lOMoARcPSD|5115422

Norme conflictuale în materia succesiunilor

Drept European (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași)

StuDocu nu este sponsorizat sau avizat de nicio universitate

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)
 lOMoARcPSD|5115422

Norme conflictuale în materia

succesiunilor

Profesor: Lector univ. dr. Cosmin Dariescu

Studente: Bulgariu Cristina-Damaris

Damian Alexandra-Maria

Cuprins

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

Capitolul I. Considerații introductive privind moștenirea

Capitolul II. Norme conflictuale privind moștenirea în dreptul internațional privat

român

Secțiunea 1. Norme conflictuale cuprinse în Codul Civil

§1. Normele conflictuale privind legea aplicabilă

§2. Norme conflictuale privind forma testamentului

§ 3. Norme conflictuale privind domeniul de aplicare a legii moștenirii

§4. Norme conflictuale privind succesiunea vacantă

Secțiunea a II-a. Norme conflictuale în dreptul Uniunii Europene

§1. Normele conflictuale privind legea aplicabilă

§2. Norme conflictuale privind forma testamentului

§ 3. Norme conflictuale privind domeniul de aplicare a legii moștenirii

§4. Norme conflictuale privind succesiunea vacantă

Capitolul III. Norme conflictuale privind moștenirea în dreptul altor state

Secțiunea 1. Norme conflictuale privind succesiunea în sistemul de drept din

Canada- Quebec

Secțiunea a II-a. Norme conflictuale în materia moșteniriiîn Regatul Unit ( Anglia,

Țara Galilor)

Secțiunea a III-a. Norme conflictuale în sistemul de drept italian

Capitolul IV. Caz practic relevant în materie

Capitolul I. Consideraţii introductive privind moştenirea

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

Moştenirea este reglementată în Cartea a IV-a, art. 953-1163 C. civ., conform art. 953 aceasta
fiind definită ca „transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai
multe persoane în fiinţă”.

Moştenirea, transmisiune mortis causa, universală, unitară şi indivizibilă, poate fi, în funcţie de
izvorul vocaţiei succesorale a celor care dobândesc patrimoniul persoanei decedate, legală sau
testamentară1.

În ceea ce priveşte moştenirea legală, ea presupune transmiterea patrimoniului succesoral în

temeiul legii, la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege. Aceasta, reglementată de
art. 963-983 C. civ., intervine în cazul în care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul
său pentru cauză de moarte sau manifestarea sa de voinţă nu produce efecte în tot sau în parte.
De asemenea, moştenirea va fi legală când defunctul a lăsat testament, însă nu cuprinde dispoziţii
referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral2.

Moştenirea testamentară intervine atunci când transmisiunea patrimoniului succesoral, în

întregime sau în parte, are loc în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, voinţă manifestată în
mod expres, prin testament.
Aşa cum s-a evidenţiat în doctrină, în viziunea legiuitorului român, regula o constituie
succesiunea testamentară şi doar în lipsa testamentului, ca o excepţie, funcţionează moştenirea
legală3. Cu toate acestea, cele două forme de moştenire nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă pot
chiar coexista, aşa cum se prevede expres în art. 955 alin. (2) C. civ.
De o importanţă deosebită privind moştenirea sunt data şi locul deschiderii acesteia. Astfel,
potrivit dispoziţiilor art. 954 alin. (1) C. civ., data deschiderii succesiunii coincide cu momentul
morţii celui care transmite pentru cauză de moarte patrimoniul său succesoral, iar potrivit alin.
(2) al aceluiaşi articol, locul deschiderii succesiunii este dat de ultimul domiciliu al defunctului.
Dacă ultimul domiciliu al persoanei decedate nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul
României, locul deschiderii succesiunii este locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public
celui dintâi sesizat, numai dacă în această circumscripţie există cel puţin un bun imobil al lui de
cuius. În caz contrar, locul deschiderii moştenirii va fi cel aflat în circumscripţia notarului public

1
F. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 7.
2
Ibidem.
3
C. Dariescu, Fundamentele dreptului internaţional privat, ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p.
191.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui care
lasă moştenirea. În lipsa unor astfel de bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii,
aşa cum prevede alin. (3) al art. 954 C. civ., va fi locul aflat în circumscripţia notarului public
celui dintâi sesizat.

Capitolul II. Norme conflictuale privind moştenirea în dreptul internaţional privat

român

În dreptul internaţional privat român, există mai multe norme conflictuale privind moştenirea,
având izvoare juridice diferite. Astfel, în timp ce unele se regăsesc în Capitolul al IV-lea (art.
2633-2636) al Titlului al II-lea al Cărţii a VII-a a Codului civil român, altele sunt cuprinse în
Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa,
legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea
actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de
moştenitor.
Aceste două izvoare formale nu se găsesc pe o poziţie de egalitate, ci sunt supuse unei ierarhii.
Astfel, potrivit art. 2557 alin. (3) C. civ., normele conflictuale prevăzute în Codul civil sunt
aplicabile în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte, dreptul Uniunii
Europene sau dispoziţiile din legile speciale nu stabilesc o altă reglementare.

Secţiunea I: Norme conflictuale cuprinse în Codul civil

Normele conflictuale privind moştenirea în dreptul civil român pot fi grupate, pe baza
reglementării din Codul civil, în trei categorii: norme conflictuale privind legea aplicabilă, norme
conflictuale privind forma testamentului şi norme conflictuale privind domeniul de aplicare a
legii moştenirii.
Cu titlu de excepţie, aplicarea acestor norme va putea fi înlăturată dacă, datorită circumstanţelor
cauzei, raportul juridic are o legătură foarte îndepărtată cu legea română, în acest caz, aplicându-
se legea cu care raportul juridic prezintă cele mai strânse legături [art. 2565 alin. (1) C. civ.].
Bineînţeles, această excepţie nu-şi va găsi rostul dacă testatorul a ales legea aplicabilă [art. 2565
alin. (2) C. civ.].

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

§1. Normele conflictuale privind legea aplicabilă

Atât succesiunea legală, cât şi cea testamentară sunt supuse legii succesorale. Astfel, legea
succesorală (lex succesionis) reglementează ansamblul normelor privind organizarea şi
funcţionarea succesiunii4.
În reglementarea noului Cod civil, lex succesionis se determină prin raportare la reşedinţa
obişnuită pe care o avea, la data morţii, de cuius. Astfel, potrivit art. 2633 C. civ., moştenirea
este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morţii, reşedinţa obişnuită.
Noţiunea de „reşedinţă obişnuită” utilizată de legiuitor în norma conflictuală menţionată este
susceptibilă de a crea oarecare confuzii din două considerente: primul considerent priveşte art.
954 alin. (2) C. civ., din materia liberalităţilor, care stabileşte ca loc al deschiderii succesiunii
ultimul domiciliu al defunctului, iar al doilea considerent are la bază art. 87 C. civ., respectiv 88
C. civ. din materia persoanelor, a căror interpretare conduce la concluzia că noţiunea de
„domiciliu” nu este sinonimă cu aceea de „reşedinţă”, deoarece, în timp ce domiciliul persoanei
fizice este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, reşedinţa se identifică cu
locul unde persoana fizică declară că îşi are locuinţa secundară.
Aceste eventuale confuzii pot fi înlăturate cu uşurinţă, deoarece aşa cum se arată în doctrină,
conceptul de „reşedinţă obişnuită” este un sinonim al conceptului mai vechi de „domiciliu” din
dreptul civil românesc, raţiunea care a stat la baza alegerii legiuitorului fiind preocuparea
acestuia de a se exprima într-un limbaj cât mai accesibil cititorului fără pregătire juridică,
remarcându-se, de altfel, utilizarea şi a altor asemenea cuvinte („moştenire” în loc de
„succesiune”, „defunct” în loc de „de cuius”)5.
Norma prevăzută în art. 2633 C. civ. are caracter dispozitiv, întrucât art. 2634 alin. (1) C. civ.
permite persoanei să aleagă, ca lege aplicabilă moştenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui
cetăţenie o are.
În conformitate cu art. 2634 alin. (2) C. civ., alegerea legii aplicabile de către de cuius însuşi se
face printr-o declaraţie de alegere.
În privinţa condiţiilor de fond ale declaraţiei de alegere (existenţa şi validitatea
consimţământului), acestea sunt supuse legii alese pentru a cârmui moştenirea [art. 2634 alin. (2)
C. civ.].

