Teologie morală ortodoxă

suport de curs
TP, an III, 2020-21
S. Moldovan
(pentru animație, a se urmări în modul expunere
diapozitive/slide-show)
 Structura cursului
• Cap. I: Noțiuni introductive. Viața ca dar şi însușire a darului
• Cap. II: Imperativul moral
• Cap. III: Conștiința morală
• Cap. IV: Evaluarea morală
 Cap. I: Noțiuni introductive. Viața ca dar şi însuşire

• Experiență şi cunoaștere morală;

• Viaţa ca noţiune a Teologiei Morale (bine-rău/viață-moarte; Gen. 1-3);
• Viața ca dar: a) semnificația dăruirii; b) viaţa ca dar al lui Dumnezeu;
• Definirea vieții – metabolismul și interioritatea;
• Însuşirea darului vieţii;
• Aspectele căderii (de la Dumnezeu, de la sine, de la aproapele, de la creaţie –
Gen. 2-3);
• Înțelegerea morții (Lectură obligatorie: Sf. Maxim Mărturisitorul, „Tâlcuirea
căderii lui Adam”, Ambigua, 42, în PSB 80);
• Transmiterea căderii: regimul supravieţuirii şi ambivalenţa sa morală;
• „Trupul morţii” şi „trupul păcatului”;
• Rolul afectivităţii în deciziile morale: definirea afectelor; afectele
fundamentale; analiza morală a plăcerii.
 Experienţă şi cunoaştere în general
• Orice experienţă produce o cunoaştere şi orice cunoaştere face posibilă şi
inteligibilă o experienţă (daţi exemple pentru ambele afirmaţii):

Experienţă/trăire Cunoaştere

• Tipuri de E şi C (fiecare tip de C poate fi identificată printr-o întrebare

specifică):
• - tehnică (funcţionează/nu funcţionează?);
• - ştiinţifică/filosofică (este adevărat sau fals?);
• - estetică (este frumos sau urât?);
• - morală/etică (este bine sau rău?).
 Experiență şi cunoaștere în Teologie

• „Foc și lumină să-mi fie mie primirea preacuratelor și de viață

făcătoarelor Tale Taine, Mântuitorule, arzând neghina păcatelor și
luminându-mă peste tot, spre cuvântarea de Dumnezeu cea
adevărată….” (Cântarea a 3-a, Canonul Cuminecării).
• „«Scos-a inima mea cuvânt bun». [...] Cel care se hrănește cu Pâinea
cea vie, Care S-a pogorât din cer şi a dat viață lumii, cel care este plin
de tot cuvântul, ce iese din gura lui Dumnezeu, deci sufletul care a
fost hrănit cu învățăturile sfinte, scoate o râgâială asemănătoare cu
mâncărurile pe care le-a mâncat. Şi pentru că mâncarea pe care a
luat-o profetul a fost spirituală şi bună, de aceea şi el scoate — râgâie
— cuvânt bun. Că «omul bun din vistieria cea bună a inimii lui scoate
ce este bun».” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, XLIV, PSB 17, 1986,
p. 287)
 Experiență şi cunoaștere morală
• „Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi,
plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era
pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.[...] Iar din pomul
cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei
mânca din el, vei muri negreşit!” (Gen 2.9, 17)
• (Lectură facultativă: Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către
Talasie, 43, Filocalia Românească, vol III – tâlcuire la cei doi pomi).

• Morala/etica se preocupă de problematica binelui și răului.

 Bine şi răul după Geneză 1 şi 2
• Binele ca realitate ontologică, primordială şi reală.
• Răul ca o realitate secundară şi posibilă.

• Temă: identificați în Gen 1 şi 2 toate pasajele care conţin ideea de

bine şi pe cele care conțin ideea de rău.
 Bine/rău = viață/moarte
• În Gen 1 şi 2, binele şi răul sunt exprimate ca viaţă şi moarte.
• Miza reală a problemelor morale este viaţa şi moartea.
• Binele şi răul sunt noțiuni prin care desemnăm viaţa şi moartea.

• Bine – desemnează tot ceea ce păstrează, valorifică, promovează,

afirmă viaţa.
• Rău – desemnează tot ceea ce ameninţă, degradează, înjoseşte,
distruge, neagă viaţa.
 Ce este viața?
• Caracteristici ale vieții: creștere, proliferare (Gen 1.28); nutriție (Gen
2.16);
• Metabolism – transformarea unor nivele de existență inferioare în
unul superior;
• Lanțul trofic: „Planta mănâncă piatra; oaia mănâncă planta; omul
mănâncă oaia; dar pe om cine îl mănâncă?...” (poetul Ioan Alexandru)
 Două înțelegeri ale vieții
Evoluționism
Complexitate, fără finalitate
Legile fizicii
Variaţie genetică aleatorie
+ selecţie naturală
Nimic
+„Big bang”

Creaționism

Ființă supremă/Creator
Finaliatate

Sensul vieții

Ființă creată Origine

 Teme pentru studiu individual şi auto-
cunoaştere
• Descrieţi ceea ce vi s-a întâmplat pe parcursul unei zile oarecare în
termeni de viaţă;
• Ce mă mulţumeşte şi ce mă nemulţumeşte în viaţa mea?
• În ce sens/măsură viaţa mea este „a mea”?
• Ce reprezintă viaţa (a mea şi a celorlalţi) pentru mine şi ce valoare
are?

• Puneţi trei întrebări personale la fiecare temă a cursului!

