Rolul triadei predare-invatare-evaluare

Predarea- învatarea-evaluarea
Consideratii generale
Caracteristicile generale ale procesului de învatamânt(interactiunea subiect-
obiect, unitatea formativ-informativ,autoreglarea prin circuite de conexiune inversa externa si
interna)si dimensiunile acestuia (functionala, structurala, operationala) sunt reflectate la
nivelul activitatii de predare- învatare- evaluare.
Evolutia gândirii didactice marcheaza modul de abordare a procesului de învatamânt
din perspectiva rolului acordat celor trei actiuni: predarea, învatarea, evaluarea.
Didactica traditionala- pe care o putem plasa conventional între secolele XVII-XIX-
concepe procesul de învatamânt, mai ales, ca activitate de predare. Rolul prioritar revine
cadrului didactic, care este centrat asupra transmiterii cunostintelor în vederea memorarii si a
reproducerii acestora de catre elevi si studenti.
Didactica moderna – pe care o putem plasa conventional între sfârsitul secolului
XIX si prima jumatate a secolului Xxconcepe procesul de învatamânt, în mod special, ca
activitate de predare- învatare. Rolul prioritar revine cadrului didactic, care e centrat asupra
corelatiei dintre actiunea initiala de predare si actiunea- simultana sau ulterioara- de învatare –
declansata (pre)scolarului/studentului.
Didactica postmoderna – pe care o putem plasa conventional în cea de-a doua
jumatate a secolului XX- concepe procesul de învatamânt, în mod special, ca activitate de
predare-învatare-evaluare.
Procesul de învatamânt consta în producerea intentionata a unor schimbari
progresive, constante si pe termen lung în planul cunoasterii, afectivitatii si actiunii, ca urmare
a trairii active a unor experiente pedagogic organizate. Aceste schimbari se manifesta ca
modificari ale unor comportamente specifice: psihomotorii,afective, cognitive. Modificarile
au semnificatia unei dezvoltari generale a potentialului intelectual si fizic al
elevului.Organizarea procesului de învatamânt reprezinta un demers instructiv- educativ,
creator, constructiv, generator de noi comportamente, ce confera institutiei scolare
semnificatia unui grandios laborator viu; loc de ample si profunde metamorfoze umane- la
nivel de individ si grup scolar.
Ideea de schimbare implica o dualitate: existenta cu necesitate a unor forte ce
declanseaza, impun schimbarea, a unui subiect al transformarii (profesorul)- pe de o parte si
existenta unei fiinte în dezvoltare care suporta schimbarea, devine obiect al transformarii

