1. Aspecte introductive . . . . . . . .

3
2. Regim matrimonial. Libertatea de alegere a regimului matrimonial . . 3
3. Regimul matrimonial în perioada timpurie . . . . . 4
4. Istoricul regimului matrimonial în România . . . . . 5
5. Regimul matrimonial în România în lumina Codului civil actual . . 7
6. Concluzii . . . . . . . . . 8
7. Bibliografie . . . . . . . . . 10
 1. Aspecte introductive
Perspectiva materialistă a uniunii conjugale reprezintă, a constituit dintotdeauna o temă de
discuție. Mai cu seama că aceasta este baza pe care se sprijină familia. Se spune că familia este
celula societății.1Familia a reprezentat, de-a lungul timpului, instituţia fundamentală pentru
supravieţuirea individului şi reproducerea societăţii, păstrătoarea tradiţiilor şi a valorilor
indivizilor, un reper de stabilitate. În această accepţiune de idei, căsătoria şi familia se constituie
ca aşezăminte şi structuri majore ale existenţei. Familia reprezintă scopul pentru care se încheie o
căsătorie, iar întreaga ordine socială se bazează pe această instituţie.
Regimurile matrimoniale contemporane din România sunt regimul legal al comunităţii
restrânse la achiziţii, regimul separaţiei de bunuri cu sau fără participaţie la achiziţii şi regimul
comunităţii convenţionale îşi au originile istorice în dreptul roman şi în dreptul cutumiar francez,
primele regimuri de separaţie de bunuri şi regimurile de comunitate de achiziţii cu o influenţă
sesizabilă asupra dreptului contemporan apărând în aceste contexte istorice.

2. Regim matrimonial. Libertatea de alegere a regimului matrimonial

Relaţiile patrimoniale dintre soţi vin în completarea relaţiilor personale dintre aceştia. Viaţa
în comun, gospodăria comună şi creşterea copiilor determină împletirea intereselor patrimoniale
ale soţilor, atât sub aspectul drepturilor cât şi al obligaţiilor subordonate aceleiaşi finalităţi:
asigurarea suportului material necesar existenţei şi, pe cât posibil, confortului material al familiei
Noţiunea de „regim matrimonial” cunoaşte mai multe accepţiuni în literatura juridică. Într-o
concepţie8, regimul matrimonial desemnează „ansamblul de reguli care ocârmuiesc chestiunile de
ordin pecuniar care se nasc din uniunea soţilor din căsătorie”.2 De asemenea, a mai fost definit ca

1
I. Chelaru, Căsătoria şi divorţul. Aspecte juridice, religioase şi de drept comparat, Editura 92 Acteon, Iaşi, 2002,
p. 8.
2
I. Albu, Dreptul familiei, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 118 apud L. Ichimescu, Despre
convenţia matrimonială în Analele Științifice ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iași, seria Ştiinţe Juridice, p.
120, disponibil la https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=461773

2
fiind ansamblul regulilor care cârmuiesc raporturile dintre soţi privitoare la bunurile lor, precum
şi raporturile în care ei intră cu terţii, în calitatea lor de soţi.
Libertatea alegerii regimului matrimonial asigură instituirea unui regim matrimonial
concret, adaptat nevoilor soţilor, mentalităţilor şi posibilităţilor lor şi, de aceea, regimurile
matrimoniale bazate pe acest principiu sunt preferabile regimurilor matrimoniale legale, unice şi
imperative, iar alegerea are întotdeauna o natură convenţională realizându-se prin încheierea unei
convenţii matrimoniale.
Libertatea de a alege regimul matrimonial concret poate să fie foarte largă, în sensul că
permite alegerea unuia dintre regimurile matrimoniale reglementate alternativ prin lege sau
combinarea acestora şi crearea unui regim matrimonial „nenumit”, sau poate să fie mai restrânsă,
în sensul că permite alegerea doar a unui regim matrimonial expres prevăzut de lege. Pe de altă
parte, această libertate nu este absolută, ci limitată de instituirea unui corp de norme imperative
(nucleul dur al regimurilor matrimoniale) de la care nu se poate deroga prin convenţie
matrimonială şi care alcătuieşte regimul primar. Pentru situaţiile în care, prin convenţie
matrimonială, nu s-a ales un regim matrimonial concret,
prin lege este indicat regimul matrimonial aplicabil soţilor, care constituie astfel regimul
matrimonial legal3

3. Regimul matrimonial în perioada timpurie

În dreptul roman, regimul bunurilor soţilor diferea după cum căsătoria era cum manu sau
sine manu. Regimul comunităţii de bunuri era specific căsătoriei cum manu, iar regimul separaţiei
de bunuri, căsătoriei sine manu. Romanii nu cunoşteau regimul comunităţii convenţionale4
Legislaţia altor state distinge între regimul matrimonial legal şi regimul matrimonial
convenţional, fără a exista însă obligativitatea viitorilor soţi de a încheia convenţii matrimoniale,
ci doar este oferită şi această posibilitate. Datorită evoluţiei relaţiilor de familie din cadrul societăţii
noastre şi dorinţei de aliniere a legislaţiei române la cea europeană, se impun reglementări moderne
înmateria regimului matrimonial. În lumina proiectului de cod civil, soţii vor putea deroga, prin
convenţie matrimonială, de la regimul comunităţii legale.