 Dăruirea: de ce şi când dăruim?
Cum putem răspunde?
• - exprimă şi intermediază pe dăruitor;
• - este ca un avans, iniţiază o relaţie şi o adânceşte, dacă există
reciprocitate;
• - constrânge la un răspuns, dar păstrează libertatea opţiunii de răspuns;
• - răspunsul are 3 opţiuni/posibilităţi:
- recunoştinţă/mulţumire/gratitudine pentru dar şi dăruire înapoi
(reciprocitate);
- refuz al darului;
- primire ingrată, interesată de dar şi neinteresată de dăruitor (separarea
darului de dăruitor).
Viața ca dar și răspunsuri/însuşiri posibile

Creator

Intenție/Avans Dar Euharistie Recunoștință

Plusare

creatură
Refuz/suicid
„Cont propriu”
Ignorarea Creatorului
 Atitudinea euharistică faţă de viaţă
• „Căci spune Dumnezeu: „Din tot pomul din rai să mănânci”. Prin
aceste cuvinte socotesc că a vrut să zică: „Suie-te, prin toate
făpturile, la Mine, făcătorul, şi culege din toate un singur fruct, pe
Mine, viaţa cea adevărată. Toate să-ţi rodească viaţa, iar
împărtăşirea cu Mine fă-o întărirea existenţei tale. În chipul
acesta vei fi nemuritor”. (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cap. XI,
„Despre paradis”)
• „Aducându-Ți ale Tale dintru ale Tale, în toate și pentru toate Ție
îți mulțumim…” (Liturghia Sf. Ioan Hrisostom).
• Nu putem fi mulțumiți, fără a fi mulțumitori.
 Viaţa ca persoană - interioritatea
• Matei, cap. 6
• 1. „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor
ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din
ceruri.”
• 4. „Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va
răsplăti ţie.”
• 6. „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui
tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.”
• 18. „Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns,
şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.”
• 5,16.„ Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă
faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.”
 Interioritatea (continuare)
• Cap. 6
• 19-21. „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le
strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde
nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.
Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”
• Cap. 12
• 35. „Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune,
pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele.”
• Cap. 15
• 19. „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări,
furtişaguri, mărturii mincinoase, hule.”
• Ceruri=ascuns=cămara=inima!
 Omul lăuntric
• „Toată iconomia arătată a Bisericii lui Dumnezeu are loc pentru fiinţa
vie şi înţelegătoare a sufletului raţional făcut după chipul lui
Dumnezeu, care este biserica vie şi adevărată a lui Dumnezeu. [...]
Căci biserică a lui Hristos şi templu al lui Dumnezeu şi jertfelnic
adevărat şi jertfă vie e omul lui Dumnezeu... [...] Căci aşa cum cultul şi
conduita Legii erau o umbră a bisericii lui Hristos de acum, aşa şi
biserica văzută acum e o umbră a omului lăuntric, raţional şi
adevărat.” (Omilia macariană 52, în Ierom. Alexander Golitzin,
Mistagogia – experienţa lui Dumnezeu în Ortodoxie, Ed. Deisis sau în
Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice și epistole, vol. II, Ed.
Doxologia, 2017)
 Teme pentru studiu individual şi autocunoaştere

• Enumeraţi conţinuturi ale vieţii interioare personale;

• Trupul meu îmi este interior sau exterior?
• Cum deosebesc între ceea ce este interior şi ceea ce este exterior?
• Găsiţi exemple de realităţi personale care prezintă ambele aspecte
(interior şi exterior).

• Puneţi trei întrebări personale la fiecare temă a cursului!

 Căderea: Geneză 3
Dialectica confuză B-R:
• - Răul parazitează binele -> în spatele oricărui rău există un bine;
• - Răul ca bine fals/aparent -> Răul ia chipul binelui; răul nu ne poate
ispiti/atrage decât sub forma binelui;
• - Răul ca negativ al binelui -> adesea aflăm ce este cu adevărat bine
printr-o experienţă a răului;
• Problema concretă fundamentală a moralei: a distinge binele real de
binele fals/aparent.
 Căderea: Geneză 3
• Căderea implică o deterioarare a relaţiilor cu toate realităţile existenţei:
• - în raport cu Dumnezeu („am auzit glasul Tău şi m-am temut”);
• - în raport cu sine însuşi („au cunoscut că erau goi”; „sunt gol şi m-am
ascuns”);
• - în raport cu semenii („femeia… aceea mi-a dat” vs. „iată os din oasele
mele”);
• - în raport cu creaţia („blestemat va fi pământul pentru tine”).

• Lectură facultativă: Cap. „Veşmintele de piele” din P. Nellas, Omul –

animal îndumnezeit, Ed. Deisis, Sibiu (există mai multe ediții).
 Teme pentru studiu individual şi autocunoaştere

• Identificaţi în experienţa personale situaţii de bine aparent („mi s-a

părut că este bine, dar am constatat că m-am înşelat”);
• Cum v-aţi dat seama care este binele real?
• Identificaţi în cazuri de experienţă personală binele din spatele
experienţei unui rău (binele parazitat de rău);
• Identificaţi rostul pedagogic al unor experienţe personale ale răului
(„în tot răul este şi un bine”).

• Puneţi trei întrebări personale la fiecare temă a cursului!

 Ce este moartea?
• Mai multe înțelesuri: ca viață necrotică/proces de epuizare a vieții; ca
final/deces/ieșire; ca interval post-mortem; ca stare veșnică.

• Moartea ca o însuşire a vieţii „pe cont propriu”, ca viaţă care, fără

alimentarea la Viaţă, se epuizează.
 • Lectură obligatorie!

• „Tâlcuire duhovnicească a modului în care s-a petrecut căderea lui

Adam” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 42, în PSB 80).
Moartea ca viață necrotică (analogia
vasului)
Întreruperea alimentării

