Noțiuni introductive.

Precizări terminologice

Noțiunea de moștenire(succesiune)
In limbajul comun prin succesiune se înțelege o înșiruire de persoane, fapte sau fenomene. In
sens juridic, succesiunea sau moștenirea, care sunt sinonime, au un înțeles specializat desemnând
transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane in ființa
(persoane fizice, persoane juridice sau statul) .
Noțiunii de moștenire sau succesiune i se conferă in doctrina si practica judiciara un înțeles larg
in sensul ca ea desemnează orice fel de transmisiune de drepturi, atât intre vii cit si pentru cauza de
moarte si unul restrâns in sensul ca ea desemnează numai transmisiunea pentru cauza de moarte.
In adevăr si prin acte juridice intre vii precum contractul de vânzare-cumpărare, donația,
contractul de întreținere etc. se realizează o succesiune in privința titularilor dreptului de proprietate etc.
dar sensul restrâns al noțiunii in domeniul pe care-l cercetam vizează numai succesiunea care se
realizează in aceasta privința pentru cauza de moarte, adică de la o persoana fizica decedata către una
sau mai multe persoane in viată.
In sensul restrâns, specializat termenul desemnează atât transmisiunea patrimoniului de la
persoana decedata către moștenitorii (succesorii săi) cit si întinderea sau cuprinsul acestui patrimoniu. Se
vorbește astfel de bunurile cuprinse in moștenire sau succesiune, de moștenire sau succesiune mobiliara
sau imobiliara sau ca un bun face parte din moștenire sau nu. Cu alte cuvinte prin acest termen se
desemnează uneori si obiectul transmisiunii succesorale.
Atât legiuitorul cit si jurisprudența folosește cu același înțeles si noțiunea de ereditate.
Din cei trei termeni precizați mai sus au rezultat pentru a desemna persoanele care dobândesc
drepturile si obligațiile celui decedat noțiunile de moștenitori succesori sau erezi.
Nu au lipsit nici preocupările de unificare a terminologiei într-o viitoare legiferare cu toate ca
uniformizarea ar duce la sărăcirea expresiei in domeniu. Daca termenii de moștenire, succesiune si
ereditate sunt sinonimi, nu se pot, totuși, realiza aceleași construcții lingvistice specifice domeniului cu
fiecare dintre ei. Se va spune, evident “reprezentare succesorala” si “rezerva succesorala” deși s-ar putea
spune si “ereditara” cu același înțeles, dar sintagma nu se poate realiza cu noțiunea de “moștenire”.
Varietatea termenilor conferă, așadar, mai largi posibilități de exprimare decât uniformizarea lor, care nu
e de dorit .
In fine, cu totul aparte este folosirea de către legiuitor in art.1680 Cod civil a expresiei de
“erezie” atunci când dispune :”confuziunea urmata intre datornicul principal si fidejusorul sau, prin erezi
rea unuia de către altul, nu stinge acțiunea creditorului contra acelui ce a garantat pentru fidejusor”.
Persoanele chemate la moștenire sau succesiune sunt numiți moștenitori, succesori, erezi sau
urmași.
Defunctul sau cel despre a cărui moștenire este vorba, prescurtat poarta denumirea de “decuius”
dedus din dreptul roman din formula “și de cuius succesiuni (rebus) agi tur”. Bine s-a observat ca este
impropriu sa se vorbească despre “moartea defunctului” (art.653 Cod Civil) sau de “omorul defunctului”
(art.655 Cod civil) . Cindy este vorba de
se folosește denumirea de testator.

Sediul materiei

Constituția României prevede in art.42 ca: ”Dreptul de moștenire este garantat” asigur indu-se la
nivel de principiu ca acest drept poate fi realizat efectiv prin intervenția instituțiilor statului.
 Codul civil in Cartea a III -a privind diferitele moduri de dobândire a proprietății cuprinde doua
titluri dedicate succesiunilor; Titlul I, Despre succesiuni (art.650-799) si Titlul II Despre donațiuni intre
vii si despre testamente (art.800-941). Pe lingă aceste prevederi legale care constituie principalul izvor al
materiei succesiunilor Codul civil mai cuprinde si alte reglementari referitoare la acest domeniu si cu
care dispozițiile de mai sus se întregesc.
Este de remarcat ca deși concepțiile politice si sociale își pun amprenta asupra soluțiilor
legislative adoptate in timp, sub regimul comunist se poate spune ca materia succesiunilor a rămas
relativ intacta. Întinderea emolumentului succesoral era însă redusa într-o societate in care nu exista o
proprietate privata autentica, având la baza in principal proprietatea colectiva. Reglementările din
materia succesiunilor care se fundamentează tocmai pe proprietatea privata își capătă adevăratele lor
valente într-o societate liberala, democratica in care proprietatea privata este cu adevărat garantata.
Dar reglementari legale privitoare la moșteniri se găsesc si alte acte normative care au diferite
obiecte de reglementare. Amintim doar cu titlu de exemplu Legea nr.18/1991, cu modificările ulterioare,
Legea nr.112/1995 si Legea nr.1o/2oo1.

Felurile moștenirii

Pornindu-se de la prevederile art.65o C. civ. potrivit cărora “Succesiunea se deferă sau prin lege,
sau după voința omului, prin testament” s-a conchis ca funcție de izvorul vocației succesorale avem
moștenire legala sau testamentara. Uneori se vorbește si de moștenirea convenționala in cazul donației
de bunuri viitoare dar întrucât in prezent prevederile care o reglementează, respectiv art.933 si 934 C.
civ. privitoare la contractul de căsătorie au fost abrogate prin Codul familiei ea nu are importanta
practica .
Moștenirea este legala când ea se deferă in ordinea si cotele determinate prin lege, persoanelor
stabilite ca făcând parte din una din clasele de moștenitori stabilite in Codul civil si Legea nr.319/1944.
Ea se va deferi in temeiul legii numai in măsura in care nu exista testament sau acesta nu-si produce, in
total sau in parte efectele, sau testamentul cuprinde dispoziții de alta natura ca recunoașterea unui copil,
dispoziții cu privire la funeralii etc, dar nu privitoare la transmiterea patrimoniului succesoral.
Codul civil, spre deosebire de dreptul roman unde succesiunea ba infestat era considerata o
excepție o privește ca pe cea mai fireasca modalitate de transmitere a patrimoniului lui decuius cartea
rudele sale de sânge care sunt constituite in clase de moștenitori. Ba mai mult si in cazul in care
defunctul a lăsat testament legiuitorul a instituit rezerva succesorala, instituție menita a proteja interesele
unor moștenitori legali împotriva liberalităților excesive ale lui decuius.
Cei care dobândesc succesiunea in baza legii sunt moștenitori universali întrucât au vocație la
întregul patrimoniu al defunctului, chiar si in ipoteza in care exista o pluralitate de moștenitori si fiecare
va lua numai o parte din moștenire. Nu exista, așadar moștenitori legali cu vocație numai la bunuri
singulare (ut singuri).
In cazul moștenirii testamentare transmisiunea bunurilor defunctului are loc in baza
testamentului. Dispozițiile defunctului cu privire la bunurile sale din cuprinsul testamentului poarta
denumirea de legate iar beneficiarii acestora de legatari.
Cele doua categorii de moșteniri, cea legala si cea testamentara, nu se exclud ci dimpotrivă ele
pot coexista. In cazul in care exista testament dar si moștenitori legali rezervatari coexistenta lor se
impune chiar, caci prin dispozițiile din cuprinsul testamentului nu se va putea încalcă rezerva
moștenitorilor legali pun indu-se problema reducțiunii legatelor la limita cotității disponibile, așa cum
vom arata in alta parte a acestei lucrări. Sau daca defunctul a făcut legate cu titlu particular patrimoniul
va reveni moștenitorilor legali care însă vor fi ținuți sa execute legatele fata de legatarii cu titlu
particular. Daca însă este vorba de un legat particular, adică având ca obiect un bun individual
determinat dreptul asupra acestuia va fi dobândit de cartea legatar direct de la defunct, fără sa treacă
asupra moștenitorilor legali .

