Competența

*noi reguli de competență pot fi stabilite numai prin modificarea

normelor codului de procedură civilă, dar legi speciale pot conține norme de
competență, dacă sunt de aceeași forță juridică cu codul de procedură civilă

Competența unui organ de judecată reprezintă ceea ce legea determină că

aceasta poate și trebuie să facă, în calitatea în care este învestit, reprezintă limita
până la care se poate întinde activitatea lui regulată și normală, este aptitudinea
sa legală de a face anumite acte și de a exercita o anumită porțiune din funcția
jurisdicțională.

Este deci aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe judecătorești sau

unui alt organ cu activitate jurisdicțională de a judeca un anumit litigiu.

Competența se raportează numai la instanță sau la alt organ cu activitate

jurisdicțională în întregul său; cu toate acestea, în cazurile în care legea
stabilește în mod expres competența unei anumite secții sau a unui anumit
complet specializat din cadrul unei instanțe, nerespectarea normei poate fi
invocată prin mijloacele procedurale prevăzute de lege pentru încălcarea normei
referitoare la competență: excepția de necompetență, căile de atac de reformare
și contestația în anulare.

Nu constituie norme de competență, ci de organizare judecătorească

regulile de repartizare a cauzelor în cadrul aceleiași instanțe între secțiile și
completele specializate. Totuși, se prevede expres posibilitatea aplicării prin
asemănare a dispozițiilor referitoare la excepția de necompetență și la conflictul
de competență și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe
judecătorești.

*competența materială funcțională –se stabilește după felul atribuțiilor ce

revin fiecărei categorii de instanțe; competența materială procesuală –se
stabilește în funcție de obiectul, natura sau valoarea litigiului.
1
 *competența absolută este reglementată de norme juridice de ordine
publică, iar competența relativă este reglementată de norme juridice de ordine
privată.

Necompetența este de ordine publică:

1. În cazul încălcării competenței generale, când procesul nu e de

competența instanțelor judecătorești
2. În cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de
competența unei alte instanțe de alt grad
3. În cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de
competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Părțile pot conveni în scris sau, în cadrul litigiilor născute, și prin
declarație verbală, în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la
alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe
decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece,
afară de cazul când competența este exclusivă (caracter relativ).

Invocarea încălcării competenței relative se poate face doar de pârât,

deoarece aceste norme sunt stabilite în favoarea sa, fiind singurul în drept să
aprecieze dacă este sau nu în interesul său să opună necompetența relativă.

Necompetența generală a instanțelor se poate invoca în orice stare a pricinii

iar necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de
părți sau judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Necompetența de ordine privată poate fi invocată prin întâmpinare sau, dacă
aceasta nu e obligatorie, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care
părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, sub sancțiunea decăderii pârâtului
din dreptul de a mai invoca încălcarea dispozițiilor de competență relativă.

2
 Competența generală a instanțelor judecătorești

Justiția se realizează prin ICCJ și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite

de lege. Există și alte organe care potrivit legii desfășoară și o activitate
jurisdicțională –curtea constituțională decide asupra excepțiilor de
neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj
comercial priind legile și ordonanțele sau asupra contestațiilor care au ca obiect
constituționalitatea unui partid politic.

În materie civilă funcționează principiul stabilirii competenței generale a

instanțelor judecătorești –justiția se înfăptuiește de instanțele judecătorești.

Pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, pe lângă plenitudinea de

competență a instanțelor judecătorești de a soluționa pricinile civile, prin
anumite dispoziții legale este stabilită competența instanțelor judecătorești de a
controla hotărârile pronunțate de alte organe cu activitate jurisdicțională. Pentru
cazurile când nicio normă specială nu ar prevedea posibilitatea unei anumite
instanțe judecătorești de a exercita controlul judecătoresc asupra hotărârilor
altor organe cu activitate jurisdicțională, se vor aplica prevederile art. 6/2/3 din
legea 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora actele
administrative susceptibile conform legii organice să facă obiectul unei
jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios
administrativ, cu respectarea procedurii prealabile, dacă partea înțelege să nu
exercita procedura administrativ-jurisdicțională.