4
I. Chelaru, G. Gheorghiu, Drept internaţional privat, ed. a II-a, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 262.
5
C. Dariescu, Op. cit., p. 192.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

În privinţa formei, art. 2634 alin. (3) C. civ. dispune că testatorul poate să facă declaraţia de
alegere a legii aplicabile cu respectarea condiţiilor unei dispoziţii pentru cauză de moarte. Dacă
desemnarea legii aplicabile se modifică ori se revocă, soluţia este similară. Intervenţia
testatorului trebuie să îndeplinească, cu privire la formă, cerinţele de modificare sau de revocare
a unei dispoziţii pentru cauză de moarte6.
În doctrină s-a evidenţiat faptul că declaraţia de alegere nu are valoare de testament 7, întrucât, în
caz contrar va deveni incident art. 2637 C. civ., care prevede că autorul actului este liber să
aleagă legea aplicabilă fără nicio limitare privind cetăţenia. Mai mult decât atât, potrivit alin. (3)
al aceluiaşi articol, autorul actului ar putea alege fie legea aplicabilă totalităţii sau numai unei
anumite părţi a actului juridic. Or, art. 2634 alin. (1) C. civ. prevede expres că, prin declaraţia de
alegere, defunctul poate alege nu orice lege, ci doar legea naţională care să guverneze moştenirea
în ansamblul ei şi nu doar anumite părţi din patrimoniul succesoral (de exemplu, bunurile mobile
să fie guvernate de legea statului X, iar bunurile imobile de legea statului Y).
Prin compararea reglementării actuale cu reglementarea anterioară (Legea nr. 105/1992), se
observă că noul Cod civil a simplificat foarte mult lucrurile în această materie, renunţând la
soluţiile consacrate de art. 66 din Legea nr. 105/1992, care erau de tradiţie în dreptul român.
Astfel, potrivit art. 66 din Legea nr. 105/1992, moştenirea era supusă unor legi diferite, în funcţie
de obiectul ei. În ceea ce priveşte bunurile mobile, oriunde acestea s-ar fi aflat, moştenirea era
guvernată de legea naţională (lex patriae) pe care persoana decedată o avea la data morţii, în
acest caz făcându-se aplicarea principiului mobilia sequuntur personam. În ceea ce priveşte
bunurile imobile, moştenirea era supusă legii locului unde fiecare imobil din masa succesorală
este situat (lex rei sitae)8.
Cu toate acestea, potrivit art. 68 alin. (1) din Legea nr. 105/1992, testatorul putea supune
transmiterea prin moştenire a bunurilor sale unei alte legi decât cele arătate mai sus, fără a avea
dreptul să înlăture dispoziţiile ei imperative, adică acele norme care privesc ordinea publică şi
frauda la lege în dreptul internaţional privat9.
Aşadar, două modificări importante aduce noul Cod civil în această materie a determinării legii
aplicabile. În primul rând, în ceea ce priveşte punctul principal de legătură pentru norma
6
I. Macovei, Drept internaţional privat, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 246.
7
C. P. Buglea, Drept internaţional privat român: din perspectiva reglementărilor europene aplicabile în domeniu şi
a noului Cod civil român, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 104.
8
D. A. Sitaru, Tratat de Drept internaţional privat, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pp. 200-201.
9
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

conflictuală, acesta nu mai este dat de cetăţenia, ci de ultima reşedinţă obişnuită a defunctului. În
al doilea rând, moştenirea este tratată în mod unitar, nemaifăcându-se distincţie între legile
aplicabile, după cum bunurile care formează patrimoniul succesoral sunt mobile sau imobile10.

§2. Norme conflictuale privind forma testamentului

Testamentul este definit în art. 1034 din Codul civil ca fiind actul unilateral, personal şi
revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege,
pentru timpul când nu va mai fi în viaţă. Acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții legale
cu privire la fond și formă pentru a fi valabil. Testamentul conţine dispoziţii referitoare la
patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum şi la desemnarea directă
sau indirectă a legatarului. Alături de aceste dispoziţii sau chiar şi în lipsa lor, testamentul poate
să conţină clauze referitoare la partaj, revocarea clauzelor testamentare anterioare, dezmoştenire,
numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali şi alte
dispoziţii care produc efecte după decesul testatorului.

Pentru protejarea voinței testatorului împotriva influențelor și presiunilor precum și spre a nu

pune la îndoială existența sau sensul manifestării sale de voință, legea prevede ad solemnitatem
sub sancțiunea nulității absolute anumite forme testamentare pe care trebuie să le îmbrace voința
testatorului pentru a putea produce efecte juridice (art.1034, art. 1040 și urm. Cod civil).

Formele testamentare se pot clasifica în: ordinare (testament olograf și autentic) și extraordinare
sau testamnetele privilegiate. Spre deosebire de testamentele privilegiate dintre cele ordinare pot
fi alese oricare, în mod liber.

Cele două condiții de formă generale și comune tuturor formelor testamentelor sunt: forma scrisă
și forma actului separat. Legislația română nu recunoaște ca valabil testamentul verbal
(nuncupativ), forma scrisă fiind prevăzută ca o condiție de validitate a testamentului, iar nu ca o
simplă condiție de dovadă. Lipsa formei scrise se sancționează cu nulitatea absolută. Forma
actului separat asigură libertatea de voință a testatorului și caracterul personal, unilateral și
irevocabil. Astfel legea nu permite ca două sau mai multe persoane să testeze prin același
testament, una în favoarea celeilate sau în favoarea unui terț (art.1036 Cod civil). Testamentele

10
C. P. Buglea, Op. cit., pp. 103-104.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

reciproce sau conjunctive sunt lovite de nulitate absolută pentru pluralitate de părți ce ar conferi
testamentului caracter contractual și deci irevocabil printr-o voință unilaterală.
Potrivit art. 2635 legea aplicabilă formei testamentului prevede dispoziții alternative a mai
multor legi. Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă
actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau
revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:
a) legea naţională a testatorului;
b) legea reşedinţei obişnuite a acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
e) legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor
moştenite. Tot prin aceste dispoziții vor fi rezolvate și eventualele conflicte mobile de legi.

Diferite tipuri de testamente

1. Testamentele ordinare

Testamentele ordinare sau obișnuite puteau fi olografe sau autentice. Sub sancțiunea nulității
absolute testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului. Este
recunoscut în majoritatea ţărilor europene, însă cerinţele formale caracteristice acestuia nu sunt
aplicate cu aceeaşi stricteţe pretutindeni.