3
C.M. Crăciunescu, Regimuri matrimoniale,Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 53
4
I. Albu, Dreptul familiei, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 118 apud L. Ichimescu, Despre
convenţia matrimonială în Analele Științifice ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iași, seria Ştiinţe Juridice, p.
120, disponibil la https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=461773

3
 În dreptul roman timpuriu, căsătoriile predominante erau cele cum manus (în varianta
patriciană şi religioasă confarreatio şi în simularea de "cumpărare a soţiei" numită coemptio),
bunurile soţiei devenind practic ale soţului. La momentul căsătoriei cum manus, tot ceea ce
aparţinea femeii şi tot ceea ce aceasta dobândea ulterior devine proprietatea soţului, la fel ca şi
achiziţiile făcute de un fiu sau o fiică. Proprietatea nu se putea împărţi, soţia neavând nimic, astfel
că regimul dotal şi comunitatea de bunuri erau necunoscute. Soţia avea drepturi succesorale la fel
ca şi copiii, dar aceste drepturi nu se asemănau cu dreptul ulterior al văduvei de a-şi redobândi
dota, ci erau drepturi succesorale propriu-zise asupra patrimoniului soţului defunct, patrimoniu în
care fuseseră absorbite pe deplin şi bunurile aduse de soţie.

4. Istoricul regimului matrimonial în România

În ceea ce priveşte situaţia din doctrina română, trebuie subliniat faptul că, dacă sub
imperiul reglementării din cuprinsul Codului civil de la 1864 instituţia regimurilor matrimoniale
convenţionale deţinea o poziţie specială, uneori privilegiată, odată cu abrogarea în anul 1954 a
dispoziţiilor art. 1223-1293 – privitoare la contractul de căsătorie şi drepturile respective ale soţilor
– perspectiva s-a schimbat radical, lunga şi bogata tradiţie în România fiind astfel întreruptă.
Codul familiei avea să impună un regim matrimonial unic, legal, imperativ şi imutabil,
interzicând în mod expres, sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţiile matrimoniale care ar
modifica regulile privind comunitatea legală de bunuri. Dispoziţiile Codului familiei, precum şi
cele ale Decretului nr. 32/1954 cu privire la punerea în aplicare a Codului familiei, au abrogat
Titlul IV al Codului civil, intitulat „Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective
ale soţilor”. Relaţiile de familie au intrat sub incidenţa dispoziţiilor Codului familiei, iar regimul
comunităţii legale a devenit singurul regim juridic care cârmuia bunurile soţilor. Exclusivismul
regimului comunităţii legale a fost criticat în literatura de specialitate şi au fost exprimate opinii
care militau pentru reglementarea şi a altor tipuri de regim matrimonial, cum ar fi cel separatist
sau convenţionalCodul civil de la 1864 reglementa, ca unic regim convenţional, regimul dotal (art.
1233-1293 C. civ.), dota fiind, potrivit dispoziţiilor art. 1233, „averea ce se aduce bărbatului, din
partea sau în numele femeii, spre a-l ajuta să susţină sarcinile căsătoriei”. Soţii îl puteau adopta,
cu sau fără modificări, prin convenţie matrimonială. Bunurile dotale erau în administrarea şi în
folosinţa bărbatului, care avea, singur, exerciţiul acţiunilor ce le priveau. Femeia putea înstrăina
dota mobiliară, dar numai cu autorizaţia bărbatului, dota imobiliară fiind inalienabilă, insesizabilă

