Mostenirea legala nu este exclusiva in dreptul nostru. Patrimoniul succesoral se


poate transmite, potrivit art.65o C. civ. , fie in temeiul legii, potrivit regulilor
statornicite de aceasta, fie in temeiul testamentului care exprima vointa defunctului in
aceasta privinta.
Testamentul este definit in doctrina pe baza prevederilor art.8o2 C. civ. ca fiind
actul juridic unuilateral, personal si solemn, esentialmente revocabil in timpul vietii
defunctului, prin care acesta dispune de tot sau de o parte din avutul sau pentru timpul
cind va inceta din viata.1
In dreptul nostru, in principiu, orice persoana capabila are libertatea deplina de
a dispune de bunurile pentru timpul de dupa moartea sa in limitele si dupa regulile
prescrise de lege. La acest drept nu se poate renunta, o conventie prin care o persoana
s-ar obliga sa nu dispuna de bunurile sale prin testament trebuie privita ca fiind nula
absolut2.
Din definitia data testamentului se pot desprinde urmatoarele caractere juridice
ale acestuia:
- testamentul este un act juridic, fiind necesar sa intruneasca, asadar, pe de o
parte, conditile de validitate impuse in general pentru actele juridice, iar pe de alta
parte, conditiile speciale impuse numai pentru testament;
- testamentul este un act juridic unilateral, pentru validitatea sa nefiind
necesara intilnirea a doua vointe ca in cazul conventiilor. Manifestarea unica de
vointa a testatorului este suficienta pentru a da nastere, la moartea sa, la drepturi si
obligatii;acceptarea legatelor sau a altor dispozitii testamentare este de asemenea un
act juridic distinct si unilateral care nu trebuie sa se intilneasca cu vointa testatorului
ca in cazul actelor juridice bilaterale;
- testamentul este un act juridic personal si individual, el neputind fi
realizat prin reprezentare sau cu incuviintarea ocrotitorului legal. Caracterul
individual al testamentului rezida in necesitatea ca el sa exprime vointa unei
singure persoane legea interzicind ca doua sau mai multe persoane sa testeze
1A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 155.

2A se vedea Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1844/1956, in C. D. , 1956, Vol. I, pag.367.
56

prin acelasi act (art 857 c. civ);


- testamentul este un act juridic solemn, ceea ce inseamna ca el trebuie sa
indeplineasca ad validitatem conditiile de forma impuse de lege ( nu numai forma
autentica asa cum vom vedea);
- testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte, efectele sale se vor
produce numai la moartea lui de cujus, acesta pastrindu-si toate drepturile asupra
bunurilor sale pina la moarte;in ce priveste coditiile de validitate ale testamentului
acestea se apreciaza in fuctie de momentul intocmirii sale;
- testamentul este un act juridic esentialmente revocabil, ceea ce inseamna ca
testatorul poate revoca sau modifica dispozitiile testamentare pina in ultima clipa a
vietii sale. Dreptul testatorului de a revoca sau modifica testamentul sau trebuie privit
ca unul absolut ce nu paote suferi ingradiri. O renuntare a testaorului la acest drept al
sau ar fi un pact asupra unei succesiuni viitoare prohibit in mod expres de legiuitor
(art.965 C. civ.).
Daca, asa cum rezulta din dispozitiile art.8o2 C.civ., testamentul cuprinde in
primul rind dispozitii de ultima vointa cu privire la bunurile defunctului, adica legate,
in practica s-a observat ca in cuprinsul sau se gasesc si alte dispozitii cum sunt:
- sarcini impuse lagatarilor sau mostenitorilor legali, fie de natura patrimoniala,
fie de alta natura (art.902, 93o raportat la 83o C. civ.);
- exheredari, adica indepartarea de la mostenire a unor mostenitori legali cu
limitarile ce le aduce rezerva succesorala (art.8o2-841 C.civ.);
- numirea unui executor testamentar, adica a unei persoane care sa supravegheze
aducerea la indeplinire a dispozitiilor testamentare (art.91o si urm. C. civ.);
- revocarea dispozitiilor dintr-un testament anterior sau retractarea unei
revocari anterioare (art.8o2 si 920 C.civ.);
- partajul de ascendent (art.794 si urm. C. civ.);
- recunoasterea unui copil din afara casatoriei(art.48 si 57 C.fam.);
- dispozitii cu privire la funeralii si ingropare, recunoasterea unei datorii etc.
Asa fiind s-a pus intrebarea daca testamentul este un act juridic omogen sau este
numai o forma sau un tipar pentru acte juridice de sine statatoare sub aspectul
regimului lor juridic. S-a pornit mai ales de la prevederile legale privind recunoasterea
filiatiei (art.48 alin.3 si art.57 alin.3 C. fam.) facuta prin testament, care este
irevocabila in pofida faptului ca, asa cum s-a precizat, testamentul este esentialmente
revocabil. S-a conchis ca aceste dispozitii legale nu constituie o derogare de la
principiul revocabilitatii dispozitiilor testamentare ci o expresie a regulii ca in unitatea
materiala a unui testament coexista, pastrindu-si caracterele juridice proprii, acte
juridice de sine statatoare si cu efecte specifice 3. Pentru aceleasi ratiuni este posibil ca
unele acte juridice din cuprinsul testamentului sa fie lovite de nulitate iar altele sa-si

3A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 199 si urm. ;C. Statescu, op. cit. pag. 157;E. Poenaru
Recunoasterea prin testament a copilului dinafara casatoriei, in Justitia Noua nr. 3/1956, pag. 463.
57

pastreze pe deplin valabilitatea4. Revocarea expresa a unor dispozitii testamentare


facauta intr-un testament ulteiror va fi valabila chiar daca acest din urma testament nu
se poate executa, de pilda din cauza incapacitatii legatrului, a renuntarii acestuia etc.
intrucit vointa revocatorie a fost exprimata in mod valabil. Tot astfel dispozitiile din
cuprinsul testamentului pot produce efcete la date diferite. Legatele de pilda, produc
efecte la data deschiderii mostenirii pe cind recunoasterea de copil produce efcete de
indata.
S-a mai precizat ca si in ipoteza in care testamentul cuprinde numai legate
actele juridice ssunt legatele iar nu testamentul, care este numai forma, tiparul care le
cuprinde. Chiar si atunci cind testamentul cuprinde un singur legat, actul juridic este
legatul si nu testamentul. In schimb, forma testamentara fiind comuna, viciile de
forma se vor rasfringe asupra tuturor dispozitiilor a caror validitate este conditionata
de validitatea testamantului5.
Potrivit conceptiei care s-a impus rezulta ca testamentul este numai o forma
juridica care imbraca acte juridice de natura diferita si cu efecte specifice. Definitia
pe care legiuitorul o da in art.8o2 C.civ. vizeaza in realitate nu testamentul ci legatul
ca act juridic principal din cuprinsul testamentului. In acelasi timp, caracterele
juridice desprinse din defintia legiuitorului sunt aplicabile legatului precum si unor
dispozitii testamentare ca exheredarilor si numirii de executor testamentar etc. dar nu
sunt specifice altor acte juridice, ca bunoara recunoasterii de copil etc.
In ce priveste interpretarea dispozitiilor din cuprinsul testamentului, care une
ori pot fi obscure s-a precizat ca sunt aplicabile si in aceasta materie dispozitiile
art.977-985 C.civ. privitoare la interpretarea contractelor6. Astfel interpretarea
dispozitiilor testamentare va trebui sa se faca, ca in dreptul comun potrivit intentiei
reale a testatorului si nu dupa sensul literal al termenilor (art.977 C.civ.). Acesta
intentie a testatorului urmeaza sa fie decelata pe cit posibil din chiar continutul
testamentului si numai in mod subsidiar din imprejurari exterioare acestuia. In caz de
indoilala clauza se interpreteaza in favoarea mostenitorilor legali, iar nu a legatarilor,
facindu-se aplicarea dispozitiilor art.983, caci in acest caz debitorii sunt mostenitorii
legali intrucit ei datoreaza plata legatelor. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta parte se
considera ca succesiunea legala este regula iar cea testamentara exceptia, iar cine
uzeaza de exceptie trebuie sa o faca de o maniera clara si neechivoca. Dar
interpretarea trebuie facuta de asa maniera incit sa nu se anihileze regula potrivit
careia cind o clauza est susceptibila de doua intelesuri ea se interpreteaza in sensul ce
poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar produce niciunul (art.978 C.civ.). Apoi
interpretarea clauzelor testamentare trebuie sa se faca coroborat, unele prin altele cum

4A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1196/1956, in C. D. 1956, vol. I, pag. 35o-352.

5A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 174.

6Idem, pag. 175.


58

spune legiuitorul (art.982 C. civ.).

Sectiunea a II-a. Conditiile de validitate ale testamentului.

1. Conditiile de fond.

Dispozitiile testamentare fiind acte juridice, asa cum am aratat mai sus, ele
trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale actului juridic in general dar si
unele specifice testamentelor. Astfel testarul trebuie sa aibe capacitatea de a incheia
actul, trebuie sa exprime un consimtamint valabil, testamentul sa aibe un obiect
determinat sau determinabil iar cauza sa fie licita si morala (art.948 si urm. C.civ.). In
cele ce urmeaza vom analiza aceste conditii sub aspectul specificitatii lor in cazul
testamentului si in principal in privinta legatelor care privesc patrimniul lui de cujus.

a)Capacitatea.
In aceasta privinta este necesar ca testatorul sa aibe capacitatea de a dispune
prin liberalitati, iar cel in favoarea caruia s-a dispus sa aibe capacitatea de a primi
prin testament. Potrivit art.856 C.civ. orice persoana este capabila de a face testament
daca nu este oprita de lege. Capacitatea este, asadar, regula iar incapacitatea exceptia.
Potrivit art.8o8 alin.2 C.civ.” este capabil de a primi prin testament oricine este
conceput la epoca mortii testatorului”. Rezulta ca incapacitatile trebuie sa fie expres
prevazute de legiuitor iar aceste prevederi legale sunt de stricta interpretare(exceptio
este strictissime interpretationis). In aceeasi ordine de idei s-a precizat ca nimeni nu
poate renunta in tot sau in parte la capacitatea de a dispune sau de a primi prin
testament (art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954)7
In doctrina s-a precizat ca aceste incapacitati reglementate expres de legiuitor
ingradesc capacitatea de folosinta a persoanei8.
Incapacitatile de a dispune prin testament sunt urmatoarele:
a) incapacitatea totala a minorului care nu a implinit virsta de 16 ani de a
dispune prin testament (art.8o6 C. civ.);
b) incapacitatea minorului intre 16-18 ani care nu poate dispune prin testament
decit de ½ din ceea ce ar putea dispune ca major (art.8o7 C. civ.);
c) incapacitatea minorului intre 16-18 ani care nu poate dispune prin testament
in favoarea tutorelui sau;aceasta incapacitate se mentine si dupa virsta majoratului
pina la predarea -primirea socotelilor. Este exceptat de la aceasta incapacitate minorul
intre 16-18 ani care poate dispune in favoarea tutorelui sau cu conditia ca acesta din
urma sa fie un ascendent al sau (art.8o9 C. civ.);
7Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1644/1956, in C. D. , 1956, vol. I. pag. 367.

8A se vedea, Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului
civil, Editura “Sansa”, Bucuresti, 1992, pag. 261.
59

d) incapacitatea interzisului judecatoresc si a celui care fara a fi pus sub


interdictie este lipsit de discernamint in momentul incheierii testamentului.
Interzisul judecatoresc este incapabil de a dispune prin testament de vreme ce
situatia sa este, potrivit art.147 C. fam., identica cu aceea a minorului sub 14 ani care
potrivit art.8o6 C. civ. este incapabil de a dispune prin testament. In literatura juridica
si practica judiciara a fost discutata insa situatia celui lipsit de discernamint fara a fi
pus sub interdictie. Astfel s-a sustinut intr-o prima opinie ca lipsa discernamintului
echivaleaza cu lipsa consimtamintului ceea ce duce la nulitatea absoluta a
testamentului pentru lipsa acestul element esential al sau9. Intr-o a doua opinie s-a
sustinut ca intr-o atare ipoteza interesul ocrotit este cel al dispunatorului iar
sanctiunea nulitatii absolute ar putea leza tocmai acest interes astfel ca testamentul ar
fi doar anulabil, lovit de nulitate relativa, care este sanctiunea fireasca in cazul
nulitatilor de protectie. Asadar lipsa discernamintului, caz neprevazut in mod expres
de lege, atrage incapacitatea celui aflat intr-o atare ipoteza de a face dispozitii
testamentare, intrucit nu are puterea de a apreciere a efectelor manifestarii sale de
vointa10. Persoana care lasa un legat trebuie sa aiba capacitatea de a dispune prin
testament ceea ce inseamna ca va trebui sa se stabileasca daca testatorul a avut
discernamint in momentul in care a intocmit actul juridic de ultima vointa 11. Lipsa
discernamintului, fie din cauza alienatiei sau debilitatii mintale sau datorata unor
cauze vremelnice ca boala, hipnoza, somnambulismul folosirea stupefiantelor etc.
trebuie sa fie dovedita neechivoc prin probe concludente intrucit ea se constituie intr-
o incapacitate naturala, care nu este prevazuta expres de lege ca in cazul debilului
mintal pus sub interdictie care creiaza o incapacitate legala si permanenta. 12
Oricum lipsa discernamintului nu poate fi considerata viciu de consimtamint, cum
uneori s-a sustinut 13, caci, asa cum am aratat cu alt prilej 14, “nu numai ca lipsa
discernamintului nu echivaleaza cu un viciu de consimtamint, dar ele chiar se exclud
reciproc, intrucit daca discernamintul nu exista, lipsind vointa rationala, nu exista ce
sa fie alterat prin eroare, dol sau violenta”.
Codul civil prin art.449, inainte ca acest text sa fi fost abrogat prin art.49 din
Decretul nr.32/1954, nu permitea ca testamentul sa fie atacat pentru alienatie sau

9A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 657/1974, in C. D. 1974, pag. 164.

10A se vedea, Alexandru Bacaci, Nulitatea testamentului pentru lipsa vointei ori pentru viciile
ei, in R. R. D. nr. 7/1985, pag. 17-2o
11A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 438/1989, in Dreptul, nr. 1-2/199o, pag. 128

12A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 161;Alexandru Bacaci, loc. cit. supra.

13A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1998/1989, in Dreptul nr. 7/199o, pag. 66;M.
Eliescu, loc. cit. supra.

14A se vedea, Alexandru Bacaci, loc. cit. supra.


60

debilitate mintala decit in ipoteza in care interdictia testatorului era pronuntata sau cel
putin ceruta in timpul vietii sale sau daca starea de dementa rezulta chiar din
cuprinsul testamentului. In prezent aceste conditii nu se mai cer asfel ca lipsa
discernamintului va putea fi invocata si15 dovedita in conditiile de mai sus.
Incapacitatile de a dipune prin testament fiind, asa cum am aratat instituite in
scop de protectie a testatorului si fiind sanctionate cu nulitaea relativa aceasta poate fi
invocata doar de cel ocrotit sau de succesorii sai in drepturi. Actiunea judiciara care
are un astfel de obiect este prescriptibila in conditiile Decr. nr. 167/1958 iar termenul
de prescriptie incepe sa curga de la data deschiderii succesiunii 16, iar nu de la data
intocmirii testamentului.
Incapacitatile de a primi prin testament sunt incapacitati de folosinta si
incapacitati de exercitiu. Incapacitatile de folosinta sunt incapacitati absolute de
folosinta si incapacitati relative de folosinta.
Incapacitatile absolute de folosinta sunt urmatoarele;
- incapacitatea persoanelor fizice neconcepute pina la data deschiderii
succesiunii si a persoanelor juridice care nu au luat fiinta.
Asa cum am vazut potrivit art. 8o8 alin. 2 C. civ. numai persoanele concepute
la data mortii lui de cujus au capacitate de a primi prin testament de unde per a
contrario deducem ca persoanele fizice neconcepute la aceasta data nu au capacitatea
de a primi prin testament.
In ce priveste persoanele juridice potrivit art.33 alin.1 si 2 din Decretul
nr.31/1954, ele nu au capacitatea de a dobindi nici un fel de drepturi si deci nici
legate decit de la data indeplinirii formalitatilor prevazute de teztele legale amintite.
Potrivit art.33 alin.3 din acelasi act normativ persoanele juridice care nu au indeplinit
formalitatile cerute de lege au totusi capacitatea limitata de a dobindi drepturi de la
data actului de infiintare dar cu conditia ca ele sa fie necesare in scopul ca persoana
juridica sa poata lua fiinta in mod valabil.
- incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalitati care nu
corespund scopului lor, determinat prin lege, actul de infiintare sau statut, potrivit
principiului specialitatii capacitatii de folosinta (art.34 din Decretul nr.31/1954).17
Incapacitatile relative de folosinta sunt urmatoarele:
- incapacitatea medicilor si farmacistilor care nu pot primi legate de la cel pe
care l-au ingrijit in cursul ultimei boli de care acesta a decedat si cind liberalitatea s-a
facut (art.81o alin.1 C. civ.). In ce-i priveste pe framacisti, s-a precizat 18,
incapacitatea ii loveste numai pe aceia care si-au depasit atributiile de serviciu intrind

15A se vedea, V. Economu, Nota, la sent. civ. Trib. Pop. rai. Sighisoara nr. 1856/1955 in
Legalitatea Populara, nr. 7/1956, pag. 892;Trib. Reg. Brasov, dec. civ. Nr. 1228/1955, in
Legalitatea Populara, nr. 8/1955, pag. 944;Trib. Supr. ccol. civ. Dec. nr. 1792/1956, in Legalitatea
Populara nr. 8/1957, pag. 1oo1;Alexandru Bacaci, op. cit. pag. 17;I. Dobrin, C. Iacomin, Nota la
dec. civ. Nr. 1624/1966 a Trib. Reg. Arges in R.R.D. nr. 5/1968, pag. 136.
16A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1558/1972, in C. D. , 1972, pag. 162-163.
61

in cadrul profesiunii medicilor prin efectuarea de tratamente specifice acestei din


urma profesiuni in sensul ca prescriu si admnistreaza medicamente sau elibereaza
medicamente fara prescriptie medicala. In schimb s-a spus, 19textul vizeaza si pe cei
care practica ilegal medicina. Dispozitia ii priveste si pe preotii care au asistat pe
testator sub aspect religios in cursul ultimei boli. (art.81o alin.3 C. civ.).
Incapacitatea medicilor si farmacistilor se intemeiaza pe o prezumtie absoluta
de captatie si sugestie astfel ca nu se poate admite dovada contrara in sensul ca,
bunaoara, medicul nu a abuzat de influienta sa asupra bolnavului si ca deci acesta a
actionat cu o vointa libera si neviciata20.
Ceea ce intereseaza din aceasta perspectiva este nu atit calitatea de medic sau
farmacist ci asistenta cu carcater de continuitate sau repetat acordata bolnavului in
aceasta calitate21.
De la interdictia de a primi prin testament sunt exceptate legatele cu titlu
particular, cu caracter remuneratoriu daca se apreciaza ca sunt potrivit cu starea
materiala a testatorului si cu serviciile prestate de catre legatar. Daca legatarul este
ruda cu testatorul pina la gradul IV inclusiv, sunt permise si legatele universale cu
exceptia situatiei cind legetarul este ruda colaterala iar testatorul are succesibili in
linie dreapta. Se recunoaste ca valabil chiar legatul facut medicului curant de catre
bolnavul, care este sotul sau, cu conditia incheierii casatoriei inainte de ultima
boala22.
- incapacitatea ofiterilor de marina, care potrivit art.833 C. civ. nu pot primi
legate de la calatorii aflati la bordul navelor in cursul calatoriilor maritime, daca nu
sunt rude cu testaorul. Aceasta incapacitate se bazeaza pe o prezumtie absoluta de
abuz de influienta. Exceptia instituita de art.833 C. civ. pentru rudele testatorului nu
se limiteaza la rudele de gradul IV si poate fi in linie directa si colaterala23
- incapacitatea tutorelui de a primi prin testament de la minorul aflat sub
17In literatura de specialitate s-a exprimat si parerea ca in ipotezele analizate mai sus ca
incapacitati de a primi prin testment este in realitate vorba despre capacitatea succesorala ca o
conditie generala a dreptului la mostenire, pe de o parte, iar pe de alta analizindu-se incapacitatea
persoanei neconcepute si a persoanei juridice care nu a luat fiinta tot astfel ar trebui sa se analizeze
si incapacitatea persoanei care nu mai exista la data deschiderii mostenirii, ori ele apartin
problemei capacitatii succesorale in general . Oricum, se sustine, este impropriu sa se vorbeasca de
incapacitatea persoanelor care nu exista caci ele nu sunt incapabile ci neexistind nu pot mosteni
(art. 654 C. civ. ). A se vedea in acest sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 182.
18A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 826/1978, in Repertoriu . . . . , pa anii 1975-198o,
pag. 141-142.
19M. Eliescu, op. cit. pag. 167.

20A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 875/1969, in C. D. 1969, pag. 155-16o

21Ibidem.

22A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 168.


62

ocrotirea sa (art.8o9 C. civ.)


Aceste incapacitati afecteaza capacitatea de folosinta a persoanelor vizate de
textele legale ceea ce inseamna ca nerespectarea lor duce la sanctiunea nulitatii
absolute care poate fi invocta de orice persoana interesata24.
Dispozitiile testamentare in favoarea unor persoana incapabile de a primi
simulate prin acte oneroase sau interpunere de persoane sunt si ele lovite de nulitate
potrivit art.812 C. civ. In aliniatul 2 al textului legiuitorul prevede ca sunt reputate ca
persoane interpuse tatal si mama, copiii si descendentii si sotul persoanei incapabile.
Incapacitatile de exercitiu.
Minorii si interzisii lipsiti de capacitate de exercitiu nu pot accepta liberalitatile
decit prin reprezentantii lor legali intrucit un astfel de act depaseste sfera actelor de
admnistrare (art.11 din Decretul nr.31/1954 si art.147 C. fam.). Minorii cu capacitate
de exercitiu restrinsa vor putea accepta liberalitatile cu incuviintarea prealabila a
ocrotitorilor legali (art.9 din Decretul nr.31/1954). In toate cazurile este necesara si
incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare (art.129 alin.2, art.133 alin.2 si art.147 C.
fam.
Codul civil, in art.815 contine in aceasta privinta o dispozitie derogatorie in
sensul ca acceptarea liberalitatilor facute minorilor se poate realiza nu numai de catre
reprezentantii legali ai acestora -parintii si tutorii - ci si de catre orice ascendent al
lor25.
Nerespectarea acestor norme legale atrage sanctiunea nulitatii relative, fiind
vorb de o nulitate de protectie a minorilor si interzisilor.

b) Consimtamintul.

Pentru validitatea oricarui act juridic, si deci si a testamentului, se cere ca la


baza lui sa exista o vointa libera si nealterata de vreun viciu, cum sunt eroarea, dolul
sau violenta. Absenta consimtamintului, sau mai exact spus in cazul testamentului, a
manifestarii unilaterale de vointa atrage sanctiunea nulitatii absolute, caci lipseste
unul din elementele esentiale ale actului juridic.
In privinta viciilor de consimtamint sunt aplicabile regulile din materia
dreptului comun26, existind unele particularitati la care ne vom referi in cele ce
urmeaza.
Potrivit art.953 C. civ. consimtamintul este nevalabil atunci cind este afectat de
23Fr. Deak, op. cit. pag. 184.

24A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1426/1979, in C. D. 1979, pag. 125

25A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 169. .

26A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1426/1979, in C. D. 1979, pag.
126;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1160/1992, in Deciziile C. S. J. 199o-1992, pag. 145-148. ,
63

eroare, violenta sau dol. In aceasta materie prezinta elemente specifice dolul sub
forma captatiei si sugestiei27. Sugestia consta in folosirea unor mijloace tendentioase
si oculte in scopul de a sadi in mintea dispunatorului ideia de a face o liberalitate, pe
care altfel, din proprie initiativa, nu ar fi facut-o28. Captatia consta in folosirea unor
manopere dolosive si mijloace frauduloase in scopul de a cistiga increderea
dispunatorului pentru a-i capta buna credinta si a-l determina sa o gratifice prin
testament, fie pe sine sau pe o terta persoana. Prin sugestie, asadar, se urmareste
nasterea ideii in cugetul dispunatorului de face o liberalitate, iar prin captatie se
directioneaza hotarirea indusa de a gratifica o anumita persoana in mod concret. In
cazul captatiei se folosesc mijloace mai dure ca indepartarea rudelor testatorului, a
prietenilor apropiati, interceptarea corespondentei creiarea unei aparente de
dependenta totala a dispunatorului aflat in stare de boala, de persoana celui care
solicita liberalitatea, pe cind in cazul sugestiei mijloacele sunt mai subtile si mai
isidioase, ca specularea unor sentimente, afirmatii mincinoase la adresa unor
mostenitori legali etc. Pe cit de frecvente in practica astfel de mijloace pe atit de greu
de dovedit. Oricum, cele doua forme specifice ale dolului in aceasta materie vor
trebui probate ca atare trebuind evident sa nu fie confundate cu adevaratele
manifestari de compasiune si manifestari de intrajutorare fireasca intre semeni care nu
au la baza intentia frauduloasa de sugestie si captatie.
Sanctiunea care intervine in cazul dolului este nulitatea relativa a
testamentului. Anularea testamentului nu este insa posibila in acelasi timp pentru
lipsa discernamintului si pentru captatie si sugestie, cele doua cauze de nulitate
excluzindu-se reciproc.29
Avind in vedere continutul complex al testamentului, care, asa cum am aratat,
poate cuprinde acte juridice de sinestatatoare este posibil ca viciul de vointa sa
afecteze unele dispozitii testamentare iar altele sa fie perfect valabile. Lipsa
discernamintului duce la nulitatea testamentului in integralitatea sa, caci nu este de
conceput ca discernamintul sa existe in privinta unor dispozitii testamentare si sa
lipseasca in cazul altora, viciul de consimtamint putind insa afecta numai partial
testamentul. Instanta de judecata va trebui sa deceleze, asadar, existenta viciului de
consimtamint si influienta acestuia asupra continutului testamentului.
Actiunea in anulare pentru vicii de consimtamint este prescriptibila potrivit
dreptului comun, iar termenul de prescriptie incepe sa curga de la moartea testatorului

27A se vedea pentru amanunte, Alexandru Bacaci, op. cit. pag. 17

28A se vedea, M. Eliscu, op. cit. pag. 178-179;Dan Chirica, op. cit. 76-78;Fr. Deak, op. cit.
pag. 186-187;Alexandru Bacaci, loc. cit. pag. 2o-23;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1426/1979 cit.
supra. ;dec. nr. 1917/1974, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 213;dec. nr. 953/1978 in
Repertoriu. . . , pe anii 1975-198o, pag. 141;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 2447/1991, in Dreptul nr.
7/1992, pag. 78-79.
29A se vedea, Alexandru Bacaci, loc. cit. pag. 22.
64

si nu de la data testamentului30.

c) Obiectul.

Pe linga conditiile privind capacitatea si consimtamintul analizate mai sus,


peeentru validitatea testamentului se cere ca acesta sa aiba un obiect dterminat sau
determinabil si in acelasi timp licit.
Precizarile care le-am facut mai sus privind valabilitatea unora dintre
dispozitiile testamentare in timp ce altele ar fi nule, data fiind complexitatea
cuprinsului testamentului sunt valabile si in ce priveste obiectul testamentului si cum
vom vedea si in ce priveste cauza acestuia.
La fel ca la conventii in general, bunurile ce formeaza obiectul legatelor din
cuprinsul testamentului trebuie sa se afle in circuitul civil (art.963 C. civ.). Prin
Legile nr.58/1974 si nr.59/1974 terenurile nu puteau forma obiect al actelor juridice
inter vivos dar nici pentru cauza de moarte. Ele puteau fi transmise numai pe calea
mostenirii legale. Legatele avind ca obiect terenuri, chiar daca tstamentul a fost
redactat cit timp aceste acte normative au fost in vigoare, ca urmare a abrogarii lor, au
devenit valabile daca succesiunea s-a deschis ulterior, caci momentul in functie de
care se apreciaza valabili tatea dispozitiilor tstamentare este acela al deschiderii
succesiunii.31
Pot forma obiect al legatelor si bunurile viitoare, care nu exista in momentul
redactarii testamentului si nici chiar in momentul deschiderii succesiunii. Dar bunuri
dintr-o mostenire nedeschisa nu pot forma obiect al dispozitiilor testamentare, chiar
daca acea mostenire s-ar deschide inainte de moartea testatorului caci astfel de
dispozitii ar constitui pacte asupra unei succesiuni viitoare care sunt lovite de nulitate
absoluta.
Se poate testa si bunul altuia printr-un legat cu titlu particular cu conditia ca
testaorul sa fie in cunostinta de cauza, adica sa stie ca bunul nu-i apartine, altfel
legatul fiind lovit de nulitate absoluta (art.9o6-907 C. civ.).

b) Cauza.

Cauza dispozitiilor testamentare trebuie sa fie licita si morala. Dispozitiile


legale din materia conventiilor (art.948, 966-968 C.civ.) se aplica de altfel si actelor
juridice unilaterale asadar, si dispozitiilor testamentare. Cauza constituie motivul
determinant si impulsiv al testamentului fiind diferit de la caz la caz. 32Determinat de

30A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1558/1972, in C. D. 1972, pag. 161

31A se vedea, Dan Chirica, op. cit. pag. 87;Fr. Deak, op. cit. pag. 189.

32A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 183-184.


65

acest motiv testatorul isi prefigureaza un scop pe care urmareste sa-l realizeze prin
dispozitia testamentara.
Sub acest aspect intereseaza nu numai scopul imediat sau cauza proxima care
este invariabil la toate liberalitatile testamentare, acel animus testandi ci si cauza
concreta si variabila de la caz la caz, cum am spus. Numai daca ambele sunt licite si
morale putem vorbi de un testament valabil. Drept cauza imorala a fost determinata
inceperea ori mentinerea concubinajului sau remunerarea intretinerii de relatii
sexuale33. O cauza falsa s-a retinut a fi nasterea unui copil postum al testaorului cu
conditia ca testatorul sa fi ignorat sarcina femeii si se dovedeste ca daca ar fi fost in
cunostinta de cauza nu ar fi facut testamentul.
Validitatea sau nevaliditatea cauzei, cu toate ca efectele dispozitiei
testamentare sa produc la deschiderea mostenirii, se raporteaza la momentul
redactarii testamentului, caci atunci testaorul si-a prefigurat scopul determinat de un
anume motiv sau altul care trebuie cercetat, in caz ca se pune problema de organul de
justitie.
Sarcina probei revine evident celui care invoca nevaliditatea cauzei, iar catre
acest sfirsit sunt admise orice mijloace de proba.

2. Conditii de forma.

Asa cum rezulta din insasi definitia testamentului el este un act juridic solemn.
Pentru a fi valid legiuitorul cere respectarea anumitor conditii de forma prin care
vointa testatorului trebuie sa se exprime pentru a putea produce efecte juridice. Ca in
toate cazurile conditiile de forma nu sunt un scop in sine ci legiuitorul, prin ele, cauta
sa asigure protejarea vointei testatorului, avind in vedere efectele sale de mare
importanta . Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, in acest mod se inlatura indoiala
asupra manifestarii de vointa a defunctului si se asigura certitudinea in privinta
continutului acestor dispozitii. In dreptul nostru testamentul verbal, sau nuncupativ nu
este permis. In aceeasi ordine de idei trebuie subliniat ca in dreptul nostru
devolutiunea testamentara este privita ca exceptia de la regula, care este aceea a
devolutiunii legale, iar atunci dispozitile defunctului trebuia, prin formele prefigurate
de legiuitor, sa fie neechivoce si sa exprime cu fidelitate manifestarea de vointa a
testatorului. Acestea sunt, asadar, ratiunile pentru care ad validitatem testamentul
trebuie sa respecte formele prescrise de legiuitor. De principiu lipsa formei ceruta de
lege este sanctionata cu nulitatea absoluta a testamen tului (art.886 C. civ.).
Legiuitorul reglementeaza unele forme ordinare de testament, ca testamentul
auteeentic, testamentul olograf, testamentul secret sau mistic si forme extraordinare
cum sunt testamente privilegiate. Daca primele forme sunt cele de care testatorul
33A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 144/1983, in R. R. D. nr. 2/1984, pag. 1o4; Trib.
jud. Cluj, dec. civ. nr. 1219/1983, in R. R. D. nr. 5/1984, pag. 59. A se vedea si M. Eliescu, op.
cit. pag. 185.
66

poate uza liber in conditii normale, cele privilegiate se pot incheia numai in conditii
exceptionale si sunt obligatorii, testatorul neputind opta in astfel de conditii pentru o
forma testamentara ordinara. Asa cum am precizat, indiferent de felul testamentului
forma scrisa este obligatorie ad validitatem. Lipsa testamentului in forma scrisa
determinata de legiuitor duce la imposibilitatea dovedirii lui, chiar in ipoteza in care
testatorul nu a putut testa din cauza de forta majora sau a fost impiedecat de o terta
persoana. Aceeasi este situatia chiar in ipoteza in care se dovedeste ca defunctul si-a
exprimat vointa oral sau prin aprobarea unui proiect de testament nesemnat34
In practica judicira si in doctrina s-a pus problema soartei unui testament
valabil redactat de defunct dar care a fost distrus sau a disparut dintr-un caz de forta
majora sau datoruta faptei unui tert. Se deosebesc doua situatii:
- prima este aceea in care testamentul a fost distrus in timpul vietii defunctului
fie de catre acesta, fie de catre un tert sau din cauza de forta majora, in aceste din
urma doua ipoteza cu stiinta testatorului, cind aceasta imprejurare echivaleaza cu
revocarea testamentului. Legatarii nu vor mai fi primiti sa dovedeasca existenta,
validitatea si cuprinsul testamentului astfel distrus;
- a doua este aceea in care testamentul valabil incheiat a fost distrus sau dosit
dupa moartea testatorului sau in timpul vietii acestuia, dar fara stirea lui, de catre un
tert sau din cauza de forta majora, cind se admite aplicarea prevederilor art.1198 C.
civ. in sesnul ca se va putea dovedi prin orice mijloc de proba existenta inscrisului si
cuprinsul sau. Intr-o atare ipoteza vor trebui dovedite existenta testamentului distrus,
faptul distrugerii sale, continutul testamentului si respectarea regulilor de fond si
forma pentru validitatea acestuia35. Cind aactiunea a fost intentata chiar impotriva
celui care a distrus sau dosit testamentul respectarea regulilor impuse pentru
testament se prezuma pina la dovada contrara care va trebui facuta de catre pirit.
Interzicerea testamentului conjunctiv.
Potrivit art.857 C. civ.” doua sau mai multe persoane nu pot testa prin acelasi
act, una in favoarea celeilalte, sau in favoarea unei a treia persoane”. Asadar,
testamentul conjunctiv este prohibit de legiuitor. Se urmareste prin aceasta asigurarea
libertatii de vointa a testatorului, caracterul personal, unilateral si revocabil al
testamentului caci pluralitatea de parti ar conferi testamentului un caracter
contractual. Un astfel de testament, cind mai multe persoane testeaza una in favoarea
celeilalte, va fi nul absolut36.
Testamentul nu este considerat conjunctiv atunci cind doua sau mai multe

34A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 244.

35A se vedea, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 498-499;C. Hamangiu I.
Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de Drept civil roman, Vol. III. , Bucuresti, 1928, pag.
83o-831;C. Statescu, op. cit. pag. 17o;Trib. reg. Suceava, dec, civ. nr. 535/1956, in Justitia Noua,
nr. 8/1956, pag. 1517;Trib. Jud. Brasov, dec. nr. 1515/1984, in R. R. D. nr. 8/1985, pag. 7o;Trib.
Supr. sect. civ. dec. nr. 237/1978, in C. D. 1978, pag. 127.
67

persoane testeaza pe aceeasi coala de hirtie, daca dispozitiile testamentare sunt


distincte exprimind fiecare vointa unei singure persoane. Testamentul este conjunctiv
numai daca ca act juridic este o opera comuna a doua sau mai multe persoane. Nu
credem nici noi insa ca ar fi admis ca doua persoane sa poata face doua testamente cu
dispozitii mutuale si corelative si cu clauza ca revocarea unuia va atrage si revocarea
celuilalt daca sunt facute prin doua acte distincte material. Intr-adevar intr-o atare
ipoteza se contravine caracterului unilateral si revocabil al testamentului, ori art.857
C.civ. tocmai aceste caractere le ocroteste.37
In fine, oprirea testamentului conjunctiv a fost privita neunitar in doctrina si
practica judecatoresca. Intr-o opinie s-a considerat ca aceasta prohibitie este o
conditie de forma38, iar intr-o alta opinie ea este o adevarata conditie de fond39.
Impartasim aceasta de a doua opinie caci in adevar, cu toate ca art.857 C. civ.
este situat in Codul Civil in sectiunea intitulata “reguli generale pentru forma
testamentelor “, noi insine abordind problema la conditiile de forma ale testamentului,
ea apare ca o regula de fond si nu una de forma. Asa cum am aratat aceasta prohibitie
are menirea de a asigura caracterul unilateral si revocabilitatea dispozitiilor
testamentare, ori aceste caracteristici tin de esenta testamentului si nu de forma
acestuia40. Problema are certe consecite practice. Daca consideram interdictia ca o
conditie de forma atunci ea este supusa regulii tempus regit actum, iar daca o
consideram una de fond testamentul incheiat sub imperiul unor legi anterioare care nu
prohibeau testamentul conjunctiv, nu produce efecte daca succesiunea s-a deschis sub
imperiul Codului Civil in vigoare. La fel, daca prohibitia instituita de art.857 C. civ.
este una de forma, in dreptul international privat, potrivit regulii locus regit actum
testamentul conjunctiv redactat de doi romani intr-o tara in care nu exista o astfel de
prohibitie este valabil si va produce efecte in tara noastra.
Sanctiunea care intervine potrivit art.866 C. civ. pentru nerespectarea
conditiilor de forma instituite de legiuitor-fie a celor generale pentru toate
testamentele, fie a celor cerute special pentru fiecare fel de testament-este nulitatea
absoluta. In practica judecatoreasca s-au admis anumite atenuari ale acestei sanctiuni.
Astfel:

36In practica s-au intilnit situatii cind sotii si-au facut reciproc testament sau ambii au dispus in
favoarea copiilor. Irevocabilitatea unor astfel de dispozitii testamentare nu se poate asigura, asadar,
pe aceasta cale.
37A se vedea, Dan Chirica, op. cit. pag. 91. Contra Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit.
pag. 494, M. Eliescu, op. cit. pag. 246;Fr. Deak. op. cit. pag. 195.
38A se vedea, M. B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, 1921, pag. 349;M. Eliescu, op.
cit. pag. 432;D. Macovei, op. cit. pag. 74

39A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. pag. 11;I. Rosetti -Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit.
pag. 494; B. Diamant, Nota la sent. civ. nr. 1579/1955 a Trib. Pop. rai. Gura Humorului, in Justitia
Noua, nr. 2/1956, pag. 366-367;Dan Chirica, op. cit. pag. 90-91.
40Dan Chirica, loc. cit, supra.
68

- un testament nul ca testament autentic sau secret poate fi valabil ca testament


olograf;
- testamentul nul pentru vicii de forma da nastere la o obligatie morala pentru
mostenitori de unde deriva unele consecite:aceasta obligatie morala se constituie intr-
o cauza valabila pentru o noua obligatie juridica pe care mostenitorii si-ar asuma-o
printr-un act juridic separat;executarea voluntara si in cunostinta de cauza cu privire la
caracterul ei moral nu da dreptul la restituirea prestaiilor executate; executarea
voluntara si in cunostinta de cauza a acestei obligatii este o plata si nu o donatie41.
- practica judicira a extins aplicarea prevederilor art.1167 alin.3, privitoare la
donatii si la testamentele nule pentru vicii de forma. S-a judecat in sensul ca nulitatea,
desi absoluta a testamentului, poate fi inlaturata prin confirmare, daca mostenitorii,
dupa moartea testatorului, executa voluntar si in cunostinta de cauza testamentul nul
pentru vicii de forma42.
Intrucit, asa cum am vazut, in cuprinsul tstamentului se pot include acte
juridice de naturi diferite, sanctiunea nulitatii pentru vicii de forma nu vizeaza acele
acte juridice care pot fi efectuate, si in alta forma decit cea testamentara. Asa,
bunaoara, recunoasterea unui copil printr-un testament autentic, care este lovit de
nulitate, fiind conjunctiv, va fi considerata valabila caci este facuta prin act autentic.
Sau testamentele autentice sau mistice, nule pentru vicii de forma, vor fi valabile ca
testamente olografe daca sunt scrise in intregime, datate si semnata de catrea testator,
aplicindu-se principiul conversiunii actelor juridice.43 Toate acestea sunt derogari de
la pricipiul ca ceea ce este nul nu produce nici un efect (guod nullum este nullum
producit efectum).
Actiunea in constatarea nulitatii absolute a testamentului pentru vicii de forma
este supusa prescriptiei in conditiile generale ale Decretului nr.167/1958, nulitatea
putind fi invocata si pe cale de exceptie.

CAPITOLUL II

FELURILE TESTAMENTULUI

Sectiunea a I-a. Testamentele ordinare. Consideratii generale.

Pentru validitatea testamentului in general se cer anumite conditii de forma


caci el este, asa cum am vazut, un act juridic solemn. Inafara acestor conditii generale
cercetate de noi mai sus, legiuitorul impune anumite forme speciale pentru fiecare fel

41A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 246 si urm. ;C. Statescu, op. cit. pag. 171.

42Apud, C. Statescu, loc. cit. supra.

43A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 247.


69

de testament, in functie de care, de altfel, testamentele sunt clasificate. Exista din


acest punct de vedere trei categorii de testamente:
- testamente ordinare sau obisnuite, care se incheie in conditii de normalitate.
Acestea sunt:testamentul olograf, testamentul autentic si testamentul secret sau
mistic;
- testamente privilegiate sau extraordinare, care se incheie in anumite
imprejurari exceptionale. Acestea sunt:testamentul militarilor, testamentul facut in
timp de boala contagioasa si testamentul maritim;
- forme simplificate de testament, permise special de legiuitor, ca cele care
privesc depozite de bani potrivit unor reglementari speciale sau cele ale cetatenilor
romani aflati in strainatate.
In privinta acestor forme testamentare sub aspectul eficientei lor juridice nu se
poate vorbi de o ierarhie caci au valoare juridica egala. Functioneaza, asadar,
principiul echivalentei formelor testamentare. Nu mai putin insa forta lor probanta
este diferita. Dupa ce s-a dovedit insa existenta testamentului in forma prescrisa de
legiuitor efectul lor juridic este acelasi, oricare ar fi forma pe care o imbrac.

1. Testamentul olograf.

Codul civil prevede in art.859 ca :”Testamentul olograf nu este valabil decit


cind este scris in tot, datat si subsemnat de mina testatorului”. Denumirea lui vine de
la cuvintele grecesti holos, care inseamna intreg, total si grapfos care inseamna a
scrie. Din formularea data de legiuitor vom retine, asadar, ca nu orice scriere
olografa, chiar avind ca obiect transmisiunea bunurilor dupa moartea celui ce lasa
mostenirea va putea fi considerata testament olograf ci numai aceea care va fi scrisa
intergral, semnata si datata de mina testatorului. Estea aceasta o solemnitate ceruta de
lege ad validitatem si nu ad probationem, altfel intervenind sanctiunea reglementata
de art. 886 C. civ. Lipsa oricareia din cele trei conditii va duce la nevalabilitatea
testamentului, caci ele se cer a fi indeplinite cumulativ44.
Ca avantaje ale acestui testament se specifica acela ca este simplu si accesibil
oricarei persoane care stie sa scrie;poate fi redactat oricind si oriunde si fara nevoia
participarii unor persoane straine asigurindu-se astfel secretul sau. Apoi, data fiind
simplitatea formei sale, nu necesita cheltuieli pentru intocmirea sa.
Dar tocmai din simplitatea formelor sale rezulta si unele dezavantaje ale sale.
Astfel, el poate fi usor sustras sau distrus, dupa moartea testatorului sau in timpul
vietii sale, dar fara cunostinta sa. Nu ne asigura de protectia vointei testaorului
impotriva unor influiente straine si abuzzive sub forma captatiei sau sugestiei sau
chiar a violentei din partea celor interesati. Tot din cauza simplitatii sale el poate fi
usor falsificat precum poate fi mai usor contestat decit celelalte forme de testament.
44A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 14o9/1992, in Deciziile C. S. J. , 199o-1992, pag.
13o-133.
70

In alta ordine de idei el poate cuprinde formulari confuze sau contradictorii din care
este greu sa se deduca adevarata vointa a testatorului45.
Asa cum rezulta din textul legal, pentru validitatea testamentului olograf se cer
a fi indeplinite trei conditii, cumulativ:scrierea lui in intregime de mina testatorului;
datarea lui de catre testator si semnarea lui de catrea acesta.
Prima conditie :testamentul sa fie scris in intregime de catre testator. Nu este
valabil testamentul scris la masina de scris sau la calculator chiar daca este semnat de
catre testator sau chiar daca cuprinde mentiunea ca reprezinta ultima sa vointa. Prin
inpunerea acestei conditii de a fi scris in intregime de mina testatorului legiuitorul
previne eventualele fraude si in caz de contestatie ca testamentul provine de la
defunct da posibilitatea verificarii de scripte prin expertize de specilalitate.
Scrierea se poate realiza prin orice mijloace, (cu cerneala, cu creion, cu pasta,
cu creta, vopsea, carbune etc.) si pe orice material (pe hirtie, pe pinza, pe lemn,
material plastic, sticla etc.); prin orice scriere (cu caractere de tipar sau de mina,
stenografie); in orice limba cunoscuta de catre testator (chiar si intr-o limba moarta ca
limba latina) pe un suport material sau mai multe(de pilda pe o singura foaie sau mai
multe, cu conditia in acest caz sa existe o legatura materiala sau intelectuala intre ele
pentru a constitui un act unitar. Se accepta scrierea pe etape a testamentului, nefiind
nevoie nici de formule sacramentale si nici de titulatura ca atare de testament sau
testament olograf. Se cere doar ca testamentul sa reprezinte ultima vointa a
defunctului46.
In cazul in care testamentul prezinta stersaturi, adaugiri sau chiar modificari
dar facute de mina testatorului, fie cu prilejul intocmirii acestuia, fie ulterior, s-a
apreciat ca testamentul ramine valabil chiar daca adaaugirile, stersaturile etc. nu sunt
semnate si datate de catre acesta cu conditia ca ele sa fie simple corecturi sau
interpretari ale dispozitiilor initiale. Daca insa este vorba de dispozitii noi, sau se
inlatura unele dispozitii anterioare care duc la modificarea continutului testamentului
s-a considerat ca este vorba de un nou testament si trebuie scrise, semnate si datate de
mina testatorului.47 S-a admis si imprejurarea ca testatorul poate fi ajutat de un tert la
redactarea testamentului, sau ca in caz de boala si batrinete sa-i dea chiar un ajutor
fizic la realizarea scrierii sprijinindu-i mina . Problema este insa ca prin acest ajutor
sa nu se vicieze vointa testaorului, iar asitenta de catre un tert sa fie pur tehnica 48.
Atunci cind testatorul nu a fost decit un instrument pasiv de exprimare a vointei altei
45Nu e mai putin adevarat ca si sablonizarea prin folosirea unor formule standard intruduse
mecanic de catre un redactor de specialitate pot duce la fasificarea adevaratei vointe a testatorului,
greu apoi de decelat de catre cei chemati a interpreta continutul testamentului, in lumina vointei
reale a testatorului.

46A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 2o4.

47A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 2o9;C. Hamangiu, I, Rosetti-Balanescu, op. cit. pag.
836-837.
71

persoane testamentul este lovit de nulitate.


In legatura cu ipoteza cind in cuprinsul testamentului apare o scriitura straina
se impun unele precizari.
Astfel atunci cind scriitura straina nu are legatura cu continutul testamentului
iar adausurile nu fac ccorp comun cu acesta testamentul va fi valabil ca testament
olograf intrucit nu exista indicii ca s-a adus astfel vreo atingere libertatii de vointa a
testaorului, indiferent ca acesta cunoscut sau nu existenta scriiturii straine. Daca
scriitura interpusa in cuprinsul testamentului are legatura cu continutul acestuia
trebuie facuta distinctia intre doua situatii:
- daca interventia din cuprinsul testamentului de catre tert s-a facut cu stiinta
acestuia, testamentul va fi nul absolut caci nu a fost scris in intregime de catre
testator;
- daca interventia tertului s-a realizat fara stiinta testatorului testamentul va fi
valabil intrucit nu s-a incalcat libertatea de vointa a acestuia. Desigur insa cele scrise
de catre tert nu vor fi luate in considerare.
A doua conditie este aceea ca testamentul sa fie datat de mina testatorului.
Data testamentului prezinta importanta dintr-un indoit punct de vedere. In primul
rind, in functie de data redactarii testamentului se poate verifica daca testatorul avea
capacitatea de a testa. In al doilea rind, in cazul testamentelor succesive, cu dispozitii
contrare sau incompatibile se va putea determina care anume vor fi avute in vedere
tinind cont de regula potrivit careia manifestarea ultima de vointa a testatorului
produce efecte, revocind dispozitiile anterioare.
Codul civil nu cuprinde dispozitii in legatura cu modul in care trebuie datat
testamentul. Se admite insa ca ceea ce este important e faptul ca data sa fie scrisa de
mina testaorului. Nu are importanta locul unde este inserata, desi de regula este
plasata la sfirsitul actului;ea poate sa fie insa inserata la inceputul actului sau in
cuprinsul sau, ceea ce este necesar e faptul de a se putea intelege ca data se refera la
intregul act. Data trebuie indicata prin precizarea zilei, lunii si a anului cind
testamentul a fost redactat, ea putind fi scrisa in cifre sau in litere. Se considera ca
este valabil precizata si cind se face numai referire la o sarbatoare a carei data poate fi
cu certitudine stabilita (bunaoara Craciun 2ooo). Ora si locul intocmirii testamentului
nu sunt necesare. In caz de nevoie aceste elemente se vor putea dovedi prin orice
mijloc de proba.
Nerespactarea acestor reguli in privinta datei, iar aceasta scrisa de testator este
un element esential de forma a testamentului olograf, duce in mod logic la sanctiunea
nulitatii absolute.49 Avind in vedere insa ca data nu are o importanta in sine ci ca
element probatoriu privitor la capacitatea sau libertatea de vointa a testatorului 50 s-au
propus solutii de atenuare a rigorilor acestei sanctiuni pentru salvarea eficacitatii
48A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1409/1992, in Deciziile C. S. J. 1990-1992, pag.
132. ;M. Eliescu, op. cit. pag. 2o8;Fr. Deak, op. cit. pag. 2o5:I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu
op. cit. pag. 5o4.
72

testamentului permitindu-se uneori stabilirea, intregirea sau rectificarea datei


testamentului pe baza unor elemente intrinseci sau extrinseci testamentului. Mai
multe ipoteze pot sa apara. Astfel lipsa completa a datei testamentului atrage dupa
sine nulitatea absoluta a acestuia51. Daca data este inexacta sau incompleta datorita
unor erori involuntare se admite ca testamentul va fi conssiderat valabil daca data se
va putea stabili corect cu elemnete din cuprinsul testamentului 52 sau completate cu
elemente dinafara acestuia53. In caz contrar testamentul va fi nul.
In cazul in care data este falsa, si acest lucru s-a realizat in mod intentionat de
catre testator, testamentul va fi nul, indiferent daca falsitatea datei se datoreaza unei
fraude sau nu. Cind s-a urmarit fraudarea legii, proba falsitatii datei se va putea face
nu numai cu elemente intrinseci testamentului ci si cu elemente dinafara acestuia.
Daca insa prin indicarea unei date false nu s-a urmarit fraudarea legii se admite numai
proba intrinseca, adica cu elemente din cuprinsul testamentului. In toate ipotezele
cind testamentul are data se prezuma ca ea este reala admitindu-se insa proba
contrara.
A treia conditie pentru valabilitatea testamentului olograf este semnarea
acestuia de catre testator. Semnatura de pe testament atesta faptul ca autorul sau
recunoaste ca ii exprima vointa si il insuseste ca atare si de asemenea faptul ca actul a
fost incheiat in forma definitiva. Altfel se poate crede ca este vorba de un proiect
lipsit de eficacitate si, oricum, neinsusit de catre testator ca exprimind vointa sa.
Legea nu prevede conditiile in care trebuie executata semnatura. Se admite ca ea nu
trebuie neaparat sa cuprinde numele si prenumele testatorului, fiind suficienta
semnatura sa obisnuita prin care sa poata fi identificat. Semnatura cu initiale este
considerata valabila daca testatorul semna in mod obisnuit in acest fel. Semnatura
trebuie sa fie de mina. Nu se admite ca valabila punerea parafei, stampilei ori a
sigiliului. Se considera ca este nul testamentul care in locul semnaturii are pus
49S-a sustinut si parerea ca lipsa datei ar fi sanctionata cu nulitatea relativa intrucit dispozitiile
art. 859 C. civ. au fost edictate pentru ocrotirea intereselor testatorului. A se vedea in acest sens,
Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2841/1974 cu Nota critica de Gh. D. Dimitrescu si Nota aprobativa
de O. Gheorghiu, in R. R. D. nr. 11/1975, pag. 47. Afirmatia ca prin art. 859 C. civ. se apara
numai interesele testatorului nu sunt exacte caci se ocrotesc si interesele mostenitorilor care pot in
functie de aceasta sa dovedesca, bunaoara, ca testamentul este fals sau ca la data redactarii lui
testatorul nu avea discernamint etc.
50A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 365;Fr. Deak, op. cit. pag. 2o7.

51In acelasi sens a se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 161;Dan Chirica, op. cit. pag. 99. In
sensul ca si absenta totala a datei ar putea fi suplinita in ipoteza ca cel interesat in mentinerea ca
valabil a tstamentului resuseste sa faca dovada datei, fie cu mijloace intrinseci acestuia sau chiar
cu ajutorul elementelor extrinseci care insa isi gasesc principiul si radacina in elementele intrinseci
cu care se coroboreaza, a se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag.
838-84o;M. Eliescu, op. cit. pag. 2o9-211;Fr. Deak, op. cit. pag. 2o7.
52C. Statescu, op. cit. pag. 161.

53Dan Chirica, op. cit. pag. 99, Fr. Deak, op. cit. pag. 2o7.
73

degetul testatorului54. Cei care in mod obisnuit folosesc un pseudonim pot semna cu
acesta testamentul.
In ce priveste locul semnaturii, daca in mod curent aceasta se afla la sfirsitul
actului, se admite ca ea poate sa fie asezata si la inceputul acestuia sau in cuprinsul
sau cu conditia sa rezulte ca testatorul si-a insusit continutul intreg al testamentului si
ca acesta reprezinta expresia vointei sale libere, chiar daca, de pilda, testamentul este
scris pe mai multe foi de hirtie. Semnatura de pe plicul in care a se afla testamentul s-
a considerat ca nu este valabila55caci intr-adevar cei interesati ar putea introduce in el
un act care sa nu reprezinte vointa testatorului56.
Cele trei elemente obligatorii ale testamentului trebuie sa reprezinte un tot
unitar caci numai impreuna dau intreaga masura a acestui act juridic asa cum
legiuitorul l-a gindit.
Codul civil prevede in art.892 ca testamentul olograf si cel mistic inainte de a fi
pus in executare trebuie sa fie prezentat unui notar public de la locul deschiderii
mostenirii pentru ca acesta sa constate prin proces verbal deschiderea lui si starea lui
materiala, iar apoi se va pastra la biroul natarial respectiv. Textul nu se mai aplica,
caci legea nu prevede nici o sanctiune pentru nerespectarea lui, iar testamentul va
putea fi prezentat, si va avea eficienta, chiar daca va fi prezentat numai instantei de
judecata cu prilejul judecarii actiunii succesorale. De altfel Legea nr.36/1995 prevede
in art.71 alin.5 ca doar testamentul, indiferent de forma lui, gasit cu prilejul
inventarierii bunurilor succesorale se semneaza spre neschimbare si se pastreaza in
depozit la biroul notarului public. Cind testamentul se prezinta notarului public cu
prilejul desbaterii succesorale necontencioase se deschide si se intocmeste un proces
verbal care constata starea lui materiala (art.76 alin.2).
Forta probanta a testamentului olograf rezulta din caracterul sau de inscris sub
semnatura privata chiar daca el este supus formalitatilor pe care le-am vazutIn aceasta
privinta se face deosebire intre forta probanta a scriiturii si semnaturii pe de o parte si
cea a datei testamentului pe de alta parte.
Daca cei carora li se opune scriitura si semnatura testamentului le contesta
potrivit art.1176 C. civ. Sarcina dovedirii ca testamentul provine si este semnat de
catre testator revine celor care-l invoca dupa principiul de drept comun potrivit caruia
cel ce pretinde un drept trebuie sa-l dovedeasca. Aici legatarii care pretind un drept

54A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 242o/1955, in C. D. 1955, vol. I, pag. 199.

55A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 212;D. Chirica op. cit. pag. 1oo-1o1;D. Macovei op.
cit. pag. 78.
56A se vedea pentru solutia valabilitatii semnaturii pe plic, I. Rosetti-Balanescu, Al.
Baicoianu, op. cit. pag. 5o8;iar pentru o solutie in sensul ca semnatura de pe plic poate fi
considerata valabila numai daca intre ea si continutul plicului se poate stabili o legatura
indisolubila, a se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 2o9.
74

impotriva mostenitorilor legali au sarcina probei57iar potrivit art.1178 C. civ. instanta


la cererea lor va ordona verificarea actului, potrivit procedurii reglementate de
art.177-184 C. pr. civ. privitoare la verificarea de scripte.58
In ce priveste data testamentului olograf, prin derogare de la dreptul comun,
daca scriitura si semnatura au fost recunoscute de catre cei carora li se opune sau prin
verficarea de scripte s-a dovedit ca apartin testatorului se considera ca cea indicata
are valoare de data certa fara a se mai urma procedura reglementata de art.1182 C.
civ. Daca data este contestata totusi cel care o contesta are sarcina probei si nu cel
care intelege sa invoce testamentul. Avind in vedere caracterul de solemnitate al datei
cuprinse in testament cel care o contesta nu o va putea combate decit prin elemente
intrinseci testamentului cu exceptia fraudei sau a lipsei de discernamint a testatorului
care pot fi dovedite prin orice mijloc de proba, asadar, chiar extrinseci testamentului.

2. Testamentul autentic.

Testamentul autentic este acela care, potrivit legii, (art.86o C. civ. si art.65 din
Legea nr.36/1995) este auteentifiat de notarul public. Codul civil prevedea in art.861-
863 o procedura speciala de autentificare a tstamentelor, derogatorie de la dreptul
comun. Prin Legea nr.358/1944 aceste texte legale au fost abrogate astfel ca
testamentele se autentifica in prezent la fel ca si celelalte acte, fiind supus, asadar,
regulilor de drept comun in materie, prevazute de Legea nr.36/1995 a notarilor publici
si a activi tatii notariale si de Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995
aprobat prin Ordinul nr.71o/C/1995 al ministrului justitiei.
Testamentul autentic prezinta unele avantaje dar si unele inconveniente. In
privinta avantajelor se mentioneaza ca in aceasta forma pot testa si persoanele care nu
stiu sa scrie sau sa citeasca si care astfel nu au acces la testamentul olograf. Apoi
testamentul auteentic este un act de autoritate publica, iar forta sa probanta este mai
puternica decit a testamentului olograf caci continutul actului este verificat de notar in
sensul de nu cuprinde dispozitii contrare legii sau clauze obscure care, de regula,
genereaza litigii intre succesori. Sarcina dovezii contrare revine celui care-l contesta.
Testamentul autentic mai are avantajul ca un exemplar original se pastreaza la biroul
notarului public astfel incit pericolul ca testamentul sa fie sustras sau distrus este mai
mic decit la testamentul olograf.
Ca inconveneinte se mentioneaza faptul ca testamentul autentic necesita

57A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 292/1952, in C. D. , 1952-1954, vol. I, pag. 113-
115;Trib. reg. Arad, dec. civ. nr. 224/1955, in Legalitatea Populara nr. 1/1956, pag. 116-118.
Pentru forta probanta a inscrisului sub semnatura privata in general a se vedea, Aurelian
Ionascu, Probele in procesul civil, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1969, pag. 134 si urm.
58A se vedea, L. Cristian, Nota la dec. civ. nr. 489/1966 a Trib. jud. Bacau, in R. R. D. Nr.
6/1968, pag. 151 si urm. ;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1409/1992, in Deciziile C. S. J. 1990-1992,
pag. 132.
75

cheltuieli si pierdere de timp prin indeplinirea formalitatilor prevazute de lege si ca nu


asigura secretul in aceasi masura ca testamentul olograf.
Testamentul autentic poate fi redactat de catre testator, sau de catre notarul
public sau de catre un avocat dupa indicatiile testatorului. Autentificarea lui se poate
realiza de catre orice birou notarial din tara. Secretarii consiliilor locale, din
localitatile in care nu functioneaza birouri notariale nu au competenta de a autentifica
testamente.
Testamentul fiind un act cu caracter strict personal testatorul nu-l poate incheia
prin mandatar ci trebuie sa fie prezent personal la autentificare. El poate fi autentificat
la sediul biroului notarial sau in alt loc (de pilda la domiciliul testatorului) daca
testatorul este impiedecat de motive temeinice sa se prezinte la notar.
Testamentul se redacteaza in limba romana, dar potrivit art.47 din Legea
nr.36/1995 notarul poate autentifica si un testament intocmit intr-o alta limba pe care
o cunoaste sau dupa ce ia cunostinta de cuprinsul testamentului prin interpret.
Notarul public este obligat sa constate autentificarea printr-o incheiere care
trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii :data si locul autentificarii, iar daca s-a
realizat infara biroului notarial mentionarea motivelor care au determinat acest
lucru,59datele de identificare a testatorului, constatarea ca testatorul si-a exprimat
consimtamintul si ca acesta l-a semnat in fata notarului. Daca testatorul nu a putut sa
semneze trebuie sa se faca mentiune despre aceasta si despre cauza acestei situatii. In
Cazul in care nu sunt indeplinite conditiile de autentificare a testamentului notarul da
in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii de autentificare o incheiere de respingere
motivata, care poate fi atacata la judecatorie. In cazul in care instanta dispune ca
autentificarea se poate face notarul va proceda potrivit hotaririi judecatoresti.
Sanctiunea care intervine in cazul nerespectarii prevederilor legale prin
autentificarea testamentului este nulitatea absoluta. Actul nul insa ca testament
autentic poate fi valid ca testament olograf daca conditiile cerute pentru aceasta forma
testamentara sunt implinite.
Forta probanta a testamentului autentic, este diferita dupa cum este vorba de
constatarile personale (ex propriis sensibus) ale agentului instrumentator sau de
declaratiile testatorului de care acesta a luat numai act. Constatarile personale ale
notarului, in indeplinirea atributiilor sale legale ca data si locul autentificarii,
identificarea si prezenta personala a testatorului, exprimarea consimtamintului de
catre acesta, semnarea actului in fata notarului, fac dovada pina la inscrierea in fals.
In schimb, declaratiile testatorului sau alte imprejurari de care notarul nu a luat
cunostinta prin propriile sale simturi si deci nu a putut verifica veracitatea lor fac
dovada numai pina la proba contrara60.
59A se vedea, Trib. Supr. in completul de 7 judecatori, dec. civ. nr. 61/1973, in C. D. 1973,
pag. 22o-221.
60A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 22o;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 222/1994, in Dreptul nr.
5/1995, pag. 82.
76

3. Testamentul secret (mistic) Din prevederile art.864 C. civ. rezulta ca


testamentul mistic sau secret este acela care fiind scris de catre testator sau de catre
alta persoana, dar semnat de testator, strins si sigilat este prezentat judecatoriei pentru
efectuarea formalitatilor de suprascriere reglementate de lege.
Testamentul mistic este, dupa cum se poate observa, o forma intermediara intre
testamentul olograf si cel autentic caci avem de a face, pe de o parte, cu un inscris
sub semnatura privata (dispozitiile testamentare) si un inscris autentic (suprascrierea
realizata de judecator). Asa fiind el imprumuta avantajele si dezavantajele de la cele
doua forme de testament precizate. Astfel asigura secretul dispozitiilor testamentare
poate fi utilizat numai de catre persoanele care stiu scrie si citi (art.865 C. civ.), iar in
ce priveste forta sa probanta, dispozitiile testamentare au forta probanta a actului sub
semnatura privata, iar actul de suprascriere are forta probanta pina la inscrierea in
fals. El este aproape inutilizabil in practica caci testatorul fie redacteaza un testament
olograf singur, fie, daca recurge la autoritati, face un testament autentic.
Testamentul mistic poate sa fie scris de catre testator sau de catre o alta
persoana, sau poate fi dactilografiat dar, in toate cazurile, trebuie sa fie semnat de
catre testator.
El trebuie apoi strins si sigilat si prezentat judecatorului delegat pentru
efectuarea actului de suprascriere potrivit art. 864 C. civ. Daca testamentul nu a fost
sigilat in mod corespunzator, astfel incit s-ar putea inlocui testamentul acesta va fi
declarat nul. Judecatorul caruia i se prezinta testamentul intocmeste un proces -verbal
prin care se constata prezentarea testatorului, faptul ca a fost identificat si declaratia
acestuia ca testamentul reprezinta vointa sa si ca a fost semnat de catre el. Cind
testatorul nu poate vorbi declaratia ca testamentul este al sau o va face inscris “in
capul actului de subscriptie” (art.866 C. civ.). Actul de suprascriere va fi semnat de
catre testator si de catre judecator, iar data testamentului va fi aceea din actul de
suprascriere. Daca testatorul nu poate semna actul de suprascriere din cauze
ulterioare datei redactarii si semnarii testamentului se va face mentiune despre
aceasta in procesul verbal. Potrivit art.864 alin.8 C. civ. procesul- verbal de
suprascriere trebuie intocmit fara intrerupere prin aceasta legiuitorul cautind sa
inlature pericolul inlocuirii testamentului. Testamentul poate fi pastrat atit de catre
testator, sau de catre o alta persoana dar si de catre judecatoria la care s-au efectuat
formalitatile de suprascriere. Ulterior decesului testatorului formalitatile necesare sunt
la fel ca in cazul testamentului olograf.
In cazul in care formalitatile reglementate de lege nu au fost respectate
testamentul mistic va fi, potrivit art.886 C. civ. lovit de nulitate absoluta. Inscrisul
testamentar ar putea reprezenta, intr-o atare situatie, un testament olograf, daca a fost
scris, semnat si datat in intregime de catre testator.

Sectiunea a II-a. Testamentele privilegiate.


77

Pentru imprejurari exceptionale, cind nu exista posibilitatea de a recurge la


autentificarea unui testament in conditiile analizate mai sus, Codul civil (art.868-886)
reglementeaza modul de autentificare in conditii simplificate sub forma testamentelor
privilegiate. Cei aflati in imprejurarile exceptionale determinate de legiuitor, asa cum
vom vedea in cele ce urmeaza, pot recurge la testamentul olograf respectind regulile
specifice acestuia, dar pot testa si in formele special reglementate pentru astfel de
imprejurari, realizind testamente autentice simplificate. Aceste forme testamentare
sunt:testamentul militarilor, testamentul facut pe timp de boala contagioasa si
testamentul maritim.

a)Testamentul militarilor.

Militarii aflati pe teritoriu strain in misiune, sau prizonieri la inamic ori pe


teritoriul tarii intr-o localitate asediata sau intr-un loc fara comunicatie cu exteriorul
din cauza razboiului (art.87o C. civ.) pot testa, potrivit art.868 C. civ., in fata
comandantului militar al unitatii sau in fata unui alt ofiter asistat de doi martori. In
cazul in care militarul, bolnav sau ranit fiind, este internat intr-un spital militar va
putea testa in fata medicului militar sef, asistat de comandantul militar al spitalului
(art.869 C. civ.)

b) Testamentul facut in timp de boala contagioasa.

In cazul in care o localitate este izolata din cauza ciumei sau a unei alte boli
contagioase, potrivit art.872 C. civ., persoanele aflate intr-o astfel de localitate pot
testa in forma autentica in fata unui membru al consiliului local asistat de doi martori.
Recurgerea la aceste forme testamentare nu este admisa daca in localitatea respectiva
exista birou notarial.

c) Testamentul maritim.

In cazul persoanelor aflate in calatorie pe mare, fie ca sunt calatori, fie ca sunt
membri ai echipajului, potrivit art.874 si 875 C. civ., acestea pot testa in forma
autentica simplificata, dar numai atita timp cit vasul se afla in calatorie pe mare si nu
atunci cind se afla ancorat la tarm. De asemenea nu se poate recurge la aceasta forma
simplificata nici atunci cind vasul, desi se afla pe mare, se apropie de un tarm strain
unde se afla un agent consular la Romaniei. In acest caz se va testa in formele
testamentare ordinare. Cu atit mai mult nu se va putea recurge la forma simplificata
de testament cind vasul se apropie de tarmul Romaniei.
Potrivit art.874 si 881 C. civ. testamentul maritim se intocmeste in fata
comandantului navei sau a unui inlocuitor al sau, asistat de ofiterul intendent de bord
78

sau inlocuitorul sau si de doi martori. Testamentul se redacteaza in doua exemplare


originale si nu poate cuprinde dispozitii in favoarea ofiterilor instrumentatori, daca nu
sunt rude in grad succesibil sau sot cu testatorul (art.883 C. civ.). Daca testatorul este
chiar comandantul navei sau unul din cei desemnati de lege sa primeasca
testamentele intocmite in astfel de conditii, testamentul se fa face in fata persoanei
care urmeaza testatorului in ordine ierarhica (art.875 C. civ.). Cind vasul ancoreaza
intr-n port strain in care se afla un agent consular roman, un exemplar al tstamentului
se preda acestuia pentru a fi expediat in tara. Daca vasul ancoreaza intr-un port
romanesc ambele exemplare se predau organului portuar pentru a fi trimise biroului
notarial de la domiciliul testatorului(art. 877-878 C. civ. ). Daca la domiciliul
testatorului exista mai multe birouri notariale testamentul se va trimite, potrivit art. 68
din Legea nr. 36/1995 si art.43-44 din Regulament, biroului notarial care tine registrul
de evidenta a succesiunilor din circumscriptia domiciliului testatorului. Nerespectarea
acestor formalitati se sanctioneaza cu nulitatea.

d) Reguli comune testamentelor privilegiate.


Pe linga regulile cerute pentru fiecare testament privilegiat in parte trebuie
avute in vedere si unele reguli comune pentru toate aceste forme testamentare. Astfel
testametele privilegiate trebuie sa fie semnate de testator, de agentul instrumentator si
de catre martori, avind evident forma scrisa. Daca testatorul nu stie sau nu poate sa
scrie se va face mentiune despre aceasta, iar in cazul martorilor in mod obligatoriu
trebuie sa semneze testamentul cel putin unul dntre ei, iar daca unul nu poate semna
se va face mentiune despre cauza acestei neputinte (art.884 C. civ.). Toate
testamentele privilegiate produc efecte, evident de la data decesului testatorului, dar
spre deosebire de testamentele ordinare ele nu au decit efecte limitate in timp.
Testamentele militarilor si cele facute pe timp de boala contagioasa isi inceteaza
valabilitatea in termen de 6 luni de la data incetarii conditiilor speciale care au
determinat inticmirea lor (art.871 si 873 C. civ.). Testamentul maritim isi inceteaza
valabilitatea in termen de 3 luni de la data cind testatorul a ajuns intr-un loc in care
poate testa in forme ordinare (art.882 C. civ.). Se mai considera ca pe linga forma
scrisa si semnaturile precizate si datarea acestor testamente este un element esential
pentru a se putea aprecia existenta imprejurarilor care au determinat folosirea acestor
forme de testament.

Sectiunea a II-a. Alte forme testamentare.

Evolutia vietii economico-sociale a impus legiuitorului solutii legislative si cu


privire la alte modalitati de a dispune pentru cauza de moarte. In primul rind exista
reglementari speciale privitoare la dispozitiile testamantare care au ca obiect sume de
bani depuse la CEC sau la alte unitati bancare si apoi cu privire la testamentele
cetatenilor romani aflati in strainatate.
79

a) Testamentul privind sumele de bani depuse la CEC sau alte unitati


bancare.

Titularii depunerilor de sume de bani la CEC au posibilitatea de a dispune de


aceste sume prin una din formele testamentare ordinare sau privilegiate . Legiuitorul a
reglementat insa si o forma simplificata la care depunatorii pot recurge, denumita
clauza testamentara, sau dispozitie testamentara. Potrivit art.22 din Statutul CEC
aprobat prin H.G. nr.888/1996, in baza art.8 din Legea nr.66/1996 privind
reorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din Romania in societate bancara
pe actiuni “Titularul depunerii are dreptul sa indice CEC persoanele carora urmeaza
sa li se elibereze sumele depuse, in caz de deces. Depunerile asupra carora nu s-au
dat dispozitii testamentare se elibereaza de CEC mostenitorilor legali sau
testamentari”61. O dispozitie pentru cauza de moarte privind sumele depuse la CEC,
sub forma clauzei testamentare o poate da numai titularul libretului, chai daca suma a
fost depusa pe numele sau de catre alta persoana.
Clauza testamentara este considerata in doctrina ca fiind un legat cu titlu
particular, si deci supusa regulilor de validitate ale testamentului in general 62. Sub
aspectul formei clauza testamentara se abate de la regulile testamentului olograf caci
nu trebuie sa fie scrisa in intregime si datata de mina testatorului. Trebuie insa sa fie
semnata de catre acesta. Libretul precum si fisa de cont sunt completate de catre
functionarul CEC, dar poarta semnatura depunatorului. Clauza este considerata din
acest punct de vedere un testament olograf simplificat.
Persoana care dispune in acest fel trebuie, asadar, sa stie sa scrie si sa citeasca.
In acest mod se poate, evdent, dispune in favoarea unei singure persoane sau a
mai multora, in acest din urma caz cei in favoarea carora s-a dispus avind drepturi
egale asupra sumei din libret. In cazul in care dispunatorul are mai multe depuneri si
doreste sa dispuna pentru cauza de moarte in acest mod va trebui sa uzeze de clauza
testamentara pentru fiecare depunere in parte.
Clauza testamentara fiind considerata asadar o liberalitate pentru cauza de
moarte produce efcete la decesul titularului de libret spre deosebire de clauza de
imputernicire, reglementata de art. 21 din Statut, ale carei efecte inceteaza la data
decesului titularului depunerii. Legatarul va dobindi sumele de care s-a dispus astfel
in cuantumul existent la data decesului titularului si nu in cuantumul de la data

61Textul este aproape identic cu cel din art. 19 din vechiul Statut CEC aprobat prin Decr. nr.
37l/1958, abrogat prin art. 9 din Legea nr. 66/l996, precizindu-se mai corect insa ca depunerile in
legatura cu care nu s-au dat dispozitii testamentare se vor elibera mostenitorilor legali, dar si
testamentari, fata de vechiul text care prevdea ca sumele se vor elibera numai mostenitorilor
legali.
62A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 226-229;Fr. Deak, op. cit. pag. 222;C. Statescu, op.
cit. pag. 169;Dan Chirica, op. cit. pag. 11o.
80

stipularii clauzei.
Pina la moartea sa titularul libretului are posibilitatea sa adauge alte sume sau
sa le retraga pe cele existente, in tot sau in parte. Este vorba in acest din urma caz de
o revocare partiala sau totala a legatului. Revocarea legatului se poate realiza atit prin
anularea clauzei testamentare cit si printr-un alt testament, ordinar sau privilegiat. Nu
este necesara o simetrie a formelor testamentare in acest sens. Fata de CEC insa
revocarea produce efcete numai din momentul instiintarii. Ca la orice forma
testamentara lipsa discernamintului duce la anularea actului.63
Daca dispunatorul este minor, (care a implinit 16 ani) se vor aplica dispozitiile
art. 8o7. C. civ. in sensul ca sumele de care dispune impreuna cu celelalte bunuri
testate sa nu depaseasca cota de ½ din ceea ce ar fi putut testa daca era major. Prin
art. 11 din Statut in cazul minorului care a implinit 16 ani se deroga de la regulile de
drept comun in sensul ca el poate dispune prin clauza testamentara de sumele depuse
la CEC numai daca se intretine singur.
In masura in care nu s-a dispus pentru cauza de moarte, prin clauza
testamentara, de sumele depuse la CEC, acestea se vor elibera mostenitorilor legali
sau testamentari, potrivit art.22 din Statut, care isi vor dovedi calitatea de mostenitor
prin certificatul de mostenitor eliberat de notar sau prin hotarirea instantei de
judecata.
Legatarul in favoarea caruia s-a dispus prin clauza testamentara are si el
obligatia, ca orice mostenitor sa accepte mostenirea in termenul de acceptare
reglementat de art.7oo C. civ. putind apoi sa ceara sumele de la CEC oricind, caci
acest depuneri sunt imprescriptibile potrivit art.3 din Legea nr.66/1996 si art.24 din
Statut, precum si art.23 din Decretul nr.167/1958.
In ce priveste depunerile la alte unitati bancare, cu toate ca in Legea nr.58/1998
nu exista dispozitii legale identice cu cele din Legea nr.66/1996, credem ca prin
asemenare se pot aplica regulile clauzei testamentare analizate mai sus, mai ales ca
ele se si aplica in practica.64

b) Testamentul facut de cetatenii romani in strainatate.

Codul civil prevede in art.885 ca :”romanul ce s-ar afla in tara straina va putea
face testamentul sau, sau in forma olografa, sau in forma autentica intrebuintata in
locul unde se face testamentul”. Asadar, cetateanul roman aflat in strainatate va putea

63A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 438/1989, in Dreptul nr. 1-2/1990, pag. 127-128.
In ce priveste reductibilitatea legatului realizat in aceasta forma, a se vedeaGh. Brenciu, V.
Panturescu, Reductibilitatea legatelor al caror obiect este constituit de depunerile pe librete CEC
asupra carora defunctul titular a prevazut o clauza testamentara, in R. R. D. nr. 1/1984, pag. 16-
17.
64IN acelasi sens, E. Safta-Romano, op. cit. pag. 2o5. In sens contrar, Fr. Deak, op. cit. pag.
225.
81

testa in forma olografa dupa legea romana, chiar daca legea straina nu prevede
aceasta forma testamentara, prin exceptie de la regula locus regit actum. In privinta
testamentului autentic vor trebui respectate regulile legii locului unde se intocmeste
testamentul. In Doctrina s-a admis insa ca cetatenii romani aflati in strainatate pot
testa in forma autentica potrivit legii romane in fata agentilor nostri consulari sau
diplomatici65. Controversa s-a nascut insa cu privire la faptul daca art.885 C. civ.
permite, in aplicarea regulii locus regit actum, folosirea numai a acestei forme
testamentare sau se poate recurge si la alte forme admise de legea locului. Intr-o
prima opinie66s-a sustinut ca nu pot fi utilizate si alte forme testamentare decit
testamentul autentificat dupa legea locului. Intr-o a doua opinie67s-a sustinut insa ca
referirea textului la testamentul autentic are numai un caracter enuntiativ, asa incit pot
fi utlizate si alte forme testamentare prevazute de legea locului si chiar forme
nereglementate de legea romana.
Legea nr.1o5/1992 a transat insa chestiunea (art.68 alin.3) in sensul ca in cazul
testamentelor cu element de extraneitate, ele sunt valabile daca se respecta formele
cerute de legea nationala (lex patriae) sau legea domiciliului testatorului(lex
domicilii), ori de legea locului intocmirii testamentului, (lex loci testamenti) in
vigoare la data redactarii lui sau la data deschiderii mostenirii. Asa fiind, dupa cum
judicios s-a argumentat in literatura juridica68, art.885 C. civ. trebuie considerat
modificat implicit intrucit contine dispozitii contrare Legii nr.1o5/1992, iar in ce
priveste validitatea testamentelor intocmite de romani in strainatate se apica regulile
din acest din urma act normativ.

CAPITOLUL III

LEGATELE SI ALTE DISPOZITII TESTAMENTARE

Sectiunea a I-a. Legatele si desemnarea legatarilor.

Cu toate ca testamentul poate cuprinde acte juridice multiple, de naturi diferite,


asa cum am precizat mai sus, principalele sale dispozitii se refera la transmisiunea
65A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 242.

66A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 37o-371.

67A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al Baicoianu, op. cit. pag. 872;M. Eliescu,
op. cit. pag. 242-243.

68A se vedea, I. P. Filipescu, Drept international privat, Editura Proarcadia, Bucuresti, vol.
II. pag. 198
82

patrimoniului, a unei fractiuni din acesta sau numai a unor bunuri singulare caatre
anumite persoane desmnate de catre testator. Aceste dispozitii testamentare poarta
denumirea de legate iar cei care beneficiaza de ele se numesc legatari. Legatul poat fi
definit, asadar, ca fiind actul juridic cu titlu gratuit, cuprins intr-un testament prin care
testatorul dispune pentru cauza de moarte, de bunurile sale 1. Caracterele juridice pe
care le-am analizat ca fiind ale testamentului privesc de fapt, asa cum am aratat si cu
acel prilej, legatul.
Astfel, din definitia pe care am dat-o rezulta ca legatul este un act juridic cu
titlu gratuit, la fel ca si donatia, deosebirea fata de aceasta constind in aceea ca el este
un act mortis cauza pe cind donatia este un act juridic inter vivos. Testatorul nu
primeste in schimbul bunurilor pe care le transmite legatarului nici un
contraechivalent. Caracterul gratuit se mentine chiar in ipoteza legatului cu sarcini de
natura patrimoniala in limita desigur a folosului pur gratuit. Spre deosebire de donatie
tastatorul nu-si micsoreaza cu nimic patrimoniul sau in timpul vietii, efectele
testamentului, prin intermendiul legatului, se produc numai la moartea sa (art. 8o2 C.
civ.).
Din caracterul personal al testamentului rezulta consecinta ca testatorul trebuie
sa desemneze personal pe legatar. Asadar, vointa testatorului nu poate fi exprimata
prin reprezentare. Testamentul prin care testatorul lasa desemnarea legatarului unei
terte persoane fara ca el sa aiba vreo contributie la aceasta, asa numitul legat cu
facultate de alegere, este lovit de nulitate. In lumina acestor precizari nu credem ca
este valabil legatul facut unei persoane desemnate de testator, cu sarcina predarii
bunurilor unei alte persoane aleasa de catre legatar sau de catre un tert. S-a spus ca in
acest caz legatarul este desemnat de catre testator fiind astfel indeplinite cerintele art.
8o2 C. civ. chiar daca beneficiarul acelei dispozitii testamentare este determinat dupa
moartea dispunatorului de catre asa zisul legatar sau de catre tert. In acest caz,
consideram noi persoana desmnata de catre testator este mai degraba un executor
testamentar iar adevaratul legatar este cel caruia trebuie sa i se predea bunurile. Or
acesta, prin ipoteza nu este desemnat de catre testator ci, dupa moartea acestuia, de
catre alte persoane, ceea ce este inadmisibil caci bine s-a precizat ca desemnarea
legatarului trebuie “sa fie expresia personala si directa a vointei testatorului” 2.
Testatorul nu poate avea o vointa liberala decit fata de o persoana determinata sau cel
putin determinabila dupa criteriile stabilite de catre el. Este, in schimb de acceptat
legatul facut unor persoane determinate de catre testator, cu facultatea ca repartizarea
intre ele a bunurilor legate sa fie facuta de catre un tert, care apare ca un mandatar in
aceasta privinta. De aceasta data, asadar, desemnarea legararilor este facuta de catre
testator personal, tertul facind doar operatia de determinare a intinderii drepturilor ce
1C. Statescu, op. cit. pag. 172.

2A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 251. Pentru opinia contrara a se vedea, Fr. Deak, op.
cit. pag. 23o.
83

se cuvin legatarilor, ceea ce nu afecteaza validitatea testamentului din acest punct de


vedere. De asemenea inclinam sa acceptam legatul facut unei persoane care sa fie
aleasa dintr-un cerc restrins de persoane stabilit de catre testator(persona incerta ex
certis personis). In acest caz testatorul a determinat cel putin cercul persoanelor din
care tertul sa determine pe legatar, precum si, fapt de subliniat, si criteriul pe care
tertul trebuie sa-l aiba in vdere. Bunaoara testatorul lasa o suma de bani din care sa se
acorde o bursa unuia dintre cei mai buni absolventi ai unei facultati, care sa fie ales
de catre decanul facultatii.
In acest caz legatarul nu este determinat, dar este determinabil dupa citeriile
stabilite de catre testator3.
Din caracterul solemn al legatului rezulta ca desemnarea legatarului trebuie sa
se faca printr-una din formele testamentare consacrate de legiuitor. Este considerat
nul asa numitul legat secret, adica legatul oral comunicat de catre testator
mostenitorilor sai inainte de a muri, dar necuprins in testament. De asemenea va fi
considerat nul legatul in favoarea unei persoane nedeterminate sau insuficient
determinate. Persoana legatarului trebuie sa fie macar determinabila prin elemente din
cuprinsul testamentului. De pilda testatorul dispune in favoarea colaboratorului pe
care-l va avea la data decesului sau. Posibilitatea determinarii legatarului trebuie
raportata la momentul deschiderii mostenirii. Capacitatea succesorala a acestuia se
raporteaza tot la acest moment in lumina prevederilor art.654 C. civ. chiar atunci cind
legatul priveste o persoana conceputa doar.4
Desemnarea legatarilor se poate face in mod direct prin indicarea numelui si
prenumelui sau a unor calitati in functie de care sa poata fi identificati, ca de pilda
frate, nepot etc. Se vorbeste de o determinre indirecta cind se realizeaza prin
exheredarea unor mostenitori legali care duce la marirea cotei cuvenite celorlalti
mostenitori. In acest caz se considera ca exheredarea directa partiala a unor
mostenitori legali are valoare de legat cum tot astfel instituirea directa de legatari
valoreaza cu exheredarea indirecta, totala sau partiala a unor mostenitori legali.

Sectiunea a II-a. Clasificarea legatelor in functie de obiectul lor.


