Curs 1

Elementul de extraneitate
Elementul de extraneitate este o parte componenta a raportului juridic care se afla in
strainatate sau sub incidenta unei legi straine. Elementul strain nu constituie un al patrulea
element al raportului juridic, ci elemente de extraneitate pot aparea la oricare dintre cele trei
componente ale raportului juridic.
Cu privire la subiectele raportului juridic, pentru persoanele fizice, elemente de
extraneitate pot fi cetatenia, resedinta obisnuita, domiciliul etc. Pentru persoane juridice, pot
fi elemente de extraneitate sediul, fondul de comert etc.
Cu privire la obiectul raportului juridic, poate fi element de extraneitate locul situarii bunului.
Cu privire la continutul raportului juridic, poate fi element de extraneitate locul
incheierii sau executarii contractului.

Conflictul de legi
In momentul in care intr-un raport juridic apare un elem. de extraneitate, se ridica o
problema de drept, anume conflictul de legi. Conflictul de legi este situatia care apare in cazul in
care intr-un raport juridic exista un elem. de extraneitate si aceasta situatie consta in faptul ca acel
raport juridic este susceptibil de a i se aplica doua sau mai multe sisteme de drept diferite.
Conflictul de legi este si acea intrebare, acea indoiala care apare in mintea
judecatorului sau a arbitrului competent sa solutioneze un litigiu cu element de extraneitate,
anume ce sistem de drept se va aplica.
Exemplu: un contract de vanzare incheiat intre o firma romana, in calitate de
vanzator, si o firma americana, in calitate de cumparator. Contractul s-a incheiat la
Bucuresti, dar marfa se livreaza in portul din New York. Intre parti izbucneste un litigiu cu
privire la executarea necorespunzatoare a contractului de catre una dintre parti.
Nu exista conflict de legi daca nu exista un element strain. Desi sintagma pe care o
folosim este aceea de „conflict de legi”, nu vorbim despre un conflict de suveranitati intre
state. Denumirea mai potrivita ar fi fost aceea de „concurs de legi”.
Cand un raport juridic are un element de extraneitate, acel raport juridic este
susceptibil de a i se aplica doua sau mai multe sisteme de drept diferite. Se poate ajunge la
aplicarea dreptului roman, cand judecatorul continua judecata ca si cand nu s-ar fi intamplat
nimic, dar se poate constata ca trebuie sa se aplice alt sistem de drept. Notiunea de lege din
aceasta materie inseamna un intreg sistem de drept, nu doar o singura lege.
Cauza existentei conflictelor de legi este aceea ca sistemele de drept nu sunt identice,
nici macar apropiate. Conflictele de legi nu apar decat in raporturile de drept privat. Art. 2557
C. civ. prevede ca raporturile de drept international privat sunt raporturile civile, comerciale,
precum si alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.
Dreptul privat se deosebeste in mod esential de dreptul public prin pozitia partilor una fata
de cealalta. In raporturile juridice de drept privat, partile se afla pe pozitii de egalitate juridica.
Raporturile juridice de drept public pot avea elemente de extraneitate, dar acestea nu genereaza,
de principiu, un conflict de legi. Judecatorul roman aplica in toate cazurile lg romana.

1
Normele conflictuale
Continutul dreptului international privat este format, in esenta, din norme juridice
specifice, care se numesc norme conflictuale. Norma conflictuala este norma juridica al carei
scop este solutionarea conflictului de legi. Dreptul international privat are si norme materiale,
care sunt de aplicare imediata.
Norma conflictuala nu solutioneaza raportul juridic pe fondul sau, ci este o norma de
trimitere, pentru ca ea indica sistemul de drept aplicabil. Norma materiala solutioneaza
litigiul pe fond.
Norma conflictuala este intotdeauna primordiala in aplicare. Intai trebuie solutionat
conflictul de legi, sa se stabileasca sistemul de drept aplicabil si apoi se va cauta norma materiala in
acel sistem de drept. De solutia pe care o da norma conflictuala poate depinde solutia pe fond.
Structura normei conflictuale
O norma juridica are doua componente: (i) o ipoteza, care este situatia de fapt la care
norma se refera si (ii) o dispozitie, care arata atitudinea, consecinta, solutia de drept aplicabila
in cauza.
Norma conflictuala are si ea aceeasi structura, are o ipoteza si o dispozitie.
(i) Ipoteza normei conflictuale se numeste continutul normei conflictuale. Continutul
normei conflictuale inseamna categoria de raporturi juridice la care norma conflictuala se refera.
(ii) Dispozitia normei conflictuale se numeste legatura, adica cea care trimite la
sistemul de drept aplicabil.
In general, legatura normei conflictuale contine si un punct de legatura. Punctul de
legatura al normei conflictuale este elementul concret de legatura intre materie si un anumit
sistem de drept.
Spre exemplu, art. 2572 C. civ. prevede ca starea civila si capacitatea persoanei fizice
sunt carmuite de legea sa nationala. In aceasta situatie, continutul normei este dat de starea
civila si de capacitate, iar legatura este data de nationalitatea persoanei fizice.
Nationalitatea este data de cetatenie, deci punctul de legatura este dat de cetatenie.
In cazul in care cetatenia este punctul de legatura, iar legea cetateniei este aplicabila,
atunci aceasta se numeste lex patriae.
In reglementarile europene, un punct de legatura este resedinta obisnuita a pers. fiz.
Art. 2580 C. civ. prevede ca statutul organic al persoanei juridice este carmuit de
legea sa nationala. Continutul normei conflictuale este statutul organic al persoanei juridice.
Legatura este nationalitatea persoanei juridice. Nationalitatea persoanei juridice este definita
tot in art. 2568 coroborat cu art. 2571 C. civ., care prevede ca nationalitatea persoanei juridice
este cea al statului pe teritoriul caruia persoana juridica si-a stabilit sediul social. Asadar,
punctul de legatura este sediul social. Punctul de legatura al sediului social trimite la legea
sediului social, care se numeste lex societatis.
Lex patriae si lex societatis formeaza lex personalis.
Art. 2613 C. civ. prevede ca posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale
asupra bunurilor, inclusiv cele de garantii reale sunt carmuite de legea locului unde acestea
sunt situate sau se afla. Materia normei conflictuale este data de drepturile reale la care
norma face referire. Legatura normei conflictuale, care este in acelasi timp si punctul de
2
legatura, este locul unde se afla bunurile respective. Sistemul de drept al locului unde bunul
se afla este lex situs sau lex reisitae.
In materia actelor juridice, punctul de legatura este vointa partilor. Sistemul de drept
se numeste lex voluntaris. Daca punctul de legatura este locul incheierii contractului, sistemul
de drept se numeste lex loci actus sau lex loci contractus. Daca punctul de legatura este locul
executarii contractului, sistemul de drept se numeste lex loci executionis.
In materia obligatiilor necontractuale nascute din fapte ilicite, punctul de legatura este
locul producerii prejudiciului. Locul producerii prejudiciului se numeste lex loci laesionis sau
lex loci damnis. Daca punctul de legatura este locul savarsirii delictului, sistemul de drept se
numeste lex loci damni commissi.
Termenul cel mai general, care le reuneste pe toate cele de mai sus, se numeste lex
causae.

Sistemul de drept caruia ii apartin normele conflictuale

Exista o regula si anumite exceptii de la aceasta regula.
Regula este aceea ca norma conflictuala apartine sistemului de drept al instantei
sesizate, care se numeste lex fori. Inaintea conflictului de legi, intr-un raport juridic cu
element de extraneitate trebuie solutionata problema conflictului de jurisdictii, adica trebuie
stabilita instanta competenta sa solutioneze conflictul. Conflictul de jurisdictii este o institutie a
unei ramuri a dreptului international privat, care se numeste procesul civil international.
Argumente in favoarea aplicarii acestei reguli:
 Instanta de judecata este un organ de jurisdictie nationala si aplica legea sa
nationala.
 Normele conflictuale sunt, in cea mai pare parte a cazurilor, cu exceptia lui lex
voluntaris, imperative. Se poate sustine, ca o prezumtie simpla, ca, daca
instanta romana este competenta, norma romana este aplicabila. Este principiul
qui eligit judicem, eligit jus (cine alege instanta, alege dreptul).
 Reducerea la absurd: daca intr-un raport conflictual sunt aplicabile lex fori si
lex causae, nu se poate aplica lex causae pentru ca este dat de norma
conflictuala, norma care inca nu a fost stabilita, deci nu se poate aplica lex causae
fiindca ne aflam intr-o etapa premergatoare, asa ca se va aplica lex fori.
Exista situatii in care norma conflictuala nu apartine legii forului. Prima exceptie este
in arbitrajul international ad-hoc. Arbitrajul ad-hoc nu este efectuat de o institutie, deci nu
exista lex fori. A doua exceptie este situatia retrimiterii de gradul intai.

Normele materiale ca izvoare ale dreptului international privat

o Conditia juridica a strainului, drepturile si obligatiile strainului
o Efectele hotararilor judecatoresti si arbitrale straine
o Normele de aplicație imediata
Normele de aplicatie imediata
Normele de aplicatie imediata sunt norme a caror respectare este privita drept
esentiala de catre o anumita tara pentru salvgardarea intereselor sale publice, precum
3
organizarea politica, sociala sau economica, in asemenea masura incat aceste norme sunt
aplicabile oricarei situatii care intra in domeniul lor de aplicare, indiferent de legea aplicabila
contractului in temeiul prezentului regulament.
Normele de aplicatie imediata sunt acele norme materiale apartinand sistemului de
drept intern al statului forului sau al unui stat strain, norme care, dat fiind gradul lor inalt de
imperativitate, se aplica cu prioritate unui raport juridic international atunci cand acel raport
juridic are un punct de legatura concret si semnificativ cu statul respectiv (de principiu cu
statul forului), excluzand in acest fel conflictul de legi si, deci, aplicarea in cauza a vreunei
norme conflictuale.
Normele de aplicatie imediata sunt norme materiale, deci nu sunt norme conflictuale.
Ele dau solutia pe fondul cauzei.
De regula, ele apartin sistemului de drept al instantei sesizate, adica legii forului.
Regulamentele europene permit si aplicarea unor norme de aplicatie imediata ale unui stat
strain, daca ele constituie lex causae.
Sunt norme de un inalt grad de imperativitate, adica sunt norme de ordine publica.
Aceste norme se aplica cu prioritate ori de cate ori raportul juridic respectiv are un
punct de legatura cu tara forului.
Aplicandu-se imediat, se aplica inaintea normei conflictuale, deci nu intereseaza ce
sistem de drept este aplicabil in cauza, nu intereseaza lex causae.
Spre exemplu, daca s-a incheiat un contract de vanzare cu privire la o marfa ce este
supusa unui regim de autorizare, daca marfa trece frontierea romana, se va aplica regimul
autorizatiilor din legea romana.

Comparatie intre normele conflictuale si normele de aplicatie imediata

Amandoua se refera la raporturi juridice cu element de extraneitate, care au legatura
cu tara forului.
Amandoua apartin sistemului de drept national.
Normele de aplicatie imediata sunt norme materiale, ele contin solutia pe fond. Normele
conflictuale sunt norme de trimitere, care solutioneaza conflictul de legi si trimit la un sistem de
drept sau altul.
Normele de aplicatie imediata se aplica cu prioritate fata de norma conflictuala.

Principalele feluri de conflicte care pot aparea

 Conflictul de jurisdictii, care inseamna instanta competenta
 Conflictul de legi aplicabile procedurii
 Conflictul de calificari
 Conflictul in spatiu al normelor conflictuale, care pune problema retrimiterii
 Conflictul de legi materiale
 Conflictul de legi in timp si spatiu
 Conflictul mobil de legi
 Conflictul legat de recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti straine

4
Conflictul de calificari
Norma conflictuala este exprimata in notiuni juridice atat in continutul ei, cat si in
legatura sa. Aceste notiuni juridice trebuie interpretate, ceea ce inseamna calificarea notiunilor.
Pornind de la norma conflictuala catre situatia de fapt, calificarea este operatiunea
logico-juridica de determinare a sensului exact si complet al notiunilor juridice din continutul
sau legatura normei conflictuale, cu scopul de a vedea daca un raport juridic, adica o situatie
de fapt concreta se include sau nu in acea notiune juridica.
Pornind de la situatia de fapt catre norma conflictuala, calificarea este interpretarea
unui raport juridic, adica a unei situatii de fapt concrete pentru a vedea in continutul si
legatura carei norme conflictuale intra.
Conflictul de calificari este acea situatie care apare atunci cand notiunile din
continutul sau din legatura normei conflictuale au intelesuri diferite in diferitele sisteme de
drept susceptibile de a se aplica acelui raport juridic.
Spre exemplu, institutia prescriptiei poate fi calificata drept o institutie de fond sau o
institutie de procedura. Testamentul olograf poate fi privit ca o problema in materia
capacitatii sau in materia formei actului juridic.
Importanta calificarii

Depinde de importanta normei conflictuale care se califica, astfel daca se va califica

continutul normei, de modul de calificare depinde insasi norma care ne duce la unul sau
altul dintre sistemele de drept. Daca vom califica legatura normei conflictuale atunci este
vorba despre aceeasi cauza. In ambele cazuri calificarea duce la schimbarea lui lex cauzae si
implicit la schimbarea solutiei pe fond.

Legea dupa care se face calificarea - exista o regula si o exceptie:

Regula este ca se va califica dupa legea intantei sesizate – art 2558 din Codul Civil.
Daca determinarea legii aplicabile depinde de calificarea legii aplicabile unei institutii de
drept se va lua in considerare ... Norma conflictuala din 2558 este formulata unilateral.
Legiuitorul roman este preocupat de aplicarea legii romane. De aceea spune ca in cazul in
care se va pune problema de calificare atunci se va aplica legea romana. Dar norma va putea
fi extrapolata bilateral si astfel se va aplica norma instantei sesizate.

Ratiuni:

1. Este principiul potrivit caruia norma conflictuala este o norma juridica din sistemul
de drept national si calificarea ei este normal sa se faca dupa sistemul legiuitorului
care a emis-o – Eius est interpretare legem cuius condere;

5
 2. In momentul in care se pune problema calificarii, alternativa este un rationament de
reducere la absurd similar celui potrivit caruia norma aplicabila este sistemului de
drept .... astfel in momentul calificarii normele in discutie sunt lex forii sau lex
causae care este legea aplicabila pe fond. Ori lex causae nu este cunoscuta pe fond.
Ea urmeaza a fi cunoscuta.

Exceptii de la calificarea dupa lex fori

Asa-numita calificare voluntara – este cea efectuata de partile, de regula, ale unui
contract. Aceasta idee este exprimata si de art 2558 alin. 5 din NCC. Se va tine seama de
vointa partilor.

A 2-a exceptie o constituie asa numita calificare secundara. Denumirea vine de la

Secundus din latina. Aceasta este calificarea care intervine dupa ace s-a stabilit care este lex
causae si se face dupa lex causae. Calificarea secundara apare in anumite situatii:

 calificarea unui bun ca fiind mobil sau imobil se face dupa lex fori
 art 2569 calificarea cetateniei, cetatenie se determina in functie de legea statului a
carui cetatenie se invoca. Daca declar ca sunt cetatean roman, cetatenia mea v-a fi
calificata dupa legea romana
 calificarea conceptelor din norma juridica straina care le trimite.
 calificarea instituiilor de drept pe care legea forului nu le cunoaste, 2588 CC spune
“daca legea romana nu cunoaste o institutie juridica straina sau o cunoaste sub o
alta denumire sau sub un alt continut, se va tine seama de calificarea facuta de acea
legea straina care cunoaste institutia”
 calificarea pe care arbitrii o fac in arbitrajul ad hoc unde nu exista lex fori. Arbitrii ad
hoc vor proceda la calificare dupa sistemul pe care il considera cel mai potrivit a se
aplica in speta.

Interpretarea autonoma a normalor juridice din dreptul European

In reglementarea uniunii europene principiul este acela ca norma dr european nu se

califica dupa un anumit sistem de drept national al unui anumit stat. Din acest motiv
functioneaza calificarea autonoma = dreptul european are propriile metode de calificare,
unele stabilite de Curtea Europeana de Justitie. De exemplu, in Regulamentul Roma 1 este

6
definit autonom notiunea de resedinta obisnuita, in Regulamentul Roma 2 aplicabila
obligatiilor extracontractualte, este calificata notiunea de prejudiciu

Pentru a ușura munca de interpretare a dreptului european facuta de judecatorii

nationali care aplica acest drept european, in cadrul UE s-a intocmit o lucrare importanta
care se numeste Principii, definitii si reguli model ale dreptului privat european, asa numitul
Cadru comun de referinta. Proiectul cadrului comun de referinta este o lucrare care a fost
intocmita la nivelul UE in 2009, rolul ei este acela de a constitui un cod de calificare, de
interpretare a principalelor concepte juridice din dreptul european. Lucrarea este ampla, are
10 carti, fiecare structurata in capitole si subcapitole si acopera intregul domeniu al
dreptului: contracte, delicte, probleme de familie, in care notiunile juridice sunt interpretate
in mod uniform. Aceasat lucrare nu consituie, cel putin de lege lata, niciun regulament,
niciodirectiva, deci nu se impune statelor membre, dar este o lucrare academica, un text
autorizat politic la nivelul UE, care este recomandat judecatorilor nationali pentru a avea
acelasi ghid de interpretare a notiunilor.

Retrimiterea, conflictul de norme conflictuale in spatiu

Conflict in spatiu a normelor conflictuale = acesta apare in momentul in care

sistemele de drept in prezenta contin norme conflictuale care au puncte de legatura diferite.
Conflictul se numeste „in spatiu” deoarece normele conflictuale din cele, sa spunem, 2
sisteme de drept in prezenta, coexista spatial, ele sunt in vigoare si se aplica in acelasi timp,
atat in legea roamana cat si in legea engleza care formeaza celalat sistem de drept in
prezenta

Exemplu: se pune problema de stare civila si capacitate a unui cetatea roman cu

domiciliu in America. Daca apare aceasta problema in Romania, instanta romana va aplica le
patriae, iar cum persoana este cetatea roman, va vedea care este capaictatea ei dupa legea
romana. Daca apare problema in fata unui judecator american, i se va aplica legea
americana, adica lex domiciliae.

Aceasta este situatia conflictului in spatiu a normei conflictuale. Conflictul in spatiu a

normelor conflictuale este de 2 feluri:

1. Pozitiv: atunci cand fiecare norma conflictuala trimite la propriul sau sitem de
drept. Este ipoteza din exemplul dat. Daca apare in fata instantei romane se

7
 aplica legea romana, daca apare in fata instantei americane se aplica legea
americana. Acest conflict nu genereaza retrimiterea si in acest caz se va pune
problema solutionarii conflictului dupa alte reguli, de principiu dupa instanta
prima data sesizata, ea fiind cea care isi impune solutia.
2. Negativ: cetatean american cu domiciliul in romania, instanta romana aplica lex
patriae, deci apreciaza dupa legea americana ce capacitate are, ce stare civila
are. Daca problema apare in fata instantei americane se aplica legea roamana.
Aceasta situaie este un conflic negativ, in sensul ca in cazul in care fiecare norma
conflictuala trimite la sistemul de drept din celalat spatiu (fiind o trimitere de
gradul 1) sau se trimite la legea unui stat tert (are domiciliul de drept in Romania
si cel de drept in Canada, legea romana il trimite la cea americana si cea
americana la cea canadiana).

Acest conflict negativ de norme conflictuale este prima conditie ce trebuie

indeplinita pentru institutia retrimiterii. Aceasat conditie este necesara, dar nu si suficienta.
Pentru a exista retrimiterea mai trebuie indeplinita o conditie ce tine de sensul trimiterii. O
norma conflictuala poate trimite la un alt sistem de drept in 2 moduri:

a. poate trimite la intregul sistem de drept strain, adica inclusiv la normele lui
conflictuale si atunci poate aparea retrimiterea (aceasta este regula).
b. dar sensul trimiterii poate fi doar la normele materiale din sistemul de drept
strain. Daca sensul de trimitere apare in acest mod, nu va exista retrimiterea
pentru ca daca dr roman trimite doar la dr material american, nu aplicam
normele conflictuale din dr american, deci nu se pune problema retrimiterii

Problema de a vedea daca sensul trimiterii este la intregul sistem de drept strain sau
doar la anumite norma este o problema de calificare. Asadar legea romana ne va spune daca
trimiterea se face la intregul sistem de drept sau doar la dreptul material.

Deci pentru retrimitere trebuie indeplinite 2 conditii:

 sa existe un conflict negativ

 sensul de trimitere sa fie la întregul sistem de drept

Retrimiterea = situația juridica apăruta in cazul in care norma conflictuala a forului

trimite la un sistem de drept strain in intregul sau, deci inclusiv la normele conflictuale, iar

8
acela prin norma sa conflictuala nu primeste trimiterea, ci fie trimite inapoi la dreptul
forului, fie trimite mai departe la un sistem de drept al unui stat tert.

Retrimiterea este pur o operatiune logico juridica, nu se confunda cu declinarea de

competenta, este o operatiune ce se produce exclusiv in mintea judecatorului sau a
arbitrului, nu inseamna miscarea materiala a dosarului din America in Canada. Este o
operatiune legala obligatorie, dar exclusiv mentala. Institutia retrimiterii a fost fondata tot in
urma unei spete lider „Forgo” judecata pe la 1878 de instantele franceze, fiind prima
situatie ce a constientizat despre aceasta posibilitate legala ce a generat aparitia unei
jurisiprudenta si apoi judecatorii au preluat aceasta institutie

Retrimiterea este de 2 feluri:

I. Retrimiterea de gradul I, retrimiterea inapoi: cand norma conflictuala trimite la

dreptul american iar acolo exista o norma conflictuala ce trimite inapoi la dr roman.

Dreptul roman admite retrimiterea de gradul I. Art 2559 alin (2) daca legea straina
retrimite la dreptul roman se va aplica legea romana daca nu se prevede in mod expres
altfel. Legiuitor roman a acceptat retrimiterea de gradul I din mai multe motive: respectul
avut fata de dreptul strain. Pentru ca daca norma conflictuala trimite la dreptul strain, ii
confera competenta in acel domeniu, este deci o problema ce tine de egalitatea de pozitie
juridica a sistemelor de drept. In al 2-lea rand se pune problema de unitate a acelui sistem
de drept, neputand sa aplicam sistemul de drept strain in mod trunchiat. In al 3-lea rand, un
argument practic, se faciliteaza recunoasterea si executarea hotararii. Astfel prin retrimitere
amble sisteme de drept sunt impacate.

Exista si exceptii de la retrimiterea de gradul 1. Art 2559 prevede 3 exceptii, deci

sensul de trimitere este la un drept strain:

- Lex voluntaris: daca partile au ales legea aplicabila, se prezuma legal ca

partile au dorit sa transmita la sistemul de drept material strain, nu sa se
supuna riscului de a se intalni acolo cu o norma conflictuala.
- Legea aplicabila formei actului juridic: principiul formei este guvernata de
obicei de principiul locul recitatum si asta inseamna drept material
- Nu se aplica retrimiterea in materia obligatiilor extracontractuale. Adica nu se
aplica la delicte.

9
 - Retrimiterea nu este permisa cand este interzisa de conventiile internationale
sau alte regelemtnari internationale la care Romania este parte:
Regulamentul Roma1, Roma2, Roma3, de principiu exclud retrimiterea.
II. Retrimiterea de gradul al II-lea nu este de regula admisa in dreptul roman

Aplicarea legii straine ca lex causae

Lex causae - legea aplicabila pe fond. Cand sun trimis la dr national, judecatorul sau
arbitrul va aplica dr roman pe care se prezuma ca il cunoaste si in consecinta va prnunta o
sentinta potrivit dreptului national, dar sa motiveze.

Dar in cazul in care norma conflictuala trimite la un sistem dr strain, apar dificultati.
In acest caz acel sistem de dr trebuie aplicat in mod obligatoriu. Daca lex causae, adica legea
aplicabila, este straina, ea trebuie aplicata.

Probleme esențiale:

A. Titlul cu care este aplicata legea straina:

Dreptul străin este element de drept sau dreptul strain este element de fapt. In
sistemul de dr roman, in mod traditional, fara exceptii, dreptul strain a fost privit ca un
element de drept, adica pe picior de egalitate cu dr national. In dreptul englez insa, dreptul
strain este privit ca un element de fapt.

Consecintele juridice ale calificarii unui sistem de drept strain ca un element de drept
sau un element de fapt:

 Dpdv al invocarii legii straine in fata autoritatii forului. Daca dr strain este un elemtn de
fapt, invocarea dr strain se face exclusiv de partile litigante, instanta nu are obligatia de
a cerceta un drept strain decat daca ii este invocat de una dintre parti. in dr roman
conceptul este ca invocarea legii straine revine intradevar partii interesate, dar instanta,
in temeiul rolului activ, poate pune in discutie aplicarea legii straine atunci cand norma
conflictuala romana trimite la ea, mai ales atunci cand norma conflictuala romana este
imperativa. Spunem ca dr roman imbina rolul partilor cu rolul instantei
 Dpdv al problemei sarcinei probei legii straine: in conceptia dreptului strain element de
fapt, sarcina probei legii straine revine exclusiv partii interesate. Asadar, partea
interesata trebuie sa aduca in fata judecatorului national dovezi in legatura cu continutul
i interpretarea legii invocate. In dr roman sarcina probei se imparte intre judecator si
10
 parti: instanta de judecata va pune in vedere, partii interesate, cea care a invocat legea
straina, sa faca proba continutului ei, dar instanta poate dispune si din oficiu
administrarea unor probe prividn legea straina. Exista totusi o deosebire, accea ca daca
in ceea ce priveste dr national exista prezumtie legala ca judecatorul cunoaste legea,
jura nobit curia, pentru dreptul strain acest principiu nu se aplica. Nu i se poate cere
judecatorului roman sa cunoasca toate sistemele de drept din lume. De aceea 2562 CC
spune ca partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului
ei.
 Dpdv al interpretarii si aplicarii legii straine: art 2563 legea straina se interpreteaza si se
apica potrivit regulilor de interpretare si aplicare existente in sistemul de drept caruia ii
apartine. Deci, daca avem de interpretat si aplicat o lege straina, regulile vor fi din
sistemul respectiv de drept.
 Dpdv al cailor de atac in cazul gresite interpretari sau aplicari ale legii straine: in mai
toate sistemele de drept, instanta superioara de judecata nu judeca in fapt, ci doar in
drept. De aceea, daca sistemul de drept strain este privit ca un element de fapt, el nu
ajunge niciodata sa fie judecat in fata instantei supreme. Foarte mult timp, instanta
suprema a judecat si in fapt si in drept, dar acum doar in drept. Situatia cailor de atac:
o Apelul - cale ordinara de atac, este neindoielnic admis daca una dintre parti
invoca gresita aplicare a dreptului strain
o Recursul - pentru ca se judeca exclusiv in drept, poate sa nu se ajunga in acest caz
pana la instanta care judeca recursul
o Recursul in interesul legii - 514 CPC nu se refera la o lege straina, desi textul din
CPC nu distinge totusi se aplica in mod unitar dreptul pe teritoriul sistemului
roman.

B. Mijloacele de proba

Art 2562 CC- Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca prin
atestari obtinute de la organele statului care a invocat-o prin avizul unui expert sau printr-un
alt mod adecvat. In practica s-au desprins 2 categorii de mijloace de proba:

11
  Mijloace de proba directe a legii straine: implica aducerea in fata
judecatorului sau arbitrului a legii in materialitatea ei, prezentarea textului
direct a legii straine
 Mijloace de proba indirecte a legii straine: este vorba de apelare la un expert,
adica un profesor universitar, un avocat, o persoana care prezinta garantii de
seriozitate dpdv al aplicarii legii straine, careia i se cere o opinie legala in
vederea aplicarii legii straine in sistemul nostru de drept. In practica s-au
solicitat certificate de cutuma de la camerele de comert, de la notari publici,
de la ministerul justitiei din tara straina. In foarte putine cazuri s-au cerut
relatii de la ambasada sau consulatul statului strain. Intr-o asemenea situatie
se aplica legea 189/2003 privind asistenta judiciara internationala in materie
civila si comerciala, unde Ministerul Justitie este autoritatea centrala prin
intermediul careia se potr obtine informatii privind legea straina.

Consecintele imposibilitatii de probare a legii straine. Judecatorul roman prin

intermediul partilor sau direct este obligat sa faca toate demersurile legale sa afle continutul
complet al legii straine. Daca cu tpate eforturile depuse nu se poate dovedi continutul, art
2562 CC- in aceasta situatie se aplica legea romana. Argumente pentru aceasta solutie:
litigiul nu poate ramane nesolutionat, daca instanta romana este competenta atunci exista o
presumtie ca legea romana este competenta de a se aplica.

Cazurile de inlaturare de la aplicare a legii straine:

Legea straina, desi normal competenta sa se aplice, nu se va aplica in 2 cazuri

generale si unul special:

a. Ordinea publica de drept international privat roman:

Art 2564 - ordinea publica de drept international privat raman este formata din
ansamblul principiilor dr roman, ale dr UE si din dr fundamentale ale omului, se subintelege
in raporturile juridice cu element de extraneitate. In continutul ordinii publice intra:

i. principiile fundamentale ale dr national- sunt exprimate de regula in norme juridice

imperative, de ordine publica, de la care partile nu pot deroga. Exista situatii in care
normele de ordine publica sunt exprimate direct prin legi, dar sunt si situatii in care

12
 nu sunt neaparat exprimate, ci rezulta din ceea ce se numeste principiile
fundamentale.
ii. principiile dr european si
iii. drepturile fundamentale ale omului.

Dpdv procedural ordinea publica este o exceptie de fond absoluta care poate fi
invocata in orice faza a procesului, de rice persoana si de instanta din oficiu.

Excepția de ordine publica are efectul de a impiedica aplicarea pe teritoriul romaniei

a unei legi straine atunci cand aceasta lege incalca principiile fundamentale de drept.

