METODE ACTIVE

ÎN ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE ELEV

Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care continuitatea e mai importantă decât

schimbarea. Devine însă evident că trăim într-un mediu a cărui mişcare este nu numai rapidă
ci şi imprevizibilă, chiar ambiguă. Nu mai ştim dacă ceea ce ni se întâmplă este “bine” sau
“rău”. Cu cât mediul este mai instabil şi mai complex, cu atât creşte gradul de incertitudine.
Datorită progresului tehnologic şi accesului sporit la cunoaştere şi la resurse ne putem
propune şi realiza schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne puteam gândi.
Trebuie, deci, să ne modificăm modul în care gândim prezentul şi viitorul educaţiei pe
care îl dăm generaţiei următoare având în vedere aceste aspecte. Nu ne mai putem permite o
unitate şcolară “muzeu”, orientată spre trecut, care pune accent pe cunoştinţe, ci avem nevoie
de o şcoală ce-i pregăteşte pe copii pentru viitor, punând accent pe competenţele sociale şi de
comunicare.
E bine ca educatorul să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii cunoaşterii,
personalitate caracterizată prin noi dimensiuni: gândire critică, creativă, capacitate de
comunicare şi cooperare, abilităţi de relaţionare şi lucru în echipă, atitudini pozitive şi
adaptabilitate, responsabilitate şi implicare.
Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea
copiilor, dar şi dirijarea, îndrumarea lor, rolul educatoarei căpătând noi valenţe, depăşind
optica tradiţională prin care era un furnizor de informaţii.
În organizarea unui învăţământ centrat pe copil, educatoarea devine un coparticipant
alături de preşcolari la activităţile desfăşurate. Ea însoţeşte şi încadrează copilul pe drumul
spre cunoaştere.
Utilizarea metodelor interactive de predare – învăţare în activitatea didactică
contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv - educativ, având un caracter activ –
participativ şi o reală valoare activ – formativă asupra personalităţii copilului. Acest fapt mi
s-a confirmat în momentul în care am început să utilizez mai frecvent unele metode activ –
participative care au fost foarte îndrăgite şi de copii.

Mă voi referi doar la câteva: metoda pălăriilor gânditoare, metoda R.A.I.şi metoda
Ştiu-Vreau să ştiu-Am învăţat.

Metoda pălăriilor gânditoare:

