UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE ȘI EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI

SPORT
SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI
PREȘCOLAR
CURS: ȘTIINȚE ȘI DIDACTICA DOMENIULUI ȘTIINȚE
CONF. UNIV. DR. VASILE POP

METODE ȘI PROCEDEE FOLOSITE ÎN CADRUL

ACTIVITĂȚILOR MATEMATICE ÎN GRĂDINIȚĂ

Student:
Stoleru Ana-Ioana
P.I.P.P., anul III
 Vârsta preşcolară se caracterizează prin multiple achiziţii pe plan intelectual, fizic și
comportamental. O dată cu intrarea în grădiniţă copilul vine în contact cu o multitudine de
necunoscute, el deschide un cufăr al comorilor, pe care, plin de curiozitate, îl cercetează , și
chiar și-l însuşeşte, după propriile posibilităţi, în funcție de specificul vârstei și individual.

Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul îşi satisface curiozitatea prin joc, prin
acţiunea directă cu obiectele. În această perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului,
se pun bazele operaţiilor gândirii (sinteză, analiză, abstractizare, generalizare, comparație)
prin acţiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă gândirea, memoria, atenţia, imaginaţia și, în
același timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, își dezvoltă abilități, atitudini și
sentimente care îi vor fi utile mai târziu, la școală: sentimente de prietenie, respect, atitudinea
de cooperare, de apartenență la un grup, spiritul de învingător.

Adaptându-se la cerințele actuale ale societății, noul curriculum pentru învățământul

preșcolar subliniază rolul important pe care îl are educația timpurie în dezvoltarea copiilor și
concentrează actul didactic în jurul câtorva principii:

- abordarea holistă a dezvoltării copiilor – adică educatoarea trebuie să acorde aceeași atenție
tuturor domeniilor de dezvoltare: fizică, psihică, emoțională;

- centrarea acțiunii pe copil, pe relaționarea cu mediul social;

- adaptarea educației la particularitățile vârstei;

- valorificarea învățării active, bazate pe acțiunea copiilor cu mediul (Proiectul pentru

reforma educației timpurii, Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar -
modul I, București, 2008, pag. 8).

Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii impune două mari

schimbări în interiorul sistemului preşcolar, în acord cu prevederile programului educaţional,
care porneşte de la ideea necesităţii îmbunătăţirii calităţii educaţiei la vârstele timpurii pentru
a putea răspunde exigenţelor copilului preşcolar de astăzi. Acestea vizează crearea unui
mediu educaţional adecvat, prin care să se realizeze activizarea copilului şi introducerea
acestuia în ambianţa culturală a spaţiului căruia îi aparţine.

Activitățile matematice în grădiniță sunt unele dintre cele mai prolifice categorii de
activități, acestea putând fiind abordate în forme foarte variate, în orice moment al zilei, atât
la activitățile alese, cat și la cele obligatorii, atât ca formă de organizare monodisciplinară, ca
activitate de sine stătătoare, cât și în cadrul actvităților interdisciplinare. Orice activitate din
grădiniță poate constitui pretext pentru însușirea conceptelor prematematice și specifice
preșcolarității.

Metoda didactică reprezintă o modalitate pe care cadrul didactic o utilizează pentru a-i
determina pe elevi (preşcolari) să găsească singuri drumul spre descoperirea unor soluţii la
probleme teoretice sau practice cu care se confruntă în procesul învăţării. În lucrarea sa
„Pedagogie preşcolară” , Elisabeta Voiculescu defineşte metoda ca fiind „o cale, o
modalitate de realizare a procesului instructiv-educativ, ca ansamblu de reguli, principii,
norme, procedee şi mijloace prin care se asigură relaţia predare-învăţare în scopul atingerii
unor obiective” (Voiculescu, Elisabeta, Pedagogie Preșcolară, ediția a II-a revizuită, Ed.
Aramis, pag. 69).