Comparatie ordinea publica de drept international privat si ordinea publica de

drept intern:

Ambele au rațiunea, finalitatea de a inlatura de la aplicare o lege. Deci rationamentul

juridic este acelasi, dar efectele sunt diferite. In primul rand, cele 2 concepte au functii
juridice diferite: in dr intern, ordinea publica are ca scop limitarea autonomiei de vointa a
partilor; ordinea publica in dr international privat are ca functie impiedicarea producerii
efectelor unei legi straine. In ceea ce priveste exemplele, practica ne-a oferit exemple de
situatii in care o problema este de ordine publica in dr intern, dar nu este de ordine publica
in dr international privat: in dr intern motivarea hotararilor este o problema de ordine
publica, in dr international nu neaparat daca motivarea nu este obligatorie.

Instituia normelor de imediata aplicatie si ea si ordinea publica au ca ... si ca efect

daca exceptia este admisa, aplicarea legii romane nationale in locul celeui straine.
Deosebirile sunt insa majore si acestea apar in mecanismul logic al aplicarii lor. Norma de
aplicatie imediata, inlatura de la aplicare norma conflictuala, deci daca in dr roman exista o
norma de aplicatie imediata, daca o lege spune armele nu trec peste frontiera decat cu
autorizarea X autoritate publica, acea autorizare trebuie sa existe si nu conteaza norma
conflictuala, norma de aplicatie imediata fiind prioritara. Norma de ordine publica implica
efectuarea mecanismului de norma conflictuala, norma conflictuala sa trimita la un sistem
de drept strain si sa constat ca in acel sistem de drept este o prevedere contrara principiilor
fundamentale de drept intern.

In dreptul roman, principiile de ordine publica sunt prevazute uneori in acte

normative, alteori sunt concepte, principii fundamentale de drept stabilite de jurisprudenta

13
si care sunt aplicate de judecatori sau arbitrii. De exemplu, ordinea publica poate fi de drept
material sau de drept procesual. Exista norma de ordine publica de drept international
privat de natura procesuala, dar majoritatea sunt de natura materiala. Art 277 CC interzice
casatoria intre persoane de acelasi sex- este aplicabila in romania si inclusiv atunci cand se
pune problema recunoasteri efectelor unei casatorii incheiate in strainatate intre 2
persoane de acelasi sex. Alt principiu: o casatorie pentru a produce efecte juridice trebuie sa
se celebreze, sa aiba o anumita solemnitate pentru a fi recunoscuta - de ordine publica. Ne
intalnim cu ordinea publica la divort: in cazul in care legea straina este aplicabila, dar
motivele de divort sunt exesive, atunci se poate aplica legea roamana. In Regulamentul
Roma 1, sunt prevauzte dispozitiuni de ordine publica in materia contractelor incheiate cu
consumatorii, principiul protectiei consumatorilor fiind o norma de ordine publica.

Caracterele ordinii publice:

- national: tine de aplicarea ordinii publice in spatiu. Ordinea publica este

specifica unui anumit sistem de drept, sau are un caracter regional daca este
vorba despre normele de ordine publica dintr-o regiune
- actual: tine de existenta ei in timp. De principiu instanta de judecata sau de
arbitraj trebuie sa aplice norma de ordine publica din momentul pronuntarii
hotararii, care este posibil sa se fi schimbat pe parcursul judecarii litigiului.
- Exceptie: produce efectele juridice ale unei exceptii si produce aceleasi
efecte: este de stricta interpretare, deci nu se poate extinde prin asemanare
si produce efectul de intimidare a producerii efectelor unei legii straine pe
teritoriul romaniei atunci cand acea lege este contrara ordinii publice

Efectele ordinii publice:

- negativ: art 2564 aplicarea legii straine se inlatura daca incalca ordinea
publica de drept international privat. Deci efectul negativ este cel al
inlaturarii de la aplicare a legii straine. EX: daca incheierea unei casatorii este
supusa legii straine si acea lege impune impedimente exagerate fata de dr
national, atunci se aplica legea nationala.
- pozitiv: in cazul inlaturarii de la aplicare a legii straine, se aplica legea
romana. Efectul negativ se produce mereu, iar cel pozitiv atunci cand trebuie
sa judec dupa ceva din moment ce am inlaturat legea straina.
14
 Sfera de aplicare a ordinii publice: Ordinea publica in dreptul international privat se
analizeaza in 2 situatii:

- In momentul incheierii, nasterii unui raport juridic. Aceasta este situatia

ordinii publice in cazul conflictului de legi in spatiu, adica a conflictului de legi
propriu zis care implica aplicarea normei conflictuale. EX: sunt ofiter de stare
civila si vine sa se casatoreasca un cetatean din arabia saudita si o cetateana
romanca. Constat din acte ca cetateanul arab este la a 4-a casatorie. In acest
caz trebuie analizat dupa legea straina, dar nu o voi face, pentru ca in
Romania casatoria poligama este interzisa. Aici ordinea publica este mai
drastica si casatoria nu se va incheia
- Conflictul de legi in timp si spatiu. Acesta se mai numeste teoria drepturilor
castigate sau recunoasterii drepturilor dobandite in strainatate si ea se pune
in situatia in care un raport juridic s-a nascut in trecut sub incidenta unei legi
straine si se pune problema recunoasterii efectelor acelui raport juridic pe
teritoriul tarii. EX: legea roaman nu acorda efecte casatoriei religioase, dar
daca 2 soti s-au casatorit in strainatate sub incidenta unui sistem de drept
care recunoaste efectele casatoriei religioase si acei 2 soti vin in Romania si
sotia cere pensie de intretinere de la sotul care a aparasit-o, ii vom acorda
aceasta pensie pentru ca in aceasta situatie nu en aflam in fata incheierii unui
raport juridic, el a fost incheiat in trecut sub incidenta unei legi straine. Deci
in cazul conflictului de legi in timp si spatiu, deci cand se pune problema
drepturilor dobandite in strainatate, sfera ordinii publice este mai restransa.
b. Frauda la lege

Aunci cand partile unui raport juridic, folosind, in scop fraudulor, in scop ilicit, un
mijloc de drept international privat, au facut aplicabila unui raport juridic un alt sistem de
legi decat cel care ar fi fost normal competent sa se aplice. Modalitati:

i. Intr-un raport de drept juridic intern se introduce in mod fraudulos un elemtn de

extraneitate, se creeaz in mod fraudulos un conflict de legi si prin jocul normei
conflictuale se aplica un alt sistem de drept decat cel normal competent sa se
aplice. EX: o societate comerciala care are toate elementele ei in tara, prevede
sediul in strainatate si ca lex societates este legea straian a sediului social; Regimul

15
 juridic al unui bun mobil din patrimoniul national al Romaniei este trecut
fraudulos peste frontiera si liber comercializat intr-un sistem de drept care nu
prevede aceleasi restrictii;
ii. Intr-un raport juridic ce are deja un element de extraneitate, partile schimba
punctul de legatura in mod fraudulos, ducand la aplicarea unui alt sistem de
drept.

Conditiile de aplicare a fraudei la lege:

- Sa existe un act de vointa a partilor ce duce la aplicarea altei legi. Deci sa fie o
activitate intentionata. Se produce numai in raporturile juridice care au
puncte de legatura mobile, variabile, deci care se pot muta dintr-un sistem de
drept in altul: cetatenia, domiciliul, sediul. Nu apare frauda la lege in cazul
bunurilor imobile, in domeniul delictual.
- Partile aplica un mijloc de drept international privat care prin el insusi este
licit. Oricine are dreptul sa isi schimbe cetatenia, domiciliul.
- Ceea ce este ilicit este scopul urmarit de parti. scopul este un elemnt greu de
probat, fiind un element subiectiv, trebuind sa se dovedeasca ca a existat
intentia.
- Rezultatul este produs in mod ilicit: se aplica o lege ce nu trebuia aplicata in
mod normal si care in principiu produce un efect mai favorabil, dar care
incalca dreptul national.

Sanctiunea fraudei la lege: trebuie sa distingem intre 2 situatii:

- situatia in care e fraudat dr roman in favoarea dr strain: art 2564 se ocupa

doar de aceasat situatie: aplicarea legii straine se inlatura daca legea straian
respectiva a devenit competenta prin fraudarea legii romane. In cazul
inalturarii apicarii legii straine se aplica legea romana.
- situatia in care e fraudat dr strain sin favoarea dr roman

Efectele fraudei la lege:

- Negativ: inlatura de la aplicare legea straina. In acest sens exista 2 posibilitati:

sa declar actul juridic nul daca este posibil sau ca inopozabil in fata
autoritatilor romane

16
 - Pozitiv: aplicarea legii romane in golul lasat de inlaturarea legii straine. Legea
romana se aplica pentru ca: frauda duce la ruperea actului
c. Caz special - art 2565 CC

Frauda la lege
- continuare -
Codul Civil nu prevede sanctiunea fraudei la lege atunci cand e fraudat un
sistem de drept strain in favoarea celui roman. Este reglementata situatia in care e fraudat un
sistem de drept roman in favoarea celui strain. Aceasta reglementare in DIP, in NCCiv nu ne
determina insa sa credem ca legiutorul roman ar fi mai putin indulgent sau nu ar trebui sa fie
mai putin indulgent in situtia in care dreptul strain e fraudat in favoarea dreptului roman,
astfel sanctiunea trebuie sa fie aceeasi si in cazul fraudarii dreptului strain si in cazul fraudarii
dreptului roman pentru ca: in primul rand, dreptul strain e un element de drept potrivit
conceptiei noastre, deci trebuie sa i se aplice aceeasi protectie pe care o aplicam dreptului
national; in al doilea rand, fraudarea dr strain la care norma conflictula trimite chiar daca se
face in favoarea dr roman inseamna incalcarea normei conflictuale romane, deci e o incalcare
a legii romane. In fine, e si un principiu: “frauda distruge orice act juridic” - simpla frauda
duce la nevalabilitatea actului indiferent de consecintele mai grave sau mai putin grave pe
care le poate produce.
Proba fraudei la lege
Este grea de probat pt ca e un element subiectiv, numai scopul, rezultat si
mijlocul e ilicit. Proba poate fi facuta prin orice mijloc de proba. E un element de fapt si
poate fi dovedita prin orice mijloc de fapt.
Domeniile predilecte in care poate aparea frauda la lege
A. In materia starii civile si capacitatii persoanei fizice (statutul persoanei fizice)
Au aparut si 2 spete clasice din dreptul roman care au fundamentat teoria
fraudei la lege. Jurisprudenta si in doctrina romana – speta Bertola (sec. XX): 2 cetateni
italieni care nu se puteau casatori potrivit legii italiene pt ca interzicea divortul, au devenit
apatrizi, au renuntat la cetatenia italiana. A fost o frauda la lege care a dus la aplicarea legii
romane in locul celei italiene. Speta Mihaescu – filiatia unui copil din afara casatoriei
In prezent, posibilitatea fraudei la lege in ceea ce priveste starea civila si
capacitatea persoanei fizice s-a restrans datorita adoptarii unor reglementari noi in NCCiv,
mai exact ne referim la doua articole - legiuitorul a incercat pe cat posibil sa limiteze (dar nu
a exclus total) frauda la lege:
 Art. 2586 NCC – conditiile de fond cerute pentru incheierea casatoriei sunt
determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti la momentul celebrarii
casatoriei. -Articolul are ca scop sa limiteze frauda la lege in materia casatoriei si
divortului – speta Bertola. Aici se produce si un conflict mobil de legi si problema se
solutioneaza in favoarea legii vechi care ramane aplicabila chiar daca sotii si-ar
schimba cetatenia.
 Art. 2605 NCC – Filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste potrivit legii
nationale a copilului de la data nasterii. Daca copilul are mai multe cetatenii, altele
decat cea romana, se aplica legea cetateniei care ii este cea mai favorabila. - Pentru
a ingradi o frauda la lege asemenea celei din speta Miahescu se aplica art. 2605 –

17
 elimina practica posibilitatii fraudei la lege. Tot un conflict mobil de lege este, chiar
daca copilul si-ar schimba cetatenia, filiatia ramane cea de la data nasterii.

B. In materia statutul organic al persoanei juridice (celebra frauda cu stabilirea

sediului societatii intr-un paradis fiscal).
S-a incercat o limitare si a acestei situatii tot prin dispozitiile NCCiv. – art. 2571
prevede ca legea aplicabila statutului persoanei juridice este legea sediului din actul
constitutiv, deci aici clar apare o frauda la lege pentru ca pot sa scriu in actul constitutiv ca
am sediul in Bahamas. Textul spune ca in cazul in care am mai multe sedii, va prevala sediul
real, unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune al activitatii societatii.
C. In materia regimului juridic al bunurilor mobile
Ne referim mai ales la cele din patrimoniul national care au un regim restrictiv
atunci cand sunt trecute dintr-o tara intr-o alta tara. Se aplica lex rex sitae– legea locului unde
bunul se afla (ca e bun mobil) si in consecinta nimeni nu impiedica pe cineva sa tranfere un
bun dintr-o tara in alta, dar trebuie sa faci formalitatile necesare in masura in care e vorba de
un bun ce se afla intr-un circuit civil, asa cum sunt cele din patrimoniul national.
Art. 2615 – “(1) Revendicarea unui bun furat sau exportat ilegal este supusa, la
alegerea proprietarului originar, fie legii statului pe teritoriul caruia se afla bunul la
momentul furtului sau exportului, fie legii statului pe teritoriul caruia se afla bunul la
momentul revendicarii. (2) Cu toate acestea, daca legea staului pe teritoriul caruia bunul se
afla la momentul furtului sau exportului nu cuprinde dispozitii privind protectia tertului
posesor de buna-credinta, acesta poate invoca protectia pe care i-o confera legea statului pe
teritoriul caruia bunul se afla la momentul revendicarii. (3) Prevederile alin. (1) si (2) sunt
aplicabile si bunurilor furate sau exportate ilegal din patrimoniul cultural national al unui
stat.”. Acest articol a adoptat o solutie buna – se refera la bunurile furate sau exportate ilegal,
fiind si aici un conflict mobil de legi.
Asadar, pagubitul, proprietarul sau persoana interesata (poate fi si o autoritate
publica) care urmareste bunul exportat poate alege fie legea romana, fie legea straina (unde
bunul a ajuns). Se aplica legea mai favorabila proprietarului pagubit. Exista doua conventii
internationale privind protectia impotrvia acestor situatii:
 Conventia asupra masurilor ce urmeaza a fi luate pentru interzicerea si impiedicarea
operatiunilor ilicite de import, export si transfer de proprietate al bunurilor culturale -
adoptata sub egida UNESCO, din 1979, la care Romania a aderat in 1993;

 Alta conventia adoptata sub egida institutului international pt unificarea dreptului

privat UNIDROIT cu sediul la Roma – conventie privind bunurilor culturale furate
sau exportate ilegal adoptata in 1995 la Roma si la care Romania a aderat in 1997.

D. In materia formei actului juridic

Legea romana imi impune act autentic pentru donatie. De exemplu, nu-mi
convine si fac actul intr-un sistem de drept unde aceasta conditie nu e prevazuta – e o frauda
la lege in materia formei actului juridic. Forma este supusa principiului lex loci actus. CCiv. a
adoptat o masura de antifrauda pentru aceasta situatie in art. 2639 – “Legea aplicabila
conditiilor de forma nu poate sa inlature legea aplicabila conditiilor de fond ale actului in
cazul in care legea aplicabila conditiilor de fond prevede o anumita forma sub sanctiunea
nulitatii.”. Deci am voie sa fac actul unde vreau eu, dar daca legea aplicabila fondului (in
cazul nostru fiind vorba despre o donatie) imi implica o anumita forma ad validitatem, trebuie
sa o respect.
18
 Mai sunt si alte domenii in care poate aparea frauda la lege, dar sunt mai putin
importante si apar in curs domnului profesor.

Comparatie frauda la lege in DIP si frauda la lege in domeniul dreptului intern

sau prin comparatie cu alte institutii apropiate DIP

Comparatie - Frauda la lege in DIP si frauda la lege in dreptul intern

Intre cele doua exista asemanari. De principiu, conditiile fraudei sunt aceleasi.
In ambele cazuri trebuie sa existe o manifestare de vointa a partilor, mijlocul este unul licit,
dar scopul si rezultatul sunt ilicite.
Deosebiri:
 dpdv. al obiectului fraudei: in DIP fraudez un sistem de drept in favoarea altui sistem
de drept; in dr intern fraudez o lege interna in favoarea unei alte legi interne fara
element de extraneitate.

 dpdv al mecanismului fraudei: in DIP schimb punctul de legatura pentru ca am spus

ca frauda la lege apare unde sunt puncte de legatura variabile (nu apare in materia
statutului imobiliar, de exemplu, pt ca nu exista puncte de legatura variabile acolo sau
in materie delictuala). In dr intern inseamna schimbarea continutul faptic al raportului
juridic.
Comparatie – frauda la lege si ordinea publica in DIP
Asemanarea esentiala: ambele sunt exceptii de la legea straina normal
competenta sa se aplice.
Deosebiri:
 prima deosebire esentiala poarta asupra cauzei neaplicarii legii straine – la OP cauza
neaplicarii este de natura obiectiva – neconcordanta legii straine cu principiile
fundamentale de drept ale statului roman – cauza obiectiva. La frauda la lege, cauza
este subiectiva si se realizeaza prin activitati frauduloase ale partilor de inlaturare a
legii straine in favoarea legii romane.

 o alta deseobire priveste sanctiunea care este si ea diferita – la OP este impiedicarea

producerii efectelor legii straine pe teritoriul tarii. La frauda la lege, sanctiunea este
nulitate actului, daca il pot anula, sau inopozabilitatea, daca nu il pot anula.
Inopozabilitatea seamana cu sanctiunea de la OP deoarece si acolo e un fel de
inopozabilitate.

 a treia deosebire esentiala priveste rolul instantei de judecata in cazul in care este
sesizata o asemenea situatie (judecatourl sau arbitrul daca e sesizat cu o asemenea
situatie) – la OP, daca se invoca, judecatorul trebuie neaparat sa vada care este
continutul legii straine, deci trebuie sa cerceteze pentru ca numai in felul acesta isi da
seama daca e contrara principiilor fundamentale ale dreptului roman. La frauda la
lege, judecatorul nu se concentreaza asupra acestui aspect, ci asupra fraudei in sine
care e sanctionata chiar daca, sa presupunem ca sistemul de drept la care partile ar
trimite nu e contrar OP, ci numai le-ar acorda un avantaj. Nu orice avantaj e contrar
OP, si mai mult, dupa cum am zis ca poate fi frauda la lege si in favoarea statului
roman.
19
 Comparatie – frauda la lege si simulatia
Asemanari: In primul rand, ambele implica un act de vointa al partilor. In al
doilea rand, in ambele cazuri se creeaza un conflict artificial de legi. In al treilea rand,
mijloacele folosite sunt licite. Simulatia nu e ilicita prin ea insasi, ea poate fi ilicita prin
rezultatul la care duce. Dar ea insasi, nu e ilicita.
Deosebiri:
 frauda la lege presupune existenta unui singur act juridic, deci presupune un singur act
juridic, cel fraudulos. Simulatia presupune doua acte juridice: un act juridic ascuns,
dar real – contrainscrisul si un act juridic aparent, dar mincinos.

 a doua deosebire – frauda la lege implica o operatiune efectiva, materiala de

schimbare a punctului de legatura. Exemplu: constitui sediul societatii in Bahamas
unde inchiriez o camera, aduc si ceva mobila, am si secretara, am un sediu, e un lucru
material, palpabil => fraudulos, insa unde nu se intampla nimic. Centrul conducerii
soecitatii e in Romania. La simulatie, totul este la nivelul jocului celor doua acte, nu
se intampla nimic material in strainatate. Una scriu si alta zic - ca sediul e in strainate,
dar in contrainscris scriu ca sediul nu e in strainatae, ci in tara.
NCC a introdus o institutie noua, anume inlaturarea exceptionala de la
aplicarea unei legi – art. 2565 “(1) In mod exceptional, aplicarea legii determinate potrivit
prezentei carti poate fi inlaturata daca, datorita circumstantelor cauzei, raportul juridic are
o legatura foarte indepartata cu aceasta lege. In acest caz, se aplica legea cu care raportul
juridic prezinta cele mai stranse legaturi. (2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile in cazul
legilor privind starea civila sau capacitatea persoanei, precum si atunci cand partile au ales
legea aplicabila.”
Ideile definitorii: ne aflam in fata unei inlaturari exceptionale de la aplicarea unei legi,
fie straina, fie romana. Deci reglementarea este bilaterala, nu e doar o inlaturarea de la
aplicarea legii straine, ci o inlaturare de la aplicarea unei legi, unui sistemt de drept. Cand? In
mod exceptional, atunci cand aplicarea legii determinate potrivit normelor conflictuale din
NCC, acea lege nu are o legatura sau are o legatura foarte indepartata cu circumstantele
cauzei. Este in cazul in care aplic o norma conflictuala din NCC, alta decat lex voluntaris,
deci fac o localizarea efectiva, fac o locazlizare printr-o norma care e alta care are ca punct de
legatura vointa partilor. NCC trimite la un sistem de drept cu o legatura foarte indepartata fata
de circumstantele cauzei. Textul zice ca judecatorul (motivat) poate sa inalture de la aplicare
acea lege romana sau straina care are legaturi indepartate cu circumstantele cauzei si sa aplice
legea in legatura stransa cu circumstantele cauzei.
Se produc si aici doua efecte: efectul negativ de inlaturare de la aplicare a legii care
nu are legatura cu cauza (legatura foarte indepartata) si efectul pozitiv: se va aplica legea cu
care actul are legaturile cele mai stranse – tot alegerea judecatorului, desigur. Ne intalnim
frecvent cu aceasta situatie – teoria legii proprii preluata din dreptul anglosaxon - the proper
law – in materie contractuala, in materie delictuala, extinsa si in sisteme de drept romaniste
cum e dreptul nostru – legea proprie a sistemului de drept romanist. Exista doua exceptii de la
inlaturarea exceptionala: art. 2565 excepteaza doua situatii: lex voluntaris – cand e
autonomia de vointa a partilor – exista remedii, dar nu astea; a doua situatie - in materia starii
civile si a capacitatii.

Conflictul de legi in timp si spatiu

(problema recunoasterii drepturilor castigate sau dobandite in strainatate)
20
 Ce este conflictul de legi in timp si spatiu? (CLTS)
CLTS este situatia juridica aparuta in cazul in care un raport juridic s-a nascut sub
incidenta unui sistem de drept strain, dar efectele acelui raport juridic se cer a fi recunoscute
ulterior, intr-un alt sistem de drept. Cu alte cuvinte, am dobandit un drept candva in timp, in
trecut, sub incidenta unui sistem de drept strain si apoi solicit ca efectele acelui drept sa imi
fie recunoscute in Romania. Acesta e un conflict de legi in timp si spatiu. Este un conflict de
legi in spatiu pentru ca e vorba de doua sisteme de drept in prezent, doua sisteme de drept
care coexista dpdv spatial, fiecare in tara lui - sistemul de drept strain si cel roman coexista.
Aceasra situatie genereaza conflictul de legi in spatiu.
Ce apare ca element de noutate si configureaza CLTS este aceea ca intre
momentul cand raportul juridic s-a nascut in strainatate sub incidenta sistemului de drept
strain si in momentul cand efectele sale se cer a fi recunoscute in Romania, a trecut o
perioada de timp, de aceea conflictul este in timp si spatiu.
De exemplu, daca un cetatean roman si unul francez s-au casatorit in Franta in
urma cu 5 ani, iar apoi sotia vine in tara si solicita pensie de intretinere de la sot, este un
conflict de legi in timp si spatiu pentru ca raportul juridic s-a nascut sub incidenta un sistem
de drept strain in trecut, efectele lui se cer a fi recunoscute sub incidenta sistemului de drept
roman astazi. Daca insa un cetatean roman si unul francez vin la delegatul roman si vor sa se
casatoreasca astazi, asta e un conflict de legi in spatiu pt ca problema se pune in momentul
nasterii raportului juridic.
Formele conflictului de legi in timp si spatiu
Pot fi doua:
1. Cand un raport juridic s-a nascut in strainatate, in trecut, sub incidenta unei legi
straine, fara ca in acel moment sa existe un raport juridic cu element de extraneitate.
Ex: 2 cetatenie din Arabia saudita s-au casatorit acolo. Sotia vine apoi in romania si
cere pensie de intretinere de la sot. Ii recunoastem sau nu acest drept?

2. Cand raportul juridic a avut de la inceput, de la momentul nasterii un element de

extraneitate. Exemplul cu cetateanul roman si francez de mai sus. Aceasta a doua
situatie e impotanta daca una din persoanele implicate e cetatean roman pt ca are o
protectie legala. Daca e vorba despre un cetatean italian si unul francez, e alta situatie.
Daca exista si un cetatean roman, e alta situatie.
Dreptul roman recunoaste drepturile dobandite in straintate – 2567 CCiv –
“Drepturile castigate in tara straina sunt respectate in Romania, cu exceptia cazului in care
sunt contrare ordinii publice in dreptul international privat roman”. Drepturile castigate in
tara straina sunt respectate in Romania, dar nu in orice conditie. Pt ca drepturile sa fie
respectate, trebuie indeplinite 2 conditii majore:
 prima este ca dreptul sa fi fost legal nascut sub incidenta legii straine care este
aplicabila. Si NCC aplica aceasta prevedere, conditie ce se regaseste in mai multe
texte (ex. art. 2575 – daca am dobandit majoratul sub incidenta unei legi straine, el
ramane bun dobandit; alt exemplu: societatile comerciale in situatia in care ele vor sa
deschida in Romania o filiala, o sucursala, o reprezentanta, ele trebuie sa fie legal
constituite conform legii nationale – e prima conditie pe care o verific; de asemenea
persoanele fara scop lucrativ, non-profit – sa fie legal constituite in tara lor, unde au
sediul. Exista si pe planul dreptului procesual civil aceasta conditie – pentru ca o
hotarare straina sa fie recunoscuta si sa fie executorie in Romania, ea trebuie sa fie
21
 pronuntata de o instanta competenta potrivit legii straine si sa fie executorie potrivit
legii straine, daca vreau sa o si execut. Astfel, trebuie sa fie legal dobandita acea
hotararea in tara straina.

 a doua conditie este sa nu se incalce ordinea publica de DIP – sa nu fie contrara OP.
Aceasta se aplica in toate imprejurarile. Se aplica si atunci cand dreptul s-a nascut
numai in cadrul intern al dreptului strain (s-a nascut fara element de extraneitate), cat
si atunci cand s-a nascut in sfera internationala (a avut element de extraneitate in
momentul nasterii lui). Este o reglementare protectiva a legii straine, cand raportul
juridic s-a nascut in straintate si implica un cetaten roman. Daca e vorba de starea
civila si capacitatea unui cetatean roman, trebuie sa i se fi aplicat legea romana in
momentul incheierii actului, deci cine a incheiat actul in straintate cu un roman,
trebuie sa verifice legea romana, cu exceptia situatiei cand legea romana duce la
aceeasi solutie. Aceeasi situatie este si pe plan proceasual – hotararea straina se
executa in Romania daca este pronuntata de o instanta straina competenta potrivit
legii straine, cu o exceptie atunci cand e vorba de o competenta exclusiva a instantei
romane in acea situatie – aici vom vedea ca sunt cateva situatii enumerate de CPCiv. –
adoptie, imobile situate in tara etc.
Daca cele doua conditii sunt indeplinite, dreptul e perfect creat potrivit legii
straine. Care sunt efectele? Sunt cateva consecinte care guverneaza efectele: in primul rand,
un drept valabil dobandit in strainate produce in Romania, de principiu, toate efectele admise
de legea straina. Mai precis, cu exceptia cazurilor speciale cand legea prevede altfel. A doua
regula care guverneaza efectele – un drept legal constituit in strainate nu poate produce in
Romania mai multe efecte decat produce in tara in care s-a nascut. De ex., daca executarea
unei hotarari este prescrisa potrivit legii straine sub care dreptul s-a nascut, nu poti dobandi in
Romania mai mult decat poti dobandi in tara straina sub incidenta careia s-a nascut.
Conflictul mobil de legi
Definitie – exista in cazul in care un raport juridic este supus succesiv la doua
sisteme de drept diferite ca urmare a deplasarii punctului de legatura al normei conflictuale
aplicabile.
Ex: speta Bertola, doi cetateni italieni nascuti si casatoriti in Italia isi schimba
cetatenia si devin cetateni romani. Problema va fi: efectele casatoriei lor dupa ce sistem de
drept vor fi reglementate? Sunt 3 solutii posibile: sa fie dupa legea veche (legea italiana), sa
fie dupa legea noua (legea romana), sa fie pana la un punct dupa legea veche si dupa un timp,
dupa legea noua.
In ambele situatii (CLTS si conflict mobil de legi), doua sisteme de drept
coexista in spatiu si se aplica succesiv. La conflictul de legi in timp si spatiu nu se schimba
punctul de legatura – cei doi cetateni sauditi raman cetateni sauditi, numai sotia vine in tara si
cere pensie de intretinere; daca doi cetateni sauditi isi schimba cetatenia si devin romani –
este un conflict mobil. Conflictul mobil apare: in materia starii civile si capacitatii, acolo
unde se schimba cetatenia si resedinta obisnuita; in materia statutului societar unde se
schimba sediul, nationalitatea persoanei juridice; in materia regimului real mobiliar unde se
schimba locul unde se afla bunul mobil.
Care e solutia conflictului mobil de legi in Romania?
Cum am zis, sunt trei posibilitati pe care legea romana le reglementeaza. In
curs avem exemple multe. Sa se aplice legea veche, cea noua sau sa se imparta sferele de

22
influenta ale celor doua legi – situatia cea mai frecventa. Mai este o posibilitate care e aparte
– aplicarea legii mai favorabile – mitior lex.
Un exemplu din fiecare situatie:
 Art. 2605 - “Filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste potrivit legii nationale
a copilului de la data nasterii.” Data nasterii – m-am nascut ceatean roman, indiferent
de schimbarea cetateniei, raman supus legii vechi, cea initiala, adica legea romana.
Acesta e exemplul clasic de aplicare a legii vechi.