Alimentare de la Viaţă Hrană pentru

supravieţuire

Epuizare

Deces

Consum
 Specificul morţii noastre şi rostul
îngăduirii ei
• Nu murim instantaneu, ci ne trăim moartea ca o viaţă care se epuizează
şi se regenerează continuu, de la concepere până la momentul epuizării
depline (decesul).
• Acest fapt ne oferă prilejul înţelegerii propriei noastre situaţii
nenorocite şi posibilitatea întoarcerii, de bună voie, către Izvorul Vieţii.
• Sf. Grigorie Teologul: „Şi pentru răutatea Iui a fost surghiunit departe de
pomul vieţii şi de rai şi de Dumnezeu şi a îmbrăcat hainele de piele, care
se referă poate la trupul îngroşat, muritor şi opac; ... Câştigă de aici şi
moartea care taie păcatul, ca răul să nu fie nemuritor. Şi astfel
pedeapsa devine iubire de oameni, căci aşa pedepseşte, cred,
Dumnezeu.” (Cuvântarea 45, în Nellas, op. cit.)
• A se vedea şi Slujba înmormântării.
 Transmiterea căderii (Rm 5.12)
Διὰ τοῦτο ὥσπερ δι’ ἑνὸς ἀνθρώπου ἡ ἁμαρτία εἰς τὸν κόσμον εἰσῆλθεν
„De aceea, precum printr-un om păcatul în lume a intrat
καὶ διὰ τῆς ἁμαρτίας ὁ θάνατος,
iar prin păcat (a intrat) moartea
καὶ οὕτως εἰς πάντας ἀνθρώπους ὁ θάνατος διῆλθεν
şi astfel la toți oamenii moartea a trecut
ἐφ’ ᾧ πάντες ἥμαρτον
pentru că/în care toți au păcătuit.”
• Cele două tradiții de interpretare a lui ἐφ’ ᾧ (epi + ho) şi a versetului:
• Pentru că toţi au păcătuit [în el/Adam] – toţi am păcătuit ca urmaşi care ne
aflam în protopărintele nostru când a păcătuit; cf. Evr 7.10);
• În care [adică, în moarte] toţi au păcătuit: toți păcătuim pentru că suntem
muritori/supuși morții care împărățește peste toți (cf. Rm 5.14).
 „Trupul morţii” şi „trupul păcatului”
• Ceea ce moştenim „în Adam”, ca urmaşi ai lui, este viaţa muritoare, care ne
afectează nu doar prin mortalitatea trupului, ci prin toate suferințele,
slăbiciunile, neputinţele noastre, şi trupeşti şi sufleteşti. Sf. Părinţi interpretează
în acest sens expresia „veşmintele de piele” din Gen 3,21.
• Aşa cum nu putem evita prezenţa trupului nostru în tot ceea ce facem, nu
putem evita realitatea mortalităţii noastre. Sf. Pavel numeşte această realitate
indelebilă „trupul morţii” (Rom 7,24).
• Faptul că suntem muritori ne constrânge să luptăm pentru supravieţuire, iar
pornind de aici suntem pre/dispuşi să facem propriile noastre păcate.
• Sf. Pavel atribuie fricii de moarte slăbiciunea noastră morală (Evr 2,15). În acest
sens, „trupul morţii” dă naştere „trupului păcatului” (Rom 6,6 şi 8,3) – păcatul,
ca şi moartea, se manifestă la fel de inevitabil precum faptul de a avea un trup.
• Temă: A se citi capitolele Rom 5 şi 7, urmate de capitolele 6 şi 8 (în această
ordine)!
 Ambivalenţa morală a supravieţuirii
• Lupta pentru supravieţuire este ambivalentă moral: pe de-o parte este bună,
pentru că amânăm decesul şi ne poate prilejui mântuirea; pe de alta ne
predispune la păcate (de ex., ca nerespectare a legii morale naturale – v.
cap. următor).
• A se vedea atitudinea în faţa morţii în timpul a două naufragii celebre,
Meduza (1816) şi Titanic (1912). A se compara cu aspecte ale situației
actuale:
• https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/pluta-meduzei-de-gericault
-imaginea-foamei-dezumanizante-si-a-luptei-pentru-supravietuire
• https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/101-ani-fara-titanic-cum-s-
a-scufundat-cea-mai-celebra-epava-din-lume
• https://tribuna.us/
la-aniversarea-titanicului-sa-ne-amintim-de-cruda-agonie-si-spiritul-lor-nobil
-in-ultimele-ore-de-viata/
• https://www.mediafax.ro/coronavirus/coronavirus-scoate-la-lumina-ce-e-m
 Rolul afectivităţii în deciziile morale
• O ilustrare a ambivalenţei morale ne-o oferă şi influenţa afectivităţii
asupra comportamentului şi deciziilor noastre morale.
• Afecte = emoţii, sentimente, „trăiri”.
• Exemple: afectele care însoţesc necesităţile biologice – formează o
pereche care ne semnalizează la nivelul sufletului starea trupului şi
ajută să evităm ceea ce ne poate pune viaţa biologică în pericol şi să
menţinem un echilibru psihosomatic (ex., necesitatea de a ne hrăni –
semnalizată de perechea „foame” (prea puţină hrană) şi „saţiu” (prea
multă hrană)).
• Alte exemple de afecte: bucuria, tristețea, frica, durerea, plăcerea,
dezgustul, uimirea etc.
 Afectele fundamentale: pofta, plăcerea, teama şi durerea

„BINE” „RĂU”
ANTICIPARE POFTĂ TEAMĂ
REALIZARE PLĂCERE DURERE
• Cele două perechi de afecte fundamentale determină discernământul moral (ce este
„bine” şi ce este „rău”) din punct de vedere subiectiv-afectiv („mă simt bine/mă simt
rău”).
• De remarcat că „binele” şi „răul” afectiv nu coincid neapărat cu binele şi răul obiectiv. Ex.,
un tratament poate fi dureros, ne poate provoca teamă, dar să fie bun pentru
însănătoșire. Sau, o satisfacţie imediată poate să ne „coste” o suferinţă ulterioară.
• Dacă ne conducem opţiunile morale numai după „cum mă simt” („binele” şi „răul”
afectiv), ne comportăm egoist, urmărim doar satisfacţiile imediate şi avem toate şansele
să ne luptăm între noi.
 Teme pentru studiu individual şi autocunoaştere
• Identificaţi propriile stări afective (emoţii, sentimente, trăiri) în diverse
situaţii de viaţă, unele obişnuite, altele neobişnuite .
• Ce diferenţă observaţi între emoţii şi sentimente?
• Cât de mult contează „cum mă simt”- în prezent sau „cum m-am
simţit” într-o situaţie similară din trecut - atunci când iau o decizie?
• Cât de mult contează pentru mine „cum se simte” celălalt?
• Care sunt tipurile de plăceri personale cele mai uzuale?
• Cunosc toate cele trei tipuri de plăceri? Sunt echivalente moral? De
ce?
• Puneţi trei întrebări personale la fiecare temă a cursului!
Cap. II: Imperativul moral (legea, poruncil
e)
• Imperativul este indicativul câștigului (v. Mt 6.21) și revendicarea
darului (Pilda talanților)
• Legea morală naturală
• Legea morală a Vechiului Testament
• Legea morală a Noului Testament
 Imperativul – indicativ al câștigului

• Ce diferență există între „este” și „trebuie”? De ce există „trebuie”?

