Definitie dip

= este acea ramura de drept care reglementeaza raporturile juridice de drept privat cu
element de extraneitate.
Elementul de extraneitate este o caracteristica a oricaruia dintre elementele structurale
ale raportului juridic, constand in faptul ca acestea se gasesc in strainatate sau sub incidenta
unei legi straine.
In legatura cu partile, extraneitatea poate sa fie data de cetatenie.
In legatura cu continutul, contractul se poate executa in alta tara.
In legatura cu obiectul, bunul poate sa fie in sau din alta tara.
Obiectul DIP este dat de raporturile juridice cu element de extraneitate, iar in
continutul DIP intra normele juridice aplicabile acestui raport.
Este un drept despre care am putea spune ca este de natura conflictuala, de trimitere.
Raportul de drept international privat
= o relatie social-patrimoniala sau nepatrimoniala ce contine un element de
extraneitate si care este reglementat prin norme specifice dip.
Rap. de dip se deosebeste de rap jur de dr intern prin existenta unuia sau mai multor el
de extr.
Raporturile de drept internaţional privat sunt raporturi civile, comerciale, de muncă, de
procedură civilă şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.
Trăsăturile specifice raportului juridic de drept internaţional privat:
 raportul juridic cu element străin este un raport ce aparţine dreptului privat.
 raportul juridic cu element străin se stabileşte între persoane fizice sau
juridice. În calitatea sa şi de subiect de drept civil, statul poate fi parte într-un raport juridic cu
element străin.
 părţile în raporturile juridice de drept internaţional privat se află pe poziţii de
egalitate juridică.
 raportul juridic, pe care îl avem în vedere, conţine unul sau mai multe elemente
de extraneitate, datorită căruia el are legătură cu mai multe sisteme de drept.
 raportul juridic cu elemente de extraneitate, ce formează obiectul dreptului
internaţional, este un raport civil, de muncă, comercial, de procedură civilă, de familie, de
proprietate intelectuală, de transport sau un alt raport de drept privat, adică un raport de drept
civil în sens larg.
Probleme ridicate de raportul cu elemente de extraneitate
În legătură cu un asemenea raport, se pot ridica următoarele probleme:
1. -determinarea instanţei competente pentru soluţionarea litigiul
2. -determinarea legii procedurale aplicabile pentru soluţionarea litigiului
3. - determinarea legii aplicabile raportului juridic
4. -determinarea efectelor hotărârilor judecătoreşti străine sau a sentinţelor
arbitrale străine.
Primele două probleme şi ultima ţin de conflictul de jurisdicţii iar cea de-a treia de
conflictul de legi.
Elementul de extraneitate
= o imprejurare de fapt legata de un rap jur datorita caruia acest rap are lagatura cu
mai multe sisteme de dr (sau legi apartinand unor tari diferite). Este acea parte a raportului
juridic care se află în străinătate sau sub incidenţa unei legi străine.
Rolul el de extr – prezenta el de extr intr-un rap jur determina uneori aparitia
conflictului de legi.
Elementul strain transforma rap jur civil, in sens larg, intr-un rap de dip prin
reglementarea caruia normele specifice dip pot dispune aplicarea dr strain sau al dr forului.
Pot constitui elemente de extraneitate:
 a- raportat la subiectele raportului juridic:
-pentru persoanele fizice - cetăţenia,
-domiciliul,
- reşedinţa,
-pentru persoanele juridice - naţionalitatea,
- sediul,
- fondul de comerţ;
b - raportat la obiectul raportului juridic (locul situării bunului mobil sau imobil - ex.
bunul care face obiectul contractului de vânzare – cumpărare se află intr-o ţară străină);

c- raportat la conţinutul raportului juridic

- locul încheierii actului juridic (ex. o firmă română semnează în străinătate
un contract cu o firmă străină în vederea prestării de aceasta, pe teritoriul nostru, de anumite
servicii);
- locul întocmirii înscrisului constatator, care poate fi altul decât cel în care s-a
realizat acordul de voinţă (contractul);
- locul unde urmează să-şi producă efectele un contract;
- locul producerii faptului ilicit cauzator de prejudicii (de ex. un cetăţean român
este victima unui accident de circulaţie produs pe teritoriul Elveției);
- locul apariţiei prejudiciului, când diferă de locul producerii delictului;
- locul judecării litigiului (ex. doi soţi cetăţeni străini cer desfacerea căsătoriei
în faţa instanţelor noastre judecătoreşti);
Conflictul de jurisdictie si de legi
Se propun 2 definitii ale conflictului de legi materiale, una stiintifica, alta pragmatica:

- Prin conflict de legi materiale intelegem acea situatie care apare atunci cand
unui raport juridic cu element de extraneitate ii sunt susceptibile de aplicare 2 sau mai multe
sisteme de drept, apartinand unor state diferite.
- Prin conflict de legi materiale intelegem intrebarea care se ridica in mintea
judecatorului, anume care dintre sistemele de drept spre care ne conduce elementul de
extraneitate se va aplica raportului juridic.