 Art. 1632 – “Mostenirea este supusa legii statului pe teritoriul caruia defunctul a avut
la data mortii resedinta obisnuita”. La data mortii solutioneaza conflictul mobil de legi
indiferent de numarul resedintelor obisnuite pe care le-a avut de-a lungul vietii. Se
aplica deci legea noua – exemplul clasic de aplicare a legii noi.

 Legea aplicabila regimului matrimonial – regimul matrimonial este supus legii alese
de catre soti, dar textul, in art. 2591 (“Sotii pot alege oricand o alta lege aplicabila
regimului matrimonial.”) reglementeaza o situatie care ne intereseaza. Noua lege
produce efecte numai pentru viitor, daca sotii nu au dispus altfel. Asadar, pot sa o
schimb, dar daca am schimbat-o, regimul matrimonial, pana la schimbare, e cel vechi
si din momentul schimbarii, se aplica cel nou.
Diferite exemple se regasesc si in: Roma I (in materia obligatiilor
contractuale), Roma II (obligatii extracontractuale).
 Solutia mitior lex – este reglementata de dreptul roman in cel putin doua cazuri:
- art. 2575 – cel cu majoratul. Deci daca femeia a dobandit la 14 ani majoratul
potrivit unui sistem de drept si vine in Romania, majoratul e bun castigat.

- art. 2605 – filiatia. Daca copilul are mai multe cetatenii in acel moment, altele
decat cea romana, i se va aplica legea cetateniei care este cea mai favorabila.

Am terminat cu partea generala si trecem la partea speciala DIP – normele

conflictuale in diverse materii, in diferite ramuri etc. DIP presupune trecerea in revista a
intregului drept civil in sens larg.
Normele conflictuale in materia statutului persoanei fizice si apoi a statutului
persoanei juridice
In materia starii civile si capacitatii persoanelor fizice
In mod traditional, in dreptul roman, starii civile si capacitatii pf i se aplica
legea ei nationala, adica legea cetateniei (lex patriae). Ca urmare a influentelor venite din
reglementarile europene care au mers mai mult catre o localizare faptica decat una juridica,
asa cum e cetatenia (o legatura juridica dintre un individ si un stat), s-a estomapt intr-o
anumita masura aceasta legatura, iar in reglementarile europene punctul de legatura des
intalnit este resedinta obisnuita, care e un element de fapt. Nu putem zice ca dr roman are o
regula (gen cetatenia) si o exceptie (resedinta obisnuita). Amandoua sunt masiv aplicate. In
institutii cum sunt casatoria, divortul, filiatia – ne aflam in fata a doua norme conflictuale –
cea care are ca punct de legatura cetatenia si cea care are ca punct de legatura resedinta.
Aplicarea legii cetateniei pentru statutul persoanei fizice:
23
 Solutia prevazuta in art. 2572 – starea civila si capacitatea pf sunt carmuite de
legea sa nationala daca prin dispozitii speciale nu se prevede altfel. Si art. 2568 “Legea
nationala este legea statului a carui cetatenie o are persoana fizica sau, dupa caz, legea
statului a carui nationalitate o are persoana juridica.”
Exista o multitudine de argumente in favoarea legii cetateniei pe care le avem
in curs. Discutam la seminar de ce statul roman a aplicat lex patriae.
Situatii speciale:
- cand o persoana are mai multe cetatenii – art. 2568 spune ca daca o persoana are mai
multe cetatenii, i se aplica legea aceluia dintre state a carui cetatenie o are si de care
persoana este cel mai strans legata, in special, prin resedinta sa obisnuita. Aceasta e
reglementarea legala, asadar este teoria legii proprii (the proper law) – aceasta e
aplicabla. Legaturile cele mai stranse exista in special prin resedinta obisnuita –
resedinta obisnuita e un criteriu sugerat, nu impus, deci nu se trece automat la
resedinta obisnuita daca am mai multe cetatenii – judecatorul va decide de care sunt
mai strans legat.

- problema apatridului – nu are nicio cetatenie – art. 2568 (3) “In cazul persoanei care
nu are nicio cetatenie, trimiterea la legea nationala este inteleasa ca fiind facuta la
legea statului unde are resedinta obisnuita.” - se aplica legea resedintei obisnuite in
acest caz.

- problema probei cetateniei care se face potrivit legii statului a carui cetatenie se
invoca – am analizat-o la categoria exceptiilor, e o exceptie de la calificarea dupa
legea fondului – lex fori, este o calificare secundara.
Aplicarea legii resedintei obisnuite:
Ce inseamna resedinta obisnuita in conceptia legiuitorului national roman?
Notiunea e reglementata si in Roma I, Roma II, Roma III.
NCC art. 2570, califica notiunea de resedinta obisnuita facand o distinctie intre
o situatie generala (a persoanelor fizice in general) si a persoanelor fizice care actioneaza in
exercitarea unor activitati profesionale (situatia profesionala). In situatia generala (care nu are
o configuratie anume) resedinta obisnuita este acolo unde persoana isi are locuinta principala
chiar daca acea persoana nu a indeplinit formalitatile legale de inregistrare. Asadar, accentul
cade pe legatura faptica intre om si loc, acolo unde am locuinta principala – OG 97/2005 aici
e definit domiciliul tot prin prisma locuintei principale. Nu e gresit daca punem semnul
egalitatii (dar nu absolut) intre resedinta din perspectiva europeana cu domiciliu din
perspectiva dreptului nostru.
Cand e vorba despre un profesionist, textul spune ca resedinta unei persoane
fizice actionand in exercitiul activitatii sale profesionale este locul unde acea persoana are
stabilimentul sau principal – domiciliu profesional – ex. avocatul, medicul, arhitectul,
inginerul, expertul etc. La aceste domicilii profesionale se localieaza toate acele obligatii
patrimoniale ce s-au nascut sau urmeaza sa se exercite in acel loc (deci nu orice obligatie).
Dovada resedintei obisnuite pt ca e un elemnt de fapt se face prin orice mijloc
de proba. Cetatenia nu se dovedeste prin orice mijloc de proba, ci prin acte.
Ce caracter au normele conflictuale lex patriae, respectiv lex domicili? Au
caracter imperativ, deci nu se poate deroga de la ele cu consecinte grave daca, de ex., am
facut actele de stare civila cu privire la un cetatean roman in strainatate si nu am aplicat legea
romana.
24
 Domeniul de aplicare al legii starii civile si al capacitatii
Determinarea domeniului de aplicare a unei norme de aplicare este o problema
de calificare a continutului acelei norme conflictuale, adica a materiei la care norma
conflictuala se refera pt a vedea daca un raport juridic concret (o situatie de fapt concreta) se
include sau nu in materie. Asadar, se face lex fori calificarea.
Norma conflictuala privind lex patriae - dreptul roman ne va spune ce
inseamna stare civila si capacitate, ce institutii, ce raporturi juridice, ce elemente de fapt intra
in notiunea de stare civila si capacitate potrivit legii romane.
Domeniul de aplicare al legii starii civile a persoanei fizice:
Starea civila este un ansamblu de elemente/aclitati personale care izvorasc din
acte/fapte de stare civila si de care legea leaga efecte privind identificare pf in societate. Sunt
supuse normelor conflictuale privind starea civila urmatoarele elemente:
- filiatia cand se pune problema daca persoana are filiatie stabilita sau nu, daca este
filiatie din casatorie sau din afara casatoriei, daca este filiatie fata de mama sau fata de
tata – aceasta problema o vom regasi in lex patriae sau domeniului resedintei
obisnuite
- casatoria – daca vreau sa stiu daca o persoana e casatorita, nu e casatorita, divortata,
vaduva, voi vedea dupa legea care guverneaza starea civila, adica lex patriae sau legea
resedintei obisnuite
- adoptia – calitatea de adoptat, adoptator – lex patriae
- rudenia – daca sunt sau nu intr-o relatie de rudenie cu o alta persoana – lex patriae
- afinitatea – tot dupa lex patriae
Nu intra in domeniul lui lex patriae, deci nu e o problema de stare civila:
inregistrarea actelor si faptelor de stare civila (e o problema de forma a actului si merge dupa
lex locii actus (legea incheierii actului)).
Capacitatea civila a persoanei fizice
Lex patriae guverneaza urmatoarele materii privind capacitatea persoanelor
fizice:
- capacitatea ei de folosinta
Concret, guverneaza inceputul capacitatii de folosinta, cand anume dobandeste o
persoana capacitatea de folosinta (la nastere, de principiu, dar avem si infas conceptus –
problema copilului conceput, dar nenascut caruia i se recunosc drepturi => lex patriae). Tot
lex patriae guverneaza continutul capacitatii de folosinta (adica drepturile si obligatiile pe
care persoana le poate dobandi). Aici problema nu este in legatura cu drepturile pe care le
dobandeste omul, pentru ca de obicei dobandeste drepturile, problema este in legatura cu
incapacitatile de folosinta, ce nu pot dobandi, ce legea nu-mi aloca la nivelul capacitatii de
folosinta.
Legea aplicabila incapacitatilor de folosinta – disting intre doua incapacitati de
folosinta: incapacitatile cu caracter de masuri de ocrotire a persoanei si incapacitatile cu
caracter de sanctiune civila. Primele sunt interdictiile aplicate unei persoane de a face
anumite acte juridice concrete. Ele pot fi in domeniul actelor juridice inter vivos sau pot fi
mortis causa, in domeniul testamentului. Incapacitati de a face act juridic in timpul vietii si
incapacitati de a testa. Aceasta categorie de incapacitati nu merg dupa lex patriae, merg dupa
legea actului juridic prohibit, adica dupa lex contractus sau lex succesiones. De exemplu,
25
interdictia pentru minor de a face donatii si de a garanta obligatia altuia merge dupa legea
donatiei; incapacitatea minorului de a face acte juridice cu tutorele sau (art. 147 CCiv) este
supusa legii actului facut cu tutorele; interdictia minorului de a dispune prin testament de
bunurile sale, de a face liberalitati este supusa legii fondului, lex succesiones; incapacitatea
medicilor, preotilor, farmacistului de a prima donatii sau legate de la persoana ocrotita sau
cea care a murit – dupa legea donatiei sau legea testamentului, daca a murit. Incapacitati cu
caracter de sanctiune civila – decaderea din drepturile parintesti – merg dupa legea nationala
a persoanei in cauza. Sfarsitul capacitatii de folosinta, incetarea capacitatii de folosinta prin
moarte sau declarare judecatoreasca merg dupa lex patriae.
- capacitatea de exercitiu
Merge in marea ei majoritate dupa lex patriae, dupa legea nationala care ne spune
cand incepe (cand dobandesc – restransa sau deplina – 14 ani, 18 ani, 12 ani), inclusiv
capacitatea minorului de a se casatori. Continutul capacitatii de exercitiu – ce acte juridic pot
face personal si singur, ce acte nu pot face personal sau singur, deci incapacitati de exercitiu,
lipsa capacitatii de exercitiu, capacitatea de exercitiu restransa – merg dupa legea nationala,
lex patriae. Cand le dobandesc, ce pot sa fac si ce nu pot – lex patriae. Sanctiunea, nulitatea
actului pt incapacitati, alte sanctiuni – lex patriae. Nu merg dupa lex patriae asa numitele
masuri de abilitare a incapabilor care implica interventia autoritatilor publice – merg dupa
legea autoritatilor publice sau dupa lex fori – legea instantei sesizate. Nu sunt probleme de
incapacitate, ci probleme a actelor pe care le fac autoritatile implicate in procesul de
incuviintare, abilitare a actelor incapabilului.
O alta problema pe NCCiv – legea aplicabila ocrotirii majorului – art. 2578
CCiv privind legea aplicabila ocrotirii unei persoane majore – in general, ocrotirea se pune pt
minor dar exista si situatii pt ocrotirea majorului. Cu privire la ocrotirea majorului se aplica o
regula si o exceptie de la regula. Regula este in sensul ca masurile de ocrotire a persoanei
majore sunt supuse legii resedintei ei obisnuite. In mod exceptional insa, in anumite categorii
de acte juridice se aplica legea proprie a raportului juridic respectiv. Cand anume se aplica
legea proprie? Atunci cand judecatorul considera ca legea resedintei obisnuite nu acorda o
protectie adecvata majorului in cauza. Asadar, the proper law, este legea proprie ocrotirii
majorului. Autoritatea - fie instanta, fie autoritatea administrativa, aplica, in principiu, legea
resedintei obisnuite. Daca apreciaza ca legea resedintei obisnuite nu acorda o protectie
adecvata majorului in cauza aplica legea proprie.
Care este domeniul de aplicare al legii aplicate majorului?
- masurile de ocrotire ce se pot lua pt o persoana cu capacitate de execitiu deplina:
tutela, curatela, de cand incep, ce continut au, cand se termina
- puterile de reprezentare pe care majorul supus ocrotirii le poate conferi tertului care il
ocroteste – ce puteri de reprezentare poate sa ii dea? Ce intindere pot avea? In ce
conditii se modifica sau se sting? Merg, intra in domeniul ocrotirii persoanei – legea
resedintei obisnuite sau daca aaceasta e impropie, dupa legea proprie. Legiuitorului i
s-a parut ca supunerea puterii de reprezentare numai legii resedintei obisnuite este
prea putin – art. 2568, nu numai legea resedintei obisnuite a majorului, ci mai poate fi
supusa si legii nationale a majorului, unei legi a resedintei obisnuite pe care majorul a
avut-o inaintea celei pe care o are la momentul respectiv si, in fine, dupa legea situarii
bunului la care se refera puterea de reprezentare. Cu cat sunt mai multe legi aplicabile,
actul se face mai usor. Nu intra in domeniul ocrotirii actelor autoritatilor publice
efectuate in exercitiul ocrotirii fie ca e vorba de autoritati administrative sau de
instanta de judecata – ele merg dupa legea autoritatii sau lex fori.
*regula – resedinta obisnuita; *exceptia – legea proprie
26
 CCiv in art. 2579 reglementeaza legea aplicabila ocrotirii tertilor

Cursul 4
Normele conflictuale in materia starii civile si capacitatii
NCC in art 2579 reglementeaza legea aplicabila ocrotirii tertilor
NCC contine 2 reglementari privind ocrotirea tertilor in art 2579:
 teoria interesului national – art 2579 alin 1 NCC
Aceasta prevedere instituie o exceptie de la aplicarea legii personale cu privire la
capacitatea persoanei fizice, in locul legii personale aplicandu-se legea locului incheierii
actului.
Teoria interesului national e reglementata si in Regulamentul Roma 1 in art 13.
Teoria interesului national a aparut de la speta Lizardi in fata instantelor franceze –
era vba de un cetatean mexican care era capabil sa incheie acte juridice potrivit legii franceze,
dar in acelasi timp era incapabil potrivit legii mexicane care stabilea majoratul la 25 de ani, a
incheiat un act juridic cu un bijutier si cu un bancher, dupa care a invocat nulitatea ambelor
acte intemeiata pe lipsa capacitatii de exercitiu avand in vedere dispozitile din legea sa
nationala. De la aceasta speta s-a pornit cu teoria interesului national. Instantele franceze au
considerat ca in situatia din speta, nu se aplica legea nationala => nu se considera a fi
incapabil, ci s-a considerat ca e capabil, aplicandu-se legea locului intocmirii actului.
Conditii:
1. Persoana sa fie lipsita de capacitate de exercitiu/ cu capacitate de exercitiu restransa
potrivit legii sale nationale;

2. Persoana sa aiba capacitate de exercitiu deplina ca urmare a aplicarii legii locului

intocmirii actului;

3. Actul sa se fi incheiat intre prezenti, nu prin corespondenta;

4. Cocontractantul sa fie de buna-credinta, adica sa nu fi stiut si nici sa nu fi trebuit sa

stie ca persoana cu care contracteaza este incapabila potrivit legii ei nationale –
cocontractantul local trebuie sa fi incheiat actul ca un act curent al profesiunii sale, pt
care, potrivit uzantelor profesionale, nu se cere identificarea persoanei. In speta
lizardi, numai bijutierul a avut castig de cauza pt ca s-a considerat ca potrivit
uzantelor, bijutierul nu trebuie sa verifice. Bancherului nu i s-a aplicat teoria
interesului national pt ca el avea obligatia sa verfice;

5. Actul a carui anulare se cere, in cazul in care e anulat sa produca un prejudiciu

nejustificat cocontractantului local.
Efecte

27
 Daca conditiile se indeplinesc, efectul este transmutarea punctului de
legatura din sfera lui lex patriae in sfera lui lex loci actus, actul considerandu-se valabil.
NCC excepteaza aplicarea teoriei interesului national: in materie de familie, de
mostenire si de drepturi reale asupra imobilelor.

Temeiuri
- ocrotirea interesului national (ocrotirea ordinii publice de drept international local –
este mult sa spunem acest lucru);

- necunoasterea rezonabile de catre cocontractantul local a legii straine (eror comunis

facit ius); imbogatirea fara justa cauza a strainului, care ramane cu un bun in urma
anularii actului in detrimentul cocontractantului local;
Teoria impartasita de prof: ocrotirea bunei-credinte a cocontractantului local care in
exercitarea profesiunii sale nu trebuie sa faca o verificare a identitatii persoanei cu care
contracteaza.
Situatia frecventa in practica cand este vorba despre o persoana ocrotita care acorda
puteri de reprezentare unui tert, puteri de reprezentare care nu exista potrivit legii aplicabile
ocrotirii, dar care exista potrivit legii locului incheierii actului
Persoana nu avea calitatea de reprezentant potrivit legii persoanei care a dat
imputernicire – sanctiune: anularea actului incheiat fara reprezentare.
Pt ocrotirea tertului: daca tertul, cu buna-credinta a crezut ca e reprezentant potrivit
legii locului intocmirii actului. Conditia este aceea ca falsul reprezentant, potrivit legii
persoanei care a dat imputernicire, sa incheie actul fata in fata cu tertul.
Normele conflictuale privind statutul organic al persoanei juridice
Art 2580 alin 1 NCC prevede statutul organic al persoanei juridice e carmuit de legea
sa nationala. Problema prioritara: ce inseamna nationalitate? Care sunt criteriile de
determinare a personalitatii persoanei juridice? In dreptul român:
 criteriu general/ de drept comun al nationalitatii este prevazut in art 2580 si in art
2568 din NCC, precum si in art 2571 NCC – persoana juridica are nationalitatea
statului pe teritoriul caruia si-a stabilit potrivit actului constitutiv, sediul social
(=punctul de legatura). Sediul trebuie sa fie serios si real (nu fictiv – atunci este
simulatie).
Criteriul sediului social este prevazut in legea 31/91, ordonanta 26/2000 privind
persoanele juridice fara scop lucrativ.
 criterii speciale ale nationalitatii –intereseaza doar criteriul controlului.
Criteriul controlului = o persoana juridica poate fi socotita ca apartinand unui stat
strain, desi ea are sediul, spre ex, pe teritoriul Romaniei, datorita controlului pe care interese
straine il exercita asupra acelei societati.
Interese straine = nationalitatea/ cetatenia asociatilor; provenienta capitalului social;
cetatenia persoanelor care formeaza organele de conducere ale persoanei juridice.

28
 Criteriul controlului e reglementat si intr-o conventie internationala de la Washington
din 1965. Acest criteriu este intalnit si in cateva acorduri bilaterale privind promocarea si
protejarea investitilor intre Romania si state din zone sensibile (acordul cu Israel si cu
Emiratele Arabe Unite – care prevad criteriul controlului).
Ce se intampla in situatia in care persoana juridica are sediile in mai multe
state? Art. 2571 alin 2 NCC: determinant pt a se identifica nationalitatea este sediul real.
Sediul real e calificat legal in sensul ca sediul real e acolo unde se afla centrul principal de
conducere si de gestiune a activitatii statutare.
Exceptie de la aceasta regula in art 2571 alin 4 care spune daca sist de dr de la
sediul persoanei juridice retrimite la legea statului unde persoana juridica a fost constituita,
aceasta retrimitere este acceptata si se aplica legea statului unde persoana juridica a fost
constituita. Se introduce indirect numai prin mecanismul retrimiterii (care poate fi de gradul I
sau de gradul II), un criteriu subsidiar al nationalitatii: locul constituirii (teoria incorporation
din dr anglo-saxon).
Legea aplicabila statutului organic al sucursalelor si filialelor
Filiala unei societati comerciale straine pe teritoriul Romaniei are personalitate
juridica. Sucursala nu.
Aceasta situatie are reflex pe planul DIP:
 filiala e supusa legii statului pe al carui teritoriu si-a stabilit propriul sediu;
 sucursala este supusa legii nationale a societatii mama din strainatate.
Ce se intampla in cazul fuziunii unor persoane juridice de nationalitati
diferite?
Art 2584 NCC: fuziunea e valabila daca sunt indeplinite cumulativ conditiile
prevazute de legile nationale aplicabile statutului organic al ambelor persoane implicate in
fuziune – vb de o aplicare cumulativa a legilor persoanelor juridice implicate in fuziune.
Legea aplicabila schimbarii nationalitatii
Exemplu: societate cu sediul in Italia vrea sa isi mute sediul in Ro, ce lege se
aplica? prin analogia art 2584 trebuie respectate: pt conditiile plecarii din It, legea It, si pt
mutarea sediului in Ro, legea Ro => ambele legi trebuie respectate.
Domeniul de aplicare al legii statutului organic al persoanei juridice:
Dpdv al DIP, următoarele elemente intra in statutul organic/ domeniul de aplicare al
legii nationale:
 Art 2581 - enumera cu caracter exemplificativ institutiile juridice ce intra in notiunea
de statut organic:

1. capacitatea persoanei juridice

a) capacitatea de folosinta: elementele constitutive ale persoanei juridice, efectele
personalitatii juridice, inceputul dobandirii capacitatii de folosinta, continutul
capacitatii de folosinta (ce acte juridice are aptitudinea generala si abstracta sa le
faca), incapacitatile de folosinta si incetarea capacitatii de folosinta;
b) capacitatea de exercitiu: cand se dobandeste (la momentul constituirii organelor
de conducere: atributii, incapacitati, incompatibilitati, rel dintre persoana juridica
si ele, regimul participarii persoanei juridice prin organele sale de conducere in
raporturile juridice cu tertii); sanctiuni in cazul incalcarii incapacitatii;
29
 2. modurile de dobandire si pierdere a calitatii de asociat
3. drepturile si obligatile care decurg din calitatea de asociat
4. modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere
5. reprezentarea persoanei juridice prin intermediul organelor proprii
6. raspunderea persoanei juridice si a organelor sale fata de terti (contractuala si
delictuala)
7. modificarea actelor constitutive
8. dizolvarea si lichidarea persoanei juridice

 Art 2582 NCC

Se face o distinctie intre persoanele juridice cu scop lucrativ si persoanele juridice fara
scop lucrativ.
Persoanele juridice cu scop lucrativ sunt recunoscute in Ro daca sunt valabil infiintate
in tara unde isi au sediul – recunoastere de drept.
Persoanele juridice fara scop lucrativ nu sunt recunoscute de drept in tara, ci pt a fi
recunoscute in Romania trebuie sa indeplineasca (sunt supuse unei proceduri individuale de
recunoastere) urmatoarele conditii:
a. aprobare prealabila a Guvernului Romaniei;
b. sa fie indeplinita conditia reciprocitatii;
c. sa fie valabil constituita in tara de sediu;
d. scopurile urmarite sa nu fie contrare ordinii publice de dip roman.
Recunoasterea se face prin hotarare judecatoreasca care se publica in MO –
recunoastere judiciara.
Efectele recunoasterii persoanelor juridice straine: (sunt aceleasi, fie ca e vba de
recunoasterea de drept, fie ca e vba de recunoasterea judiciara)
 aceste persoane beneficiaza de toate drepturile care decurg din legea statutului lor
organic (din legea straina a sediului lor), in afara de drepturile care sunt refuzate prin
dispozitiile legii romane – la nivelul capacitatii de folosinta;

 activitatea pe care persoana juridica o desfasoara in Romania este supusa legii romane

 spunem pe capul persoanei juridice se intrunesc 2 legi: legea straina (guverneaza

capacitatea de folosinta) si legea romana (guverneaza activitatea pe care persoana
juridica o desfasoara pe teritoriul legii Ro)
Normele conflictuale privind relatiile de familie
1. Legea aplicabila casatoriei
2. Legea aplicabila filiatiei
3. Legea aplicabila autoritatii parintesti si protectiei copiiilor
4. Legea aplicabila obligatiei de intretinere
Legea aplicabila incheierii casatoriei
Legea aplicabila logodnei
Art 2585 NCC: conditiile de fond cerute pt incheierea promisiunii de casatorie sunt
reglementate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti la data incheierii promisiunii –
se va aplica lex patriae a fiecaruia dintre viitorii soti la data incheierii promisiunii –
solutioneaza conflictul mobil de legi.
30
 Efectele promisiunii de casatorie, inclusiv consecintele incalcarii promisiunii de
casatorie, sunt guvernate in scara/ in cascada de una din urm 3 legi:
a. legea resedintei obisnuite comune a viitorilor soti la data promisiunii;
b. daca nu au o resedinta comuna, legea nationala comuna a viitorilor soti la data
promisiunii;
c. Daca nu e nici aceasta, se aplica legea Ro.
Domeniu: efectele promisiunii si consecintele incalcarii ei.
Legea aplicabila conditiilor de fond la casatorie
Art 2586 alin 1 NCC: conditiile de fond cerute pt incheierea casatoriei sunt
determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti la momentul celebrarii
casatoriei. Asadar, se va aplica lex patriae a fiecaruia dintre viitorii soti la momentul
celebrarii casatoriei.
Domeniul de aplicare:
- consimtamantul la casatorie;
- varsta matrimoniala;
- interzicerea bigamiei;
- interzicerea casatoriei intre rude pana la un anumit grad;
- interzicerea casatoriei intre tutore si persoana minora aflata sub tutela;
- interzicerea casatoriei alienatului sau debilului mintal;
- interzicerea casatoriei intre persoane de acelasi sex.

In art 2586 se instituie o reglementare speciala privind impedimentele la casatorie (=

conditii de fond negative: cand nu poti sa te casatoresti).
Legea romana prevede o masura de protectia a ordinii pub in dip roman: daca legea
aplicabila conditilor de fond ale casatoriei e o lege straina, iar ea prevede un impediment la
casatorie care, potrivit dr roman, e incompatibil cu libertatea de a incheia o casatorie, acel
impediment va fi inlaturat ca inaplicabil in cazul in care unul dintre viitorii soti este cetatean
roman si casatoria se incheie pe teritoriul tarii.
Ex: legea straina interzice casatoria intre persoane de rasa, nationalitate, limbi diferite
– impediment pe care il inlaturam.
Ex: persoana divortata nu are dr sa se casatoreasca: impediment pe care il inlaturam.
Legea aplicabila conditiilor de forma la casatorie
Art 2587 NCC reglementeaza acest aspect: forma incheierii casatoriei e supusa legii
statului pe teritoriul caruia casatoria se celebreaza (exprima conceptia potrivit caruia casatoria
e un act solemn care implica interventia unei autoritati, de regula publica/ religioasa/ de alta
natura). – lex loci actus
Situatii speciale: casatoria care se incheie in fata agentului diplomatic sau
functionarului consular roman in strainatate – in acest caz, forma casatoriei e supusa legii
functionarului => principiu nou: principiul ca autoritatea guverneaza actul (auctor regit
actum).
Casatoria religioasa potrivit legii Romane

31
 Inainte de NCC a fost legea 105 din 1965 si se spunea ca casatoria unui cetatean ro
aflat in strainatate se putea incheia in fata autoritatilor locale de stat/ in fata agentului
diplomativ sau functionarului consular => casatoria religioasa nu produce efecte juridice pt
cetateanul roman.
NCC nu a preluat aceasta prevedere/ conditie. De lege lata, legiuitorul roman
permite cetateanului ro aflat in strainatate sa incheie o casatorie religioasa in mod
valabil, casatoria religioasa trebuind sa indeplineasca conditia ca ea sa fie celebrata (sa existe
o celebrare), conditia este ca: potrivit legii locului incheierii, casatoria religioasa sa
produca efecte juridice (acele efecte vor fi recunoscute in România).
Domeniu de aplicare:
- formalitatile prealabile casatoriei;
- procedura celebrarii casatoriei;
- organul competent sa celebreze casatoria;
- locul unde se incheie;
- solemnitatea propriu-zisa;
- momentul incheierii casatoriei;
- publicitatea incheierii casatoriei;
- refuzul autoritatii de a incheia casatoria;
- proba casatoriei.