Nu este admis în Olanda şi Portugalia, unde este impusă forma autentică în toate cazurile,
deoarece este necesară intervenţia unei autorităţi (notarul public), şi nici în jurisdicţiile common-
law (Anglia, Irlanda); specific acestora din urmă este testamentul asistat de martori (witnessed
will).

Testamenutul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o persoană învestită
cu autoritate publică de către stat. Aceste persoane învestite cu autoritate publică la care se face
referire în art. 1043 Cod civil se referă la reprezentanții diplomatici ai României. Vechiul Cod
civil reglementa și testamentul mistic; acest testament presupunea a fi semnat de către testator,
strâns și sigilat ca mai apoi să fie prezentat judecătoriei spre a fi îndeplinite formalitățile de

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

suprascriere. Acest tip de testament este cunoscut în ţări precum Danemarca, Franţa, Grecia,
Italia, Olanda, Portugalia, România, Spania.

Unele dintre aceste ţări recunosc de asemenea testamentul internaţional creat prin Tratatul de la
Washington din 26 octombrie 1973 sub egida UNIDROIT (Institutul Internațional pentru
Unificarea Dreptului Privat). Testamentul internațional este o formă nouă 11 de testament, fiind în
esență o formă simplificată de testament mistic. Alte ţări, spre exemplu Belgia, au înlocuit
testamentul mistic cu cel internaţional.

2. Testamente privilegiate

Acestea mai sunt numite și extraordinare deoarece pot fi încheiate numai în situații excepționale.
În esență testamentele privilegiate sunt testamente autentice simplificate, astfel atunci când o
persoană se află într-o situație neobișnuită și dorește să-și exprime ultima voință poate întocmi
un asemenea testament în următoarele situații:

 Testamentul făcut în situații excepționale –persoanele bolnave sau sănătoase pot să

testeze în fața unui funcționar competent al autorității civile locale, în prezența a doi
matori în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări
excepționale.
 Testamentul naval și aeronautic – dacă testatorul se află la bordul unui vas ori aeronave
sub pavilion românesc, în cursul unei călătorii, indiferent dacă testatorul este membru al
echipajului sau un simplu călător el poate să testeze în fața comandantului, în prezența a
doi martori.
 Testamentul militarilor- dacă testatorul este militar, sau fără a avea această calitate, este
salariat ori prestează servicii în cadrul forțelor armate ale României și nu se poate adresa
unui notar public, el poate să testeze în fața comandantului unității militare, în prezența a
doi martori.
 Testamentul celor internați într-o instituție sanitară- pe perioada internării persoana în
cauză poate testa în fața directorului, medicului șef al respectivei instituții, medicului de
gardă în lipsa acestora, în prezența a doi martori.

11
A se vedea A. N. Gheorghe, Voinţa testamentară-liberalitate sau substituire de persoană?, Ed. Universității
Nicolae Titulescu, București, 2012, p.12

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

3. Alte forme de testamente

Pe lângă testamentele ordinare și privilegiate, legea prevede reguli speciale pentru dispozițiile
testamentare, numite în mod tradițional clauze teastamentare, având ca obiect sume de bani,
valori sau titluri de valoare depuse la instituțiile specializate 12 și testamentele cetățenilor români
aflați în străinătate.

§3. Norme conflictuale privind domeniul de aplicare a legii moştenirii

Aşa cum prevede art. 2636 C. civ., sub reglementarea legii aplicabile moştenirii intră mai multe
elemente specifice materiei succesiunii. Astfel, domeniul de aplicare a legii moştenirii cuprinde
îndeosebi: momentul şi locul deschiderii moştenirii, persoanele cu vocaţie de a moşteni, calităţile
cerute pentru a moşteni, exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct, condiţiile şi
efectele opţiunii succesorale, întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul, precum şi
condiţiile de fond ale testamentului, modificarea şi revocarea unei dispoziţii testamentare,
incapacităţile speciale de a dispune şi de a primi prin testament, dar şi partajul succesoral.

a) Momentul şi locul deschiderii moştenirii

Moştenirea unei persoane se deschide prin decesul acesteia, astfel că momentul deschiderii
succesiunii coincide cu data morţii persoanei care lasă moştenirea, dovada morţii și a datei sale
realizându-se prin certificatul de deces sau printr-o hotărâre judecătorească declarativă de moarte
rămasă definitivă.

În ceea ce priveşte locul deschiderii moştenirii, acesta se identifică cu reşedinţa obişnuită a

defunctului, element de interes atât pentru stabilirea competenţei notarilor publici implicaţi în
procedura succesorală notarială, cât şi pentru determinarea competenţei instanţelor judecătoreşti
învestite cu litigii succesorale13.

b) Persoanele cu vocaţie de a moşteni

12
A se vedea O.U.G. nr 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, Legea nr.71/2011 de punere în
aplicare a noului Cod civil, Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale.
13
I. Macovei, Op. cit., p.248.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

Vocaţia succesorală reprezintă una dintre condiţiile generale care trebuie întrunite pentru ca o
persoană să poată moşteni. Prin lege, au chemare la moştenire rudele defunctului şi soţul
supravieţuitor al acestuia, iar pe cale testamentară vocaţia poate fi acordată, în principiu, oricărei
persoane care are capacitate succesorală. Importantă este și devoluţiunea succesorală, în oricare
dintre formele ei: legală sau testamentară, legea aplicabilă acesteia determinând persoanele şi
ordinea chemării lor la moştenire. De asemenea, legea aplicabilă succesiunii va guverna
reprezentarea succesorală, cotele succesorale, rezerva succesorală, cotitatea disponibilă, precum
şi drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al defunctului.

c) Calităţile cerute pentru a moşteni

Pe lângă faptul că trebuie să aibă chemare la moştenire, pentru a deveni succesibil, o persoană
trebuie să aibă capacitate succesorală, în ambele forme ale moştenirii aceste condiţii fiind
esenţiale. De altfel, esenţial este şi ca respectiva persoană să nu fie nedemnă de a moşteni, fie că
se are în vedere nedemnitatea succesorală intervenită de drept, ca o sancţiune civilă, fie că se ia
în calcul nedemnitatea apărută ca urmare a revocării judecătoreşti a legatelor pentru
ingratitudine.

În ceea ce priveşte motivarea faptului că această capacitate succesorală este supusă legii
succesorale şi nu legii personale care cârmuieşte capacitatea persoanei fizice, ea se explică prin
faptul că nu reprezintă o problemă care ţine de capacitatea de exerciţiu şi nici de cea de folosinţă.
În schimb, legea personală se va aplica cu privire la prezumția legală a momentului conceperii
copilului, pentru a stabili când acesta a fost conceput în raport cu momentul deschiderii
succesiunii14.

d) Exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct

Lit. d) din alin. (1) al art. 2636 C.civ. vorbeşte despre regimul sezinei, şi anume despre beneficiul
pe care art. 1125-1126 C.civ. îl creează pentru soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii
privilegiaţi ai defunctului care dobândesc atât stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral, cât şi
dreptul de administrare al acelui patrimoniu şi prerogativa de a exercita drepturile şi acţiunile de
cuius-ului, fără îndeplinirea unei formalităţi speciale. Astfel, legea situaţiei bunurilor (lex rei
sitae) se va aplica în privinţa determinării moştenitorilor care au sezină, a moştenitorilor
14
N. Diaconu, Drept internaţional privat, ed. a IV-a, Ed. Universitaria, București, 2013, p.328.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

nesezinari şi în privinţa efectelor sezinei. În schimb, procedura trimiterii în posesie şi a predării

legatelor sunt supuse legii locului unde se desfăşoară, lex fori15.

e) Condiţiile şi efectele opţiunii succesorale

Legea succesiunii va fi cea care va cârmui aspectele referitoare la: subiectele dreptului de
opţiune succesorală, posibilităţile de acceptare a succesiunii pur şi simplu sau sub beneficiu de
inventar, termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală, actele care valorează
acceptarea succesiunii, precum şi transmiterea dreptului de opţiune al succesibilului decedat.

