PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ

CAPITOLUL I. IERUSALIMUL ȘI ÎMPREJURIMILE

Prima menţiune despre Cetatea Sfântă o găsim în Sfânta Scriptură în cartea Facerea la capitolul al
XIV-lea, când Melchisedec, regele Salemului şi preot al Dumnezeului celui Preaînalt, îl binecuvântează
pe Avraam, cu 2000 de ani înainte de naşterea lui Hristos. Melchisedec cel întru totul credincios anunţa
acea malkutha Iahve, stăpânirea sau împărăţia lui Dumnezeu şi îl preînchipuia astfel pe Hristos, Cel prin
care această împărăţie avea să devină o realitate prezentă în viaţa lumii. De aceea, pe vremea lui
Melchisedec, numele oraşului era simplu, Salem (Salom, Pace), adică numele însuşi al lui Dumnezeu,
Iahve Salom, adică ‫״‬Domn al Păcii”.

Rabinii explică schimbarea numelui oraşului cu mult înainte de naşterea lui Avraam. Sem, fiul lui
Noe, dăduse deja cetăţii denumirea de Salem, poate deoarece acest cuvânt însemna ‫״‬Mântuire”. Dar
patriarhul a voit să-l numească Ieru sau Iireh. Atunci Domnul, pentru a face plăcere amândurora a zis: ‫״‬îi
voi da amândouă denumirile”. Ierusalimul biblic a fost întemeiat, după cum am precizat, cu circa două
milenii înainte de Hristos. El este menţionat şi pe tăbliţele de lut de la Tel-El-Amarna sub numele de
Urusalim. Este aşezat în munţii Iuda, între munţii Beth-El la nord şi Hebron la sud. Poziţia geografică a
Ierusalimului este asemănătoare cu structura munţilor Iudeii: o suprafaţă solidă, calcaroasă, înaltă de 800
m peste nivelul Mediteranei, înconjurată de văi adânci. La Est avem văile Kedron şi Iosafat, la Sud şi Vest
valea Hinon, iar în Nord-Vest stă în legătură cu munţii Iuda. Este aşezat pe şapte coline asemenea altor
oraşe: ca Iaşi, Roma sau Aman.

Pentru pelerinii creştini fiecare loc din Ierusalim are o înseninătate deosebită. Fiecare pelerin
simte că este în mijlocul unor întâlniri fundamentale: între concret şi simbolic, istorie şi eternitate,
geografie şi sfinţenie. Aici în Ierusalim Mântuitorul Hristos a fost răstignit şi a înviat, aici Maica Domnului
a rămas împreună cu Sfinţii Apostoli în aşteptarea Pogorârii Sfântului Duh la Cincizecime şi tot aici
primul mucenic Ştefan şi-a dat viaţa pentru mărturisirea credinţei în Hristos. Istoria Ţării Sfinte se
confundă şi se contopeşte cu cea a Ierusali- mului, dând prilej pelerinilor la o întâlnire personală cu istoria
locurilor străbătute de paşii Mântuitorului Iisus Hristos.

1.1. Muntele măslinilor

Are patru vârfuri, cel mai înalt are 830 m. Fiind bogat în plantaţii de măslini, acesta a fost defrişat
în timpul împăratului Titus. De la locul unde Tradiţia spune că a fost botezat Iisus, pe malul Iordanului,
într-0 zi clară, se vede vârful cel mai înalt al Muntelui Măslinilor. În Vechiul Testament se vorbeşte de
Muntele Măslinilor la 2 Regi 11,7, făcându-se aluzie la idolatria lui Solomon, care a ridicat idoli (Chemoş
şi Moloh), lucru care a făcut ca unul din tre vârfuri să se numească Muntele Ocării.

1
 În viitorul eshatologic se spune că Domnul va despărţi muntele în două, atunci când picioarele
Sale vor sta pe el (Zaharia 14, 4). Evreii care locuiau în Ierusalim obişnuiau să anunţe luna nouă
compatrioţilor lor din Babilon printr-un lanţ de focuri care începea să se aprindă de pe Muntele
Măslinilor. Dar datorită faptului că samarinenii aprindeau focuri false, aceştia au renunţat la acest obicei
şi au trimis mesageri. Conform unei legende, porumbelul care a adus lui Noe ramura de măslin a luat-o
dintr-un pom de pe acest munte. Alt lucru interesant după o credinţă locală, evreii care au murit în alt
loc decât în Israel vor învia ieşind unde se va despica Muntele Măslinilor.

1.1.1. Mănăstirea Eleon

Fapte 1,7-12: ”Și a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în
stăpânirea Sa, 8. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi
în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. 9. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-
a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. 10. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au
stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, 11. Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest
Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. 12. Atunci ei s-
au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o
sâmbătă.‫״‬

Aici pe Muntele Măslinilor a avut loc înălţarea Domnului la cer, după ce le-a spus Sfinţilor Apostoli
că vor fi îmbrăcaţi cu putere de Sus şi vor fi mărturisitori pentru cei din Ierusalim, Iudeea, Samaria şi
până la marginile pământului. Pe locul actualei mănăstiri, Sfânta împărăteasă Elena a înălţat prima
biserică între anii 326 şi 333, cu hramul înălţarea Domnului. În anul 614 biserica a fost distrusă de perşi.
Un stareţ grec, pe nume Modest, a refăcut biserica, transformând-o în mănăstire.

Prin secolul al XII-lea şeici musulmani au distrus din nou mănăstirea, rămânând multe secole în
ruină, în anul 1875, Biserica Rusă înalţă această mănăstire pe ruinele celei din secolul al IV-lea. S-au găsit
mozaicuri şi coloane din prima biserică. Pe podea se mai găsesc încă urme de sânge, impregnate în
marmură în timpul măcelului din 614, când 400 de monahi au fost ucişi de către perşi. Clopotniţa a fost
construită în aşa fel încât să reprezinte cel mai înalt punct de pe Muntele Măslinilor, putând fi observată,
într-0 zi senină, chiar de la râul Iordan. În spatele bisericii mari se află Paraclisul: ”Aflагеа Capului Sfântul
loan Botezătorul”, ridicat pe locul unde s-a găsit capul Sf. loan Botezătorul. Tradiţia ne spune că Ioana,
soţia ispravnicului Huza de la curtea lui Irod, femeie credincioasă, a luat capul Sfântului şi l-a ascuns în
Muntele Măslinilor. Mai târziu, descoperindu-se prin minune capul Sfântului, creştinii au ridicat pe acest
loc o biserică.

Tot aici, pe platoul Muntelui Măslinilor, Tradiţia consemnează faptul că David s-a ascuns de frica
mâniei lui Saul.

1.1.2. Betania

Luca 10,38-42: Marta şi Maria.

2
 ”Și pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.
39. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.
40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a
lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. 41. Şi, răspunzând, Domnul i-а zis: Marto, Marto, te
îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; 42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va
lua de la ea.”

loan 11,17-45‫־‬: învierea lui Lazăr.

”Deci, venind, lisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt. 18. Iar Betania era aproape de Ierusalim,
ca la cincisprezece stadii. 19. Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pen- tru fratele
lor. 20. Deci Marta, când a auzit că vine lisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă. 21. Şi a
zis către lisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. 22. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere
de la Dum- nezeu, Dumnezeu îţi va da. 23. lisus i-а zis: Fratele tău va învia. 24. Marta i-a zis: Ştiu că va învia
la înviere, în ziua cea de apoi. 25. Şi lisus i-а zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce I crede în Mine, chiar dacă
va muri, va trăi. 26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? 27. Zis-a Lui:
Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. 28. Şi zicând
aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: învăţătorul este aici şi te cheamă. 29. Când
a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El. 30. Şi lisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde îl
întâmpinase Marta. 31. Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat
degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo. 32. Deci
Maria, când a venit unde era lisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost
aici, fratele meu n-ar fi murit. 33. Deci lisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea
plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine. 34. Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne,
vino şi vezi. 35. Şi a lăcrimat lisus. 36. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea. 37. Iar unii dintre ei
ziceau: Nu putea oare Acesta, Care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară? 38. Deci
suspinând iarăşi lisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea. 39. lisus
a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, l-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. 40. lisus i-
а zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? 41. Au ridicat deci piatra, iar lisus Şi-
a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, îţi mulţumesc că M-ai ascultat. 42. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi,
dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. 43. Şi zicând acestea, a strigat
cu glas mare: Lazăre, vino afară! 44. Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi
faţa lui era înfăşurată cu mahramă. lisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă. 45. Deci mulţi dintre
iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut lisus au crezut în El.”

1.1.3. Betfaghe
Luca 19,28-40: intrarea în Ierusalim, călare pe mânzul asinei.

”Și zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim. 29. Iar când S-a apropiat de Betfaghe şi
de Betania, către muntele care se zice Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenici, 30. Zicând:
Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni
3
n-a şezut vreodată. Şi, dezlegându-l, aduceţi-l. 31. Şi dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegaţi?, veţi
zice aşa: Pentru că Dorhnul are trebuinţă de el. 32. Şi, plecând, cei trimişi au găsit precum le-a spus. 33.
Pe când aceştia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei: De ce dezlegaţi mânzul? 34. Iar ei au răspuns:
Pentru că are trebuinţă de el Domnul. 35. Şi i-au adus la Iisus şi, aruncându-şi hainele lor pe mânz, l-au
ajutat pe Iisus să urce pe el. 36. Iar pe când mergea El, aştemeau hainele lor pe cale. 37. Şi apropiindu-se
de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe
Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuse, 38. Zicând: «Binecuvântat este împăratul
care vine întru numele Domnului!» Pace în cer şi slavă întru cei de sus! 39. Dar unii farisei din mulţime
au zis către El: învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. 40, Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia,
pietrele vor striga.”

Un important eveniment îl reprezintă procesiunea din Duminica Floriilor dinspre Betfaghe spre
Ierusalim, când participanţii, purtând ramuri de măslin deasupra capului, intră în Ierusalim prin Poarta
Sf. Ştefan.

1.1.4. Mănăstirea Pater Noster

Mănăstirea ‫״‬Pater Noster” (Matei 6, 9-15)

Prima construcţie a fost realizată în anul 326 la ordinul Sfintei Elena. Apoi au venit cruciaţii, care
au ridicat şi ei o biserică pe ruinele primei construcţii. Mănăstirea carmelită ce se poate vizita astăzi a
fost construită între 1868 şi 1872. Călugăriţele stau închise în chilii toată viaţa. Se îndeletnicesc cu
rugăciunea şi cu lucrul mâinilor. Li se dă mâncare pe o mică fereastră. În curtea mănăstirii şi pe pereţii
interiori al sfântului locaş se găseşte scrisă Rugăciunea Tatăl nostru în 35 de limbi şi în numeroase
dialecte. Totodată aici se află şi o mică peşteră unde Tradiţia ne spune că Mântuitorul le-a amintit
ucenicilor rugăciunea Tatăl Nostru.

1.1.5. Mănăstirea Dominus Flevit

Locul unde Mântuitorul a stat de vorbă cu ucenicii Săi şi le-a profeţit taina cea mare a sfârşitului
lumii. Mănăstirea a fost ridicată de arhitectul italian Barluzzi în anul 1955 şi adăposteşte fragmente de
mozaic din secolul al IV-lea. Acest sfânt locaş a fost construit pe ruinele unei mănăs- tiri bizantine din
secolul al IV-lea, distrusă de perşi în anul 614. Construcţia capelei a fost făcută în formă de lacrimă,
amintind faptul că aici a deplâns Mântuitorul soarta Ierusalimului.

Aici a poposit Mântuitorul cu ucenicii Săi în drumul spre Betania şi a proorocit dărâmarea
Ierusalimului. Domnul venea de la Templu după ce îi mustrase pe farisei şi cărturari pentru necredinţa
lor. ‫״‬Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! [...] Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi
cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi după cum adună pasărea puii săi sub
aripi, dar nu aţi voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie. ” (Matei 23, 25, 37-38)

‫ ״‬Şi ieşind Iisus din templu, S-a dus şi s-au apropiat de el ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului.
2. Iar El, răspunzănd, le-a zis: Vedeţi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe
piatră, care să nu se risipească. 3. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte,
zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului? 4.
4
Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. 5. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând:
Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. 6. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să
nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. 7. Căci se va ridi- ca neam peste neam şi
împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. 8. Dar toate acestea sunt
începutul durerilor. 9. Atunci vă vor da pe voi spre asu- prire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile
pentru numele Meu. 10. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. 11. Şi
mulţi prooroci minei- noşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. 12. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea
multora se va răci. 13. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. 14. Şi se va propovădui această
Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. 15. Deci,
când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să
înţeleagă - 16. Atunci cei din ludeea să fugă în munţi. 17. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-şi ia
lucrurile din casă. 18. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina. 19. Vai de cele
însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! 20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iama, nici sâmbăta.
21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22.
Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. 23.
Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este etici sau dincolo, să nu-l credeţi.

24. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni,
ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. 25. Iată, v-am spus de mai înainte. 26. Deci, de vă vor
zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. 27. Căci precum fulgerul iese de
la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. 28. Că unde va fi stârvul, acolo se vor
aduna vulturii. 29. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da
lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. 30. Atunci se va arăta pe cer semnul
Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului
cu putere şi cu slavă multă. 31. Şi va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi
ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. 32. învăţaţi de la smochin
pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. 33. Asemenea şi
voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. 34. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece
neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. 35. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece. 36. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. 37. Şi
precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. 38. Căci precum în zilele acelea dinainte de
potop oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, 39. Şi n-
au ştiut până ce a venit potopul şi i-а luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. 40. Atunci, din doi
care vorfi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. 41. Din două care vor măcina la moară, una se va lua
şi alta se va lăsa. 42. Privegheaţi deci, că nu ştiţi I în care zi vine Domnul vostru. 43. Aceea cunoaşteţi, că
de-ar j şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine jurul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. 44.
De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni. 45. Cine, oare, este sluga
credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp? 46. Fericită
este sluga aceea pe care, venind stăpânul său, o va afla făcând aşa. 47. Adevărat zic vouă că peste toate
avuţiile sale o va pune. 48. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, 49. Şi
va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, 50. Veni-να stăpânul slugii

5
aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte, 51. Şi o va tăia din dregătorie şi partea
ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. ”

1.1.6. Mănăstirea Maria Magdalena

Luca 7, 36-50: ‫ ״‬Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului,
a şezut la masă. 37. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a
adus un alabastru cu mir. 38. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi
picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. 39. Şi văzând
fariseul care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge
de El, că este păcătoasă. 40. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. învăţătorule,
spune, zise el. 41. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu
cincizeci [...]”

Este singura biserică pur rusească din Ţara Sfântă, ridicată pe Muntele Măslinilor. Se distinge prin
turlele ei aurite în formă de ceapă. Mănăstirea adăposteşte numeroase fragmente de sfinte moaşte,
precum şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Împăratul Rusiei Alexandru al IIΙ-lea,
împreună cu fraţii săi, a cumpărat pământ în Grădina Ghetsimani şi a construit o Biserică în memoria
mamei lor, împărăteasa Maria Alecsandrovna. A fost închinată Sfintei Măriei Magdalena. La slujba de
sfinţire a venit fratele împăratului împreună cu soţia sa, Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna, care văzând
frumuseţea locului şi-a exprimat dorinţa de a fi îngropată aici (şi aşa s-a întâmplat, Marea Ducesă trecând
la ortodoxie). În anul 1905 soţul ei moare şi Elisabeta se retrage din viaţa publică şi înfiinţează în Moscova
o comunitate monastică de femei, ridicând şi o Biserică închinată Sfântului Acoperământ al Maicii Dom-
nului.

În anul 1918, împreună cu maica Varvara şi alţi membri ai familiei regale a fost omorâtă de
bolşevici. Încă fiind în viaţă, ei au fost aruncaţi într-0 mină aflată aproape de Urali. Rămăşiţele pământeşti
ale Marii Ducese şi ale maicii Varvara au fost aşezate în racle de marmură, în biserica mănăstirii ”Maria
Magdalena” de pe Muntele Măslinilor. În anul 1933 aici a fost fondată o comunitate monastică condusă
de două maici care s-au convertit de la anglicanism la credinţa ortodoxă, maica Maria devenind prima
stareţă a mănăstirii. În anul 1930 a fost adusă din Liban o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Aceasta aparţinuse mitropolitului Ilie din Liban, căruia de trei ori i-а apărut în vis Maica Domnului
spunându-i să dăruiască icoana mănăstirii de pe Muntele Măslinilor.

1.2. Ghetsimani
1.2.1. Grădina Ghetsimani

Luca 22, 39-44: ,,Şi, ieşind, s-a dus după obicei în Mun- tele Măslinilor, şi ucenicii l-au urmat. 40.
Şi când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită. 41. Şi El S-a depărtat de ei ca la o
aruncătură de piatră şi, înge- nunchind, Se ruga. 42. Zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest
pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. Înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea. 44. Iar El, in de
moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui 'a picături de sânge care picurau pe pământ [...]”

6
 Luca 22, 47-53 ”Şi vorbind El, iată o mulţime, şi cel ce se la, unul dintre cei doisprezece, venea în
fruntea lor. oropiat de Iisus ca să-L sărute. 48. Iar Iisus i-а zis: cu sărutare vinzi pe Fiul Omului? 49. Iar
cei din preajma lui văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia? 50. Şi unul
dintre ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-а tăiat urechea dreaptă. 51. Dar lisus, răspunzănd, a zis: Lăsaţi,
până aici. Şi atingându-Se de urechea lui l-a vindecat 52. Şi către arhiereii, către căpeteniile templului şi
către bătrânii care veniseră asupra Lui, Iisus a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu toiege. 53. În toate
zilele fiind cu voi în templu, n-aţi întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea
întunericului. ”

Acesta era locul de rugăciune şi linişte cel mai iubit de Domnul nostru Iisus Hristos din tot
Ierusalimul. Astăzi se păstrează aici câţiva măslini seculari care amintesc de faptul că, aici, Domnul i-а
invitat pe Sfinţii Apostoli să se roage împreună cu El înainte să fie vândut de Iuda, dar i-а găsit adormiţi
(Luca 22,46). Tot în Grădina Ghetsimani Domnul se roagă cu lacrimi (Luca 22, 39-44) pentru a trece
paharul suferinţei de la El, însă ‫״‬nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” îi spune Tatălui Ceresc.