1
(elevul)- pe de alta parte. Elevul se implica activ în actul transformarii, devenind si subiect al
transformarii; este obiect si subiect în acelasi timp.
Procesul de învatamânt apare ca o situatie de parteneriat pentru învatare, o situatie
grevata pe interactiunea subiect-obiect (profesor-elev), a caror activitate se deruleaza într-o
succesiune de alternante sau operatii simultane; adica alternanta constanta si dinamica dintre
actiunea de predare (interventia profesorului) si reactia elevului (actiunea de înva tare). Aceste
alternante sunt orientate spre atingerea unui scop comun: producerea învatarii dorite. Prin
actiunile sale partenerul 1 poate stimula/frâna actiunile partenerului 2. Cu cât actiunile celor
doi parteneri se vor afla mai în concordanta, cu atât aceste actiuni se vor contopi într-un efort
comun de realizare a uni proces unitar de predare- învatare.
Notiunea -prin care dezvaluim influenta educativa exercitata de profesor- este cea de
“predare”, iar aceea- care oglindeste activitatea elevilor este- cea de “învatare”.
Procesul de învatamânt este eficient numai atunci când aceste doua laturi- predarea si
învatarea- constituie o unitate organica. Acest proces ni se înfatiseaza astfel ca un complex de
interactiuni a celor doua susbsisteme amintite, dintre care unul comunica, emite informatia si
celalalt selecteaza si asimileaza informatia. Legaturile complexe, care apar între cele doua
susbsisteme sunt cele care dau identitate procesului de învatamânt.
Fata de didactica traditionala care separa actiunea de predare si învatare de actul
evaluarii, didactica moderna opteaza pentru integrarea în procesul de învatamânt si a
evaluarii. Si aceasta pentru a ajuta la luarea deciziilor legate de buna organizare si desfasurare
a procesului, pentru a facilita introducerea îmbunatatirilor, ameliorarilor si ajustarilor cerute
pe întregul proces al desfasurarii predarii si învatarii.
În consecinta, în acceptia actuala, procesul de învatamânt se defineste ca integrare
organica a celor trei aspecte fundamentale predare-învatare- evaluare.
Concomitent, didactica actuala încearca o reconsiderare a raportului însusi dintre
predare si învatare. Astfel, spre deosebire de didactica traditionala care, calauzita de postulatul
dupa care rolul hotarâtor în obtinerea rezultatelor scolare revine predarii, accentul punându- l,
deci, pe predare- didactica noua proclama primatul învatarii elevului în raport cu predarea
profesorului. Ea porneste de la ideea ca rezultatele învatarii reflecta mai întâi munca de
învatare depusa de elevi, ca învatarea are un rol hotarâtor în explicarea eficientei activitatii
scolare. Aceasta deplasare de accent echivaleaza cu o trecere în mai mare masura a
raspunderii învatarii asupra elevului însusi.
Faptul ca profesorul va fi mai interesat de studiul elevului,de îmbunatatirea muncii
acestuia, îi va conferi mult mai multe sanse sa ridice nivelul calitativ al întregului proces de
învatamânt,decât atunci când se abordau problemele mai mult din unghiul sau de vedere,

2
adica al predarii. “Problema principala a învatamântului este problema învatarii”- subliniaza
didactica moderna. Acesteia trebuie- prin urmare- sa i se acorde prioritate, fapt ce atrage dupa
sine numeroase schimbari în modul de a concepe si organiza practic procesul predarii si
învatarii.
Predarea
Predarea a fost cunoscuta în didactica traditionala ca activitate de comunicare, de
transmitere a informatiilor, de prezentare a materiei de învatat- de catre profesor.
Desi termenul se pastreaza, în acceptiune moderna predarea are un continut mult mai
bogat, înfatisându-se ca un complex de functii. Ea include întregul sistem de actiuni
desfasurate de profesor în cadrul lectiei- cu influente si dincolo de lectie- prin care acesta
asigura conditii optime de învatare. De aceea, predarea îsi exercita atributele în optica
ameliorarii învatarii. Aceasta corespunde tezei privind elevul ca agent principal al procesului
de învatamânt, activitatea de învatare având- asa cum s-a subliniat ponderea cea mai mare.
Elevul învata sub îndrumarea si cu sprijinul profesorului.
Predarea implica, în esenta, procesul de formare a elevilor prin instruire. Profesorul
nu este numai o sursa de informare pentru elevi; el este, în acelasi timp, specialistul care stie
sa trateze aceasta informatie, s-o prelucreze astfel încât s-o adapteze la sistemul de gândire al
celor ce învata, s-o faca asimilabila. Mai mult, profesorul este cel care selectioneaza si
ordoneaza informatiile în optica sporirii eficientei lor formative si educative. El asigura
conditiile necesare pentru ca sursele de informatii si modalitatile de difuzare a lor sa
functioneze la modul optim.
Profesorul îi îndruma si- i conduce pe elevi la diverse surse de informare, odata cu
achizitionarea noilor cunostinte învatându-i si tehnicile de dobândire a acestora, de investigare
si descoperire a lor.
Educatorul elaboreaza strategii didactice, programe de actiune în care prefigureaza
comportamenul la care urmeaza sa ajunga elevul în urma parcurgerii secventei de instruire
prevazute.
În conceperea programelor el are în vedere: clarificarea si precizarea performantelor,
pe care le propune a fi atinse; gradarea progresiva a sarcinilor; stimularea intereselor de
cunoastere ale elevilor; evaluarea rezultatelor pentru stabilirea eficientei programului realizat
si pentru reglarea în continuare a actiunii de instruire. Astfel, functiile predarii se extind de la
comunicarea sau transmiterea informatiilor, care-si pastreaza un rol important, la activitati de
elaborare si conducere, organizare si dirijare a învatarii, de control si inovare a procesului de
învatamânt, de creatie didactica. Cu fiecare secventa de instruire, profesorul parcurge cele trei
etape ale unei actiuni eficiente: proiectare desfasurarea procesului- evaluare. El concepe,