1
 In ipoteza in care prin legatele instituite de defunct nu se epuizează patrimoniul succesoral
devoluțiunea succesorala va fi legala pentru rest si testamentara pentru ceea ce cuprind legatele. Daca
însă s-au instituit mai mulți legatari cu titlu universal, epuizând-se astfel moștenirea sau daca s-au
instituit mai mulți legatari universali devoluțiunea moștenirii va fi exclusiv testamentara.
Așadar, Codul civil nu a păstrat principiul din dreptul roman al incompatibilității moștenirii
testamentare cu cea legala (Nemo parți testatul parți infestatul decidere protest), adică nimeni nu poate
muri in parte cu testament, in parte fără testament.
In aceasta ordine de idei in practica judiciara s-a pus problema coexistentei calității de moștenitor
legal si testamentar in aceeași persoana. Tribunalul Suprem s-a pronunțat in sens afirmativ decizând in
felul următor: ”Calitatea de moștenitor legal subzista si in cazul in care aceasta este unita cu cea de
moștenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri sa
fie pus in situația de a lua mai puțin si de a fi exclus de la un beneficiu pe care l-ar putea culege numai
pe baza unuia din temeiurile juridice componente “ . In ipoteza in care însă o persoana are calitatea de
moștenitor legal dar este chemata la moștenire si in calitate de legatar sa opteze diferit cu privire la legat
si la moștenirea legala. Daca legatul este mai mic decât cota care i s-ar fi cuvenit acelei persoane ca
moștenitor legal, moștenitorul legal nu poate renunța la legat pentru a moșteni mai mult întrucât un
astfel de legat poate avea si scopul unei exheredari parțiale, situație in care moștenitorul legal poate
primi numai rezerva, daca este mai mare decât legatul, care privește evident numai calitatea de
moștenitor legal .

Definiția legala a testamentului

Potrivit art.802 Căci. “testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru
timpul încetării sale din viată, de tot sau in parte din avutul sau.” După cum rezulta din aceasta definite,
coroborata cu alte dispoziții legale, testamentul este un act juridic unilateral, solemn, esențialmente
personal si revocabil.

Caractere juridice
1. Testamentul este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de voința a testatorului cu
intenția de a produce efecte juridice si, ca atare, pentru a fi valabil, trebuie sa îndeplinească condițiile de
fond prevăzute de lege pentru orice act juridic si cele specifice liberalităților.
2. Testamentul este un act juridic unilateral – exprima voința unei singure persoane, a
testatorului. Aceasta este producătoare de efecte, indiferent de atitudinea legatarului si înainte de
acceptarea de către el a legatului.
3. Testamentul este un act juridic esențialmente personal, in sensul ca nu poate fi încheiat prin
reprezentare sau cu încuviințarea ocrotitorului legal. In măsura in care o persoana are capacitatea de a
teste, o poate face exclusiv personal, iar daca nu are aceasta capacitate nu o poate face prin reprezentare
sau cu încuviințarea altor persoane.
4. Testamentul este un act juridic solemn – sub sancțiunea nulității absolute testamentul trebuie
sa fie încheiat intra-una din formele prevăzute de lege.
5. Testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte – daca legea nu prevede altfel, efectele
dispozițiilor testamentare se produc numai la moartea testatorului. Prin urmare, condițiile de validitate
ale testamentului se apreciază raportat la momentul întocmirii sale, in schimb, efectele pe care le
produce dispozițiile sale raportat la momentul morții testatorului. Astfel, legatarul nu dobândește niciun
drept cat timp testatorul este in viată.

2
 6. Testamentul este un act esențialmente revocabil. Pana in ultima clipa a vieții testatorul poate
revoca sau modifica unilateral dispozițiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci nesusceptibil
de abuz de a revoca dispozițiile testamentare si sub nicio forma nu poate renunța valabil la acest drept.
Având in vedere ansamblul caracelor juridice ale testamentului, in multe privințe derogatorii de
la dreptul comun al actelor juridice, el se manifesta ca un act juridic excepțional, guvernat, in mare
măsura, de reguli de fond si de forma speciale.

Cuprinsul testamentului
După cum rezulta din definita legala a testamentului, obiectul lui principal li constituie legatele,
care sunt dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral (legate universale sau cu titlu universal) sau la
bunurile ce fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular). Însă, alături de legate sau chiar fără
a cuprinde legate, testamentul poate conține si alte manifestări de ultima voința a defunctului, cum ar fi:
- exheredari, adică înlăturarea de la moștenire a unor moștenitori legali, in limitele prevăzute de
lege (art.802 si 841 Căci.);
- numirea de executor testamentar, împuternicit pentru a putea asigura executare dispozițiilor
testamentare (art.910 Căci.);
- sarcini impuse legatarilor sau moștenitorilor legali, de natura patrimoniala sau de alta natura
(art.902 si 930 coroborat cu art.830 Căci.);
- revocarea – totala sau parțiala – a unui testament anterior sau a unei dispoziții testamentare
anterioare, ori retractarea revocării anterioare (art.802 si 920 Căci.);
- partajul de ascendent, adică împărțeala făcută de testator intre descendenții săi a bunurilor
succesorale sau a unei parți din aceste bunuri (art.794 Căci.);
- recunoașterea de către mama a copilului trecut in registrul de stare civila ca născut din părinți
necunoscuți sau de către tata a copilului din afara căsătoriei (art.48 si 57 Cama);
- alte dispoziții de ultima voința, cum ar fi cele privitoare la funeralii si îngropare, recunoașterea
unei datorii etc.
Având in vedere cuprinsul foarte variat al testamentului s-a ajuns la concluzia potrivit căreia
daca un testament conține in același timp legate dispoziții de natura diferita, ne aflam in fata a doua (sau
mai multe) acte juridice deosebite, întrunite sub forma unui testament, iar aceste acte pot fi independente
intre ele. Astfel, in doctrina s-a admis ca nulitatea unei dispoziții testamentare nu atrage după sine si
nulitatea celorlalte dispoziții testamentare.