În Grădina Ghetsimani are loc vânzarea lui Iuda (Luca 22, 47-53). De aici încep patimile
Mântuitorului. Aici oamenii l-au trădat pe Dumnezeu. Cu săbii, suliţe, cu viclenii şi minciuni au venit să
prindă pe Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul îl primeşte pe Iuda cu dragoste: ‫״‬Prietene, pentru ce ai venit?"
ÎI numeşte prieten pe cel care prin sărutare îl trădează. Trădătorul se teme de oameni şi nu de Dumnezeu,
vine noaptea şi nu ziua pentru a-L pierde pe Cel în care crezuse până atunci. Este cel mai cumplit moment
al istoriei omeneşti. Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl pentru a împăca lumea şi a o scoate din păcate,
este vândut ca un rob pe bani.

1.2.2. Biserica Națiunilor

Biserica Naţiunilor
Matei 26, 46-56: ”Sculaţi-vă să mergem, iată, s-a apropiat cel ce M-a vândut. 47. Şi pe când vorbea
încă, iată, a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el mulţime multă, cu săbii şi cu
ciomege, de la arhierei şi de la bătrânii I poporului. 48. Iar vărsătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi
săruta, Acela este: puneţi mâna pe El. 49. Şi îndată, apropiindu-se de lisus, a zis: Bucură-Те, învăţătorule!
Şi L-a sărutat. 50. Iar lisus i-а zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe
lisus şi L-au prins. 51. Şi iată, unul dintre cei ce erau cu lisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovindpe
sluga arhiereului, i-а tăiat urechea. 52. Atunci lisus i-а zis: întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot
sabia, de sabie vor pieri. 53. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult
de două- sprezece legiuni de îngeri? 54. Dar cum se vor împlini Scrip- turile, că aşa trebuie să fie? 55. în
ceasul acela, a zis lisus mulţimilor: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. în
fiecare zi şedeam în templu şi învăţam şi n-aţi pus mâna pe Mine. 56. Dar toate acestea s-au făcut ca să
se împlinească Scripturile proorocilor. Atunci toţi ucenicii, lăsându-L, au fugit. ”

Prima biserică ridicată aici datează din secolul al IV-íea, dar a fost distrusă în cutremurul din 747.
Cruciaţii au ridicat o nouă biserică în anul 1170, dar şi aceasta a fost distrusă în 1345. Biserica actuală,
cunoscută şi sub numele de Biserica Ago- niei, are 12 calote, după numărul naţiunilor care au contribuit
Ia ridicarea ei. A fost construită de arhitectul italian Antonio Barluzzi, în anul 1924. Adăposteşte piatra
7
pe care a fost vândut Mântuitorul de către Iuda. Geamurile sunt acoperite cu vitralii violet, care nu permit
decât puţin luminii să pătrundă în interior, semi- întunericul simbolizând vânzarea, lupta întunericului
cu lumina, punerea ,,Luminii sub obroc”.

1.2.3 Biserica Mormântului Maicii Domnului

Prima Biserică e înălţată de Sfânta împărăteasă Elena în anul 325. E distrusă de perşi în 614.
Cruciaţii, în secolul al XI-lea, ridică din nou mănăstirea pe locul ruinelor din secolul al IV- lea. Coborând
spre interior, la jumătatea scărilor, aflăm două paraclise, situate în dreapta şi în stânga: Paraclisul Sfinţilor
Ioachim şi Ana şi Parclisul Sfântului Iosif. Aici, în satul Ghetsimani, s-au adunat Apostolii pentru a vedea
cum se pune în mormânt Maica Vieţii. Pe piatra funerară se vede foarte bine întipărit trupul. Pentru a fi
protejat de pietismul greşit intenţionat, mormântul Maicii Domnului a fost acoperit cu un geam, după
ce mai mulţi pelerini au rupt fragmente din piatra funerară. În spatele Mormântului Maicii Domnului se
află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Ierusalimitissa.

1.2.4. Peștera Ghetsimani

Matei 26, 36-45: ”Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani şi a zis
ucenicilor: Şedeţi aici, până ce Mă voi duce acolo şi Mă voi ruga. 37. Şi luând cu Sine pe Petru şi pe cei
doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista şi a Se mâhni. 38. Atunci le-a zis: întristat este sufletul Meu
până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine. 39. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut
cu faţa la pământ, rugându-Se putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci
precum Tu voieşti. 40. Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi i-а zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut un ceas
să privegheaţi cu Mine 41. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor,
dar trupul neputincios. 42. Iarăşi ducându-se, a doua oară, s-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este
cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta! 43. Şi venind iarăşi, i-a aflat dormind,
căci ochii lor erau îngreuiaţi. 44. Şi lăsându-i, S-a dus iarăşi şi a treia oară. S-a rugat, acelaşi cuvânt zicând.
45. Atunci a venit la ucenici şi le-a zis: Dormiţi de acum şi vă odihniţi! Iată, s-a apropiat ceasul şi Fiul
Omului va fi dat în mâinile păcătoşilor.’’

Această biserică aminteşte de faptul că ucenicii lui Hnstos nu au putut veghea împreună cu El în
rugăciune în Grădina Ghetsimani, după ce au plecat din Cetatea Ierusalimului de la Cina cea de Taină.
Are două altare care, conform Tradiţiei, amintesc de locul unde au adormit ucenicii şi de locul unde S-a
rugat Mântuitorul. O altă tradiţie îi plasează pe ucenicii Mântuitorului aici, ascunzându-se de frică,
imediat după prinderea Sa în Grădina Ghetsimani (Matei 26, 56).

1.2.5. Valea lui Iosafat(Valea Plângerii)

Mulţi Părinţi şi-au pus întrebări despre locul în care Hristos va judeca toate neamurile. Citind pe
Proorocul Ioil, ei au socotit că Judecata va avea loc în valea Iosafat, unde împăratul Iosafat, fără nici un
fel de luptă sau arme, a avut biruinţă asupra moabiţilor şi amoniţilor, nelăsând nici un vrăjmaş viu (cf. 2
Paralipomena 20). Şi proorocul Ioil a spus: ”Să se trezească toate neamurile şi să vină în valea lui Iosafat,
căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur” (Ioil 4, 12). Valea lui Iosafat se

8
continuă cu ceea ce noi ştim că se numeşte Valea Gheenei. Acolo, după judecată, vor fi aruncaţi cei ce nu
au făcut faptele cele bune. În această vale a Gheenei se află şi Scăldătoarea Siloam. Tot în Valea Iosafat,
vis a vis de Poarta de Aur, se află mormântul profetului Zaharia.

1.3. Cetatea Ierusalimului

1.3.1. Muntele Moria

Arabii au construit aici o mare moschee (numită de musulmani moscheea Masjid Qubbat As-
Sakhrah sau Domul Stâncii) pe locul vestitului Templu iudaic al Ierusalimului (distrus de împăratul Titus
în anul 70 d.H.)Este bine de ştiut că primul Templu a fost construit de Solomon (965-926 î.Hr.) între anii
958 şi 951 î.Hr. pe Muntele Moria. În anul 586 î.Hr. armatele babiloniene sub conducerea regelui
Nabucodonosor (605-562 î.Hr.) cuceresc Ierusalimul, dărâmă Templul şi duc poporul evreu în robie. În
anul 538 î.Hr., regele perşilor Cyrus îşi face intrarea în Babilonul învins, în următorul an, 537 î.Hr., printr-
un edict, Cyrus permite evreilor să se întoarcă la Ierusalim şi să reconstruiască Templul.

În acest an se pune temelia celui de-al doilea Templu (care este construit între 520 şi 515 î.Hr.).
Irod cel Mare (37-4 î.Hr.), începând cu anul 20 î.Hr., reamenajează şi împodobeşte considerabil Templul
de pe muntele Moria. Acest al doilea Templu în renovare fiind, l-a frecventat Iisus: ‫״‬Şi ieşind din templu,
unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Invăţătorule, priveşte ce fel de pietre şi ce clădiri! Dar Iisus a zis: Vezi aceste
mari clădiri? Nu va rămâne piatră peste piatră să nu se risipească” (Marcu 13,1-2). În august anul 70,
legionarii romani sub conducerea lui Titus, ard şi distrug Templul. O lună mai târziu, în septembrie 70,
Ierusalimul este cucerit. În prezent, pe Muntele Moria (de fapt un deal cu înălţimea de 740 m) sau
Muntele Templului, se află Domul Stâncii şi moscheea Al-Aqsa, considerat al treilea loc sfânt al Islamului,
după meteoritul cel negru numit Kaaba, aşezat în centrul Templului pătrat din Mecca, şi Marea Moschee
de la Medina.

Pentru creştini, Muntele Moria reprezintă locul unde Dumnezeu a încercat credinţa lui Avraam
(Facerea 22, 1-14): ”După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-а zis: «Avraame, Avraame!» Iar el a
răspuns: «Iată-mă!» 2. Şi Dumnezeu i-а zis: «Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi
du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte pe care ţi-l voi arăta Eu!» 3. Sculăn- du-
se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sitie două slugi şi pe Isaac, fiul
său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu. 4. Iar a treia
zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela. 5. Atunci a zis Avraam slugilor sale:
«Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne duceM până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi».
6. Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini
focul şi cuţitul şi s-au dus amândoi împreună. 7. Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: «Tată!»
Iar acesta a răspuns: «Ce este, fiul meu?» Zis-a Isaac: «Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru
jertfă?» 8. Avraam însă a răspuns: «Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!» Şi s-au dus mai
departe amândoi împreună. 9. Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo
jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor. 10. Apoi
şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. 11. Atunci îngerul Domnului a strigat
către el din cer şi a zis: «Avraame, Avraame!» Răspuns-a acesta: «Iată-mă!» 12. Iar îngerul a zis: «Să пи-ţi
ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru
9
Mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău». 13. Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un
berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul
lui Isaac, fiul său. 14. Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică Dumnezeu poartă de grijă, şi de aceea se
zice astăzi: «în munte Domnul Se arată».”

1.3.2. Poarta de Aur

Este o poartă ce aparţine vechii cetăţi a Ierusalimului, prin care a intrat Domnul nostru Iisus
Hristos, în ziua Floriilor, călare pe mânzul asinei cum precizează textul de la Matei 21, 7-11:”Au adus
asina şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar El a şezut peste ele. 8. Şi cei mai mulţi din mulţime
îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale, 9. Iar mulţimile care
mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: «Osana Fiului lui David; binecuvântat este
Cel ce vine întru numele Domnului!» Osana întru cei de sus! 10. Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea
s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta? 11. Iar mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din
Nazaretul Galileii.”

1.3.3. Poarta Sfântului Ștefan

Este una din Porţile de intrare în Cetatea Ierusalimului. Se mai numeşte şi Poarta Leilor, deoarece
are încrustaţi patru lei deasupra intrării. Legenda povesteşte de sultanul Solimán Magnificul care visa că
este urmărit de lei. În momentul în care constructorii au pus leii deasupra porţii, visul sultanului a
dispărut. Mai are şi denumirea de Poarta Oilor, pe aici intrând oile ce erau duse spre spălare la
Scăldătoarea ce se afla în imediata apropiere. În apropierea acestei porţi a fost ucis Sfântul Arhidiacon
Ştefan, cel dintâi mucenic, după ce a vorbit poporului despre Dumnezeu. ‫״‬Iată, văd cerurile deschise şi
pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!‫ ״‬a spus Sfântul Ştefan şi apoi cei care ‫״‬fremătau de
furie în inimile lor’’ au început să arunce cu pietre, ca să‫־‬l ucidă. ‫ ״‬Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare:
Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.‫״‬

1.3.4. Scăldătoarea Vitezda

loan 5, 1-15: ‫״‬După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. 2. Iar în Ierusalim,
lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. 3. În
acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. 4. Căci un înger al
Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa, şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea
sănătos de orice boală era ţinut. 5. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. 6. Iisus,
văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-а zis: Voieşti să te faci sănătos? 7.
Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până
când vin eu, altul se coboară înaintea mea. 8. Iisus i-а zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă! 9. Şi îndată
omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. 10. Deci ziceau iudeii către
cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. 11. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut
sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. 12. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău
şi umblă? 13. Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel
loc. 14. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-а zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai

10
păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. 15. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a
făcut sănătos."

Biserica ‫״‬Sf. Ana” ce se află lângă Scăldătoarea Oilor a fost construită de către cruciaţi în secolul al
XI-lea. Sub biserică se află o criptă unde Tradiţia spune că fericita Ana a născut-0 pe Maica Domnului.
Scăldătoarea are 5 pridvoare - aici se spălau oile care erau duse la Templu pentru jertfa, iar numeroşi
suferinzi ai Ierusalimului aşteptau pe margini vindecarea.

1.3.5. Biserica Sfânta Ana

Biserica ‫״‬Sf. Ana” ce se află lângă Scăldătoarea Oilor adăposteşte o criptă unde Tradiţia spune că
fericita Ana a născut-o pe Maica Domnului.

1.4. Patimile Domnului

1.4.1 Începutul patimilor
Domnul a fost prins în Grădina Ghetsimani noaptea. Pe la miezul nopţii a fost dus la Anna, socrul
lui Caiafa, arhiereu al anului aceluia (loan 18, 12-14). ”Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au
prins pe Iisus şi L-au legat. 13. Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului
aceluia. 14. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor. ’’

N-a avut ce să-i facă lui Iisus, aşa că l-a trimis legat la casa socrului său Caiafa, în prezent biserica
armenească numită ‫״‬a Sfantului Mântuitor” - se spune că piatra altarului a fost făcută dintr-0 bucată din
lespedea care acoperea Sfântul Mormânt. Aici s-a continuat judecarea lui Iisus (Matei 26, 58-75): ”Iar
Petru îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului şi, intrând înăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă
sfârşitul. 59. Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L
omoare. 60. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus:
61. Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc. 62. Şi, sculându-se, arhiereul
I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? 63. Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a
zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. 64. Iisus i-a
răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind
pe norii cerului. 65. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie mar- tori? Iată
acum aţi auzit hula Lui. 66. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte. 67. Şi au
scuipat în obrazul Lui, bătăndu-L cu pumnii, iar unii Ii dădeau palme, 68. Zicând: Prooroceşte-ne,
Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit. 69. Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el,
zicând: Şi tu erai cu Iisus Galileeanul. 70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu ştiu ce zici. 71. Şi
ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul. 72. Şi iarăşi s-a
lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta. 73. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, au
zis lui Petru: Cu ade- vărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte. 74. Atunci el a început a se blestema
şi a se jura: Nu cunosc pe omul aces- ta. Şi îndată a cântat cocoşul. 75. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul
lui lisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns
cu amar. ”

11
 În curtea Cetăţii Antonia, Petru se leapădă de trei ori de Mântuitorul Hristos. Poporul strigă că
Hristos este vinovat de moarte, îl bate şi îl loveşte. Caiafa şi-a rupt îmbrăcămintea. Ultimul arhiereu al
Legii Vechi, în loc să se închine Fiului lui Dumnezeu s-a dezgolit în faţa Lui, îndemnând ostaşii să-L
biciuiască. în zorii zilei de vineri 13 Nissan (Martie), arhiereul împreună cu întreg Sinedriul s-a retras să
se odihnească.

1.4.2. Pretoriul

Pretoriul (Matei 27,1-2): ”Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut
sfat împotriva lui lisus, ca să-L omoare. 2. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat.”
Dimineaţa, arhiereii şi bătrânii poporului L-au adus pe Hristos la Pilat. Guvernatorul Ponţiu Pilat îşi avea
sediul în Cezareea, însă de sărbătoarea Paştilor şi la alte sărbători mari ale iudeilor, venea la Ierusalim
pentru a supraveghea liniştea oraşului, judeca cazurile grele, condamna sau graţia o persoană la
propunerea poporului: ”Deci Pilat a ieşit la ei afară şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului acestuia? Ei au
răs- puns şi i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie [...] Deci Pilat a intrat iarăşi în
pretoriu şi a chemat pe lisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor? Răspuns-a lisus: De la tine însuţi zici aceasta,
sau alţii ţi-au spus-o despre Mine? Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii Те-au
predat mie. Ce ai făcut? lisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea arfi
din lumea aceasta, slujitorii Mei s-arfi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este
de aici. ” (loan 18,29-36) Aflând Pilat că Irod Agripa, regele Iudeii, se află la Ierusalim, îl trimite pe Iisus
acolo: ”Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că auzise
despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a
răspuns nimic. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină
strălucitoare şi L-a trimis iarăşi la Pilat. Şi în ziua aceea, Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul... ”
(Luca 23,8-12)

1.4.3. Petru Gallicantu

Biserica ‫״‬Sfântul Petru în Gallicantu”

Acesta este numele bisericii de pe versantul oriental al muntelui Sion care evocă tripla lepădare a
lui Petru (cf. Marcu 14, 53-54; 66-72) ”și ei au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toţi arhiereii şi
bătrânii şi cărturarii. 54. Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului
şi şedea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc. [...] Şi Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele
arhiereului, 67. Şi văzându-l pe Petru încălzindu-se, s-a uitat la el şi a zis: Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul.
68. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu ştiu, nici nu înţeleg ce zici. Şi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat
cocoşul. 69. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor de faţă că acesta este dintre ei. 70. Iar
el a tăgăduit iarăşi. Şi după puţin timp înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de
Mine. Şi a început să plângă. ”

1.4.4. Palatul lui Irod

Palatul lui Irod era cam la 1 km distanţă de Pretoriu aşa că Hristos, legat şi batjocorit, e trimis
înapoi la Pilat. Aici Pilat supune judecăţii poporului pe cine să elibereze: ‫״‬Pe cine din cei doi voiţi să vă

12
eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba. Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? I Toţi
au răspuns: Să fie răstignit! A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie
răstignit! Şi | văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă, şi-a spălat mâinile
înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea. Iar tot poporul a
răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri! A tund le-a eliberat pe Baraba, iar pe
Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit. ” (Matei 27,21-26). Aceasta a fost judecata lui Hristos. Vina Lui
era că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu, iar pedeapsa – moartea pe Cruce.