Altfel spus, metoda reprezintă modalitatea prin care se obţine transmiterea şi însuşirea
conţinutului noţional al activităţilor. Ea influenţează şi determină modul de receptare a
conţinutului, gradul de accesibilitate a cunoştinţelor şi valoarea informativă şi formativ-
educativă a actului didactic. Astfel, între scop şi conţinut, metoda apare ca un instrument
folosit în vederea atingerii finalităţilor urmărite.

Eficienţa unei metode depinde de modul în care declanşează la copil actele de

învăţare şi de gândire prin acţiune, de măsura în care determină şi favorizează reprezentările
specifice unei anumite etape de formare a noţiunii. Din acest motiv, în cadrul activităţilor
matematice din grădiniţă, se impune utilizarea acelor metode ce pun accentul pe formarea de
deprinderi şi dobândirea de abilităţi prin acţiune.

1.Explicaţia este o metodă verbală de asimilare a cunoştinţelor prin care se progresează în

cunoaştere, oferindu-se un model descriptiv, în ceea ce priveşte relaţiile de tip cauză-efect.

În vederea utilizării eficiente a acestei metode în cadrul activităţilor matematice din

grădiniţă, este necesară respectarea următoarelor cerinţe:

- să fie precisă, concentrând atenţia copiilor asupra unui anumit aspect;

 - să fie corectă, din punct de vedere matematic;
- să fie accesibilă, adaptată nivelului experienţei lingvistice şi cognitive a copiilor;
- să fie concisă.

În desfăşurarea activităţilor matematice din grădiniţă, explicaţia este utilizată atât de

către educatoare, cât şi de către copil:

Educatoarea Copilul

- explică procedeul de lucru (grupare de obiecte, - explică modul în care a

formare de mulţimi, ordonare, etc.); acţionat (îşi motivează
acţiunile);
- explică termenii matematici prin care se
verbalizează acţiunea; - explică soluţiile găsite în
rezolvarea sarcinilor didactice,
- explică modul de utilizare a mijloacelor didactice;
folosind limbajul matematic
- explică reguli de joc şi sarcini de lucru. adecvat.

E bine de știut că explicația însoțeșste întotdeauna demonstraţia şi o susţine.

2.Demonstraţia este metoda învăţării pe baza contactului cu materialul concret intuitiv,

obţinându-se reflectarea obiectului învăţării la nivelul percepţiei şi reprezentării.

Demonstraţia este o metodă de bază în cadrul activităţilor matematice, valorificând

noutatea cunoştinţelor şi a situaţiilor de învăţare. O situaţie matematică nouă, un procedeu
nou de lucru vor fi demonstrate şi explicate de educatoare, raportul optim dintre demonstraţie
şi explicaţie fiind determinat de nivelul de cunoştinţe al copiilor şi vârsta acestora.

Ca metodă specifică învăţării matematice la vârsta preşcolară, demonstraţia valorifică

funcţiile pedagogice ale materialului didactic. Astfel, demonstraţia se poate face cu:

a. obiecte şi jucării – se folosesc atât în activităţile de dobândire de cunoştinţe,

cât şi în cele de consolidare şi verificare, la grupa mică şi la grupa mijlocie;
b. material didactic structurat – este specific grupei mari şi grupei pregătitoare;
materialul confecţionat va fi demonstrativ (al educatoarei) şi distributiv (al
copiilor), favorizând transferul de la acţiunea obiectuală la reflectarea în plan
mental a reprezentării;
 c. reprezentări iconice – sunt specifice grupei mari şi pregătitoare; utilizarea lor
în demonstraţie realizează saltul din planul acţiunii obiectuale (fază concretă,
semiconcretă) în planul simbolic.

3.Conversaţia este o metodă de instruire cu ajutorul întrebărilor şi răspunsurilor, în scopul

realizării unor sarcini şi situaţii de învăţare.

În raport cu obiectivele urmărite şi cu tipul de activitate în care este integrată, metoda

conversaţiei are următoarele funcţii:

a). euristică, de valorificare a cunoştinţelor anterioare ale copiilor pe o nouă treaptă de

cunoaştere (conversaţia euristică);

b). de clarificare a cunoştinţelor (conversaţia de aprofundare);

c). de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor (conversaţia de consolidare);

d). de verificare sau control (conversaţia de verificare).