Clasificarea legatelor se poate face in functie de obiectul lor si de modalitatile
care le afecteaza. Ne vom referi mai intai la clasificarea legatelor din punct de vedere
al obiectului lor.
Codul civil prevede in art.887 cu titlu de principiu ca”se poate dispune prin
testament de toata sau de o fractiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe
obiecte determinate”. Se desprinde astfel concluzia ca obiectul unui legat poate fi

3A se vedea pentru discutiile existente, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 535-
536, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 883-885, M. Eliescu, op. cit.
pag. 251.
4Tribunalul Suprem a considerat ca este nul legatul facut chiar indirect in favoarea unui
animal. A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1364/198o, in C. D. 198o, pag. 89-91.
84

format din universalitatea de bunuri apartinind lui de cujus (universitas bonorum) sau
din unele bunuri privite in individualitatea lor. Atunci cind este vorba de intreaga
avere a testatorului legatul este universal;cind este vorba de o parte a acesteia legatul
este cu titlu universal. Daca obiectul legatului il formeaza unele bunuri determinate
avem de a face cu legatul cu titlu particular. Legatele universale si cele cu titlu
univesal au aceeasi natura juridica, intre ele existind doar o deosebire de natura
cantitativa. Legatul cu titlu particular se deosebeste insa calitativ de celelalte intrrucit
in vreme ce legatarii universali si cei cu titlu universal raspund de datoriile si sarcinile
succesiunii, caci mostenesc o universalitate, legatarul cu titlu particular nu raspunde
de datorii si sarcini, dobindind doar un drept determinat privitor la bunul sau bunurile
individualizate in testament.

1. Legatul universal. Definitia pe care o da art.888 C. civ. legatului universal


in sensul ca aaaceste ar fi “. . . dispozitia prin care tstatatorul lasa dupa moarte-i, la
una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale “ a fost criticata 5 a fost
criticata in sensul ca ar lasa impresia ca ceea ce caracaterizeaza legatul universal este
faptul ca legatarul ar culege in fapt intreg patrimoniul succesoral, or in realitate nu
foloasele efective, adica emolumentul primit este ceea ce-l caracterizeaza ci vocatia
la universalitate. In adevar legatarul universal s-ar putea intimpla sa primeasca numai
o parte din lasamintul succesoral, cind de pilda testatorul instituie mai multi legatari
uiversali sau cind mai exista si alte legate, sau sarcini prin care emolumentul
succesoral se reduce. Se poate chiar ca intreg emolumentul succesoral sa fie absorbit
de celelelate legate sau sarcini legatul prin vocatia la universalitate instituita de
testator, pastrindu-si caracterul de legat universal. Definitia este in realitate corecta
caci legiuitorul precizeaza expres ca in acest caz testatorul lasa universalitatea
bunurilor la unul (dar aceasta este numai o ipoteza) sau la mai multi legatari ceea ce
acrediteaza din capul locului ideia vocatiei la universalitate iar nu neaparata primirea
efectiva a acesteia, de vreme ce in cea de a doua ipoteza se accepta existenta mai
multori legatari universali care urmeaza sa imparta intre ei emolumentul succesoral.
Ba mai mult se poate intimpla ca intreaga mostenire sa fie absorbita de celelalate
legate si datorii sau sarcini cind se vorbeste de asa numitul legat universal fara
emolument. S-a precizat insa ca in acest caz instantele de judecata sunt chemate sa
aprecieze daca testatorul nu a avut in realitate intentia de a desemna un executor
testamentar iar nu un legatar universal6. Daca se ajunge la aceasta din urma concluzie
de ineficacitatea vreunui legat vor profita numai mostenitorii legali iar nu asa numitul
legatar universal care este de fapt numai un executor testamentar.
Am demonstrat astfel ca legatul universal nu se refera la bunuri determinate
5A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 253;C. Statescu, op. cit. pag. 173.

6A se vedea, C. Hamangiu, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. vol. III, pag. 9o4;M.
Eliescu, op. cit. pag. 254.
85

conferind vocatie la universalitate. Emolumentul cules se va vedea abia la data


deschiderii succesiunii intrucit pina in acel moment pot interveni modificari
determinate de insasi mobilitatea vietii juridice. Pot astfel interveni vinzari-cumparari
de bunuri, donatii pieirea unora din acestea. Vocatia la universalitate se pastreaza insa
neatinsa. Instrainarea unor bunuri de catre insusi testatorul, sau facerea unui nou
testament prin care se instituie un legat cu titlu particular sau incheierea unui
antecontract de vinzare-cumparare, s-a precizat7 in practica judiciara ca nu au
semnificatia unei revocari a legatului universal, ci influienteaza numai emolumentul
ce va fi cules de un atare legatar.
Pentru instituirea unui legatar universal nu se cer formule sacramentale fiind
suficient sa rezulte intentia testatorului de a face un astfel de legat. In practica au fost
considerate legate universale, cu toate ca nu s-a folosit aceasta expresie:
- legatul tuturor bunurilor mobile si imobile;
- legatul nudei proprietati a ntregii mosteniri. S-a considerat ca dupa incetarea
uzufructului nuda proprietate se intregeste si devine proprietate deplina.
- legatul cotitatii disponibile, intrucit s-a argumentat, in lipsa de mostenitori
rezervatari sau in cazul ca cei existenti nu pot sau nu vor sa vina la mostenire,
legatarul are vocatie la intreaga mostenire. S-a precizat insa 8 ca in acest caz se
impune a se cerceta daca testatorul nu a avut totusi intentia de a limita vocatia
legatarului numai la cotitatea disponibila calculata in raport de situatia din ziua
redactarii testamentului;
- legatul prisosului sau al ramasitei dupa ce se executa celelalte legate cuprinse
in testament, intrucit se considera ca daca ceilalti legatari nu pot sau nu vor sa vina la
mostenire legatarul instituit prin aceasta formula, a prisosului sau a ceea ce ramine,
va culege intreaga mostenire. Si in acest caz se impune a se cerceta daca nu cumva
testatorul nu a avut intentia sa limiteze vocatia legatarului numai la o parte din
mostenire si daca nu exista si mostenitori rezervatari9.

2. Legatul cu titlu universal. Legatul cu titlu universal confera legatarului


vocatie numai la o cota parte din universalitatea bunurilor testatorului. Ceea ce este
caracteristic legatului cu titlu universal, la fel ca in cazul celui universal este vocatia
legatarului la o fractiune din mostenire iar nu emolumentul cules.
Potrivit art.894 C. civ. sunt considerate legate cu titlu universal:
- legatul unei fractiuni din mostenire, ca, de pilda, legatul unei jumatati sau a

7A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. civ. nr. 552/1953, in C. D. 1952-1954, Vol. I. pag.
115-117;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1939/1972, in Repertoriu. . . . , pe anii 1969-1975, pag.
212-213;Trib. jud. Timis, dec, civ. nr. 417/1973, in R. R. D. Nr. 11/1973, pag. 168.
8A se vedea, O. Capatina, Nota la incheierea nr. 3o8/1956 a Not. de Stat al raionului 1 Mai
Bucuresti, in L. P. nr. 11/1956, pag. 139o-1393.

9A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 254-255 si bibliografia acolo indicata.


86

unei treimi din aceasta etc.;


- legatul tuturor buurilor mobile;
- legatul tuturor bunurilor imobile;
- legatul unei fractiuni din bunurile imobile;
- legatul unei fractiuni din bunurile mobile.
Asa cum s-a precizat in literatura juridica10, in cazul in care un minor intre 16 si
18 ani face un legat cu privire la intreaga sa mostenire, acest legat nu va fi un legat
universal ci un legat cu titlu universal intrucit art.8o7 C. civ. prevede ca minorul nu
poate dispune decitde jumatate din bunurile de care poate dispune persoana majora.
Aceasta inseamna ca el va putea dispune numai de cota de ½ din averea sa, daca nu
are mostenitori rezervatari si de ½ din cotitatea disponibila daca are mostenitori
rezervatari. Daca s-a dispus, asadar, peste aceste cote de catre minorul cu capacitate
de exercitiu restrinsa, legatul va fi reductibil la aceste cote, motiv pentru care este
considerat legat cu titlu universal si nu legat universal.
Enumerarea facuta de art.894 C. civ., fiind o enumerare exhaustiva, inseamna
ca toate celelalte legate, care nu sunt legate universale, trebuie considerata legate cu
titlu particular. Asa, de pilda, legatul tuturor imobilelor dintr-o localitate va trebuie
considerat legat cu titlu particular si nu cu titlu universal, intrucit pentru a fi
considerat legat cu titlu universal ar fi trebuit sa se dispuna de toate bunurile imobile
sau de toate bunurile mobile in general si numai dintr-o anumita localitate. Tot legat
cu titlu particular va fi considerat si cel care are ca obiect toate bunurile mobile cu o
anumita destinatie11. De altfel si legatul tutror bunurilor imobile sau cel al tuturor
bunurilor mobile sunt legate cu titlu universal numai pentru ca subt enumerate in mod
expres de art.894 C. civ. (si aceasta le confera vocatie la universalitate) caci altfel, in
mod firesc ar fi trebuit considerate legate cu titlu particular caci bunurile mobile sai
imobile dintr-o succesiune nu reprezinta in sine o universalitate.
Intrucit obiectul legatului cu titlu universal este o cota parte determinata din
mostenire legatarul nu poate profita de cota ce i s-ar fi cuvenit altui legatar cu titlu
universal in ipoteza ca nu ar putea sau nu ar voi sa vina la mostenire. De o astfel de
cota vor putea beneficia insa legatarii universali sau mostenitorii legali. Legatarul cu
titlu universal va putea profita insa de renuntarea sau inlaturarea de la mostenire a
legatarului cu titlu particular sau a mostenitorilor rezervatari daca prezenta acestora ar
fi micsorat fractiunea care i se cuvenea lui.
3. Legatul cu titlu particular. Codul civil nu da o defintie pozitiva legatului
cu titlu particular, sau singular, ci art.894 alin.2 prevede doar ca toate legatele care nu
sunt cu titlu universal si, evident, universale, sunt legate cu titlu particular. Acest
legat, asadar, confera legatarului vocatie la unul sau mai multe bunuri determinate,
indiferent de valoarea acestora, spre deosebire de legatele universale sau cu titlu
10A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 256, C. Statescu, op. cit. pag. 175, Fr. Deak, op. cit.
Pag. 236.
11A se vedea. C. Statescu, op. cit. pag. 175.
87

universal care confera vocatie (chemare) la o universalitate sau la o parte din aceasta .
Subliniem de asemenea tot ca o deosebire de ordin calitativ a legatului cu titlu
particular de cel universal si de cel cu titlu universal care consta in aceea ca legatul cu
titlu particular nu atrage raspunderea legatarului pentru pasivul mostenirii (art.9oo C.
civ.). Valoarea legatului cu titlu particular poate fi mai mare decit cea a legatului
universal sau cu titlu universal, ceea ce demonstreaza odata in plus ca nu
emolumentul in sine conteaza ci vocatia pe care o confera fiecare legat in parte.
Legatul cu titlu particular poate avea ca obiect atit bunuri corporale, individual
determinate sau de gen, cit si bunuri incorporale, cum sunt creantele. Cele mai adesea
se confera legatarului dreptul de proprietate asupra bunurilor, fie exclusiva, fie o cota
ideala sau numai nuda proprietate dar se pot conferi si alte drepturi reale ca
uzufructul, abitatia etc. Potrivit art.903 C. civ. prin lucrul legat trebuie sa intelegem si
accesoriile necesare in starea in care se afla la moartea testatorului, iar potrivit art.9o4
alin.2-3 C. civ. legatarul are dreptul, in cazul imobilelor, si la imbunatatirile si
constructiile nou efectuate de catre testator ulterior intocmirii testamentului. Nu are
dreptul insa, potrivit art.9o4 alin.1 C. civ. la achzitiile noi de imobile alaturate celui
testat, prin care acesta din urma se mareste, decit daca testatorul face o noua
dispozitie testamentara care sa le cuprinda si pe acestea. In cazul in care legatul are
drept obiect un lucru de gen nedeterminat calitativ, art.908 prevede ca persoana tinuta
la executarea legatului este obligata sa dea un lucru de calitate mijlocie. Daca insa
testatorul a dispus ca alegerea calitatii sa fie efectuata de catre legatar acestava putea
opta pentru calitatea cea mai buna.
Este posibil, asa cum am aratat mai sus, ca testatorul sa lase nuda proprietate
unei persoane, iar uzufructul alteia. In legatura cu un astfel de legat s-au ridicat mai
multe probleme in practica judecatoreasca si de asemenea s-au nascut discutii in
literatura de specialitate, astfel ca se impun unele precizari.
In ce priveste natura juridica a legatului nudei proprietati nu sunt controverse
caci acesta, in adevar, nu poate fi decit universal in ipoteza cind nuda proprietate
priveste intregul patrimoniu al defunctului;cu titlu universal cind priveste o fractiune
a acestuia;si cu titlu particular daca priveste unul sau mai multe bunuri determinate.
De asemenea nu exista controversa nici in privinta legatului in uzufruct atunci cind
uzufructul este stabilit cu privire la unul sau mai multe bunuri singulare, caci acest
legat nu poate fi decit unul cu titlu particular. Discutii s-au nascut insa in legatura cu
calificarea juridica a legatului in uzufruct atunci cind el este stabilit asupra intregii
mosteniri sau a unei fractiuni din aceasta. S-a sustinut atit teza ca un astfel de legat
are caracterul unui legat universal, atunci cind are ca obiect intreaga mostenire, si cu
titlu universal cind obiectul sau este uzufructul unei parti din aceasta 12;teza ca legatul
in uzufructul intregii mosteniri dar si acela care priveste o fractiune a acesteia sunt

12A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 273-277; M.
Eliescu, op. cit. pag. 258-259.
88

legate cu titlu universal13, cit si teza potrivit careia legatul uzufuctului este, in toate
cazurile (inclusiv atunci cind priveste intreaga mostenire sau o fractiune a acesteia),
un legat cu titlu particular.14
In ce ne priveste ne raliem acestei din urma opinii. In adevar legatul in uzufruct
nu poate fi calificat niciodata legat universal chiar si atunci cind uzufructul vizeaza
intreaga avere a defunctului intrucit legatarul nu are chemare la intreaga mostenire. El
dobindeste numai folosinta si fructele patrimoniului succesoral pe o durata
determinata sau in cel mai bun caz pe durata vietii legatarului, neputind insa avea
niciodata vocatie la dobindirea totalitatii drepturilor care compun masa succesorala.
Asa fiind, de ineficacitatea legatului nudei proprietati vor profita mostenitorii legali iar
nu legatarul uzufructului. In schimb, asa cum am aratat, legatarul universal al nudei
proprietati are vocatie la dobindirea intregii mosteniri in plina proprietate . Lui ii va
profita stingerea uzufructului sau ineficacitatea legatului in uzufruct. In alta ordine de
idei, acest legat nu este amintit de art.894 C. civ. printre legatele cu titlu universal, iar,
asa cum am precizat, aceasta enumerare este exhastiva.
Asadar, concluzia care se impune este aceea ca legatul uzufructului este un
legat cu titlu particular chiar in ipoteza in care are ca obiect o universalitate sau o
fractiune din universalitate. Nu se poate pune semnul egalitatii intre uzufructul
universal sau cu titlu universal si legatul universal sau cu titlu universal. Calificarea
uzufructului ca universal sau cu titlu universal vizeaza numai obiectul dreptului de
uzufruct pe cind cea a legatelor universale vizeaza vocatia la mostenire. Nici faptul ca
legatarul in uzufructul intregii mosteniri sau a unei fractiuni din aceasta este obligat
alaturi de nudul proprietar, potrivit art.55o si 552 C. civ. , la suportatea datoriilor si
sarcinilor nu este de natura a-i schimba caracterul caci nu exista incompatibilitate intre
calificarea acestui legat ca fiind unul cu titlu particular si plata datoriilor si sarcinilor,
testatorul sau legea putind impune legatarului astfel de obligatii15.
In legatura cu legatul lucrului altuia, care vizeaza situatia in care testatorul a
dispus de un bun cert in favoarea legatarului, dar acest bun nu-i apartine nici in
momentul intocmirii testamentului si nici in acela al deschiderii succesiunii, codul
civil distinge intre situatia in care testatorul cunostea ca bunul nu-i apartine si aceea
in care el nu avea cunostinta de aceasta imprejurare. Potrivit art.9o6 C. civ. , daca
testatorul cunostea ca bunul de care a dispus nu-i apartine, legatul va fi valabil
prezumindu-se ca el a inteles sa impuna celor indatorati la executarea legatului

13A se vedea, Ph. Malaurie, Cours de droit civil. Les succesions. Les liberalites, Paris, 1989,
pag. 271;Henri Mazeaud, Leon Mazeaud, Jean Mazeaud, Lecons de droit civil, Vol. IV, Paris,
1963, pag. 82o.

14A se vedea, D. Alexandrescu, op. cit. pag. 492;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 373-374;
Fr. Deak, op. cit. pag. 242;D. Chirica, op. cit. pag. 12o-121;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 215,
224, 227.
15A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 243-244.
89

procurarea bunului si predarea acestuia legatarului.


Cel obligat la executarea legatului intr-o astfel de situatie are doua posibilitati.
Prima este aceea de a procura bunul si a-l preda legatarului si a doua este aceea de a
plati legatarului o suma echivalenta cu valoarea bunului in momentul deschiderii
succesiunii. Daca bunul a fost procurat spre a fi predat legatarului transferul
proprietatii catre legatar nu are loc in momentul deschiderii succesiunii ci in acela al
procurarii acestuia.
Daca testatorul nu cunostea ca bunul nu-i apartine si totusi a dispus de el
legatul va fi cosiderat nul potrivit art.9o7 C. civ.
Dovada faptului ca testatorul a cunoscut ca bunul nu-i apartine revine
legatarului interesat, acesta avind posibilitatea sa se foloseasca in aceste scop de orice
mijloc de proba si putind folosi chiar elemente dinafara testamentului.
Desigur, aceste reguli se aplica numai in ipoteza ca este vorba de un bun cert,
intrucit numai un astfel de bun poate apartine cuiva, caci bunurile de gen nu apartin
unui anume titular determinat. In consecinta legatul unui bun de gen va fi intotdeauna
valabil chiar daca in patrimoniul defunctului nu se gasesc atari bunuri.
Problema legatului indiviz se pune atunci cind obiectul legatului il constituie
un bun individual determinat aflat in indivziune la data deschiderii succesiunii.
In ipoteza in care testatorul a lasat cota sa ideala de proprietate dintr-un bun
determinat sau cota sa dintr-un bun determinat dintr-o universalitate, legatul este
valabil intrucit o cota ideala de proprietate este un drept absolut si exclusiv al fiecarui
coindivizar, iar aceasta se poate transmite, atit prin acte inter vivos cit si prin acte
mortis cauza, asadar inclusiv prin legate.
In ipoteza in care insa obiectul legatului il costituie nu cota ideala apartinatoare
testatorului ci bunul in integralitatea lui sau o cota determinata din acesta, se vor
aplica pri n asemanare regulile pe care le-am vazut in cazul legatului lucrului altuia.
Daca testatorul a stiut ca are numai o cota parte din bun si totusi a dispus de el in
integralitatea lui legatul va fi valabil, cel insarcinat cu executarea liberalitatii avind
obligatia, fie sa procure pentru legatar bunul in integralitatea lui, fie sa plateasca in
bani cota parte care nu i-a apartinut testatorului. Bine s-a argumentat ca de vreme ce
legea considera valabil un legat care are ca obiect un bun care nu este al testatorului
in totalitatea lui cu atit mai mult se impune a considera valabil un legat care are ca
obiect doar o cota care nu este a testatorului16.
In cazul in care testatorul a crezut numai ca bunul ii apartine in totalitate dar de
fapt nu avea decit o cota parte din acesta, legatul va fi nul pentru partea care
depaseste cota sa de proprietate. Se presupune ca el nu ar fi testat peste cota sa de
proprietate daca ar fi fost in cunostiinta de cauza.
Conchizind precizam ca enumerarea tuturor legatelor cu titlu particular nefiind
posibila amintim cu titlu de exemplu citeva:

16A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 38o;Fr. Deak. op. cit. pag. 247-248.
90

- legatul unui bun cert;


- legatul unui bun de gen;
- legatul unei creante fata de un mostenitor legal, un legatar universal sau cu
titlu universal sau fata de alt legatar cu titlu particular;
- legatul de liberare, prin care testatorul il iarta pe legatar de datoria ce avea
fata de el;
- legatul tuturor bunurilor dintr-o anumita localitate;
- legatul tuturor bunurilor testatorului din momentul intocmirii testamentului,
daca se dovedeste ca intentia sa a fost de a limita chemarea legatarului numai la acele
bunuri determinate;
- legatul unei succesiuni cuvenita lui de cujus, dar nelichidata pina la moartea
acestuia (art.894 alin.2 C. civ.) caci acea mostenire in raporturile dintre testator si
legatarul sau nu reprezinta o universalitate sau o parte din aceasta ci un grup de
bunuri determinate17

Sectiunea a III-a . Clasificarea legatelor dupa modalitatea care le


afecteaza.

1. Legatul pur si simplu. Este legatul neafectat de nici o modalitate. In acest


caz drepturile legatarului se dobindesc din momentul deschiderii succesiunii
asemanator cu situatia mostenitorilor legali. Asa fiind legatarul poate instraina, prin
acte intre vii, din momentul deschiderii succesiunii, drepturile dobindite, indiferent de
momentul acceptarii mostenirii sau de punerea sa in posesie. In cazul mortii
legatarului dupa deschiderea succesiunii drepturile lui se vor transmite propriilor
mostenitori, asa cum rezulta din prevederile art.899 C. civ. Textul se refera expres
numai la legatele cu titlu particular dar se accepta ca are aplicabilitate si in cazul
legatelor universale si cu titlu universal18.

2. Legatul cu termen. Testatorul poate sa supuna legatul unui termen, fie


suspensiv, fie extinctiv aplicindu-se regulile dreptului comun in materie de
modalitati.
In cazul termenului suspensiv executarea legatului este aminata pina la
implinirea lui (de pilda la sase luni de la deschiderea mostenirii) dar drepturile
legatarului se nasc si se pot transmite inter vivos si mortis cauza din momentul
deschiderii mostenirii. Cu alte cuvinte desi legatarul devine proprietar sau creditor din
momentul deschiderii mostenirii el nu poate cere predarea lucrului legat sau plata
creantei la deschiderea mostenirii ci numai la implinirea termenului, asa cum rezulta
17A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 949.

18. A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 888, Fr.
Deak, op. cit. pag. 249;D. Chirica, op. cit. pag. 114.
91

din prevederile art.926 si 1o22 C. civ.


In cazul legatului afectat de un termen extinctiv legatul isi produce efectele din
momentul deschiderii mostenirii, la fel ca in cazul legatului pur si simplu, dar la
implinirea termenului legatul se stinge(de pilda cind se lasa prin legat dobinzile unei
sume de bani pe o durata de timp sau dreptul la o renta pe o durata limitata.

3. Legatul sub conditie. Este acel legat a carui nastere sau stingere depinde de
un eveniment viitor si incert cit priveste producerea lui. La fel ca in dreptul comun
conditia care afecteaza legatul poate fi suspensiva sau rezolutorie.
In cazul conditiei suspensive legatarul nu devine proprietar sau creditor la data
deschiderii succesiunii ci numai de la data indeplinirii sau neindeplinirii
evenimentului (conditiei) in functie de faptul daca conditia este pozitiva sau negativa.
Daca conditia s-a realizat ea produce efecte retroactive, legatarul devenind proprietar
sau creditor din momentul deschiderii mostenirii. De pilda testatorul a dispus de
biblioteca sa juridica in favoarea legatarului cu conditia ca acesta sa termine
facultatea de drept etc.
Pina la indeplnirea conditiei, potrivit art.1o16 C. civ. legatarul poate lua masuri
conservatorii, la fel ca in dreptul comun, dar spre deosebire de dreptul comun, in
cazul predecesului legatarului inainte de realizarea conditiei acesta devine caduc si nu
trece la mostenitorii sai chiar daca post mortem conditia se realizeaza, asa cum in
mod expres prevede art.925 C. civ. S-a precizat in doctrina 19ca asa fiind practic
dreptul legatarului devine dublu conditionat caci nasterea dreptului legat depinde o
data de realizarea conditiei instituita de catre testator si a doua oara de indeplinirea
conditiei ceruta de lege si anume supravietuirea legatarului indeplinirii conditiei. Prin
acte juridice intre vii transmiterea legatului sub conditie suspensiva este posibila,
dreptul tertului dobindditor fiind insa dublu conditionat la fel ca al legatarului
transmitator.
In cazul conditiei rezolutorii drepturile legatarului se nasc din momentul
deschiderii succesiunii, la fel ca in cazul legatelor pure si simple. Daca conditia
rezolutorie se realzeaza legatul se desfiinteaza retroactiv de la data deschiderii
mostenirii. Intr-o asemenea situatie se desfiinteaza retroactiv si drepturile dobindite
de succesorii in drepturi ai legatarului, fie prin acte intre vii, fie pentru cauza de
moarte. Daca conditia rezolutorie nu se realizeaza, sau este sigur ca nu se poate
realiza drepturile legatarului se consolideaza definitiv ca si cum ar fi fost un legat pur
si simplu.
Pendente conditione legatul este transmisibil prin acte intre vii sau pentru
cauza de moarte. Mostenitorii legatarului dobindesc dreptul asupra acestuia,
indiferent ca este vorba de un legat universal, cu titlu universal sau cu titlu particular,
dar in caz de retransmitere prin testament legatul care ar avea acest obiect dterminat

19A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 251.


92

nu poate fi decit legat cu titlu particular in toate cazurile.

4. Legatul cu sarcina. Sarcina este o obligatie impusa de catre testator care


aceptind legatul trebuie sa o execute. Legatarul in acest caz trebuie sa dea, sa faca sau
sa nu faca ceva pentru a dobindi legatul. Sarcina se poate institui in cazul tuturor
legatelor.
Instituirea sarcinii, la fel ca in cazul conditiei rezolutorii, nu afecteaza
dobindirea dreptului asupra legatelor, care se nasc din momentul deschiderii
succesiunii, la fel ca in cazul legatelor pure si simple, numai ca neexecutarea sarcinii
la fel ca si nerealizarea conditiei rezolutorii va prduce efecte retroactive pina la
momentul deschiderii succesiunii.
Intrucit testamentul produce efecte numai dupa moartea testatorului nu se pot
impune legatarului obligatii care sa fie executate in timpul vietii testatorului, ci numai
dupa decesul acestuia20.
Sarcina poate fi stipulata in favoarea unui tert, in favoarea testatorului sau in
favoarea legatarului insusi.
In cazul in care sarcina este stipulata in favoarea unui tert prin ea se realizeaza
o stipulatie pentru altul si reprezinta fie o plata ce are loc pe aceasta cale fie o
liberalitate indirecta. In acest caz avem un dublu legat iar regulile privind capacitatea
de a testa si de a primi prin testament trebuie sa fie implinite nu numai in raporturile
dintre testator si legatar ci si in raporturile dintre testator si tertul beneficiar. Nu se
pune problema capacitatii de face si de a primi liberalitati insa in raporturile dintre
legatari si tertul beneficiar pentru ca, s-a spus, executarea sarcinii de ctre legatar
reprezinta doar executarea unei obligatii21
Sarcina poate fi instituita, cind e vorba de un tert, prin exceptie de la regulile
capacitatii succesorale si in favoarea unei persoane viitoare sau nedeterminate, cu
conditia ca aceasta sa existe sau sa fie determinabila la data executarii sarcinii.
In cazul sarcinii in favoarea testatorului insusi acesta are un interes material
sau moral in executarea acesteia, ca plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de
inmormintare etc.
In ipoteza in care sarcina este stipulata chiar in interesul legatarului, ne aflam
in prezenta unei liberalitati cu efectatiune speciala, subliniindu-se in doctrina ca si
testatorul are cel putin un interes de natura morala in executarea sarcinii. De pilda
cind testatorul dispune ca legatarul sa foloseasca o suma de bani pentru a-si desavirsi

20A se vedea, St. Carpenaru, op. cit. pag. 445;D. Chirica op. cit. pag. 116;Trib. Supr. col.
civ. dec. nr 1844/1956, inC. D. 1956, vol. I. pag. 364-367, dec. nr. 979/1959, in Repertoriu. . . .
pe anii 1952-1969, pag. 442. , dec. nr. 1299/1959, in C. D. 1959/pag. 193-195.

21A se vedea, Fr. Deak. op. cit. pag. 253, iar pentru parerea contrara in sensul ca tertul
beneficiar nu se afla in raport de drept cu testatorul ci numai cu gratificatul a se vedea M.
Eliescu, op. cit. pag. 188.
93

studiile.
Legatarul este liber sa accepte sau nu legatul, dar in masura in care l-a acceptat
este obligat sa execute sarcina, independent de posibilitatile sale materiale, mai mari
sau mai mici22. In caz de nexecutare a sarcinii cei interesati (beneficiarul sarcinii,
executorul testamentar, creditorii beneficiarului) pot cere in justitie execcutarea silita
si daune interese.
Potrivit art.93o C. civ. coroborat cu art.83o C. civ. se poate cere de catre orice
persoana interesata ca mostenitorii legali, legatarii sau creditorii, revocarea judiciara a
legatului. Tertul in favoarea caruia s-a instituit sarcina poate cere numai executarea
acesteia, nu si revocarea legatului caci nu are un astfel de interes.

Sectiunea a IV-a. Ineficacitatea legatelor.

Prin ineficacitatea legatelor vom intelege acele ipoteze in care ele nu-si produc
efectele pe care in principiu ar trebui sa le produca.
In privinta cauzelor care duc la ineficacitatea legatelor se amintesc in
doctrina23nulitatea, revocarea si caducitatea, dar uneori s-a mai adaugat si reductiunea
legatelor24, cu toate ca efectul reductiunii liberalitatilor excesive este tot caducitatea
acelor legate. Toate cauzele de ineficacaitate au acelasi efect si anume desfiintarea
retroactiva a legatelor, insa pe cind cauzele de nulitate(relativa sau absoluta) existau
anterior sau concomitent cu momentul intocmirii testamentului, cauzele de revocare
sau cele de caducitate sunt intotdeauna posterioare acestui moment. De asemenea, s-a
precizat in doctrina, revocarea nu trebuie confundata cu caducitatea caci revocarea se
datoreaza, in cazul celei judecatoresti, unei culpe a legatarului sau, in cazul celei
voluntare, vointei unilaterale a testatorului, iar caducitatea este determinate
intotdeauna de cauze straine atit de culpa legatarului cit si de vointa unilaterale a
testatorului25 Ea consta asa cum vom vedea in cele ce urmeaza intr-o imposibilitate
obiectiva de executare a legatului.

1. Nulitatea legatelor. Incalcarea conditiilor de fond sau de forma instituite de


legiuitor duce la nulitatea actelor juridice in general, asadar, si a legatelor. Vom avea
in consecinta cauze de nulitate care se regasesc la orice act juridic, cum sunt viciile
de consimtamint, cauza sau obiect ilicite ori imorale, precum si cauze specifice
actelor juridice pentru cauza de moarte pentru care sunt prevazute conditii de

22A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 393/1961, in C. D. 1961, pag. 184-188.

23A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 177;D. Chirica, op. cit. pag. 123;D. Macovei, op. cit.
pag. 148;L. Stanciulescu, op. cit. pag. 14o.
24A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 254.

25A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 181.


94

validitate aparte.
Astfel, de pilda, testatorul nu avea capacitatea de a dispune, nu s-au respectat
conditiile de forma instituite pentru validitatea diferitelor forme testamentare, s-a
stipulat o substitutie fideicomisara, s-au incalcat dispozitiile privind interzicerea
testamentului conjunctiv etc.
Regimul juridic al nulitatilor este cel de drept comun, cu unele deosebiri
specifice acestei materii.
Astfel in ce priveste termenul de prescriptie a actiunii in anulare prevazut de
art.9 alin.2 din Decr. nr.167/1958 acesta va incepe sa curga nu de la data incheierii
actului in cazul nostru al intocmirii testamentului, ci de la data deschiderii
succesiunii, intrucit orice efecte ale testamentului se produc numai de la aceasta
data26.
In alta ordine de idei, deosebit de regimul juridic al nulitatilor din dreptul
comun se admite ca in unele ipoteze este admisa acoperirea nulitatii legatului (chiar a
celei absolute), prin confirmare, ratificare sau executare voluntara a acestuia de catre
persoanele interesate, care ar beneficia de ineficacitatea acelui legat ca, de pilda,
mostenitorii legali sau legatarul universal, in cazul in care testamentul ar cuprinde si
legate cu titlu particular 27 . Asa dupa cum am vazut, mostenitorii legali vor putea
executa legatul cuprins intr-un testament nul pentru vicii de forma, aplicindu-se prin
analogie dispozitiile prev. de art.1167 alin.3 C. civ. privitoare la donatii. Ratificarea
va produce afecte numai fata de mostenitorii care au consimtit, in ipoteza ca exista
mai multi mostenitori.

2. Revocarea legatelor. ”Despre revocarea testamentelor si despre caducitatea


lor”Codul civil se ocupa in art.92o-931. Revocarea este de doua feluri:voluntara, cind
se datoreaza vointei unilaterale a testatorului si judecatoreasca cind este determinata
de unele fapte culpabile ale legatarului si se pronunta prin hotarire judecatoreasca.
A)Revocarea voluntara a legatelor.
Asa cum am vazut testamentul este prin esenta lui revocabil in tot cursul vietii
testatorului (art.8o2 C. civ.). Acesta nici nu poate renunta la acest drept al sau caci
orice clauza care ar limita in vreun fel, partial sau total, definitiv sau temporar,
dreptul testatorului de a-si revoca propriile dispozitii testamentare ar fi lovita de
nulitate absoluta28. In consecinta testatorul poate sa revina asupra unui testament al

26A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 257;D. Chirica, op. cit. pag. 123;Trib. Supr. sect. civ.
dec. nr. 1558/1972, in R. R. D. nr. 4/1973, pag. 176.
27A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 256;Fr. Deak, op. cit. pag. 256.

28Prin exceptie recunoasterea de copil, potrivit art. 57 alin. 3 C. fam. este irevocabila, chiar
daca este facuta prin testament. In schimb recunoasterea unei datorii facuta prin testament este
supusa regulii revocabilitatii. A se vedea in acest sens, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al.
Baicoianu, op. cit. pag. 1oo6.
95

sau, revocindu-l partial sau total pina in ultima clipa a vietii sale prin propria
manifestare unilaterala de vointa. Acest drept poate fi exercitat discretionar, fara vreo
limita si fara nevoia invocarii unor motive. Legatarul nu poate invoca vreun drept
cistigat intrucit testamentul nu produce efecte decit de la data deschiderii mostenirii.
Manifestarea de vointa revocatorie a testatorului poate fi expresa sau tacita
fiind conditionata de capacitatea de a testa a acestuia si de lipsa viciilor de
consimtamint.
Revocarea legatelor este considerata expresa atunci cind vointa revocatorie a
testatorului este exprimata direct printr-un inscris si este tacita atunci cind este dedusa
din anumite fapte sau acte juridice ale testatorului, care desi nu o precizeaza direct
impun aceasta concluzie.
a)Revocarea voluntara expresa. Potrivit art.92o C. civ., revocarea voluntara
expresa se poate realiza fie printr-un nou testament, din cele reglementate de lege, fie
printr-un act autentic. Asadar, este vorba de un act juridic solemn, iar nerespectarea
acestor forme duce la nulitatea absoluta a actului revocator.
Daca revocarea se face printr-un nou testament nu se cere ca cel ulterior sa aiba
aceeasi forma cu primul, nefiind, asadar, impusa o simetrie a formelor in aceasta
privinta. Un testament autentic, de pilda, va putea fi revocat in totalitate sau in parte
printr-un testament olograf intocmit insa cu respectarea tuturor cerintelor impuse de
lege pentru validitatea acestuia (scris in intregime, datat si semnat de mina
testatorului potrivit art. 859 C. civ.). Codul civil prevede in art.922 ca revocarea este
valabila chiar daca celelalte clauze din testamentul ulterior, altele decit cele
revocatorii, sunt nule sau nu s-ar putea executa, cu exceptia ipotezei in care insusi
testatorul a conditionat revocarea de validitatea integrala sau partiala a celui de al
doilea testament.29
Pentru valabilitatea revocarii nu se cer formule sacramentale, dimpotriva
simpla mentiune “anulat”, s-a spus30, scrisa de mina testatorului, semnata si datata de
catre acesta este valabila, , avind efect revocatoriu caci sunt indeplinite cerintele de
forma pentru un testament olograf.
Cind revocarea se face prin act autentic, dar care nu este testament, acesta
poate fi special redactat in acest scop, dar revocarea se poate face si in cadrul unui act
autentic care are nu numai aceasta menire ca de pilda in cadrul unui contract de
donatie. S-a spus ca revocarea este valabila chiar daca declaratia revocatorie s-a facut
oral in fata instantei de judecata si aceasta a fost cosemnata ca atare in cuprinsul unei

29A se vedea, O. G. GHeorghiu, Nota la sent. civ. nr. 19o9/1968 a judecatoriei Sector nr. 1
Bucuresti, in R. R. D. Nr. 3/1971, pag. 126;C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu,
op. cit. pag. 1oo8;M. Eliescu, op. cit. pag. 272.
30A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 178.
96

incheieri sau hotariri judecatoresti.31 Inscrisul autentic, nefiind testament nu se


impune indeplinirea unor conditii de valabilitate pentru astfel de acte juridice.
b. Revocarea voluntara tacita sau indirecta. Revocarea este considerata tacita
atunci cind testatorul nu o declara in mod expres dar vointa sa revocatorie rezulta fara
echivoc din acte sau fapte juridice savirsite de el sau cunoscute numai de acesta.
Codul civil prevede doua cazuri de revocare tacita si anume:
-incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispozitiile testamentului ulterior
cu cele ale testamentului anterior (art. 921 C. civ. ) si
-instrainarea voluntara a bunului care face obiectul legatului (art. 923 C. civ. ),
iar doctrina si practica judiciara au mai adaugat un al treilea caz, caci s-a considerat
ca enumerarea din Codul civil nu este limitativa, si anume distrugerea testamentului
de catre testator sau de catre alcineva dar cu stirea acestuia.
Redactarea unui nou testament, in sine, nu reprezinta, in dreptul nostru, spre
deosebire de cel roman si de vechiul drept romanesc, un act revocatoriu intrucit este
posibil ca dispozitii din testamente succesive sa se execute concomintent, cu conditia
sa nu fie ireconciliabile sau vointa testataorului insusi sa nu fost in acest sens.
Criteriul dupa care vom determina, asadar, faptul ca o dispozitie dintr-un testament
posterior o revoca pe o alta dintr-un tstament anterior este vointa testatorului 32, care
de aceasta data nu se manifesta expres, ci trebuie dedusa din acte si fapte colaterale.
Pentru ca un testament nou sa echivaleze cu o revocare tacita se impun anumite
conditii:
-noul testament trebuie sa indeplineasca conditiile de forma cerute de lege
pentru validitatea testamentelor, iar testatorul sa indeplineasca, la rindul sau, cerintele
legale pentru a putea testa, adica capacitate si consimtamint valabil. Un testament nul
nu va avea nici efect revocatoriu. Nu intereseaza, in schimb, potrivit art.922 C. civ.
soarta ulterioara a legatelor din cuprinsul noului testament, din punctul de vedere al
revocarii tacite, ca, de pilda, caducitatea acestora.
In cazul revocarii tacite printr-un nou testament ale carui legate sunt ineficace
nu vom putea deduce nici intentia testatorului de a mentine, pentru acest motiv,
legatele anterioare. Acest lucru se poate realiza numai in cazul revocarii exprese;
-noul testament sa nu cuprinda o clauza de revocare expresa a celui anterior,
caci, evident, intr-o atare ipoteza ne vom gasi in prezenta revocarii exprese, iar nu in
a celei tacite. In cazul revocarii exprese nu se mai pune problema compatibilitatii
dintre dispozitiile celor doua testamente succesive, intrucit al doilea il revoca pe
primul neconditionat, chiar daca dispozitiile pe care le cuprind, altfel, ar putea fi
executate impreuna;
-testamentul nou trebuie sa cuprinda dispozitii care sunt incompatibile sau
contrarii cu cele din primul testament.
31Apud, Fr. Deak, op. cit. pag. 259.

32A se vedea, D. Alexandrescu, op. cit. pag. 369-37o;D. Chirica, op. cit. pag. 125.
97

In doctrina33s-a apreciat ca incompatibilitatea nu se confunda cu contrarietatea


intrucit in vreme ce incompatibilitatea presupune o imposibilitate obiectiva, absoluta
in executarea concomitenta a dispozitiilor din testamentele succesive, (de natura
materiala sau juridica) in cazul contrarietatii imposibilitatea concomitenta de
executare a legatelor din testamentele succesive nu este de natura obiectiva, caci
material sau juridic acest lucru ar fi posibil, ci se datoreaza intentiei testatorului. S-au
dat exemple de incompatibilitate intre legatul prin care testatatorul il iarta de datorie
pe un debitor al sau si cel prin care dreptul de creanta impotriva acestui debitor este
lasat unui alt legatar. Iertarea de datorie din pri mul testament este un legat care se
revoca prin cel de al doilea intrucit acea creanta a fost testata unei alte persoane 34. Tot
astfel s-a exemplificat cu ipoteza in care autoturismul testatorului este lasat in
proprietatea unei persoane printr-un prim testament, iar prin cel de al doilea
proprietatea exclusiva a acelueasi autoturism este lasata altei persoane. Prin ultimul
legat se opereaza revocarea tacita a primului de vreme ce este vorba de acelasi
autoturism. In ambele exemple imposibilitatea executarii concomitente a celor doua
legate este de natura materiala. Cele doua legate nu s-ar putea executa concomitent
nici daca ar fi fost cuprinse in acelasi testament.
S-au dat exemple de incompatibilitate de natura juridica, ca de pilda atunci
cind prin primul legat se lasa unei persoane un imobil in plina proprietate, iar prin al
doilea se lasa unei alte persoane nuda proprietate sau uzufructul acelueasi imobil.
Prin cel de al doilea legat s-a revocat tacit primul legat in partea referitoare la nuda
proprietate sau la uzufruct. In acest caz deplina proprietate este incompatibila din
punct de vedere juridic cu nuda proprietate sau cu uzufructul. Daca primul legat ar fi
avut ca obiect nuda proprietate sau uzufructul imobilului, iar al doilea deplina
proprietate, prin acest din urma legat s-ar fi revocat tacit legatul nudei proprietati sau
a uzufructului intrucit sunt incompatibile din punct de vedere juridic cu deplina
proprietate asupra acelueasi imobil35.
S-a precizat ca in cazul incompatibilitatii exista o imposibilitate obiectiva,
materiala sau juridica de executare concomitenta a doua legate chiar in ipotexa in
care cele doua legate sunt cuprinse in acelasi testament36.
In ce priveste contrarietatea s-a exemplificat cu situatia in care acelasi bun a

33A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 273-275;C. Statescu, op. cit. pag. 178;St. Carpenaru,
op. cit. pag. 45o;Fr. Deak, op. cit. pag. 26o-262;D. Chirica, op. cit. pag. 126-127.

34Idem

35 A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 261-262. In privinta faptului daca exista
incompatibilitate intre primul legat prin care o persoana a fost instituita legatar cu titlu universal,
iar prin al doilea legatar universal a se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 127;Trib. jud. Brasov, dec.
civ. nr. 72/1973, in R. R. D. nr. 11/1973, pag. 168.

36A se vedea, C. Statescu op. cit. pag. 178.


98

fost testat prin doua testamente succesive in folosul a doua persoane diferite. Ultimul
legat il va revoca pe primul numai daca vointa testatorului a fost aceasta, caci altfel
din punct de vedere material sau juridic cele doua legate succesive se pot executa
concomitent. In cazul in care cele doua dispozitii sunt cuprinse in acealasi testament
ele se executa concomitent, caci legatul se poate imparti intre cei doi legatari indicati.
Intentia revocatorie a testatorului se poate prezuma chiar din faptul redactarii celui de
al doilea testament, desi s-ar putea intimpla ca in cazul unui testament cu un continut
mai complex testatorul sa precizeze ca vointa sa este ca ambele legate succesive sa se
execute concomintent. Situatia este aceeasi si in cazul legatelor universale intrucit
potrivit art.888 C. civ. pot coexista mai multi titulari care vor deveni astfel
coproprietari.
Trebuie precizat ca in toate cazurile, fie ca este vorba de incompatibilitate sau
de contrarietate, revocarea tacita se circumscrie strict numai legatelor aflate in astfel
de situatii, restul dispozitiilor testamentare raminind in vigoare.
Asadar, doctrina a facut distinctie intre cele doua ipoteze, ale incompatibilitatii
si contrarietatii cu toate ca cei doi termeni din punct de vedere semantic sunt
sinonimi. S-a apreciat ca aceasta distinctie se impune din nevoi practice cum sunt
exempelele la care ne-am referit mai sus. Distinctia, laudabila in sine, nu este citusi
de putin perfecta, caci de vreme ce contrarietatea s-ar deosebi de incompatibilitate
prin aceea ca in cazul contrarietatii imposibilitatea de executare concomitenta a
legatelor succesive s-ar datora nu obstacolelor de natura materiala sau juridica, ci
vointei testatorului nu se poate nega ca si in cazul legatelor declarate incompatibile
ele sunt tot rezultatul vointei testatorului astfel ca acest element subiectiv, care se
vrea a sta la baza distinctiei este prezent in ambele ipoteze. De aceea unii autori
repudiaza aceasta clasificare socotind, asa cum am aratat, ca cei doi termeni sunt
sinonimi si desemneaza, in fapt, aceeasi realitate juridica37.
In fine, s-a precizat ca testamentele succesive sunt incompatibile sau contrarii
numai daca cuprind legate din aceesi categorie-universale, cu titlu universal sau cu
titlu particular- cu privire la aceeasi mostenire, fractiune de mostenire sau bun
succesoral, cu beneficiari diferiti. Nu exista astfel contrarietate, si cu atit mai putin
incompatibilitate, intre legatul cu titlu particular sau cu titlu universal, facute prin
testamentul anterior si legatul universal instituit prin legatul posterior 38. De asemenea
nu se considera revocat legatul universal anterior printr-un legat posterior, cu titlu
universal sau cu titlu partcular, ci se micsoreaza doar emolumentul primului legat39
Instrainarea sau distrugerea voluntara a bunului care face obiectul legatului.

37 A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1o13;Ph.


Malaurie, op. cit. pag. 247.
38A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 274.

39A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1939/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975,
pag. 212.
99

Codul civil prevede in art. 923 ca;”orice instrainare a obiectului legatului,


facuta cu orice mod sau conditie, revoca legatul pentru tot ceea ce s-a instrainat, chiar
cind instrainarea va fi nula, sau cind obiectul legat va fi reintrat in starea testatorului”.
Din textul citatat rezulta fara echivoc ca legiuitorul leaga revocarea tacita a legatului
anterior de intentia testatorului care rezulta indirect din actul ulterior de instrainare
care priveste obiectul legatului. Cu alte cuvinte, nu atit instrainarea in sine este avuta
in vedere ca avind efect revocatoriu, cit intentia testatorului care se exprima implicit
in sens revocatoriu prin acel act juridic. De aici rezulta o serie de consecinte atit in ce
priveste actul de instrainare cit si in ce priveste legatul ce astfel se revoca.
Astfel instrainarea trebuie sa fie voluntara pentru a avea efect revocatoriu. Nu
poate fi vorba de un asemenea efect in cazul vinzarii silite la cererea creditorului
testatorului sau in cazul in care bunul a fost expropriat, chiar daca in acest din urma
caz s-ar incheia o conventie cu privire la despagubiri pentru bunul expropriat. Astfel
de instrainari ar avea drept efect caducitatea legatului si nu revocarea lui tacita, caci
astfel de acte juridice nu exprima vointa, chiar indirecta, a testatorului in sensul
revocarii legatului. De aici rezulta o alta consecinta si anume aceea ca in cazul
reintrarii bunului in patrimoniul testatorului, de vreme ce instrainarea a fost voluntara
legatul nu se va executa, el fiind considerat revocat, dar in cazul vinzarii silite, daca
bunul a fost retrocedat, legatul va trebui executat, caci el nu se considera revocat.
Instrainarea trebuie sa fie reala si nu fictiva sau un simplu proiect, fiind
indiferent daca este oneroasa sau gratuita. In schimb, s-a precizat in doctrina,
antecontractul de vinzare-cumparare si chiar promisiunea unilaterala de vinzare atrag
revocarea legatului cu toate ca nu au efect translativ de proprietate, caci exprima
intentia revocatorie a testatorului40.
Asa cum textul art.923 C. civ. o prevede in mod expres, revocarea tacita are
loc chiar in ipoteza ca instrainarea voluntara este lovita de nulitate intrucit si aceasta
exprima intentia revocatorie a testatorului indiferent de soarta juridica a actului de
instrainare in sine. Desigur instrainarea trebuie sa emane de la o persoana capabila iar
vointa sa sa fie liber exprimata, caci in caz contrar si vointa revocatorie este afectata
de aceleasi vicii ;in acest caz este vorba de o exceptie de la regula expres prevazuta in
textul legal ca si un act de instrainare nul are efect revocatoriu asupra legatului
anterior daca priveste acelasi bun41. Evident daca instrainarea nula produce efecte
revocatorii cu atit mai mult nerespectarea normelor de publicitate nu va afecta efectul
revocatoriu al instrainarii.

40A se vedea in acest sens Trib. Jud. Timis, dec. civ. nr. 3281987, cu Nota aprobativa de
Cristiana Irinel Stoica, in R. R. D. Nr. 2/1988, pag. 43-5o si Nota contrara a lui D. Radu la
aceeasi decizie;D. Chirica, op. cit. pag. 128.

41A se vedea. M. Eliescu, op. cit. pag. 276;D. Chirica, op. cit. pag. 129;C. Statescu, op. cit.
pag. 179;Trib. Supr. in completul de 7 judecatori, dec. nr. 28/1979, in R. R. D. nr. 12/1979, pag.
59.
100

De asemenea din textul art.923 C. civ. rezulta ca revocarea are loc si in cazul
in care bunul se reintoarce in orice mod in patrimoniul testatorului, bunaoara prin
rezolutia instrainarii si se afla in patrimoniul succesoral la data deschiderii
succesiunii.
Revocarea opereaza chiar daca actul de instrainare este afectat de modalitati,
termen suspensiv sau extinctiv, ori conditie suspensiva sau rezolutorie. In aceasta
ordine de idei s-a precizat 42ca revocarea are loc din momentul incheierii actului cu
toate ca instrainarea s-a realizat sub conditie suspensiva, caci in adevar vointa
revocatorie a testa torului a fost definitiv exprimata, indiferent de faptul ca nasterea
dreptului dobinditorului este conditionata suspensiv43.
Intrucit legiuitorul vorbeste in art.923 C. civ. de revocare “pentru tot ce s-a
instrainat”se impune concluzia ca revocarea poate fi totala sau partiala dupa cum
instrainarea priveste bunul in totalitatea lui sau numai o parte din el ca de pilda cota
de ½ din dreptul de proprietate . In cazul in care instrainarea a avut ca obiect
dezmembraminte ale dreptului de proprietate ca uzfructul, abitatia etc. sau in care s-
au constituit garantii reale, ca de pilda o ipoteca etc. legatarul este obligat la
respectarea lor.
Pentru realizarea efectului revocator nu are importanta persoana catre care are
loc instrainarea bunului aceasta putind fi chiar persoana legatarului. Unii autori au
sustinut ca prin exceptie trebuie considerat ca donarea bunului legatarului insusi nu ar
avea efect revocatoriu asupra legatului cu acelasi obiect, care ar urma sa produca
efecte, daca donatia ar fi nula44. Impartasim totusi parerea contrara in sensul ca
testatorul facind o donatie legararului pe care-l instituise prin testamentul precedent
si-a schimbat vointa liberala urmind ca aceasta din urma manifestare de vointa sa
produce efecte cu consecinta revocarii tacite a legatului chiar in ipoetaza ca donatia
nu ar produce efecte din cauza nulitatii, revocarii sau neindeplinirii conditiilor etc. 45
Fiind vorba de acte de instrainare ulterioare testamentului trebuie sa facem
precizarea ca ipoteza instrainarii obiectului legatului nu poate viza decit legatele cu
titlu particular avind ca obiect bunuri individual determinate. In cazul legatelor
universale sau cu titlu universal, avind ca obiect un patrimoniu sau o parte a acestuia
instrainarea prin acte intre vii a obiectului lor nu poate avea loc. Instrainarea unor
bunuri, chiar in ipoteza cind legatul cu titlu universal a fost determinat prin indicarea
unei mase de bunuri, ca de pilda totalitatea bunurilor imobile, iar testattotul le-ar
instrainat ulterior pe acestea, nu are ca efect revocarea legatului caci vocatia
42A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 269.

43A se vedea pentru opinia contrara, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op.
cit. pag. 1o17-1o18;M. Eliescu, op. cit. pag. 276.

44A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 277;D. Chirica, op. cit. pag. 13o.

45A se vedea in acelasi sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 27o.
101

legatarului la universalitate sau la o parte din aceasta se pastreaza. In atari ipoteze


doar emolumentul legatului de care va beneficia legatarul se modifica.46

Asa cum am precizat mai sus, pentru ca instrainarea ulterioara sa aiba efect
revocarea legatului cuprins intr-un testament anterior, legatul trebuie sa aibe ca obiect
bunuri individual determinate, fie bunuri certe, fie bunuri de gen(dupa natura lor).
Daca instrainarea ulterioara priveste bunuri de gen neindividualizate, care au format
obiectul legatului anterior(de pilda o cantitate de cereale)aceasta nu are efect
revocator caci se considera ca legatarul este un simplu creditor al mostenirii iar
mostenitorii legali sau testamentari vor fi obligati la plata legatului, chiar in ipoteza
ca la data mortii lui de cujus in mostenire nu se vor gasi bunuri de acel gen. Se face,
asadar, aplicarea principiului genera non pereunt47.
In fine, s-a precizat ca poate forma obiect al legatului cu titlu particular,
revocat prin instrainarea ulterioara nu numai un bun corporal, ci si unul incorporal, ca
in cazul legatului creantei sau a legatului iertarii de datorie . Aceasta intrucit art. 923
vorbeste de “obiectul legatului” iar in aceasta sintagma se includ si bunurile
incorporale48. Legatul cu titlu particular poate avea ca obiect si dreptul succesoral
mostenit de catre testator ca universalitate sau ca o parte din universalitate, intrucit in
raporturile dintre testator si legatarul sau aceasta reprezinta un grup particular de
bunuri, constituind, asadar, un legat cu titlu particular. Instrainarea acestor drepturi
succesorale de catre testator(cita vreme mostenirea nu este lichidata) are drept efect si
revocarea legatului.49
Distrugerea voluntara a bunului, individual determinat, de catre testator sau de
catre o alta persoana, dar cu acceptarea acestuia, are de asemenea efect revocator in
privinta legatului avind acelasi obiect, caci aceasta exprima vointa implicita a
testatorului in acest sens, care prin acest act exercita dreptul sau de dispozitie asupra
acelui bun. Distrugerea involuntara a bunului de catre testator sau de catre alte
persoane nu poate avea efect revocatoriu constituind insa un caz de caducitate a
legatului 50.
46A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 552/1952, in C. D. 1952-1954, Vol. I. pag. 113-
115;Idem, dec. civ. nr. 594/1963, in C. D. 1963, pag. 137;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr.
1939/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 212-213;Idem, dec. civ. nr. 794/1988, in
R. R. D. nr. 2/1989, pag. 69;Trib. jud. Cluj, dec. civ. nr. 13o7/1982, in R. R. D. nr. 4/1983, pag.
73.
47A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1o17:M.
Eliescu, op. cit. pag. 277;Fr. Deak, op. cit. pag. 266.

48A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 266.

49Ibidem.

50A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1o18; M.
Eliescu, op. cit. pag. 451;Fr. Deak. op. cit. pag. 27o;D. Chirica op. cit. pag. 131.
102

Distrugerea voluntara a testamentului de catre testator

Pe linga cele doua cazuri prevazute in mod expres de catre legiuitor (art. 921 si
923 C. civ. )in literatura si practica judiciara se considera ca legatele dintr-un
testament anterior sunt neindoilenic revocate prin distrugerea materiala a
testamentului de catre testator sau de catre un tert la ordinul sau cu stirea testatorului.
ESte vorba tot de o revocare voluntara indirecta sau tacita. Modalitatea in care se
realizeaza distrugerea (ruperea inscrisului, arderea acestuia, stergerea scriiturii sau
numai a unui element esential al testamentului ca semnatura etc. )nu are importanta
Totusi in aceasta privinta s-au conturat citeva reguli in practica judiciara.
Astfel s-a precizat ca distrugerea testamentului trebuie sa fie voluntara, chiar
daca a fost realizata nu de catre testator ci de un tert, dar cu stirea, testatorului sau
chiar daca s-a realizat fortuit insa testatorul a stiut despre aceasta. Se considera ca de
vreme ce testatorul a cunoscut ca testamentul a fost distrus fortuit si nu a facut un alt
testament aceasta implica vointa sa revocatorie. Evident daca distrugerea are loc fara
stirea testatorului ea nu are efect revocatoriu punindu-se doar problema dovezii ca
testamentul a existat, a continutului sau precum si a imprejurarii ca acesta a fost
distrus, in conditiile art.1198 C. civ.
Distrugerea trebuie sa fie efectiva. S-a precizat ca daca ordinul de distrugere
dat de catre testator unui tert care avea testamentul in pastrare nu a fost executat
testamentul nu se considera revocat. Pentru revocare ar fi nevoie de un nou testament
care sa contina o precizare expresa in acest sens 51. Conluzia este valabila numai cu
precizarea ca testatorul trebuie sa fi stiut ca ordinul sau de distrugere nu s-a realizat,
intrucit altfel el si-a manifestat vointa revocatorie si nu mai este necesara elaborarea
unui nou testament care sa-l revoce pe primul . Consideram ca trebuie sa dam
prioritate vointei testatorului care s-a exprimat in sensul distrugerii testamentului, iar
nu unui incident care a dus la pastrarea lui, dar peste vointa testatorului. Altfel spus,
si aceasta imprejurare a ordinului de distrugere a testamentului echivaleaza, in opinia
noastra cu o revocare tacita. Daca ulterior se redacteaza un nou testament prin care se
revoca in mod expres primul(ceea ce dovedeste ca testatorul a avut cunostinta ca
primul testament nu a fost distrus) avem de a face cu o revocare expresa iar nu cu una
tacita. Desigur ca intr-o atare ipoteza se pune problema dovezii ordinului dat de catre
testator in sensul distrugerii acestuia. Concluzia se impune cu atit mai mult cu cit se
accepta ca si in cazul distrugerii fortuite, nu distrugerea in sine are relevanta ci
constientizarea ei de catre testator si acceptarea ca atare de unde se trage concluzia
revocarii tacite, determinata tot de vointa testatorului, care, iata, trebuie sa primeze
unor imprejurari aleatorii care nu au legatura cu ea. Numai in conceptia, pe care noi
nu o impartasim, potrivit careia distrugerea testamentului nu echivaleaza cu revocarea

51A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 271.


103

lui ci este numai un obstacol material in executarea legatelor, s-ar putea sustine ca
testamentul nedistrus la ordinul testatorului, dar fara stiinta acestuia, de catre tert ar
putea ramine eficace52.
In cazul in care este vorba de un testament olograf sau mistic, intr-un singur
exemplar distrugerea acestuia duce fara echivoc la revocarea legatelor ce a cuprins. In
cazul testamentului autentic distrugerea numai a exemplarului aflat in posesia
testatorului nu atrage revocarea lui cita vreme nu s-a distrus si exemplarul aflat la
notar53.
Testatorul trebuie sa fi avut capacitatea necesara de a revoca dispozitiile
testamentare anterioare, adica sa fi avut capacitate de exercitiu iar vointa sa fie libera
si neviciata.
Revocarea tacita prin distrugerea ulterioara a testamentului poate sa fie totala
daca testamentul a fost distrus in totalitate sau partiala daca numai unele din
dispozitiile sale au fost distruse tragindu-se concluzia ca numai acelea a voit
testatorul se le revoce.
In legatura cu stersaturile intervenite in cuprinsul testamentului s-a precizat ca
atunci cind acestea s-au facut de catre testator concomitent cu redactarea
testamentului ele produc efecte fara a mai fi nevoie de datarea si semnarea lor de
catre testator, caci fa parte din insusi testamentul semnat si datat. Se prezuma in
general ca stersaturile au fost facute de catre testator si concomitent cu redactarea lui,
dar se admite si proba contrara.
Daca insa stersaturile sunt ulterioare intocmirii testamentului ele vor revoca
dispozitiile radiate numai daca au fost datate si semnate din nou de catre testator.
Practic este vorba, in acest caz de o revocare expresa realizata printr-un testament
olograf.54

Retractarea revocarii voluntare

Testatorul este liber pina in ultimul moment al vietii sa-si schimbe dispozitiile
testamentare astfel incit el poate reveni asupra revocarii anterioare, fie ca a fost
expresa, fie ca a fost tacita. Cu alte cuvinte revocarea legatelor anterioare este ea
insasi revocabila.
Retractarea revocarii poate fi si ea expresa si, in acest caz, nu se poate face

52A se vedea in acelasi sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 278. De altfel majoritatea autorilor
romani imbratiseaza opinia potrivit careia distrugerea ulterioara constientizata de testator a
testamentului echivaleaza cu o revocare tacita.

53A se vedea, Trib. Supr. dec. nr. 1o57/1987, in C. D. 1987, pag. 122-125.

54A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 278, Fr. Deak. op. cit. pag. 272.
104

decit in conditiile art.920 C. civ. fie prin act autentic, fie printr-una din formele
testamentare consacrate. Dar ea poate fi si tacita, prin redactarea unui testament nou
prin care nu se retracteaza expres revocarea anterioara, dar care cuprinde dispozitii
ireconciliabile cu aceasta, sau prin distrugerea voluntara a inscrisului care cuprindea
dispozitiile revocatorii ale testamentului anterior. In cazul in care revocarea tacita s-a
realizat prin distrugerea testamentului anterior retractarea nu se poate realiza decit
prin redactarea unui nou testament;la fel si in cazul in care retractarea a avut loc prin
instrainarea bunului ce a format obiectul legatului, intrucit legea prevede expres ca
reintrarea bunului in patrimoniul testatorului(de pilda prin rezolutiunea contractului
de vinzare-cumparare) nu are drept efect retractarea revocarii voluntare indirecte, ce
s-a realizat prin acea instrainare.
In principiu retractarea revocarii voluntare are drept efect reinvierea
dispozitiilor testamentare revocate, cu conditia sa nu se dovedeasca ca testatorul a
voit altfel55. Este cazul sa subliniem si cu acest prilej ca intotdeauna trebuie cautata
intentia reala a testatorului, in fiecare caz in parte, cu atit mai mult cu cit, mai recent
s-a exprimat si opinia potrivit careia “. . . nu este de conceput ca un inscris care a
devenit ineficient sa-si produca efecte numai datorita desfiintarii actului prin care a
fost declarata ineficient. Nu mai in prezenta unei manifestari de vointa, indiferent sub
ce forma ar fi, din care sa rezulte intentia mentinerii dispozitiilor luate prin
testamentul revocat, acesta va putea sa-si produca efecte”56.

B.Revocarea judecatoreasca a legatelor.

Revocarea judecatoreasca a legatelor nu se datoreste manifestarii de vointa a


testatorului ci unor fapte culpabile ale legatarului, care, potrivit legii, conduc la
revocarea pronuntata de catre o instanta judecatoreasca la cererea persoanelor
interesate, dupa moartea testatorului. Faptele culpabile pot fi savirsite inainte sau
dupa deschiderea mostenirii.
Revocarea judecatoreasca a legatelor este institutia simetrica, in materia
mostenirii testamentare, cu nedemnitatea succesorala din materia mostenirii legale.
Potrivit art.93o C. civ. , coroborat cu art.83o si 831 alin.1 si 2 C. civ. revocarea
judecatoreasca a legatelor poate avea loc pentru neindeplinirea sarcinilor si pentru
ingratitudine. Inafara cazurilor de ingratitudine determinate de refuzul de alimente si
survenienta de copil cauzele de revocare judecatoreasca a legatelor sunt identice cu

55A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 279;C. Statescu, op. cit. pag. 18o;D. Alexandrescu,
op. cit. pag. 561-562;C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al . Baicoianu, op. cit. pag. 1o21-1o22.
56A se vedea. C. S. J. , sect. civ. dec. nr. 1912/1992, in Dreptul nr. 8/1993, pag. 82-83. In
acelasi sens:C. Oprisan, Efectele nulitatii sau anularii unui testament asupra dispozitiei de
revocare a testamentelor anterioare, in dreptul civil roman si in dreptul civil al altor tari, in R. R.
D. nr. 5/198o, pag. 18-2o. A se vedea si Fr. Deak, op. cit. pag. 273-274 si exemplele date de
acest autor.
105

cele de revocare a donatiilor.


Refuzul de alimente nu a fost retinut de legiuitor ca o cauza de revocare
judecatoreasca a legatelor intrucit testamentul produce efecte numai de la data mortii
testatorului, iar legatarul nu poate avea obligatii de aceasta natura anterior acestei
date.57 Testatorul este insa liber sa revoce voluntar legatul in formele analizate mai
sus, fara ca vointa sa sa poata fi cenzurata de vreun motiv temeinic in acest sens. La
fel se prezinta situatia si pentru survenienta de copii, testatorul fiind liber sa revoce
voluntar legatul, iar daca nu o face se presupune ca isi mentine testamentul indiferent
de aceasta noua imprejurare. Daca, totusi, testatorul moare fara a avea cunostinta de
faptul graviditatii sotiei sale si i se naste un copil, s-a spus ca in atare ipoteza
testamentul trebuie considerat caduc pentru disparitia cauzei impulsive si
determinante58. S-a emis insa si o alta teorie pentru a se justifica intr-un fel anume
posibilitatea revocarii legatului si anume teoria cauzalista potrivit careia se prezuma
ca testatorul a instituit legatul sub o conditie rezolutorie negativa, tacita insa, si
anume aceea de a nu avea copii. In consecinta s-a sustinut ca instantele de judecata
vor putea analiza in acest sens vointa testatorului si vor putea desfiinta legatul cu
efect retroactiv de la data deschiderii mostenirii59. De asemenea s-a sustinut ca un
astfel de legat s-ar putea anula pe motiv de eroare asupra cauzei actului juridic in
sensul ca testatorul a avut reprezentarea gresita ca nu va avea copii. Or, asa cum au
precizat alti autori, acest caz nu poate fi considerat nici motiv de caducitate a
legatului caci nu este prevazut de lege si cu atit mai putin, motiv de revocare
judecatoreasca a legatului, cita vreme nu se poate retine nici o culpa din parte
legatarului60.

Revocarea judecatoreasca pentru neindeplinirea sarcinilor.

Testatorul poate institui in cuprinsul testamentului unele sarcini pe care


legatarul, de vreme ce a acceptat legatul, este obligat sa le aduca la indeplinire, dupa
data deschiderii succesiunii. Nu se poate cere revocarea legatelor pe motiv ca

57In sensul ca testamentul fiind destinat sa produca efecte numai dupa decesul testatorului el
nu poate duce la nasterea unor obligatii de intretinere, de plata a datoriilor etc. in timpul vietii
testatorului a se vedea:Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1844/1956, in C. D. 1956, pag. 364-367;Idem,
dec. nr. 979/1959, in Repertoriu. . . . , pe anii1952-1969, pag. 442;dec. civ. nr. 1229/1959, in C.
D. 1959, pag. 193-195. A se vedea si M. Georgescu, A. Oproiu, Nota la dec, civ. nr. 1553/1993 a
Trib. Jud. Olt, in Dreptul nr. 4/1997, pag. 112-113.
58A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 27o;St. Carpenaru, op. cit. pag. 452;C. Statescu, op.
cit. pag. 18o.
59A se vedea, Mazeaud, op. cit. pag. 842;Fr. Deak. op. cit. pag. 276.

60A se vedea, I. Rostti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 634;D. Chirica, op. cit. pag.
133-134.
106

legatarul nu l-a intretinut pe testator in timpul vietii acestuia61.


Cei interesati cum sunt tertul beneficiar al sarcinii, creditorii acestuia sau
executorul testamentar, au posibilitatea de a cere prin justitie executarea silita a
sarcinii, dar potrivit art. 93o C. civ. raportat la art. 83o C. civ. se poate cere si
revocarea legatului pentru neideplinirea sarcinii, de catre anumite persoane interesate
asa, cum vom vedea in cele ce urmeaza.
S-a precizat ca in limita sarcinilor instituite, la fel ca donatia, legatul este un act
sinalagmatic sub conditie rezolutorie62. Revocarea legatului pentru neideplinirea
sarcinii se poate cere numai daca aceasta se datoreste unei culpe a legatarului, iar nu
si atunci cind se datoreste unui caz fortuit sau de forta majora63.
Revocarea pentru neindeplinirea sarcinii se poate cere direct prin actiune sau
pe cale de exceptie de catre persoanele care justifica un interes legitim in acest sens.
Astfel pot cere revocarea mostenitorii legali(rezervatari sau nu) legatarii universali
sau cu titlu universal si uneori si legatarii cu titlu particular, cum ar fi, de pilda,
situatia legatului cu titlu particular conjunctiv sau aceea in care un legatar cu titlu
particular este insarcinat cu executarea legatului64. Creditorii acestor persoana
indreptatite la a cere revocarea legatului cu sarcini o pot cere si ei pe calea actiunii
oblice potrivit art. 274 C. civ. Tertul in favoarea caruia sarcina a fost instituita nu
poate exercita aceasta actiune decit in masura in care este si mostenitor legal al
defunctului si astfel revocarea i-ar profita, daca legatul este mai valoros decit sarcina,
altfel el, asa cum am precizat mai sus, putind cere doar executarea silita a sarcinii 65.
Actiunea in revocare peentru neideplinirea sarcinii este prescriptibila in
termenul general de prescriptie de 3 ani, iar dreptul la actiune se naste din momentul
neindeplinirii sarcinilor, sau de la momentul in care cei indreptatiti sa o exercite au
cunoscut sau trebuiau sa cunoasca aceasta imprejurare, facindu-se astfel aplicarea
prin analogie a prevederilor art.833 C. civ. Daca nu s-a stabilit un termen pentru
executarea sarcinii prescriptia incepe sa curga de la nasterea raportului de drept,
potrivit art.7 din Decr. Nr.167/1958, adica de la data decshiderii succesiunii.
61A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1129/1959, in C. D. 1959, pag. 193

62A se vedea, D. Alexandrescu, op. cit. pag. 444-445;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 34o;C.
I. Floares, A, Floares, Nota la dec. civ. nr. 239/197o a Trib. jud. Bacau, in R. R. D. nr. 3/1971,
pag. 139.
63A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 34o;M. Eliescu, op. cit. pag. 269;D. Chirica
op. cit. pag. 135. Pentru opinia ca si in cazul fortei majore se poate cere revocarea legatului a se
vedea:D. Alexandrescu, op. cit. pag. 445-446;I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. 635.
64A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 135;Fr. Deak. op. cit. pag. 277.

65A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 277;D. Chirica, op. cit. pag. 135;M. Georgescu, A,
Oproiu, Nota la dec. civ. nr. 1533/1993 a trib. jud. Olt, in Dreptul, nr. 4/1997, pag. 112-113.
Pentru solutia ca succesibilul beneficiar nu poate cere revocarea ci numai executarea sarcinii a se
vedea:M. Eliescu, op. cit. pag. 269 si Trib. Supr. colciv. dec. nr. 393/1961, in C. D. 1961, pag.
184-188.
107

Termenul de un an prevazut de art.931 si 833 C. civ. Pentru revocarea liberalitatilor


nu are aplicare in cazul actiunii in revocare pentru neideplinirea sarcinilor.
In judecata unor atari actiuni instantele judecatoresti sunt chemate sa decida in
ce masura neexecutarea sarcinii este destul de grava pentru a conduce la solutia
revocarii legatului. Neexecutarea partiala a sarcinii putind duce la o revocare partiala
a legatului, putindu-se acorda si un termen de gratie in caz de intirziere a executarii.
In doctrina se admite ca testatorul poate inlatura in mod valabil exercitarea
actiunii in revocare pentru neideplinirea sarcinii, persoanele interesate avind insa
posibilitatea de a exercita actiunea in executare a acesteia66

Revocarea judecatoreasca pentru ingratitudine.

Legiuitorul precizeaza prin art.93o C. civ. ca acealeasi cauze care potrivit


art.83o si potrivit primelor doua cauze prevazute de art.831 C. civ. duc la revocarea
donatiilor determina si revocarea judecatoreasca pentru ingratititudine a legatelor.
Aceste cauze sunt:
1. atentat la viata testatorului si
2. delicte, cruzimi sau injurii grave la adresa acestuia.
Este evident ca aceste doua cauze de revocare judecatoreasca se produc in
timpul vietii testatorului iar, pe linga acestea doua, art.931 C. civ. mai adauga un caz
de revocare, ce se produce dupa moartea testatorului si
3. injuria grava adusa memoriei testatorului.
Sanctiunea revocarii legatului pentru astfel de cauze intervine chiar in ipoteza
in care legatarul nu a avut cunostinta de legat, ceea ce face ca aceasta sa se apropie
mult de sanctiunea nedemnitatii succesorale care opereaza in cazul succesiunii
legale67.
Revocarea legatelor pentru ingratitudine, la fel ca si revocarea pentru

66A se vedea, Trib. reg. Suceava, dec. civ. nr. 1569/1956, cu Nota de B. Diamant, in J. N.
nr. 2/1957, pag. 329.
67A se vedea. D. Chirica, op. cit. pag. 136. Intre cele doua institutii exista insa deosebiri.
Astfel;
-in vreme ce nedemnitatea succesorala opereaza de drept, instanta de judecata fiind chemata
doar sa o constate, revocarea judecatoreasca pentru ingratitudine se pronunta de catrea instanta de
judecata la cererea celor interesati;
-in vreme ce nedemnul are obligatia de restituire a fructelor de la data intrarii in folosinta
bunurilor, legatarul declarat de justitie ingrat, numai de la data actiunii in revocare;
-pentru a se aplica sanctiunea nedemnitatii succesorale este nevoie, in cazul atentatului la
viata lui de cujus, de o hotarire judecatoreasca penala de condamnare, pe cind in cazul revocarii
judecatoresti pentru ingratitudine nu este nevoie de o astfel de hotarire;
-in cazul nedemnitatii succesorale, efectele acesteia nu pot fi inlaturate prin iertarea
succesorului nedemn, pe cind legatarul poate fi iertat de catre testator;
108

neideplinirea sarcinilor, are loc, in principiu, dupa regulile de revocare a donatiilor.


Dreptul de a porni actiunea in revocare(sau de a invoca exceptia) apartine
persoanelor care in caz de admitere a acesteia ar beneficia de obiectul legatului cum
sunt mostenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal sau legatarii cu titlu
particular care pot justifica un interes in revocarea legatului.
Potrivit art.931 C. civ. cererea de revocare pentru injurie grava adusa memoriei
testatorului poate fi intentata in termen de un an din ziua delictului, sau mai exact
spus din ziua in care cei indreptatiti la execrcitarea actiunii au putut cunoaste
injuria68.
In privinta celorlalte doua cazuri de revocare problema este controversata. Unii
autori sustin ca termenul de un an se aplica si in cazul acestora caci, s-a spus 69,
art.93o C. civ. trimite implicit si la a rt. 833 C. civ. care organizeaza actiunea
revocatorie si nu numai la art. 832 si art. 834 C. civ. Dispozitia speciala din art.931
C. civ. care reglementeaza termenul de un se justifica, in opinia acestui autor, numai
prin consacrarea unei cauze deosebite de ingratitudine si nu prin considerente care sa
justifice aplicarea, in celelalte doua cazuri, a termenului general de prescriptie de trei
ani. Acest termen de un an nici nu este, sustine acelasi autor, un termen de
prescriptie, ci unul de decadere. De aici s-au tras tot felul de concluzii in ce priveste
modul de calcul a acelueasi termen de un an in cazul primelor cauze de revocare,
aceleasi ca la donatii, care, subliniem se produc in timpul vietii testatorului. S-a spus
ca daca faptele de ingratitudine au fost savirsite in timpul vietii testatorului, numai el
poate revoca legatul si aceasta o poate face oricind in cursul vietii sale indiferent de
timpul care a trecut de la comiterea faptei si, desigur, pentru aceasta nici nu este
nevoie de actiune in justitie. Dar, se sustine in continuare, daca a trecut un an de la
savirsirea faptei iar testatorul, in cunostinta de cauza, nu a revocat legatul sau si-a
manifestat intr-un fel oarecare dorinta de a-l ierta pe legatar, legatul nu va mai putea
fi revocat, dupa moartea testatorului, la cererea persoanelor interesate. Asadar,
potrivit acestei opinii, persoanele interesate pot actiona numai daca testatorul nu l-a
iertat pe legatar si nu s-a implinit termenul de un an de la savirsirea faptei sau de cind
cei in drept au cunoscut sau trebuiau sa cunoasca savirsirea acesteia. In concluzia
acestei opinii se precizeaza ca in cazul faptelor de ingratitudine savirsite in timpul
vietii testatorului, cei interesati ar putea actiona numai daca testatorul nu l-a iertat pe
legatar si a decedat inainte de expirarea termenului de un an si numai in limita
timpului ramas.

-nedemnitatea poate produce efecte nu numai fata de succesorul nedemn ci si fata de alte
persoane, pe cind revocarea judecatoreasca pentru ingratitudine produce efecte numai fata de
legatar. A se vedea;Fr. Deak. op. cit. pag. 279.

68M. Eliescu, op. cit. pag. 271.

69Fr. Deak, op. cit. pag. 28o.


109

Nu impartasim aceasta opinie, si nici opinia contrara potrivit careia acest


termen de un an constituie o derogare de la dreptul comun, astfel ca el urmeaza a se
aplica numai in cazul anume prevazut de legiuitor, adica in cazul injuriei grave adusa
memoriei testatorului, iar nu si celorlalte cazuri de revocare pentru ingratitudine70.
Dificultatea unei solutii nesusceptibile de controversa este determinata de
insasi textele legale. Legiuitorul prin art.93o C. civ. precizeaza ca aceleasi cauze de la
pct.1 si 2 din art.831, care sunt cauze de revocare a donatiilor, sunt si cauze de
revocare a legatelor pentru ingratitudine, iar cum, in cazul donatiilor, art.833 prevede
ca, pentru aceste motive actiunea trebuie introdusa in termen de un an, iar apoi dupa
ce in materia revocarii legatelor pentru ingratitudine mai adauga un caz, prin
prevederile art.931 C. civ. in care si specifica expres ca actiunea se poate intenta tot
intr-un an, nu exista motive de a distinge intre cele trei cauze instituite pentru a se
putea cere revocarea legatelor. Numai ca desosebirea vine din aceea ca donatia fiind
un act juridic intre vii, regulile ei nu se pot aplica intocmai in cazul mostenirilor. In
cazul acestora din urma actiunea nu poate fi promovata decit dupa deschiderea
mostenirii, chiar in ipotezele in care faptele determinate de legiuitor, ca fiind cauze de
revocare, se produc in timpul vietii testatorului.
Nu este vorba aici de testatorul insusi, care, in adevar in timpul vietii sale are
posibilitatea de a -si revoca legatul oricind, astfel ca a i se aplica si lui termenul de un
an nu are nici o justificare. Nu se poate sustine, credem, ca daca el nu si-a revocat, in
termenul de un an legatul, desi a stiut de faptele legatarului sau, aceasta ar duce la
consecinta ca cei interesati vor putea intenta actiunea numai in limita timpului ramas
din termenul de un an, socotit de la savisirea faptei, dupa moartea testatorului.
Testatorul este liber in timpul vietii sale sa-si revoce orice legat, fara sa fie necesara
vreo motivare.
Nu lui trebuie sa i se aplice termenul de un an in care sa -si manifeste vointa
intr-un sens sau altul, aceasta vointa nu este suspus nici unui termen. Numai
succesorilor sai interesati trebuie sa li se aplice termenul de prescriptie, ce se impune,
pentru exercitiul actiunii revocatorii, or in cazul donatiilor, fiind vorba de act juridic
inter vivos, principalul titular al actiunii revocatorii este donatorul.
Asadar, termenul de un an trebuie aplicat in toate cele trei cazuri de revocare
pentru ingratitudine stabilite de legiuitor, dar el nu poate curge decit de la deschiderea
succesiunii si nu-l priveste pe testator, caci acesta nu are nevoie de o revocare
judecatoreasca a legatului sau, putind sa-l revoce oricind, pur si simplu. Daca el il
iarta pe legatar, cei interesati nu vor putea, in adevar exercita actiunea, caci aceasta a
fost vointa testatorului ce trebuie respectata.
In ipoteza in care legatul a carui revocare se cere are ca obiect un imobil s-a
pus problema publicitatii imobiliare. S-a sustinut, intr-o opinie 71, ca cererea de
70A se vedea in acest sens, C. Hamangiu, I, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag.
1o32-1o33, M. Eliescu, op. cit. pag. 271;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 261.
71A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 271.
110

revocare pentru ingratitudine in cazul donatiilor este supusa publicitatii imobiliare,


altfel nefiind opozabila tertelor persoane. Dar o astfel de regula nu se aplica revocarii
legatelor pentru ca mutatiile imobiliare pentru cauza de moarte se pot realiza, prin
exceptie, si fara inscriere in cartea funciara. Consecinta ar fi ca, desi cererea de
revocare nu a fost supusa publicitatii actele incheiate de terti cu legatarul, dupa
intentatea actiunii revocatorii, nu sunt opozabile titularului actiunii.
S-a mai sustinut insa si opinia potrivit careia orice instrainari sau constituiri de
drepturi reale, consimtite asupra bunurilor daruite sau testate, de catre donatar sau
legatar, pina la intentarea actiunii sau pina la transcrierea cererii, ramin neatinse,
nefacindu-se, asadar, vreo distinctie intre revocarea donatiei si a legatului72.
Consideram ca bine s-a precizat73ca de principiu, si in prezent dobindirea de
drepturi imobiliare prin succesiune este opozabila fata de terti fara inscriere in cartea
funciara. In consecinta legatarii, la fel cu mostenitorii legali sunt scutiti de a face
formele de publicitate imobiliara. Cind este vorba de revocarea legatului pentru
ingratitudine se pune problema opozabilitatii actelor juridice, ulterioare actiunii in
revocare, incheiate de legatarul vinovat cu tertii de buna credinta, intrucit revocarea
nu produce efecte retroactive fata de terti, asa cum prevede art. 834 C. civ. la care
face trimitere implicit art.93o C. civ., decit daca au fost incheiate dupa inscrierea
cererii de revocare in cartea funciara. Asadar, titularul actiunii trebuie sa o inscrie in
carte funciara altfel el risca, in adevar, sa suporte consecintele instraainarilor
imobiliare efectuate de catre legatarul ingrat cu tertii.

3. Caducitatea legatelor.

Caducitatea este o cauza de ineficacitate a legatelor datorita unor imprejurari


posterioare intocmirii testamentului, straine de vointa testatorului, independente de
vreo culpa a legatarului si care fac imposibila executarea acelor legate74.
Asadar, uneori legatul poate fi instituit in mod valabil si sa nu fie revocat intr-
una din modalitatile consacrate, dar cu toate acestea sa nu poata fi executat din cauze
care survin ulterior, fara vreo culpa din partea legatarului.
Caducitatea se deosebeste de nulitate intrucit aceasta din urma poate fi
determinata da cauze anterioare sau, cel mai tirziu, concomintente cu intocmirea
testamentului, or caducitatea este determinata de cauze ulterioare. Deosebirea de
revocare rezida in aceea ca nu este legata de manifestarea de vointa a testatorului, ca
in cazul revocarii voluntare, dar si de vreo culpa din partea legatarului, cum este
cazul revocarii judecatoresti.

72A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 359.

73Fr. Deak, op. cit. pag. 282.

74. C. Statescu, op. cit. pag. 181.


111

Cazurile de caducitate.

a. Predecesul legatarului fata de testator (art.924 C. civ.). Legatele sunt acte


mortis cauz si intuitu personae, astfel incit daca la data deschiderii succesiunii
legatarul desemnat nu mai este in viata legatul nu se mai poate executa devenind
astfel caduc.
Mostenitorii legatarului, chiar cei mai apropiati nu au nici un drept asupra
legatului intrucit legatarul insusi nedobidind dreptul legat nu l-a putut transmite mai
departe la propriii mostenitori. Daca insa legatarul moare dupa momentul deschiderii
mostenirii el a dobindit dreptul legat (daca nu a fost conditionat suspensiv), iar
mostenitorii sai il dobindesc, la rindul lor, prin mostenire. In cazul in care au fost
instituiti mai multi legatari, moartea unuia din ei nu afecteaza celelalte legate facute
in favoarea celor in viata la data deschiderii succesiunii. Potrivit art.8o4 C. civ.
testatorul poate, ca o masura de prevedere, sa recurga la o substitutie vulgara, si sa
dispuna ca in cazul in care legatarul instituit nu ar putea primi legatul, chiar din cauza
predecesului sau, de bunul legat sa beneficieze o alta persoana determinata de catre
testator. In acest caz nu avem de a face cu caducitatea intrucit legatul revine celui
care a fost desemnat ca substituit al legatarului predecedat. In cazul in care legatul
este sub conditie suspensiva, iar legatarul moare pina la implinirea conditiei, legatul
devine caduc, chiar daca in momentul mortii testatorului legatarul era in viata
(art.925). Daca legatul este afectat de o conditie rezolutorie (sau de o conditie
suspensiva potestativa si negativa, care este asimilata conditiei rezolutorii), sau de
termen, fie suspensiv, fie extinctiv sau de o sarcina, este suficient ca legatarul sa fie
in viata la data deschiderii succesiunii. Aceste modalitati nu afecteaza dobindirea
legatului (inclusiv transmiterea lui pe cale de mostenire daca legatarul moare dupa
deschiderea succesiunii) ci numai exigibilitatea sau stingerea lui, dupa regulile
instituite in cazul actelor juridice afectate de modalitati si nu de cele din materia
caducitatii legatelor.
Aceeasi este situatia in cazul in care legatarul este in viata la deschiderea
succesiunii, bunul legat nu a pierit, dar legatul este afectat de o conditie suspensiva,
care insa nu se realizeaza. In acest caz legatul nu este caduc, ci urmeaza regimul
juridic al legatelor sub conditie suspensiva75.
S-a pus problema soartei legatului in cazul comorientilor sau codecedatilor,
cind testatorul decedeaza odata cu legatarul, si nu se poate dovedi ordinea deceselor.
Solutia care se impune, s-a precizat76, este caducitatea legatului intrucit nu se
poate dovedi capacitatea succesorala a legatarului in momentul deschiderii mostenirii.
De vreme ce nu se poate dovedi nici capacitatea succesorala a legatarului si deci
75Fr. Deak, op. cit. pag. 285.