• Sensul verbelor la imperativ – desemnează ceva ce poate fi câştigat,
din orice punct de vedere, nu doar material (de ex., scandările galeriei
sportive: „victoria!”).
• Imperativele negative – ce pierdere este de evitat.
• De câte ori avem de-a face cu un imperativ, să ne gândim care este
câștigul spre care cheamă sau pierderea a cărei evitare o indică
• Omul, un căutător de comori/câștiguri/bunuri/(sur)plusuri:
„Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Mt 6.21).
 Pilda talanților (Mt 25.14-30)
Imperativul ca revendicare

• 15: „Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după
puterea lui;
• 21, 23: Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste
puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru
bucuria domnului tău.
• 29: Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are
şi ce are i se va lua.”

• Imperativul apare aici ca revendicare a darului din partea Dăruitorului,

cu scopul de a da mai mult/ plusa.
 Legea morală naturală (LMN)
• - inerentă naturii umane; comună tuturor oamenilor;
• - ceea ce știu că este bine/rău pentru mine ca om, este valabil și
pentru ceilalți oameni;
• - ne arată ceea ce câștigăm prin recunoaștere/reciprocitate;
• - formularea negativă („regula de aur”): „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i
face”;
• - formularea pozitivă: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le
și voi la fel” (Mt 7.12).
• Ce pierdem dacă nu împlinim LMN?
 Legea morală a Vechiului Testament
• Locul Decalogului în Teologia Legământului (cf. Ieșire, Deuteronom) –
semnificația Teofaniei de pe Sinai, după ieşirea din Egipt şi înaintea
intrării în Canaan (v. comentariul Poruncii I);
• Relaţia dintre Decalog şi Poruncile iubirii („Ascultă, Israele”);
• Decalogul – comentarii patristice (Sf. Grigorie Palama, Sf. Nicodim
Aghioritul) și aspecte actuale;
 Comentariul poruncilor din Decalog
– aspecte actuale -
• I – monoteismul – numai acela e Dumnezeu, cel care dă viață și libertate;
• II – semenii, chipuri vii ale Creatorului;
• III – jurământul; luarea în deșert „teologică”;
• IV – respectăm Sabatul? (cele două justificări);
• V – ce oferă părinții copiilor;
• VI – legitima apărare;
• VII – castitatea ca preludiu al dăruirii de sine în căsătorie;
• VIII – furturi de azi (intelectual; sistemul economic-financiar/problema
dobânzii);
• IX – minciună vs. încredere;
• X – rădăcina interioară a faptelor.
 Legea morală a Noului Testament
• Insuficiența („neputința”) Legii Vechi și necesitatea Noului Legământ;
• „Predica de pe Munte” (Mt 5-7);
• Pilda datornicului (Mt 18.23-35);
• Cuvântările înainte de Patimă (Mt 23-25; In 13-17).
Necesitatea Noului Legământ (Rm 5 și 7 vs. Rm 6 și 8)
• „Trupul morții”, „trupul păcatului” (a se revedea slide-uri 15 şi
16) și moartea în/cu Hristos ca izbăvire de acestea și înnoire
a vieții:
• „ Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morții
acesteia?” (Rm 7.24)
• „ Pentru că ceea ce era cu neputință Legii - fiind slabă prin
trup - a săvârșit Dumnezeu, trimițând pe Fiul Său întru
asemănarea trupului păcatului și pentru păcat a osândit
păcatul în trup,…” (Rm 8.3)
• „ … omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să
se nimicească trupul păcatului, …” (Rm 6.6)
 Viaţa creştină – o viaţă „post-mortem”
• „Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru
noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși.” (Rm 5.8)
• „ Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui
împreună cu El, [...] Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru
totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu.” (Rm 6.8,10).
• „… nu știți că [...] voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu
preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care
sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Cor 6.19-20)
• „Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos întru
Dumnezeu.” (Col 3.3).
 Conţinutul LM a NT:
Poruncă nouă – viaţă nouă - logică morală nouă
• „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am
iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul.” (In 12.34)
• „ Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți
bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă
prigonesc, Ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri” (Mt 5.44-45)
• Logica cea nouă: „Acesta este Trupul Meu, [anume cel] care se
frânge… Acesta este sângele Meu, [anume cel ] care se varsă…” (cf.
Mt 26.27-28 şi par.)
• Ceea ce ne aduce Noul Testament, este nu un standard moral
inaccesibil („desăvârșirea”), ci o viață nouă, pentru a cărei
însușire/câștigare avem la dispoziție împreună-murirea-și-viețuirea cu
Hristos, pe calea poruncilor.
 Conţinutul LM a NT:
„Predica de pe Munte” (Mt 5-7)

• A se revedea „Persoana - interioritatea”

• Logica iertării: „ … oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de
osândă” (Mt 5.22); „ Și ne iartă nouă greșealele noastre, precum și noi
iertăm greșiților noștri” (Mt 6.12);
• Logica necondiţionării: „ căci El face să răsară soarele și peste cei răi și
peste cei buni” (Mt 5.45);
• Logica plusării: „De nu va prisosi dreptatea voastră…” (Mt 5.20)//„Ce
faceți voi mai mult?” (Mt 5.47);
• „Ce voiți să vă facă oamenii…” devine „Ce voiți să vă facă vouă
Dumnezeu, faceți și voi oamenilor”.
 „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” (Mt 5.44)

• Strategii în caz de adversitate:

Împotrivirea
Cedarea
Debordarea/plusarea

• „De te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două….” (Mt 5.39-42)

• Numai ceea ce dăruim de bună voie, dincolo de constrângeri şi

interese, scapă fricii de moarte (Evr 2.15) şi devine, inalienabil, al
nostru („comori în cer”, Mt 6.20).
 „Ce faceţi voi mai mult?” (Mt 5.47)