Plecand de aici, denotam un caracter conflictual, iar prima intrebare in caz de un astfel
de raport este: ce lege aplicam?
Prima problema apare din faptul ca, in ciuda vocatiei egale de aplicare a celor 2
sisteme de drept, ambele impreuna nu se pot aplica.
De aceea avem nevoie de niste reguli care sa solutioneze conflictul. Aceste reguli sunt
sus-numitele norme conflictuale.
Normele conflictuale
= nj specifica dip ce solutioneaza conflictul de legi (dintre sistemele de dr in prezenta,
adica susceptibile sa guverneze rap jur cu elemente de extraneitate), determinand legea
aplicabila sau sistemul de dr aplicabil unui rap de dr international privat. Sistemul de dr astfel
determinat porta denumirea de –legea cauzei- (lex causae).
Aceste norme soluționează conflictul de legi. Reprezintă principalul conținut al DIP.
Stabilește care dintre sistemele de drept aflate în conflict se aplica cu privire la raporturi
juridice cu elemente de extraneitate.
Norma conflictuala vs norma materiala (substanțială)
 Norma conflictuala nu soluționează raportul juridic pe fondul sau, ci este o norma de
trimitere, pentru ca ea indica sistemul de drept aplicabil. Norma materiala soluționează litigiul
pe fond.
Norma conflictuala este întotdeauna prealabila în aplicare. Întâi trebuie soluționat
conflictul de legi, sa se stabilească sistemul de drept aplicabil și apoi se va căuta norma
materiala în acel sistem de drept. De soluția pe care o da norma conflictuala poate depinde
soluția pe fond.
Trasaturile normei conflictuale
-intrucat solutioneaza un conflict de legi determinand legea aplicabila unui anumit rap
jur, norma se numeste conflictuala
-nc nu determina direct drepturi si obligatii partilor
-actiunea nc inceteaza in momentul in care s-a determinat sistemul de dr aplicabil in
cauza
-nc este o norma indirecta deoarece ea nu ofera solutia substantiala in functie de care
se pot rezolva problemele ridicate de rap de dip
-are caracter neutru
-nc este o norma de trimitere, ce are caracter prealabil
Clasificarea normelor conflictuale
a) dupa felul legaturii
-nc unilaterale
-nc bilaterale
b) dupa continut
-nc cu priv la persoanele fizice
-nc cu priv la pers jur
-nc cu priv la bunuri, mostenire, acte jur, relatiile de familie, etc.
Structura normei conflictuale
O norma juridica are doua componente: (i) o ipoteza, care este situația de fapt la care
norma se refera și (ii) o dispoziție, care arata atitudinea, consecință, soluția de drept aplicabila
în cauza.
Norma conflictuala are și ea aceeași structura, are o ipoteza și o dispoziție.
(i) Ipoteza normei conflictuale se numește conținutul normei conflictuale.
Conținutul normei conflictuale înseamnă categoria de raporturi juridice la care norma
conflictuala se refera.
(ii) Dispoziția normei conflictuale se numește legătura normei conflictuale, adică
cea care trimite la sistemul de drept aplicabil.
În general, legătura normei conflictuale conține și un punct de legătura al normei
conflictuale. Este elementul concret de legătura intre materie și un anumit sistem de drept.
Exemple - Art. 2572 / NCC - “Starea civila și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de
legea sa națională”. În aceasta situație, conținutul normei este dat de starea civila și de capacitate, iar
legătura este data de naționalitatea persoanei fizice. Naționalitatea este data de cetățenie, deci punctul
de legătura este dat de cetățenie. În cazul în care cetățenia este punctul de legătura, iar legea cetățeniei
este aplicabila, atunci aceasta se numește lex patriae.
În reglementările europene, un punct de legătura este reședința obișnuita a persoanei fizice.
Art. 2633 / NCC - „Moștenirea este supusa legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la
data morții, reședința obișnuita”. Conținutul acestei norme conflictuale este regimul juridic al
moștenirii. Punctul de legătura este reședința obișnuita a defunctului.
Art. 2580 / NCC - „Statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa națională”.
Conținutul normei conflictuale este statutul organic al persoanei juridice. Legătura este naționalitatea
persoanei juridice. Naționalitatea persoanei juridice este definita tot în art. 2568 coroborat cu art. 2571,
care prevede ca naționalitatea persoanei juridice este cea al statului pe teritoriul căruia persoana
juridica și-a stabilit sediul social. Așadar, punctul de legătura este sediul social. Punctul de legătura al
sediului social trimite la legea sediului social, care se numește lex societatis. Lex patriae și lex
societatis formează lex personalis.
Art. 2613 / NCC - „Posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor,
inclusiv cele de garanții reale sunt cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se afla”.
Materia normei conflictuale este data de drepturile reale la care norma face referire. Legătura normei
conflictuale, care este în același timp și punctul de legătura, este locul unde se afla bunurile respective.
Sistemul de drept al locului unde bunul se afla este lex situs sau lex rei sitae.
