Metode didactice

EXPLICAȚIA
Este o metodă verbală de asimilare a cunoștințelor ce creează un model
descriptiv la nivelul relațiilor de tip cauză-efect.
Avantaje:
 favorizează înțelegerea unui aspect din realitate;
 justifică o idee pe bază de argumente și antrenează operații așe gândirii (analiza,
clasificarea, discriminarea);
 înlesnește dobândirea unor tehnici de acțiune;
 are un rol concluziv, dar și anticipativ;
 influențează pozitiv resursele afectiv-emoționale ale copiilor.
Pentru eficientizarea activității didactice:
 explicația trebuie să fie precisă și concisă, orientând atenția copiilor asupra unui
anume aspect cu semnificație matematică;
 explicația să fie corectă din punct de vedere matematic;
 explicația trebuie să fie accesibilă, adică adaptată nivelului experienței cognitive
și lingvistice a copiilor.
Explicația este folosită atât de cadrul didactic, cât și de elevi.
Educatoare/învățătoarea explică procedeul de lucru (de ex: ordonare, formare de
mulțimi), explică termenii matematici prin care se verbalizează acțiunea, regulile de
joc și sarcinile de lucru. Elevul explică modul în care a acționat pentru rezolvarea
sarcinii de lucru și explică soluțiile găsite, folosind limbajul matematic.
În cursul explicației se pot face întreruperi, pentru a adresa copiilor întrebări,
prin care să testeze gradul de receptare și înțelegere a celor explicate, dar
întreruperile trebuie să fie de scurtă durată, pentru a nu rupe firul logic al acivității.

DEMONSTRAȚIA
Asigură reflectarea obiectului învățării la nivelul percepției și reprezentării prin
intermediul materialului intuitiv.
Demonstrația este prezentă în etapa de familiarizare a unei unități de învățare
cu scopul de a valorifica caracterul activ, concret senzorial al percepției copilului. O
situație matematică nouă, un procedeu nou de lucru pot fi demonstrate și explicate
de cadrul didactic.
Pentru eficientizarea activității didactice:
 demonstrația trebuie să uitilizeze diferite materiale didactice demonstrative ca
substitute ale realității, materiale în măsură să ofere o prezentare schematică,
intuitivă, a unor concepte matematice;
 demonstrația trebuie să respecte succesiunea logică a etapelor de învățare a
unei noțiuni sau a unui algortim;
 demonstrația trebuie să favorizeze învățarea prin crearea motivației specifice
(trezirea interesului).
Demonstrația se poate face cu obiecte și jucării pentru grupa mică și mijlocie
din grădiniță, contrinuind astfel la formarea reprezentărilor corecte despre noțiuni
matematice elementare (mulțimi, număr, operație).
Pentru grupa mare, pregătitoare și pentru învățământul primar, demonstrația
se poate realiza cu material didactic structurat, care favorizează transferul de la
acțiunea obiectuală la reflectarea în plan mental a reprezentărilor noționale.
La grupa pregătitoare și în învățământul primar se mai pot folosi
reprezentările iconice. Integrarea lor în demonstrație realizează saltul din planul
acțiunii obiectuale la nivelul simbolic.

CONVERSAȚIA
Este o metodă bazată pe dialogul întrebare – răspuns în scopul realizării unor
sarcini și situații de învățare.
Conversația îndeplinește diferite funcții pedagogice în raport cu obiectivele
urmărite și cu tipul de activitate în care este integrată:
 funcția euristică, de valorificare a cunoștințelor anterioare ale copiilor (conversația
euristică)
 funcția de clarificare, de aprofundare a cunoștințelor (conversația de
aprofundare)
 funcția de consolidare și sistematizare (conversația de consolidare)
 funcția de verificare sau control (conversația de verificare)
Mecanismul conversației constă într-o serie de întrebări de tip reproductiv-
activ (Care este?, Ce este?, Cum?) și productiv-cognitiv (În ce scop?, Din ce
cauză?, Ce se întâmplă dacă?). Întrebările adresate de cadrul didactic copiilor
trebuie să satisfacă cerințe variate:
 să respecte succesiunea logică a sarcinilor de învățare;
 să stimuleze gândirea elevilor;
 să fie clare, corect formulate gramatical, precise;
 să nu sugereze răspunsurile așteptate;
 să aprecieze corect capacitatea de explorare a copiilor.
Răspunsurile copiilor sunt acceptate numai în măsura în care sun complete,
motivate și argumentate, sunt formulate independent, dovedesc înțelegerea
cunoștințelor matematice și răspund la cerințele cuprinse de întrebare.
OBSERVAREA
Constă în analiza de către copii a obiectelor și fenomenelor ce constituie
conținutul învățării, în scopul identificării însușirilor semnificative ale acestora.
Observarea asigură baza intuitivă a cunoașterii, permite o percepție
polimodală și asigură formarea de reprezentări clare despre obicte și însușirile
caracteristice ale acestora. Îmbogățirea bazei senzoriale de cunoaștere a copilului
de 3-4 ani se realizează în mare măsură prin observare dirijată; copilul învață prin
explorare perceptivă, iar calitatea acesteia etse influențată de calitatea procesului de
observare în care este implicat.
Calitatea acțiuniii didactice depinde de:
 dirijarea observării prin intermediul explicației și conversației;
 acordarea libertății copiilor de a pune întrebări în timpul observării;
 valorificarea informațiilor dobândite de copii prin observare;
 timpul necesar copiilor pentru observare;
 alegerea unor materiale didactice care să favorizeze observarea.
Formularea de către educatoare/învățătoare a unui scop în observare are
rolul de a dirija atenția elevului spre elemente esențiale ale obiectului observării,
astfel încât, treptat, reprezentările să se structureze. Explicația are rol de dirijare a
observării.