Legea aplicabila efectelor casatoriei

- Legea aplicabila efectelor generale ale casatoriei (act juridic conditie) – cadrul
primar imperativ
Exista un pachet primar imperativ de norme, de la care nu putem deroga si care sunt
supuse unor anumite legi.
Art 2589 NCC stabileste ca efectele generale ale casatoriei sunt supuse in scara/ in
cascada urm legi:
a. legea resedintei obisnuite comune a sotilor;
b. legea cetateniei comune a sotilor;
c. legea statului pe teritoriul caruia casatoria a fost celebrata – lex loci actus.
Domeniul de aplicare a legii efectelor generale ale casatoriei (ce se intelege prin
cadrul primar imperativ):
-relatile personale dintre soti: cum se iau deciziile, cum functioneaza
independenta sotilor;
- relatile patr dintre soti, in cazul in care nu intra in notiunea de regim
matrimonial;
- Regimul matrimonial – esentialmente patrimonial
La nivelul UE, exista o propunere de regulament, regulamentul PE si al Consiliului
privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor in materia
regimurilor matrimoniale.
NCC prevede 3 regimuri matrimoniale: comunitatea de bunuri, separatia si
comunitatea conventionala.
a. legea aplicabila regimului matrimonial prin vointa partilor

32
 Art 2590 alin 1: regimul matrimonial e supus legii alese de soti.
Sotii nu au totusi libertatea absoluta de alegere – sotii pot alege una din urm 3 legi
alternativ: legea statului pe teritoriul caruia oricare dintre ei isi are resedinta la data alegerii,
legea statului a carui cetatenie o are oricare dintre soti, legea statului unde sotii isi stabilesc
prima resedinta obisnuita comuna dupa celebrarea casatoriei
Textul prevede si ce se intampla daca sotii vor sa schimbe legea aplicabila regimului
matrimonial: art 2591 alin 3: sotii pot alege oricand o alta lege aplicabila regimului
matrimonial, aceasta producand efecte doar pt viitor – sistemul mixt de solutionare a
conflictului mobil de legi.
Cand sotii isi aleg regimul comunitar, ei fac o conventie de alegere a legii aplicabile
regimului matrimonial.
Conventia de alegere are o identitate juridica distincta sau poate avea o identitate
juridica distincta de regimul matrimonial ales si atunci legiuitorul reglementeaza legea
aplicabila conventiei de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial.
- momentul cand conventia de alegere a legii aplicabile se poate incheia: inainte de
celebrarea casatoriei/la incheierea casatoriei/in timpul casatoriei;
- conditii de forma:
Conventia de alegere (art 2591 alin 2) trebuie sa fie valabila dpdv formal, fie potrivit
legii alese pt a guverna regimul matrimonial (legii fondului regimului matrimonia), fie legii
locului incheierii conventiei.
- conditii de fond – se analizeaza in functie de legea aleasa (legea aplicabila fondului
regimului matrimonial ales)

b. determinarea legii aplicabile regimului matrimonial in cazul in care sotii nu si-au

exprimat vointa – determinarea obiectiva
Daca nu au determinat legea aplicabila regimului matrimonial prin vointa lor, se va
face o determinare obiectiva a legii aplicabile. Legea care se aplica in cazul determinarii
obiective e una din legile care guverneaza efectele generale ale incheierii casatoriei potrivit
art 2589.
Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial:
Art 2593 NCC: legea aplicabila regimului matrimonial reglementeaza urmatoarele
aspecte, indiferent cum e ea determinata, conditiile de validitate a conventiei privind
alegerea legii aplicabile regimului matrimonial cu exceptia capacitatii care merge dupa lex
patriae; admisibilitatea si conditiile de validitate ale conventiei matrimoniale, cu exceptia
capacitatii; limitele alegerii regimului matrimonial; posibilitatea schimbarii regimului
matrimonial si efectele acestei schimbari; continutul patrimoniului fiecaruia dintre soti,
drepturile sotilor asupra bunurilor si regimul datoriilor sotilor; incetarea si lichidarea
regimului matrimonial, precum si imparteala bunurilor comune.
Legea aplicabila divortului
Desi divortul este in mod traditional o institutie care iese din sfera autonomiei partilor,
NCC a introdus un embrion de lex voluntaris si in materie de divort. In aceasta materie, exista
si o reglementare europeana. Acum analizam prevederile NCC.
a. Legea aplicabila prin vointa partilor

33
 Art 2597 spune: sotii pot alege de comun acord una din urmatoarele legi aplicabile
divortului, asadar au autonomie de vointa, dar nu nelimitata, pot alege numai intre 5 legi:
- legea statului pe teritoriul caruia sotii isi au resedinta obisnuita comuna la data
conventiei de alegere a legii aplicabile divortului;
- legea statului pe teritoriul caruia au avut ultima resedinta obisnuita comuna daca cel
putin unul dintre soti mai locuieste acolo;
- legea statului cetateniei oricaruia dintre soti;
- legea statului pe teritoriul caruia sotii au locuit in timpul casatoriei lor cel putin 3 ani;
- legea romana.
Conventia de alegere a legii aplicabile divortului se poate incheia cel mai tarziu la
data sesizarii autoritatii competente sa pronunte divortul (adica la data introducerii cererii de
divort la instanta/notar). Este posibil, daca legea permite, ca alegerea sa se faca pana la
primul termen de judecata in fata instantei.
b. Legea aplicabila cand partile nu si-au exprimat vointa – determinarea obiectiva
In acest caz, art 2600 prevede 5 solutii in scara/ in cascada:
- legea statului pe teritoriul caruia sotii isi au resedinta obisnuita comuna la data
introducerii cererii de divort;
- daca nu exista, legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta
obisnuita comuna, daca cel putin unul dintre ei mai are resedinta obisnuita acolo la
data introducerii cererii de divort;
- daca nu exista, legea cetateniei comune a sotilor;
- daca nu exista, legea ultimei cetatenii comune a sotilor, daca cel putin unul din ei s-a
pastrat acea cetatenie;
- daca nu exista, legea romana.
Domeniul legii divortului:
1. sfera persoanelor care au dr de a cere desfacerea casatoriei prin divort;
2. motivele de divort;
3. efectele divortului in rel dintre soti: efectele personale, inclusiv numele sotului dupa
divort, dr sotului divortat, capacitatea de exercitiu a sotilor, efectele asupra capacitatii
de exercitiu a sotilor, efectele patrimoniale dintre soti: efectele cu privire la regimul
matrimonial, cu privire la regimul locuintei comune, cu privire la datoriile comune;
4. efectele divortului cu privire la rel dintre parinti si copii: atat rel personale, cat si cele
nepatrimoniale, cu exceptia acelor aspecte reglementate in conv de la Haga din 1966.
Nu intra ordinatoria litis (domeniul de aplicare): procedura divortului (merge dupa lex
fori, legea autoritatii sesizate).
In contextul divortului NCC reglementeaza 2 aspecte de ordine publica:
In primul rand, este vba despre situatia in care legea straina competenta sa se aplice
divortului potrivit uneia din normele conflictuale de mai sus, nu permite divortul/ il permite
in conditii ft restrictive => este de ord pub in dip roman si textul spune ca se va aplica legea
romana daca unul din soti e cetatean roman sau are resedinta obisnuita in tara la data cererii
de divort.
In al doilea rand, este vba despre repudiere/ denuntarea unilaterala a casatoriei de
catre barbat – exista sisteme de dr care permit barbatului sa isi repudieze sotia, deci sa
desfaca casatoria pt anumite motive, sotia neavand un dr similar. Pozitia legii romane: art
2601 NCC: actul intocmit in strainatate prin care se constata vointa unilaterala a barbatului de
34
a desface casatoria fara ca legea straina aplicabila sa recunoasca si femeii un dr egal, nu va fi
recunoscut in ro (regula). Prin exceptie, repudierea va fi recunoscuta in Romania daca se
intrunesc cumulativ urma conditii:
- actul de repudiere indeplineste toate conditiile de fond si de forma prevazute
de legea straina subb incidenta careia s-a produs repudierea;
- daca sotia a acceptat in mod liber si neechivoc aceasta modalitate de desfacere
a casatoriei;
- daca nu exista un alt motiv de refuz de recunoastere a desfacerii acelei
casatorii.
NCC reglementeaza si legea aplicabila separatiei de corp: se aplica mutatis mutandis
regulile de la divort.
In materie de divort si de separatie de corp exista o reglementare europeana –
reg 1259/2010 de punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in domeniul legii
aplicabile divortului si separarii de corp. Acest regulament e cunoscut sub numele de Reg
Roma 3 si este un reg care, spre deosebire de celelalte, nu se aplica tuturor tarilor membre ale
UE, ci e o forma de cooperare consolidata, aplicandu-se doar tarilor membre UE care au
aderat la el. La regl 1259 au aderat: Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Franta, Italia,
Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, Romania si Slovenia.
Ca domeniu de aplicare, art 1: divortului si serparatiei de corp in cazul existentei unei
conflict de legi (divortului internationa). Nu se aplica: capacitatea juridica a sotilor,
valabilitatea casatoriei, anularea casatoriei, numele sotilor, raspunderea parinteasca, obligatile
de intretinere, fiducie si succesiune.
Regulamentul Roma 3 contine ca structura logica prevederi ft apropiate de cele ale
NCC intrucat NCC a avut ca sursa de inspiratie Roma 3:
- partile pot alege legea aplicabila, nu nelimitat, ci limitat la una din urm legi
alternativ: legea statului unde oricare din soti isi are resedinta obisnuita, unde si-au
avut resedinta obisnuita daca unul mai are resedinta acolo, cetatenia oricaruia dintre
soti, lex fori;

- data alegerii: in orice moment, dar nu ulterior sesizarii instantei, pot totusi si in fata
instantei daca sistemul procedural de drept al acelui stat nu interzice;

- conventia de alegere a legii aplicabile divortului trebuie incheiata in scris, datata si

semnata de ambii soti, prin scris intelegandu-se si forma electronica, in masura in care
se permite consemnarea durabila a acordului sotilor;

- cand sotii nu si-au ales legea aplicabila divortului se va procedura la localizarea

obiectiva in sfera uneia din urm 4 legi in scara/ in cascada: unde isi au resedinta
obisnuita sotii, unde si-au avut ultima resedinta obisnuita comuna, dar cu cel mult 1
an inainte si daca unul dintre ei mai are resedinta obisnuita acolo, cetatenia comuna a
sotilor, lex fori.

35
 DIP Curs 5
Continuare Casatorie
 Legea aplicabila nulitatii casatoriei

Art. 2588 NCC nulitatea casatoriei este supusa legii incheierii casatoriei, respectiv legii care
guverneaza efectele casatoriei atunci cand este vorba despre nulitate de fond. In cazul in care sunt
incalcate aspecte de forma este supusa legii formei casatoriei.
Nulitatea urmeaza intocmai legea cauzei de nulitate.
In domeniul legii nulitatii intra:
- cauzele de nulitate (daca e de fond se aplica legea nationala a fiecaruia dintre soti, daca
priveste aspecte de forma – legea locului celebrarii ei).
- efectele nulitatii sunt supuse legii care guverneaza efectele generale ale nulitatii casatoriei
care vor indica si sfera persoanelor care o pot invoca

Art. 2588 alin 2 NCC contine dispozitii de ocrotire, de odine publica. Acesta prevede faptul ca in
cazul in care nulitatea intervine pentru nerespectarea unor conditii de forma, hotararea judecatoreasca prin
care a fost pronuntata nulitatea va fi recunoscuta in Romania numai daca sanctiunea nulitatii este
prevazuta si de legea romana. => in acest caz se impune conditia reciprocitatii de reglementare.
Daca nu exista o sanctiune identica si in dreptul roman, hotararea nu va fi recunoscuta in statul
roman.
 Legea aplicabila filiatiei

1. Filiatia din casatorie

2. Filiatia copilului din afara casatoriei

1. Filiatia copilului din casatorie

Art. 2603 NCC prevede faptul ca filiatia copilului din casatorie se stabileste potrivit legii care la
data cand copilul s-a nascut carmuieste efectele generale ale casatoriei parintilor sai. Asadar, filiatia
copilului din casatorie este supusa legilor indicate in art. 2589 NCC – este un text de referinta.
Dpdv al conflictului mobil de legi – se aplica legea efectelor generale ale casatoriei parintilor de la
data cand copilul s-a nascut. => se acorda prioritate legii vechi.
 In cazul in care parintii ulterior sunt in situatia ca legea aplicabila casatoriei lor sa fie alta –
ramane valabila legea din momentul nasterii copilului.

Legea aplicabila filiatiei copilului din casatorie va reglementa urmatoarele aspecte:

- Stabilirea filiatiei fata de mama (in ce modalitati/conditii se stabileste filiatia fata de mama,
cum poate fi contestata), fata de tata (modalitati si conditii de stabilire a filiatiei fata de tata, prezumtia de
paternitate, timpul legal de conceptie a copilului, tagada paternitatii).

Daca stabilirea filiatiei sau contestarea acesteia implica interventia unei autoritati => tot legea
filiatiei ne va spune cine poate introduce actiunea de stare civila privind filiatia si regimul prescriptiei
acelei actiuni. Procedura propriu- zisa a instantelor in cazul in care se formuleaza o actiune in stabilirea
filiatiei nu intra in legea forumului.
- Efectele filiatiei – numele copilului din casatorie, in ce conditii se poate dobandi si
raporturile dintre parinti si copii, personale si patrimoniale, cu exceptia obligatiei de intretinere
(reglementare speciala).

36
 2. Filiatia copilului din afara casatoriei

Se stabileste conform art. 2605 NCC, potrivit legii nationale a copilului de la data nasterii sale. =>
lex patriae a copilului de la data nasterii solutioneaza conflictul mobil de legi in favoarea legii vechi.
 In cazul in care in momentul nasterii, copilul are mai multe cetatenii, altele decat cea
romana, i se va aplica legea cetateniei care ii este cea mai favorabila.
 Daca este implicata cetatenia romana – se aplica legea romana.

Ce intra in domeniul legii filiatiei copilului din afara casatoriei:

- Stabilirea filiatiei fata de mama si fata de tata
- Efectele filiatiei = raporturile personale si patrimoniale dintre parinti si copil, cu exceptia
obligatiei de intretinere

 Adoptia

1. Legea incheierii adoptiei

2. Legea aplicabila efectelor
3. Incetarea adoptiei

1. Legea aplicabila incheierii adoptiei

 Conditiile de fond pentru incheierea adoptiei

Art. 2607 NCC - aceste conditii sunt supuse atat legii nationale a adoptatorului, cat si legii
nationale a adoptatului, precum si conditiilor obligatorii stabilite pentru ambii in aceste doua sisteme
de drept. => legea aplicabila conditiilor de fond a adoptiei este cea mai severa – conditii dintr-un cumul
de legi, incheierea adoptiei este mai dificila. Este o solutie restrictiva in ideea asigurarii protectiei
copilului.
 In cazul in care sunt doi soti care adopta impreuna sau atunci cand un sot adopta copilul
celuilat sot se aplica legea care guverneaza efetele generale ale casatoriei parintilor – art.
2589 NCC.

Domeniu:
- cerintele de fond pentru incheierea adoptiei si impedimentele la adoptie:
a. cerinte de fond negative,
b. felurile adoptiei (sunt sisteme de drept care admit si adoptia cu efecte restranse/depline),
c. conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca adoptatul si adoptatorul
d. cum trebuie formulat consimtamantul la adoptie.

- Cerintele de forma – art. 2609 NCC conditiile de forma merg dupa legea statului pe
teritoriul caruia adoptia se incheie => lex loci actus conform regulii locus regit actum. Intra aici:
a. formalitatile premergatoare,
b. procedura incheierii,
c. proba adoptiei.

37
  Daca intervine o autoritate = procedura merge dupa lex fori sau dupa lex auctoris – auctor
regit actum.

2. Legea aplicabila efectelor adoptiei

Nu mai avem cumul de legi, ci efectele sunt supuse legii nationale a adoptatorului. Daca sunt 2
soti – legea care guverneaza efectele generale ale casatoriei lor art. 2589 NCC. Intra aici:
- relatiile personale si patrimoniale dintre adoptat si adoptator, cu exceptia obligatiei de
intretinere
- si eventual in sistemele de drept care admit adoptia cu efecte restranse si relatiile personale
si patrimoniale dintre adoptat si parintii firesti.

3. Legea privind desfiintarea adoptiei

Nulitatea adoptiei sau desfacerea adoptiei.

Nulitatea = este supusa pentru conditiile de fond – legii aplicabile fondului adoptiei, iar la forma –
legea aplicabila conditiilor de forma ale adoptiei.
Desfacerea adoptiei = este supusa legii care guverneaza efectele adoptiei => legii nationale a
adoptatorului si legii care guverneaza casatoria sotilor. Intra aici:
- cauzele de nulitate/ desfacere,
- felurile nulitatii,
- efectele nulitatii/desfacerii.

 Autoritatea parinteasca si problema protectiei copilului

Pentru aceste doua institutii art. 2611 NCC contine o norma de trimitere si prevede ca este
aplicabila in materie Conventia privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea, executarea si
cooperarea cu privire la raspunderea parinteasca si masurile privind protectia copiilor – Conventia de la
Haga din 1996.
Conventia de la Haga este o conventie complexa – reglementeaza legea aplicabila, dar si aspectele
de proces civil international in materia autoritatii parintesti si protectiei copilului (competenta,
recunoasterea si executarea hotararilor).
Conventia de la Haga reglementeaza doua mari aspecte:
1. Legea aplicabila/ determinarea legii aplicabile de catre autoritatile nationale pentru luarea
masurilor de protectie a copilului, a persoanei si a bunurilor sale. Legea aplicabila in cazul in care vorbim
despre interventia autoritatilor in protectia copilului.
2. Legea aplicabila raspunderii parintesti – atunci cand nu indica interventia autoritatilor

1. Legea aplicabila masurilor de protectie a copilului

Legea pe care o aplica autoritatile publice nationale in momentul in care iau masuri de protectie a
copilului => Conventia prevede o regula si o exceptie.
Regula = in exercitarea competentelor care le sunt atribuite, autoritatile publice ale statelor
contractante aplica legea lor nationala (lex fori daca avem instanta de judecata, lex auctoris – primarie,
prefectura etc).
Exceptie = in masura in care protectia persoanei sau bunurilor copilului o impune, in mod
exceptional, aceste autorit pot aplica legea unui alt stat decat legea lor nationala atunci cand legea acelui

38
alt stat prezinta legaturi mai stranse cu situatia respectiva => se aplica legea proprie in materia dreptului
familiei, o autoritate romana poate aplica o lege straina in ccea ce priveste o masura de protectia copilului.
Domeniul legii masurilor de protectia copilului:
 privind persoana
- atribuirea , exercitarea sau restrangerea raspunderii parintesti delegata de catre o autoritate
publica unui parinte
- dreptul de incredintare a copilului unei persoane/ instituii
- dreptul de vizita
- instituirea tutelei, curatelei sau alte masuri de protectie
- desemnarea oricarei persoane sau autoritati care sa se ocupe de persoana sau bunurile
copilului
- plasamentul copilului intr-o familie subtitutiva

 privind bunurile
- administrarea
- conservarea
2. Raspunderea parinteasca

Cand nu implica interventia unei autoritati este supusa, la modul general, legii resedintei obisnuite
a copilului. Aceasta lege privind resedinta se aplica atat pentru atribuirea raspunderii parintesti, cat si
pentru exercitarea raspunderii parintesti + incetarea raspunderii parintesti.
Intra aici:
- cazurile in care se atribuie raspunderea parinteasca fara interventia autoritatii se poate
institui de plin drept sau printr-un acord al parintilor
- conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele care au sarcina sa se ocupe de
persoana/bunurile copilului
- intinderea raspunderii parintesti privind persoana/ bunurile
- puterile/drepturile care se atribuie parintilor in relatia cu copilul
- exercitiul raspunderii
- cazurile de restrangere/delimitare a raspunderii
- cazurile de modificare/retragere/incetare a raspunderii parintesti.

Conventia de la Haga prevede si o masura de protectie a tertilor in art. 19 => in cazul in care unui
tert i se invoca lipsa calitatii de reprezentant a copilului. Este situatia cea mai frecventa in practica de
inducere in eroare a tertului pentru ca eu ma prezint ca reprezentant al copilului, inchei un act juridic in
numele si pe seama copilului, iar copilul invoca lipsa calitatii mele de reprezentant.
=> In lipsa calitatii de reprezsentant NU se va aplica legea resedintei obisnuite a copilului, ci se va
aplica legea locului incheierii actului, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a. calitatea de reprezentant legal al copilului nu exista conform legii resedintei obisnuite, dar exista
conform legii incheierii actului
b. tertul caruia i s-a opus lipsa calitatii de reprezentant sa fi fost de buna- credinta, sa nu fi cunoscut
si nici sa nu fi trebuit sa cunoasca care este legea resedintei obisnuite a copilului care este reprezentat
c. actul juridic sa se fi incheiat intre reprezentanttul copilului si tert intre prezenti, pe teritoriul
aceluiasi stat.

 Obligatia de intretinere

39
 Art. 2612 NCC– trimite la reglementarile dreptului UE = Protocolul de la Haga din 23 noiembrie
2007 privind legea aplicabila obligatiei de intretinere este o conventie internationala, dar a fost adoptat in
cadrul UE printr- o decizie a Consiliului din anul 2009, cu exceptia UK si Danemarca. In Protocolul de la
Haga – se adopta doua solutii conflictuale.
1. Protocolul instituie norma conflictuala dee localizare obiectiva a obligatiei de intretinere.
Regula este localizarea obiectiva, considerandu-se ca obligatia de intretinere este o institutie care, in
primul rand, trebuie reglementata prin lege
2. Protocolul prevede posibilitatea lui lex voluntatis (desemnarii legii obligatiei de intretinere
de catre persoanele implicate) in anumite cazuri precis determinate.

I. Localizarea obiectiva a obligatiei de intretinere

Protocolul instituie o regula generala si 3 reguli speciale care reprezinta exceptii de fapt de la regula
generala.
Regula generala = obligatia de intretinere este supusa legii statului in care creditorul
obligatiei isi are resedinta obisnuita. => lex domicilii creditoris.

Reguli speciale = favorizeaza anumite categorii de creditori, nu neaga regula generala, ci o

completeaza.
 Categorii de creditori privilegiati:
 cand este vorba de intretinerea datorata de parinti copiilor
 cand este vorba de obligatia de intretinere a altor persoane decat parintii pentru ocrotitul care
nu a implinit inca 21 de ani
 cand este vorba de obligatia de intretinere datorata de copil parintilor

Pentru aceste 3 categorii de creditori privilegiati se aplica 3 reglementari speciale.

In cazul in care oricare dintre persoanele ocrotite de mai sus nu poate obtine intretinere de la
debitor conform regulii generale => se poate intemeia pe legea forumului =>legea instantei sesizate sau
a autoritarii sesizate, lex auctoris.
Cand nu este favorabila regula generala, iar creditorul a sesizat instanta competenta/autoritatea din
statul in care debitorul isi are resedinta obisnuita – actor servitur forum rei => are dreptul creditorul sa
solicite aplicarea legii forumului.
In cazul in care nu exista o solutie favorabila sau creditorul considera asta prin aplicarea regulii
generale sau a oricareia din cele 2 reguli de mai sus, iar partile au o cetatenie comuna – se poate aplica
legea cetateniei comune => creditorul poate solicita lex patriae comunnis.
A doua exceptie de la regula generala – in cazul obligatiei de intretinere intre soti si fosti soti. In
acest caz, daca sotul creditor considera ca regula generala nu ii este favorabila => poate solicita aplicarea
legii cetateniei comune a sotilor daca au o asemenea cetatenie.
A treia regula speciala – nu mai favorizeaza o categorie de creditori privilegiati, ci priveste situatia
altor obligatii de intretinere intre alte persoane decat cele mentionate mai sus.
Debitorul obligatiei de intretinere poate contesta ca datoreaza intretinere atunci cand el nu
datoreaza intretinere, nici potrivit legii statului in care debitorul isi are resedinta obisnuita, nici legii
statului a carei cetatenie o au ambele parti. => In aceasta situatie este o regula speciala privind situatia in
care invoc ca nu datorez. Trebuie sa fie vorba despre alte obligatii decat cele intre creditorii de mai sus
(pensia de intretinere de la var, ruda mai indepartata, nu sunt nici copil, parinte, sot sau fost sot).

II. Norme conflictuale volitive

40
 Situatia in care se accepta ca creditorul si debitorul sa-si desemneze prin vointa lor legea aplicabila
obligatiei de intretinere. Conventia reglementeaza 2 situatiii cand este permisa lex voluntatis.
1. Atunci cand obiectul intelegerii constituie o procedura speciala care se desf intr un
anumit stat.

Cand desfasoara creditorul si debitorul o procedura anume, speciala intr-un anumit stat, pot sa
convina ca legea acelui stat sa se aplice obligatiei lor de intretinere. => Obiectul intelegerii in acest caz il
constituie o procedura speciala dintr-un anumit stat – este un obiect limitat.
 In acest caz se va aplica legea autoritatii statului respectiv, fie lex fori, fie lex auctoris.

2. Exista si posibilitatea acordului de vointa, lex voluntatis, in anumite situatii generale,

Conventia permite creditorului si debitorului sa convina legea aplicabila obliatieig lor de intretinere,
dar numai in limita urmatoarelor legi:
 legea statului a carui cetatenie o are oricare dintre parti
 legea resedintei obisnuite a oricareia dintre parti
 legea care guverneaza regimul bunurilor partilor = lex rei sitae
 poate fi aleasa in cazul in care obligatia de intretinere se pune in contextul divortului sau al
separatiei de corp => pot conveni ca aceasta sa fie supusa legii aplicabile divortului sau separatiei de corp

Conventia spune – daca in orice imprejurare se pune problema ca un creditor sa renunte la dreptul
sau la intretinere, renuntarea este supusa intotdeauna legii resedintei sale obisnuite. Nu se poate deroga
de la legea resedintei obisnuite a creditorului obligatiei de intretinere printr-o conventie cu debitorul
obligatiei.
Domeniul legii aplicabile obligatiei de intretinere:
 cine este creditorul/ debitorul
 cum se aplica obligatia de intretinere – numai pe viitor daca o cer inainte sau si retroactiv
 care este baza de calcul pentru valoarea intretinerii, cum o indexez
 care sunt termenele de prescriptie/ decadere in cadrul carora se poate formula obligatia de
intretinere
 in situatia in care intretinerea a fost platita/avansata de o autoritate publica si acea autoritate
se regreseaza impotriva debitorului obligatiei de intretinere, regimul regresului este supus acestor legi

 Normele conflictuale privind bunurile si fiducia

Art. 2613 NCC – stabileste norma conflictuala care este aplicabila statutului real si conform acestui
articol – posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra bunurilor sunt carmuite de
legea locului unde sunt situate sau se afla, lex rei sitae. Continutul normei conflictuale = statutul real,
punctul de legatura = locul unde bunul este situat (bun imobil) sau se afla (bun mobil). Lex rei sitae este
una dintre cele mai vechi norme conflictuale.
Domeniul de aplicare:
 bunurile asupra carora pot exista drepturi reale
 clasificarea acestor bunuri
 calificare legala art. 2558 NCC => natura mobiliara sau imobiliara se determina potrivit legii
locului unde se afla sau este situat bunul
 drepturile reale care pot exista asupra bunurilor (dreptul de proprietate, dezmembramintele
dreptului de proprietate)
 modalitati de dobandire/transmitere/stingere a drepturilor reale:

41
 1. modurile specifice de dobandire a dreptuilor reale = accesiunea, uzucapiunea,
ocupatiunea, traditiunea, inscrierea in CF sunt supuse legii locului situarii bunului
2. modurile nespecifice de dobandire a drepturilor reale – conventia, succesiunea, aspectele
reale privind drepturile asupra bunurilor sunt supuse legii locului situarii bunului chiar cand dreptul se
naste prin contract sau succesiune (ex. conditiile de nastere a dreptului real, sa fie inscris in CF sau sa fie
remis prin traditiune, momentul transmiterii proprietatii, suportarea riscului lucrului, formele de
publicitate care au efect constitutiv merg dupa lex rei sitae). Celelalte aspecte, care nu sunt reale, sunt
supuse altei legi – contract (capacitatea de a contracta lex personalis, forma actului = locul incheierii
actului etc.)
 continutul drepturilor reale (prerogativele pe care drepturile reale le confera titularilor lor si
modul de exercitare). Atributele proprietarului, dreptul de posesie/folosinta/dispozitie, limitele, dreptul de
urmarire si de preferinta al creditorilor cu garantii reale sunt supuse lex rei sitae + modul de exercitare
(regimul privind construirea si modificarea unui imobil, instrainarea si imparteala terenurilor)
 mijloacele de aparare = regimul actiunilor reale (actiunea in revendicare, negatorie) lex rei
sitae
 regimul posesiei = actiuni posesorii
 obligatiile propter rem, scriptae in rem, insa (obligatia de recunoastere si de respectare de
catre un avand-cauza cu titlu particular a unui contract de inchiriere) pe aspectele reale lex rei sitae, pe
cele contractuale lex contractus
 modul de urmarire si executare silita asupra bunurilor

 NCC mai reglementeaza si cateva aspecte speciale privind legea aplicabila bunurilor.
Reglementeaza legea aplicabila patrimoniului de afectatiune

Art. 2614 NCC - legea aplicabila unei mase patrimoniale afectate unei destinatii specifice
profesionale sau de alta natura sunt supuse legii statului cu care masa patrimoniala are legaturile cele
mai stranse => legea proprie, nu neaparat lex rei sitae, e mai mult decat lex rei sitae.
 Legea aplicabila revendicarii bunurilor mobile care sunt furate sau exportate ilegal

Protectia proprietarului = revendicarea este supusa la alegerea proprietarului originar fie legii
statului pe teritoriul caruia bunul s-a aflat in momentul furtului sau exportului ilegal, fie legii statului
pe care bunul se afla in momentul revendicarii (reprimare a fraudei la lege).

Exista totusi o masura de protectie a tertului de buna-credinta = tertul de buna-credinta

poate invoca fie legea statului pe teritoriul caruia bunul s-a aflat, dar daca aceasta nu contine masuri de
protectie a tertului, acesta poate invoca legea statului pe terioriult caruia se afla in momentul
revendicarii.

 Alta reglementare speciala este cea privind legea aplicabila uzucapiunii.

Uzucapiunea este o institutie aplicabila imobilelor, este uzucapiunea bunului imobil, NCC nu
contine o reglementare speciala privind regimul uzucapiunii imobiliare pentru ca o introduce in regula,
situatia bunului mobil – lex rei sitae.
NCC reglementeaza insa uzucapiunea mobiliara, care este noua, pentru ca bunul mobil poate fi
deplasat dintr-un sistem de drept in altul => uzucacpiunea mobiliara este supusa legii statului unde
bunul s-a aflat la inceputul curgerii termenului de posesie utila care duce la uzucapiune. => se aplica
legea initiala.
42
 Cu toate acestea, in cazul in care bunul, in timpul curgerii termenului de uzucapiune, este
transmutat intr-un alt stat unde se implineste termenul de uzuc => posesorul poate invoca legea
acestui din urma stat care poate contine un termen de uzucapiune mai scurt.
 O alta situatie speciala este aceea a bunurilor aflate in curs de transport

Bunul aflat in curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat. Cu exceptia
situatiei in care partile prin contractul de transport au prevazut altfel.