Unele aspecte care interesează opţiunea succesorală sunt reglementate de alte legi, ieşind de sub
sfera de aplicare a legii succesiunii. Astfel, consimţământul, viciile acestuia şi cauza opţiunii
succesorale sunt guvernate de legea succesiunii, dar capacitatea cerută pentru exprimarea
opţiunii succesorale este supusă legii personale (lex personalis). Pentru exprimarea formei
exterioare a acceptării sau renunţării la moştenire se respectă locus regit actum dacă acceptarea
este una expresă (în caz de acceptare tacită sau forţată se aplică legea succesiunii 16), iar pentru
întocmirea inventarului bunurilor succesorale, formele de publicitate privind aceste bunuri,
precum şi actele de conservare asupra acestor bunuri se va aplica lex rei sitae17.

f) Întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul

Succesorii universali şi cu titlu universal sunt obligaţi să suporte pasivul succesoral, conţinutul
acestui pasiv, măsura în care moştenitorii suportă datoriile şi sarcinile moştenirii fiind cârmuite
de legea succesiunii18.

g) Condiţiile de fond ale testamentului, modificarea şi revocarea unei dispoziţii testamentare,

precum şi incapacităţile speciale de a dispune şi de a primi prin testament

Prin reglementarea intrată în vigoare în 2011, legiuitorul român a contrazis opinia doctrinară
formulată de-a lungul timpului, sprijinită pe prevederea art. 67 din Legea nr. 105/1992, potrivit
căreia incapacităţile speciale de a dispune sunt cârmuite de legea personală 19. În acest sens, art.

15
I. Macovei, Op. cit., p.249.
16
I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p.419.
17
N. Diaconu, Op. cit., p.332.
18
C. Dariescu, Op. cit.
19
N. Diaconu, Op. cit., p.333.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

2636 C.civ. supune validitatea dispoziţiilor testamentare şi incapacităţile speciale unor legi
diferite care vor reprezenta, de la caz la caz, legea succesiunii.

Pentru o privire de ansamblu asupra condițiilor de fond ale testamentului considerăm că se

impune prezentarea lor succintă. Acestea sunt: capacitatea, consimțămăntul, obiectul și cauza.

 Capacitatea

Testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin liberalități (legate) sau alte acte juridice
(spre exemplu dezmoșteniri, revocarea unui testament anterior), iar persoana în favoarea căreia
operează dispoziția să aibă capacitatea de a primi prin testament. Codul civil instituie ca regulă
capacitatea, excepția fiind incapacitatea.

În măsura în care este vorba de capacitatea de exercițiu se aplică după caz, legea națională a
persoanei care face testamentul sau primește legatul. Un exemplu ar fi cel al minorilor care pot
accepta legatul prin reprezentantul lor legal.

Incapacitățile se pot clasifica în incapacități de a dispune și incapacități de a primi; incapacitate

naturală (trebuie dovedită in fapt) și incapacitate legală (nu are nevoie de dovezi, legea
prezumând în acest sens lipsa capacității).

Astfel vor fi incapabili de a dispune prin legate cuprinse în testament: minorii, persoanele puse
sub interdicție judecătorească20, în favoarea persoanei care a avut calitatea de reprezentant ori
de ocrotitor legal până la descărcare de gestiune aprobată de instanța de tutelă 21. Momentul în
care se apreciază capacitatea de a dispune prin testament este arătat de art. 987 alin. (2) C. civ.
Condiția capacității de a dispune trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul își exprimă
consimțământul, sancțiunea prevăzută pentru aceasta fiind nulitatea relativă potrivit dreptului
comun (art. 1251 C. Civ.).

Incapacitățile de a primi prin legate sunt cele făcute în favoarea: medicilor, farmaciştilor sau
altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate

20
Aceștia nu au capacitate juridică, având statutul juridic al minorului sub 14 ani. Incapacitatea interzisului este
totală și permanentă. Interzisul nu va avea capacitate de a testa nici în intervale lucide adică atunci cănd se constată
întreruperea vremelnică a bolii cât timp interdicția nu a fost ridicată (F. Deak, R. Popescu, Tratat de drept
succesoral, Ed. a III-a, Vol I, Ed. Universul juridic, București, 2013, p.29).
21
În acest caz, excepție va face situția în care reprezentantul ori ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului. A
se vedea art. 988 alin. (2) C. civ.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului22, preoților sau a altor persoane care au
acordat asistență religioasă în timpul bolii care a cauzat decesul, notarului public 23 care a
autentificat testamentul, interpretului care a participat la procedura de autentificare, martorilor,
agenților instrumentatori, persoanelor care au acordat în mod legal asistență juridică la redactarea
testamentului24. Momentul în care este analizată incapacitatea de a primi un legat este acela al
datei deschiderii moștenirii. Cu referire la momentul la care este apreciată aceată condiție dacă
legatul a fost făcut în favoarea medicului, farmacistului, preotului, notarului public, interpertului
martorului sau agentului instrumentator acesta este data întocmirii testamentului. Sancțiunea
pentru nerespectarea acestor dipoziții este nulitatea relativă.

Putem conluziona astfel că capacitatea de a dispune și de a primi va fi guvernată de legea

națională. Incapacitățile speciale de folosință avănd ca scop protejarea persoanei incapabile sunt
supuse legii personale, iar cazul în care ele interesează și moștenirea se va aplica legea
succesiunii25. Incapacitățile relative de folosință urmărind protecția testatorului sunt guvernate de
legea succesiunii.

În doctrină se diferențiază între incapacități speciale de folosință de a primi prin legat

absolute și relative, dacă ne raportam la opozabilitatea lor, aplicandu-se atât un regim diferit
pentru fiecare, cât și norme conflictuale diferite. Dacă incapacitățile absolute împiedică
încheierea valabilă a actului juridic de către incapabil cu orice altă persoană26, spre exemplu
anumite incapacități de folosință din Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini sau apatrizi precum și de persoane
juridice străine, incapacitățile relative au ca și consecință încheierea valabilă a actului juridic de
către incapabil cu o anumită persoană sau cu anumite persoane. Referindu-ne la moștenirea

22
Sunt exceptate de la această regulă liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi
și liberalităţile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data liberalităţii, dispunătorul nu are soţ şi
nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi. A se vedea art. 990 alin. (1) C. civ.
23
Art. 9 din Legea nr. 36/1995 specifică faptul că notarii publici dau consultaţii juridice în materie notarială, altele
decât cele referitoare la conţinutul actelor pe care le îndeplinesc şi participă, în calitate de specialişti desemnaţi de
părţi, la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial, iar în art. 44 consultaţiile date de notarul
public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale şi se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau
pe bază de contract cu durată determinată.
24
Art. 3 al Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat subliniază că activitatea avocatului
se realizează prin consultaţii şi cereri cu caracter juridic; asistenţă şi reprezentare juridică în faţa (…) notarilor
publici , redactarea de acte juridice.
25
I. Macovei, Op. cit., p. 247.
26
G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, 2011, p 125 și urm.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

testamentară incapacitățile absolute vor privi persoanele neconcepute, persoanele străine și

apatrizii, iar cele relative includ persoanele analizate în articolele 990-991 Cod civil, precum și
cele specificate în legile speciale.

