Universitatea Ecologică Bucureşti

Facultatea de Drept
Anul IV – Filiala Focşani

DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

-referat-

Student: ŢĂRANU ALEXANDRU NICOLAE

Conf.univ.dr. AURELIAN GHEORGHE
 Cuprins

1. Denumirea de „drept international privat”

2. Importanta dreptului international privat
3. Elementele de extraneitate
4. Norma conflictuală şi norma de aplicare imediată
Denumirea de „drept internaţional privat”.

Această denumire a fost dată de Story în 1834. În general aceasta denumire

se foloseşte de autori. S-a obiectat împotriva denumirii deoarece nu este vorba de
un drept internaţional, din acest punct de vedere deosebindu-se de dreptul
internaţional public ori dreptul internaţional. Dreptul internaţional privat nu este
acelaşi pentru toate statele, deoarece are în principal izvoare interne, iar nu
internaţionale, aceasta din urmă fiind bi – sau multilaterală, iar litigiile privind
raporturile cu element de extraneitate sunt de componenta fiecărui stat. Termenul
de „internaţional” din denumirea disciplinei arată numai că obiectul acestuia îl
formează raporturile juridice cu element internaţional.
Desigur că este o legătură dintre dreptul internaţional privat şi dreptul
internaţional public.
Termenul „privat” arată că este vorba de raporturile de drept civil, în sensul
larg, pentru a le deosebi de cele care formează dreptul internaţional public.

Importanţa dreptului internaţional privat

Prin mijloacele sale specifice, dreptul internaţional privat contribuie la
întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor politice, tehno-ştiinţifice, culturale şi de altă
natură ale ţării noastre cu celelalte ţări.
În acest fel, prin influenţa cu care aceste relaţii o au asupra economiei,
dreptul internaţional privat contribuie la dezvoltarea ţării noastre.
Dreptul internaţional privat mai contribuie la cunoaşterea drepturilor altor
state, la care fac trimitere normele conflictuale.
Importanţa dreptului internaţional privat este deci în strînsă legătură cu
intensificarea relaţiilor internaţionale ale ţării noastre cu celelalte ţări, inclusiv
colaborarea juridică.
 Avînd un obiect propriu de reglementare şi o metodă proprie dreptul
internaţional privat întruneşte caracterele unei ramuri de drept şi constituie o
ramură de drept de sinestătătoare.
Conţinutul dreptului internaţional privat îl constituie normele juridice care
formează această ramură de drept.
Principala clasificare a normelor dreptului internaţional privat este în
normele conflictuale şi normele materiale.

Elementele de extraneitate
Elementul de extraneitate sau elementul străin constituie principalul factor
de distingere a raporturilor juridice de drept internaţional privat faţă de alte
raporturi juridice.
În definiţie, elementul de extraneitate este acea parte a componentă a
raportului juridic care se află în străinătate sub incidenţa unei legi străine.
Raportul de drept internaţional privat se deosebeşte de raportul de drept
intern prin existenţa unui sau mai multor elemente de extraneitate. Prin asemenea
element se înţelege împrejurarea de fapt in legătură cu un raport juridic datorită
căreia acest raport are legătură cu mai multe ramuri ale dreptului.
Elementul de extraneitate determină uneori aplicarea normelor materiale
interne sau unificate, iar în alte situaţii dă naştere conflictului de legi.
Rezultă că elementul de extraneitate nu este un element de structură a
raportului juridic, în sensul T.G.D., care se adaugă celor ale oricărui raport
(subiectele, conţinutul şi obiectul).
Totodată, elementul de extraneitate nu este în toate cazurile element
internaţional în sensul dreptului comercial.
Determinarea elementelor de extraneitate şi efectele pe care acestea le
produc diferă de la un sistem de drept (al unei ţări) la altul (al altei ţări). Astfel de
exemplu, în ceea ce priveşte starea şi capacitatea persoanei fizice, unele sisteme de
drept consideră că elementul de extraneitate îl constituie cetăţenia, iar altele
consideră că acesta este domiciliul persoanei fizice.
Tot astfel, în privinţa răspunderii care rezultă din cauzarea de prejudicii,
elementul de extraneitate îl pot constitui locul unde se produce faptul, locul unde
apare prejudiciul sau locul instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului ivit.
Rezultă că elementul de extraneitate este considerat în raport de un anumit
sistem de drept (al unei ţări) şi nu în general.
Elementul de extraneitate poate consta în următoarele:
 Părţile R.J. sau numai una din aceste părţi, în sensul că au cetăţenia,
respectiv naţionalitatea în cazul persoanei juridice a unei ţări străine sau domiciliul,
respectiv sediul în cazul persoanei juridice într-o asemenea ţară. Astfel de
exemplu: o firmă moldovenească încheie contract cu o firmă elveţiană prin care se
obligă să-i livreze o anumită partidă de mărfuri. În acest caz, pentru una din părţile
raportului constituie un element de extraneitate.
 Obiectul R.J. în sens că acesta este situat într-o ţară străină. Astfel
de exemple este cazul bunurilor mobile care se găsesc în străinătate, într-un raport
de succesiune, sau obiectul vînzării cumpărării se găsesc într-o ţară străină.
Tratatele de asistenţă juridică încheiate de ţara noastră cu unele ţări prevăd că
dreptul de moştenire a bunurilor imobile se reglementează de legislaţia altei părţi
pe teritoriul cărei se află bunurile
 Locul producerii faptului generator, modificat sau extinctiv al
raportului juridic este în străinătate. Deosebim mai multe situaţii:
1. locul încheierii actului juridic este în străinătate: (Ex. Doi români se
căsătoresc în străinătate, un cetăţean român care se găseşte într-o ţară străină
îşi întocmeşte acolo testamentul);
 2. locul producerii faptului cauzator de prejudicii sau locul unde apare
prejudiciul este în străinătate. (Ex. Un cetăţean străin sau o persoană juridică
română este victima unui fapt păgubitor, produs într-o ţară străină).
3. locul decesului unei persoane este în străinătate.
4. locul executării actului juridic este în străinătate (Ex. Predarea unei partizi de
marfă vîndută de o firmă română unei firme străine se face într-un port dintr-o
ţară străină să presupunem în Brazilia, iar plata pentru marfa vîndută se face
într-o a treia ţară, potrivit înţelegerilor părţilor. În acest exemplu locul de
executare al obligaţiei – fiecare dintre părţile contractante este în străinătate).
 Locul judecării litigiului se găseşte într-o ţară străină.
Doi soţi străini cer desfacerea căsătoriei în faţa instanţei noastre de judecată, se
judecă un litigiu între două părţi care sunt străine.