• Numai acest „mai mult”, oricât de puţin, aparţine vieţii celei noi, în
Hristos, a cărei putere am primit-o ca sămânţă la Botez, şi pe care o
facem să crească prin împlinirea poruncilor, viaţă care rodeşte
„treizeci, şaizeici, o sută” (Mc 4,8), care este „făptura cea nouă” (Gal
6,15), „omul cel nou” (Efes 4,24), „omul dinăuntru” (Efes 4,16) care se
înnoieşte zilnic, înlocuind „omul cel vechi” (Col 3,10), omul fricii,
intereselor, patimilor.
• Pe calea acestui oricât de puţin „mai mult” are loc urcuşul
duhovnicesc. Important nu este cât de sus se află cineva, ci în ce
direcţie evoluează (urcă sau coboară).
 Necesitatea cunoașterii „aici și acum” a voii
lui Dumnezeu
• „Fiecare  cuvânt  al  poruncii  dumnezeieşti  are  trebuinţă  de  o 
învăţătură  şi  de  o descoperire care să-i hotărască modul în care trebuie
împlinit. Căci nu se află nicidecum cineva care să cunoască modul de
aplicare al vreunui cuvânt, fără descoperirea celui ce a grăit acest cuvânt”.
(Sf. Maxim M., Răspunsuri către Talasie, 27, în Filocalia, vol. III)
 Teme pentru studiu individual şi
autocunoaştere
• De ce folosiţi verbe la imperativ, atunci când o faceţi?
• De ce ar recurge Dumnezeu la porunci pentru a obţine ceva de la noi?
Nu ar putea obţine orice direct, prin propria Lui putere?
• Aţi făcut vreodată altcuiva ceea ce nu vă place vouă? Din ce motive?
• Ce are specific LM-NT?
• Care sunt poruncile Mântuitorului? Cât de uşor de împlinit sunt?

• Puneţi trei întrebări personale la fiecare temă a cursului!

 Cap. III. Conștiința morală
• Definirea generală a conștiinței. Convingerile;
• Funcţiile conştiinţei;
• Pilda fiului risipitor (Lc 15);
• Ava Dorotei din Gaza despre conştiinţă;
• Patologiile conştiinţei – 1) patologii de conținut: dedublarea, întinarea;
• Patologiile conştiinţei – 2) patologii de funcționare: dubiul, ipocrizia;
• Educarea conștiinței;
• Terapeutica conștiinței.
 Convingeri, certitudini, credinţe
• Convingerile: principii considerate adevărate, pe baza cărora
interpretăm şi evaluăm realitatea;
• Iniţial, le primim ca atare prin educaţie, ulterior le verificăm indirect
prin efectele acţiunilor noastre („după roadele lor îi veţi cunoaşte” Mt
6.16-20); sunt influenţabile de mediul cultural în care trăim;
• Convingerile pot fi mai puternice sau mai slabe, dar nu sunt simple
păreri, opinii, impresii.
• Dacă acţiunile bazate pe anumite convingeri reuşesc, convingerile
respective se întăresc; dacă acţiunile eşuează, convingerile slăbesc (în
timp, nu neapărat imediat);
• Imperativele exprimă convingeri privitoare la câştiguri/valori.
• Credinţele religioase sunt convingeri cu privire la transcendenţă.
 Convingeri fundamentale, universale

• Privitoare la:
• - dependenţa de o realitate superioară (Creator,
biosferă, umanitate);
• - libertate/autodeterminare (singurul
titular/persoana I-a a vieţii mele; „dăruit mie însumi”);
• - vocaţia împlinirii (sensul vieţii).
 Definirea conştiinţei
• - capacitatea de evaluare/judecată/apreciere/discernământ
moral cu privire la sine şi lumea cunoscută, pe baza
convingerilor („lumina care este în tine” Mt 6.23);
• - conţine imperative, convingeri/credințe şi evaluările bazate
pe acestea;
• - interiorizează imperative morale;
• - este înnăscută (Rm 2.14-15), dar şi educabilă și re-
educabilă;
• - analogii: lumina, oglinda, izvorul, aparatul de recepţie,
cordonul ombilical etc.
 Funcțiile conștiinței

• - iluminatoare – înregistrează şi interpretează realitatea în lumina

convingerilor;
• - revendicatoare – ne solicită să acţionăm conform imperativelor
interioare;
• - judecătoare – evaluează în funcţie de convingeri/imperative;
• - edificatoare – dacă ne evaluează pozitiv, ne întărim în convingeri; dacă
ne evaluează negativ, slăbim în ele/pierdem încrederea în noi (v. clădirea
pe piatră sau pe nisip, Mt 7.25-26); evaluările le păstrăm în memorie
odată cu realităţile evaluate (ex., „păcatul meu înaintea mea este
pururea”, Ps 50);
• - eliberatoare/restauratoare – ne cheamă la îndreptare/pocăinţă.
 Pilda fiului risipitor (Lc 15.11-32)
– ca pildă a conştiinţelor

• Temă:
• Ce înseamnă „şi venindu-şi în sine… ”?
• Identificați etapele distincte ale pildei (etapele plecării şi revenirii
fiului mai mic);
• Identificați diverse funcţii ale conştiinţei personajelor în etapele
respective.

• Lectură obligatorie!
 Conștiința după Ava Dorotei din Gaza
(FR, vol. IX, cap. 3 )
• - definirea conștiinței;
• - ce se petrece prin neglijarea conștiinței;
• - paza conștiinței, în raport cu: Dumnezeu; cu ceilalți; cu bunurile.

•Lectură obligatorie!
 Patologii ale conștiinței morale
• 1) Patologii de conținut – dedublarea/întunecarea/înstrăinarea/întinarea;
• 2) Patologii de funcționare – dubiu, scrupulozitate, laxism, ipocrizie.