Competența materială a instanțelor judecătorești

Competența materială presupune o delimitare între instanțe de grad diferit.

Sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale –
funcția și rolul fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești) și sub aspect

3
procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii –determină felul pricinilor
ce pot fi rezolvate concret de o anumită categorie de instanțe judecătorești).

Este edictată de norme de ordine publică, deci are caracter absolut.

Competența materială a judecătoriei

Aceasta judecă în primă instanță cererile enumerate de art. 94, pct. 1, lit. a-j,
căile de atac contra hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate
jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de
lege, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor –din
reglementare se desprinde că judecătoria a devenit o instanță de excepție în ceea
ce privește judecata în primă instanță, plenitudine de competență având
tribunalul care este competent să soluționeze în primă instanță toate cererile
care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Cereri care se soluționează de judecătorie, având obiect evaluabil sau

neevaluabil în bani:

 Cererile date de codul civil în competența instanței de tutelă și de

familie, afară de cazurile când prin lege se prevede expres altfel
 Cererile referitoare la înregistrările de stare civilă (nu intră în această
categorie cererile privind rectificarea actelor de stare civilă și a
mențiunilor înscrise pe marginea lor, deoarece ele sunt de competența
primarului UAT care are în păstrare actul, dar va fi competentă să
soluționeze contestația contra lor)
 Cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje,
apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane
diferite, precum și cele privind raporturi juridice stabilite de asociațiile
de proprietari cu alte persoane fizice sau juridice

4
  Cererile de evacuare de drept comun întemeiate pe un raport
contractual, nu cele întemeiate pe procedura specială privind
evacuarea din imobilele folosite fără drept, deși competența este tot a
judecătoriei, dar în temeiul unei norme speciale de competență
 Cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța
construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice
servituți sau limitări ale dreptului de proprietate prevăzut de lege,
stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească (se dezbate
izvorul limitelor, nu limitele însăși caz în care competența se
determină în funcție de valoarea obiectului litigiului ex: clauza de
inalienabilitate)
 Cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire
 Cererile posesorii
 Cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face, neevaluabile în
bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu
excepția celor date de lege în competența altor instanțe
 Cererile de declarare judecătorească a morții unei persoane
 Cererea de împărțeală judiciară, indiferent de valoare și indiferent de
izvorul coproprietății, dar doar dacă cererea de partaj e formulată pe
cale principală
 Orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei
inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau
neprofesioniști, cu excepția celor date prin dispoziții exprese ale legii
în competența altor instanțe –ex: litigiile în materie de contencios
administrativ sau fiscal, asigurări sociale

Judecătoria este instanța căreia îi revine competența de a exercita

controlul judecătoresc asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pronunțate de

5
alte organe cu activitate jurisdicțională, în cazurile prevăzute de lege. Controlul
intervine numai dacă e expres prevăzut de lege!

De asemenea, judecă orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Competența materială a tribunalului

Tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin
lege în competența altor instanțe, ca instanțe de apel, apelurile declarate contra
hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, ca instanțe de recurs în
cazurile prevăzute de lege, precum și orice alte cereri date prin lege în
competența lor. *e instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în prima
instanță și instanță de excepție în ceea ce privește judecata în apel și în recurs.

Cereri repartizate între judecătorie și tribunal –tribunalul judecă cererile

privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de
izvorul lor contractual sau extracontractual, în cazul în care legea stabilește
competența sa în acest sens (regula este că judecătoria e competentă), precum și
cererile evaluabile în bani al căror obiect are o valoare ce depășește 200.000 lei,
indiferent de calitatea părților.