3
proiecteaza programul concret al activitatii instructiv- educative, organizeaza si dirijeaza
(îndruma) activitatea de învatare a elevilor, controleaza si evalueaza rezultatele, proiecteaza
noua etapa, facând ameliorarile de rigoare. Toate aceste actiuni contribuie la ridicarea
continua a calitatii învatamântului. Profesorul confera predarii valente formative si le
potenteaza, facând ca actul învatarii sa devina tot mai mult un act de autoinstruire,
autoformare.
Profesorul are rolul conducator, în sensul ca el concepe organizeaza si dirijeaza
punerea în functiune si optimizarea tuturor componentelor procesului de învatamânt, în
conformitate cu legitatile interne ale acestuia, pe care le valorifica în mod diferentiat si creator
în contextul psihosocial si pedagogic, în care se desfasoara acesta.
Predarea reprezinta actiunea cadrului didactic de transmitere a cunostintelor la
nivelul unui model de comunicare unidirectional, dar aflat în concordanta cu anumite cerinte
metodologice, care conditioneaza învatarea - în general, învatarea scolara- în mod special.
În calitatea sa de actiune initiala, proiectata de cadrul didactic în contextul procesului
de învatamânt, predarea vizeaza transmiterea cunostintelor necesare pentru declansarea
activitatii de învatare a prescolarilor, elevilor, studentilor. Ea angajeaza un tip de comunicare
pedagogica speciala care implica: a) definirea conceptelor fundamentale si operationale
incluse în programele (pre)scolare/universitare; b) expunerea continutului
(informatiideprinderi-strategii) în mod articulat si coerent, în cadrul unei teorii stiintifice; c)
explicarea continutului prin diferite corelatii si aplicatii.
Predarea eficienta respecta logica discursului pedagogic care ia forma unei
comunicari între cadrul didactic si clasa/grupa de (pre)scolari/studenti. Realizarea sa anjajeaza
trei operatii complementare:
a) operatia de definire, care asigura introducerea conceptelor în actul predarii, cu
concretizarea acestora prin descrierea unor episoade, pesoane, situatii si identificarea lor la
nivelul unor cuvinte, semne, simboluri, miscari;
b) operatia de expunere, care asigura sustinerea actului predarii prin asertiunea
conceptelor definite, compararea si clasificarea acestora prin demonstratii, compuneri,
substituiri, care angajeaza (si) opiniile celor educati (elevi, studenti);
c) operatia de explicare, care asigura sustinerea actului predarii.
Asamblarea operatiilor de definire-expunere- explicare la nivelul actiunii de predare
solicita cadrului didactic nu numai “sa transmita cunostintele într-un mod logic, dar sa-l si
îndrume pe elev, astfel încât acesta sa-si mânuiasca singur cunostintele în mod logic”.

4
 Învatarea
Învatarea ne apare ca schimbare, modificare stabila în comportamentul individual
atribuita experientei traite activ de subiect, ca raspuns la influentele mediului.
Enciclopedia britanica defineste învatarea astfel: “o modificare continua, relativa a
comportamentului, fundamentata pe experienta anterioara”.
Vâgotski afirma ca învatarea reprezinta ”toate schimbarile comportamentului interior
sau exterior, rezultate din experienta”.
Skiner considera ca învatarea înseamna “formarea comportamentului nou”.
Gagne defineste învatarea astfel: ”modificare a dispozitiei sau capacitatii umane, ce
poate fi mentinuta si care nu poate fi atribuita procesului de crestere; modificarea denumita
învatare se manifesta ca o modificare a comportamentului”.
Altii definesc învatarea ca fiind o schimbare în comportamentul individual ca urmare
a unei experiente proprii.
Învatarea de tip scolar este organizata, structurata,planificata, sistema tica. Ea se
produce într-un anumit context. Învatarea scolara e privita :
a) ca proces
b) ca produs
c) functie de diversi factori/conditii