4
şi imprescriptibilă. Femeia măritată îşi păstra dreptul de administrare, folosinţă şi dispoziţie asupra
bunurilor parafernale. Codul civil mai reglementa, ca o anexă la regimul dotal, societatea de
achiziţii a soţilor, formată dintr-ocomunitate restrânsă de bunuri, ce se găsea în coproprietatea
celor doi soţi.5
Constituţia din 1948, deşi nu scotea raporturile juridice de familie de sub reglementarea
Codului civil şi nu abroga în mod expres anumite texte ale acestui cod, practic, prin consacrarea
unor noi principii (al egalităţii între sexe, de exemplu), a adus importante modificări relaţiilor de
familie. Astfel, regimul dotal a fost considerat abrogat tacit.
Codul familiei din 1953, prin art. 20 alin. (2), interzicea orice convenţie care ar prevedea un alt
statut juridic decât cel de bun comun, pentru orice lucru dobândit în timpul căsătoriei și care nu se
încadra în prevederile art. 31 (care enumera bunurile ce rămâneau proprii fiecărui soţ). De
asemenea, art. 30 alin. (2) C. fam. interzicea convenţia matrimonială sub pedeapsa nulităţii
absolute, interzicând, astfel, orice convenţie derogatorie de la prevederile sale.
În raport cu dreptul vechi, Codul civil a deschis o nouă etapă în evoluţia legislativă a
regimurilor matrimoniale, nu atât prin noutăţile aduse, cât prin faptul că materia era formal mai
sistematizată, marcându-se şi trecerea efectivă de la cutumă la dreptul scris. Codul civil român a
fost elaborat după modelul francez de la 1804; majoritatea dispoziţiilor în materie fiind preluate
din acesta, unele influenţe ale codului civil italian sunt de asemenea depistabile. Dincolo însă de
legiuirea franceză care i-a stat drept model, legiuitorul român nu a înţeles să împrumute şi regimul
matrimonial legal defipt de Codul Napoleon. Fidel tradiţiei dreptului cutumiar franc, acesta a
instituit ca regim legal comunitatea mobilelor şi achiziţiilor, cu reglementarea alternativă a
regimului dotal –propriu ţării dreptului vechi scris, şi a unei societăţi de achiziţii. Legea română a
preferat ca regim legal regimul separatist, cu reglementarea alternativă a dotei şi –în subsidiar, a
societăţii de achiziţii, care putea fi săvârşită între soţi. Deci, ceea ce e de reţinut este că în materia
regimurilor matrimoniale orice analogii între legislaţia română şi cea franceză a timpului trebuie
să se mărginească la regimul de dotă.
Regimul matrimonial se stabilea anterior datei celebrării căsătoriei şi nu putea fi modificat
voluntar în cursul acesteia contrar tradiţiei jus valachicum. Regimul legal aplicabil concret, dacă
soţii nu înţelegeau să încheie un contract de căsătorie, era cel de separaţie a bunurilor sau a
patrimoniilor soţilor. Regim în care fiecare îşi păstra proprietatea bunurilor cu care intra în

5
Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, Dreptul familiei, ed.a 4-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 44

5
căsătorie, iar averea dobândită de oricare dintre soţi nu descria o masă comună de bunuri.
Interferenţele patrimoniale dintre soţi erau însă datorate incapacităţii femeii şi obligaţiilor de a
participa la sarcinile căsătoriei Deşi –principial, cei care se căsătoreau puteau să aleagă un regim
arătat de lege sau să creeze propriul lor regim matrimonial (chiar de comunitate), din punct de
vedere practic cel mai răspândit regim era cel dotal. Din acest motiv, dar şi datorită faptului că el
mai persistă încă în mentalul colectiv, vom trece în revistă în mod succint reglementarea lui, nu
înainte de a înfăţişa cadrul specific în care se desfăşura orice regim matrimonial concret, precum
şi regimul matrimonial legal separatist.
Puterea maritală a bărbatului era un dat juridic în epocă, care s-a transmis din dreptul
roman, iar incapacitatea femeii nu era decât un complement sau derivat al acesteia. Căsătoria fiind
concepută ca o societate între soţi, poziţia bărbatului de a fi capul acesteia se explica şi prin faptul
că orice asociere trebuie să aibă şi un şef, iar în familie -prin tradiţie şi natură, acesta nu putea fi
decât bărbatul.
Regimul matrimonial legal era unul de separaţie. Codul civil român nu a înţeles să-l
instituie expressis verbis, după cum nici măcar nu i-a schiţat regulile elementare. Acestea au fost
însă împrumutate de la regimul dotal şi de la instituţia separaţiei de patrimonii (art. 1256-1270
C.civ.). Dincolo de toate acestea, putem spune că regimul separatist era unul clasic, care
corespundea tuturor caracteristicilor arătate mai sus. Ceea ce rămâne ciudat este faptul că
legiuitorul a înţeles să reglementeze separaţia de patrimonii, care este specifică regimurilor
comunitare şi uneori ataşată separaţiei de corp. Bizareria constă în aceea că Codul civil nu a
cunoscut niciodată separaţia de corp, iar regimul de comunitate matrimonială nu a fost nici măcar
pomenit de legiuitor.