Alte cazuri când este competent exclusiv tribunalul:

 Conflictele de muncă
 Cererile în materie de asigurări sociale
 Expropriere
 Recunoașterea și încuviințarea executării silite
 Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare
judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri

În materie de contencios administrativ și fiscal, cererile sunt repartizate

între tribunal și curtea de apel, potrivit legii speciale –cele de până la 1.000.000

6
lei se soluționează de tribunalele administrativ-fiscale iar cele cu o valoare de
peste 1.000.000 lei se soluționează de curțile de apel + finanțare nerambursabilă
unională, indiferent de valoare

Ca instanțe de apel, tribunalele soluționează apelurile declarate contra

hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță –instanță de excepție în
apel deoarece judecătoria e instanță de excepție în ceea ce privește judecata în
primă instanță.

Ca instanțe de recurs, tribunalele judecă în cazurile anume prevăzute de

lege –instanță de excepție –încheierea de suspendare a judecății, hotărârea prin
care se ia act de renunțare la judecată respectiv la drept, hotărârea de perimare,
hotărârea care consfințește tranzacția.

Tribunalele judecă și orice alte cereri date prin lege în competența lor –
căile extraordinare de retractare (contestația în anulare și revizuirea), conflictele
de competență dintre 2 judecătorii, incidente privind arbitrajul etc.

*tribunalul constanța și galați au competență specială în materie maritimă

și fluvială

Competența materială a curții de apel

Curțile de apel judecă, în primă instanță, cauzele date în competența lor

prin lege, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor
pronunțate, în primă instanță, de tribunale, ca instanțe de recurs, în cazurile
anume prevăzute de lege, precum și orice alte cereri date prin lege în
competența lor.

Curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios

administrativ și fiscal, potrivit legii speciale, mai mari de 1.000.000 de lei +
finanțări nerambursabile din partea UE indiferent de valoare.

7
 Curțile de apel devin instanțe de drept comun în ceea ce privește judecata
apelurilor –tribunalele sunt instanțe de drept comun în ceea ce privește judecata
în primă instanță.

Sunt instanțe de recurs în cazurile anume prevăzute de lege –instanțe de

excepție –ex: hotărârile tribunalului ce se pot ataca cu recurs numai la instanța
ierarhic superioară: hotărârea prin care se ia act de renunțare la judecată,
respectiv la dreptul subiectiv, încheierea de suspendare a judecății, de
respingere a cererii de repunere pe rol, recursurile împotriva hotărârilor date de
tribunal în primă instanță în materie de contencios administrativ și fiscal.

Curțile de apel mai judecă orice alte cereri date prin lege în competența
lor: contestația în anulare și revizuirea îndreptate împotriva propriilor hotărâri,
conflictele de competență între 2 judecătorii din circumscripția sa teritorială
care nu sunt în raza aceluiași tribunal, cererile de strămutare, acțiunea în
anularea unei hotărâri arbitrale, procedura de control al averii demnitarilor,
magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control etc.

Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Judecă:

 Recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum

și a altor hotărâri
 Recursurile în interesul legii
 Cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor probleme de drept
 Orice alte cereri date prin lege în competența sa

Legea nr. 304/2004 face vorbire de competența secțiilor, a completelor de

5 judecători, precum și a secțiilor unite.

8
 Secțiile ICCJ, în raport de competența fiecăreia, judecă recursurile
împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile
prevăzute delege, precum și recursurile declarate contra hotărârilor nedefinitive
sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă
cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel. De asemenea,
mai soluționează conflictele de competență, cererile de strămutare.

*ICCJ e instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în recurs

Secțiile unite –schimbarea jurisprudenței ICCJ, sesizarea CCR pentru

controlul legilor anterior pronunțării

Determinarea competenței în funcție de valoarea obiectului cererii

introductive de instanță

În cazul prevăzut de art. 94, pct. 1, lit. j), delimitarea competenței de

primă instanță a tribunalului de cea a judecătoriei, în ceea ce privește judecata
cererilor evaluabile în bani se face după criteriul valorii obiectului cererii
introductive de instanță.

