METODE SPECIFICE ACTIVITĂŢILOR MATEMATICE

Metoda reprezintă modalitatea prin care se obţine transmiterea şi însuşirea

conţinutului noţional al activităţilor. Ea influenţează şi determină modul de receptare a
conţinutului, gradul de accesibilitate a cunoştinţelor şi valoarea informativă şi formativ-
educativă a actului didactic. Astfel, între scop şi conţinut, metoda apare ca un instrument
folosit în vederea atingerii finalităţilor urmărite.
Eficienţa unei metode depinde de modul în care declanşează la copil actele de
învăţare şi de gândire prin acţiune, de măsura în care determină şi favorizează
reprezentările specifice unei anumite etape de formare a noţiunii. Din acest motiv, în
cadrul activităţilor matematice din grădiniţă, se impune utilizarea acelor metode ce pun
accentul pe formarea de deprinderi şi dobândirea de abilităţi prin acţiune.
1. Explicaţia este o metodă verbală de asimilare a cunoştinţelor prin care se progresează
în cunoaştere, oferindu-se un model descriptiv, în ceea ce priveşte relaţiile de tip cauză-
efect.
În vederea utilizării eficiente a acestei metode în cadrul activităţilor matematice
din grădiniţă, este necesară respectarea următoarelor cerinţe:
- să fie precisă, concentrând atenţia copiilor asupra unui anumit aspect;
- să fie corectă, din punct de vedere matematic;
- să fie accesibilă, adaptată nivelului experienţei lingvistice şi cognitive a
copiilor;
- să fie concisă.
În desfăşurarea activităţilor matematice din grădiniţă, explicaţia este utilizată atât
de către educatoare, cât şi de către copil:

Educatoarea Copilul
- explică procedeul de lucru (grupare de obiecte, - explică modul în care a
formare de mulţimi, ordonare, etc.); acţionat (îşi motivează
- explică termenii matematici prin care se acţiunile);
verbalizează acţiunea; - explică soluţiile găsite în

1
- explică modul de utilizare a mijloacelor didactice; rezolvarea sarcinilor didactice,
- explică reguli de joc şi sarcini de lucru. folosind limbajul matematic
adecvat.
Explicaţia însoţeşte întotdeauna demonstraţia şi o susţine.
2. Demonstraţia este metoda învăţării pe baza contactului cu materialul concret intuitiv,
obţinându-se reflectarea obiectului învăţării la nivelul percepţiei şi reprezentării.
Demonstraţia este o metodă de bază în cadrul activităţilor matematice,
valorificând noutatea cunoştinţelor şi a situaţiilor de învăţare. O situaţie matematică nouă,
un procedeu nou de lucru vor fi demonstrate şi explicate de educatoare, raportul optim
dintre demonstraţie şi explicaţie fiind determinat de nivelul de cunoştinţe al copiilor şi
vârsta acestora.
Ca metodă specifică învăţării matematice la vârsta preşcolară, demonstraţia
valorifică funcţiile pedagogice ale materialului didactic. Astfel, demonstraţia se poate
face cu:
* obiecte şi jucării – se folosesc atât în activităţile de dobândire de
cunoştinţe, cât şi în cele de consolidare şi verificare, la grupa mică şi la
grupa mijlocie;
* material didactic structurat – este specific grupei mari şi grupei
pregătitoare; materialul confecţionat va fi demonstrativ (al educatoarei) şi
distributiv (al copiilor), favorizând transferul de la acţiunea obiectuală la
reflectarea în plan mental a reprezentării;
* reprezentări iconice – sunt specifice grupei mari şi pregătitoare; utilizarea
lor în demonstraţie realizează saltul din planul acţiunii obiectuale (fază
concretă, semiconcretă) în planul simbolic.
3. Conversaţia este o metodă de instruire cu ajutorul întrebărilor şi răspunsurilor, în
scopul realizării unor sarcini şi situaţii de învăţare.
În raport cu obiectivele urmărite şi cu tipul de activitate în care este integrată,
metoda conversaţiei are următoarele funcţii:
a). euristică, de valorificare a cunoştinţelor anterioare ale copiilor pe o nouă
treaptă de cunoaştere (conversaţia euristică);
b). de clarificare a cunoştinţelor (conversaţia de aprofundare);