a) Învatarea ca proces reprezinta o succesiune de operatii,de actiuni, activitati, de

stari, de evenimente constient finalizate în transformari. Implica schimbari în sfera structurilor
cognitive, operationale, la nivelul posibilitatilor intelectuale ale elevului, la nivelul formelor
de conduita si actiune. Astfel avem urmatoarele tipuri de schimbari: de la informatie la
cunostinte, de la imagine la notiuni, de la actiuni la constructia de cunostinte, de la actiune la
gândire si invers, de la contemplarea concret senzoriala la gândirea abstracta, de la empiric la
stiintific, de la simple impresii la stari afective complexe, de la forme vechi de comportare la
forme noi,de la un mod de functionare intelectuala la un alt modconditii.
Privita, în aceasta perspectiva, învatarea capata sensul unui process complex de
munca creatoare, constructiva, de elaborare si reelaborare continua a structurilor cognitive si
operatorii, de transformare intentionata a modului de reflectare a realitatii, de schimbare a
formelor vechi de comportare si prefigurare de noi forme, de transformare a trasaturilor
personale.
În concluzie, daca învatarea de tip scolar înseamna schimbare în comportamentul
elevilor, atunci:
Ø a planifica învatarea înseamna a prevedea producerea acestor schimbari;

5
 Ø a defini obiectivele învatarii- a preciza natura schimbarilor dorite;
Ø a determina continutul învatarii- a determina continutul (valorile) acestor
schimbari;
Ø a organiza învatarea- a organiza conditiile care favorizeaza producerea acestor
schimbari.

b) Învatarea ca produs. Înteleasa ca produs, învatarea ne apare ca un ansamblu de

rezultate (calitative si cantitative) exprimate în termeni de noi cunostinte, notiuni, idei, norme,
priceperi, deprinderi, obisnuinte,modalitati de gândire, de expresie si de actiune,
atitudini,comportamente, (suma de achizitii, o productie specifica). Se învata nu numai
cunostinte si deprinderi intelectuale sau practice, ci si dorinte, interese, sentimente s.a.
Rezultatele (efectele) înregistrate sunt o materializare a schimbarilor relativ
permanente si stabile de natura cognitiva,afectiva si actionala produse; ele corespund
transformarilor intervenite în raport cu stadiul precedent al interventiei pedagogice

c) Învatarea conditionata de diversi factori. Exista cauze,conditii ce influenteaza

procesele si rezultatele învatarii. Unele faciliteaza învatarea, altele o fac dificila. Unele tin de
particularitatile, disponibilitatile individului care învata (din interior) si se numesc conditii
interne, altele provin din exteriorul individului, sunt independente de acesta; provin din
specificul situatiei de instruire si sunt denumite conditii externe.
Reusita/nereusita învatarii se datoreaza influentei combinate a ambelor categorii de
conditii.
Conditiile interne sunt de 2 tipuri:
1. biologice : ereditate, vârsta, sex, maturizare, dezvoltare fizica generala, stare de
sanatate
2. psihologice: potentialul genetic intelectual, nivelul dezvoltarii intelectuale atins la
un moment dat .
Conditiile externe se refera la:
1. organizarea scolara: sistemul de cerinte scolare (obiective, continuturi), calitatea
instruirii, caracteristicile clasei de elevi, ambianta psihosociala,personalitatea si competenta
profesorului, tipul de relatii profesor- elev, mediul fizic scolar, timpul scolar,dotarea tehnico-
materiala a scolii
2. influentele extrascolare: mediul familial (statutul socioeconomic,cultural al
familiei), mediul local (urban/rural), nivelul cultural al societatii în ansamblul sau, regimul
alimentar impus de societate.

