PREDICĂ LA SFINŢII TREI IERARHI:

VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ŞI IOAN

GURĂ DE AUR

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.

„În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor”
(Psalm 18, 4)
Iubiți credincioși, astăzi este o zi mare pentru Biserică şi fiecare dintre noi
ne regăsim, mai mult sau mai puţin, sau succesiv, în fiecare din cei pe care îi
prăznuim, şi anume: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi
Ioan Gură de Aur.
În fapt, sărbătoarea de astăzi este determinată de oamenii care au făcut
diferenţe între cei trei, deoarece unii aveau evlavie mai mare faţă de Sfântul
Vasile, alții de Sfântul Grigorie, iar alţii de Sfântul Ioan Gură de Aur. În luna
care se încheie i-am prăznuit pe toţi trei, pe rând: la întâi ianuarie pe Sfântul
Vasile, în 25 pe Sfântul Grigorie, iar duminică, în 27, pe Sfântul Ioan Gură de
Aur. Deci nu ar fi fost necesară sărbătoarea de astăzi dar, încă o dată, ea a fost
determinată de faptul că oamenii au făcut diferenţe, întotdeauna, între părinţii
Bisericii şi au avut evlavie faţă de unii mai mare şi de ceilalţi mai mică, şi în
funcţie de personalitatea lor, pentru că sunt compatibilităţi, asemănări sau lucruri
care ne apropie mai mult sau mai puţin. De aceea şi evlavia faţă de sfinţii pe care
îi are Biserica în calendar, de asemenea, este determinată tot de credincioşi,
pentru că ei sunt cei care dau tonul în ceea ce priveşte prăznuirea sfinţilor. În
general, tot credincioşii au fost cei care au determinat şi canonizarea sfinţilor.
Evlavia credincioşilor i-a determinat pe Părinţii Bisericii să cerceteze cu
de-amănuntul viaţa sfântă a oamenilor care s-au străduit să ducă o viaţă creştină
la un nivel desăvârşit, şi datorită acestor determinări ale credincioşilor, în cele din
urmă, în Sinod, au hotărât să fie canonizaţi şi trecuţi în rândul sfinţilor şi astfel
pomeniţi în calendarele noastre creştine şi sărbătoriţi, iată, până astăzi.
Nădăjduim ca şi de astăzi înainte această evlavie să sporească şi sfinţilor să se
adauge alţi sfinţi care să ne fie tuturor pildă de a duce o viaţă cuvioasă pe acest
pământ.
1
 În ceea ce îl priveşte pe Sfântul Vasile cel Mare, două lucruri aş vrea să vă
pun la suflet, şi anume, faptul că el este cunoscut în istorie ca unul care a
construit instituţii filantropice, în mod organizat, şi care a adunat în spitale, în
cămine de bătrâni sau de copii, mulţi oropsiţi ai sorţii. Pe lângă aceasta, el a şi
educat tinerii în spiritul moralei creştine. Toate acestea în relaţie cu viaţa
duhovnicească şi nu alta decât cea monahală. Tot el, Sfântul Vasile cel Mare, este
cel care a organizat viaţa monahală şi a întemeiat mânăstiri unde s-au nevoit
călugări cu viaţă sfântă, atât bărbaţi cât şi femei. Deci, dacă ar fi să îl profilăm pe
Sfântul Vasile cel Mare, cel puţin aceste două lucruri ar trebui să ne stea în minte
şi să ne dăm seama că viaţa lui a fost cu adevărat aleasă şi că preocuparea lui
pentru suferinţa lumii, dar în acelaşi timp pentru viaţa spirituală înaltă, a fost în
egală măsură, ceea ce l-a desăvârşit şi l-a sfinţit şi i-a adus recunoaşterea
credincioşilor şi a Bisericii, şi iată că este unul din cei mai mari sfinţi ai Bisericii
noastre şi aşa îl şi numim: Sfântul Vasile cel Mare!
Despre Sfântul Grigorie Teologul, tot două lucruri aş vrea să vă pun la
suflet. Însuşi numele cu care a fost numit de Sfânta noastră Biserică îl dovedeşte
a fi un om cu o elocinţă de excepție și o inteligenţă adâncă, puse în slujba lui
Dumnezeu, și care l-a determinat să apere Biserica creştină într-o perioadă foarte
grea, când ereticii şi mai ales cei care erau din, să zicem, secta lui Arie au reuşit
să rupă Trupul Bisericii. Şi aţi auzit astăzi, la acatist, că multe dintre bisericile
din Constantinopol pe vremea Sfântului Grigorie au trecut de partea ereticilor
arieni, dar până spre sfârşitul păstoririi sale, pentru că el s-a retras în singurătate
după o anumită vârstă, a reuşit să le readucă pe toate aceste comunităţi în sânul
ortodoxiei, rămânând doar o singură biserică eretică în vremea lui, care se va
perpetua până astăzi şi care nu este alta decât cea care se numeşte a martorilor lui
Iehova. Pentru că, de fapt, în vremea aceea, se contesta dumnezeirea Fiului lui
Dumnezeu, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ceea ce predică până astăzi
martorii lui Iehova şi care nici măcar nu se numesc, şi nici nu sunt, creştini. Deci,
în ceea ce îl priveşte pe Sfântul Grigorie Teologul, trebuie să ne gândim la faptul
că a apărat biserica lui Hristos şi a reuşit să îi lămurească pe contemporanii lui că
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că Ortodoxia este credinţa cea adevărată.