2
 c). de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor (conversaţia de consolidare);
d). de verificare sau control (conversaţia de verificare).
Instrumentul acestei metode îl constituie întrebările. Acestea trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe:
- să respecte succesiunea logică a sarcinilor de învăţare;
- să stimuleze gândirea copilului, orientându-i atenţia spre elementele
importante, dar neglijate, ale unei situaţii-problemă;
- să ajute copii să-şi valorifice şi reorganizeze propriile cunoştinţe, pentru a
ajunge la noi structuri cognitive prin întrebări ajutătoare necesare rezolvării
unor situaţii problematice;
- să fie clare, corecte, precise;
- să nu sugereze răspunsurile;
- să nu supraestimeze capacitatea de explorare a copiilor, respectând principiul
“paşilor mici”.
Răspunsurile copiilor trebuie să fie:
- complete, satisfăcând cerinţele cuprinse în întrebare;
- să dovedească înţelegerea cunoştinţelor matematice, să fie motivate;
- să fie formulate independent.
4. Problematizarea este metoda care solicită un efort intelectual din partea copilului
orientat spre descoperirea de noi cunoştinţe sau procedee de acţiune şi de verificare a
soluţiilor găsite.
Folosită ca metodă în activităţile matematice din grădiniţă, problematizarea poate
fi considerată o variantă a conversaţiei euristice. Aplicată cu consecvenţă şi
discernământ, problematizarea contribuie la dezvoltarea, la copilul preşcolar, a gândirii
independente, productive şi asigură motivaţia intrinsecă a învăţării.
Problematizarea este o modalitate de instruire prin crearea unei situaţii-problemă,
aceasta fiind o sarcină cu caracter de noutate prin a cărei rezolvare copilul îşi însuşeşte
noi cunoştinţe. Contactul cu situaţia-problemă creează o stare conflictuală în gândire,
copilul observând un dezacord între cunoştinţele anterioare şi sarcina de rezolvat.
Folosirea problematizării ca metodă, impune educatoarei parcurgerea
următoarelor etape:

3
 - organizarea situaţiei-problemă;
- formularea sarcinilor (acţiunea concretă);
- dirijarea copiilor în descoperirea soluţiei (munca independentă, individuală
sau pe grupe);
- sistematizarea şi fixarea cunoştinţelor copiilor dobândite prin rezolvarea
sarcinii.
Organizarea secvenţei problematizate în această succesiune asigură preşcolarului
condiţiile favorabile pentru:
- percepţia şi înţelegerea problemei;
- selectarea cunoştinţelor anterioare în scopul prelucrării şi adaptării lor la
datele problemei oferite;
- căutarea, prin efort propriu, a soluţiei posibile de rezolvare a sarcinii;
- obţinerea, verbalizarea rezultatului şi verificarea prin comparare a
corectitudinii rezultatului obţinut;
- exersarea achiziţiei dobândite.
5. Observaţia este o metodă de cunoaştere directă a realităţii. Ea asigură baza intuitivă a
cunoaşterii, conducând la formarea unor reprezentări clare despre obiecte şi însuşirile
caracteristice ale acestora.
Respectarea următoarelor condiţii poate îmbunătăţi calitatea observaţiei:
- organizarea unor condiţii materiale adecvate;
- acordarea timpului necesar pentru observaţie;
- dirijarea prin cuvânt (explicaţie, conversaţie);
- acordarea libertăţii de a pune întrebări în timpul observaţiei;
- valorificarea cunoştinţelor obţinute prin observaţie;
- reluarea observării însoţite de explicaţii, ori de câte ori se impune.
Observaţia, ca metodă, apare însoţită de explicaţie, cea din urmă fiind elementul
de dirijare a observaţiei spre scopul propus. Cuvântul – simbolurile verbale ce constituie
limbajul noţional matematic – reprezintă un mijloc de întărire şi sistematizare a
observaţiei perceptive şi favorizează discriminări de culoare, mărime, formă.