• Patologiile de conținut se referă la apariția și funcționarea unei conștiințe

inautentice, formată din convingeri greșite, care parazitează conștiința
originală;
• Patologiile de funcționare se referă la intensitatea insuficientă sau excesivă
a funcțiilor conștiinței.
• În mod obișnuit, suferim de ambele tipuri de patologii, combinate (ex.
dubiul și formele sale alterate se manifestă și în cazul conștiinței parazite).
 1) Dedublarea/înstrăinarea conștiinței
Standard moral original
„Micile” abateri

Standard moral alterat

• Abaterile apar, de obicei, în situații în care anticipăm/ne temem că

respectarea conștiinței ne aduce prejudicii importante și sunt posibile prin
justificări/alibiuri morale („ce dacă…/doar şi alţii…/n-o fi foc…/n-am omorât
pe nimeni…”);
• Treptat, ne obişnuim cu abaterile şi cu justificările care încep să joace pentru
noi rolul unei alte conştiinţe, paralelă/dublă/parazită în raport cu cea
originală, care însă nu dispare, ci este estompată/întunecată/întinată.
• Revedeţi expresia „şi venindu-şi în sine… ”; unde era fiul risipitor până atunci?
 „Întunecarea” conștiinței
(de la parazitarea conștiinței, la conștiința parazită)
Conștiința originală
Justificări

Întărirea justificărilor

Conștiință parazită
 2) Dubiul moral și patologiile sale
• Dubiul/incertitudinea/obscuritatea morală – condiția cotidiană a conștiinței noastre
în starea căzută, în care nu putem deosebi cu suficientă certitudine „binele” de „rău”
(patologie a funcției iluminatorii) și din care încercăm să ieşim prin apelul la
înțelepciunea revelată sau cea a semenilor.
• Pe fondul dubiului apar următoarele patologii:
• Scrupulozitatea – excesul de verificare morală, din teama de a nu greși; standard prea
înalt; tinde spre perplexitatea morală („nu mă pot decide”; tetrapilotomia; patologie a
funcțiilor revendicatoare și judecătoare, prin exces).
• Laxismul – lipsa de verificare morală sau indulgența, din lipsa de sensibilitate morală;
standard prea scăzut; tinde spre acceptarea oricărei acțiuni, mai ales în interesul celui
în cauză („las’ că merge”, „ce dacă!”; patologie a funcțiilor revendicatoare și
judecătoare, prin lipsă).
• Fariseismul/ipocrizia – recursul la dublul standard moral; combinație de laxism (în
raport cu sine, în lucrurile importante) şi scrupulozitate (în raport cu ceilalţi, în raport
cu lucruri mai puțin importante); cf. Mt 23.
 Sf. Varsanufie și Ioan, despre dubiu
841. Întrebare : Când mă îndoiesc de un lucru, dacă să-l fac sau nu, spune-
mi ce să fac ?
Răspuns : Când se ivește trebuința să faci un lucru, roagă pe Dumnezeu de
trei ori, cerând-i să nu rătăcești. Şi dacă rămâi în același gând, fă ce-ţi
spune el, căci el vine de la Dumnezeu şi nu de la tine. Când nu dobândești
siguranța, întreabă-i pe Părinți.
357. Întrebare: Dacă plecând departe, uit să întreb pe Ava despre toate
cele ce trebuie să le fac, ce să fac ?
Răspuns: Trebuie să iei aminte la lucrurile ce ți se ivesc şi să-l faci pe
fiecare după folosul sufletului. Dar așa ca și când ai călca porunca lui, nu ca
și când ai lucra bine, pentru că îndrăznești să faci un lucru fără să fi primit
poruncă. Și înștiințându-l pe Ava de aceasta, te va ierta.
(Filocalia, vol. XI)
 Depășirea dubiului moral
• Să ne cultivăm conștiința (v. mai jos);
• Să căutăm, să cerem și să urmăm îndrumarea
duhovnicească („mărturisirea gândurilor”);
• Când aceasta, ocazional, ne lipsește, să acționăm bine-
intenționat: ne rugăm, ne ascultăm cugetul cel mai intens al
conștiinței și ne asumăm riscurile și consecințele faptelor
noastre (v. slide anterior).
• Asumarea consecințelor: ne cerem iertare și suntem gata să
reparăm, atât cât ne stă în putință, eventualele daune
produse.
 Stările negative ale conștiinței
• Când acționăm împotriva conștiinței/convingerilor personale simțim
remușcare/durere/nemulțumire/apăsare („ceea ce nu este din credință este
păcat” Rm 13.23, v. funcția edificatoare), însă ne
liniștim/mulțumim/anesteziem cu justificările, întărite, la rândul lor, de
eventualele „succese”/rezultate „pozitive” obținute prin abaterile respective.
• În limbaj tradițional, starea de nemulțumire creată de nerespectarea
conștiinței se numește întinare, asemenea neplăcerii de a te simți murdar.
• Odată cu agravarea nerespectării și instalarea dedublării, ajungem la
insensibilitatea/adormirea/nesimțirea conștiinței originale.
• Remușcările („părerile de rău”), ca sentințe negative al conștiinței, joacă un rol
pozitiv în măsura în care revenim la respectarea acesteia; în caz contrar, pentru
a ne elibera de povara lor, vom recurge la alte mulțumiri false/surogate prin
alte abateri, într-un cerc vicios al remușcării și nerespectării conștiinței.
 Formarea/educarea/cultivarea conștiinței
• A cultiva = a crește selectiv (doar plantele „bune”, nu și pe cele „rele”; plantele
sunt convingerile).
• Conștiința este înnăscută, ca putere de auto-cunoaștere, dar conținuturile ei
(convingerile) și buna ei funcționare (acuitatea, sensibilitatea, echilibrul moral)
se formează prin educație și experiență.
• Dobândirea unei conștiințe mature și sănătoase pretinde cultivarea unei
deprinderi de auto-cunoaștere prin practicarea constantă a examinării,
respectării și corijării/îmbunătățirii conștiințe personale.
• Examinarea/cercetarea conștiinței; a nu se confunda gândurile și cugetările
proprii, chiar referitoare la noi înșine, cu examenul de conștiință; prin gândire
ne raportăm la ceilalți (Dumnezeu, semenii, lumea) pe baza conștiinței
dominante (cea autentică sau cea parazită sau ambele), în timp ce examenul de
conștiință constă în realizarea auto-evaluării propriei persoane, nu a celorlalți.
• Temă: cum ne prilejuiește rugăciunea examinarea conștiinței?
 Terapia conștiinței
• Străpungerea conștiinței parazite („venirea în sine”) - de obicei, sub
impactul unui eveniment dramatic/tragic care arată falsitatea
convingerilor/justificărilor aceleia (ex., „Saule, Saule … greu îți este să dai
cu piciorul în țepușă”, FA 9);
• Curățirea prin pocăință – acceptarea propriei stări de inferioritate morală;
asumarea consecințelor comportamentului nostru anterior; „părerea de
rău” pentru cele săvârșite și „părerea de bine” pentru șansa schimbării ca
motivație/mobilizare a schimbării comportamentului („buna-întristare”);
• Îndreptarea conștiinței - punerea în practică/acțiune a schimbării minții
și a comportamentului.
• Temă: Identificați această evoluție în etapele revenirii fiului risipitor, în
cazul lui Zaheu Vameșul și în cazul lui Saul din Tars.
 Teme pentru studiu individual şi autocunoaştere
• Faceţi un inventar al propriilor convingeri;
• Deosebiţi convingerile personale după tăria lor (comparaţi cu opinii sau păreri);
• V-aţi schimbat vreodată vreo convingere? De ce? Cum s-a întâmplat?
• Aţi avut probleme sau crize de conştiinţă? Cum aţi ajuns la aşa ceva? Cum aţi
trecut mai departe?
• Cum procedaţi când aveţi îndoieli/dubii cu privire la dvs. sau la alte
persoane/situaţii de viaţă? Analizaţi câteva exemple.
• Vi s-a întâmplat să fiţi lax sau scrupulos? În ce ocazii? Predomină una dintre
acestea?
• Cum reacţionaţi când cineva vi se pare ipocrit?
• Aţi fi dispus să recurgeţi la ipocrizie? În ce situaţii?
• Puneţi trei întrebări personale la fiecare temă a cursului!
 Facultativ: Etapele alterării/înstrăinării
• - apariția dedublării;
• - afirmarea egocentrică de sine;
• - depersonalizarea;
• - violența/nihilismul;
• - demonizarea.
• Fiecare două etape succesive sunt legate prin feed-back.
• Identificați această evoluție în etapele înstrăinării fiului risipitor.
 Facultativ: Etapele recuperării/îndreptării
• - exorcizare (prin Botez și ulterior, dacă este cazul);
• - venirea în sine/trezirea/spargerea conștiinței parazite;
• - convertirea/pocăința;
• - restaurarea;
• - comuniunea cu Creatorul și cu semenii.

