UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIȘ” , ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVAȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

CATEDRA: INTERGRARE ȘI INCLUZUNE LA VÂRSTE MICI

MODALITĂȚI DE INTEGRARE SOCIALĂ ȘI EDUCATIVĂ

STOLERU ANA-IOANA
P.I.P.P., ANUL III
 ,,Dacă un copil trăiește într-un spirit de acceptare și prietenie, el învață să
găsească iubirea pretutindeni. ”

Dorothy Law Neițe

În vederea creării condiţiilor optime pentru dezvoltarea copiilor cu nevoi speciale

este necesar ca şcoala , familia şi comunitatea să preia responsabilitatea diferitelor
atribuţii pe parcursul stadiilor de dezvoltare a copiilor.O cooperare bazată pe încredere
asigură integrarea lor socială. Rolul părinţilor ca experţi ar trebui recunoscut şi
utilizat. Comunitatea poate reprezenta o legătură foarte importantă în acordarea
sprijinului între şcoală şi familie. Resursele pot fi utilizate mult mai eficient în cadrul
unei cooperări bazate pe încredere.

Copiii cu cerinte educaţionale speciale au nevoie poate mai mult decât ceilalţi elevi
de susţinerea grupului social. Pentru că au stima de sine scăzută, aceşti copii au nevoie
de încurajare şi apreciere. Din păcate, au probleme cu ritmul de învăţare şi cu puterea
de concentrare. Au rămas în urma colegilor lor şi de aceea nu au încredere în forţele
proprii şi nici nu pricep bine cunoştinţele noi.Trebuie să ne străduim să le descoperim
aptitudinile şi să le valorificăm pentru ca să îi ajutăm să se facă utili şi apreciaţi.
Astfel, vom reuşi să le creăm motivaţie pentru învăţare şi să îi sprijinim în procesul de
recuperare şcolară şi de adaptare socială.

Poate, cele mai eficiente căi de integrare a copiilor cu C.E.S. sunt activităţile
extracurriculare. De la serbări şcolare, vizionări de spectacole, vizite, drumeţii,
excursii şi organizare sau participare la expoziţii la concursuri şcolare, cercuri pe
obiecte sau excursii de studii, toate activităţile extracurriculare favorizează
interacţiunea grupului de elevi. creează premisele unor bune raporturi cu comunitatea,
cu părinţii şi cu organizaţiile nonguvernamentale. Ele sunt componente educaţionale
valoroase şi eficiente dacă se asigură conţinuturi şi forme de desfăşurare care să
producă atractivitate, plăcere şi satisfacţie. Activităţile extracurriculare pot fi
desfăşurate în şcoală sau în afara ei . Ele au două componente aflate în raporturi
 complementare:o componentă intelectuală care antrenează capacitatea de creaţie,
dorinţa de autoafirmare şi o componentă distractivă, de loisir, destinată asigurării unei
atmosfere destinse, precum şi captării interesului faţă de respectiva activitate.

Scopurile principale ale relaţiei dintre şcoală, familie şi comunitate, în vederea

integrării copiilor cu nevoi speciale sunt:

 Informarea şi sensibilizarea comunităţii locale cu privire la posibilitatea recuperării,

educaţiei chiar şi pentru copiii ce au abandonat şcoala;
 Sporirea conştientizării din partea comunităţii scolare a necesităţii implicării în
transformarea şcolii într-o şcoală integrativă,
 Schimbarea mentalităţii şi atitudinii opiniei publice faţă de copiii cu nevoi speciale;
 Dezvoltarea unei reţele de cooperare în domeniul educaţiei, implicată în procesul de
integrare(ex: poliţia, serviciile sociale, spitale, etc.)
 Implicarea părinţiilor copiilor din clasă în vederea reacţionării mai rapide la probleme
şi acordarea sprijinului suplimentar copiilor cu nevoi speciale;
 Implicarea comunităţii în sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale;
 Elaborarea programelor şcolare de informare şi pregătire a comunităţii locale pentru
educaţia incluzivă, prin aceasta înţelegând adaptarea şcolii la cerinţele speciale ale
fiecărui copil, indifferent de problemele acestuia, şi nu a copilului la cerinţele şcolii,
găsirea unor strategii didactice adecvate, a unor metode şi tehnici de lucru specifice:
planificare, instruire, evaluare.

Procesul de colaborare dintre şcoală şi famile asigură atingerea scopului

educaţional. Pornind de la necesitatea cunoaşterii sociopsihopedagogică a copilului,
şcoala impune colaborarea cu familia sub diferite aspecte .Urmărind aspectele
comune, speciale şi diferenţiate pe care viaţa de elev o prezintă,părinţii pot
completa,sprijini şi dezvolta personalitatea copilului cu o singură condiţie-colaborarea
cu şcoala.

Putem afirma că , atat timp cât au parte de iubire și atenție, copiii cu nevoi
speciale nu sunt cu nimic diferiti de ceilalti, ba mai mult, prin faptul ca sunt speciali,
uneori ne predau lecții de viața mai bine decât orice profesor.
 Bibliografie:

1.Agabrian Mircea, „Parteneriate familie – şcoală - comunitate”, Editura Institutul European,

Iaşi, 2005;
2.Baran Pescaru Adina, „Parteneriat în educaţie: şcoală - familie - comunitate ”, Editura
Aramis, Bucureşti, 2004;
3.Chiru Mihaela, „Cu părinţii la şcoală – ghid pentru profesori”, Editura Humanitas
Educaţional, Bucureşti, 2003.