PROBLEMATIZAREA
Este bazată pe construirea de situații – problemă și reprezintă una dintre cele
mai utile metode în predarea matematicii datorită potențialul ei euristic și activizator.
O situație – problemă reprezintă o situație contradictorie pentru elev din punct de
vedere cognitiv și creată prin existența simultană a două relații: experiența
anterioară, elementul de noutate cu care se confruntă elevul. Acest conflict cognitiv
orientează copilul spre căutare și descoperire.
Prin problematizare copilul este stimulat să contribuie conștient la propria
formare prin participarea la o nouă experiență de învățare cu rol de dezvoltare a
ansamblului de deprinderi și cunoștințe. Întrebările de tip euristic deschid calea
pentru descompunerea unei probleme date în probleme simple, ca trepte în
soluționarea problemei centrale. Prin rezolvarea situației elevul este solicitat să
găsească soluții noi, cultivând creativitatea și flexibilitatea gândirii.
Prezentarea situației – problemă și formularea întrebării au valoare formativă
deoarece:
 favorizează consolidarea unei structuri cognitive;
 stimulează spiritul de explorare și investigare;
 formează un stil activ de muncă;
 cultivă autonomia și curajul în afirmarea unei opinii.
EXERCIȚIUL
Este o metodă bazată pe acțiuni motrice și intelectuale, efectuate de copil în
mod conștient și repetat, în scopul formării de priceperi și deprinderi, al automatizării
și interiorizării unor modalități de lucru și a unor algoritmi de calcul.
Prin acțiune exersată repetat, conștient și sistematic, copilul dobândește
deprinderi de operare, iar repetarea unui exercițiu în condiții variate formează
automatisme de calcul. Pentru a asigura formarea de abilități, exercițiul trebuie să fie
integrat într-un sistem atât la nivelul unei abilități (de ex: exerciții de ordonare), cât și
la nivel de unitate didactică.
Conceperea, organizarea și proiectarea unui sistem de exerciții contribuie la:
 formarea de deprinderi prin acțiuni corect elaborate și consolidate;
 adâncirea înțelegerii noțiunilor matematice prin exersare în situații noi;
 dezvoltarea operațiilor mentale și conctituirea lor în structuri operaționale;
 sporirea capacității operatotii a cunoștințelor.
Un sistem eficient de exerciții satisface anumite condiții psihopedagogice:
 aplicarea diferențiată a exercițiilor, în funcție de particularitățile de învățare ale
copiilor;
 varietatea exercițiilor prin schimbarea formei de prezentare, a modului de
execuție sau a materialului didactic;
 creșterea traptată a gradului de independență a copiilor în executarea exercițiilor.
După funcția pedagogică dominantă, exercițiile sunt: imitative (exercițiu nou
din cadrul unui sistem de exerciții) și de exemplificare (asigură consolidarea unor
deprinderi prin repetarea succesivă a unor algoritmi în situații variate de învățare.
În funcție de obiectivul curricular sau abilitatea care se dorește a fi exersată
pot fi diferite tipuri de exerciții:
 exerciții de grupare – au ca scop recunoașterea și gruparea obiectelor după
anumite criterii (formă, mărime, dimensiune);
 exerciții de tiere și separare – au ca scop recunoașterea proprietăților unor
mulțimi;
 exerciții de înlocuire – favorizează înțelegerea aspectului cardinal și ordinal al
numărului natural, formează deprinderi de asociere a numărului la cantitate, a
cantității la număr și cifră;
 exerciții de completare, ordonare și clasificare – au ca scop formarea
deprinderilor de ordonare în șir crescător sau descrescător a cardinalelor unor
mulțimi, de formare a scării numerice, de înețelegere a relației de ordine și de
consolidare a operațiilor cu mulțimi.
ALGORITMIZAREA
Este o metodă bazată pe utilizarea și valorificarea algoritmilor în învățare.
Algoritmul este constituit dintr-o suită de operații executate într-o anumită ordine,
aproximativ constantă, prin parcurgerea cărora se ajunge la o înlănțuire logică de
conținuturi.
În însușirea numerației algoritmizarea conduce la conștientizarea succesiunii
etapelor de parcurs are rol important în conceptualizarea numărului.