 Legea aplicabila fiduciei

Fiducia este o institutie noua in dreptul civil roman. Art. 773-791 NCC = este institutia trust din
dreptul anglo-saxon preluata in dreptul romanist.
Reglementarea privind legea aplicabila fiduciei 2659-2661 NCC contine 2 norme conflictuale
aplicabile:
- alegerea legii aplicabile fiduciei prin vointa constituitorului, lex voluntatis art. 2659 NCC

Fiducia este supusa legii alese de constituitor => fiducia poate imbraca si forma unui contract, dar
nu este supusa legii contractului, ci vointei constituitorului ei. Constituitorul poate sa stabileasca
conditiile de fond ale fiduciei.
- In cazul in care constituitorul nu si-a exprimat vointa sau in cazul in care acesta a trimis
la un sistem de drept prin vointa lui care nu cunoaste fiducia se va aplica legea cu care fiducia are
legaturile cele mai stranse, iar legiuitorul reglementeaza si 4 indicii de localizare:
1. locul unde este administrata masa fiduciara, determinat de constituitor
2. legea unde sunt situate bunurile care fac obiectul fiduciei
3. legea unde fiduciarul (persoana careia i s-a incredintat administrarea fiduciei) isi are
resedinta obisnuita/sediul social
4. locul unde se realizeaza scopul fiduciei (ex: crearea unei fundatii intr-o anumita tara,
desfasurarea unei activitati intr-o anumita tara)

Domeniul de aplicare:
 desemnarea fiduciarului, conditiile in care poate reununta/poate fi inlocuit
 conditiile speciale pe care trebuie sa le indeplineasca fiduciarul pentru a fi numit
 drepturile si obligatiile dintre fiduciari daca sunt mai multi
 dreptul fiduciarului de a delega executarea obligatiei sale catre un tert total/partial
 criteriile fiduciarului de a administra si de a dispune de bunurile din masa fiduciara +de a
constitui garantii
 puterile fiduciarului de a face plasamente si investitii din bunurile din masa fiduciara
 durata fiduciei
 limitarile
 daca fiducia are ca scop realizarea de acte in favoarea unui tert beneficiar, o fundatie, o
opera caritabila
 raportul dintre fiduciar si beneficiar sunt supuse legii fiduciei
 incetarea, repartizarea bunurilor din masa fiduciara, obligatia fiduciarului de a da socoteala

Legea aplicabilă moștenirii

Art. 2633 NCC și 2634 NCC care prevede că legea aplicabilă moștenirii – distincție
43
 - Legea aplicabilă ca universalitate
- Legea aplicabilă testamentului (formei testamentului)
Legea se determină printr-o localizare obiectivă – supusă legii statului pe teritoriul
căruia defunctul a avut la data morții reședința obișnuită.
Se numește lex succesionis. Conflict mobil de legi – se va aplica întotdeauna legea
nouă – ultima lege a ultimei reședinței defunctului. Prin această reglementare codul civil
român adoptă o soluție monistă – prevede ca aplicabilă numai legea ultimei reședinte a
defunctului. Înainte soluția era dualistă – succesiunea care are ca obiect bunuri imobile este
supusă legii locului situării bunului imobilului. Codul civil a abandonat sistemul dualist,
așadar indiferent de bunuri mobile, imobile – este supusă legii ultimei reședințe a defunctului.
Art. 2634 prevede și un embrion de lex voluntaris – permite unei persoane să aleagă
legea aplicabilă moștenirii sale, dar are o singură opțiune – legea cetățeniei sale. Declarația de
alegere este un act juridic unilateral a cărui existență și valabilitatea consimțământului dat în
momentul declarației este supusă de asemenea legii alese.
Legea aplicabilă formei testamentului
Legiuitorului – o soluție in favorem testamenti – în sensul că a prevăzut că
testamentul este valabil dacă el îndeplinește condițiile de formă din mai multe legi aplicabile
alternativ – legea națională a testatorului lex patriae, din legea reședinței obișnuite, condițiile
legii locului unde a fos întocmit lex loci actus, legea locului unde imobilului este situat lex rei
sitae, precum și din legea instanței sau a organului care îndeplinește procedura de transmitere
a bunurilor ce fac obiectul testamentului – lex auctoris sau lex fori. Trebuie să îndeplinească
conditiile din oricare lege.
Pe planul conflictului mobil de legi – testamentul este valabil dpdv al formei sale dacă
respectă condițiile de formă din oricare dintre legile menționate când fie la data când
testamentul a fost întocmit, fie la data decesului testatorului.
Legea succesiunii guvernează îndeosebi următoarele aspect (art. 2636 NCC):
1. Momentul și locul deschiderii succesiunii – lex succesionis ne va spune când și unde
se va deschide succesiunea
2. Care sunt persoanele cu vocație de a moșteni – regimul devoluțiunii succesorale, care
poate fi legală sau testamentară
a. Devoluțiunea legală – lex succesionis stabilește:
i. Sfera persoanelor chemate la moștenirea legală
ii. Ordinea chemării lor
iii. Regimul reprezentării succesorale
iv. Determinarea cotelor de moștenire ce revin fiecăruia
v. Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor
b. Devoluțiunea testamentară:
i. Condițiile de fond ale testamentului
ii. Incapacitățile speciale de a dispune sau de a primi prin testament
3. Condițiile cerute pentru a moșteni:
a. Capacitatea de a moșteni – atenție!!!, capacitatea de a moșteni este o problemă
de succesiune, nu de capacitate, deci nu este supusă lex personalis, lex patriae,
ci este supusă lui lex succesionis; timpul legal al ....., regimul comorienților

44
 b. Nedemnitatea succesorală: cauzele, modul în care nedemnitatea operează,
efectele ei
4. Sezina: exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct; merge după lex
succesionis cu excepția procedurii de punere în posesie care merge după lex fori.
5. Condițiile și efectele opțiunii succesorale:
a. Condițiile opțiunii succesorale:
i. Cine poate să exercite opțiunea succesorală (subiectele dreptului de
opțiune succesorală)
ii. Posibilitățile de opțiune pe care le are succesibilul: de a accepta pur și
simplu, de a accepta sub beneficiul de inventar, de a refuza etc.
iii. Termenul de prescripție pentru exercitarea opțiunii
iv. Ce acte valorează opțiune succesorală: că vând un bun din masa
succesorala este un act de acceptare sau nu?
b. Efectele opțiunii succesorale: ce consecințe produce opțiunea succesorală, este
pură și simplă , sub beneficiu, ce efecte produce renunțarea la moștenire
c. Regimul petiției de ereditate: acțiunea în revendicare a unui bun din masa
succesorală
d. Prescripția opțiunii succesorale. Nu intră în domeniul legii succesiunii
procedura pe care diferitele autorități trebuie să o indeplinească ca efect al
succesiunii
6. Întinderea dreptului moștenitorilor de a suporta pasivul succesoral. Cum se suportă
pasivul succesoral. Intra vires hereditatis (numai în limitele moștenirii culese), ultra
vires hereditatis (și cu bunurile proprii)? Ne spune legea succesorală.
7. Condițiile de fond ale testamentului sunt supuse legii succesiunii:
a. Condițiile de fond propriu- zise:
i. Capcitatea de a dipune prin testament
ii. Incapacitățile de folosință
iii. Consimțământul, cauza testamentară, obiectul testamentului adică
legatul și aici intră: condițiile de validitate ale legatului, limitele
dreptului de a dispune prin moștenire de bunurile succesorale, puterile
ce pot fi conferite executorului testamentar, cauzele de ineficacitate a
legatului
b. Regimul modificării și revocării testamentului
c. Incapacitatățile speciale de a dispune sau primi prin testament
8. Partajul succesoral: sfera persoanelor care pot cere partajul succesoral și regimul
diferitelor forme de partaj (voluntară, judiciară, de ascendent). Nu intră în domeniul
legii succesiunii procedura, care este după lex fori.

Art. 2636 alin. 2 legea aplicabilă succesiunii vacante – raționament în 2 etape logice –
2 norme conflictuale diferite:
a. Calificarea succesiunii ca fiind vacantă sau nu – pentru a califica dacă o succesiune
este vacantă se aplică legea moștenirii – legea ultimei reședințe sau legea cetățeniei
dacă și-a ales-o.

45
 b. Dacă, potrivit legii succesiunii este declarată vacantă, se trece la adoua etapa logică,
se prevede că bunurile fie că sunt imobile sau mobile sunt preluate de statul român,
dacă ele sunt situate, respectiv se află pe terit româniei. Norma conflictuală este
unilaterală. Legiuitorul român – dreptul statului aspura succesiunii vacante este un
dreptu de desherență – dreptul suveran al statului de a culege bunurile fără stăpân
aflate pe teritoriul său – de iure inbeli – dreptul român nu adoptă soluția statului
succesor, unde succesiunea este culeasă de statul a cărui cetățenie o are defunctul.
La 17 aug 2015 a intrat în vigoare regulamentul UE nr. 650/2012 privind competența,
legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hot judecătorești și acceptarea și executarea
actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de
moștenitor. Legea aplicabilă succesiunii potrivit acestui regulament: se face o distincție
primordială între:
1. Legea aplicabilă succesiunii în ansamblul său.
Reținem că regulamentul are o aplicare universală, adică legea aplicabilă potrivit
oricăreia dintre normele conflictuale (lex causae) poate fi oricare: legea unui stat membru sau
a unui stat terț. Regulamentul se aplică automat obligatoriu pentru noi, aplic norma
conflictuală, mă poate trimite la norma franceză sau la norma turcă și apoi o aplic. Legea
aplicabilă succesiunii în ansamblul său, două soluții conflicutale:
a. Legea aplicabilă pe criterii obiective, criteriile obiective de determinare a legii
succeisunii sunt două:
i. legea reședinței obișnuite a defunctului în momentul decesului, soluție
identică cu cea din NCC
ii. se instituie și soluția de excepție, escape clause, în cazul în care
succesiunea apare în mod clar că prezintă legături mai strânse cu legea
unui alt stat se va aplica legea acelui stat. The proper law în materie
succesorală
b. Lex volutatis, legea aplicabilă prin voința părților. Regulamentul permite un drept
de alegere unilateral, în sensul că persoana care alege legea aplicabilă nu poate
alege decât legea cetățeniei pe care o are fie în momentul alegerii, fie la data
decesului.

2. Legea aplicabilă dispozițiilor pentru cauză de moarte. In noțiunea de dispozițiuni

pentru cauză de moarte, regulamentul face o distincție:

a. Legea aplicabilă condițiilor de fond ale dispozițiunilor pentru cauză de moarte. În

legea aplicabilă condițiilor de fond se face o subdistincție între:
i. testament și alte dispoziții pentru cauză de moarte decât pactele asupra
unei succesiuni viitoare, regulamentul prevede că li se aplică legea
succesiunii așa cum a fost menționată la modul general în articolele
precedente: fie legea reședinței, fie legea cetățeniei.
ii. Condițiile de fond pentru pactele asupra unei succesiuni viitoare: persoana
care întocmește pactul asupra unei succesiuni viitoare, pactul este supus
uneia din legile care guvernează succesiunea: legea reședinței obișnuite
sau legea cetățeniei. În domeniu intră admisibilitatea pactelor asupra unei

46
 succesiuni viitoare, condițiile de fond, caracterul lor obligatoriu între părți
și condițiile de revocare a pactelor.

b. Legea aplicabilă condițiilor de formă ale dispozițiunilor pentru cauză de moarte.

Regulamentul are aceeași soluție pe care o adoptă și legiutorul român în NCC,
anume soluția in favorem testamenti: dispozițiunea pentru cauză de moarte va fi
valabilă dacă întrunește condițiile de valabilitate din oricare dintre următoarele
legi:
i. Legea locului întocmirii acelei dispoziții
ii. Legea cetățeniei testatorului la momentul emiterii dispoziției sau la
momentul decesului (lex patriae)
iii. Legea domiciliului testatorului în oricare dintre cele două momente
iv. Legea reședinței obișnuite în oricare dintre cele două momente
v. Legea locului unde sunt situate bunurile imobile care fac obiectul
declarației, lex rei sitae

Legea aplicabilă actelor juridice

Legea aplicabilă contractului, cât și la actele juridice unilaterale.
Contracte: sediul materiei – Regulamentul Roma 1 593/2008 privind legea
aplicabilă obligațiilor contractuale.
Roma 1 nu reglementează toate contractele și nu se referă la actele unilaterale. Pentru
contractele care nu intră sub incidență precum și actele juridice unilaterale – disp. NCC.
În toate cazurile, fie Roma1, fie celelalte – se pun 2 probleme majore – legea
aplicabilă fondului actului, legea aplicabilă formei actului.
Aici sunt trei idei:
- Se aplică contractului
- În materie civilă și comercială, o sintagmă care exprimă ideea că se aplică în materia
dreptului privat în general și regulamentul spune că nu se aplică în materie fiscală,
penală, administrativă
- Se aplică în cazul raporturilor juridice care implică un conflict de legi, în cadrul
raportului cu element de extraneitate

Unde nu se aplică? În esență, nu se aplică în raporturile de drept public, dar nu se

aplică nici în unele raporturi de drept privat, unele din ele care intersează contractele:
- Starea civilă și capacitatea persoanelor
- Înțelegerile precontractuale
- În materia relațiilor de familie, nici în materia contractelor încheiate în relațiile de
familie (convențiile matrimoniale)
- În unele materii comerciale: titlurile de valoare, cambie, bilet la ordin, cec, alte
instrumente negociabile; în materia societăților comerciale, în materie de trust, de
fiducie, nu se aplică pentru aspectele de procedură, nu se aplică în materie de
convenție de arbitraj și alte convenții de alegere de jurisdicție.

47
 Normele conflictuale privind condițiile de fond ale contractului
Ce înseamnă condiții de fond vom vedea la domeniu. Esențial, condiții de fond
înseamnă formarea contractului, efectele contractului, executarea contractului, transmiterea și
stingerea obligațiilor contractuale. Pentru fondul actului juridic și cel al contractului,
legiuitorul european adoptă două soluții conflictuale: oferă părților posibilitatea să aleagă
legea aplicabilă contractului si reglementează localizarea obiectivă a contractului în cazul în
care părțile nu își exprimă voința.
Aplicarea legii alese de părți (lex voluntatis). Lex voluntatis este o normă conflicuală,
în conținutul acesteia intrând condițiile de fond ale actului juridic, iar legătura este voința
părților.
Principiul lex voluntatis este expresia principiului libertății de voință a părților.
În Roma I libertatea părților este prevăzută de art. 3, alin (1), teza I: contractul este
guvernat de legea aleasă de părți.
Care este obiectul voinței părților de a alege legea aplicabilă contractului? Obiectul
transpare din litera și mai ales din spiritul Regulamentului Roma I, părțile, de principiu,
trebuie să aleagă ca lege aplicabilă contractului sistemul de drept național al unui stat.
Regulamentul Roma I în art. 13 permite părților de a proceda la recepțiunea
contractuală a unui corp de norme nestatale, aici intră ceea ce la Dreptul comerțului
internațional se numește reglementare de soft law și, în materia contractelor, principiile
contractelor comerciale internaționale, dar nu sunt lex causae.
Modalitățile de exprimare a voinței părților: art. 3, alin. (1) permite părților să își
exprime voința în două moduri:
- Prin alegerea expresă a legii aplicabile contractului: se realizează în două moduri:

o Prin inserarea în contractul principal dintre părți a unei clauze de alegere a

legii aplicabile contractului, soluția cea mai frecventă în practică.

o Prin încheierea de către părți a unui contract separat de contractul principal,

având ca obiect alegerea legii aplicabile acelui contract.
Clauza de alegere a legii se numește convenția de electio iuris sau convenția de
optio iuris sau pactum de lege utenda. Când convenția este în contractul principal se pune o
problemă privind raportul dintre clauza de alegere și contractul principal în care clauza este
inserată. Ce raport există între clauza de alegere și contractul principal? Clauza de alegere are
o autonomie relativă față de contractul principal, autonomie relativă înseamnă că această
clauză este în primul rând autonomă, adică are un regim juridic, sub anumite aspecte, distinct
de contractul principal, ea este un contract într-un alt contract, iar pe de altă parte pentru că
autonomia este numai relativă. Există și elemente de unitate între clauză și contract.
Autonomia constă în: anumite cauze de rezoluțiune sau de reziliere sau de nulitate a
contractului principal care nu afectează valabilitatea clauzei de alegere. Spre exemplu,
rezoluțiunea contractului pentru neexecutare poate fi pronunțată după legea determinată în
clauza de alegere. Sau dacă sunt cauze de nulitate legate de necompetența agentului
instrumentator al actului pot să o pronunț în temeiul legii alese căci eu, judecător, pot dispune
rezoluțiunea, nulitatea contractului fără să îmi subminez legea.
Este relativă pentru că există și așa-numitele nulități convergente (anumite cauze de
nulitate care, dacă există, atrag nevalabilitatea atât a contractului principal cât și a clauzelor

48
cuprinse în el. Spre exemplu, incapacitatea părților de a contracta. Dacă sunt incapabil să
închei contract sunt incapabil să aleg o clauză. Dacă e viciu de consimțământ, nu mi-am dat
consimțământul pentru încheierea contractului principal, deci nici pentru clauza de alegere.
Alegerea expresă:
- Directă: când spun că prezentul contract este supus legii engleze. Există însă și
frecvent în practică situația în care alegerea este indirectă.

- Indirectă: părțile trimit la un soft law care prevede legea aplicabilă. Spre exemplu,
dacă pentru contractul respectiv se aplică condițiile generale de asigurare Loyds,
prevăd că pe fond se aplică legea engleză.
Prin alegerea tacită a legii aplicabile contractului, alegerea de către părți a legii
aplicabile poate rezulta cu un grad rezonabil de certitudine din clauzele contractului sau din
împrejurări. Asta înseamnă că voința părții poate fi dedusă din anumite indicii care dacă au
un grad rezonabil de certitudine vor exprima voința părților. Aici rolul major revine
judecătorului sau arbitrului care va interpreta voința tacită a părților. Care sunt indiciile, în
general:
- Indicii intrinseci contractului: cum au rezultat din jurisprudență și din doctrină,
principalele indicii:
o Dacă părțile au prevăzut în contract o clauză de jurisdicție în favoarea unui
anumit stat. Spre exemplu, în cazul ivirii unui litigiu acesta va fi soluționat de catre
High Court of Justice London.
o Când contractul conține noțiuni sau instituții cunoscute esențialemnte de
un anumit sistem de drept. Spre exemplu, instituțiile din materia transporturilor
internaționale și a asigurărilor din dreptul englez.
o Dacă părțile trimit la o uzanță care există numai într-un anumit stat.
o Limba poate fi un indiciu, dar mai rar, dacă e engleză nu e indiciu, dar
dacă de exemplu este o limbă de o restrânsă răspândire poate fi un indiciu, de la caz la
caz.

- Indicii extrinseci contractului:

o Atitudinea părților după încheierea contractului.
o Obișnuințele stabilite între părți după încheierea contractului.
Momentul când voința părților poate fi exprimată: Roma I, anterior ivirii unui litigiu
(de regulă așa se întâmplă), dar își pot exprima voința și ulterior ivirii unui litigiu, inclusiv în
fața judecătorului sau arbitrului cât legile de procedură ale acelei instanțe permit.
Care este întinderea voinței părților? Roma I prevede posibilitatea părților de a
desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai anumitor părți ale contractului.
Așadar, este posibil ca părțile să aleagă pentru formarea contractului o anumită lege, iar
pentru efectele lui o altă lege. Această situatie se numește splitting up.
Modificarea legii aplicabile. Art. 3, alin. (2) din Roma I prevede posibilitatea părților
de a modifica prin voința lor legea aplicabilă contractului, adică să convină ca dintr-un
anumit moment legea aplicabilă contractului să fie alta decât cea care a fost aplicată până în
acel moment. Această modificare se poate produce în orice moment, așadar se poate produce
și în faza de executare și chiar după executarea contractului, dar are două limite:

49
 - Orice modificare efectuată de părți cu privire la legea aplicabilă ulterior încheierii
contractului nu poate aduce atingere în ceea ce privește două aspecte:
o Validitatea de formă a contractului, nu poate invalida din punct de vedere
al formei contractului, adică să prevadă o condiție de formă pe care contractul
nu o prevede.
o Nu poate să afecteze în mod negativ drepturile terților.
Modificarea are efect retroactiv, cu cele două excepții de mai sus.
Libertatea de alegere a legii aplicabile contractului. Roma I prin formularea pe care o
adoptă în art. 3 (contractul este guvernat de legea aleasă de parti), induce ideea că părțile au
deplină libertate în alegerea legii, deci că părțile pot alege orice lege, orice sistem de drept,
chiar dacă el nu are o legătură obiectivă cu contractul. Principiul pe care Roma I îl prevede
este acela al concepției subiectiviste în materie de lege aplicabilă. Există totuși limite ale
acestei libertăți subiective:
- Limitele generale: ordinea publică și frauda la lege.

- Limitări speciale ale libertății de alegere. Din punctul de vedere al acestora,

Regulamentul Roma I prevede două remedii în cazul în care părțile abuzează de
libertatea care le este conferită:
o Art. 3, alin. (3) Roma I: în cazul în care toate elementele relevante pentru
contract se află într-o altă țară decât cea a legii alese, alegerea făcută de părți
nu poate aduce atingere dispozițiunilor legii acelei părți, unde se află toate
elementele relevante, dispozițiuni de la care nu pot deroga. Mai scurt, dacă
toate elementele obiective ale unui contract se află într-o altă țară decât cea a
cărei legi am ales-o, voi fi obligat să respect dispozițiile imperative de DIP din
legile acelui stat. Altfel spus, este protejată implicit ordinea publică a
sistemului de drept cu care contractul are o legătură obiectivă. În art. 3, alin.
(4), Roma I extinde acest raționament pentru reglementările imperative din
dreptul european. Ideea este așadar că, pentru că regulamentul este de aplicare
universală și norma conflictuală mă trimite la drepul turc, voi aplica dreptul
turc, dar dacă în dreptul UE există dispoziții imperative acelea vor trebui
respectate.
În cazul în care părțile nu au ales legea aplicabilă contractului, se va face realizarea
obiectivă a contractului.
Realizarea obiectivă a contractului este întotdeauna subsidiară. Roma I dispune
criteriile de localizare obiectivă a contractului. Sunt patru mari criterii de localizare obiectivă
a contractului pe care Roma I le prevede în art. 4:
I. În funcție de tipul specific de contract la care ne referim. Localizarea în
funcție de tipul de contract e prevăzută de art. 4, alin. (1), unde Roma I prevede
câteva contracte numite la care indică și legea aplicabilă. Sunt literele de la a) la h)
în art. 4, alin. (1) în care sunt enumerate tot atâtea contracte numite pentru care
legiuitorul european ne indică și legea aplicabilă:
1. Pentru contractul de vânzare-cumpărare de bunuri (mobile),
Roma I are două prevederi: la lit a) și g). La litera a): contractul de

50
 vânzare-cumpărare de bunuri este reglementat de legea țării în care își are
reședința obișnuită vânzătorul. Așadar, pentru contractul de vânzare-
cumpărare în general se aplică lex venditoris, legea țării vânzătorului, țara
în care vânzătorul își are reședința obișnuită. La litera g): Roma I se referă
la un tip de vânzare: vânzarea la licitație; contractul de vânzare-cumpărare
de bunuri la licitație este supus legii țării unde licitația are loc, lex loci a
desfășurării licitației.

2. Contracte de prestare de servicii:

a. Contractele de prestări servicii în general, art. 4, alin.
(1), lit. b) care spune: contractul de prestări de servicii este
reglementat de legea țării în care își are reședința obișnuită
prestatorul de servicii, legea prestatorului de servicii, prestatorul de
servicii este considerat debitorul prestației caracteristice în acest tip
de contracte. Asta înseamnă că se va aplica legea reședinței
obișnuite a mandatarului dacă e vorba de un contract de mandat, a
comisionarului dacă e vorba de un contract de comision, a
agentului dacă e vorba de un contract de agenție, a expeditorului
dacă e vorba de un contract de expediție, a depozitarului dacă e
vorba de un contract de depozit, a antreprenorului dacă e vorba de
un contract de antrepriză, a băncii dacă e vorba de un contract de
servicii bancare.
b. Franciza, pentru franciză Roma I dispune: contractul de
franciză este supus legii beneficiarului francizei.
c. Contractul de distribuție, la lit. f): contractul de
distribuție este supus legii reședinței obișnuite a distribuitorului. El
este debitorul prestației caracteristice.

3. Contractele privind un drept real imobiliar și privind dreptul de

locațiune asupra unui imobil. Art. 4, alineatul (1), lit. c) prevede:
contractul privind un drept real imobiliar sau privind drepul de locațiune
asupra unui imobil este supus legii țării unde imobilul este situat (lex rei
stitae). Intră:
a. Contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect bunuri
imobile
b. Schimbul care are ca obiect un imobil
c. Donația imobiliară
d. Contractul de constituire a unei ipoteci sau a altei
garanții reale imobiliare
e. Contractul de locațiune asupra unui imobil:
i. Contractul de concesiune imobiliară
ii. De comodat imobiliar
În legătură cu contractele de locațiune care au ca obiect un imobil, Roma I prevede o
excepție în art. 4, alin. (1), lit. d): contractul de locațiune care are ca obiect folosința unui
51
imobil nu va fi guvernat de lex rei sitae, ci de legea reședinței obișnuite a proprietarului
imobilului, a locatorului, dacă sunt întrunite trei condiții cumulative:
o Folosința imobilului este privată
o Folosința imobilului este temporară pe o perioadă de maxim 6
luni consecutive
o Locatarul și locatorul își au reședința obișnuită în aceeași țară.
- Această excepție a pornit de la o speță cu un contract de locațiune time
share, unul dintre cei doi cetățeni germani era proprietar al unei case de vacanță din
Italia pe care a închiriat-o celuilalt cetățean german.

4. Contractele încheiate în cadrul unui sistem multilateral.

Directiva din 2004, contracte care se încheie pe o piață organizată, printr-
un sistem de bursă sau printr-un sistem de valori reale imobiliare= sistem
multilateral. Sistem de piețe reglementate care sunt guvernate ele însele de
legi proprii. În cazul contractelor încheiate în cadrul unei piețe
reglementate, contractul este supus legii care guvernează acea piață .

II. Criteriul

Criteriile de localizare obiectivă a contractelor potrivit Regulamentului Roma I :

1. Criteriul care tine de natura contractelor:
Roma I reglementează legea aplicabilă unor contracte numite (art. 4 și alte articole:
contracte de transport, cu consumatorii, de asigurare etc.)
2. Art. 4, alin. (2), în cazul în care contractul nu se încadrează în niciuna din situațiile
de la alin. (1) (nu este unul din contractele numite) sau în cazul în care elementele
contractului provin din mai multe contracte nominalizate la alin. (1), în acel caz legea
aplicabilă contractului este legea țării în care își are reședința obișnuită partea contractantă
care efectuează prestația caracteristică.
Cel de-al doilea criteriu se aplică în două situații:
A. Când este vorba de contracte care nu intră în enumerarea precedentă (contracte
numite, dar care nu sunt menționate în enumerare). Spre exemplu:
- contracte translative de proprietate ale unor bunuri mobile (contracte de donație), în
cazul cărora se aplică legea reședinței obișnuite a părții contractante care efectuează prestația
caracteristică. Este o noțiune nouă în Regulamentul Roma I: cine este debitorul prestației
caracateristice? În cazul fiecărui contract va trebui găsit debitorul prestației caracteristice. În
cazul contractului de donație de bunuri mobile, debitorul prestației caracteristice este
donatorul. Așadar, contractul de donație de bunuri mobile va fi supus legii țării în care
donatorul își are reședința obișnuită.
- contractul de locațiune/de comodat cu variantele acestora (arendarea, concesiunea,
leasing) când au ca obiect bunuri mobile, pentru că imobilele intră în unul din contractele
menționate în art. 4, alin. (1). Debitorul prestației caracteristice în aceste contracte este
locatorul/ proprietarul/ comandatul.
- contractul cu scop de garanție, în cazul căruia debitorul este persoana care
garantează (prin gaj/fideiusiune).

52
 B. Când un contract întrunește elementele constitutive ale mai multor contracte
numite.
Spre exemplu, vânzarea combinată cu o antrepriză, vânzarea combinată cu o
distribuție sau cu alte prestări de servicii. În această situație se aplică de asemenea legea țării
în care își are reședința obișnuită debitorul prestației caracteristice. În acest caz însă, când
construiesc o casă și o și vând, sunt și antreprenor și vânzător. Judecătorul va trebui să
deceleze centrul de greutate al contractului, adică unde anume se înclină balanța în funcție de
situația de fapt.
3. Art. 4, alin. (3), cel de-al treilea criteriu se aplică atunci când, deși ne aflăm în fața
unui contract numit, totuși din împrejurări rezultă fără echivoc că respectivul contract are o
legătură mai strânsă cu o altă țară decât cea menționată la alineatele (1) și (2).
Criteriul 3 reglementează the proper law of the contract.
Vânzarea este un contract numit, așa că se aplică legea țării vânzătorului. Dacă totuși
rezultă că în mod vădit acel contract are legături mai strânse cu legea cumpărătorului, atunci
se va aplica legea cumpărătorului. Judecătorul/arbitrul trebuie să aprecieze și să motiveze.
Trebuie să fie o legătură mai strânsă fără echivoc. Pentru a putea să determine legături
mai strânse, cel care interpretează va trebui să aibă în vedere indiciile de localizare.
Indiciile de localizare pot fi foarte diferite în practică, Roma I sugerează unul: atunci
când contractul are o legătură strânsă cu un alt contract poate fi un indiciu că se aplică legea
acelui contract. Pot fi și indicii intrinseci (ambele părți își au reședința obișnuită în același
stat; când contractul are ca obiect un imobil, chiar indirect, când se referă la un imobil; locul
încheierii; limba) sau extrinseci contractului (când contractul trimite la o uzanță care este
aplicabilă numai într-un anumit stat; când contractul conține noțiuni care sunt cunoscute
numai în dreptul unui stat).
4. Al patrulea criteriu este aplicabil în cazul în care legea aplicabilă nu poate fi
determinată.
Criteriul 4 se deosebește de criteriul 3. La criteriul 3, legea aplicabilă ar fi putut fi
determinată pentru că era un contract numit, dar din împrejurări rezultă că acel contract are
legături mai strânse cu altă lege. Criteriul 4 se referă la situația în care legea aplicabilă nu
poate fi determinată, nu e un contract numit. În acest caz se aplică aceeași soluție conflictuală
ca la criteriul 3, adică legea proprie a contractului.
Criteriul 4 acoperă totul (residual cases). Spre exemplu, operațiunea de contrapartidă,
contractul de cooperare economică internațională, schimbul de bunuri mobile.