76Fr. Deak, op. cit, pag. 284


112

acesta nu poate primi legatul, la rindul lui, nu-l poate transmite mai departe
mostenitorilor sai77.
b. Incapacitatea legatarului de a primi legatul survenita ulterior datei mortii
testatorului.
Art.928 C. civ. prevede ca:”Orice dispozitie testamentara cade cind eredele
numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi”. Dupa cum rezulta
din text pentru ca legatul sa devina caduc, incapacitatea legatarului trebuie sa survina
dupa deschiderea mostenirii, dar inainte de predarea legatului. De pilda, legatarul
fiind o persoana juridica isi schimba obiectul de activitate si astfel legatul nu mai
corespunde specializarii sale astfel ca este impiedecata sa primeasca legatul potrivit
art.4 din decr. Nr.31/1954.
Sau, la data deschiderii succesiunii legatarul nu are cetatenia romana, iar
obiectul legatului il constituie un teren, astfel ca (cel putin de lege lata)legatul devine
caduc. Incapacitatea legatarului trebuia sa survina, asadar, ulterior deschiderii
mostenirii, intrucit daca aceasta ar fi existat la data intocmirii testamentului legatul ar
fi lovit de nulitate absoluta si nu de caducitate.
c. Refuzul legatarului de a primi legatul. Tot din art.928 C. civ. rezulta ca in
virtutea dreptului de optiune succesorala legatarul poate repudia legatul, ipoteza in
care acesta devine caduc. Evident, renuntarea la legat se poate face, sub sanctiunea
nulitatii absolute numai dupa deschiderea mostenirii (art.7o2 C. civ.). In cazul
substitutiei vulgare, potrivit art.8o4 C. civ. refuzul legatarului de a primi legatul nu
duce la caducitatea acestuia caci el va fi primit de catre substitutul desemnat de catre
testator, daca acesta il accepta, desigur.
d. Pieirea totala a lucrului ce formeaza obiectul legatului.
Potrivit art.927 C. civ. ”Legatul va fi caduc daca lucrul legat a pierit de tot in
viata testatorului”. Legatul va deveni caduc numai daca este vorba de un legata cu
titlu particular si care are ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate, iar
nu si atunci cind este vorba de legate universale, sau cu titlu universal. In cazul
acestor din urma legate pieirea unuia sau mai multor bunuri din succesiune are ca
efect numai reducerea valorii legatului78. Daca legatul este cu titlu particular, dar are
ca obiect bunuri de gen, pieirea acestora, de asemnea nu duce la caducitate caci
bunurile de gen nu pier(genera non pereunt).
In cazul in care obiectul legatului este constituit din bunuri incorporale, legatul
nu poate deveni caduc prin pieirea bunului, ca, de pilda, cind testatorul incaseaza
creanta testata in timpul vietii vietii sale. In aceasta ipoteza este vorba de o revocare

77S-a propus astfel, de lege ferenda, o reformulare a textului art. 924 C. civ. in sensul ca
legatul devine caduc daca legatarul nu are capacitate succesorala in momentul deschiderii
succesiunii, Fr. Deak, op. cit. pag. 284.

78A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 594/1963, in C. D. 1963, pag. 138
113

voluntara a legatului79.
Asa a cum rezulta din textul art.927 C. civ. pentru ca legatul sa devina caduc,
bunul trebuie sa fi pierit de tot. In cazul pieirii partiale a acestuia legatul ramine
valabil pentru partea de bun care s-a pastrat.
In doctrina s-a sustinut ca, in cazul pieeeeirii partiale a bunului, daca se
datoreaza despagubiri sau indemnizatie de asigurare, acest sume se cuvin legatarului.
Nu aceeasi ar fi situatia in cazul pieirii totale a bunului, cind legatul devine caduc. In
aceasta situatie legatarul nu ar fi in drept nici la despagubiri nici la indemnizatia de
asigurare, cu exceptia situatiei in care s-ar putea deduce ca intentia testatorului a fost
de a aacorda legatarului acest drept de creanta si pentru ipoteza pieirii totale a
bunului80.
In ce ne priveste consideram ca este de acceptat solutia din dreptul francez
potrivit careia indiferent ca pieirea bunului este totala sau partiala, se prezuma
intentia testatorului de a acorda despagubirile sau indemnizaatia de asigurare
legatarului81.
O alta conditie pentru ca legatul sa devina caduc este aceea ca bunul sa fi
pierit, asa cum prevede art.927 C. civ. ”in viata testatorului”, asadar intre momentul
redactarii testamentului si acela al mortii testatorului. Daca bunul a pierit inaintea
redactarii testamentului legatul este lovit de nulitate caci este lipsit de obiect, iar daca
pieirea bunului se produce dupa momentul mortii testatorului, legatul a fost eficace
intrucit dreptul de propriete s-a transmis la a legatar o data cu deschiderea
succesiunii, iar acesta are drept la actiune in despagubiri impotriva celui ce a distrus
bunul.
In ipoteza in care legatul este afectat de o conditie suspensiva, pieirea bunului
ce formeaza obiectul legatului, chair dupa moartea testatorului, dar inainte de
implinirea cconditiei, are drept efect tot caducitatea legatului, intrucit legatarul nu
devine proprietar (art.925 C. civ.), decit in momentul realizarii conditiei, or in acel
moment legatul nu mai are obiect.
Cel care a fost obligat la predarea bunului nu suporta riscul pieirii fortuite a
acestuia decit daca a fost pus in intirziere si nu dovedeste ca lucrul ar fi pierit si daca
ar fi fost predat legatarului, in conditiile art.1156 C. civ. , asadar dupa dreptul comun.
Pieirea bunului trbuie sa fi fost independenta de vointa testatorului caci in caz
contrar legatul nu devine caduc, ci este considerat ineficace prin revocarea lui de
catre testator.
Asa cum s-a precizat in doctrina82, instrainarea bunului independent de vointa
testatorului ca, de pilda, vinzarea silita la cererea creditorilor sau exproprierea pentru

79A se vedea in acest sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 287.

80Fr. Deak. op. cit. pag. 288.

81A se vedea, H, L, J, Mazeaud, op. cit. pag. 844.


114

cauza de ultilitate publica, este asimilata cu pieirea bunului, iar legatul devine caduc,
cu conditia ca instrainarea sa se produca in timpul vietii testatorului (art.927 C. civ.).
e. Legatul mai poate deveni caduc in cazul in care intervin dispozitii legale
imperative sau prohibitive care sa impiedice predarea legatului. Astfel, potrivit
art.811 C. civ. dispozitiile testamentare in favoarea ospiciilor, saracilor dintr-o
comuna sau stabilimentelor de utilitate publica nu produc efecte daca nu sunt
autorizate de seful statului, devenind, asadar, caduce.
In doctrina s-au mai amintit si alte cazuri de caducitate ca:neideplinirea
conditiei suspensive care afecteaza legatul;depasirea cotitatii disponibile si disparitia
cauzei impulsive si determinante a actului de liberalitate, ca, de pilda survenienta de
copil83.
Alti autori considera insa ca desi in aceste ipoteze legatele devin in adevar
ineficace nu ne aflam in prezenta unor cauze propriu-zise de caducitate. In cazul
legatului sub conditie supensiva, care nu se realizeaza, se aplica regimul juridic de
drept comun, al dobindirii dreptului sub cconditie si desfiintarea lui retroactiva daca
este sigur ca evenimentul nu se va produce, iar nu caducitatea, cu exceptia situatiei, la
care ne-am referit, cind decesul legatarului are loc inainte de realizarea conditiei, cind
legatul este intr-adevar caduc (art.925 C. civ.), la care se adauga si pieirea lucrului
inainte de realizarea conditiei.
In ce priveste depasirea cotitatii disponibile, aaceasta are ca sanctiune
reductiunea liberalitatilor excesive, la cererea celor indreptatiti, iar disparitia cauzei
impulsive si determinante, cum este survenienta de copil, se poate analiza ca o
revocare tacita a legatului sau ca o desfiintare a legatului ca urmare a realizarii unei
conditii rezolutorii negative tacite, iar nu ca o caducitate84.
In cazul legatelor(secundare)cuprinse intr-un alt legat (principal)prin
caducitatea legatului prinipal nu se realizeaza si caducitatea legatului secundar
intrrucit acesta din urma va trece la succesorul care beneficiaza de caducitatea
legatului principal. De pilda, testatorul instituie o sarcina pe seama legatarului
universal sau cu titlu universal in favoarea unei alte persoane, daca legatul principal
devine caduc, sarcina instituita in favoarea acelei persoane va trebui indeplinita de
succesorul care beneficiaza de legatul devenit caduc, bunaoara prin predecesul
legatarului sau prin refuzul acestuia de a primi legatul. Astfel de legate, grefate pe un
legat principal, devin, la rindul lor, caaduce numai daca legatul principal este cu titlu
particular iar obiectul sau piere in totalitate in conditiile art.927 C. civ. 85
82A se vedea, C. Hamangiu, I, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 289;D.
Chirica, op. cit. pag. 14o.

83A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 267-268;C. Statescu, op. cit. pag. 181-182.

84Fr. Deak, op. cit. pag. 29o.

85Ibidem.
115

Sectiunea a V-a. Dreptul de acrescamint (sau de adaugire)

Dreptul de acrescamint (sau de adaugire, cum i se mai spune) vizeaza


problema cui anume ii vor reveni bunurile (drepturile) ce au format obiectul legatelor
ineficace. Regula in aceasta privinta este aceea potrivit careia de legatele ineficace,
fie datorita nulitatii, fie revocarii sau caducitatii, profita mostenitorii legali sau
testamentari ale caror drepturi succesorale ar fi fost micsorate sau inlaturate prin
existenta acelor legate. Altfel spus, obiectul legatelor ineficace va reveni persoanelor
cu vocatie succesorala din a caror parte urmau sa se execute acele legate 86. Aceste
persoane sunt :mostenitorii legali, legatarii universali, legatarii cu titlu universal sau
chair legatarii particulari, daca testatorul le-a impus ca sarcina executarea legatului
ineficace. De pilda, daca legatul ineficace a fost universal, de el vor profita
mostenitorii legali rezervatari, care vor culege, de asta data, nu numai rezerva ci
intreaga mostenire, sau mostenitorii nerezervatari care au fost inlaturati de la
mostenire prin instituirea legatarului universal. Daca, prin ipoteza, au fost instituiti
doi legatari universali, dar numai unul din legate este ineficace acesta va profita
celuilalt legatar universal, care potrivit art.888 C. civ. are vocatie universala 87.
De ineficacitatea legatului cu titlu universal vor profita mostenitorii legali sau
legatarul universal, daca a existat. In cazul in care testatorul a instituit mai multe
legate cu titlu universal, de ineficacitatea unuia nu poate profita un alt legatar cu titlu
universal intrucit potrivit art.894 C. civ. vocatia legatarului cu titlu universal este
limitata la o fractiune din mostenire. Se poate, totusi, ca testatorul sa fi instituit doi
sau mai multi legatari cu titlu universal pentru aceeasi fractiune din mostenire,
ipoteza in care ineficacitatea legatului in privinta unuia din legatari va profita
celuilalt. De pilda, daca unul din legatarii cu titlu universal nu accepta legatul, sau in
ce-l priveste legatul a fost revocat judecatoreste pentru ingratitudine etc. acesta va
profita celuilalt legatar cu titlu universal.
In ce priveste legatele cu titlu particular ineficace, ele profita mostenitorilor
legali, legatarilor universali sau cu titlu universal care aveau obligatia sa execute
acele legate. Legatarii cu titlu particular profita de ineficacitatea unor legate cu titlu
particular numai in ipoteza in care aveau ca sarcina executarea legatelor ineficace sau
daca beneficiul lor succesoral a fost redus prin astfel de legate. De pilda, daca legatul
cu titlu particular a avut ca obiect uzufructul unui bun si a devenit ineficace, de el
poate profita legatarul cu titlu particular care avea nuda proprietate a acelueasi bun,
prin aceasta proprietatea acestuia din urma devenind deplina. Se poate insa intimpla
ca vointa testatorului sa fi fost alta, ca atunci cind printr-o substitutie vulgara, cum
vom vedea in cele ce urmeaza, sau in cazul legatului conjunctiv, el insusi a desemnat
86D. Chirica, op. cit. pag. 141.

87A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 292.


116

beneficiarul legatului cu titlu particular ineficace.


Asadar, de la regula potrivit careia ineficacitatea legatului profita
mostenitorilor ale caror parti din mostenire ar fi fost micsorate prin acel legat sau care
aveau obligatia executarii acelui legat, legiuitorul a instituit doua exceptii si
anume:substitutia vulgara si legatul conjunctiv.
In cazul substitutiei vulgare (reglementata de art.8o4 C. civ.) testatorul
desemneaza pe linga primul legatar un al doilea, care, prin substitutie, va beneficia de
legat, cu conditia ca primul legatar sa nu accepte legatul sau sa nu poate beneficia de
el. Prin substitutia vulgara, ca urmare a vointei testatorului, se inlatura, asadar,
posibilitatea ca mostenitorii legali sau ceilalti legatari sa profite de ineficacitatea
legatului care va reveni celui de al doilea legatar desemnat de catre testator.
Mostenitorii legali sau alti legatari ar putea profita de ineficacitatea legatului numai in
ipoteza ca legatul ar fi ineficace si fata de cel de al doliea legatar(substituitul)iar
testatorul nu a dispus altfel.
Ne aflam in prezenta legatului conjunctiv, reglementat de art.929 C. civ. , in
situatia in care acelasi bun, determinat individual sau generic, este lasat la mai multi
legatari, fara a se preciza partea care s-ar cuveni fiecaruia, astfel ca fiecare va avea
chemare eventuala la intregul obiect88. Daca toti legatarii vor si pot sa primeasca
obiectul legat, acesta se va impartii intre ei in mod egal. Daca insa unul dintre legatari
nu poate sau nu vrea sa primeasca legatul, partea lui va reveni, in virtutea dreptului de
acrescamint, celorlalti colegatari, ale caror parti vor spori in mod corespunzator.
Asadar, partea care s-ar fi cuvenit legatarului care refuza sa primeasca legatul sau nu-
l poate primi, nu se scade pentru a profita celorlalti mostenitori potrivit dispozitiilor
legale. Din continutul art. 929 C. civ. rezulta numai trei cazuri in care ar opera
dreptul de acrescamint si anume:in caz de incapacitate a legatarului, in caz de
renuntare a acestuia la legat sau in caz de predeces al legatarului fata de testator,
numai ca in doctrina se accepta ca dreptul de acrescamint opereaza oricare ar fi cauza
ineficacitatii legatului, chiar si in cazul in care este vorba de revocarea voluntara a
acestuia. Desigur hotaritoare si in aceasta privinta este vointa testatorului asa cum se
desprinde ea din continutul testamentului, sau cum se exprima legiuitorul, daca din
dispozitiile testamentare rezulta ca acesta a fost”cugetul testatorului”.
Dreptul de acrescamint profita nu numai colegatarilor care au primit legatul ci
si mostenitorilor colegatarului predecedat fata de testator, intrucit, asa cum s-a
precizat in doctrina89, dreptul de acrescamint nu opereaza, in cazul legatului
conjunctiv la fel ca in cazul subsitutiei vulgare, de la persoana la persoana ci de la

88Ne aflam in prezenta unui legat conjunctiv in ipoteza in care testatorul lasa intreaga sa
gospodarie sotiei supravietuitoare, iar printr-o alta dispozitie din cuprinsul acelueasi testament,
aceeasi gospodarie este lasata fiului din prima casatorie a testatorului. A se vedea in acest sens,
Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 837/1972, cu Nota de N. Donosa, in R. R. D. nr. 6/1974, pag. 5o-
53.
89A se vedea, D. Alexandrescu, op. cit. pag. 758;M. Eliescu, op. cit. pag. 281.
117

portiune la portiune90.
Din cele de mai sus rezulta ca pentru a opera dreptul de acrescamint trebuie sa
fie indeplinite mai mute cocnditii si anume:
-sa existe mai multi legatari cu titlu particular. In cazul legatelor universale sau
cu titlu universal nu este vorba propriu zis de un drept de acrescamint, asa cum este el
reglementat de art. 929 C. civ. intrucit aceste legate confera ele insele vocatie la
intreg patrimoniul succesoral sau la o parte din acesta, desi practic, in cazul
ineficacitatii legatelor fata de unul din legatari, duce si in aceste cazuri la sporirea
cotei celorlalti legatari care pot si vreau sa acepte un astfel de legat. 91
-sa existe identitate de obiect fata de toti legatarii. Obiectul legatului, trebuie,
asadar, sa fie acelasi fata de toti legatarii, putind fi constituit din bunuri corporale,
individual determinate, bunuri de gen determinate sau determinabile ori bunuri
incorporale, sau din legatul dreptului succesoral dobindit prin mostenire de catre
testator. Obiectul legatului poate fi constituit din dreptul de proprietate in
integralitatea lui, sau numai din nuda proprietate orin un desmembramint al dreptului
de proprietate ca dreptul de uzufruct sau de abitatie.
In legatura cu legatul conjunctiv ala dreptului de uzufruct s-au nascut discutii
in doctrina pentru ipoteza ca unul din legatarii instituiti de catre testator decedeaza.
Se stie ca potrivit dreptului comun stingerea uzufructului, fie in totalitate, fie in parte,
profita nudului proprietar consolidind dreptul acestuia care din acel moment apare ca
un drept de proprietate deplin. Datorita insa specificului legatului conjunctiv, in cazul
sau lucrurile nu stau in acest fel. S-a precizat astfel in doctrina ca in ipoteza in care
unul din legatari este decedat la data deschiderii succesiunii, celalalt colegatar va
dobindi, in virtutea dreptului de acrescamint, totalitatea uzufructului. Daca insa
moartea unui colegatar survine dupa momentul deschiderii succesiunii nu se mai
pune problema dreptului de acrescamint, caci legatul nu mai este ineficace, in temeiul
art.929 C. civ. ci el si-a produs efectele. In acest caz se aplica normele dreptului
comun privind stingerea dreptului de uzufruct. Cu toate acestea s-a exprimat si
parerea ca tocmai datorita specificului constituirii legatului conjunctiv la moartea
unuia dintre colegatari, colegatarul in viata va exercita dreptul de uzufruct al
intregului bun, acceptindu-se, asadar, solutia indivizibilitatii dreptului de uzufruct, iar
stinegerea lui va interveni numai la moartea ultimului titular92.
-partea fiecaruia din colegatari sa nu fi fost determinata de catrea testator. Se
cconsidera, in atare ipoteza, ca vointa testatorului a fost de a acorda chemare

90 Portio portioni acrescit.

91A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1o39;D.
Chirica, op. cit. pag. 143.

92A se vedea, Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 1197/1988, in R. R. D. nr. 8/1989, pag.
67;Fr. Deak, op. cit. pag. 296;M. Eliescu, op. cit. pag. 281-282.
118

eventuala la totalitatea obiectului legatului fiecaruia dintre legatari. Exista, s-a spus,
“o solidaritate de vocatiune intre colegatarii acelueasi lucru”93.
-fata de unul sau mai multi legatari legatul sa devina ineficace. Daca legatul
devine ineficace fata de toti legatarii, obiectul sau va reveni celorlalti mostenitori,
dupa regulile generale in materie.
In legatura cu dreptul de acrescamint s-a pus problema daca el opereaza
facultativ sau obligatoriu si apoi daca se dobindeste cu sau fara sarcini.
In doctrina mai noua aproape toti autorii94 impartasec, pe buna dreptate credem
si noi, parerea ca dreptul de acrescamint opereaza de drept, fiind, asadar, obligatoriu.
De vreme ce legatarul a acceptat legatul il dobindeste chiar cu sporul rezultat din
ineficacitatea acelui legat fata de altul, sau altii din colegatari, caci in adevar
acceptarea succesiunii nu se poate realiza pro parte, fiind un act juridic indivizibil. Pe
de alta parte, acest drept se bazeaza pe chemarea fiecarui colegatar la intregul obiect
al legatului, astfel ca nu se poate sustine ca dreptul de acrescamint ar fi obligator
numai in cazul legatelor universale sau cu titlu universal conjunctive, cum s-a
sustinut in literatura juridica mai veche95, ci si in cazul legatelor cu titlu particular
conjunctive.
Din caracterul obligator, in toate cazurile al dreptului de acrescamint rezulta sis
consecinta ca el opereaza cu sarcini. Legatarul care beneficiaza de acrescamint va
suporta si sarcinile care reveneau colegatarului fata de care legatul aa devenit
ineficace. Face exceptie de la aceasta regula ipoteza in care sarcina a fost instituita
intuitu personae legatari, adica in considerarea persoanei legatarului care nu a primit
sau nu a putut primi legatul. In acest caz ineficacitatea legatului atrage dupa sine si
ineficacitatea sarcinii96.

Sectiunea a VI-a. Alte clauze testamentare.

1.Exheredarea (sau desmostenirea). Prin exheredare se intelegea acea


dispozitie testamentara prin care tstatorul inlatura de la mostenire pe unul sau pe mai
multi mostenitori legali. Cu alte cuvinte testamentul poate cuprinde nu numai
dispozitii pozitive prin care se confera drepturi unor legatari, ci si dispozitii negative
prin care unii mostenitori legali sunt inlaturati de la mostenire.
In ce priveste mostenitorii rezervatari ei pot fi exheredati numai in in limitele
93D. Alexandresco, op. cit. pag. 585.

94M. Eliescu, op. cit. pag. 282;C. Statescu, op. cit. pag. 183;D. Chrica, op. cit. pag. 143;E.
Safta-Romano, op. cit. pag. 266;Fr. Deak, op. cit. pag. 297.

95A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 388;C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al.
Baicoianu, op. cit. pag. 1o38.

96A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 298.


119

cotitatii disponibile, pe cind mostenitorii nerezervatari pot fi exheredati fara nici o


limita.
Desi legislatia noastra nu reglementeaza exheredarea ea este unanim
recunoascuta caci posibilitatea testatorului de a dispune in acest sens rezulta, implicit,
din alte dispozitii legale cum sunt cele privitoare la rezerva succesorala. De vreme ce
se accepta ce se accepta ca mostenitorilor rezervatari trebuie sa li se asigure o parte
din mostenire, cu titlu de rezerva, cchiar impotriva vointei testatorului, ind el dispune
ca intreaga lui avere sa fie deferita altor persoane, trebuie sa acceptam ca cei care nu
ssunt rezervatari pot fi exheredati in totalitate. Exheredarea este, asadar, permisa in
limita cotitatii disponibile cind exxista mostenitori rezervatari si in totalitate cind nu
exista astfel de mostenitori.
Mostenitorii care au fost astfel lipsiti de emolumentul succesoral, chiar in
totalitate isi pastreaza calitatea de mosteenitori legali avind posibilitatea de actiona in
justitie anularea sau revocarea judecatoreasca a legatelor sau constatatea caducitatii
acestora sau pentru reductiunea liberalitatilor excesive pentru a-si realiza vocatia
concreta la acea mostenire. De asemenea mostenitorii legali exheredati pot cere
inventarierea si conservarea bunurilor succesorale, potrivit art. 7o si urm, din Legea
nr. 36/1995. Notarul public sa citeze mostenitorii legali chiar in ipoteza in care prin
legate s-a consumat intreaga avere a defunctului, iar mostenitorii legali nu sunt
rezervatari.

Felurile exheredarii. Dupa modul in care se manifesta vointa testatorului


exheredarea poate fi directa sau indirecta.
Exheredarea este directa atunci cind testatorul inlatura de la mostenire in mod
expres pe unul sau pe mai multi mostenitori legali. Exheredarea este indirecta atunci
cind testatorul nu mentioneaza expres inlaturarea de la mostenire a unuia sau altuia
dintre mostenitorii legali ci instituie legatari care consuma, total sau partial
mostenirea pe care o lasa.
Exheredarea directa poate sa fie totala sau partiala, dupa cum sunt inlaturati toti
mostenitorii legali(inclusiv cind exista un singur mostenitor legal) sau numai unii
dintre ei. In prima ipoteza efectul care se produce este acela ca mostenirea devine
vacanta si va fi culeasa de stat, cu conditia, desigur, ca testatorul sa nu fi insituit
legatari care sa culeaga mostenirea. In cea de a doua ipoteza, a exheredarii partiale,
cind sunt inlaturati de la mostenire numai o parte din mostenitorii legali si testatorul
nu desemneaza legatari, intreaga mostenire sau numai cotitatea disponibila va fi
culeasa de comostenitorii celor exheredati sau de mostenitorii rezervatari, dupa
regulile devolutiei legale a mostenirii. Evident ca in cazul in care exista mostenitori
rezervatari exheredarea nu poate fi decit partiala, caci priveste numai cotitatea
disponibila, iar nu si rezerva. De pilda, daca de cujus a avut un singur copil, iar prin
testatment dispune exheredarea lui, oricum acest copil va culege ½ din mostenire,
care reprezinta, potrivit art.841 C. civ. rezerva sa succesorala. Cealalta cota de ½ va
120

fi culeasa de mostenitorii subsecventi in grad sau clasa, daca de cujus nu a dispus


altfel. Daca de cujus a avut doi copii si-l desmosteneste pe unul din ei, acesta din
urma va cculege oricum 1/3 din mostenire, care reprezinta rezerva sa, iar celalalt care
nu a fost desmostenit, va culege 2/3 din mostenire si nu ½ cit ar fi cules daca nu
exista dispozitia de desmostenire a fratelui sau.
Daca cei exheredati nu au calitatea de mostenitori rezervatari intreaga
mostenire va reveni comostenitorilor sau in lipsa acestora mostenitorilor subsecventi,
dupa grad sau clasa.
In cazul exheredarii indirecte, cind exheredarea se realizeaza prin institirea de
legatari, prin aceasta mostenitorii legali nerezervatari pot fi inlaturati total de la
mostenire, iar cei rezervatari numai in limita cotitatii disponibile. In acest caz se
poate spune ca instituind legatari inseaman a-i exhereda pe mostenitorii legali
(instituer c’est exclure). Acest lucru nu este valabil insa in cazul exheredarii directe
partiale cind mostenitorii legali chemati sa culeaga mostenirea in locul celor inlaturati
fac acest lucru nu in calitate de legatari ci tot in calitate de mostenitori legali. Faptul
ca exista un testatment prin care unii mostenitori legali au fost exheredati nu schimba
datele problemei. Caci acest fapt constituie numai premisa care permite celorlalti
mostenitori legali sa culeaga si partea celor desmosteniti, dar al caror drept se
intemeiaza pe lege si nu pe testament.97
Precizarea are importanta in privinta dobindirii posesiei mostenirii intrucit
mostenitorii legali ce cculeg si partea celor exheredati, in aceasta calitate si nu in
aceea de legatari, vor dobindi si posesia mostenirii potrivit regulilor aplicabile, dupa
ccum sunt mostenitori sezinari sau nesezinari (art.653 C. civ.) si nu prin predarea
legatelor (art.889, 891, 895 C. civ.).
De asemenea in cursul procedurii succesorale notariale ei vor participa tot in
calitate de mostenitori legali si nu in aceea de legatari98.
In cazul exheredarii indirecte, cind excluderea de la mostenire este determinata
de instituirea de legatari se poate intimpla ca legatul sa fie ineficace, fiind nul, caduc
sau revocat judecatoreste. In acest caz, legatul sau legatele neproducind nici un efect,
nici desmostenirea nu are cum sa se produca, astfel ca mostenirea va fi culeasa de
catre mostenitorii legali pe care testatorul voia sa-i inlature prin acele legate. Dupa
cum s-a spus99 in aceasta privinta hotaritoare este vointa testatorului, caci daca se
poate deduce ca acesta a voit sa-i exheredeze pe acei mostenitori legali, independent
de soarta legatului sau legatelor, ineficacitatea acestora nu va face sa reinvie dreptul
mostenitorilor legali ci mostenirea va deveni vacanta si va fi culeasa de stat. In cazul
in care legatul cu efect de exheredare a devenit ineficace prin revocare a sa de catre
testator, iar acesta isi retracteaza revocarea voluntara, legatul intial renaste cu efectul
sau de desmostenire indirecta a mostenitorilor legali. Dar si in acest caz va trebui

97IN acelasi sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 3o1. In sens contrar, M. Eliscu, op. cit. pag. 286.
98A se vedea, Fr. Deak, loc. cit. supra.
121

stabilita cu precizie vointa testatorului100.


Exheredarea sanctiune. Este acea dispozitie testamentara prin care se dispune
inlaturarea de la mostenire a acelor mostenitori care vor ataca testamentul cu actiune
in nulitate. O asemenea dispozitie este considerata valabila intrucit trebuie
recunoscuta testatorului deplina libertate in legatura cu mostenirea pe care o lasa,
inclusiv de a adopta masuri de aparare a dispozitiilor sale testamentare. Chiar
testamentul ab irato este considerat valabil. Aceasta imprejurare nu este considerata
ca un viciu de consimtamint. Cu atit mai mult dispozitiile privind exheredari-
sanctiune, determinate de sentimente de suparare sau de minie din partea testatorului
sunt considerate valabile.
In doctrina s-a precizat insa ca o exheredare sanctiune nu poate produce efecte
daca tinde la mentinerea in vigoare a unui testament lovit de nulitate absoluta 101.
Altfel spus, mostenitorii nu vor fi impiedecati sa exercite acele actiuni impotriva
testamentului care ar avea ca obiect constatarea nulitatii dispozitiilor testamentare
care incalca, ele insele, ordinea publica sau bunele moravuri.
De asemenea exheredarea -sanctiune nu aduce atingere rezervei mostenitorilor
rezervatari care au atacat testamentul in justitie. Dar exheredarea sanctiune va
produce efecte in privinta cotitatii disponibile, daca testamentul a fost atacat pentru
legate care nu aduceau atingere rezervei legale.

2. Executiunea testamentara.

Executiunea testamentara priveste modalitatile in care vor fi aduse la


indeplinire dispozitiile de ultima vointa ale lui de cujus. Aceste dispozitii pot fi puse
in executare de catre mostenitorii legali ai defunctului sau de catre legatarii
universali102, dar testatorul poate desemna prin testament una sau mai multe persoane
care sa aibe aceasta misiune si anume de a aduce la indeplinire intocmai dispozitiile
99C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 879;M. Eliescu, op. cit.
pag. 286-287;Fr. Deak, op. cit. pag. 3o2. In practica a existat o tendinta prea accentuata, sub
regimul comunist, mai ales dupa aparitia Legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, in prezent abrogate,
de a considera ca exheredarea se produce indiferent de soarta legatului(legatelor), astfel ca
mostenitorii legali erau inlaturati chiar in caz de nulitate a legatului prin care s-a voit sa se
realizeze exheredarea, mostenirea devenind vacanta si preluata de stat. A se vedea in acest sens,
Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 839/198o, in R. R. D. nr. 3/1981, pag. 61;dec. civ. nr.
1198/1982, in R. R. D. nr. 9/1983, pag. 66-67;dec. civ. nr. 736/1984, in R. R. D. nr.
12/1984mpag. 72-73;dec. civ. nr. 254/1985, in R. R. D. nr. 8/1985, pag. 7o;Trib. jud. Bihor, dec.
civ. nr. 128o/1981, in R. R. D. nr. 5/1982, pag. 62-63; Trib. jud. Maramures, dec. civ. nr.
32/1991, cu Nota de Gh. Beleiu, in Dreptul nr. 12/1991, pag, 81-84. In astfel de cazuri, trebuie
decelata vointa reala a testatorului, iar mostenitorii legali inlaturati numai in cazul in care se
poate retine fara echivoc vointa acestuia in acest sens.
100A se vedea, D. Chirica, op. cit, pag. 145.

101A se vedea, C. Statescu, op. cit, pag. 184;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 271-272.
122

testamentare, care poarta denumirea de executori testamentari. (art. 91o C. civ. ).


Ratiunile pentru care testatorul procedeaza la desemnarea de executori testamentari
pot fi multiple. Vrea sa scuteasca pur si simplu pe mostenitori de asemenea obligatii;
mostenitorii pot sa fie minori sau pusi sub interdictie, sau testatorul nu are incredere
ca mosteenitorii vor fi in masura sa-i aduca la indeplinire dispozitiile.
Desemnarea executorului testamentar se poate face numai prin testament, dupa
regulile de desemnare a legatarului, iar revocarea unei asemenea dispozitii la fel. Asa
cum rezulta din dispozitiile art. 913, 915 C. civ. persoana desemnata ca executor
testamentar trebuie sa aibe capacitate deplina de exercitiu, la data deschiderii
succesiunii.
Testatorul poate desemna una sau mai multe persoane ca executori testamentari
de pilda, unul pentru afacerile civile, altul pentru cele comerciale etc. , caz in care
atributiile sunt asadar, divizate. Se poate intimpla insa ca atributiile executorilor
testamentari sa fie conjunctive (art.918 C. civ.) caz in care oricare dintre executorii
testamentari poate lucra singur pentru aducerea la indeplinire a dispozitiilor
testamentare. Testatorul poate insa dispune ca executorii testamentari sa lucreze
impreuna.
O persoana incapabila de a primi legate de la testator poate, evident, fi
desemnata ca executor testamentar, dar aceasta imprejurare nu-i confera capacitate
succesorala in sensul de a primi, de pilda, un legat remunerator.
Notarul public competent a desbate succesiunea, potrivit art. 83 din Legea
nr.36/1995 va elibera persoanei desemnate de catre testator un certificat care constata
aceasta calitate, care potrivit art. 85 din regulamentul de punere in aplicare a aceste
legi va determina si intinderea drepturilor si obligatiilor acestuia.
Natura juridica a institutiei executorului testamentar. Executorul
testamentar este un mandatar special al testatorului astfel ca i se aplica regulile de la
contractul de mandat, in masura in care legea nu dispune altfel103.
Calificata, asadar, ca un mandat de natura speciala, executiunea testamentara
are caracteristici care o aseamana cu mandatul dar si unele care o deosebesc. Doctrina
a scos in evidenta urmatoarele asemanari cu mandatul de drept comun:
a)Acceptarea ca si refuzul executiunii testamentare sunt, la fel ca la contractul
102A se vedea, pentru ipoteza in care desemnarea executorului testamentar poate rezulta din
imputernicirea data de testator prin testament unul legatar cu titlu particular de a vinde imobilul
ce a fost testat si a imparti pretul cu ceilalti legatari cu titlu particular, O. Radulescu, Consitiile in
care este posibila vinzarea imobilului defunctului de catre executorul testamentar, in Dreptul nr.
4, 1998, pag. 34-35.
103Majoritatea autorilor considera ca executorul testamentar apare ca un mandatar al
testatorului, cu anumite deosebiri, desigur. A se vedea in acest sens, D. Alexandrescu, op. cit,
pag. 545;I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 536; C. Hamangiu, I. Rosetti
balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 976-986;M. Eliescu, op. cit. pag. 286;D. Chirica, op. cit.
pag. 146-147;Fr. Deak, op. cit. pag. 3o6-3o7;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 273-274. S-au
preconizat insa si alte calificari juridice. A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 382-383.
123

de mandat, facultative. Cel desemnat are deplina libertate de a accepta sau nu sa


devina executor testamentar, oricare din atitudinile sale nefiind susceptibile de abuz.
La fel ca acceptarea mostenirii, acceptarea executiunii testamentare poate fi expresa
sau tacita.
b)Executorul testamentar are aceleasi obligatii ca si mandatarul;are obligatia de
a indeplini mandatul, de a da socoteala si de a raspunde pentru faptele persoanei
substituite in executarea mandatului. In privinta drepturilor sale situatia este iarasi ca
la contractul de mandat. Are la fel ca mandatarul dreptul de a fi desdaunat pentru
cheltuielile facute cu executarea mandatului si cu toate ca, in principiu, executiunea
testamentara este gratuita, daca s-a stipulat in testament vreo remuneratie, executorul
are dreptul a o pretinde.
Daca remuneratia executorului testamentar a fost stabilita sub forma unui legat,
acesta are dubla calitate, de executor testamentar si de legatar, calitati care sunt
interdependente, dar numai unilateral104. Astfel, s-a spus, el poate renunta la legat ca
orice legatar dar sa accepte sarcina executiunii testamentare. Invers insa, daca a
acceptat legatul cu carcater remunerator, se prezuma ca a acceptat si executiunea
testamentara. Totusi in cazul in care intentia testatorului a fost ca legatul sa ramina
valabil, independent de acceptarea executiunii testamentare, legatul poate fi validat
chiar daca legatarul nu accepta sa devina si executor testamentar. Este posibil, uneori,
ca testatorul, numind un executor testamentar sa-i confere si calitatea de legatar
universal. Aceasta pentru a-i conferi puteri peste limitele legale ale executorului
testamentar obisnuit, caci in cazul succesorilor universali chemati sa execute
dispozitiile testamentare limitarile imperative impuse simplului executor testamentar
nu exista, mostenitorii devenind proprietarii bunurilor odata cu deschiderea mostenirii
astfel ca dispun in mod liber de ele. Daca aceasta desemnare si in calitate de legatar
universal este numai aparenta, testatorul desemnind si legatari cu titlu universal sau
cu titlu particular care absorb mostenirea in cuasitotalitatea ei, obiectul legatului
universal fiind astfel redus la cel mult valoarea remuneratiei, instantele de judecata
vor putea, la cererea persoanelor interesate, sa constate caracterul simulat al instituirii
de legatar universal, urmind in consecinta ca acea persoana sa fie considerata simplu
executor testamentar ale carui puteri si atributii sunt strict limitate de legiuitor.
c)La fel ca la contractul de mandat, puterile executorului testamentar au
carcater intuitu personae, astfel ca moartea celui desemnat ca executor testamentar
atrage incetarea mandatului. Daca, asadar, la data deschiderii succesiunii cel
desemnat ca executor testamentar este mort si nu s-a desemnat un executor
testamentar subsidiar, executiunea testamentara nu va mai avea loc devenind caduca.
In cazul in care executorul moare pe parcursul executiunii, sarcinile acestuia nu trec
la mostenitorii sai, mandatul, cum a artat incetind pe aceasta data. (art.917 C. civ.).
Asa cum am precizat mai sus, executiunea testamentara fiind un mandat cu

104A se vedea, Fr. Deak. op. cit. pag. 3o7.


124

carcater special s-au relevat in doctrina si unele deosebiri fata de mandatul propriu-
zis.
a) Atributiunile executorului testamentar incep la moartea testatorului pe cind
cele ale mandatarului inceteaza la moartea mandantului.
b) Executorul testamentar poate fi numit numai prin testament, asadar, intr-o
forma solemna, pe cind la contractul de mandat, care are carcater consensual,
numirea mandatarului se poate realiza chiar in mod tacit.
c) In timp ce la contractul de mandat limitele imputernicirii mandatarului sunt
lasate la libera apreciere a partilor, limitele si atributiile executorului testamantar sunt
determinate imperativ de catre legiuitor.
d) In cazul mandatului obisnuit, mandatarul poate oricind renunta la mandat,
daca renuntarea nu produce pagube mandantului, executorul testamentar insa odata ce
a acceptat misiunea nu poate renunta la ea decit daca dovedeste ca indeplinirea ei i-ar
produce lui insusi pagube.
Atributiile si puterile executorului testamentar.
Atributiile executorului testamentar difera dupa cum testatorul i-a conferit sau
nu sezina, adica posesia bunurilor mobile din mostenire (art.911 C. civ.).
Executorul testamentar fara sezina are, potrivit art.916 C. civ., doar un rol de
supraveghere si control in scopul aducerii la indeplinire a dispozitiilor testamentare.
El nu are nici o abilitare in sensul de a le executa el insusi. Potrivit art.85 din
regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995 notarul public eliberind
certificatul de executor testamentar are indatorirea sa precizeze intinderea drepturilor
si obligatiilor conferite de testator acestuia precizind, inclusiv daca este sezinar sau
nu, iar in caz afirmativ, daca detine toate bunurile mobile din succesiune sau numai o
parte din acestea, durata sezinei si sarcinile concrete pe care trebuie sa le
indeplineasca.
Executorul testamentar fara sezina are, asa cum rezulta din prevederile art.916
C. civ. , urmatoarele atributii:
- sa ceara notarului public competent punerea pecetilor daca exista mostenitori
minori, interzisi sau absenti;
- sa staruie ca notarul public sa faca inventarul succesiunii in prezenta
mostenitorilor prezumtivi;
- sa se ingrijeasca de luarea masurilor de conservare a bunurilor succesorale;
- sa intervina in judecata pentru apararea validitatii testamentului.
Executorul testamentar cu sezina are nu numai atributii de supraveghere si
control ci si atributii de a aduce, el insusi, la indeplinire dispozitiile din cuprinsul
testamentului.
Asa cum s-a precizat in doctrina105, sezina (textul art.911 C. civ. vorbeste de
posesia bunurilor mobile)conferita de catre testator executorului testamentar nu este
105A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 61o;M. Eliescu, op. cit. pag.
291.
125

decit o simpla detentie precara a bunurilor caci acesta nu detine bunurile pentru sine
ci pentru mostenitorii defunctului. Ea trebuie deosebita de sezina care se confera
mostenitorilor legali prevazuti de art.653 C. civ. Acesti mostenitori legali au nu
numai posesia dar si proprietatea tuturor bunurilor succesorale, mobile si imobile, pe
cind sezina executorului testamentar are ca obiect numai bunurile mobile, chiar daca
testatorul se refera in testament si la bunurile imobile106. Executorul testamentar este,
cum s-a spus, un simplu sechestru(custode) al mostenitorilor 107. Dar sezina
mostenitorilor, la fel ca si rezerva lor succesorala nu exclude sezina ce se confera
executorului testamentar, dimpotriva ele pot coexista intrucit au continut diferit.
Excutorul caruia i s-a conferit sezina intra de drept in posesia bunurilor
succesorale, fara sa fie nevoie de vreo formalitate prealabila, certificatul de executor
testamentar avind doar efect declarativ si nu constitutiv. In virtutea ei execcutorul
testamentar are puterea de a detine bunurile ce constituie obiectul sezinei si de a
refuza predarea lor succesorilor universali daca, bunaoara, acele bunuri formeaza
obiectul unor legate cu titlu particular, sau, potrivit vointei testatorului ele urmeaza a
fi distruse, ca in cazul unor hirtii intime scrisori etc.
Obiectul sezinei se determina potrivit continutului testamentului si dispozitiilor
testamentare pe care executorul le are de adus la indeplinire. De vreme ce textul legal
(art. 911 C. civ. ) se refera la “averea mobila” a testatorului inseamna ca imobilele,
fructele si productele acestora de dupa deschiderea mostenirii nu pot forma obiectul
sezinei executorului testamentar.
Durata sezinei este determinata tot de catre testator, dar potrivit art. 911 C. civ.
nu poate trece peste un an de la moartea sa si nu poate fi prelungita de catre instantele
judecatoresti. Testatorul poate conferi insa prin testament o durata mai scurta sezinei
executorului testamentar, precum, potrivit art. 912 C. civ. si mostenitorii lui pot
scurta termenul sezinei oferindu-i acestuia sumele necesare pentru plata legatelor de
lucruri mobile sau platind ei insisi aceste legate. Sezina inceteaza inainte de termen si
in cazul in care dispozitiile testamentare avind ca obiect bunuri mobile au fost
executate. Cind temenul sezinei s-a implinit executorul testamentar are datoria de
preda bunurile mobile detinute mostenitorilor in drept.
In ce priveste momentul in care incepe sa curga durata sezinei, textul art. 911
C. civ. vorbeste de cel al deschiderii succesiunii, dar se accepta ca atunci cind exista
motive obiective termenul se calculeaza si de la o data ulterioara. Astfel, in cazul in
care testamentul a fost descoperit mai tirziu sau a fost contestat de catre mostenitorii
legali sau cind data mortii testatorului a fost stabilita judecatoreste se accepta ca
independent de vointa sa executorul testamentar nu a putut incepe executarea
dispozitiilor testamentare si deci termenul se va calccula de la o data ulterioara
106A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. pag. 361;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 368; I.
Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 611.
107A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 991-993;
M. Eliescu, op. cit. pag. 291;D. Chirica op. cit. pag. 149;Fr. Deak, op. cit. pag. 313.
126

deschiderii succesiunii, cind executarea dispozitiilor testamentare a devenit


posibila.108.
La expirarea termenului sezina inceteaza, dar daca executorul testamentar nu a
reusit sa-si duca la indeplinire indatoririle el poate continua sa ramina in functie dar
ca executor fara sezina. Mostenitorii ii pot insa conferi, in conditiile mandatului de
drept comun, imputernicire sa detina si pe mai departe bunurile ce le avea in posesie
si sa execute atributiile unui executor sezinar.
Executorul testamentar cu sezina are pe linga atributiile generale recunsocute
oricarui executor testamentar (art. 916 C. civ. ) unele atributii speciale:
-el poate cere vinzarea miscatoarelor in lipsa sumelor necesare pentru plata
legatelor cu titlu particular sau pentru procurarea unor bunuri care trebuie predate
legatarilor, precum poate incasa pretul obtinut din astfel de vizari. Asa cum rezulta
din art. 916 alin. 3 C. civ. El nu poate proceda direct la vinzarea unor atari bunuri ci
trebuie sa ceara acest lucru mostenitorilor care au dobindit proprietatea acestor
bunuri, iar daca acestia refuza se poate adresa instantei de judecata.
-executorul sezinar are dreptul de a preda catre legatari bunurile mobile
determinate sau de gen care formeaza obiectul legatelor cu titlu particular
necontestate de succesorii universali.
-el are dreptul de a urmari pe debitorii mostenirii si de a incasa creantele
succesorale, caci acestea sunt bunuri mobile.
-cit priveste plata creditorilor succesiunii de catre executorul testamentar
problema este controversata. Consideram, alaturi de alti autori109, ca daca testatorul l-
a imputernicit pe executorul cu sezina sa plateasca datoriile, iar acestea nu sunt
contestate de catre mostenitori, plata lor se poate face la fel ca plata legatelor
particulare. In adevar nu se vede care ar fi deosebirea intre plata legatului unei
creante catre legatarul respectiv si plata datoriei catre titularul unei creante ce
greveaza succesiunea. In ambele situatii avem de a face cu creditori care pot fi platiti
de catre executorul testamentar cu sezina din mobilele succesiunii110. Evident daca nu
are imputernicire in acest sens conferita de catre testator el nu va putea plati datoriile
succesiunii si nu va putea fi nici urmarit de creditori.
Incetarea executiunii testamentare. Atributiile executorului testamentar
inceteaza in urmatoarele cazuri:
-in cazul in care au fost executate toate dispozitiile cuprinse in testament;

108
A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 993-994 ;Fr.
Deak. op. cit. pag. 314.
109Fr. Deak. op. cit. pag. 315-316.

110Pentru parerea ca plata nu se poate face decit cu consimtamintul mostenitorilor a se


vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 998-999;M. Eliescu, op.
cit. pag. 291.
127

-in cazul in care executorul testamentar a decedat(art. 917 C. civ. );


-in cazul in care executorul testamentar renunta la executiunea testamentara
daca dovedeste ca aceasta i-ar pricinui pagube insemnate sau ca i mod obiectiv nu ar
putea aduce la indeplinire dispozitiile testamentare, de pilda din cauza de boala;
-in cazul in care executorul testamentar a fost revocat de catre instanta de
judecata la cererea mostenitorilor defunctului pentru motive temeinice cum ar fi reaua
credinta, abuzuri in indeplinirea atributiunilor, incompetenta etc.;
-in cazul in care executorul testamentar a fost pus sub interdictie.
Daca au existat mai multi executori testamentari incetarea atributiunilor
acestora are loc diferit dupa cum au avut atributii distincte sau dimpotriva
desemnarea lor a fost conjunctiva. In primul caz, cind, asadar, atributiile lor au fost
determinate de catre testator individual, incetarea executiunii testamentare va avea
loc pentru fiecare separat dupa cum se gaseste intr-una din situatiile precizate mai
sus(art. 918 alin. 2 C. civ. ). Daca insa atributiunilor lor nu au fost delimitate
incetarea executiunii testamentare ar avea loc numai daca toti s-ar afla intr-una din
situatiile precizate, altfel, potrivit art. 918 alin. 1 C. civ. , fiecare putind sa lucreze in
lipsa celorlalti.
Asa cum am aratat, executorul testamentar, cu sau fara sezina 111 are obligatia
ca orice mandatar de a da socoteala mostenitorilor(art. 916 alin. 5 coroborat cu art.
1541 C. civ. ). In acelasi timp el are dreptul de a fi despagubit pentru cheltuielile
facute pentru indeplinirea despozitiilor testamentare(art. 919 C. civ. ) precum si
pentru eventualele daune produse cu prilejul executiunii testamentare, la fel ca la
contractul de mandat (art.1549 C. civ. ).
In ce priveste problema, controversata in doctrina, daca execitorul testamentar
poate fi scutit de catre testator de a da socoteala si de a raspunde de gestiunea sa,
credem si noi, alaturi de alti autori, ca scutirea poate fi acceptata numai in masura in
care nu aduce atingere unor reguli de ordine publica. Asa, de pilda, mostenitorii
rezervatari vor putea cere socoteala executorului testamentar daca, cu prilejul
indeplinirii mandatului sau a fost incalcata rezerva lor succesorala. Insa daca
dispozitiile legale imperative au fost respectate scutirea de a da socoteala este
admisibila intrucit testatorul este liber sa dispuna dupa propria vointa de patrimoniul
sau, putind, sub aceasta forma, sa-l gratifice pe executorul sau testamentar, scutindu-
l de obligata de a da socoteala sau dindu-i posibilitatea sa pastreze ceea ce ramas la

111Majoritatea autorilor considera ca obligatia de a da socoteala o are atit executorul cu


sezina cit si cel fara sezina. A se vedea in acest sens:M. Eliescu, op. cit. pag. 293;D. Chirica, op.
cit. pag. 151;Fr. Deak, op. cit. pag. 317;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 282. In sens contrar a se
vedea:C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1oo1-1oo2. Executorul cu
sezina, s-a precizat, (Fr. Deak, op. cit. pag. 317)poate fi obligat a da socoteala de doua ori. O data
la incetarea sezinei (art. 916 alin. 5 C. civ. ) si a doua oara la incetarea executiunii testamentare, .
potrivit dreptului comun, daca a continuat sa lucreze si dupa aceasta data .
128

terminarea executiunii testamentare din patrimoniul succesoral112.


Executorul testamentar raspunde, ca orice mandatar, nu numai pentru dol ci si
pentru orice culpa, in indeplinirea atributiunilor sale (art.154o alin.1 C. civ.). Daca
executorul testamentar a fost remunerat pentru activitatea sa raspunderea sa va fi
apreciata la sever decit daca lucrat fara plata. El nu raspunde insa pentru pieirea
fortuita unor bunuri pe care l-a detinut.
Asa cum rezulta din prevederile art.918 C. civ., in privinta raspunderii, in cazul
existentei mai multor executori testamentari, nu se aplica regula de drept comun,
potrivit careia intre mandatari nu exista solidaritate legala (art.1543 C. civ.),
dimpotriva executorii testamentari cu sezina vor raspunde solidar de a da socoteala de
bunurile mobile ce le-au avut incredintate. In celelalte cazuri, ale executorilor fara
sezina sau ale celor ca au avut atributii delimitate si care au fost respectate se aplica
regula raspunderii divizibile, fiecare raspunzind numai pentru actele si faptele proprii.

C A P I T O L U L IV

LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE JURIDICE DE


BUNURILE SUCCESORALE

Precizari prealabile. In domeniul actelor juridice pentru cauza de moarte este


consacrat principiul libertatii oricarei persoane de a dispune potrivit propriei vointe de
patrimoniul sau. In mod corelativ mostenitorii au libertatea deplina de a accepta sau
nu o mostenire. Exista insa ratiuni care impun unele limitari ale ambelor drepturi.
Astfel dreptul de a dispune pentru cauza de moarte este limitat de interese de ordin
familial de a asigura unor membri apropiati ai familiei defunctului o cota parte din
mostenire, chiar impotriva vointei acestuia, cind el dispune de averea sa in favoarea
altor persoane. Este cea mai importanta limitare care se aduce dreptului de a dispune
pentru cauza de moarte . Este ceea ce se cunoaste sub denimirea de rezerva
succesorala. Exista apoi considerente de natura morala care se opun efectuarii unor
acte juridice privitoare la bunurile unei succesiuni inainte de deschiderea acesteia,
limitare ce este cunoscuta sub denumirea pactelor asupra succesiunilor viitoare, care,
asa cum vom vedea sunt interzise sub sanctiunea nulitatii absolute. In fine, tocmai
principiul libertatii de dispozitie pentru cauza de moarte, alaaturi de cel al liberei
circulatii a bunurilor duc la interzicerea unor acte juridice care le-ar obtura ca in cazul
substitutiei fideicomisare care, la rindul ei, este interzisa. Le vom analiza, de altfel, pe
rind in cele ce urmeaza.

112A se vedea, in acest sens:M. Eliescu, op. cit. pag. 294;Fr. Deak. op. cit. pag. 318.
Contra:C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1oo3-1oo4.
129

Sectiunea a I-a. Interdictia pactelor asupra succesiunilor


viitoare(nedeschise)

Cita vreme o succesiune este nedeschisa este interzis ca bunuri din acea
succesiune sau patrimoniul ca atare sa formeze obiectul unor acte juridice prin care s-
ar constitui drepturi eventuale asupra lor sau s-ar renunta la ele, chiar daca de cujus ar
consimti la aceasta. Astfel, art. 965 alin. 2 C. civ. prvede ca :” nu se poate face
renuntare la o succesiune ce nu este deschisa, nu se pot face invoiri asupra unei astfel
de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamintul celui a carui succesiunea este in
chestiune”. Iar art. 7o2 C. civ. prevede ca :”nu se poate renunta la succesiunea unui
om in viata, nici nu se pot instraina drepturi eventuale ce s-ar putea dobindi asupra
succesiunii”.
Din prevederile acestor texte legale rezulta ca prin pacte asupra unei succesiuni
viitoare(interzise de lege) vom intelege orice conventii sau acte unilaterale prin care
se renunta la o mostenire viitoare sau se constituie drepturi eventuale asupra unei
astfel de mosteniri.
Fundamentul de natura principiala al unor astfel de interdictii este constituit din
ideia ca astfel de acte juridice ar putea trezi ddorinta mortii persoanei care urmeasa sa
lase mostenirea, iar in cazul in care chiar el este parte intr-un astfel de act juridic s-ar
aduce atingere principiului revocabilitatii dispozitiilor testamentare. Exista argumente
si de natura sigurantei circuitului civil, caci drepturile de aceasta natura, care
formeaza obiectul unor acte juridice sunt eventuale, asadar incerte, cel putin din punct
de vedere valoric.
Pentru a ne afla in fata unui pact asupra unei succesiuni viitoare trebuie sa fie
intrunite urmatoarele conditii:
a). sa existe o conventie(intelegere);dar si actul unilateral de renuntare la o
mostenire sau de acceptare a acesteia sunt considerate pacte interzise de lege113;
b). pactul sa aibe ca obiect drepturi succesorale dintr-o succesiunea
nedeschisa114. Daca conventia nu are un astfel de obiect, ea va fi valabila, chiar daca
realizarea obligatiei este efectata de o conditie sau de un termen incert, care se
constituie din data mortii unei persoane. Astfel art. 825 C. civ. prevede posibilitatea
stipularii in contractul de donatie a intoarcerii bunurilor donate la ddonator in cazul
predecesului donatarului sau de predeces al donatarului si al descendentilor sai.
Bunurile reintra intr-o atare ipoteza in patrimoniul donatorului in virtutea contractului

113Acceptarea mostenirii nedeschise, spre deosebire de renuntare, care este amintita expres
de art. 7o2 si 965 C. civ. , este in mod unanim acceptata ca pact asupra unei succesiuni viitoare.
A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 152-153;Trib. jud. Salaj, dec, civ. nr. 3o6/1972, in R. R. D.
nr. 1/1973, pag. 16o-161.

114A se vedea, M. Constantinescu, Nota la dec. civ. nr. 1661/1995 a Trib. reg. Cluj, in J. N.
nr. 9/1966, pag. 12o.
130

de donatie iar nu cu titlu succesoral. Asadar, o astfel de conventie nu are ca obiect


mostenirea( ca universalitate, ca parte a unei universalitati ori bunuri singulare,
determinate) pe care donatorul o va lasa115.
c). mostenirea sa nu fie deschisa. Dupa data deschiderii succesiunii
mostenitorii pot dispune liber de drepturile lor asupra acelei mosteniri precum si de
dreptul de optiune succesorala ca drept care se naste in persoana lor oadata cu decesul
lui de cujus.
In ce priveste stabilirea datei deschiderii succesiunii se are in vedere criteriul
obiectiv al date cuprinse in certificatul de deces sau al celei stabilite prin hotarirea
declarativa de moarte. Persoana disparuta fiind considerata a fi in viata, pactul privind
succesiunea lui nu poate fi considerat valabil chiar daca partile au considerat ca
succesiunea este deschisa. Daca insa pactul a fost incheiat dupa data mortii stabilita
judecatoreste el ramine valabil, chiar daca aceasta data este ulterior rectificata sau
hotarirea judecatoreasca este anulata116.
d). pactul sa nu fie admis in mod exceptional de lege. Un astfel de pact este cel
la care se refera art. 1526 C. civ. potrivit caruia este valabila conventia prin care
asociatii stipuleaza ca societatea civila infiintata va continua la moartea unuia dintre
ei cu mostenitorii acestuia. Sau, tot astfel se considera ca fiind valabila imparteala de
ascendent efectuata prin donatie, cu respectarea conditiilor de fond si de forma cerute
de prevederile art. 794-799 C. civ. Dar daca impateala de ascendent nu este valabila,
ea nu va putea fi convertita in partaj voluntar tocmai pentru motivul ca ar reprezenta
un pact asupra unei succesiuni viitoare de vreme ce succesiunea nu a fost deschisa la
momentul impartelii117. De asemenea se considera valabil consimtamintul unui
succesibil rezervatar sau care ar beneficia de raportul donatiei exprimat la instrainarea
realizata de de cujus unul alt succesibil in linie drepata cu sarcina unei rente viagere
sau cu rezerva uzufructului, desi el este o renuntare anticipata la actiunea in
reductiune sau la cea de raport, daca, in realitate instrainarea este o donatie potrivit
art. 845 C. civ. S-a considerat insa a nu fi valabila declaratia unui succesibil scrisa in
josul testamentului, inainte de deschiderea succesiunii, prin care recunoaste ca fiind
valabil acel testament. Un astfel de act este un pact asupra unei succesiuni viitoare
prohibrt de lege118.
Sanctiunea aplicabila pactelor asupra succesiunilor viitoare. Pactele asupra
succesiunilor viitoare sunt lovite de nulitate absoluta, sanctiune ce poate fi invocata

115A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 322.

116In acelasi sens, Fr. Deak . , op. cit. pag. 323. Contra, M. Eliescu, op. cit. pag. 3oo. A se
vedea si A. Ionascu, Nota la dec. civ. nr. 273/1958 a Trib. Supr. in L. P. nr. 12/1958, pag. 114;
Trib. reg. Cluj, dec. nr. 3887/1957, in L. P. nr. 1/1958, pag. 1o2.
117A se vedea, M. Constantinescu, loc. cit. supra;Trib. jud. Salaj, dec. civ. nr. 3o6/1972, in
R. R. D. nr. 1/1973, pag. 16o-161.
118Fr. Deak, op. cit. pag. 324.
131

de orice persoana interesata. Un astfel de act juridic nu ar putea fi confirmat nici dupa
deschiderea mostenirii . Daca partile doresc mentinerea actului, acesta trebuie refacut
dupa deschiderea mostenirii . Chiar si executarea obligatiei ce a fost asumata prin
pactul asupra unei succesiuni nedeschise nu va fi valabila decit daca se poate constata
ca prin ea insasi exprima un nou consimtamint valabil 119. S-a propus de lege ferenda
o liberalizare in materia pactelor asupra unei succesini viitoare in sensul de a se
permite, in anumite conditii ( ca de pilda, cu participarea persoanei despre a carei
mostenire este vorba ) incheierea lor, asa cum sunt, de altfel, permise in alte legislatii
europene pactele familiale120.

Sectiunea a II-a . Oprirea substitutiilor fideicomisare. Substitutia


fideicomisara este liberalitatea (legat sau donatie) prin care dispunatorul impune
beneficiarului liberalitatii (instituitului) sa conserve bunurile primite, iar la moartea sa
sa le transmita, in tot sau in parte, unei alte persoane desemnata tot de catre
dispunator (substituitului). Astfel daca testatorul instituie pe un fiu al sau ca legatar si
-i impune obligatia de a pastra bunurile testate tot timpul vietii sale, iar la moarte sa le
transmita copiilor sai se realizeaza o substitutie fideicomisara, prohibita expres de art.
8o3 C. civ. 121Substitutiile fideicomisare erau cunoscute inca din dreptul roman si au
luat o mare amploare in dreptul feudal avind ca scop pastrarea averilor in aceeasi
familie din generatie in generatie. In dreptul nostru vechi (Codul Calimach si Codul
Caragea) substitutiile fideicomisare erau admise. Codul civil insa, dupa modelul
francez, le-a interzis in mod expres.
In primul rind, printr-un astfel de act juridic se aduce atingere principiului
libereri circulatii a bunurilor intrucit se impune instituitului pastrarea bunului pina la
moartea sa si transmiterea acestuia la substituit, extragindu-l astfel din circuitul civil.
Apoi se aduce atingere principiului libertatii de dispozitie pentru cauza de moarte
intrucit instituitul nu are alegere, ci trebuie sa transmita bunul substituitului, care nu
este desemnat de catre el, ci de catre primul testator care-si impune, asadar, vointa sa
in stabilirea unei ordini succesorale graduale sau vesnice, dupa felul substitutiei, ceea
ce nu este ingaduit. Nimeni nu poate dispune mortis cauza in numele altei persoane si
nimeni nu are dreptul de a scoate anumite bunuri din circuitul civil. Bine s-a spus ca
daca s-ar admite ca testatorul sau donatorul sa poata prin simpla lor vointa sa
rrinduiasca devolutiunea unor bunuri din generatie in generatie, adica sa-si impuna
vointa lor si chiar sa inlaure de mai inainte vointa propriilor mostenitori, atunci
testamentul nu ar mai fi un act unilateral si personal, ci un act “in numele altora”,

119Idem, pag. 325.

120Ibidem.

121A se vedea, Notariatul de Stat al raionului Moinesti, testamentul autentificat subnr.


959/524/1957, cu Nota de V. C. Serban, in L. P. nr. 2/1958/pag. 117.
132

ceea ce este strain de firea lucrurilor122.


Pentru a ne afla in prezenta unei substitutii fideicomisare trebuie sa fie
indeplinte anumite conditii:
a)dispunatorul sa fi facut doua sau mai multe liberalitati cu acelasi obiect catre
doua sau mai multe persoane, dar care se vor executa succesiv. Prima se executa la
moartea dispunatorului, daca este vorba de un legat, sau la incheierea contractului de
donatie, iar a doua la moartea instituitului si apoi la moartea substituitului. Instituitul
dobindeste obiectul liberalitatii de la dispunator, iar substituitul de la la instituit desi
se poate afirma si ideia ca atit instituitul cit si substituitul primesc bunul de la
dispunator, care transfera o data proprietatea asupra instituitului si apoi asupra
substituitului123. Transferurile de proprietate sunt despartite una de cealalta de o
periada de timp aleatorie. Se poate intimpla ca una din persoanele desemnate de catre
dispunator, de pilda substituitul, sa nu existe la data testamentului, sau sa fie numai
conceputa. Este ipoteza in care testatorul lasa un bun fiului sau obligindu-l pe acesta
sa pastreze bunul, iar la moartea sa sa-l transmita la rindul lui fiului sau, care la data
testamentului nu exista sau nici nu este conceput. 124
b)sa existe o dispozitie prin care instituitul este obligat sa pastreze bunul ce
formeaza obiectul liberalitatii si sa-l transmita substituitului. Rezultatul unei
asemenea dispozitii ar fi indisponibilizarea bunului incit acesta nu ar putea fi nici
instrainat si nici grevat in timpul vietii instituitului, care la moartea sa ar trebui sa-l
predea substituitului desemnat tot de catre testator sau donator. O atare clauza de
indisponibilizare (pactum de non aliendo) contravine unui principiu al circulatiei
bunurilor consacrat si legislativ in art. 131o C. civ. , dar si atributelor dreptului de
proprietate in lumina carora proprietarul poate dispune liber de bunul sau, in limitele
legii. (art.48o C. civ. ) Scoaterea unor bunuri din circuitul civil nu se poate realiza
prin vointa omului, ci numai prin vointa legiuitorului.
O clauza de inalienabilitate poate fi considerata ca valabila doar temporar si
motivata de un interes legitim125, or instituirea obligatiei pentru legatar sau donatar de
a preda bunul la moartea sa catre o alta persoana desemnata tot de catre dispunator nu
poate fi considerat un interes legitim ci dimpotriva, asa cum am precizat, un interes
potrvnic legii126
c)dispuntaorul sa stabileasca ca dreptul substituitului se naste la moartea
instituitului, sau, in cazul substitutiei fideicomisare graduale sau vesnice, la moartea
122Marin Popa, Drept civil. Succesiuni, ”Oscar Print”, 1995, pag. 123.

123Pentru controversa a se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 312.

124A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1418/1972, in Repertoriu. . . . , pe anii 1969-
1975, pag. 215-216.
125A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 4oo/1978, in C. D. 1978, pag. 22

126A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 672/197o.


133

substituitului. Se stabileaste astfel o adevarata ordine succesorala, or nimeni nu poate


dispune pentru cazul mortii unei alte persoane, caci se incalca carcaterul personal al
testamentului si, cum am aratat, insasi dreptul de proprietate . Numai proprietarul, cu
alte cuvinte, are dreptul de a dispune mortis cauza de bunul sau, iar nu o alta
persoana caci astfel s-ar realiza un pact asupra unei mosteniri nedeschise. Dar daca
transmiterea bunului de catre cel gratificat catre o alta persoana se realizeaza
independent de devolutiunea sa succesorala, ca de pilda la implinirea unui termen sau
la realizarea unei conditii nu ne vom gasi in prezenta unei substitutii fideicomisare.
Tot astfel s-a precizat in practica judiciara ca daca o substitutie fideicomisara devine
caduca prin aceea ca instituitul decedeaza intre momentul testamentului si decesul
testatorului, o atare dispozitie va fi valabila, legatul revenind direct substituitului fara
a se mai realiza dubla liberalitate succesiva. Solutia s-a motivat cu aceea ca
testamentul fiind un act care-si produce efectele la moartea testatorului, dispozitiile
sale, sub aspectul validitatii lor, trebuie apreciate raportat la acest moment, or in cazul
vizat la data deschiderii succesiunii nu mai exista decit un singur beneficiar caci
instituitul este predecedat, iar operatiunea nu mai imbraca forma substitutiei
fideicomisare127. De asemenea s-a precizat ca nici atunci cind testatorul lasa bunul sau
in favoarea unui instituit, dar ca masura de prevedere dispune ca in cazul in care
acesta va predeceda, bunul sa revina unei alte persoane desemnate tot de catre
testator, nu ne aflam in prezenta unei substitutii fideicomisare, iar dispozitia este
valabila intrucit testamentul contine numai o dispozitie alternativa si nu una
fideicomisara128.
Substitutia fideicomisara poate fi unica sau simpla, cind dispunatorul stabileste
un singur substituit, graduala, cind stabileste doi sau mai multi substituiti si vesnica
daca opereaza in folosul descendentilor la infinit.

Nulitatea substitutiilor fideicomisare. Substitutia fideicomisara este


sanctionata potrivit art. 8o3 C. civ. cu nulitatea absoluta. Se subliniaza ca nulitatea
este integrala in sensul ca priveste atit liberalitatea in favoarea substituitului cit si cea
in favorea instituitului129. Nulitatea este de ordine publica si nu poate fi acoperita prin
confirmare, ratificare sau executare voluntara de catre mostenitori a legatului. De
asemenea nulitatea nu va putea fi acoperita nici prin renuntarea `la legat de catre unul
din legatari intrucit, s-a spus, cauzele acestei nulitati sunt originare, concomitente cu

127A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1838/1956, in C. D. 1956, Vol. I, pag. 367.

128A se vedea, V. Loghin, Nota la sent. civ. nr. 239/1956 a trib. pop. rai. Targu Mures in L.
P. nr. 1/1956, pag. 118.
129A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1688/1955, in C. D. 1955, Vol. I. pag. 193. De
lege ferenda credem si noi ca ar fi cazul ca sanctiunea sa priveasca numai liberalitatea in favoarea
substituitului, iar cea in favoarea instituitului sa ramina valabila intrucit in acest mod efectul
dublei liberalitati este inlaturat. In acelasi sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 328.
134

intocmirea actului juridic astfel ca dispozitia este nula absolut din momentul
deschiderii succesiunii iar renuntarea este astfel fara obiect130. In cazul legatelor cu un
obiect mai complex numai dispozitia care cuprinde substitutia fideicomisara va fi
lovita de nulitate absoluta, iar nu legatul in totalitatea lui. De pilda, daca legatul este
universal, dar cuprinde o dispozitie fideicomisara in sensul ca legatarul este obligat sa
pastreze un bun determinat pe care la moartea sa sa-l remita unui substituit desemnat
de catre testator, legatul va fi nul numai in privinta acelui bun, care va reveni
mostenitorilor legali. In schimb vocatia universala a legatarului ramine valabila cu
privire la restul bunurilor din mostenire. Cu alte cuvinte intotdeauna trebuie sa se
deceleze din cuprinsul unui testament care este substitutia fideicomisara si numai
acea dispozitie va fi lipsita de efecte prin aplicarea nulitatii absolute, celelalte
dispozitii, care nu urmaresc realizarea unei duble liberalitati succesive cu acelasi
obiect, recte efectele specifice substitutiei fideicomisare, vor ramine valabile.
In doctrina si practica judiciara s-a discutat mult despre soarta unor asa zise
procedee, care formal nu indeplinesc toate conditiile substitutiei fideicomisare, dar
care, s-a considerat, urmaresc acelasi scop. Astfel, fideicomisul fara obligatie
vizeaza liberalitatea prin care primul gratificat nu are obligatia de a pastra bunurile
pina la moartea sa pentru ca apoi sa le transmita celui de al doilea gratificat, desemnat
tot de catre testator, ci i se adreseaza numai o rugaminte in acest sens, in masura in
care bunurile cu care a fost gratificat vor mai exista in patrimoniul sau. Credem si noi
alaturi de alti autori ca atita vreme cit primul gratificat nu are o obligatie juridica de a
pastra bunurile primite pina la moartea sa, ba dimpotriva poate sa dispuna liber de
ele, atit prin acte juridice intre vii cit si pentru cauza de moarte, liberalitatea facuta in
favoarea sa trebuie considerata ca fiind valabila. Asa numita obligatie morala de a
indeplini rugamintea dispunatorului neputind afecta validitatea unei astfel de
liberalitati131.
Legatul ramasitei (de eo quod residuo sau de eo quod supererit) este acea
liberalitate prin care dispunatorul impune gratificatului ca la moartea sa sa transmita
persoanei desemnate de catre dispunator numai ce a ramas din bunurile cu care a fost
gratificat, pe care in timpul vietii sale este liber sa le instraineze cu titlu oneros sau cu
titlu gratuit. Nici in acest caz bunurile ce formeaza obiectul legatului nu sunt
indisponibilizate instituitul avind obligatia, juridica de aceasta data, de a transmite
substituitului numai ce-i ramine la moartea sa, astfel ca noi consideram ca operatia,
neindeplinind conditiile cerute de art. 803 C. civ. , nu este o substitutie
fiedeicomisara, fiind astfel valabila132.
Dublul legat conditional este acea operatie juridica prin care testatorul

130A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 318-319;C. Statescu, op. cit. pag. 192.

131In acelasi sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 313 ;Fr. Deak, op. cit. pag. 329-33o;E. Safta
Romano, op. cit. pag. 299-3oo. In sens contrar, C. Statescu, op. cit. pag. 193;St. Carpenaru, op.
cit. pag. 462;D. Macovei, op. cit. pag. 153-154.
135

dispune de acelasi bun in favoarea a doua persoane, dar sub aceeasi conditie,
rezolutorie pentru instituit si suspensiva pentru substituit. De pilda testatorul lasa lui
A un bun, sub conditia rezolutorie ca acesta sa moara fara a avea copii, dar acelsi bun
este lasat lui C sub conditia suspensiva ca B sa moara fara a avea copii. Nici in acest
caz primul legatar nu are obligatia de a pastra bunul primit, pentru a- l transmite celui
de al doilea gratificat, fiecare dintre cei doi legatari avind libertatea de a instraina sau
a greva bunul ce constituie obiectul legatului. Soarta acestor acte juridice depinde de
realizarea sau nerealizarea conditiei care afecteaza legatul. Apoi conditia opereaza
retroactiv, astfel ca in toate cazurile numai una dintre liberalitati va avea fiinta. In
cazul in care, de pilda, primul gratificat moare fara posteritate, implinindu-se conditia
rezolutorie care afecteaza primul legat, aceasta liberalitate se desfiinteaza retroactiv,
cel de al doilea legatar dobindind bunul de la deschiderea succesiunii dispunatorului.
Iar daca primul legatar moare dar lasa urmasi, neimplinindu-se, asadar, conditia
rezolutorie ce afecteaza primul legat, aceasta liberalitate se consolideaza, cel de al
doilea legatar nemaiavind nici un drept asupra bunului. Asa fiind, consideram ca nici
aceasta operatiune nu indeplineste cerintele unei substitutii fideicomisare asa cum
prevede art.8o3 C. civ. nefiind astfel prohibita.
Consideram ca s-a realizat o interpretare prea rigida si constringatoare a celor
trei operatiuni juridice prezentate cind s-a conchis in sensul ca sunt niste inventii ale
doctrinei si jurisprudentei burgheze care trebuie prohibite. In realitate si acei autori 133
care conchid in acest sens recunosc ca nici una dintre ele nu indeplineste cerintele
substitutiei fideicomisare asa cum aceasta este reglementata de art. 8o3 C. civ. astfel
ca ni se pare un exces a le interzice.
Substitutia vulgara, reglementata de art. 8o4 C. civ., consta in dispozitia prin
care dispunatorul instituie pe linga primul gratificat un al doilea care urmeaza sa
beneficieze de obiectul liberalitatii in cazul in cazul in care primul nu voieste sau nu
poate primi liberalitatea, devenind, in ce-l priveste, ineficace. Substitutia vulgara,
permisa in mod expres de lege, este numai o masura de prevedere luata de dispunator
pentru ipoteza ineficacitatii primului legat. In cazul ei nu sunt prezente nici una din
elementele substitutiei fideicomisare astfel ca nu exista nici un temei pentru a fi
prohibita.
Potrivit art.8o5 C. civ. este de asemenea ingaduita dubla liberalitate in

132In acelasi sens, C. Hamangiu, I, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1o89-
1o91;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 299-3oo;In sens contrar, C. Statescu, op. cit. pag. 193;St.
Carpenaru, op. cit. pag. 462-463 D. Macovei, op. cit. pag. 154;M. Popa, op. cit. pag. 125. In
sensul ca cel putin in cazul in care obligatia de a lasa legat ramasita constituie cauza (causa
remota) liberalitatii avem totusi o substitutie fideicomisara, astfel ca nici liberalitatea facuta
instituitului nu poate fi recunoscuta ca valabila, a se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 33o. A se
vedea si M. Eliescu, op. cit. pag. 313-314.
133A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 314-315;Fr. Deak, op. cit. pag. 331;C. Statescu, op.
cit. pag. 193.
136

uzufruct si nuda proprietate. Aceasta consta in dispozitia prin care uzufructul unui
bun este lasat unei persoane iar nuda proprietate alteia. Cele doua liberalitati nu sunt
succesive ci se realizeaza, ambele, in momentul deschiderii succesiunii, sau in cazul
donatiei, in momentul incheierii donatiei, iar obiectul lor nu este identic, chiar daca
deriva din acelasi bun. De asemenea obiectul liberalitatii nu este scos din circuitul
civil, atit nudul proprietar cit si uzufructuarul putind dispune liber de ele potrivit
dreptului comun. Cu toate ca art. 8o5 C. civ. se refera in mod expres numai la nuda
proprietate si la uzufruct in doctrina se considera ca tot astfel sunt permise liberalitati
privind alte dezmembraminte ale dreptului de proprietate, de pilda, legatul dreptului
de proprietate asupra casei grevat de dreptul de abitatie viagera al altei persoane134.

Sectiunea a III-a. Oprirea actelor juridice care incalca rezerva


succesorala.

1. Rezerva si cotitatea disponibila. Precizari prealabile. In principiu oricine


poate dispune dupa propria vointa de bunurile ce le are in proprietate. (art.475 si 48o
C. civ. ) Nimeni nu poate fi obligat nici sa lasa o mostenire. Totusi dreptul de
dispozitie, care are un carcater absolut si exclusiv poate fi limitat prin exceptie de
catre legiuitor, asa cum rezulta din art.41 din Constitutie. Una din cele mai importante
limitari ale dreptului de dispozitie, aduse de legiuitor, prin art.841-885 C. civ. si art.1
si 2 din Legea nr.319/1944 este institutia rezervei succesorale. In prezenta unor
categorii de mostenitori –descendentii ascendentii privilegiati precum si a sotului
supravietuitor- de cujus nu poate dispune prin liberalitati, nici intre vii si nici pentru
cauza de moarte, de intreg patrimoniul sau, caci legea asigura o parte din acesta, sub
forma rezervei, acestor categorii de mostenitori. Evident este vorba de limitarea
actelor juridice cu titlu gratuit, care au drept efect miscorarea patrimoniului fara vreun
contraechivalent valoric, caci cele cu titlu oneros nu ar avea nici o logica sa fie
limitate. Limitata este de rezerva cuvenita mostenitorilor rezervatari si clauza de
exheredare cuprinsa intr-un testament chiar fara desemnare de legatari caci rezerva
succesorala trebuie asigurata, prin efectul legii si in acest caz135.
Rezerva succesorala este, asadar, acea parte din mostenire de care defunctul, in
prezenta unor anumite categorii de mostenitori nu poate dispune prin acte juridice cu
titlu gratuit (nici intre vii si nici pentru cauza de moarte) si care se defera de drept
mostenitorilor rezervatari.
Cotitatea disponibila este partea din mostenire care excede rezervei si de care
defunctul poate dipune liber prin acte juridice cu titlu gratuit ( fie acte juridice intre
vii fie pentru cauza de moarte) chiar in prezenta mostenitorilor rezervatari.
134 Fr. Deak, op. cit. pag. 334.

135A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1471/1973, in Repertoriu. . . , pe
anii 1969-1975, pag. 2o2.
137

Ratiunile instituirii inca de dreptul roman a rezervei succesorale rezida in


protectia intereselor de familie, caci este firesc ca o parte a mostenirii sa fie asigurata
celor mai apropiate rude ale defunctului, iar pe de alta parte, ea constituie un zagaz
impotriva slabiciunilor si pornirilor omenesti spre risipirea nefireasca a averii in
dauna unor membri apropiati ai familiei cum sunt copii si parintii si apoi sotul
supravietuitor136. Limitarea rezervei la un cerc mai restrins de persoane sau a-i conferi
numai un caracter alimentar, cum s-a propus la un moment dat, nu poate fi luata azi
in considerare, astfel de propuneri venind, la timpul potrivit, in intimpinarea tendintei
de limitare pe toate caile a proprietatii private, preocupare specifica societatii
comuniste137.
Patrimoniul defunctului se imparte, asadar, in doua parti, in cazul in care a
facut donatii sau a instituit legatari si are mostenitori rezervatari. O parte este
constituita din rezerva care se cuvine de drept mostenitorilor rezervatari chiar
impotriva vointei defunctului si cealalta care constituie cotitatea disponibila cu privire
la care vointa sa nu are nici o limitare.
Prin rezerva succesorala se apara nu numai interesele mostenitorilor rezervatari
de actele cu titlu gratuit facute in favoarea unor persoane straine de familie ci si in
cazul in care au fost facute in favoarea altor mostenitori legali, chiar rezervatari. Cind
defunctul, de pilda, are mai multi copii, poate sa-i gratifice pe unii dintre ei
favorizindu-i in dauna celorlalti, dar numai in limitele rezervei successorale. In acest
mod defunctul poate restabili o inegalitate patrimoniala existenta, din varii motive,
intre copiii sai, dar nici nu o poate face discretionar in sensul de a-i avantaja fara
justificare pe unii in dauna altora caci rezerva succesorala il opreste. 138Se poate
vorbi, asadar, de o functie ordonatoare si de protectie in familie a institutiei rezervei
succesorale.
Caracterele juridice ale rezervei succesorale. In primul rind, rezerva este o
parte din mostenire(pars hereditas) in sensul ca reprezinta o fractiune din succesiune,
iar nu din fiecare bun individual determinat din averea defunctului(pars bonorum)
cum era in dreptul roman (pars bonorum ). Nu are, cu alte cuvinte, importanta din ce
bunuri este formata ea in concret, cum nici cotitatea disponibila, ci este important sa
se asigure mostenitorilor rezervatari fractiunea reglementata de lege din succesiune.
Defunctul are libertatea de a stabili, de pilda, ce anume bunuri revin mostenitorilor
rezervatari si ce bunuri vor reveni legatarilor, cu conditia, precizata mai sus, de a se
asigura mostenitorilor rezervatari fractiunea valorica stabilita de lege din intregul
mostenirii, dupa un procedeu de calcul la care ne vom referi mai tirziu 139. In acest
136A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 652.

137A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 323-324;C. Statescu, op. cit. pag. 194-195.

138A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 336.

139A se vedea, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 699.
138

sens se va avea in vedere nu numai patrimoniul defunctului la data mortii sale ci si


donatiile facute in timpul vietii care se vor adauga la activul net al succesiunii.
Din caracterizarea rezervei succesorale ca parte a mostenirii rezulta
urmatoarele consecinte:
-rezerva nu poate fi pretinsa decit de acei mostenitori stabiliti de legiuitor ca
fiind rezervatari dar care vin efectiv la mostenire. Cu alte cuvinte, vor culege rezerva
succesorala numai aceia dintre ei care avind, prin clasa si gradul de mostenitori din
care fac parte, chemare la acea mostenire, au capacitate succesorala, nu sunt nedemni
si nu au renuntat la mostenire. De pilda, parintii nu vor avea dreptul la mostenire, si
deci nici la rezerva, desi sunt determinati de legiuitor ca mostenitori rezervatari, daca
exista descendenti ai defunctului, care, facind parte din clasa I-a de mostenitori ii
inlatura pe parinti, care fac parte din clasa a II-a de mostenitori. Cum tot astfel nepotii
in linie dreapta ai defunctului nu vor culege mostenirea si nici rezerva in prezenta
copiilor acestuia, desi fac parte din aceeasi clasa de mostenitori si toti sunt
mostenitori rezervatari, dar acestia din urma sunt rude de gradul I cu defunctul si-i
inlatura pe nepotii de fiu care sunt rude gradul II cu defunctul. Tot asa vor fi inlaturati
si aceea dintre mostenitorii rezervatari virtuali care sunt nedemni sau au renuntat la
mostenire;
-mostenitorii rezervatari au dreptul la rezerva in natura si in plina proprietate,
fara a putea fi obligati sa primeasca numai contraechivalentul ei in bani. Acest lucru
se poate intimpla cu titlu de exceptie numai, ca de pilda atunci cind bunul donat a fost
instrainat de catre donatar mai inainte de deschiderea succesiunii. Mostenitorii
rezervatari sunt indreptatiti a primi bunurile care alcatuiesc rezerva fara ca acestea sa
fie afectate de sarcini ca uzufructul, ei trebuind sa se bucure de plenitudinea
atributelor dreptului de proprietate asupra lor140;
-rezerva se atribuie mostenitorilor in mod global, sau colectiv. Intinderea ei se
stabileste dupa numarul mostenitorilor rezervatari, dar se atribuie dupa regulile
mostenirii legale in indiviziune. Din caracterul ei global nu se poate trage concluzia
ca daca unii din mostenitorii rezervatari renunta la mostenire sau sunt nedemni, de
partea lor de rezerva ar profita ceilalti mostenitori rezervatari caci, asa cu am aratat,
ea se calculeaza in functie de numarul mostenitorilor care vin efectiv la mostenire.
Altfel spus, cine nu mosteneste nu poate fi rezervatar141.
Numai sotului supravietuitor rezerva i se atribuie individual.
-rezerva ca parte a mostenirii este stabilita in mod imperativ de lege. Nici
defunctul si nici prezumtivii mostenitori rezervatari nu pot modifica, de pilda,
intinderea rezervei cuvenita unuia sau altuia dintre mostenitorii rezervatari. Sunt,
asadar, interzise orice dispozitii, sarcini, conditii, clauze care ar aduce atingere

140A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 76o/1969/, in R. R. D. nr. 8/197o, pag. 118; D.
Macovei, op. cit. pag. 159.
141Fr. Deak, op. cit. pag. 34o.
139

rezervei succesorale, sub sanctiunea nulitatii absolute142. Mostenitorii rezervatari nu


pot nici sa o accepte si nici sa renunta la ea inainte de deschiderea mostenirii caci ar
savirsi si ei astfel pacte asupra unei succesiuni viitoare lovite de nulitate absoluta 143.
In al doilea rind, in literatura de specialitate se vorbeste de carcaterul
indisponibil al rezervei afirmindu-se ca ea este relativ si partial lovita de
indisponibilitate144, iar practica judiciara declarind rezerva chiar ca fiind inalienabila
si insesizabila145. Rezerva, s-a spus, este relativ lovita de indisponibilitate, caci fiind o
parte a mostenirii ea se cuvine de drept mostenitorilor rezervatari. Altfel spus numai
in prezenta mostenitorilor rezervatari aceasta parte din mostenire este indisponibila.
Apoi de asemenea s-a precizat ca ea este partial lovita de indisponibilitate pentru ca,
pe de o parte, indisponibilitatea se refera numai la o parte din mostenire, iar pe de alta
parte, pentru ca vizeaza numai o anumita categorie de acte juridice si anume cele cu
titlu gratuit. Actele cu titlu oneros nu sunt limitate in nici un fel146.
Aceste caracterizari ale rezervei, cum bine s-a precizat147, sunt de natura a creia
confuzii.
Cita vreme o persoana este in viata bunurile sale (sau o parte din ele) nu se
poate spune ca sunt inalienabile si insesizabile caci orice proprietar este indreptatit sa
le instraineze, chiar si cu titlu gratuit. Creditorii pot de asemenea urmarii bunurile
celor datornici chiar si dupa moartea lor. Abia dupa deschiderea succesiunii, daca
exista mostenitori rezervatari, ceea ce numai atunci se poate stabili, care au acceptat
mostenirea si nu sunt nedemni, actele liberale ale defunctului, daca prin ele se aduce
atingere rezervei, sunt supuse reductiunii pina la limita cotitatii disponibile.