 Consimțământul

Art. 1038 din Noul Cod Civil prevede, în primul alineat că: „testamentul este valabil numai dacă
testatorul a avut discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat.”

În materie testamentară, viciile de consimţământ prezintă unele particularităţi, chiar dacă se

supun regulilor de drept comun. Astfel, voinţa testatorului poate fi viciată prin eroare, dol sau
violenţă, care sunt reglementate de dreptul comun, dar dolul se manifestă sub formă de captaţie 27
sau sugestie28, specifice doar materiei testamentare. Aceste manevre sunt folosite în scopul
determinării dispunătorului să facă o liberalitate pe care altfel nu ar fi făcut-o şi nici nu ar avea
motiv să o facă. Atât consimțământul, cât și viciile voinței vor fi guvernate de legea succesiunii.

 Obiectul
Pe lângă condițiile privind capacitatea și consimțământul analizate mai sus, pentru validitatea
testamentului se cere ca acesta să aibă un obiect determinat sau determinabil și licit. Probleme
speciale se pun, sub acest aspect, în legătură cu legatele. Ca și în materie de convenții, bunurile
care formează obiectul legatelor trebuie să fie în circuitul civil (art. 1229 C. Civ.). Obiectul
legatului îl poate constitui și un lucru viitor care nu există în momentul testării sau chiar în
momentul deschiderii moștenirii29. În reglementarea actuală, spre deosebire de Codul civil de la
1864 este valabil și legatul cu titlu particular al bunului altuia, dacă testatorul a dispus în
cunoștință de cauză, știind că bunul nu este al său, în caz contrar legatul este anulabil (art. 1064
C. Civ,).

 Cauza

27
Ea presupune folosirea de manopoere dolosive pentru a înșela buna credință a testatorului pentru a-l determina să
facă o liberalitate pe care nu ar fi facut-o altfel.
28
Se face în scopul de a-i sădi în minte testatorului ideea de a face liberalitatea pe care din proprie initiațivă nu ar fi
facut-o.
29
De exemplu nudul proprietar poate lăsa legat plina propietate a bunului. De astefel chiar dacă ar dispune numai de
nuda propietate în favoarea legatarului , acesta oricum ar deveni propietar deplin la încetarea uzufructului. F. Deak,
R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Ed. a III-a, Vol II, Ed. Universul juridic, București, 2013, p.56.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

Testamentul are la bază intenţia liberală – animus donandi – de a da, fără a urmări să primească
ceva în schimb. Pentru ca testamentul să fie valabil, cauza trebuie să existe, să fie licită şi
morală. Cu toate că textele Codului civil fac referire la materia contractelor (art. 1179 alin. (1)
pct. 4 și art 1235-1239 Cod civil) în lumina art. 1325 Cod civil teoria cauzei are aplicabilitate și
în materia actelor unilaterale, cum sunt dispozițiile testamentare.

Lipsa cauzei va avea drept efect anulabilitatea legatului, în schimb cauza ilicită sau imorală va
atrage nulitatea absolută (art. 1238 C. Civ.). Validitatea cauzei va fi apreciată la data redactării
testamentului cu toate că efectele se produc la data deschiderii moștenirii.

Cauza testamentului va fi cârmuită de legea succesiunii30.

h) Partajul succesoral

Atât determinarea persoanelor între care intervine partajul, cât şi raportul donaţiilor şi al
datoriilor, precum şi efectele juridice ale partajului vor fi guvernate de legea succesiunii (lex
succesionis). Cu toate acestea, va fi aplicată legea forului (lex fori) în ceea ce priveşte formele
procedurale ale împărţirii moştenirii, legea situării bunului (lex rei sitae) atunci când se are în
vedere exercitarea actelor de administrare, folosinţă sau dispoziţie privind bunurile aflate în
indiviziune, termenul de solicitare a împărţirii moştenirii, inventarul bunurilor, precum şi legea
personală (lex personalis) referitor la problemele legate de capacitatea moştenitorilor de a
solicita împărţirea moştenirii31.

Se observă astfel că legiuitorul român a dorit să supună partajul succesoral, în principiu, unei
singure legi, şi anume aceea a succesiunii. Aşa cum bine este menţionat în doctrina recentă, este
greu de justificat de ce în materia partajului bunurilor comune ale soţilor, sunt impuse două
reguli: legea aplicabilă regimului matrimonial şi legea statului unde se află bunurile la data
partajului32.

§4. Norme conflictuale privind succesiunea vacantă

În cazul în care, conform legii aplicabile moştenirii, succesiunea este vacantă, bunurile situate /
aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român, în temeiul dispoziţiilor legii române
30
I. Macovei, Op. cit., p. 247.
31
N. Diaconu, Op. cit., p. 333.
32
C. Dariescu, Op. cit..

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

privitoare la atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante. Acest lucru este susţinut de prevederile
art. 2636 alin. (2) C.civ., aplicându-se ori de câte ori nu există moştenitori legali sau
testamentari.

Astfel, bunurile lăsate de defunct vor fi culese de către stat, acest drept al statului având o natură
juridică ce a dus la conturarea unor opinii diferite. Din perspectiva unor autori 33, statul
dobândeşte bunurile succesorale vacante în temeiul suveranităţii sale, având un drept de
desherenţă, alte persoane din domeniul juridic susţinând faptul că dreptul statului de a culege
bunurile care formează moştenirea este un drept de moştenire, iure hereditatis34.

Este evidentă din reglementarea Codului civil opţiunea legiuitorului român pentru teoria
dreptului de desherenţă al statului, moştenirea fiind culeasă de comuna, oraşul sau, după caz,
municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii succesiunii. În
reglementarea anterioară, se admitea că statul culege moştenirea vacantă în baza dreptului său de
moştenitor, intervenind şi o distincţie esenţială, în funcţie de natura bunurilor vacante, şi anume:
succesiunea mobiliară vacantă aparţinea statului a cărui cetăţean a fost defunctul la data morţii,
iar succesiunea imobiliară vacantă se cuvenea statului pe al cărui teritoriu era situată.

Secţiunea a II-a: Norme conflictuale în dreptul Uniunii Europene

Reglementările naţionale în materie succesorală diferă considerabil de la un stat membru la altul,

atât cu privire la cine poate avea calitatea de moştenitor, ce reprezintă cotele-părţi şi rezerva
succesorală, cât şi cu privire la limitele libertăţii de a dispune prin testament, cum va fi
administrată succesiunea, cât de întinsă este răspunderea moştenitorilor pentru datoriile
succesiunii etc. În cazurile de succesiune cu caracter transfrontalier este imperativă stabilirea
legii aplicabile şi a instanţei competente.