 Este o tehnică interactivă, de stimulare a creativităţii participanţilor, care se bazează pe
interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă. Sunt şase pălării gânditoare, fiecare având
câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi
vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa,
participanţii sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Cum
trebuie să se comporte cel care „poartă” una din cele şase pălării gânditoare:
Pălăria albă: cel ce o poartă trebuie să-şi imagineze un computer care oferă informaţii
şi imagini atunci când acestea i se cer. Calculatorul este neutru şi obiectiv. Nu oferă
interpretări şi opinii. Când “poartă” pălăria albă, gânditorul trebuie să imită computerul, să se
concentreze strict pe problema discutată, în mod obiectiv şi să relateze exact datele.
Gânditorul pălăriei albe este disciplinat şi direct. Albul (absenţa culorii) indică neutralitatea.
Pălăria roşie: purtând această pălărie, gânditorul poate să spună: „Aşa simt eu în
legătură cu…”. Această pălărie legitimează emoţiile şi sentimentele ca parte integrantă a
gândirii. Ea face posibilă vizualizarea, exprimarea lor. Pălăria roşie permite gânditorului să
exploreze sentimentele celorlalţi participanţi la discuţie, întrebându-i care este părerea lor „din
perspectiva pălăriei roşii”, adică din punct de vedere emoţional şi afectiv. Cel ce priveşte din
această perspectivă nu trebuie să-şi justifice sentimentele şi nici să găsească explicaţii logice
pentru acestea.
Pălăria neagră: este pălăria avertisment, concentrată în special pe aprecierea negativă
a lucrurilor. Gânditorul pălăriei negre punctează ce este rău, incorect şi care sunt erorile.
Explică ce nu se potriveşte şi de ce ceva nu merge; care sunt riscurile, pericolele, greşelile
demersurilor propuse. Nu este o argumentare, ci o încercare obiectivă de a evidenţia
elementele negative. Se pot folosi formulări negative de genul: “dar dacă nu se potriveşte
cu…”, “nu numai că nu merge, dar nici nu …”.
Pălăria galbenă: este simbolul gândirii pozitive şi constructive, al optimismului. Se
concentrează asupra aprecierilor pozitive, aşa cum pentru pălăria neagră erau specifice celor
negative. Exprimă speranţa, are în vedere beneficiile, valoarea informaţiilor şi a faptelor date.
Gânditorul pălăriei galbene luptă pentru a găsi suporturi logice şi practice pentru aceste
beneficii şi valori. Oferă sugestii, propuneri concrete şi clare. Cere un efort de gândire mai
mare. Beneficiile nu sunt sesizate totdeauna rapid şi trebuie căutate. Ideile creative oferite sub
pălăria verde pot constitui material de studiu sub pălăria galbenă. Nu se referă la crearea de
noi idei sau soluţii, acestea fiind domeniul pălăriei verzi.
Pălăria verde: simbolizează gândirea creativă. Verdele exprimă fertilitatea, renaşterea,
valoarea seminţelor. Căutarea alternativelor este aspectul fundamental al gândirii sub pălăria
verde. Este folosită pentru a ajunge la noi concepte şi noi percepţii, noi variante, noi
posibilităţi. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creaţie.
Pălăria albastră: este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfăşurate. E
gândirea nevoită să exploreze subiectul. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei şi cere
ajutorul celorlalte pălării. Gânditorul pălăriei albastre defineşte problema şi conduce
întrebările, reconcentrează informaţiile pe parcursul activităţii şi formulează ideile principale
şi concluziile la sfârşit. Monitorizează jocul şi are în vedere respectarea regulilor. Rezolvă
conflictele şi insistă pe construirea demersului gândirii. Intervine din când în când şi de
asemenea la sfârşit. Poate să atragă atenţia celorlalte pălării, dar prin simple interjecţii. Chiar
dacă are rolul conducător, este permis oricărei pălării să-i adreseze comentarii şi sugestii.
În concluzie, culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul. Astfel:
Pălăria albă
 oferă o privire obiectivă asupra informaţiilor
 este neutră
 e concentrată pe fapte obiective şi imagini clare
 stă sub semnul gândirii obiective
 Pălăria roşie
 dă frâu liber imaginaţiei şi sentimentelor
 oferă o perspectivă emoţională asupra evenimentelor
 poate însemna şi supărarea sau furia
 descătuşează stările afective
Pălăria neagră
 exprimă prudenţă, grijă, avertisment, judecată
 oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situaţiei în discuţie
 este perspectiva gândirii negative, pesimiste
Pălăria galbenă