Instrumentul acestei metode îl constituie întrebările. Acestea trebuie să îndeplinească

următoarele cerinţe:

- să respecte succesiunea logică a sarcinilor de învăţare;

- să stimuleze gândirea copilului, orientându-i atenţia spre elementele importante, dar
neglijate, ale unei situaţii-problemă;
- să ajute copii să-şi valorifice şi reorganizeze propriile cunoştinţe, pentru a ajunge la
noi structuri cognitive prin întrebări ajutătoare necesare rezolvării unor situaţii
problematice;
- să fie clare, corecte, precise;
- să nu sugereze răspunsurile;
- să nu supraestimeze capacitatea de explorare a copiilor, respectând principiul
“paşilor mici”.

Răspunsurile copiilor trebuie să fie:

- complete, satisfăcând cerinţele cuprinse în întrebare;

- să dovedească înţelegerea cunoştinţelor matematice, să fie motivate;
- să fie formulate independent.
4.Problematizarea este metoda care solicită un efort intelectual din partea copilului
orientat spre descoperirea de noi cunoştinţe sau procedee de acţiune şi de verificare a
soluţiilor găsite.

Folosită ca metodă în activităţile matematice din grădiniţă, problematizarea poate fi

considerată o variantă a conversaţiei euristice. Aplicată cu consecvenţă şi discernământ,
problematizarea contribuie la dezvoltarea, la copilul preşcolar, a gândirii independente,
productive şi asigură motivaţia intrinsecă a învăţării.

Problematizarea este o modalitate de instruire prin crearea unei situaţii-problemă,

aceasta fiind o sarcină cu caracter de noutate prin a cărei rezolvare copilul îşi însuşeşte noi
cunoştinţe. Contactul cu situaţia-problemă creează o stare conflictuală în gândire, copilul
observând un dezacord între cunoştinţele anterioare şi sarcina de rezolvat.

Folosirea problematizării ca metodă, impune educatoarei parcurgerea următoarelor

etape:

- organizarea situaţiei-problemă;
- formularea sarcinilor (acţiunea concretă);
- dirijarea copiilor în descoperirea soluţiei (munca independentă, individuală sau pe
grupe);
- sistematizarea şi fixarea cunoştinţelor copiilor dobândite prin rezolvarea sarcinii.

Organizarea secvenţei problematizate în această succesiune asigură preşcolarului

condiţiile favorabile pentru:

- percepţia şi înţelegerea problemei;

- selectarea cunoştinţelor anterioare în scopul prelucrării şi adaptării lor la datele
problemei oferite;
- căutarea, prin efort propriu, a soluţiei posibile de rezolvare a sarcinii;
- obţinerea, verbalizarea rezultatului şi verificarea prin comparare a corectitudinii
rezultatului obţinut;
- exersarea achiziţiei dobândite.

5.Observaţia este o metodă de cunoaştere directă a realităţii. Ea asigură baza intuitivă a

cunoaşterii, conducând la formarea unor reprezentări clare despre obiecte şi însuşirile
caracteristice ale acestora.
 Respectarea următoarelor condiţii poate îmbunătăţi calitatea observaţiei:

- organizarea unor condiţii materiale adecvate;

- acordarea timpului necesar pentru observaţie;
- dirijarea prin cuvânt (explicaţie, conversaţie);
- acordarea libertăţii de a pune întrebări în timpul observaţiei;
- valorificarea cunoştinţelor obţinute prin observaţie;
- reluarea observării însoţite de explicaţii, ori de câte ori se impune.

Observaţia, ca metodă, apare însoţită de explicaţie, cea din urmă fiind elementul de
dirijare a observaţiei spre scopul propus. Cuvântul – simbolurile verbale ce constituie
limbajul noţional matematic – reprezintă un mijloc de întărire şi sistematizare a observaţiei
perceptive şi favorizează discriminări de culoare, mărime, formă.

6.Exerciţiul este o metodă bazată pe acţiuni (motrice şi intelectuale) efectuate în mod

conştient şi repetat, în scopul formării de priceperi şi deprinderi, al automatizării şi
interiorizării unor modalităţi de lucru (de natură motrică sau mentală).