Regula generală este aceea că se determină competența după valoarea

obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, stabilit de reclamant,
după prețuirea sa, alături e modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea
valorilor + indicarea înscrisurilor corespunzătoare. În caz de contestare a
evaluării făcute de reclamant, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate
și explicațiile date de părți (deci nu se poate administra proba expertizei).
Scopul contestării este invocarea excepției de necompetență materială, iar
aceasta se poate face în măsura în care evaluarea obiectului litigiului nu ar fi în
legătură directă cu soluționarea fondului pretenției –dacă valoarea obiectului
cererii este indisolubil legată de fondul pretenției înseși, atunci nu se mai poate
contesta evaluarea reclamantului pentru a se obține declinarea competenței.
9
 Momentul stabilirii valorii este cel al sesizării instanței = introducerea
cererii de chemare în judecată. Instanța legal investită potrivit dispozițiilor
privind competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să
judece, chiar dacă ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește
cuantumul valorii aceluiași obiect.

Dacă reclamantul prin cererea de chemare în judecată sesizează instanța

cu mai multe capete principale de cerere, competența materială se determină
diferit, după cum acestea sunt întemeiate pe fapte ori cauze diferite sau pe un
titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă
legătură.

Dacă aceste capete principale de cereri sunt întemeiate pe fapte ori cauze
diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea ori cu natura fiecărei
pretenții în parte. Dacă vreunul e de competența altei instanței, instanța sesizată
va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.

Dacă mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun

ori cu aceeași cauză ori chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost
deduse judecății printr-o singură cerere de chemare în judecată, instanța
competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție
care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt –caz de prorogare legată
de competență în temeiul conexității dintre pretențiile formulate pe cale
principale prin intermediul aceleiași cereri de chemare în judecată; deci nu se
cumulează valorile cererilor deduse judecății, ci prin raportare la valoarea
fiecărui capăt de cerere în parte, inclusiv dacă au aceeași cauză.

Se face aplicarea aceluiași principiu și în cazul cererilor conexe, stabilind

că în cazul în care instanțele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor se va face
la acea instanță superioară în grad.

10
 Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată,
formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi
juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor
împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii
fiecărei pretenții în parte. Aceste dispoziții se aplică și atunci când unul sau mai
mulți reclamanți formulează prin aceeași cerere de chemare în judecată pretenții
contra mai multor pârâți indicând raporturi juridice distincte și fără legătură
între ele.

Nu se reglementează ipoteza când mai mulți reclamanți formulează

pretenții proprii contra aceluiași pârât sau mai mulți reclamanți se îndreaptă cu
pretenții proprii contra mai multor pârâți, invocând raporturi juridice având
aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură.

În aceste cazuri de coparticipare procesuală activă/ pasivă/ mixtă trebuie

să se distingă după cum este vorba despre un singur raport juridic obligațional
(o singură creanță cu pluralitate de subiecte) sau de mai multe creanțe deduse
judecății. În primul caz competența se va stabili în funcție de valoarea întregii
creanțe deduse judecății, iar aceasta nu numai în ipoteza creanței solidare sau
indivizibile, ci și a obligației divizibile, fiind fără relevanță că ar fi vorba despre
mai mulți creditori sau de mai mulți debitori. În al doilea caz, își vor găsi
aplicare, pentru identitate de rațiune dispozițiile art. 99/2, deci instanța
competentă se determină ținându-se seama de acea creanță care atrage
competența unei instanțe de grad mai înalt.