Condițiile generale de validitate

Ca orice act juridic, pentru a fi valabil încheiat, testamentul trebuie sa îndeplinească unele
condiții de fond si de forma. Condițiile de fond specifice testamentului sunt: capacitatea de a dispune si
a primi prin testament, voința libera si neviciata a testatorului si cauza valabila a actului juridic.

Capacitatea
Potrivit principiului general in materie de acte juridice, regula este – si in acest domeniu –
capacitatea, iar incapacitatea este excepția. Astfel, potrivit art.856 Căci., “orice persoana este capabila de
a face testament, daca nu este poprita de lege”, iar potrivit art.808 alin.2 Căci., “este capabil de a primi
prin testament oricine este conceput la epoca morții testatorului.” Prin urmare, incapacitățile de a
dispune sau de a primi prin testament, ca excepții de la regula capacitații, trebuie sa fie expres prevăzute
de lege si aceste texte, ca texte de excepție, sunt de stricta interpretare.

Incapacitățile de a dispune prin testament. Potrivit legii, sunt incapabili de a dispune prin
testament :
3
 1. minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani – incapacitate totala. Întrucât testamentul este un
act juridic esențialmente personal, el nu poate dispune nici prin reprezentant sau cu încuviințarea
ocrotitorilor legali, chiar daca a împlinit vârsta de 14 ani.
2. persoana pusa sub interdicție judecătorească, având statutul juridic al minorului sub 14 ani –
incapacitate totala.
3. minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate dispune prin testament, dar numai de jumătate
din ceea ce ar putea dispune in cazul in care ar fi major – capacitate parțiala.
4. minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, deși are capacitate parțiala de a dispune prin
testament, nu poate dispune in favoarea tutorelui sau. Aceasta interdicție subzista si după ce el a ajuns la
majorat, cat timp socotelile definitive ale tutelei n-au fost date si primite, adică pana in ziua când
autoritatea tutelara a dat descărcare pentru gestiunea tutorelui.
In toate aceste cazuri incapacitatea este expres prevăzută de lege, fiind o stare de drept (de iure).
Exista însă si cazuri de incapacitate naturala când persoana deplin capabila sau cu capacitate parțiala de
a dispune prin testament potrivit legii, in fapt (de facto) sa fie lipsita temporar de discernământul necesar
pentru a dispune prin testament. Prin urmare, lipsa discernământului – neprevăzut de lege ca atare –
atrage incapacitatea celui in cauza de a face dispoziții testamentare, deoarece nu are puterea de a aprecia
efectele juridice ale manifestării sale de voința.
Întrucât incapacitățile de a dispune prin testament au ca scop protecția voinței incapabilului si a
intereselor familiei sale, nefiind dictate de interese de ordine publica, sancțiunea este nulitatea relativa a
testamentului, potrivit dreptului comun.

Incapacitățile de a primi prin testament

1. Sunt incapabile absolut de a primi legate:
persoanele neconcepute;
persoanele juridice al căror scop nu corespunde liberalității făcute prin legat;
cetățenii străini si apatrizi, întrucât nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor
(art.41 alin.2 din Constituție), ei nu au capacitatea de a primi proprietatea terenului nici printr-o
dispoziție testamentara, indiferent daca au domiciliul in tara sau in străinătate.
2. Sunt relativ incapabili de a primi prin legat:
tutorele, de la minorul care se afla sub ocrotirea sa;
preoții, de la cei pe care ii asista;
ofițerii de marina, de la persoanele care se afla pe bord in timpul unei calatorii maritime;
medicii si farmaciștii, care l-au tratat pe testator in boala din care moare.
Sancțiunea incapacităților de a primi prin testament este, potrivit dreptului comun, nulitatea
relativa a dispoziției testamentare. In cazul in care incapacitatea este dictata de interese de ordine
publica, sancțiunea este nulitatea absoluta a dispoziției testamentare – incapacitatea datorata lipsei
cetățeniei romane in privința dreptului de proprietate asupra terenului.

Consimțământul
Pentru ca dispozițiile testamentare sa fie valabile, nu este suficient ca testatorul sa aibă
capacitatea legala si naturala de a testa, ci mai este necesar ca voința sa (consimțământul) sa nu fie
alterata de vreun viciu de consimțământ: eroare, dol sau violenta.
Dolul se înfățișează in materie testamentara sub forma captației si sugestiei, constând in
utilizarea de manopere viclene si frauduloase, folosite de o persoana având calitatea de beneficiar al
dispoziției testamentare sau chiar aceea de terț, cu intenția de a câștiga încrederea testatorului si a înșela
buna lui credința pentru a-l determina sa dispună in sensul in care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativa.
Sunt apreciate drept manevre de sugestie sau captație: sechestrarea dispunătorului, interceptarea
corespondentei sale, îndepărtarea rudelor si a prietenilor sau insinuarea unor calomnii la adresa acestora,
abuz de influenta sau autoritate etc.

4
 De menționat ca nu suntem in prezenta dolului (deci testamentul nu se anulează) daca este vorba
de simpla simulare a grijii si afecțiunii ori de prestarea interesata a unor servicii si îngrijiri.
Sancțiunea aplicabila in cazul viciilor de consimțământ este – ca si in cazul incapacității legale
sau naturale de a dispune prin testament – nulitatea relativa, potrivit dreptului comun. Termenul de
prescripție a acțiunii in anulare începe sa curgă de la data deschiderii moștenirii.

Obiectul si cauza
In ceea ce privește obiectul legatului, ca si in materie de convenții, acesta trebuie sa fie in
circuitul civil. Obiectul poate fi si un lucru viitor, care nu exista in momentul testării, dar nici chiar in
momentul deschiderii moștenirii. Dintre bunurile viitoare numai moștenirea nedeschisa nu poate forma
obiectul unui legat (art.702 si 965 Căci.).
Scopul testamentului trebuie sa aibă la baza intenția liberala, ani mus donând. Cauza falsa, ilicita
sau imorala atrage după sine nulitatea testamentului. Problema cauzei morale se pun in practica mai ales
in legătura cu legatul acut concubinului. In literatura de specialitate si in practica judecătorească se
admite soluția potrivit căreia concubinajul in sine nu este cauza de nulitate a liberalității. Numai
liberalitatea făcută pentru a determina începerea sau continuarea relațiilor de concubinaj ori pentru a
remunera întreținerea relațiilor sexuale este nula, având cauza imorala.

Condițiile de forma pentru validitatea testamentului

a. Forma scrisa. Indiferent de forma testamentului si chiar daca testatorul s-ar găsi in împrejurări
excepționale (de exemplu, militar in timp de război), in toate cazurile testamentul trebuie sa fie îmbrăcat
in forma scrisa. Legislația noastră nu recunoaște ca valabil testamentul verbal (nuncupativ). Forma
scrisa este prevăzută ca o condiție de validitate a testamentului (ad solemnitate), iar nu ca o simpla
condiție de dovada, lipsa ei fiind sancționata cu unitatea absoluta a manifestării de voința.
b. Forma actului separat. Pentru a asigura libertatea de voința a testatorului si caracterul personal,
unilateral si revocabil al dispozițiilor testamentare, legea nu permite ca doua sau mai multe persoane sa
testeze prin același act, una in favoarea celeilalte sau in favoarea unei a treia persoane (art.857 Căci.).
Asemenea testamente, numite conjunctive, sunt interzise pentru ca pluralitatea de parți ar conferi
testamentului caracter contractual si deci irevocabil prin voința unilaterala.
Nerespectarea condițiilor de forma cerute pentru testament se sancționează cu nulitatea absoluta.
Ca excepție, sancțiunea nulității absolute este atenuata in anumite situații, cum ar fi: testamentul autentic
nul pentru vicii de forma are valoare de testament olograf valabil daca este scris in întregime, datata si
semnat de testator.