Pentru a putea determina obiectul dreptului internaţional privat este necesar

de a preciza care sunt relaţiile sociale reglementate în cadrul acestei ramuri de
drept.
Problema sferei R.J. de drept internaţional privat a fost contraversată până la
apariţia L.D.I.P. cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat. În încercarea de a delimita domeniul relaţiilor sociale care cad sub incidenţa
acestei ramuri de drept a fost elaborată teoria aşa numită „tradiţională”.
Potrivit acestei teorii materia exclusivă a dreptului internaţional privat o
constituie normele conflictuale.
În literatura recentă, s-a considerat, sub influenţa creşterii diversităţii
raporturilor ce intervin în societatea contemporană, că dreptul internaţional privat
include raporturile civile, de familie, de muncă şi de alte asemenea raporturi
juridice cu unul sau mai multe elemente de extraneitate.
 L.D.J.P. studiază în art.1 alin.2 că, în înţelesul acestei legi, R.J. de drept
internaţional privat sunt raporturile civile, comerciale, de muncă, de procedură
civilă şi altă extraneitate. Este vorba despre raporturile civile în sensul larg al
cuvîntului. S-a arătat pe bună dreptate că enumerarea largă este exemplificată,
putînd fi completată cu R.J. care privesc anumite instituţii din cadrul
transporturilor internaţionale, proprietăţii intelectuale, comerţului internaţional ş.a.
Obiectul dreptului internaţional privat ca ramură de drept îl constituie
aşadar raporturile juridice de drept civil, în sensul larg,care cuprind unul sau mai
multe elemente de extraneitate.

Norma conflictuală şi norma de aplicare imediată

Norma conflictuală este norma juridică specifică dreptului internaţional
privat care soluţionează conflictul de legi, adică desemnează legea internaţională
competentă să cârmuiască raportul juridic cu element străin. Sistemul de drept
astfel determinat poartă denumirea de „legea cauzei”(lex causae).
Norma conflictuală are rolul de a stabili care dintre sistemele de drept în
prezenţă este chemat să se aplice pe parcursul existenţei raportului juridic. Din
momentul desemnării legii competente rolul normei conflictuale încetează. S-a
spus, din acest motiv, că norma conflictuală apare ca o „normă de trimitere sau da
fixare”1.
Norma conflictuală şi norma materială prezintă:
 Norma conflictuală rezolvă doar o problemă prejudicială – conflictul de legi –
în timp ce norma materială (substanţială) cârmuieşte pe fond raportul juridic;

1
I.P. Filipescu, Drept internaţional privat,Editura Actami, vol I, Bucureşti 1997, P. 34; I Macovei, Drept
internaţional privat, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999, p. 29.
  Norma conflictuală are o aplicare prealabilă faţă de forma substanţială; după
ce instanţa se declară competentă se determină întîi sistemul de drept
aplicabil şi abia apoi se determină din acest sistem legea materială