Astfel, un pas important pentru facilitarea succesiunilor ce cad sub incidmţa dreptului
internaţional privat constă în adoptarea, la 4 iulie 2012, a unor noi norme europene care au ca
scop simplificarea gestionării de către cetăţenii europeni a aspectelor juridice ale unei succesiuni
testamentare sau legale internaţionale. Aceste noi norme se aplică succesiunilor persoanelor
decedate după data de 17 august 2015, inclusiv, cu excepţia unor state în cazul cărora procedurile

33
I. Macovei, Op. cit., p. 208 apud T. Ionașcu, Curs de drept civil. Succesiuni şi liberalităţi, București, 1947, p. 233.
34
C. Macovei, Contracte, Ed. Hamangiu, București, 2006, p. 208.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

de succesiune deschise vor continua să fie supuse normelor naţionale. Este vorba despre
Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit35 care au hotărât să nu devină părţi ale Regulamentului nr.
650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competenţa, legea
aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor
autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor.

§1. Norme conflictuale privind legea aplicabilă

Normele conflictuale privind legea aplicabilă sunt cuprinse în art. 20-22 din Regulamentul (UE)
nr. 650/2012. Un prim articol destinat succesiunii cu element de extraneitate prevede că „orice
lege menţionată în prezentul regulament se aplică indiferent dacă este sau nu legea unui stat
membru [art. 20]. Art. 21 consacră aceeaşi regulă generală ca în Codul civil, şi anume că legea
aplicabilă succesiunii în ansamblul său este cea a statului în care defunctul îşi avea reşedinţa obişnuită în
momentul decesului.
Prin excepţie, în cazul în care toate circumstanţele cazului indică în mod clar că, în momentul
decesului, defunctul avea în mod evident o legătură mai strânsă cu un alt stat decât statul a cărui
lege ar fi aplicabilă în temeiul regulii generale, legea aplicabilă succesiunii este legea acelui alt
stat [art. 21 alin. (2)].

Art. 22 al regulamentului, asemenea art. 2634 C. civ., îngăduie unei persoane să aleagă ca lege
aplicabilă succesiunii sale în ansamblul său, legea statului a cărui cetăţenie o deţine. Textul
regulamentului, spre deosebire de Codul civil, permite desemnarea legii statului a cărui cetăţenie
o avea persoana în momentul efectuării alegerii sau a cărui cetăţenie o va deţine în momentul
decesului. Pluralitatea de cetăţenii îi îngăduie persoanei să selecteze oricare din legile statelor al
cărui cetăţean este la momentul alegerii sau la momentul decesului pentru a guverna întreaga
moştenire. Alegerea legii trebuie să îmbrace forma expresă a unei dispoziţii pentru cauză de
moarte. Condiţiile de fond ale actului de alegere se supun legii naţionale alese. Condiţiile de
formă ale actului de alegere, precum şi cele pentru modificarea sau revocarea lui vor fi cele
privind dispoziţia pentru cauză de moarte (prevăzute de art. 27 al regulamentului)36.

35
Deşi Marea Britanie a respins acest regulament a fost evidenţiat faptul că acesta îşi poate produce efectele faţă
de cetăţenii britanici, în măsura în care aceştia se deplasează în străinătate, respectiv sunt titulari de drepturi
asupra unor bunuri situate în străinătate.
36
C. Dariescu, Op. cit., p. 199.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

§2. Norme conflictuale privind forma testamentului

Condițiile de formă ale dispozițiilor pentru cauză de moarte întocmite în formă scrisă sunt
reglementate de art. 27 al acestui regulament. Prin noțiunea de dispoziție pentru cauză de moarte
se va înțelege: un testament, un testament conjunctiv sau un pact asupra unei succesiuni viitoare.
Astfel o dispoziție pentru cauză de moarte întocmită în formă scrisă îndeplinește condițiile de
formă în cazul în care forma sa respectă legea:
a) statului în care a fost întocmită dispoziția sau în care a fost încheiat pactul asupra unei
succesiuni viitoare;
b) statului a cărui cetăţenie o posedă testatorul sau cel puțin una dintre persoanele a căror
succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare, fie la momentul întocmirii
dispoziției sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului;
c) statului în care își are domiciliul testatorul sau cel puțin una dintre persoanele a căror
succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare, fie la momentul întocmirii
dispoziției sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului;
d) statului în care își are reşedinţa obişnuită testatorul sau cel puțin una dintre persoanele
a căror succesiune este vizată de un pact asupra unei succesiuni viitoare, fie la momentul
întocmirii dispoziției sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului;
e) în ceea ce privește bunurile imobile, a statului în care acestea sunt situate.
Acestea se vor aplica și dispozițiilor pentru cauză de moarte care modifică sau revocă o
dispoziție anterioară. Modificarea sau revocarea va fi considerată că îndeplinește condițiile de
formă dacă respectă oricare dintre legile în conformitate cu care dispoziția pentru cauză de
moarte care a fost modificată sau revocată era valabilă. Orice dispoziție de drept care limitează
formele permise de dispoziții pentru cauză de moarte prin trimitere la vârstă, cetățenie sau alte
condiții personale ale testatorului sau ale persoanelor a căror succesiune este vizată de un pact
asupra unei succesiuni viitoare aparține chestiunilor de formă. Același lucru este valabil și pentru
calificările pe care trebuie să le posede martorii, necesare pentru validitatea unei dispoziții pentru
cauză de moarte.

§3. Norme conflictuale privind domeniul de aplicare a legii moştenirii

Domeniul de aplicare a legii care guvernează succesiunea este detaliat în cadrul art. 23 al

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

Regulamentului. În măsura în care se stabilește care este legea aplicabilă, aceasta va guverna
întreaga succesiune, stabilind:
(a) cauzele, momentul și locul deschiderii succesiunii;
(b) vocația succesorală a beneficiarilor, stabilirea cotelor-părți ce le revin acestora, a
obligațiilor care le pot fi impuse de către defunct, precum și a altor drepturi privind succesiunea,
inclusiv drepturile succesorale ale soțului sau ale partenerului supraviețuitor (în cazul
parteneriatelor civile, instituție nerecunoscută de dreptul românesc37);
(c) capacitatea succesorală;
(d) dezmoștenirea și nedemnitatea;
(e) transferul către moștenitori și, după caz, către legatari al bunurilor, drepturilor și
obligațiilor din care se compune patrimoniul succesoral, inclusiv condițiile și efectele acceptării
succesiunii sau a unui legat sau ale renunțării la acestea;
(f) puterile conferite moștenitorilor, executorilor testamentari și altor administratori ai
patrimoniului succesoral, în special cu privire la vânzarea bunurilor și plata creditorilor, fără a
aduce atingere atribuțiilor menționate la articolul 29 alineatele (2) și (3);
(g) răspunderea pentru datoriile succesiunii;
(h) partea din patrimoniul succesoral de care se poate dispune, rezervele succesorale și
alte restricții privind libertatea de a dispune pentru cauză de moarte, precum și pretențiile pe care
persoanele apropiate defunctului le-ar putea avea față de patrimoniul succesoral sau față de
moștenitori;
(i) obligațiile privind raportul sau reducțiunea liberalităților la calcularea cotelor-părți din
succesiune ale diverșilor beneficiari;
(j) partajul succesoral.
Dispozițiile pentru cauză de moarte sunt supuse, în privința admisibilității și a condițiilor de
fond, așa cum prevede art. 24 din Regulament, legii care, în temeiul prezentului regulament, ar fi
fost aplicabilă succesiunii persoanei care a întocmit dispoziția, în cazul în care aceasta ar fi
decedat în ziua întocmirii dispoziției. În ceea ce privește pactele privind succesiunile viitoare, art.
25 menționează faptul că acestea sunt reglementate de legea care, în baza regulamentului, este
aplicabilă succesiunii persoanei respective, în cazul în care aceasta ar fi decedat în ziua încheierii
pactului.