Testamentele ordinare. Considerații generale

Pentru validitatea testamentului in general se cer anumite condiții de forma caci el este, așa cum
am văzut, un act juridic solemn. Înafara acestor condiții generale cercetate de noi mai sus, legiuitorul
impune anumite forme speciale pentru fiecare fel de testament, in funcție de care, de altfel, testamentele
sunt clasificate. Exista din acest punct de vedere trei categorii de testamente:
- testamente ordinare sau obișnuite, care se încheie in condiții de normalitate. Acestea sunt:
testamentul olograf, testamentul autentic si testamentul secret sau mistic;
- testamente privilegiate sau extraordinare, care se încheie in anumite împrejurări excepționale.
Acestea sunt: testamentul militarilor, testamentul făcut in timp de boala contagioasa si testamentul
maritim;
- forme simplificate de testament, permise special de legiuitor, ca cele care privesc depozite de
bani potrivit unor reglementari speciale sau cele ale cetățenilor romani aflați in străinătate.
In privința acestor forme testamentare sub aspectul eficientei lor juridice nu se poate vorbi de o
ierarhie caci au valoare juridica egala. Funcționează, așadar, principiul echivalentei formelor
5
testamentare. Nu mai puțin însă forța lor probanta este diferita. După ce s-a dovedit însă existenta
testamentului in forma prescrisa de legiuitor efectul lor juridic este același, oricare ar fi forma pe care o
îmbrac.