Legea aplicabilă altor contracte numite decât cele din art. 4, alin. (1):
Legea aplicabilă contractului de transport:
- este reglementată în art. 5
- se face o distincție între contractul de transport de mărfuri și contractul de transport
de persoane.
În cazul contractului de transport de mărfuri sunt patru soluții conflictuale:
a) legea aleasă de părți (lex voluntatis).
b) când părțile nu au ales legea aplicabilă, se aplică legea țării în care își are reședința
obișnuită transportatorul, dar cu o condiție: ca acolo unde transportatorul își are reședința
obișnuită să fie și: fie locul de încărcare a mărfii, fie locul de descărcare/livrare a mărfii, fie
reședința expeditorului.
53
 c) în cazul în care nu ne aflăm în situația b), se aplică legea locului de
destinație/livrare a mărfii.
d) în lipsa alegerii, dacă în cazul acelui contract rezultă din împrejurări că prezintă în
mod neechivoc o legătură mai strânsă cu legea altei țări decât cea de la b) și c), se va aplica
legea proprie a contractului (cea cu care contractul prezintă legăturile cele mai strânse).
Contractul de transport de pasageri prezintă patru soluții conflictuale aplicabile în
scară:
a) lex voluntatis.
Spre deosebire de situația transportului de mărfuri, opțiunea părților este limitată. La
transportul de mărfuri nu era limitată. La transportul de persoane poți să alegi legea
aplicabilă, dar nu oricare, ci numai una din următoarele legi:
- unde are reședința obișnuită pasagerul
- unde are reședința obișnuită transportatorul
- unde are sediul, administrația centrală transportatorul
- legea locului de plecare/îmbarcare
- legea locului de sosire/destinație
b) în cazul în care nu au ales legea aplicabilă, se va aplica legea reședinței obișnuite a
pasagerului, dar numai cu condiția ca locul de îmbarcare sau locul de destinație să fie în
același stat cu reședința obișnuită a pasagerului.
c) dacă nu se întrunește condiția de la b), se aplică legea reședinței obișnuite a
transportatorului.
d) the proper law, identic cu d) de la transportul de mărfuri.
Domeniul legii contractului de transport:
- condiții de fond
- efecte
- răspunderea transportatorului
Contractele încheiate cu consumatorii
- un alt contract numit pe care Roma I îl reglementează în art. 6
- este o categorie de contracte pe care reglementările europene o prevăd cu foarte
mare atenție
Roma I: acest art. 6 se aplică tuturor contractelor încheiate cu consumatorii, în afară
de contractul de transport și contractul de asigurare. Roma I face o calificare legală în art. 6,
alin. (1) unde califică ce înseamnă contract încheiat cu consumatorul ca fiind contractul
încheiat între o persoană fizică care nu acționează în exercitarea unei activități profesionale
(consumatorul) și o persoană fizică/juridică care acționează în exercitarea activității sale
profesioniste.
În ceea ce privește soluția conflictuală, Roma I face o distincție între două situații:
A. Când profesionistul își desfășoară activitatea comercială sau profesională în
aceeași țară cu consumatorul:
- se aplică legea statului în care își are reședința obișnuită consumatorul

54
 - cu toate acestea, Roma I spune: părțile pot să aleagă legea aplicabilă contractului,
așadar pot să aleagă o altă lege decât legea consumatorului, dar intervine o dispozițiune de
protecție a ordinii publice. Roma I: cu toate acestea, această alegere (legea aleasă) nu poate
priva pe consumator de protecția care i se acordă în lipsa acestei alegeri (adică legea
reședinței lui). Cu alte cuvinte, pot alege altă lege, dar numai o lege care acordă o protecție
superioară sau egală consumatorului, nu mai restrânsă.
B. Când profesionistul nu își desfășoară activitatea comercială/profesională în aceeași
țară cu consumatorul:
- în acest caz, Roma I: se aplică articolele 3 sau 4, trecem pe lex voluntatis (art. 3) sau
pe criteriile obiective de localizare (art. 4).
Legea aplicabilă contractului de asigurare (art. 7)
Roma I face o distincție între:
I. Contractul de asigurare facultativă, regulamentul face o subdistincție între:
1. Contractul de asigurare facultativă care acoperă riscuri majore
Large risks, noțiune foarte tehnică pe care o regăsim în Directiva 73/239 a UE din
1973. Această directivă menționează care sunt riscurile majore.
Noțiunea de riscuri majore este definită prin două elemente:
- forța economică a asigurătorului (trebuie să fie vorba de asigurători care au o cifră
de afaceri peste un anumit barem și un număr de persoane peste o anumită limită).
- o enumerare a riscurilor majore (asigurările de vehicule: terestre, inclusiv pe căi
ferate, șosele, maritime, aeriene; asigurările de tranzit în aceste vehicule; asigurările de
răspundere civilă pentru aceste vehicule sau bunuri).
În cazul în care ne aflăm în fața unui risc major, soluția conflictuală este:
A. Se va aplica legea aleasă de părți.
B. În cazul în care părțile nu au ales legea aplicabilă, se va aplica legea țării în care își
are reședința obișnuită asigurătorul.
C. The proper law of the contract, cu formularea standard în cazul în care din
circumstanțe rezultă în mod vădit că acel contract are o legătură mai strânsă cu o altă
lege/țară, se va aplica legea acelei țări.
2. Contractul de asigurare facultativă care acoperă alte riscuri decât cele majore
În acest caz soluțiile conflictuale sunt:
A. Legea aleasă de părți, de data aceasta nu este nelimitată, ci părțile pot să aleagă
numai una din legile menționate în art. 7, alin. (3):
a) legea statului unde este situat riscul în momentul încheierii contractului
b) legea reședinței obișnuite a titularului poliței de asigurare
c) în cazul asigurărilor de viață, pot alege și legea statului al cărui cetățean este
titularul poliței de asigurare
B. În cazul în care părțile nu au ales legea aplicabilă, se va aplica legea statului în care
este situat riscul la momentul încheierii contractului.
II. Contractul de asigurare obligatorie

55
 Este reglementat în art. 7, alin. (4). Asigurarea obligatorie aplică aceleași reguli ca
asigurarea facultativă, dar mai conține o condiție suplimentară: să fie respectate dispozițiunile
specifice acelei asigurări prevăzute de statul membru care impune asigurarea obligatorie (spre
exemplu, RCA).
Legea aplicabilă contractul individual de muncă (art. 8)
- rezultă din text că Roma I nu reglementează legea aplicabilă contractului colectiv de
muncă
Contractul individual de muncă primește patru soluții conflictuale aplicabile în scară:
A. Legea aleasă de părți. Acestea pot alege legea aplicabilă contractului, dar Roma I
introduce un text de protecție a ordinii publice comparativ cu cel de la protecția
consumatorului. Cu toate acestea, alegerea nu îl poate priva pe angajat de protecția care îi
este acordată prin legea care s-ar fi aplicat în lipsa alegerii. Este remediul localizării
obiective, aici sub forma ordinii publice.
B. Când părțile nu au ales legea aplicabilă contractului de muncă, se aplică legea țării
în care/din care angajatul își desfășoară în mod obișnuit activitatea. Textul exprimă ideea că
dacă nu am ales, se aplică lex loci laboris (legea locului unde se desfășoară munca). Este o
formă de lex loci executionis (legea locului unde angajatul își desfășoară munca). Sunt două
precizări care trebuie făcute:
- „legea statului din care": Roma I vrea să acopere situațiile moderne în care
administrez o afacere în România, deși locuiesc în America. Este locul din care îmi desfășor
activitatea.
- „în mod obișnuit": Roma I vrea să spunaă că dacă angajatul își schimbă locul de
muncă în mod temporar nu are influență această situație asupra legii aplicabile. Nici
delegarea, nici detașarea nu au influență asupra legii aplicabile.
C. În cazul în care legea aplicabilă nu poate fi determinată potrivit soluției
conflictuale precedente (B), se va aplica legea țării în care își are sediul unitatea angajatoare
(sediul angajatorului).
Spre exemplu, situația angajaților din transporturile internaționale pe mijloace de
transport care nu au pavilion. Mijlocul de transport este supus, de principiu, legii
pavilionului, dacă are pavilion. Trenul, camionul nu au pavilion. Pentru transporturile
internaționale rutiere/feroviare care nu au pavilion se va aplica pentru contractul de muncă
legea țării angajatorului.
D. The proper law, legea cu care contractul are legătura cea mai strânsă.

Domeniul legii aplicabile contractului de muncă:

- condițiile de fond ale contractului de muncă
- felul muncii și modalitățile de realizare a muncii
- salariul, cuantum și modalități de plată
- obligațiile specifice ale angajatului (neconcurența, fidelitatea)
- durata contractului de muncă
- executarea contractului de muncă, cu excepția elementelor publice
- suspendarea, modificarea contractului de muncă

56
 - răspunderea materială a angajatului și răspunderea patrimonială a angajatorului
- modificarea și încetarea contractului de muncă
Nu intră in domeniu, pentru că sunt de domeniu public:
- salariul minim garantat
- reglementarea esențială minimă a concediului de odihnă
- răspunderea disciplinară
- regimul vechimii în muncă
- contractele colective de muncă
- pregătirea angajatului
- securitatea muncii
- asigurările sociale
Legea aplicabilă fondului contractului
Domeniul legii aplicabile (regimul contractului din punct de vedere al DIP)
Legea contractului reglementează îndeosebi:
1. Interpretarea contractului, lex contractus.
În Roma I, domeniul legii aplicabile este reglementat în art. 12.
2. Efectele contractului:
a) drepturile și obligațiile părților
b) principiile care guvernează efectele contractului (principiul forței obligatorii a
contractului, principiul irevocabilității, principiul relativității efectelor: ce înseamnă părți,
terți, avânzi-cauză)
c) efectele specifice ale contractelor sinalagmatice:
- excepția de neexecutare a contractului
- rezoluțiunea pentru neexecutarea contractului sinalagmatic
- riscul contractului
3. Prezumțiile legale și sarcina probei contractului
- prezumția din art. 1407 NCC: condiția îndeplinită produce efecte retroactive din
momentul încheierii contractului dacă părțile nu au convenit altfel.
- prezumțiile sunt supuse legii contractului
- proba contractului este supusă legii contractului
4. Executarea contractului
A. Regula: executarea contractului este supusă legii contractului (lex contractus)
a) modalitățile de executare a contractului (în natură/prin echivalent), principiile care
reglementează executarea
b) executarea voluntară, plata, locul plății, data plății, imputația plății
c) condițiile de executare a obligațiilor (divizibile/indivizibile, solidare, alternative,
conjuncte)
57
 d) diligența cu care trebuie executat contractul
e) durata contractului
f) punerea în întârziere a debitorului (nu însă și modalitățile de punere în întârziere
care țin de legea locului executării contractului)
g) teoria impreviziunii (clauzele, condițiile, efectele)
B. Excepții de la regulă:
a) Modalitățile de executare și măsurile ce pot fi luate în cazul executării defectuoase
merg după lex loci executionis.
Spre exemplu:
- modurile și formalitățile concrete de executare a contractului
- măsurile pe care creditorul trebuie să le ia pentru a-l pune pe debitor în întârziere
- măsurile pe care creditorul le poate lua pentru preîntâmpinarea neexecutării
(acordarea unui termen de grație, examinarea prealabilă a mărfii)
- recepția cantitativă și calitativă a mărfii
- măsurile de remediere a mărfurilor
b) Moneda, art. 2646 NCC: moneda de plată într-un contract este definită de legea
statului care a emis-o.
5. Mijloacele de protecție a dreptului creditorului contractual asupra patrimoniului
debitorului
Acțiunile pe care creditorul le are la dispoziție pentru conservarea drepturilor sale
asupra patrimoniului debitorului merg după lex contractus. Spre exemplu: acțiunea
pauliană/revocatorie, acțiunea oblică/subrogatorie, acțiunea în declararea simulației.
6. Răspunderea contractuală, reglementată de legea contractului.
Elemente:
a) condițiile și întinderea răspunderii
b) consecințele neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului
c) regimul forței majore și al altor cauze exoneratoare de răspundere
d) evaluarea prejudiciului pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare
e) regimul daunelor-interese, compensatorii, moratorii
f) regimul dobânzilor
g) regimul clauzelor penale
7. Modurile de transmitere, transformare și stingere a obligațiilor contractuale,
prescripția extinctivă, decăderea din drepturi
8. Nulitatea contractului
Elemente:
a) cauze de nulitate
b) sfera persoanelor care pot invoca nulitatea
c) cât timp poate fi invocată nulitatea (prescripția acțiunii în nulitate)
58
 d) dacă nulitatea poate fi acoperită (prin confirmare/în alt mod)
e) efectele nulității
Roma I, după ce prezintă soluțiile conflictuale pentru contractele numite, are apoi
numeroase texte cu caracter de generalitate: reglementarea normelor de aplicație imediată,
ordinea publică, retrimiterea.
Reședința obișnuită reprezintă principalul punct de legătură al normelor conflictuale
din Roma I.
Este definită în Roma I în art. 19, unde sunt enumerate trei mari situații/cazuri în care
se pune problema noțiunii de reședință obișnuită:
a) în cazul societăților sau al altor organisme, indiferent dacă sunt constituite sau nu
ca persoane juridice, reședința obișnuită este acolo unde este sediul administrațiilor lor
centrale.
b) pentru persoanele fizice care acționează în exercitarea unei activități profesionale,
reședința obișnuită este acolo unde au sediul principal de activitate.
În acest context, Roma I nu conține nicio prevedere privind reședința obișnuită a
persoanelor fizice care nu acționează ca profesioniști. Pentru aceste situații există însă
jurisprudența Curții Europene de Justiție care a pronunțat mai multe hotărâri. Pentru celelalte
persoane fizice care nu acționează ca profesioniști, reședința obișnuită este acolo unde ele își
au centrul principal al intereselor lor. Așadar, sunt esențiale elementele de fapt, se va aprecia
în funcție de situația de fapt concretă, nu se vor avea în vedere criterii de natură juridică
(cetățenie).
Nu se poate pune semn de egalitate între reședința obișnuită și domiciliu. Reședința
obișnuită este acolo unde este locuința principală.
Legea aplicabilă fondului actului juridic care nu este supus Regulamentului
Roma I este legea aplicabilă fondului actului juridic potrivit Noului Cod civil în art. 2637 și
2638. Pentru contractele exceptate și pentru actele juridice unilaterale se aplică Noul Cod
civil.
Art. 2637 NCC: lex voluntatis, condițiile de fond sunt supuse legii alese de părți sau,
după caz, de autorul actului. Alegerea poate fi expresă sau poate rezulta neîndoielnic din
cuprinsul actului sau din împrejurări. Codul reglementează și posibilitatea de a alege legea
pentru tot sau numai pentru o parte a actului juridic și posibilitatea de modificare a legii
aplicabile aleasă de voința părților. Modificarea produce efect retroactiv, cu două excepții: nu
poate să infirme valabilitatea de formă a actului și nu poate să aducă atingere drepturilor
câștigate ale terților.
Pentru localizarea obiectivă, art. 2638 NCC: în lipsa alegerii, se aplică legea statului
cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse (the proper law of the contract).
Articolul oferă și indicii: se consideră că actul prezintă legături strânse cu legea statului în
care debitorul prestației caracteristice sau autorul actului își are reședința obișnuită sau fondul
de comerț sau sediul social la data încheierii actului.
Dacă legea statului cu care prezintă legăturile cele mai strânse nu poate fi determinată,
se aplică legea locului încheierii actului (lex loci actus).

Normele conflictuale privind forma actului juridic

Sunt reglementate în Roma I și pentru aspectele care exced Codului civil român.
59
 În Roma I: legea aplicabilă formei contractului, art. 11 reglementează o regulă, o
situație asimilată regulii și două excepții de la regulă.
Regula este diferită, se face o subdistincție, după cum:
1. Contractul este încheiat între persoane care se află în aceeași țară în momentul
încheierii contractului.
Contractul se socotește a fi valabil din punct de vedere al formei sale dacă este valabil
după una din următoarele legi:
a) legea care reglementează fondul contractului
b) legea locului încheierii contractului (lex loci contractus)
2. Contractul este încheiat de persoane care nu se află în aceeași țară în momentul
încheierii contractului.
Contractul este valabil dacă este valabil după oricare din următoarele legi:
a) legea care reglementează fondul contractului (lex contractus)
b) legea țării în care se află oricare dintre părțile contractante (dacă am reședința în
România, dar sunt în vacanță la Nisa și închei contractul acolo, este valabil dacă este valabil
conform legii franceze)
c) legea țării în care își are reședința obișnuită oricare dintre părțile contractante
Roma I abandonează acea clasificare pe care și dreptul român în Vechiul Cod și în
Codul comercial o prevedea, adică aceea în contracte încheiate între persoane prezente și
contracte încheiate între persoane absente, a fost înlocuită cu formula părții aflate în aceeași
țară/țări diferite în momentul încheierii contractului.
Situația asimilată regulii
Actele juridice unilaterale care au legătură cu contractul. Roma I nu se aplică actelor
juridice unilaterale.
Spre exemplu: notificările de neexecutare a contractului, de încetare a contractului,
declarația unilaterală de rezoluțiune/reziliere a contractului, recunoașterea unei obligații
contractuale, renunțarea la prescripție în materia răspunderii contractuale, toate acestea
reprezintă acte unilaterale strâns legate de contract. Pentru acestea se aplică trei soluții
conflictuale alternative. Aceste acte unilaterale care au legătură cu contractul sunt valabile
din punct de vedere al formei dacă îndeplinesc condițiile de formă din următoarele trei legi:
a) legea fondului contractului (lex contractus)
b) legea locului încheierii actului unilateral (lex loci actus)
c) legea locului unde autorul actului unilateral își are reședința obișnuită în momentul
încheierii actului
Excepțiile de la regulă:
a) forma contractelor încheiate cu consumatorii. Un contract încheiat cu consumatorii
are regim separat din punct de vedere al legii aplicabile fondului, dar și din punct de vedere al
legii aplicabile formei, contractul trebuie să fie valabil conform legii unde consumatorul își
are reședința obișnuită.
b) contractele care au ca obiect un drept real imobiliar sau un drept de locațiune
asupra unui imobil. Acestea sunt valabile din punct de vedere al formei dacă sunt valabile
formal după legea locului situării imobilului (lex rei sitae), dar cu două condiții:
- legea locului situării bunului să impună condiții de formă de ordine publică
60
 - acele condiții de formă să fie opozabile tuturor (erga omnes), aplicabile indiferent de
țara în care s-a încheiat contractul.
Numai aceste condiții trebuie respectate când este vorba de o prevedere de la care nu
se poate deroga și este prevăzută nu numai pentru contracte interne, ci pentru contracte
încheiate în orice țară.
Roma I reglementează și domeniul legii aplicabile formei actului juridic prin texte
disparate. În domeniu intră următoarele elemente:
a) forma de exteriorizare a actului, act în sensul de negotium (acord de voință):
- dacă actul trebuie să îmbrace sau nu o formă scrisă
- dacă se cere forma scrisă, ce caracter are (ad validitatem/probationem)
- dacă este necesară remiterea materială a lucrului (depozit, transport, gaj, împrumut)
b) condițiile de redactare a actului, în sens de instrumentum (înscris):
- dacă trebuie să conțină mențiuni speciale (aprobat, multiplu exemplar)
- condiții pentru actele autentice
- care sunt persoanele competente să întocmească actul juridic solemn (judecător,
notar, primar, preot)
c) durata valorii actului ca instrumentum
d) condiții de formă asupra convențiilor asupra probelor
e) sancțiunile aplicabile în cazul încălcării condițiilor de formă (nulitate)

Legea aplicabilă mijloacelor de probă a contractelor

Regulamentul Roma I nu reglementează aspectele de procedură. Totuși, în art. 18 din
Roma I, există o prevedere privind legea aplicabilă mijloacelor de probă a contractului,
pentru că sunt considerate aspecte ce au legatură directă cu contractul. Potrivit textului,
mijloacele de probă ale contractului pot fi supuse fie legii forului, adică legii instanței
sesizate, fie legii care reglementează forma contractului.
Legea care reglementează mijloacele de probă ale contractului indică aspectele:
a) care sunt mijloacele de probă cu care un contract poate fi dovedit;
b) dacă se poate dovedi prin înscrisuri, care este forța probantă a înscrisului (ad
validitatem/ad probationem), valoarea datei înscrisului sub semnătură privată, regimul
începutului de dovadă scrisă;
c) proba cu martori: dacă este admisă numai peste o anumită valoare, dacă poate fi
admisă peste sau împotriva conținutului unui înscris, tot legea care guvernează mijloacele de
probă va spune.

Normele conflictuale privind faptele juridice (obligațiile necontractuale):

Reglementarea este prevazută, în principal, în Regulamenul Uniunii Europene nr.
864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale și în Regulamentul Roma II.
Acesta a intrat în vigoare la 11.01.2009, conține și el dispoziții privind domeniul lui de
aplicare, similare celor din Regulamentul Roma I. Ca tehnică de reglementare, se aplică
pentru obligațiile necontractuale în materie civilă și comercială, deci în materia dreptului
privat, atunci când există conflicte de legi.

61
 Regulamentul Roma II nu se aplică:
- raporturilor de drept public;
- actelor efectuate de autoritățile statului, atunci când acționează de iure imperii;
- în anumite materii speciale:
 obligații necontractuale în materie de testament și succesiune;
 relații de familie;
 titluri de valoare: cambie, cec, bilet la ordin;
 dreptului societar;
 daunelor nucleare.
- atingerilor aduse vieții private.
Regulamentul Roma II este sistematizat, la modul general, astfel:
I. Sunt indicate criteriile de repartizare obiectivă;
II. Se reglementează un embrion de lex voluntatis, se permite alegerea
legii aplicabile faptului, obligației necontractuale, în anumite condiții.
Localizarea obiectivă este regula, iar lex voluntatis este excepția, ceea ce înseamnă că,
din punct de vedere al tehnicii legislative, lucrurile stau invers față de Regulamentul Roma I.
I. Criterii de repartizare obiectivă
Regulamentul face o subdistincție între faptele juridice ilicite (delictele civile) și
faptele juridice licite.
Legea aplicabilă faptelor juridice ilicite
Sunt următoarele soluții conflictuale:
a) Se prevede o așa-zisă normă generală, adică o soluție conflictuală aplicabilă tuturor
faptelor ilicite;
b) Există norme conflictuale speciale pentru anumite categotii de fapte juridice ilicite.

1. Norma conflictuală generală privind localizarea obiectivă a faptelor

ilicite
Norma conflictuală generală cuprinde trei soluții conflictuale:
A. norma generală propriu-zisă este reglementată în art. 4, alin. (1) din
Regulamentul Roma II, obligațiile necontractuale izvorâte din fapte ilicite sunt supuse
legii țării în care s-a produs prejudiciul (lex loci damni sau lex loci laesionis). Nu
interesează unde se produce faptul ilicit, interesează locul unde se produce prejudiciul
direct. Este posibil să se producă prejudicii indirecte în diferite alte state;
B. excepția de la norma generală propriu-zisă se aplică în cazul în care
reședința obișnuită a faptuitorului și a victimei sunt în aceeași țară, se va aplica legea
reședinței obișnuite comune (lex domicilii communis);
C. există și o escape clause (soluție de salvare) care aplică teoria legii
proprii a delictului, în cazul în care reiese în mod clar din circumstanțele relevante
că acea faptă ilicită are în mod vădit o legătură mai strânsă cu altă țară, se va aplica
legea acelei țări. Legătura strânsă se prezumă atunci când fapta ilicită are legătură cu
un contract, ceea ce sugerează că se va aplica legea contractului.
62
 2. Norme conflictuale speciale pentru fapte ilicite
Răspunderea pentru produse defectuoase
Regulamentul Roma II adoptă patru soluții conflictuale care se aplică în scară:
a. dacă făptuitorul și victima locuiesc în aceeași țară, se aplică lex
domicilii communis;
b. dacă făptuitorul și victima nu locuiesc în aceeași țară, se va aplica legea
locului de comercializare a produsului, dacă ea este cumulată cu unul din
următoarele trei puncte de legătură variabile:
- dacă în țara în care produsul a fost comercializat este și reședința obișnuită a
victimei prejudiciului (a consumatorului);
- dacă în țara în care s-a comercializat produsul, el a fost achiziționat;
- dacă în țara în care produsul a fost comercializat s-a și cauzat prejudiciil, lex loci
damni;
Toate soluțiile conflictuale de la litera b) sunt supuse unei condiții generale de
aplicare: făptuitorul să fi cunoscut că produsul va fi comercializat în una din aceste țări, adică
pentru el era previzibilă comercializarea.
c. în cazul în care condiția generală de la litera b) nu se întrunește,
făptuitorul nu putea să prevadă în mod rezonabil că acel produs va fi comercializat în
acea țară, se aplică legea reședinței obișnuite a făptuitorului;
d. legea proprie a delictului: în cazul în care din împrejurări rezultă ca
acea faptă are legături strânse cu un anumit sistem de drept, se va aplica acesta. Dacă
are legătură cu un contract, se prezumă că are legături strânse cu acesta și se va aplica
legea acelui contract.
Concurența neloială și actele care îngrădesc libera concurență
În cazul unui fapt de concurență neloială, sunt două soluții conflictuale:
a. în cazul în care faptul de concurență neloială afectează interesele mai
multor concurenți sau interesele colective ale consumatorilor, se va aplica legea țării
unde aceste relații sau interese sunt afectate;
b. în cazul în care actul sau faptul de concurență neloială afectează
interesele unui singur concurent, se aplică norma generală din art. 4.
Legea aplicabilă actelor care îngrădesc libera concurență
Îngrădirea liberei concurențe se referă la situația în care s-au săvârșit fapte sancționate
de legile antitrust, adică atunci când se creează monopoluri care au ca scop manipularea
pieței. În această situație, art. 6, alin.(2) și (3) conține două norme conflictuale:
a. o norma conflictuală generală, pentru încălcarea liberei concurențe se
aplică legea țării unde piața este sau poate fi afectată (lex loci damni);
b. în cazul în care piața este afectată în mai multe țări, iar victima a
solicitat despăgubiri în fața instanței de judecată dintr-o anumită țară, acea persoana
poate să aleagă să fie aplicată și lex fori.
Daunele aduse mediului (art. 7 din Regulament)
Sunt două soluții conflictuale:
63
 a. dacă victima daunei dorește să își întemeieze acțiunea pe legea locului
producerii delictului, se va aplica această lege. Roma II permite victimei daunei
aduse mediului să aleagă ca aplicabilă legea locului săvârșirii faptului ilicit (lex loci
delictii commissi). Este un embrion de lex voluntatis limitat la o singură opțiune;
b. dacă nu a optat pentru lex loci delictii commissi se va aplica lex loci
damni.
Victima are cele două posibilități majore: legea locului unde s-a săvârșit fapta sau
unde s-a produs prejudiciul (spre exemplu: unde ai poluat și unde s-a produs prejudiciul
poluării).

În materia drepturilor de proprietate intelectuală (art. 8 din Regulament)

Sunt două soluții conflictuale:
a. dacă fapta ilicită a adus atingere unui drept de proprietate intelectuală
care este protejat la nivel național, se va aplica legea țării pentru care se solicită
protecție (lex loci protectionis);
b. dacă delictul afecteazaă un drept de proprietate intelectuală protejat la
nivel comunitar, se va aplica instrumentul comunitar care asigură protecția, iar alături
de acesta se aplică legea țării unde s-a produs încălcarea (lex loci delictii
commissi).
Acțiunile sindicale (art. 9)
Este vorba de acțiunile în materie de muncă, nu doar de acțiunile sindicale.
Se aplică două soluții conflictuale:
a. dacă făptuitorul și victima își au reședința comună în același stat, se
aplică legea reședinței obișnuite comune (lex domicilii communiss);
b. dacă nu ne aflăm în ipoteza de la litera a, se va aplica legea țării în
care a fost sau va fi întreprinsă acțiunea respectivă (legea locului săvârșirii faptei).
Legea aplicabilă faptelor juridice licite
Normele conflictuale privind localizarea obiectivă a faptelor licite
Îmbogățirea fără justă cauză și plata nedatorată
Există patru soluții conflictuale aplicabile în scară:
a. dacă fapta licită, obligația necontractuală, are o legătură, se referă la un
raport existent între părți, fie că este vorba de un raport contractual sau izvorât dintr-o
faptă ilicită, are o legatură strânsă cu un contract sau o faptă juridică ilicită, se va
aplica legea acelui contract sau a acelei fapte juridice ilicite, regula accesorialității;
b. dacă nu ne aflăm în situația de la litera a, se va aplica legea reședinței
obișnuite comune a părților, dacă au o reședință comună;
c. dacă nu se aplică nici litera a, nici litera b, se va aplica legea țării unde
s-a produs îmbogățirea fără justă cauză (lex loci al îmbogățirii fără justă cauză,
legea țării debitorului care este obligat la îmbogățire, localizare la debitor);
d. the proper law of the tort, dacă reiese clar din împrejurări că raportul
necontractual are o legatură vădit mai strânsă cu legea altei țări, se va aplica legea
acelei țări.