În materia actelor juridice, punctul de legătura este voința părților. Sistemul de drept se
numește lex voluntaris. Daca punctul de legătura este locul încheierii contractului, sistemul de drept se
numește lex loci actus sau lex loci contractus. Daca punctul de legătura este locul executării
contractului, sistemul de drept se numește lex loci executionis. În materia obligațiilor necontractuale
născute din fapte ilicite, punctul de legătura este locul producerii prejudiciului. Locul producerii
prejudiciului se numește lex loci laesionis sau lex loci damnis. Daca punctul de legătura este locul
săvârșirii delictului, sistemul de drept se numește lex loci damni commissi. Termenul cel mai general,
care le reunește pe toate cele de mai sus, se numește lex causae.
Principalele feluri de conflicte care pot apărea
o Conflictul de jurisdicții, care înseamnă instanța competenta
o Conflictul de legi aplicabile procedurii
o Conflictul de calificări
o Conflictul în spațiu al normelor conflictuale, care pune problema retrimiterii o
Conflictul de legi materiale
o Conflictul de legi în timp și spațiu o Conflictul mobil de legi o Conflictul legat de
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine
Calificarea are 2 variante de definitie:
- Operatiunea logico-juridica de determinare a sensului exact si complet al notiunilor
din continutul si din legatura normei conflictuale pentru a vedea daca un raport
juridic se include sau nu in notiunea respectiva;
- Interpretarea unui raport juridic pentru a stabili in continutul si legatura carei norme
conflictuale se include.
Def calificarii
Calificarea este o institutie juridica specifica dip ce poate fi definita, pe de o parte, ca
fiind operatiunea de determinare a nc aplicabile situatiei juridice concrete prin incadrarea
acestei situatii in continutul uneia din normele conflictuale ale forului, iar, pe de alta parte, ca
fiind o operatiune logico-juridica de descifrare a sensului notiunilor juridice care exprima
continutul si legatura nc.
Felurile calificarii
1. calificarea primara = este o problema de dip ce urmareste determinarea legii
aplicabile rap jur cu elemente de extraneitate.
2. calificarea secundara = este subsecventa calificarii primare si este o problema a legii
interne, este data de lex causae si este ulterioara desemnarii legii aplicabile rap de dip.
Legea aplicabila calificării
Regula este aceea ca aceasta calificare se face după legea instanței sesizate, lex fori.
Definitia retrimiterii
Retrimiterea este situatia jur aparuta in cazul in care nc a forului trimite la un sistem de
dr strain, in intregul sau inclusiv la normele sale conflictuale, iar in dreptul strain exista o
norma conflictuala care nu primeste trimiterea, ci fie trimite inapoi la lex fori, fie trimite mai
departe la un sistem de drept tert.
Conditiile retrimiterii
1. Sa existe un conflict negativ de norme conflictuale
2. Norma conflictuala a forului trebuie sa trimita la intregul sistem de drept strain, adica
si la normele sale conflictuale
 Clasificarea retrimiterii
Retrimiterea la randul ei este:
- Retrimitere de gradul I (trimitere inapoi)
Este situatia tipica din definitie, cand se trimite inapoi la legea forului.
- Retrimitere de gradul II (trimitere mai departe)
Situatia in care se trimite la un sistem de drept tert.
Cazuri in care nu se aplica retrimiterea
1. Atunci cand partile au ales legea aplicabila contractului lor in virtutea autonomiei de
vointa – lex voluntatis.
2. Atunci cand se aplica regula lex locus regit actum, deoarece forma actului este supusa
legii locului unde actul a fost incheiat, fara a se lua in considerare nc ale dr strain.
3. Cand se determina cetatenia unei persoane orice referire la o lege straina este
imposibila.
4. Atunci cand retrimiterea de gradul al II-lea nu permite determinarea legii aplicabile.
Definitia legii straine
Prin notiunea de lege straina se intelege, in sens larg, intregul sistem de drept strain,
respectiv: actele normative, cutuma, uzantele, etc, iar in sens restrans, legea propriu –
zisa. 
Aplicarea legii straine ca lex causae
Avem 2 situatii in care se ajunge aici:
 Norma conflictuala straina accepta trimiterea.
 Trimiterea facuta de lex fori priveste doar dreptul material, nu si normele
conflictuale.
Retinem 2 idei de baza:
1. Legea straina este inteleasa ca reprezentand totalitatea izvoarelor sale, astfel cum sunt
ele stabilite de respectivul sistem de drept;
2. Aplicarea legii straine este idependenta de conditia reciprocitatii. Nu ne intereseaza
daca lex causae ar fi procedat la fel. Ne referim la situatia in care alte sisteme de drept
nu vad sisteme terte de drept ca fiind pe pozitie de egalitate, ca element de drept.
Titlul cu care este aplicata o lege străină:
o Dreptul străin este element de drept
o Dreptul străin este element de fapt
Cazuri în care legea străină nu se aplica
 încălcarea ordinii publice de drept internațional privat roman;
 frauda la lege;
 un caz excepțional de neaplicare a legii străine, prevăzut în art. 2565