Ansamblul deprinderilor şi priceperilor formate şi perfecţionate prin exerciţii, în

cadrul activităţilor matematice, determină automatizarea şi interiorizarea lor, transformându-
le treptat în abilităţi.

Conceperea, organizarea şi desfăşurarea unui sistem de exerciţii în scopul dobândirii

unei abilităţi trebuie să asigure valorificarea funcţiilor exerciţiului:

1. formarea deprinderilor prin acţiuni corect elaborate şi consolidate;

2. adâncirea înţelegerii noţiunilor prin exersare în situaţii noi;
3. dezvoltarea operaţiilor mentale şi constituirea lor în structuri operaţionale;
4. sporirea capacităţii operatorii a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor şi
transformarea lor în abilităţi.

7.Algoritmizarea este o metodă ce presupune utilizarea şi valorificarea algoritmilor în

învăţare. Algoritmul este constituit dintr-o suită de operaţii executate într-o anumită ordine,
aproximativ constantă, prin parcurgerea cărora se ajunge la o înlănţuire logică de
conţinuturi.
 De exemplu, modelul metodologic de învăţare-predare a unui număr urmăreşte
următoarele etape:

a). Se construieşte o mulţime cu “tot atâtea” elemente câte indică numărul anterior învăţat
şi o mulţime cu un element mai mult;

b). Se face corespondenţa element cu element între cele două mulţimi, pentru a se
evidenţia faptul că a doua mulţime are un element în plus;

c). Se asociază acestei mulţimi cardinalul corespunzător;

d). Se numără elementele pentru încadrarea noului număr în şirul numeric;

e). Se construiesc apoi mulţimi care au “tot atâtea” elemente câte are mulţimea nou
formată, folosind corespondenţa element cu element şi numărarea; se precizează faptul că
toate mulţimile au acelaşi număr de elemente.

8.Jocul este o metodă ce se regăseşte pe anumite secvenţe de învăţare, în cadrul tuturor

activităţilor matematice, presupunând un ansamblu de acţiuni şi operaţii ce se organizează
în forma specifică jocului didactic.

Utilizarea jocului ca metodă accentuează rolul formativ al activităţilor matematice

prin:

- exersarea operaţiilor gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea);

- dezvoltarea spiritului de observaţie şi a spiritului imaginativ-creator;
- dezvoltarea spiritului de iniţiativă, de independenţă, dar şi de echipă;
- formarea unor deprinderi de lucru corect şi rapid;
- însuşirea conştientă, într-o formă accesibilă, plăcută şi rapidă a cunoştinţelor
matematice.

Ponderea pe care o acordă educatoarea jocului, ca metodă, este foarte importantă,

pentru că, în funcţie de complexitatea obiectivelor propuse, opţiunea pentru una sau alta din
metodele specifice va avea ca motivaţie respectarea unor criterii de selecţie, astfel încât
metoda aleasă:

- să asigure realizarea obiectivelor proiectate;

- să angajeze copilul în activitatea directă de asimilare a conţinutului;
 - să permită formarea capacităţilor de autoevaluare cu efecte în planul conduitei de
învăţare;
- să realizeze echilibrul metode – mijloace de învăţământ;
- să asigure o raţionalizare a timpului şi a efortului, deci o optimizare a învăţării.

Alături de jocul didactic matematic, metodă preponderentă în cadrul acestui gen de

activități din grădiniță, în ultimul timp au început sa fie tot mai mult abordate o serie de
metode noi, metodele activ-participative.

Metoda brainstorming: „Asaltul de idei” este o metodă de grup care contribuie la

dezvoltarea creativităţii, solicită gândirea divergentă, solicită copiii să găsească soluţii variate
şi personale la o problemă. Această metodă poate fi utilizată în grădiniţă la toate categoriile
de activităţi, chiar şi la activităţile matematice.

Metoda răspunsului prin rotaţie: Această metodă oferă posibilitatea copiilor de a găsi mai
multe soluţii la o problemă. La matematică ea poate fi utilizată în activitățile de consolidare-
evaluare a compunerilor, descompunerilor, a operațiilor de adunare și scădere, a conceptelor
și operațiilor cu concepte prematematice.