37
C. Dariescu, Op. cit.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

Este important de specificat opinia doctrinară care, în mod corect, susține că aplicarea legii
menționate în art. 25 al Regulamentului pe teritoriul României încalcă ordinea publică de drept
internațional privat românesc, fiind posibilă doar în contextul recunoașterii unor drepturi
dobândite anterior în străinătate. Acest lucru se explică prin faptul că art. 956 C.civ. prevede
sancțiunea nulității absolute pentru pactele care se realizează asupra unei succesiuni nedeschise,
iar art. 35 al Regulamentului interzice aplicarea unei dispoziții din legea oricărui stat specificată
în regulament, dacă aplicarea este vădit incompatibilă cu ordinea publică a forului38.

§4. Norme conflictuale privind succesiunea vacantă

În ceea ce privește succesiunea vacantă, despre care face referire art. 33, întrebuințarea legii
aplicabile succesiunii determinate în temeiul Regulamentului UE nu aduce atingere dreptului
unui stat membru sau al unei entități desemnate în acest scop de respectivul stat, să dobândească,
în baza legii sale, bunurile din patrimoniul succesoral situate pe teritoriul său, cu condiția ca
creditorii să aibă dreptul să solicite satisfacerea creanțelor lor din patrimoniul succesoral în
ansamblul său.

Capitolul III. Norme conflictuale privind moştenirea în dreptul altor state-diferite

sisteme de drept succesoral

Canada- Quebec

Legea şi procedurile aplicabile în cazul succesiunilor cu element de extraneitate

Potrivit art.3153 din Codul civil, instanţa din Quebec este competentă dacă locul deschiderii
succesiunii (locul decesului) se găseşte în aceasta ţară, dacă defunctul avea domiciliul în Quebec
sau alesese legea acestei ţări pentru a fi aplicabilă.

Instanţa naţională va aplica diferite legi , după cum este vorba despre bunuri mobile (legea de la
ultimul domiciliu al defunctului) sau imobile (legea de la locul situaţiunii bunurilor).

De asemenea, dacă prin testament fusese aleasă o lege străină, instanţa va aplica acea lege.

38
C. Dariescu, Op. cit., p. 201.

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

Codul prevede o excepţie de la libertatea alegerii legii aplicabile succesiunii, dacă acea
desemnare ar înlătura pe soţul supravieţuitor sau pe copii de la drepturile asupra moştenirii. In
plus, desemnarea va fi de asemenea lipsită de efecte dacă afectează reguli succesorale cărora le
sunt supuse anumite bunuri, prevăzute în legea unde sunt situate, pentru motive care ţin de
destinaţia lor economică, familială sau socială.

De regulă, hotărârile pronunţate în străinătate sunt recunoscute în Quebec, fără a fi examinat

fondul soluţiei sau motivarea, cu excepţia celor pronunţate cu încălcarea competenţei sau a celor
care nu sunt irevocabile sau executorii. Dacă o instanţă străină, competentă potrivit legii de drept
internaţional privat din Quebec, fusese deja investită, potrivit principiului litispendenţei, instanţa
din Quebec îşi va declina competenţa.

în cazul în care defunctul a domiciliat în Quebec înaintea decesului, instanta din această ţară este
competentă, chiar dacă nu au rămas bunuri pe acest teritoriu. Ultimul domiciliu al defunctului
determină de regulă competenţa cu privire la bunurile mobile. Ca atare, se poate afirma că în
dreptul internaţional privat din Quebec nu este acceptat principiul caracterului unitar al
transmisiunii succesorale.

Cu privire la forma testamentelor, se admite că acestea pot fi întocmite, în afară de cele trei tipuri
amintite, în forma prevăzută de legea domiciliului sau cetăţeniei testatorului, fie la data actului,
fie la data decesului.

Deşi Convenţia de la Haga privind conflictele de legi asupra formei testamentelor nu este
aplicabilă în Quebec, multe dispoziţii din Codul civil sunt inspirate din această convenţie (de
pildă, art.3109 privind forma actelor judiciare se bazează pe art.1 din Convenţia de la Haga).

Pentru examinarea validităţii formale a unui testament, factorii determinanţi sunt domiciliul şi
cetăţenia testatorului. Intre acestea, prevalează de regulă principiul domiciliului. El este
determinat de instanţă în funcţie de fapte relevante, cum ar fi prezenţa fizică frecventă, familia,
serviciul, relaţiile sociale etc.

Dacă nu este posibilă determinarea cu exactitate a domiciliului, persoana este prezumată că a

avut domiciliul acolo unde avea reşedinţa. In privinţa taxelor, în provincia Quebec nu există o

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

taxă succesorală în sine, dar se consideră ca şi când ar fi înstrăinat întrega avere şi se aplică o
taxă pe valoarea adăugată, de care este scutit, până la propriul deces, numai soţul supravieţuitor.

O persoană nerezidentă care a dobândit o proprietate supusă impozitării în Quebec înainte de

decesul său va fi considerată că a înstrăinat pe piaţă liberă bunul (dispoziţia vizează mai ales
proprietăţile situate în Quebec şi acţiunile la societăţi private canadiene).

Regatul Unit (Anglia şi Ţara Galilor)

Drept internaţional privat

În dreptul internaţional privat englez, succesiunea mobiliară a unei persoane decedate ab intestat
este supusă legii domiciliului său la momentul decesului, în timp ce succesiunea imobilelor este
supusă regulii lex rei sitae. In privinţa moştenirii testamentare a bunurilor mobile, capacitatea
este determinată de legea domiciliului testatorului.

Condiţiile de validitate ale unui testament ce vizează un imobil sunt cele cerute de legea locului
situaţiunii acestuia. Cu privire la noţiunea de domiciliu, în dreptul englez se folosesc două
concepte: domiciliul legal şi domiciliul de origine. Prin domiciliu legal se înţelege ţara în care o
persoană locuieşte permanent şi în care are intenţia de a locui în permanenţă. Domiciliul de
origine (de regulă cel al naşterii) creează o prezumţie cu privire la faptul că persoana în discuţie
este domiciliată în acea ţară. In dreptul englez se mai întâlneşte şi noţiunea de domiciliu fiscal
(residence for tax purposes) care poate fi diferită de domiciliul de origine.

Pentru taxa de succesiune, o persoană domiciliată în străinătate va fi considerată cu domiciliul

fiscal în Anglia dacă efectiv locuise în Anglia în ultimii trei ani sau avusese domiciliul fiscal în
această ţară cel puţin 17 ani.

Italia

Legea şi procedurile aplicabile în cazul succesiunilor cu element de extraneitate

Legea italiană de drept internaţional privat a fost substanţial reformată în anul 1995 (Legea
nr.218/31 mai 1995, în vigoare de la 1 septembrie 1995). Deşi Italia nu a ratificat Convenţia de la
Haga din 1961 privind legea aplicabilă formei testamentelor, dispoziţiile noii legi sunt similare

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

principiilor stabilite de aceast instrument internaţional. Dispoziţiile cu privire la succesiuni se

găsesc în capitolul VII al Legii de drept internaţional privat (art.46-50).