4
6. Exerciţiul este o metodă bazată pe acţiuni (motrice şi intelectuale) efectuate în mod
conştient şi repetat, în scopul formării de priceperi şi deprinderi, al automatizării şi
interiorizării unor modalităţi de lucru (de natură motrică sau mentală).
Ansamblul deprinderilor şi priceperilor formate şi perfecţionate prin exerciţii, în
cadrul activităţilor matematice, determină automatizarea şi interiorizarea lor,
transformându-le treptat în abilităţi.
Conceperea, organizarea şi desfăşurarea unui sistem de exerciţii în scopul
dobândirii unei abilităţi trebuie să asigure valorificarea funcţiilor exerciţiului:
* formarea deprinderilor prin acţiuni corect elaborate şi consolidate;
* adâncirea înţelegerii noţiunilor prin exersare în situaţii noi;
* dezvoltarea operaţiilor mentale şi constituirea lor în structuri operaţionale;
* sporirea capacităţii operatorii a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor
şi transformarea lor în abilităţi.
7. Algoritmizarea este o metodă ce presupune utilizarea şi valorificarea algoritmilor în
învăţare. Algoritmul este constituit dintr-o suită de operaţii executate într-o anumită
ordine, aproximativ constantă, prin parcurgerea cărora se ajunge la o înlănţuire logică de
conţinuturi.
De exemplu, modelul metodologic de învăţare-predare a unui număr urmăreşte
următoarele etape:
a). Se construieşte o mulţime cu “tot atâtea” elemente câte indică numărul anterior
învăţat şi o mulţime cu un element mai mult;
b). Se face corespondenţa element cu element între cele două mulţimi, pentru a se
evidenţia faptul că a doua mulţime are un element în plus;
c). Se asociază acestei mulţimi cardinalul corespunzător;
d). Se numără elementele pentru încadrarea noului număr în şirul numeric;
e). Se construiesc apoi mulţimi care au “tot atâtea” elemente câte are mulţimea nou
formată, folosind corespondenţa element cu element şi numărarea; se precizează faptul că
toate mulţimile au acelaşi număr de elemente.
8. Jocul este o metodă ce se regăseşte pe anumite secvenţe de învăţare, în cadrul tuturor
activităţilor matematice, presupunând un ansamblu de acţiuni şi operaţii ce se
organizează în forma specifică jocului didactic.

5
 Utilizarea jocului ca metodă accentuează rolul formativ al activităţilor matematice
prin:
- exersarea operaţiilor gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea);
- dezvoltarea spiritului de observaţie şi a spiritului imaginativ-creator;
- dezvoltarea spiritului de iniţiativă, de independenţă, dar şi de echipă;
- formarea unor deprinderi de lucru corect şi rapid;
- însuşirea conştientă, într-o formă accesibilă, plăcută şi rapidă a cunoştinţelor
matematice.
Ponderea pe care o acordă educatoarea jocului, ca metodă, este foarte importantă,
pentru că, în funcţie de complexitatea obiectivelor propuse, opţiunea pentru una sau alta
din metodele specifice va avea ca motivaţie respectarea unor criterii de selecţie, astfel
încât metoda aleasă:
- să asigure realizarea obiectivelor proiectate;
- să angajeze copilul în activitatea directă de asimilare a conţinutului;
- să permită formarea capacităţilor de autoevaluare cu efecte în planul
conduitei de învăţare;
- să realizeze echilibrul metode – mijloace de învăţământ;
- să asigure o raţionalizare a timpului şi a efortului, deci o optimizare a
învăţării.
Bibliografie:
1. Cerghit I., Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1980
2. Ionescu M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, 1995
3. Piaget J., Psihologia copilului, E.D.P., Bucureşti, 1980