1.4.5. Drumul Crucii

Oprirea 1. Condamnarea la moarte în curtea lui Pilat (Marcu 15, 1-15): ‫״‬Şi îndată, dimineaţa,
arhiereii ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au predat
lui Pilat. 2. Şi L-a întrebat Pilat: Tu eşti regele iudeilor? Iar El, răspunzând, i-а zis: Tu zici. 3. Iar arhiereii îi
învinuiau de multe. 4. Iar Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta. 5. Dar Iisus
nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira. 6. Iar la sărbătoarea Paştilor le elibera un întemniţat pe care-l
cereau ei. 7. Şi era unul cu numele Baraba închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră
ucidere. 8. Şi mulţimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obişnuia pentru ei. 9. Iar
Pilat le-a răspuns, zicând: Voiţi să vă eliberez pe regele iudeilor? 10. Fiindcă ştia că arhiereii îl dăduseră în
mâna lui din invidie. 11. Dar arhiereii au aţâţat mulţimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba. 12. Iar
Pilat, răspunzând iarăşi, le-a zis: Ce voi face deci cu Cel despre care ziceţi că este regele iudeilor? 13. Ei iarăşi
au strigat: Răstigneşte-L! 14. Iar Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai mult strigau: Răstigneşte-L! 15.
Şi Pilat, vrând să facă pe voia mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie
răstignit. ”

Pe locul unde se înălţa Fortăreaţa Antonia este azi o şcoală musulmană, Fortăreaţa a fost numită
aşa de către Irod cel Mare în cinstea prietenului său, Marc Antoniu, şi era folosită ca garnizoană pentru
legiunile romane. In anul 70, odată cu distrugerea templului, ea a fost rasă de pe faţa pământului.

Oprirea 2: Punerea Crucii pe umerii Domnului, în faţa Pretoriului (Marcu 15,16-20): ”Iar
ostaşii L-au dus înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. 17. Şi L-au îmbrăcat în
purpură şi, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap. 18. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând:
Bucură-Те, regele iudeilor! 19. Şi-L bateau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se
închinau. 20. Şi după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au
dus afară ca să-L răstignească."

Capela ‫״‬încoronarea cu spini” a fost refăcută între anii 1927 şi 1929 pe fundaţiile bizantine, după
planurile renumitului arhitect Barluzzi. Vitraliile reprezintă scene din timpul pătimirii, iar cupola, o
coroană de spini. Altarul din dreapta e închinat Sfântului Apostol Pavel care a fost şi el închis în fortăreaţa
Antonia.

Capela Condamnării îşi menţine forma bizantină. Aici începea Litostratos locul pardosit cu
pietre”, unde s-a desfăşurat partea publică a judecării lui Hristos. Pe atunci era o curte interioară a
fortăreţei Antonia. Aici găsim câteva din pietrele originale din vremea lui Iisus.
13
 Oprirea 3: Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii. Capela a fost ridicată prin
donaţiile unor polonezi, ca mulţumire pentru ajutorul primit în al II-lea Război Mondial. Sculptura e
realizată de un sculptor polonez pe nume Zielien- sky. Capela aparţine armenilor catolici.

Oprirea 4: Întâlnirea cu Sfânta Fecioară. Biserica aparţine armenilor. A fost construită în 1881
pe fundaţia bisericii bizantine Sf. Sofía. Sculptura e realizată de Zieliensky.

Oprirea 5: Luarea Crucii în spate de către Simon Cirineanul (urma palmei Iui Iisus). ‫״‬Şi
ieşind, au găsit pe un om din drene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui ” (Matei 27,
32). Aici se află o capelă franciscană ce datează din 1895. Tradiţia spune că soldaţii au pus un privitor la
calvarul Domnului să-L ajute să ducă Crucea. Acest om era din Cirene şi se numea Simon. Domnul Iisus
s-a dezechilibrat şi s-a sprijinit cu mâna pe un perete.

Oprirea 6: întâlnirea cu Sf. Veronica. Biserica a fost înălţată în 1895, pe ruinele unei biserici
bizantine. Azi aparţine ordinului monahal catolic ‫״‬micile surori ale lui Iisus”. Veronica, văzându-L pe
Hristos obosit şi plin de sânge, a luat o mahramă şi a şters cu ea faţa Mântuitorului. Pe această mahramă
s-a întipărit Chipul Mântuitorului Hristos.

Oprirea 7: Hristos cade a doua oară sub povara Crucii.

Aici era poarta cetăţii, pomenită de Neemia (12, 39). Este numită a ‫״‬Judecăţii”, pentru că prin ea
erau scoşi din cetate cei condamnaţi la moarte. De aici Dumul Crucii continuă în afara cetăţii. Capela a
fost ridicată în 1875. Pe unul din stâlpii porţii era scrisă vina celui ce mergea spre moarte.

Oprirea 8: Întâlnirea cu femeile Ierusalimului. În zidul bisericii ortodoxe ‫״‬Sf. Haralambie”

sunt sculptate o cruce şi inscripţia NIKA. ”Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se
bateau în piept şi îl plângeau. Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi
pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite simt cele sterpe
şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste
noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne” (Luca 23, 27-31).

Oprirea 9: A treia cădere a lui Hristos. O coloană, aflată la intrarea Bisericii copte ‫״‬Sf. Antonie”,
marchează locul celei i de a treia căderi.

Arcul ‫״‬Ecce Homo”

Aşa a strigat Pilat (loan 19, 5), arătându-L pe Iisus mulţimii. Arcul traversează Drumul Crucii şi a
fost construit de romani în anul 70 d.H. Pe un astfel de arc a fost prezentat Hristos mulţimii şi de aceea,
în amintirea acestui fapt, arcul poată numele de Ecce Homo, adică Iată, Omul.

Închisoarea

Se află pe Calea Crucii, aparţinând Patriarhiei Ierusalimului şi reprezintă locul unde au fost ţinuţi
închişi Domnul Iisus Hristos şi Baraba.

1.5. Biserica Sfântului Mormânt

14
 Este numită de creştini Biserica învierii, pentru că noi I ortodocşii nu ne oprim în moarte, ci
nădăjduim în înviere, care este biruinţa asupra morţii.

Celelalte opriri de pe Calea Crucii sunt încorporate în această Biserică.

Oprirea 10: Locul unde Iisus a fost dezbrăcat de haine.

Oprirea 11: Locul unde Iisus a fost răstignit (Matei 27, 33-44).

Oprirea 12: Iisus moare pe cruce (Matei 27, 45-54)

Oprirea 13: Iisus este dat jos de pe cruce, iar trupul Său este pregătit pentru îngropare
(Matei 27, 57-59; Luca 23, 50-54).

Oprirea 14: Iisus este pus în mormânt (Matei 27,60-66) şi a treia zi a înviat din morţi (Marcu
16, 5-6).

Câteva date despre Biserica Sfântului Mormânt

Prima biserică a fost ridicată de Sf. împărăteasă Elena între 326 şi 335. În 614 perşii au distrus
biserica şi au răpit Sfânta Cruce. În 628 împăratul Heraclie îi învinge pe perşi şi aduce Sfânta Cruce înapoi
la Ierusalim. În 638, patriarhul Soffonie al Ierusalimului îl invită pe Califul Omar, cel ce stăpânea
Ierusalimul, să se închine în Biserica Sfântului Mormânt. Acesta refuză, spunându-i că, dacă se va închina
acolo, biserica ar putea fi transformată în moschee.

Mai multe cutremure s-au abătut asupra bisericii, făcând mari stricăciuni. În 996 ajung fatimizii
la putere şi aceştia pun taxe mari pelerinilor ce doreau îsă se închine la Sfanţul Mormânt. Împăratul
bizantin Constantin al IX-lea Monomahul este cel ce înfrumuseţează biserica. Cruciaţii repară şi ei
biserica Sfântului Mormânt după 1099. Din 1149 biserica îşi menţine structura până astăzi, fără nici o
modificare.

Există un status-quo, adică un regulament de folosire şi administrare a Sfintelor Locuri, impus în

1757 de către stăpânirea otomană, prin care se stabileşte ordinea istorică şi ierarhică a confesiunilor
religioase care slujesc aici după cum urmează: ortodocşi, armeni, copţi, catolici, etiopieni şi sirieni
ortodocşi. Clopotniţa, construită între 1160 şi 1180, a fost renovată în 2004. Curtea interioară este din
secolul al ХП1‫־‬еа. Faţada bisericii are două uşi, una dintre ele a fost astupată de Saladin, pentru a limita
accesul pelerinilor în incintă. Uşa de la intrare are o înălţime de aproximativ 3 m, iar zăvorul se află la o
înălţime de 2,5 m, astfel încât portarul trebuie să folosească o scară pentru a ajunge să deschidă uşa. Cheia
de la intrare se află păstrată de generaţii întregi de o familie musulmană.

Scara de sub geamurile bisericii are o istorie interesantă. Pe vremea stăpânirii otomane, taxele de
intrare erau atât de mari, încât monahii din interior nu mai ieşeau afară. Singura legătură cu exteriorul
era o plimbare pe pervazul bisericii, coborând pe acea scară. Scara a devenit parte integrantă din faţadă
şi este schimbată când se deteriorează Coloana de la intrare. În anul 1424, datorită taxelor mari cerute de
otomani, patriarhul Ierusalimului nu a mai putut sta în Sfântul Mormânt la venirea Sfintei Lumini. Toţi
credincioşii au rămas împreună cu patriarhul în aşteptarea Sfintei Lumini în curtea bisericii. Când a venit

15
Sfânta Lumină, aceasta a lovit o coloană din partea stângă a uşii, făcând o crăpătură mare ce a rămas până
astăzi.

Paraclisele şi locurile sfinte din Complexul Bisericii învierii:

a.Golgota: Locul unde Iisus a fost dezbrăcat de haine (oprirea 10-12) şi locul Răstignirii.

b.Piatra ungerii: Locul unde Trupul Domnului a fost pregătit pentru îngropare.

c.Altarul încoronării cu spini: ne aduce aminte de patimile Mântuitorului (Matei 27, 28-29).

d.Altarul lui Adam sau Capela Căpăţânii: Situat sub Golgota, are în interiorul său o crăpătură
care, conform Tradiţiei a fost cauzată de înfigerea Crucii în stâncă. Tot Tradiţia ne spune că locul era
numit ‫״‬locul căpăţânii”, deoarece craniul lui Adam fusese îngropat acolo. Acesta este motivul şi pentru
care, în iconografia bizantină, crucea are la bază un craniu.

e.Altarul împărţirii veşmintelor: Aminteşte de faptul că, după răstignire, romanii au tras la sorți
veşmintele Domnului (loan 19, 23-24).

f.Altarul sutaşului Longin: Aminteşte de soldatul roman care L-a mărturisit pe Hristos ‫״‬Cu
adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acesta” (Matei 26, 50-54).

g.Paraclisul Maici Domnului: Adăposteşte Icoana facă- toare de minuni a Maicii Domnului.
Această icoană a plâns şi a vorbit păgânilor, atunci când aceştia au tăiat-o cu sabia. Aici a stat Maica
Domnului împreună cu femeile mironosiţe, pri- vind cu durere către Fiul ei.

h.Altarul butucilor: Se află lângă Paraclisul Maicii Domnului şi este format din două orificii,
unde a fost ţinut Mântuitorul cu picioarele prinse cât s-a pregătit locul de Răstignire. Se află în imediata
apropiere a Golgotei.

i.Capela Măriei Magdalena: Ridicată pe locul unde a avut loc întîlnirea dintre Hristos cel înviat
cu Maria Magdale- na (loan 20, 11-17).

j.Peştera Sf. Elena - Altarul Sf. Grigorie Luminătorul: Situat la demisol, are pe jos un mozaic ce
reprezintă diverse mănăstiri din Armenia, unde au pătimit monahii creştini.

k.Peştera aflării Sfintei Cruci: Reprezintă locul unde s-a găsit Sfânta Cruce de către Sf.
împărăteasă Elena.

l.Capela siriană: Aici se pot vedea două morminte datând din secolul I

m.Capela Coptă: Este lipită de Sfântul Mormânt şi are sub masa Sfântului Altar o porţiune din
stânca Sfântului Mormânt

n.Altarul femeilor; Aparţine armenilor şi reprezintă locul unde femeile priveau spre Răstignirea
Domnului (Matei 27, 55-56).

16
 o.Biserica învierii: Este situată în faţa Sfântului Mormânt şi aparţine ortodocşilor. Are pereţii şi
catapeteasma din marmură, icoanele împărăteşti aurite, iar deasupra Altarului se află Arcul lui
Constantin Monomahul, construit în perioada acestui împărat bizantin. Tot aici se află şi o mică piatră
care se numeşte ”buricul pământului” şi se referă la ceea ce spunea psalmistul David: ‫״‬Dar Dumnezeu,
împăratul nostru înainte de veac, a făcut mântuire în mijlocul pământului’ (Psalm 73, 13) sau profetul
Iezechiel: ”Acesta este Ierusalimul, pe care Eu l-am pus în mijlocul neamurilor şi al ţărilor dimprejur”
(Iezechiel 5, 5).

Sfântul Mormânt: La început nu era acoperit cu baldachinul de piatră, acesta fiind construit în
1048 pentru a proteja Sfântul Mormânt împotriva ploilor. Rotonda ce adăpostea Sfântul Mormânt a fost
la început deschisă. (în 614 cupola a fost arsă, dar în 1996 s-a restaurat şi prezintă acum 12 raze aurite din
mijlocul cărora, la Sf. Paşti, Sfânta Lumină coboară din cer în Sâmbăta Mare, la orele prânzului). Are două
incinte: Camera ce adăposteşte Piatra îngerului, acolo unde a apărut îngerul Gavriil ce a vestit învierea
(Matei 28, 2-6) şi Sfântul Mormânt propriu-zis. Pentru susţinere, baldachinul de piatră ce adăposteşte
Sfântul Mormânt a fost încins în 1947 cu o structură de oţel adusă din Bengal. În faţa baldachinului se
află câteva lumânări foarte înalte ce aparţin comunităţilor majoritare: ortodoxă, armeană şi catolică. De
asemenea sunt mai multe candele aprinse şi icoane ce împodobesc faţada baldachinului.

1.6. Muntele Sion

a.Foişorul Cina cea de Taină (Matei 19,18-29; Luca 22,14-21)

Aici s-a întemeiat prima comunitate creştină în jurul Apostolilor şi se crede că această casă a rămas
în picioare după ce Ierusalimul a fost dărâmat de către romani în anul 70, deoarece era în afara cetăţii.
Sfinţii Constantin şi Elena au construit în locul foişorului o biserică ortodoxă mare, pe care au distrus-o
perşii în anul 614. Ajungând în ruină, cruciaţii au construit o biserică numită Sfânta Maria de pe Muntele
Sion. În anul 1336, locul acesta a fost închinat Vaticanului. În 1524 lăcaşul a fost transformat în moschee,
rămânând aşa până după primul război mondial.

Aici Domnul a spălat picioarele ucenicilor Săi - pildă de smerenie. Petru nu L-a lăsat şi atunci
Mântuitorul i-а spus: ‫״‬Mu vei avea parte de Mine. [...] Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele ci şi
mâinile şi capul. Precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.‫( ״‬loan 13, 4-15) Aici a avut loc ultima cină a
Mântuitorului pe pământ: ”Și nu voi mai bea de acum din acest rod al viţei, până în ziua aceea, când îl
voi bea cu voi în împărăţia Tatălui Meu.” Aici a binecuvântat pâinea şi vinul şi ne-a învăţat cum şi cu câtă
sfinţenie trebuie să ne apropiem de Sfânta împărtăşanie.

De aici a plecat Iuda vânzătorul pentru a-L vinde pe Iisus. Aici S-a arătat Domnul ucenicilor după
înviere, intrând prin uşile încuiate şi tot aici, după opt zile, l-a îndemnat pe Toma să pună mâna în urma
cuielor. Aici au stat ucenicii încuiaţi până la primirea Sfântului Duh, după porunca Mântuitorului: ”Eu
trimit peste voi fagăduinţa Tatălui Meu, voi însă şedeţi în cetatea Ierusalimului până vă veţi îmbrăca cu
putere de sus. ” (Luca 24, 49)

Aici s-a pogorât Sfântul Duh în limbi de foc în ziua Cincizecimii. Aici s-a întemeiat prima Biserică
creştină, după cuvân- tarea Sfântului Petru botezându-se trei mii de oameni. Tot aici au fost instituite

17
Taina Preoţiei şi a Spovedaniei: ”Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi
ţine, vor fi ţinute.” (loan 20, 22-23)

b.Mormântul lui David (1 Regi cap. 16-30; 2 Regi cap. 1-24; 3 Regi cap. 1-2)

Aici odihneşte marele împărat al Iui Israel, strămoşul lui Hristos, părintele evreilor, întemeietorul
Ierusalimului, apărătorul poporului ales, urmaşul lui Saul, inspiratul scriitor al Psaltirii, tatăl înţeleptului
Solomon, biruitorul lui Goliat, spaima filistenilor şi moabiţilor. Psaltirea - cartea mângâierii tuturor
creştinilor, bucuria sfinţilor, izgonirea diavolilor, podoaba credincioşilor şi ruşinarea păgânilor! Ce
frumos ne învaţă David: ,,Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor
nu a stat şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut; Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua
şi ”noaptea” (Psalm 1, 1-2). Smerit şi iubitor de Dumnezeu, se trezea în miez de noapte şi de 7 ori de zi îşi
făcea rugăciunea. Pildă de smerenie şi de recunoaştere a păcatelor: Psalmul 50.

c.Biserica ‫״‬Adormirea Maicii Domnului”

Străjuită de o clopotniţă înaltă şi un domn central cu patru turle mai mici, biserica ”Adormirea
Maicii Domnului” este cea mai înaltă structură de pe Muntele Sion. Tradiţia spune că, după Răstignirea
Domnului, Sfânta Fecioară a locuit aici într-o casă situată pe Muntele Sion până la Adormirea sa. Muntele
a devenit imediat un loc sfânt şi în secolul al IV-lea s-a ridicat o biserică pe locul casei unde a stat Maica
Domnului. În secolul al VI-lea, o biserică mai mare a fost construită pe ruinele celei din secolul al IV-lea.
Când au venit cruciaţii, aceştia au ridicat şi ei o biserică pe temelia celei existente din secolul al VII‫־‬lea şi
care se ruinase între timp.