2. Mostenitorii rezervatari . Potrivit prevederilor art. 841-843 C. civ. precum


si ale art. 1 si 2 din Legea nr. 319/1944 sunt mostenitori rezervatari:
-descendentii defunctului la infinit;
-ascendentii privilegiati;
-sotul supravietuitor.
Este de observat ca fratii si surorile defunctului si descendentii lor cu toate ca
fac parte din aceeasi clasa de mostenitori cu ascendentii privilegiati (clasa a II-a
142A se vedea, Ph. Malaurie, op. cit. pag. 29o;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1314/1994, in
Dreptul nr. 7/1995, pag. 87.

143A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2336/1972, in R. R. D. nr. 11/1973, pag. 168

144A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 196.

145C. S. J. sect. cciv. dec. nr. 1314/1994, in Dreptul nr. 7/1995, pag. 87.

146C. Statescu, op. cit. pag. 196-197.

147M. Muresan, in “Culegeri tematice de practica judiciara. Succesiuni” de M. Muresan,


Kocsis Iozsef, Editura “Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996, pag. 64;Fr. Deak. op. cit. pag. 341.
140

mixta de mostenitori)nu sunt considerati mostenitori rezervatari.


Legiuitorul stabileste direct numai cota de mostenire de care defunctul poate
dispune prin liberalitati, adica cotitatea disponibila si numai indirect rezerva, care
reprezinta partea ce ramine desi daca se incalca rezerva prin liberalitati ea se va
asigura cu prioritate prin reductiunea liberalitatilor.

A. Rezerva cuvenita descendentilor. Articolul 841 C. civ. stabileste


intinderea cotitatii disponibile si ipso facto intinderea rezervei in functie de numarul
descendentilor. Cotitatea disponibila este de ½ din bunurile defunctului daca acesta
lasa un copil, de 1/3 din mostenire daca lasa doi copii si de 1/4 daca lasa trei sau mai
multi copii.
Rezulta asadar ca rezerva este de ½ pentru un copil, 2/3 pentru doi copii si 3/4
pentru trei sau mai multi copii. Potrivit art.842 C. civ. in notiunea de descendenti
trebuie sa cuprindem nu numai pe cei de gradul I, adica copiii defunctului, ci si pe
urmasii lor in linie dreapta la infinit, indiferent daca sunt din casatorie, dinafara ei sau
din adoptie si indiferent daca vin la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare
(in cazul descendentilor de gradil II si urmatoarele. In ce priveste copiii din adoptie
potrivit OUG nr.25/1997, modificata prin Legea nr.87/1998 in prezent exista un
singur fel de adoptie si anume cu efectele unei filiatiuni firesti, astfel ca cel adoptatat
va beneficia de rezerva numai dupa parintii sai adoptivi iar nu dupa parintii sai
naturali sau ceilalalti asecendenti din familia fireasca. In cazul infierilor realizate
inainte de OUG nr.25/1997 exista si infierea cu efecte restrinse cind, pastrindu-se
legaturile de rudenie dintre cel infiat si familia de singe, infiatul si descendentii sai
aveau vocatie la succesiune, inclusiv la rezerva, atit fata de ascendentii rezultati din
infiere cit si fata de cei firesti, dar cum efectele acestei infieri se limitau la cel infiat si
infietori, infiatul si descendentii sai nu aveau calitatea de mostenitori si, pe cale de
consecinta, nici dreptul la rezerva fata de ascendentii infietorului.
Descendentii de care se tine seama la stabilirea rezervei. Intrucit legiuitorul
vorbeste in art.841 C. civ. de “copii lasati” s-au nascut discutii contradictorii in
doctrina cu privire la faptul daca la calculul rezervei se vor avea in vedere numai
descendentii care vin efectiv la mostenire sau si de cei care sunt renuntatori sau
nedemeni. Parerea dominanta, pe care o consideram cea corecta, este aceea ca
urmeaza a se avea in vedere numai descendentii care vin efectiv la mostenire, iar nu
si cei care sunt straini de aceasta, cum sunt renuntatorii si nedemnii148.

148A se vedea in acest sens:D. Alexandresco, op. cit. pag. 379;M. B. Cantacuzino, op. cit.
pag. 3o1;C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 689;C. Statescu, op. cit.
pag. 198;Fr. Deak, op. cit. pag. 344-345;D. Chirica, op. cit. pag. 156;E. Safta-Romano, op. cit.
pag. 3o9;D. Macovei, op. cit. pag. 117-118;M. Popa, op. cit. pag. 13o;O. Capatina, Nota la
incheierea nr. 243/1958 a Notariatului de Stat raionului N. Balcescu Bucuresti, in L. P. nr.
12/1958, pag. 1o9;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 613/1988, in R. R. D. Nr. 3/1989, pag. 66-67.
In sens contrar:M. Eliescu, op. cit. pag. 33o-332;Mazeaud, op. cit. pag. 7o2-7o4.
141

Calculul rezervei cind vin la mostenire descendenti de gradul II sau


urmatoarele. Atunci cind la mostenire vin descendenti de gradul I este limpede ca la
calculul rezervei se va tine seama de numarul lor potrivit art.841 C. civ., iar rezerva
se va impartii intre ei in cote egale. Se poate insa intimpla ca la mostenire sa vina si
sau numai descendenti de grad mai indepartat, nepot sau stranepoti. Acestia pot veni
la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare.
In cazul in care nepotii, stranepotii etc, vin la mostenire prin reprezentare se
accepta in mod unanim ca rezerva se calculeaza in functie de numarul tulpinilor,
adica in functie de numarul descendentilor de prim grad si nu in functie de numarul
efectiv al descendentilor. De pilda, daca defunctul a avu doi copii, din care unul este
predecedat, iar acesta a avut la rindul sau doi copii, acestia din urma vor veni la
mostenirea bunicului lor prin reprezentarea tatalui lor predecedat. In total vom avea,
asadar trei mostenitori rezervatari, dar rezerva se va cacula numai functie de cele
doua tulpini, adica de mostenitorii de gradul I si de numarul efectiv al mostenitorilor
rezervatari care vin la mostenire. Argumentul este acela ca nepotii il reprezinta numai
pe tatal lor predecedat si nu pot lua mai mult decit ar fi luat tatal lor daca era in viata.
In concret in exemplul dat rezerva va fi de 2/3 din mostenire din care 1/3 va lua fiul
in viata al defunctului iar cealalta treime va reveni celor doi nepoti impreuna (art.841
C. civ.).
Problema este controversata in ipoteza in care nepotii sau stranepotii vin la
mostenire in nume propriu iar nu prin reprezentare. Parerea dominanta in doctrina
este aceea potrivit careia si de aceasta data rezerva se va stabili tot in functie de
numarul desendentilor de gradul I si nu in functie de numarul desendentilor care vin
efectiv la mostenire.149 S-a exprimat insa si opinia contrara potrivit careia atunci cind
descendentii de grad II sau mai indepartati vin la mostenire in nume propriu, pentru
ca cei de gradul I au renuntat sau sunt nedemni, rezerva trebuie calculata in functie de
numarul lor efectiv si nu pe tulpini. 150
In adevar aceasta de a doua opinie este riguros determinata de regulile care
guverneaza rezerva si reprezentarea succesorala, dar exista puternice argumente care
ne indreptatesc sa impartasim prima opinie, majoritara in doctrina si practica
judecatoreasca. S-a argumentat ca daca s-ar lua in considerare la calcul rezervei
numarul efectiv al mostenitorilor de gradul II si urmatoarele s-ar putea ajunge ca cei
de gradul I sa renunta la mostenire pentru motivul ca venind copiii lor sa culeaga
mostenirea rezerva ar fi mult mai mare. Or rezerva este, cum am aratat, imperativ

149A se vedea in acest sens:C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag.
692;M. Eliescu, op. cit. pag. 332;St. Carpenaru, op. cit. pag. 468;D. Macovei, op. cit. pag.
118;C. Statescu, op. cit. pag. 198;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 3o9-31o;Marin Popa, op. cit.
pag. 13o.
150A se vedea in acest sens:M/B. Cantacuzino, op. cit. pag. 3oo-3oo1, D. Chirica, op. cit.
pag. 157-158.
142

stabilita de legiuitor, si nu poate fi modificata prin vointa mostenitorilor151.


In cazul in care defeunctul a avut unul sau mai multi copii care insa nu mai
exista la data deschiderii succesiunii, fiind predecedati, comorienti sai codecedati, si
nu au la rindul lor decendenti care sa vian prin reprezentare la mostenire, ei nu pot fi
luati in considerare la stabilirea rezervei intrucit nu au capacitate succesorala si astfel
nu sunt mostenitori legali si nici rezervatari. Daca insa ar vea urmasi care pot si vin la
mostenire ei(dar numai ei) vor fi avuti in vedere la calculul rezervei, caci urmasii lor
vin la mostenire prin reprezentare sau in nume propriu.152
B. Rezerva cuvenita ascendentilor priviliegiati. Ascendentii privilegiati sunt
parintii defunctului, din casatorie sau din afara ei precum si din adoptie. Ei fac parte
din clasa a II-a mixta de mostenitori impreuna cu fratii si surorile defunctului si
descendentii acestora. Acestia din urma (colateralii privilegiati) nu sunt insa
mostenitori rezervatari putind fi exeredati in totalitate de catre defunct.
Parintii defunctului vin la mostenire numai daca nu exista descendenti (clasa a
I-a de mostenitori)sau acestia nu pot sau nu vor sa vina la mostenire.
Potrivit art.843 C. civ., asa cum a fost modificat prin Legea nr.134/1947,
rezerva parintilor (determinata tot indirect prin stabilirea cotitatii disponibile) este de
½ din bunurile defunctului cind vin la mostenire ambii parinti si de 1/4 cind vine
numai unul din ei.
Cit priveste rezerva parintilor din a doptie, in prezent OUG nr.25/1997
reglementeaza numai a doptia cu efecte depline astfel ca parintii naturali ai
defunctului nu mai au calitatea de mostenitori ai acestuia. Daca adoptia se desface
sau este desfiintata parintii firesti redobindesc drepturile parintesti, inclusiv cele
succesorale153.
In cazul in care la moartea defunctului ramin in viata ambii parinti dar unul
este nedemn sau renuntator, rezerva se va stabili avind in vedere numai parintele care
vine efectiv la mostenire intrucit prin nedemnitate sau renuntare celalalt este strain de
mostenire154. S-a sustinut insa si parerea pe care nu o impartasim, ca renuntarea sau
nedemnitatea unuia din parinti ar avea drept efect ca celalalt parinte sa culeaga

151S-a mai exprimat si opinia potrivit careia in cazul cind vin la mostenire nepotii,
stranepotii etc. in nume propriu, numai stabilirea rezervei se face in functie de numarul
descendentilor de gradul I(al copiilor)insa imparteala rezervei se va face pe capete, adica in mod
egal caci art. 841 C. civ. vizeaza numai cuantumul rezervei nu si modul ei de impartire. A se
vedea in acest sens;Fr. Deak, op. cit. pag. 347.
152Fr. Deak, op. cit. pag. 344.

153In cazul infierilor cu efecte restrinse incheiate inainte de OUG nr.25/1997, intrucit se
pastrau legaturile de rudenie cu parintii firesti, au calitatea de mostenitori rezervatari atit parintii
rezultati din adoptie cit si cei firesti, iar rezerva lor este in acest caz de ½ din mostenire, adica
maximul rezervei stabilite de legiuitor pentru ascendentii privilegiati, si se atribuie colectiv
impartindu-se intre ei in mod egal. daca vine numai unul din parinti rezerva sa va fi de 1/4 din
mostenire.
143

intreaga rezerva de ½ din mostenire, afara numai daca nu concureaza cu colateralii


privilegiati, situatie in care ar urma ca renuntarea sau nedemnitatea unuia din parinti
sa profite colateralilor privilegiati155.
C. Rezerva cuvenita sotului supravietuitor. Sotul supravietuitor este potivit
Legii nr.319/1944, care reglementeaza drepturile succesorale ale acestuia, mostenitor
rezervatar, iar potrivit art.2 din acest act normativ rezerva sa este de ½ din cota sa
succesorala ca mostenitor legal156. Cota succesorala a sotului supravietuitor, asa cum
rezulta din art.1 din Legea nr.319/1944, difera dupa clasa de mosteenitori cu care vine
in concurs, astfel ca pentru a determina rezerva sa succesorala, in toate cazurile, va
trebui sa se determine pe baza de probe calitatea mostenitorilor legali si a legatarilor
care nu fac parte din cele patru clase de mostenitori. 157 In toate cazurile se vor avea in
vedere numai mostenitorii care vin efectiv la mostenire si nu de cei renuntatori,
nedemni sau exheredati.158 Asa fiind, rezerva sotului supravietuitor este de:
-1/8 din mostenire cind vine in concurs cu descendentii, indiferent de numarul
lor sau de gradul de rudenie cu defunctul (½ din 1/4);
-1/6 din mostenire cind vine in concurs cu ascendentii privilegiati si cu
colateralii privilegiati, indiferent de numarul lor (½ din 1/3);
-1/4 din mostenire cind vine in concurs numai cu ascenedentii privilegiati sau
numai cu colateralii privilegiati, indiferent de numarul lor (½ din 1/. ). Asadar, in
cazul celei de a doua clase mixte de mostenitori este diferita dupa cum sunt sau nu
prezente ambele cataegorii de mostenitori care o compun;
-3/8 din mostenire cind vine in concurs cu asecendentii ordinari (clasa a II-a de
mostenitori) sau cu colateralii ordinari (clasa a IV-a de mostenitori), indiferent de
numarul lor (½ din 3/4);
-1/2 din mostenire cind vine in concurs cu orice alti mostenitori ai defunctului
inafara de cei legali (½ din 1/1).
Avind in vedere ca potrivit Legii nr.319/1944 sotul supravietuitor are un drept
la mostenire special asupra mobilelor, darurilor de nunta si obiectelor apartinind
gospodariei casnice (art.5) precum si dreptul de abitatie (art.4), s-a facut precizarea ca
sotul supravietuitor are calitatea de mostenitor rezervatar numai in ce priveste partea
154A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 349;D. Chirica op. cit. pag. 159; D.Birladeanu,
Dreptul de acrescamint in mostenirea legala si stabilirea intinderii rezervei, in R.R.D. nr.6/1977,
pag. 24;I. C. Vurdea, Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendentilor si colateralilor
privilegiati in concurs cu sotul supravietuitor, in R.R.D. nr.4/1989, pag. 28.

155A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 334.

156A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr.2ooo/1956, in C.D. 1956, vol.I, pag.313.

157A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 518/1986, in C. D. 1986, pag. 81-82.

158A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 337-338;Fr. Deak, op. cit. pag. 35o;Sc. Serbanescu
Nota, la dec. civ. a Trib. Craiova, col. civ. nr. 3743/1957, in L. P. nr. 2/1958, pag. 116-117.
144

sa de mostenire legala iar nu si cu privire la aceste drepturi speciale. Acestea pot fi


inlaturate prin vointa defunctului prin acte cu titlu gratuit, cu conditia ca prin ele sa
nu se aduca atingere rezervei sale, care se va calcula avind in vedere valoarea
integrala a mostenirii, asadar, inclusiv valoarea darurilor de nunta si a mobilierului
casnic159. Daca defunctul nu a dispus in nici un fel de mobilierul casnic si darurile de
nunta, ele se cuvin in intregime sotului supravietuitor, daca nu vine in concurs cu
descendentii. In ce priveste ascendentii privilegiati intr-o atare situatie, rezerva lor se
calculeaza numai in functie de valoarea celorlalte bunuri lasate de defunct intrucit ei
nu au vocatie succesorala legala si nici testamentara la bunurile mobile apartinind
gospodariei casnice si la darurile de nunta. Daca insa defunctul a dispus prin acte
liberale de aceste bunuri sau printr-o dispozitie expresa de exheredare a sotului
supravietuitor, aceste bunuri vor fi avute in vedere atit la calculul rezervei
ascendentilor privilegiati cit a sotului supravietuitor160.
Caracterele speciale ale rezervei sotului supravietuitor. Fata de rezerva
celorlalti mostenitori rezervatari, cea a sotului supravietuitor are unele particularitati:
a) rezerva sotului supravietuitor nu are caracter colectiv, cum este situatia in
cazul celorlalti mostenitori rezervatari, ci se atribuie individual;
b) rezerva sotului supravietuitor este o cota fixa dintr-o cota variabila in functie
de categoria de mostenitori cu care vine in concurs. Rezrva de ½ din mostenire o are
sotul supravietuitor numai cind nu concureaza cu nici unul din mostenitorii legali si
exista liberalitati peste cotitatea disponibila iar sotul supravietuitor este in situatia de
cere reductiunea liberalitailor excesive;
c) rezerva sotului supravietuitor, spre deosebire de rezerva descendentilor si a
ascendentilor privilegiati care sunt fractiuni din mostenire, este o fractiune din
portiunea care i se cuvine ca mostenitor legal (portio legitima est portio portionis ab
intestato).

Rezerva sotului supravietuitor se imputa asupra cotitatii disponibile?


Asa cum am vazut sotul supravietutor a fost instituit mostenitor rezervatar
relativ recent prin Legea nr.319/1944, alaturindu-se celorlalti mostenitori rezervatari
determinati prin Codul civil. Coroborarea prevederilor acestui act normativ cu cele
ale Codului civil, asa cum vom vedea, nu este uneori usor de facut. In privinta
rezervei se prefigurau doua posibilitati. Prima ar fi aceea de a considera ca rezerva
sotului supravietuitor conduce la micsorarea corespunzatoare a rezervei celorlalti
mostenitori rezervatari, iar a doua ca rezerva acestuia trebuie sa se impute asupra
cotitatii disponibile producind o micsorare corespunzatoare a acesteia. S-a admis pina
nu de mult ca de vreme ce legea nu a prevazut ca prin instituirea rezervei sotului
159A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 338;C. Statescu, op. cit. pag. 2oo;D. Chirica, op. cit.
pag. 161-162;Fr. Deak, op. cit. pag. 351
160A se vedea, Plen trib. Supr. dec. de indrumare nr. 12/1968, in C. D. 1968, pag. 28; Trib.
Supr. sect. civ. dec. nr. 2139/1979, in C. D. 1979, pag. 132;D. Chirica, op. cit. pag. 162-163.
145

supravietuitor ar urma sa se micsoreze rezerva celorlalti mostenitori rezervatari


aceasta s-ar imputa exclusiv asupra cotitatii disponibile de care de cujus poate sa
dispuna liber prin actele sale liberale, rezerva celorlalti mostenitori rezervatari
raminind neatinsa161.
In adevar, in ipoteza in care sotul supravietutor vine singur la mostenire sau in
concurs cu alti mostenitori nerezervatari, rezerva sa se calculeaza raportat la intreaga
mostenire. De pilda, daca defunctul a lasat ca mostenitori pe sotia sa supravietuitoare
si a instituit ca legatara universala pe sora sa (asadar, nu exista alti mostenitori
rezervatari, nici descendenti si nici ascendenti privilegiati), rezerva sotului
supravietutor va fi de 1/4 din intreaga mostenire, iar sora defunctului (legatara
universala ) va beneficia de restul de 3/4 din mostenire. Daca legatarul universal ar fi
un tert rezerva sotului supravietutor va fi de ½ din mostenire (art.2 coroborat cu art.1
lit.e din L. nr.319/1944) iar restul de ½ va reveni legatarului162.
Pentru ipoteza in care sotul supravietutor vine in concurs cu alti mostenitori
rezervatari solutia imputarii rezervei acestuia in mod exclusiv asupra cotitatii
disponibile nu poate fi acceptata.163 Concluzia care la lumina textelor in vigoare este
de acceptat este acea potrivit careia rezerva sotului supravietutor se imputa asupra
masei succesorale, deci nici exclusiv asupra cotitatii disponibile, dar nici asupra
rezervei celorlalti mostenitori rezervatari. Se argumenteaza cu aceea ca de vreme ce
in cadrul mostenirii legale se admite ca partea sotului supravietuitor micsoreaza
partile ce se cuvin celorlalti mostenitori, caci se imputa asupra masei succesorale, tot
astfel trebuie sa stea lucrurile si in cadrul mostenirii testamentare, in sensul ca rezerva
sotului supravietuitor micsoreaza rezerva celorlalti mostenitori rezervatari cum
micsoreaza si cotitatea disponibila. Mai intii se calculeaza rezerva sotului
supravietuitor, din mostenirea lasata de defunct, iar partile celorlalti mostenitori
legali, inclusiv rezervatari, se vor calcula din masa succesorala ramasa dupa
defalcarea cotei sotului supravietuitor. Asa fiind, adoptarea Legii nr.319/1944

161A se vedea, M. Eliescu, op. cit, pag. 338;C. Statescu, op. cit. pag. 2oo-2o1;D. Macovei
op. cit. pag. 164-165;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 312-314;Sc. Serbanescu, Nota la dec. civ.
nr. 667/1955 a Trib. reg. Bucuresti, in L. P. nr. 5/1955, pag. 554;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr.
662/1972, in Repertoriu. . . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o7;Idem, dec. nr. 472/1964, in C. D.
1964, pag. 127-129.
162 Apud, Fr. Deak, op. cit. pag. 352-353.

163S-a dat ca exemplu situatia in care defunctul lasa ca mostenitori trei copiii si sotul
supravietuitor, iar prin testament a instituit un legatar universal. Intr-o atare ipoteza potrivit
conceptiei ca rezerva sotului supravietutor se imputa asupra cotitatii disponibile lasind neatinsa
rezerva celorlalti, ar insemna ca rezerva celor trei copii ar fi, potrivit art. 841 C. civ. de 3/4, iar
din cota de 1/4 ramasa s-ar socoti rezerva sotului supravietuitor de 1/8 (potrivit art. 2 coroborat
cu art. 1 lit. a din Legea nr. 319/1944)iar cealalta cota de 1/8 din mostenire ar reveni legatarului.
A se vedea, Fr. Deak, Stabilirea drepturilor succesorale ale ascendentilor privilegiati si
colateralilor privilegiati in concurs cu sotul supravietuitor, in R. R. D. nr. 4/1989, pag. 33-35.
146

influienteaza nu numai cotele legale ale tuturor mostenitorilor cu care sotul


supravietuitor concureaza, ci si rezerva prevazuta in favoarea unora din ei. Se
modifica astfel rezerva ascendentilor privilegiati 164, dar si a descendentilor cind vin,
asadar, in concurs cu sotul supravietuitor, ale caror rezerva se va calcula nu asupra
intregii mosteniri ci asupra masei succesorale ramase dupa defalcarea rezervei sotului
supravietuitor165.

Cotitatea disponibila speciala a sotului supravietutor cind vine in concurs


cu copii ai defunctului dintr-o casatorie anterioara.
Articolul 939 C. civ. prevede ca atunci cind sotul supravietuitor vine la
mostenire in concurs cu copii ai defunctului dintr-o casatorie anterioara el nu poate
beneficia de liberalitati din partea defunctului decit cel mult de o parte egala cu a
copilului care a primit cel mai putin si in nici un caz mai mult de 1/4 din mostenire.
S-a instituit astfel o cotitate disponibila speciala prin care legiuitorul a urmarit sa
apere copiii dintr-o casatorie anterioara a sotului defunct fata de influientele si
presiuile la care ar putea fi suspus din partea sotului din cea de a doua sau
subsecventa casatorie in sensul de a-i face liberalitati in defavoarea copiilor sai.
Astfel, daca la moartea lui de cujus a ramas un copil dintr-o casatorie anterioara sotul
supravietuitor va putea primi prin donatie sau legat maximum cota de 1/4 din
mostenire, desi cotitatea disponibila ordinara este de ½ din mostenire. Textul legal se
refera numai la donatii dar in mod unanim, atit in doctrina 166 cit si in practica
judiciara167 se accepta ca in notiunea de “daruire”folosita de legiuitor trebuie sa
includem si legatele, asadar, toate liberalitatile facute de defunct in favoarea sotului

164S-a exemplificat cu situatia in care sotul supravietuitor concureaza cu doi parinti si o


sora a defunctului. Potrivit devolutiunii legale a mostenirii sotul supravietuitor primeste 1/3, iar
restul de 2/3 urmeaza a se impartii egal intre parintii si sora defunctului, in cote de cite 1/3. Daca
insa defunctul instituie pe sora sa legatara universala, si aceptam teza imputarii exclusive a
rezervei sotului supravietuitor asupra cotitatii disponibile, fara micsorarea rezervei parintilor,
sotul supravietuitor primeste 1/6, rezerva sa (potrivit art.2 din Legea nr.319/1944) parintii
primesc cota de 1/2, rezerva lor (potrivit art.843 C. civ. ), asadar, mai mult decit cota lor legala
de mostenire de 1/3, iar sora defunctului, instituita legatara universala primeste restul de 1/3 la
care avea dreptul si fara testament. In atare ipoteza, potrivit acestei conceptii, testamentul facut
in favoarea sorei profita parintilor, impotriva vointei testatorului ceea ce nu este de admis. In
schimb, daca se admite solutia imputarii rezervei sotului supravietutor asupra masei succesorale
rezultatul este ca acesta primeste cota de 1/6, parintii au rezerva de ½, dar calculata din cota de
5/6, adica 5/12, iar sora defunctului urmind sa primeasca ca legatar universal 5/12, asadar, mai
mult decit cota sa legala de 1/3 dar nu mai putin decit cei doi parinti. A se vedea. Fr. Deak. loc.
cit. pag. 33-35.
165Ibidem. A se vedea si E. Boroi, G. Boroi, Corelatia dintre prevederile art. 939 din Codul
civil si Decretul-Lege nr.319/1944, in R. R. D. Nr. 9-12/1989, pag. 3o;D. Chirica, op. cit. pag.
162-164.
166A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 342;Fr. Deak, op. cit. pag. 358;C. Statescu, op. cit.
pag. 2o1;M. Popa, op. cit. pag. 136.
147

sau din a doua sau subsecventa casatorie.


Asa fiind in doctrina s-au facut unele precizari pentru anumite situatii speciale.
Astfel, chiar daca data testamentului prin care defunctul a istituit ca legatar pe
sotul sau din cea de a doua sau subsecventa casatorie, este anterioara incheierii
casatoriei limitarea cotitatii disponibile la maximum 1 /4 din mostenire, potrivit
art.939 C. civ. se va aplica si in acest caz. Altfel, pentru evitarea aplicarii acestei
dispozitii legale s-ar putea face un testament olograf antedatat.
In cazul in care defunctul a facut donatii in favoarea sotului sau supravietuitor
din cea de a doua sau subsecventa casatorie si are copii dintr-o casatorie anterioara,
iar donatiile sunt anterioare acestei din urma casatorii, se vor aplica de asemenea
dispozitiile art. 939 C. civ. daca se dovedeste ca donatiile au avut in vedere aceasta
din urma casatorie care a constituit, asadar, cauza impulsiva si determinanta. Trebuie
insa sa fie vorba de donatii care nu sunt supuse raportului intrucit daca donatiile sunt
supuse raportului vor fi readuse la masa succesorala, fie in natura, fie prin echivalent
si reprezinta, cum s-a spus168 doar un avans asupra mostenirii.
Dispozitiile art. 939 urmeaza de asemenea a se aplica si in ipoteza in care
defunctul a dispus exheredarea directa partiala a descendentilor din casatoria
anterioara iar de aceasta exheredare beneficaza sotul supravietutor din ultima
casatorie.

Copiii la care se refera art.939 C. civ. Textul art.939 C. civ. se refera expres
la “copiii dintr-un alt maritagiu” dar in prezent se admite ca el se va aplica si copiilor
dinafara casatoriei, care sunt asimilati prin dispozitiile Codului familiei celor din
casatorie.
De asemenea textul se aplica si copiilor adoptati, cu efecte depline sau cu
efecte restrinse cu conditia ca adoptia sa fie anterioara incheierii celei de a doua sau
subsecvente casatorii.
Pentru a li se putea aplica dispozitiile art.939 C. civ. copiii trebuie sa existe sau
sa fie, cel putin, conceputi, la data deschiderii succesiunii. Se vor avea in vedere
numai copii care vin efectiv la mostenire si nu cei renuntatori sau nedemni.
Prevederile art.939 C. civ. nu se refera numai la descendentii de gradul I ai
defunctului ci si la cei de gradul II si III etc. In cazul lor insa rezerva urmeaza a se
stabili nu pe capete, adica dupa numarul lor, ci in functie de numarul tulpinilor, adica
al descendentilor de gradul I.

167A se vedea, Trib. Supr. Col. civ. dec. nr. 25/1958, in J. N. nr. 4/1958, pag. 127-129;
Idem, dec. civ. nr. 472/1964, in C. D. 1964, pag. 127-129, dec. civ. nr. 1486/1966, in C. D.
1966, pag. 158-162, dec. civ. nr. 15/1972, in C. D. 1972, pag. 175-177, dec. civ. Nr. 1615/1972,
in R.R.D. nr.4/1973, pag. 176-176;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1414/1977, in C. D. 1977, pag.
84;Idem, dec. civ. nr. 2143/1984, in C. D. 1984, pag. 89-91;dec. civ. nr. 613/1988 in R. R. D. nr.
3/1988, pag. 66-67;Trib. Jud. Timis, dec. civ. nr. 1577/1976 in R. R. D. nr. 5/1977, pag. 68-69.
168M. Eliescu, op. cit. pag. 342.
148

Determinarea cuantumului cotitatii disponibile si corelatia dintre


dispozitiile art.939 C. civ. cu cele ale Legii nr.319/1944.

In sistemul Codului civil, inainte de adoptarea Legii nr.319/1944, cind sotul


supravietutor nu era mostenitor legal, putind fi gratificat ca orice tert in limitele
cotitatii disponibile, iar in concurs cu descendentii defunctului dintr-o casatorie
anterioara, in limitele cotitatii disponibile speciale, determinarea cotitatii disponibile
speciale nu ridica probleme deosebite. Pentru calculul ei la numarul copiilor care
veneau efectiv la mostenire, indiferent de casatoria din care proveneau, se mai aduaga
o unitate (sotul supravietuitor) numar la care se impartea mostenirea. Rezultatul astfel
obtinut reprezenta cotitatea disponibila speciala de care putea beneficia sotul
supravietuitor prin donatii sau legate. Aceasta cotitate disponibila speciala nu putea fi
mai mare decit partea copilului care a luat mai putin, care este o limita variabila, si nu
putea dapasi, oricum, 1/4 din mostenire, care este o limita fixa si maxima. Daca se
obtinea o diferenta peste limita cotitatii disponibile speciale, aceasta se impartea intre
copii, cu conditia ca defunctul sa nu fi dispus de ea, in limita cotitatii disponibile
ordinare, in favoarea unui tert169. Se pot da numeroase exemple. Astfel, daca la
mostenire vin :un copil dintr-o casatorie anterioara si unul din ultima casatorie,
impreuna cu sotul supravietutor, prin impartirea mostenirii la trei rezulta cota de 1/3,
dar sotul supravietutor nu poate lua decit maximul de 1/4 (cotitatea disponibila
speciala prev. de art.939 C. civ. ) restul de 3/4 revenind copiilor. Defunctul ar fi putut
dispune, in aceasta ipoteza, in favoarea unui tert de 1/12 din mostenire care reprezinta
diferenta dintre cotitatea disponibila ordinara si cotitatea disponibila speciala situatie
in care copiii ar fi luat numai 2/3 din mostenire care reprezinta rezerva lor succesorala
potrivit art.841 C. civ.
Dupa intrarea in vigoare a Legii nr.319/1944 in practica judecatoreasca s-a pus
problema daca art.939 C. civ. a mai ramas in vigoare, iar raspunsul a fost afirmativ
intrucit ratiunile pentru care a fost instituita cotitatea disponibila speciala subzista si
in prezent. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, textul legal nu a fost abrogat in mod
expres prin noua lege adoptata.
In privinta raportului dintre cotitatea disponibila speciala si cea ordinara s-a
precizat ca cele doua cotitati nu se cumuleaza, cotitatea disponibila speciala
imputindu-se asupra cotitatii disponibile ordinare. In consecinta cotitatea disponibila
speciala fiind mai mare decit cea speciala, defunctul, dupa ce a facut liberalitati in
favoarea sotului din ultima casatorie, in limita cotitatii disponibile speciale, mai poate
face liberaliti si in favoarea unor terti numai pentru diferenta dintre cotitatea
disponibila speciala si cea ordinara, pentru a nu incalca rezerva copiilor.
Pentru ipoteza in care defunctul a fost casatorit de mai mult de doua ori s-a
169A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 699-7o1; D.
Chirica, op. cit. pag. 166-167;Fr. Deak, op. cit. pag. 359-36o.
149

exprimat parerea ca toti sotii anteriori impreuna cu sotul supravietuitor pot beneficia
de liberalitati din partea defunctului numai in limitele cotitatii disponibile speciale 170.
Consideram insa ca in mod corect s-a nuantat in doctrina ca in Codul nostru civil,
spre deosebire de cel francez, sunt vizate numai liberalitatile facute sotului
supravietuitor, iar sotii anteriori sunt considerati terti, astfel ca ei pot beneficia de
liberalitati in limita cotitatii disponibile ordinare171.
De asemenea in mod unanim doctrina a imbratisat opinia ca dupa aparitia Legii
nr.319/1944, in cazul concursului dintre sotul supravietuitor si copiii defunctului
dintr-o casatorie anterioara, drepturile sotului supravietuitor nu sunt numai cele
determinate de prevederile art.939 C. civ. Potrivit noilor reglementari sotul
supravietuitor este mostenitor legal rezervatar spre deosebire de situatia sa anterioara
cind era un mostenitor neregulat si nerezervatar. Determinarea cuantumului cotitatii
disponibile speciale si a celei ordinare precum si problema atribuirii diferentei dintre
acestea doua a dat nastere la solutii divergente in doctrina si practica
judecatoreasca.172
Consideram ca modul corect de calcul este urmatorul:in primul rind se
stabileste rezerva sotului supravietuitor, care este 1/8 (½ din 1/4), aceasta se imputa,
cum am aratat, asupra intregii mosteniri, potrivit art.1-2 din Legea nr.319/1944, iar
rezerva copiilor, prevazuta de art.841 C. civ. se calculeaza asupra restului mostenirii,
asadar asupra cotei ramase de 7/8 . Sotul supravietuitor poate beneficia, asadar, pe
linga rezerva sa de 1/8 din mostenire, de cotitatea disponibila speciala, reglementata
de art.939 C. civ. de maximum 1/4, fara sa se aduca atingere rezervei copiilor. Daca
cotitatea disponibila speciala este mai mica decit cotitatea disponibila ordinara,
defunctul va putea dispune de aceasta diferenta in favoarea oricui, cu exceptia sotului
din ultima casatorie, caci prin instituirea cotitatii disponibile speciale nu s-a creiat o
rezerva succesorala speciala corelativa in favoarea copiilor173. Spre deosebire de
art.841 C. civ. prin prevederile art.939 C. civ. legiuitorul a limitat dreptul de
dispozitie numai in favoarea sotului supravietuitor din ultima casatorie (daca sunt
copii dinafara acestei ultime casatorii) ceea ce nu inseamna si instituirea unei rezerve
speciale in favoarea unei alte persoane. Asadar, daca defunctul nu a dispus de
diferenta dintre cele doua cotitati, sau desi a dispus o atare dispozitie potrivit art.939
C. civ. este limitata la maximum 1/4, cum am vazut, acea diferenta se va imparti
potrivit regulilor mostenirii legale, adica 1/4 sotului supravietuitor, iar 3/4 copiilor, in
acest fel realizindu-se coroborarea dintre prevederile art.939 C. civ. cu cele ale Legii
170A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 342-343;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 319.

171A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 361.

172A se vedea pentru detalii, E. Boroi, G. Boroi, op. cit. pag. 26-29;D. Chirica, op. cit. pag.
167-172.

173In acelasi sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 363. In sens contrar, M. Eliescu, op. cit. pag. 341.
150

nr.319/1944174.

Sanctiunea depasirii cotitatii disponibile speciale. In cazul incalcarii


dispozitiilor art.939 C. civ. isi gasesc aplicare dispozitiile art.847 C. civ. privitoare la
reductiunea liberalitatilor excesive care urmeaza a fi reduse la limita, de aceasta data,
a cotitatii disponibile speciale.
Dreptul de a cere reductiunea liberalitatilor ce depasesc cotitatea disponibila
speciala, reglemetata de art.939 C. civ. apartine numai copiilor in favoarea carora s-a
instituit aceasta cotitate disponibila. Asadar, numai copiii dinntr-o casatorie anterioara
ultimei casatorii a defunctului, care vin efectiv la mostenire, vor avea calitatea de a
invoca dispozitiile art.939 C. civ. Reductiunea profita indirect si copiilor din ultima
casatorie a defunctului precum si colegatarilor conjunctivi cu sotul supravietuitor, dar
ei nu vor putea invoca dispozitiile privind cotitatea disponibila speciala, caci aceasta
nu a fost instituita in favoarea lor175.
In ipoteza in care defunctul a facut liberalitati nu numai in favoarea sotului din
ultima casatorie ci si a altor persoane cu prilejul reductiunii se va avea in vedere ca
liberalitatile facute in favorea sotului din ultima casatorie sa nu depaseasca cotitatea
disponibila speciala, si impreuna cu cele facute in favoarea altor pesoane sa nu
depaseasca cotitatea disponibila ordinara.
Prin prevederile art.94o alin.2 C. civ. se instituie insa, prin exceptie, si
sanctiunea nulitatii absolute atunci cind incalcarea cotitatii disponibile speciale s-a
realizat prin donatii deghizate sau prin persoane interpuse (adica prin acte juridice
simulate), intrucit se prezuma ca au fost facute pentru fraudarea drepturilor
succesorale ale copiilor defunctului din casatoria anterioara. S-a precizat chiar ca
sanctiunea nulitatii absolute opereaza si in ipoteza in care valoric, aceste acte juridice
se incadreaza in limita cotitatii disponibile speciale prevazuta de art.939 C. civ.
174A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1615/1972, in R. R. D. nr. 4/1973, pag. 175-
176;Idem, dec. civ. nr. 2143/1984, in C. D. 1984, pag. 89-91. Astfel, daca sotul supravietuitor
din ultima casatorie a defunctului vine in concurs cu un copil dintr-o casatorie anterioara
cotitatea disponibila ordinara este de 7/16, ( dupa ce am extras rezerva sotului supravietutor de
1/8 din mostenire)care este mai mare decit cotitatea disponibila speciala de maximul
1/4(rezultind asadar, 4/16)diferenta dintre cele doua cotitati fiind de 3/16. Sotul supravietuitor va
mai primi astfel o cota legala de 1/4, din cele 3/16 ce constituie diferenta, astfel ca in total el va
primi 27/64 din mostenire(1/8 rezerva, 1/4 cotitate disponibila speciala si 2/64 ca mostenitor
legal). Copilul din casatoria anterioara a defunctului va mai primi o cota de 3/4 din diferenta(de
3/16), adica 9/64, care adaugata la rezerva sa succesorala de 7/16 rezulta cota de 37/64 din
mostenire. Se obsrva insa in unele sisteme de calcul ca descendentul din casatoria anterioara
ajunge sa primeasca mai mult decit daca ar fi rezultat din ultima casatorie a defunctului,
discriminare care, evident nu poate fi admisa. A se vedea si pentru alte ipoteze, E. Boroi, G.
Boroi, op. cit. pag. 31-32.
175A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. vol. IV, pag. 762;C. Hamangiu, I. Rosetti
Balanescu, Al . Baicoianu, op. cit. pag. 7o2;M. Eliescu, op. cit. pag. 344; D.Chirica, op. cit. pag.
173.
151

intrucit ele ar fi determinate de intentia de fraudare a drepturilor descendentilor din


casatoria anterioara a defunctului176. Sanctiunea nulitatii absolute priveste insa numai
donatiile deghizate sau facute prin interpunere de persoane iar nu si pe cele indirecte,
cum, de pilda, este renuntarea unui sot colegatar la un legat in favoarea celuilalt sot
colegatar, intrucit astfel de acte juridice nu contin nici un element secret177.
Actiunea in constatarea nulitatii absolute poate fi intentata de orice descendent
al defunctului care vine la mostenire, el trebuind sa dovedeasca faptul deghizarii sau
interpunerii de persoana, care se poate face prin orice mijloc de proba. Intrucit o atare
dovada este destul de anevoioasa art.941 C. civ. prezuma ca sunt persoane interpuse
copiii sotului supravietuitor dintr-o alta casatorie, (din afara casatoriei sau rezultati
din adoptie) sau a unor rude ale sotului supravietuitor din ultima casatorie la a caror
mostenire acesta avea vocatie in momentul in care s-a realizat acel act de dispozitie.
Prezumtia este una absoluta (juris et de jure) astfel ca nu poate fi combatuta prin nici
un mijloc de proba.

3. Calculul rezervei si al cotitatii disponibile. Operatiile necesare pentru


stabilirea masei de calcul a rezervei.

Fractiunile care reprezinta rezerva si respectiv cotitatea disponibila nu se


calculeaza asupra activului efectiv lasat de defunct ci asupra activului net, adica avind
in vedere si liberalitatile facute de el in timpul vietii si pentru cauza de moarte . Se
impune astfel reconstituirea patrimoniului sau prin calcul pe hirtie pentru a vedea care
ar fi fost acesta daca defunctul nu facea liberalitati, prin acte intre vii (donatii) si
pentru cauza de moarte (legate). Numai raportat la aceasta masa succesorala
(mostenire inchipuita cum a fost denumita178) se va putea determina daca s-a adus
atingere rezervei succesorale si se impune reductiunea liberalitatilor facute peste
cotitatea disponibila.
Potrivit art.849 C. civ. pentru stabilirea masei succesorale se impun a fi
efectuate trei operatiuni succesive:
a)stabilirea activului brut al mostenirii prin determinarea valorii bunurilor
efectiv lasate de defunct la data deschiderii succesiunii:
b)stabilirea activului net al mostenirii prin scaderea pasivului din activul brut al
acesteia;
c)reunirea fictiva, pentru calcul, la activul net al mostenirii a valorii donatiilor
facute de defunct in timpul vietii.

176A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 344;Fr. Deak. op. cit. pag. 366.

177A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. Vol. IV, pag. 767-77o;M. Eliescu, op. cit. pag.
344-345.
178M. Eliescu, op. cit. pag. 352.
152

a)Stabilirea activului brut al mostenirii. Pentru stabilirea activului brut al


mostenirii se impune identificarea tuturor valorilor patrimoniale pe care defunctul le
avea la data deschiderii succesiunii, care, potrivit art.849 C. civ. , se vor evalua la
valoarea lor din acest moment. Se includ aici drepturile reale, drepturile de creanta,
chiar impotriva mostenitorilor, si cele de creatie intelectuala. In calcul vor fi cuprinse
si bunurile de care defunctul a dispus prin legate sau donatii de bunuri viitoare, caci
ele se afla in patrimoniul sau la data decesului.
Nu intra in acest calcul drepturile care se sting la moartea titularului lor cum
sunt renta viagera, uzufructul, abitatia, dreptul la pensie, creantele de intretinere. De
asemenea nu intra in calcul drepturile care se sting la moartea celui care lasa
mostenirea, cind aceasta opereaza ca o conditie rezolutorie, iar bunurile donate se
reintorc, potrivit art.825 C. civ. , in caz de predeces al donatarului in patrimoniul
donatorului sau cind moartea reprezinta un termen incert extinctiv 179. Nu pot, de
asemenea fi avute in vedere fructele naturale si civile percepute sau ajunse la
scadenta dupa data deschiderii mostenirii sau adaugirile si imbunatatirile aduse unor
bunuri din mostenire, dar dupa data decesului. Indemnizatia de asigurare de persoane
platita de asigurator tertului beneficiar al asigurarii nu poate face parte din
patrimoniul defunctului intrucit este formata din patrimoniul asiguratorului iar nu din
cel al defunctului asigurat. Doar in ipoteza in care nu a fost desemnat tertul beneficiar
al asigurarii si indemnizatia se plateste mostenitorilor, potrivit art.32 din Legea
nr.136/1995, ea va fi inclusa in patrimoniul succesoral180. Nu pot fi avute in vedere
nici creantele insolvabile sau nesigure si bunurile lipsite de valoare patrimoniala, cum
sunt hartiile de familie, portretele, diplomele etc.
b)Stabilirea activului net al mostenirii. Activul net al mostenirii se obtine
prin scaderea din activul brut a pasivului succesoral, adica a obligatiilor ce greveaza
patrimoniul defunctului la momentul deschiderii mostenirii. Din modul in care este
redactat art.849 C. civ. rezulta ca scaderea pasivului din activul brut al mostenirii ar
urma sa se realizeze dupa reunirea fictiva, pentru calcul, a valorii donatiilor facute de
defunct in timpul vietii. Atit in doctrina cit si in practica judecatoreasca se admite
insa ca a doua operatie care trebuie facuta este scaderea pasivului din activul brut,
asadar, inainte de reunirea pentru calcul a valorii donatiilor intrucit, in cazul
mostenirilor insolvabile altfel s-ar reduce sau chiar desfiinta rezerva si cotitatea
disponibila. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, inversarea operatiilor fata de ordinea
stabilita de art.849 C. civ. se justifica si pentru ca donatiile facute de defunct in

179Fr. Deak, op. cit. pag. 368.

180Pentru unele cazuri particulare cum ar fi dreptul de creiatie intelectuala a carui valoare
nu se poate determina in momentul deschiderii succesiunii a se vedea, O. Capatina, In legatura
cu aplicarea noii legiferari a dreptului de autor in R. P. R. , In L. P. nr. 6/1958, pag. 46.
Consideratiile autorului aveau in vedere reglementarea veche prin Decr. nr. 321/1956, dar
rationamentul este valabil si dupa aparitia Legii nr. 8/1996.
153

timpul vietii au incetat sa mai formeze gajul general al creditorilor chirografari de


vreme ce bunurile au fost astfel legal instrainate inainte de deschiderea succesiunii181.
Pasivul este format, in principiu, din toate obligatiile defunctului existente in
patrimoniul sau la data decsshiderii succesiunii, inclusiv datoriile fata de mostenitori.
Se includ aici si cheltuielile de inmomintare, cele efectuate cu administarea si
conservarea patrimoniului succesoral, care sunt de altfel facute in interesul comun al
mostenitorilor. Nu se includ insa datoriile personale ale mostenitorilor ca taxele
succesorale, onorariile etc., obligatiile care se sting la moartea celui ce lasa
mostenirea, precum obligatia legala de intretinere fundamentata pe dispozitiile
Codului familiei. In schimb obligatia de intretinere contractuala sau renta viagera
asumata prin contract urmeaza a fi incluse in pasivul succesoral, intrucit nu se sting la
moartea celui ce lasa mostenirea.

c)Reunirea fictiva(pentru calcul) a valorii donatiilor facute de defunct


in timpul vietii. Potrivit art.849 C. civ. cotitatea disponibila si implicit rezerva
succesorala se calculeaza adaugindu-se, pentru calcul (asadar fictiv si nu efectiv) la
activul net al mostenirii valoarea donatiilor facute de defunct in timpul vietii.
Legiuitorul prevede ca reunirea se face avindu-se in vedere starea bunurilor din
momentul donatiei si valoarea acestora din momentul decesului lui de cujus. Daca
bunul donat a pierit in mod fortuit in intervalul de timp de la data donatiei si pina la
decesul celui ce lasa mostenirea, valoarea donatiei nu se mai reuneste la activul net
intrucit se apreciaza ca si in cazul in care bunul nu ar fi fost donat tot nu s-ar fi putut
regasi in patrimoniul succesoral la data decshiderii mostenirii.
Aceasta reunire pentru calcul priveste toate donatiile facute de defunct,
indiferent de forma acestora (autentica, donatii deghizate sau indirecte, daruri
manuale etc.) si indiferent daca donatia a fost facuta in favoarea unuia din mostenitori
sau a unui tert.
Dispozitiile legale privind asigurarea rezervei avind in carcater imperativ
donatorul nu le poate excepta de la reunirea fictiva pentru calcul chiar daca donatia

181A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, op. cit. pag. 7o8-7o9;M. Eliescu, op. cit. pag. 355; D.
Chirica, op. cit. pag. 176;D. Macovei, op. cit. pag. 17o. Spre exemplu daca defunctul a lasat un
activ brut de 1oo. ooo. ooo lei si in timpul vietii a facut donatii in valoare de 1oo. ooo. ooo lei,
iar pasivul este de 2oo. ooo. ooo lei. Daca defunctul a avut un copil, a carui rezerva este, potrivit
art. 841 C. civ. de ½ din mostenire, daca am face operatiile in ordinea stabilita de art. 849 C.
civ. ar insemna ca activul brut impreuna cu donatiile reprezinta exact atit cit sa se satisfaca
creantele creditorilor neraminind nimic pentru asigurarea rezervei descendentului defunctului si
nici pentru cotitatea disponibila. Daca in schimb se inverseaza operatiile, astfel cum am aratat,
ramine un activ net de 1oo. ooo. ooo lei din care se va asigura rezerva descendentului de ½,
restul de ½ reprezentind cotitatea disponibila. Desigur in acest caz creditorii chirografari suporta
in mod proprortional cu creantele lor pierderea de 1oo. ooo. ooo lei, dar se realizeaza principiul
instituit de art. 1718 C. civ, privind gajul general al creditorilor asupra bunurilor aflate efectiv in
patrimoniul defunctului la data decesului acestuia.
154

respectiva este scutita de raport. In cazul donatiilor cu sarcini se va tine seama de


valoarea sarcinii care va fi scazuta din valoarea bunului donat 182. La donatiile
remuneratorii se va lua in calcul numai ceea ce depaseste valoarea serviciilor prestate,
intrucit numai acea parte constituie o liberalitate propriu-zisa183.
Gratuitatile la care se refera art.759 C. civ. si care se fac indeobste in
indeplinirea unor indatoriri sociale nu sunt supuse reunirii fictive pentru calculul
rezervei si al cotitatii disponibile. In aceasta categorie intra:
-cheltuielile de hrana, intretinere, educatie si invatatura, chiar daca defunctul
nu avea obligatia legala de intretinere fata de acea persoana, caci numai in ce priveste
raportul legiuitorul limiteaza astfel de cheltuieli la cele facute in favoarea
descendentilor si a sotului, numai acestia fiind obligati la raport184;
-darurile obisnuite facute la aniversari, botezuri etc;inclusiv darurile de nunta
de valoare obisnuita;
-cheltuielile de nunta.
Nu sunt supuse reunirii fictive pentru calculul masei succesorale nici actele
juridice cu titlu oneros decit daca ele degizeaza o donatie. Dovada deghizarii se poate
face de catre mostenitorii rezervatari prin orice mijloc de proba, caci in materie de
simulatie ei isi apara un drept propriu si nu unul mostenit de la d efunct, avind,
asadar, calitatea de terti fata de actul simulat185.
Calitatea de a cere reunirea fictiva la activul net al mostenirii a donatiilor
facute de defunct o au mostenitorii defunctului dar si legatarii si donatarii gratificati
de acesta186.
Intrucit proba simulatiei actelor oneroase, dar care deghizeaza o donatie, este
destul de greu de facut, legiuitorul a instituit prin prevederile art.845 C. civ. o
prezumtie relativa187 de gratuitate a actelor juridice de instrainare cu titlu oneros

182A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 178.

183A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 371.

184Ibidem. In sensul ca in aceasta categorie se includ numai cheltuielile facute in favoarea


descendentilor si a sotului, la fel ca in cazul raportului a se vedea C. Statescu, op. cit. pag.
2o5;D. Chirica, op. cit. pag. 179.

185A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1243/1958, in C. D. 1958, pag. 88.

186A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 349;M. Eliescu, op. cit. pag. 355;D. Chirica
op. cit. pag. 179.
187In sensul ca prezumtia are un caracter relativ astfel ca este ingaduita dovada caracterului
oneros al actului juridic a se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 286;I. Rosetti-Balanescu,
Al. Baicoianu, op. cit. pag. 7o4;Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1833/196o, in C. D. 1960, pag. 242-
244;Idem, dec. civ. nr. 1794/1973, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o3;Idem, dec.
civ. nr. 14o7/1983, in Repertoriu. . . , pe anii 1980-1985, pag. 123. In sensul ca prezumtia are un
carcater absolut(juris et de jure)a se vedea, D. Alexandresco, op. cit. Vol. IV, pag. 593.
155

facute unui succesibil in linie dreapta in schimbul unei rente viagere sau cu rezerva
uzufructului. Prezumtia este de stricta interpretare si nu functioneaza daca
dobinditorul nu este descendent in linie dreapta, ci ruda colaterala, de pilda un
nepot188, si nici atunci cind instrainarea este pura si simpla, adica fara sarcina rentei
viagere sau rezerva uzufructului189. De vreme ce aceasta prezumtie de gratuitate este
circumscrisa de lege lata numai acestei categorii de acte juridice la care se refera
art.845 C. civ., iar exceptio est strictissime interpretationis consideram si noi ca
extinderea aplicarii ei si la alte categorii de acte jurididice cum ar fi instrainarea cu
sarcina intretinerii este inadmisibila190, chiar daca se poate invoca identitatea de
ratiune, caci atunci, cum bine s-a spus 191am putea extinde aplicarea acestor prevederi
si pentru cazul instrainarii cu rezerva dreptului de abitatie sau de uz, ca varietati ale
dreptului de uzufruct etc., or cu titlu de pricipiu s-a statuat ca nu se admite extinderea
aplicarii acestor prevederi si la alte contracte chiar daca prin natura lor ar prezenta
elemente de asemanare cu renta viagera sau uzufructul192.
Prevederile art.845 C, civ. au aplicabilitate numai daca partile declara actul de
instrainare ca fiind cu titlu oneros, iar daca ele declara actul cu titlu gratuit fictivitatea
sarcinilor trebuie dovedita, simulatia nefiind prezumata193. In ipoteza in care nu se
poate dovedi fictivitatea sarcinilor se va tine seama de valoarea rezultata din diferenta
dintre valoarea bunului donat si valoarea sarcinii cu conditia ca sarcina sa nu
reprezinte, ea insasi, o donatie indirecta, grefata pe o donatie directa194.
Prevederile art.845 C. civ. se refera la instrainarile facute unui succesibil in
linie dreapta. In legatura cu calitatea acestuia s-a precizat ca beneficiarul instrainarii
trebuie sa aiba aceasta calitate in momentul instrainarii bunului, iar daca o dobindeste

188A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. civ. nr. 14o7/1983, cit. supra.

189A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 115o/1984, in C. D. 1984, pag. 81-82. Desigur,
cel interesat va putea dovedi, dupa dreptul comun, caracterul gratuit al instrainarii.

190In acelasi sens, D. Chirica, op. cit. pag. 181-182. A se vedea si Trib. Supr. dec. civ. Nr.
115o/1984, cit. supra. In sens contrar, ca prezumtia trebuie aplicata pentru identitate de ratiune si
in cazul contractului de intretinere a se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 373;Trib. Supr. col. civ.
dec. nr. 1833/196o, cit. supra; Idem, dec. nr. 2223/198o, in Repertoriu. . . , pe anii 198o-1985,
pag. 124.
191Fr. Deak, op. cit. pag. 373.

192A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2217/1971, in Repertoriu. . . . , pe anii 1969-
1975, pag. 2o3.

193A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 14o8/1973, in R. R. D. nr. 1/1974, pag. 159; I.
Rosetti-Balanescu, op. cit. pag. 7o5. Pentru opinia ca in cazul donatiilor cu sarcini se aplica
prevederile art. 845 C. civ. caci in limita sarcinilor ele sunt oneroase a se vedea, D.
Alexandresco, op. cit. vol. IV. pag. 589;D. Chirica, op. cit. pag. 18o.
194Fr. Deak, op. cit. pag. 373.
156

ulterior actului de instrainare, ca de pilda in cazul predecesului unui mostenitor in


grad de rudenie mai apropiat cu defunctul, prezumtia de gratuitate nu functioneaza.
Interpunerea de persoane trebuie dovedita caci prezumtia de interpunere de persoana
prevazuta de art.812 C. civ. din materia incapacitatii de a primi liberalitati nu are
aplicare.
Cita vreme art.845 C. civ. prevede ca prezumtia de gratuitate functioneaza doar
in favoarea mostenitorilor rezervatari, rude in linie dreapta cu defunctul, fara sa se
admita aplicarea ei si in favoarea altor mostenitori, ea nu se va aplica nici in favoarea
sotului supravietuitor195desi s-a sustinut si opinia potrivit careia numai dintr-o
inadvertenta nu s-a modificat in mod corespunzator art.845 C. civ. atunci cind sotul
supravietuitor a fost instituit, prin Legea nr.319/1944, mostenitor rezervatar 196. Cita
vreme prezumtia nu opereaza in raport cu mostenitorii nerezervatari si nici cu sotul
supravietuitor inseamna ca fata de acestia din urma actul de instrainare isi pastreaza
caracterul oneros ceea ce inseamna ca masa succesorala va fi diferita dupa cum este
vorba de raporturile dintre mostenitorii rezervatari rude in linie dreapta cu defunctul
sau de raporturile dintre restul mostenitorilor197. Asa cum rezulta expres din textul
art.845 C. civ. prezumtia instuituita nu poate fi invocata nici de mostenitorii
rezervatari rude in linie dreapta cu defunctul care au consimtit la instrainare,
recunoscind astfel carcaterul onoros al acesteia, neavind importanta momentul in care
a fost dat consimtamintul, asupra caruia nu se poate reveni daca a fost expresia unei
vointe libere si neviciate198.
In masura in care prezumtia de gratuitate nu a fost rasturnata de catre
dobinditorul bunului valoarea acestuia se va adauga, ca fiind donatie, la masa de
calcul a rezervei si cotitatii disponibile. Ea va fi supusa reductiunii numai daca si in
masura in care s-a depasit cotitatea disponibila si s-a adus, asadar, atingere rezervei.
Daca cotitatea disponibila nu a fost depasita instrainarea ramine valabila si nu va fi
supusa nici raportului donatiilor intrucit deghizarea donatiei sub aparenta unui act
oneros echivaleaza cu scutirea de raport.
Prevederile art.845 C. civ. nu au efecte numai asupra intinderii masei
succesorale ci si cu privire la imputatia si reductiunea liberalitatilor excesive. Astfel
cum rezulta din text imputarea valorii donatiilor prezumate are loc mai intii asupra
cotitatii disponibile, fiind, cum am vazut, scutite de raport, iar ceea ce excede se
imputa asupra rezervei mostenitorului beneficiar al donatiei prezumate. Daca
cotitatea disponibila si rezerva nu sunt suficiente pentru acoperirea donatiilor
195A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 181.

196A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 359.

197Ibidem.

198A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1269/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 2o3. A se vedea si D. Alexandresco, op. cit. vol. IV, pag. 596.
157

prezumate, ele vor fi supuse proportional, reductiunii.

Imputarea liberalitatilor si cumulul rezervei cu cotitatea disponibila

Pentru determinarea concreta a drepturilor succesorale ale celor chemati la


mostenire se pune si problema asupra carei parti din mostenire se calculeaza
liberalitatile facute de defunct, asupra cotitatii disponibile sau asupra rezervei?
Regula instituita este aceea ca donatiile si legatele, cu un cuvint, liberalitatile,
facute de defunct se imputa asupra cotitatii disponibile si nu a rezervei care se cuvine
mostenitorilor rezervatari, iar in cazul in care i s-a adus atingere prin depasirea
cotitatii disponibile se procedeaza la reductiunea liberalitatilor excesive.
Aceasta regula nu comporta discutii atunci cind cei gratificati prin liberalitati
sunt terti, straini de mostenire, sau sunt mostenitori, dar nerezervatari. Daca insa cei
gratificati sunt mostenitori rezervatari solutiile sunt in anumite situatii diferite.
Astfel atunci cind este vorba de mostenitori rezervatari, dar care renunta la
mostenire, acestia sunt considerati straini de acea succesiune ca orice tert. In adevar
art.752 C. civ. prevede in mod expres ca eredele care renunta la mostenire poate
pastra darul sau poate cere legatul ce i s-a facut in limita cotitatii disponibile. Cu alte
cuvinte donatia se socoteste asupra cotitatii disponibile, iar in ipoteza ca o depaseste
atacind rezerva, acea liberalitate este supusa reductiunii pina la asigurarea rezervei.
In ipoteza in care cei gratificati sunt, la rindul lor, mostenitori rezervatari si
accepta mostenirea, situatia este diferite dupa cum liberalitatile sunt donatii (adica
acte intre vii) sau legate (adica acte pentru cauza de moarte). In vreme ce donatiile se
socotesc diferit dupa cum sunt sau nu scutite de raport, legatele se imputa intotdeauna
asupra cotitatii disponibile.
In cazul donatiilor scutite de raport, intrucit ele apar ca niste daruri definitive se
imputa asupra cotitatii disponibile, iar daca aceasta nu acopera valoarea donatiei
diferenta se imputa asupra rezervei donatarului199. Daca donatia trece peste limitele
cotitatii disponibile, insumata cu rezerva, atunci se va proceda la reductiunea, in
aceasta limita, a donatiei. In schimb donatiile nescutite de raport, care sunt
considerate numai niste avansuri, in contul mostenirii, facute de defunct unora dintre
mostenitorii rezervatari, nefiind daruri definitive (preciputare) sunt aduse la masa
succesorala pentru a se putea realiza astfel egalitatea dintre mostenitorii rezervatari
care beneficiaza de raport. Acestia sunt descendentii defunctului si sotul
supravietuitor. Donatiile se imputa mai intii asupra rezervei celor gratificati, iar daca
aceasta nu acopera valoarea donatiilor diferenta se va imputa asupra cotitatii
disponibile. Dar aceste donatii, cum s-a precizat200, de regula nu sunt facute pentru a
avantaja definitiv pe unii din mostenitori . Pentru realizarea egalitatii intre

199A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 363-364;D. Chirica, op. cit. pag. 184.
158

mostenitorii rezervatari care beneficiaza de raport, partea din donatie care se imputa
asupra cotitatii disponibile nu profita in totalitate mostenitorului gratificat, ci doar
partial, fiind supusa impartirii in parti egale intre mostenitorii rezervatari, luind in
calcul si pe mostenitorul gratificat.

4. Reductiunea liberalitatilor excesive. Notiune. Reductiunea apare ca o


sanctiune civila cu privire la donatiile si legatele facute de defunct daca prin ele se
aduce atingere rezervei mostenitorilor rezervatari. Art.847 C. civ. Prevede ca
“liberalitatile prin acte intre vii sau prin testament, cind vor trece peste cotitatea
disponibila, vor fi reduse la aceasta parte”. Prin reductiune aceste liberalitati devin
ineficace, dar numai in masura necesara intregirii rezervei succesorale. Ea se aplica,
cum am vazut, nu numai donatiilor declarate ca atare ci si celor deghizate, 201sau
prezumate de legiuitor a fi deghizate, precum si legatelor al caror obiect il constituie
depunerile la CEC cu clauza testamentara202.
Ocrotirea rezervei succesorale, prin reductiune, se realizeaza nu numai cind
liberalitatile sunt facute in favoarea unor terti, sau mostenitori nerezervatari ci si cind
beneficiarii liberalitatilor sunt mostenitori rezervatari.
Aceasta sanctiune nu trebuie confundata cu nulitatea caci efectele ei sunt fie
caducitatea legatelor, fie rezolutiunea donatiilor considerate excesive. Ea nu are
legatura cu conditiile de validitate a actelor juridice, a caror nerespectare duce la
nulitate, ci sanctioneaza numai depasirea cotitatii disponibile.
Problema reductiunii nu se poate, evident, pune decit dupa deschiderea
succesiunii caci depasirea cotitatii disponibile se apreciaza nu in raport de data
actului de liberalitate ci in raport cu aceasta data. Pina in momentul deschiderii
mostenirii, mostenitorii rezervatari nu au nici un drept asupra acesteia, asteptarea lor
indreptatita nu le confera nici macar dreptul de a lua masuri asiguratoare impotriva
actelor care ar compromite patrimoniul celui la carui mostenire ar urma sa vina, caci
si acestea ar fi pacte asupra unei succesiuni viitoare sanctionate de legiuitor203.
Persoanele care pot invoca reductiunea. Art.848 C. civ. prevede ca:
”reductiunea liberalitatilor intre vii nu va putea fi ceruta decit numai de erezii
rezervatari, de erezii acestora sau de cei care infatiseaza drepturilor”204.
Reductiunea fiind conceputa de legiuitor ca un mijloc de aparare a rezervei
200A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 713;M. Eliescu, op. cit.
pag. 364-365;D. Chirica, op. cit. pag. 185.
201A se vedea, V. Patulea, Nota la dec. civ. nr. 187/197o, in R. R. D. nr. 7/1971, pag. 1o9-
112;V. Neegru, Examen teoretic al practicii judiciare privind actiunea in reductiune, in R. R. D.
nr. 4/1984, pag. 37-38
202A se vedea, Gh. Brenciu, V. Panturescu, Reductibilitatea legatelor al caror obiect este
constituit de depuneri de pe librete CEC asupra carora defunctul titular a prevazut clauza
testamentara, in R. R. D. nr. 1/1984, pag. 16-17.

203A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 283-284.


159

succesorale este firesc ca ea sa poata fi invocata de mostenitorii rezervatari, care vin


efectiv la mostenire. Enumerarea celor care pot invoca reductiunea, prin art.848 C.
civ., este limitativa, alte categorii de persoane neputind face acest lucru205.
Dreptul de a cere reductiunea are un caracter individual; daca sunt mai multi
mostenitori rezervatari ei vor putea cere reductiunea impreuna. In cazul in care unul
sau mai multi renunta la acest drept, fara a renunta la mostenire, reductiunea va avea
loc numai in masura necesara intregirii rezervei celor care si- au exercitat acest drept.
Dreptul de a cere reductiunea nu se transmite de la defunct la mostenitorii sai
rezervatari ci este un drept care se naste direct in persoana acestora. Asa fiind s-a
precizat ca donatarii si legatarii impotriva carora se exercita actiunea nu vor putea
opune rezervatarilor exceptiile pe cere le puteau opune defunctului. Ei vor putea insa
opune mostenitorului rezervatar acele exceptii care deriva din faptele personale ale
acestuia, ca presciptia, renuntarea la dreptul a cere reductiunea etc. 206.
In cazul in care mostenitorul rezervatar moare inainte de exercitarea dreptului
la reductiune el se transmite la propriii mostenitori, caci are un caracter patrimonial.
Desigur daca exista un singur mostenitor al mostenitorului rezervatar care nu a
exercitat dreptul la reductiune si acesta poate renunta la acest drept, iar daca exista
mai multi, pot opta unitar sa renunta la el. In cazul in care insa ei opteaza diferit,
renuntarea unora nu poate impieta asupra dreptului altuia de a exercita acest drept,
care, asa cum am aratat, are un carcater individual.
Asa cum rezulta din art.848 C. civ. reductiunea mai poate fi ceruta si de cei
care infatiseaza drepturile mostenitorilor rezervatari, adica avinzii lor cauza,
universali sau cu titlu universal. Acestia sunt cesionarii drepturilor succesorale si
creditorii acestora, care pot cere reductiunea pe calea actiunii oblice, potrivit art.974
C. civ.207
Dobinditorii cu titlu particular, ca cesionarii si donatarii de bunuri privite
individual, precum si legatarii particulari nu pot cere reductiunea. Ei au, in aceasta
materie calitatea de terti si nu “infatiseaza”asadar dreptul mostenitorilor rezervatari la
reductiune.

204Textul se refera, in terminis numai la “liberalitatile intre vii”dar, asa cum s-a precizat, el
este aplicabil si liberalitatilor mortis cauza, intrucit alte texte cum ar fi art. 85o, 852-853 C. civ.
includ neindoilenic si legatele ca fiind supuse reductiunii. A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag.
187;Fr. Deak, op. cit. pag. 379

205A fost criticata pe buna dreptate solutia prin care s-a admis reductiunea la cererea unor
colaterali privilegiati. A se vedea, P. Savu, E. Puscariu, Sc. Serbanescu, Note la dec. civ. nr.
3743/1957 a Trib. reg. Craiova, in L. P. nr. 2/1958, pag. 11o.
206A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 366-367;D. Chirica, op. cit. pag. 188.

207A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 714;M. Eliescu, op. cit.
pag. 366;D. Chirica, op. cit. pag. 188;Trib. reg. Bacau, dec. nr. 428o/1955, cu Nota de M.
Ionescu, in L. P. nr. 7/1956, pag. 884.
160

Chiar in ipoteza in care bunul transmis a format obiectul unui legat, supus
reductiunii caci aduce atingere rezervei, numai mostenitorul rezervatar va putea cere
reductiunea, succesorii sau cu titlu particular nu au aceasta calitate, nefiind avinzi sai
cauza. In alta ordine de idei, reductiunea se raporteaza intotdeauna la un patrimoniu si
nu la bunuri individual determinate.
In ce priveste creditorii defunctului trebuie facuta distinctia intre situatia in care
mostenitorii rezervatari au acceptat mostenirea pur si simplu sau sub beneficiu de
inventar. Daca mostenirea fost acceptata de catre mostenitorul rezervatar pur si
simplu, are loc contopirea patrimoniului sau cu acela al defeunctului astfel incit
creditorii defunctului devin si creditorii personali ai mostenitorului rezervatar. Asa
fiind ei” infatiseaza” drepturile mostenitorului rezervatar ai carui creditori devin ca
urmare a acceptarii, in aceasta forma, a mostenirii si pot cere reductiunea pe calea
actiunii oblice. Daca, in schimb, mostenitorul rezervatar accepta mostenirea sub
beneficiu de inventar, nu are loc confuziunea patrimoniului sau cu acela al defunctului
astfel incit creditorii defunctului nu sunt avinzii cauza ai mostenitorului rezervatar si
nu-i “infatiseaza” drepturile.
In cazul donatiilor creditorii defunctului nu pot cere reductiunea intrucit pentru
ei bunurile donate au iesit definitiv din patrimoniul defunctului si nu formeaza obiect
al dreptului de gaj general al creditorilor chirografari. In ce priveste legatele, daca
acceptarea mostenirii s-a facut sub beneficiu de inventar, creditorii defunctului nu pot
cere reductiunea.
Dar pot cere achitarea catre ei a datorilor cu prioritate fata de legate intrucit
dreptul lor de gaj general se exercita supra activului brut al mostenirii, iar legatele
urmeaza a fi platite din activul net al acesteia si numai in limitele cotitatii disponibile
daca exista mostenitori rezervatari care cer reductiunea.
Reductiunea nu poate fi, evident, ceruta nici de catre donatari sau legatari caci
reductiunea este un drept al mostenitorilor rezervatari impotriva lor si nu in favoarea
lor. In cazul in care insa un donatar sau legatar este actionat prin reductiune el are
dreptul sa ceara respectarea ordinii legale de reductiune a liberalitatilor excesive.

Ordinea reductiunii liberalitatilor excesive. Problema ordinii in care va opera


reductiunea liberalitatilor excesive se pune, evident, numai in ipoteza in care
defunctul a facut o plurlitate de liberalitati - donatii si legate -prin care s-a depasit
cotitatea disponibila.
Nu are importanta daca de aceste liberalitati a beneficiat o singura persoana sau
persoane diferite. Codul civil stabileste prin art.85o, 852 si 853 ordinea in care se face
reductiunea avind la baza ideia ca liberalitatile cu data anterioara sunt facute din
cotitatea disponibila, astfel ca vor fi mentinute, si numai daca au aceeasi data se vor
reduce proportional cu valoarea lor.
a) Legatele se reduc inaintea donatiilor (art.85o alin.1 C. civ.). Regula instituita
de legiuitor are la baza ideia ca legatele produc efecte doar la data deschiderii
161

succesiunii, sunt, cu alte cuvinte, ultimele liberalitati. Asadar, ele fiind cele care aduc
atingere rezervei, trebuie reduse mai intii si nu donatiile care sunt anterioare si, cel
putin in parte, au fost facute din cotitatea disponibila. Apoi daca s-ar inversa regula ar
insemna sa se aduca atingere principiului irevocabilitatii donatiilor. In adevar, daca s-
ar reduce donatiile inaintea legatelor, practic s-ar ajunge la revocarea donatiilor
anterioare lasindu-se ca legatele sa epuizeze cotitatea disponibila. In acest mod nu se
revoca nici donatiile dintre soti, care sunt revocabile, dar pentru aceasta fiind necesara
o clauza testamentara speciala in acest sens, intentia revocatorie neputindu-se deduce
din simpla instituire de lagatari.
Regula reductiunii legatelor inaintea donatiilor are caracter imperativ astfel ca
defunctul nu o poate schimba prin stipularea in testament a unei alte ordini.
b) Legatele se reduc toate deodata si in mod proportional (art.852 C. civ.).
Legatele, atit cele universale, cit si cele cu titlu universal sau cu titlu particular, sunt
supuse deodata reductiunii si proportional cu valoarea lor208. Aceasta regula are la
baza ideia ca toate legatele produc efecte deodata, adica la data deschiderii
mostenirii.
Aceasta regula, care se intemeiaza, cum s-a spus 209 pe vointa prezumata a
testatorului, nu are carcater imperativ. Se permite, astfel, testatorului sa dispuna plata
unor legate cu prioritate fata de altele asa incit cele preferate de defunct se vor
reduce, cum rezulta din art.853 C. civ., numai daca rezerva succesorala nu va fi
asigurata prin reducerea celorlalte. Vointa defunctului in acest sens se poate deduce
dintr-o stipulatie expresa sau implicita dar neechivoca a acestuia. S-a admis ca si
legatarii, prin intelegerea lor, pot deroga de la regula reductiunii concomitente si
proportionale a legatelor210.
c)Donatiile se reduc in mod succesiv, in ordinea inversa a datei lor, incepind cu
cea mai noua (art.85o alin.2 C. civ.). Aceasta regula are la baza ideia ca donatiile mai
noi aduc atingere rezervei succesorale, iar daca s-ar admite reductiunea in ordinea
vechimii lor ar insemna sa se admita revocarea indirecta a donatiilor anterioare, prin
efectuarea unora noi care sa epuizeze cotitatea disponibila, ceea ce este inadmisibil.
Tocmai caracterul de ordine publica al principiului irevocabilitatii donatiilor ii
confera caracter imperativ si regulii instituita de art.85o alin.2 C. civ., donatorul
neputind stabili o alta ordine de reductiunii, nici cu prilejul incheierii contractelor de
donatie si nici prin testamentul lasat. Doar daca este vorba de o donatie facuta sotului
sau, care oricum este revocabila, se admite ca donatorul ar putea stipula ca aceasta sa

208A se vedea, Trib. Supr. dec. nr. 242o/1955, in C. D. 1955, vol. I. pag. 199.

209A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 368.

210A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 717;D. Chirica, op. cit.
pag. 193.
162

se reduca inanitea altor donatii posterioare211. De asemenea s-a admis in doctrina ca


in cazul insolvabilitatii unui donatar posterior se poate reduce o donatie anterioara
pentru asigurarea rezervei succesorale212.
In cazul donatiilor cu aceeasi data ele se reduc simultat si proportional cu
valoarea lor. Donatorul poate stabili, in acest caz, o ordine de preferinta privitoare la
reductiunea lor, printr-o astfel de stipulatie neaducindu-se atingere principiului
irevocabilitatii donatiilor caci reductiunea necesara pentru intregirea rezervei are
caracter imperativ.
Daca donatiile supuse reductiunii sunt neautentice, in raporturile dintre
donatari, care sunt terti unii fata de altii, data donatiei se determina in functie de data
cind actul a capatat, potrivit art.1182 C. civ., data certa, evident cel mai tirziu la data
mortii donatorului.
Caile procedurale de exercitare a dreptului la reductiune. Reductiunea se
realizeaza la cerere si nu din oficiu213. Ea se poate realiza atit prin intelegerea
intervenita intre mostenitorii rezervatari214, pe de o parte, si donatarii si legatarii
beneficiari ai liberalitatilor pe de alta parte, cit si pe cale judecatoreasca.
O astfel de intelegere are efectele unui contract, astfel ca nu va putea fi
revocata decit tot prin acordul partilor. Ea va putea fi atacata insa, ca orice conventie,
pentru motiv de nulitate absoluta sau relativa215.
Reductiunea are loc pe cale judecatoreasca in cazul in care mostenitorii nu
ajung la un acord, iar cel care cere reductiunea va trebui sa dovedeasca, prin orice
mijloc de proba, ca prin liberalitatile facute s-a depasit cotitatea disponibila.
In cazul in care bunurile de care defunctul a dispus prin liberalitatile supuse
reductiunii se afla in posesia celor gratificati, cum de cele mai multe ori se intimpla in
cazul donatiilor si mai rar in cazul legatelor, mostenitorii rezervatari se vor adresa
instantei de judecata pe cale de actiune in reductiune. O astfel de actiune are
caracterul unei actiuni patrimoniale personale, iar nu reale, astfel ca cei care sunt
indreptatiti a cere reductiunea nu pot urmari bunurile ce au format obiectul
liberalitatii excesive aflate in miinile tertilor subdobinditori216.
Actiunea in reductiune nu poate fi exercitata decit de cel a carui rezerva a fost
211A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 312;Fr. Deak, op. cit. pag. 384.

212A se vedea, C. Hamangiu, I, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 679;M.
Eliescu, op. cit. pag. 37o;D. Chirica, op. cit. pag. 193;Fr. Deak. op. cit. pag. 385.

213A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1253/1989, in Dreptul nr. 4/1990, pag. 71.

214Potrivit art. 82 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 notarul public avind acordul tuturor
mostenitorilor poate proceda la reductiunea liberalitatilor pina la limita prevazuta de lege. Tot
astfel reductiunea se poate realiza prin imparteala bunurilor prin acordul mostenitorilor potrivit
art. 81 alin. 3 din Legea nr. 36/1995.

215A se vedea, Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 828/1971, in R. R. D. nr. 6/1972, pag. 166.
163

incalcata prin liberalitatea ce se cere a fi redusa si profita numai acestuia 217. Totusi se
accepta ca cererea in reductiune va profita si celorllti mostenitori indreptatiti daca se
exercita cu prilejul actiunii de partaj, dar numai in masura in care si ei se afla in
termenul legal in care poate fi introdusa218. Aceasta intrucit actiunea este
prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani (art.3 din Decr.
Nr.167/1958), iar termenul incepe sa curga, de regula, de la data deschiderii
mostenirii219. Se accepta, totusi, ca in cazul in care titularul dreptului la actiune nu a
avut cunostinta de existenta liberalitatii care i-a incalcat rezerva, ceea ce se intimpla
de obicei cind se dovedeste ca nu a cunoscut testamentul defunctului, termenul de
prescriptie incepe sa curga de la data cind a luat cunostinta sau trebuia sa ia
cunostrinta de liberalitatea care cere a fi redusa220.
Daca mostenitorii rezervatari se afla in posesia bunurilor ce formeaza obiectul
liberalitatii (ceea ce se intimpla de regula in cazul legatelor) legatarii ii vor actiona in
judecata pentru predarea acestora. Ei vor putea cere reductiunea in acest caz pe cale
reconventionala221, cererea lor fiind si in acest caz supusa prescriptiei extinctive. Daca
mostenitorul rezervatar se afla in posesia obiectului supus reductiunii nu i se poate
opune prescriptia, intrucit a exercitat in fapt toate prerogativele izvorind din calitatea
sa de mostenitor rezervatar222.
216A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 33/1967, in C. D. 1967, pag 129, dec. nr.
2o91/1967, in R. R. D. nr. 5/1968, pag. 161.
217A se vedea, Trib. Supr. sect civ. dec. nr. 78o/1973, in C. D. 1973, pag. 2o2, dec. nr.
743/1985, in C. D. 1985, pag. 93-96.
218A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1119/1977, in C. D. 1977, pag. 92-95.

219A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1457/1973, in R. R. D. nr. 7/1974, pag. 59-6o,
dec. nr. 33/1967, cit. supra.
220A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1884/1974, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 2o6, dec. nr. 1665/1976, in repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 134, dec. nr.
33o/1978, in R. R. D. nr. 8/1978, pag. 65, dec. nr. 2338/1985, in C. D. 1985, pag. 91-93, dec.
nr. 743/1985, in C. D. 1985, pag. 93-96, dec. nr. 732/1986, in C. D. 1986, pag. 86-88;Trib. Jud.
Hunedoara, de. civ. nr. 1o41/1978, in R. R. D. nr. 2/1979, pag. 64; trib. Jud. Maramures, dec,
civ. nr. 421/1981, in R. R. D. Nr. 12/1981, pag. 1o6.
221In acelasi sens, D. Chirica, op. cit. pag. 191;In sensul ca mostenitorii rezervatari ar putea
cere reductiunea pe cale de exceptie, a se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 371;C. Statescu. op.
cit. pag. 2o8, E. Safta-Romano. op. cit. pag. 336;D. Macovei, op. cit. pag. 126. Formularea in
sensul ca rezervatarii este suficient, in cazul in care sunt actionati in judecata de catre legatari,
sa invoce exceptia reductiunii este in adevar de natura a creia confuzii caci si atunci cind am
accepta ca mostenitorii rezervatari in aceasta ipoteza invoca o exceptie de drept civil(de fond)
calea procedurala de a o invoca in postura lor de piriti este tot cererea reconventionala. Pentru
disticnctia dintre exceptiile de fond si exceptiile de procedura a se vedea, Alexandru Bacaci,
Exceptiile de procedura in procesul civil, Editura “Dacia”, Cluj-Napoca, 1983, pag. 7-21.
222A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 7oo/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 2o6-2o7;dec. civ. nr. 732/1986, cit. supra;Fr. Deak, op. cit. pag. 387;D. Chirica, op.
cit. pag. 191.
164

Efectele reductiunii. In privinta efectelor reductiunii trebuie sa deosebim intre


donatii si legate.
Efectul reductiunii in cazul legatelor este caducitatea acestora, care poate sa fie
totala sau partiala in functie de necesitatea intregirii rezervei pe care reductiunea o
apara. Daca prin acele legate s-a epuizat intreaga cotitate disponibila ineficacitatea
legatelor sub forma caducitatii va fi totala, iar daca s-a dispus numai de o parte a
cotitatii disponibile reductiunea va opera si ea partial, proportional cu valoarea
necesara intregirii rezervei. Aceasta intregire se realizeaza in natura intrucit bunurile
ce formeaza obiectul legatelor se afla in patrimoniul succesoral.
In cazul donatiilor efectul reductiunii este rezolutia acestora, care poate fi totala
sau partiala tot in functie de faptul daca s-a depasit cotitatea disponibila total sau
numai in parte, le fel ca in cazul legatelor.
Prin rezolutiunea donatiilor acestea se desfiinteaza retroactiv insa numai in
anumite limite, iar reductiunea se face in principiu, in natura, dar, uneori, si prin
echivalent.
Actul de donatie nu se desfiinteaza retroactiv de la data incheierii sale, ci
numai de la data deschiderii succesiunii. Astfel prin art.855 C. civ. se dispune in
sensul ca actele de instrainare a bunului donat facute de catre donatar unor terte
persoane se mentin in vigoare, in atari cazuri donatarii suportind reductiunea numai
prin echivalent si nu in natura, in raport cu valoarea bunului donat din momentul
deschiderii mostenirii. Actele de instrainare insa incheiate de donatar cu tertii ulterior
deschiderii succesiunii vor fi desfiintare si ele pe cale de consecinta, aplicindu-se
principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis. Apoi, potrivit art.854 C. civ.
donatarul trebuie sa restituie fructele portiunii care trece peste cotitatea disponibila
numai din momentul mortii donatorului intrucit pina in acest moment el este socotit a
fi proprietarul bunului ce a format obiectul donatiei223.
Asa cum am aratat, in principiu rezerva trebuie asigurata mostenitorilor in
224
natura astfel ca defunctul nu poate dispune prin testament, bunaoara, ca bunul sa fie
vindut la licitatie publica, iar rezerva sa fie asigurata din pretul astfel obtinut sau sa
fie suplinita prin acordarea dreptului de uzufruct . De asemenea nu este ingaduit ca
mostenitorii rezervatari sa primeasca cota lor de rezerva sub forma echivalentului
banesc al bunului donat. Doctrina si practica judiciara au decis de asemenea ca
rezerva trebuie asigurata mostenitorilor rezervatari in plina proprietate, fara sarcini,
conditii sau clauze restrictive.225
Totusi se admite, prin exceptie, ca reductiunea donatiilor se face prin

223Bine s-a observat in doctrina ca in acest caz donatarul ar trebui sa fie obligat la
restituirea fructelor numai din momentul cererii de reductiune caci numai de atunci devine
posesor de rea credinta al bunurilor donate. A se vedea in acest sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 389.