1. Testamentul olograf

Codul civil prevede in art.859 ca :”Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris in
tot, datat si subsemnat de mina testatorului”. Denumirea lui vine de la cuvintele grecești molos, care
înseamnă întreg, total si râpos care înseamnă a scrie. Din formularea data de legiuitor vom retine, așadar,
ca nu orice scriere olografa, chiar având ca obiect transmisiunea bunurilor după moartea celui ce lasă
moștenirea va putea fi considerata testament olograf ci numai aceea care va fi scrisa integral, semnata si
datata de mina testatorului. Setea aceasta o solemnitate ceruta de lege ad validitate si nu ad probațiune,
altfel intervenind sancțiunea reglementata de art. 886 C. civ. Lipsa oricăreia din cele trei condiții va duce
la nevalabilitatea testamentului, caci ele se cer a fi îndeplinite cumulativ .
Ca avantaje ale acestui testament se specifica acela ca este simplu si accesibil oricărei persoane
care știe sa scrie; poate fi redactat oricând si oriunde si fără nevoia participării unor persoane străine
asigur indu-se astfel secretul sau. Apoi, data fiind simplitatea formei sale, nu necesita cheltuieli pentru
întocmirea sa.
Dar tocmai din simplitatea formelor sale rezulta si unele dezavantaje ale sale. Astfel, el poate fi
ușor sustras sau distrus, după moartea testatorului sau in timpul vieții sale, dar fără cunoștința sa. Nu ne
asigura de protecția voinței testatorului împotriva unor influente străine si abuzive sub forma captației
sau sugestiei sau chiar a violentei din partea celor interesați. Tot din cauza simplității sale el poate fi
ușor falsificat precum poate fi mai ușor contestat decât celelalte forme de testament. In alta ordine de
idei el poate cuprinde formulări confuze sau contradictorii din care este greu sa se deducă adevărata
voința a testatorului .
Așa cum rezulta din textul legal, pentru validitatea testamentului olograf se cer a fi îndeplinite
trei condiții, cumulativ: scrierea lui in întregime de mina testatorului; datarea lui de către testator si
semnarea lui de cartea acesta.
Prima condiție :testamentul sa fie scris in întregime de către testator. Nu este valabil testamentul
scris la mașina de scris sau la calculator chiar daca este semnat de către testator sau chiar daca cuprinde
mențiunea ca reprezintă ultima sa voința. Prin impunerea acestei condiții de a fi scris in întregime de
mina testatorului legiuitorul previne eventualele fraude si in caz de contestație ca testamentul provine de
la defunct da posibilitatea verificării de scripte prin expertize de specialitate.
Scrierea se poate realiza prin orice mijloace, (cu cerneala, cu creion, cu pasta, cu creta, vopsea,
cărbune etc.) si pe orice material (pe hirtei, pe pânza, pe lemn, material plastic, sticla etc.); prin orice
scriere (cu caractere de tipar sau de mina, stenografie); in orice limba cunoscuta de către testator (chiar
si într-o limba moarta ca limba latina) pe un suport material sau mai multe(de pilda pe o singura foaie
sau mai multe, cu condiția in acest caz sa existe o legătura materiala sau intelectuala intre ele pentru a
constitui un act unitar. Se accepta scrierea pe etape a testamentului, nefiind nevoie nici de formule
sacramentale si nici de titulatura ca atare de testament sau testament olograf. Se cere doar ca testamentul
sa reprezinte ultima voința a defunctului .
In cazul in care testamentul prezinta ștersături, adăugiri sau chiar modificări dar făcute de mina
testatorului, fie cu prilejul întocmirii acestuia, fie ulterior, s-a apreciat ca testamentul rămâne valabil
chiar daca adăugirile, ștersăturile etc. nu sunt semnate si datate de către acesta cu condiția ca ele sa fie
simple corecturi sau interpretări ale dispozițiilor inițiale. Daca însă este vorba de dispoziții noi, sau se
înlătura unele dispoziții anterioare care duc la modificarea conținutului testamentului s-a considerat ca
este vorba de un nou testament si trebuie scrise, semnate si datate de mina testatorului. S-a admis si
împrejurarea ca testatorul poate fi ajutat de un terț la redactarea testamentului, sau ca in caz de boala si
bătrânețe sa-i dea chiar un ajutor fizic la realizarea scrierii sprijinindu-i mina . Problema este însă ca prin
acest ajutor sa nu se vicieze voința testatorului, iar asistenta de către un terț sa fie pur tehnica . Atunci
6
când testatorul nu a fost decât un instrument pasiv de exprimare a voinței altei persoane testamentul este
lovit de nulitate.
In legătura cu ipoteza când in cuprinsul testamentului apare o scriitura străină se impun unele
precizări.
Astfel atunci când scriitura străină nu are legătura cu conținutul testamentului iar adausurile nu
fac corp comun cu acesta testamentul va fi valabil ca testament olograf întrucât nu exista indicii ca s-a
adus astfel vreo atingere libertății de voința a testatorului, indiferent ca acesta cunoscut sau nu existenta
scriiturii străine. Daca scriitura interpusa in cuprinsul testamentului are legătura cu conținutul acestuia
trebuie făcută distincția intre doua situații:
- daca intervenția din cuprinsul testamentului de către terț s-a făcut cu știința acestuia,
testamentul va fi nul absolut caci nu a fost scris in întregime de către testator;
- daca intervenția terțului s-a realizat fără știința testatorului testamentul va fi valabil întrucât nu
s-a încălcat libertatea de voința a acestuia. Desigur însă cele scrise de către terț nu vor fi luate in
considerare.
A doua condiție este aceea ca testamentul sa fie datat de mina testatorului. Data testamentului
prezinta importanta dintr-un îndoit punct de vedere. In primul rând, in funcție de data redactării
testamentului se poate verifica daca testatorul avea capacitatea de a testa. In al doilea rând, in cazul
testamentelor succesive, cu dispoziții contrare sau incompatibile se va putea determina care anume vor fi
avute in vedere ticnind cont de regula potrivit căreia manifestarea ultima de voința a testatorului produce
efecte, revocând dispozițiile anterioare.
Codul civil nu cuprinde dispoziții in legătura cu modul in care trebuie datat testamentul. Se
admite însă ca ceea ce este important e faptul ca data sa fie scrisa de mina testatorului. Nu are
importanta locul unde este inserata, deși de regula este plasata la sfârșitul actului; ea poate sa fie însă
inserata la începutul actului sau in cuprinsul sau, ceea ce este necesar e faptul de a se putea înțelege ca
data se refera la întregul act. Data trebuie indicata prin precizarea zilei, lunii si a anului când testamentul
a fost redactat, ea puțind fi scrisa in cifre sau in litere. Se considera ca este valabil precizata si când se
face numai referire la o sărbătoare a cărei data poate fi cu certitudine stabilita (bunăoară Crăciun 2ooo).
Ora si locul întocmirii testamentului nu sunt necesare. In caz de nevoie aceste elemente se vor putea
dovedi prin orice mijloc de proba.
Nerespectarea acestor reguli in privința datei, iar aceasta scrisa de testator este un element
esențial de forma a testamentului olograf, duce in mod logic la sancțiunea nulității absolute. Având in
vedere însă ca data nu are o importanta in sine ci ca element probatoriu privitor la capacitatea sau
libertatea de voința a testatorului s-au propus soluții de atenuare a rigorilor acestei sancțiuni pentru
salvarea eficacității testamentului permit indu-se uneori stabilirea, întregirea sau rectificarea datei
testamentului pe baza unor elemente intrinseci sau extrinseci testamentului. Mai multe ipoteze pot sa
apară. Astfel lipsa completa a datei testamentului atrage după sine nulitatea absoluta a acestuia . Daca
data este inexacta sau incompleta datorita unor erori involuntare se admite ca testamentul va fi
considerat valabil daca data se va putea stabili corect cu elemente din cuprinsul testamentului sau
completate cu elemente dinafara acestuia . In caz contrar testamentul va fi nul.
In cazul in care data este falsa, si acest lucru s-a realizat in mod intenționat de către testator,
testamentul va fi nul, indiferent daca falsitatea datei se datorează unei fraude sau nu. Cindy s-a urmărit
fraudarea legii, proba falsității datei se va putea face nu numai cu elemente intrinseci testamentului ci si
cu elemente dinafara acestuia. Daca însă prin indicarea unei date false nu s-a urmărit fraudarea legii se
admite numai proba intrinseca, adică cu elemente din cuprinsul testamentului. In toate ipotezele când
testamentul are data se prezuma ca ea este reala admit indu-se însă proba contrara.
A treia condiție pentru valabilitatea testamentului olograf este semnarea acestuia de către
testator. Semnătura de pe testament atesta faptul ca autorul sau recunoaște ca ii exprima voința si li
însușește ca atare si de asemenea faptul ca actul a fost încheiat in forma definitiva. Altfel se poate crede
ca este vorba de un proiect lipsit de eficacitate si, oricum, neînsușit de către testator ca exprimând voința
sa. Legea nu prevede condițiile in care trebuie executata semnătura. Se admite ca ea nu trebuie neapărat
7
sa cuprinde numele si prenumele testatorului, fiind suficienta semnătura sa obișnuita prin care sa poată fi
identificat. Semnătura cu inițiale este considerata valabila daca testatorul semna in mod obișnuit in acest
fel. Semnătura trebuie sa fie de mina. Nu se admite ca valabila punerea parafei, stampilei ori a sigiliului.
Se considera ca este nul testamentul care in locul semnăturii are pus degetul testatorului . Cei care in
mod obișnuit folosesc un pseudonim pot semna cu acesta testamentul.
In ce privește locul semnăturii, daca in mod curent aceasta se afla la sfârșitul actului, se admite
ca ea poate sa fie așezata si la începutul acestuia sau in cuprinsul sau cu condiția sa rezulte ca testatorul
si-a însușit conținutul întreg al testamentului si ca acesta reprezintă expresia voinței sale libere, chiar
daca, de pilda, testamentul este scris pe mai multe foi de hirtei. Semnătura de pe plicul in care a se afla
testamentul s-a considerat ca nu este valabila caci într-adevăr cei interesați ar putea introduce in el un act
care sa nu reprezinte voința testatorului .
Cele trei elemente obligatorii ale testamentului trebuie sa reprezinte un tot unitar caci numai
împreuna dau întreaga măsura a acestui act juridic așa cum legiuitorul l-a gândit.
Codul civil prevede in art.892 ca testamentul olograf si cel mistic înainte de a fi pus in executare
trebuie sa fie prezentat unui notar public de la locul deschiderii moștenirii pentru ca acesta sa constate
prin proces verbal deschiderea lui si starea lui materiala, iar apoi se va păstra la biroul notarial respectiv.
Textul nu se mai aplica, caci legea nu prevede nici o sancțiune pentru nerespectarea lui, iar testamentul
va putea fi prezentat, si va avea eficienta, chiar daca va fi prezentat numai instanței de judecata cu
prilejul judecării acțiunii succesorale. De altfel Legea nr.36/1995 prevede in art.71 alin.5 ca doar
testamentul, indiferent de forma lui, găsit cu prilejul inventarierii bunurilor succesorale se semnează spre
neschimbare si se păstrează in depozit la biroul notarului public. Cindy testamentul se prezinta notarului
public cu prilejul dezbaterii succesorale necontencioase se deschide si se întocmește un proces verbal
care constata starea lui materiala (art.76 alin.2).
Forța probanta a testamentului olograf rezulta din caracterul sau de înscris sub semnătura privata
chiar daca el este supus formalităților pe care le-am văzuți aceasta privința se face deosebire intre forța
probanta a scriiturii si semnăturii pe de o parte si cea a datei testamentului pe de alta parte.
Daca cei cărora li se opune scriitura si semnătura testamentului le contesta potrivit art.1176 C.
civ. Sarcina dovedirii ca testamentul provine si este semnat de către testator revine celor care-l invoca
după principiul de drept comun potrivit căruia cel ce pretinde un drept trebuie sa-l dovedească. Aici
legatarii care pretind un drept împotriva moștenitorilor legali au sarcina probei iar potrivit art.1178 C.
civ. instanța la cererea lor va ordona verificarea actului, potrivit procedurii reglementate de art.177-184
C. pr. civ. privitoare la verificarea de scripte.
In ce privește data testamentului olograf, prin derogare de la dreptul comun, daca scriitura si
semnătura au fost recunoscute de către cei cărora li se opune sau prin verificarea de scripte s-a dovedit
ca aparțin testatorului se considera ca cea indicata are valoare de data certa fără a se mai urma procedura
reglementata de art.1182 C. civ. Daca data este contestata totuși cel care o contesta are sarcina probei si
nu cel care înțelege sa invoce testamentul. Având in vedere caracterul de solemnitate al datei cuprinse in
testament cel care o contesta nu o va putea combate decât prin elemente intrinseci testamentului cu
excepția fraudei sau a lipsei de discernăminte a testatorului care pot fi dovedite prin orice mijloc de
proba, așadar, chiar extrinseci testamentului.