Biserica actuală, ce cuprinde şi Capela Adormirii Maicii Domnului, datează de la începutul

secolului al XX-lea şi a fost construită de împăratul Wilhelm II având ca model carolingiană din Aachen,
Germania. Este administrată acum de un ordin german benedictin. Între 1948 şi 1967, evreii au folosit
Biserica drept loc strategic de supraveghere a armatei iordaniene şi aceasta a suferit stricăciuni în urma
schimburilor intense de focuri dintre taberele aflate în conflict.

Pe pavimentul Bisericii se află un mozaic impresionant care evidenţiază în mijloc trei cercuri
identice care se întretaie în mod egal şi un zodiac. Tot aici apar şi numele unor profeţi ai Vechiului
Testament. La subsol se află Capela Adormirii Maicii Domnului, în mijlocul căreia se găseşte un
baldachin, iar sub acesta, o statuetă a Sfintei Fecioare. Pe tavanul baldachinului se află reprezentate în
mozaic câteva din femeile amintite în Sfânta Scriptură. De asemenea aici se găseşte şi un fragment de
fres- că reprezentând Adormirea Maicii Domnului, pictat de fraţii români Mihail, Gavriil şi Nicolae
Moroşanu, fragment ce a reprezentat proba de lucru pentru pictarea bisericii ”Sfântul Arhanghel Gavriil”
din Nazaret.

„Adormirea Maicii Domnului

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai
înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul
Gavriil, venind la dânsa, i-а zis: ”Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te
teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Născătoarea de
18
Dumnezeu s-a bucurat, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia
adesea acolo să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de
Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au arătat cinstirea şi închinăciunea
ce se cădea către Stăpâna, ca şi cum af fi fost nişte slugi însufleţite.

După rugăciune s-a întors acasă, şi îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe
lumânări, mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toata casa, şi-a gătit patul
şi tot ce se cădea pentru îngroparea ei. A spus cele ce i-а zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre
încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au
auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Apoi a rânduit ca cele două veşminte
ale sale să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute.

Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet şi arătare de mulţi
nori, care aduceau de la marginile lumii pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. între ei
erau şi de Dumnezeu întelepţiţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei. A sosit şi minunatul
Pavel, vasul cel ales, care, căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat zicându-i: ”Bucură-te,
Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că pe Hristos, Fiul tău, trupeşte pe pământ nu L-
am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul îl văd”.

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat, a făcut rugăciune pentru
întărirea lumii şi paşnica ei petrecere şi le-a dat şi dânşilor binecuvântarea ei. Şi, aşa, în mâinile Fiului şi
Dumnezeului său şi-a dat sufletul.

Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de
boli lesne se tămăduiau. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli: unii au
ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de
Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus
de firea omenească.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat să se ispitească a
surpa jos patul în care zăcea trupul cel de viaţă începător şi a-1 lepăda pe dânsul. Dar dreptatea lui
Dumnezeu ajungând pe îndrăzneţii aceia, le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul
dintr- înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfanţ pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile,
care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot
sufletul, a aflat tămăduire şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. în acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând
şi punând asupra lor o parte din acoperământul patului, au do- bândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind în satul Ghetsimani, au aşezat acel trup de viaţă începător în mormânt şi au
stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti. Toma nu s-a aflat la preamărită îngropare,
ci, sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte şi întristat că nu se învrednicise să vadă şi el ca şi
ceilalţi Apostoli trupul. Şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul, ca să se închine şi el acelui
preasfânt şi preacurat locaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu. Şi dacă a văzut, s-a minunat că a
aflat mormântul fără de sfântul trup şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor
credincioşilor şi mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că şi până astăzi
19
mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede, deşert de trup, şi este cinstit cu închinăciune, întru mărirea
şi cinstirea preabinecuvântatei, măritei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei
Maria.

1.7. Ein Karem

Ein Karem (Ain Karem)

(Luca 1, 5-25; 1, 59-68: naşterea Sf. loan Botezătorul; Luca 1, 39-56: întâlnirea Sf. Fecioare cu
Elisabeta)

Ain Karem este o localitate din Israel, aflată la mică distanţă de 8-10 kilometri de Ierusalim. Aceasta
este deosebit de importantă pentru creştini deoarece, potrivit Tradiţiei, este patria lui Zaharia şi a
Elisabetei, părinţii Sfântului loan Botezătorul. Aici s-a născut Sfântul loan Botezătorul.

Numele localităţii - Ain Karim - se crede că provine de la mulţimea grădinilor şi a câmpurilor

cultivate în zonă (karm), fertile datorită unui izvor cu debit bun (ain). Semnificaţia numelui localităţii nu
este însă pe deplin lămurită: ‫״‬izvorul cu apă multă”, ‫״‬izvorul viei” sau ‫״‬izvorul Karem-ului”. Izvorul din
Ain Karem este numit Ain Sitti Maryam, adică ‫״‬Fântâna Măriei”. Locuit încă din Epoca bronzului,
conducătorul evreu losua a repartizat Karem-ul tribului lui Iuda, precum citim în Sfânta Scriptură:
”Aceasta este moştenirea fiilor lui Iuda, după familiile lor [...] Maarat, Bet-Anot şi Eltecon: şase cetăţi cu
satele lor. Tecoa, Efrata sau Betleemul, Peor, Etam, Culón, Tatam, Sores, Carem (Катет), Galem, Betir şi
Manah: unsprezece cetăţi cu satele lor. ’’ (losua 15, 20 şi 59)

Odată cu apariţia creştinismului în localitatea evreiască Ain Karem a fiinţat o puternică

comunitate de creştini, aceas- ta ocupându-se în mare parte cu tâmplăria şi îndrumarea pelerinilor. În
prezent, cu excepţia câtorva mici comunităţi creştine, întreaga populaţie este formată din evrei. Prezenţa
unei moschei în această localitate ţine să amintească de existenţa unui sat arab, mai înainte de anul 1948,
când locuiau aici 3.000 de arabi şi aproximativ 300 de creştini.

Localitatea Ain Karem păstrează 7 locaşuri de închinăciune creştine, printre care: mănăstirea
franciscana, ridicată pe locul unde a avut loc Naşterea Sf. loan Botezătorul; ”biserica Vizitei Fecioarei
Maria la Elisabeta”; mănăstirea ”Sfântul Zaharia”; biserica ”Doamnei din Sahyuri”.

Biserica ‫״‬Naşterii Sf. loan Botezătorul” din Ain Karem

Scurt istoric

20
 Biserica este cunoscută şi sub denumirea de ”Sfântul loan cel din Munţi”. Acest al doilea nume
vine de la cuvintele ”ținut muntos”, menţionate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, atunci când
relatează vizita Fecioarei Maria făcută veri- şoarei sale Elisabeta, pe când aceasta din urmă purta în pân-
tece pe Sfântul loan Botezătorul.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca nu precizează cum se numea cetatea spre care a plecat Sf.
Fecioară Maria, dar tradiţia creştină, confirmată şi de săpăturile arheologice, ne spune că e vorba de Ain
Karem. în secolele IV-V, bizantinii au folosit aceasta zonă pe post de cimitir, dovadă fiind mormintele a
doi martiri necunoscuţi, amintiţi şi în inscripţia de la poarta bisericii. în secolele V-VII, bizantinii au
construit aici o bisericuţă în amintirea Sfintei Elisabeta.

De la pelerinul rus Daniel Stareţul, de la începutul secolu- lui al XII-lea, ni se păstrează cea dintâi
descriere detaliată a locului: ‫״‬Casa lui Zaharia se află la poalele unui munte, puţin mai la vest de Ierusalim.
La aceasta casă a lui Zaharia a venit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru a o vizita pe verişoara ei,
Elisabeta. In această casă s-a născut Sfântul loan Botezătorul. Acum, pe acest loc se înalţă o biserică foarte
înaltă. Pe partea stângă, după intrarea în biserică, sub un mic Altar, se află o micuţă peşteră. In această
peşteră a fost născut Sfântul loan. ”

O frumoasă biserică se înălţa pe acest loc încă din perioada cruciaţilor. în orice caz, imediat după
căderea Imperiului Latin în anul 1187, clădirea bisericii a fost mult redusă de localnicii musulmani, din
aceasta ei făcând grajd pentru adăpostit vitele mai bine de patru secole. Biserica cruciaţilor a fost distrusă
de Saladin sau, mai exact, a fost transformată într-un mare han.

Mai mulţi pelerini scriitori au mărturisit despre situaţia grea a bisericii ”Naşterii Sfântului loan
Botezătorul” din Ain Karem, până în momentul în care franciscanii au recuperat acest loc sfânt în secolul
al XVII-lea. Odată cu venirea acestora, clădirea bisericii şi anexele acesteia au început a fi curăţate şi
folosite potrivit scopului lor iniţial.

1.8. Lod (Lida)

Orăşel situat în imediata apropiere a aeroportului Ben Gurion, unde se află o Biserică Ortodoxă ce
adăposteşte mormântul şi o parte din moaştele Sfanţului Mare Mucenic Gheorghe. Despre aceasta
localitate citim în Sf. Scriptură astfel: ‫״‬Şi trecând Petru pe la toţi, a coborât şi la sfinţii care locuiau în
Lida. Şi acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic. Şi Petru i-
а zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul. Şi îndată s-a ridicat. Şi l-au văzut toţi cei
ce locuiau în Lida şi în Saron, care s-au şi întors la Domnul.” (Fapte 9, 32-35)

Localitatea Lod sau Lida are o populaţie mixtă, de arabi şi evrei, şi se află la o distanţă de
aproximativ 15 kilometri sud-est de Tel Aviv. La sfârşitul anului 2008, localitatea Lod avea o populaţie de
70.000 de persoane. Lod este un oraş antic, el datând încă din perioada greco- romană. Oraşul Lida,
denumirea antică a locului, apare menţionat într-0 listă de oraşe canaanite a lui Thutmes al IlI-lea. în
perioada elenistică, acest loc se afla în afara graniţelor Iudeii, însă în perioada Macabeilor acesta va
redeveni oraş israelian. în anul 43 Î.Hr, guvernatorul sirian Cassius i-a vândut pe locuitorii oraşului drept
sclavi. Proconsulul roman al Siriei, Cestius Gallus, a devastat oraşul în drumul său spre Ierusalim, iar în
anul 68 î.Hr acesta va fi din nou cucerit, de această data de către împăratul roman Vespasian.
21
 Până în epoca bizantină, oraşul Lod era deja în mare parte încreştinat. Acesta este unul dintre
locurile legendare în care s-ar fi născut Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Angliei, motiv pentru
care, într-0 vreme s-a şi numit Georgiopolis. Cucerit de către musulmani în anul 636, oraşul Lod va fi
folosit pe post de reşedinţă a regilor filisteni. Puţin mai târziu, capitala se va muta la Ramla. Cruciaţii vor
ocupa oraşul Lod în anul 1099. Sultanul Saladin îl va recupera, însă în scurt timp cruciaţii îl vor cuceri din
nou în anul 1191. Pentru cruciaţii englezi, oraşul Lod avea o valoare nespusă, ţinând cont că acesta era
considerat a fi locul de naştere al sfanţului ocrotitor al Angliei - Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Cruciaţii
vor face din acest oraş scaun al ritului latin din zonă. Potrivit pelerinului iudeu Veniamin de Tudela, în
anul 1170 în Lod nu mai locuia decât un boiangiu iudeu.

De-a lungul perioadei otomane, în localitatea Lod nu mai vieţuia nici un evreu, însă începând cu
secolul al XIX-lea, aici va lua naştere o comunitate mică. Locuitorii evrei au fost exilaţi de către arabi în
anul 1921. în anul 1944, Lida avea o populaţie de 17.000 de oameni, dintre aceştia o cincime fiind creştini
arabi. în războiul israeliteano-arab din anul 1948, în luna iulie, Haganah şi Iegun au capturat Lida.
Locuitorii arabi au fost exilaţi, dimpreună cu cei ce locuiau în oraşul apropiat Ramla, în total aproximativ
50.000. Această hotărâre a fost luată pentru a asigura protecţia drumului ce leagă oraşele Tel Aviv şi
Ierusalim.

Biserica ‫״‬Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Lida

Scurt istoric

După martiriul sfanţului, creştinii i-au luat sfântul trup şi l-au adus în Ţara Sfântă. Mănăstirea
ortodoxă greacă are două hramuri: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Actuala biserică a fost ridicată în anul 1870, avându-şi zidurile lipite de Moscheea El-Chodr. Spre sfârşitul
secolului XIX, Patriarhatul greco-ortodox de Ierusalim a primit apro- barea de la autorităţile otomane de
a reconstrui o biserică pe locul unei foste basilici creştine. Ultimele ruine din acest loc proveneau din
secolul al XV‫־‬lea; noua clădire a bisericii ocupa fosta nava şi absida stângă a vechii biserici, cu toate că
ruinele cele vechi se întindeau pe mai mult de atât.

Pentru a aproba zidirea noii biserici, autorităţile otomane au cerut ca restul spaţiului să fie dăruit
spre a se ridica o moschee. De aceea, actuala Biserică a Sf. Gheorghe se ridică doar în colţul de N-E al
vechii basilici creştine, iar sala cen- trală a moscheii are în centrul ei o coloană veche care se afla în naosul
fostei basilici creştine. Deasupra uşii de intrare în biserică se află un frumos basorelief înfăţişându-l pe
Sfântul Gheorghe omorând balaurul. într-0 capelă subterană se păstrează mormântul Sf M. Mc. Gheorghe
şi o parte din moaştele sale simt aşezate într-0 casetă din catapeteasmă. în partea dreaptă a altarului, în
dreptul scărilor ce coboară în capela subterană, se află lanţurile cu care a fost legat Sf Mare Mucenic
Gheorghe, înainte de a fi omorât. Sarcofagul de piatră din capelă a fost restaurat în anul 1871 în vremea
Patriarhului Chiril.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuţi şi cinstiţi sfinţi ai
creştinismului, fiind sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă cât şi de apuseni (fiind totodată patronul

22
Angliei), imaginea sa fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită şi credinţa în Dumnezeu până la
sacrificiul suprem. Tradiţia ortodoxă este că Sf. Gheorghe s-a născut în Capadócia într-o familie creştină,
tatăl său fiind general roman, iar la vârsta de 30 ani Sf. Gheorghe a devenit la rândul său general în armata
lui Diocleţian. Sf. Gheorghe s-a ridicat împotriva hotărârilor anticreştine ale Sinodului de la Nicomidia
(303), ceea ce i-а adus persecuţii din partea lui Diocleţian. A fost chinuit în cele mai cumplite chipuri,
otrăvit şi mai apoi decapitat.Cercetările istorice mai recente par să indice că Sf. Gheorghe a murit ca
martir în Palestina la Diospolis lângă Lydda, cu puţin timp înaintea domniei lui Constantin. In credinţa
populară Sf. Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului. Se povesteşte cum un balaur imens şi
feroce a apărut lângă oraşul Selena din Lybia. Locuitorii trebuiau să-i ofere zilnic oi pentru а-i potoli
foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împăratului. Atunci a apărut un viteaz creştin
care s-a oferit să răpună balaurul. Poate cea mai corectă afirmaţie despre el este aceea făcută de un ierarh
din secolul V: ‫״‬Numele Sfântului Gheorghe este cinstit de credincioşii de pretutindeni, dar adevăratele sale
fapte sunt ştiute numai de Dumnezeu”.

CAPITOLUL II. BETLEHEMUL ȘI ÎMPREJURIMILE

Bethleem (Matei 2,1-12; Luca 2, 4-16: naşterea Pruncului Iisus; Luca 2, 8-20: înştiinţarea
păstorilor)

BETHLEEM (casa pâinii, casa cărnii) este locul unde se naşte Mântuitorul Hristos în ieslea oilor,
înconjurat fiind de păstori şi magi veniţi din depărtări. Aici se pot vizita Biserica Naşterii, cel mai vechi
edificiu creştin păstrat aproape intact, ridicat de Sfânta împărăteasă Elena în anul 335, peştera Iui Ieronim,
locul unde acesta a tradus Vulgata şi Grota Laptelui, locul unde Maica Domnului L-a alăptat pe Iisus.