• Identificați această evoluție în etapele revenirii fiului risipitor.

 Cap. IV. Evaluarea morală
• Ce evaluăm? Persoana și manifestările ei
• Ce evaluăm? Circumstanțele sau împrejurările faptelor
• Cine evaluează: săvârșitorul și observatorul
• Valoarea morală a faptelor
• Motivații ale faptelor
• Raportul moral dintre mijloace și scop
• Problema „răului mai mic”
• Compromisul moral
 Persoana și manifestările ei
• Manifestare, exprimare, exteriorizare = acțiune, faptă, comportament
Afecte/emoții/sentimente Gânduri Gesturi Cuvinte Fapte
Interior Exterior
• Regulile manifestărilor:
• - din lăuntru în afară: nivelele exterioare de manifestare le exprimă pe cele interioare („
dinăuntru, din inima omului, ies [cele ale omului]” Mt 7.21);
• - autocontrolul manifestărilor: filtrăm modul de exteriorizare (dificultatea de a ne
exprima interiorul; posibilitatea făţărniciei);
• - ne identificăm mai mult cu nivelele interioare decât cu cele exterioare („intenția
contează”);
• - imprevizibilitatea: persoana este mai mult decât suma manifestărilor sale;
• - exteriorizarea ne schimbă interiorul („ceea ce fac, mă face”).
 Circumstanțele/împrejurările faptelor
• Ceea ce evaluăm sunt manifestările/faptele (nu persoana) și consecințele acestora, în
contextul real al petrecerii lor (circumstanțele date).
• Cele mai relevante circumstanțe:
• - cine a săvârșit? (persoana);
• - ce a săvârșit? (fapta în sine);
• - de ce? (motivația);
• - cum? (moduri de săvârșire);
• - unde? (locul);
• - când? (timpul);
• - de câte ori? (frecvența).

Temă: dați exemple care să ilustreze diferența morală dintre două situații pentru fiecare
circumstanță.
 Perspectivele evaluării: săvârșitor/observator (cine?)
Avantajele și dezavantajele fiecărei perspective;
Dezvantajul săvârşitorului:
Avantajul săvârşitorului:
Pentru că nimeni nu poate acţiona decât dacă
se justifică, tindem să considerăm că avem
Cunoaşte fapta în toată desfăşurarea întotdeauna dreptate (suntem părtinitori cu
noi înşine).
Săvârşitor ei, din interiorul acesteia
Nu ne dăm bine seama de efectele faptei noastre
(motivaţiile, frământările, neputinţele etc).
asupra celor din jur.

Avantajul observatorului:
Dezvantajul observatorului:
Nu este influenţat în evaluarea faptei de
Observator/ justificările părtinitoare ale săvârşitorului.
Cunoaşte fapta doar secvenţial şi
martor numai din exterior. Vede mai bine din afară efectul faptei asupra
altor persoane.

• Temă: cum înţelegem Pilda paiului și a bârnei (Mt 7.1-5)?

 Valoarea morală a faptelor (ce?)

• Fapte bune în sine, indiferent de circumstanțe (de ex., respectarea

LMN);
• Fapte rele în sine, indiferent de circumstanțe (de ex., încălcarea LMN);
• Fapte a căror valoare morală depinde de circumstanțe (de ex., a citi,
vorbi etc.).
• Stabilirea valorii morale poate varia în funcție de perspectiva etică
adoptată (adică standardul moral adoptat; de ex., deontologia,
utilitarismul, principialismul etc); pentru noi perspectiva etică este cea
formulată de Mântuitorul Iisus Hristos (a se revedea cap. Imperativul
moral).
 Motivațiile faptelor (de ce?)

• Trei motivații majore:

• 1) Teama – anticiparea unui rău; specifică unei relații de
inferioritate/vulnerabilitate în raport cu cineva/ceva;
• 2) Interesul – scontarea unui câștig/profit, indiferent de natura
acestuia; relație de egalitate;
• 3) Iubirea – angajarea necondiționată pentru binele celuilalt, pe
termen lung; superioritate ca inferioritate liber asumată (Mt 20.27).
• Temă: Reflectaţi asupra raporturilor dintre cele trei motivații.
 Raportul moral dintre mijloace și scop
• Intenție – mijloace – scop: etape ale unei fapte/acțiuni;
• Mijloacele – fapte/acțiuni intermediare pentru realizarea unui scop;
• Care este valoarea morală a unei acțiuni dacă etapele ei nu au aceeași
valoare morală?
• Intenția și scopul au mereu aceeași valoare morală;
MIJLOACE SCOP VALOAREA ÎNTREGII
ACȚIUNI
BUNE BUN BUNĂ
RELE RĂU REA
BUNE RĂU REA

RELE BUN ???