6
 Tipuri de învatare. Preocuparea de a determina cât mai precis mecanismele
intelectuale (afective, volitionale) angrenate în actul învatarii a condus la stabilirea unui
registru al tipurilor de învatare. Interesul pentru tipologia învatarii a fost stimulat de relatia
dintre obiectivele învatamântului si tipurile de învatare, stiut fiind faptul ca orice taxonomie a
obiectivelor sugereaza natura situatiilor de învatare, pe care trebuie sa le creeze, procesele
intelectuale ce urmeaza sa fie declansate si stimulate în strânsa legatura cu continuturile
predate.
În aceasta optica, literature psiho-pedagogica ofera mai multe clasificari ale tipurilor
de învatare: B. Bloom, R.Gagne,R.Titone, D.Ausubel s.a. Si în tara noastra s-au facut
cercetari în legatura cu acest important aspect al activitatii de învatare (E. Noveanu,
N.Oprescu, I.T. Radu s.a.)
Astfel, pornind de la tipurile de comportament pe care le vizeaza taxonomia lui
Bloom în domeniul cognitiv, David Ausubel deduce, “din procesele ce se presupune ca stau la
baza însusirii cunostintelor si a dezvoltarii capacitatilor mentale” urmatoarele categorii de
efecte comportamentale:
· Învatarea reprezentationala sau învatarea prin reprezentare, echivalenta cu
învatarea denumirii obiectelor si fenomenelor .
· Învatarea notiunilor, unde Ausubel face distinctie între “formarea notiunilor” si
“asimilarea” lor;
· Învatarea propozitiilor, unde se ocupa de relatiile ce se pot stabili între notiunile
noi si cele anterior fixate în structura cognitiva a celui ce învata: relatii de subordonare, de
supraordonare si combinatorii;
· Rezolvarea de probleme, ca tip de învatare, care cuprinde procese mai complexe
decât cele implicate în aplicarea propozitiilor învatate în mod constient

Evaluarea
Evaluarea rezultatelor scolare este o etapa importanta a activitatii instructiv-
educative, care rezulta din caracteristica procesului de învatamânt de a fi un proces cu
autoreglare.
Evaluarea este activitatea comuna a profesorului si a elevului (autoevaluare) în
cadrul careia se închide circuitul predare-învatare.
Profesorul obtine pe calea feed-back-ului informatii privitoare la rezultatele
activitatii de învatare (cunostinte stocate,capacitati formate) si regleaza activitatea urmatoare
în raport cu aceste informatii. Cunoasterea performantelor obtinute, a lipsurilor înregistrate, a
cauzelor acestora constituie cadrul de referinta pentru aprecierea profesorului.În ceea ce-i
7
priveste pe elevi, cu cât profesorul are posibilitatea sa cunoasca mai exact succesele
(insuccesele) pe care le înregistreaza acestia în fiecare secventa a procesului de învatamânt
(pe parcursul lectiei, dupa realizarea fiecarui obiectiv propus) cu atât el va putea sa regleze în
mod mai adecvat activitatea viitoare, sa constientizeze cauzele care provoaca anumite
neajunsuri, sa mearga cu pasi siguri pe calea succesului.
De aceea, evaluarea- strategiile evaluative- constituie o componenta importanta a
procesului de învatamânt, fiind implicata în fiecare moment în activitatea de predare- învatare
Didactica postmoderna, de inspiratie si respiratie curriculara, pune accent, în mod
special, pe întelegerea procesului de învatamânt ca relatie de interdependenta permanenta
între activitatea de predare- învatare- evaluare.
Didactica traditionala separa Procesul de învățământ văzut ca relație predare-
învatare-evaluare implica o descriere de tip general a acestor interactiuni,urmata de
prezentarea separata a conceptelor. Un cadru didactic trebuie sa priveasca predarea- învatarea-
evaluarea ca un ansamblu.