2.1. Biserica ”Nașterea Domnului”

Această biserică a fost ridicată pe locul peşterii în care S-a născut Mântuitorul Hristos. Este una
dintre cele mai vechi biserici creştine din lume. Se află în partea de răsărit a oraşului Betieem, la opt
kilometri de oraşul Ierusalim. Complexul ce o înconjoară, acoperind aproximativ 12.000 metri pătraţi,
include o mănăstire ortodoxă, una catolică şi una armeană. Evangheliştii menţionează doar faptul că
Fecioara Maria L-a născut pe Hristos într-0 iesle. Nu se afirmă clar dacă locul acesteia era într-0 peşteră
sau într-un staul. Însă, la mai puţin de un secol distanţă, Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, cât şi
Protoevanghelia lui lacov menţionează cuvântul peşteră. Aceasta nu este nici o contrazicere, căci după
cum era obiceiul în acea vreme, casele se ridicau în faţa peşterilor, ca ele să poată fi folosite drept staul
pentru animale. Prima menţionare a peşterii din Betieem, cinstită drept loc al Naşterii Domnului Hristos,
apare în scrierile Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, datând din jurul anului 160.

El a identificat întâia oară grota ce se afla sub biserică drept peştera sfântă, locul Naşterii lui
Hristos. Spre întărirea acestuia vine şi Tradiţia, cu menţionările găsite în scrierile lui Origen şi ale lui
Eusebiu, acestea datând din secolul al III-lea. În anul 326, Sfântul împărat Constantin şi maica sa, Sfânta
Elena, au hotărât ridicarea unei biserici deasupra peşterii. Această primă biserică a Naşterii Domnului,
terminată la data de 31 mai 339, avea un plan octogonal şi era poziţionată chiar deasupra peştera. Din
această perioadă se păstrează încă bucăţi impresionante şi însemnate din mozaicul ce acoperea în
întregime pavimentul bisericii. Biserica ridicată în perioada Sfântului Constantin cel Mare a fost distrusă
23
de către împăratul Justinian în anul 530, pentru a putea ridica în locul ei o biserică mult mai încăpătoare.
Biserica ridicată de împăratul Justinian este cea care se vede şi astăzi.

Perşii au cruţat Biserica Naşterii în timpul invaziilor din anul 614 deoarece, conform legendelor,
aceştia au rămas profund impresionaţi de o reprezentare a magilor care s-au închinat Pruncului aducând
daruri. Reprezentaţi în scena Naşterii Domnului, magii de la răsărit erau îmbrăcaţi în haine persane.

Musulmanii nu au îndeplinit decretul lui Hakim, dat în anul 1009, privind dărâmarea tuturor
monumentelor creştine, deoarece din vremea lui Omar (639) acestora li s-a oferit spre slujire o clădire a
Bisericii. Cruciaţii au cucerit Ierusalimul la data de 6 iunie 1009. Împăraţii Baldwin I şi Baldwin II au fost
încoronaţi în acest loc. Într-o atmosferă de totală înţelegere, francii şi bizantinii au contribuit împreună
la redecorarea în întregime a interiorului Bisericii Naşterii. Această acţiune s-a întins între anii 1165 şi
1169. Evenimentul este menţionat într-o inscripţie în limba greacă, păstrată în partea de nord. Cea mai
mare parte din marmura existentă în acea vreme în Biserica Naşterii Domnului a fost scoasă de turci şi
folosită la zidirea şi împodobirea Templului de pe Munte, aflat în Ierusalim.

Alte încercări prin care a trecut Biserica Naşterii Domnului au fost cutremurul din 1834 şi incendiul
din 1869, care au distrus mobilierul de lemn al peşterii. Cu toate acestea, biserica a supravieţuit tuturor
încercărilor la care a fost supusă. În anul 1847, furtul stelei de argint care marchează locul Naşterii
Pruncului Hristos a dus la o criza internaţională cuprins în întregime Locurile Sfinte. Această criză a dus
în cele din urmă la Războiul din Crimeea (1854-1856).În anul 1852, grija Bisericii Naşterii s-a încredinţat
mai multor centre creştine. Astfel, biserica se află în grija romano- catolicilor, a armenilor şi a grecilor
ortodocşi. Grecii se îngrijesc, cu precădere, de întreţinerea în bună stare a Peşterii Naşterii.

Uşa pocăinţei - o uşă de mici dimensiuni încrustată în zidul gros de piatră de la intrarea Bisericii
Naşterii - a fost făcută în perioada otomană, cu scopul de a împiedica pe necredincioşi să intre călare. De
asemenea, aceasta uşă, pe lângă faptul că oricine trebuia să des calece de pe cal, obliga pe vizitator şi la o
plecare a capului în semn de cinstire a locului. Un motiv bun poate fi şi acela al unei mai bune apărări în
cazul unui atac al musulmanilor.

Nava încăpătoare se păstrează intactă încă de pe vremea lui Justinian, cu toate că tavanul a fost
supus unor restaurări de-a lungul secolelor al XV-lea şi al XIX-lea. Coloanele din piatră lustruită,
majoritatea dintre ele sunt luate din biserica iniţială a lui Constantin din secolul al IV-lea.

Naosul basilicii este împărţit în cinci nave longitudinale, separate de patru rânduri de coloane în
stil corintic, câte 11 pe fiecare rând. Dintre cele 44 de coloane ale navei, 13 păstrează încă picturi de pe
vremea cruciaţilor, înfăţişând mai mulţi sfinţi şi pe Maica Domnului cu Prucul. Starea acestora nu este
una foarte bună, datorită timpului şi mijloacelor de iluminat ale bisericii. Fragmente de mozaic mural,
datând din 1160, împodobesc ambele laturi ale navei. Lăcaşul are trei altare: unul central, care aparţine
grecilor ortodocşi, şi două mai mici aflate în absidele laterale (armeni). Steaua de argint încrustată în
piatră marchează chiar locul în care a fost aşezat Hristos. Inscripţia în limba latină de pe marginea stelei
de argint spune următoarele: ‫״‬Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est.” (‫״‬Aici S-a născut Iisus
Hristos din Fecioara Maria” - 1717). Steaua de argint este străjuită de cincisprezece candele care ard în
permanenţă. Dintre acestea, 6 aparţin grecilor, 5 armenilor şi 4 latinilor:
24
 Pavimentul peşterii este pavat cu marmură. Tot mobilierul peşterii este de după incendiul din anul
1869; excepţie fac doar porţile de bronz ale intrării de sud şi ale celei de nord. Acestea datează din vremea
lui Justinian - secolul al VI-lea. Din peştera pornesc alte trepte ce duc într-o capelă laterală - Capela Ieslei
- deţinută de romano-catolici. Lângă aceasta se păstrează unele fragmente de mozaic datând din secolul
al II-lea.

2.2. Grota Laptelui și Grota Fericitului Ieronim

La circa 300 m sud-est de bazilica Naşterii Domnului se găseşte aşa-numita grotă a Laptelui,
adăpostită de un sanctuar al franciscanilor. O veche legendă, menţionată deja în secolul al VI-lea, spune
că aici se afla Sfânta Familie în momentul când Iosif a primit în toiul nopţii porunca de a părăsi Betleemul
şi de a fugi în Egipt spre a salva viaţa Pruncului de furia de Irod (Matei 2,13 -18). În momentul în care Iosif
a primit porunca, spune tradiția, Maria tocmai îşi alăpta Pruncul. în graba plecării, câteva picături au
căzut pe piatra grotei, care a devenit din roşie, albă. Grota transformată în capelă e loc de pelerinaj, unde
vin mamele creştine şi mai ales musulmane spre a cere ajutorul Maicii Domnului pentru a avea lapte
suficient pentru a-şi hrăni copiii.

Ieronim s-a născut în anul 347 la Stridon, în apropiere de Acvileea, în Italia de Nord, într-0 familie
creştină. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Roma pentru a-şi face studiile pe lângă gramaticianul
Donat, care trezi în el gustul pentru retorică. Tânărul, înzestrat cu un temperament înflăcărat şi o
memorie impresionantă, studia cu ardoare şi dovedea o neostoită dorinţă de cunoaştere. Desele vizite la
mormintele Mucenicilor, în catacombe, îi insuflară o râvnă absolută faţă de Hristos; dar, luat de valul
celor cu care îşi petrecea vremea, tinereţea sa a fost dezordonată. Pe la douăzeci de ani, la puţin timp
după ce primi Botezul, a părăsit Roma pentru a se duce la Trevi, pe atunci reşedinţa împăratului, în scopul
de a face carieră în administraţie.

Acolo simţi el chemarea irezistibilă a lui Dumnezeu; să părăsească totul pentru a se pune în slujba
Lui. S-a dus la Acvileea şi s-a angajat într-o viaţă ascetică cu toată înflăcărarea unui caracter care nu
admitea nici un compromis. Plecă apoi către Răsărit şi ajuns în Antiohia, petrecu Postul Mare în înfrânare
şi meditaţie. Începu să-şi dedice timpul numai citirii Sfintei Scripturi. Intră în pustiul Chalcis (sud-estul
Antiohiei), cu dorinţa de a urma lupta duhovnicească a Sfântului Antonie. Dar îşi supraestimase forţele
şi, în ciuda posturilor aspre, se găsi puternic încercat de gânduri şi de amintirile vieţii sale trecute. Pen-
tru a lupta împotriva delăsării spirituale (akedia), se perfecţionă în cunoaşterea limbii greceşti, învăţă cu
mult efort ebraica şi limba caldeană (aramaică).

Se duse apoi în Antiohia şi de aici, atras de renumele elocinţei şi sfinţeniei Sfântului Grigore
Teologul, plecă la Constantinopol, unde a petrecut trei ani la şcoala acestuia. Papa Damasus îl
însărcinează cu revizuirea traducerilor latine din Scripturi după originalele greceşti. În 385 pleacă
împreună cu ucenica sa, Paula, şi fiica ei, Eustochia, într-un lung pelerinaj atât în Ţara Sfântă cât şi în
Egipt, La capătul acestui periplu, urmând exemplul Sfintei Melania cea Bătrână şi a prietenului său, Rufin
(Ia Muntele Măslinilor), Ieronim se stabileşte la Betleem şi fondează, pe lângă bazilica Naşterii
25
Mântuitorului, două mănăstiri: una pentru călugări şi una pentru Sfânta Paula şi femeile evlavioase care
o urmaseră. Aici redactează vieţile Sfântului Pavel Tebeul şi ale Sfântului Malh.

Se dedică importantei sale lucrări de traducere a Sfintei Scripturi şi comentariilor susţinute

inspirate din metoda lui Origen, dar lăsând un loc mai important interpretării literale. ”A nu cunoaşte
Scripturile înseamnă să nu-L cunoşti pe Hristos”, declara el, iar preocuparea sa de a reveni la precizia tex-
tului original l-a făcut să traducă întreg Vechiul Testament din limba ebraică, sarcină pe care o termină
după cincisprezece ani de muncă îndârjită (405). Această traducere avea să devină versiunea oficială a
Bisericii latine sau Vulgata. Moare la 30 septembrie 420.

2.3. Câmpul păstorilor

"Si iata ingerul Domnului a statut langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor, si ei s-au
infricosat cu frica mare. Dar ingerul le-a zis: Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare,
care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui
David. Si acesta va fi semnul: Veti gasi un prunc infasat, culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, Impreuna cu
ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu
si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! Iar dupa ce ingerii au plecat de la ei, la cer, pastorii vorbeau
unii catre altii: Sa mergem dar pana la Betleem, sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut si pe care Domnul
ni l-a facut cunoscut. Si, grabindu-se, au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc, culcat in iesle.
Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor
de catre pastori. Iar Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa. Si s-au intors pastorii,
slavind si laudand pe Dumnezeu, pentru toate cate auzisera si vazusera precum li se spusese." (Luca 2,
8-20)

Campul Pastorilor din Betleem

Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea (265-340) aminteste de acest "camp al pastorilor", pe care
il localizeaza aproape de Turnul Ader, aflat la aproape un kilometru de Betleem. Fericitul Ieronim (331-
420) noteaza si el acelasi lucru. In anul 384, pelerina Egeria a vazut intr-o vale din apropierea Betleemului
"o biserica ce se numeste La Pastori, cu o gradina mare, inconjurata de un zid drept si, de asemenea, cu
o foarte frumoasa grota, adapostind un altar". Pelerinul Arculf (670) a lasat marturie despre o biserica
ridicata in acest loc, facand precizia ca aceasta se afla la un kilometru si jumatate distanta inspre rasarit
de Betleem. Calendarul Bisericii din Ierusalim (secolele VII-VIII) aminteate existenta unei manastiri
inspre est de Betleem, numita sugestiv "Poememium", adica "Manastirea Turmelor". Un staret al acestei
manastiri, anume Daniel (1106), numeste locul de langa manastire drept "Pasunea Sfintita", in vreme ce
un diacon numit Petru (1137) numeste biserica de aici drept "Biserica Pastorilor". Diaconul mentioneaza
si existenta unei pesteri, sub biserica amintita. Aceasta manastire exista inca in anul 1177, ea fiind
mentionata si de Focas. Dupa perioada de ocupatie a cavalerilor cruciati, Biserica Pastorilor a cazut in
ruina, pelerinii ce se indreptau spre Locurile Sfinte incepand a merge spre un alt loc, din apropiere, numit
"Deir el-Raawat", adica "Manastirea Pastorilor". Incepand cu anul 1859, locul numit "Siyar el-Ganam",
adica "Stana Oilor", a fost ales drept loc al aratarii ingerului catre pastori.
Campul Pastorilor din Betleem - Bserica romano-catolica a Pastorilor

26
 În urma sapaturilor arheologice intreprinse intre anii 1951-1952, calugarii franciscani au descoperit
un vechi complex monahal. Dupa scoaterea la lumina a mai multor prese de ulei, cisterne, magazii si
grote s-a ajuns la concluzia ca ocupatia principala a vietuitorilor de aici era agricultura. Potrivit
estimarilor arheologice, locul a fost ocupat de oameni inca din vremea regelui Irod cel Mare. Cu toate
acestea, abia in secolele VI-VII locul se afla pe o culme a prosperitatii. Printre ruinele scoase la lumina s-
a descoperit si o veche biserica crestina, datand inca din secolele IV-V, biserica largita in secolul al VI-
lea. La zidirea acestei biserici, constructorii au folosit pietre de la Biserica Nasterii din Betleem, zidita in
forma octogonala, de Sfantul Constantin cel Mare, inaintea celei actuale. Biserica are doua altare
semicirculare, in acestea pastrandu-se si cateva fragmente de mozaic si inscriptiile. În anul 1953, in partea
nordica a campului, langa aceste ruine, calugarii franciscani au construit o mica biserica in forma de cort
pastoresc, numita sugestiv "Slava intru cei de sus". Biserica franciscana a fost construita de arhitectul
Antonio Barluzzi. In interior, bisericuta este pictata cu fresce ce stau in legatura cu Nasterea Domnului:
aratarea ingerului, pastorii si oile, drumul spre pestera din Betleem si Nasterea Pruncului Iisus Hristos.
Campul Pastorilor din Betleem - Manastirea ortodoxa a Pastorilor

Manastirea ortodoxă a Păstorilor se află în partea de Răsărit a aceluiasi câmp, pe locul unde a fost
descoperita o pestera foarte veche. Podeaua pesterii pastreaza fragmente foarte vechi de mozaic, acestea
datand inca din secolul al IV-lea. Locul pe care se afla biserica crestinilor-ortodocsi corespunde mai bine
marturiilor aduse de pelerina Egeria si de Arculf. Potrivit traditiei locului, in aceasta pestera erau
adapostiti pastorii, cand ingerul Domnului le-a aparut spre a le vesti Nasterea. Folosita initial drept loc
de adapost, in cele din urma pestera a ajuns sa fie folosita drept mormant pentru trei pastori din zona.In
pelerinajul ei prin Tara Sfanta (325-326), Sfanta Imparateasa Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare,
oprindu-se si in acest loc, a randuit sa se construiasca aici un Sfant Altar. Potrivit cercetarilor arheologice
efectuate in acest loc, Altarul din pestera dateaza cu adevarat inca din perioada bizantina (secolul IV). In
secolele urmatoare, deasupra pesterii s-a zidit o biserica, undeva prin secolul al V-lea, apoi o mareata
basilica crestina, in secolul al VI-lea. Biserica si pestera au fost restaurate si intarite in secolul al VII-lea.
Pelerinii secolului al X-lea au aflat biserica si manastirea ce s-a dezvoltat in jurul acesteia in stare de ruina.
In anul 1972, calugarii ortodocsi greci vor construi pe acest loc o noua biserica. Noua biserica, numita
"Keniset er-Raawat", adica "Biserica Pastorilor" a fost zidita imediat langa pestera subterana. In aceasta
pestera a fost construit un paraclis inchinat Maicii Domnului, cu zi de praznuire pe 26 decembrie. Peretii
pesterii sunt imbracati cu multe icoane ortodoxe vechi.
2.4. Mănăstirea sfântului Teodosie
Sfântul Teodosie s-a născut în anul 424 în Capadocia, în satul Mogarissus din părinţi
binecredincioşi. La vârsta de 27 de ani a plecat să se închine la Sfintele Locuri. Trecând prin Antiohia,
tânărul Teodosie a fost binecuvântat de Sfântul Simeon Stâlpnicul, care i-a prorocit mari daruri
duhovniceşti. După închinarea la Mormântul Domnului, Sfântul Teodosie a locuit o perioadă în Tumul
lui David, apoi şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Kathisma, închinată Maicii Domnului.
Peştera magilor
Iubind mult viaţa sihastră şi căutând un loc unde să se retragă, cu voia Domnului, Sfântul Teodosie
a descoperit printr-o minune peştera unde cei trei magi înnoptaseră atunci când, „luând înştiinţare în vis
să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Matei 2, 12). Tradiţia spune că în acel loc

27
se găseau multe peșteri. Punându-şi nădejdea în Domnul, Sfântul Teodosie a postit şi s-a rugat cu multă
râvnă. Apoi a luat o cădelniţă în care a pus cărbuni stinşi şi tămâie, a cercetat pe rând peşterile şi s-a oprit
acolo unde cărbunele s-a aprins singur.
Începuturile mănăstirii
Între anii 465-475, Sfântul Teodosie împreună cu ucenicii adunaţi în jurul său au ridicat o
mănăstire. Încetul cu încetul, un adevărat oraş a răsărit împrejurul mănăstirii, numărul vieţuitorilor
depăşind curând 700 de monahi de diferite naţionalităţi. Conform izvoarelor scrise, în mijlocul lor
domneau dragostea, disciplina, vrednicia şi o deosebită atmosferă duhovnicească. În centrul mănăstirii
se afla biserica în care se oficia liturghia în limba greacă şi două biserici de dimensiuni mai mici, pentru
nevoinţele diferitelor comunităţi monahice. În organizarea internă a chinoviei, Sfântul Teodosie nu a
urmat exemplul mănăstirilor existente deja în Palestina, ci a stabilit reguli noi, specifice. Monahii puteau
trăi liniştiţi în obşte, îmbinând viaţa sihastră cu fapta cea bună în sprijinul aproapelui; confecţionau
bunuri atât pentru uzul propriu, cât şi pentru vânzare. Pe lângă ateliere, mănăstirea dispunea de camere
pentru pelerini, cămine pentru cei săraci şi infirmi şi spitale. Sfântul Teodosie a trecut la Domnul la 11
ianuarie anul 529, şi a fost îngropat în peştera celor trei magi. În aceeaşi peşteră mai odihnesc şi Sfânta
Evloghia, mama Sfântului Teodosie; Sfânta Sophia, mama Sfântului Sava; Sfânta Theodoti, mama sfinţilor
Cosma şi Damian; precum şi Sfânta Maria, soţia Sfântului Xenofont şi mama Sfinţilor Arcadie şi Ioan. De
asemenea, aici se află mormântul Sfântului Ioan Moshu, autorul Limonarului.

