Sunteți pe pagina 1din 3

METODA PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE – TEHNICĂ INTERACTIVĂ DE

STIMULARE A CREATIVITĂŢII MICILOR ŞCOLARI

PROF.TOMESCU LUIZA,ȘCOALA GIMNAZIALĂ “SF.GHEORGHE”,CRAIOVA

Metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării


personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul
de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Metodele interactive stimulează creativitatea,
comunicarea, activizează toţi copii şi formează capacităţi: spiritul critic constructiv,
independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative, îndrăzneţe de rezolvare a
sarcinilor de învăţare. Noul , necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive conferă
activității “mister didactic”, se constituie ca o “aventură a cunoașterii” în care copilul e
paticipant activ pentru că el întâlnește probleme, situații complexe pentru mintea lui de copil,
dar în grup, prin analize, dezbate, descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă sarcini de
învațare, se simte responsabil și mulțumit la finalul activității. Profesorul este un mijlocitor sau
moderator în cadrul lecţiilor în care foloseşte metodele activ-participative.
METODA “PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE”
Metoda pălăriilor gânditoare este o tehnică interactivă, de stimulare a creativității
participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt șase
pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și
negru.Constă în împărțirea celor șase pălării gânditoare elevilor cărora li se supune atenției și
cazul supus discuției pentru ca fiecare să-și pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată individual
și atunci elevul respectiv își îndeplinește rolul sau mai mulți elevi pot răspunde sub aceeași
pălărie. Elevii vor fi împărțiți în grupe, în funcție de numărul de copii din clasă. Membrii
grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine.
Metoda se poate aplica în desfășurarea lecției clasice, combinând cu metode tradiționale
sau cu alte metode moderne. Tehnica interactivă de stimulare a creativității are la bază
interpretarea de roluri prin care copiii iși exprimă liber gândirea, dar în acord cu semnificația
culorii pălariuțelor care definesc rolul,șașe pălării gânditoaer,șase moduri de a gândi ,gândirea
în paralel ,un instrument de inovaţie . Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația
fiecărei culori și să-și reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine
contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia.
Pălăria galbenă oferă o perspectivă pozitivă și constructivă asupra situației, culoarea
galbenă simbolizând lumina soarelui, strălucirea optimismul. Sub pălăria galbenă gândirea este
optimistă, constructivă bazată pe un fundament logic.
Pălăria roşie dă frâu liber imaginației şi sentimentelor şi oferă o perspectivă emoțională
asupra evenimentelor.
Pălăria neagră exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata. Ea oferă o perspectivă
întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție. Sub pălăria neagră elevul privește din
perspectiva gândirii negative, pesimiste.
Pălăria albă oferă o privire obiectivă asupra informațiilor, este neutră și concentrată pe
fapte obiective și imagini clare. Ea stă întotdeauna sub semnul gândirii obiective.
Pălăria verde exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă, verdele simbolizează
iarba verde, vegetația abundentă și fertilitatea. Sub pălăria verde elevul are idei noi, inovatoare.
Pălăria albastră exprimă controlul procesului de gândire, albastrul fiind culoarea cerului
care este deasupra tuturor, atotvăzător și atotcunoscător. Pălăria albastră supraveghează și
dirijează bunul mers al activității fiind preocupat de a controla, de a organiza.
În acest caz, elevii grupului care interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează
în asigurarea celei mai bune interpretări. Ei pot purta fiecare câte o pălărie de aceeași culoare
fiind conștienți de faptul că întotdeauna:pălăria albastră – clarifică; pălăria albă –
informează;pălăria verde genereză idei noi;pălăria galbenă aduce beneficii, este creativă;pălăria
neagră identifică greșelile;pălăria roșie spune ceea ce simte.Cum funcționeză această metodă:
Pălăria albastră definește problema,pălăria albă oferă informații și materiale disponibile în
legătură cu problema discutată,pălăria verde vizează soluțiile posibile, pălăria galbenă are în
vedere posibilitățile reale de realizare a soluțiilor propuse, pălăria roșie stimulează participanții
să răspundă la întrebări, pălăria albastră alege în final soluția corectă și trece mai departe.
Pălăria albă folosește întrebări: Ce informații avem?Ce informații lipsesc?Cum putem obține
informațiile?Pălăria roșie: Punând pălăria roșie uite cum văd eu lucrurile…Sentimentul meu
este că….Nu-mi place felul cum s-a procedat…Intuiția mea imi spune că…Pălăria neagră
adresează întrebări cum ar fi: Care sunt erorile?La ce riscuri ne expunem? Pălăria galbenă vine
și ea cu întrebări: Care sunt beneficiile?Pe ce se bazează aceste idei?Cum vom ajunge aproape
de acestă viziune? Pălăria verde pune întrebări cum ar fi: Cum putem ataca problema și
altfel?Putem face asta și în alt mod?Se poate găsi și altă explicație? Pălăria albastră vine cu
întrebări: Putem să rezumăm punctele de vedere?Care sunt ideile principale pe baza cazului
discutat.
Metoda pălăriilor gânditoare se poate folosi în cadrul unor lecții de comunicare în limba
română. Se poate folosi cu succes la lecția „Crăiasa Zăpezii” de H. Cr. Andersen (clasa a
II-a).
Pălăria albă: informează (Despre ce este vorba în text – povestirea lecţiei)
Pălăria roşie: spune ce simte ( Ce ţi-a plăcut mai mult în text, de ce?)
Pălăria neagră: pesimistă ( De ce s-a speriat băieţelul? De ce crăiasa nu este lăsată să
intre în casă?)
Pălăria galbenă: optimismul (Cum descrie bunica iarna? Care sunt frumuseţile pe care
ni le poate oferi crăiasa?)
Pălăria verde: creativă (Imaginează-ţi un dialog cu Crăiasa Zăpezii! Imaginează – ţi o
călătorie în palatul Crăiesei Zăpezii!)
Pălăria albastră: clarifică (Adresează câteva întrebări colegilor, prin care să clarifici
conţinutul textului!).
Purtătorii celor şase pălării trebuie să intre perfect în pielea personajelor, să gândească
din perspectiva pălăriei pe care o poartă.
Pălăria poate fi purtată individual, dar şi de către o echipă/ grupă de copii. Mai întâi se
oferă cazul propus spre a fi discutat şi pălăriile gânditoare elevilor.
Cei care poartă pălăria albă trebuie să înceapă cu „faptele sunt următoarele……”.
Enunţurile celor care poartă pălăria roşie se axează pe sentimente: „sentimentul meu este…”
sau „(nu) îmi place că”. Pălăria neagră poate începe cu „nu e bine pentru că….” sau „ne
expunem la un mare risc…”, pe când cea galbenă insistă pe „beneficiile sunt următoarele…”.
Cei care poartă pălăria verde se gândesc şi la alte alternative: „ce-ar fi dacă……”, iar cei cu
pălăria albastră încearcă să rezume: „care e următorul pas…..” sau „haideţi să rezumăm…”.
Avantajele metodei pălăriilor gânditoare constau în faptul că stimulează creativitatea
elevilor, gândirea colectivă și individuală, dezvoltarea capacității sociale a participanților de
intercomunicare și toleranța reciprocă, de respect pentru opinia celuilalt, încurajează și
exersează capacitatea de comunicare.
Bibliografie:
1. M.E.C., Învăţarea activă, ghid pentru formatori şi cadre didactice, Bucureşti, 2001.
2.Otilia Păcurari (coordonator), Învățarea activă: ghid pentru formatori, București, MEC-
CNPP,2001.

S-ar putea să vă placă și