Metoda bulgărelui de zăpadă: Este o metodă în care se împletesc activitatea individuală cu

activitatea pe grupe în vederea rezolvării unei sarcini.

Metoda ciorchinelui: Această metodă este utilizată în etapa de consolidare-evaluare a

cunoștințelor, prin care se stimulează stabilirea de conexiuni între idei, găsirea unor noi
sensuri la idei mai vechi. La activitățile matematice metoda poate fi aplicată în rezolvarea
unor probleme de adunare și scădere, compunere și descompunere.

Metoda cadranelor: Această metodă presupune împărțirea unei coli de hârtie în 4 căsuțe
( cadrane), fiecărui cadran revenindu-i o sarcină didactică. Deși această metodă este mai des
folosită în activitățile de comunicare, poate fi folosită și în activitățile matematice.

Metoda diagramelor Venn: Diagramele Venn sunt 2 diagrame intersectate la mijloc,

rezultând astfel încă o diagramă comună celorlalte 2. Metoda poate fi aplicată în activităţile
de consolidare şi evaluare a cunoştinţelor, inclusiv la activităţile matematice.

Metoda cubului: Este reprezentată printr-un cub, fiecare faţă a cubului având o cerinţă.
Astfel, fața 1- să descrie, fața 2 - să compare, fața 3 - să analizeze, fața 4 - să asocieze, fața 5 -
să aplice; fața 6 - să argumenteze. Metoda este utilizată atunci când se doreşte cercetarea unei
teme din mai multe puncte de vedere. La matematică metoda are de încă de la început
utilitate, deoarece prin intuirea cubului ei observă câte fețe, câte muchii sau colțuri are cubul,
ce formă, mărime sau culoare au.

Metoda hărții conceptuale: este o metodă activ-participativă utilizată de obicei în

activitățile de evaluare, dar poate fi și un mijloc de însușire și consolidare a unor noi
cunoștințe, metodă care presupune stabilirea de legături, de relații între cunoștințe vechi și
cunoștințe noi. Această metodă este reprezentată printr-un grafic în mijlocul căruia este
redată ideea principală, iar pe margini, în jurul ei, sunt elaborate ideile secundare, care derivă
de la cea principală, rezultând astfel harta conceptuală. Metoda poate fi utilizată la activitățile
matematice, spre exemplu la consolidarea și evaluarea unei cifre, a numerației, la efectuarea
operațiilor de adunare, scădere, descompunere.

Metoda piramidei și metoda diamantului: sunt 2 dintre metodele prin care se consolidează
și se evaluează cunoștințe matematice chiar prin simpla lor observare sau reprezentare
grafică. Astfel, când observă sau desenează o piramidă sau un diamant, copiii stabilesc forma,
numără nivelele, numără pătratele din care sunt alcătuite, obeservă culorile și alternanța lor.
Apoi , în funcție de tema aleasă, se formează mulțimi, se asociază cifre. Se pot aplica
metodele în teme precum Piramida cifrelor, a culorilor, a formelor geometrice, Diamantul
poveștilor, a fructelor, anotimpurilor, etc..

Toate aceste metode pot fi utilizate cu succes de către educatoare, dacă dispune de
materialele necesare și de un cadru adecvat necesar desfășurării activităților. Dăruirea pe care
o are cadrul didactic și interesul pe care-l acordă activităților desfășurate, pot face din cea mai
banală lecție una de succes, din care micii preșcolari să capete și să asimileze noi informații
prețioase ce le vor fi de folos pe tot parcursul vieții
 BIBLIOGRAFIE

1. Cerghit I., Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1980;

2. Ionescu M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, 1995;
3. Piaget J., Psihologia copilului, E.D.P., Bucureşti, 1980;
4. Voiculescu, E. , Pedagogie Preșcolară, ediția a II-a revizuită, Ed. Aramis;
5. (2008, Proiectul pentru reforma educației timpurii, Educația timpurie și specificul
dezvoltării copilului preșcolar - modul I, București).