5. Regimul matrimonial în România în lumina Codului civil actual

Din dispoziţiile alin. (1) al art. 312 C.civ observăm că viitorii soţi au posibilitatea alegerii
ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională. Aşa
cum reiese din dispoziţiile art. 329 C.civ, soţii au posibilitatea alegerii prin convenţie
matrimonială, ca regim matrimonial, fie regimul separaţiei de bunuri, fie regimul comunităţii
convenţionale. Dacă nu au ales până în ziua încheierii căsătoriei unul dintre cele două regimuri
matrimoniale, li se aplică regimul comunităţii legale. Așadar, regimul matrimonial poate fi legal
sau convenţional.

6
 Regimul matrimonial convenţional presupune ca viitorii soţi să-şi fi exprimat voinţa într-
un contract de căsătorie, numit şi convenţie matrimonială sau contract matrimonial.
Opţiunea pentru un regim matrimonial nu este obligatorie, sub noua reglementare, soţii se pot
supune regimului legal, având la bază un ansamblu de reguli, aplicabile tuturor celor care doresc
să încheie o căsătorie, neexistând o totală libertate de negociere, deoarece nu avem de a face cu un
contract. Alegerea între un regim matrimonial de tip separatist sau unul de tip comunitar, ori a unui
regim mixt, care să combine reguli specifice ambelor tipuri, are la bază atât situaţia concretă a
soţilor cât şi tradiţiile şi regulile morale specifice cuplului respectiv. Având în vedere faptul că
orice căsătorie implică viaţă comună sub toate aspectele, inclusiv cel material, şi nu se poate nega
faptul că viaţa comună presupune cheltuieli.

Concluzii
Dintre toate actele şi faptele juridice care dau naştere raporturilor juridice de familie,
căsătoria generează cele mai numeroase efecte patrimoniale asupra persoanei6. Starea de persoană
căsătorită induce un întreg cortegiu de drepturi şi obligaţii patrimoniale între soţi, circumscrise
vieţii de familie.
Factorul economic şi social are o importantă contribuţie în reglementarea regimului de
bază, căruia trebuie să i se supună toate cuplurile căsătorite, care poate diferi şi în funcţie de
tradiţiile locului fiecărei ţari, de concepţiile care privesc căsătoria, însă pot cunoaşte o evoluţie şi
chiar o adaptare şi modificare, cum s-a întâmplat prin revenirea Noului cod civil la reglementarea
regimurilor matrimoniale, fapt cerut cu insistenţă de doctrină şi de realităţile cotidiene, modificate
substanţial de economia de piaţă, faţă de care reglementarea anterioară a Codului familiei, putem
spune că era perimată. Multitudinea situaţiilor care conduc viitorii soţi la încheierea căsătoriei,
lăsând la o parte latura personală afectivă, care teoretic constituie motorul oficializării relaţiei, stau
la baza conceperii şi alegerii regimului matrimonial care să guverneze cel mai bine relaţiile
patrimoniale dintre soţi antrenate de noul statut dobândit în urma încheierii căsătoriei. Astfel, se
pot întâlni situaţii în care viitorii soţi dispun de patrimonii consistente, având şi profesiuni a căror
latură pecuniară contribuie la acestea şi în timpul căsătoriei, aceştia putând opta pentru regimul
separaţiei de bunuri, nedorind confuziunea acestora.

6
C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale convenționale în sistemul noului cod civil român. Abordare istorică,
utilitaristă și comparativă, Editura Universul Juridic, București, p. 10

7
 Putem observa că, așa cum este și cazul sistemului de drept românesc, în majoritatea
sistemelor de drept există posibilitatea alegerii între mai multe regimuri matrimoniale. De regulă,
legea prevede un regim matrimonial legal, care se aplică ori de câte ori viitorii soţi nu şi-au ales
un alt regim pe cale convenţională, precum şi unul sau mai multe regimuri matrimoniale dintre
care aceştia pot să îşi stabilească prin convenţie matrimonială unul, care să guverneze raporturile
matrimoniale în cadrul căsătoriei lor.

8
 Bibliografie

Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, Dreptul familiei, ed.a 4-a, Ed. All Beck, Bucureşti,
2005,
Ioan Chelaru, Căsătoria şi divorţul. Aspecte juridice, religioase şi de drept comparat, Editura 92
Acteon, Iaşi, 2002,
C.M. Crăciunescu, Regimuri matrimoniale,Ed. All Beck, Bucureşti, 2000,
C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale convenționale în sistemul noului cod civil român. Abordare
istorică, utilitaristă și comparativă, Editura Universul Juridic, București,

L. Ichimescu, Despre convenţia matrimonială în Analele Științifice ale Universităţii Alexandru

Ioan Cuza din Iași, seria Ştiinţe Juridice, p. 120, disponibil la
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=461773, accesat în 25.06.2018