Dreptul comerțului international

I. 1) Normele de drept uniform au menirea:

a. să reglementeze un raport juridic dat;
b. să lichideze sau să restrângă conflictele de legi;
c. nu pot fi aplicate în relaţiile comerciale internaţionale.

2) În sistemul de drept românesc sunt considerate izvoare internaționale:

a. tratatele;
b. cutumele;
c. practica judecătorească.

3) Din punct de vedere al formei uzanțele pot fi:

a. speciale;
b. condiţii generale;
c. contracte tip

II. 1) Teoria veracității în identificarea comerciantului persoană fizică este:

a. de inspiraţie franceză;
b. de inspiraţie engleză;
c. nu are legătură cu comerciantul persoană fizică.

2) Ce reprezintă grupul de interese?

a. entitate care se situează la hotarul dintre asociație și societate;
b. grupare a societăților;
c. nicio variantă.

III. 1) Cum se realizează executarea obligațiilor asumate în contractele de comerț internațional?

a. prin executare voluntară:
b. prin executare silită în natură şi executarea prin echivalent.
c. prin executare aleatorie.

2)Proba unui contract comercial se poate face:

a. prin cerinţa „dublului exemplar”;
b. prin formula „bun şi aprobat”;
c. prin orice mijloc de probă.

IV. 1) Contractul de vânzare - cumparare:

a. este un contract unilateral;
b. este un contract translativ de proprietate;
c. este un contract cu titlul gratuit.

2) Convenţia de la Viena reglementează:

a ) validitatea contractului;
b ) efectele contractului asupra proprietăţii lucrului vândut;
c ) formarea contractului.

3) Obligaţiile vânzătorului conform Convenţiei de la Viena sunt:

a ) predarea mărfii;
b ) remiterea documentelor;
c ) transmiterea proprietăţii.
 V. 1) Forma scrisă este cerută ca o condiţie ad validitatem în cazul:
a. contractului de depozit;
b. contractului de vânzare în consignaţie;
c. contractului de mandate.

2) Are acţiune directă împotriva terţului pentru executarea contractului încheiat cu acesta prin
intermediar:
a. curtierul;
b. comisionarul;
c. mandatarul cu reprezentare.

3) Nu are drept de retenţie:

a. procuristul;
b. comisionarul ;
c. depozitarul.

VI. 1) Părţile contractante au obligaţia să-şi comunice reciproc eventualele perfecţionări în cazul: a.
contractului de licenţă de brevet;
b. contractului de cesiune de brevet;
c. contractului de leasing;
d. contractului de comunicare de know-how.

2) Forma scrisă este cerută ca o condiţie ad validitatem în cazul:

a. contractului de depozit;
b. contractului de vânzare în consignaţie;
c. contractului de know-how;
d. contractul de curtaj.

3) Clauza de nonconcurenţă caracterizează:

a. contractul de leasing;
b. contractul de comunicare de know-how;
c. contractul de licenţă de brevet;
d. nici un răspuns valabil.

VII. 1) Hotărârea arbitrală este:

a. obligatorie şi executorie de la data la care este comunicată părţilor;
b. voluntară şi executorie de la data la care este comunicată părţilor;
c. obligatorie şi neexecutorie.

2) La determinarea caracterului intern sau internaţional al litigiului arbitral se utilizează criteriile:

a. criteriu juridic şi economic;
b. criteriu comercial şi economic;
c. criteriu fizic şi juridic.

VIII. 1. Contractul de cooperare este un contract:

a ) translativ de proprietate;
b ) contract nenumit;
c ) contract real.

2. Conform Condiţiilor generale nr. 188 A legea aplicabilă poate fi:

a ) legea de la sediul furnizorului;
b ) legea de la sediul beneficiarului;
c ) lex fori.

3. Sunt considerate contracte de cooperare:

a ) contractul de consorţium;
b) contractul de montaj industrial;
c ) contractul de service şi asistenţă tehnică.