224A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr.76o/1969, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 2o6;C. S. J. sect. civ. dec. nr.1314/1994, in Dreptul nr.7/1995, pag.87.
165

echivalent in urmatoarele situatii:


a) daca donatia excesiva a fost facuta unui descendent sau sotului
supravietuitor cu scutire de raport. In acest caz, potrivit art.851 C. civ. , donatarul va
putea scadea partea cu care ar trebui sa se reduca donatia din partea ce i se cuvine ca
mostenitor, daca bunurile succesorale sunt de aceeasi natura cu cele primite prin
donatie;
b) daca donatia a fost facuta unui succesibil fara scutire de raport si are ca
obiect un imobil, iar partea supusa reductiunii este mai mica de jumatate din valoarea
imobilului.
In acest caz donatarul rezervatar poate pastra in intregime imobilul
compensindu-i pe ceilalti mostenitori rezervatari prin luare mai putin din celelalte
bunuri din succesiune sau prin plata in bani a valorii partii din imobil supusa
reductiunii (art.770 alin.2 C. civ.);
c) daca donatarul a instrainat sau a grevat bunurile ce formeaza obiectul
donatiei inainte de deschiderea succesiunii . Rezerva, in acest caz, se va intregii prin
plata echivalentului portiunii care depaseste cotitatea disponibila (art.855 C. civ.).
Asa cum am aratat mai sus, actele juridice incheiate de catre donatar inainte de
deschiderea succesiunii fiind valabile si opozabile mostenitorilor rezervatari, riscul
insolvabilitatii lui afecteaza rezerva lor. In cazul in care donatia a fost facuta in
favoarea unui alt mostenitor rezervatar echivalentul a ceea ce dapaseste cotitatea
disponibila se poate asigura prin luare mai putin din bunurile succesorale sau prin
plata in bani. Daca donatarul este un mostenitor nerezervatar sau un tert
contraechivalentul rezervei se asigura prin plata in bani.
d) daca bunul donat a pierit din culpa donatarului acesta este obligat sa suporte
reductiunea prin ecivalent banesc. Daca bunul ar fi pierit fara vreo culpa a donatarulu,
i acesta nu poate fi obligat la plata ecivalentului banesc al acestuia intrucit bunul ar fi
pierit oricum, chiar la donator, si deci nu ar fi putut face parte din masa succesorala;
e) daca bunul donat a fost un bun fungibil si consumtibil donatarul va fi obligat
la fel ca in cazul uzufructului prevazut de art.526 C. civ. la restituirea unor bunuri de
aceeasi calitate, cantitate si valoare.
In toate cazurile de reductiune prin echivalent, potrivit art.849 C. civ. se va
avea in vedere starea bunurilor din momentul efectuarii donatiei si valoarea lor din
momentul deschiderii succesiunii.
Reductiunea liberalitatilor in uzufruct sau in renta viagera. In cazul in care
obiectul liberalitatii facute de defunct il constituie dreptul de uzufruct sau renta
viagera, si intrucit evaluarea acestor drepturi este dificil de facut, depinzind de durata
vietii beneficiarului, element aleatoriu, legiuitorul a prevazut, pentru astfel de situatii
unele solutii exceptionale . Astfel art.844 C. civ. prevede ca:”Daca dispozitia prin
acte intre vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o renta viagera a carei
225A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 195;Fr. Deak. op. cit. pag. 389;C. S. J. sect. civ.
dec. nr. 1314/1994, cit. supra.
166

valoare trece peste cantitatea disponibila, erezii rezervatari au facultatea de a executa


aceste dispozitii sau de a abandona proprietatea cantitatii disponibile”. Asadar,
potrivit acestui text de lege, mostenitorii rezervatari pot opta intre executarea
liberalitatilor asa cum au fost facute si predarea cotitatii disponibile beneficiarului
liberalitatii, prin aceasta transformind uzufructul sau renta viagera in plina proprietate
asupra cotitatii disponibile. Daca beneficiarul liberalitatii are si calitatea de
mostenitor rezervatar, la propria cota de rezerva in plina proprietate se va adauga si
cotitatea disponibila astfel obtinuta.
Optiunea ii apartine numai mostenitorului rezervatar, dar ea este multumitoare
si pentru beneficiarul liberalitatii intrucit in cazul in care se executa liberalitatea
primeste ceea ce i-a daruit defunctul, iar in cazul in care cotitatea disponibila este
abandonata primeste in intregime acea parte din mostenire de care defunctul putea
dispune226.

Dispozitiile art.844 C. civ. fiind derogatorii de la dreptul comun privind


reductiunea liberalitatilor excesive, in doctrina si practica judiciara s-au facut unele
precizari in legatura cu aplicarea lor.
Astfel s-a spus227ca prevederile art.844 C. civ. au aplicabilitate numai daca
liberalitatea are ca obiect dreptul de uzufruct sau renta viagera. In ipoteza inversa,
adica atunci cind liberalitatea are ca obiect nuda proprietate sau proprietatea cu
sarcina unei rente viagere in favoarea mostenitorului rezervatar aceste dispozitii nu se
aplica. Intr-o atare ipoteza, in practica judiciara s-a decis ca rezervatarul uzufructuar
va dobindi rezerva in plina proprietate, pastrind si dreptul de uzufruct asupra cotitatii
disponibile, iar legatarul va primi dreptul de nuda proprietate asupra cotitatii
disponibile228. Prevederile art.844 C. civ. nu-si gasec aplicare nici atunci cind
liberalitatea are ca obiect dreptul de uz sau de abitatie cu toate ca si in aceste cazuri
se intilnesc aceleasi dificultati de evaluare, iar uzul si abitatie sunt de fapt varietati ale
dreptului de uzufruct.
In cazul intretinerii in natura s-a apreciat ca desi legea nu se refera expres la o
astfel de ipoteza de vreme ce contractul de intretinere nici nu este reglemantat in
Codul civil, intrucit si in acest caz este prezenta aceeasi ratiune ca in cazul rentei
viagere, aplicarea prevederilor art.844, la fel ca si cele ale art.845 C. civ. este posibila
(ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet)229.
Prevederile art.844 C. civ. sunt aplicabile numai daca este vorba de o singura
liberalitate facuta de defunct, intrucit daca sunt mai multe liberalitati, din care una

226A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2o65/1989, in Dreptul nr. 7/1990, pag. 67; M.
Eliescu, op. cit. pag. 38o.
227A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 1o12; M.
Eliescu, op. cit. pag. 381;D. Chirica, op. cit, pag. 198.
228A se vedea, Trib. Supr. in completul de 7 judecatori, dec. nr. 4/1984, in C. D. 1984, pag.
68-72
167

este in uzufruct sau renta viagera, pentru a se putea aplica regulile din materia ordinei
reductiunii se impune efectuarea evaluarii230. Cind exista o singura liberalitate in
uzufruct sau renta viagera, desi textul legal se refera expres la o liberalitate a carei
valoare trece peste cantitatea disponbila, nu este nevoie de nici o evaluare.
Mostenitorul rezervatar este liber sa aprecieze in functie de situatia privind virsta,
starea sanatatii beneficiarului liberalitatii etc. in sensul de a opta pentru executarea
liberalitatii asa cum a fost dispusa de defunct sau de a abandona proprietatea cotitatii
disponibile.
Asa cum am aratat mai sus, actiunea in reductiune este divizibila, astfel ca in
cazul in care exista mai multi mostenitori rezervatari fiecare opteaza dupa cum crede
de cuviinta, cu exceptia situatiei cind obiectul liberalitatii este indivizibil. In acest din
urma caz este necesar consensul mostenitorilor rezervatari. Daca acestia nu ajung la
un consens prevederile art.844 C. civ. nu se vor putea aplica intrucit instanta de
judecata nu este chemata sa exercite dreptul de optiune. Intr-o astfel de situatie se va
aplica dreptul comun in materie.
S-a mai precizat ca in cazul aplicarii art.844 C. civ., in situatia in care
mostenitorii rezervatari opteaza pentru abandonarea proprietatii cotitatii disponibile,
prin aceasta transformare a obiectului liberalitatii, caracterul ei nu se schimba,
donatarul sau legatarul raminind cu titlu particular. El ar fi obligat sa suporte pasivul
succesoral numai in limita cotei de proprietate dobindita ca mostenitor rezervatar,
atunci cind este cazul, peste cotitatea disponibila231.
Dreptul de optiune la care se refera art.844 C. civ. are un caracter personal
patrimonial si se transmite pe cale succesorala in cazul decesului titularului sau. El nu
poate fi exercitat de creditori pe calea actiunii oblice, intrucit nu este inclus in dreptul
lor de gaj general232.
In fine, s-a mai precizat ca dreptul de optiune reglementat de art.844 nu are
carcater imperativ, astfel ca partile se pot intelege cu privire la un alt mod de realizare
a reductiunii liberalitatilor excesive233. Defunctul poate de asemenea dispune ca in
cazul depasirii cotitatii disponibile reductiunea uzufructului sau a rentei viagere sa se
faca in limitele acesteia, iar rezervatarii sa nu poate opta in sensul abandonarii in
plina proprietate a cotitatii disponibile234.

229A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 392-393. In ce ne priveste tocmai datorita carcterului
de exceptie al acestor prevederi legale credem, la fel ca in cazul art. 845 C. civ. , ca extinderea
lor si la alte ipoteze decit cele prevazute de textul legal nu este recomandabila.

230A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 315;M. Eliescu, op. cit. pag. 38o.

231Fr. Deak, op. cit. pag. 394.

232A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. Vol. IV, pag. 624.


233A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 686.
168

T I T L U L IV

TRANSMISIUNEA MOSTENIRII

CAPITOLUL I

DREPTUL DE OPTIUNE SUCCESORALA

Sectiunea A I-a. Consideratii generale cu privire la dreptul de optiune


succesorala.

1. Notiunea de optiune succesorala. O data cu decesul celui care lasa


mostenirea, patrimoniul sau, in cazul transmisiunii universale sau cu titlu universal,
precum si bunurile determinate, in cazul transmisiunii cu titlu particular, trec asupra
mostenitorilor fara nici o manifestare de vointa din partea acestora sau chiar fara
stirea lor. Asa se explica ca in cazul mortii unui succesibil inainte de lichidarea
mostenirii, aceasta se retransmite mostenitorilor sai tot cu titlu de mostenire.
Patrimoniul succesoral nu ramine, asadar, nici un moment fara titular.
Cu toate acestea art.686 C. civ. prevede ca “nimeni nu este obligat de a face
acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine”, dimpotriva orice succesibil are deschisa
calea optiunii intre acceptarea acesteia, prin care isi consolideaza titlul de mostenitor
si renuntarea la mostenirea la care avea vocatie, prin aceasta desfiintindu-si retroactiv
titlul sau. Cu alte cuvinte, trasmisiunea patrimoniului succesoral se produce de drept,
o data cu decesul celui care lasa mostenirea, care marcheaza deschiderea acesteia, dar
nu este vorba de o transmisiune definitiva si obligatorie. Abia dupa exercitarea
dreptului de optiune succesorala se va putea sti care dintre mostenitorii cu vocatie
succesorala vor culege efectiv acea mostenire. Potrivit art.688 C. civ. efectele
acceptarii se suie pina in ziua deschiderii mostenirii, iar potrivit art.696 C. civ.
mostenitorul care a renuntat la mostenire este considerat ca n-a avut niciodata aceasta
calitate . Asadar, efectele optiunii succesorale se produc retroactiv de la data
deschiderii mostenirii, iar nu de la data la care optiunea se manifesta, intotdeauna
ulterior momentului decesului celui care lasa acea succesiune.
Putem spune atunci ca dreptul de optiune succesorala este acel drept subiectiv
nascut in persoana succesorilor odata cu decesul celui care lasa mostenirea de a alege
234A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. Vol. IV, pag. 625;D. Chirica op. cit.pag. 197; Fr.
Deak, op. cit. pag. 394.
169

intre acceptarea mostenirii sau renuntarea la aceasta 235.


Potrivit legii succesibilul are trei posibilitati dupa descshiderea mostenirii si
anume:
- acceptarea pura si simpla a mostenirii, situatie in care are loc confuziunea
patrimoniului lui de cujus cu acela al mostenitorului acceptant, care va fi obligat sa
raspunda pentru datoriile si sarcinile succesiunii chiar cu propriile bunuri, asadar
peste activul mostenit (ultra vires hereditatis);
- acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii, situatie in care
confuziunea celor doua patrimonii, al defunctului si al mostenitorului, nu are loc, iar
mostenitorul va raspunde pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai in limitele
activului mostenit(intra vires hereditatis)236 ;
- renuntarea la mostenire, cind succesibilul isi desfiinteaza cu efect retroactiv
potrivit art.696 C. civ. , vocatia la acea mostenire. El nu raspunde pentru pasivul
succesiunii si, evident, nu beneficiaza nici de activul ei. In acest caz mostenirea va fi
culeasa de comostenitori sau de mostenitorii subsecventi.
2). Subiectele dreptului de optiune succesorala. Dreptul de optiune
succesorala apartine, din momentul deschiderii succesiunii, tuturor succesibililor
defunctului, indiferent de faptul ca vocatia lor succesorala se intemeiaza pe lege sau
pe testament si indiferent ca vocatia la succesiune este universala, cu titlu universal
sau cu titlu particular. El trebuie exercitat in termenul de prescriptie prevazut de lege
de catre toti cei cu vocatie virtuala la mostenirea lui de cujus, indiferent de clasa de
mostenitori din care fac parte. Desigur la mostenire nu vor veni toti cei care au
acceptat-o, ci numai cei care au chemare efectiva, functie de regulile statornicite
pentru mostenirea legala sau pentru cea testamentara. Daca exista mostenitori legali
din mai multe clase de mostenitori, cei din clasa I-a ii vor inlatura pe cei din clasa a
II-a si asa mai departe, potrivit regulii prioritatii claselor de mostenitori.237
In cazul decesului mostenitorului chemat asi exprima dreptul de optiune
succesorala inainte de aceasta, dreptul sau se transmite mostenitorilor sai daca nu s-a
implinit termenul de prescriptie. Daca exista neintelegere intre mostenitori in legatura
cu modalitatea de optiune, se considera ca mostenirea fost acceptata sub beneficiu de
inventar (art.692, 693 C. civ. )238.
235A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 21o;D. Chirica, op. cit. pag. 2oo.

236Acceptarea mostenirii pur si simplu sau sub beneficiu de inventar are loc la fel,
indiferent ca este vorba de mostenirea legala sau de cea testamentara. A se vedea in acest sens,
Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 877/1978, in Repertoriu. . . , pe anii 1975-1980.
237A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 211;D. Chirica, op. cit. pag. 2o1;Trib. Supr. col.
civ. dec. nr. 768/1963, in L. P. nr. 1o/1963, pag. 116;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 825/1871, in
Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 198-199.
238A se vedea, M. Eliescu, Trasmisiunea si imparteala mostenirii in dreptul R. S. R. ,
Editura Academiei, Bucuresti, 1966, pag. 89;C. Statescu, op. cit. pag. 211;D. Chirica, op. cit.
pag. 201-202.
170

In doctrina239 s-a impus parerea, la care ne raliem si noi, potrivit careia dreptul
de optiune succesorala se poate exercita si de catre creditorii personali ai
succesibilului pe calea actiunii oblice potrivit art.974 C. civ. In adevar, potrivit
art.974 C. civ. creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, cu
exceptia celor care ii sunt exclusiv personale, or nu se poate spune despre dreptul de
optiune succesorala ca are, exclusiv, un atare carcater. Dimpotriva, el are si un
pronuntat caracter patrimonial . La aceasta se adauga si argumentul ca acceptindu-se
mostenirea, si in aceasta modalitate, in realitate se consolideaza dobindirea ei prin
insasi faptul mortii lui de cujus si a vocatiei la mostenire a mostenitorului in cauza.
Exercitarea optiunii succesorale pe calea actiunii oblice de catre creditorii
mostenitorului virtual ar putea fi refuzata numai daca s-ar dovedi ca i se opun
considerente de ordin moral, ipoteza in care, in adevar, se poate spune ca optiunea ar
vea un caracter exclusiv personal240, in sensul prevederilor art.974 C. civ.
In ipoteza in care succesibilul a renuntat la mostenire, creditorii vor putea
retracta renuntarea, pe calea actiunii pauliene, in aceleasi conditii ca succesibilul
insusi, adica sa nu se fi implinit termenul de prescritie de 6 luni sau ceilalti succesibili
sa nu fi acceptat intre timp mostenirea(art.7o1 C. civ. ), cazuri in care renuntarea
devine irevocabila. Apoi pe calea actiunii oblice urmeaza sa accepte mostenirea, asa
cum am aratat mai sus.
Deosebit de aceasta art.699 C. civ. reglementeaza posibilitatea revocarii
pauliene a optiunii succesorale pentru ipoteza cind aceasta s-a realizat in frauda
creditorilor personali, de pilda se renunta la o mostenire solvabila sau se accepta o
mostenire insolvabila. Revocarea reglementata de acest text legal este un caz
particular al revocarii pauliene astfel cum este reglementata de art.975 C. civ., fiind,
asadar, necesara indeplinirea conditiilor generale ale actiunii pauliene 241. Actiunea nu
poate fi promovata decit de creditorii personali ai mostenitorului renuntator ale caror
creante sunt anterioare renuntarii. Creditorii succesiunii nu sunt afectati de actul de
renuntare la mostenire intrucit oricum succesiunea ca atare constituie garantia
creantelor lor, astfel ca ei nu vor putea exercita actiunea prevazuta de art.699 C.
civ.242 In concluzie pentru promovarea acestei actiuni este necesar sa se dovedeasca
micsorarea gajului general al creditorior personali ai mostenitorului renuntator
precum si frauda acestuia care duce la creiarea dolosiva a starii de insolvabilitate.
Renuntarea la mostenire fiind un act unilateral, chiar daca de ea profita comostenitorii
239A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. Vol. III, pag. 3o7;M. Eliescu, Transmisiunea. . . ,
Op. cit. pag. 89 si 118;D. Macovei, op. cit. pag. 143;Fr. Deak, op. cit. pag. 424;E. Safta-
Romano, op. cit. pag. 72-73. In sens contrar, D. Chirica, op. cit. pag. 2o2.
240Fr. Deak, op. cit. pag. 424.

241A se vedea, Trib. reg. Banat, dec. civ. nr. 639/1968, cu Note de A. Szasz si A. Silvian,
in R. R. D. Nr. 1/1968, pag. 121-123.

242A se vedea, D. Chirica, op. cit, pag. 2o6-2o7.


171

renuntatorului sau mostenitorii subsecventi ai acestuia, dovada complicitatii la frauda


a acestora nu este necesara. Daca renuntarea se face cu titlu oneros sau in favoarea
unor comostenitori sau mostenitori subsecventi, potrivit art.691 C. civ., avem de a
face cu o acceptare a mostenirii care poate fi si ea atacata prin actiunea pauliana daca
se dovedeste participarea la frauda a dobinditorului cu titlu oneros. In cazul simulatiei
actului de renuntare, care aparent este pur abdicatv, dar in realitate ascunde o
renuntare in schimbul unui contraechivalent, va trebui sa se faca dovada simulatiei
potrivit art.1175 C. civ.
Ca urmare a promovarii actiunii pauliene intemeiata pe prevederile art.699 C.
civ. are loc revocarea renuntarii la mostenire iar nu anularea acesteia cum prevede
textul legal. Renuntarea devine inopozabila numai fata de creditorul care a exercitat
actiunea si numai in limita creantei sale, ulterior el putind accepta mostenirea, dar
numai in favoarea sa si pina la acoperirea creantei sale(art.699 alin. 2 C. civ. ) 243. Fata
de comostenitorii acceptanti revocarea renuntarii nu are efecte, ei putindu-se intoarce
impotriva renuntatorului pentru a-i cere inapoierea valorii bunurilor urmarite de
creditorul sau, caci altfel, cum s-a spus244, renuntatorul ar profita indirect de rezultatul
revocarii pauliene.
Desi art.699 C. civ. se refera in mod expres numai la posibilitatea atacarii prin
actiune pauliana a renuntarii la mostenire, in mod unanim se accepta ca revocarea

243S-a exprimat si parerea potrivit careia admiterea actiunii pauliene realizeaza ipso facto si
acceptarea tacita a mostenirii, fara sa mai fie necesara acceptarea ulterioara cu autorizarea
justitiei(M. Eliescu, op. cit. pag. 119;St. Carpenaru, op. cit. pag. 496). Textul are unele
neajunsuri caci, in adevar, potrivit art. 7oo alin. 1 C. civ. acceptarea mostenirii se poate realiza
numai in termen de sase luni de la data deschiderii acesteia or, actiunea reglementata de art. 699
C. Civ. este prescrptibila in 3 ani de la data actului de renuntare ceea ce inseamna ca
acceptarea mostenirii s-ar putea face si dupa implinirea termenului de prescriptie de 6 luni. De
aceea s-a preconizat si o alta solutie in sensul ca urmare a primirii actiunii intemeiata pe art. 699
C. civ. , in pofida formularii din textul legal, se desfiinteaza actul de renuntare si in consecinta
si transmisiunea succesorala in favoarea comostenitorilor renuntatorului sau a mostenitorilor
subsecventi. Potrivit art.699 alin. 2 fraza a II-a C. civ. ”acceptarea nu se face in folosul eredelui
care a renuntat” de unde se trage concluzia ca acceptarea ulterioara a mostenirii pe cale oblica
este exclusa intrucit in cazul acceptarii dreptul astfel valorificat este adus in patrimoniul
debitorului pasiv, astfel ca avem de a face doar cu o revocare pauliana nu si cu o acceptare pe
cale oblica a succesiunii. Creditorul care a exercitat actiunea pauliana nu devine prin aceasta
proprietarul bunurilor succesorale a caror transmisiune este revocata, dar are dreptul de a
proceda la vinzarea silita a acestora pina la concurenta creantei sale( D. Chirica, op. cit.
pag.208-2o9 ). In ce ne priveste de vreme ca art. 699 C. civ. prevede ca in cazul admiterii
actiunii pauliene renuntarea este anulata(revocata) . . . . , iar apoi ca acceptarea nu se face in
folosul eredelui care a renuntat, este nevoie, totusi, de o acceptare, mai ales ca in aliniatul 1 al
aceluasi text se prevede expres ca acei creditori care se considera pagubiti de cel ce renunta la
succesiune “. . . pot sa ceara autorizarea justitiei ca sa accepte succesiunea pentru debitorele lor,
in locul si rindul sau”.
244M. Eliescu, op. cit. pag. 119-12o.
172

pauliana se poate realiza si in cazul acceptarii mostenirii245. La fel ca in cazul


renuntarii si revocarea pauliana a acceptarii are efecte numai fata de creditorul care a
intentat actiunea, mostenitorul raminind acceptant fata de orice alte persoane. Daca in
schimb, acceptarea mostenirii s-a realizat sub beneficiu de inventar, revocarea
pauliana nu poate avea loc intrucit o atare acceptare nu are efecte pagubitoare pentru
creditorii mostenitorului acceptant.
In practica judiciara s-a decis ca actiunea pauliana de care discutam este
prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de Decr.
nr.167/1958246
3. Caracterele juridice ale actului de optiune succesorala.
Dreptul subiectiv de optiune succesorala cuprinde in sine trei
posibilitati:acceptarea pura si simpla a mostenirii; acceptarea sub beneficiu de
inventar si renuntarea la mostenire. Asadar, dreptul subiectiv de optiune succesorala
se realizeaza printr-unul din actele juridice precizate, toate fiind insa subsumate
notiunii de optiune succesorala care sintetizeaza, cum s-a spus 247 fondul comun de
carcatere juridice al celor trei modalitati de realizare precizate.
Optiunea succesorala, ca act juridic are urmatoarele caractere:
a) este un act juridic unilateral, reprezentind vointa unei singure persoane. In
toate cele trei ipoteze in care, cum am vazut, se poate realiza dreptul de optiune
succesorala, el este un act juridic unilateral, ceea ce inseamna ca in cazul existentei
mai multor succesibili el nu se poate realiza in mod colectiv, fiecare mostenitor
urmind sa se pronunte individual.
Actul juridic de optiune succesorala, desi unilateral, nu este un act pur personal
putindu-se realiza si prin reprezentare248 -legala sau conventionala-, iar uneori cu
incuviintarea autoritatii tutelare.
b) este un act juridic voluntar, succesibilul avind deplina libertate sa accepte
sau nu mostenirea(art.686 C. civ. ), iar in caz de acceptare sa aleaga modalitatea pe
care o doreste. Nu este obligat sa justifice in nici un fel optiunea sa si nici sa
raspunda pentru consecintele alegerii sale249. In cazul existentei mai multor
mostenitori fiecare poate opta in mod diferit.
Libertatea de optiune succesorala este atenuata, asa cum am vazut, prin dreptul
acordat creditorilor succesibilului de a cenzura acceptarea sau renuntarea la mostenire
a acestuia prin actiunea oblica si actiunea pauliana, dar cunoaste si unele exceptii la
245A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 118;D. Chirica, op. cit. pag. 2o9;E. Safta-Romano,
op. cit. pag. 92-93;Fr. Deak, op. cit. pag. 426.
246A se vedea, Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 21/1985, in R. R. D. nr. 5/1985, pag. 73.

247C. Statescu, op. cit. pag. 212.

248A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 778/1962, in C. D. 1962, pag. 162-165.

249A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 91.


173

care ne vom referi in cele ce urmeaza.


Astfel, potrivit art.7o3 si 712 C. civ. , mostenitorul care a dat la o parte sau a
ascuns bunuri din mostenire, chiar impotriva vointei sale este considerat ca a acceptat
mostenirea pur si simplu.
In cazul minorilor sau a persoanelor puse sub interdictie acceptarea mostenirii
se considera a fi facuta intotdeauna, pentru protectia lor, sub beneficiu de
inventar(art. 19 din Decr. nr.32/1954).
174

O alta exceptie o constituie cea reglementata prin prevederile art.692-693 C.


civ. potrivit carora in cazul in care un succesibil a decedat inainte de asi exercita
dreptul de optiune succesorala250, iar acesta nu s-a stins prin prescriptie, dreptul sau
de optiune se transmite la proprii sai mosteenitori. In cazul in care acestia nu se
invoiesc in legatura cu acceptarea sau renuntarea la mostenire, succesiunea se
considera a fi acceptata sub beneficiu de inventar (art.693 C. civ). Desi solutia
legiuitorului a fost criticata251, consideram si noi alaturi de alti autori252 ca ea este
corecta intrucit in acest caz nu este vorba de dreptul de optiune succesorala al
mostenitorilor la succesiunea celui decedat inainte de asi fi exercitat propriul sau
drept in acest sens, ci tocmai de dreptul acestuia din urma de optiune succesorala,
drept unic retransmis la propriii mostenitori si care trebuie exercitat in mod unitar,
fara a fi posibila scindarea lui functie de optiunile diferite ale unora dintre
mostenitori. Solutia nu este valabila in cazul reprezentarii succesorale, cind mai multi
mostenitori vin la mostenire in locul ascendentului lor care este decedat la data
decshiderii acesteia. In acest caz ei pot opta in mod diferit intrucit nu este vorba de un
drept dobindit prin retransmitere ci de dreptul propriu de optiune pe care-l pot
exercita liber dupa propria dorinta.
Evident, cele doua texte legale nu au aplicare in cazul in care exista un singur
mostenitor al succesibilului decedat, cind acesta poate sa exercite, odata, propriul
drept de optiune, iar daca a acceptat mostenirea succesibilului decedat (pur si simplu
sau sub beneficiu de inventar) a doua oara, in acelasi mod, poate sa accepte sau nu
mostenirea cuvenita defunctului. Acceptarea mostenirii acestuia din urma nu
inseamna si acceptarea mostenirii retransmise, in schim, renuntarea la mostenirea
succesibilului decedat il pune pe mostenitor in imposibilitate de a mai exercita vreun
drept de optiune cu privire la prima mostenire.
Nici in ipoteza in care succesibilul decedat inainte de asi fi exercitat dreptul de
optiune succesorala are mai multi mostenitori, dar acestia inteleg sa exercite dreptul
de optiune retransmis in mod unitar nu se pune problema aplicarii prevederilor
art.692-693 C. civ. Daca acestia accepta mostenirea vor beneficia de partea din
mostenire care i s-ar fi cuvenit antecesorului lor care le-a transmis dreptul de optiune,
iar in caz de renuntare vocatia succesorala a acestuia se desfiinteaza retroactiv, iar
partea care i s-ar fi cuvenit acestuia nu va fi inclusa in mostenirea pe care o lasa 253.
c) este un act juridic irevocabil. Acceptarea pura si simpla a mostenirii are un
250Daca a acceptat tacit mostenirea prin luarea unor bunuri din acea succesiune inseamna
ca dreptul de optiune succesorala s-a exercitat in aceasta forma si nu mai exista ce anume sa se
transmita la mostenitorii sai, in baza prevederilor art. 692 C. civ. A se vedea in acest sens, P.
Perju, Sinteza teoretica a jurisprudentei instantelor judecatoresti din circumscriptia Curtii de
Apel Suceava in domeniul dreptului civil si dreptului procesual civil(semestrul I, 1966, in
Dreptul nr. 2/1997, pag. 1o8.
251A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 89;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 72.

252F. Deak, op. cit. pag. 433.


175

caracter irevocabil absolut, iar mostenitorul in cauza nu mai poate reveni asupra ei,
renuntarea ulterioara neavind nici o eficienta254. In cazul acceptarii mostenirii sub
beneficu de inventar, mostenitorul in cauza nu poate reveni asupra acceptarii dar
poate renunta la beneficiul de inventar, devenind astfel acceptant pur si simplu. daca
acceptantul sub beneficiu de inventar savirseste anumite fapte culpabile, legiutorul a
instituit sanctiunea decaderii lui din acest beneficiu(art.712 C. civ. ).
Renuntarea la mostenire poate fi retractata in conditiile art. 7o1 C. civ., adica
sa nu se fi implinit termenul de 6 luni si succesiunea sa nu fi fost acceptata pina la
acel moment de ceilalti succesori.
d) este un act juridic indivizibil. Aceasta inseamna ca succesibilii trebuie,
fiecare in parte, sa opteze unitar, adica nu se poate accepta o parte a mostenirii si
renunta la alta, sau o parte sa fie acceptata pur si simplu si alta sub beneficiu de
inventar255.
Caracterul indivizibil al optiunii succesorale se pastreaza si in cazul mostenirii
testamentare. Legatarii universali trebuie ori sa accepte ori sa repudieze mostenirea,
nefiind posibila acceptarea numai a unor bunuri determinate din aceasta 256. Regula
este valabila nu numai in cazul legatelor universale si cu titlu universal ci si in cazul
legatului cu titlu particular in sensul ca nu este admis sa se accepte numai o parte din
bunul ce formeaza obiectul legatului, iar cealalta parte sa fie repudiata.
De la principiul indivizibilitatii optiunii succesorale exista insa unele exceptii.
Astfel in cazul in care mostenitorul legal are si calitatea de legatar, el va putea
opta diferit cu privire la mostenirea legala si cu privire la legat, renuntarea la
mostenirea legala nu inseamna ca mostenitorul a renuntat si la legatul cu titlu
particular257. Solutia isi afla temeiul juridic in prevederile art.752 C. civ., potrivit
carora, ”eredele care renunta la succesiune poate . . . cere legatul ce i s-a facut”. 258
Legatarul beneficiar al mai multor legate poate opta diferit cu privire la acestea
daca nu sunt indivizibile. De pilda legatarul va putea renunta la legatul cu titlu
253A se vedea si Fr. Deak, op. cit. pag. 432.

254A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1968/1972, in Repertoriu. . . , pe
anii 1969-1975, pag. 2oo;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1984/1991, in Deciziile C. S. J. , 199o-1992
pag. 126-128;Trib. jud. Galati, dec. civ. nr. 323/1976, in R. R. D. nr. 12/1976, pag. 6o;Trib. jud.
Timis, dec. civ. nr. 878/1976, in R. R. D. nr. 12/1976, pag. 61;Trib. mun. Bucuresti, sectia a
IV-a civila, dec. nr. 1325/1992, in Culegere . . . , 1992, pag. 165-166;Gh. Beleiu, Nota la dec.
civ. nr. 435/1969 a Trib. jud. Satu Mare, in R. R. D. nr. 11/1971;I. C. Vurdea, Nota la sent. civ.
nr. 931/197o, a Jud. Ineu, in R. R. D. nr. 9/1971, pag. 136.
255A se vedea, trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1778/196o, in C. D. 196o, pag. 241-242.

256A se vedea in acest sens, Trib. Supr. colciv. dec. nr. 335/1952, in C. D. 1952-1954, Vol.
I, pag. 118.

257A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1984/1972, in repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 2o2.
176

universal si sa accepte pe cel cu titlu particular.


Derogari de la principiul indivizibilitatii actului de optiune succesorala
consacra Legea nr.18/1991, Legea nr.169/1997, Legea nr.112/1995 si Legea
nr.1o/2oo1 intrucit conditioneaza restituirea in natura sau prin echivalent a
proprietatilor uzurpate de regimul comunist de cererea fostilor proprietari sau a
mostenitorilor acestora, in conditiile specifice reglementate de fiecare act normativ in
parte. Daca mostenitorii fostului proprietar nu formuleaza cererea nu beneficiaza de
dispozitiile prevederilor legale amintite, chiar daca anterior au acceptat mostenirea
dupa fostul proprietar. Asadar, prin nedepunerea cererilor, in conditiile si termenle
reglementate de actele normative precizate, prin abstentiunea lor unii mostenitori pot
renunta la drepturile asupra imobilelor respective, dupa acceptarea mostenirii, ceea ce
este o derogare de la carcaterul indivizibil de optiune succesorala259.
In schimb mostenitorii care nu au acceptat mostenirea, prin depunerea cererii
de restituire a imobilelor, sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii,
dar numai pentru bunurile ce formeaza obiectul de reglementare a acestora acte

258Consideram ca sotul supravietuitor nu poate opta diferit in privinta dreptului la


succesiune prevazut de art. 1 din Legea nr. 319/1944 si a dreptului asupra mobilelor so
obiectelor gospodariei casnice prevazut de art. 5 din aceeasi lege, cu motivarea ca acest din
urma drept ar fi un legat prezumat, cum s-a sustinut(M. Eliescu, op. cit. pag. 91). Si acest din
urma drept are carcaterul unui drept legal la mostenire si nu poate fi carcaterizat ca un legat
prezumat. A se vedea in acealsi sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 436.

259Pentru amanunte in privinta Legii nr. 18/1991 a se vedea, Belu Magdo Monna-Lisa, Unele
probleme in legatura cu interpretarea si aplicarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 18/1991 si art.
13 din regulamentul aprobat prin Hotarirea Guvernului nr. 73o/1993, in Dreptul nr. 7/1995, pag.
33-34;C. S. J. sect. cont. adm. dec. nr. 934/1994 in Buletinul C. S. J. 1994, pag. 436, dec. nr.
831/1994, In Buletinul C. S. J. , 1994, pag. 497-5oo, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 494/1994, in
Dreptul nr. 12/1994, pag. 67, dec. nr. 3o1/1995, in Buletinul C. S. J. , 1995, pag. 533-535;C. C.
dec. nr. 127/1996, in Dreptul nr. 4/1997, pag. 1o2;Fr. Deak, op. cit. pag. 437-44o;P. Perju,
Discutii in legatura cu unele solutii privind drepturile reale, pronuntate de instantele judecatoresti
din judetul Suceava, inlumina Legii nr. 18/1991, in Dreptul nr. 5/1992, pag. 26-28;M. Georgescu,
Al. Oproiu, Restabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in conditiile diferite ale
acceptarii sau renuntarii la succesiune ori neexercitarii drepturilor succesorale, in Dreptul nr.
4/1994, pag. 67-69;M. Nicolae, Mostenitorii indreptatiti sa beneficieze de repunerea in termen in
temeiul art. IV din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar,
in Dreptul nr. 6/1998, pag. 3-18. Pentru amanunte in privinta Legii nr. 1o/2oo1, a se vedea, E.
Chelaru, Masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 1o/2oo1, in Dreptul nr. 1o/2oo1, pag. 32-
43;Idem, Legea nr. 1o/2oo1 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, comentata si adnotata, Ediura “All-Beck, Bucuresti,
2oo1;D. Chirica, Regimul juridic al revendicarii imobilelor preluate de stat fara titlu de la
subdobinditorii care se prevaleaza de buna lor credinta la data cumpararii, in Dreptul nr. 1/2oo2,
pag. 55-75;Fl. Baias, Bogdan Dumitrache, Marian Nicolae, Regimul juridic al imobilelor preluate
abuziv, Legea nr. 1o/2oo1 comentata si adnotata, Vol. I, editia a II-a, Editura “Rosetti”Bucuresti,
2oo2, pag. 142-144 si 206-21o si bibliografia acolo indicata.
177

normative. Apoi, desi controversata, problema renuntatorilor la mostenirea fostilor


proprietari decedati, a fost transata in sensul ca succesibilii renuntatori nu pot
beneficia de prevederile legale privind restituirea proprietatilor260.
Divizibilitatea optiunii succesorale mai poate rezulta din hotaririle judecatoresti
prin care se constata acceptarea sau renuntarea la succesiune a unora dintre
mostenitori care vor avea efecte relative, numai fata de partile din proces, cu toate ca
de princiu optiunea este indivizibila nu numai in privinta bunurilor succesorale ci si in
privinta celor care o pot invoca sau fata de care poate fi invocata261.
In cazul mostenirilor cu element de extraneitate, intrucit optiunea succesorala
este supusa, in privinta imobilelor si fondului de comert lex rei sitae, iar in privinta
mobilelor lex patriae, potrivit art. 66-68 din Legea nr. 1o5/1992 se va putea opta
diferit, prin exceptie de la caracterul indivizibil al optiunii succesorale, acceptindu-se
o masa de bunuri si renuntindu-se la alta.
e) este un act juridic nesusceptibil de modalitati. Actul de optiune succesorala
nu poate fi afectat de termen sau conditie, fiind, asadar, un act juridic pur si simplu.
f) este un act juridic declarativ de drepturi. Efectele optiunii succesorale se
produc retroactiv de la data decshiderii succesiunii, atit in ce priveste acceptarea
mostenirii cit si a renuntarii, precum si a retractarii renuntarii, cind acest lucru este
posibil (art.688 so 696 C. civ.).
4. Conditiile de validitate ale actului de optiune succesorala. Fiind un act
juridc optiunea succesorala trebuie sa indeplineasca conditiile de valabilitate impuse
de lege pentru orice act juridic si anume: persoana care opteaza sa fie capabila;sa
exprime un consimtamint valabil;obiectul actului sau sa fie licit si posibil. iar actul sa
aiba o cauza licita si morala. La aceste elemente se adauga si respectarea formei
specifice cerute de lege.
Capacitatea. Actul de optiune succesorala este considerat ca fiind un act de
dispozitie (art.687 C. civ. coroborat cu art.129 alin. 2 si 1o5 alin. 3 C. fam. ) si nu
unul de administrare. Pentru exercitarea lui este nevoie de capacitate deplina de
exercitiu262.
Minorii care nu au implinit 14 ani precum si interzisii pot exercita dreptul de
optiune succesorala prin reprezentantul lor legal, iar in cazul in care exista
contrarietate de interese intre cel ocrotit si ocrotitor, ca in ipoteza in care ambii sunt
chemati la aceeasi succesiune, se impune numirea unui curator 263. Minorii care au
260A se vedea si Fr. Deak, op. cit. pag. 438-44o.

261A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 90-91;Fr. Deak, op. cit. pag. 856.

262Desi art. 687 C. civ. se refera la acceptarea mostenirii, este unanim admis ca acesta se
aplica si renuntarii la mostenire.

263A se vedea, Plen. Trib. Supr. dec. de indrumare nr. 6/1959, in C. D. 1959, pag. 27-29;
Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 158o/1969, in C. D. , 1969, pag. 153-155.
178

implinit 14 ani isi exercita acest drept singuri, dar cu incuviintarea prealabila a
parintilor sau tutorelui. Atit in cazul acceptarii mostenirii cit si al renuntarii la aceasta
este nevoie de autorizarea prealabila de catre autoritatea tutelara, de vreme ce actul de
optiune este considerat un act de dispozitie (art.129 alin. 2 si art.1o5 C. fam. ) 264. S-a
admis, totusi, ca legatul cu titlu particular, fara sarcini sau conditii, poate fi acceptat
de minorul care are capacitate de exercitiu restrinsa fara incuviintare prealabila,
intrucit, in acest caz, nu-si asuma nici o obligatie265.
Potrivit art.75 alin. 4 din Legea nr.36/1995 in cadrul procedurii succesorale
notariale, daca exista mostenitori incapabili sau cu capacitate de exercitiu restrinsa se
citeaza reprezentantul acestora si autoritatea tutelara.
In cazul minorilor, fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu
restrinsa, precum si a celor pusi sub interdictie, potrivit art.19 din Decr. nr.32/1954,
acceptarea mostenirii este socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de
inventar.
Consimtamintul neviciat. Consimtamintul succesibilului care isi exercita
dreptul de optiune succesorala trebuie sa fie neviciat. Si in acest domeniu, in privinta
viciilor de consimtamint se aplica dreptul comun, tinind-se insa seama de regulile
speciale prevazute in art.694 C. civ. Textul se refera numai la dol ca viciu de
consimtamint in aceasta materie si numai la acceptarea succesiunii, dar se admite ca
si violenta si eroarea, de fapt sau de drept sunt de natura a duce la anularea actului de
optiune, care include, evident, si renuntarea la mostenire. Eroarea numai in masura in
care a constituit cauza determinanta a actului de optiune succesorala si in masura in
care este scuzabila266. Eroarea asupra emolumentului succesoral poate fi retinuta ca
viciu de consimtamint numai in cazul prevazut de art.694 C. civ. si numai pentru
ipoteza acceptarii mostenirii267.
Potrivit art.694 C. civ. , fraza a II-a, mostenitorul major acceptant poate cere
anularea actului de acceptare a mostenirii pentru leziune daca ulterior descopera un

264A se vedea, O Gidei, Este necesara incuviintarea autoritatii tutelare pentru acceptarea
succesiunii de catre un minor?(I);C. Barsan, Este necesara incuviintarea. . . , (II), in R. R. D. nr.
5/1982, pag. 24-29;M. Eliescu, op. cit. pag. 93;D. Chirica, op. cit. pag. 2o4;Fr. Deak, op. cit.
pag. 427;E. Safta -Romano, op. cit. pag. 76-77;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 158o/1969, in C.
D. 1969, pag. 153-155, dec. nr. 833/1983, in C. D. 1983, pag. 84-87, dec. nr. 590/1986, in C. D.
1986, pag. 82-85.
265A se vedea, Tr. Ionascu, Exercitiul drepturilor civile si ocrotirea incapacitatii, in S. C.
J. , 1956, pag. 74;M. Eliescu, op. cit. pag. 93;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 77.
266A se vedea in acest sens, D. Alexandresco, op. cit. Vol. III, pag. 266-267;M. B.
Cantacuzino, op. cit. pag. 233-234;M. Eliescu, op. cit. pag. 94-96;D. Chirica, op. cit. pag.
2o5;Fr. Deak pag. 428;A. Visan, Cu privire la cazurile de ineficacitate a renuntarii la
succesiune, in R. R. D. nr. 2/1985, pag. 25-26.
267A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 115-118;Fr. Deak. op. cit. pag. 429; I.
Moroianu-Zlatescu, D. Deselnicu, Nota la dec. civ. nr. 2555/1986 a Trib. mun. Bucresti, sect. a
IV-a civila, in R. R. D. nr. 4/1987, pag. 59-61.
179

legat de care nu a avut cunostinta la data acceptarii si care absoarbe mai mult de
jumatate din aceasta. Se considera ca leziunea izvorita dintr-o atare imprejurare poate
fi invocata si de mostenitorul incapabil sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, care
au acceptat mostenirea intrucit beneficiul de inventar, reglementat de lege pentru
ocrotirea acestora, nu se opune unei astfel de solutii 268. Renuntarea la succesiune nu
poate fi anulata pentru motivul ca ulterior s- au descoperit active ale patrimoniului
succesoral, precum nici acceptarea succesiunii pentru ca s-ar fi descoperit pasive.
Obiectul actului de optiune succesorala. Actul de optiune succesorala, ca
orice act juridic, trebuie sa aibe, sub sanctiunea nulitatii, un obiect licit si posibil. Nu
se poate face nici renuntarea si nici acceptarea unei succesiuni nedeschise(art. 965 C.
civ. )pentru ca obiectul unui atare act optional este considerat ilicit.
Cauza actului de optiune succesorala trebuie sa fie licita si morala . De pilda s-
a aratat ca renuntarea unui mostenitor rezervatar la o succesiune ce cuprinde un
imobil, in favoarea unui alt mostenitor rezervatar, care devine in acest mod singurul
succesor al defunctului, in considerarea gresita ca acesta din urma s-a obligat la un
contraechivalent banesc in schimbul renuntarii, are o cauza falsa si deci se poate cere
anularea ei269.
Forma actului de optiune succesorala. Acceptarea pura si simpla a mostenirii
nu necesita, ad validitatem vreo formalitate, fiind, asadar, un act juridic consensual.
In schimb acceptarea sub beneficiu de inventar, precum si renuntarea la mostenire
sunt acte juridice solemne, care trebuie incheiat cu respectarea cerintelor de forma
prevazute in mod expres de lege.
In cazul nerespectarii conditiilor de validitate a actului de optiune succesorala
intervine sanctiunea nulitatii acestuia. Nerespectarea conditiilor privind capacitatea
precum si viciile de consimtamint duc la nulitatea relativa a actului de optiune
succesorala. In schim nerespectarea formei solemne precum si a cerintelor privind
obiectul si cauza actului duc la nulitatea absoluta.
Fiind anulat actul de optiune succesorala este desfiintat cu efect retroactiv, iar
succesibilul in cauza va putea opta din nou cu respectarea cerintelor legale.
4.Prescriptia dreptului de optiune succesorala. Dreptul de optiune
succesorala trebuie exercitat, asa cum rezulta din art.700 alin. 1 C. civ., modificat
prin Decr. nr.73/1954 in termen de 6 luni de la data deschiderii mostenirii. Desi textul
legal vorbeste numai de dreptul “de a accepta” mostenirea, asa cum s-a statornicit in
practica judecatoreasca in acelasi termen se va face si renuntarea la mostenire270.
Termenul de prescriptie de 6 luni se aplica nu numai mostenitorilor legali,

268Fr. Deak, op. cit. pag. 428.

269A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 2o6.

270 A se vedea, Trib. Supr. , in complet de 7 judecatori, dec. nr. 2/1973, in Repertoriu. . . ,
pe anii 1969-1975, pag. 197-198.
180

legatarilor universali sau cu titlu universal, dar si legatarilor cu titlu particular. In


doctrina si practica judecatoreasca exista controversa in privinta acestora din urma.
Unii autori271 au sustinut ca termenul de 6 luni nu se aplica legatelor cu titlu
particular, cu argumentul ca art.7oo C. civ. foloseste termenul de” succesiune”, care
desemneaza numai transmisiunea universala sau cu titlu universal si nu transmisiunea
cu titlu particular. In cazul legatelor cu titlu particular ar urma sa se aplice termenul
general de presciptie din dreptul comun. Nu impartasim nici noi aceasta opinie pentru
argumetele expuse in doctrina de alti autori272, care sustin pe buna dreptate ca este
inacceptabil ca pentru unii mostenitori sa se aplice termenul de 6 luni prevazut de art.
7oo C. civ. , iar pentru altii termenul general de presciptie din dreptul comun. In
adevar, termenul de “succesiune”folosit de textul legal mai sus amintit cuprinde in
sine nu numai transmisiunea universala sau cu titlu universal ci si pe aceea cu titlu
particular. Apoi, daca s-ar accepta teza ca legatul cu titlu particular nu trebuie
acceptat in termenul de prescriptie de 6 luni, prevazut de art.7oo C. civ., ar insemna
ca actiunea in revendicarea bunurilor individual determinate, care fac obiectul
legatului, de la succesori ori de la tertii care le detin, ar putea fi exercitata oricind,
caci dreptul de proprietate este imprescriptibil extinctiv, atit de catre legatari cit si de
catre mostenitorii sai si chiar fara ca legatarul sa-si fi manifestat in vreun fel intentia
de a primi legatul. Or, este inadmisibil ca o persoana sa primeasca ceva fara sa-si fi
manifestat vointa in acest sens. La aceasta se adauga argumentul ca in acest fel s-ar
mentine timp indelungat o stare de incertitudine in privinta bunurilor succesorale,
ceea ce nu este de dorit273. Art.686 C. civ. prevede ca nimeni nu este obligat sa
accepte o mostenire, iar acest text legal vizeaza neindoilenic si transmisiunile cu titlu
particular, ceea ce inseamna ca si legatarul cu titlu particular trebuie sa-si exercite
dreptul de optiune in termenul de 6 luni prevazut de art.7oo C. civ. Apoi trebuie avut
in vedere si faptul ca uneori legatul cu titlu particular poate fi cu sarcina si nu poate fi
consolidat in patrimoniul legatarului fara ca acesta sa-l fi acceptat 274. Acceptarea
271A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 1o7;St. Carpenaru, op. cit. pag. 492;C. Statescu,
op. cit. pag. 215;M. Costin, Principiul prescriptibilitatii dreptului de optiune succesorala, in
Contributia practicii judecatoresti la desvoltarea principiilor dreptului civil roman, de A.
Ionascu, M. Muresan, M. Costin, C. Surdu, Editura Academiei, Bucuresti, 1973, pag, 198-
2o3;Camelia Toader, L. Stanculescu, R. Popescu, Veronica Stoica, Mostenirea testamentara.
Transmisiunea si imparteala mostenirii, Editura “Proarcadia”, Bucuresti, pag. 124; E. Safta-
Romano, op. cit. pag. 86-87. Pentru practica judecatoreasca care consacra aceeasi opinie, a se
vedea, Trib. Supr. Sect. civ. dec. nr. 875/1969, in C. D. 155-16o, dec. nr. 353/1972, in
Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o1;dec. nr. 1984/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 2o2, dec. nr. 1243/1974, in C. D. 1974, pag. 158-16o, dec. nr. 94/198o, in C. D.
198o, pag. 88-89.
272A se vedea, M. Ionescu, Nota, la dec. civ. 428o/1955, in L. P. nr. 7/1956, pag. 884; D.
Chirica, op. cit. pag. 21o-211;Fr. Deak, op. cit. pag. 443-444.
273A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 21o-211.

274Fr. Deak, op. cit. pag. 445.


181

legatelor cu titlu particular nu trebuie confundata cu executarea lor. In termenul


general de prescriptie se stinge nu dreptul de a accepta legatele cu titlu particular ci
dreptul de a cere executarea lor275.
Aplicarea temenului de prescriptie de 6 luni si legatarului cu titlu particular
rezulta si din Legea nr.36/1995, caci numai astfel se pot interpreta prevederile art.82
alin. 2 din aceasta lege in sensul ca notarul public trebuie sa stabileasca “drepturile
legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament”, iar apoi in
certificatul de mostenitor trebuie sa mentioneze cota sau bunurile care se cuvin
fiecarui mostenitor in parte, sau in caz ca nu exista mostenitori legali si nici
testamentari, sa elibereze certificat de vacanta succesorala (art.85 si 88 din Legea
nr.36/1995)276.
In legatura cu natura juridica a termenului de 6 luni in care se poate exercita
dreptul de optiune succesorala, fara sa intram in toate detaliile controversei existente
in literatura juridica, precizam ca de vreme ce art.7oo C. civ. , astfel cum a fost
modificat prin Decr. nr.73/1954, prevede ca “ dreptul de a accepta mostenirea se
prescrie . . . , ”iar art.7o1 C. civ. vorbeste tot de “prescrierea dreptului de
accepta. . . , ”, el nu poate fi calificat decit ca fiind un termen de prescriptie si nu de
decadere277. Asa fiind el este susceptibil de intrerupere, suspendare si repunere in
termen, dupa regulile generale aplicabile in materie.

275D. Chirica, op. cit. pag. 211.

276Fr. Deak, op. cit. pag. 445.

277A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 97;M. Costin, loc. cit. supra;D.
Chirica, op. cit. pag. 211;C. Statescu, op. cit. pag. 215;Fr. Deak, op. cit. pag. 442-443;E. Safta-
Romano, op. cit. pag. 79-8o. Tribunalul Suprem a decis in sensul ca termenul de 6 luni prevazut
de art. 7oo C. civ. ”. . . trebuie vazut intr-o conceptie mai larga de integrare a lui in sintemul
unitar reglementat de Codul civil referitor la stingerea drepturilor civile-tot un caz de prescriptie
a dreptului la actiune, iar nu de prescriptie a dreptului material. (Plen trib. Supr. dec. de
indrumare nr. 7/1963, in C. D. 1963, pag. 16. A se vedea si C. S. J. sect. civ. dec. nr. 129/1993,
in Buletinul C. S. J. /1993, pag. 82. Pentru detalii in legatura cu natura juridica a prescriptiei
extinctive si cu efectele ei asupra dreptului dedus judecatii a se vedea, Alexandru Bacaci, Natura
juridica a prescriptiei extinctive, in Exceptiile de procedura in procesul civil, Editura “Dacia”,
Cluj-Napoca, 1983, pag. 113-128. In sensul ca este o inadvertenta a califica termenul de optiune
succesorala ca un termen de prescriptie a se vedea, I. C. Vurdea, Propuneri “de lege ferenda”
privind natura juridica a termenului de acceptare a succesiunii, in R. R. D. nr. 11, 198o, pag. 32-
35
182

Dreptul de a accepta succesiunea se stinge prin implinirea termenului de 6 luni


si echivaleaza cu o renuntare implicita la mostenire278. Prescriptia opereaza de drept si
poate fi invocata de orice parte interesata si, din oficiu, de catre instanta de judecata,
in orice stare a pricinii279.
Termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala incepe
sa curga din momentul deschiderii succesiunii280, adica data mortii celui care lasa
mostenirea, indiferent de data la care s-a facut inscrierea decesului in registrul de
stare civila. Imprejurarea ca succesibilul afla mai tirziu de moartea celui care lasa
mostenirea nu are influienta asupra momentului de la care incepe sa curga termenul
de 6 luni de optiune succesorala si nici faptul ca succesibilul locuieste in alta
localitate, in tara sau in strainatate 281. Imprejurarea ca succesibilul a luat cunostinta
mai tirziu de faptul deschiderii mostenirii si din aceasta cauza a pierdut termenul de
prescriptie poate constitui un motiv temeinic pentru care sa ceara repunerea sa in
termen de catre instanta de judecata. Nu sunt de natura sa modifice data de la care
curge termenul de prescriptie nici imprejurarea ca unele bunuri sunt aduse ulterior la
masa succesorala sau aceea ca drepturile defunctului nu sunt precizate sau
individualizate la data decesului282. Termenul de 6 luni prevazut de lege pentru
optiunea succesorala a fost apreciat ca fiind suficient pentru ca acestia sa cunoasca cu
exactitate atit numarul si calitatea celor chemati la mostenire, cit si intinderea masei
succesorale, precum si pasivul succesoral, astfel incit sa se poata pronunta in
cunostinta de cauza283.
Exercitarea dreptului de optiune succesorala inainte de deschiderea succesiunii
este lovita de nulitate absoluta, fiind un pact asupra unei succesiuni viitoare. Dupa
deschiderea succesiunii, in astfel de caz, succesibilul poate opta din nou in conditii
legale.
Nu are nici o valabilitate nici obligatia asumata, inainte de deschiderea
succesiunii, de a opta intr-un fel sau altul. Ulterior succesibilul are posibilitatea de a
opta liber dupa propria vointa.
Termenul de prescriptie de 6 luni incepe sa curga de la momentul deschiderii
succesiunii nu numai pentru succesibilii de rang preferat, ci si pentru cei subsecventi,
278A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 211.

279A se vedea, Alexandru Bacaci, loc. cit. supra.

280A se vedea, Trib. Supr. dec. nr. 858/1962, in Repertoriu. . . . , pe anii 1952-1969, pag.
445.
281A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1413/1973, in R. R. D. nr. 12/1973, pag. 156-
157, dec. nr. 213/1987, in R. R. D. nr. 1o/1987, pag. 74-75.

282A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1387/1957, in C. D. 1957, pag. 169.

283A se vedea, Trib. Supr. in compunerea prev. de art. 39 alin. 2 si 3 din Legea nr.
58/1968, dec. nr. 2/1973, in repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 197-198.
183

care trebuie sa-si exerccite dreptul lor de optiune fara sa astepte sa se pronunte ceilalti
succesibili care ii preced. Desigur acceptarea mostenirii de catre succesibilii de rang
preferat are drept efect ineficacitatea optiunii succesibililor subsecventi284.
Potrivit art.692 C. civ., in ipoteza in care succesibilul a decedat inainte de a-si fi
exercitat dreptul de optiune succesorala, acesta se transmite propriilor sai mostenitori
in starea in care se gasea in patrimoniul sau, ceea ce inseamna ca mostenitorii vor
avea la indemina pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala numai restul din
termenul de prescriptie ramas de la antecesorul lor. Se poate astfel spune ca, si in
acest caz, termenul de optiune incepe sa curga tot din momentul deschiderii
succesiunii la care se opteaza. Desigur, daca ei nu au exercitat dreptul de optiune in
termenul ramas de la antecesorul lor acesta se stinge o data cu titlul de mostenitor.
Acceptind insa apoi ultima mostenire prin exercitarea propriului lor drept de optiune,
din aceasta nu va mai face parte dreptul de mostenire al succesibilului decedat asupra
primei mosteniri285.
Termenul de prescriptie pentru optiunea succesorala incepe sa curga de la
momentul deschideii succesiunii, indiferent de faptul ca succesibilii vin la mostenire
in nume propriu sau prin reprezentare.
Sunt, totusi, unele situatii de exceptie cind se accepta ca termenul de precsriptie
despre care vorbim va incepe sa curga, nu de la data deschiderii succesiunii, ci de la
un alt moment. Astfel, in cazul in care mostenitorul afla despre testamentul facut in
favoarea sa dupa curgerea celor 6 luni de la deschiderea succesiunii sau afla, tot
astfel, despre legatura sa de rudenie cu defunctul, s-a admis ca termenul va curge din
momentul in care succesibilul a avut cunostinta de imprejurarea determinanta care ii
confera vocatie la acea mostenire 286.
In cazul copilului conceput numai la data deschiderii mostenirii, termenul de
prescriptie va curge numaia de la data nasterii sale cind se va sti ca s-a nascut viu, asa
cum cere legea (art.654 C. civ. )287. De asemenea cind un minor vine la succesiune in
concurs cu parintii sai, termenul de 6 luni va incepe sa curga de la data cind a fost
numit curatorul de catre autoritatea tutelara. 288 In cazul in care legatura de rudenie, ca
de pilda, filiatia dinafara casatoriei, cu defunctul s-a stabilit prin hotarire

284A se vedea, trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1566/1986, in R. R. D. nr. 6/1987, pag. 69, dec.
nr. 1939/1986, in R. R. D. nr. 3/1987, pag. 68-69, dec. nr. 213/1987, in R. R. D. nr. 1o/1987,
pag. 113-116.
285Fr. Deak. op. cit. pag. 447.

286A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 16o6/1957, cu Nota de D. Demetrescu, in L. P.
nr. 9/1958, pag. 118;M. Costin, op. cit. pag. 2o3-2o4.

287A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 158o/1969, in C. D. 1969, pag.
153.

288M. Eliescu, op. cit. pag. 1o2-1o3.


184

judecatoreasca termenul de prescriptie va incepe sa curga, nu de la data deschiderii


succesiunii, ci de la data raminerii definitive a hotaririi judecatoresti 289. Cind, tot prin
hotarire judecatoreasca s-a declarat moartea celui care lasa mostenirea, termenul de
prescrptie va curge de la data raminerii definitive a hotaririi judecatoresti declarative
de moarte si nu de la data stabilita de instnta ca fiind aceea a mortii. Pina in acest
moment cel disparut se considera a fi in viata, potrivit art.19 din Decr. nr.31/1954, iar
succesiunea sa nedeschisa.
In cazul statului care culege mostenirea vacanta in lipsa mostenitorilor legali
nu se pune problema prescriptiei dreptului de optiune, caci statul este considerat de
lege ca fiind mostenitor sub beneficiu de inventar (art.68o C. civ. ). Daca insa statul
este chemat la mostenire pe baza unui testament si nu in virtutea legii, el este obligat
ca orice mostenitor sa opteze in termenul de prescriptie prevazut de lege290.
Termenul de 6 luni de optiune succesorala, fiind, asa cum am precizat mai sus,
un termen de prescriptie el este susceptibil de suspendare, intrerupere si repunere
in termen.
Art.7oo alin. 2 C. civ. (asa cum a fost modificat prin Decr. nr.73/1954) prevede
ca mostenitorul care a fost impiedecat sa-si manifeste vointa in sensul de a opta
pentru o succesiune, din motive de forta majora, instanta de judecata, la cererea
acelui mostenitor, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data la care a
incetat impiedicarea. Intrind in vigoare Decr. nr.167/1958, privitor la prescriptia
extinctiva, care prevede (art.13) ca forta majora este o cauza de suspendare de drept a
prescriptiei si de asemenea ca repunerea in termen se poate dispune de catre instanta
de judecata pentru alte motive temeinice (art.19), Plenul Tribunalului Suprem a
hotarit 291ca prevederile art.7oo alin. 2 C. civ. trebuie considerate abrogate tacit de
vreme ce prin art. 26 din decret se dispune ca :”pe data intrarii in vigoare a decretului.
. . . se abroga orice dispozitii legale contrare prezentului decret, inafara de cele care
stabilesc un termen de prescriptie mai scurt decit termenul corespunzator prevazut
prin decretul de fata”. Forta majora, asadar, este o cauza de suspendare a prescriptiei,
care opereaza de drept si nu un motiv de repunere in termen292.
Asadar, potrivit prevederilor Decr. nr.167/1958 cursul termenului de optiune
succesorala se va suspenda de drept in urmatoarele cazuri:

289A se vedea, C. Toader, R. Popescu, Consideratii in legatura cu aplicarea principiului


apareentei in drept in materia mostenirii, in Dreptul nr. 9/1993, pag. 35-36.

290A se vedea, M. Mayo, Cu privire la termenul de acceptare a succesiunii, in R. R. D. nr.


7/1983, pag. 25;M. Costin, op. cit. pag. 188-19o.

291A se vedea Dec. de indrumare nr. 7/1963, in C. D. 1963, pag. 15-17. A se vedea si
Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 47o/197o, in C. D. . 197o, pag. 167-17o, dec. nr. 833/1983, in C.
D. 1983, pag. 84-87;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 129/1993, in Buletinul C. S. J. 1993, pag. 81-83.

292A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 1o8-111


185

- cind succesibilul este impiedicat de un caz de forta majora sa-si exercite


dreptul de optiune succesorala(art.13 lit.a), prin forta majora intelegindu-se un
eveniment exterior invincibil si imprevizibil si care-l impiedica in mod absolut de a
actiona293;
- cind succesibilul face parte din fortele armate ale Romaniei, iar acestea sunt
pe picior de razboi (art.13 lit.b din Decr. nr.167/1958;
- cind succesibilul este lipsit de capacitate de exercitiu si nu are reprezentant
legal sau are capacitate restrinsa de exercitiu si nu are cine sa-i incuviinteze
actele(art.14 alin. 2 din decr. nr.167/1958);
- pe linga cazurile de suspendare a presciptiei prevazute de art.13 din Decr.
nr.167/1958 in practica judecatoreasca s-a admis ca precriptia se suspenda si pe
durata necesara obtinerii autorizatiei, in cazul persoanelor incapabile sau cu
capacitate de exercitiu restrinsa, daca demersurile necesare in acest sens au fost
efectuate inaintea implinirii termenului de prescriptie. S-a considerat pe buna dreptate
ca prescriptia nu poate curge impotriva celui care nu a ramas pasiv ci s-a conformat
legii carind autorizatia prevazuta de lege294.
In cazul suspendarii prescriptiei, potrivit decr. nr. 167/1958, dupa incetarea
cauzei de suspendare, prescriptia isi reia cursul, luindu-se in calcul si timpul curs
inaintea suspendarii, dar nu se va implini inainte de expirarea unui termen de 6 luni
socotit de la incetarea cauzei de suspendare. Aceasta inseamna ca succesibilul are,
practic, la indemina un nou termen de 6 luni pentru a a-si exercita dreptul de optiune
succesorala.
Repunerea in termen poate fi dispusa de instanta de judecata295, potrivit art.19
din Decr. nr.167/1958 in ipoteza in care se constata ca succesibilul s-a aflat intr-o
situatie, care nu-i este imputabila si care a dus la pierderea termenului de prescriptie.
Succesibilul trebuie sa ceara insa repunerea in termen in decurs de o luna de la
293A se vedea, T. R. Popescu, in Teoria generala a obligatiilor, de T. R. Popescu si P.
Anca, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, pag. 424-425;Fr. Deak, Raspunderea civila
delictuala, in Raspunderea civila, de I. M. Anghel, Fr. Deak, M. Popa, Editura Stiintifica,
Bucuresti, 197o, pag, 2o9-21o; M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Editura Academiei,
Bucuresti, 1972, pag. 2o8-211;C. Statescu, C. Barsan, Drept civil, Teoria generala a
obligatiilor, Editura “All-Beck”, Bucuresti, 1992, pag. 273-275. Pentru practica judecatoreasca
a se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 139/1961, in C. D. 1961, pag. 128, dec. nr. 358/1965,
in C. D. 1965, pag. 128, dec. nr. 424/1977, in C. D. 1977, pag. 77, dec. nr. 1096/1978, in R. R.
D. nr. 1/1979, pag. 55.
294A se vedea in acest sens, Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil .
Subiectele dreptului civil, Editura “Sansa”, Bucuresti, 1993, pag. 234;O. Ungureanu, Manual
de drept civil, Partea generala, Editia a III-a, Editura” All-Beck”, Bucuresti, 1999, pag. 17o-
171;M. Mayo, loc. cit. supra. pag. 22;Acest din urma autor sustine opinia exprimata si de altii
anterior in sensul ca in cazul minorului care are ocotitor legal acceptarea mostenirii trebuie
facuta in termen, iar incuviintarea autoritatii tutelare vine numai sa valideze aceasta acceptare.
A se vedea si Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 833/1983, cit. supra, dec. nr. 590/1986, in C. D.
1986, pag. 84.
186

incetarea cauzei care a determinat depasirea termenului de prescriptie 296. Sunt


considerate motive temeinice, care sunt deosebite de forta majora, fiind considerate
cazuri fortuite, care trebuie verificate de instantele judecatoresti297, ascunderea cu rea
credinta a mortii lui de cujus de catre ceilalti mostenitori;decesul in tara straina a lui
de cujus, iar legaturile dintre acesta si mostenitorii sai nu erau normale;decesul intr-
un penitenciar298;neexercitarea de catre mama, prin parasirea copilului, a drepturilor si
indatoririlor parintesti299;indrumarea gresita de catre notar, urmata de tergiversare din
partea organului administratiei locale300;necunoasterea testamenului de catre
legatar301;aflarea ulterioara a legaturii de rudenie cu defunctul etc302. Starea de boala
indelungata si grava a fost de asemenea considerata ca un motiv de repunere in
teremen de catre instantele judecatoresti303, iar uneori, in practica judecatoreasca, ca
un caz de forta majora304.
In ce priveste efectele cererii de repunere in termenul de prescriptie, nu exista
unitate de vederi in literatura juridica. S-a sustinut de catre unii autori 305 ca admiterea
cererii de repunere in termen constituie o acceptare implicita a mostenirii de catre
295Competenta de a dispune repunerea in termen revine instantei de judecata, notarii sau
organele administratiei de stat neavind nici o competenta in acest sens. A se vedea. C. S. J. sect.
civ. dec. nr. 129/1993, in Buletinul C. S. J. pe 1993, pag. 81-83. Insa, asa cum am vazut mai
sus, in cazul Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 12/1995 precum si a Legii nr. 1o/2oo1, mostenitorii
fostului proprietar sunt considerati a fi repusi in termenul de optiune succesorala si ca au
acceptat mostenirea, cu privire la cota ce li se cuvine, prin cererea facuta in conditiile acestor
acte normative. Repunerea in termen opereaza in aceste cazuri de drept, fara a mai fi nevoie de
interventia instantelor judecatoresti.

296A se vedea cu privire la natura juridica a termenului de o luna. I. Deleanu (I), Gh.
Beleiu(II), Repunerea in termen, in conditiile art. 19 din Decr. nr. 167/1958, in R. R. D. nr. 9-
12/1989, pag. 32-44.

297A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1399/1986, in C. D. 1986, pag. 9o-93.

298A se vedea, M. Costin, op. cit. pag. 211.

299Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 59o/1986, in C. D. 1986, pag. 82-85.

300Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 47o/197o, in C. D. 197o, pag. 167-17o.

301C. S. J. sect. civ. dec. nr. 129/1993, cit. supra.

302In acest sens, Fr. Deak, op. cit. pag. 452. In sensul ca aflarea despre legatura de rudenie
sau de existenta testamentului nu sunt cauza de repunere in termen ci amina curgerea
termenului de prescriptie pina la data cins succesibilula cunoscut temeiul chemarii sale la
mostenire, a se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 1o3.

303Fr. Deak, loc. cit. supra.

304A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1411/1973, in C. D. 1973, pag. 181-185.
187

mostenitorul care a formulat cererea, fara sa mai fie nevoie de acordarea vreunui
temen in vederea exercitarii dreptului de optiune succesorala.
Alti autori306 insa, la a caror parere ne raliem sustin ca in urma admiterii cererii
de repunere in termenul de prescriptie instanta de judecata va putea acorda un termen
rezonabil, care poate chiar depasi termenul de 6 luni de la data cind a luat sfirsit
imprejurarea care l-a impiedicat pe succesibil sa-si exercite dreptul de optiune,
intrucit uneori judecarea cererii de repunere in termen poate sa dureze mai mult.
Aceasta necesitate se impune atunci cind succesibilul isi manifesta vointa in sensul
acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar, cind este, asadar, nevoie de un termen
in care sa se faca inventarul fidel si exact al patrimoniului succesoral. Daca insa, din
chiar cererea de repunere in termen, rezulta ca succesibilul intelege sa accepte
mostenirea pur si simplu, intr-adevar nu se vede de ce ar mai fi nevoie de acordarea
unui nou termen, cind acceptarea rezulta din insasi cererea depusa la instanta de
judecata, care a fost admisa.
In problema intreruperii termenului de optiune succesorala, desi de principiu
se accepta aplicarea Decr. nr. 167/1958, practic nu are nici o eficienta. In adevar,
odata acceptata mostenirea in termen, dreptul de aptiune s-a consumat si nu exista ce
sa se intrerupa. In cazul renuntarii la mostenire, daca succesibilul doreste sa revina
asupra renuntarii, acest lucru poate fi realizat, in conditiile art. 7o1 C. civ., dar numai
inauntrul termenului de prescriptie de 6 luni.
Efectele implinirii termenului de prescriptie a dreptului de optiune
succesorala.
Implinirea termenului de 6 luni prevazut de art.7oo C. civ., fara ca succesibilul
sa fi exercitat dreptul de optiune, face ca acesta sa fie considerat strain de
mostenire;dreptul sau de a accepta succesiunea s-a stins, odata cu el stingindu-se,
retroactiv, si titlul sau de mostenitor.
Desi unii autori echivaleaza neacceptarea mostenirii cu renuntarea tacita la
aceasta307, cele doua situatii nu trebuie confundate. Astfel in vreme ce succesorul care
nu a acceptat mostenirea in termen poate beneficia de repunere in termen, cum am
vazut, renuntatorul nu are aceasta posibilitate. Apoi, asa cum am aratat mai sus, cei
care nu au acceptat mostenirea in termen sunt repusi de drept in termen in conditiile
Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 112/1995 si ale Legii nr. 1o/2oo1, pe cind in cazul
renuntatorilor acest lucru nu este valabil.
Stingerea titlului de succesor ca urmare a implinii termenului de prescriptie are
un carcater absolut, in sensul ca produce efecte erga omnes, putind fi invocata, la fel

305A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 217-218;D. Chirica, op. cit. pag. 215.

306M. Eliescu, op. cit. pag. 11-112;St. Carpenaru, op. cit. pag. 495;M. Mayo, op. cit. pag.
27-28; E. Safta-Romano, op. cit. pag. 90;Fr. Deak. op. cit. pag. 453.
307A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 283;D. Chirica, op. cit.
pag. 217.
188

ca si renuntarea la succesiune, de orice persoana interesata, cum sunt ceilalti


mostenitori, mostenitorii subsecventi, legatarii, creditorii si debitorii succesiunii.

Sectiunea a II-a. Acceptarea mostenirii.

Prin acceptarea mostenirii se intelege actul sau faptul juridic unilateral prin
care succesibilul isi consolideaza definitiv calitatea de mostenitor al defunctului 308.
Transmisiunea succesorala opereaza la data deschiderii mostenirii, moment care
marcheaza, cum am vazut, curgerea termenului de prescriptie in vederea acceptarii
sau nu a mostenirii. Prin acceptarea mostenirii succesibilul, asadar, isi consolideaza
numai dreptul transmis prin faptul mortii celui care lasa mostenirea.
Potrivit art. 685 C. civ. acceptarea mostenirii poate fi pura si simpla sau sub
beneficiu de inventar.
1. Acceptarea pura si simpla a mostenirii. Prin acceptarea pura si simpla a
mostenirii succesibilul isi insuseste neconditionat calitatea de mostenitor, avind loc
confuziunea patrimoniului sau personal cu acela al defunctului. In aceste conditii
succesibilul raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii peste limitele
patrimoniului succesoral (ultra vires hereditatis) insa numai proportional cu cota ce i
se cuvine din succesiune.
Acceptarea pura si simpla este de doua feluri, voluntara, cind este rezultatul
manifestarii libere de vointa a succesibilului si fortata, cind este rezultatul savirsirii
unor fapte culpabile de catre succesor. fiind astfel o sanctiune prevazuta de lege
pentru acestea. Le vom analiza pe rind.
A. Acceptarea pura si simpla voluntara. Potrivit art. 689 C. civ. acceptarea
pura si simpla voluntara poate fi, la rindul ei, expresa sau tacita.
a) Acceptarea voluntara expresa. Potrivit art.689 C. civ. fraza a doua,
acceptarea este expresa cind rezulta dintr-un inscris autentic sau privat. O declaratie
verbala in acest sens, chiar daca da expresie vointei succesibilului de a accepta
mostenirea, nu are valoarea unei acceptari. Asadar, se poate spune ca acceptarea
expresa este un act formal, dar nu solemn. S-a argumentat in acest sens ca legiuitorul,
prin interzicerea acceptarii exprese orale a voit sa-l fereasca pe succesibil de
consecintele unui cuvint rostit la intimplare si de asemenea pentru a evita dovada cu
martori, care poate fi echivoca 309.
Nu exista probleme cind este vorba de o declaratie clara, data la notar in sensul
acceptarii mostenirii, numai ca insusire calitatii de mostenitor se poate face si prin
inscrisuri din care aceasta vointa a succesibilului nu rezulta direct sau care nu au fost
facute neaparat in acest scop, cind, asadar, se pune problema interpretarii acestora. S-
a spus ca acceptarea poate rezulta si dintr-o scrisoare simpla din care sa rezulte insa
308D. Chirica, op. cit. pag. 218;Fr. Deak, op. cit. pag. 456.

309A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 122.


189

vointa neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea, cu conditia ca aceasta sa


nu aibe un caracter strict confidential310. Constituie acte de acceptare a mostenirii si
diferitele cereri adresate instantelor judecatoresti, notarului public sau organelor
admnistratiei de stat pentru solutionarea unor chestiuni care privesc mostenirea.
Astfel s-a considerat ca sunt acte de acceptare a mosteeenirii petitia de ereditate,
cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale in care se exprima vointa
succesibilului de a accepta mostenirea, declaratia data la consiliul local prin care se
indica compunerea masei succesorale si se precizeaza calitatea de mostenitor a
succesibilului, pentru ca inscrisul sa fie depus la notarul care desbate succesiunea 311.
Opozitia, formulata de un succesibil, la vinzarea silita a unui imobil succesoral
constituie de asemenea un act de acceptare a succesiunii. Nu orice act insa adresat
instantei de judecata constituie o acceptare a mostenirii. Potrivit art. 285 alin. 3 C. pr.
civ. apelul introdus de un mostenitor impotriva unei hotariri judecatoresti, daca
autorul sau a fost parte in proces si apoi a decedat, nu constituie prin el insasi un act
de acceptare a mostenirii. Esential este ca din actul respectiv sa rezulte vointa
neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea. Simpla precizare intr-un inscris
ca este chemat la mostenire nu echivaleaza cu o acceptare a acelei mosteniri.
Acceptarea voluntara expresa poate fi facuta, fie personal, fie prin mandatar. In
acest din urma caz este nevoie de o imputenicire scrisa, data special in sensul
acceptarii pure si simple a mostenirii312, aceasta fiind un act de dispozitie, asa cum am
aratat mai sus. Evident mandatarul trebuie sa accepte in scris mostenirea in termenul
de prescriptie, nefiind suficient ca procura sa aibe numai o data care se incadreaza in
termenul de prescriptie. Procura in sine nu valoreaza acceptarea mostenirii, caci poate
fi revocata (art.1553 C. civ. ) pe cind acceptarea mostenirii este irevocabila. In cazul
decesului mandantului, mandatarul poate accepta mostenirea (art.1539 alin. 2 C.
civ. ) motivat de faptul ca intirzierea ar provoca pagube mostenitorilor acestuia313.
b) Acceptarea voluntara tacita. Potrivit art.689 C. civ. , fraza a treia,
acceptarea este tacita cind mostenitorul face un act pe care nu l-ar savirsi decit in
calitatea sa de erede si care lasa sa se inteleaga, neindoielnic, intentia sa de acceptare.
Este vorba, asadar, nu de o exprimare directa din partea succesibilului, de acceptare a
mostenirii, ci de una subinteleasa din actele si faptele pe care le savirseste, care
acrediteaza o atare concluzie. Concluzia trebuie insa sa fie neechivoca, caci actele
echivoce nu pot constitui o acceptare valabila a mostenirii314.
In privinta actelor care echivaleaza cu o acceptare tacita, trebuie sa distingem

310A se vedea. C. Statescu, op. cit. pag. 219;DChirica, op. cit. pag. 219;Fr. Deak, op. cit.
pag. 457.
311A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 7o7/1989, in R. R. D. nr. 3/1990, pag. 65-66

312A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 778/1962, in C. D. 1962, pag. 162.

313Fr. Deak, op. cit. pag. 458.


190

intre actele de conservare, ingrijire si administrare provizorie, pe de o parte, si actele


de dispozitie si administrare definitiva, pe de alta parte. . Art.69o C. civ. prevede ca
actele de conservare, ingrijire si admnistrare provizorie nu sunt acte de acceptare a
mostenirii, daca cel care le face nu a luat titlul sau calitatea de erede. In schimb,
potrivit art 691 C. civ., actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale, chiar
renuntarea, in anumite conditii, asa cum vom vedea, constituie acte de acceptare a
mostenirii. In fine, legiuitorul se mai refera expres prin art.7o7 C. civ. la faptul ca
daca unele bunuri din succesiune sunt supuse stricaciunii sau a caror conservare ar fi
prea oneroasa, succesibilul poate lua autorizarea justitiei pentru a le vinde prin
licitatie publica, insa acest fapt, precizeaza textul legal, nu constituie o acceptare a
mostenirii.
Pornind de la aceste prevederi legale, practica judecatoreasca si doctrina au
cautat sa determine, in diferite contexte si nuantari, care anume fapte materiale si acte
juridice savirsite de un succesibil au echivalenta unei acceptari tacite a mostenirii.
In privinta actelor de conservare s-a precizat ca acestea fiind acelea care au ca
scop pastrarea sau impiedicarea deteriorarii unui bun sau a unui patrimoniu, ele, chiar
facute de succesibil, nu au valoarea unei acceptari tacite. Astfel de acte sunt:punerea
si ridicarea pecetilor; intocmirea inventarului;luarea unei inscriptii ipotecare;
reinoirea sau inscrierea unei ipoteci neiscrise de defunct;intreruperea unei
prescriptii;emiterea unui comandament sau a unei somatii pentru o creanta datorata
succesiunii;efectuarea unor reparatii urgente;incasarea unor sume datorate
succesiunii, exercitarea unor actiuni posesorii cu privire la un bun succesoral etc.315
Actele materiale de ingrijire, ca mutarea vremelnica a succesibilului intr-un
imobil succesoral pentru a -i asigura pastrarea in bune conditii nu constituie o
acceptare a mostenirii316, nici luarea din patrimoniul succesoral a unor obiecte care
constituie amintiri de familie, fotografii, bibelouri sau a unui bun de valoare cu totul
redusa. De asemenea nu constituie acte de acceptare tacita a mostenirii nici preluarea
de catre succesibil a cheilor casei sau dulapurilor, a hirtiilor de valoare pentru a le
conserva sau reparatiile urgente efectuate la unele bunuri succesorale 317. Primirea ca
zestre in timpul vietii de la parinte si stapinirea bunurilor dupa moartea acestuia nu
constituie o acceptare tacita a mostenirii, chiar daca donatia s-a facut fara scutire de
raport318, intrucit acceptarea donatiei s-a facut inainte de deschiderea mostenirii,
asadar, inainte de nasterea dreptului de optiune succesorala.
314A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 768/1963, in J. N. nr. 1o/1964, pag. 116;C. S.
J. Sect. civ. dec. nr. 2193/199o, in Deciziile C. S. J. 199o-1992, pag. 114-116
315A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 219-22o;D. Chirica, op. cit. pag. 22o;Trib. jud.
Suceava, dec. civ. nr. 1o92/1983, in R. R. D. nr. 3/1984, pag. 72.
316A se vedea, Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 1o92, citata supra.

317A se vedea, Trib. jud. Tulcea, dec. civ. nr. 11o/1975, in R. R. D. nr. 11/1976, pag. 62;
Trib. jud. Timis, dec. civ. nr. 849/1977, in R. R. D. nr. 12/1977, pag. 49;Trib. jud. Suceava,
dec. nr. 83o/1983, in R. R. D. nr. 1/1984, pag. 59.
191

In schimb, s-a considerat ca sunt acte de acceptare tacita a mostenirii preluarea


in posesia si folosinta a unor bunuri succesorale, care prin natura si valoarea lor nu
pot constitui doar amintiri de familie319; mutarea definitiva a succesibilului in casa
mostenita (dar nu si atunci cind, in sistemul legii nr.5/1973, din intimplare s-a
inchiriat succesibilului tocmai acea casa); realizarea pe terenul ce face parte din masa
succesorala a unor constructii, care toate acrediteaza ideia ca succesibilul se comporta
ca un proprietar si deci a acceptat mostenirea320.
Actele de adminsitrare provizorie, cum sunt cele de natura urgenta care nu
pot fi aminate pina la exercitiul dreptului de optiune succesorala si care sunt
indeplinite, de regula in intervalul de timp prevazut de art.7o6 C. civ. pentru
deliberare si facerea inventarului, nu sunt de natura a acredita ideia unei acceptari
tacite a mostenirii. Astfel de acte se fac de cele mai multe ori ca datorii de cuviosenie
sau pentru conservarea averii succesorale, cum este cazul platii cheltuielilor pentru
inmormintare sau vinzarea bunurilor supuse stricaciunii potrivit art.7o7 C. civ.321
Actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale efectuate de catre
succesibil sunt, in principiu, considerate ca acte de acceptare tacita a mostenirii.
Intrucit si in cazul lor conteaza intentia succesibilului care trebuie desprinsa din ele,
si nu actul in sine322, chiar daca un astfel de act nu este valid, neproducind efectele
sale specifice, el poate fi considerat ca act de acceptare a mostenirii.
Atit in doctrina cit si in practica judecatoreasca au fost considerate ca
exprimind vointa de acceptare tacita a mostenirii, actele de instrainare, fie onerosae,

318A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 61/1972, citata de I. Mihuta, in Probleme de
drept din practica Tribunalului Suprem, sectia civila, in R. R. D. nr. 12/1973, pag. 118; N.
Rosu, S, Lazar, Nota critica la dec. civ. nr. 644/1973, a Trib. Jud. Vrancea, in R. R. D. nr.
2/1975, pag. 51-52.
319 Folosirea de catre sotul supravietuitor a bunurilor dobindite in timpul casatoriei, daca
nu este completata si de alte acte din care sa rezulte intentia neindoilenica de acceptare a
succesiunii nu poate constituii o acceptare tacita. A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ.
dec. nr. 11o8/1971, in C. D. 1971, pag. 1o8, dec. nr. 1792/1989, in Dreptul nr. 7/199o, pag. 67.
. Tot astfel, in cazul succesibilului coindivizar cu defunctul, pentru a putea conchide daca
folosirea bunului de catre succesibil poate fi considerata o acceptare tacita a succesiunii, trebuie
limpezita intentia sa, in sensul daca foloseste bunul in calitatea sa de coidivizar sau in calitate
de succesor. A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 277/1986, pag. 79-8o.

320A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 8o8/1959, in Repertoriu. . . , pe anii 1952-
1969, pag. 445;dec. nr. 49o/197o, in C. D. , 197o, pag. 164-166, dec. nr. 727/1975, in
Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 199, dec. nr. 1154/1986, in C. D. 1986, pag. 88-9o,
dec. nr. 15o3/1988, in R. R. D. nr. 3/1989, pag. 66, dec. nr. 1792/1989, in Dreptul nr. 7/199o,
pag. 67.
321A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 123-124;Trib. Jud. Tulcea, dec. civ.
nr. 11o/1975, cit. supra;Trib. jud. Timis, dec. civ. nr. 849/1977, in R. R. D. nr. 12/1977, pag.
49;Trib. jud. Satu Mare, dec. civ. nr. 5o7/1979, cu Nota de H. A. Ungur, in R. R. D. nr.
1o/1981, pag. 58-6o.
192

fie gratuite, a bunurilor singulare din mostenire, precum si constituirea unor drepturi
reale ca servituti, uzufruct, ipoteca, gaj etc. , asupra unor bunuri succesorale, sau
renuntarea la un drept, incheierea unui antecontract de vinzare- cumparare a unui
imobil din masa succesorala, chiar daca ulterior actul de instrainare propriu-zisa nu s-
a mai incheiat, valorificarea unor drepturi de natura intelectuala privind o opera a
defunctului323.
Chiar daca este vorba, in aceste cazuri, de bunuri singulare, acceptarea tacita a
mostenirii pe care actele precizate mai sus o exprima, priveste intreaga mostenire.
Aceasta consecinta deriva, evident, din principiul indivizibilitatii optiunii
succesorale324.
Actele de dispozitie facute de un succesibil care au ca obiect universalitatea
unei succesiuni sau o parte a acesteia, constituie de asemenea acte de acceptare a
mostenirii, fie ca instrainarea este oneroasa, fie ca este gratuita (art.691 C. civ. ).
Consideram si noi, alaturi de alti autori325, ca instrainarea nu poate avea ca obiect
titlul de mostenitor care sa includa in sine si dreptul de optiune succesorala intrucit
acestea sunt intransmisibile prin acte intre vii. Asa fiind, in cazul vinzarii drepturilor
succesorale, instrainatorul, pentru a putea garanta, in sensul prevederilor art. 1399 C.
civ. , calitatea sa de mostenitor, trebuie sa incheie actul de dispozitie inainte de
implinirea termenului de prescriptie. Numai in acest mod, acceptind, prin insasi
incheierea actului de dispozitie, tacit, mostenirea, o poate transmite celui cu care a
incheiat actul vinzarii. Fiind vorba de instrainarea unei universalitati sau a unei parti
din aceasta nu poate fi vorba decit de mostenitorii legali, legatarii universali sau cu
titlu universal si nu de legatarul cu titlu particular, intrucit obiectul legatului acestuia
din urma priveste numai un bun singular din mostenire.
In ce priveste actul renuntarii la mostenire, potrivit art. 691 C. civ. constituie

322Instrainarea unui bun din masa succesorala, de catre succcesibilul care credea gresit ca
bunul este proprietatea sa, nu echivaleaza cu acceptarea tacita a mostenirii. Daca insa bunul nu
era al celui care lasa mostenirea, ci acesta il detinea numai cu titlu precar (depozit, locatiune
etc. )iar succesibilul dispune de el cu convingerea ca bunul face parte din mostenire, se va
considera ca el a acceptat tacit mostenirea. A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag.
126.