 oferă o perspectivă pozitivă şi constructivă asupra situaţiei
 simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul
 este gândirea optimistă, constructivă, pe un fundament logic
Pălăria verde
 exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă
 este verdele proaspăt al ierbii, al vegetaţiei, al abundenţei
 este simbolul fertilităţii, al producţiei de idei noi, inovatoare
Pălăria albastră
 exprimă controlul procesului de gândire
 este culoarea cerului, care e deasupra tuturor, atotvăzător şi a tot cunoscător
 supraveghează şi dirijează bunul mers al activităţii
 este preocupată de a controla şi de a organiza
În cadrul activităţii de povestire cu început dat am împărţit cele şase pălării
gânditoare copiilor şi le-am explicat rolul lor: pălăria albă – informează, pălăria verde – are
idei noi, pălăria albastră – clarifică, concluzionează, pălăria galbenă – aduce beneficii, pălăria
roşie – spune ce simte, pălăria neagră – identifică greşelile, poate fi negativistă.
Copiii grupei pregătitoare pe care o conduc şi-au amintit destul de vag povestea
aceasta pe care le-am spus-o anul trecut şcolar. Oricum, începutul poveştii era cel ştiut
anterior: „Ciripel e un vrăbioi rotofei, zburlit şi lacom. Cât e ziua de mare, stolul de vrăbii în
care trăieşte Ciripel, se împrăştie pe drum, prin ogrăzi, după hrană. Cum află una dintre vrăbii
ceva de mâncare, odată strigă «cirip, cirip!» veniţi, fraţi şi surioare, c-am găsit mâncare!
Vrăbiile vin şi ciugulesc cu plăcere.
E grea iarna pentru vrăbii, mai ales dacă e frig şi nu găsesc mâncare. După ce au stat
puţin la taifas, vrăbiile s-au hotărât să plece după mâncare.
Ciripel s-a înălţat şi el cu stolul, iar când s-a împrăştiat în văzduh după hrană, şi-a rotit
ochişorii ca bobiţele de ienupăr şi căpşorul ca o corcoduşă şi … ce credeţi c-a văzut?”
Din acest moment, fiecare echipă s-a pregătit să continue povestea, în funcţie de
pălăria purtată de colegul echipei.
Astfel, Denisa C. , ce purta pălăria albă a relatat: „Ciripel a văzut pe o masă din
balcon făină de mălai. El a mâncat-o pe toată pentru că era tare flămând. După ce a mâncat, a
rămas puţin pe gânduri.”
Beatrice V., purtătoarea pălăriei roşii spune: “Eu simt că Ciripel o să păţească ceva
pentru că nu-şi cheamă şi prietenii. Mai simt că Ciripel va fi mâncat de o pisică.”
Ana Maria E., cu pălăria galbenă, relatează: “Eu cred că Ciripel a zburat spre soare şi
l-a văzut o pasăre. El zboară repede spre stolul lui să nu-l prindă nici o pasăre.”
Robert N., care a dorit de la început să poarte pălăria neagră, a spus: „Ciripel era
lacom şi egoist, n-a chemat pe nimeni să mănânce cu el. Dar a venit o cioară mare şi neagră
să-l mănânce pe el. Nu-i nimic că o să-l chem eu pe tata să-i împuşte pe amândoi.”
 Elena, purtătoarea pălăriei verzi, a spus, zâmbind: „Nu vreau să moară Ciripel. El a
vrut să-şi cheme prietenii, dar s-a gândit că nu i-ar ajunge făina. Nu i-a chemat în prima zi, dar
când a văzut că păsările sunt tot flămânde, le-a chemat.”
Marius, cu pălăria albastră, a povestit: “Ciripel a mâncat mălaiul de pe masă, s-a dus
apoi la prietenii lui şi nu a recunoscut că a găsit mâncare. După câteva zile prietenii l-au văzut
că e tot mai gras şi l-au urmărit. L-au văzut cum mănâncă singur şi o vrabie l-a certat şi i-a
spus că e o ruşine pentru stol şi să rămână singur.”
Pentru că le-a plăcut această abordare a poveştii şi au dorit s-o repetăm, în altă zi le-
am pus pălăriile gânditoare copiilor care au dorit să spună o poveste asemănătoare cu Scufiţa -
Roşie. Iată ce au povestit:
Pălăria albă (Cristina B.). A fost odată o fetiţă pe care a trimis-o mama ei după flori.
În drumul spre florărie s-a oprit cu cineva de vorbă.
Pălăria neagră (Alin G.). Fetiţa nu o cunoştea pe tanti aceea cu care vorbea şi s-a dus
cu ea pentru că i-a promis o ciocolată. Dar tanti a răpit-o şi a dus-o la casa ei şi a închis-o
acolo.
Pălăria roşie (Denisa R.). Fetiţa a început să plângă. Îi părea rău că a avut încredere în
femeia aceea pe care nu o cunoştea.
Pălăria galbenă (Alina B.). Cineva din casa aceea a auzit-o pe fetiţă cum plângea şi a
venit s-o salveze.
Pălăria verde (Alex C.). După ce a scăpat, fata s-a bucurat şi a plecat spre florărie, dar
s-a întâlni cu o vecină care a zis că merge cu ea la florărie.
Pălăria albastră (Sergiu N.). Vecina fetiţei a stat cu ea până a cumpărat flori şi apoi
au mers amândouă acasă şi fetiţa s-a bucurat că nu era singură şi a reuşit să-i aducă mamei
flori.