JOCUL
Jocul se regăsește pe anumite secvențe de învățare în majoritatea activităților
matematice din grădiniță și la clasele primare.
Ca metodă, jocul realizează un scop și o sarcină din punct de vedere
matematic și intervine în anumite secvențe de instruire, ca un ansamblu de acțiuni și
operații ce se organizează sub o formă specifică dacă:
 utilizează reguli de joc;
 introduce elemente de joc în vederea rezolvării unei situații problematice.
Utilizarea jocului accentuează rolul formativ al învățării matematicii prin:
 exersarea operațiilor gândirii (analiza, sinteza, comparația, clasificarea);
 dezvoltarea spiritului de observație, de inițiativă și imaginativ-creator;
 dezvoltarea spiritului de competiție și de echipă;
 formarea unor deprinderi de lucru corect și rapid;
 însușirea cunoștințelor matematice într-o formă accesibilă și plăcută.
Introducerea metodei jocului în diferite etape ale demersului didactic conduce
la un plus de eficiență formativă în planul cunoașterii, dezvoltă elevului atitudini
afective și conduite conștiente de acțiune.

CUBUL
Este o metodă de explorare din diferite perspective cognitive a unei situații de
învățare. Etapele pentru organizarea unor activități utilizând metoda cubului sunt:
 alegerea unității de învățare și a activității de învățare;
 pregătirea materialului didactic: confecționarea unui cub pe ale cărui fețe s-au
notat 6 dintre deprinderile care trebuie exersate;
 organizarea colectivului de elevi;
 valorificarea sarcinilor de lucru în grup: sarcina finalizată este prezentată de
reprezentantul fiecărui grup întregului colectiv de elevi.
ȘTIU – VREAU SĂ ȘTIU – AM ÎNVĂȚAT
Prin această metodă se realizează un inventara ceea ce elevii șiu deja despre
o temă și apoi se formulează întrebări la care se așteaptă răspunsuri prin
valorificarea cunoștințelor anterioare.
Etape:
 organizarea colectivului de elevi în perechi și stabilirea cunoștințelor asimilate
despre o temă dată;
 completarea tabelului Știu – Vreau să știu – Am învățat de către fiecare echipă;
 stabilirea unor întrebări pentru a doua coloană;
 studierea unui text nou pe baza căruia vor răspunde la întrebări în a treia
coloană;
 compararea cunoștințelor deja acumulate despre tema respectivă (prima
coloană) cu cele abia învățate (a treia coloană).

MOZAICUL
Este o metodă de învățare prin colaborare și învățare prin „predarea” de către
elevi colegilor lor.
Etape:
 împărțirea colectivului în grupe de câte 4, fiecare membru primind un număr de la
1 la 4;
 oferirea fiecărui membru al grupei o fișă cu 4 sarcini;
 reorganizarea colectivului: elevii cu numărul 1 într-un grup, cei cu nr. 2 în altul
ș.a.m.d. Fiecare grup actual trebuie să se consulte pentru a rezolva corect
sarcina cu același număr din fișa de lucru și să decidă modul în care o pot preda
colegilor, pentru că urmează să se întoarcă la vechile lor grupuri ca să explice.
 după rezolvarea sarcinilor, fiecare elev se va duce la vechiul lui grup unde va
explica modul de rezolvare a sarcinii. Toți elevii trebuie să cunoască conținutul
tuturor cerințelor.
 verificarea: învățătorul cere elevilor să prezinte rezolvarea sarcinilor, așa cum au
înțeles-o predată de colegii lor.