2. Testamentul autentic

Testamentul autentic este acela care, potrivit legii, (art.86o C. civ. si art.65 din Legea
nr.36/1995) este autentificat de notarul public. Codul civil prevedea in art.861-863 o procedura speciala
de autentificare a testamentelor, derogatorie de la dreptul comun. Prin Legea nr.358/1944 aceste texte
legale au fost abrogate astfel ca testamentele se autentifica in prezent la fel ca si celelalte acte, fiind
supus, așadar, regulilor de drept comun in materie, prevăzute de Legea nr.36/1995 a notarilor publici si a

8
activi tații notariale si de Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995 aprobat prin Ordinul
nr.71o/C/1995 al ministrului justiției.
Testamentul autentic prezinta unele avantaje dar si unele inconveniente. In privința avantajelor
se menționează ca in aceasta forma pot testa si persoanele care nu știu sa scrie sau sa citească si care
astfel nu au acces la testamentul olograf. Apoi testamentul autentic este un act de autoritate publica, iar
forța sa probanta este mai puternica decât a testamentului olograf caci conținutul actului este verificat de
notar in sensul de nu cuprinde dispoziții contrare legii sau clauze obscure care, de regula, generează
litigii intre succesori. Sarcina dovezii contrare revine celui care-l contesta. Testamentul autentic mai are
avantajul ca un exemplar original se păstrează la biroul notarului public astfel incit pericolul ca
testamentul sa fie sustras sau distrus este mai mic decât la testamentul olograf.
Ca inconveniente se menționează faptul ca testamentul autentic necesita cheltuieli si pierdere de
timp prin îndeplinirea formalităților prevăzute de lege si ca nu asigura secretul in aceeași măsura ca
testamentul olograf.
Testamentul autentic poate fi redactat de către testator, sau de către notarul public sau de către un
avocat după indicațiile testatorului. Autentificarea lui se poate realiza de către orice birou notarial din
tara. Secretarii consiliilor locale, din localitățile in care nu funcționează birouri notariale nu au
competenta de a autentifica testamente.
Testamentul fiind un act cu caracter strict personal testatorul nu-l poate încheia prin mandatar ci
trebuie sa fie prezent personal la autentificare. El poate fi autentificat la sediul biroului notarial sau in alt
loc (de pilda la domiciliul testatorului) daca testatorul este împiedecat de motive temeinice sa se prezinte
la notar.
Testamentul se redactează in limba romana, dar potrivit art.47 din Legea nr.36/1995 notarul
poate autentifica si un testament întocmit într-o alta limba pe care o cunoaște sau după ce ia cunoștința
de cuprinsul testamentului prin interpret.
Notarul public este obligat sa constate autentificarea printr-o încheiere care trebuie sa cuprindă,
sub sancțiunea nulității :data si locul autentificării, iar daca s-a realizat infera biroului notarial
menționarea motivelor care au determinat acest lucru, datele de identificare a testatorului, constatarea ca
testatorul si-a exprimat consimțământul si ca acesta l-a semnat in fata notarului. Daca testatorul nu a
putut sa semneze trebuie sa se facă mențiune despre aceasta si despre cauza acestei situații. In Cazul in
care nu sunt îndeplinite condițiile de autentificare a testamentului notarul da in termen de 5 zile de la
înregistrarea cererii de autentificare o încheiere de respingere motivata, care poate fi atacata la
judecători. In cazul in care instanța dispune ca autentificarea se poate face notarul va proceda potrivit
hotărârii judecătorești.
Sancțiunea care intervine in cazul nerespectării prevederilor legale prin autentificarea
testamentului este nulitatea absoluta. Actul nul însă ca testament autentic poate fi valid ca testament
olograf daca condițiile cerute pentru aceasta forma testamentara sunt împlinite.
Forța probanta a testamentului autentic, este diferita după cum este vorba de constatările
personale (ex proprii sensibil) ale agentului instrumentator sau de declarațiile testatorului de care acesta
a luat numai act. Constatările personale ale notarului, in îndeplinirea atribuțiilor sale legale ca data si
locul autentificării, identificarea si prezenta personala a testatorului, exprimarea consimțământului de
către acesta, semnarea actului in fata notarului, fac dovada pian la înscrierea in fals. In schimb,
declarațiile testatorului sau alte împrejurări de care notarul nu a luat cunoștința prin propriile sale simțuri
si deci nu a putut verifica veracitatea lor fac dovada numai pian la proba contrara .

3. Testamentul secret (mistic) Din prevederile art.864 C. civ. rezulta ca testamentul mistic sau
secret este acela care fiind scris de către testator sau de către alta persoana, dar semnat de testator, strâns
si sigilat este prezentat judecat oriei pentru efectuarea formalităților de suprascriere reglementate de
lege.
Testamentul mistic este, după cum se poate observa, o forma intermediara intre testamentul
olograf si cel autentic caci avem de a face, pe de o parte, cu un înscris sub semnătura privata (dispozițiile
9
testamentare) si un înscris autentic (suprascrierea realizata de judecător). Așa fiind el împrumuta
avantajele si dezavantajele de la cele doua forme de testament precizate. Astfel asigura secretul
dispozițiilor testamentare poate fi utilizat numai de către persoanele care știu scrie si citi (art.865 C.
civ.), iar in ce privește forța sa probanta, dispozițiile testamentare au forța probanta a actului sub
semnătura privata, iar actul de suprascriere are forța probanta pian la înscrierea in fals. El este aproape
inutilizabil in practica caci testatorul fie redactează un testament olograf singur, fie, daca recurge la
autorități, face un testament autentic.
Testamentul mistic poate sa fie scris de către testator sau de către o alta persoana, sau poate fi
dactilografiat dar, in toate cazurile, trebuie sa fie semnat de către testator.
El trebuie apoi strâns si sigilat si prezentat judecătorului delegat pentru efectuarea actului de
suprascriere potrivit art. 864 C. civ. Daca testamentul nu a fost sigilat in mod corespunzător, astfel incit
s-ar putea înlocui testamentul acesta va fi declarat nul. Judecătorul căruia i se prezinta testamentul
întocmește un proces -verbal prin care se constata prezentarea testatorului, faptul ca a fost identificat si
declarația acestuia ca testamentul reprezintă voința sa si ca a fost semnat de către el. Cindy testatorul nu
poate vorbi declarația ca testamentul este al sau o va face înscris “in capul actului de subscripție”
(art.866 C. civ.). Actul de suprascriere va fi semnat de către testator si de către judecător, iar data
testamentului va fi aceea din actul de suprascriere. Daca testatorul nu poate semna actul de suprascriere
din cauze ulterioare datei redactării si semnării testamentului se va face mențiune despre aceasta in
procesul verbal. Potrivit art.864 alin.8 C. civ. procesul- verbal de suprascriere trebuie întocmit fără
întrerupere prin aceasta legiuitorul căutând sa înlăture pericolul înlocuirii testamentului. Testamentul
poate fi păstrat atât de către testator, sau de către o alta persoana dar si de către judecători la care s-au
efectuat formalitățile de suprascriere. Ulterior decesului testatorului formalitățile necesare sunt la fel ca
in cazul testamentului olograf.
In cazul in care formalitățile reglementate de lege nu au fost respectate testamentul mistic va fi,
potrivit art.886 C. civ. lovit de nulitate absoluta. Înscrisul testamentar ar putea reprezenta, într-o atare
situație, un testament olograf, daca a fost scris, semnat si datat in întregime de către testator.