323 A se vedea, Trib. Jud. Salaj, dec. civ. nr. 82/1986, in R. R. D. nr. 8/1986, pag.
74;Notariatul de stat al rai. T. Vladimirescu, incheierea succesorala nr. 324/1958, in L. P. nr.
7/1958, pag. 117.

324Vinzarea, cu autorizarea justitiei, a obiectelor supuse stricaciunii sau a caror conservare


ar fi prea oneroasa, potrivit art. 7o7 C. civ. , facuta de catre succesibil, asa cum am precizat mai
sus, nu constituie act de acceptare tacita a succesiunii, fiind incadrat de catre legiuitor in
categoria actelor de administrare provizorie in sensul art. 690 C. civ.

325M. Eliescu, op. cit. pag. 126;Fr. Deak, op. cit. pag. 464. Contra;E. Safta-Romano, op.
cit. pag. 1o3.
193

acte de acceptare tacita urmatoarele acte:


- renuntarea chiar gratuita in folosul unuia sau a mai multor coerezi;
- renuntarea in folosul tutror coerezilor ssi cind renuntatorul primeste pretul
renuntarii.
Legiuitorul a considerat ca pentru a putea favoriza pe cineva cu o succesiune
sau o parte din aceasta trebuie, ca in prealabil sa fi acceptat acea mostenire.
Renuntarea in aceste conditii este un act bivalent, continind in sine si acceptarea
prelabila a mostenirii. Mostenitorii in favoarea corora se face renuntarea, dobindesc
partea renuntatorului nu de la defunct, in puterea legii, ci de la renuntator care
dispune cu titlu oneros sau gratuit de partea sa din mostenire. Daca renuntarea este
pur abdicativa, cu titlu gratuit si impersonal ea este o renuntare propriu-zisa si nu
acrediteaza ideia de acceptare prealabila tacita a mostenirii326.
Intrucit art.690 C. civ. prevede, asa cum am precizat mai sus, ca actele de
conservare, de ingrijire si admnistrare provizorie nu constituie acte de primire a
mostenirii, per a contrario se considera ca actele de adminstrare definitiva au
aceasta virtute. Aceste acte exclud ideia provizoratului si angajeaza viitorul bunurilor
succesorale, astfel ca ele au echivalenta unei acceptari tacite pure si simple a
mostenirii327. Astfel de acte sunt:incheierea intre succesibili a unor conventii privitor
la admistrarea bunurilor succesorale328;efectuarea unor cheltuieli, utile sau
voluptuarii, care maresc valoarea bunului sau au scop de lux si placere 329; incasarea
unor creante ale mostenirii, dar care nu sunt venituri curente ale acesteia; locatiunea
pe perioade indelungate a bunurilor din succesiune330; plata unor datorii mai
insemnata ale defunctului, cu conditia ca succesibilul sa nu fi fost codebitor, fideiusor
sau proprietar al imobilul grevat cu ipoteca pentru garantarea datoriei, cind se poate
crede ca a platit nu in calitatea sa de mostenitori ci in nume personal ori propter
rem331. Plata impozitelor pe cladiri, terenuri si autovehicule 332, predarea cotelor

326A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 126-127.

327A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 2193/199o, in Deciziile C. S. J. 199o-1992, pag.
115.

328A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 61/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 2oo.
329A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 249.

330A se vedea, Mazeaud, op. cit. pag. 871;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 1o9.

331A se vedea, E. Safta-Romano, op. cit. pag. 1o9.

332A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 8o8/1959, in Repertoriu. . . , 1952-1969, pag.
445, dec. nr. 49o/197o, in C. D. 197o, pag. 164-166, dec. nr. 1154/1986, in C. D. 1986, pag.
88-9o, dec. nr. 1792/1989, in Dreptul nr. 7/199o, pag. 67;Trib. Jud. Suceava, dec. civ. nr.
1o92/1983, in R. R. D. nr. 3/1984, pag. 72.
194

obligatorii in vremea regimului comunist333; plata taxelor asupra succesiunilor334etc.


Efectul de acceptare tacita a succesiunii cu care astfel de acte sunt potentate nu
poate fi anihilat prin declaratia expresa facuta in insusi actul care semnifica
acceptarea sau ulterior in sensul ca succesibilul nu intelege sa accepte mostenirea. De
pilda, daca succesibilul vinde sau arendeaza un teren din mostenire, cum prin acest
act acrediteaza ideia acceptarii tacite, declaratia sa ca nu accepta mostenirea nu poate
efect. Aceasta inseamna ca daca succesibilul vrea sa incheie un act numai in interesul
succesiunii, fara a fi considerat acceptant al acestei mosteniri, trebuie sa ceara
autorizarea justitiei in condtiile acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar, nu
numai in cazul actelor de instrainare, potrivit art.7o7 C. civ. , ci si in cazul actelor de
administrare definitiva, care privesc fondul patrimoniului succesoral335.
In ce priveste efectul in sensul de a constitui acte de acceptare tacita sau nu a
mostenirii a unor actiuni in justitie sau a altor acte procedurale, in doctrina si
practica judecatoreasca s-a precizat ca reprezinta acte de acceptare tacita:cererea de
imparteala a bunurilor din mostenire, cererea in reductiunea liberalitatilor excesive
sau cea de raport a donatiilor, cererea de anulare a unui testament, cererea legatarului
de predare a bunului legat, opozitia la vinzarea silita a bunurilor din succesiune,
cererea de predare a socotelilor sau de inventariere ori evaluare a bunurilor
succesorale336, actiunea in revendicarea bunurilor succesorale etc. Nu are importanta
daca actiunea intentata, avind un obiect din cele precizate mai sus, este respinsa,
333D. Chirica, op. cit. pag. 222.

334Fr. Deak, op. cit. pag. 469;Trib. reg. Dobrogea, dec. civ. nr. 25/1962, in J. N. nr.
2/1963, pag. 15o. In sensul ca plata acestor taxe nu reprezinta un act de acceptare a mostenirii
intrucit este un act urgent si necesar savirsit pentru a evita urmarirea silita, a se vedea, M.
Eliescu, op. cit. pag. 1245. Pentru o enumerare mai ampla a actelor care echivaleaza cu
acceptarea tacita a mostenirii a se vedea, E. Safta-Romano, Probleme teoretice si practice
privind acceptarea tacita a succesiunii, in Dreptul, nr. 12/1991, pag. 29-32.

335A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 125.

336A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 2o7o/1956, in C. D. 1956, vol. I, pag.
345;dec. nr. 814/1956, in C. D. 1956, volI, pag. 336;dec. nr. 2oo7/1988, in R. R. D. nr. 7/1989,
pag. 7o. Simpla mentiune a organului instrumentator cu prilejul incheierii unui inventar, fara ca
succesibilul sa fi semnat acel inventar, nu constituie act de acceptare a mostenirii, nefiind facut
de catre succesibil. Acceptarea ar fi fost valabila daca succesibilul ar fi semnat procesul verbal
de inventar in calitate de mostenitor. A se vedea, Trib. pop. rai. Campulung, sent. civ.
743/1955, in J. N. nr. 5/1955, pag. 941, cu Nota de A. Zaharia. Nici simpla infatisare la notar a
unui succesibil care a fosst citat in urma cererii de eliberare a certificatului de mostenitor
introdusa de alte succesibil nu poate fi considerata acceptare tacita a mostenirii. A se vedea.
Trib. pop. rai. Campulung Moldovenesc, sent. civ. nr. 8oo/1955, in L. P. nr. 8/1955, pag. 941.
Actele facute de un succesibil in calitate de executor testamentar si nu de mostenitor al
defunctului nu pot constitui acte de acceptare tacita a mostenirii. A se vedea, E. Safta_Romano,
op. cit. pag. 98.
195

anulata ca netimbrata sau imprejurarea ca este urmata de desistare.


Nu orice actiuni adresate instantelor de judecata, sau orice participare in proces
valoreaza o acceptare tacita a succesiunii. De pilda, o contestatie la executare
intemeiat pe faptul ca se urmaresc propriile bunuri ale succesibilului in contul
datoriior succesiunii nu poate fi considerata o acceptare a mostenirii. Cum am aratat
mai sus, potrivit art.295 C. pr. civ., apelul declarat de un mostenitor impotriva unei
hotariri judecatoresti in care a fost parte de cujus nu constituie prin el insasi o
acceptare mostenirii, cu conditia ca din continutul sau sa nu rezulte insusirea calitatii
de mostenitor. Apararea succesibilului impotriva actiunii ce are ca obiect repararea
prejudiciului cauzat de defunct de asemenea nu valoreaza acceptarea mostenirii337.
Asa cum s-a putut vedea din exemplele date mai sus, unele fapte sau acte
materiale savirsite de succesibili, in contexte diferite, pot avea semnificatii diferite.
De aceea revine instantelor judecatoresti misiunea de a decela din imprejurarile
concrete ale fiecarui caz in parte aspectul volitiv in sensul ca acel act in concret
contine in sine si vointa de acceptare a mostenirii sau nu din partea succesibilului.
Acceptarea tacita, la fel ca si cea expresa, poate fi facuta, fie personal fie prin
reprezentant, inclusiv prin mandatar imputenicit special in acest sens. Mandatarul
poate fi si un comostenitor care este imputenicit sa faca acte de acceptare tacita
pentru toti mostenitorii, de pilda cind unul din mostenitori a fost imputernicit de catre
ceilalti sa vinda unele bunuri care fac parte din masa succesorala. S-a precizat ca
acceptarea tacita se poate realiza si printr-un gestor de afaceri, cu cconditia ca
succesibilul sa ratifice gestiunea in termenul de prescriptie a optiunii succesorale,
prefacind-o astfel intr-un mandat338.
La fel ca orice acceptare a mostenirii si actele sau faptele de acceptare tacita
trebuie sa fie facute in termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.
Acceptarea tacita a mostenirii se poate realiza nu numai in cazul mostenirii
legale ci si acelei testamentare, cu conditia ca testamentul sa fi fost adus la cunostinta
celor interesati, astfel incit vocatia la mostenire a legatarului sa nu ramina oculta 339.
Minorul si interzisul judecatoresc, s-a mai precizat340, nu pot face acte de
acceptare tacita a mostenirii, ci numai expres prin curator numit in acest scop, intrucit
actele de accptare sunt, acte de dispozitie care, potrivit art. 129 C. fam. trebuie
337A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 219;Fr. Deak, op. cit. pag. 467. E. Safta- Romano,
op. cit. pag. 1o6.
338A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 123;E. Safta Romano, op. cit. pag. 97-98;Fr. Deak,
op. cit. pag. 459;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1411/1973, in C. D. 1973, pag. 183.
339A se vedea, Gh. D. Dimitrescu, Acceptarea tacita a succesiunii de catre legatarul
universal, in R. R. D. nr. 4/1972, pag. 78-79;E. Safta-Romano, op. cit. pag. 1o1-1o2, D.
Chirica, op. cit. pag. 225, Fr. Deak, op. cit. pag. 46o. Acceptarea tacita se poate realiza nu
numai de catre legatarul universal su de cel cu titlu unoversal ci de catre legatarul cu titlu
particular, ca de pilda, cin acesta preia bunul individual determinat sau il instraineaza.
340A se vedea, Trib. jud. Ilfov, dec. civ. nr. 59o/197o, cu Nota de G. S. Mateescu si E.
Chele, in R. R. D. nr. 1o/1971, pag. 123 si urm.
196

incuviintate in prealabil de catre autoritatea tutelara.


Acceptarea pura si simpla fortata. Cu toate ca, in principiu, mostenitorii sunt
liberi sa opteze in privinta unei mosteniri in sensul de a o accepta sau dimpotriva, de
a renunta la ea, precum si a formei de acceptare, pur si smplu sau sub beneficu de
inventar, legiuitorul reglementeaza doua cazuri in care aceasta libertate nu exista, in
anumite conditii precizate de art.7o3 si 712 C. civ. , mostenitorii in cauza fiind
considerati ca acceptati pur si simplu ai acelei mosteniri.
Art.7o3 C. civ. prevede ca mostenitorii care au dat la o parte, sau au ascuns
lucruri dintr-o succesiune, nu se mai pot lepada de aceasta, cu toata renuntarea lor, ci
ramin mostenitori si nici nu pot lua parte din acele lucruri pe care le-au ascuns sau le-
au dat la o parte. Iar art.712 C. civ. prevede ca mostenitorul care cu stiinta si rea
credinta a ascuns si n-a trecut in inventar unele obiecte din mostenire, nu poate
accepta mostenirea sub beneficiu de inventar. Este vorba, in aceste ipoteze, de o
acceptare pura si simpla fortata, care apare ca o exceptie de la carcaterul voluntar al
optiunii succesorale. Sustragerea sau ascuderea de bunuri dintr-o succesiune pentru a
beneficia singur de ele, din partea unui succesibil, nu sunt considerate ca acte care ar
avea drept efect acceptarea tacita pura si simpla a mostenirii, ci numai ca delicte
civile care atrag dupa ele pedeapsa civila a acceptarii pure si simple a acelei mosteniri
precum si celelalte consecinte prevazute de lege341.
Conditiile cerute de lege pentru acceptarea fortata a mostenirii. Pentru
aplicarea sanctiunii acceptarii fortate a mosteenirii se impun a fi indeplinite
urmatoarele conditii:
a) existenta elementului obiectiv de ascundere sau dare la o parte, ori de
nedeclarare la inventar a unor bunuri din succesiune de catre un succesibil. Atit
practica judiciara cit si doctrina considera ca integrindu-se in notiunile de ascundere
sau dare la o parte orice acte sau fapte de natura a diminua activul succesoral in
dauna celorlalti mostenitori sau a creditorilor succesiunii, savirsite in folosul
mostenitorului de rea credinta342. Sunt astfel de fapte:ascuderea materiala unor bunuri,
care au existat in patrimoniul succesoral, inclusiv a fructelor acestora, nedeclararea
unor bunuri cu prilejul intocmirii inventarului succesoral, nedeclararea unor datorii
ale succesibilului catre succesiune, prezentarea unui testament falsificat care il
avantajeaza pe succesibil si ii defavorizeaza pe ceilalti, prezentarea unui inscris fals
cu care se tinde sa se dovedeasca o creanta nereala catre sucesiune, nedeclararea unei
donatii raportabile sau chiar neraportabile dar supusa reductiunii in favoarea

341A se vedea, M. Eliesu, op. cit. pag. 13o-131. Nu are importanta daca faptele de
sustragere sau ascundere de bunuri imbraca caracter penal. A se vedea in acest sens, Trib. Supr.
sect. civ. dec. nr. 252o/1989, in Dreptul nr. 8/199o, pag. 79.

342A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 252o/1989, cit. supra. ;C. S. J. sect. civ. dec.
nr. 1979/1992, in Deciziile C. S. J. , 199o-1992, pag. 119-125.
197

mostenitorilor rezervatari343. Existenta acestor bunuri sau valori in patrimoniul


succesoral trebuie, evident, dovedita.344
Ascunderea sau dosirea de bunuri poate fi exercitata si cu privire la bunurile
imobile, ca, de pilda, efectuarea unei donatii deghizate cu privire la un imobil 345. S-a
admis ca fapta ilicita se poate savirsi nu numai dupa deschiderea succesiunii, ci chiar
inainte de aceasta, si chiar cu complicitatea defunctului, ca, de pilda, in cazul donatiei
unuia dintre mostenitori, deghizata sub aparenta unei vinzari- cumparari, pentru a fi
sustrasa reductiunii liberalitatilor excesive346. De asemenea s-a precizat in doctrina ca
fapta poate fi comisa inainte sau dupa acceptarea sub beneficiu de inventar a
succesiunii347.
Darea la o parte sau ascuderea bunurilor din succesiune la care se refera art.7o3
si 712 C. civ. trebuie se aiba loc clandestin. Sanctiunea prevazuta in textele legale
amintite nu se aplica daca comostenitorii au avut cunostinta de existenta bunurilor
ascunse sau dosite, ca atunci cind acestea au fost anterior cuprinse intr-un inventar
sau au format obiectul unor discutii in vederea partajului amiabil348. Drept rezultat al
acestor actiuni se realizeaza o imposedare clandestina a unuia dintre mostenitori in
defavoarea celorlalti349.
b) existenta intentiei de a frauda pe ceilalti mostenitori(elementul
subiectiv). Pentru a produce consecintele prevazute de art. 7o3 si 712 C. civ. faptele
succesibilului trebuie sa fie savirsite cu intentie frauduloasa de a-i pagubi pe ceilalti
mostenitori sau pe creditorii succesiunii. Aceasta acrediteaza ideia unei pluralitati de
mostenitori. Cind este vorba de creditorii succesiunii faptele pot proveni si de la un
mostenitor unic, care sustrage bunuri ale succesiunii pentru a nu pute fi urmarite de
acestia350. In acest caz, s-a precizat in doctrina 351, unicului mostenitori i se poate
aplica numai pedeapsa decaderii din dreptul de a renunta la mostenire sau de a
accepta mostenirea sub beneficiu de inventar, dar nu i se poate aplica sanctiunea de a

343A se vedea, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 291-292;M. Eliescu, op. cit.
pag. 13o;D. Chirica, op. cit. pag. 227;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 622/199o, in Dreptul nr. 9-12,
199o, pag. 236-237.

344A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1979/1992, citata supra.

345A se vedea, C. Hamangiu, Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 456

346A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 129;Fr. Deak, op. cit. pag. 472.

347Fr. Deak, loc. cit. supra.

348A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1238/1955, in C. D. 1955, Vol. I, pag. 185; C.
S. J. sect. civ. dec. nr. 1979/1992. citata supra.
349A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 227.

350A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 622/199o, cit. supra.


198

nu primi partea sa din bunurile dosite sau sustrase352.


Potrivit art.96o alin. 2 si art.1899 alin. 2 C. civ. , dolul nu se prezuma, astfel ca
intentia frauduloasa, sau reaua credinta a succesibilului va trebui sa fie dovedita 353.
Nu este suficienta, asadar, pentru aplicarea prevederilor art.7o3 si 712 C. civ. simpla
omisiune din greseala a unor bunuri din succesiune sau din credinta gresita a
succesibilului ca acele bunuri ii apartin354. De asemenea s-a precizat in doctrina355 ca
in cazul in care succesibilul care a comis faptele inapoiaza bunurile, din proprie
initiativa, inainte de de descoperirea lor sanctiunile preconizate de lege nu se mai
aplica, Dar daca succesibilul inceteaza din viata inainte de a inapoia bunurile,
aplicarea sanctiunilor prevazute de art.7o3 si 712 C. civ. nu poate fi inlaturata prin
restitirea bunurilor de catre mostenitori356, care vor suporta sanctiunea acceptarii
tacite.
c) faptele frauduloase sa fie de natura a pagubi alte persoane. Aplicarea
sanctiunilor prevazute de art.7o3 si 712 C. civ. isi are justificare numai in masura in
care actele eredelui sunt de natura a duce, cum am arata, atingere drepturilor
succesorale ale celorlalti mostenitori sau intereselor legale ale creditorilor succesiunii.
Asa fiind, cele doua texte legale nu au aplicare in cazul in care faptele sunt savirsite
de catre succesibilul care are drepturi exclusive asupra acelei succesiuni357. Astfel, s-a
retinut ca sanctiunile prevazute de lege nu sunt aplicabile sotului supravietuitor care a
sustras sau a ascuns bunuri ale gospodariei casnice, care, oricum, i se cuveneau
numai lui, intrucit venea in concurs numai cu asecendentii si colataralii defunctului,
iar acestia nu aveau nici un drept asupra acestora (art.5 din Legea nr.319/1944), astfel
ca nu puteau fi pagubiti358. Tot astfel sanctiunile de care vorbim nu sunt aplicabile
nici legatarului cu titlu particular care a savirsit fapte din cele prevazute de art. 7o3 si
712 C. civ. dar bunurile sustrase sunt cele care i se cuvin in mod exclusiv, nefiind

351A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 129. S-a sustinut si opinia ca aplicarea sanctiunii
prevazuta de art. 7o3 C. civ. are loc numai cind exista cel putin doi mostenitori. A se vedea in
acest sens, E. Safta-Romano, op. cit. pag. 114.

352A se vedea, Mazeaud, op. cit. pag. 874.

353A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 1979/1992, cit. supra.

354A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 29o3/1974, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 199-2oo;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 622/1991, cit. supra, dec. nr. 1o31/1991, in
Dreptul, nr. 1/1992, pag. 1o7
355A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 131.

356A se vedea, Mazeaud, op. cit. pag. 876.

357A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. vol. III, pag. 329;D. Chirica, op. cit. pag. 229; Fr.
Deak, op. cit. pag. 474.
199

supuse reductiunii liberalitatilor excesive359.


d) Autorul faptelor ilicite trebuie sa aiba calitatea de mostenitor legal,
legatar universal sau cu titlu universal si sa lucreze cu discernamint. Asa cum am
aratat mai sus legatarului cu titlu particular nu i se aplica sanctiunile prevazute de
art.7o3 si 712 C. civ. daca bunurile insusite formau obiectul legatului sau si deci ii
reveneau in mod exclusiv. Daca a insusit bunuri care nu au format obiectul legatului
sau, sau peste obiectul acestuia, el are situatia oricarui tert. La rindul sau nici el nu
are interesul sa ceara aplicarea sanctiunii acceptarii fortate fata de mostenitorii
universali sau cu titlu universal, daca acestia au comis faptele prevazute de lege 360.
Faptele ilicite trebuie sa fie savirsite de un mostenitor cu caoacitate delictuala,
adica sa fi avut discernamint. In cazul persoanelor care au implinit 14 ani si nu au fost
puse sub interdictie discernamintul se prezuma iar in cazul celor sub 14 ani sau a
celor care fost pusi sub interdictie el trebuie dovedit. In consecinta sanctiunea
acceptarii fortate se aplica si minorului sau persoanei puse sub interdictie daca se
dovedeste ca au avut discernamint in momentul comiterii faptei, astfel ca acceptarea
mostenirii nu va fi sub beneficiu de inventar ci pura si simpla361.
In cazul in care la comiterea faptei de sustragere de bunuri din succesiune au
participat, mai multi mostenitori pentru a-i frauda pe ceilalti sau pe creditori
sanctiunea li se aplica tuturor, iar raspnderea lor delictuala va fi solidara potrivit
art.1oo3 C. civ.).
Efectele incalcarii art.7o3 si 712 C. civ. Asa cum rezulta din cele expuse mai
sus, incalcarea prevedrilor legale mentionte atrage doua sanctiuni:
- mostenitorul vinovat este considerat ca a acceptat pur si simplu mostenirea,
neputind sa o accepte sub beneficu de inventar si nici sa renunte la ea; si
- mostenitorul vinovat nu poate primi nimic din bunurile sustrase sau dosite.
Asadar, mostenitorul vinovat, fiind considerat ca acceptant pur si simplu a
mostenirii va raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii si cu propriile
bunuri(ultra vires hereditatis), in proprotie cu cota sa de mostenire. Sanctiunea
intervine nu numai cind succesorul nu si-a manifestat in nici un mod optiunea, dar si

358A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 129;Trib. Capitalei, col. II civ. dec. nr. 31o9/1956
cu Nota de D. Rizeanu, in L. P. nr. 5/1957, pag. 607;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1349/1983,
in C. D. 1983, pag. 9o-92. Sotul supravietuitor, desi succesor universal nu raspunde cu bunurile
la care se refera art. 5 din Legea nr. 319/1944 nici fata de creditorii succesiunii decit daca
creantele acestora nu pot fi satisfacute din celelalte bunuri ale succesiunii, inclusiv partea care i
se cuvine sotului supravietuitor din acea succesiune. A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 474.
359Nici legatarul ccu titlu particular nu raspunde, in principiu, fata de creditori, bunurile ce
formeaza obiectul legatului neputind fi urmarite decit daca creantele nu pot fi saitsfacute din
valoarea patrimoniului succesoral de catre succesorii universali si cu titlu universal(art. 775 C.
civ. ). A se vedea, Fr. Deak, loc. cit. supra.
360A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 129;Fr. Deak. op. cit. pag. 475.

361A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 131;Fr. Deak, loc. cit. supra.
200

atunci cind a acceptata-o sub beneficu de inventar, beneficiu care se pierde ca urmare
a sanctiunii aplicate. Sanctiunea se aplica si atunci cind mostenitorul a renuntat
anterior la mostenire, dar mostenirea nu a fost acceptata de ceilalti msotenitori, cu
alte cuvinte atita timp cit renuntarea nu este irevocabila362.
Succesibilul vinovat neputind primi nmic din bunurile dosite sau sustrase
acestea urmeaza a se imparti intre ceilalti mostenitori, potrivit cotelor ce li se cuvin
din acea mostenire. Raspunderea sa fata de creditori, cum am precizat mai sus, se
mentine proprotional cu cota din succesiune ce i s-ar fi cuvenit daca nu ar fi comis
faptele ilicite care au atras sanctiunea.
In fine, in doctrina s-a precizat ca dispozitiile art.7o3 si 712 C. civ. nu au
carcater imperativ, astfel ca cei interesati a invoca aceste prevederi pot renunta la
aplicarea sanctiunilor pe care le prevad iertindu-i, asadar, pe faptuitori363.
2. Acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii. Acceptarea sub
beneficiu de inventar a mostenirii, reglementata de art.7o4-723 C. civ., este o
varianta, considerata intermendiara, de optiune, intre acceptarea pura si simpla si
renuntarea la mostenire. In cazul ei mostenitorul accepta total, definitiv si
neconditionat activul mostenirii, dar in ce priveste pasivul, acesta este limitat numai
la activul mostenit. Succesibilul isi insuseste calitatea de mostenitor, dar intelege sa
raspunda de pasivul succesoral numai cu bunurile mostenite. In acest caz nu are loc
acea confuziune intre patrimoniul defunctului si cel al mostenitorului ca in cazul
acceptarii pure si simple a mostenirii. Scopul mostenitorului este tocmai acela de a
evita plata unor datorii si sarcini ale succesiunii care ar excede activului succesoral cu
propriile bunuri. Tocmai de aceea se recurge la aceasta modalitate de acceptare a
mostenirii atunci cind exista indoieli cu privire la solvabilitatea actuala sau viitoare a
patrimoniului succesoral.
Cu toate ca prezinta avantaje incontestabile, acceptarea sub beneficiu de
inventar este mai rar intilnita in practica, intrucit este un act expres si solemn, care
impune unele formalitati si cheltuieli in plus, ca, de pilda, efectuarea inventarului si
evaluarea provizorie a bunurilor care atrage plata taxelor de timbru asupra succesiunii
(art.71 din Legea nr.36/1995).
Acceptarea sub beneficiu de inventar o pot face mostenitorii legali, legatarii
universali si cei cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular are de acceptat legatul
in conditiile dispuse de catre testator;el neraspunzind, oricum, de pasivul succesiunii,
nu se pune problema limitarii raspundeii sale in limitele activului si deci a recurgerii
la aceasta forma de optiune succesorala.
La fel ca acceptarea pura si simpla a mostenirii, acceptarea sub beneficiu de
inventar are carcater indivizibil neputindu-se realiza numai cu privire la o parte a
362A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 293, M. Eliescu, op. cit.
pag. 13o;C. Statescu, op. cit. pag. 221;D. Chirica op. cit. pag. 23o. Contra. D. Alexandresco,
op. cit. vol. III, pag. 329.
363A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 131;D. Chirica, op. cit. pag. 23o.
201

mostenirii. Succesibilii pot recurge la aceasta forma de optiune numai daca nu au


acceptat mostenirea anterior pur si simplu voluntar (expres sau tacit) ori fortat intrucit
acceptarea succesiunii este irevocabila. Renuntarea la mostenire anterioara il pune pe
mostenitor de asemenea in imposibilitate de a accepta mostenirea pur si simplu
intrucit chiar daca ar putea retracta renuntarea, in conditiile art.7o1 C. civ. , aceasta
echivaleaza cu o acceptare pura si simpla a mostenirii. In cazul in care, potrivit
art.711 C. civ. , acceptarea pura si simpla rezulta dintr-o hotarire judecatoreasca,
avind in vedere ca hotaririle judecatoresti produc efecte numai intre partile litigante si
succesorii lor, fata de alte persoane succesibilul poate opta sub beneficiu de inventar
si de asemenea poate renunta la acest beneficiu in termenul legal de prescriptie364.
Evident si acceptarea mostenirii sub beneficiu de inventar este facultativa,
mostenitorii avind dreptul, nu si obligatia de a accepta intr-o forma sau alta
mostenirea. Exista insa reglementate doua exceptii de la caracterul facultativ al
acceptarii mostenirii sub beneficu de inventar, cind ea devine obligatorie si anume:
- in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de
exercitiu restrinsa, cind ca o masura de ocrotire a acestora legiuitorul dispune (art.19
din Decretul nr.32/1954) ca acceptarea mostenirii se face, in cazul lor, intotdeauna
sub beficiu de inventar;
- in cazul succesibilului decedat inainte de a exercita dreptul de optiune
succesorala, retransmis astfel prin mostenire succesorilor sai, care nu se inteleg
asupra modalitatii de optiune, cind, potrivit art. 693 C. civ. , succesiunea se va
accepta, obligatoriu, sub beneficiu de inventar365.
In cazul in care exista o pluralitate de succesori, iar unii accepta mostenirea pur
si simplu, iar altii sub beneficiu de inventar, cei care au acceptat-o pur si simplu vor
raspunde nelimitat (ultra vires hereditatis) de datoriile succesiunii, in functie de cota
care le revine din pasiv, iar cei care au acceptat -o sub beneficiu de inventar, vor
raspunde numai in limita activului mostenit(intra vires hereditatis)366.
Conditiile cerute de lege pentru acceptarea sub beneficiu de inventar. Asa
cum am precizat mai sus, acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic
expres si solemn, astfel ca potrivit art.7o4 C. civ., art.76 alin. 3-4 din Legea
nr.36/1995 si art.45, 8o-81 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii
nr.36/1995, pentru validitatea si opozabilitatea ei sunt necesare unele formalitati, si
anume:
- declaratie expresa a succesibilului, data in fata notarului public, in sensul ca

364M. Eliescu, op. cit. pag. 156.

365In cazul mostenirii vacante, precizam ca statul nu este obligat sa faca o acceptare sub
beneficiu de inventar a mostenirii, intrucit, oricum, el nu raspunde pentru datorii decit in limita
activului succesoral.

366A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 155.


202

accepta mostenirea sub beneficiu de inventar367. Nu este valabila in acest sens o


declaratie sub semnatura privata, dar care nu a fost data in fata notarului public. O
astfel de declaratie poate constitui insa o acceptare pura si simla a mostenirii.
Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu si cele cu capacitate de exercitiu restrinsa
nu trebuie sa faca, obligatoriu, aceasta declaratie, intrucit ele se bucura de beneficiul
de inventar in virtutea legii, daca accepta mostenirea si exista inventarul
corespunzator. La momentul dobindirii sau redobindirii capacitatii de exercitiu aceste
persoane trebuie sa dea declaratia de acceptare sub beneficiu de inventar, altfel pierd
beneficiul acestei forme de acceptare a mostenirii.
- declaratia de acceptare sub beneficu de inventar trebuie inregistrata in
registrul pentru renuntatori de la biroul notarial competent. Lipsa acestei inregistrari
face ca acceptarea sub beneficiu de inventar sa nu fie opozabila tertilor(creditorilor
succesiunii si creditorilor personali ai succesibilului (art.8o alin. 1 din Regulamentul
de punere in aplicare a Legii nr.36/1995).
- inventarul fidel si exact al bunurilor succesorale, facut, fie inainte, fie dupa
declaratia data in fata notarului public (art.7o5 C. civ. ). Daca declaratia de acceptare
a mostenirii sub beneficiu de inventar nu este insotita si de inventarul cerut de lege,
efectele specifice acestei forme de optiune succesorala nu se produc368.
In cazul in care succesibilul, in mod voit intocmeste un inventar inexact, in
sensul ca omite unele bunuri din patrimoniul succesoral, el va fi decazut din
beneficiul de inventar si va fi considerat (fortat) ca acceptant pur si simplu al acelei
mosteniri, cu consecintele specifice acestei modalitati de acceptare a mostenirii. Daca
insa omisiunile nu sunt intentionate, ci se datoreaza unor erori, inventarul poate fi
completat ulterior printr-un supliment, iar succesibilul nu va fi decazut din beneficiul
de inventar369.
Asadar, nici declaratia data in fata notarului in sensul acceptarii mostenirii sub
beneficu de inventar, singura, dar nici inventarul inocmit, fara declaratia data in fata
notarului nu vor produce efectele aceste forme de acceptare a mostenirii. Inventarul
poate fi intocmit nu numai in cazul acceptarii sub bebeficiu de inventar, ci, potrivit
art.7o din Legea nr.36/1995, in toate cazurile prevazute de lege, precum si la cererea
celor interesati. Formalitatile descrise mai sus trebuie sa fie complete.
In vederea intocmirii inventarului succesibilul are la indemina, potrivit art. 7o6
C. civ. un termen de 3 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii. Dupa expirarea
acestui termen, legiuitorul ii acorda un termen de 4o de zile pentru deliberare, in
sensul ca avind inventarul facut, se poate decide in cunostinta de cauza, asupra

367S-a exprimat si opinia potrivit careia legatarii universali si cei cu titlu universal nu au
obligatia de a face declaratia expresa in fata notarului, fiind suficient inventarul succesiunii. A
se vedea in acest sens, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 3oo-3o1.
368A se vedea in acest sens, C. S. J. , sect. civ. dec. nr. 1290/1991, cit. supra.

369A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 157;Fr. Deak, op. cit. pag. 494.
203

formei de acceptare sau de repudiere a mostenirii. Termenul de deliberare curge de la


expirarea celor trei luni acordat pentru efectuarea inventarului sau de la data
efectuarii inventarului, daca acesta a fost facut mai inainte. La cererea succesibilului
interesat instanta de judecata, poate, potrivit art.7o9 C. civ., prelungi atit termenul de
intocmire a inventarului, cit si cel de deliberare, dar nu peste termenul de prescriptie
de 6 luni prevazut de art.7oo C. civ.
Asa cum am vazut insa, succesibilii dobindesc patrimoniul succesoral in
puterea legii sau testamentului de la data deschiderii mostenirii, astfel ca ei pot fi
imediat urmariti de creditorii succesiunii sau de legatarii care cer predarea legatelor.
In atari ipoteze succesibilii pot cere suspendarea procedurii de urmarire din partea
creditorilor, pina la expirarea termenelor de inventar si de deliberare, prevazute de
lege sau acordate de instanta de judecata. In aceasta perioada succesibilii au numai
dreptul de a opta potrivit vointei lor dar nu si obligatia, astfel ca nu vor putea fi
obligati prin hotarire judecatoreasca . Dupa expirarea acestor termene succesibilii
sunt obligati sa opteze, potrivit vointei lor, iar daca nu opteaza, instanta de judecata ii
poate condamna, potrivit art. 711 C. civ. , in calitate de acceptanti pur si simplu ai
mostenirii. Desigur, in aceasta din urma ipoteza, dat fiind principiul relativitatii
hotaririlor judecatoresti, succesibilii in cauza vor fi considerati acceptanti numai in
raport cu partile din proces, iar fata de alte persoane isi pastreaza dreptul de optiune
succesorala, evident, daca nu a expirat termenul de prescriptie de 6 luni370.
Efectele acceptarii sub beneficiu de inventar. Acceptind mostenirea sub
beneficu de inventar, mostenitorul devine in mod definitiv si irevocabil titular al
patrimoniului succesoral si proprietar al bunurilor ce acesta cuprinde . In acest mod el
si-a consolidat titlul de mostenitor si transmisiunea succesorala, retroactiv, caci
punctul originar al acesteia sa afla in momentul deschiderii succesiunii. Fiind titular
al activului net din patrimoniul succesoral, el poate incheia acte juridice cu privire la
acesta, poate cere sistarea indiviziunii, fiind considerat coproprietar care beneficiaza
de efectul declarativ al partajului371;poate cere reductiunea liberalitatilor excesive, de
asemenea raportul donatiilor, precum poate fi obligat el insusi la raport, daca este sot
supravaietuitor, in concurs cu descendentii, sau descendent al defunctului. In caz de
deces patrimoniul astfel dobindit se transmite propriilor mostenitori.
Toate aceste efecte se produc, asa cum vazut, si in cazul acceptarii pure si
simple a mostenirii, insa acceptarea sub beneficiu de inventar produce, potrivit
art.713 C. civ. si anumite efecte specifice.
In primul rind mostenitorul beneficiar raspunde pentru pasivul succesoral
numai in limita activului (intra vires hereditatis) si numai cu bunurile ce provin din

370A se vedea, Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 438-442;M.
Eliescu, op. cit. pag. 113-115;D. Chirica, op. cit. pag. 232-233;E. Safta-Romano, op. cit. pag.
119-12o;Fr. Deak, op. cit. pag. 455;O. G. Gheorghiu, Nota critica la dec. civ. nr. 1141/1974 a
Trib. mun. Bucuresti, in R. R. D. nr. 4/1976, pag. 38-41.
371A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 495.
204

succesiune (cum viribus), propriile bunuri neputind fi urmarite de catre creditori.


Potrivit art.713 alin. 1 C. civ., mostenitorul beneficiar poate, pentru a se elibera de
sarcina lichidarii pasivului succesoral si de admnistrare a patrimoniului dobindit prin
mostenire, sa predea toate bunurile provenite din succesiune creditorilor sau
legatarilor. El isi pastreaza si in aceasta ipoteza calitatea de mostenitor si proprietar al
bunurilor succesorale, astfel ca ce ramine dupa indestularea creditorilor si predarea
legatelor cu titlu particular i se cuvine de drept. Asupra abandonarii bunurilor
succesorale, mostenitorul beneficiar poate reveni oricind, reluind astfel posesia
bunurilor si sarcina administrarii lor.
In cazul in care aceptantul beneficiar nu preda bunurile succesorale creditorilor
si legatarilor cu titlu particular, potrivit art.713 alin. 1 C. civ. devine administrator al
bunurilor succesiunii si lichidatorul pasivului, drepturile si obligatiile sale fiind
prevazute in art.714-723 C. civ. El are indatorirea de a adminstra bunurile succesorale
cu diligenta adminstrarii propriului patrimoniu, la fel ca un mandatar sau depozitar
gratuit, fiind obligat sa dea socoteala creditorilor si legatarilor, iar in caz contrar
raspunde fata de acestia cu propriile bunuri. In vederea platii datoriilor si sarcinilor
succesiunii, mostenitorul beneficiar poate vinde bunurile succesorale in conditiile
prevazute de art.716-723 C. civ. Nerespectarea dispozitiilor de mai sus (inclusiv a
celor procedurale privind vinzarea la licitatie a mobilelor si imobilelor) poate fi
atacata de creditori prin actiune pauliana si poate duce la decaderea din beneficiul de
inventar a succesibilului, care devine astfel acceptant pur si simplu al mostenirii cu
toate consecintele ce decurg de aici.
In al doilea rind, prin acceptarea beneficiara a mostenirii se impiedica
confuziunea patrimoniului succesoral cu cel al succesibilului, specifica acceptarii
pure si simple, fiecare patrimoniu pastrindu-si individualitatea, astfel ca are loc o asa
numita saparatie de patrimonii. Aceasta se deosebeste de separatia de patrimonii,
reglementata de art.781 C. civ. , intrucit aceasta din urma profita numai creditorilor
succesiunii, care au cerut-o, pe cind cea rezultata din acceptarea beneficiara produce
efecte fata de toti creditorii mostenirii si legatari, precum si fata de insusi succesibilul
acceptant si creditorii sai personali.
Din imprejurarea ca cele doua patrimonii ramin distincte rezulta unele
consecinte:
- in raport cu patrimoniul succesoral mostenit, succesibilul beneficiar este
considerat un tert, in cazul vinzarii bunurilor la licitatie, el putind adjudeca aceste
bunuri ca titular al propriului patrimoniu;
- mostenitorul beneficiar are dreptul sa dobindeasca, ca titular al propriului
patrimoniu, drepturi si obligatii noi fata de patrimoniul mostenit. Poate dobindi prin
cesiune creante impotriva patrimoniului succesoral de la terti. Daca el suporta “din
starea sa” unele datorii ale succesiunii se subroga, potrivit art.1108 pct. 4 C. civ. , in
drepturile creditorului platit. Asa cum am precizat mai sus, daca ramine administrator
al patrimoniului succesoral si isi asuma raspunderea potrivit art.714-715 C. civ. ,
205

raspunde si cu propriul patrimoniu in fata creditorilor succesiunii;


- creditorii succesiunii nu vor putea invoca fata de mostenitorul beneficiar
exceptiile personale pe care le-ar fi putut ridica fata de de cujus, intrucit el actioneaza
in numele propriului patrimoniu;
- in cazul vinzarii bunurilor succesorale, din pretul incasat, vor fi platiti cu
preferinta creditorii succesiunii si legatarii . Creditorii persoanli ai mostenitorului
benefciar vor avea dreptul sa urmareasca numai valorile ramase dupa lichidarea
pasivului succesoral;
- neavind loc confuziunea dintre cele doua patrimonii, nici datoriile
mostenitorului beneficiar fata de de cujus nu se sting prin confuziune. Creantele
reciproce insa pot fi compensate. Nu se consolideaza prin confuziune nici drepturile
reale in cazul dezmembramintelor dreptului de proprietate sau al drepturilor reale
accesorii372.
Incetarea beneficiului de inventar are loc prin renuntarea mostenitorului la
beneficul de inventar si prin decaderea lui din acest beneficiu.
Renuntarea la beneficiul de inventar este permisa oricind, cu exceptia minorilor
si a celor pusi sub interdictie. Renuntarea poate fi nu numai expresa, dar si tacita,
aceasta din urma putind fi dedusa din unele acte juridice sau materiale care indirect
exprima intentia de renuntare la beneficul de inventar.
Decaderea din beneficiul de inventar are loc daca: a)succesorul a ascuns
obiecte ale succesiunii sau a omis cu rea credinta unele bunuri apartinind succesiunii
din inventarul acesteia (art.703, 712 C. civ); b)succesorul a vindut mobile sau imobile
ale succesiunii cu incalcarea prevederilor legale (art.716, 717 C, civ.).
3. Renuntarea la succesiune. Renuntarea la mostenire este manifestarea
unilaterala, solemna si expresa de vointa a succesibilului in sensul ca nu intelege
(renunta) sa-si consolideze drepturile sale la mostenire pe care vocatia sa succesorala
i le confera. Dreptul de a renunta la mostenire apartine tuturor mostenitorilor,
rezervatari sau nerezervatari, legali sau testamentari. Ea este reglementata de art.695-
7o3 C. civ.
Conditii de valabilitate pentru renuntarea la mostenire.
a) Conditii de forma. Asa cum rezulta din chiar definitia data renuntarii la
mostenire, ea este un act juridic solemn. Potrivit art.76 alin.3 si 4 din Legea
nr.36/1995, art.45 si 8o din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995,
renuntarea se face prin declaratie scrisa data in fata notarului public care se inscrie in
registrul special pentru renuntari la succesiune tinut la notarul public desemnat din
circumscriptia judecatoriei unde defunctul a avut ultimul domiciliu. Notarul
consemneaza declaratia de renuntare in incheierea pe care o intocmeste la fiecare
termen sau renuntarea poate fi consemnata si in certificatul de mostenitor, avind forta

372A se vedea pentru amanunte Fr. Deak, op. cit. pag. 496-497
206

probanta pina la inscrierea in fals373. Declarata de renuntare se poata da si in fata altui


notar decit cel la care se afla registrul special pentru renuntari, dar, in acest caz,
declaratia va fi trimisa notarului competent teritorial (art.8o alin. 2 din
Regulament).374 S-a admis ca renuntarea este valabila daca s-a facut in fata instantei
judecatoresti consemnata in incheiere si trimisa apoi notarului competent pentru
inscriere in registrul special pentru renuntari375. Renuntarea la mostenire se poate face
personal sau prin mandatar cu procura speciala. Nerespectarea acestor conditii de
forma cerute de lege se sanctioneaza cu nulitatea absoluta376. Astfel nu sunt valabile
renuntarea verbala la mostenire sau cea facuta printr-un act sub semnatura privata.
Odata constatata nulitatea renuntarii succesibilul redobindeste dreptul de optiune
succesorala care poate fi exercitat, in termenul de prescriptie, dupa propria vointa a
acestuia . Nulitatea renuntarii nu echivaleaza insa cu acceptarea mostenirii. 377.
Inscrierea declaratiei de renuntare la mostenire in registrul special de renuntari
nu este o conditie de validitate a declaratiei ci una de opozabilitate, asa cum rezulta
din art.8o alin.1 din Regulament378. Asadar, odata data declaratia de renuntare poate fi
opusa renuntatorului de catre comostenitori sau de catre mostenitorii subsecventi, fara
ca renuntatorul sa poata invoca neinscrierea ei in registrul special. Mostenitorul
renuntator poate insa retracta renuntarea in conditiile art.7o1 C. civ., adica daca nu a
expirat termenul de prescriptie de sale luni, iar ceilalti mostenitori nu au acceptat
mostenirea intre timp. In schimb renuntarea neinscrisa in registrul special de
renuntatori nu va putea fi invocata fata de tertul de buna credinta care a contractat cu
succesibilul renuntator. Dimpotriva incheierea actului de dispozitie cu privire la bunul
succesoral poate fi invocata ca act de acceptare tacita a mostenirii de catre
succesibil379.
373A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 2498/1992, in Dreptul nr. 1o-11, 1993, pag. 117.

374A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 3o9/1976, in R. R. D. nr. 9/1976, pag. 64.

375A se vedea, A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, Notariatul de stat, Editura Stiintifica,


Bucuresti, 1964, pag. 219;C. Visan, Cu privire la cazurile de ineficacitate a renuntarii la
succesiune, in R. R. D. nr. 2/1985, pag. 21. Declaratia autentica de renuntare se poate face si in
strainatate.

376A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 368/1993, in Buletinul C. S. J. /1993, pag. 86.

377A se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 476.

378A se vedea, in acest sens, D. Chirica, op. cit. pag. 236;Fr. Deak, op. cit. pag. 483. In
vechea doctrina, bazata de Decr. nr. 4o/1953 problema a fost controversata in sensul ca s-a
sustinut si opinia potrivit careia inscrierea in registrul special pentru renuntari era considerata o
conditie de validitate a actului. A se vedea G. Costi, Conditiile renuntarii la succesiune, in R. R.
D. nr. 6/1973, pag. 44-46 si A. Visan. loc. cit. pag. 21.

379Fr. Deak, op. cit. pag. 484.


207

b)Conditii speciale de fond. Renutarea la mostenire este un act juridic expres si


nu poate fi exercitata tacit, intrucit nu poate fi dedusa din fapte materiale sau acte
juridice conexe, ca acceptarea tacita380. Lasarea bunurilor succesorale, de pilda, in
folosinta altor mostenitori nu semnifica renuntarea la mostenire381. Neacceptarea
mostenirii in termenul de prescriptie nu echivaleaza cu renuntarea la mostenire
intrucit, asa cum am aratat mai sus, prin neacceptarea mostenirii succesibilii ramin
straini de mostenire prin stingerea titlului de mostenitor, pe cind in cazul renuntarii,
cel care a renuntat este considerat ca n-a fost niciodata mostenitor382.
Intrucit in practica judecatoreasca s-au constatat conventii incheiate intre
mostenitori, in sensul ca unii dintre ei au renuntat la mostenire in favoarea altora sau,
uneori, s-au obligat sa renunte, cu titlu oneros, la mostenire, doctrina a caautat sa
respunda la intrebarea daca astfel de conventii au vreo eficienta sau nu. Evident, daca
o astfel de conventie se incheie inainte de deschiderea succesiunii, ea apare ca un
pact asupra unei succesiuni viitoare, fiind, asadar, lovita de nulitate absoluta (art.7o2,
965 C. civ.). Daca conventia s-a incheiat insa dupa deschiderea mostenirii, s-a spus
ca aceasta este valabila, intrucit oricare dintre mostenitori se poate obliga fata de
ceilalti sa renunte, astfel ca prin ea s-ar realiza chiar renuntarea la mostenire, care ar
fi valabila si obligatorie intre partile contractante, dar inopozabila fata de terti 383.
Acestor concluzii li s-au adus pe buna dreptate nuantari, in sensul ca, in principiu,
astfel de conventii trebuie privite ca valabile caci nu aduc atingere ordinii publice sau
bunelor moravuri;dar o astfel de conventie nu valoreaza insa renuntare la mostenire
nici chiar in raporturile dintre parti, cita vreme renuntarea nu a fost facuta cu
respectarea cerintelor legale, adica in fata notarului sau in fata instantei de judcata,
cum am precizat mai sus. Asa fiind, daca succesibilul care s-a obligat sa renunte,
accepta mostenirea, aceasta va fi valabila si irevocabila, doar ca succesibilul, parte in
conventie, va raspunde contractual pentru neexecutarea obligatiei asumate. Daca
succesibilul isi respecta obligatia si renunta la mostenire (cu respectarea condittilor
precizate), dar ceilalti nu-si respecta obligatiile asumate, el va putea sa le ceara
executarea conventiei sau despagubiri, insa nu poate retracta renuntarea decit in
conditiile art.7o1 C. civ384. Asadar, renuntarea si conventia sunt acte jurdice de
380A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 368/1993, in Buletinul C. S. J. 1993, pag. 86.

381A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 571/1978, in C. D. 1978, pag. 118-119;Fr.
Deak, op. cit. pag. 48o.

382 A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 132-133;Fr. Deak, op. cit. pag. 48o.
Pentru opinia ca renuntarea poate fi si tacita rezultind din neacceptarea mostenirii in termenul
legal, a se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 235.

383A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 258;M. Eliescu, op. cit. pag. 134.

384A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 481;M. Georgescu, Al. Oproiu, Nota la dec. civ. nr.
6/1987, a trib. jud. Olt, in R. R. D. nr. 9/1987, pag. 63-67
208

sinestatatoare urmind fiecare regimul sau juridic specific.


Renuntarea la mostenire nu se poate face, evident, daca anterior s-a realizat
acceptarea acesteia, fie expres, fie tacit, sau fortat sau sub beneficiu de inventar,
intrucit acceptarea mostenirii este, asa cum am aratat, irevocabila. O renuntare la
mostenire, ulterioara acceptarii, este, s-a precizat, lipsita de orice efect juridic385.
Renuntarea la mostenire, la fel ca si acceptarea este un act juridic indivizibil, in
sensul ca nu se poate renunta la o parte din mostenire si accepta o alta parte a
acesteia. Ea trebuie sa fie impersonala si cu titlu gratuit, adica pur abdicativa, caci
renuntarea oneroasa in favoarea altui mostenitor este in realitate o acceptare a
mostenirii urmata de actul de instrainare intre vii a drepturilor succesorale.
Asa cum am precizat mai sus, neindeplinirea conditiilor de forma si de fond ale
renuntarii atrage dupa sine sanctiunea nulitatii acesteia. Actiunea poate fi promovata
de orice persoana care justifica un interes legitim. Succesibilii renuntatorului nu se
numara printre acestea intrucit la momentul renuntarii, neavind nici un drept actual
asupra mostenirii nu pot justifica nici un interes legitim in acest sens 386. Daca
renuntatorul a decedat, ulterior renuntarii, succesorii sai nu pot nici in aceasta ipoteza
ataca renuntarea intrucit ei nu pot mosteni decit acele drepturi care se afla in
patrimoniul lui de cujus la data decesului si nu pe acelea care nu se regasesc in acest
patrimoniu, chiar si din cauza renuntarii.
Efectele renuntarii la succesiune. Prin renuntare, potrivit art.696 C. civ.,
eredele este considerat ca nu a fost niciodata erede. Vocatia successibilului se
desfiinteaza cu efect retroactiv, el fiind considerat strain de acea mostenire.
Renuntarea este opozabila, asa cum am aratat mai sus, erga omnes, daca a fost
inscrisa in registrul de renuntatori. Succesibilul neputind dobindi astfel drepturi
succesorale, nu este tinut nici la indeplinirea vreunei obligatii succesorale. De aici
decurg unele consecinte:
a) Partea care i se cuvenea renuntatorului, activ si pasiv, va reveni prin
acrescamint celorlalti mostenitori, legali sau testamentari, sau mostenitorilor
subsecventi, potrivit regulilor devolutiunii legale sau testamentare a mostenirii. In
doctrina387 s-a precizat ca desi art.697 C. civ. prevede expres ca partea renuntatorului,
daca este singur, trece la gradul urmator in realitate ea nu va profita tuturor
385A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1968/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 2oo;Trib. jud. Timis, dec. civ. nr. 878/1976, in R. R. D. nr. 12/1976, pag. 61;Trib.
jud. Galati, dec. civ. nr. 323/1976, in R. R. D. Nr. 8/1976, pag. 6o-61;C. S. J. sect. civ. dec. nr.
1984/1991, , in Deciziile C. S. J. 199o-1992, pag. 126-128. A se vedea si I. Moroinau-
Zlatescu, D. Deselnicu, Nota la dec. civ. nr. 2555/1986 a Trib. mun. Bucuresti, in R. R. D. nr.
4/1987, pag. 57-62.
386Pentru raportul dintre dreptul substantial si interesul legitim, ca o conditie pentru
promovarea unei actiuni in justitie a se vedea, Alexandru Bacaci, Exceptiile. . . , op. cit. pag.
78-88. A se vedea si D. Chirica, op. cit. pag. 236-237, care detaliaza opiniile exprimate in
doctrina in acest sens.
387Fr. Deak, op. cit. pag. 484.
209

mostenitorilor acceptanti ci cu respectarea regulilor privind ordinea claselor de


mostenitori, impartirea pe tulpini sau pe linii a mostenirii de cele care privesc
impartirea mostenirii in cadrul celei de a doua clase mixte de mostenitori (intre
ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati) sau de concursul dintre sotul
supravietuitor si ceilalti mostenitori si de regulile devolutiei testamentare388.
b) renuntatorul nu poate fi reprezentat ;in cazul in care a decedat partea din
mostenire la care ar fi avut dreptul netransmitindu-se la propriii
mostenitori;descendentii sai pot veni la mostenire numai in nume propriu in conditiile
legii (art.698 C. civ.).
c) Drepturile, reale sau de creanta, stinse prin consolidare sau confuziune, in
puterea legii, prin deschiderea mostenirii, ale defunctului fata de succesibilul
renuntator sau ale acestuia fata de defunct, renasc prin efectul retroactiv al renuntarii.
d) Renuntatorul beneficiar al unei donatii din partea defunctului nu are
obligatia de a raporta donatia primita, indiferent de faptul daca donatia a fost facuta
cu scutire de raport sau nu, putind pastra donatia, in limita cotitatii disponibile daca
exista mostenitori rezervatari acceptanti. Daca acestia cer reductiunea liberalitatilor
excesive rezervatarul va fi tratat ca orice tert beneficiar al donatiei, chiar daca, in caz
de acceptare a mostenirii, si renuntatorul era mostenitor rezervatar, putind cumula
cotitatea disponibila cu rezerva.
e) In cazul in care renuntatorul era ruda in linie directa, ascendenta sau
descedenta cu defunctul, prin renuntare pierde beneficiul sezinei. Actele de
conservare sau de admnistrare provizorie, facute de catre succesibil inaintea
renuntarii sunt insa mentinute, chiar daca renuntatorul nu avea calitatea de mostenitor
sezinar389. Daca insa, inainte de renuntare, succesibilul a facut acte din care se poate
deduce intentia acceptarii tacite a mostenirii, renuntarea nu mai poate produce efecte,
acceptarea fiind irevocabila.
f) Creditorii personali ai succesibilului renuntator nu au dreptul sa urmareasca
bunurile apartinind patrimoniului succesoral si nici creditorii succesiunii nu pot
urmari bunurile succesibilului renuntator.
g) Succesibilul renuntator nu are obligatia de a plati taxele succesorale.

Retractarea renuntarii. Desi, in principiu, renutarea la mostenire, la fel ca si

388Autorul da exemplul situatiei cind sotul supravietuitor vine la mostenire in concurs cu


doi copii;daca unul renunta la mostenire, de renuntare va profita numai celalalt copil, nu si
sotul supravietuitor. Daca insa sotul supravietuitor vine in concurs numai cu un copil al
defunctului, care renunta la mostenire, si cu mostenitori din clasa a II-a de mostenitori, care
accepta mostenirea, de renuntarea copilului va profita si sotul supravietuitor care are o cota mai
mare decit in concurs cu un mostenitor din clasa I-a. A se vedea si Fr. Deak, Nota la dec. civ.
nr. 599/1985 a trib. Jud. vaslui, in R. R. D. nr. 1o/1986, pag. 55-56;Trib. jud. Sibiu, dec. civ.
nr. 458/1986, in R. R. D. nr. 1o/1986, pag. 68.
389A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 368/1993, cit. supra.
210

acceptarea, este un act juridic irevocabil, in mod exceptional legiuitorul prevede, prin
art.7o1 ca, in anumite conditii, ea poate fi retractata390.
Retractarea renuntarii se poate face cu indeplinirea urmatoarelor conditii:
a). Termenul de prescriptie peentru optiunea succesorala sa nu se fi implinit.
Implinirea termenului de prescriptie se analizeaza concret in raport de
succesibilul care isi retracteaza renuntarea, cu respectarea regulilor privind
intreruperea, suspendarea prescrptiei etc. Prescrierea dreptului de optiunea
succesorala se poate invoca de orice persoana interesata, sau de catre instanta de
judecata din oficiu si opereaza de drept.391
b). Retractarea opereaza numai daca ceilalti mostenitori nu au acceptat
succesiunea.
Retractarea renuntarii nu este posibila, indiferent cind s-a produs acceptarea,
inainte sau dupa actul de renuntare la mostenire si indiferent daca acceptarea a fost
expresa, tacita, sau daca emana de la un coerede sau de la un mostenitor subsecvent,
de la un mostenitor legal sau testamentar.392 Cu toate acestea, intrucit ratiunea care sta
la baza retractarii renuntarii este evitarea vacantei succesorale, acceptarea legatului de
catre legatarul cu titlu particular nu face imposibila retractarea renuntarii de catre
mostenitorul universal sau cu titlu universal393. Nici chiar acceptarea legatului cu titlu
universal, daca vacanta succesorala se mentine pentru cealalta cota parte din
mostenire, nu impiedica retractarea renuntarii, daca retractantul are vocatie la acea
cota succesorala394.
In raport cu drepturile statului la mostenirea vacanta retractarea este posibila
pina la expirarea termenului de prescriptie, indiferent daca notarul, curatorul
desemnat sau autoritatea administratiei publice, au intreprins unele masuri potrivit
art.73 alin.3 si art.75 alin.3 din Legea nr.36/1995 si art.77-78 din Regulament, intrucit
constatarea vacantei succesorale are loc numai la expirarea termenului de prescriptie
de 6 luni, prevazut de art.7oo C. civ.
c). Retractarea renuntarii, la fel ca si acceptarea pura si simpla, se poate realiza
atit in forma expresa cit si tacita de vreme ce art.7o1 C. civ. nu prevede anumite
conditii de forma. ba mai mult s-a precizat ca se admite chiar retractarea fortata, daca

390A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 368/1993, cit. supra.

391A se vedea, M. Enache, Nota I, la dec. civ. nr. 599/1985 a Trib. jud. Vaslui, in R. R. D.
nr. 1o/1986, pag. 5o, E. Safta- Romano, op. cit. pag. 133;Fr. Deak. op. cit. pag. 486.
392A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 238. A se vedea si Fr. Deak, Nota II, la dec. civ. nr.
599/1985 a Trib. jud. Vaslui, cit. supra. care critica pe buna dreptate solutia tribunalului care
decisese ca numai rudele defunctului ar putea invoca acceptarea mostenirii si pe cale de
consecinta blocind astfel retractarea renuntarii.
393M. Eliescu, op. cit. pag. 136-137

394D. Chirica, loc. cit. supra;Fr. Deak, Nota II la dec. civ. nr. 599/1985 a Trib. jud. Vaslui.
cit. supra.
211

succesibilul renuntator savirseste acte ilicite din cele prevazute de art.7o3 si 712 C.
civ. mai inainte de as e fi implinit termenul de prescriptie sau ca alt succesibil sa fi
acceptat mostenirea (art.7o1 C. civ.)395.
In ce priveste efectele retractarii renuntarii la mostenire se admite unanim ca
succesibilul retractant devine mostenitor acceptant, dar exista controversa in privinta
faptului daca acceptarea este pura si simpla sau succesibilul are posibilitatea sa
accepte mostenirea, fie pur si simplu, fie sub beneficiu de inventar. Impartasim
parerea ca succesibilul, daca a retractat renuntarea in conditiile legii, are posibilitatea
sa accepte mostenirea pur si simplu si de asemenea sub beneficiu de inventar, cu
exceptia situatiei in care retractarea s-a realizat prin acceptare fortata (art.7o3 si 712
C. civ.), caz in care, in adevar acceptarea este socotita pura si simpla, chiar si pentru
minori si pentru cei pusi sub interdictie, a caror acceptare este de principiu sub
beneficiu de inventar (art.19 din Decrtul nr.32/1954)396.
Retractarea renuntarii desi produce, la fel ca si acceptarea, efecte retroactive,
prin art.7o1 C. civ. se dispune ca retractarea nu poate aduce nici o vatamare
drepturilor dobindite de catre terti asupra bunurilor succesiunii, fie prin prescriptie,
fie prin acte valabile incheiate de curatorul succesiunii, care a fost numit intrucit prin
renuntare mostenirea aparea ca fiind vacanta397.

C A P I T O L U L II

TRANSMISIUNEA ACTIVULUI SI PASIVULUI MOSTENIRII

Sectiunea I-a. Obiectul transmisiunii. Patrimoniul unei persoane, cu activul


si pasivul sau, se transmite, la decesul ecesteia, mostenitorilor sai, legali sau
testamentari, potrivit regulilor succesiunii legale si testamentare. Drepturile personal
nepatrimonile, in principiu, nu se transmit pe cale succesorala, ci se pot ocroti, dupa
moartea titularului lor, potrivit art.56 din Decretul nr.31/1954398.
Transmisiunea elementelor active si a celor pasive, care alcatuiesc patrimoniul
defunctului are loc, potrivit art.688 si 699 C. civ. pe data deschiderii mostenirii, adica
data mortii lui de cujus, atit in cazul mostenirii legale cit si a celei testamentare.
Compunerea activului succesoral. In principiu, in alcatuirea activului
395Fr. Deak, op. cit. pag. 488.

396In acelasi sens, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 259, E. Safta-Romano, op. cit. pag.
133-134. In sens contrar, adica ca retractarea renuntarii constituie prin ea insasi o acceptare
pura si simpla a mostenirii a se vedea. M. Eliescu, op. cit. pag. 137, D. Chirica, op. cit. pag.
239; Fr. Deak, op. cit. pag. 488-489.
397M. Eliescu, op. cit. pag. 138;M. Enache, Nota I, la dec. civ. nr. 599/1985 a Trib. jud.
Vaslui, loc. cit. supra.
398Pentru drepturile de autor si modul lor de transmisiune si ocrotire a se vedea, Legea nr.
8/1996
212

succesoral intra drepturile cu continut patrimonial existente la data deschiderii


succesiunii in patrimoniul lui de cujus, fie ca sunt drepturi reale, sau drepturi de
creanta, cu exceptia celor care se sting la data mortii sale, avind un caracter viager
sau intuitu personae.
Activul succesoral cuprinde:
- drepturile reale principale sau accesorii, cum sunt:dreptul de proprietate,
uzufruct, uz, abitatie, superficie, servitute, dreptul real de folosinta sau accesiune,
ipoteca si gajul;
- drepturile de creanta, ca dreptul de a incasa pretul lucrului vindut de catre
defunct, dreptul de a pretinde chiria datorata defunctului pentru imobilul sau etc.;
- drepturile patrimoniale rezultate din creatia intelectuala;
- actiunile patrimoniale al caror titular a fost defunctul, ca actiunea in
revendicare, in anulare, rezolutiune sau reziliere, revocare, actiunea pentru
despagubiri rezultate dintr-un delict civil si acele actiuni care, potrivit reglementarilor
speciale pot fi pornite sau continuate de catre mostenitori.
Acele drepturi care desi au un continut patrimonial, dar se sting la moartea
titularului lor, nu pot fi cuprinse in activul succesoral. Astfel sunt, cum am precizat,
cele cu caracter viager sau intuitu personae, ca dreptul de uzufruct viager, uz sau
abitatie, dreptul la renta viagera, dreptul la intretinere contractuala sau legala(potrivit
Codului familiei), sau care se sting din alte motive, ca de pilda atunci cind moartea
celui care lasa mostenirea figureaza ca o conditie rezolutorie sau ca un termen incert
extinctiv399.
Exista, pe de alta parte, unele drepturi, care desi la data deschideriii succesiunii
nu fac parte din patrimoniul succesoral, sunt incluse in activul succesoral. Astfel,
intra in aceasta categorie donatiile facute de defunct cu depasirea cotitatii disponibile
si care sunt supuse reductiunii, precum si donatiile raportabile, cind vin la mostenire
mostenitori intre care exista, potrivit legii, obligatia de raport, iar donatiile nu au fost
scutite de raport de catre defunct. In activul succesoral vor mai intra fructele naturale
si civile, precum si fructele industriale, produse de bunurile succesorale dupa data
deschiderii mostenirii400.
Compunerea pasivului succesoral. Asa cum rezulta din prevederile art.774 C.
civ., pasivul succesiunii este compus din datoriile si sarcinile succesiunii.

399In privinta dreptului de locatiune asupra locuintei, potrivit Legii nr. 114/1996 contractul
de inchiriere inceteaza in termen de 3o de zile de la decesul titularului contractului. Colocatarii
pot continua folosinta locuintei independent de calitatea lor de mostenitori. A se vedea, Fr.
Deak, Tratat de drept civil. Contractele speciale. Editura “Actami”, Bucuresti, 1999, pag. 27o si
urm. ;Idem, Contractul de inchiriere a locuintei, Editura “Actami”, Bucuresti, 1997, pag. 1o si
47;Fl. Tuca, Legea locuintei nr. 114/1996 temei al legislatiei locative, Editura “All-Beck”,
Bucuresti1997, pag. 97-1oo.
400A se vedea in acest sens, L. Mihai, In legatura cu obiectul partajului succesoral, R. R.
D. nr. 2/1987, pag. 23-25.
213

Datoriile succesiunii sunt acele obligatii patrimoniale ale defuctului care se


aflau la data deschiderii succesiunii in patrimoniul sau. Ele pot fi de natura
contractuala ca obligatia de a plati pretul dintr-un contract de vinzare- cumparare,
obligatia de restituire a unui imprumut etc. , de natura delictuala, ca obligatia de
despagubire a unei persoane pentru prejudiciul cauzat prin fapta defunctului, de
natura quasicontractuala ca obligatia de despagubire a tertului care a gerat afacerile
defunctului pentru plata cheltuielilor utile si necesare.401
Nu intra in pasivul succesiunii obligatiile care se sting la moartea celui care
lasa mostenirea cum sunt cele legate strict de persoana sa, ca obligatia de intretinere
intemeiata pe dispozitiile Codului familiei, care in principiu se stinge prin incetarea
din viata, fie a creditorului intretinerii, fie a debitorului sau, cu exceptia situatiei
reglementate de art.96 C. fam., cind obligatia de intretinere se transmite pasiv la
mostenitorii debitorului ei402. Nu intra de asemenea in pasivul succesiunii obligatiile
intuitu personae cum sunt cele contractate de defunct ca antreprenor sau mandatar
etc. S-a precizat insa in doctrina403 ca efectele produse in trecut, in cazul acestor
contracte sunt opozabile mostenitorilor ca, de pilda, raspunderea pentru pieirea
bunului predat mandatarului pentru vinzare, sau raspunderea antreprenorului pentru
vicii etc.
Sarcinile succesiunii sunt acele obligatii care nu au existat in patrimoniul celui
care lasa mostenirea, dar care se nasc in persoana mostenitorului la data deschiderii
mostenirii sau ulterior, uneori din vointa lui de cujus, alteori independent de aceasta
sau de vointa sa.
Astfel de sarcini sunt:
- cheltueilile de inmormintare, care includ si pe cele cu parastasele care se fac
potrivit obiceiului locului, si cele cu monumetul funerar, dar care nu trebuie sa fie
excesive404;
- plata legatelor cu titlu particular, in cazul cind obiectul legatului este
constituit dintr-o suma de bani, din bunuri generice ori obligatii de a face sau a nu
face, cind legatarul cu titlu particular are un drept de creanta impotriva succesorului

401A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 242.

402A se vedea, Alexandru Bacaci, Viorica Dumitrache, Codruta Hageanu, Dreptul familiei,
Editura ALL-Beck, Bucuresti, editia a III-a, 2oo2, pag. 288;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr.
877/1988, in R. R. D. nr. 3/1989, pag. 67.
403Fr. Deak, op. cit. pag. 5o5.

404A se vedea, I. A. Nan, In legatura cu pasivul succesoral, in R. R. D. nr. 5/1987, pag. 1o-
13;A. Ivanov, In legatura cu prescriptibilitatea cererii -formulata in cadrul procedurii de partaj-
privind lichidarea pretentiilor dintre comostenitori referitoare la cheltuielile de inmomintare, in
R. R. D. nr. 8/1986, pag. 2o-22;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 478/1989, dec. nr. 338/1989, in
Dreptul nr. 1-2 /199o, pag. 128;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 79/1994, in Dreptul nr. 12/1994, pag.
63.
214

obligat sa execute legatul.


In cazul in care insa, obiectul legatului il constituie un drept real asupra unui
bun individual determinat, legatarul fiind titularul acelui drept din momentul
deschiderii mostenirii, el poate actiona ca atare( el poate revendica bunul de la
persoana care-l stapineste) si nu in calitate de creditor al mostenirii, astfel ca, in acest
caz, legatul nu intra in pasivul mostenirii405;
- cheltuielile pentru administrarea si lichidarea mostenirii, taxele si impozitele
pentru bunurile succesorale406 si cheltuielile efectuate cu procedura succesorala
(art.723 C. civ.).

Sectiunea a II-a . Transmisiunea activului si pasivului mostenirii.

1. Transmisiunea activului succesoral. Transmisiunea succesorala, fie


universala, cu titlu universal sau cu titlu particular, are loc de drept, de la data
deschiderii succesiunii.
Transmisiunea universala priveste intregul patrimoniu succesoral, iar cea cu
titlu universal confera vocatie numai la o cota parte din acest patrimoniu. Asa cum
am vazut, temeiul unor atari transmisiuni il constitue legea sau legatele universale sau
cu titlu universal.
Transmisiunea cu titlu particular decurge intotdeauna dintr-un legat cu titlu
particular si are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate sau determinabile,
privite ut singuli. Si aceasta transmisiune are loc tot la momentul deschiderii
succesiunii, dar exista deosebiri cu privire la natura dreptului dobindit de catre legatar
in functie de obiectul legatului.
Daca obiectul legatului este constituit din dreptul de proprietate sau alt drept
real asupra unor bunuri individual determinate sau un drept succesoral dobindit de
catre testator si lasat prin legat inainte de lichidarea acelei mostenirir, legatarul
devinte titularul acelui drept din la deschiderea succesiunii, primindu-l direct de la
defunct. In schimba in cazul in care obiectul legatului este constituit din din bunuri de
gen, obligatii de face sau de a nu face, sau in cazul legatului lucrului altuia, legatarul
nu dobindeste decit un drept de creanta legatarul particular fiind creditor, iar
mostenitorii universali sau cu titlu universal debitori.
Odata cu deschiderea mostenirii creantele apartinatoare defunctului se divid de
drept intre comostenitori si terti proportional cu partea de mostenire ce se cuvine
fiecaruia (art.1o59, 106o C. civ.). Asa fiind, fiecare mostenitor poate urmari pe
debitori numai pentru partea sa de creanta, iar daca este vorba de o creianta

405A se vedea, Trib. reg. Craiova, dec. civ. nr. 4571/1957, in L. P. nr. 1/1958, pag. 116-
117, cu Nota de I. D. Stanculescu;Trib. reg. Bucuresti, sect. a III-a civila, dec. nr. 428o/1955,
in L. P. nr. 7/1956, pag. 882, cu Nota de N. Ionescu.
406A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 111/1978, in C. D. 1978, pag. 123-127, dec.
nr. 129/1983, in C. D. 1983, pag. 8o-82.
215

indivizibila, oricare mostenitor poate cere executarea in totalitate a obligatiei


(art.1o64 C. civ. ).
In cazul drepturilor reale, acestea se transmit mostenitorilor in cotele ideale
care li se cuvin, asadar, in stare de indiviziune, iar acesteia i se poate pune capat, asa
cum vom vdea prin partaj.
2. Transmisiunea pasivului succesoral. Din mai multe prevederi ale Codului
civil (art.774-789, art.896-897 si 902 ) rezulta ca pasivul succesoral este suportat
numai de succesorii universali si cu titlu universal, asadar, de mostenitorii legali,
legatarii universali si cu titlu universal, iar nu si de legatarii cu titlu particular.
Aceasta intrucit primii mostenesc o universalitate care cuprinde nu numai drepturi dar
si datorii si sarcini, pe cind legatarul cu titlu particular, cum am aratat mai inainte
devine el insusi un creditor avind dreptul de pretinde plata legatului al carui titular
este.
Codul civil consacra, asadar, regula potrivit careia legatarii cu titlu particular
nu sunt tinuti de plata pasivului succesoral (art.775 si 909 C. civ.). Cu toate acestea in
mod exceptional, in anumite situatii si limite ei pot fi obligati la plata pasivului 407.
Astfel:
a) in ipoteza in care testatorul insusi a impus legatarului cu titlu particular plata
unei datorii sau a uneei sarcini. In masura in care legatarului i se pare ca sarcina este
prea oneroasa el poate renunta la legat, dar daca a acceptat legatul trebuie sa execute
obligatia instituita prin testament.
b) daca legatul are ca obiect un imobil ipotecat de defunct, legatarul poate,
potrivit dreptului comun, urmari imobilul la legatar. Acesta insa se poate intoarce cu
actiune in regres impotriva succesorilor universali sau cu titlu universal intrucit se
subroga in drepturile creditorului platit (art.1108 pct. 2 C. civ.).
c) cand obiectul legatului este constituit dintr-o succesiune nelichidata ori cota
parte dintr-o societate, intrucit in aceasta ipoteza el a mosteenit o universalitate sau o
parte dintr-o universalitate.
d) atunci cand activul succesiunii nu este indestulator pentru acoperirea
pasivului legatarul cu titlu particular va fi tinut indirect la suportarea datoriilor.
Venind in concurs cu creditorii succesiunii, acestia din urma au preferinta (nemo
liberalis nisi liberatus), iar legatul va fi redus in masura necesara platii pasivului
succesoral.
e) impartasind si noi teza potrivit careia legatul uzufructului intregii mosteniri
sau a unei parti din aceasta, este un legat cu titlu particular, titularul unui astfel de
legat va trebui sa contribuie, alaturi de nudul proprietar la plata unor datorii si sarcini,
in conditiile si limitele prevazute de art.55o si 552 C. civ.408
Principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral. Codul civil consacra in
mai multe texte legale (art.774, 775, 777, 893, 896, 9o2 si 1o6o) principiul diviziunii

407A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 596-597.


216

de drept a pasivului succesoral, de la data deschiderii succesiunii, proportional cu


partea ce revine fiecarui mostenitor, universal sau cu titlu universal, din acea
mostenire. In mod unanim se admite ca desi unele texte legale vorbesc de divizarea
pasivului in functie de emolumentul “cules”, sau “in proportie de ce ia” fiecare
mostenitor (art.774, 775, 9o2 C. civ.), in realitate diviziunea are loc in functie de
partea ereditara a fiecaruia, sau, mai exact spus, in functie de partea calculata dupa
vocatia fiecarui mostenitor, chiar daca efectiv el culege mai putin sau mai mult. 409 De
altfel, s-a subliniat in practica judiciara410 si in doctrina411, ca regula impartirii de
drept a pasivului, proportional cu partea ereditara a fiecaruia, nu are caracter
imperativ de vreme ce se recunoaste defunctului dreptul de a insarcina numai pe unul
dintre mostenitori cu executarea obligatiei, de pilda cu plata cheltuielilor de
inmormintare.
Diviziunea de drept a pasivului in functie de cota ereditara a fiecarui
mostenitor are loc atit in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii cit si in cazul
acceptarii sub beneficiu de inventar. Chiar in ipoteza acceptarii pure si simple a
mostenirii, succesorul nu va raspunde pentru pasiv solidar cu ceilalti mostenitori, ci
numai proportional cu partea ce i se cuvine din mostenire potrivit vocatiei sale 412.
Riscul isolvabilitatii unuia dintre mostenitori este suportat de catre creditori. Tot
creditorii suporta riscul insolvabilitatii mostenirii si in cazul acceptarii acesteia sub
beneficiu de inventar, cind neavind loc confuzuiunea patrimoniului defunctului cu cel
al mostenitorilor acceptatnti in aceasta forma, raspunderea pentru pasiv este limitata
408Chiar daca se accepta teza potrivit careia legatarul uzufructului intregii mosteniri sau a
unei parti din aceasta este un legatar cu titlu universal, el va suporta, tot in aceste limite,
datoriile si sarcinile succesiunii. A se vedea in acest sens, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 185-
186;C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. Vol. II, pag. 385-39o;Fr. Deak,
op. cit. pag. 51o.

409A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 936/1984, in C. D. 1985, pag. 88-9o. Daca, de
pilda, exista doi fii ai defunctului, fiecare are vocatie de ½ din mostenire, si vor suporta pasivul
in aceste cote, chiar daca sa presupunem, unul din ei nu va culege acele bunuri pe care le-a
dosit sau le-a dat la o parte pentru a-l frauda pe celalalt(art. 7o3 C. civ. ). Sau daca avem doi
legatari cu titlu universal, fiecare va fi tinut la acoperirea pasivului in cota de ½ chiar daca unul
dintre ei este beneficiarul unui legat cu sarcina in favoarea unui tert si deci efectiv va primii
mai putin decit celalalt legatar.

410A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1658/1981, in R. R. D. nr. 8/1982, pag.
6o;Trib. municip. Bucuresti, dec. civ. nr. 23o/1977, cit. dupa C. Turianu, Mostenirea si
impartirea ei. Practica juridica adnotata, Editura Fundatiei “Romania de Maine”, Bucuresti,
2oo1, pag.
232.

411A se vedea, Fr. Deak, op. cit. pag. 512.

412A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 613/1961, pag. 198-199.
217

intra vires hereditatis, spre deosebire de acceptarea pura si simpla cind raspunderea
pentru pasiv este ultra vires hereditatis.
Calitatea de mostenitori sezinar sau nesezinar nu are importanta in privinta
suportarii pasivului succesoral, intrucit obligatia de plata a pasivului nu este o
consecinta a sezinei, ci a transmisiunii universale sau cu titlu universal. In consecinta
creditorii pot actiona pentru realizarea creantelor lor nu numai impotriva
mostenitorilor sezinari ci si impotriva celor nesezinari413.
Statul raspunde intotdeauna, in cazul mostenirilor vacante, pentru pasivul
succesoral numai in limita activului mostenirii preluate414
In doctrina si practica judecatoreasca s-au ridicat unele intrebari in legatura cu
modul de realizare practica a principiului diviziunii de drept a pasivului succesoral in
unele situatii speciale. Astfel, in cazul sotului supravietuitor, cand acesta primeste pe
linga cota sa, stabilita de art.1 din Legea nr.319/1944, si bunurile casnice prevazute
de art.5 din aceeasi lege, s-a pus problema daca la divizarea pasivului se va tine
seama si de valoarea acestor bunuri sau nu. Practica judiciara 415, dar si o parte a
doctrinei416a raspuns ca se va tine seama si de valoarea bunurilor pe care sotul
supravietuitor le primeste in baza art. 5 din Legea nr. 319/1944 atunci cind se va
stabili proprotia in care se va suporta pasivul. S-a exprimat insa si o alta parere, pe
care o impartasim si noi, in sensul ca la divizarea pasivului intre mostenitori se au in
vedere, in mod exclusiv, numai partile ereditare pe care, potrivit legii, sotul
supravietuitor le are in concurs cu cele patru clase de mostenitor. Dreptul special al
sotului supravietuitor, reglementat de art. 5 din Legea nr. 319/1944, nu poate fi atins
prin valorificarea creantelor creditorilor. Creantele acestora” urmeaza a fi satisfacute
din restul bunurilor, inclusiv partea sotului supravietutor din aceste bunuri”417.
O alta situatie este aceea in care partea care se cuvine fiecarui mostenitor nu
este stabilita sub forma unei cote parti din mostenire. Astfel, in cazul legatului cu titlu
universal al tutror bunurilor mobile, de pilda, nu se stie din capul locului ce fractiune
reprezinta acestea din intreaga mostenire. In astfel de situatii se impune efectuarea
unui calcul prin care valoarea legatului sa fie raportata la aceea a intregii mosteniri,
pentru a se putea sti ce cota proportionala reprezinta acesta din acea mostenire. Pina
la efectuarea acestul calcul, se admite ca pasivul mostenirii se va divide, proviziriu in
parti virile, adica raportat la numarul mostenitorilor, iar dupa aceea, in masura in care

413A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 267;M. Eliescu, op. cit. pag. 23o, Fr.
Deak, op. cit. pag. 512.
414A se vedea, Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 736/1985, in R. R. D. nr. 3/1986, pag.
77; Trib. municip. Bucuresti, dec. civ. nr. 113o/1992, in Culegere . . . . , pe 1992, pag. 167.
415A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 338/1989, in Dreptul nr. 1-2/1990, pag. 128.

416A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 248.

417Fr. Deak, op. cit. pag. 513. A se vedea si C. Toader, op. cit. pag. 156.
218

calculele valorice se vor definitiva, urmeaza sa se faca desocotirea intre


mostenitori418.
Titlurile executorii obtinute de creditori impotriva defunctului sunt
executorii si impotriva mostenitorilor sai, insa executarea in acest caz nu se poate
face decit dupa 8 zile de la notificarea lor in acest sens (art.78o C. civ.).
Exceptii de la principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral. Regula
diviziunii de drept a pasivului, proportional cu partile ereditare suporta unele exceptii,
ce izvoresc din lege, din vointa lui de cujus, ori din conventia comostenitorilor.
Codul civil prevede in art.1o61 C. civ. ca principiul diviziunii pasivului
succesoral intre mostenitori, asa cum este consacrat in art.1060 C. civ. nu se aplica in
urmatoarele situatii:
a) cand obligatia are ca obiect un lucru cert, mostenitorul posesor este tinut
singur sa o execute, dar are drept de regres impotriva celorlalti mostenitori, asa cum
prevede art.1o61 alin.2 C. civ.
b) cand unul dintre mostenitori este insarcinat singur, prin titlu, cu executarea
obligatiei, acesta poate fi urmarit pentru plata intregului debit (art.1o61 alin.3 C. civ.).
In cazul in care ceilalti mostenitori au fost scutiti de executarea obligatiei de catre de
cujus prin testament, iar prin aceasta s-ar aduce atingere rezervei mostenitorului
insarcinat cu executarea obligatiei, fiind vorba de o liberalitate, ea poate fi supusa
reductiunii pina la limita cotitatii disponibile. In cazul in care insarcinarea unuia
singur dintre mostenitori ar rezulta din titlul creantei incheiat de de cujus cu
creditorul, mostenitorul insarcinat are recurs impotriva celorlalti mostenitori pentru
ceea ce a platit peste partea sa (art.1o61 alin.3 C. civ.) 419. Titlul la care face referire
art.1o61 pct.2 C. civ. poate fi constituit si din conventia comostenitorilor, incheiata
dupa deschiderea mostenirii, in sensul ca pasivul sa fie suportat numai de catre unul
din ei. Creditorii sau legatarii il pot urmari in acest caz pe mostenitorul insarcinat
pentru intreg. Daca ei nu au interes la aceasta, atit in cazul testamentului cit si in
acela al conventiei dintre mostenitori, intrucit ei nu au consimtit, pot urmari pe toti
mostenitorii potrivit regulei diviziunii legale a pasivului420.
c) cand obligatia este indivizibila, fie prin natura ei, fie prin vointa partilor
contractante, oricare dintre mostenitori poate fi urmarit pentru intreg, iar acesta are
recurs impotriva celorlalti mostenitori (art.1o61 alin.1 pct.3, 1o61 alin.3 teza a II-a,
art.1o63 si art.1o65 C. civ.).
d) cand unul dintre mosteenitori primeste un imobil ipotecat, intrucit ipoteca
este indivizibila, potrivit art.893, 896 si 9o2 alin.2 C. civ. creditorii sau legatarii
particulari il vor putea urmari pe acest mostenitor pentru intreg, dar numai pina la

418A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 298;M. Eliescu, op. cit. pag. 231;D.
Chirica op. cit. , pag. 248;Fr. Deak, op. cit. pag. 513.
419A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1658/1981, in R. R. D. nr. 8/1982, pag. 6o;Fr.
Deak, op. cit. pag. 514.
420A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 232-233.
219

concurenta valorii imobilului (art.9o2 alin.2 C. civ.)421. Pentru ceea ce depaseste


aceasta valoare obligatia se divide potrivit regulei generale, iar pentru ceea ce a platit
singur mostenitorul detinator al imobilului are recurs impotriva celorlalti mostenitori.
e) desi neacceptata de toti autorii422, in practica se mai recunoaste o exceptie,
neprevazuta de lege, si anume nedivizarea pasivului pe durata cit se mentine starea de
indiviziune intre comostenitori. Exceptia se fundamenteaza pe aceea ca gajul general
al creditorilor asupra bunurilor succesorale este indivizibil cit timp dureaza starea de
indiviziune succesorala. Asa fiind, creditorii mostenirii pot urmari bunurile
succesorale pentru intreaga datorie, fara sa suporte riscul insolvabilitatii unora dintre
mostenitori, prin diviziunea de drept a pasivului 423.
Regularizarea platii pasivului intre mostenitori. S-a dovedit in practica ca
exista situatii in care plata pasivului, in totalitate sau in parte, se face de catre terti
care nu au calitatea de mostenitori si deci nu sunt tinuti la aceasta, sau unii dintre
mostenitori platesc peste partea care li se cuvine.
In cazul in care plata pasivului s-a facut de catre un tert din eroare, solvens-ul
are doua posibilitati. Poate sa ceara, potrivit art.993 C. civ., restituirea platii
nedatorate de la creditorul pe care l-a platit, sau poate, prin actio de in rem verso, sa
se indrepte impotriva mostenitorilor tinuti la plata, in temeiul imbogatirii fara just
temei. In ambele situatii actiunea este considerata personala si deci supusa
prescriptiei de 3 ani424.
In ipoteza in care tertul a platit in mod voluntar pasivul succesiunii, dar fara
intentia de a gratifica pe mostenitorii tinuti la plata, el are dreptul la a pretinde
despagubiri in temeiul gestiunii de afaceri, potrivit art.987 C. civ.)425.
Mostenitorul care, desi tinut la plata pasivului potrivit partii sale ereditare, a
platit, din eroare, peste partea ce i se cuvine, are dreptul la restituirea a ceea ce a
platit peste partea sa, la fel ca si tertul strain de mostenire, la care ne-am referit mai
sus. Daca comostenitorul a platit in mod voluntar peste partea lui din pasiv, se poate
indrepta impotriva celorlalti comostenitori, fie in temeiul gestiunii de afaceri, fie al
subrogatiei legale reglementata de art.11o8 pct.4 C. civ., iar daca a platit dupa
sistarea starii de indiviziune poate uza de actiunea in garantia impartelii, potrivit

421Solutia este aceeasi in cazul oricarei alte garantii reale. A se vedea, M. B. Cantacuzino,
op. cit. pag. 299.