2.5. Mănăstirea Sfântului Sava

Sfântul Sava s-a născut în satul Mutalasc, în Capadocia. Părinţii lui s-au numit loan şi Sofia. S-a
tuns monah în obştea monahală din apropiere, numită a lui Flavian.la o vârstă foarte fregedă de doar 8
ani. După zece ani de nevoință el s-a mutat la mănăstirile din Palrstina, intrând monah în ascultarea
sfântului Eftimie cel Mare. Sfântul Eftimie a proorocit lui Sava că va fi monah mare şi vestit între monahi
și povățuitor al lor şi că va întemeia o lavră mai mare decît toate celelalte ale vremii lui. După trecerea la
cele veșnice a sfântului Eftimie, sfântul Sava după o perioadă de ședere într-o peșteră descoperită de un
înger. În curând faima darurilor sale crește și se adună în jurul său foarte mulți călugări pentru care va
face 7 mănăstiri. Sfântul Sava avea 10000 de călugări. În locul unde a avut cele mai mari ispite de la diavoli,
la Muntele Castellium, a făcut o mare lavră, care există până astăzi. Dimpreună cu sfântul Teodosie cel
Mare a condus călugării din Palestina și au îndreptat problemele de credință în contextul marilor erezii
din secolele 5-6.
Sfântul Sava s-a aşezat în Pustiul Iudeii în anul 478, săpându-şi în stâncă o chilie, în peretele abrupt
din stânga defileului Pârâului Cedrilor. După cinci ani, în jurul Sfântului Sava, şaptezeci de monahi şi-au
săpat chilii în stânca pe stânga Văii Cedronului, pe o distanţă de peste doi kilometri în jurul peşterii
Sfântului. Nu după mult timp, Sfântul Sava şi ucenicii săi s-au mutat pe partea vestică a prăpastiei, unde
s-a format mănăstirea pe care şi-a extins-o după nevoie. La începutul secolului al VI-lea, în Mănăstirea
Sfântului Sava trăiau 150 de monahi cu viaţă de obşte şi şaptezeci cu viaţă anahoretică, iar lăcaşul se
numea şi „Marea Lavră”. Duminica şi de sărbători, slujbele se făceau în comun, iar monahii se
împărtăşeau cu Trupul şi Sângele Domnului. Sub conducerea Sfântului Sava, Marea Lavră a fost bastionul
28
principal în faţa asaltului ereziei monofizite, între anii 512 şi 516, iar succesorul Sfântului Sava la
conducerea mănăstirii – Sfântului Ioan Savaitul – a luptat împotriva ereziei origeniste. În anul 614, în ziua
de 16 mai, sunt ucişi cu sabia 44 de părinţi savaiţi de către perşii conduşi de Chrosroe, după invadarea
Palestinei, care se află sub stăpânirea Imperiului Bizantin. Reorganizarea Marii Lavre în timpul
patriarhului Modest, după cucerirea arabă, a fost urmată de o perioadă de înflorire, între anii 614 şi 843,
numită chiar „epoca de aur”. Contribuţia Sfintei Lavre atinge apogeul odată cu lupta pentru apărarea
sfintelor icoane a Sfinţilor Ioan Damaschin, Mihail Sincelul, Teofan Zăvorâtul şi Teodor al Edessei.

În secolul al XII-lea, împăratul Manuil Comnenul reface biserica principală şi pictura acesteia. Mai
apoi, în timpul ocupaţiei cruciate, moaştele Sfântului Sava sunt duse la Veneţia. În anul 1187, Cruciaţii
sunt învinşi de mamelucii lui Salaadin în bătălia de la Hatin. Venirea mamelucilor a debutat cu uciderea
călugărilor şi distrugerea parţială a clădirilor (biserica şi mormântul Sfântului Sava au fost cruţate). Dar
Lavra a continuat viaţa duhovnicească şi rugăciunea către Dumnezeu. La mijlocul secolului al XIV-lea s-
au refăcut katholikonul şi mormântul Sfântului Sava, prin grija împăratului Ioan Cantacuzino.Un nou val
de încercări pentru mănăstire a avut loc odată cu intrarea turcilor otomani în Palestina, în timpul
sultanului Selim I (1517), când au fost ucişi câţiva monahi savaiţi care mai rămăseseră în mănăstire. Sub
stăpânirea otomană, între 1533 şi 1735, Mănăstirea Sfântul Sava a primit firmane de protecţie - peste
treizeci la număr, de la sultani succedaţi la Înalta Poartă, prin care se aprobau diverse solicitări precum
refacerea unor clădiri ale Lavrei, scutiri de biruri şi protejarea drepturilor obştii monahale. În anul 1540,
Egumenul Ioachim Valahul, împreună cu cincizeci de monahi se aşează în mănăstirea părăsită, iar în anul
1625 Patriarhul Teofan al III-lea al Ierusalimului răscumpără mănăstirea de la creditori. În perioada 1667-
1686, mănăstirea este refăcută în întregime de patriarhii Nectarie şi Dositei al II-lea. Aspectul de astăzi al
Lavrei se datorează construcţiilor care s-au făcut în timpul păstoririi stareţului Ioasaf Cretanul (1843-
1874). Lavra Sfântului Sava a fost mai protejată de schimbările politice neîncetate în Orientul Mijlociu,
de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în timpul secolului XX, iar viaţa monahală urmează tradiţia. Un
eveniment foarte important din viaţa contemporană a mănăstirii a avut loc pe 10 octombrie 1965, când
Papa Paul VI a înapoiat Patriarhiei Ierusalimului cinstitele moaşte ale Sfântului Sava cel Sfinţit.

CAPITOLUL III. NAZARETUL

Nazaret
(Luca 1, 26-38: Buna Vestire, Luca 4,16-24: predica în sinagogă)

Se vizitează două mănăstiri, una ortodoxă cu hramul Sf. Arh. Gavriil care adăposteşte un izvor
numit ‫״‬Izvorul Măriei”, unde conform unei tradiţii locale a avut loc întâlnirea Sfintei Fecioare cu Arh.
Gavriil. Această mănăstire a fost pictată în anul 1977 de către pictorii români Gavriil, Mihail şi Nicolae
Moroşanu. Românii se pot bucura de existenţa unei pisanii în limba română care atestă faptul că acest
sfânt locaş a fost pictat de iconarii bucovineni şi de faptul că pot vedea zugrăvite într-un locaş din Ţara
Sfântă icoanele Sfinţilor loan cel Nou de Ia Suceava şi Cuvioasei Parascheva.

A doua mănăstire vizitată are hramul Bunel Vestiri şi este cea mai mare construcţie religioasă
din Orientul mijlociu, ridi- cată de catolici pe‫ ״‬locul unde s-a aflat casa în care a locuit Maica Domnului.
în curtea interioară se află o veritabilă ex- poziţie cu icoane din ceramică sau din mozaic reprezentând-0
29
pe Maica Domnului, trimise din diverse părţi ale lumii, prin- tre care se află şi darul României. Un al
treilea obiectiv vizat este biserica ridicată pe locul unde a fost atelierul bătrânului Iosif.

Nazaret (Neter = odrasla) este oraşul speranţei, este locul în care Arhanghelul Gavriil aduce Sfintei
Fecioare Vestea cea Bună. În Nazaret bătrânul Iosif, Sfânta Fecioară Maria şi Pruncul Iisus se reîntorc
după fiiga din Egipt {Matei 2, 23) Aici Pruncul Iisus (Luca 4, 16-22) şi-a petrecut copilăria şi de unde, la
vârsta de 12 ani a făcut călătoria de Paşti la Ierusalim.

După ce Iisus a făcut prima minune în Cana Galileii, a venit în Nazaret şi a intrat în sinagogă şi a
început a citi din cartea proorocului Isaia locul unde era scris: ‫״‬Duhul Domnului este peste Mine, pentru
care M-a uns sã binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor
dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut al Domnu- lui. Şi
închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra Lui. Şi El
a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Şi toţi îl încuviinţau şi se
mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este oare Acesta fiul lui Iosif? ” (Luca 4,
18-22)

După prima călătorie la Ierusalim, Iisus vine a doua a oara la sinagoga din Nazaret şi, fiind
sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă, însă mulţi au început să se întrebe: oare nu este acesta fiul
teslarului? Iar Iisus le-a zis: ‫״‬Cu adevărat îmi veţi spune pilda aceasta: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!
Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fa şi aici în patria Ta. Dar Eu vă spun că nici un prooroc nu este
primit bine în patria sa. Şi s-au umplut de mânie şi l-au scos afară din oraş pe sprânceana muntelui ca să-L
arunce jos. Dar El s-a făcut nevăzut printre dânşii ” (Luca 4, 23-24; 28-30).

După episodul din Gadara, Iisus vine a treia a oară în Nazaret şi se întâmplă acelaşi lucru. N-a
putut face nici o minune, din cauza necredinţei lor, ci doar a tămăduit câţiva bolnavi, punându-şi mâinile
peste ei.

CAPITOLUL IV. GALILEIA

4.1. Cana Galileii

(loan 2,1-11)

‫״‬Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. 2. Şi a fost chemat şi Iisus şi
ucenicii Săi la nuntă. 3. Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. 4. A zis ei Iisus:
Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? încă n-a venit ceasul Meu. 5. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi
orice vă va spune. 6. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două
sau trei vedre. 7. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. 8. Şi le-a zis: Scoateţi acum
şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus. 9. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci
numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire 10. Şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel
bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest început al
minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El.

30
 Aici Mântuitorul a săvârşit prima minune atunci când, la rugămintea Maicii Domnului, transformă
apa în vin la o nuntă. În biserică sunt expuse două vase din piatră, care datează de acum două mii de ani,
folosite la ritualurile de spălare ale iudeilor şi care, conform Tradiţiei, au fost folosite la nuntă. De
asemenea Biserica adăposteşte moaştele Sf. Simon Zilotul (prăznuit la 10 mai), care, potrivit Tradiţiei, a
fost mirele din Cana Galileii şi unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Iisus Hristos.

4.2. Tiberiada
Este un oraş din Israel, pe malul vestic al lacului Tiberiada, cu 40.000 de locuitori. Teverya
(Tiberias) a fost întemeiată în secolul I d.Hr. (anul 20) de Irod Antipa. Tetrarhul, conducător al iudeilor
din mila Romei, a botezat oraşul în cinstea împăratului Tiberiu. După distrugerea Ierusalimului de către
romani, în anul 70 d.Hr., Teverya (Tiberias) a avansat la rangul de centru rabinic. In urbe se întrunea
Sinedriul, cea mai importantă adunare a învăţaţilor evrei. În preajma anului 400, aici a fost elaborată
versiunea din Ierusalim a Talmudului, cu cele două părţi ale sale, Mişna şi Ghemara. Sub stăpânirea
bizantină şi arabă, aşezarea evreiască locală a cunoscut o perioadă de înflorire. După secolul al ХII-lea, ea
a intrat însă în declin. Axioma fundamentală a iudaismului este că Tora este divină, unică, eternă. Tora
este formată din primele cinci cărţi ale Vechiului Testament. (‫״‬Pentateuch” în greacă). Etimologic,
noţiunea de Tora este complexă şi include ‫״‬înţelepciune”, ‫״‬învăţătură” precum şi un sens arhaic de ‫״‬lege”.
Textul talmudic explică aplicarea practică a celor 613 porunci, care formează cultul mozaic. Aici găsim
ruinele unei importante fortăreţe ridicată de cruciaţi. Aflat pe malul lacului Tiberiada, el este în prezent
o frumoasă staţiune termală. În apropierea acestui oraş a avut loc chemarea primilor Apostoli.

Chemarea primilor Apostoli (Matei 4, 18-22): ”Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut
pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau
pescari. 19. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. 20. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au
mers după El. 21. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe loan
fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-а chemat. 22. Iar ei îndată, lăsând corabia
şi pe tatăl lor, au mers după El” (şi Marcu 1, 16-20).

4.3. Marea Galileii

Numită şi Lacul Ghenizaret, Marea Tiberiadei sau Lacul Kinereth, este principala sursă de apă
potabilă în Israel şi era sursă de hrană a pescarilor din satele de pe malul acesteia. Situată sub nivelul
mării continentale, a fost ‫״‬martoră” la mersul pe apă al lui Hristos, la chemarea Sfântului Petru, sau la
potolirea furtunii de către Mântuitorul Hristos. A furnizat atâta hrană la cuvântului Domnului, încât
pescarii, care toată noaptea nu prinseseră nimic, au rămas uimiţi de mulţimea peştilor care aproape
rupeau plasele.

Pescuirea minunată (Luca 5,1-8): ‫״‬Pe când mulţimea îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui
Dumnezeu, şi El şedea I lângă lacul Ghenizaret, 2. A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii,
coborând din ele, spălau mrejele. 3. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat \ s-o

31
depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. 4. Iar când a încetat de a vorbi,
i-а zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. 5. Şi, răspunzând, Simon a
zis: învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca
mrejele. 6. Şi jucând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. 7. Şi au făcut semn
celor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât
erau gata să se afunde. 8. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la
mine, Doamne, că sunt om păcătos” (şi loan 21,1-14).

Iisus potoleşte furtuna (Matei 8, 23-26): „Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. 24. Şi,
iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. 25. Şi venind
ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim. 26. Iisus le-a zis: De ce vă este frică,
puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.”

Iisus umblă pe mare (Matei 14, 24-32): ‫״‬Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ,
fiind învăluită de va- luri, căci vântul era împotrivă. 25. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus,
umblând pe mare. 26. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de
frică au strigat. 27. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! 28. Iar Petru,
răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. 29. El i-а zis: Vino! Iar Petru,
coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. 30. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând
să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! 31. Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a
zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? 32. Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. ”

4.4. Capernaum
Oraşul a mai fost numit şi Cetatea Domnului {Matei 9,1). Aici se pot vizita ruinele sinagogii din
calcar alb, ridicată pe locul unde Mântuitorul a predicat şi ruinele casei soacrei Sfântului Petru. Tot aici,
în afara sitului arheologic, se poate vizita şi Biserica ortodoxă ‫״‬Sfântul Gheorghe”, unde creştinii pot vedea
o pictură de o deosebită frumuseţe reprezentând Judecata de Apoi. Ce a rămas astăzi din oraşul
Capernaum, este situl arheologic ce cuprinde ruinele sinagogii precum şi a numeroase case situate lângă
aceasta. Pe ruinele casei soacrei Sf. Petru s-a ridicat o Biserică romano-catolică. La poartă se află o statuie
de bronz a Sf. Petru ţinând în mână o cheie şi având la picioare un peşte. Petru a venit din rândul unor
pescari, ţine în mâini cheile împărăţiei cerurilor, iar peştele este simbolul creştinismului, cuvântul ihtis
(peşte în limba greacă) indicând faptul că lisus Hristos este Mântuitorul.

Vindecarea îndrăcitului (Luca 4, 33-37) - acest fapt s-a petrecut în sinagogă, unde era un om cu
duh necurat care striga către Mântuitorul. ‫״‬Iar în sinagogă era un om având duh de demon necurat, şi a
strigat cu glas tare: 34. Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştiu cine eşti:
Sfântul lui Dumnezeu. 35. Şi l-a certat lisus, zicând: Taci şi ieşi din el. Iar demonul, aruncându-l în mijlocul
sinagogii, a ieşit din el, cu nimic vătămându-l. 36. Şi frică li s-a făcut tuturor şi spuneau unii către alţii,
zicând: Ce este acest cuvânt? Că porunceşte duhurilor necurate cu stăpânire şi cu putere, şi ele ies. 37. Şi a
ieşit vestea despre El în tot locul din împrejurimi”

32
 Vindecarea soacrei Iui Petru (Luca 4, 38-39): ‫״‬Şi sculându-Se din sinagogă, a intrat în casa lui
Simon. Iar soacra lui Simon era prinsă de friguri rele şi L-au rugat pen- tru ea. 39. Şi El, plecându-Se
asupra ei, a certat frigurile şi frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea.”