Testamentele privilegiate

Pentru împrejurări excepționale, când nu exista posibilitatea de a recurge la autentificarea unui

testament in condițiile analizate mai sus, Codul civil (art.868-886) reglementează modul de autentificare
in condiții simplificate sub forma testamentelor privilegiate. Cei aflați in împrejurările excepționale
determinate de legiuitor, așa cum vom vedea in cele ce urmează, pot recurge la testamentul olograf
respectând regulile specifice acestuia, dar pot testa si in formele special reglementate pentru astfel de
împrejurări, realizând testamente autentice simplificate. Aceste forme testamentare sunt: testamentul
militarilor, testamentul făcut pe timp de boala contagioasa si testamentul maritim.

a)Testamentul militarilor

Militarii aflați pe teritoriu străin in misiune, sau prizonieri la inamic ori pe teritoriul tarii într-o
localitate asediata sau intra-un loc fără comunicație cu exteriorul din cauza războiului (art.87o C. civ.)
pot testa, potrivit art.868 C. civ., in fata comandantului militar al unității sau in fata unui alt ofițer asistat
de doi martori. In cazul in care militarul, bolnav sau rănit fiind, este internat intra-un spital militar va
putea testa in fata medicului militar șef, asistat de comandantul militar al spitalului (art.869 C. civ.)

b) Testamentul făcut in timp de boala contagioasa

In cazul in care o localitate este izolata din cauza ciumei sau a unei alte boli contagioase, potrivit
art.872 C. civ., persoanele aflate într-o astfel de localitate pot testa in forma autentica in fata unui
10
membru al consiliului local asistat de doi martori. Recurgerea la aceste forme testamentare nu este
admisa daca in localitatea respectiva exista birou notarial.

c) Testamentul maritim

In cazul persoanelor aflate in călătorie pe mare, fie ca sunt calatori, fie ca sunt membri ai
echipajului, potrivit art.874 si 875 C. civ., acestea pot testa in forma autentica simplificata, dar numai
atâta timp cit vasul se afla in călătorie pe mare si nu atunci când se afla ancorat la țărm. De asemenea nu
se poate recurge la aceasta forma simplificata nici atunci când vasul, deși se afla pe mare, se apropie de
un țărm străin unde se afla un agent consular la României. In acest caz se va testa in formele
testamentare ordinare. Cu atât mai mult nu se va putea recurge la forma simplificata de testament când
vasul se apropie de țărmul României.
Potrivit art.874 si 881 C. civ. testamentul maritim se întocmește in fata comandantului navei sau
a unui înlocuitor al sau, asistat de ofițerul intendent de bord sau înlocuitorul sau si de doi martori.
Testamentul se redactează in doua exemplare originale si nu poate cuprinde dispoziții in favoarea
ofițerilor instrumentatori, daca nu sunt rude in grad succesibil sau soț cu testatorul (art.883 C. civ.).
Daca testatorul este chiar comandantul navei sau unul din cei desemnați de lege sa primească
testamentele întocmite in astfel de condiții, testamentul se fa face in fata persoanei care urmează
testatorului in ordine ierarhica (art.875 C. civ.). Cindy vasul ancorează intra-n port străin in care se afla
un agent consular roman, un exemplar al testamentului se preda acestuia pentru a fi expediat in tara.
Daca vasul ancorează intra-un port romanesc ambele exemplare se predau organului portuar pentru a fi
trimise biroului notarial de la domiciliul testatorului(art. 877-878 C. civ. ). Daca la domiciliul
testatorului exista mai multe birouri notariale testamentul se va trimite, potrivit art. 68 din Legea nr.
36/1995 si art.43-44 din Regulament, biroului notarial care tine registrul de evidenta a succesiunilor din
circumscripția domiciliului testatorului. Nerespectarea acestor formalități se sancționează cu nulitatea.

Reguli comune testamentelor privilegiate

Pe lingă regulile cerute pentru fiecare testament privilegiat in parte trebuie avute in vedere si
unele reguli comune pentru toate aceste forme testamentare. Astfel testamentele privilegiate trebuie sa
fie semnate de testator, de agentul instrumentator si de către martori, având evident forma scrisa. Daca
testatorul nu știe sau nu poate sa scrie se va face mențiune despre aceasta, iar in cazul martorilor in mod
obligatoriu trebuie sa semneze testamentul cel puțin unul dintre ei, iar daca unul nu poate semna se va
face mențiune despre cauza acestei neputințe (art.884 C. civ.). Toate testamentele privilegiate produc
efecte, evident de la data decesului testatorului, dar spre deosebire de testamentele ordinare ele nu au
decât efecte limitate in timp. Testamentele militarilor si cele făcute pe timp de boala contagioasa își
încetează valabilitatea in termen de 6 luni de la data încetării condițiilor speciale care au determinat
întocmirea lor (art.871 si 873 C. civ.). Testamentul maritim își încetează valabilitatea in termen de 3 luni
de la data când testatorul a ajuns intra-un loc in care poate testa in forme ordinare (art.882 C. civ.). Se
mai considera ca pe lingă forma scrisa si semnăturile precizate si datarea acestor testamente este un
element esențial pentru a se putea aprecia existenta împrejurărilor care au determinat folosirea acestor
forme de testament.