Dacă reclamantul formulează un capăt de cerere principal și unul sau mai

multe de cerere accesorie, valoarea capătului principal e cel care determină
competența, iar nu suma tuturor valorilor capetelor de cerere (deci nu și
accesoriile pretenției principale: dobânzi, penalități, fructele, cheltuielile etc,
indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în
cursul judecății).
11
 Valoarea obiectului cererii principale determină instanța competentă și
când se formulează cereri incidentale (precum cererea reconvențională sau cea
de intervenție voluntară etc) sau adiționale (precum cererea prin care o parte
modifică pretențiile anterioare), chiar și atunci când din punct de vedere al
valorii lor, ar fi fost de competența unei alte instanțe dacă ar fi fost formulate pe
cale principală. Argument: art. 123/1 –cererile accesorii, adiționale și
incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar
dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești,
cu excepția cererilor în materia insolvenței sau a concordatului preventiv.

Reguli speciale de determinare a valorii obiectului cererii în funcție de

care se stabilește competența materială:

 Executarea unui contract sau a unui alt act juridic –pentru stabilirea
competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului
acestuia sau de aceea a părții din obiectul dedus judecății
 Contracte de locațiune, leasing, predarea sau restituirea bunului
închiriat sau arendat –valoarea cererii se socotește după chiria sau
arenda anuală
 Plata părții dintr-o creanță –valoarea cererii se socotește după
partea pretinsă de reclamant ca fiind exigibilă
 Cererile privind un drept la prestații succesive, atunci când durata
existențe dreptului este nedeterminată –valoarea prestației anuale
datorate
 Cererile reale imobiliare –valoarea impozabilă stabilită potrivit
legislației fiscale (criteriu legal de evaluare, fără implicarea
reclamantului); va depune certificatul fiscal din care rezultă
valoarea impozabilă; dacă nu e stabilită, determinarea competenței
se va face în funcție de valoarea stabilită de reclamant prin cererea
de chemare în judecată

12
  În materie de moștenire –competența după valoare se determină
fără scăderea sarcinilor sau datoriilor moștenirii prin estimarea
reclamantului; nu se aplică în materie de partaj, când e competentă
judecătoria indiferent de valoare

Valoarea obiectului la data introducerii cererii de chemare în judecată

determină și admisibilitatea căilor de atac atunci când sunt condiționate de
valoarea obiectului cererii, chiar dacă ulterior învestirii, intervin modificări în
ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect –art. 27: hotărârile rămân
supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a
început procesul.

Competența teritorială

 Competența teritorială de drept comun (părțile pot conveni să se

judece la o altă instanță)
 Competența teritorială alternativă sau facultativă (reclamantul are
alegerea între două sau mai multe instanțe competente deopotrivă)
 Competența teritorială exclusivă sau excepțională (cererea trebuie
introdusă la o anumită instanță, fără a exista pentru părți
posibilitatea de a stabili o altă instanță)

Competența teritorială de drept comun

Atât în situația când pârâtul este persoană fizică, cât și când e persoană
juridică, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei
circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel
*pârâtul beneficiază de 2 prezumții: creanță –că nu datorează nimic; reale –
aparențele sunt conforme realității până la proba contrară.

13
 Domiciliu = locuința principală; schimbare domiciliu cu intenția de a
avea acolo locuința principală.

Prezintă interes domiciliul/sediul de la momentul introducerii cererii de

chemare în judecată; o eventuală schimbare ulterioară nu influențează
competența.

Domiciliu/sediu necunoscut –este competentă instanța din punct de

vedere teritorial de la locul reședinței sau reprezentanței pârâtului; dacă nu sunt
cunoscute, se introduce la instanța din circumscripția domiciliului
reclamantului.

Domiciliul/sediul se află în străinătate –competența internațională a

instanțelor române; dacă e competentă, competența se stabilește conform
regulilor codului sau a legilor speciale. Dacă nu se poate identifica instanța
competentă, cererea va fi îndreptată la judecătoria sectorului 1 sau la tribunal.

Cererile îndreptate contra entităților fără personalitate juridică se depun la

instanța din circumscripția domiciliului ori sediului persoanei căreia, potrivit
înțelegerii membrilor, i s-a încredințat conducerea sau administrarea ei; în lipsa
acesteia, cererea se poate introduce la instanța competentă pentru oricare din
membrii entității.