422A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 249.

423A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 231;St. Carpenaru, op. cit. pag. 533-534;Fr. Deak,
op. cit. pag. 515-516.

424A se vedea, Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 128/1988, in R. R. D. nr. 7/1988, pag.
57.

425A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 25o.


220

art.787 C. civ.
In cazul in care comostenitorul a platit peste partea sa ca urmare a faptului ca
obligatia era, de pilda, idivizibila sau garantata cu ipoteca etc. situatii de exceptie
cind acest lucru se impune, el are la dispozitie o actiune recursorie impotriva
celorlalti mostenitori, fundamentata pe subrogatia legala prevazut de art.11o8 pct.3 C.
civ., dar nu poate pretinde de la fiecare peste partea sa contributiva (art.778 C. civ. si
art.1o53 C. civ.). Asadar, in toate cazurile actiunea este divizibila, cu toate ca creanta
creditorului platit poate sa fie indivizibila. In caz de insolvabilitate, partea
mostenitorilor insolvabili se divide intre ceilalti mostenitori, inclusiv mostenitorul
solvens, proportional cu partile lor ereditare (art.779 C. civ.). Actiunea este
considerata ca avind carcater personal, fiind, asadar, prescriptibila in termenul
general de precsiptie de 3 ani, dar posesia bunurilor din partea mostenitorului care a
platit intrerupe curgerea termenului de prescriptie426.
Separatia de patrimonii. Confuziunea patrimobiului succesoral cu cele ale
mostenitorilor este impiedicata, in primul rind, prin acceptarea mostenirii sub
beneficiu de inventar, modalitate prin care succesorii isi pun la adapost propriul
patrimoniu atunci cind exista indicii ca patrimoniul succesoral este insolvabil.
Simetric invers, creditorii succesiunii, atunci cind patrimoniul succesoral este
solvabil, pot obtine separatia de patrimoniul succesorilor pentru a-l pune la adapost
de patrimoniul insovabil al acestora. Oricare mostenitor al succesiunii poate cere si
obtine, potrivit art.781 C. civ., separatia de patrimonii, pastrind astfel patrimoniul
succesoral ca gaj general al creditorilor succesiunii, pentru a nu veni in concurs cu
creditorii persoanli ai mostenitorilor. Separatia de patrimonii este, asadar, in
privilegiu, sau un beneficiu individual al oricarui creditor sau legatar cu titlu
426A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 5o3/1987, in R. R. D. nr.
12/1987, pag. 72;Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 128/1988, in R. R. D. nr. 7/1988, pag. 57.
A. Ivanov, loc. cit. supra;I. A. Man, loc. cit. supra. Practica judiciara anterioara, chiar a
instantei supreme, a fost insa in sensul ca lichidarea cheltuielilor de inmomintare intre
mostenitori, facindu-se in cadrul actiunii de parjaj, este imprescriptibila de vreme ce si actiunea
de imparteala este imprescriptibila. A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1699/1972, in R.
R. D. nr. 4/1973, pag. 176. Cu privire la impozitele si taxele platite de catre un comostenitor
pentru bunurile succesorale a se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 111/1978, in C. D. 1978,
pag. 123-127 ssi dec. nr. 129/1983, in C. D. 1983, pag. 8o-82. Solutia prescriptibilitatii
actiunilor in regres, indiferent din ce categorie fac parte, fie ca au fost exercitate deodata cu
actiunea in imparteala fie separat, a fost argumentata cu aceea ca regulile de fond ale
prescriptiei trebuie aplicate in functie de natura dreptului si de carcaterul actiunii si nu de
cadrul procesual in care dreptul este valorificat. Desi argumentele de natura strict juridica
justifica, in buna masura, aceste din urma solutii ale practicii judiciare, credem ca practica
anterioara este de preferat, intrucit argumentul adus atunci in sensul ca lichidarea activului si
pasivului succesoral are loc concomitent cu actiunea in imparteala, iar aceasta actiune este
imprescriptibila, sta si azi in picioare si are darul de a nu pune pe mostenitori in situatia de a
exercita prea multe actiuni, cu termene si caractere diferite, cind se poate rezolva totul printr-
una singura.
221

particular, in virtutea caruia are dreptul de a-si realiza creanta din valoarea bunurilor
succesorale, cu preferinta fata de creditorii personali ai mostenitorilor427.
In dreptul nostru, spre deosebire de dreptul roman (separatio bonorum),
separatia de patrimonii nu are caracter colectiv, ci unul individual, in sensul ca poate
fi ceruta de oricare creditor succesoral sau legatar particular, si nu este necesar sa se
realizeze pentru intregul patrimoniu succesoral, ci se poate obtine si in privinta unui
anumit bun din succesiune 428. Potrivit art.781 C. civ. ea se cere contra creditorilor
mostenitorilor, fie a tuturor acestora, fie a creditorilor unuia dintre mostenitori, fie a
unuia dintre creditorii unuia dintre mostenitori.
In schimb, creditorii mostenitorilor, chiar daca ar avea interes, nu pot cere
separatia de patrimonii in contra creditorilor succesiunii (art.784 C. civ.).
Desigur, daca, asa cum am aratat mai sus, acceptarea mostenirii s-a facut sub
beneficiu de inventar, separatia de patrimonii nu mai are nici o ratiune, astfel ca nu
poate fi ceruta.
Conditiile de exercitiu ale separatiei de patrimonii. Privilegiul separatiei de
patrimonii poate fi cerut de oricare creditor al succesiunii, indiferent ca este vorba de
o datorie a defunctului sau de o sarcina succesorala, ca este vorba de un creditor
privilegiat sau chirografar si indiferent ca acea creanta este exigibila sau nu.
Legatarii universali sau cu titlu universal nu pot cere separatia de patrimonii
intrucit, fata de pasivul succesiunii, ei apar ca debitori iar nu creditori. Legatarii cu
titlu particular, al caror obiect este constituit dintr-un drept real asupra unui bun
individual determinat, nu pot invoca beneficiul separatiei de patrimonii, ei fiind
titularii dreptului respectiv din chiar momentul deschiderii succesiunii, fara a fi pusi
in situatia de a suporta concursul creditorilor personali ai mostenitorilor. In schimb,
daca obiectul legatului particular il constituie bunuri de gen sau obligatii de a face sau
a nu face, separatia de patrimonii va putea fi ceruta si de legatarii particulari.
In doctrina, prin interpretarea art.782 C. civ. (ai carui termeni expresi sunt
inexacti intrucit in dreptul nostru, spre deosebire de dreptul roman in care printr-o
fictiune defunctul era considerat debitor, mostenitorii sunt intotdeauna debitori ai
creditorilor succesiunii, astfel incit nu este vorba de o novatiune prin schimbare de
debitor, cum se prevede in textul legal) s-a precizat ca privilegiul separatiei de
patrimonii nu poate fi invocat in cazul in care creditorii succesorali renunta in mod
expres sau tacit la el.429 In privinta mobilelor, prevede art.783 C. civ. separatia de
patrimonii nu poate fi invocata daca au trecut mai mult de 3 ani de la data deschiderii
succesiunii, dreptul fiind in aceste conditii prescris, prezumindu-se ca a operat
confuziunea mobilelor succesorale cu acelea ale mostenitorilor. Chiar daca termenul
de precriptie de 3 ani nu s-a implinit, s-a precizat in doctrina 430, separatia nu poate fi
invocata nici atunci cind, in fapt, confuziunea mobilelor succesorale cu cele ale
427Fr. Deak, op. cit. pag. 519.

428A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 17o;D. Chirica, op. cit. pag. 253.
222

mostenitorilor s-a realizat. Tot art.783 C. civ. prevede ca, in privinta imobilelor,
privilegiul se poate exercita atita timp cit se gasesc in mina mostenitorilor, regula
aplicindu-se, a fortiori si in cazul mobilelor431.
Legiuitorul nu cere forme speciale in ce priveste exercitarea privilegiului, el
putind fi invocat nu numai prin actiune intentata impotriva mostenitorilor, asa cum
rezulta, se pare din art.783 C. civ., ci si pe cale incidenta. Astfel, spre exemplu,
solicitarea inventarierii bunurilor succesorale, luarea de masuri de consevare,
inscrierea in tabloul de ordine al creditorilor in vederea distribuirii pretului, daca
bunul succesoral a fost vindut etc. sunt acte care atesta vointa creditorului de a invoca
privilegiul, astfel ca efectele sale se vor produce, conferindu-i preferinta creditorului
care le-a exercitat, fata de creditorii personali ai mostenitorului. In cazul acceptarii
mostenirii sub beneficiu de inventar, asa cum am aratat, invocarea privilegiului
separatiei nu are sens, dar dorim sa precizam ca, in acest caz, separatia profita
creditorilor succesiunii chiar daca beneficiul de inventar a incetat prin renuntare sau
decadere432.
In privinta imobilelor succesorale, pentru a fi opozabil, privilegiul trebuie sa fie
conservat, prin inscrierea sa potrivit regulilor de publicitate imobiliara, avind rangul
dupa data inregistrarii cererii (art.1743 C. civ., art.21, 27, 61 din Legea nr.7/1996). In
sistemul registrelor de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare, potrivit art.1743 C. civ.
cei care cer separatia de patrimonii isi conserva privilegiul lor asupra imobilelor
succesiunii in fata creditorilor mostenitorilor (chiar si impotriva acelora cu garantii
reale constituite si inscrise anterior) prin inscriptia acestuia in termen de 6 luni de la
data deschiderii mostenirii.
Efectele separatiei de patrimonii. Principalul efect al separatiei de patrimonii
este acela ca in virtutea acestui privilegiu433 creditorii succesorali (inclusiv legatarii
creditori) au dreptul de a fi platiti cu preferinta fata de creditorii personali ai
mostenitorilor din pretul bunurilor succesorale cu privire la care separatia s-a invocat.
In raporturile dintre creditorii succesorali care au cerut separatia si cei care nu
au cerut-o, privilegiul nu aduce nici o modificare. Preferinta pe care acesta o creiaza
opereaza numai fata de creditorii personali ai mostenitorilor si nu fata de ceilalti
creditori succesorali astfel ca, in raporturile dintre creditorii succesiunii va opera

429A se vedea, D. Alexandresco, op. cit. Vol. III, pag. 739-74o;M. B. Cantacuzino, op. cit.
pag. 3o8;M. Eliescu, op. cit. pag. 175. Renuntarea tacita s-ar putea realiza prin:preschimbarea
titlului creantei pe numele mostenitorilor;prelungirea termenului de plata;schimbarea
conditiilor obligatiei initiale;primirea unor garantii de la mostenitori; luarea unei iscriptii
ipotecare asupra imobilelor mostenitorilor;urmarirea averii personale a mostenitorilor;stipularea
solidaritatii contra mostenitorilor etc. A se vedea si D. Chirica, op. cit. pag. 254.
430A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 175-176;D. Chirica, op. cit. pag. 254.

431A se vedea, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 439.

432Fr. Deak, op. cit. pag. 521.


223

dreptul comun, dupa cum sunt creditiori chirografari sau cu garantii reale 434.
Legatarul particular -creditor, care a cerut separatia va fi platit dupa satisfacerea
creditorilor succesiunii potrivit adagiului nemo liberalis nisi liberatus435.
Daca pretul bunurilor succesorale cu privire la care s-a cerut separatia nu vor
acoperi creantele creditorilor succesiunii acestia pot urmari bunurile succesorilor
dupa regulile consacrate privind impartirea pasivului intre mostenitori.

C A P I T O L U L III

TRANSMISIUNEA POSESIUNII MOSTENIRII

Precizari prealabile. Cand se vorbeste de transmisiunea posesiunii mostenirii


se confera notiunii de posesiune o acceptie speciala, caci aici nu este vorba de
stapinirea in fapt a bunurilor succesorale ci de exercitiul drepturilor succesorale care
le privesc. Codul civil reglementeaza deosebit de transmisiunea activului si pasivului
mostenirii transmisiunea posesiunii acesteia. Din acest punct de vedere se face
distinctie intre mostenitorii sezinari adica aceia care au de drept posesiunea
mostenirii, si acestia sunt potrivit art.653 alin.1 C. civ. descendentii si ascendentii, si
mostenitorii nesezinari, care trebuie sa ceara trimiterea in posesiune potrivit art.653
alin.2 C. civ., si acestia sunt mostenitorii legali nesezinari si legatarii care, pentru a
obtine trimiterea in posesiune, trebuie sa ceara predarea legatelor.
Le vom analiza pe rind in cele ce urmeaza.

Sectiunea a I-a. Dobindirea de drept a posesiunii mostenirii de catre


mostenitorii legali sezinari.
Notiunea de sezina si efectele ei. Sezina sau posesiunea de drept a mostenirii
este un beneficiu conferit de legiuitor unor categorii de mostenitori legali ai
defunctului de a exercita actiunile care sanctioneaza drepturile aflate in patrimoniul

433Unii autori considera separatia de patrimonii doar un drept de preferinta si nu un


veritabil privilegiu intrucit creditorii separatisti nu au dreptul de urmarire a bunurilor imobile
succesorale la tertii subdobinditori, ci numai dreptul ca in virtutea subrogatiei reale sa fie
preferati fata de mostenitori la acoperirea creantei lor din pretul vinzarii. A se vedea in acest
sens, D. Alexandresco, op. cit. Vol. III, pag. 751-752;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 3o7-
3o8;I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. pag. 436-437. Alti autori insa, la a caror parere
ne raliem, considera ca separatia de patrimonii este un veritabil privilegiu intrucit creditorii
separatisti au dreptul de a declansa urmarirea in vederea realizarii creantelor lor, nefiind
obligati sa astepte ca alti creditori sa o faca pentru a participa apoi la impartirea pretului. A se
vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 175;D. Chirica, op. cit. pag. 256;Fr. Deak, op. cit.
pag. 522.
434A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 174;D. Chirica, op. cit. pag. 256; Fr. Deak, op. cit.
pag. 522.
435Fr. Deak, loc. cit. supra.
224

succesoral fara a avea nevoie de verificarea si atestarea notariala sau judecatoreasca a


titlului de mostenitor436.
Sezina inseamna posesiunea de drept a mostenirii (art.653 C. civ.). Ea nu se
confunda insa cu posesiunea ceruta de lege pentru a putea uzucapa (art.1846 C. civ.).
Aceasta din urma implica doua elemente indispensabile: Corpus (stapinirea de fapt a
bunului) si animus sibi habendi (intentia de a stapini bunul pentru sine) care nu este
nevoie sa fie prezente in cazul sezinei. Exercitiul actiunilor care privesc bunurile
succesorale se poate realiza fara nici unul din aceste elemente, iar sezinarul poate
actiona si in numele mostenirii nu numai in numele sau de mostenitor 437. Mostenitorul
sezinar are de drept posesiunea mostenirii chiar daca in fapt nu are stapinirea
bunurilor succesorale, acestea fiind posedate de o alta persoana care nu este
mostenitor sezinar sau poate sa nu fie nici macar mostenitor438.
Sezina nu este acelasi lucru nici cu transmisiunea drepturilor succesorale, care
se realizeaza o data cu deschiderea mostenirii indiferent daca mostenitorii sunt sau nu
sezinari. In aceasta ordine de idei, s-a precizat 439 ca posedarea bunurilor succesorale,
chiar inaite de trimiterea in posesia, de catre un mostenitor nesezinar este legitima. In
practica judiciara s-a decis chiar ca mostenitorul nesezinar care stapineste in fapt
bunurile succesorale se va putea apara prin actiunea posesorie (art.674 C. pr. civ. )
impotriva celui sezinar, care prevalindu-se de sezina, ii tulbura posesia 440. Tot astfel
mosteenitorul sezinar nu va putea reclamana, in temeiul sezinei, posesia bunurilor
succesorale stapinite in fapt de ceilalti coindivizari441.
Cit priveste efectele sezinei, precizam ca posesia de drept a mostenirii confera
mostenitorului sezinar urmatoarele drepturi:
-mostenitorul sezinar are dreptul sa stapineasca si sa administreze bunurile
succesorale, fara nici o alta formalitate, adica obtinerea certificatului de mostenitor
eliberat in cadrul procedurii notariale sau a hotariii judecatoresti in cazul procedurii
contencioase.
Daca exista mai multi mostenitori sezinari, fiecare poate exercita posesiunea de
drept a mostenirii, sezina avind, in acest sens, un caracter indivizibil 442. Mostenitorii
sezinari pot percepe fructele naturale si civile la care au dreptul de la data deschiderii

436D. Chirica op. cit. pag. 258.

437A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 6o;D. Chirica, op. cit. pag. 259;Fr. Deak, op. cit.
pag. 524.
438A se vedea, Trib. jud. Cliuj, dec. civ. nr. 49/1978, in R. R. D. nr. 8/1978, pag. 66.

439A se vedea, M. B. Cantacuzino, D. Chirica, op. cit. pag. 259.

440A se vedea, Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 138/1971, in R. R. D. nr.7/1971, pag.
153.

441A se vedea, Trib. jud. Cluj, dec. civ. nr. 138/1971, cit. supra.
225

succesiunii pe cind mostenitorii nesezinari numai de la data trimiterii in posesie.


- mostenitorul sezinar poate exercita toate drepturile si actiunile de natura
patrimoniala dobindite prin mostenire ca actiunea in revendicare, actiunea posesorie,
chiar daca nu exercita in fapt posesiunea imobilului443, actiunea pentru plata pretului
lucrului vindut de catre defunct, actiunea pentru plata chiriei, actiunea in despagubiri
ca urmare unui delict impotriva defunctului etc.444 El poate fi si urmarit de catre
succesiunii fara sa fie nevoie de atestarea prelabila a calitatii de mostenitor. In aceasta
privinta s-a sustinut o prima opinie in doctrina in sensul ca pentru datoriile
succesiunii, creditorii ar putea actiona numai impotriva mostenitorilor sezinari, iar
impotriva celor nesezinari numai dupa trimiterea lor in posesie. 445 Intr-o a doua opnie,
pe care o impartasim si noi, s-a precizat insa judicios ca plata datoriilor succesorale
nu este o consecinta a sezinei ci a transmisiunii pasivului succesoral, care se divide
de drept, asa cum am aratat mai sus, intre comostenitori, o data cu deschiderea
succesiunii proportional cu partea lor ereditara.446 S-a precizat447 ca sezina nu inlatura
diviziunea de drept a pasivului succesoral, ea, se poate spune, ca are caracter
divizibil, fiecare mostenitor sezinar poate actiona si poate fi actionat numai pentru
partea care ii revine din creanta sau din datorie.
Mostenitorii sezinari. Potrivit art.653 alin.1 C. civ., sunt mostenitori sezinari
numai descendentii si ascendentii defunctului, adara numai rudele in linie dreapta,
indiferent daca rudenia este de singe sau civila. Nu are importanta nici gradul de
rudenie si nici clasa de mostenitori din care fac parte si nici faptul ca sunt mostenitori
rezervatari sau nu. Ascendentii ordinari, care sunt bunicii si strabunicii defunctului,
sunt mostenitori sezinari desi fac parte din clasa a III-a de mostenitori, dar nu sunt
rezervatari, pe cind fratii si surorile defunctului si descendentii lor, nu sunt
mostenitori sezinari, desi fac parte din clasa a II-a de mostenitori. Apoi sotul
supravietuitor este mostenitor rezervatar si vine la mostenire in concurs cu toate

442Sunt anumite situatii speciale cind nici mostenitorul sezinar nu poate exercita stapinirea
bunurilor succesorale, de pilda, daca s-au luat masuri speciale de conservare a bunurilor
succesorale, potrivit art. 72-74 din Legea nr. 36/1995. Sau daca este vorba de sume de bani
depuse la CEC sau la o banca, fara clauza testamentara, chiar si mostenitorul sezinar are nevoie,
fie de certificat de mostenitor, fie de hotarire judecatoreasca pentru a-si dovedi calitatea de
mostenitor.

443M. Eliescu, op. cit. pag. 61.

444A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 26o.

445D. Alexandresco, op. cit. vol. III, pag. 58.

446A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 249;I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu,
op. cit. pag. 272, D. Chirica, loc. cit. supra.

447M. Eliescu, op. cit. pag. 93-94.


226

clasele de mostenitori, dar nu este mostenitor sezinar.


Desigur calitatea de sezzinar deriva din aceea de mostenitor cu vocatie
concreta la acea mostenire. Cine este inlaturat de la mostenire de alti mostenitori
dintr-o clasa mai apropiata sau din cadrul aceleasi clase, dar mai apropiat in grad de
rudenie, nu poate fi mostenitor sezinar. Sezina, se poate spune, ca are in acest sens,
un caracter individual, adica nu apartine colectiv tuturor ascendentilor si
descendentilor defunctului. Are si un caracter succesiv, in sensul ca daca un
mostenitor, din rudele in linie dreapta a defunctului, renunta la mostenire sau este
nedemn, calitatea de mostenitor sezinar va reveni mostenitorului subsecvent.
Daca un mostenitor este rezervatar, dar a fost exheredat de catre defunct, el isi
pastreaza calitatea de mostenitor sezinar, caci rezerva i se cuvine oricum.
Enumerarea facuta de legiuitor prin art.653 C. civ. este limitativa si are de
asemenea un carcater imperativ. Testatorul nu poate prin manifestarea sa de vointa sa
inlature de la sezina pe unii mostenitori sau confere sezina altora, impotriva
determinarilor facute de lege si nici nu poate modifica efectele pe care legea le
confera sezinei. Testatorul poate totusi conferi sezina temporara executorului
testamentar, asupra bunurilor mobile din mostenire, potrivit art.911 C. civ., iar in
cazul mostenitorilor nerezervatari, exheredindu-i, in mod indirect le inlatura si
calitatea de mostenitori sezinar. Este cazul, de pilda, al ascendentilor ordinari, care nu
au calitatea de mostenitori rezervatari, dar, cum am aratat, sunt mostenitori sezinari.
Cu tot caracterul imperativ al regulilor ce privesc sezina, se admite ca
mostenitorii sezinari pot renunta la beneficiul ei, fara a renunta la mostenire. 448
Sectiunea a II-a . Dobindirea posesiunii mostenirii de catre mostenitorii
legali nesezinari.
Asa cum rezulta din prevederile art.652 alin.2 C. civ., sunt mostenitori legali
nesezinari, rudele colaterale ale defunctului, adica colateralii privilegiati, colateralii
ordinari, sotul supravietuitor si statul, iar acestia pot intra in posesiunea succesiunii
numai “cu permisiunea justitiei”. In prezent trimiterea in posesia a mostenitorilor
legali nesezinari se realizeaza de catre notarii publici, potrivit procedurii reglementate
de Legea nr.36/1995, care mai este numita si procedura gratioasa sau necontencioasa,
prin eliberarea certificatului de mostenitor sau de vacanta succesorala. Aceasta
procedura se poate realiza numai cind intre comostenitori nu exista neintelegeri, iar
atunci cind acestia isi contesta drepturile, trimiterea in posesia o realizeaza instanta de
judecata.449 In cazul in care anterior, notarul public competent a fost sesizat in
vederea eliberarii certificatului de mostenitor, iar neintelegerile dintre parti s-au ivit in
fata sa, el va suspenda procedura succesorala notariala si va indruma partile sa se

448A se vedea, Mazzeaud, op. cit. pag. 916.

449A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 672/1965, in Repertoriu. . . , pe anii 1952-
1969, pag. 451;Jud. Caracal, sent . civ. nr. 1374/1978, cu Nota de I. P. Cernat, in R. R. D.
nr7/198o, pag. 43-45.
227

adreseze instantei de judecata. Apoi va elibera certificatul de mostenitor pe baza


hotaririi judecatoresti, ramasa definitiva si irevocabila (art.68, 78 si 83 din Legea
nr.36/1995).
Evident, cu prilejul acestsor proceduri se verifica vocatia succesorala concreta
a celor care pretind a fi mostenitori ai defunctului si intinderea drepturilor lor
succesorale.
In vederea dovedirii calitatii de mostenitor pot cere eliberarea certificatului de
mostenitor si mostenitorii sezinari. Dar, s-a precizat in practica judiciara, procedura
succesorala notariala nu este obligatorie intrucit trimiterea in posesia a mostenitorilor
nesezinari poate fi ceruta direct instantei de judecata. 450 Trimiterea in posesie a
mostenitorilor legali nesezinari se realizeaza prin procedurile precizate mai sus chiar
si in ipoteza in care exista un singur mostenitor.
Prin trimterea in posesie se realizeaza efectele pe care le produce sezina in
cazul mostenitorilor legali sezinari, efectele ei producindu-se retroactiv pina la data
deschiderii succesiunii. Pina la trimiterea in posesie, mostenitorii legali nesezinari nu
pot exercita actiunile cu carcater patrimonial ale defunctului si nu pot fi nici urmariti
in calitate de mostenitori, precum nu pot nici administra bunurile succesorale. In
schimb, dobindirea drepturilor care opereaza ope legis nu este conditionata de
trimiterea in posesiunea mostenirii, nici chiar in cazul succesiunii testamentare. S-a
precizat astfel ca mostenitorii nesezinari pot instraina bunurile din succesiune intrucit
exercita un drept propriu si de asemenea pot cere notarului public luarea masurilor de
conservare a patrimoniului succesoral451 si pot exercita actiunea in petitie de ereditate.
Aceasta din urma actiune poate fi exercitata intrucit ea apartine mostenitorilor si nu
defunctului, iar pe de alta parte, scopul ei este tocmai acela de a i se recunoaste
reclamantului calitatea de mostenitor452.
Intrucit trimiterea in posesie are efecte retroactive, de la data deschiderii
succesunii, mostenitorii legali insezinati astfel, au dreptul sa culeaga fructele naturale
si civile de la aceasta data.

Sectiunea a III-a. Predarea legatelor. Fata de prevederile art.653 C. civ. este


evident ca legatarii nu sunt mostenitori sezinari. Se pune, astfel, problema modalitatii
de punere a lor in posesie, cu toate ca, in principiu, ei dobindesc drepturile ce
formeaza obiectul legatelor de la data deschiderii succesiunii. trimiterea in posesie a
legatarilor are loc sub forma predarii legatelor reglementata de art.889, art.891,
art.895 si art.899 alin.2 C. civ.

450 Ibidem.

451Fr. Deak, op. cit. pag. 529.

452A se vedea, M. B. cantacuzino, op. cit. pag. 249-250;M. Eliescu, op. cit. pag.
77;D.Chirica, op. cit. pag. 261-262.
228

Vom analiza pe rand dobindirea posesiei mostenirii de catre legatarii


universali, legatarii cu titlu universal si legatarii cu titlu particular.
Predarea legatelor universale. Legatarii universali, potrivit art.889 C.
civ.,cind testatorul are mostenitori rezervatari, pot cere predarea legatului de la
acestia. Mostenitori rezervatari sunt descendentii, ascendentii privilegiati si sotul
supravietuitor dintre care insa numai descendentii si ascendentii privilegiati sunt si
mostenitori sezinari. Asa fiind, rezervatarii care sunt si sezinari pot fi solicitati sa
predea legatele din momentul deschiderii succesiunii, iar sotul supravietuitor, care nu
este si mostenitor sezinar, numai dupa insezinare. In doctrina s-a precizat ca acesta
din urma nu poate fi tinut la predarea legatelor de la data deschiderii succesiunii ci
numai de la punerea lui in posesie intrucit nu poate transmite ceea ce el insusi nu
are453. Punerea in posesie a sotului supravietuitor si a legatarului universal se poate
realiza, fie prin intermendiul procedurii succesorale notariale(gratioase), fie pe calea
justitiei, in acelasi timp.
Mostenitorii rezervatari tinuti la predarea legatelor o pot face fie de buna voie
la cererea legatarilor, fara nici o alta formalitate, fie pe cale judecataoreasca daca au
aparut neintelegeri intre ei si legatari. Cind legatarul se afla in posesia bunurilor care
formeaza obiectul legatului universal, el poate uza de actiunea in constatare, bazata
pe prevederile art.111 C. pr. civ., iar daca nu se afla in posesia bunurilor va uza de
actiunea in realizare454.
Predarea legatelor, s-a spus455, poate fi acceptata expres sau tacit. Ea are loc
expres prin eliberarea certificatului de mostenitor cu acordul mostenitorilor
rezervatari, iar tacit, prin lasarea legatarului in stapinirea bunurilor, cind acestea se
afla la el. Daca legatarul universal a fost instituit printr-un testament autentic, notarul
competent a instrumenta eliberarea certificatului de mostenitor va cita numai
mostenitorii rezervatari, iar in cazul in care nu exista astfel de mostenitori va cita
numai legatarul. Daca este vorba de un testament olograf sau mistic urmeaza a fi
citati si mostenitorii legali nerezervatari (art.75 alin.2 din Legea nr.36/1995).
Mostenitorii legali nerezervatari, necitati, in cazul testamentului autentic pot, desigur,
ataca prin actiune in justitie testamentul456.
Punerea in posesie a legatarului universal, potrivit regulilor consacrate in
materie trebuie facuta si in ipoteza in care acesta este mostenitor sezinar, intrucit el
pretinde legatul in baza testamentului si nu a legii, iar ca mostenitor testamentar nu

453A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 82;D. Chirica, op. cit. pag. 263.

454A se vedea, Jud. Caracal, sent. civ. nr. 1374/1978, cu Nota de P. Cernat, cit. supra.

455D. Alexandresco, op. cit. Vol. IV, pag. 199-2oo;M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 361;
M. Eliescu, op. cit. pag. 79, D. Chirica, op. cit. pag. 82.
456Fr. Deak, op. cit. pag. 53o.
229

are sezina457.
Legatarii universali au dreptul, potrivit art.89o C. civ., la fructele bunurilor
succesorale numai din ziua in care au cerut punerea lor in posesie, sau din ziua in
care au exercitat posesiunea mostenirii cu acordul mostenitorilor legali. Ei au insa
dreptul la fructe de la deschiderea mostenirii, daca nu exista mostenitori rezervatari
intrucit fructele nu pot fi atribuite mostenitorilor legali nerezervatari, caci ei, prin
ipoteza, au fost exheredati458. Situatia este aceeasi si atunci cind nu exista mostenitori
legali si chiar daca legatarii universali nu au exercitat posesiunea mostenirii de la data
deschiderii mostenirii.
Potrivit art.891 C. civ., in cazul in care nu exista mostenitori rezervatari,
cererea de punere in posesie a legatarului universal se va faca catre notarul public
competent, potrivit Legii nr.36/1995. In caz de neintelegere intre legatarul universal
si mostenitorii nerezervatari ai defunctului exheredati prin testament cererea se va
adresa instantei de judecata.
Predarea legatelor cu titlu universal. Articolul 895 C. civ. reglementeaza
mai multe ipoteze privind predarea legatelor cu titlu universal. Predarea se face, la fel
ca in cazul legatului universal, de buna voie sau, in caz de neintelegere, prin actiune
in justitie.
- Daca exista numai mostenitori rezervatari, legatarul cu titlu particular va cere
punerea in posesie de la acestia;
- Daca nu exista mostenitori rezervatari, cererea se va adresa celorlalti
mostenitori legali, dar dupa punerea lor in posesie;
- Daca exista mostenitori legali din ambele categorii (rezervatari si
nerezervatari) punerea in posesie se va cere de la cei rezervatari, cita vreme ceilalti nu
au fost pusi in posesie, iar daca au fost pusi in posesie se va cere de la acestia din
urma;
- Daca nu exista mostenitori rezervatari, dar exista un legatar universal,
predarea se va cere acestuia, dupa punerea lui in posesie;
- Daca exista atit mostenitori rezervatari cit si un legatar universal, predarea se
va cere acestuia din urma, dupa punerea sa in posesie intrucit plata legatelor se poate
face numai din cotitatea disponibila care, potrivit legii revine legatarului.
Potrivit art.898 C. civ. legatarul cu titlu universal are dreptul la fructe de la data
la care a cerut punerea in posesie sau de la data la care legatul i-a fost predat de buna
voie de catre cei tinuti la executarea acestuia.
Predarea legatelor cu titlu particular. Dreptul legatarului cu titlu particular
asupra lucrului legat se naste din ziua mortii testatorului (art.899 alin.1 C. civ.). El nu
va putea insa intra in posesia lucrului legat decit din ziua in care a cerut in justitie
predarea legatului de la cei tinuti la executare sau i s-a predat legatul de buna voie
457A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 83;D. Chirica, op. cit. pag. 264; Fr. Deak, op. cit.
pag.531.
458M. Eliescu, op. cit. pag. 8o-81.
230

(art.899 alin.2 C. civ.). Punerea in posesia nu mai este necesara in ipoteza in care este
vorba de un legatum liberationis (adica de un legat prin care s-a dispus iertarea
legatarului de o datorie catre defunct) intrucit, in acest caz datoria se stinge de drept
de la data deschiderii succesiunii.
Predarea legatului se va cere de la mosteenitorii legali, sau de la legatarul
universal sau cu titlu universal, dupa caz, iar cind testatorul a insarcinat pe un alt
legatar cu titlu particular cu plata legatului, predarea se va cere de la acesta. In cazul
sumelor de bani depuse la CEC, iar legatarul a fost desemnat prin clauza
testamentara, acesta va putea pretinde sumele aflate in cont din momentul deschiderii
succesiunii459.
Legatarul cu titlu particular nefiind nici succesor universal, nici cu titlu
universal, el nu poate uza de petitia de ereditate si nici de actiunea in imparteala.
Pentru a intra in stapinirea obiectului legatului are la indemina mai mute actiuni,
functie de natura dreptului care formeaza obiectul legatului si uneori de faptul daca
bunul se afla in posesia sa sau nu.
a) Daca, de pilda, legatarul se afla in posesia bunului ce formeaza obiectul
legatului, dar i se contesta dreptul, el are la indemina actiunea in constatare,
reglemenatata de art.111 C. pr. civ.
b) Daca obiectul legatului este un drept real asupra unui lucru individual
determinat legatarul se poate indrepta impotriva detinatorului bunului, potrivit art.899
alin.1 C. civ., prin actiunea reala in revendicare, in cazul in care este vorba de un
drept de proprietate si prin actiunea confesorie, daca este vorba de un alt drept real.
c) Daca obiectul legatului este format dintr-un drept de creanta, legatarul poate
obtine legatul printr-o actiune personala intemeiata pe testament (art.902 alin. 1 C.
civ.), care este prescriptibila in termenul general de prescriptie. Actiunea este
divizibila, proportional cu partile ereditare ale mostenitorilor universali sau cu titlu
iniversal impotriva carora legatarul s-a indreptat. Riscul insolvabilitatii unuia sau
altuia dintre mostenitori va fi suportat in atare ipoteza de catre legatar. Impartirea
creantei intre debitori nu are loc atunci cind creanta este indivizibila prin natura sa
sau prin dispozitia testatorului. Testatorul mai poate dispune solidaritatea obligatiei
succesorilor in executarea obligatiei (art.1o41 C. civ.)460 sau poate insarcina cu plata
obligatiei numai pe unul dintre ei. Actiunea se va indrepta impotriva tertului debitor
in cazul in care obiectul legatului este format din creanta testataorului impotriva
acestuia (legatum nominis )461. In cazul indivizibilitatii obiectului legatului, actiunea

459Fr. Deak, op. cit. pag. 532.

460Art. 1o41 C. civ. cere stipularea expresa a solidaritatii in materia conventiilor, dar
doctrina a admis ca aceste prevederi au aplicabilitate si in cazul actelor unilaterale. A se vedea
in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 85-86.

461Fr. Deak, op. cit. pag. 532.


231

se poate indrepta pentru intreg impotriva oricaruia dintre debitori, iar debitorul
solvens se va putea indrepta, prin actiunea recursorie, impotriva celorlalti debitori.
d) Daca obiectul legatului cu titlu particular este o suma de bani, pentru
garantarea executarii legatului, legatarul poate uza de actiunea ipotecara intemeiata
pe art.9o2 alin.2 C. civ. Aceasta ipoteca este supusa principiilor publicitatii si
specialitatii si confera legatarului dreptul de urmarire si de preferinta asupra
imobilelor ereditare cu privire la care legatarul a luat inscriptie462. Ba mai mult,
legatarul poate sa ceara plata intregii sale creante de la succesorul in lotul caruia a
fost cuprins imobilul privitor la care s-a luat inscriptia ipotecara, solutie consacrata
expres de art. 9o2 alin. 2 C. civ. , dar criticata pe buna dreptate in doctrina. In adevar
ipoteca legatarilor nu vine sa garanteze o creanta unitara impotriva defunctului, ci una
impotriva mostenitorilor, care se naste divizata, astfel ca intinderea garanatiei
depaseste dreptul garantat463.
Desi legatarul cu titlu particular nu este tinut de plata pasivului mostenirii, el
nu poate cere predarea legatului pina la achitarea integrala a datoriilor succesorale,
chiar chirografare, facindu-se aplicarea principiului nemo liberalis nisi liberatus.
Creditorii succcesiunii au preferinta fata de legatarul singular 464. Daca este vorba de
mostenitori rezervatari si acestia apreciaza ca li s-a incalcat rezerva succesorala ei pot
cere reductiunea legatului in limitele cotitatii disponibile465.
Legatarii cu titlu particular au dreptul la predarea bunurilor ce formeaza
obiectul legatelor in natura impreuna cu accesoriile acestora (art.9o3 C. civ.). In
aceasta ordine de idei s-a precizat in doctrina ca starea bunului trebuie sa fie aceea
din momentul mortii testatorului. Legatarul are dreptul la imbunatatirile si adausurile
facute inainte de moartea testatorului, precum va trebui sa suporte si stricaciunile
suferite de bun inainte de aceasta data (art.9o3-9o4 C. civ.). Debitorii predarii vor
raspunde de degradarile suferite de lucru din culpa lor, dar pot pretinde sa li se
intoarca cheltuielile necesare si utile facute cu acel bun.466
Legatarul cu titlu particular este indeptatit la fructele bunului legat din ziua
cererii de punere in posesie sau din ziua in care, de buna voie, i s-a predat acel bun
(art.899 alin.1 C. civ.). In mod exceptional el este indreptatit la fructe de la data
deschiderii mostenirii, cind testatorul a dispus in mod expres aceasta sau cind legatul
are ca obiect o renta viagera sau o pensie alimetara (art.9oo C. civ.).

462M. Eliescu, op. cit. pag. 86; D. Chirica, op. cit. pag. 266.

463M. Eliescu, loc. cit. supra.

464A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1192/1957, in Repertoriu. . . , pe anii 1952-
1969, pag. 443.

465A se vedea. Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1393/1978, in C. D. 1978, pag. 129-131.

466Pentru amanunte a se vedea, M. Eliescu, loc. cit. supra.


232

C A P I T O L U L IV

PETITIADEEREDITATE

Sectiunea a I-a. Notiune. Deosebirea de alte actiuni. Desi nereglementata de


legiuitor, petitia de ereditate este unanim recunoscuta atit de practica judecatoreasca
cit si de doctrina. Ea a fost, cum s-a spus, ”pe de-a-ntregul modelata prin hotaririle
tribunalelor”467, avind menirea de a limpezi situatii cind mai multe persoane isi
dispunta calitatea de mostenitor cu privire la aceleasi bunuri. Exista, in adevar,
situatii cind bunurile succesorale, in intregime sau in parte, sunt stapinite de persoane
a caror calitate de mostenitori este contestata de altele, care pretind, ele insele, a avea
calitatea de adevarati mostenitori, universali sau cu titlu universal. Mijlocul juridic
prin care persoanele care pretind a avea titlul de mostenitor si, pe cale de consecinta,
a intra in posesia bunurilor succesorale este actiunea in petitie de ereditate (petitio
hereditatis). Asadar, petitia de ereditate presupune intotdeauna contestarea titlului de
mostenitor, universal sau cu titlu universal, fiecare din partile din proces pretinzind ca
este adevaratul mostenitor, temei care -i confera dreptul la bunurile litigioase pe care
una din parti le are in stapinire.468
Petitia de ereditate este, asadar, actiunea prin care un succesor cere in justitie
sa i se recunoasca titlul de mostenitor universal sau cu titlu universal, ori de donatar
de bunuri viitoare, in temeiul caruia pretinde sa i se predea bunurile succesorale
detinute de alta persoana in virtutea unui titlu aparent de mostenitor.
Cu prilejul petitiei de ereditate, dusputindu-se titlul de mostenitor, este
indiferent faptul ca este vorba de cel de mostenitor legal, legatar sau donatar de
bunuri viitoare, universal sau cu titlu universal sau ca piritul detine toate bunurile
succesiunii sau numai o parte a acestora, sau chiar un bun singular.
Legatarii cu titlu particular al caror titlu de msotenitor este contestat nu pot
folosi actiunea in petitie de ereditate. Ei, neavind pretentii asupra universalitatii
succesorale isi pot valorifica drepturile, fie prin actiunea in revendicare sau
confesorie, daca dreptul dobindit este un drept real, fie pritr-o actiune personala, daca
legatul priveste un drept de creanta.
Dupa cum se poate vedea din cele de mai sus, actiunea in petitie de ereditate se
aseamana cu alte actiuni, cum ar fi actiunea in revendicare, actiunea personala prin
care se cere plata unei datorii a piritului catre succesiune, sau cu atiunea in
imparteala. Intrucit ea nu se confunda cu acestea, se impune decelarea elementelor
specifice fiecareia pentru a le putea deosebi.
Petitia de ereditate se aseamana cu actiunea in revendicare prin finalitatea pe
467M. Eliescu, op. cit. pag. 188.

468A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1o5/1969, in C. D. 1969, pag. 16o.
233

care o urmaresc ambele, adica recunoasterea dreptului de proprietate asupra unor


bunuri litigioase. Dar se deosebeste de aceasta prin aceea ca la petitia de eredinate se
contesta titlul de mostenitor care da indreptatire la detentia bunurilor. Daca acest titlu
nu este contestat, ci se contesta numai faptul ca bunurile pe care piritul le detine ar
apartine succesiunii, actiunea nu mai este o petitie de ereditate ci una in
revendicare.469
Daca nu se contesta calitatea de mostenitor a reclamantului, dar se contesta
titlul de creditor al defunctului, mostenitorul nu va uza de petitia de ereditate, al carei
specific, cum am spus, este tocmai contestarea titlului de mostenitor, ci de actiunea
personala a defunctului in executarea creantei mostenite de la acesta.
In fine, actiunea in petitie de ereditate se deosebeste si de actiunea in
imparteala intrucit in cadrul acesteia din urma nu se contesta nici titlul de mostenitor
si nici cota care se cuvine fiecaruia, ci se urmareste numai determinarea concreta a
acestei cote din bunurile succesorale.470
Mai precizam ca uneori se intenteaza si o actiune in constatarea calitatii de
mostenitor, in conditiile art.111 C. pr. civ., care de asemenea nu trebuie confundata
cu actiunea in petitie de ereditate. Prin aceasta actiune, daca se justifica un interes
legitim, nu se cere predarea bunurilor succesiunii catre reclamantul care se pretinde a
fi mostenitor, ca la petitia de ereditate, ci numai constatarea ca acesta are titlu de
mostenitor al defunctului.471

Sectiunea a II-a . Caracterele juridice ale actiunii. In doctrina nu exista


unitate de vederi cel putin in privinta citorva din caracterele juridice ale acestei atiuni.
a) In primul rind, se sustine de catre majoritatea autorilor472 ca actiunea este
una reala intrucit mostenitorul apare, in sens larg, ca un adevarat proprietar al
succesiunii deschise473 si de asemenea prin scopul ei care este deposedarea
mostenitorului aparent de bunurile succesorale . Creantele din masa succesorala sunt
vizate ca o valoare patrimoniala si nu ca un raport juridic ce se valorifica impotriva
debitorului474. Dar s-a mai sustinut si ca actiunea ar avea un caracter personal intrucit,
in primul rind, in cadrul ei se discuta care dintre partile din proces are calitatea de

469A se vedea, Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 786/1986, in R. R. D. nr. 5/1987, pag.
7o.

470A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 189.

471A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1o51/1969, in C. D. 1969, pag. 16o.

472A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 27o;C. Statescu, op. cit. pag. 227;D.
Chirica, op. cit. pag. 268;St. Carpenaru, op. cit. pag. 513;D. Macovei, op. cit. pag. 16o.
473C. Statescu, loc. cit. supra.

474Fr. Deak, op. cit. pag. 536.


234

mostenitor si nu aceea de proprietar al bunurilor detinute de catre pirit.475


Alti autori au conchis ca natura juridica a actiunii ar fi variabila in functie de
natura lasamntului succesoral, care poate cuprinde drepturi reale, dar si drepturi de
creanta sau drepturi izvorite din creiatia intelectuala si, in fine, s-a mai sustinut si
caracterul mixt al actiunii. Acesta ar fi conferit atit de natura complexa a lasamintului
succesoral cit si de faptul ca obiectul litigiului este calitatea de succesor universal sau
cu titlu universal, pe care ambele parti o revendica.476
In adevar, a transa chestiunea intr-un sens sau altul este greu, dar credem ca,
dind prevalenta finalitatii acestei actiuni, care pe baza recunoasterii de catre instanta a
calitatii de mostenitor a uneia sau alteia dintre parti, urmareste dobindirea bunurilor
succesorale de la un aparent mostenitor de catre mostenitorul adevarat, se poate
sustine ca actiunea in petitie de ereditate este o actiune reala.477
b) Petitia de ereditate este o actiune divizibila astfel ca, pe de o parte, daca sunt
mai multi mostenitori, fiecare lucreaza pentru sine neputindu-i reprezenta pe ceilalti,
iar pe de alta parte, daca exista mai multi detinatori de bunuri de la care acestea se
pretind, actiunea se va porni impotriva fiecaruia in parte, iar hotarirea este opozabila
numai partilor din proces.
c) Actiunea este imprescriptibila. Si in legatura cu prescriptibilitatea actiunii in
petitie de ereditate s-au nascut discutii in doctrina 478, pe care nu dorim sa le reluam 479,
sustinind insa ca de vreme ce obiectul ei este format din constatarea calitatii de
mostenitor si predarea drept consecinta a bunurilor succesorale, iar ambele actiuni, in
constatare si in revendicare, sunt impresciptibile pe cale extinctiva, se impune sa -i
acordam acelasi carcater si petitiei de ereditate480. Acceptarea in termenul de 6 luni,
prevazut de art.7oo C. civ., a mostenirii este o chestiune prealabila, care odata facuta
duce la consecinta imprescriptibilitatii pe cale extinctiva a calitatii de mostenitor si a
aceleia de proprietar al bunurilor succesorale. Evident, mostenitorul aparent poate
invoca dobindirea dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale imobiliare
prin uzucapiune, sau asupra celor mobiliare prin posesia de buna credinta, potrivit
475A se vedea pentru amanuntele discutiei, M. Eliescu, op. cit. pag. 19o.

476M. Eliescu, loc. cit.

477S-a afirmat, de altfel, ca indiferent de calificarea juridica a acestei actiuni competenta ei


de solutionare apartine potrivit art. 14 C. pr. civ. instantei de la locul deschiderii mostenirii. (A
se vedea, M. Eliescu, loc. cit. ;Fr. Deak, loc. cit. ). Nu mai putin trebuie observat ca
determinarea caracterului acestei actiuni are importanta, asa cum vom vedea, si din perspectiva
prescriptibilitatii actiunii.

478A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 191;Camelia Toader, L. Stanciulescu, R. Popescu,
Veronica Stoica, op. cit. pag. 163;Fr. Deak, op. cit. pag. 537.
479S-a sustinut ca actiunea este prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani .

480A se vedea, in acelasi sens, D. Chirica, op. cit. pag. 269.


235

art.19o9 C. civ. In cazul creantelor succesorale mostenitorul aparent si tertii debitori


pot invoca prescriptia extinctiva a dreptului de a cere obligarea lor la plata prin
hotarire judecatoreasca, daca sunt intrunite conditiile legale in acest sens 481.

Sectiunea a III-a. Dovada calitatii de mostenitor. Intrucit, asa cum am aratat,


in cadrul actiunii in petitie de ereditate, chestiunea disputata este aceea a titlului de
mostenitor se pune problema dovedirii calitatii de mostenitor legal, legatar universal
sau cu titlu universal. Pe baza probelor administrate instanta de judecata va trebui sa
determine care titlu este preferabil si in functie de aceasta cine este adevaratul
mostenitor caruia i se cuvin bunurile succesorale, in totalitate sau in parte, dupa
intinderea vocatiei la mostenire a uneia sau alteia dintre partile litigante. Aceasta
dovada se face, in primul rind, dar nu exclusiv, prin certificatul de mostenitor sau
certificatul de calitate de mostenitor.
Certificatul de mostenitor se elibereaza ca urmare a consensului dintre
mostenitori, de catre notarul public competent, potrivit prevederilor Legii nr.36/1995,
in cadrul procedurii necontecioase (gratioase). In cazul in care nu exista consens intre
mostenitori notarul nu poate elibera certificatul de mostenitor, iar drepturile asupra
mostenirii se vor determina de catre instanta de judecata intr-o procedura
contencioasa in care, printre altele, se va pune probelema dovedirii calitatii de
mostenitor a celor care pretind unele drepturi cu privire la patrimoniul defunctului.
Certificatul de mostenitor, care se elibereaza pe baza incheierii finale, potrivit
art.83 din Legea nr.36/1995, in termen de 2o de zile de la data emiterii ei, cuprinde
datele celui ce lasa mostenirea, compunerea masei succesorale, numarul si calitatea
mostenitorilor, cotele ce se cuvin mostenitorilor universali sau cu titlu universal, iar
in cazul legatarilor particulari, bunurile ce li se cuvin acestora. Potrivit art.83 alin.2
din Legea nr.36/1995, fiecaruia dintre mostenitori i se elibereaza cite in exemplar al
certificatului de mostenitor, dupa achitarea taxelor succesorale si a onorariului
cuvenit notarului public.
De regula se emite un singur certificat de mostenitor (art.86 alin.1 din Legea
nr.36/1995), dar legea permite, in anumite situatii de exceptie, intocmirea unui nou
certificat de mostenitor sau a unui certificat suplimentar (art.86 alin.2 din Legea
nr.36/1995)482, caci simpla omisiune a unor bunri care fac parte din masa succesorala
nu atrage nulitatea certificatului de mostenitor emis 483. Dimpotriva omisiunea poate fi
remediata, cu acordul tuturor mostenitorilor, iar notarul public va completa incheierea
finala cu bunurile omise si va elibera un certificat suplimentar de mostenitor 484.
Desigur oricare dintre mostenitori se poate adresa, in astfel de situatii, direct instantei
de judecata cerind sa se constate omisiunea, iar prin hotarirea ce se va pronunta sa se

481D. Chirica, loc. cit.

482A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1758/1983, in R. R. D. nr. 7/1984, pag. 61.
236

includa in masa succesorala si bunurile omise485.

483A se vedea in acest sens:R. Petrescu, Aspecte din practica judiciara in legatura cu
anularea certificatului de mostenitor, in R. R. D. nr. 9/1975, Pag. 36-42;G. Pop, Consideratii
critice in legatura cu anularea partiala a unui certificat de mostenitor, in R. R. D. nr. 11/1968,
pag. 71-75;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 79o/199o, in Dreptul nr. 1/1991, pag. 69. Uneori in
practica judiciara s-a sustinut si opinia gresita ca”. . . dupa eliberarea certificatului de
mostenitor nu se poate elibera alt certificat, cei care au pretentia la mostenire ori au fost
prejudiciati in alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere in justitie, . . . . ,
anularea certificatului si stabilirea drepturilor lor, dupa care notarul va elibera alt certificat de
mostenitor pe baza hotaririi judecatoresti”. A se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec.
nr. 1255/1982, in R. R. D. nr. 8/1983, pag. 59.
484A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 622/1973, in Rpertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 21o.

485 A se vedea, C. S. J. completul de 7 judecatori, dec. nr. 7/1993, in Buletinul C. S. J. ,


1993, pag. 11;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 79o/1990, cit. supra. Printr- o astfel de actiune nu se
tinde la anularea certificatului de mostenitor care a avut la baza conventia partilor ci doar a se
constata omisiunea lor de la data acelei conventii. A se vedea in acest sens:Trib. Supr. sect. civ.
dec. nr. 788/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 21o, dec. nr. 1239/1972, in
Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 21o. S-a decis ca si organul financiar are calitatea de a
solicita notarului eliberarea unui supliment de certficat de mostenitor in ipoteza in care
mostenitorii, altii decit statul, nu declara toate bunurile succesiunii, pentru a se incasa de la
mostenitori taxa succesorala corespunzatoare. A se vedea, in acest sens, Trib. jud. Ialomita,
dec. nr. 522/1989, cu Note de I. Laurentiu Dan si II B. Patrascu, H. Vitzman, in Dreptul nr.
4/199o, pag. 54-59.
237

Daca prin testament s-a instituit si un executor testamentar, potrivit art.83


alin.3 din Legea nr.36/1995, se va elibera un certificat care sa cconstate aceasta
calitate.
Certificatul de calitate de mostenitor se emite in ipotexa in care nu s-a facut
dovada existentei unor bunuri in patrimoniul defunctului sau cind stabilirea acestora
ar necesita operatiuni de durata, iar mostenitorii solicita eliberarea unu astfel de
ceritificat care atesta numai calitatea lor de mostenitori (art.84 din Legea nr.36/1995).
Puterea doveditoare a certificatului de mostenitor si posibilitatea anularii
lui. Certificatul de mostenitor, pana la anularea sa prin hotarire judecatoreasca, face
dovada deplina cu privire la calitatea de mostenitor, cu privire la cota sau bunurile ce
se cuvin fiecaruia dintre mostenitori in parte (art.88 alin.1, fraza a II-a din Legea
nr.36/1995.)486. Potrivit insa prevederilor art.88 alin.1, fraza a I-a din Legea
nr.36/1995, cei care se considera vatamati in drepturile lor, prin emiterea lui, vor
putea cere instantei de judecata anularea acestuia si stabilirea calitatii de mostenitor si
a drepturilor cuvenite celui care intenteaza actiunea.
In aceasta privinta se face distinctia intre ipoteza in care partea care cere
anularea certificatului de mostenitor a participat la procedura succesorala notariala,
consimtind la eliberarea lui, sau este vorba de un tert care nu si-a exprimat acordul in
nici un fel in aceasta privinta. Intre cei care au consimtit in fata notarului la eliberarea
certificatului de mostenitor acesta are valoarea probanta a unei conventii, potrivit
art.969 C. civ., astfel ca ei pot cere anularea acestuia numai pentru vicii de
consimtamint487 sau incapacitate, sau pot invoca motive de nulitate absoluta potrivit
dreptului comun488, ca de pilda, frauda la lege, cauza ilicita sau imorala etc. Fata de
terti insa, certificatul de mostenitor, fiind un res inter alios acta, mentiunile din
cuprinsul sau vor putea fi combatute prin orice mijloace de proba.489
Certificatul de mostenitor nu poate fi opus tertilor ca instrument de dovada
absoluta, el neconstituind un titlu de proprietate, caci el nu poate fi considerat ca o
dovada ca bunurile aflate in patrimoniul defunctului au fost prioprietatea acestuia care

486A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. 2588/1973, in R. R. D. nr. 7/1974, pag. 59, dec. nr.
968/1985, in C. D. 1985, pag. 9o-91.
487A se vedea R. Petrescu, loc. cit. supra;I. Spirescu, I. Mihalache, Anularea certificatului
de mostenitor la cererea partilor prezente la dezbaterea succesorala in fata notarului notarului
de stat, in R. R. D. nr. 6/1981, pag. 36-37;Trib. Supr. colciv. dec. nr. 1827/1955, in C. D. 1955,
Vol. I, pag. 194-195;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 514/1972, in C. D. 1972, pag. 164-167, dec.
nr. 1o62/1072, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-1975, pag. 2o9-21o, dec. nr. 2o82/1973, in R. R.
D. nr. 7/1974, pag. 59, dec. nr. 2588/1973, in R. R. D. nr. 7/1974, pag. 59, dec. nr. 624/1978,
in R. R. D. Nr. 11/1978, pag. 59;C. S. J. sect. civ. dec. nr. 79o/199o, in Dreptul nr. 1/1991,
pag. 69, dec. nr. 232/1992, in Probleme de drept din deciziile C. S. J. , 199o-1992, pag. 137-
138
488A se vedea, D. Chirica, op. cit. pag. 285;Fr. Deak, op. cit. pag. 538;C. S. J. sect. civ.
dec. Nr. 459/1993, in Buletinul C. S. J. , 1993, pag. 28.
238

s-au transmis apoi, prin efectul mostenirii, in patrimoniul succesorului 490. Notarul nu
are chemarea sa ateste calitatea de proprietar a defunctului, ci numai calitatea de
mostenitor si intinderea drepturilor succesorale ale fiecarui mostenitor491.
Cu toate acestea, s-a subliniat in doctrina, puterea doveditoare a certificatului
de mostenitor nu trebuie minimalizata nici in raport cu terii492. El cuprinde totusi
mentiuni rezultate din verificarile intreprinse de notarul public, potrivit art.77 alin.1
din Legea nr.36/1995, si este un mijloc de dovada a dobindirii drepturilor pe cale de
mostenire de catre persoanele determinate ca fiind mostenitorii defunctului, chiar fata
de terti493. Constatarile proprii ale notarului public, ca agent instrumentator, precum si
data si locul intocmirii inscrisului, prezenta partilor, consemnarea corecta a
declaratiilor facute sau constatarea unui fapt care s-a petrecut in prezenta notarului,
fac dovada pina la inscrierea in fals. In schimb declaratiile partilor consemnate numai
de catre notar, fara a fi controlate de acesta, fac dovada pina la proba contrara 494. Pe
baza certificatului de mostenitor se fac inscrierile in cartea funciara a drepturilor reale
dobindite prin mostenire495, pot fi pretinse sumele depuse de defunct la unitati bancare
489Prin terti trebuie sa intelegem persoanele care nu invoca nici un drept cu privire la
mostenirea defunctului, dar au fost prejudiciati in orice mod prin eliberarea certificatului de
mostenitor, precum si mostenitorii care nu au fost convocati in fata notarului cu prilejul
eliberarii certificatului de mostenitor. A se vedea in acest sens, A. Hilsenrad, Nota critica la
dec. civ. nr. 5o87/1956 a Trib. reg. Cluj, in J. N. nr. 3/1957, pag. 523;C. Linczmayer, Nota la
dec. civ. nr. 4927/1957 a trib. reg. Cluj, in L. P. nr. 11/1958, pag. 122. Citarea la notar prin
incalcarea regulilor procedurale, ca de pilda, succesibilul este citat de la domiciliul sau cu toate
ca el se afla in executarea unei pedepse privative de libertate, echivaleaza cu omiterea de la
imparteala, astfel ca actiunea in anularea certificatului de mostenitor este admisibila. A se
vedea in acest sens, Trib. jud. Galati, dec. nr. 312/1971, in R. R. D. nr. 11/1971, pag. 145.
490A se vedea, C. S. J. sect. civ. dec. nr. 459/1993, in Buletinul C. S. J. 1993, pag. 28

491A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 182-183.

492Fr. Deak, op. cit. pag. 539.

493D. Chirica, op. cit. pag. 284.

494A se vedea C. S. J. sect. civ. dec. nr. 2468/1992, in Dreptul nr. 1o-11/1993, pag. 177.
Pentru amanunte a se vedea si:T. Popescu, Caracterul procedurii succesorale notariale si
problemele legate de natura juridica a certificatului de mostenitor, in R. R. D. Nr. 12/197o,
pag. 16-26;V. Cristodulo, P. Vlachide, Probleme de drept privitoare la caracterul procedurii
succesorale notariale si la natura juridica a certificatului de mostenitor, in L. P. nr. 2/1959,
pag. 5o-51;I. Popa, In legatura cu natura juridica si puterea doveditoare a certificatului de
mostenitor, precum si cu actiunea in anulare a acestuia, in Dreptul nr. 11/1997, pag. 39 si
urm;I. Les, In legatura cu natura juridica si puterea doveditoare a certificatului de mostenitor,
precum si cu actiunea in anularea acestuia, II, in Dreptul nr. 11/1998, pag. 41-43.
495A se vedea, Gh. Dobrican, Intabularea dreptului de proprietate dobindit printr-un act
notarial intocmit in baza unui certificat de mostenitor, in Buletinul notarilor publici nr. 5/2ooo,
pag. 32-34.
239

sau se poate valorifica creanta mostenita impotriva debitorului defunctului etc.


Asa cum am aratat mai sus insa, tertii care revendica drepturi proprii pot
intenta actiune in justitie contestind calitatea de mostenitor a celor inscrisi in
certificatul emis de notar, sau faptul ca acestia ar fi singurii mostenitori ai
defunctului. O astfel de actiune se integreaza actiunii in petitie de ereditate, daca
bunurile succesorale se afla in posesia celor inscrisi ca mostenitori in certificatul emis
de notar, sau unei actiuni in constatarea calitatii de mostenitor, atunci cind acestea sa
afla in posesia reclamantului, avind asadar un carcater mai complex496. De asemenea
terii pot contesta ca unele bunuri fac parte din masa succesorala lasata de defunct,
situatie in care actiunea are iarasi un caracter mixt, fiind o actiune in anularea
certificatului de mostenitor si in revendicarea bunurilor ce se sustine a nu face parte
din masa succesorala.497
Intrucit, asa cum am precizat mai sus, actiunea in anularea certificatului de
mostenitor nu are un carcater de sine statator, fiind dublata cele mai adesea de
actiunile care se fundamenteaza pe drepturile pe care tertii le revendica, in ce priveste
presciptibilitatea ei se vor aplica regulile specifice acestora din urma, intrucit actiunea
in anularea certificatului de mostenitor este numai mijlocul prin care se apara
drepturile invocate de terti, care constituie scopul principal al actiunii. Atunci cind se
invoca viciile de consimtamint pentru anularea certificatului de mostenitor, actiunea
este prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de Decr.
nr.167/1958, care incepe sa curga dupa distinctiile prevazute de art.9 din decret. In
schimb, atunci cind se invoca cauze de nulitate absoluta, constatarea calitatii de
mostenitor, petitia de ereditate sau se revendica bunurile succesorale, actiunile sunt
imprescriptibile498.
In cazul succesorilor testamentari calitatea de mostenitor poate fi dovedita si cu
testamentul. Exercitarea actiunii in petitie de ereditate nu este conditionata de
eliberarea prealabila a certificatului de mostenitor, care de altfel, in caz de
neintelegere intre parti nici nu poate fi eliberat. Drepturile lor succesorale si
intinderea acestora vor putea fi stabilite direct de catre instanta de judecata499.
Dar pentru stabilirea calitatii de mostenitor se pot folosi si actele de stare
civila, care au caracter autentic astfel ca au forta probanta a acestora. Calitatea de
mostenitor legal se bazeaza tocmai pe legatura de rudenie cu defunctul sau pe
calitatea de sot supravietuitor, astfel ca aceste imprejurari se dovedesc cu actele de
stare civila.
Potrivit art.77 alin.1 din Legea nr.36/1995 calitatea de mostenitor poate fi

496A se vedea, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1o51/1969, in C. D. 1969, pag. 16o;D.
Chirica, op. cit. pag. 285-286.

497A se vedea, R. Petrescu, op. cit. supra, pag. 41;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 968/1985,
in R. R. D. nr. 4/1986, pag. 64;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2588/1973, in Repertoriu . . . , pe
anii 1969-1975, pag. 211.
240

dovedita si prin orice alte mijloace de proba admise de lege, inclusiv cu martori sau
recunoasterea piritilor chemati la interogatoriu. Aceasta procedura este admisibila atit
in fata notarului public cit si in fata instantei de judecata500.

Sectiunea a IV-a. Efectele petitiei de ereditate. Daca actiunea in petitie de


ereditate este admisa ca urmare a faptului ca titlul de mostenitor al reclamantului este
preferabil, se impune analiza diferita a efectelor acestei actiuni, dupa cum este vorba
de raporturile dintre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent sau de cele dintre
adevaratul mostenitor si terti.
a) Efectele intre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent. Principalul
efect al admiterii actiunii in petitie de ereditate este acela ca piritul (mostenitorul
aparent) este obligat sa restituie reclamantului toate bunurile succesorale pe care, s-a
dovedit, a le detine fara drept, afara de cele cu privire la care a dobindit un drept de
proprietate prin uzucapiune.501

498Desigur au calitate procesuala numai cei care au acceptat mostenirea in termenul


legiuit. A se vedea: Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 2588/ 1973 cit. supra, Trib. Supr. sect. civ.
dec. nr. 2o82/1973, in R. R. D. Nr. 7/1984, pag. 59, Idem, dec. civ. nr. 514/1972, cit. supra;C.
Ap. Brasov, dec. civ. nr. 4o1/1997, in Culegere de practica judiciara 1994-1998, Editura All
Beck, Bucuresti, 1999, pag. 54. Termenul de 3 ani de presciptie extinctiva incepe sa curga
pentru mostenitorul care a participat la dezbaterea succesorala de la data la care mostenitorul a
semnat incheierea data de notar si cind a luat cunostinta de pretinsa neregularitate invocata. A
se vedea in acest sens, Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1543/1972, in Repertoriu. . . , pe anii 1969-
1975, pag. 211; C. Ap. Galati, dec. nr. 6/1995, in Sinteza practicii judiciare a Curtii de Apel
Galati, 1995, pag. 1o8;Trib. mun. Bucuresti, dec. nr. 389/199o, in Culegere de practica
judiciara civila pe anul 199o, Casa de Editura si Presa “Sansa”, Bucuresti, 1992, pag. 94;Trib.
jud. Caras-severin, dec. nr. 4o/1988, in R. R. D. nr. 5/1989, pag. 66. Daca reclamantii nu au
particpat la dezbaterea succesorala, ba mai mult, se dovedeste ca mostenitorii prezenti la notar
au ascuns cu viclenie existenta celorlalti succesori, care s-a dovedit a fi acceptat mostenirea in
termenul legal, actiunea in constatarea nulitatii certificatului de mostenitor este
imprescriptibila. A se vedea in acest sens, Trib. mun. Buccuresti, dec. nr. 732/1986, citata dupa
C. Turianu, Mostenirea si impartirea ei, Practica judiciara adnotata, Editura Fundatiei ‘Romania
de Maine”, Bucuresti, 2oo1, pag. 214-215.
499A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 185-186;Fr. Deak. op. cit. pag. 54o;
S. Sobieschi, In legatura cu prescrptia dreptului la actiunea in anulare a certificatului de
mostenitor, in R. R. D. nr. 2/1974, pag. 52-55. Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 672/1965, in J. N.
Nr. 1o/1965, pag. 161, dec. nr. 884/1958, in C. D. 1958, pag. 216, dec. nr. 18o2/1956, cu Nota
de Y. Eminescu, in L. P. nr. 6/1957, pag. 734.
500A se vedea, Trib. Supr. col . civ. dec. nr. 2o13/1956, in C. D. 1956, Vol. I, pag.
32;Trib. Supr. sect. civ. dec. nr. 1911/1979, in C. D. 1979, pag. 161-163; Trib. jud. Timisoara,
dec. civ. nr. 323/1987, cu Nota de D. Radu (I) si C. I. Stoica(II), in R. R. D. nr. 2/1988, pag.
49.
501In doctrina s-a subliniatca mostenitorul aparent nu poate invoca uzucapiunea de 1o-2o
de ani, ci numai cea de 3o de ani, chiar in ipotexa in care ar fi fost de buna credinta, intrucit ii
lipseste justul titlu. A se vedea in acest sens, M. Eliescu, op. cit. pag. 196.
241

Obligatia de restituire este diferita in functie de faptul daca mostenitorul


aparent a fost de buna sau de rea credinta, adica a avut sau nu reprezentarea ca nu
este adevaratul mostenitor, a crezut sau nu in realitatea vocatiei sale succesorale.
Astfel, daca mostenitorul aparent a fost de buna credinta, el va trebui sa
restituie in natura bunurile succesorale, iar in ipoteza ca le-a instrainat trebuie sa
restituie pretul primit (art.996 alin.2 C. civ.). El pastreaza fructele bunurlor
succesorale pe care le-a perceput si nu raspunde de stricaciuniile pricinuite chiar prin
faptul sau (art.995 alin.2 C. civ.).
Spre deosebire de acesta, cel de rea credinta trebuie sa restituie fructele, chiar
daca nu le-a perceput si raspunde de stricaciuni, chiar daca se datoreaza fortei majore,
inafara de cazul in care se dovedeste ca acestea s-ar fi produs si la reclamant (art.995
alin.1 si art.1156 alin.2 C. civ). In cazul instrainarii bunurilor succesorale el trebuie sa
restituie echivalentul valoric al acestora de la momentul cererii de restituire, chiar
daca pretul primit este mai mic (art.996 alin.1 C. civ.). In cazul in care mostenitorul
aparent a incasat creante succesorale el va restitui adevaratului mostenitor atit
capitatlul cit si dobinzile de la data incasarii creantelor (art.994 C. civ.).
Mostenitorul aparent evins, indiferent ca este de buna sau de rea credinta are
dreptul de a primi de la adevaratul mostenitor plata datoriilor succesiunii si
cheltuielile facute cu bunurile succesiunii. Cele necesare se restituie integral, cele
utile pina la concurenta sporului de valoare adus, iar cele voluptuarii nu se restituie,
dar lucrarile efectuate vor putea fi ridicate, cu conditia sa nu produca stricaciuni
bunului.
Mostenitorul aparent este indreptatit sa obtina un drept de retentie asupra
bunurilor succesorale pina la momentul platii creantelor sale intrucit acestea privesc
bunurile pe care le detine (debitum cum re junctum).
b) Efectele intre adevaratul mostenitor si terti. Mostenitorul aparent putea,
atita timp cit bunurile succesorale s-au aflat in posesia sa, sa incheie diferite acte
juridice cu tertii cu privire la acestea. Se pune atunci problema soartei unor atari acte
juridce ca urmare a admiterii actiunii in petitie de ereditate. Solutia este diferita in
functie de natura actului juridic.
Astfel se admite ca actele de conservare si administrare a patrimoniului
succesoral se mentin, devenind opozabile si adevaratului proprietar intrucit ii profita
si acestuia. Se mentin, in temeiul art.19o9 C. civ. actele de instrainare a mobilelor,
daca tertul dobinditor a fost de buna credinta.
In privinta actelor de dispozitie privitoare la imobilele succesorale in practica
judiciara502, urmata de doctrina503 s-a adus un remediu principiilor consacrate in
materie:nemo plus juris alium transfere potest si resoluto dantis resolvitur jus
502A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1433/1957, in C. D. 1957, pag. 7o si urm.
;Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 292/1952, in C. D. 1952-1955, pag. 113-115.
503A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 197-2oo;C . Statescu, op. cit. pag. 229;D. Chirica,
op. cit. pag. 274.
242

accipientis prin aceea ca a construit asa numita teorie a mostenitorului aparent, bazata
pe regula error comunis facit jus. In lumina acestei teorii actele de dispozitie
privitoare la imobilele unei succesiuni sunt considerate valabile daca sunt indeplinite
urmatoarele conditiuni:
- actul juridic de instrainare sa fie un act cu titlu particular si nu o cesiune de
drepturi succesorale, intrucit acestea din urma au un caracter universal sau cu titlu
universal, cesionarul aflindu-se exact in situatia mostenitorului aparent, supus
pericolului de a fi evins;
- actul juridic sa aiba caracter oneros. Daca actul de instrainare este cu titlu
gratuit este preferat adevaratul mostenitor care incearca sa previna o paguba (certat
de damno vitando) in fata tertului dobinditor care ar cauta sa mentina un cistig( certat
de lucro captando)504;
- tertul dobinditor sa fie de buna credinta in momentul cumpararii, adica pe
baza unei erori comune si invincibile sa fi crezut ca a contractat cu adevaratul
mostenitor505.
Daca, asadar, actul de instrainare, care indeplineste aceste conditii va fi
mentinut, mostenitorul aparent va fi obligat la restituire prin echivalent, in functie de
faptul daca a fost de buna sau de rea credinta, iar daca actul s-ar desfiinta prin
aplicarea principiului resoluto dantis, resolvitur jus accipientis, tertul va fi obligat la
restituire fata de adevaratul mostenitor, avind insa actiune pentru evictiune impotriva
mostenitorului aparent.

504A se vedea, M. B. Cantacuzino, op. cit. pag. 225.

505A se vedea, Camelia Toader, R. Popescu, Consideratii in legatura cu aplicarea


principiului aparentei in drept in materia mostenirii, in Dreptul nr. 9/1993, pag. 37-38;B.
Diamant si V. Luncean, Nota la sent. civ. a judecatoriei Medias, in Dreptul nr. 3/1993, pag.
67-7o
243

TITLUL V
INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ ŞI ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII

CAPITOLUL I
INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ

Sectiunea a I-a. Notiunea de indiviziune succesorala si subiectii ei.


1. Noţiune
Decesul unei persoane antrenează transmiterea patrimoniului său către unul sau
mai mulţi moştenitori. Dacă de cujus a lăsat mai mulţi succesori fiecare dintre ei are
dreptul la o fracţiune din moştenire, coexistenţa drepturilor lor reprezentând situaţia
juridică cunoscută sub denumirea de indiviziune, o formă a proprietăţii comune.
Indiviziunea este acea formă de proprietate care se caracterizează prin faptul că
o masă de bunuri aparţine, în diferite cote, mai multor persoane care îşi pot exercita
împreună, simultan şi concurent, drepturile recunoscute de lege proprietarilor, fără ca
bunul să fie fracţionat în materialitatea lui.
Când proprietatea comună pe cote-părţi nu are ca obiect o universalitate ci doar
unul sau mai multe bunuri individual determinate, suntem în prezenţa coproprietăţii şi
nu a indiviziunii. Deosebirea dintre cele două noţiuni este doar cantitativă şi nu
calitativă. Deşi diferite sub aspectul arătat, cele două noţiuni sunt folosite uneori în
practica judiciară şi chiar şi în doctrină ca şi când ar fi sinonime. S-a arătat chiar că
distincţia nu trebuie absolutizată deoarece “proprietatea comună pe cote-părţi este o
proprietate indiviză, tot aşa cum indiviziunea este o proprietatea comună pe cote-
părţi”506.
2. Succesorii între care ia naştere indiviziunea
Indiviziunea poate lua naştere nu numai între moştenitorii legali ci şi între
aceştia şi legatarii cu vocaţie la o cotă din moştenire, precum şi între legatarii cu titlu
universal. Legatarul cu titlu particular nu se află în indiviziune cu ceilalţi moştenitori
deoarece el dobândeşte un drept exclusiv asupra bunului sau bunurilor determinate
care i-au fost testate. Totuşi, dacă valoarea bunului respectiv depăşeşte cotitatea
disponibilă şi intervine reducţiunea se poate concepe existenţa proprietăţii comune pe
cote părţi şi în raport de legatarul cu titlu particular. Vocaţia universală la bunurile
succesorale nu este, deci, absolut necesară pentru a lua naştere starea de indiviziune ,
iar vocaţia cu titlu universal nu duce totdeauna la naşterea indiviziunii. De exemplu
legatarul tuturor bunurilor mobile dintr-o succesiune poate dobândi proprietatea
exclusivă a acestor bunuri, cu excluderea stării de indiviziune.
Nu există indiviziune între uzufructuari şi succesorii care dobândesc nuda-

506 Fr. Deak, op.cit. pag. 544.


244

proprietate, dar poate exista indiviziune între couzufructuari sau între titularii
dreptului de nudă proprietate.

Sectiunea a II-a. Regimul juridic al indiviziunii succesorale. Drepturile


conidivizarilor.

Legislaţia românească nu cuprinde norme juridice speciale referitoare la


regimul juridic al indiviziunii. Ca urmare acest regim juridic este determinat pe baza
normelor juridice aplicabile proprietăţii, dar şi a altor dispoziţii legale ce pot avea
incidenţă în această materie.

