Sunteți pe pagina 1din 5

PREDICĂ LA TĂIEREA IMPREJUR A DOMNULUI

SFÂNTUL VASILE CEL MARE

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin


„Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune
din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după
Hristos” (Coloseni, 2:8)
Iubiți credincioși, celebrăm astăzi o întreită sărbătoare. În întreaga ţară
oamenii sunt pregătiţi să îngroape vechiul an. Pe calendarele noastre de acasă
putem să subliniem ziua de 31 decembrie cu cerneală neagră, pentru a marca
decesul unui alt an. În timp ce ne pregătim de câteva ore să aşezăm anul trecut în
mormântul Istoriei Umane, înţelegem că un alt an din viaţa noastră pământească a
trecut, un an care s-a dus pentru totdeauna, un an pe care nu-l putem aduce înapoi.
Să sperăm că în acest An Nou vom petrece mai mult timp pentru frecventarea
bisericii, pentru a veni în prezenţa lui Hristos la Sfânta Liturghie şi nu numai. Să ne
rugăm ca acest An Nou să ne aducă mai aproape de trăirea Credinţei noastre sfinte,
să ne facă mai buni şi mai generoşi cu cei ce au nevoie de noi.
Sărbătorim astăzi, de asemenea, Tăierea Împrejur a Domnului nostru Iisus
Hristos, Cel Care a fost născut în urmă cu opt zile. Aşa cum scrie Sfântul Apostol
Pavel galatenilor, „la plinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din
femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim
înfierea” (Gal., 4: 4-5). Fiindcă Iisus S-a născut sub lege, el poate să-i răscumpere
pe cei de sub lege. El a împlinit legea ca un Prunc, fiind tăiat împrejur în cea de-a
opta zi după Naştere şi, conform poruncii primită de la înger, a primit numele care
este mai presus de orice nume, numele de Iisus, care înseamnă Mântuitor (Matei,
1:21). Permiteţi-mi să adaug aici că, primind să fie circumcis, Iisus a îndeplinit
ritualul iniţierii în familia poporului ales de Dumnezeu în Vechiul Legământ şi că
această ceremonie din legea veche a fost înlocuită în Noul Legământ prin Sfânta
Taină a Botezului, prin care noi devenim copiii adoptivi ai lui Dumnezeu, fiindcă,
în timpul Botezului, primim o nouă fire de la Hristos.
Dar noi îl sărbătorim astăzi şi pe unul din cei mai mari Părinţi ai Bisericii
noastre, pe Sfântul Vasile cel Mare. Sfântul Vasile s-a născut către sfârşitul anului
329 în oraşul Caesarea din provincia Capadocia, într-o familie renumită pentru
educaţia şi sfinţenia membrilor ei. De fapt, ceea ce poate fi unic în Istoria Bisericii
e faptul că aproape fiecare membru al familiei sale este un Sfânt al Bisericii
noastre. Încercaţi să-i număraţi cu mine pe cei care sunt sărbătoriţi ca Sfinţi de
către Biserica noastră, de două ori milenară: mama lui, Emilia, bunica lui, Macrina,