64
 Gestiunea de afaceri (negotiorum gestio)
Se aplică în scară patru soluții conflictuale:
a. regula accesorialității: dacă gestiunea de afaceri este într-un raport
strâns cu un contract, se referă la un raport existent între părți rezultat dintr-un
contract sau o faptă ilicită, se va aplica legea contractului sau a faptei ilicte;
b. dacă nu ne aflăm în situația de la litera a, se va aplica legea reședinței
obișnuite comune a părților, dacă au o reședință comună;
c. dacă părțile din gestiunea de afaceri nu au reședința obișnuită comună
în același stat, se aplică legea țării unde are loc gestiunea de afaceri (lex loci
gestionis, legea țării unde se află gerantul, creditor al obligației de remunerare,
localizarea la creditor);
d. legea proprie, the proper law of the tort.
Culpa in contrahendo (culpa în negocierea contractului)
Este vorba despre obligațiile necontractuale care decurg din neînțelegerile dintre părți
la care se ajunge înainte de semnarea unui contract, indiferent dacă acel contract a fost
semnat sau nu. Este vorba despre încălcarea negocierilor (spre exemplu: ruperea negocierilor
în mod nejustificat de una dintre părți; încălcarea obligației de confidențialitate ș.a.m.d.).
Soluțiile conflictuale:
a. regula accesorialității;
b. dacă nu ne aflăm în situația de la litera a, se va aplica legea reședinței
obișnuite comune a părților, dacă au o reședință comună;
c. dacă părțile nu au reședință obișnuită comună în același stat, se aplică
legea locului producerii prejudiciului;
d. The proper law of the tort.

II. Localizarea subiectivă a obligațiilor necontractuale, embrion de lex

voluntatis, art. 14 din Regulament
Art. 14: libertatea de alegere se referă atât la faptele ilicite, cât și la cele licite.
Se face o distincție după cum părțile la raportul juridic sunt comercianți sau
necomercianți.
Dacă raportul juridic nu izvorăște dintr-o activitate comercială (necomercianți), părțile
pot să încheie un acord privind legea aplicabilă faptului respectiv, dar doar după producerea
faptului.
Dacă toate părțile din raportul juridic sunt comercianți, ele pot să aleagă legea
aplicabilă faptului și anterior producerii lui. Alegerea poate fi expresă sau să rezulte cu un
grad rezonabil de certitudine din împrejurări. Alegerea făcută de către comercianți este
limitată în trei moduri:
- nu poate aduce atingere drepturilor terților;
- este similară cu limitarea libertății de alegere din art. 3, alin. (3) din Roma I: atunci
când alegerea se face pentru legea unei țări cu care faptul juridic nu are nicio legătură, nu se
va putea aduce atingere dispozițiilor imperative din legea statului cu care faptul are o legătură
vădită;

65
 - limitarea este egală cu cea din art. 3, alin. (4) din Roma I: când toate elementele
relevante ale raportului juridic se află în unul sau mai multe state membre ale UE, nu se va
putea deroga de la dispozițiile imperative din dreptul european.
Domeniul legii aplicabile faptelor juridice
1. Domeniul legii aplicabile faptelor ilicite
Intră următoarele elemente:
 Condițiile răspunderii civile delictuale;
A. Stabilirea temeiului condițiilor răspunderii civile delictuale;
B. Fapta ilicită:
 dacă o anumită faptă este ilicită sau nu;
 care sunt cauzele de înlăturare a caracterului ilicit al faptei.
C. Vinovăția și capacitatea delictuală:
 definiția vinovăției;
 dacă vinovăția este prezumată sau trebuie dovedită;
 gradele vinovăției;
 criteriile pentru stabilirea vinovăției;
 capacitatea delictuală;
 cauzele de limitare sau exonerare de răspundere întemeiate pe
ideea de nevinovăție.
D. Prejudiciul:
- întinderea prejudiciului: dacă răspunderea există dependent sau independent de
existența prejudiciului;
- ce daune pot da naștere prejudiciului;
- întinderea reclamației, răspund pentru prejudiciul integral sau parțial; pentru daunele
directe sau și pentru cele indirecte; pentru daunele prezente sau pentru cele viitoare; pentru
daunele previzibile sau și pentru cele imprevizibile;
- modalitățile de reparație a prejudiciului;
- cauzele de limitare sau exonerare privind prejudiciul;
- posibilitatea sau imposibilitatea transmiterii dreptului de desdăunare;
- persoanele care sunt îndreptățite la reparații.
E. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu;
F. Condițiile răspunderii persoanei juridice;
G. Măsurile asigurătorii care pot fi luate pentru prevenirea sau încetarea
prejudiciului.

 Formele răspunderii delictuale, legea delictului ne va spune:

A. Condițiile răspunderii pentru fapta altuia:
- condițiile răspunderii părintelui pentru fapta minorului sau a tutorelui pentru cel pus
sub interdicție;
- răspunderea comitentului pentru prepus;
- răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale;
66
 - răspunderea pentru ruina edificiului;
- răspunderea pentru lucruri.
B. Modalitățile de stingere a obligațiilor necontractuale, inclusiv
prescripția extinctivă a dreptului la acțiunea în răspundere civilă delictuală și
decăderea din dreptul de a cere despăgubiri;
C. Care sunt prezumțiile legale și cui revine sarcina probei.

2. Domeniul legii aplicabile faptelor licite

Legea faptului licit va reglementa următoarele aspecte:
A. Condițiile pentru intentarea acțiunii în răspundere;
B. Efectele faptului juridic licit;
C. Executarea, transmiterea și stingerea obligației;
D. Prescripția dreptului la acțiune în restituire/remunerare.
Procesul civil internațional
1. Competența jurisdicțională;
2. Legea aplicabilă procedurii;
3. Condiția juridică a străinului;
4. Efectele hotărârilor judecătorești în țară.

Competența jurisdicțională
Este reglementată la nivel intern, european și în unele convenții internaționale.
Prevederile interne privind competența jurisdicțională
Sunt aplicabile dispozițiile art. 1065-1081 din Cartea a VII-a din NCPC.
Competența instanțelor române este întemeiată pe domiciliul sau sediul pârâtului: art.
1065 NCPC: instanțele române sunt competente să soluționeze un litigiu dacă pârâtul își are
domiciliul, reședința obișnuită, sediul principal sau cel puțin fondul de comerț sau sediul
secundar pe teritoriul României la data introducerii cererii, reclamantul urmează domiciliul
pârâtului.
Dacă sunt mai mulți pârâți și oricare dintre ei are punctul de legătură în țară, instanțele
române sunt competente. De asemenea, instanțele române sunt competente în cazul în care
persoana juridică are un sediu secundar în România (filială, sucursală, agenție,
reprezentanță).
Art. 1067 NCPC, posibilitatea părților de a-și alege instanța competentă: părțile pot
conveni asupra instanței competente să judece un litigiu, fie că acel litigiu este prezent și
actual sau eventual, izvorât dintr-un raport juridic cu element de extraneitate.

Limitele libertății părților de a alege:

 alegerea este fără efect dacă legea aplicabilă lipsește pe una dintre părți
de protecția asigurată de legea română, ocrotirea ordinii publice de drept internațional
privat român;

67
  alegerea este fără efect dacă litigiul este de competența exclusivă a
instanței române, iar părțile au desemnat ca și competentă o instanță străină. Se aplică
și în sens contrar;
 art. 1068 NCPC: excepția de arbitraj, în cazul în care instanța constată
că părțile au încheiat o convenție de arbitraj prin care au conferit competența de
soluționare unui arbitru, instanța este obligată să își decline competența în favoarea
arbitrajului, cu excepția situației în care convenția de arbitraj este caducă, inoperantă
sau nu a fost invocată de pârât până la primul termen de judecată.
 art. 1069 NCPC: for de necesitate, instanța română este competentă să
judece un litigiu, chiar dacă nu ne încadrăm în situațiile de mai sus, ca for de
necesitate sau atunci când este imposibilă introducerea unei acțiuni în strainatate sau,
în mod rezonabil, nu se poate pretinde reclamantului să introducă acțiunea în
străinătate.
Dacă instanța română este sesizată, ea trebuie să își verifice competența
internațională. Dacă este competentă, va continua judecata. Dacă nu este competentă, va
respinge cererea ca nefiind de competența instanței române. Calea de atac este exclusiv
recursul.
NCPC reglementează:
Litispendența în art. 1075 NCPC: atunci când o cerere este pendinte în fața unei
instanțe străine, instanța română, dacă este sesizată ulterior cu un litigiu, între aceleași părți,
având același obiect și aceeași cauză juridică, poate să suspende judecata până la pronunțarea
hotărârii de către instanța străină.
Conexitatea în art. 1076 NCPC: când instanța română este sesizată cu judecarea unei
cereri, ea este competentă să judece și cererile conexe atunci când acest lucru este în interesul
soluționării cauzei și evitării pronunțării unor hotărâri contradictorii.
NCPC reglementează și cazurile de competență exclusivă a instanțelor române și de
competență preferențială a instanțelor române.
Competența exclusivă
Art. 1078-1079 NCPC.
Situații:
A. Competența exclusivă ratione personae, art. 1078 NCPC:
- acțiunile privind actele de stare civilă, atunci când acele acte au fost întocmite în
România și privesc un cetățean român sau o persoană domiciliată în țară;
- acțiunile privind încuviințarea adopției, când adoptatul este cetățean român sau
domiciliază în România;
- acțiunile privind măsurile de ocrotire ale unei persoane care este cetățean român cu
domiciliul în România: tutela, curatela sau interdicția judecătorească;
- acțiunile privind desfacerea, nulitatea sau anularea căsătoriei, dacă la data
introducerii cererii ambii soți domiciliază în România sau unul dintre ei este cetățean român.
Fac excepție litigiile privind bunurile imobile din patrimoniul soților.

B. Competența exclusivă ratione materiae în art. 1079 NCPC:

 acțiunile reale imobiliare când imobilul este situat în România;
68
  acțiunile privind bunurile succesorale, atunci când defunctul a avut
ultimul domiciliu în țară;
 acțiunile privind contractele încheiate cu consumatorii, dacă acel
consumator are domiciliul sau reședința obișnuită în țară.
Competența preferențială a instanțelor române
Art. 1080 NCPC
A. Competența ratione personae sau ratione loci:
 în materie de obligații de întreținere, dacă creditorul obligației
(reclamantul) își are domiciliul în țară;
 în materia obligațiilor contractuale, dacă locul încheierii contractului
sau locul executării, măcar în parte, contractului se află în țară;
 în litigiile privind obligațiile necontractuale, dacă locul săvârșirii
faptului sau locul producerii prejudiciului se află în țară;
 cu privire la un contract de transport, dacă locul de încărcare sau de
descărcare/debarcare a mărfii sau persoanei care face obiectul transportului este în
România;
 într-un contract de asigurare, dacă bunul asigurat sau evenimentul
asigurat (riscul asigurat) s-a produs în țară;
 în materie succesorală, dacă ultimul domiciliu al defunctului se află în
România, pentru alte acțiuni decât cele reale.

B. Ratione materiae:
o în materie de divorț, dacă reclamantul domiciliază pe teritoriul țării de
cel puțin un an înainte de data introducerii cererii;
o acțiunile de declarare judecătorească a morții;
o procesele în materia proprietății intelectuale, dacă persoana protejată
este cetățean român sau domiciliază în țară.
Reglementările europene privind competența jurisdicțională
Reglementări majore:
Regulamentul Consiliului nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea
și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (Bruxelles I). A intrat în vigoare în
2002, România l-a preluat cu caracter obligatoriu la 1 ianuarie 2007. Se aplică în toate țarile
Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei. S-a aplicat pentru toate acțiunile care s-au
introdus până la 10 ianuarie 2015, când a intrat în vigoare un alt Regulament, 1215/2012 al
Parlamentului European și al Consilului privind competența judiciară, recunoașterea și
executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (Bruxelles I bis).
Regulamentul nr. 44/2001
Art. 1, reglementări privind sfera de aplicare: se aplică în materie civilă și comercială.
Nu se aplică în materie fiscală, vamală, administrativă, penală, insolvență sau în materie de
arbitraj.
Reglementări de competență:
 regula generală: persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru
pot fi acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanței statului
membru unde își au domiciliul;
69
  patru reguli speciale privind competența:
Competența ratione materiae facultativă, art. 5: o persoană care domiciliază pe
teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție pe teritoriul altui stat membru decât
statul în care își are domiciliul în următoarele situații:
a. în materie contractuală, la locul unde obligația contractuală a fost sau
urmează a fi executată, este competentă instanța de la locul executării;
b. în materie de obligație de întreținere, poate fi competentă și instanța
statului unde creditorul este domiciliat sau are reședința obișnuită;
c. în materia obligațiilor necontractuale, poate fi competentă instanța
statului membru de la locul unde s-a produs prejudiciul sau de la locul unde s-a
săvârșit fapta, la alegerea reclamantului;
d. dacă actțunea urmărește sucursala, agenția, acțiunea poate fi introdusă
la locul unde aceasta își are sediul.
Competența imperativă a unor anumite instanțe:
Instantele au competenta exclusiva, indiferent de domiciliul paratului
1. In materie de drepturi reale imobiliare sau de inchiriere de imobile numai instantele
de la locul situarii imobilului; locus rei sitae;
2. In litigiile privind validitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societatilor sau a
altor persoane juridice este exclusiv competenta instanta de la sediul respectivei persoane
juridice;
3. Litigiile privind validitatea inregistrarilor intr-un registrul public sunt competente
exclusiv instantele de la sediul registrului;
4. Litigiile privind inregistrarea si valabilitatea marcilor, brevetelor, desenelor si
modelelor industriale este competenta instanta de la locul unde este inregistrat marca, brevetul.
5. Pentru cererile de executare a unei hotarari, la instanta unde urmeaza sa se efectueze
executarea; locus executionis;
Cand intervine prorogarea legala de competenta, atunci cand intervine electio fori,
alegerea instantei de catre parti. Regulamentul permite partilor sa aleaga instanta competenta fie
anterior ivirii litigiului, fie in ipoteza unui litigiu existent, instanta aleasa avand competenta
excluziva de solutionare a litigiului daca partine nu au conventi altfel. Conventia se incheie in
conformitate cu uzantele sau cerintele statului.
ASPECTE CONEXE COMPETENTEI
Regulamentul prevede solutia procedurala in cazul in care o instanta constata ca in speta
competenta exclusiva de solutionare a litigiului apartine instantei unui alt stat membru. Solutia
este ca din oficiu instanta romana sa se declare necompetenta, nu se prevede declinarea ca
regula.
De asemenea textul reglementeaza situatia litispendentei si pe cea a conexitatii.
LITISPENDENTA: In cazul in care instanta romana constata ca o cerere in care exista
tripla identitate este inaintat in fata unui alt stat membru, este obligata sa suspende din oficiu
actiunea pana in momentul in care se stabileste competenta primei instante sesizate. Daca se
declara competenta instanta mai intai sesizata, instanta romana ulterior sesizata isi va declina
competenta in fata instantei prima sesizata.
CONEXITATEA: Instanta romana poate sa suspende judecata daca o actiune este
pendinte in fata instantei dintr-un alt stat. Daca este in faza primei instante, poate chiar declina
70
competenta in favoarea instantei mai intai sesizate daca acea instanta s-a declarat competenta si
daca legislatia romana nu interzice acest lucru.
Regulamentul 1215 intrat in vigoare la 10 ianuari 2015, nu aduce modificari majore in
materie de competenta.
Tot in materie de competenta daca regulamentele 44 si 1215 au un domeniu de aplicare
general, in materie civila si comerciala, la nivelul UE exista reglementari speciale de competenta
cu dipozitii de exceptie, specifie fata de cele generale din 44 si aceste reglementari speciale sunt
in 3 materii:
1. In materie matrimoniala si a responsabilitatii parintesti; Vorbim despre
Regulamentul 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor
judecatoresti in materie matrimoniala si in materia responsabilitatii parintesti. Este cunoscut sub
denumirea de Regulamentul Bruxelles 2Bis pt ca inlocuieste un regulament din anul 2000 care a
fost Regulamentul Bruxelles 2. Regulamentul acopera doua domenii majore:
a) Regimul casatoriei; reglementeaza instantele competente in UE cu privire la divort,
separatia de corp si anularea casatoriei. In aceasta materie regulamentul reglementeaza o
competenta de fond si o competenta reziduala.
Competenta de fond: sunt competente sa hotarasca in problemele privind divortul,
separarea de corp si anularea casatoriei, instantele judecatoresti din statul membru:
i. Pe teritoriul caruia se afla resedinta obisnuita a sotilor sau ultima resedinta obisnuita
a sotilor in cazul in care cel putin unul dintre ei mai locuieste acolo sau resedinta obisnuita a
paratului sau in caz de cerere comuna resedinta comuna a unuia dintre soti sau resedinta
obisnuita a reclamantului daca acesta a locuit acolo cel putin un an inaintea introducerii cererii;
ii. Instanta de cetatenie a celor doi soti, in cazul in care cei doi au cetatenie comuna;
Competenta reziduala: in cazul in care nicio instanta judecatoreasca dintr-un stat
membru nu este competenta in temeiul vreuneia din situatiile de mai sus, atunci competenta va fi
stabilita potrivit legislatiei fiecarui stat membru, trimitand asadar la lex fori.
b) Regimul responsabilitatii parintesti; exista 3 reglementari de competenta
A. Competenta pe fond
Sunt competente in toate actiunile privind raspunderea parinteasca, instantele din statul
membru unde copilul isi are resedinta obisnuita in momentul sesizarii instantei ( aceasta este
regula). De la aceasta regula, exista doua situatii speciale:
i. In cazul in care copilul se muta in mod legal dintr-un stat membru in altul si
dobandeste o noua resedinta obisnuita, instantele de judecata din statul fostei resedinte obisnuite
isi mai pastreaza competenta de a solutiona litigiile privind raspunderea parinteasca pe o
perioada de 3 luni de la mutare;
ii. In cazul in care copilul este deplasat ilicit sau este retinut intr-un alt stat membru,
instantele de judecate din statul in care copilul si-a avut resedinta obisnuita pana la momentul
rapirii sau retinerii, raman competente.
B. Competenta reziduala
Merge pe acelasi rationament, competenta e reglementata de legislatia statului membru de
unde este sesizata instanta( lex fori).
C. Instanta mai bine plasata

71
 Cu titlu de exceptie instantele judecatoresti dintr-un stat membru, competente sa
solutioneze pot totusi, in cazul in care considera ca o instanta dintr-un alt stat membru ar fi mai
bine plasata pentru solutionarea cauzei pentru ca acel copil are o legatura speciala cu statul
strain, instanta romana poate sa suspende procedura si sa invite partile sa adreseze o cerere
instantei din statul mai bine plasat sau poate sa solicite instantei din statul mai bine plasat sa-si
exercite competenta.
2. In materia obligatiilor de intretinere; este aplicabil Regulamentul 4/2009 privind
competenta, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor si cooperarea in materie de
obligatii de intretinere. In acest regulament exista mai multe prevederi privind competenta
a) Dispozitii generale.
Are competenta de a hotari in materia obligatiilor de intretinere :
i. Instanta judecatoreasca de unde se afla resedinta debitorului obligatiei de intretinere;
ii. Instanta judecatoreasca de la locul resedintei obisnuite a creditorului adica a
persoanei care solicita obligatia de intretinere;
b) Autonomia de vointa a partilor -este permisa, acestea putand conveni ca anumite
instante sa solutioneze litigiile nascute sau care s-ar putea naste in materia obligatiilor de
intretinere, dar autonomia de vointa este una limitata si anume, partile pot alege numai un din
urmatoarele instante:
 Instanta in statul careia una dintre parti isi are resedinta obisnuita;
 Instanta cetateniei uneia dintre parti ;
 In ceea ce priveste obligatiile de intretinere intre soti si fostii soti pot fi alese fie
instanta competenta sa solutioneze litigiile in materie matrimoniala, fie instanta unde sotii si-au
avut resedinta obisnuita comuna cel putin un an de zile;
Daca o parte formuleaza o actiune in instanta unui stat chiar daca nu este competenta acea
instanta, dar paratul se infatiseaza in fata ei, instanta devine competenta. Prin urmare este o
competenta intemeiata pe infatisarea paratului.
c) Competenta subsidiata, cand nicio instanta nu este competenta potrivit regulilor de
mai sus, iar partile au cetatenie comuna este competenta instanta cetateniei comune.
d) Daca niciuna din instante nu este competenta potrivit regulilor de mai sus, va fi
competenta instanta cu care litigiul are o legatura suficienta.

3. In materia insolventei;
Regulamentul 1346/2000 privind procedurile de insolventa. Regulamentul reglementeaza
majoritar aspecte de procedura, dar exista si unele dispozitii (art 3) referitoare la competenta. In
primul rand este reglementata o regula: competenta de a deschide procedura de insolventa revine
instantelor din statul membru pe teritoriul caruia se afla centrul intereselor principale ale
debitorului. Asadar punctul de legatura este centrul intereselor principale ale debitorului. In cazul
unei societati sau al unei alte persoane juridice centrul intereselor principale este acolo unde se
afla sediul social.
Situatii speciale:
a) Centrul intereselor principale ale debitorului este situat pe teritoriul unui stat membru,
instantele unui alt stat membru sunt competente sa deschida procedura insolventei impotriva
debitorului numai daca el are un sediu pe teritoriul celui de-al doilea stat membru, dar efectele

72
procedurii se limiteaza la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat. Asadar
daca o banca straina are sediul intr-o alta tara membra a UE dar are pe teritoriul Romaniei o
filiala, o sucursala care au o masa de bunuri proprii, un capital afectat, poate porni procedura
falimentului fata de acel debitor pentru masa patrimoniala aflata in tara.
b) In cazul in care se deschide procedura insolventei in statul unde debitorul isi are
centrul intereselor sale, procedura deschisa ulterior in Romania nu poate fi decat una secundara,
de lichidare. Procedura secundara nu poate fi deschisa asadar de regula inaintea deschiderii
procedurii principale, cu exceptia cazurilor in care fie procedura principala nu poate fi deschisa,
fie procedura secundara este ceruta de un creditor care isi are domiciliul, resedinta obisnuita sau
sediul social in Romania, iar creanta lui este nascuta din exploatarea sediului decundar din
Romania.

Cursul 9
(II) Legea aplicabila procedurii in litigiile de drept international privat
(i) Dreptul intern
Aspectele privind legea aplicabila procedurii sunt reglementate de art. 1082 si 1087-
1091 C. proc. civ. Capacitatea procesuala este reglementata de legea nationala a persoanei
despre care este vorba. In consecinta, capacitatea procesuala este calificata ca o problema de
capacitate, iar nu o problema de procedura. Procedura in materia procesului civil international
este guvernata de lex fori. C. proc. civ. face si o calificare secundara a notiunii de problema
de fond sau problema de procedura si spune calificarea unei probleme ca fiind de fond sau de
procedura este supusa legii romane, daca instanta romana este cea sesizata. Este o calificare
secundara fiindca se face dupa lex causae.
Calitatea procesuala, obiectul si cauza actiunii sunt probleme de fond si se supun legii
care guverneaza fondul raportului juridic.
O reglementare mai complexa este in materia probelor, dupa cum este vorba despre
proba actelor juridice sau a faptelor juridice. Mijloacele de proba pentru dovedirea unui act
juridic sunt supuse legii alese de parti, daca exista o asemenea alegere si daca legea locului
incheierii actului permite ca partile sa aleaga, in caz contrar fiind supuse legii locului
incheierii actului. Faptele sunt probate potrivit legii locului unde s-au produs. Este prevazuta
si o dispozitie de ocrotire a ordinii publice de drept privat international roman. In cazul in
care legea romana admite si alte mijloace de proba ale actului sau faptului decat legea straina
aplicabila potrivit normelor conflictuale mentionate mai sus, se va aplica legea romana.
Administrarea probelor este supusa legii romane.
(A) Cooperarea judiciara internationala implica trei institutii.
Principalul act normativ este Legea nr. 189/2003 privind asistenta judiciara
internationala in materie civila si comerciala. Legea da o definitie a cooperarii judiciare
internationale. Asistenta judiciara internationala se refera la ansamblul procedurilor de
cooperare intre autoritatile judiciare romane si straine in vederea solutionarii unui litigiu.

73
 (1) Comunicarea de acte judiciare si extrajudiciare in si din strainatate. Scopul
acestei proceduri este aducerea ei la cunostinta destinatarilor (parti, martori, alti participanti),
in cazul in care aceasta procedra se face la cererea unui stat solicitant si se adreseaza
autoritatilor altui stat solicitant. Actele judiciare sunt definite ca fiind acele acte care se emit
in procesul civil sau comercial si a caror comunicare este de competenta autoritatilor
judiciare (instantele de judecata) si este vorba de citatii, cereri de chemare in judecata,
hotarari, cereri privind exercitarea cailor de atac s.a.
Legea se refera si la comunicarea actelor extrajudiciare, anume actele efectuate mai
ales de notarii publici, de executorii judecatoresti etc.
(a) Comunicarea de acte din Romania in strainatate
- Prin autoritatea centrala. Se desemneaza o autoritate centrala prin intermediul
careia autoritatile romane solicitante (instante, notari, executori etc.) pot sa efectueze
comunicari de acte judiciare si extrajudiciare in strainatate. In momentul in care primeste
solicitarea, Ministerul Justitiei (autoritatea centrala) trebuie sa faca un control de regularitate
internationala, iar apoi procedeaza la transmiterea lor. In principiu, comunicarea se face catre
autoritatea centrala corespondenta din statul solicitat.
- Catre misiunile diplomatice sau consulare romane in statul solicitat (prin Ministerul
Afacerilor Externe).
- Prin posta, direct destinatarului actului.

(b) Comunicarea de acte din strainatate in Romania. Tot Ministerul Justitiei este
autoritatea centrala desemnata sa primeasca cererile de asistenta judiciara formulate de
autoritatile straine avand ca obiect comunicarea de acte judiciare sau extrajudiciare catre
persoane fizice sau juridice cu domiciliul ori sediul in Romania. Dupa efectuarea controlului
de regularitate internationala, Ministerul Justitiei transmite cererea de asistenta judiciara
venita din strainatate si documentele anexate catre judecatoria in a carei raza teritoriala isi are
domiciliul ori sediul destinatarul. Judecatoria solicitata va lua, de indata, masurile necesare in
vederea indeplinirii procedurii de comunicare potrivit C. proc. civ.
Cererea de comunicare de acte poate fi refuzata de catre instanta judecatoreasca din
Romania numai in cazul in care aceasta instanta apreciaza ca respectiva comunicare ar aduce
atingere suveranitatii sau sigurantei nationale. In acest caz, refuzul este comunicat de indata,
in scris, cu prezentarea motivelor, catre autoritatea straina solicitanta.
(2) Comisiile rogatorii. Comisia rogatorie internationala in materie civila sau
comerciala este actul prin care o autoritate judiciara din statul solicitant mandateaza o
autoritate judiciara din statul solicitat sa indeplineasca, in locul si in numele sau, un act
judiciar intr-un caz determinat.
Comisiile rogatorii se solicita, de regula, pentru administrarea de probe precum
audierea de martori, interogatoriul unei parti, obtinerea de documente sau informatii,
efectuarea de expertize, realizarea de anchete sociale s.a.
(a) Solicitarea de comisii rogatorii in strainatate. La cererea oricarei parti litigante
sau din oficiu, autoritatile judiciare romane pot sa solicite efectuarea unei comisii rogatorii in
strainatate. Aceste autoritati judiciare romane trebuie sa adreseze cererea de comisie rogatorie
Ministerlui Justitiei. Dupa controlul de regularitate internationala, Ministerul transmite
cererea de comisie rogatorie fie autoritatii centrale competente din statul solicitat, fie misiunii
diplomatice sau consulare romane din statul solicitat prin intermediul MAE.