Vindecarea paraliticului (Matei 9,2-8) - după ce lisus a fost alungat din Nazaret, s-a întors în
Capernaum unde tămăduieşte un paralitic. ‫״‬Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcândge pat. Şi lisus, văzând
credinţa lor, a zis slăbănogului: In- drăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! 3. Dar unii dintre cărturari
ziceau în sine: Acesta huleşte. 4. Şi lisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile
voastre?5.Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? 6. Dar ca
să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi
mergi la casa ta. 7. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. 8. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat
şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere. ”

Vindecarea slujitorului sutaşului (Luca 7, 1-10): ‫״‬Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale
Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. 2. Iar sluga unui sutaş, care era la el în cinste, fiind
bolnavă, era să moară. 3. Şi auzind despre lisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină şi să
vindece pe sluga lui. 4. Iar ei, venind la lisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta,
5. Căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga. 6. Iar lisus mergea cu ei. Şi nefiind El acum departe
de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vred- nic ca să intri sub
acoperământul meu. 7. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul
şi se va vindeca sluga mea. 8. Căci şi eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostaşi, şi zic acestuia:
Du-te, şi se duce, şi altuia: Vino, şi vine, şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. 9. Iar lisus, auzind acestea, S-a
minunai de el şi, întor- cându-Se, a zis mulţimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat
atâta credinţă; 10. Şi întorcându-se cei trimişi acasă, au găsit sluga sănătoasă. ”

Cearta Apostolilor (Matei 18,1-6): ‫״‬în ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de lisus şi I-au zis: Cine
oare este mai mare în împărăţia cerurilor? 2. Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, 3. Şi a
zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia
cerurilor. 4. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.
5. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. 6. Iar cine va sminti pe unul
dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie
afundat în adâncul mării.”

Iisus plăteşte dările (Matei 17,24-27): ‫ ״‬Venind ei în Ca- pernaum, s-au apropiat de Petru cei ce
strâng darea (pentru Templu) şi i-au zis: învăţătorul vostru nu plăteşte darea? 25. Ba, da! - a zis el. Dar
intrând în casă, Iisus i-а luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări
sau bir? De la fiii lor sau de la străini? 26. El I-a zis: De la străini. Iisus i-а zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi. 27.
Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi,
deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine. "

Pilda datornicului cu 10.000 talanţi (Matei 18, 21-35)

‫״‬Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi
ierta lui? Oare până de şapte ori? 22. Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de
33
ori câte şapte. 23. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească
cu slugile sale. 24. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. 25.
Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a po- runcit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi pe toate
câte are, ca să se plătească. 26. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne,
îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. 27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul
şi i-a iertat şi datoria. 28. Dar ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i dato-
ra o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. 29. Deci, căzând
cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Ingăduieşte-mă şi îţi voi plăti. 30. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a
aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. 31. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petre- cute, s-au
întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. 32. Atunci, chemându-l stăpânul său
îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. 33. Nu se cădea, oare, ca şi tu
să ai milă de cel împre- ună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? 34. Şi mâniindu-se stăpânul
lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. 35. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va
face vouă, dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său - din inimile voastre. ”

4.5. Tabgha
Matei (14, 14-21): prima înmulţire a pâinilor şi a peştilor. ‫״‬Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a
făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. 15. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis:
Locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere
mâncare. 16. lisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. 17. Iar ei I-au zis: Nu
avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. 18. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. 19. Şi poruncind să se aşeze mulţimile
pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor
pâinile, iar ucenicii mulţimilor. 20. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri,
douăsprezece coşuri pline. 21. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
”

Matei (15, 29-38): a doua înmulţire a pâinilor şi a peştilor. ‫״‬Şi trecând iisus de acolo, a venit lângă
Marea Galileii şi, suindu-Şe in munte, a şezut acolo. 30. Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi,
orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-а vindecat. 31. încât mulţimea se mirtuna
văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul
lui Israel. 32. Iar Iisus, chemând la Sine pe uce- nicii Săi, a zis: Milă îmi este de mulţime, că, iată, sunt trei
zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce; şi să-i slobozesc flămânzi nu voiesc, ca să nu se
istovească pe drum. 33. Şi ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini, cât să saturăm
atâta mulţime? 34. Şi Iisus i-а întrebat: Câte pâini aveţi? Ei au răspuns: Şapte şi puţini peştişori. 35. Şi
poruncind mulţimii să şadă jos pe pământ, 36. A luat cele şapte pâini şi peşti şi, mulţumind, a frânt şi a dat
ucenicilor, iar ucenicii mulţimilor. 37. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri pline cu
rămăşiţe de fărâmituri. 38. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbaţi, afară de copii şi de femei. "

34
 Tabgha (heptapegon = şapte izvoare) - biserica a fost construită în secolul al IV-lea în cinstea uneia
dintre cele mai cunoscute minuni ale Mântuitorului: înmulţirea pâinilor şi peştilor pentru mulţimea care
venise să-L asculte. Construită în stil bizantin, noua biserică încadrează mozaicurile originale din secolul
al IV-lea. Prima Biserică a fost ridicată aici în jurul anului 350. Biserica era relativ mică (15,5 metri-9,5
metri) şi poziţionată puţin diferit faţă de cele dinainte. A fost semnificativ lărgită în jurul anului 480 - o
inscripţie atribuie această lucrare patriarhului Martyrius (478-86), tot atunci realizându-se şi splendidul
mozaic ce acoperă pavimen- tul. Mozaicurile au fost restaurate în secolul al VI-Iea. Această biserică a fost
distrusă înjurai anului 685. întregul loc a fost cumpărat de către ‫״‬Deutsche Verien vom Heilige Lande”
fiind excavat în anul 1932. Un înveliş protector a fost aşezat peste mozaicuri în anul 1936.

În anul 1982, vechiul locaş a fost înlocuit cu o biserică modernă a ‫״‬înmulţirii Pâinilor şi a Peştilor”.
Mozaicul înfăţişează păsări şi plante, între acestea un loc deosebit fiind ocupat de floarea de lotus, sub
formă de clopot. Această floare, neflind specifică zonei, ne arată influenţele peisajelor de pe malurile
Nilului, populare la acea vreme în arta elenistică şi romană. Totuşi, cea mai mare parte a ima- ginilor
înfăţişează flora şi fauna specifică Galileii.

loan 6,25-35, 51, 53, 55: Iisus Pâinea vieții. ‫״‬Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Invăţătorule, când
ai venit aici? 26. Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut
minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. 27. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci
pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit
Dumnezeu-Tatăl. 28. Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu? 29. Iisus a
răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis. 30. Deci
i-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi? 31. Părinţii noştri au mâncat
mană în pustie, precum este scris: «Pâine din cer le-a dat lor să mănânce». 32. Deci Iisus le-a zis: Adevărat,
adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer Pâinea cea adevărată. 33.
Căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care Se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. 34. Deci au zis către El:
Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta. 35. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu
va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. ”

4.6. Biserica Sfântului Petru

loan 21, 15-19: ‫״‬Deci după ce au prânzit, a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti
tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui; Paşte mieluşeii Mei!
16. Iisus i-а zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te
iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele/17. Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?
Petru s-a întristat că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc.
Iisus i-a zis: Paşte oile Mele! 18. Adevărat, adevărat zic ţie: Când erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai
unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti.
19. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis:
Urmează Мie”

35
 Biserica e construită pe o stâncă şi comemorează momentul reaşezării Sf. Petru în ceata
Apostolilor (a treia arătare a Domnului după înviere). În interiorul bisericii, construite din piatră neagră
vulcanică, se află o bucată de stâncă - Mensa Christi - pe care (conform loan 21,1-14) Mântuitorul a luat
masa cu Apostolii Săi.

4.7. Muntele Fericirilor

(Matei 5,1-12)

Având o înălţime de 560 m şi fiind situat la 7 km de oraşul Tiberias, acest munte a fost locul unde Domnul
a rostit Predica de pe Munte, care cuprinde şi cele 9 Fericiri. Cele nouă Fericiri cuprind adevăruri morale necesare
mântuirii. Domnul nu le-a dat sub formă de porunci, ci în chip de fericiri, pentru a sublinia caracterul liber al
moralei creştine:”Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. 2. Şi
deschizându-Şi gura, îi învăţa zicând: 2. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 4.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 6. Fericiţi
cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor
milui. 8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia
fiii lui Dumnezeu se vor chema. 10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 11.
Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocări şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind
din pricina Mea. 12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voas- tră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe
proorocii cei dinainte de voi.”

În anul 1920 s-a ridicat o biserică catolică de către arhitectul italian Barluzzi, având o turlă sub
formă octogonală, pe pereţii căreia ce află scrisă câte o fericire în limba latină. Capitolele 5-7 de la Matei
ating mai multe învățături ale Mântuitorului din Predica de pe Munte: - voi sunteţi sarea pământului -
voi sunteţi lumina lumii; -oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; -împacă-te cu fratele tău
şi apoi, venind, adu darul tău la Biserică;-despre smiteală; -despre divorţ, -despre jurământ; -despre legea
iubirii; -iubirea de vrăjmaşi; -despre rugăciune, post şi milostenie.

CAPITOLUL V. MUNTELE TABOR

(Luca 9,28-36, Matei 17,1-13, Marcu 9,2-13)

Muntele Tabor - acesta este locul unde Domnul nostru Iisus Hristos s-a urcat împreună cu Petru,
Iacov şi loan pentru a se schimba la Faţă. ‫״‬Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe
loan, fratele lui, şi i-а dus într-un munte înalt, de o parte. 2. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a
strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. 3. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat
lor, vorbind cu El. 4. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti,
voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ше una. 5. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-
a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta
ascultaţi-L». 6. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. 7. Şi Iisus S-a
apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. 8. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe
36
nimeni, decât numai pe Iisus singur. 9. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând:
Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi. 10. Şi ucenicii L-
au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? 11. Iar El, răspunzând, a
zis: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate. 12. Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au
cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omu- lui va pătimi de la ei. 13. Atunci au înţeles ucenicii
că Iisus le-a vorbit despre loan Botezătorul." {Matei 17, 1-13)

Sfântul Apostol Petru îl va numi Muntele cel Sfânt {2 Petru 1, 18), pentru că aici a avut loc
Schimbarea la Faţă a Domnu lui, arătarea duxnnezeirii Lui. Tot aici a avut loc întâlnirea reprezentanţilor
Vechiului Testament (Moise şi Ilie) cu cei ai Noului Testament (cei trei Apostoli prezenţi).

Pentru pelerinul român este importantă biserica ortodoxă aflată pe vârful muntelui, a cărei
construcţie a fost iniţiată de arhim. Irinarh Rosetti în anul 1859. Lipsită însă de sprijin financiar, biserica
a fost închinată Patriarhiei Ierusalimului, în pronaosul bisericii găsindu-se piatra de mormânt a părintelui
Irinarh Rosetti, ctitorul bisericii pe care nu a apucat să o vadă terminată. În incinta bisericii se află şi o
icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Tradiţia spune că un creştin a cumpărat de la mănăstirea
Iviru, de pe Muntele Athos, o copie a Icoanei Maicii Domnului şi a vrut s-o ducă în Israel. Îmbolnăvindu-
se, el a pus copia într-0 sticlă, alături de lumânări, tămâie şi o scrisoare şi i-а dat drumul pe mare. După
trei luni şi jumătate sticla a fost găsită de un arab, chiar din Nazareth, care a dus-o la Mitropolie. De aici,
icoana a fost trimisă pe Muntele Tabor, unde a început a face minuni. Prima minune a fost înfăptuită
asupra unei fete de 14 ani, oarbă din naştere, al cărei tată, închinător la Locurile Sfinte, a luat ulei din
candelă şi i-а adus fetei acasă. A treia zi după ungere, fata şi-a căpătat vederea. Despre celelalte
nenumărate minimi, stau mărturie semnele de recunoştinţă lăsate aici de cei ce s-au însănătoşit. Numele
originar al icoanei este Tama, făgăduinţa.

CAPITOLUL VI. MAREA MOARTĂ ȘI LOCURILE SFINTE DIN JUR

6.1. Ierihon
Marcu 10,46-52: vindecarea orbului

‫״‬Şi au venit în Ierihon, Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu,
şedea jos, pe marginea drumului. 47. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică:
Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! 48. Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare stri- ga: Fiule
al lui David, miluieşte-mă! 49. Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Indrăz-
neşte, scoală-te! Te cheamă. 50. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. 51.
Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul l-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. 52. Iar
Iisus i-а zis: Mergi, credinţa ta te-а mântuit! Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. ’’

Luca 19, 1-10: Zaheu vameșul

‫״‬Şi intrând, trecea prin Ierihon. 2. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor
şi era bogat. 3. Şi căuta să vadă cine este lisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. 4.
Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. 5. Şi când a sosit
la locul acela, lisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie
37
să rămân. 6. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. 7. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a
intrat să găzduiască la un om păcătos. 8. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea
mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. 9. Şi a zis către el
lisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. 10. Căci Fiul Omului a
venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. ”

Matei 4, 1-11; Luca 4, 1-13: muntele ispitirii.

‫״‬Atunci lisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. 2. Şi după ce a postit patruzeci
de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. 3. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu
Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. 4. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: «Nu numai
cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». 5. Atunci diavolul L-a dus în
sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, 6. Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că
scris este: «îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră
piciorul Tău». 7. lisus i-а răspuns: Iarăşi este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău». 8. Din
nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi l-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. 9. Şi I-a zis
Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. 10. Atunci Iisus i-а
zis: Piei, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti». 11.
Atunci L-a lăsat diavolul şi, iată, îngerii, venind la El, Ii slujeau. ”

Pilda Samarineanului milostiv: Luca 10, 25-37

‫״‬Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa
de veci? 26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? 27, Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubeşti
pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul
tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi». 28. Iar El i-а zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. 29. Dar
el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? 30. Iar Iisus, răspunzând,
a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au
rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. 31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a
trecut pe alături. 32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. 33. Iar un
samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, 34. Şi, apropiindu-se, i-а legat
rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-d dus la o casă de oaspeţi şi a purtat
grijă de el. 35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-а dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el și ce vei mai cheltui, eu,
când mă voi întoarce, îţi voi da. 36. Care din aceştia trei ţi se pare că afost aproapele celui căzut între tâlhari?
37, Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-а zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. ’’

Ierihonul este cel mai vechi oraş din lume. Este primul oraş cucerit de israeliţii lui Iosua după
peregrinarea de 40 de ani prin pustiu. Ierihonul împreună cu Fâşia Gaza, a fost primul oraş cedat de Israel
Palestinei în 1994. Ierihonul mai este cunoscut şi drept oraşul aflat la cea mai joasă altitudine, aproximativ
250 m sub nivelul mării.

Oraşul Ierihon este o adevarată fortăreaţă naturală, fiind străjuit de Muntele Nebo în est, Munţii
Centrali în vest şi Marea Moartă în partea de sud. Pământul este irigat de râul Iordan aflat la doar 7 km

38
spre vest, dar şi de pâraiele ce coboară de pe pantele Munţilor Centrali. Are o vegetaţie abun- dentă,
predominând palmierii, de aceea se mai numeşte şi Oraşul palmierilor.

Resursele bogate, apărarea naturală, apropierea de princi- palele rute şi frumuseţea locurilor l-au
impus ca o locaţie ideală pentru comerţ, dar şi ca punct-cheie râvnit de invadatori.

După Ierusalim, Ierihonul este cel mai excavat sit arheologic din Ţara Sfântă. Cea mai veche
aşezare a fost identificată la Teli es Sultan, o colină joasă aflată la 2 km de Ierihonul de astăzi. Colina s-a
format de fapt peste ruinele vechiului oraş, al cărui nume, de origine semită, înseamnă ‫״‬lună“ (atât
calendaristică, ‫״‬yeri hu‫״‬, cât şi astrul în sine, ‫״‬Yarah“). Aici au avut loc numeroase cercetări arheologice,
începând cu anul 1868, care au determinat faptul că oraşul a fost construit acum aproximativ 5.000 de ani.
Este astfel primul oraş cu ziduri de apărare din lume. Ceea ce este interesant este că zidurile au fost
ridicate înainte de practicarea agriculturii în zona orientală, cu cel puţin 1.000 de ani înainte (doar la
egipteni s-au descoperit urme mai vechi privind cultivarea sporadică a unor cereale).

În perioada regilor-păstori (1750-1580 î.d.Hr.), Ierihonul era unul dintre cele mai puternice oraşe
ale hicsoşilor (populaţie semită). Se crede că ei sunt cei care au introdus caii şi carele în Palestina şi Egipt.
Ca şi celelalte oraşe din Canaan, Ierihonul a fost distrus în mai multe rânduri, identificându-se 15 episoade
distructive. Descrierea biblică privind distrugerea Ierihonului de către israeliţi este întâlnită în cartea lui
Iosua. Astfel, se spune că zidurile s-au prăbuşit în urma asediului de 7 zile al israeliţilor, care au înconjurat
zidurile sunând din trâmbiţe şi strigând. Ei au luat doar obiectele din aur, argint, alamă şi fier, apoi au
trecut oraşul prin foc. Faptul că pietrele şi cărămizile descoperite de arheologi erau înnegrite sau înroşite
confirmă ipoteza incendiului devastator. Se crede că prăbuşirea zidurilor a fost provocată de un cutremur,
dar acesta a fost unul neobişnuit, deoarece a afectat cu consecinţe dezastruoase tot oraşul şi numai o
mică porţiune pe latura de nord a rămas în picioare, acolo unde ar fi fost locuinţa femeii Rahab, care i-а
ajutat pe spionii israeliţi să scape.

Ierihonul din vremea lui Iisus: Oraşul a fost reconstruit în timpul domniei lui Ahab (873-851
î.d.Hr.) şi a cunoscut o istorie zbuciumată. În perioada Noului Testament, Irod cel Mare a reconstruit
oraşul, drept capitală estică, la aproximativ 2 km de vechea locaţie, în locul numit Tulul Abu el-Alaiq,
unde canionul Wadi Qelt se deschide pentru a intra în Valea lordanului. Datorită temperaturilor mai
ridicate, Irod a construit un magnific ‫״‬palat de iarnă“, dotat cu apeducte, un hipodrom şi un teatru. Acesta
este Ierihonul în care Iisus a venit de mai multe ori.