1
precum şi fraţii şi surorile sale: Macrina, sora lui mai mare, Grigorie de Nyssa, un
teolog cel puţin la fel de mare ca şi Sfântul Vasile, Petru de Sebasta şi Naucrație.
Sfântul Vasile a studiat în Constantinopol cu un sofist, Libaniu, considerat
unul din cei mai mari învăţaţi ai timpului său. După aceea, el a mers la Atena, unde
s-a împrietenit cu tânărul Grigorie, care era de loc din Capadocia, ca şi Sfântul
Vasile, şi care a devenit unul din cei trei Sfinţi ai Bisericii noastre cărora li s-a dat
numele de Teologul. Sub influenţa surorii sale, Macrina, Sfântul Vasile a îmbrăţişat
viaţa ascetică. Aşa că el a vizitat pe călugării din Egipt, Palestina, Siria şi
Mesopotamia. După întoarcerea sa în Caesarea, el s-a dus la o sihăstrie din
apropierea râului Iris din Pont, acolo unde mama sa, devenită între timp văduvă,
împreună cu sora lui, Macrina, deja începuseră să urmeze calea vieţii ascetice şi
îngereşti. Pe când se afla la această sihăstrie, Sfântul Vasile a început să-şi scrie
omiliile sale ascetice.
În anul 370, când episcopul diocezei sale a adormit întru Domnul, Vasile a
fost ales să-i succeadă. El a păstorit Biserica lui Hristos ca Arhipăstor, opt ani,
practicând atât sărăcia de bunăvoie cât şi un sever ascetism. În plus, el a apărat
Sfânta noastră Credinţă Ortodoxă ca unul din cei mai vrednici urmaşi ai sfinţilor
Apostoli. Împăratul Valens, care era unul din ereticii arieni, a încercat,
ameninţându-l cu exilul şi cu torturi insuportabile, să-l determine pe Sfântul nostru
să îmbrăţişeze erezia ariană. Se înţelege, această strategie n-a avut nici un impact
asupra Sfântului Vasile! El s-a comportat ca un adevărat stâlp al Ortodoxiei tocmai
atunci când erezia ariană era în perioada ei cea mai puternică, cea mai devastatoare.
Modest, guvernatorul eparhiei de Est, a fost atât de uimit de lipsa de teamă a
Sfântului Vasile în prezenţa sa, încât s-a simţit nevoit să-i spună că nimeni nu i-a
vorbit lui până atunci cu atât curaj precum sfântul Vasile. Ei bine, răspunsul dat de
acesta l-a dezarmat total pe guvernator: „Poate tu n-ai întâlnit niciodată un
episcop până acum!”
Însuşi împăratul Valens a fost aproape cucerit de voinţa Sfântului Vasile de a
îndura orice suferinţă de dragul adevăratei credinţe, ca şi de demnitatea şi
înţelepciunea lui, de dorinţa lui neostoită de a-şi da viaţa pentru Hristos. Când fiul
împăratului Valens s-a îmbolnăvit grav, el i-a cerut Sfântului Vasile să se roage
pentru el. Sfântul i-a promis că feciorul împăratului va deveni sănătos, cu condiţia
ca împăratul să accepte ca acesta să fie botezat ortodox. Valens a acceptat, Sfântul
Vasile s-a rugat, şi fiul împăratului s-a însănătoşit. Curând după aceea, însă,
împăratul şi-a încălcat cuvântul, a lăsat ca fiul lui să fie botezat de ereticii arieni,
fiu care a murit la puţin timp după botezul eretic.

2
Mai mult, sub presiunea sfătuitorilor arieni, împăratul a hotărât să-l trimită pe
sfânt în exil pentru că acesta a refuzat să accepte ca ereticii arieni să se
împărtăşească din potirul ortodox. Dar pana împăratului s-a rupt când el a vrut să
semneze decretul de exilare. Se înţelege de la sine, împăratul a mai încercat de
două ori să semneze acelaşi decret, dar ambele pene s-au rupt! Această întâmplare
l-a înfricoşat pe împărat, care a rupt documentul şi a renunţat la a-l trimite pe sfânt
în exil. Totuşi, după o viaţă relativ scurtă, viaţă trăită în sever, adevărat ascetism la
cârma episcopiei sale, Sfântul Vasile a adormit în Domnul pe 1 ianuarie în anul
Domnului 379, la vârsta de 49 de ani. Ultimele lui cuvinte au fost: „Părinte, în
mâinile Tale îmi încredinţez sufletul meu”, înseşi cuvintele rostite de
Mântuitorul Hristos pe Cruce.
Iubiți credincioși, este imposibil pentru mine să fac dreptate într-o simplă
predică unei personalităţi atât de mari precum cea a Sfântului Vasile, care a
binecuvântat viaţa Bisericii în ceea ce e îndeobşte cunoscut ca „secolul de aur.” Şi
totuşi, aş fi total nedrept dacă nu voi menţiona unul din domeniile cele mai
importante ale activităţii sale, care nu e cunoscut aşa după cum s-ar cuveni. Am în
minte munca sfântului Vasile în domeniul instituţiilor de caritate creştină. De fapt,
pentru a-i face puţină dreptate sfântului Vasile, trebuie să-l numim „părintele
spitalelor creştine”. Da, sfântul Vasile a fost cel care a organizat primele case de
ospitalitate, de la care s-a format cuvântul spital, în limba engleză „hospital.” Cât
despre scrierile sale, ele sunt pline de înaltă erudiţie teologică, aşa precum e şi
sfânta Liturghie scrisă de el, Liturghie pe care am săvârşit-o astăzi. Din cauza
profunzimii şi ascuţimii elocvenţei sale, el este numit cel Mare şi „descoperitorul
lucrurilor cereşti.”
„Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta
înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu
după Hristos” (Col., 2:8). Cu aceste cuvinte îi sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel pe
ucenicii săi din Colose în pericopa apostolică de astăzi. Aceasta este exact ceea ce
Sfântul Vasile a învăţat prin excelenţă, aşa cum nu prea mulţi au făcut în Istoria bi-
milenară a Bisericii. Citând cuvintele sfântului Chiril al Ierusalimului, putem
sublinia că Sfântul Vasile a înţeles exact că adevărata Credinţă „constă din aceste
două elemente: învăţătură pioasă şi acţiuni virtuoase. Dumnezeu nu acceptă
nici învăţătură fără fapte, aşa după cum nici faptele nu pot fi separate de
învăţătura divină, acceptată de Dumnezeu”.
„Pentru că în El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii, şi
sunteţi deplini întru El” (Col., 2:9-10), continuă Sfântul Apostol Pavel în
versetele imediat următoare pericopei apostolice de astăzi. Iată cum teologhiseşte

