Curs I

Particularităţile raportului juridic de drept internaţional privat.

Conţinutul dreptului internaţional privat

1. Definiţia dreptului internaţional privat

Noțiunea de ”drept internațional privat” apare pentru prima dată în lucrarea
”Commentarires on the Conflict of Laws” de Joseph Story, în anul 1834, ulterior fiind
preluată și de alți autori.
Cuprinde grupe de norme juridice (instituţii juridice) care formează ramura
dreptului internaţional privat, respectiv, instituţiile juridice de drept civil, în sens larg
(raporturi juridice civile, comerciale, de muncă, de procedură civilă, transporturi etc.),
care cuprind unul sau mai multe elemente de extraneitate.
Sediul materiei se află în prezent în Codul Civil, în Cartea a VII-a (art. 2557-
2663) intitulată: ”Dispoziții de drept internațional privat”.
Astfel putem defini dreptul internațional privat ca fiind ramura de drept
formată din normele juridice care reglementează relațiile sociale cu elemente de
extraneitate, stabilite între persoanele fizice și/sau juridice, ca subiecte de drept
privat.
Toate aceste norme indică în fapt autoritatea competentă și legea aplicabilă în
materiile reglementate.
2. Autonomia dreptului internațional privat în cadrul sistemului de drept român
Autonomia 1 este impusă de specificacitatea următoarelor componente:
a) obiect de reglementare;
b) metoda de reglementare;
c) conținutul reglementării;
d) calitatea subiectelor de drept;
e) Poziția juridică a subiectelor de drept.
a) Obiectul de reglementare al dreptului internațional privat
Îl vizează relațiile sociale care intră sub incidența respectivei ”prescrieri” a
conduitei juridice. Astfel, dreptul internațional privat are ca obiect relațiile sociale în
care unul, mai multe sau toate elementele sunt ”de extraneitate”.

1
Dan Lupașcu, Diana Ungureanu, Drept internațional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 12
 A. Elementul de extraneitate
Constă în împrejurarea de fapt în legătură cu un raport juridic datorită căreia
acest raport are legătură cu mai multe sisteme de drept.
Prezenţa elementului de extraneitate constituie elementul de delimitare a
raporturilor de drept internaţional privat faţă de raporturile juridice interne şi
determină totodată fie conflictele de legi, fie aplicarea normei materiale interne sau
unificate.
Nu este parte integrantă a structurii raportului juridic alături de subiect,
conţinut sau obiect. Într-un raport juridic pot fi prezente unul sau mai multe elemente
de extraneitate.
Exemple:
a) Raportat la subiectele raportului juridic, un cetăţean străin încheie în
România un contract de vânzare-cumpărare.
b) Raportat la obiectul raportului juridic, bunul care formează obiectul
contractului de vânzare-cumpărare se află în străinătate.
c) Raportat la conţinutul raportului juridic, un cetăţean român este victima
unui accident de circulaţie în Franţa.
B. Raporturile juridice de drept internaţional privat
Art. 1050 din Codul de proc. Civ., arată că dispozițiile prezentei cărți se
aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în masura în care prin
tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau
prin legi speciale nu se prevede altfel.
C. Delimitarea faţă de dreptul internaţional public
Dreptul internaţional public este ramura de drept care grupează norme
juridice care reglementează conduita statelor, ca subiecte de drept, dar şi conduita
colectivităţilor şi organismelor internaţionale care nu sunt state şi nu sunt subordonate
nici unui stat.
Deosebirea esenţială reiese din chiar definiţia de mai sus. Obiectul de
reglementare al celor ramuri de drept este diferit: în timp ce dreptul internaţional
public cuprinde norme aplicabile statelor şi altor subiecte de drept internaţional
public, altele decât statele, în relaţiile din cadrul societăţii internaţionale, dreptul
internaţional privat este alcătuit din norme aplicabile doar particularilor participanţi la
relaţiile societăţii internaţionale.
 b) Metoda de reglementare în dreptul internaţional privat
În doctrină este acceptat unanim că metoda de reglementare a dreptului
internaţional privat este metoda conflictuală, dar este utilizată şi metoda aplicării
nemijlocită a normelor materiale.
Metoda conflictuală presupune ca ori de câte ori instanţa are de soluţionat un
litigiu cu privire la un raport juridic cu element de extraneitate şi sunt susceptibile a se
aplica, trebuie să se recurgă la norma conflictuală a forului (la propriul sistem de drept
internaţional privat) şi să aplice legea aplicată de aceasta.
Sunt variante ale metodei conflictuale metoda utilizării legilor de aplicaţie
imediată şi metoda proper law. Metoda utilizării legilor de aplicaţie imediată implică
aplicarea legii străine, spre deosebire norma conflictuală care presupune o opţiune
între legea forului şi legea străină. Metoda proper law presupune aplicarea legii
pentru fiecare speţă în parte, în funcţie de specificul cauzei putându-se ajunge la
aplicarea unor legi distincte chiar în aceeaşi materie.
c) Conținutul reglementării DIP. Norma conflictuală
Este aceea care arată numai legea aplicabilă raportului juridic cu element de
extraneitate, fără a arăta direct şi nemijlocit drepturile şi obligaţiile părţilor unui astfel
de raport juridic. Prin intermediul normei conflictuale se alege dintre legislaţiile
interne aflate în concurs (conflict), legislaţia aplicabilă. După determinarea legii
interne aplicabile, încetează rolul normei conflictuale.
Norma conflictuală (art. 2557- art. 2663 Cod Civil) este formată din două
elemente de structură:
- Conţinutul – partea care cuprinde raporturile de drept la care se referă;
- Legătura – partea care indică legea competentă a cârmui raportul juridic
în discuţie.
După felul legăturii, normele conflictuale pot fi:
- unilaterale – când determină numai cazuri când legea locală este
competentă;
- cu acţiune dublă – când determină în acelaşi timp cazurile când este
competentă legea locală şi cazuri când este competentă legea străină.
După conţinutul lor, normele conflictuale pot fi privitoare la persoane,
privitoare la proprietate, privitoare la contracte, privitoare la succesiuni, etc.
 d) calitatea subiectelor în DIP
Relația socială este una între oameni, iar prin reglementarea ei de către
norma juridică, devine raport juridic.
Astfel, subiect al raportului juridic sunt oamenii, care participă la acestea, fie
individual (în calitate de persoane fizice) fie în mod colectiv (în calitate de persoane
juridice).
Având ca obiect raporturile de drept civil în sens larg (raporturi civile,
comerciale, de muncă, de procedură cvilă și alte raporturi de rept privat) cu element
de extraneitate, rezultă că în anumite situații, subiectele trebuie să aibă o anumită
calitate (soț, rudă, cetăean, salariat, profesionist).
e) poziția juridică a subiectelor în DIP
În raporturile juridice de DIP părțile se află pe poziție de egalitate juridică,
în sensul că nu se subordonează una celeilalte.
Aceeași soluție se aplică și în privința statului care, acționând jure gestionis,
participă la aceste raporturi în calitate de subiect de drept privat.