Oraşul a căzut în ruină în secolele IIΙ-IV, fiind refăcut de arabi. în secolul al XII-lea este cucerit de
cruciaţi. Părăsit de aceştia, Ierihonul a reînceput să înflorească abia în secolul XX. În anul 1995, datorită
afluenţei pelerinilor români, s-a decis construirea unui aşezământ românesc la Ierihon, sub conducerea
arhim. Ieronim Creţu, Superiorul aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte. Lucrările au demarat în
1999, construindu-se un paraclis, o biserică centrală (altarele au fost sfinţite la 8 ianuarie 2000) şi o casă
de pelerini.

6.2. Râul Iordan

39
Râul Iordan

( cf. Matei 3,13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-23)

Acest râu cu o lungime de 322 km îşi are izvoarele în Liban, alimentează Marea Galileii (cu apă
potabilă) şi se varsă în Marea Moartă. în această apă Sfântul loan Botezătorul îl botează pe Mântuitorul
lisus, moment în care avem prima Epifanie (arătarea Sfintei Treimi) în Noul Testament - se aude glasul
Tatălui din cer care spune: ‫״‬Acesta este Fiul Meu Cel iubit”, Fiul se botează în apa Iordanului, iar Sfântul
Duh se aşază deasupra Lui în chip de porumbel. La data sărbătorii Botezului Domnului, în fiecare an se
produce o minune dum- nezeiască, apele Iordanului întorcându-şi mersul lor firesc pentru câteva clipe.
Israelul a amenajat la ieşirea râului din Marea Galielii un loc de intrare pentru pelerini în apa Iordanului
dar Botezul Mântuitorului s-a petrecut însă la gura de vărsare a Iordanului în Marea Moartă.

6.3. Mănăstirea Hozeva

Hozeva - moaştele Sf. loan Iacob de la Neamţ

Sf. loan Iacob Hozevitul

Sfintele sale moaşte s-au aflat întregi în peştera Sfânta Ana din pustiul Hozeva şi se păstrează în
biserica mănăstirii ‫״‬Sfân- tul Gheorghe Hozevitul”. Sfântul loan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul
Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-0 familie de ţărani foarte credincioşi, anu-
me Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se
dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. După 6 luni, mama sa a murit lăsând copilul în grija
bunicii sale, Maria. După 2 ani, moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în
grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin
şi liceul la Cozmeni-Cemăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea
la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o
viaţă mai înaltă, le-a spus: ‫״‬Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” După un an, pe când lucra la câmp, se ruga
lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând:
‫״‬Mănăstirea!”. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, loan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana
Maicii Domnului din casa natală, într-o zi de duminică şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea
mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, viitorul episcop Nicodim, l-a primit cu multă dragoste şi după ce
l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a
rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit.

Între anii 1934 şi 1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi
şi fiind iubit de toți. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea mănăstirii Neamţ şi continuă aceeaşi
ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea
lui şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, este tuns în monahism de arhiereul
Valerie Moglan, primind numele de loan. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi
pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah loan Iacob pleacă
în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. După ce se închină la toate
40
Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în
mănăstirea ‫״‬Sfântul Sava” din pustiul Iordanului.

Rămâne la mănăstirea ‫״‬Sfântul Sava” timp de 10 ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la
oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea ‫״‬Sfanţul Sava” a fost cea de paraclisier. Cuviosul loan
avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul
de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea
de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini,
bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau
atât unii, cât şi alţii. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie
cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor
Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini patristice alese. Avea şi darul scrierii de
învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor
români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului. Între anii 1939 şi 1940 loan Iacob s-a nevoit
împreună cu un ucenic român într-0 peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a
cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-а rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit.
Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite.

Între anii 1940 şi 1941, din cauza războiului, Cuviosul loan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara
Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, revine la mănăstirea ‫״‬Sfanţul Sava” şi continuă
aceleaşi ascultări şi nevoinţe. în anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt,
cu aprobarea Patriarhului României. în acelaşi an, Cuviosul loan Iacob este hirotonit preot în biserica
Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la schitul românesc
‫״‬Sf. loan Botezătorul” de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus
Hristos.

Timp de 5 ani, cât a avut această ascultare, Cuviosul loan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe
în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi, a compus un bogat volum de versuri
duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit. Noaptea,
însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând
să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul
Ioanichie. în luna noiembrie 1952, Cuviosul loan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi,
împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii ”Sfântul Gheorghe Hozevitul” din pustiul
Hozeva. Din vara anului 1953, fericitul loan se retrage cu ucenicul Ia o peşteră din apropiere, numită
Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc.

Aici s-a nevoit Sfântul loan cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri
de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi, cugetări şi în cântări duhovniceşti, răbdând tot felul
de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii. La peşteră, unde cu greu se ajungea pe o scară înaltă, nu
primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin
ucenicul său.

41
 În sărbători mari şi în posturi Sfântul loan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii
Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru
toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi
traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine, şi bea puţină
apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept pernă. în vara anului 1960, era
bolnav şi suferea toate cu multă răbdare.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri, 4 august 1960, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi
dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de 47 de ani. După 3 zile, a fost
înmormântat în peşteră, iar la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind
bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi
sfinţenia vieţii sale de pe pământ.

La 15 august 1980, acelaşi egumen i-а pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea
cu mare cinste, şi l-a purtat în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din
Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mă-
năstiri, depunând sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele
Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la
moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc.

El este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului loan Iacob,
şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992, sub numele de ‫״‬Sfântul loan
Iacob de la Neamţ”, fixându-i-se zi de prăznuire 5 august, data mutării lui la cele veşnice.

Două mărturii despre Sfântul loan Iacob Românul (de la un călugăr sawait, părintele
Hrysanthos)

Părintele Hrysanthos a aflat istoriile de mai jos prin viu grai de la cei care au trăit aceste lucruri,
unul din ei fiind stareţ al unei mănăstiri importante din Ţara Sfântă, celălalt, episcop apropiat Patriarhiei
de Ierusalim. Un părinte de la mănăstirea ‫״‬Sfântul Gherasim” de la Iordan a fost chemat la Hozeva pentru
a confirma, alături de trimişii Patriarhiei din Ierusalim, că proaspăt dezvelitele moaşte ale Sfântului loan
Iacob sunt cu adevărat aşa cum le descriau călugării hozeviti. După ce le-a văzut, călugărul de la Iordan
a fost foarte impresionat, însă în scurt timp, pe drumul către casă, s-a tulburat şi nu ştia dacă să îşi creadă
ochilor. în drumul spre mănăstire s-a întâlnit cu unul din căpeteniile beduinilor din valea Iordanului,
care îl cunoştea bine şi i-а simţit tulburarea. Călugărul i-а spus în cele din urmă:

‫״‬- Vin de la Hozeva, unde l-au dezgropat pe loan Iacob, românul care vieţuise acolo. I-au găsit
osemintele întregi şi frumos mirositoare, însă eu m-am tulburat, căci nu ştiu dacă într-adevăr a fost un
sfânt.”

Beduinul l-a privit uimit şi i-а spus: ‫״‬Să nu te laşi tulburat de gândul acesta. Eu însumi, pe când
românul acela trăia într-un bordei de la Ierihon, am descoperit că nu este un om obişnuit. I-am dat la o
parte uşa într-o zi, când l-am căutat cu treburi, şi l-am găsit rugându-se într-un chip nemaivăzut, fără să

42
atingă pământul. Am ieşit de acolo fără să mă vadă şi vreau să te încredinţez că a fost un om sfânt înaintea
lui Dumnezeu.” În clipa aceea, călugărul şi-a regăsit liniştea şi a înţeles că fusese chemat ca martor al
unui Sfânt.

A doua întâmplare s-a petrecut chiar în ‫״‬culisele” Patriarhiei Ierusalimului. Din felurite pricini,
îndeobşte legate de obârşia Sfântului loan Iacob (a cărui sfinţenie, dacă vă puteţi imagina, nu era pe placul
unor greci care nu voiau să vadă aşa de preţuit un român), s-a luat o decizie incredibilă. Sfântul loan
Iacob urma să fie îndepărtat de la faţa pelerinilor, fie prin reîngroparea moaştelor, fie prin trimiterea lor
de acolo. Chiar dacă pare aproape de necrezut, au existat mai multe episoade şi tentative de acest fel.

Unul din aceste episoade l-a convins pe un episcop ostil Sfântului loan Iacob că ceea ce face nu
este pe placul Domnului. Episcopul urma să plece la Hozeva pentru a ‫״‬pune capăt” închinării la Moaştele
Sfanţului loan Iacob Românul. Planul său fusese urzit până în cele mai mici detalii, de care nu avem
ştiinţă. Ştim doar că în noaptea dinaintea plecării spre Hozeva episcopul a fost lovit fără veste de o durere
insuportabilă de stomac, care l-a ţintuit la pat câteva zile, fără nici o cauză medicală. Episcopul şi-a oprit
gândurile rele, apoi prigoana, şi în scurt timp şi-a revenit.

6.3. Mănăstirea Sfântului Gherasim

Mănăstirea ortodoxă a Sfântului Gherasim a fost ridicată aproape de râul Iordanului, pe locul unde
s-a nevoit acest mare părinte al pustiei. Adăposteşte trei icoane deosebite ale Maicii Domnului, care sunt
destul de rare în bisericile noastre - Galactotrofoussa, Gherontissa şi Ierusalimitissa.

Viaţa Sfântului Gherasim:

Cuviosul Gherasim (prăznuit la 4 martie) era de neam din părţile Lichiei, şi din tinereţe a intrat în
monahism şi s-a dus în pustia Tebaidei din Egipt. După ce a vieţuit acolo o vreme oarecare, s-a reîntors
la Lichia. A venit apoi în Palestina, pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr, şi s-a sălăşluit în pustia
Iordanului. în zilele petrecerii lui în Palestina împărăţind Marcian şi Pulheria, a avut loc în Calcedon
Sinodul IV Ecumenic (451), împotriva patriarhului Alexandriei Dioscor şi a Iui Eutihie, arhimandritul,
care ziceau că Hristos are numai o fire. Drept aceea, i-au şi afurisit Sfinţii Părinţi. În urma Sinodului un
oarecare monah Teodosie, ţinând de reaua credinţă a lui Eutihie, a tulburat toată Palestina, amăgind nu
numai pe cei simpli, ci şi pe mulţi sfinţi, şi pe împărăteasa Eudochia, care fusese soţia împăratului
Teodosie cel Tânăr. Cu ajutorul ei, Teodosie monahul a ajuns pe scaunul patriarhal.

Întru acea vreme, s-a amăgit cu înşelăciunea eretică şi Cuviosul Gherasim, dar s-a îndreptat,
precum scrie Chiril al Ierusalimului: ” A fost atunci, în pustia Iordanului, un sihastru, anume Gherasim,
care toate rânduielile vieţii monahale le petrecuse şi bine se nevoise asupra necuratelor duhuri. Acesta,
biruind şi gonind pe diavolii cei nevăzuţi, a fost amăgit de diavolii cei văzuţi, adică a căzut în eresul lui
Eutihie. Şi, auzind el de Cuviosul Eftimie, a mers la el în pustia Ruva şi îndestulându-se de învăţătura lui,
pentru dreapta credinţă, a lepădat eresul şi s-a întors la dreapta credinţă.” După aceasta,
drepteredinciosul împărat Marcian a trimis să prindă Teodosie, ca să fie pedepsit după faptele sale, dar a
fugit la muntele Sinai. Mănăstirea Cuviosului Gherasim era la 35 de stadii de Ierusalim, şi la o stadie de
43
râul Iordanului. Aici primea pe cei începători, iar părinţilor mai înaintaţi le da în pustie chili sihăstreşti.
A adunat 70 vieţuitori, cu o rânduială deosebită: 5 zile în pustnicie, singur, în tăcere, având lucru de mână,
puţină pâine uscată, apa şi curmale; fără fiertură, nici foc nu-i lăsa să aprindă în chiliile lor. Iar sâmbăta
şi duminica, toţi veneau la mănăstire şi se adunau în biserică la dumnezeiasca Liturghie, se împărtăşeau,
apoi intrau în trapeză, mâncau fiertură şi beau puţin vin. Apoi fiecare se ducea la chilie, luând puţină
pâine şi curmale şi un vas cu apă, şi mlădiţe de finic pentru împletit coşniţe.

Se povesteşte că unii din părinţi veneau la Cuviosul Gherasim şi îl rugau să le permită să aprindă
uneori lumânare în chilii, pentru citirea de noapte, sau să-şi aprindă foc ca să-şi încălzească apa, pentru
trebuinţa lor. Sfântul Ie răspundea: ”De voiţi să aveţi foc în pustie, atunci veniţi de petreceri în mănăstire,
împreună cu începătorii”. Şi atât era de postitor Cuviosul Gherasim, încât în Sfântul şi marele Post nimic
nu gusta, până la luminata zi a învierii lui Hristos, decât numai Sfânta împărtăşanie.

Sfântului Gherasim i-а slujit şi o fiară necuvântătoare, despre care părinţii loan Moschos şi
Sofronie scriau în Limonar: ‫״‬Am venit în lavra lui awa Gherasim, care era depărtată de Iordan ca de o
stadie şi ne-au spus nouă monahii care vieţuiau acolo despre ava Gherasim, că, umblând el prin pustia
sfântului Iordan, l-a întâmpinat un leu bolnav, care îi arătase piciorul în care intrase un ghimpe mare, de
se umflase piciorul; şi leul se uita spre stareţ cu ochii blânzi, rugându-1 în acest fel să-l vindece. Iar stareţul
a scos spinul şi, curăţindu‫־‬i rana bine, l-a slobozit. Iar leul, după ce s-a vindecat, nu mai părăsea pe stareţ,
ci umbla după dânsul oriunde se ducea”.

Părinţii aveau în lavră un catâr, cu care aduceau apa de la Iordan pentru trebuinţele fraţilor, şi
stareţul a poruncit să dea catârul în seama leului, să umble cu el şi să-l pască pe lângă apa Iordanului.
într-una din zile, leul a adormit la soare. Şi trecând pe acolo un om cu cămile, a văzut catârul singur, şi l-
a prins, luându-l cu dânsul. Leul a venit în lavră la awa Gherasim, trist că pierduse catârul. Stareţul,
gândind că leul a mâncat catârul, i-а zis: ‫״‬Unde este catârul?” Iar el, stând ca omul, tăcea, căutând în jos.
Stareţul i-а zis, iarăşi: ‫״‬Oare, l-ai mâncat? Bine este cuvântat Domnul, că nu te vei duce de aici şi tot lucrul
care îl făcea catârul, îl vei face tu, slujind la trebuinţele mănăstirii”. De atunci, din porunca stareţului, leul
aducea apa în mănăstire.

Într-una din zile, a venit la stareţ un oarecare ostaş pentru rugăciuni, şi văzând leul i-а fost milă
de el. A dat părinţilor trei galbeni, ca să cumpere un catâr pentru trebuinţele lor, iar pe leu să-l elibereze
de o robie ca aceasta. Şi s-a cumpărat alt catâr pentru slujbele mănăstirii, iar pe leu l-au eliberat. După
puţină vreme, neguţătorul acela care luase catârul trecea iarăşi cu cămilele la Ierusalim, având cu el şi
catârul acela. Şi după ce a trecut Iordanul, din întâmplare l-a întâmpinat leul, care văzând pe catâr
împreună cu cămilele, l-a recunoscut şi, răcnind, s-a repezit la el, iar neguţătorul s-a înspăimântat şi a
fugit. Leul, prinzând pe catâr de frâu cu gura, l-a dus împreună cu trei cămile încărcate cu grâu,
bucurându-se că a aflat catârul pe care îl pierduse. Cuviosul, a zis către fraţi: ‫״‬în zadar am ocărât pe leu,
crezând că el a mâncat catârul”. Şi leul nu s-a despărţit de lavră vreme de 5 ani. Iar după ce Cuviosul
Gherasim s-a dus la Domnul şi a fost îngropat de părinţi, leul nu s-a aflat atunci în lavră, şi venind el după
puţină vreme, îl căuta pe stareţ. Iar Savatie, ucenicul lui Gherasim, văzând leul, a zis către el: ‫״‬Iordan,
căci aşa se numea leul, stareţul nostru ne-a lasat sărmani şi s-a dus către Domnul”. Apoi i-а dat hrană,
zicându-i: ‫״‬ia şi mănâncă”. Dar leul nu vroia să primească hrana, şi tot îl căuta pe stareţul său, răcnind în
44
diverse chipuri. Atunci i-а zis părintele Savatie: ‫״‬Dacă nu ne crezi, mergi cu noi şi-ţi vom arăta locul în
care zace stareţul”. Şi, luându-1 l-au dus la mormântul Cuviosului Gherasim, departe ca la cinci paşi de
biserică. Şi, plecându-şi genunchii deasupra mormântului, părintele Savatie se ruga cu lacrimi. Iar leul se
bătea şi el cu capul de pământ, răcnind tare; după aceea, îndată a murit pe mormântul stareţului.

Astfel se vede cât a fost de plăcut lui Dumnezeu Cuviosul Gherasim cel Mare, care, din tinereţe şi
până la bătrâneţe, a slujit Domnului şi a trecut către viaţa cea neîmbătrânitoare, unde împreună cu Sfinţii
sălăşluindu-se, slăveşte pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, în veci. Amin.

Bibliografie

Ghidul pelerinilor în Țara Sfântă, Editura I.B.M.B.O.R.,București, 2011

Pr. Claudiu Dumea, Pelerin în Țara Sfântă, Editura Presa Bună, Iași, 1999.

Victor Simion, Pelerin prin Țara Sfântă, Editura Icar, București, 1992.

45