Referitor la structura normei conflictuale în doctrină sau în conturar există

două opinii (două elemente) conţinutul şi legătura.
Conţinutul normei conflictuale este reprezentat de totalitatea raporturilor
juridice la care se referă norma conflictuală. El determină câmpul de aplicare în
spaţiu şi al unei legi.
Legătura normei conflictuale este acea parte a normei ce indică legea
aplicabilă raportului juridic în cauză. Legătura normei conflictuale se concretizează
în punctul de legătură. Acesta este elementul prin care se stabileşte relaţia dintre
raportul juridic şi o lege.
Principalele puncte de legătură sunt:
 cetăţenia2 constituie punctul de legătură în materia statutului
personal (stare civilă, capacitatea şi relaţiile de familie), a succesiunii mobiliare şi
jurisdicţiei competente, în unele cazuri. De exemplu, starea, capacitatea şi relaţiile
de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională, cu excepţia
cazului când prin dispoziţii speciale se prevede altfel.
 Domiciliul sau, în subsidiar, reşedinţa3 este punct de legătură pentru
unele raporturi juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor (în subsidiar
faţă de cetăţenie), referitoare la condiţiile de fond ale actelor juridice (când
debitorul prestaţiei caracteristice este persoană fizică) la condiţiile de fond ale
contractului de vânzare mobiliară (în lipsa unei legi alese de părţi) şi la jurisdicţia

2
Sistemul de drept la care trimite cetăţenia ca punct de legătură, se numeşte lex patriae.
3
Sistemul de drept la care trimite acest punct de legătură, se numeşte lex domicilii.
competentă, în unele cazuri (daca o persoană nu are nici o cetăţenie, se aplică legea
domiciliului său, în lipsă, legea reşedinţei).
 Sediul social4 este punct de legătură pentru raporturile juridice la
care ia parte persoana juridică (pentru statutul organic al persoanei juridice,
condiţiile de fond ale actelor juridice atunci când debitorul prestaţiei caracteristice
este o persoană juridică ş.a.). Persoana juridică are naţionalitatea statului pe al
cărui teritoriu şi-a stabilit , potrivit actului constitutiv, sediul social. Dacă există
sedii în mai multe state, determinant pentru identificarea naţionalităţii persoanei
juridice este sediul real. „Sediul real” este locul unde se află centrul principal de
conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile organului
respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acţionari sau asociaţii din
alte state.
 Locul situării bunului5 este punctul de legătură în raporturile
juridice care privesc moştenirea imobililor, regimul juridic al mobilelor şi
imobililor.
 Locul încheierii contractului6 pentru condiţiile de fond ale
contractelor (în subsidiar faţă de legea cu care contractul prezintă legăturile cele
mai strânse) şi, în unele cazuri, pentru jurisdicţie. Instanţele române sunt
competente să judece procesele privind raporturile de drept internaţional privat
referitor la actele de stare civilă întocmite în România şi care se referă la
persoanele domiciliate în România, cetăţeni străini sau străinii fără cetăţenie.
 Locul executării contractului7 pentru modul de executare a
contractului.

4
Sistemul de drept aplicabil ca urmare a trimiterii făcute de acest punc de legătură este denumit lex societatis.
5
Sistemul de drept indicat ca urmare a luării în consideraţie a acestui punc de legătură. Se numeşte lex situs sau lex
rei sitae, iar în materia succesiunii lex succesionis.
6
Sistemul de drept desemnat poartă denumirea de lex loci contractus.
7
Regula prin care se exprimă această legătură este lex loci executions sau lex loci solutions, dacă se face o plată.
 Locul întocmirii actului juridic8 pentru forma actului, în sensul de
instrumentum. Actul juridic este valabil din punct de vedere al formei, dacă
îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea locului unde a fost întocmit.
 Locul producerii prejudiciului, doar dacă rezultatul păgubitor se
produce în alt stat decît cel în care a fost produs delictul.
 Pavilionul navei sau aeronavei9 pentru raporturile juridice încheiate
cu privire la mijloace de transport respective, în unele cazuri. Potrivit Legii,
constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra mijloacelor de
transport sunt supuse legii pavilionului pe care-l abordează nava sau aeronava.
 Autoritatea care examinează valabilitatea actului juridic10 pentru
condiţiile de formă ale actului juridic, în anumite cazuri. Actul juridic este valabil
din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea
aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează
validitatea actului juridic.
 Voinţa părţilor pentru condiţiile de fond ale actelor juridice în
general şi ale unor contracte speciale. Contractul este supus legii alese prin consens
de părţi.

8
Acest punct de legătură trimite la sistemul de drept numit locus legit actus.
9
S-a apreciat cu privire la acest punct de legătură că îndeplineşte în privinţa navelor şi aeronavelor aproximativ
aceiaşi funcţie ca şi cetăţenia sau domiciliul în privinţa persoanelor fizice. (a se vedea T.R.Popescu, op.cit., p.25)
10
regula este auctor regit actum.