Competența teritorială alternativă (facultativă)

Sunt unele situații care, pe lângă instanța de la domiciliul sau sediul

pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe. Astfel:

 Art. 109 –dacă o PJ de drept privat are un dezmembrământ fără

personalitate juridică, cererea e chemare în judecată se poate face și
la instanța de la locul dezmembrământului pentru obligațiile ce

14
 urmează a fi executate în acel loc sau izvorăsc din acte încheiate
prin reprezentantul dezmembrământului ori comise de acesta.
 Art. 111 –în cazul cererilor îndreptate împotriva statului,
autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor
persoane juridice de drept public, aceste se pot introduce la instanța
de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul
pârâtului
 Art. 112 –cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate
fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, dar
dacă printre pârâți sunt și debitori obligați accesoriu, cererea se
introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii
principali. Dispoziția nu se aplică cererilor reale imobiliare care pot
fi introduse numai la locul situării imobilului –competență
exclusivă; se subînțelege o condiție: obiectul cererii de chemare în
judecată să se refere la o obligație comună a pârâților sau ca
obligațiile lor să aibă aceeași cauză ori ca între obiectul și cauza
cererilor îndreptate împotriva fiecărui pârât să existe o strânsă
legătură = coparticipare procesuală pasivă / conexitatea
o Dacă se cunoaște domiciliul numai unor pârâți și reședința
altora, cererea poate fi introdusă la instanța unuia din pârâții
cu domiciliul cunoscut. Dacă nu se cunoaște domiciliul
niciunuia, cererea se poate introduce la instanța de la
reședința unuia dintre ei.
 Art. 113/1 –mai sunt competente următoarele:
o Domiciliul reclamantului pentru cererile privind filiația (față
de mamă (redactare diferită –la tată e stabilirea paternității)
o Domiciliul reclamantului pentru cererile referitoare la
obligația de întreținere, inclusiv privind alocațiile de stat
pentru copii (se solicită plata pensiei sau majorarea, nu când
15
 debitorul cere reducerea sau sistarea ei; e vorba despre
creditorul reclamant; pe calea unei cereri principale,
deoarece dacă e accesorie se aplică accesorium sequitur
principale)
o De la locul prevăzut pentru executarea, fie doar în parte, a
obligației din cadrul cererilor privind executarea, anularea,
rezoluțiunea sau rezilierea unui contract; trebuie să existe o
clauză de stipulare a locului de executare a obligației
o Locul imobilului pentru cererile ce se nasc dintr-un raport de
locațiune, cererile în prestație tabulară, în justificare sau
rectificare tabulară
o Instanța locului de plecare sau de sosire pentru cererile
izvorâte dintr-un contract de transport
o Instanța locului de plată pentru cererile privitoare la
obligațiile dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau alt titlu de
valoare
o Instanța domiciliului consumatorului în cererile având ca
obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea,
rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a
contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având
ca obiect repararea pagubei produse consumatorilor
(consumatori = persoane care acționează în scopuri din afara
activității sale comerciale, industriale sau de producție,
artizanale ori liberale); textul nu cuprinde și cazul cererilor
introduse de asociațiile de consumatori
 De la această prevedere părțile nu pot deroga printr-o
convenție de alegere de competență în favoarea altei