Metoda R.A.I.:

Are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor copiilor de a comunica, prin

întrebări şi răspunsuri, ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor
RĂSPUNDE-ARUNCĂ-INTEROGHEAZĂ şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei activităţi,
educatoarea împreună cu preşcolarii, investighează rezultatele obţinute în urma învăţării,
printr-un joc de aruncare a unei mingi mici şi uşoare de la un copil la altul. Cel care aruncă
mingea trebuie să pună o întrebare din activitatea desfăşurată celui care o prinde. Cel care
prinde mingea răspunde la întrebare şi apoi arunca mai departe altui coleg, punând o nouă
întrebare. Evident interogatorul trebuie să cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Copilul
care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus
întrebarea. Acesta are ocazia de a arunca încă o dată mingea şi, deci, de a mai pune o
întrebare. În cazul în care cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la
propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea
celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un răspuns, conduce treptat la
rămânere în grup a celor mai bine pregătiţi.
Metoda R.A.I. :
 poate fi folosită la sfârşitul activităţii, pe parcursul ei sau la începutul ei (în
scopul descoperirii de către educatoare a eventualelor lacune în cunoştinţele
copiilor şi a reactualizării lor).
 e o metodă de a realiza un feedback rapid, într-un mod plăcut, energizant şi
mai puţin stresant decât metodele clasice de evaluare.
 se desfăşoară în scopuri constatativ – ameliorative şi nu în vederea sancţionării
 permite reactualizarea şi fixarea cunoştinţelor dintr-un domeniu, pe o temă dată
 îmbină cooperarea cu competiţia
  exersează abilităţile de comunicare interpersonală, capacităţile de a formula
întrebări şi de a găsi cel mai potrivit răspuns
 încurajează chiar şi pe cei mai timizi copii pentru că sunt antrenaţi în acest joc
cu mingea şi astfel ei comunică cu uşurinţă şi participă cu plăcere la activitate
Există un oarecare suspans care întreţine interesul pentru metoda R.A.I.. Tensiunea
este dată de faptul că nu şti la ce întrebări să te aştepţi din partea colegilor şi din faptul că nu
şti dacă mingea îţi va fi adresată sau nu. Această metodă este un exerciţiu de promptitudine,
atenţia participanţilor trebuind să rămână permanent trează şi distributivă.
Metoda R.A.I. poate fi organizată cu toată grupa sau pe grupe mici, fiecare deţinând
câte o minge. Membrii grupurilor se autoelimină treptat, rămânând cel mai bun din grup.
Acesta intră în finala câştigătorilor de la celelalte grupe, jocul desfăşurându-se până la
rămânerea în cursă a celui mai bine pregătit. Dezavantajul va fi acela că mai multe mingi ar
crea dezordine, mingea unui grup care ar cădea, a distrage atenţia celorlalte grupuri.
Educatoarea supraveghează desfăşurarea jocului şi în final lămureşte problemele la
care nu s-au găsit soluţii.
Metoda R.A.I. poate fi folosită şi pentru verificarea cunoştinţelor pe care copiii şi
le-au dobândit independent. Accentul se pune pe ceea ce s-a învăţat şi pe ceea ce se învaţă în
continuare prin intermediul creării de întrebări şi de răspunsuri.
Iată ce întrebări şi-au adresat copiii grupei pregătitoare când am folosit această
metodă:
 Care sunt lunile anului?
 Câte anotimpuri are anul?
 Care sunt cele patru anotimpuri?
 Câte luni are fiecare anotimp?
 Câte luni sunt într-un an?
 Ce se întâmplă cu timpul primăvara?
 Cu zăpada ce se întâmplă?
 De ce se topeşte zăpada?
 Ce ştii de apariţia ghiocelului?
 Ce se întâmplă cu pomii?
 Ce flori înfloresc primăvara?
 Ce munci se efectuează în parcuri?
 Ce fac oamenii pe câmp?
 Ce fac oamenii în grădini?
 Cine se întoarce din ţările calde?
 Cum ne îmbrăcăm?
 Ce sărbătorim la 1 martie?
 Ce sărbătorim la 8 martie?
 Ce sărbătoare religioasă este primăvara?

Metoda “Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat” reprezintă o modalitate de lucru prin care se

urmăreşte conştientizarea de către copii a ceea ce ştiu sau cred că ştiu referitor la o anumită
problematică, precum şi a ceea ce nu ştiu şi ar dori să înveţe.
În etapa de evocare li se cere copiilor să spună, în mod individual sau în grup, ideile pe
care le au vizavi de problematica discutată, idei pe care educatoarea le consemnează la rubrica
„Ştiu”, iar ceea ce doresc să afle la rubrica „Vreau să ştiu”. În continuare se studiază o temă,
se realizează o investigaţie etc. dobândindu-se cunoştinţe noi, pe care, în etapa de realizare a
sensului, educatoarea le consemnează la rubrica „Am învăţat ”.
 Este o metodă eficientă în contextul activităţilor didactice, pe care eu am folosit-o în
reactualizarea cunoştinţelor despre unele meserii.
ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT
 Mobila se face  De unde se ia scândura  Tâmplarul face mobila din
din lemn  Cum se face mobila scândură fabricată din lemn.
 Cine face mobila Scândurile se lipesc cu aracet,
 Ce unelte se folosesc pentru se taie cu maşini speciale şi se
producerea mobilei obţine mobila.
 La bucătărie  De unde ştie bucătarul cum se face  Bucătarul învaţă la şcoala de
lucrează bucătarul mâncarea meserii cum se face mâncarea
 Dar cofetarul cum se fac prăjiturile şi are carte de bucate. La fel
are şi cofetarul.
 Pâinea se face  De unde se ia făina  Brutarul face pâinea şi o
din făină şi se  Cine macină grâul coace în cuptor. El face pâinea
coace în cuptor  Unde se macină grâul din făină obţinută din grâu
 Cum se face pâinea măcinat la moară de morar
 Medicul  Doctorii sunt numai pentru copii  Medicul este pentru toţi
îngrijeşte copiii  Ce fac ei în spitale copiii şi părinţii o persoană ce
bolnavi  De unde se iau medicamentele ne vindecă de boală. După ce
ne consultă, ne face reţetă, iar
noi mergem la farmacie după
medicamente
Pot susţine cu convingere că primii beneficiari ai folosirii acestei metode sunt copiii
deoarece, aşa cum spune ,,crezul instruirii active,,
Ce aud-uit.
Ce aud şi văd-îmi amintesc puţin.
Ce aud, văd şi întreb sau discut cu cineva-încep să înţeleg.
Ce aud, văd, discut şi fac-îmi însuşesc şi deprind.
Ce predau altcuiva-învăţ.
CEEA CE PUN ÎN PRACTICĂ MĂ TRANSFORMĂ.

Întocmit, educatoare: Bîrloncea Elisabeta