1. Doi cetăţeni români se căsătoresc la sediul Ambasadei României din Franţa.

Elementul de extraneitate este:

a) locul încheierii căsătoriei;
b) nu există nici un element de extraneitate;
c) calitatea ofiţerului de stare civilă.

2. Un cetăţean român şi un cetăţean italian, căsătoriţi şi cu reședința în România,

adoptă în Italia un copil cetăţean român. Elementul de extraneitate este:
a) instanţa care încuviinţează adopţia;
b) cetăţenia străină a unuia dinte adoptatori;
c) domiciliul adoptatorilor.
3. Metoda conflictuală presupune:
a) alegerea legi competente să reglementeze un raport juridic cu un element de
extraneitate cu ajutorul normei conflictuale;
b) exclude aplicarea legii străine;
c) legea desemnată de norma conflictuală este, după caz, legea forului, legea
străină sau ambele.

4. are în structura sa următoarele elemente:

a) ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea;
b) conţinutul şi legătura;
c) conţinutul, legea aplicabilă şi punctul de legătură.

5. Cetăţenia poate fi punct de legătură pentru raporturile juridice care privesc:

a) locul întocmirii actului juridic;
b) jurisdicţia competentă;
c) moştenirea mobiliară.

6. Dacă într-un litigiu cu element de extraneitate judecătorul român identifică o

normă de aplicaţie imediată (de poliţie) din sistemul de drept naţional, procedează
la următoarele:
a) aplică norma conflictuală, pentru a soluţiona conflictul de legi;
b) înlătură norma conflictuală şi aplică, din oficiu, norma de aplicaţie imediată;
c) înlătură aceea normă.

Test 2

1. Prin conflictul de legi se înţelege:

a) conflictul de suveranităţi între statele cu care elementul de extraneitate are
legătură;
b) situaţia în care două sau mai multe legi cu care vine în legătură elementul de
extraneitate se opun una celeilalte pentru a guverna acel raport juridic;
c) situaţia în care sunt susceptibile a fi aplicate două sau mai multe sisteme de
drept diferite, cu care raportul juridic are legătură, prin elementul de
 extraneitate.

2. În cazul viciilor de consimţământ la încheierea unui act juridic, calificarea lor

potrivit legii române, este:
a) o condiţie care ţine de legea aplicabilă contractului;
b) o condiţie care ţine de statutul personal;
c) nu prezintă importanţă juridică.

3. Retrimiterea se întâlneşte
a) numai în cazul conflictului pozitiv de norme conflictuale;
b) numai în cazul conflictului negativ de norme conflictuale;
c) în ambele situaţii.

4. Retrimiterea este exclusă în următoarele situaţii:

a) pentru determinarea cetăţeniei unei persoane;
b) pentru aplicarea regulii locus regit actum;
c) părţile au ales legea aplicabilă contractului potrivit autonomiei de voinţă.

5. Legea străină se aplică de către instanţa română:

a) din oficiu, independent de voinţa părţilor;
b) la cererea uneia dintre părţi;
c) cu titlu de lex causae.
6. Sancţiunea fraudei la lege în dreptul internaţional privat este:
a) inopozabilitatea actului în statul a cărei lege a fost înlăturată;
b) nulitatea absolută a actului;

Teste 3
1. Cetăţenii străini care sunt titularii unui drept de şedere permanentă pe teritoriul
României:
a) au acces la piaţa muncii;
b) nu au acces la sistemul de securitate socială, asistenţă şi protecţie socială;
c) nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice.

2. Străinul aflat în România are, printre altele, şi următoarele obligaţii:

a) respectarea scopului pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz,
de a rămâne pe teritoriul României;
b) să plătească taxele şi impozitele prevăzute de legea română;
c) să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care i s-a aprobat
şederea.

3. Intrarea pe teritoriul României poate fi refuzată străinilor care:

a) au săvârşit infracţiuni pe perioada altor şederi în România;
b) au introdus sau au încercat să introducă ilegal alţi străini în România;
 c) suferă de maladii care pun în pericol grav sănătatea publică, stabilite prin
ordin al ministrului de resort.

4. Dreptul de şedere permanentă pe teritoriul României se acordă străinilor dacă

îndeplinesc condiţiile:
a) au avut o şedere continuă şi lungă în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii;
b) fac dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului minim pe
economie;
c) cunosc limba română cel puţin la nivel satisfăcător.

5. Ieşirea străinului din România nu este permisă dacă:

a) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi numai dacă s-a instituit
interdicţia de părăsire a localităţii sau a ţării;
b) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi nu s-a instituit interdicţia de
părăsire a localităţii sau a ţării;
c) are de executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri
judecătoreşti definitive.
Test 4

1. În dreptul internaţional privat român, legea aplicabilă statutului personal al

persoanei fizice este:
a) legea statului a cărei cetăţenie o are persoana în cauză (lex patriae);
b) în subsidiar, lex domicilii pentru situaţii speciale prevăzute de lege;
c) legea mai favorabilă.

2. Efectele căsătoriei încheiate între cetăţenii români aflaţi în străinătate sunt

guvernate de:
a) legea statului pe teritoriul căruia şi-au stabilit domiciliul, ca lex domicilii;
b) legea română, ca lex patriae;
c) legea aleasă de comun acord.

3. În cazul în care un cetăţean român este căsătorit cu un cetăţean străin, divorţul

poate fi guvernat de:
a) legea domiciliului comun, dacă soţii domiciliază împreună;
b) legea română, dacă legea străină nu permite divorţul sau îl admite în condiţii
mai restrictive;
c) legea statului cu care întreţine în comun cele mai strânse legături.

4. Recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine poate fi refuzată dacă

a) hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate;
b) hotărârea contravine ordinii publice de drept internaţional privat român;
 c) litigiul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre a unei instanţe
române sau se află în curs de soluţionare la instanţele române la data
sesizării instanţelor străine.

5. Autorităţile române competente să aplice apostila Convenţiei de la Haga pentru

suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine sunt:
a) curţile de apel pentru documentele care emană de la un funcţionar al unei
jurisdicţii a statului (ministerul public, ministerul justiţiei, de exemplu),
actele notariale, declaraţiile oficial;
b) tribunalul pentru documentele prevăzute la lit. a;
c) prefecturile pentru documentele administrative.