3
Sfântul Atanasie cel Mare, comentând acest verset: „Hristos a luat trup şi a
devenit Om. În trupul Lui, El a suferit pentru noi. El a vrut să arate, pentru
ca toţi să creadă, că, în timp ce El este veşnic Dumnezeu, şi i-a sfinţit pe cei la
care a venit, şi a făcut toate lucrurile după voia Tatălui, după aceea S-a făcut
Om pentru noi şi Dumnezeirea a locuit ‘trupeşte’ în trupul Său, cum spune
Apostolul. Aceasta a fost la fel de mult precum a-i spune: Fiind Dumnezeu, El
a avut propriul Lui trup şi, folosindu-Şi trupul ca pe un instrument, El S-a
făcut Om pentru noi”, pentru a ne completa pe noi în El Însuşi.
„În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână,
prin dezbrăcarea de trupul cărnii întru tăierea împrejur a lui Hristos” (Col.,
2:11), subliniază Sfântul Apostol Pavel. El vrea ca cei din Colose, care au devenit
următori ai lui Hristos, să înţeleagă că dacă ei vor tăiere împrejur, trebuie să-şi
amintească că tăierea împrejur nu mai înseamnă îndepărtarea unei mici bucăţi de
piele din corpul unui prunc de parte bărbătească. Tăierea împrejur înseamnă
lepădarea întregii părţi a firii umane care îl face pe om, bărbat sau femeie, să se
împotrivească voii lui Dumnezeu. Sfântul Pavel vrea ca ei să înţeleagă clar că orice
preot poate fizic să opereze tăierea împrejur, prin îndepărtarea unei părţi infime de
piele, dar numai Hristos poate să cauzeze acea duhovnicească tăiere împrejur, care
înseamnă tăierea din viaţa unei fiinţe umane a tot ceea ce-l ţine pe acesta departe de
a fi un copil al lui Dumnezeu.
„Tăierea împrejur nu mai este realizată cu cuţitul, spune Pavel, ci în
Însuşi Hristos”, explică sfântul Ioan Gură de Aur, „pentru că nu mâna
omenească taie împrejur, ci Duhul. Duhul Sfânt taie împrejur întreaga fiinţă
umană, nu doar o parte. Când şi unde? El face aceasta în timpul Botezului”.
Acelaşi adevăr teologic este exprimat şi de Teodor de Mopsuestia: „Tăierea
împrejur se referă la viaţa nemuritoare îmbrăţişată prin Botez, aşa după cum
netăierea împrejur este viaţa veche a mortalităţii.”
Da, iubiţi credincioși, voi aţi trăit adevărata circumcidere în timpul Botezului!
„Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în
lucrarea lui Dumnezeu, Cel Ce L-a înviat pe El din morţi” (Col., 2:12). Într-
adevăr, aceasta este esenţa definiţiei dogmatice a Botezului: moartea şi învierea
noastră cu Hristos, aşa după cum Hristos a murit şi a înviat a treia zi.
Iubiţi credincioși, sunt convins că aţi auzit oamenii vorbind despre
hotărârea de Anul Nou. M-aţi auzit spunând astăzi că Sfântul Vasile ne-a oferit un
strălucit exemplu de Credinţă adevărată, devenită efectivă prin fapte virtuoase. Ce-
ar fi dacă rezoluţia noastră de Anul Nou ar fi aceea de a călca pe urmele acestui
mare ucenic al lui Hristos? Ce-ar fi dacă ne vom lupta în acest Nou An să

4
practicăm cu adevărat Credinţa noastră sfântă cât mai apropiat de cerinţele, de
poruncile Bisericii, ştiind – pentru a parafraza cuvintele sfântului Chiril al
Ierusalimului – că Dumnezeu nu acceptă Credinţa adevărată fără fapte, şi nici
faptele noastre atunci când ele sunt ‘rupte’ de învăţătura cea adevărată! Închei,
adresându-vă întrebarea: Veţi decide să fiţi adevăraţi practicanţi, trăitori ai sfintei
noastre Credinţe, din dragoste pentru acest mare Sfânt al Bisericii noastre? Veţi lua
această decizie mântuitoare? Amin. LA MULTI ANI!

S-ar putea să vă placă și