• Este adevărată afirmația că „scopul scuză mijloacele”?

 Mijloace – B/R
Intenția – B/R Scop – B/R
Motivația
Scopul nu este neapărat singura consecință
a mijloacelor
• Mijloacele sunt acţiuni care pot avea şi alte consecinţe decât cele
urmărite/scontate de noi.

Scop

Mijloc

• Întrucât mijloacele pot da naștere și al alte consecințe/efecte decât cele

dorite de noi, scopul nu poate justifica/acoperi, în general, mijloacele.
 (Ava Dorotei, Despre minciună, FR vol. IX, cap. IX.8)
• „Dar uneori se ivește o împrejurare de mare ne­voie de a ascunde ceva, caci altfel
împrejurarea aceea s-ar face pricina de multă tulburare și necaz. Cînd deci vine o astfel
de împrejurare, se vede cineva pe sine silit să nu spună lucrul așa cum este, ca să nu se
facă, cum am spus, mai multă tulburare și necaz, sau pri­mejdie. Căci a zis Ava Alonie lui
Ava Agaton : «Iată doi oameni au făcut un omor sub tine. Unul a fugit în chilia ta. Și
judecătorul îl caută pe el și te întreabă, zicînd: «S-a făcut sub tine un omor ?» Daca nu
vrei sa născocești ceva, predai pe om la moarte»·
• Dar chiar cînd se ivește o mare nevoie, să nu o facă nici atunci fără grija, ci să se
pocăiască și să plângă înain­tea lui Dumnezeu și să socotească aceasta ca un prilej de
încercare. Și sa nu facă nici aceasta necontenit, ci o dat din multe cazuri. Caci precum
leacurile pentru nervi si pentru curățenie, de sînt luate necontenit, vatămă, iar daca
sînt luate de cineva odată pentru un timp îndelungat si la mare nevoie, îl folosesc, așa
tre­buie sa întrebuințeze cineva si fapta aceasta; s-o întrebuințeze la nevoie, dar nu
necontenit. Sa o folosească cînd va vedea, cum am spus, ca e mult nevoie si odată din
multe cazuri, si atunci sa dezvăluie cu frica si cu cutremur lui Dumnezeu scopul lui si
trebuința pentru care a făcut-o, ca sa fie acoperit. Caci si prin aceasta se vatămă.”
Problema „răului mai mic”
R mai mare
Scop B
Mijloace B

Scop B = R mai mic

Mijloace R
 Comentariu
• - în situaţia dată nu există o alternativă care să evite orice formă de rău;
• - uneori un anumit rău este „mai mic” pentru că există un bine care îl
justifică;
• - chiar dacă este mai mic, răul în cauză rămâne rău;
• - situaţia să fie o excepție, nu o regulă;
• - recursul la răul mai mic este mai justificabil pentru folosul altcuiva;
când o facem pentru noi, riscăm să inventăm „rele mai mari” ca să ne
justificăm relele pe care dorim să le facem;
• - pocăinţa este întotdeauna necesară şi este credibilă numai dacă ne
angajăm în realizarea „binelui” scontat;
• - ne rugăm să nu fim lăsaţi în astfel de încercări.
 Compromisul moral

Standard moral original Standard original

Pogorământ
Compromis /iconomie
/îngăduinţă

Standard moral alterat Standard alterat

„ tuturor toate m-am făcut,

ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii … ”
(1 Cor 9.22)
 Ava Dorotei, despre „arta pescuitului”

• „Priviţi la pescari: cînd aceştia aruncă undiţa în mare şi prind un peşte

mare şi simt că acela se frămîntă şi se zbate, nu o trag îndată, opintindu-
se peste măsură, căci dacă ar face aşa s-ar rupe sfoara şi s-ar pierde un­
diţa. Ci îi sloboade cu dibăcie sfoara şi-l lasă să plece unde voieşte. Şi cînd
văd că a obosit şi s-a liniştit din zbaterea lui, încep iarăşi să-l tragă pe
încetul. Aşa trag şi sfinţii pe fraţi prin îndelungă răbdare şi iubire şi nu se
depărtează de ei cu dezgust şi nu se scîrbesc de ei. Căci precum mama
avînd la început copilul fără fru­museţe, nu se scîrbeşte, nici nu se
depărtează de el, ci-l împodobeşte cu plăcere şi face orice ca să-l
înfrumuse­ţeze, aşa îl acoperă, îl împodobesc şi-l ajută şi ei pe cel ce a
greşit, ca să-l îndrepte cu vremea şi pe acela şi să nu lase nici pe altul să
se vatăme din pricina lui, ba şi ei să sporească şi mai mult în dragostea lui
Hristos.” (FR vol. IX, cap. VI.8)
 Teme pentru studiu individual şi autocunoaştere

• Vă puteţi controla în toate situaţiile, la fel de bine, manifestările/exteriorizarea?

Aveţi, uneori, dificultăţi? De ce?
• Identificaţi în experienţa personală fapte cu circumstanţe atenuante şi altele cu
circumstanţe agravante. Faceţi acelaşi exerciţiu în raport cu faptele altor
persoane.
• Care dintre cele trei motivaţii majore studiate vă motivează mai des? Există
situaţii cu motivaţii amestecate? Cum vă comportaţi atunci?
• Aţi recurs vreodată la justificarea „scopul scuză mijloacele”? De ce? Aţi proceda
la fel într-o situaţie similară, astăzi?
• Aţi ales vreodată „răul mai mic”? De ce? Cum aţi procedat? Cum a evoluat
situația respectivă în continuare? Aţi proceda la fel într-o situaţie similară, astăzi?
• Puneţi trei întrebări personale la fiecare temă a cursului!
 Cursul, pe scurt

• Morala se ocupă cu comorile; imperativul ne indică

direcția în care se află comorile, iar conștiința ne ajută
să le descoperim prin discernământ/evaluare.