Art.46 prevede că succesiunea este supusă legii naţionale a persoanei despre a cărei succesiune
este vorba, la momentul decesului. Acesta poate, prin declaraţie expresă realizată în formă
testamentară, să supună întreaga succesiune legii statului al cărui rezident este; alegerea nu
trebuie însă să prejudicieze drepturile conferite de lege moştenitorilor rezervatari domiciliaţi în
Italia la data deschiderii succesiunii. împărţeala moştenirii este reglementată de legea aplicabilă
succesiunii, dacă coindivizarii prin acordul lor nu au ales legea deschiderii succesiunii sau a
locului unde se găseşte un bun sau mai multe bunuri.

In privinţa formei testamentului, art.48 din Lege prevede că acesta este valabil dacă respectă
legea statului unde a fost întocmit, legea cetăţeniei sau a domiciliului lui de cuius la momentul
morţii. Art.49 se referă la ipoteza în care legea aplicabilă succesiunii nu prevede că bunurile fără
moştenitori revin statului şi stabileşte că în acest caz, bunurile succesorale existente în Italia
revin statului italian.

Cu privire la competenţa în materie succesorală, art.50 din Lege prevede căaceasta revine
instanţelor italiene, dacă: a) defunctul era cetăţean italian în momentul morţii; b) succesiunea s-a
deschis în Italia (ultimul domiciliu al defunctului se găsea în Italia); c) partea cea mai consistentă
economic din bunuri se află în această ţară; d) pârâtul are domiciliul sau reşedinţa în Italia sau a
acceptat această competenţă, chiar dacă cererea priveşte bunuri imobile situate în străinătate; e)
cererea vizează bunuri situate în Italia.

Cu privire la actele întocmite în străinătate, legea notarială prevede necesitatea depunerii lor la
un notar italian înainte de a fi folosite în această ţară (de pildă, pentru înregistrarea în registrele
funciare).39

Caz practic relevant în materie

Speţă . Certificat european de moştenitor. Efecte.

39
http://legeaz.net/dictionar-juridic/drept-succesoral-comparat

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

X, cetăţean italian cu reşedinţa obişnuită în Rom nia decedează într-un accident auto. Din
succesiunea lui fac parte bunuri imobile localizate în Italia şi Rom nia. Soţia lui Y, rom ncă,
obţine din partea unui notar rom n un certificat european de moştenitor, în care ea figurează ca
moştenitor unic. Dorind să v ndă una dintre proprietăţile localizate în Italia, Y se loveşte de
opoziţia lui Z, ce administra respectiva proprietate, care susţine că este fiului lui X. Y solicită
notarului italian la care a făcut apel pentru încheierea contractului de v nzare recunoaşterea
Certificatului european de moştenitor şi perfectarea contractului. Cum trebuie procedat ?

Certificatul european de moştenitor, una dintre cele mai importante inovaţii realizate în materia
succesiunilor internaţionale prin Regulamentul 650/2012, reprezintă un document cu un rol
incontestabil în practică în facilitatea poziţiei persoanelor interesate – moştenitori (soţia
inclusiv), legatari, executori testamentari . Eficacitatea sa este una foarte largă: în conformitate
cu art. 69, efectele certificatului european de moştenitor se vor produce în toate statele membre,
fără să fie nevoie de vreo procedură (de recunoaştere sau executare) prealabilă şi fără să fie
posibilă controlarea lui în statul de destinaţie, de exemplu din perspectiva competenţei autorităţii
emitente, a contrarietăţii conţinutului său cu ordinea publică internaţională sau a altui motiv de
refuz de recunoaştere/executare (în conformitate cu art. 40). Persoanele desemnate ca moştenitor,
menționate în cuprinsul certificatului, se vor putea prevala de conţinutul certificatului în ceea ce
priveşte calitatea lor şi drepturile ce li se cuvin, fără ca acest avantaj să poată fi limitat sau
restricţionat în statul de destinaţie prin eventuale exigenţe suplimentare: conform art. 69, el este
prezumat a atesta cu exactitate existenţa informaţiilor menţionate în cuprinsul lui. Chiar dacă
există persoane care contestă conţinutul certificatului european de moştenitor, autorităţile din
statul de destinaţie nu pot face în principiu nimic atâta timp cât în statul de origine nu a fost
pronunţată cel puţin o hotărâre de suspendare a efectelor acestuia până în momentul soluţionării
contestației (art. 73) şi ar trebui să procedeze la perfectarea contractului. În ipoteza în care terţul
care doreşte să achiziţioneze bunurile de la persoana menţionată în cuprinsul certificatului
european de moştenitor a fost informată – direct. Nu se bucură în schimb de aceleaşi avantaje
alte persoane ce pot invoca indirect drepturi în legătură cu succesiunea, precum beneficiarii de
rangul doi ai unor substituţii fideicomisare sau creditorii succesiunii ori ai unui moştenitor .Acest
lucru ar trebui să sporească precauţiile luate de autorităţile solicitate în emiterea lui şi să crească
rolul verificărilor prealabile realizate de acestea., de către persoana ce contestă certificatul sau de
către notarul din statul de destinaţie – cu privire la existenţa posibilei neconcordanţe între

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

conţinutul acelui certificat şi realitate. Daca a decis totuşi să contracteze, el riscă să piardă
protecţia ce îi este în mod normal conferită prin art. 69 din regulament, în măsura în care textul
legal dispune că terţul este considerat că „devine parte într-o tranzacție cu o persoană autorizată
să dispună de bunurile vizate, cu excepția cazului în care această persoană știe că cele conținute
în certificat nu corespund realității sau nu are cunoștință de acest fapt din cauza unei neglijente
grave.”

Bibliografie
Tratate, Manuale, Cursuri
1. Boroi, Gabriel, Anghelescu, Carla, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu,
2011.
2. Buglea, Claudiu Paul, Drept internaţional privat român: din perspectiva reglementărilor
europene aplicabile în domeniu şi a noului Cod civil român, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013.
3. Chelaru, Ioan, Gheorgiu, Gheorghe, Drept internaţional privat, ed. a II-a, Ed. C. H. Beck,
Bucureşti, 2009.
4. Dariescu, Cosmin, Fundamentele dreptului internaţional privat, ed. a IV-a, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

5. Deak, Francisc, Popescu, Romeo, Tratat de drept succesoral, vol. I- III, ed. a III-a, Ed.
Universul juridic, București, 2014.
6. Derrupe, Jean, Droit international prive, 13e edition, Editions Dalloz, Paris, 1999.
7. Filipescu, Ion, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic, București,
2007.
8. Gheorghe, Anca Voinţa testamentară-liberalitate sau substituire de persoană?,, Ed.
Universității Nicolae Titulescu, București, 2012
9. Lupaşcu, Dan, Drept internaţional privat, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2010.
10. Macovei, Codrin, Contracte civile, Ed. Hamangiu, București, 2006.
11. Macovei, Ioan, Drept internaţional privat, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011.
12. Molcuț, Emil, Drept privat roman, Ed. Universul Juridic, București, 2004
13. Sitaru, Dragoş Alexandru, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.

Surse web:
www.conflictsoflaws.com
www.successionis-europe.eu
www.hcch.net

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|5115422

Desc?rcat de Ramona Bejan (ramona_dya_95@yahoo.com)