74
 (b) Solicitarea de comisii rogatorii primite din strainatate. Ministerul Justitiei este
autoritatea centrala competenta sa primeasca cererile de comisii rogatorii de la autoritatile
judiciare straine si sa le transmita judecatoriei in a carei raza teritoriala urmeaza sa se
efectueze actul judiciar solicitat. Judecatoria va executa comisia rogatorie potrivit regulilor de
procedura din dreptul roman. Totusi, la cererea autoritatii judiciare straine, se poate lua in
considerare folosirea unei proceduri speciale in cazul in care ea nu contravine legislatiei
romane. Instanta romana este obligata sa informeze autoritatea judiciara straina solicitanta
asupra datei si locului unde procedura se va efectua, pentru ca se poate permite, la cerere,
participarea la procedura a magistratilor straini.
Comisia rogatorie poate fi refuzata in doua cazuri, anume cand se aduce atingere
suveranitatii sau sigurantei nationale sau cand executarea comisiei nu intra in competenta
puterii judecatoresti.
(3) Informatiile asupra dreptului strain. Tot Ministerul Justitiei este cel care este
desemnat prin Legea nr. 189/2003 ca autoritate centrala pentru a transmite informatii asupra
dreptului roman in cazuri judiciare determinate si pentru a solicita informatii asupra dreptului
strain la cererea autoritatilor judiciare romane.
Cererile de informatii asupra dreptului strain pot fi facute si de catre o parte in litigiu.
De regula, aceasta solicitare este facuta de catre instanta. Cand este facuta de catre o parte
litiganta, trebuie sa fie insotita de o incheiere de admitere a acestei cereri de catre instanta
romana in fata careia este formulata.
Cand se cer informatii asupra dreptului roman, Ministerul Justitiei formuleaza
raspunsul, la care anexeaza documente complementare precum texte de lege, lucrari
doctrinare, dar, totodata, Ministerul Justitiei poate sa solicite sprijinul altor organe romane
pentru a raspunde la cererea de informatii privind dreptul roman, precum o universitate.
Refuzul este posibil in conditiile deja mentionate, iar raspunsul trebuie trimis cat mai curand
cu putinta.
(B) Supralegalizarea. In C. proc. civ. aspectul este reglementat de art. 1092.
Problema supralegalizarii se pune atunci cand un act public, intocmit de catre o autoritate
straina, se cere a fi prezentat in fata unei instante romane. Regula este aceea ca actele publice
straine prezentate in fata instantelor romane trebuie supralegalizate. Daca este vorba, spre
exemplu, de o hotarare judecatoreasca straina invocata in fata instantei romane trebuie sa
parcurga cativa pasi, anume trebuie parafata de catre autoritatea emitenta si supralegalizata
de catre autoritatea administrativa ierarhica din statul de origine, de catre misiunea
diplomatica sau consulara romana din statul strain in scopul certificarii autenticitatii
semnaturilor si sigiliilor si de catre MAE. Regula este extrem de dificil de aplicat in practica,
motiv pentru care exista scutire de supralegalizare. Aceasta poate sa aiba temeiul in lege, intr-
o conventie internationala la care Romania este parte sau pe baza de reciprocitate.
(ii) Reglementari uniformizate privind procedura propriu-zisa in litigiile de
drept international privat
(A) Cooperarea judiciara internationala
(1) Comunicarea de acte judiciare si extrajudiciare in si din strainatate
(a) Reglementarea la nivelul Uniunii Europene. Este vorba despre Regulamentul nr.
1393/2007 al Parlamentului European si al Consiliului privind notificarea sau comunicarea in
statele membre a actelor judiciare si extrajudiciare in materie civila si comerciala.
Fiecare stat membru este obligat sa desemneze un agent de transmitere, respectiv un
agent de primire a actelor judiciare si extrajudiciare din celelalte state membre. In ceea ce

75
priveste Romania, agentii sunt mentionati de Legea nr. 189/2003, care prevede ca actele
judiciare sunt comunicate direct de catre instantele romane catre autoritatile primitoare sau
direct catre destinatari. In cazul in care transmiterea de acte se face de catre notari, executori
ori alte organe decat instanta, comunicarea se face judecatoriei in circumscriptia careia
notarul ori executorul isi are sediul profesional. In cazul agentilor de primire, actele judiciare
sau extrajudiciare vin la judecatoria in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul
destinatarul.
In ceea ce priveste mijloacele de transmitere a actelor extrajudiciare, Regulamentul nr.
1093/2007 reglementeaza urmatoarele mijloace de transmitere:
- Direct intre agentul de transmitere si agentul de primire din cele doua tari membre ale
Uniunii Europene. Transmiterea se face prin orice mijloc corespunzator, iar actul trebuie
transmis insotit de o cerere pe un formular-tip, care este anexat regulamentului si care trebuie
completat in limba oficiala a statului de destinatie. Actele transmise sunt scutite de
supralegalizare. In cazul in care sunt primite acte din strainatate, agentia de primire, in
momentul primirii actului, este obligata sa emita o confirmare de primire, tot pe un formular-
tip cuprins in regulament si urmeaza sa dea curs acestei cereri sau, daca nu poate, va returna
actul catre agentia de trmitere. Agentia de primire (judecatoria) comunica actul in
conformitate cu legea statului de destinatie (legea romana), de regula, dar poate sa o faca si
potrivit legii straine, daca i se cere acest lucru si nu este incompatibil cu legislatia romana.
Comunicarea trebuie facuta in termen de maxim o luna de la primire, iar daca acest lucru nu
este posibil, trebuie sa comunice imediat agentului de transmitere.
- Pe cale diplomatica sau consulara, adica prin agentii diplomatici sau consulari ai
statului de primire, localizati in statul de transmitere.
- Pe cale diplomatica sau consulara, dar prin agentii de transmitere din statul de primire.
- Prin serviciile de curierat sau prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
- Prin orice persoana care are un interes in cauza, prin intermediul unui functionar
judiciar.
(b) Situatia comunicarii de acte in afara Uniunii Europene. In aceasta situatie este
aplicabila Conventia de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea si comunicarea in
strainatate a actelor judiciare si extajudiciare in materie civila sau comerciala.
Conventia obliga statele sa desemneze o autoritate centrala. In cazul Romaniei,
Ministerul Justitei joaca acest rol. Comunicarea se va face:
- Prin autoritatea centrala. Ea este cea care are sarcina de a primi cererile de modificare
si de a le transmite in straintate. Si conventia are un formular-tip anexat si prevede
completarea acestuia in limba engleza sau franceza sau una din limbile oficiale ale statului de
destinatie. Trebuie sa se emita o confirmare a primirii actului si a efectuarii comunicarii.
- Prin agentii diplomatici sau consulari straini din Romania.
- Prin agentul diplomatic sau consular roman din tara de destinatie.
- Prin serviciul de posta si curierat, dar cu conditia ca statul de destinatie sa declare ca
nu se opune la aceasta
- Direct, daca este admisa de catre statele respective. Conventia prevede ca un stat nu
poate refuza notificarea si comunicarea actelor decat daca considera ca este adusa atingere
suveranitatii sau securitatii sale nationale.
(2) Comisiile rogatorii.
(a) Reglementarea la nivelul Uniunii Europene. Este aplicabil Regulamentul nr.
1206/2001 privind cooperarea intre instantele statelor membre in domeniul obtinerii de probe
in materie civila sau comerciala. Comisiile rogatorii se fac prin:

76
 - Comunicarea directa intre instante. Atunci cand o instanta romana doreste sa
procedeze la un act de cercetare, adica la administrarea unei probe intr-un alt stat membru,
regulamentul prevede transmisia directa a cererii intre instanta solicitanta din Romania si
instanta solicitata din celalalt stat membru. Nu se face comunicarea chiar cu orice instanta din
strainatate, ci se intocmeste o lista a instantelor prin care se poate proceda la efectuarea
comisiilor rogatorii. Comisia rogatorie se inainteaza pe baza unui formular-tip realizat pe
baza regulamentului, intocmit in limba oficiala a statului membru solicitat, iar instanta de
primire in statul solicitat are obligatia sa confirme primirea tot pe baza unui formular-tip.
Instanta solicitata trebuie sa efectueze actul fara intarziere in conformitate cu legea
procedurala din tara sa, dar poate folosi procedura procedura din tara statului solicitant, daca
nu este incompatibila cu propria ei legislatie. De asemenea, se prevede posibilitatea ca partile
sa participe la efectuarea comisiei rogatorii in strainatate. Un membru al instantei solicitante
poate participa, la cerere, la efectuarea procedurii in strainatate. Instanta solicitata poate
aplica masuri de constrangere prevazute de legea ei nationala (aducerea cu mandat a unui
martor). Executarea comisiei rogatorii poate fi refuzata in cazul in care persoana careia ii este
adresata refuza sa depuna marturie, iar acel refuz este legal in temeiul dreptului statului
solicitat.
- Indeplinirea directa a actului de cercetare de catre instanta solicitata. Cand o instanta
romana doreste sa procedeze direct la un act de cercetare judiciara intr-un alt stat membru,
trebuie sa adreseze o cerere in acest sens autoritatii centrale din statul solicitat. Instanta
romana poate proceda la o comisie rogatorie directa in strainatate, dar regulamentul spune
numai pe baza voluntara. Este posibil ca autoritatea centrala din statul solicitat sa desemneze
si un insarcinat al unei instante locale sa insoteasca pe judecatorul roman care efectueaza
actul de procedura.

(b) Situatia comisiilor rogatorii in afara Uniunii Europene. Este aplicabila Conventia
de la Haga din anul 1970 privind obtinerea de probe in strainatate in materie civila sau
comerciala, la care Romania a aderat prin Legea nr. 175/2003. Comisiile rogatorii se fac:
- Prin intermediul autoritatii centrale din statul solicitat, care va desemna un magistrat
competent din statul solicitat.
- Prin intermediul agentilor diplomatici sau consulari. Este vorba despre agentii
diplomatici sau consulari romani din statul solicitat. Procedura este aplicabila pentru ipoteza
in care persoana cu care se efectueaza comisia rogatorie este un cetatean al statului solicitant.
In acest caz nu este nevoie de o autorizare speciala din partea autoritatii centrale din statul
solicitant. Daca este vorba despre un cetatean strain din statul solicitat, trebuie sa existe o
autorizare din partea autoritatii centrale din statul solicitat, fie de la caz la caz, fie in mod
general.
- Prin imputernicit numai cu autorizarea autoritatii centrale din statul solicitat, de la caz
la caz ori in mod general si fara constrangere.
(3) Informatiile asupra dreptului strain. Este aplicabila Conventia de la Londra din
1968, Conventia Europeana in domeniul informarii asupra dreptului strain.
(B) Supralegalizarea.
(a) La nivelul Consiliului Europei este in vigoare Conventia europeana privind
suprimarea cerintei supralegalizarii pentru documentele intocmite de agentii diplomatici si
consulari, adoptata la Londra in 1968. Legalizarea inseamna acea formalitate care atesta
autenticitatea semnaturii pe un document, calitatea persoanei care a semnat documentul si
identitatea stampilei sau a sigiliului. Conventia are o aplicare restransa numai pentru actele
intocmite de catre angentii diplomatici si consulari din tarile membre ale Consiliului Europei.
77
 (b) La nivel international este in vigoare Conventia de la Haga din 1961 cu privire la
suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, la care Romania a aderat prin
O.G. nr. 66/1999. Conventia se refera la actele oficiale, adica actele emise de o jurisdictie,
documentele administrative, actele notariale. Singura formalitate care se cere pentru a opera
scutirea de legalizare (adica pentru a atesta veridicitatea semnaturii, calitatea celui care o
semneaza si autenticitatea stampilei) este apostila. Apostila este o ștampila mare, care se
aplica pe actul respectiv, care cuprinde denumirea de apostila, tara unde se emite apostila,
actul oficial la care se refera, cine l-a semnat si faptul ca se atesta ca acestea sunt reale, iar
apoi se va verifica identitatea celui care a apostilat.
Pentru actele judiciare apostila se emite de catre tribunale, pentru actele notariale
apostila se emite de catre Camera notarilor din localitatea unde notarul isi are sediu, iar
pentru documentele administrative apostila se emite de catre prefectura locala.
(III) Conditia juridica a strainului parte in proces
Este reglementata in art. 1083-1086 C. proc. civ. Art. 1083 C. proc. civ. consacra
regimul national, anume conditia juridica a strainului, adica drepturile si obigatiile pe care
strainul le are in fata instantei. Strainii beneficiaza de regimul national si in ceea ce priveste
scutirile de taxe judiciare, de asistenta judiciara gratuita ori alte facilitati procesuale de acest
tip in aceleasi conditii ca si cetatenii romani, dar pe baza de reciprocitate.
Scutirea de cautiune judiciara. Persoana straina nu va fi tinuta sa depuna nicio
cautiune sau vreo alta garantie in fata instantelor romane pentru simplul motiv ca este strain.
Curatorul special. Strainului lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de
exercitiu restransa si caruia, potrivit legii nationale, nu i s-a asigurat o reprezentare ori o
asistenta la intocmirea actului de procedura in tara, instanta romana ii va putea numi un
curator special.
Problema comisiilor rogatorii
Prevederile regulamentului 10206/2001 privind cooperarea in materie de probe in
materie civila si comerciala
Conventia de la haga din 1970 – privind obtinerea de probe in strainatate in materie
civila si comerciala este o conventie universala/mondiala.
Exista 3 mari modalitati de obtinere:
1. Comisiile rogatorii – in materie civila si comerciala autoritatile judiciare dintr un stat
membru la conventie poat sa ceara comisie rogatorie autoritatii competente dintr un
alt stat m in vederea obitinerii de probe in statul solicitat
Prevede oblig statelor de a desemna o autoritate centrala care sa efectueze operatiunile
de transmitere si primire. In RO este ministerul justitei. Cererea se transmite in limba statului
solicitat, procedura de urmat este cea a statului solicitat, dar la cererea statului solicitant se
pot urma si proceduri speciale numai daca acestea sunt compatibile cu legislatia statului
solicitat si daca nu exista dificultati majore in administrarea unei alte proceduri decat cea
aplicatata in statul solicitat
Conventia prevede ca si regulamentul, posib magistratilor straini de a participa la
desfasurarea procedurii, trebuie insa o aprobare si solicitare prealabila in acest sens
2. Prin agentii diplomatici/consulari romani in statul strain solicitat
Conventia prevede fara restrictii majore posibilitatea agentului de a obtine probe in
starinatate cu privire la cetatenii romani aflati acolo. Cu cond sa existe un proces pe rol in
fata instantelor romane in care sa fie necesara acea proba . pot exista impedimente de
securitate nationala si de ordine publica .

78
 Agentul poate sa procedeze la obtinerea de probe in strainatate si cu privire la cetatenii
statului solicitat sau chiar cetateni ai statelor terte, dar de data aceasta trebuie indeplinite cond
suplimentare: autorizarea autoritatii centrale din statul solicitat (fie la modul general,fie pt un
caz concret – de regula se da pt caz concret), respectarea intocmai in limitele acordate prin
acea autorizatie.
In toate cazurile, agentul nu poate apela la constrangere.
3. Printr-o persoana împuternicita special in aces scop care poate sa obtina orice
proba intr un stat strain - cu cond sa existe un proces pe rol in statul solicitant si sa nu
existe constrangere.
Trebuie indeplinite si conditiile pentru agentul diplomatic sau consular care audiaza pe
altcineva decat cetatenii propii (autorizare de la autoritatea centrala din statul solicitat si sa
respecte intocmai limitele autorizarii).
 In materia informării asupra dr strain – convenția europeana asupra dr strain =
conventia de la Londra din 1968 (la nivelul Consiliului Europei)

Problema supralegalizarii (alaturi de problema cooperarii)

Exista o conventie la nivelul europei adoptata de consiliul europei si mai exista o
conventie internationala
La nivelul europei = conventia europeana privind suprimarea cerintei legalizarii pentru
documentele intocmite de agentii diplomatici si functionarii consulari (Londra – 1968)
Ro a aderat prin Legea 116/2011. Conventia de la Londra excepteaza de la cerinta
legalizarii documentele intocmite de agentii diplomatici si functionarii consulari din tarile
membre la conventie (deci se excepteaza procedura de legalizare in ceea ce priveste
autentificarea semnaturilor, calitatea pers care semneaza, autenticitea stampilei).
La nivel mondial = Conventia de la Haga cu privire la suprimare cerintei
supralegalizarii a actelor oficiale straine. Este cea mai importanta conventie in materie.
Vizeaza actele oficiale straine. Are o sfera complementara conventiei de mai sus pt ca
ea priveste urm 3 categorii de acte oficiale straine:
a. Hotararile judecatoresti si alte acte emanand de la o autoritate judiciara straina
b. Documentele adminsitrative (actele emise de autoritati administrative= primarii,
prefecturi)
c. Actele notriale
Conventia de la Haga prevede o singura formalitate pt a se atesta acele elemente care
confera actului valabilitate: veridicitatea semnaturii, calitatea cei care a semnat, autenticitatea
stampilei si sigiliului
Deci singura formalitate ca cele 3 lucrui sa fie valabile = APOSTILA. este o stampila
pe care o autoritate competenta o aplica pe documentul in cauza si al carei model este
prevazut in conventie.
Apostila trebuie sa contina obligatoriu:
 referinta la conventia de la haga
 tara emitenta
 despre ce act oficial e vorba
 cine l-a semnat
 in ce calitate l-a semnat
 confirmarea veridicitati stampilei si a sigiliului

79
 In aplicarea acestei conventii, in legea 202/2010 privind accelerarea solutionarii
proceselor se prevede cine este imputenicit sa aplice apostila : tribunalele, prefectura locala
(pt actele administrative) si inca ceva.
Apostila trebuie sa fie intocmita in ppin limba oficiala au autoritatii care o elibereaza,
dar totodata trebuie produsa si o traducere in limba franceza.
Conditia juridica a strainului ca parte in proces
Prevederile de drept intern - Art 1083- 1086 din NCPC.
Art 1083 - au aceleași dr si oblig procesuale ca si cetatenii romani/pjur romane
(instituie regimul national- principiu major)
Problema scutirilor si reducerilor de taxe si alte cheltuieli, problema asitentei judiciare
gratuite - prevede acelasi regim national. Se instituie,insa, o conditie= conditia reciprocitatii
cu statul cetateanului strain/pjur straine
Art 1084 - Scutirea strainului de cautiune judiciara (= cautio iudicati solvi) ( sub
conditia reciprocitatii)
Art 1085 - Situatia strainilor care sunt lipsiti de capacitate de exercitiu sau au
capacitate de exercitiu restransa . pt acesta categorie de straini se prevede ca in cazul in care
legea lor nationala nu le asigura o protectie corespunzatoare, instanta romana poate sa i
numeasca un curator special in mod provizoriu.
Prevederile europene – acordul european asupra transmiterii cererilor de asistenta
judiciara
Este un acord care a fos adoptat la Strasbourg tot sub egida Consiliului Europei
Prevede posibilitatea transmiterii de cereri de asitenta judiciara intre tarile europene.
Conventia prevede ca orice persoana care are resedinta pe terit unui stat parte la
conventie si care doreste sa obtina asitenta judiciara in materie civila sau comerciala pe
teritoriul unui alt stat poate sa adreseze o cerere in acet sens autoritatii centrale din statul sau
care o va trimite autotriatii centrale din statul solicitat
Tot ministerul justitiei este cel care din partea romaniei este indreptatit sa primeasca
cereri de la cetatenii romani, respectiv sa primeasca de la autoritatile centrale straine cereri pt
asitenta judiciara pe teritoriul tarii.
Conventia prevede apoi obligatia autoritatilor implicate :
 Autoritatea expeditoare poate solicita persoanei care solicita asitenta toata
documentatia necesara evaluarii cererii, poate sa si refuze transmiterea cererii daca nu
sunt indeplinite conditiile stabilite de statul solicitant (e socotita abuziva). Daca
cererea e admisa la analiza prealabila, e trimisa autoritatii centrale primitoare care
apoi o poate transmite mai departe catre autoritatea care transmite mai departe in
statul solicitant .
 prevede oblig autorităților sa colaboreze, sa acorde asistenta
La nivel international e in vigoare conventia de la Haga – 1980 – privind facilitarea
accesului international la justititie. A fost ratificata de Ro prin Legea 215/2003
Reglementează 3 aspecte:
 asistenta judiciara: cetatenii unui stat parte la conventie pot beneficia de asistenta
juridica in materie civila sau comerciala in orice alt stat membru la conventie in
aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat = regimul național (fiecare stat are oblig sa
numeasca o autoritate centrala cu competenta in acest domeniu)
 scutirea de cauțiune - nicio cautiune si nicio depunere (garantie) indiferent de
denumirea ei nu poate fi solicitata unui stain numai in baza calitatii sale de stain in
fata unei autoritati locale. Scutirea de cautiune se refera la toate taxele/cheltuielile
care ar putea fi cerute inclusiv pt faza de executare silita (execquatur)

80
  copiile actelor si deciziilor judiciare – strainii au dreptul sa obtina eliberarea de
copii legalizate de pe deciziile judiciare si de pe registrele publice din alt stat in
aceleasi conditii ca si cetatenii nationali = regimul national
Efectele hotărârilor judecătorești străine in Romania
Reglementările de drept intern
Reglementarea de drept comun = art 1093- 1109 NCPC
In lege se prevede in primul rand notiunea de hotarare straina - intra actele instantelor
de judecata, actele notariale si actele altor autoritati publice
Prevederile NCPC sunt aplicabile in cazul care nu exista reglementari la nivelul UE.
(deci in pp pt statele nemembre ale UE)
Sunt analizate cele 3 efecte ale hotararilor straine:
 autoritate de lucru judecat
 forta executorie
 forta probanta
 Efectul autoritatii de lucru judecat e acoperit de institutia recunoasterii hotararii
straine.
 Problema recunoasterii hotararilor straine (= recunoasterea autorit de lucru judecat)
Recunoasterea poate fi de plin drept / judiciara.
Recunoasterea de plin drept se refera numai la hot straine care privesc statutulul
personal al cetatenilor statului unde au fost pronuntate. Art 1094 prevede ca o hot straina
privind statutulul personal al unui cetatean strain va fi recunoascuta de plin dr in Romania.
Recunoasterea judiciara se face daca hotararea straina indeplineste 2 pachete de
conditii:
A. conditii pozitive
B. conditii negative (motive de refuz a recunoasterii)
 Conditiile pozitive: pot fi recunoscute cu scopul de a beneficia de autoritate de
lucru judecat daca:
a. hotararea sa fie definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata (lex
fori)
b. instanta care a pronuntat o sa fie competenta sa judece litigiul potrivit
propriei legi
c. sa existe reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre
romania si statul unde hotararea straina s a emis
Mai exista o lege care se refera la situatia speciala a hot pronuntate in strainatate in
lipsa partii care a pierdut procesul. (legea ro cere conditii mai severe. In plus fata de mai sus:
sa se faca dovada ca i s a inmanat in timp util citatia, actul de sesizare si sa se faca dovada ca
i s a dat posiblitatea de a se apara si eventual de a exercita calea de atat impotriva hot
pronuntate impotriva ei)
 Conditiile negative: motivele de refuz ale recunoasterii – in urm cazuri:
 cand e manifest contrara ordinii publice de dip roman
 cand hotararea a fost pronuntata cu scopul exclusiv de a sustrage cauza de sub
incidenta legii normal competenta sa se aplice potrivit dip roman (frauda la
lege)
 cand exista autoritate de lucru judecat cu o hot pronuntata de o instanta
romana sau cand exista litispendenta cu un litigiu in fata instantei romane cu
identitatea celor 3 elemente.

81
  cand hot straina e ireconciliabila cu o alta hot straina susceptibila de a fi
recunoscuta in tara
 cand este pronuntata intr o cauza de competenta exclusiva a instantelor
romane
 cand nu este definitiva
 cand se incalca dr la aparare
Art 1097: judecatorul roman investit cu cererea de recunoastere a unot hot straine nu
poate proceda la examinarea pe fond a acelei hotarari si nici nu o poate modifica.
Cui ne adresam pt recunoastere?
Pe cale principala: tribunalul in circ caruia isi are domiciliul/sediul care refuza
recunoasterea (paratul)
cand nu se poate determina: Tribunalul Bucuresti
Pe cale incidentala: in fara oricarei intante in fata careia e invocata
Acte care trebuie depuse, anexate cererii de recunoastere. Cererea de recunoastere
trebuie sa indeplineasca cond unei cereri de chemare in judecata la care trebuie atasate copia
hot straine, o dovada a caracterului ei definitiv (daca s a pronuntat impotriva unei pers care a
fost lipsa trebuie depusa dovada ca a fost citata ca i s a comunicat cererea de chemare in
judecata, ca a cunoscut in timp util cererea si hot, ca a putut sa exercite calea de atatc).
Judecatorul e liber sa ceara orice alte acte pe care le considera necesare.
Actele trebuie supralegalizate.
Ce caracter are procedura? - e contencioasa, se da cu citarea partilor si instanta
pronunta o hotarare daca este sesizat tribunalul pe cale pp. Daca e sesizat pe cale incidentala,
solutioneaza prin incheiere interlocutorie. Fara citarea partilor o hot straina poate fi
recunoscuta intr o singura situatie = cand rezulta din hotarare ca paratul a fot de acord cu
admiterea cererii impotriva lui.
Forta executorie - trebuie sa se urmareasca procedura de executare a hot straine
De regula, recunoasterea si executarea se solicita impreuna. Executarea se dispune tot
de tribunal. Se aplica legea straina privind caracterul executoriu al hotararii. Cererea trebuie
sa indeplineasca aceleasi conditii . Trebuie sa aduci un document care sa ateste ca hot e
executorie sub legea in care a fost pronuntata
Procedura este intotdeauna contencioasa (= cu citarea partilor). Se admite incuviintarea
executarii. Apoi se emite titlul executoriu in cond legii romane. Se poate apela la forta
executorie a statului ca si pt hot romane.
Art 1.108 - Forta probanta: in ceea ce priveste constatarile care sunt cuprinse in
continutul său daca satisfac exigentele necesare autenticitatii conform legii statului strain sub
incidenta careia hotararea a fost pronuntata
 Reglementarile Uniunii Europene
Regulamentul 44 – recunoasterea si executarea hot in materiile civila si comerciala
(bruxelles 1)
Regulamentul Bruxelles 1 bis – noul regulament bruxelles 1
Este in vigoare dela 10 ian 2015, iar dpdv al aplicarii in timp, se va aplica
regulamantul sub incidenta caruia hotararea a fost pronuntata
Regulamentul 44 se refera la hotarile judiciare. Ca si 2015 – nu se refera la arbitraj.
Este indiferenta denumirea acelei hotarari (hotarare/sentinta etc)
Se prevede ca o hotarare pronuntata in alt stat membru este recunoscuta in celelalte
state membre fara a fi necesara o procedura speciala de recunoastre. Asadar se postuleaza o
recunostere de drept.
Totusi regulamantul 44 prevede ce se intampla in cazul in care partea impotriva careia
se solicita face o contestatie privind valabilitatea acelei hotarari. Contestatie poate fi

82
formulata pe cale principala sau pe care incidentala. In procedura de contestatie, judecatorul
roman va trebui sa verifice, de asemenea, 2 pachete de conditii:
1. Impedimente propriu-zise de procedura si de fond
2. Impedimente de competenta

1. Nu va fi recunoscuta daca:
 e vadit contrara ordinii publice din statul solicitant
 daca incalca dr la aparare al unei adintre parti (= actul de sesizare al instantei nu a
fost comunicat paratului in timpul necesar ca acesta sa si pregateasc apararea)
 nu va fi recunoscuta daca exista autoritate de lucru judecat cu o hotarare pronuntat
in statul solicitat sau cu o hot pronuntat intr un stat tert al ue fiind indeplinita
identitatea celor 3 elemente- parti/obiect/cauza juridica

2. Nu va fi recunoscuta daca:
 nu s au respectat regulile de competenta (acele reguli de comp speciala :
competenta speciala in materie de asigurari, in materia de protectia
consumatorului, in materie de competenta exclusiva)
Forta executorie – regulmentul 44 prevede o procedura speciala
Nu e recunoscuta de drept, ci creditorul care doreste sa execute hot dintr un stat
membru in Ro trebuie sa solicita acest lucru in tara solicitata – in speta, Romania.
Competenta este determinata de legea statului solicitat. In prima faza, in fond, trebuie
depusa hotararea pronuntata in celalalt stat membru si trebuie depus un certificat emis de
instanta care pronuntat hotararea, certificat al carui continut e atasat regulamentului 44.
 Cine emite certificatul
 Instanta care a pronuntat hotararea
 Tipul instantei, data, locul pronuntarii
 Aspecte privind partile in cauza
 Cand a fost comunicat paratului actul de sesizare a instantei (daca a fost
pronuntata in lipsa)
 Textul hotararii trebuie anexat la certificat
 Trebuie mentionat in mod explicit ca este definitiva si executorie in statul in
care a fost pronuntata
In instanta de fond, paratul nu poate formula aparari - nu poate invoca nimic din
impedimentele mentionate anterior. Procedura in fond este fara citarea partilor, judecatorul
face o operatiune cvasi automata – verifica certificatul ca la care e anexata hotararea si daca
aparenta este in regula, pronunta hot de incuviintare a executarii. Trebuie comunicata partilor.
Paratul poate formula recurs la CA (competenta pe fond apartine tribunalului)
In faza de recurs, judecatorul este competent sa examineze vreunul din impedimentele
mentionate, daca fost invocat de parat. Procedura de recurs este intotdeauna contencioasa.
In anexele de la reglamentul 44 sunt prevazute instantele competente din fiecare stat
membru UE sa pronunte asupra cererii de incuviintare a executatii atat in fond,(tribunal),cat
si in recurs (CA)
Regulamentul 44 prevede interdictia si pt faza de executare a reviziurii hotararii.
Permite judecatorului roman sesizat cu cererea de incuviintare a executarii de a lua masuri
asiguratorii si conservatorii potrivit legii romane. Daca hotarea pronuntata in alt stat membru
nu e definitiva, jud va suspenda solutionarea cererii pana la ramanerea definitiva in statul
strain.
83
 Mai prevede scutirea de cautiune.
Regulamentul 1215/2012 a mers mai departe, prevede si el recunoasterea (autoritatea
de lucru judecat) si executarea. In ceea ce priveste recunoasterea, se postuleaza de asemenea
ca e de plin drept cu posibilitatea ca partea impotriva careia se invoca hotararea sa conteste /
partea care solicita recunoasterea sa ceara sa se constate absenta motivelor de refuz al
recunoasterii. Se face pe baza cererii si pe baza unui certificat care este prevazut in anexa.
Certificat care este insa mai elaborat decat certificatul relativ sumar prevazut de
reglulamentul 44. In R 1215 certificatul trebuie sa cuprinda urm:
 Instanta de origine cu toate datele ei
 Date privind reclamantul
 Date privind paratul
 Date privind hotararea a carei recunoastere sau executare se cere cu mentiunea
ca este definitiva, executorie, ca a fost notificata sau comunicata paratului
 Date privind continutul hotararii, scurta descriere a obiectului cauzei din care
judecatorul a solicitat, cum e platibila, in ce moneda e platibila, care e situatia
cheltuielilor de judecata
 Semntura si parafa emitentului certificatului
In ceea ce privește forța executorie, noutatea majora pe care o aduce este aceea ca si
forta executorie e recunoscuta de plin drept ( nu ca in R 44)
O hotarare pronuntata intr un alt stat membru si care e executorie in acel stat e
executorie in celelalte state membre fara a fi necesara o hotarare de incuviintare a executarii.
Totusi, pt ipoteza in care paratul are obiectiuni, el este cel care poate sa solicite unei instante
din tara sa sa constate existenta unuia dintre impedimentele la executare si sa ceara el asadar
o hotarare de refuz a executării!

84