16
 instanțe, decât după nașterea dreptului la despăgubiri,
orice convenție contrară fiind nescrisă
o Instanța unde s-a comis fapta ilicită ori s-a produs
prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile născute din
fapte ilicite
o atunci când pârâtul exercită în mod statornic în afara
domiciliului său o activitate profesională, agricolă,
comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de
chemare în judecată se poate introduce și la instanța locului
activității pentru obligațiile patrimoniale născute sau care
urmează să se execute în acel loc –Numai PF!!
o 114/2 –în cazul cererilor privind autorizarea de către instanța
de tutelă și de familie a încheierii unor acte juridice de către
persoana ocrotită prin una măsurile prevăzute de codul civil,
când actul juridic a cărui autorizare se solicită privește un
imobil, pe lângă instanța de la domiciliul sau reședința
persoanei ocrotite, este de asemenea competentă și instanța
în a cărei circumscripție teritorială e situat imobilul
o Art. 115/1 –în materie de asigurare, cererea privitoare la
despăgubiri se poate face și la instanța în a cărei
circumscripție se află domiciliul sau sediul asiguratului, fie
bunurile asigurate, fie locul unde s-a produs riscul asigurat
 Alegerea competenței prin convenție este considerată
nescrisă dacă a fost făcută înainte de nașterea
dreptului la despăgubire (evitare abuz societate de
asigurare)

17
o În materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul
poate introduce acțiune directă și la instanța de la domiciliul
sau sediul său.
 Ultimele 2 dispoziții nu se aplică în materie de
asigurări maritime, fluviale și aeriene
o Competența e alternativă și în cazul alegerii instanței prin
convenția părților, făcută înainte de sesizare, dacă alegerea s-
a făcut în favoarea viitorului reclamant, care poate alege
instanța competentă de drept comun sau cea din convenție.
Dacă alegerea nu s-a făcut în interesul reclamantului, nu mai
este o competență teritorială alternativă, ci partea e ținută să
acționeze la instanța aleasă prin convenție. Nu se poate când
e competență teritorială exclusivă.
o Contencios administrativ și fiscal –reclamantul se poate
adresa instanței de la domiciliul său sa de la domiciliul
pârâtului
o Cererile de chemare în judecată în care are calitatea de parte
un judecător:
 Reclamant –va sesiza una dintre instanțele
judecătorești de același grad aflate în circumscripția
oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de
apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își
desfășoară activitatea –competență de ordine publică
 Pârât –reclamantul poate sesiza una dintre instanțele
judecătorești de același grad aflate în circumscripția
curții de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei
circumscripție se află cea care ar fi fost competentă –
competența este alternativă
 Idem procurori, asistenți judiciari, grefieri
18
  Aplicabilitate numai când cererea care urmează să fie
formulată ar fi potrivit legii de competența instanței
unde își desfășoară activitatea
 Dacă procurorul a introdus cerere de chemare în
judecată în condițiile art. 92/1, titularul dreptului nu se
mai poate prevala de dispozițiile art. 116 pentru a face
o alegere de competență diferită de cea a procurorului
(alegerea a fost făcută de un organ căruia legea îi
recunoaște legitimare procesuală activă).

Competența teritorială exclusivă

o Cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se introduc numai la

instanța în a cărei circumscripție e imobilul; dacă e în mai multe
circumscripții, la cea de la domiciliul sau reședința pârâtului
o În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de
competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al
defunctului:
o Cererile privind validitatea sau executarea dispozițiilor
testamentare
o Cererile privind moștenirea și sarcinile ei, precum și cele
privind pretențiile ce le pot avea moștenitorii unii contra
altora
o Cererile legatarilor sau creditorilor defunctului contra
vreunui moștenitori sau contra executorului testamentar.
 Cererile care privesc mai multe moșteniri deschise
succesiv, sunt de competența exclusivă a instanței
ultimului domiciliu al oricărui defunct

19
 o Cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau până
la radierea societății, sunt de competența instanței în circumscripția
căreia societatea își are sediul principal (raporturi dintre asociați ori
dintre asociați și societate)
o Cererile în materia insolvenței sau a concordatului preventiv sunt
de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își
are sediul debitorul
o Cererile formulate de un profesionist contra unui consumator se pot
introduce numai la instanța domiciliului consumatorului
o Pricinile care nu sunt referitoare la bunuri sau alte drepturi de care
părțile pot dispune, competența teritorială e exclusivă

*materie necontencioasă –obligație verificare din oficiu competența, chiar

dacă e de ordine privată

20