1.Dreptul de dispoziţie.
Întinderea dreptului de dispoziţie al fiecărui coindivizar depinde de situaţia
dacă coindivizarul este sau nu titular exclusiv al dreptului cu privire la care urmează a
încheia acte de dispoziţie. Sub acest aspect este de meţionat, pe de o parte, că fiecare
coindivizar are un drept individual, exclusiv şi absolut asupra cotei-părţi ideale din
bunurile indivize, şi, pe de altă parte, că nici unul dintre aceştia nu este titular
exclusiv asupra bunurilor din indiviziune privite în materialitatea lor.
2.Dreptul de dispoziţie asupra cotei-părţi ideale. Fiecare coindivizar are
dreptul, dacă doreşte, să cesioneze în tot sau în parte, cu titlu gratuit sau cu titlu
oneros, cota sa indiviză din bunurile succesorale. Dreptul de dispoziţie se exercită
fără consimţământul celorlalţi coindivizari. Dobânditorul cotei înstrăinate dobândeşte
calitatea de coindivizar, preluând drepturile şi obligaţiile înstrăinătorului. El poate, la
rândul său, să înstrăineze cota respectivă, să ceară partajul bunurilor indivize sau să
rămână o perioadă în indiviziune.
3.Dreptul de dispoziţie asupra bunului sau bunurilor indivize. Regula
unanimităţii. Cînd este vorba de unul sau mai multe bunuri indivize, coindivizarul nu
mai are un drept exclusiv asupra acestora, astfel încât dreptul de dispoziţie se exercită
în mod valabil numai cu acordul unanim al tuturor coindivizarilor . Este vorba de aşa-
numita regulă a unanimităţii în baza căreia actele de dispoziţie şi de administrare cu
privire la bunurile indivize privite în materialitatea lor se încheie doar cu acordul
unanim al coindivizarilor.
Dacă unul dintre coindivizari încheie un act de dispoziţie cu privire la unul sau
mai multe bunuri indivize, actul respectiv este inopozabil celorlalţi coindivizari. El nu
este anulabil, ci este considerat valabil dar soarta sa depinde de rezultatul partajului.
Dacă cu ocazia partajului bunul înstrăinat cade în lotul coindivizarului înstrăinător,
datorită efectului declarativ al partajului, înstrăinarea se consolidează cu efect
retroactiv. Dacă, dimpotrivă, bunul revine altui coindivizar decît cel care a încheieat
245

actul de înstrăinare, vânzarea se desfiinţează cu efect retroactiv. 507 Până în momentul


partajului ceilaţi coindivizari care nu au participat la încheierea actului de înstrăinare
nu pot fi deposedaţi de bunul indiviz. Dacă bunul a fost predat dobânditorului şi
coindivizarii nu pot formula o acţiune în revendicare întrucât şi aceasta este supusă
regulii unanimităţii, situaţia litigioasă intervenită se poate rezolva doar prin sistarea
indiviziunii.
Este inopozabilă celorlalţi coindivizari nu numai cesionarea cu titlu oneros sau
gratuit a unui bun de către un coindivizar cu încălcarea regulii unanimităţii ci şi
constituirea unei garanţii asupra întregului bun, cum este cazul unei ipoteci. Soarta
acesteia depinde şi ea de rezultatul partajului, cum s-a arătat mai sus.
4.Dreptul de administrare şi conservare.
Ţinând cont de drepturile coindivizarilor referitoare la indiviziune, în mod
logic ar trebui admis ca şi actele de administrare şi cele de conservare a bunurilor să
fie supuse fără excepţie principiului unanimităţii. Totuşi, deşi regula unanimităţii este
aplicabilă în principiu şi acestor acte, pentru a se facilita gestionarea indiviziunii şi a
se atenua inconvenientele rezultate din regula menţionată, se admite valabilitatea
unor asemenea acte, în special a celor de conservare, făcute de un singur coindivizar,
pe temeiul unui mandat tacit sau al gestiunii de afaceri, după caz, dacă actul este util
indiviziunii şi dacă niciunul dintre coindivizari nu s-au opus efectuării acestuia.508
5.Dreptul de a se folosi de bunurile indivize şi dreptul la fructele acestora.
Fiecare coindivizar se poate folosi de bunurile indivize, fără acordul celorlalţi
coindivizari, cu respectarea următoarelor condiţii:
- să nu se aducă atingere drepturilor egale şi concurente ale acestora;
- să nu se schimbe destinaţia bunurilor sau modul de folosinţă al
acestora fără acordul celorlalţi coiindivizari;
- să fie respectate actele valabil încheiate cu privire la bunuri de către
coindivizari sau de către de cujus;
- să nu existe un drept de uzufruct asupra bunurilor pentru că în caz
contrar folosinţa bunurilor aparţine doar uzufructuarului.
În situaţia în care un coindivizar este împiedicat de către ceilalţi să exercite
folosinţa asupra bunurilor indivize, acesta se poate adresa instanţei de judecată pentru
realizarea dreptului său.509 Exercitarea concurentă a folosinţei asupra bunurilor
succesorale se realizează doar atunci când natura bunului permite acest lucru. Când
natura bunului nu permite decât exercitarea folosinţei de către un singur coindivizar,
acesta trebuie să-i despăgubească pe cei care nu-şi pot exercita dreptul respectiv.
În ceea ce priveşte fructele bunurilor indivize, acestea se cuvin coindivizarilor
proporţional cu cota-parte ce le revine din bunurile succesorale. Fructele se adaugă
masei indivize (fructus augent hereditatem) şi se vor împărţi odată cu acestea.
507 A se vedea şi Fr. Deak, op.cit. p.548; D. Chirică, op.cit. pag.290.
508 Fr. Deak, op. cit. pag. 549; D. Chirică, op. cit., pag. 290,
509 Trib.Supr, sect. civ. dec. nr. 2313/1980 în C.D., 1980, pag.179-180.
246

6.Dreptul de a cere partajul


Deşi indiviziunea poate lua sfârşit şi prin alte moduri care ar putea duce la
concentrarea tuturor drepturilor indivize în mâinile unei singure persoane, partajul
constituie maniera cea mai frecventă prin care se pune capăt proprietăţii comune.
Dreptul de a provoca partajul constituie o prerogativă fundamentală a oricărui
coindivizar. El este un drept care prezintă mai multe caractere, dintre care cele mai
importante sunt caracterul imprescriptibil şi cel absolut.
7.Caracterul imprescriptibil al actiunii. Dispunând, prin art.728 C. civ., că
“nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune”, legiuitorul de la 1865 a avut în
vedere că această stare nu poate fi decât inconvenabilă pentru titularii respectivelor
drepturi de proprietate şi ca urmare, în mod logic, temporară. Născută ca urmare a
caracterului universal al transmisiunii succesorale, indiviziunea pune pe titularii ei în
faţa imperativului de a nu încheia acte juridice de dispoziţie, cu privire la bunurile ce
o compun, fără acordul unanim şi le creează dificultăţi în exercitarea folosinţei acestor
bunuri. Fie şi numai din aceste motive, se poate desprinde logica instituirii
principiului imprescriptibilităţii dreptului de a cere partajul, principiu necesar ce s-a
impus prin formularea “Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar
când ar exista convenţii sau prohibiţii contrare”.
Aşadar, indiferent de intervalul scurs de la data naşterii stării de indiviziune, se
poate cere încetarea acesteia, cererea fiind imprescriptibilă sub aspect extinctiv. Se
poate spune, după o formulă atât de larg răspândită încât paternitatea ei nu este sigură,
că dreptul la partaj durează tot atât cât starea de indiviziune.
8.Două obstacole în calea partajului: prescripţia achizitivă şi existenţa unui
act de împărţeală. Dreptul de a solicita sistarea indiviziunii poate fi paralizat prin
uzucapiune în situaţia în care unul dintre coindivizari a exercitat, pentru sine, o
posesie utilă de 30 de ani asupra unor bunuri ce fac obiectul acesteia, intervertind
posesia echivocă, caracteristică pentru coindivizari, într-una neechivocă. Cât timp
unul din coindivizari posedă bunuri indivize în calitatea sa de comoştenitor, el este
socotit că posedă nu numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi coindivizari şi o astfel de
posesie nu poate fi considerată utilă ,chiar dacă bunurile respective le posedă ca
urmare a unei împărţeli a folosinţei 510. De aceea, este necesară o intervertire de fapt a
posesiei, care poate rezulta din împrejurări de natură a duce la concluzia că
coindivizarul posedă numai pentru sine, sub nume de proprietar.511
Uzucapiunea este posibilă numai în urma unei posesii de 30 de ani pentru
că cea de 10 la 20 de ani presupune pe lângă posesia de bună credinţă şi un just

510 Viciul echivocului poate fi opus şi moştenitorului coindivizarului posesor care în calitate de
având cauză universal continuă posesia autorului său.
511 Pentru amănunte în legătură cu intervertirea posesiei şi în sensul că nu este necesara decât o
intervertire de fapt a posesiei şi nu o intervertire de drept în condiţiile art. 1858 C. civil, a se vedea
M. Eliescu, op.cit. pag.215, 216. A se vedea şi Trib.Supr.sect.civ.dec. nr.108/1969, în R.R.D. nr.
5/1969, pag.177; dec. civ. nr.1401/1985, în “R.R.D” nr 5/1986, pag.82.
247

titlu (art.1895 Cod. civil), or coindivizarul nu poate invoca un act translativ de


proprietate care să emane de la un neproprietar.
În măsura în care o parte din moştenire este dobândită prin uzucapiune de către
un moştenitor, acţiunea de partaj cu privire la aceasta se stinge nu prin prescripţie ci
ca rămasă fără obiect512. Apreciem că partajul este exclus în această situaţie nu pentru
că dreptul de a-l solicita s-a stins cât pentru faptul că, urmare a prescripţiei achizitive,
starea de indiviziune nu mai există.
O altă piedică în calea partajului o reprezintă în termenii articolului 729 Cod
civil, existenţa unui act de împărţeală. Actul la care se referă textul menţionat nu are
înţeles de instrumentum ci de negotium, deci este vorba de existenţa unei operaţiuni
anterioare de partaj. Este indiferent, din acest motiv, dacă părţile pot prezenta un
înscris doveditor al operaţiunii de partaj, deoarece partajul convenţional are caracter
consensual. Interpretarea în sensul că prin noţiunea de act de partaj trebuie să se
înţeleagă chiar înscrisul probator al convenţiei respective, este în contradicţie cu
dispoziţiile articolului 730 Cod civil., potrivit căruia împărţeala convenţională de către
coindivizari se poate face “oricum ar voi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi”.
Bineînţeles, convenţia de partaj dacă nu este recunoscută de coindivizari, trebuie
dovedită în condiţiile de probaţiune specifice actelor juridice.
Existenţa unui partaj anterior trebuie să fie neîndoielnică şi nu poate fi dedusă
din stări de fapt echivoce.
Partajul anterior nu afectează în nici un fel caracterele specifice dreptului la
partaj, pentru că dacă s-a efectuat această operaţiune înseamnă că nu mai există
indiviziune şi, în consecinţă, nici dreptul sau necesitatea de a se provoca un partaj.
Trebuie menţionat, însă, că dacă nu toate bunurile din indiviziune au format obiect de
partaj, acestea pot fi oricând împărţite, existenţa unui act de împărţeală cu privire la
celelalte bunuri neputând constitui un obstacol pentru un partaj suplimentar.
9.Caracterul de ordine publică al normelor privind dreptul la partaj.
Dispoziţiile art.728 C. civ., care consacră dreptul la sistarea stării de indiviziune, au
caracter imperativ, aşa încât dispoziţia dintr-un legat prin care succesorii ar fi obligaţi
să rămână în indiviziune este lovită de nulitate513. Concluzia rezultă din faptul că
textul menţionat permite sistarea indiviziunii chiar şi atunci când există “prohibiţii
contrarii”514. Aceeaşi este sancţiunea şi pentru o eventuală convenţie a coindivizarilor
prin care ar renunţa la dreptul de a ieşi din indiviziune. Aceştia pot conveni însă să
suspende dreptul respectiv pentru o perioadă de maximum 5 ani. La expirarea acestui
termen convenţia poate fi reînnoită. Acest drept rezultă din art.728 alin 2 C. civ., care
are în vedere posibila existenţă a unor situaţii în care menţinerea indiviziunii ar fi în
interesul părţilor.
512 M.Eliescu, op. cit., pag.213.
513 M. Eliescu, op. cit., pag. 214; M.Planiol , G. Ripert,Traité pratique Droit civil
français,Tome IV; Successions, Paris, Librairie Générale de droit& de jurisprudence, Paris 1928,
pag.587.
248

Apreciem că reînnoirea convenţiei de partaj nu poate fi făcută decât o singură


dată, deoarece încheierea unor convenţii repetate ar duce la perpetuarea stării de
indiviziune, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului din moment ce acesta a
recunoscut dreptul la partaj chiar “dacă ar exista convenţii sau prohibiţii contrare”. A
admite o altă interpretare ar însemna ca excepţia admisă de legiuitor să paralizeze
regula.
Convenţia de mai sus este opozabilă creditorilor personali ai coindivizarilor,
care nu pot cere împărţeala bunurilor din indiviziune în vederea realizării creanţelor
lor515, ei neputând avea asupra dreptului indiviz mai multe drepturi decât debitorul
lor516. Având în vedere că acestora nu le este permisă provocarea partajului în situaţia
analizată, legea le dă dreptul să urmărească cota indiviză a creditorilor lor când
aceasta este determinată (art.493 Cod procedură civilă, după modificarea Codului de
procedură prin O.G. nr.138/2000 şi art.1825 Cod civil ).
Convenţia de menţinere a indiviziunii pe o perioadă mai mare de 5 ani nu este
nulă, ci produce efect doar pe durata maximă permisă de lege517.
Convenţia de suspendare a dreptului de a cere partajul este însoţită de obicei de
o convenţie referitoare la folosinţa bunurilor indivize. Această împărţeală nu vizează,
deci, proprietatea ci doar posesia şi folosinţa bunurilor. Urmare a acestei convenţii
fiecare coindivizar devine proprietarul fructelor culese de la bunurile ce i-au fost
atribuite pentru folosinţă, astfel că aceste fructe nu vor mai intra în masa celor care
vor fi supuse partajului de proprietate.
Caracterul reciproc. Dreptul la partaj, pe lângă faptul că este de ordine
publică, poate fi caracterizat ca reciproc, adică aparţinând fiecărui coindivizar.
Caracterul discreţionar. Rămas tributar reglementării iniţiale din care s-a
inspirat, codul nostru civil menţine caracterul discreţionar, nesusceptibil de abuz, de a
514 Reglementările mai noi ale unor ţări, cu privire la indiviziune, sesizând frecvenţa şi
utilitatea acesteia, au adoptat soluţii mai elastice şi mai practice cu privire la regimul ei juridic,
inclusiv prin crearea mai multor obstacole în calea dreptului de a cere partajul. În acest sens este, de
exemplu, L. nr. 76-1286 din 31.12.1976, care a modificat Codul civil francez sub aspectul analizat.
Regimul juridic al indiviziunii este reglementat prin norme supletive în Codul civil elveţian şi în
Codul civil al provinciei Québec. Sub aspectul discutat în legătură cu clauza testamentară de
impunere a stării de indiviziune, Codul civil al provinciei Québec, prevede, prin art. 837, că
testatorul poate, pentru o cauză legitimă şi serioasă, să impună ca partajul să fie, total sau parţial,
amânat. Art. 604 din Codul civil elveţian prevede că moştenitorii pot oricând cere partajul, mai
puţin atunci când, legal sau convenţional, sunt ţinuţi să rămână în indiviziune.
515 Punctul de vedere exprimat este valabil numai în măsura în care se acceptă ideea că
creditorii ce solicită partajul bunurilor asupra cărora debitorul lor are o cotă indiviză, acţionează pe
cale oblică şi nu exercitând un drept propriu. A se vedea mai jos punctul referitor la creditorii
personali, p.40-41.
516 Convenţia trebuie să fie anterioară cererii de partaj.
517 M.Planiol ,G. Ripert. op. cit. pag.585. Articolul 1873-3 din Codul civil francez
reglementează şi convenţia de partaj pe durată nedeterminată, în cazul acesteia partajul putând fi
provocat oricând, cu condiţia ca dreptul să nu fie exercitat cu rea-credinţă.
249

cere oricând partajul. Judecătorul solicitat să dispună asupra cererii de sistare a


indiviziunii nu trebuie şi nu poate verifica motivele cererii. Indiferent de conjunctura
favorabilă sau nefavorabilă, reglementarea, adoptată într-o perioadă când indiviziunea
era privită ca sursă de conflicte între cei aflaţi în această situaţie şi piedică în libera
circulaţie a bunurilor, permite încetarea acestei stări. Astăzi indiviziunea nu mai poate
fi privită ca o stare provizorie şi periculoasă şi dreptul de a cere partajul trebuie
regândit ca şi alte aspecte ale indiviziunii .518
Referitor la acţiunile care se pot exercita în legătură cu partajul, termenele de
prescripţie a dreptului la acţiune sunt următoarele:
- acţiunea în reducţiune a liberalităţilor excesive se prescrie în termen de 3 ani,
termen care în principiu curge de la data deschiderii succesiunii. Ţinând cont de faptul
că prescripţia are drept scop sancţionarea titularului dreptului care rămâne pasiv în
intervalul de timp prevăzut de lege , ar fi de neconceput ca acest termen să curgă de la
data deschiderii succesiunii şi în situaţia în care moştenitorul rezervatar îndreptăţit nu
a cunoscut existenţa liberalităţii care-i lezează rezerva. Pentru această situaţie este
firesc ca termenul în discuţie să curgă de la data la care moştenitorul a luat cunoştinţă
de existenţa liberalităţii.
- acţiunea privind raportul donaţiilor este o acţiune în realizare, are caracter
personal şi nu real, întrucât nu poate fi introdusă decât împotriva moştenitorilor
donatari nu şi împotriva terţilor care au dobândit bunul de la beneficiarii donaţiilor.
Faţă de caracterul personal, ea este prescriptibilă în termen de 3 ani, conform art.3 din
Decr. nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la data deschiderii moştenirii, dată
care marchează naşterea dreptului la raport (art.7 din Decr. nr.167/1958). Şi în această
situaţie, conform principiului contra non valentem agere non currit praescriptio,
trebuie acceptată ideea că prescripţia nu poate curge împotriva titularului acţiunii de
raport care nu a avut cunoştinţă de existenţa donaţiei.
- cererea de partajare a fructelor bunurilor aflate în stare de indiviziune, în
principiu, este imprescriptibilă. Dacă cererea de partaj priveşte fructe civile sau care
nu mai există din diferite motive, ea trebuie privită ca prescriptibilă în termen de 3
ani.
Practica judiciară a fost oscilantă sub aspectul prescriptibilităţii dreptului de a
pretinde fructele bunurilor indivize. Astfel, într-o primă perioadă, care a durat

518 Art. 815 C. civ. francez, prevede în alin. 2 că la cererea unui coindivizar preşedintele
tribunalului poate amâna partajul pentru 2 ani sau mai mult, dacă realizarea sa imediată riscă să
aducă atingere valorii bunurilor indivize. Art. 604 alin 2 din Codul civil elveţian prevede că la
cererea unui moştenitor judecătorul poate amâna partajul succesiunii sau al unor bunuri
determinate, dacă valoarea bunurilor ar putea fi semnificativ diminuată printr-o lichidare imediată.
A se vedea de asemenea articolul 717 din Codul civil italian, care prevede pentru autoritatea
judecătorească posibilitatea suspendării operaţiunii de partaj a masei succesorale sau oricărui alt
bun, pentru o perioadă de timp ce nu poate depăşi cinci ani, atunci când partajul ar putea crea o
pagubă pentru coindivizari.
250

aproximativ până în jurul anului 1980, s-a considerat că întrucât cererea de partaj este
imprescriptibilă, nici cererea accesorie pentru fructele produse de bunul indiviz nu
este supusă prescripţiei pe cale extinctivă. 519 Ulterior, s-a apreciat că acţiunea pentru
predarea fructelor are caracterul unei acţiuni în revendicare atâta timp cât fructele
naturale există, deci este imprescriptibilă, iar dacă fructele nu mai există, dreptul real
se transformă într-un drept de creanţă, reprezentând contravaloarea lor, iar acţiunea
care îl sancţionează se prescrie în termen de 3 ani520.
- cererea privind plata cheltuielilor de înmormântare sau a celor efectuate în
legătură cu ultima boală a defunctului, este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data
efectuării acestora conform articolului 3 din Decretul 167/1958. Practica judiciară mai
veche521 a considerat că aceste acţiuni au caracter imprescriptibil, derivat din însăşi
acţiunea de partaj. În realitate dreptul la plata unor astfel de cheltuieli este un drept de
creanţă, iar acţiunea prin care el este valorificat este o acţiune personală şi ca atare
prescriptibilă în termenul arătat522.
Regimul juridic al indiviziunii poate fi determinat şi pe cale convenţională.
Convenţia poate privi menţinerea indiviziunii pe o anumită perioadă, dar şi alte
aspecte referitoare la drepturile coindivizarilor, la gestiunea indiviziunii, etc.
Coindivizarii au liberate deplină în fixarea acestui regim, sub rezerva de a nu se
încălca norme juridice imperative.

CAPITOLUL II

ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII

Sectiunea a I-a.Realizarea partajului.

1.Notiunea de partaj. Proprietatea comună poate înceta printr-un act translativ


de proprietate, în baza căruia unul dintre coindivizari dobândeşte şi cotele-părţi ale
celorlalţi sau un terţ dobândeşte în întregime bunurile ce s-au aflat în proprietate
comună, prin succesiune când unul dintre coindivizari moşteneşte şi cealaltă cotă-
parte din bunuri, dar cel mai adesea se recurge la operaţiunea de partaj. Scopul

519 Trib.Supr. sec.civ. dec. civ. nr.108/1969, în Repertoriu..., pe anii 1969-1975, , pag.218.
520 Tribunalul Suprem în compunerea prevăzută de art 39 alin 2 şi 3 din legea de organizare
judecătorească , dec. civ. nr.74/1982, în C.D. 1982, pag.49;Trib Supr., sect. civ., dec. civ. nr.
2791/1984, în C.D. 1984, pag.50; dec.civ. nr.129/1983 în C.D.1983, pag.80.
521 Trib. Supr, sect. civ. dec. civ. nr. 1699/1972, în Repertoriu..., … pe ani 1969-1975, pag.
226.
522 Trib. Supr., sect. civ. dec. nr. 503/1987, în C.D.1987, pag. 116; Trib. Jud. Hunedoara, dec.
civ. nr.128/1988, în R.R.D. nr. 7/1988, pag. 57.
251

operaţiunii de partaj constă în transformarea drepturilor indivize ale coindivizarilor în


drepturi exclusive. Din titular al unei cote ideale, abstracte, nematerializată într-un
bun sau asupra unei părţi dintr-un bun, coindivizarul devine, urmare a partajului,
proprietar exclusiv asupra unuia sau mai multor bunuri determinate. Acest scop se
realizează prin fragmentarea masei de bunuri ce constituie obiectul indiviziunii în mai
multe loturi, care cuprind bunuri ce se repartizează coindivizarilor şi care nu mai
formează obiectul unor drepturi concurente, ci devin proprietatea exclusivă a
copartajanţilor.
Definiţiile date în doctrină noţiunii de partaj, unele mai largi, încercând să
cuprindă cât mai explicit consecinţele partajului, altele mai concise, surprind esenţa şi
scopul acestei operaţiuni. Partajul reprezintă operaţiunea juridică prin care se pune
capăt stării de indiviziune, înlocuindu-se drepturile indivize şi concurente ale
coindivizarilor cu dreptul de proprietate exclusiv asupra bunurilor sau părţilor din
bunuri, sau valorilor determinate, ce le-au fost atribuite.
Partajul pune capăt oricărei indiviziuni, indiferent de izvorul ei. În raport de
această situaţie era firesc ca el să nu fie reglementat în partea referitoare la succesiuni,
ci într-un capitol din care să rezulte, în mod clar, aplicabilitatea sa pentru sistarea
oricărei forme de proprietate comună, precum şi regulile necesare în acest scop.
Oricum, la ora actuală, reglementarea referitoare la partaj din capitolul referitor la
succesiuni, împreună cu noile dispoziţii de procedură referitoare la partaj (capitolul
VII indice 1), constituie dreptul comun aplicabil oricărei forme de împărţeală.

2.Titularii dreptului de a cere împărţeala


Dreptul de a cere împărţeala aparţine în primul rând coindivizarilor, conferit de
art.728 C. civil care le consacră dreptul de a cere oricând sistarea indiviziunii. Au,
deci, acest drept moştenitorii legali, legatarii universali şi cu titlu universal .
Legatarul cu titlu particular, deşi moştenitor, nu are această calitate deoarece el
dobândeşte, de la data deschiderii succesiunii, un drept exclusiv asupra bunului sau
bunurilor ce au format obiectul legatului, astfel încât le poate revendica oricând de la
cei obligaţi să i le predea.
Aceştia nu sunt singurii care pot cere partajul, calitate procesuală activă în acest
sens putând să mai aibă şi creditorii lor personali, cesionarii de drepturi succesorale,
creditorii succesorali şi procurorul.
Creditorii personali. Creditorii unui debitor ale cărui bunuri se află în
indiviziune, nu pot urmări, aşa cum rezultă din art. 1825 Cod civ. şi art.493 alin. 1
Cod proc. civ., bunurile respective înainte de a cere ieşirea din indiviziune. Dacă
bunul debitorului urmărit formează obiectul unei coproprietăţi, se poate urmări,
conform aliniatului 2 al aceluiaşi articol, cota-parte ideală din acest bun, însă cum, de
multe ori, valorificarea acesteia în cadrul executării silite este dificil de făcut,
creditorul procedează, mai frecvent, fiind îndreptăţit în acest sens, la sistarea
252

coproprietăţii. S-a susţinut că în această situaţie cererea apare ca manifestare a unui


drept propriu, respectiv dreptul de a cere executarea silită şi nu ca o acţiune oblică 523.
În ceea ce ne priveşte, apreciem că argumentele invocate nu justifică punctul de
vedere de mai sus. Credem, dimpotrivă, că articolul 1825 din Codul civil şi articolul
493 din Codul de procedură civilă nu reprezintă decât un caz concret de reglementare
a acţiunii oblice, creditorul nefăcând altceva decât să exercite un drept aparţinând
debitorului său. Situarea textelor menţionate în capitolele care se referă la executarea
silită nu justifică, prin ea însăşi, ideea că creditorii ar exercita un alt drept decât cel al
coindivizarilor, iar faptul că opozabilitatea convenţiilor de menţinere a indiviziunii ar
putea avea ca efect fraudarea creditorilor prin posibilitatea paralizării executării silite,
nu poate duce, de asemenea, la concluzia susţinută, mai ales că astfel de convenţii nu
sunt opozabile creditorilor când au fost încheiate în scopul fraudării drepturilor lor.
Cesionarii de drepturi succesorale. În cazul în care un succesor cedează
drepturile sale succesorale unui terţ, cesionarul drepturilor dobândite, universal sau cu
titlu universal, se substituie în drepturile cedentului care a avut calitatea de
coindivizar, astfel încât dobândeşte şi dreptul de a cere partajul.
Dobânditorul cu titlu particular al unor bunuri nu poate cere partajul. Socotim
greşită opinia potrivit căreia dobânditorul unui bun din indiviziune ar putea cere
sistarea indiviziunii pe considerentul că el ar dobândi calitatea de coindivizar 524.
Vânzarea unui bun din indiviziune de către unul din coindivizari nu conferă
cumpărătorului calitatea de coindivizar, el fiind un dobânditor cu titlu particular, or
numai cesiunea universală sau cu titlu universal conferă calitatea menţionată..
În legătură cu cesionarii de drepturi succesorale se impune a aminti că legislaţia
noastră nu admite retractul succesoral, astfel încât comoştenitorii cedentului nu ar
putea plăti cesionarului preţul cesiunii, cu consecinţa dobândirii retroactive a
drepturilor succesorale. Este admisibil, însă, retractul litigios, când cesionarul
drepturilor succesorale litigioase este o altă persoană decât unul din comoştenitori şi
deci, comoştenitorii cedentului vor putea recupera, în aceste situaţii, drepturile cedate
în condiţiile specifice de la art. 14o2-1404 C.civ.

523 S.Brădeanu, Curs de drept civil. Succesiunile şi donaţiunile, Cluj, 1948, pag.123;
C.Turianu, V Stoica, op.cit., pag.25-26 S-a argumentat, pentru ipoteza când creditorii au un titlu
executor, că din conţinutul art. 490 Cod procedură civilă(art. 493 în actuala redactare a codului) şi
1825 Cod civil rezultă că acest drept a fost creat în favoarea creditorilor, că el este reglementat în
ambele coduri în capitolele care se referă la executarea silită, ceea ce ar dovedi că este o
manifestare a dreptului de a cere executarea silită şi că dacă s-ar accepta ideea că aceşti creditori pot
cere partajul numai pe cale oblică, debitorii s-ar putea sustrage executării silite încheind noi
convenţii de menţinere a stării de indiviziune sau coproprietate. În sens contrar, a se vedea
M.Eliescu, op.cit. pag.211; D. Chirică. op.cit., pag.297; T.Carabaşiu, op.cit.pag.83; V.Ciucă,
Procedura partajului succesoral, Editura Polirom, Iaşi 1997, p112; I. Deleanu, Tratat de
procedurã civilã,Editura Europa Nova, Bucuresti 1997 pag. 340.
524 M.Georgescu, Al Oproiu, Notă la dec.civ. nr.1279//1992 a Trib.jud. Olt, în Dreptul nr 10-
11/1993, pag.105.
253

Creditorii succesorali, sunt menţionaţi în doctrină printre cei îndreptăţiţi a cere


partajul pe calea acţiunii oblice, aflându-se într-o situaţie similară celei a creditorilor
personali ai succesorilor525. Apreciem însă că, de regulă, nu există interes din partea
acestora în realizarea partajului datorită faptului că creditorii succesiunii au un drept
de urmărire asupra tuturor bunurilor succesorale, pe toată durata indiviziunii, ca o
excepţie de la principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral 526, astfel că nu au
motive să ceară partajul, adică să-şi dividă urmărirea când pot urmări în întregime
masa succesorală, fără a li se putea opune principiul diviziunii de drept a pasivului
succesoral.

3.Capacitatea necesară pentru participarea la împărţeală


Deşi nu are caracter translativ de drepturi, împărţelala judecătorească este
asimilată datorită consecinţelor deosebite pe care le produce cu privire la patrimoniul
coindivizarilor, cu un act de dispoziţie. Ca urmare participarea la partaj impune ca
proprietarii comuni să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Cei fără o astfel de
capacitate participă la împărţeala prin reprezentanţii lor, iar cei cu capacitate de
exerciţiu restrânsă trebuie să fie asistaţi, în condiţiile legii, de către ocrotitorul legal
pe întregul parcurs al operaţiunii de partaj. În cazul în care ocrotitorul legal are şi el
interese legate de operaţiunea de partaj, ceea ce se întâmplă în general în situaţia în
care calitatea de coindivizar o are atât cel ocrotit cât şi reprezentantul legal, se
impune numirea unui curator special pentru apărarea intereselor celui lipsit de
capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Numirea unui curator
special este necesară pentru fiecare persoană aflată în situaţia menţionată 527, fiind
presupus că coindivizarii au în cadrul operaţiunii de partaj interese contrare. Dacă
reprezentantul legal al unor coindivizari fără capacitate de exerciţiu, sau cu capacitate
de exerciţiu restrânsă, nu are interese proprii în proces, el poate să-l reprezinte sau să-
l asiste doar pe unul dintre aceştia, pentru celălalt, sau ceilalţi coindivizari incapabili,
fiind necesară numirea curatorului special în condiţiile articolelor 105 şi 132 Codul
familiei. Efectuarea partajului cu încălcarea regulilor de mai sus face ca acesta să fie
anulabil.

4.Operaţiuni prealabile partajului

525 I.Deleanu, op.cit .vol. II, pag340-341; D. Chirică, op. cit. pag.297.
526M.Eliescu,op.cit. p.231; St.Cărpenaru, op.cit. p.533,534; C. Toader, L. Stănciulescu,
R.Popescu, V.Stoica,op.cit., pag.157. Autorii arată că menţionata excepţie de la principiul
diviziunii de drept a pasivului succesoral se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor
succesiunii, care este indivizibil pe toată durata indiviziunii. În sens contrar, a se vedea D.Chirică,
op. cit. pag. 249.
527 Art.747 alin.2 prevede că “dacă sunt mai muţi minori cu interese contrarii la împărţeală, se
va da fiecărui dintr-înşii un tutore special”.
254

Operaţiunea propriu-zisă de partaj presupune ca înainte de a fi efectuată să se


stabilească bunurile ce compun masa indiviză. Ca şi partajul acest moment este
marcat de regula egalităţii moştenitorilor. Această egalitate presupune să se ia în
calcul nu numai bunurile lăsate de defunct la momentul decesului ci şi o serie de alte
bunuri după cum urmează a se arăta. Dintre aceste bunuri o categorie specială o
constituie cea care a format obiectul unor liberalităţi consimţite de defunct. În cazul
unor anumite categorii de moştenitori şi dacă nu au fost făcute cu scutire de raport,
aceste donaţii trebuie readuse la masa de împărţit, tot pentru a nu se rupe egalitatea
între moştenitori, dar de data aceasta numai între succesorii ab intestat. Readucerea
donaţiilor la masa partajabilă este realizabilă prin intermediul instituţiei raportului
donaţiilor.
Tot prealabil operaţiunii propriu-zise de partaj se impune a stabili şi creanţele,
datoriile şi sarcinile moştenirii. Deşi potrivit art. 774, 777, şi 1060 Cod civil creanţele
moştenirii se divid de drept între moştenitori de la data deschiderii succesiunii această
dispoziţie se aplică numai în raporturile dintre moştenitori şi debitori. În raporturile
dintre moştenitori, sau dintre aceştia şi avânzii lor cauză, se aplică dispoziţiile art. 786
C. civ. în sensul că creanţa face parte din masa indiviză. Ea este supusă partajului ca
orice element activ al patrimoniului şi urmează a fi atribuită singură, sau împreună cu
alte bunuri, unuia dintre coindivizari. Acesta este motivul pentru care stabilirea lor se
face prealabil operaţiunii de partaj.

5.Stabilirea componenţei masei partajabile în absenţa liberalităţilor


raportabile

În cazul indiviziunii succesorale obiect al partajului îl constituie, în principiu,


bunurile existente în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, cum ar fi
dreptul de proprietate, alte drepturi reale ca dreptul de gaj sau ipotecă, drepturile de
creanţă, drepturile patrimoniale de autor, acţiunile patrimoniale ce au aparţinut celui
care lasă moştenirea, etc.
În cazul în care în masa succesorală se află doar nuda proprietate a unui bun, iar
uzufructul viager aparţine altei persoane, succesorii vor împărţi între ei doar nuda
proprietate a acelui bun, uzufructul urmând a fi menţinut în continuare în favoarea
terţului.528
În categoria drepturilor de creanţă se pot afla, de exemplu, cele privind
restituirea unui împrumut acordat de defunct, obligaţia de plată a preţului pentru un
bun vândut de defunct, creanţa în despăgubire pentru ridicarea de către defunct a unei
construcţii pe terenul altuia, obligaţia de a transfera proprietatea în temeiul unei
promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare imobiliară încheiat de defunct în

528 Trib. Supr., sect.civ. dec. nr. 549/1989, în Dreptul nr. 1-2/1990, pag.127.
255

calitate de promitent cumpărător529, etc.


Regula potrivit căreia în masa indiviză supusă partajului intră bunurile existente
în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii comportă două categorii de
excepţii şi anume :
a. bunuri care deşi au existat în patrimoniul succesoral la data deschiderii
succesiunii nu fac parte din masa succesorală:
- bunurile individual determinate sau creanţele ce fac obiectul unor legate
cu titlu particular, deoarece ele nu fac obiectul indiviziunii devenind de la data
deschiderii succesiunii proprietatea legatarilor;
- bunurile care prin natura sau destinaţia lor nu sunt susceptibile de a fi
împărţite, cum sunt diplome, portrete, decoraţii, fotografii, etc. dar si curţile,
locurile de trecere, casa scărilor, acoperişurile, precum si servituţile.
- dreptul real de folosinţă asupra locurilor de veci, acesta urmând a fi
exercitat în indiviziune;
- adăugirile si îmbunătăţirile aduse unui bun succesoral,
- drepturile viagere, care încetează odată cu deschiderea moştenirii şi nu
se transmit, deci, către succesori;
- mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, atunci când ele se
cuvin în exclusivitate soţului supravieţuitor530.
b. bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral deşi nu au existat în masa
succesorală la data deschiderii succesiunii. În această categorie intră :
- bunurile care au intrat în patrimoniul succesoral prin intermediul
subrogaţiei reale cu titlu universal;
- bunurile readuse la această masă prin efectul reducţiunii liberalităţilor
excesive;
- fructele produse de bunurile succesorale ulterior deschiderii succesiunii.
Împărţeala având caracter retroactiv ar trebui ca, în mod riguros, fiecare coindivizar să
aibă dreptul la fructele produse de bunurile din lotul său. Se admite însă că fructele
sporesc întreaga masă a moştenirii, dacă moştenitorii nu au convenit anterior o
împărţeală a folosinţei, astfel încât acestea se cuvin tuturor coindivizarilor, potrivit
cotei fiecăruia531. Împrejurarea că ceilalţi coindivizari au tolerat ca unul dintre ei să
folosească bunul indiviz, nu îl scuteşte de obligaţia ca în exercitarea folosinţei să
respecte drepturile acestora. Fructele se cuvin tuturor coindivizarilor chiar şi în
situaţia în care este vorba de fructele rezultate din cultivarea terenurilor, evident cu

529 D.Chiricã op.cit., pag.300.


530 În legãturã cu bunurile care fac parte din aceastã categorie si conditiile pentru ca ele sã
revinã în exclusivitate sotului supravietuitor, a se vedea Fr.Deak, În legãturã cu dreptul de
moştenire al sotului supravietuitor asupra mobilelor şi obiectelor apartinând gospodãriei casnice,
în Revista românã de drept nr. 11/1988, pag.16-22.
531 Trib. Supr, sect.civ., dec. nr. 1565/1972 si dec. nr. 2264/1972 în Repertoriu...,pe anii 1969-
1975, pag.202, respectiv 203.
256

dreptul coindivizarului care a cultivat terenul la contravaloarea muncii şi a celorlalte


cheltuieli făcute în acest scop. Apreciem că nu mai poate fi considerată actuală
practica fostei instanţe supreme în sensul că în cazul fructelor industriale rezultate din
cultivarea terenurilor, acestea se cuveneau în exclusivitate coindivizarului care a
cultivat terenul532. Această practică s-a bazat pe faptul că în perioada respectivă
terenurile nu puteau fi arendate sau închiriate533.
- imobilele asupra cărora s-a restabilit dreptul de proprietate în condiţiile
legilor cu caracter reparatoriu de după 1989.

6.Componenţa masei partajabile în prezenţa liberalităţilor raportabile.


Raportul donaţiilor
Consideraţii generale. Masa supusă partajului nu se limitează întotdeauna la
bunurile existente în patrimoniul lui de cujus la momentul decesului, ea putând fi
completată în anumite situaţii şi cu alte bunuri. O importantă categorie a unor astfel de
bunuri o constituie cea a celor ce au constituit obiectul unor liberalităţi. Cu privire la
acestea există două instituţii juridice care asigură revenirea lor, în natură sau prin
echivalent, la masa partajabilă şi anume reducţiunea liberalităţilor excesive şi
raportul donaţiilor. Evident, ele nu funcţionează în cazul moştenitorului unic, având
sens doar când la moştenire vin mai mulţi succesori.
Obligaţia de raport este reglementată prin art. 751 Cod civil, cu următorul
conţinut: “Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de
inventar, împreună cu fraţii sau surorile sale sau cu descendenţii acestora, trebuie a
raporta coerezilor săi tot ce a primit de la defunct prin dar, atât direct cât şi indirect,
afară de cazul când donatorele a dispus altfel”.534Textul se completează cu art. 3 din
Legea nr. 319/1944, potrivit căruia “Soţul supravieţuitor este obligat să raporteze
liberalităţile ce a primit prin acte între vii de la soţul său când vine în concurs cu copiii
sau descendenţii lor. Aceeaşi obligaţie o au şi copiii sau descendenţii lor faţă de soţul

532 A se vedea în acelaşi sens, D. Chiricã, op. cit . pag. 303. Menţionam însă că si în prezent o
parte a doctrinei consideră că cererea coproprietarului care a stat în pasivitate, acceptând ca ceilalţi
să lucreze terenul, de a pretinde partea sa din recolta , ar putea fi asimilatã abuzului de drept(A se
vedea C Bârsan, M.Gaitã, M.M.Pivniceru, Drept civil Drepturile reale, Institutul european 1997,
p.100.
533 A se vedea de exemplu Tribunalul Suprem în compunerea prevãzutã de art. 39 alin 2 si 3
din legea de organizare judecãtoreascã, dec. civ. nr. 74/1982, în C.D. 1982, pag.49, Trib. Supr.,
sec.civ. dec.civ. nr. 2791/1984 în C.D. 1984, pag.50.
534 Legiuitorul a luat drept model pentru articolul 751 Cod civil, textul art.1014 al Codului
civil italian (actualul articol 1001) şi nu art.843 din Codul civil francez referitor la obligaţia de
raport, care făcea referire şi la raportul legatelor. Totuşi legiuitorul român a preluat unele texte din
codul civil francez în forma lor iniţială, astfel că referirile din art. 752,754, 756 şi 846 la raportul
legatelor este doar rezultatul necorelării textelor legale şi nu al intenţiei legiuitorului român de
extindere a obligatiei de raport şi pentru legate.
257

supravieţuitor".535
Din textele de mai sus rezultă că raportul donaţiilor reprezintă instituţia
în baza căreia moştenitorii din clasa descendenţilor, sau soţul supravieţuitor, când vin
împreună la moştenire, au obligaţia de a readuce la masa partajabilă, în natură sau prin
echivalent, donaţiile primite de la de cujus fără scutire de raport. Reconstituită în acest
mod, masa succesorală se va împărţi între moştenitorii respectivi, conform vocaţiei
succesorale a fiecăruia.
Scopul instituţiei este uşor sesizabil şi anume restabilirea egalităţii 536 între
moştenitori, egalitate ce a fost ruptă prin donaţiile pe care de cujus le-a făcut unuia
dintre succesori şi pe care legea le-a prezumat doar ca pe nişte avansuri făcute
moştenitorului în cauză. Raportul asigură, deci, respectarea vocaţiei succesorale legale
a moştenitorilor din categoria menţionată. Bazându-se pe voinţa prezumată a
defunctului, raportul nu este reglementat prin norme de ordine publică. Ca urmare
donatorul îl poate scuti pe donatar de obligaţia de raport a donaţiei, situaţie în care el o
va păstra pe lângă cota sa din moştenire, desigur cu condiţia de a nu fi încălcată
rezerva succesorală. O asemenea donaţie dobândeşte caracter preciputar, definitiv.
Când o astfel de liberalitate aduce atingere rezervei ea este supusă reducţiunii în limita
cotităţii disponibile, ceea ce nu o face însă raportabilă.

8.Domeniul de aplicare al raportului.

Subiecţii raportului.
Debitorii obligaţiei de raport. Este ţinut de obligaţia de raport numai acela
care întruneşte în persoana sa două calităţi şi anume accea de moştenitor legal din
categoria descendenţilor, sau de soţ supravieţuitor şi cea de donatar gratificat de de
cujus.
a. Cerinţa calităţii de moştenitor ab intestat din categoria descendenţilor, sau
de soţ supravieţuitor, este firească câtă vreme raportul are drept scop asigurarea
egalităţii dintre moştenitorii respectivi. O donaţie făcută unei persoane străine de
succesiune nu este de natură a afecta această egalitate întrucât toţi moştenitorii sunt
afectaţi . Codul civil român urmăreşte însă restabilirea egalităţii numai cu privire la
descendenţi si soţul supravieţuitor, neîmbrăţişând ideea obligaţiei de raport şi pentru
alte categorii de moştenitori.537

535 Vorbind doar de “liberalităţile ce a primit prin acte între vii” se confirmă ideea obligaţiei de
raport stabilită doar în privinţa donaţiilor nu şi a legatelor.
536 Evident nu este vorba de o egalitate aritmetică între moştenitori atâta vreme cât obligaţia de
raport revine unor moştenitori cu vocaţie la cote diferite din moştenire , ci de faptul că fiecare
comoştenitor poate profita de bunurile sau valorile ce întregesc masa succesorală în raport de
vocaţia sa succesorală concretă.
537 In sistemul Codului civil francez, potrivit art 843 (modificat prin Legea din 24 martie 1898)
obligaţia de raport revine oricărui moştenitor.
258

Din cerinţa calităţii de succesor legal rezultă următoarele consecinţe:


- raportul nu este datorat de succesibilul renunţător sau neacceptant. Acesta este
străin de moştenire şi deci poate păstra donaţia ca orice persoană ce nu are calitatea de
moştenitor.
Descendenţii datorează raportul fie că sunt din căsătorie, fie că sunt din afara ei
şi indiferent de gradul lor, sau dacă vin la moştenire în nume propriu sau prin
reprezentare.
- moştenitorul testamentar nu datorează raportul, indiferent dacă este
legatar universal, cu titlu universal sau cu titlu particular;
- descendenţii îşi datorează raportul chiar dacă sunt de grade diferite,
cum este cazul când succesorul donatar vine la succesiune prin reprezentarea
ascendentului său predecedat;
- este irelevant dacă succesiunea a fost acceptată pur şi simplu sau sub
beneficiu de inventar;
- datorează raportul succesorul care face parte din categoria enunţată, chiar dacă
la data donaţiei el nu avea calitatea de moştenitor prezumtiv(art.753 Cod civil).
b. Calitatea de beneficiar personal al donaţiei. Este o condiţie ce rezultă din
dispoziţiile art.754-756 Cod civil. Acestea prevăd că donaţiile făcute fiului unei
persoane ce are calitatea de succesor sau soţului unui descendent succesibil, sunt
prezumate ca făcute cu scutire de raport, respectiv că fiul care vine în nume propriu la
moştenire nu este obligat să raporteze donaţia primită de părintele său. Textul art. 754
şi 756 Cod civil nu creează o prezumţie de interpunere de persoane pentru donaţiile
făcute fiului sau soţului celui chemat la moştenire ci, pentru situaţia când se dovedeşte
că în realitate donaţia a fost făcută moştenitorului în cauză, instituie o scutire de
raport538. În privinţa donaţiilor făcute părintelui celui chemat la moştenire, trebuie
făcută distincţie între:
- situaţia când succesorul vine la moştenire în nume propriu, situaţie pentru care
nu datorează raportul donaţiilor, chiar dacă el l-a moştenit pe părintele ce avea
calitatea de donatar, şi
- situaţia când vine la moştenire prin reprezentare şi ca urmare este ţinut
de obligaţiile celui pe care îl reprezintă, inclusiv cea de raportare a donaţiei la care era
ţinut acesta din moment ce întrunea şi calitatea de descendent şi pe cea de donatar539.
Este regula potrivit căruia cel ce reprezintă nu poate avea mai multe drepturi decât cel
reprezentat. Obligaţia de raportare a donaţiei revine reprezentantului chiar dacă a
renunţat la succesiunea celui reprezentat.540 Această situaţie reprezintă, de fapt, şi

538 M.Eliescu, op.cit. pag.239.


539 În cazul în care există mai multi reprezentanţi, obligaţia de raport deşi este indivizibilă ,
revine numai moştenitorului acceptant, neputând fi impusă moştenitorului care a renunţat la
moştenire, astfel încât donatia primită de reprezentat va fi raportată doar parţial. De asemenea, nu s-
ar putea pretinde moştenitorului acceptant să raporteze, în situaţia arătată, întreaga donaţie.
540 Fr. Deak, op. cit, pag. 401. În sens contrar C.Stătescu, op. cit. pag. 244.
259

singura excepţie de la regula că sunt raportabile numai donaţiile primite personal de


cel chemat la moştenire. Pentru situaţia când se moşteneşte prin reprezentare,
reprezentantul datorează nu numai donaţiile făcute de de cujus reprezentatului ci şi pe
cele făcute reprezentantului deoarece şi acesta întruneşte, în această situaţie, dubla
calitate de moştenitor şi respectiv donatar541.
9.Creditorii obligaţiei de raport
Destinată păstrării egalităţii între moştenitori, obligaţia de raport nu este, aşa
cum s-a arătat, datorată decât de moştenitorii acceptanţi din categoria descendenţilor
sau de soţul supravieţuitor în concurs cu aceştia. Renunţătorii sau nedemnii nu sunt
ţinuţi de ea. Simetric invers, creditori ai acestei obligaţii nu pot fi decât comoştenitorii
din clasa descendenţilor sau soţul supravieţuitor care vine la moştenire în concurs cu
aceştia,
Raportul este datorat numai la cererea comoştenitorului îndreptăţit.
Acesta nu poate renunţa la acest drept înaintea deschiderii succesiunii, 542dar
manifestarea sa de voinţă în acest sens poate produce efecte juridice dacă este făcută
după deschiderea succesiunii.
Având un caracter patrimonial, în caz de deces al titularului, dreptul se
transmite asupra propriilor succesori ai celui îndreptăţit.
Legatarii universali şi cu titlu universal, nu sunt îndreptăţiţi să ceară
raportul. Ei nu au dreptul decât la bunurile existente în patrimoniul defunctului la data
decesului acestuia, nu şi la cele ce au format obiectul unor donaţii. Excluderea
drepturilor legatarilor de a pretinde raportul este legată de inexistenţa unei obligaţii de
raport din partea acestora.
Creditorii personali ai succesorului îndreptăţit la raport pot cere raportul
pe calea acţiunii oblice atunci când moştenitorul respectiv nu exercită el acest drept.
Dreptul la raport este un drept de natură patrimonială ce nu face parte din categorie
celor exclusiv personale, aşa încât creditorul moştenitorului poate acţiona pe calea
prevăzută de art. 974 Cod civil.
Creditorii succesorali nu pot cere, însă, raportul543. Pentru ei bunurile ce
au făcut obiectul donaţiilor au ieşit definitiv din patrimoniul defunctului aşa încât
neformând obiectul dreptului lor de gaj general, ei nu suferă nici o pierdere. Ei trebuie
să se supună actelor translative de proprietate încheiate în timpul vieţii lui de cujus,
acte care le sunt opozabile dacă nu au fost încheiate cu intenţia de a-i frauda. O
precizare se impune însă :dacă moştenirea a fost acceptată pur şi simplu, intervine
confuziunea de patrimonii, creditorii succesiunii devin creditori personali ai
succesorilor. În această calitate ei pot urmări toate bunurile din patrimoniul acestora şi

541 M. Eliescu , op. cit. pag.240; Fr. Deak, op. cit pag.401.
542 O asemenea convenţie ar reprezenta un pact asupra unei succesiunii viitoare şi ar fi afectată
de nulitatea absolută.
543 Pentru o opinie contrară, rămasă izolată, a se vedea B.Diamant, Obligaţia de raport a
soţului supravieţuitor, în J.N. nr. 5/1954, pag. 917 .
260

pot exercita acţiunea oblică în numele debitorului lor neglijent. Înseamnă că afirmaţia
în sensul că creditorii succesiunii nu pot cere raportul este valabilă numai pentru
situaţia când moştenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar .
1o.Obiectul obligaţiei de raport
Din dispoziţiile art. 751 Cod civ. rezultă că obligaţia de raport priveşte
tot ce moştenitorul “a primit de la defunct prin dar atât direct cât şi indirect, afară de
cazul când donatorele a dispus altfel”. Textul menţionat induce următoarele concluzii:
- sunt supuse raportului doar donaţiile nu şi legatele, aşa cum deja s-a
menţionat;
- sunt raportabile doar donaţiile primite de la de cujus;
- donaţiile sunt prezumate raportabile;
- donatorul poate dispune scutirea moştenitorului de obligaţia de raport.
Donaţiile supuse raportului. În termenii articolului 751 Cod civil sunt
supuse raportului atât donaţiile directe cât şi cele indirecte. Rezultă că obligaţia de
raport priveşte, în principiu, toate donaţiile indiferent că au fost făcute prin act
autentic sau sub forma darului manual, a donaţiilor simulate sau indirecte.
Donaţiile simulate sunt supuse raportului indiferent dacă simulaţia
priveşte natura operaţiunii juridice sau persoana beneficiară. Simplul fapt al deghizării
donaţiei nu poate avea prin el însuşi semnificaţia unei scutiri de raport, simulaţia
putând urmări şi alte scopuri decât înlăturarea obligaţiei respective. Revine instanţei
de judecată sarcina de a stabili, în funcţie de situaţia concretă, dacă intenţia
donatorului a fost de a acorda scutire de obligaţia de raport.544
În cazul donaţiilor cu sarcini, obligaţia de raport priveşte numai
beneficiul efectiv ce revine donatarului, deci se impune scăderea contravalorii sarcinii
din valoarea totală a donaţiei.
Art. 758 Cod civil prevede expres că sunt supuse raportului cheltuielile
făcute de defunct pentru înzestrare cu ocazia căsătoriei, cele făcute pentru procurarea
carierei (de exemplu cumpărarea unui fond de comerţ, a unui cabinet medical, etc.)
sau cele făcute pentru plata datoriilor personale ale moştenitorului obligat la raport.
Dacă datoria plătită reprezenta o obligaţie civilă imperfectă, deci fără sancţiune, ca de
exemplu plata unei sume de bani pentru care acţiunea era prescrisă, obligaţia de raport
nu există.
Ceea ce trebuie raportat este obiectul donaţiei, adică ceea ce a ieşit din
patrimoniul defunctului, de exemplu suma de bani cu care defunctul a cumpărat direct
pe numele fiului un imobil545.
În situaţia în care de cujus a încheiat o asigurare de viaţă în beneficiul

544 În acest sens Trib. Supr., dec.civ. nr. 805/1953, în C.D. pe anul 1954, pag.119 şi dec
civ.804/1956, in C.D. 1956, vol. I, pag.343. În sens contrar, Trib. Supr., dec. civ. nr.1274/1959,
C.D. 1959, pag.190.
545 Fr. Deak op.cit.p. 405; Al.Oproiu, V. Economu, Note critice la dec.civ. nr.
2122/1956 a Trib.reg. Argeş , în L.P. nr. 3/1961, pag. 24 şi urm.
261

unuia dintre descendenţii săi ori a soţului supravieţuitor, ceea ce se raportează nu este
suma asigurată ci primele de asigurare plătite de defunct în timpul vieţii. Suma
asigurată revine beneficiarului asigurării direct în virtutea contractului, fără a ieşi din
patrimoniul defunctului, deci este neraportabilă.546
Condiţia neexceptării donaţiei de la raport. Există donaţii care nu sunt
raportabile, donatarii succesori putând fi scutiţi de această obligaţie. Scutirea poate fi
acordată:
a. prin voinţa legii. De la regula prevăzută de art.751 Cod civil, potrivit căreia
sunt supuse obligaţiei de raport toate donaţiile, art.759 şi 762 Cod civil stabileşte mai
multe excepţii. Astfel, sunt scutite de raport:
- cheltuielile făcute de defunct pentru hrana, întreţinerea educarea şi învăţarea
unui meşteşug de către succesibil, pentru nunta acestuia, precum şi darurile obişnuite
făcute cu ocazia unor evenimente. Cheltuielile pentru hrană, întreţinere, educaţie
reprezintă de fapt îndeplinirea unei obligaţii legale de întreţinere aşa încât ele nu pot fi
considerate donaţii pentru a fi supuse raportului. În categoria cheltuielilor făcute
pentru învăţarea unui meşteşug intră şi cheltuielile efectuate pentru absolvirea unei
forme de învăţământ superior547.
- fructele culese sau veniturile scadente până la deschiderea moştenirii,
provenind de la bunurile supuse raportului şi echivalentul folosinţei bunului donat pe
perioada respectivă. Aceasta deoarece prin aceste donaţii, donatorul urmăreşte tocmai
folosirea anticipată de către donatar a bunurilor ce ulterior urmează a fi aduse la masa
de împărţit. Vor fi deci raportabile numai fructele şi veniturile ulterioare deschiderii
succesiunii. Dacă donatarul ar trebui să raporteze şi fructele, beneficiul donaţiei ar
dispare aproape în totalitate548, iar actul respectiv şi-ar pierde caracterul de
liberalitate.549 Este considerată valabilă clauza prin care moştenitorul donatar este
scutit de raportul fructelor pe perioada de la deschiderea succesiunii şi până la
partaj.550 S-a apreciat, de asemenea, că dispoziţiile art 762 Cod civil sunt valabile nu
numai în legătură cu fructele ce constituie un accesoriu al bunului donat, ci şi atunci
când ele constituie obiectul principal al donaţiei 551. Această orientare, deşi unanimă în
doctrina recentă, trebuie privită, după părerea noastră cu unele rezerve. Concluzia
546 In acest sens, I.Rossetti Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit pag. 386.M.Eliescu, op.cit.
pag.274; Trib. Supr., sect.civ. dec. nr.427/1971 în C.D. 1971, pag.121.
547 Trib. Supr., sect. civ. dec. nr. 152/1978 în C.D., 1978, pag. 119.
548 In doctrină şi jurisprudenţă este considerată nulă clauza prin care donatorul ar impune
raportarea fructelor şi veniturilor bunului donat pe perioada până la deschiderea succesiunii, pe
considerentul că o astfel de clauză ar reprezenta un pact asupra unei succesiuni viitoare, nul în baza
art.965 al.2 Cod civil. A se vedea I.Rosetti Bălănescu, Al.Băicoianu, op.cit.pag.391-392;
M.Eliescu, op. cit. pag.249; Tribunalul Suprem, sec. civ.dec. nr. 2746/1974, în Repertoriu … pe
anii 1969-1975, pag. 205, 206.
549 Francois Terre, Yves Lequette, op. cit. pag. 712.
550 I.Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, op.cit. pag.392.
551 M.Eliescu, op.cit. pag. 249; D. Chirică, op. cit.pag312; Fr. Deak, op. cit. pag.406.
262

inexistenţei obligaţiei de raport în cazul în care donaţia a avut ca obiect fructele unor
bunuri s-a tras din dispoziţia art. 762 Cod. civil potrivit căruia fructe bunurilor supuse
raportului nu sunt raportabile. Dacă fructele unui bun donat nu sunt raportabile, s-a
raţionat că nu ar fi supuse raportului nici donaţiile având ca obiect doar fructe.
Raţionamentul nu este după părerea noastră convingător. Textul articolului 762 Cod
civil nu poate duce la concluzia reţinută. Donaţiile având ca obiect doar fructele unor
bunuri sunt donaţii ca oricare altele şi din nici o dispoziţie legală nu rezultă că astfel
de donaţii nu sunt raportabile . Fructele bunului donat nu sunt supuse raportului
deoarece dacă donatarul ar fi obligat să le capitalizeze şi să le aducă la masa
succesorală el nu ar mai păstra nici un avantaj şi donaţia şi-ar pierde caracterul de
liberalitate. Această justificare nu este valabilă şi pentru situaţia când obiectul donaţiei
îl constituie chiar fructele unui bun privite ca bun principal şi nu accesoriu.
b. prin voinţa donatorului. Donatorul poate dispune ca donaţia să nu fie supusă
obligaţiei de raport. În acest caz ea are caracter preciputar şi succesorul beneficiar
poate să o păstreze chiar şi când acceptă moştenirea, sub condiţia de a nu se aduce
atingere rezervei succesorale.
Din conţinutul art. 846 Cod. civ. rezultă că scutirea de raport se face fie
prin actul de donaţie, fie printr-un act ulterior încheiat în formă autentică, sau printr-
una din formele de testament prevăzute de lege şi că trebuie să fie expresă 552. Practica
judiciară şi doctrina553 a atenuat această regulă, admiţând pentru unele situaţii
posibilitatea funcţionării scutirii de raport chiar şi fără o clauză expresă, sub condiţia
ca voinţa donatorului în sensul scutirii de raport să fie neîndoielnică. Astfel, pentru
situaţia donaţiilor deghizate şi a celor făcute sub forma darului manual, s-a acceptat
această posibilitate, nu însă şi pentru donaţiile făcute prin act autentic, direct, ca şi
pentru cele indirecte. Pentru donaţiile făcute în formă autentică există posibilitatea ca
donatorul să-şi manifeste expres intenţia de scutire de raport odată cu încheierea
actului, nu ca în cazul darurilor manuale, unde de regulă nu se încheie un înscris, sau
al donaţiilor deghizate, unde se urmăreşte ascunderea donaţiei şi deci o clauză în
sensul scutirii de raport ar contraveni intenţiei părţilor de ascundere a donaţiei. În
cazul donaţiilor indirecte scutirea nu trebuie să fie făcută în formă autentică, dar ea
trebuie să fie expresă554.
Făcând referire la manifestarea expresă de voinţă legea nu pretinde ca scutirea
să rezulte din termeni sacramentali. Este posibil ca intenţia de scutire de raport să
rezulte fie dintr-o dispoziţie precisă şi specială, fie din combinarea a diferite clauze

552 Scutirea de raport provenind din contract este irevocabilă, în schimb cea acordată printr-un
act unilateral este revocabilă. A se vedea în acest sens , Alberto Trabucchi, Giorgio Cian,
Commentario breve al codice civile, Padova, Cedam, Casa editrice Dott.Antonio Milani.1988.,
pag737.
553 A se vedea I.RoseBălănescu, Al.Băicoianu, op.cit. pag.378; M.Eliescu, op. cit, pag.241;
D.Chirică, op.cit. pag.308.
554 M.Eliescu, op. cit. pag.240; Fr. Deak, op.cit. pag.402.
263

din actul de donaţie, judecătorii fondului putând ţine cont şi de împrejurări exterioare
actului pentru a se lămuri asupra intenţiei dispunătorului.
Reamintim că nu se poate deduce existenţa unei dispense de raport din
faptul realizării donaţiei sub forma unui dar manual, sau a unei donaţii deghizate. Câtă
vreme una din formele menţionate pentru realizarea donaţiei nu se completează cu alte
indicii din care să rezulte voinţa neîndoielnică de scutire de raport, nu se poate obţine
un astfel de efect. Recurgerea la aceste forme de donaţii poate avea şi alte semnificaţii
decât cea a acordării scutirii de raport aşa încât chiar şi donaţia deghizată sub forma
unui alt act juridic sau încheiată prin interpunere de persoane, nu poate constitui, în
opinia noastră, decât un indiciu în sensul unei eventuale scutiri de obligaţia discutată
şi nu o prezumţie de scutire de raport.
Sintetizând condiţiile obligaţiei de raport prezentate mai sus, reţinem
următoarele:
- să existe doi sau mai mulţi descendenţi care vin la moştenire, ori unul
sau mai mulţi descendenţi în concurs cu soţul supravieţuitor;
- succesorii respectivi să aibă calitatea de donatari;
- succesibilul donatar să fi acceptat moştenirea;
- donaţia să fi fost făcută fără scutire de raport;
Efectele scutirii de raport. Clauza scutirii de raport produce două
efecte, menţionate deja în mod indirect mai sus şi anume:
- exceptarea donatarului de la obligaţia de raport. Deşi această scutire este de
natură să rupă egalitatea dintre moştenitori, instituţia raportului fiind dominată de
norme dispozitive, donatorul poate prin voinţa sa să permită unui succesor să vină la
moştenire dar totodată să şi păstreze donaţia făcută. Desigur că atunci când există
moştenitori rezervatari donaţia poate fi păstrată numai în măsura în care nu se încalcă
rezerva succesorală.
- donaţia se impută asupra cotităţii disponibile.
11.Căile procedurale de realizare a raportului
Realizarea efectivă a raportului depinde de poziţia juridică a moştenilor. El nu
se realizează de drept, ci doar la cerere. Dacă cei îndreptăţiţi la raport şi cei obligaţi să
efectueze raportul se înţeleg, realizarea lui se face prin bună învoială. O astfel de
operaţiune este posibilă atât în cadrul procedurii succesorale notariale cât şi în afara
acesteia, concomitent cu împărţirea moştenirii pe cale convenţională.
Dacă nu există acordul persoanelor interesate, raportul nu poate fi realizat decât
pe calea unei acţiuni civile, acţiune ce poate fi promovată fie în cadrul procesului de
partaj, fie separat .
Acţiunea civilă de raport. reprezintă acţiunea civilă prin care creditorii
obligaţiei de raport solicită de la succesorii ţinuţi de această obligaţie, readucerea la
masa succesorală a bunurilor primite prin donaţie de la de cujus, sau a echivalentului
acestora şi ea are următoarele caractere:
- caracter personal patrimonial. Având scopul de a readuce la masa
264

succesorală anumite bunuri cu valoare economică, caracterul patrimonial al acţiunii de


raport este evident. Problema mai delicată o constituie stabilirea faptului dacă acţiunea
are caracter real sau caracter personal sau chiar mixt. Ştiut fiind că natura acţiunii
rezultă din caracterul dreptului care se valorifică prin aceasta şi având în vedere că
prin această acţiune se valorifică dreptul unui succesor de a pretinde altui succesor
donatar să readucă la masa succesorală un bun, deci un drept personal, acţiunea de
raport nu poate avea decât caracter personal 555. Acţiunea nu poate fi intentată decât
împotriva succesorilor ţinuţi de obligaţia de raport nu şi împotriva celor ce li s-au
transmis, cu orice titlu, bunurile donate . Neavând un drept de urmărire , care este de
esenţa dreptului real, acţiunea nu poate avea caracter real. Este adevărat că
moştenitorii descendenţi devin coproprietarii bunului donat de la data deschiderii
succesiunii, dar aceasta numai ca efect al admiterii cererii de raport. Donatarul devine
debitorul succesiunii, prin raportarea în natură sau echivalent, însă o atare
caracteristică este specifică unui drept personal şi nu unui drept real556 care ar conferi
drept de urmărire cu privire la bun indiferent în mâna cui s-ar afla. Totuşi, trebuie să
remarcăm în acest punct că din coroborarea dispoziţiilor art. 765, 767 şi 768 Cod civil
rezultă că, în caz de înstrăinare a imobilelor, raportul lor se face prin echivalent numai
dacă operaţiunea juridică respectivă a avut loc înainte de deschiderea succesiunii. Per
a contrario, în situaţia în care înstrăinarea a avut loc după data deschiderii
succesiunii, raportul trebuie făcut în natură, ceea ce ar presupune dreptul creditorilor
obligaţiei de raport de a urmări bunul în mâna terţului dobânditor şi ar imprima
acţiunii îndreptată împotriva acestora caracter real.557
Caracterul prescriptibil. Acţiunea de raport fiind o acţiune cu caracter
personal patrimonial, dreptul la acţiune se prescrie în termenul general de prescripţie
de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Termenul curge de la data
deschiderii succesiunii, care reprezintă momentul naşterii dreptului la acţiune.
Prescrierea dreptului la acţiune este supusă termenului menţionat indiferent
dacă cererea de raport a fost formulată în cadrul acţiunii de partaj, înainte de această
acţiune sau ulterior împărţelii.
Şi în această situaţie , conform principiului contra non valentem agere non
currrit praescriptio, trebuie acceptată ideea că prescripţia nu poate curge împotriva
titularului acţiunii de raport care nu a avut cunoştinţă de existenţa donaţiei.
În doctrină s-a susţinut că pe timpul indiviziunii prescripţia dreptului la acţiune
ar fi suspendată, pe considerentul că bunurile raportabile reintră în patrimoniul
succesoral odată cu deschiderea moştenirii, formând obiectul indiviziunii şi ca urmare
se aplică regulile specifice acesteia, inclusiv sub aspectul prescripţiei558. Avem rezerve

555Fr.Deak, op.cit., pag.411; D.Macovei, op. cit. pag.184; V. Ciucă, op. cit.pag. 136.
556Trib. Sup., sect.civ. dec. nr. 1085/1972 şi dec. nr.1649/1972, în Repertoriu ...,pe anii 1969-
1975, pag.204.
557 În acest sens a se vedea D.Alexandresco, op. cit pag. 158.
558 T. Carabaşiu, Partajul, Editura Muntenia, Constanţa 1997, pag.267.
265

faţă de această susţinere întrucât bunurile supuse raportului reintră în masa


succesorală, este adevărat, cu caracter retroactiv, dar tocmai ca efect al cererii de
raport şi nu de drept. Dacă ea nu este exercitată în termen de 3 ani, nu se mai poate
pune problema suspendării cursului prescripţiei, întrucât bunurile raportabile nu au
intrat în masa succesorală pentru a li se aplica regimul indiviziunii. Soluţia nu a fost
împărtăşită nici de practica judiciară, pe considerentul că nu s-ar putea susţine că
raportul ar putea fi pretins doar prin acţiunea de sistare a indiviziunii, care, fiind
imprescriptibilă, i-ar imprima acest caracter şi cererii de raport, întrucât nimic nu se
opune ca ea să fie cerută şi pe cale separată, în timpul sau după încetarea
indiviziunii.559 Este adevărat însă că ar fi mult mai firesc ca acţiunea de raport , ca de
altfel şi cea în reducţiune, să fie exercitate odată cu acţiunea de partaj, dar pentru
aceasta ar fi necesar ca legiuitorul să imprime acestor acţiuni, sub aspectul
prescripţiei, acelaşi regim juridic ca acţiunii de partaj, reglementarea actuală neputând
duce la o interpretare în sensul caracterului imprescriptibil al acestor acţiuni. Soluţia
se impune pornind de la realităţile practice care relevă situaţii extrem de rare când
raportul s-a solicitat separat de acţiunea de partaj, în schimb s-au constatat destule
cazuri când la efectuarea împărţelii acţiunile de raport erau prescrise . Apoi, ar fi în
logica normală a lucrurilor ca rezolvarea tuturor problemelor ce tind la împărţirea
moştenirilor să fie făcută în acelaşi timp, respectiv în acelaşi litigiu, fără a fi nevoie ca
atunci când părţile nu doresc să urgenteze aceste operaţiuni, să recurgă în prealabil la
efectuarea operaţiunii de raport presaţi de ideea prescripţiei acţiunii lor.
Moştenitorul obligat la raport nu poate paraliza acţiunea prin invocarea
prescripţiei achizitive. Oricât timp ar fi intervenit de la data încheierii contractului de
donaţie şi până la data deschiderii succesiunii, succesorul donatar nu poate dobândi
prin uzucapiune bunul ce a format obiectul donaţiei, deoarece până la data decesului
el are calitatea de proprietar asupra bunului respectiv. Fiind proprietar asupra bunului
donat, dobândit de la adevăratul proprietar, de la data încheierii contractului, problema
uzucapiunii este exclusă cu privire la bunul respectiv560 .
Caracterul indivizibil al cererii de raport. Acţiunea de raport are caracter
indivizibil în sensul că ea poate fi formulată chiar şi numai de către unul din
moştenitorii îndreptăţiţi la raport şi odată admisă ea profită tuturor acestora şi nu
numai celui care a formulat acţiunea561. Caracterul indivizibil al acţiunii de raport
derivă din natura obligaţiei pe care o sancţionează, obligaţia de raport fiind şi ea
indivizibilă. Caracterul indivizibil nu are semnificaţia că acţiunea produce efecte şi
împotriva celor care ar putea avea calitatea de debitori ai obligaţiei de raport dar nu s-
a cerut raportul de la ei. Moştenitorii îndreptăţiţi la raport sunt liberi să ceară sau nu

559 Trib. Supr., sect.civ., dec. civ. nr.1649/1972, în Repertoriu ..., pe anii 1969-1975, pag. 205;
Trib.Supr.sect.civ. dec. civ. nr. 1973/1973 în C.D.1973, pag. 215.
560 Trib. Supr., sect.civ. dec.civ. nr. 3387/1985, în C.D. 1985, pag..104-106.
561 A se vedea şi Fr. Deak, op.cit., care arată că acţiunea are caracter colectiv; D .Chirică , op.
cit.pag.. 318.
266

raportul, să-l ceară de la toţi cei îndatoraţi în acest sens, sau numai de la unii dintre
aceştia, dar, odată admis, el profită tuturor creditorilor obligaţiei respective. 562 Se
impune a menţiona că în aplicarea art. 845 C.civ., raportul bunurilor înstrăinate unui
succesibil în linie dreaptă cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva de uzufruct nu
poate fi cerut de succesibilul în linie dreaptă care a consimţit la acele înstrăinări 563 ce
sunt prezumate liberalităţi564. Din moment ce consimţământul la înstrăinări a fost dat,
persoanele care şi-au manifestat acordul la efectuarea liberalităţilor şi deci la
favorizarea celui gratificat, nu mai pot reveni asupra consimţământului, dacă acesta
exprimă voinţa liberă, neviciată a persoanei care s-a obligat565.
Caracterul de acţiune în realizare. Pornind de la punctul de vedere pe care-l
susţinem, în sensul că raportul nu se produce de drept, ci numai ca urmare a unei
cereri formulate în acest sens, acţiunea în raport nu poate fi decât o acţiune în
realizare . Dacă raportul s-ar produce în mod automat ca urmare a deschiderii
moştenirii, ar fi suficientă o simplă acţiune în constatare şi nu una în realizare.
Succesorii ar trebui doar să ceară să se constate că bunul face parte de drept din masa
succesorală, cu efectul supunerii lui operaţiei de partaj, ceea ce, aşa cum am arătat, nu
este posibil.
12.Modul de executare a raportului.
Din dispoziţiile art. 764 Cod civ. rezultă 2 moduri de efectuare a raportului:
raportul în natură şi raportul prin echivalent, denumit de text raport prin luare mai
puţin.
Orientarea legiuitorului pentru una din cele două modalităţi semnifică
opţiunea acestuia pentru restabilirea egalităţii în natură sau pentru o egalitate în
valoare. Legiuitorul român s-a orientat pentru restabilirea egalităţii în natură în cazul
imobilelor şi restabilirea acesteia în echivalent în cazul bunurilor mobile.
Raportul în natură constă în readucerea efectivă a bunului donat la masa
succesorală, urmând ca el să fie obiect de partaj.
Raportul prin echivalent constă în aducerea la masa de împărţit a valorii
bunului donat, cu consecinţa păstrării proprietăţii avute asupra bunului de către
moştenitorul donatar. El se poate realiza pe trei căi:
- prin preluare, care se realizează prin luarea din masa succesorală , de către
comoştenitorii îndreptăţiţi, a unor bunuri, ţinând cont de cotele succesorale cuvenite,

562 În sensul că obligaţia de raport profită numai moştenitorului care a solicitat-o , a se


vedea .T.Carabaşiu, op. cit. pag..266.
563 Suntem în acest caz în prezenţa unui pact asupra unei succesiuni nedeschise, recunoscut în
mod excepţional de lege ca valabil.
564 Prezumţia legală de gratuitate a înstrăinării unui bun în favoarea unui succesibil în linie
dreaptă, cu sarcina unei rente viagere sau rezervă de uzufruct , prevăzută de art . 845 Cod civil,
poate fi combătută prin proba contrară. A se vedea în acest sens Trib. Supr.,sect.civ. dec.civ. nr.
1794/1973 în Repertoriu ...,…pe anii 1969-1975, pag. 203.
565 Trib. Supr., sect. civ. dec. nr. 1269/1972, în Repertoriu … pe anii 1969-1975, , pag..203.
267

până la concurenţa valorii donaţiei raportabile;


- prin imputaţie, care constă în reunirea pentru calcul a valorii donaţiei
raportabile, după care succesorii iau din masa succesorală bunuri sau valori până la
cota succesorală cuvenită, iar succesorul donatar primeşte diferenţa dintre valoarea
donaţiei şi cota sa succesorală;
- în bani. Aceasta se face prin depunerea la masa succesorală a unei sume de
bani ce reprezintă echivalentul valorii donaţiei, urmată de împărţirea bunurilor
conform cotelor cuvenite.
Raportul imobilelor. Din dispoziţiile art.765 Cod civil rezultă atât regula în
legătură cu raportul imobilelor, cât şi principala excepţie de la acest principiu. Textul
prevede că raportul se poate pretinde în natură pentru imobile, ceea ce constituie
regula, dar şi că, în cazul în care cel ce a primit imobilul l-a înstrăinat sau ipotecat
înaintea deschiderii succesiunii, raportul în natură nu este obligatoriu.
Regula raportului în natură în cazul imobilelor, evidenţiază grija legiuitorului
pentru o restabilire perfectă a patrimoniului defunctului în cazul acestor bunuri, cu
consecinţa unei egalităţi perfecte între moştenitori din moment ce se procedează la o
refacere a patrimoniului aşa cum ar fi fost el dacă nu s-ar fi făcut donaţii, însă acest
deziderat se realizează prin sacrificarea interesului terţilor în existenţa unui circuit
civil sigur.
Norma privind raportul în natură se aplică tuturor imobilelor. Donaţia se
desfiinţează cu caracter retroactiv ca urmare a decesului donatorului, care operează ca
o condiţie rezolutorie, dreptul de proprietate al donatarului se desfiinţează în acelaşi
mod şi bunul devine proprietatea indiviză a comoştenitorilor urmând a fi supus
partajului. Din proprietar exclusiv asupra bunului, succesorul donatar devine
coindivizar. El se află în situaţia coindivizarului care are în detenţia sa bunul şi are
şansa să redevină proprietar exclusiv al acestuia dacă prin operaţiunea de partaj bunul
i se atribuie.
Desfiinţarea cu efect retroactiv a donaţiei produce următoarele consecinţe:
- imobilul care a pierit fortuit nu este supus raportului(art. 760 Cod civil) nici
prin echivalent, ca urmare a faptului că riscul pieirii fortuite îl suportă moştenirea 566;
- donatarul este răspunzător de degradările şi deteriorările care au micşorat
valoarea bunului , rezultate din culpa sa(art. 767 Cod. civil). Pe de altă parte, însă, el
trebuie să fie despăgubit de ceilalţi comoştenitori pentru cheltuielile necesare şi utile
făcute cu imobilul, având, până la plata acestora, un drept de retenţie prevăzut expres
de art. 771 Cod. civil.
- sarcinile reale, cu excepţia ipotecii, constituite de donatar, se desfiinţează
retroactiv ca urmare a raportului în natură(art. 769 coroborat cu art. 765 alin. 1). În
sistemul de publicitate prin cărţi funciare este aplicabil încă art. 18 alin. 4 din Legea
nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a legii pentru unificarea
566 Suntem în prezenţa unei excepţii de la regula potrivit căreia riscul pieirii bunului îl suportă
cel care avea calitatea de proprietar în momentul care s-a produs evenimentul distructiv.
268

dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938, potrivit căruia raportul în
natură al bunurilor imobiliare ce fac parte din succesiune nu aduce atingere sarcinilor
şi înstrăinărilor consimţite de către proprietarul tabular.
Prin excepţie, raportul nu se realizează în natură ci prin echivalent, în
următoarele situaţii:
- când donatorul a impus567 sau a autorizat efectuarea acestuia prin echivalent.
Donatorul având posibilitatea să-l scutească de raport pe donatar, cu atât mai mult îi
este permis să-l autorizeze să facă raportul prin echivalent. În acest caz, donatarul
poate opta pentru raportul în natură sau cel prin echivalent. El poate chiar să-i impună
îndeplinirea prin echivalent a obligaţiei, caz în care nu mai există posibilitatea de
opţiune menţionată;
- când imobilul a pierit din culpa donatarului. În această situaţie raportul
nemaiputând fi, din punct de vedere obiectiv, făcut în natură, este normal ca el să se
facă prin echivalent;
- în situaţia, amintită deja, când imobilul a fost înstrăinat sau ipotecat înainte de
deschiderea succesiunii. Suntem în prezenţa unei excepţii de la regula desfiinţării
donaţiei cu caracter retroactiv. De fapt se menţine nu numai donaţia ci şi actul de
dispoziţie încheiat de donatar cu terţii. Raportul nu se poate face prin echivalent când
bunul a fost înstrăinat sau grevat după data deschiderii succesiunii, din moment ce
textul art. 765 Cod civil face referire doar la înstrăinările sau constituirile de ipoteci ce
au avut loc înainte de această dată. Înseamnă că, în astfel de situaţii, donaţia se
desfiinţează cu caracter retroactiv şi că bunul se reîntoarce la masa succesorală liber
de orice sarcini.
Art. 765 Cod civil prevede că, pentru ultima din situaţiile menţionate mai sus,
stabilirea echivalentului imobilului se face în raport de valoarea lui din momentul
deschiderii succesiunii, regulă care trebuie să-şi găsească aplicarea şi în celelalte
ipoteze de admisibilitate a raportului prin echivalent, dacă donatorul nu a stabilit chiar
el momentul în raport de care să se facă această evaluare 568. Reglementarea
menţionată o considerăm anacronică, inaptă să realizeze egalitatea între moştenitori ce
stă la baza instituţiei raportului. Aceasta deoarece în perioadele de inflaţie, valoarea
respectivă este -mai mult sau mai puţin, în funcţie de momentul când se realizează
raportul- sub valoarea reală a bunului ca urmare a intervalului care se scurge de la
deschiderea succesiunii şi până la efectuarea partajului. Numai stabilirea
echivalentului în raport de valoarea bunului în momentul partajului este de natură să

567 Fr.Deak, op. cit. pag. 409.


568 Normele dispozitive care reglementează raportul permit donatorului nu numai să impună
data în raport cu care să se stabilească contravaloarea imobilului ci şi alte dispoziţii, ca, de
exemplu, raportarea unei sume forfetare în locul valorii imobilului, luarea în calcul a datei
înstrăinării imobilului pentru stabilirea contravalorii acestuia, sau a datei efectuării donaţiei, etc. Nu
sunt decât aplicaţii ale principiului că cine poate mai mult poate şi mai puţin. Donatorul putând să-l
scutească pe donatar în totalitate de raport, este evident că are posibilitatea unor astfel de dispoziţii.
269

realizeze dezideratul restabilirii egalităţii comoştenitorilor.569


Raportul mobilelor. Spre deosebire de imobile, în cazul bunurilor mobile
legiuitorul a stabilit regula raportului prin echivalent. Din dispoziţiile art. 772-773
Cod civil rezultă că -indiferent dacă suntem în prezenţa unor bunuri corporale sau a
unora incorporale- raportul se realizează prin luare mai puţin.
Posibilitatea raportul prin echivalent are drept consecinţă faptul că
donaţia nu se mai desfiinţează, ea produce efecte în continuare şi, deci, donatarul
succesor rămâne proprietar al bunului donat. Păstrarea calităţii de proprietar asupra
bunului donat şi în cazul existenţei obligaţiei de raport implică următoarele
consecinţe:
- riscul pieirii fortuite a bunului donat este suportat de succesor, în
calitate de proprietar, potrivit regulii res perit domino;
- actele de înstrăinare sau grevare cu privire la bunul mobil donat,
încheiate de donatar cu terţii, se menţin;
- donatarul va raporta la masa succesorală contravaloarea bunurilor
primite. Valoarea ce se raportează este, potrivit art. 772 Cod civil, cea pe care
bunurile o aveau în momentul realizării donaţiei şi care se stabileşte în funcţie de actul
estimativ cuprins în donaţie sau anexat acesteia, iar în lipsa lui, prin expertiză.
Observăm că nu se ia în considerare nici cel puţin valoarea din momentul deschiderii
succesiunii, ca în cazul imobilelor, aşa încât, apreciem şi aici că valoarea pe care
legiuitorul ar trebui să o ia în considerare în perioada actuală, caracterizată de inflaţie,
ar trebui să fie cea din momentul partajului, stabilită în funcţie de starea bunurilor în
momentul donaţiei570.
Propuneri de lege ferenda.
1.În legătură cu momentul în raport de care se face evaluarea bunului ce
urmează a fi raportat prin echivalent, se pune întrebarea care este momentul cel mai
firesc, just şi util, care trebuie luat în considerare, ziua când donatarul a primit bunul
în proprietate prin donaţie sau ziua în care se face raportul. Chestiunea este de o
importanţă considerabilă în perioadele de depreciere monetară, nu numai în caz de
inflaţie galopantă, dar şi în alte perioade ale acestei epoci care este marcată, sub
aspectul care ne interesează, de o depreciere monetară continuă, chiar şi atunci când
este mai greu sesizabilă.
Dacă se îmbrăţişează prima soluţie, cea a evaluării bunului la momentul
donaţiei, obligaţia de raport devine o obligaţie referitoare la o sumă de bani, supusă
principiului nominalismului monetar. Ea are ca avantaj că asigură o deplină securitate
gratificatului prin aceea că momentul evaluării fiind fixat pentru ziua donaţiei,

569 Articolul 860 Cod civil francez , introdus prin legea 71-523 din 3 iulie 1971, prevede că
raportul este datorat în funcţie de valoarea bunului donat la momentul partajului şi în funcţie de
starea sa în momentul efectuării donaţiei.
570 Codul civil francez conţine o astfel de dispoziţie cu privire la bunurile mobile, în art.668 în
forma pe care o are după modificarea efectuată prin Legea nr.71-523 din 3 iulie 1971.
270

donatarul cunoaşte de la început întinderea obligaţiei sale . Ea prezintă însă şi unele


inconveniente. În primul rând reprezintă sursă de inegalitate între copărtaşi, deoarece
dacă bunul nu ar fi fost donat el ar fi rămas în patrimoniul defunctului şi s-ar fi
împărţit în funcţie de valoarea lui la această dată, or dacă donatarul raportează numai
valoarea de la epoca donaţiei, aceasta este inferioară şi nu se atinge tocmai scopul
egalizator urmărit prin raport. Refuzul de a lua în calcul deprecierea monetară face ca
“orice donaţie raportabilă să conţină în ea un germene de preciput.” 571 Ea este, pe de
altă parte, ilogică, deoarece cele două modalităţi de efectuare a acestei obligaţii, în
natură sau prin echivalent, trebuie să ducă la consecinţe economice echivalente,
nefiind posibil ca una şi aceeaşi obligaţie să aibă o valoare diferită numai prin faptul
că se execută prin una sau alta din variantele permise de lege.
A doua soluţie, cea a evaluării bunului la epoca partajului, face din obligaţia de
raport o obligaţie referitoare la o valoare, 572 nu la o sumă de bani sau la un bun. Ea
este de natură să asigure restabilirea egalităţii între moştenitori, atingând total scopul
urmărit prin raportul donaţiilor, neutralizând efectul inflaţiei şi, în plus, dispare
inconvenientul arătat mai sus, al inegalităţii în planul consecinţelor economice, a celor
două modalităţi de efectuare a raportului la care ne-am referit .
Pentru motivele arătate propunem ca şi în Codul civil român evaluarea bunului
să se facă în funcţie de valoarea lui la momentul partajului şi nu raportat la momentul
deschiderii succesiunii, cum este în cazul bunurilor imobile, sau la data efectuării
donaţiei, cum se prevede pentru bunurile mobile, iar această valoare să fie în funcţie
de starea bunului în momentul efectuării donaţiei.573
2. Propunem generalizarea regulii realizării raportului prin echivalent şi
în cazul imobilelor. Executarea în natură a raportului nu reprezintă soluţia cea mai
convenabilă pentru această perioadă . Ea a fost specifică perioadei adoptării Codului
Napoleon, când datorită importanţei pe care o aveau imobilele în patrimoniul unei
persoane, se considera că fiecare moştenitor trebuia să primească în lotul său nu
numai valori egale, ci şi o cantitate egală de construcţii, terenuri urbane sau agricole,
etc. Extraordinarul progres economic al perioadei recente, a condus la o reorientare în
ceea ce priveşte prioritatea acordată anumitor bunuri, sau valori, care trebuie să se
reflecte şi în plan legislativ. Egalitatea în natură trebuie să cedeze parţial locul
egalităţii în valoare.
Raportul în natură prezintă dezavantajul că face din donatar o persoană
puţin interesată într-o bună gestiune a bunurilor, în special în a face investiţii, dar care
va fi înclinată spre o folosinţă intensă a bunului . Apoi, este uşor de sesizat că
circuitul civil al bunurilor este afectat prin aceea că terţii vor fi reticenţi în dobândirea

571 P. Catala, Les règlements successoraux depuis les réformes de 1938 et l’instabilité
economique, thèse Montpellier, 1954, citata de M.Grimaldi, op. cit.,pag. 642
572 M.Grimaldi, op. cit ., pag. 642.
573 Art. 860 din Codul civil francez şi art.873 din Codul civil al provinciei Quebec, conţin
reglementări de natura celor propuse .
271

de drepturi care pot fi rezoluţionate. Posibilitatea pierderii dreptului de proprietate îi


va face pe cei prudenţi să renunţe la încheierea contractului având ca scop dobândirea
bunului.
Adoptarea ideii raportului prin echivalent ar înlătura aceste două
inconveniente. Donatarii ar fi interesaţi într-o gestiune corespunzătoare a bunurilor,
iar terţii ar putea încheia acte juridice cu donatarul fără a risca pierderea dreptului de
proprietate ca urmare a obligaţiei de raport.574

13.Raportul datoriilor
Este posibil ca unul sau mai mulţi succesori să fie debitori faţă de
succesiune, fie datorită faptului că aceştia erau debitori faţă de defunct, fie pentru
obligaţii care s-au născut în perioada indiviziunii.
Pentru astfel de situaţii, art. 738 Cod civil prevede că fiecare succesor
este dator a raporta la masa succesorală “sumele ce este dator către succesiune”.
Norma arătată reglementează un mod special de stingere a datoriilor succesorilor faţă
de masa succesorală575. Ea semnifică faptul că moştenitorul , debitor al creanţei care
există asupra lui, va primi în lotul său creanţa respectivă.
Spre deosebire de raportul donaţiilor, specific doar partajelor succesorale,
raportul datoriilor reprezintă o normă cu caracter general, ce se aplică şi partajelor
rezultate din comunitatea de bunuri576. Este adevărat că textul art. 738 Cod civil se
referă la obligaţia fiecărui “erede” de a raporta ”ce este dator către succesiune”, însă
acest lucru se explică prin faptul că în sistemul codului nostru civil a fost tratată
numai împărţeala succesorală. Nu se contestă, însă, că normele respective constituie
dreptul comun, aplicabil şi altor împărţeli, aşa încât acest lucru este valabil şi pentru
574 Raportul prin echivalent a fost adoptat în Franţa prin Legea nr. 71-523 din 3 iulie 1971,
care a modificat art. 860 Cod civil astfel:”Le rapport est du de la valeur du bien donne a l’époque
du partage, d’apres son état a l’epoque de la donation”. De asemenea art. 87o din Codul civil al
provinciei Quebec, prevede : ”Le rapport se fait en moins prenant.” Mai mult decât atât, aliniatul 2
al aceluiaşi articol lasă fără efect dispoziţiile prin care s-ar impune donatarului raportul în natură. În
schimb art. 858 din Codul civil belgian şi art.746 şi 747 Cod civil italian, permit raportul atât în
natură cât şi prin echivalent.
575 În doctrină , cu privire la natura juridică a raportului datoriilor, s-a susţinut şi teza că
suntem în prezenţa unei variante a raportului donaţiilor, cu consecinţa că el nu-şi găseşte aplicarea
decât în cazul în care indiviziune provine din moştenire şi nu din alte cauze, că nu ar fi creat decât
în favoarea aceloraşi moştenitori ca cei care datorează acel raport şi cu privire la datorii ce
înfăţişează caracterul unui act cu titlu gratuit, cum ar fi un împrumut fără dobândă. Pentru
amănunte cu privire la acest aspect şi cu privire la motivele pentru care raportul datoriilor este
considerat un mod de lichidare a datoriilor specific operaţiunii de partaj, a se vedea M.Eliescu, op.
cit. p. 258. În acelaşi sens, dar cu precizarea că lichidarea prin raport a datoriilor poate avea loc şi
în afara operaţiunii de partaj , a se vedea Fr. Deak, op. cit. pag. 414.
576 M.Eliescu, op. cit. pag.258; În sensul că această instituţie se aplică doar la partajul
succesoral a se vedea C.Hamangiu., I.Rosetti Bălănescu, Al.Băicoianu, op. cit.pag. 368; D. Chirică,
op. cit. pag. 318.
272

raportul datoriilor, instituţie creată în special în interesul egalităţii dintre copartajanţi.


Sunt luate în considerare toate datoriile pe care succesorul le avea faţă de
defunct, indiferent că acestea aveau un izvor delictual sau convenţional, născute din
contracte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, chiar din fapte juridice licite, cum ar fi
gestiunea de afaceri, plata nedatorată, sau îmbogăţirea fără justă cauză. Intră, de
asemenea, în această categorie datoriile succesorului născute faţă de masa indiviză pe
perioada de existenţă a acesteia, cum ar fi cele rezultate din încasarea de către
coindivizar a unei creanţe în contul masei indivize, din deteriorarea culpabilă a unor
bunuri, etc.
Deşi articolul 738 Cod civil se referă la “sumele” pe care succesorul le
datorează masei succesorale , se admite că raportul operează chiar dacă obiectul
datoriei nu-l constituie sume de bani ci alte bunuri577.
Nu intră în această categorie însă, datoriile care nu au legătură cu indivizunea,
cum ar fi cele pe care un succesor le are faţă de alt succesor şi nici creanţele pe care
un succesor le are împotriva succesiunii.
Avantajele instituţiei raportului datoriilor. Două avantaje principale sunt
evidente pentru reglementarea prevăzută de art. 738 Cod civil:
-în primul rând, o simplificare a operaţiunilor de lichidare a masei succesorale,
prin faptul că atribuindu-se creanţa succesiunii coindivizarului dator, are loc o
confuziune, aşa încât nu mai este necesară nici o operaţiune pentru realizarea acesteia.
- în al doilea rând, se asigură realizarea principiului egalităţii între coindivizari
prin faptul că nu există riscul ca atribuindu-se creanţa altui coindivizar, acesta să se
afle în situaţia de a nu-şi putea realiza creanţa ca urmare a insolvabilităţii debitorului.
Deci succesorul ar primi partea sa din masa succesorală, în schimb ar putea să nu
plătească datoria faţă de succesiune, respectiv faţă de succesorul sau succesorii cărora
li s-a atribuit dreptul de creanţă, ceea ce ar avea drept consecinţă ruperea egalităţii
avute în vedere de legiuitor pentru partaj. În plus, se înlătură concursul creditorilor
personali ai moştenitorului obligat la raport. Coindivizarii luând bunuri din masa
succesorală până la nivelul datoriei, insolvabilitatea copartajantului debitor nu-i
afectează.
Creanţa moştenirii nu se va divide între succesori potrivit cotelor lor de
moştenire, ci va rămâne nedivizată şi se va atribui succesorului debitor, care va realiza
practic plata ei preluând mai puţin din bunurile cuvenite conform cotei sale, cu
echivalentul datoriei avute.
Prin aplicarea art. 762 Cod civ., referitor la raportul donaţiilor, datoriile vor
produce de drept dobânzi din ziua naşterii stării de indiviziune, dacă datoria nu era
producătoare de dobânzi de la o dată anterioară.578
Dreptul de opţiune al debitorului. Soluţia aleasă de legiuitor are un avantaj şi
pentru debitor care nu poate