Alte forme testamentare

Evoluția vieții economica-sociale a impus legiuitorului soluții legislative si cu privire la alte

modalități de a dispune pentru cauza de moarte. In primul rând exista reglementari speciale privitoare la
dispozițiile testamentare care au ca obiect sume de bani depuse la CEC sau la alte unități bancare si apoi
cu privire la testamentele cetățenilor romani aflați in străinătate.
11
 a) Testamentul privind sumele de bani depuse la CEC sau alte unități bancare

Titularii depunerilor de sume de bani la CEC au posibilitatea de a dispune de aceste sume prin
una din formele testamentare ordinare sau privilegiate . Legiuitorul a reglementat însă si o forma
simplificata la care depunătorii pot recurge, denumita clauza testamentara, sau dispoziție testamentara.
Potrivit art.22 din Statutul CEC aprobat prin H.G. nr.888/1996, in baza art.8 din Legea nr.66/1996
privind reorganizarea Casei de Economii si Consemnațiuni din Romania in societate bancara pe acțiuni
“Titularul depunerii are dreptul sa indice CEC persoanele cărora urmează sa li se elibereze sumele
depuse, in caz de deces. Depunerile asupra cărora nu s-au dat dispoziții testamentare se eliberează de
CEC moștenitorilor legali sau testamentari” . O dispoziție pentru cauza de moarte privind sumele depuse
la CEC, sub forma clauzei testamentare o poate da numai titularul libretului, chei daca suma a fost
depusa pe numele sau de către alta persoana.
Clauza testamentara este considerata in doctrina ca fiind un legat cu titlu particular, si deci
supusa regulilor de validitate ale testamentului in general . Sub aspectul formei clauza testamentara se
abate de la regulile testamentului olograf caci nu trebuie sa fie scrisa in întregime si datata de mina
testatorului. Trebuie însă sa fie semnata de către acesta. Libretul precum si fisa de cont sunt completate
de către funcționarul CEC, dar poarta semnătura depunătorului. Clauza este considerata din acest punct
de vedere un testament olograf simplificat.
Persoana care dispune in acest fel trebuie, așadar, sa știe sa scrie si sa citească.
In acest mod se poate, evident, dispune in favoarea unei singure persoane sau a mai multora, in
acest din urma caz cei in favoarea cărora s-a dispus având drepturi egale asupra sumei din libret. In
cazul in care dispunătorul are mai multe depuneri si dorește sa dispună pentru cauza de moarte in acest
mod va trebui sa uzeze de clauza testamentara pentru fiecare depunere in parte.
Clauza testamentara fiind considerata așadar o liberalitate pentru cauza de moarte produce efecte
la decesul titularului de libret spre deosebire de clauza de împuternicire, reglementata de art. 21 din
Statut, ale cărei efecte încetează la data decesului titularului depunerii. Legatarul va dobândi sumele de
care s-a dispus astfel in cuantumul existent la data decesului titularului si nu in cuantumul de la data
stipulării clauzei.
Pian la moartea sa titularul libretului are posibilitatea sa adauge alte sume sau sa le retragă pe
cele existente, in tot sau in parte. Este vorba in acest din urma caz de o revocare parțiala sau totala a
legatului. Revocarea legatului se poate realiza atât prin anularea clauzei testamentare cit si printr-un alt
testament, ordinar sau privilegiat. Nu este necesara o simetrie a formelor testamentare in acest sens. Fata
de CEC însă revocarea produce efecte numai din momentul înștiințării. Ca la orice forma testamentara
lipsa discernământului duce la anularea actului.
Daca dispunătorul este minor, (care a împlinit 16 ani) se vor aplica dispozițiile art. 8o7. C. civ. in
sensul ca sumele de care dispune împreuna cu celelalte bunuri testate sa nu depășească cota de ½ din
ceea ce ar fi putut testa daca era major. Prin art. 11 din Statut in cazul minorului care a împlinit 16 ani se
deroga de la regulile de drept comun in sensul ca el poate dispune prin clauza testamentara de sumele
depuse la CEC numai daca se întreține singur.
In măsura in care nu s-a dispus pentru cauza de moarte, prin clauza testamentara, de sumele
depuse la CEC, acestea se vor elibera moștenitorilor legali sau testamentari, potrivit art.22 din Statut,
care își vor dovedi calitatea de moștenitor prin certificatul de moștenitor eliberat de notar sau prin
hotărârea instanței de judecata.
Legatarul in favoarea căruia s-a dispus prin clauza testamentara are si el obligația, ca orice
moștenitor sa accepte moștenirea in termenul de acceptare reglementat de art.7oo C. civ. puțind apoi sa
ceara sumele de la CEC oricând, caci acest depuneri sunt imprescriptibile potrivit art.3 din Legea
nr.66/1996 si art.24 din Statut, precum si art.23 din Decretul nr.167/1958.

12
 In ce privește depunerile la alte unități bancare, cu toate ca in Legea nr.58/1998 nu exista
dispoziții legale identice cu cele din Legea nr.66/1996, credem ca prin asemănare se pot aplica regulile
clauzei testamentare analizate mai sus, mai ales ca ele se si aplica in practica.

b) Testamentul făcut de cetățenii romani in străinătate

Codul civil prevede in art.885 ca :”romanul ce s-ar afla in tara străină va putea face testamentul
sau, sau in forma olografa, sau in forma autentica întrebuințata in locul unde se face testamentul”.
Așadar, cetățeanul roman aflat in străinătate va putea testa in forma olografa după legea romana, chiar
daca legea străină nu prevede aceasta forma testamentara, prin excepție de la regula locaș regat acum. In
privința testamentului autentic vor trebui respectate regulile legii locului unde se întocmește testamentul.
In Doctrina s-a admis însă ca cetățenii romani aflați in străinătate pot testa in forma autentica potrivit
legii romane in fata agenților noștri consulari sau diplomatici . Controversa s-a născut însă cu privire la
faptul daca art.885 C. civ. permite, in aplicarea regulii locaș regat acum, folosirea numai a acestei forme
testamentare sau se poate recurge si la alte forme admise de legea locului. Intra-o prima opinie s-a
susținut ca nu pot fi utilizate si alte forme testamentare decât testamentul autentificat după legea locului.
Intra-o a doua opinie s-a susținut însă ca referirea textului la testamentul autentic are numai un caracter
enunțiativ, așa incit pot fi utilizate si alte forme testamentare prevăzute de legea locului si chiar forme
nereglementate de legea romana.
Legea nr.1o5/1992 a tranșat însă chestiunea (art.68 alin.3) in sensul ca in cazul testamentelor cu
element de extraneitate, ele sunt valabile daca se respecta formele cerute de legea naționala (lux patria)
sau legea domiciliului testatorului(lux domicilii), ori de legea locului întocmirii testamentului, (lux loce
testamente) in vigoare la data redactării lui sau la data deschiderii moștenirii. Așa fiind, după cum
judicios s-a argumentat in literatura juridica , art.885 C. civ. trebuie considerat modificat implicit
întrucât conține dispoziții contrare Legii nr.1o5/1992, iar in ce privește validitatea testamentelor
întocmite de romani in străinătate se apical regulile din acest din urma act normativ.

13
 Bibliografie

1.Boroi, G., Rădescu, Dumitru, “Codul de procedura civila comentat si adnotat”, Editura Al
-Beck, București, 1994
2.Ciobanu,V.M., “Tratat teoretic si practic de procedura civila”, Vol. I, Editura National ,
București, 1996
3. Deák, Francisc, “Tratat de drept succesoral”, Ed. a II-a actualizata si completata, Editura
Universul Juridic, București, 2002;
4. Stănciulescu, Camelia; Gheorghe, Anca Nicoleta “Manual de drept civil. Partea speciala”
Editura Hamangiu, București, 2010;

14