Dar în acelaşi timp, pentru că Biserica l-a numit Teologul, trebuie să îl asemănăm
cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. Cel dintâi om care a fost numit teolog a
fost Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. El rămâne teologul prin excelenţă, cel
care a vorbit atât de frumos despre Logosul divin întrupat. Iar Biserica l-a numit
2
pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teolog pentru că Logosul întrupat a fost o
carateristică a vieţii lui, adică Logosul s-a întrupat şi în fiinţa lui; şi-a însuşit
această propovăduire şi această realitate, încât Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi
în fiinţa lui, devenind el însuşi, la rându-i, prin poruncă şi ascultare, fiul Maicii
Domnului, atunci când pe lemnul crucii Iisus i-a zis: „Fiule, iată mama ta!” şi
„Mamă, iată fiul tău!”. În istorie se mai cunoaşte un sfânt, Simeon Noul
Teolog, care este numit cu această calitate şi demnitate; toţi aceştia, s-au ridicat
la o înălţime a gândirii şi a elocinţei care a determinat Biserica să îi numească
teologi; şi pentru că au gândit, dar şi pentru că şi-au însuşit această calitate şi
demnitate!
Iar despre Sfântul Ioan Gură de Aur, tot două lucruri, pentru ca să nu facem
diferenţă, cum au făcut creştinii din vremea lor. Unul pe care ni-l spune Sfânta
Scriptură: „din prisosul inimii vorbeşte gura”. Şi, dacă a fost numit Gură de
Aur, înseamnă că inima lui era de aur; şi inima lui putea să fie de aur dacă a fost
stăpânită de Soarele Dreptăţii, Singurul care poate da o asemenea strălucire.
Deci, Sfântul Ioan Gură de Aur a grăit oamenilor ceea ce avea în preaplinul
inimii sale, altfel nu putea să fie numit de întreaga creştinătate, până astăzi,
Sfântul Ioan Gură de Aur. De aceea, această calitate a sfântului trebuie să ne
strălucească şi nouă lumina evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe
care el a reuşit să o răspândească lumii întregi, atât contemporanilor, cât şi nouă
până astăzi, şi până la sfârşitul veacurilor. Şi al doilea lucru despre Sfântul Ioan
Gură de Aur este acela că el n-a răbdat, totuşi, ca ticăloşia să ajungă să
stăpânească lumea. Deşi Sfânta Scriptură ne spune că urâciunea pustiirii va fi la
loc de cinste şi că este unul dintre semnele sfârşitului lumii, totuşi el a fost cel
care a reuşit ca această urâciune a pustiirii să o îndepărteze şi să amâne sfârşitul
lumii. Dar repercursiunile au venit imediat şi el a fost exilat în mai multe rânduri,
a fost îndepărtat din scaunul de patriarh al Constantinopolului şi ajunge, în cele
din urmă, să moară în exil, aducându-se moaştele lui, peste mulţi ani, înapoi la
Constantinopol, fiind înmormântat în biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Deci, în ceea ce îl priveşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, nu putem avea o inimă
de aur şi o gură de aur fără Soarele Dreptăţii, Mântuitorul Iisus Hristos, care
trebuie să strălucească și peste noi. Rugăciunea de dinainte de evanghelie de la
Sfânta Liturghie şi spune: „Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de
oameni, lumina cea curată a cunoașterii dumnezeirii Tale...!”. Așadar, nu se
poate fără această strălucire pentru ca să pătrundă cuvântul evanghelic în taina
3
inimii noastre. Şi, în acelaşi timp, cu toată cuminţenia, dar şi cu râvnă pentru cele
sfinte, să nu lăsăm ca răul să domine această lume; dacă nu lăsăm ca răul să
domine această lume, reuşim să îndepărtăm finalul, care este inevitabil, dar avem
şansa, o zi în plus, să lucrăm la mântuirea sufletelor noastre.
Deci, în toţi cei trei, trebuie să ne regăsim; să lucrăm şi pentru ajutorarea
celor sărmani, şi suntem într-o instituţie care se străduieşte să facă cu plus de
măsură acest lucru; şi pentru sprijinirea monahilor de a reuşi să ducă o viaţă
cuvioasă, fără să îi agresăm, din egoism; să ne înălţăm mintea la cele
duhovniceşti, dar în acelaşi timp să apărăm și dreapta credinţă; să strălucească în
noi lumina evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos; şi să nu lăsăm răul să domine
această lume! Noi avem şansa să trăim în Biserică, însă sunt oameni care încă nu
au ajuns să Îl cunoască pe Iisus Hristos. Această şansă nu ni se datorează nouă, ci
părinţilor noştri, care ne-au născut şi ne-au crescut în credinţa strămoşească. Dar
sunt oameni, pe faţa pământului, care încă nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, pe
Mântuitorul Hristos, şi pentru aceia suntem datori să amânăm, cât mai mult,
sfârşitul acestei lumi.
Drept încheiere nu pot să grăiesc decât cuvintele de laudă cântate atât de
frumos astăzi în cinstea Sf. Trei Ierarhi: „Bucură-te luminătorul Bisericii
Vasilie înțelepte și stâlpul cel neclintit. Bucură-te minte cerească, prea mare
Arhiereule teologule Grigorie. Bucură-te Ioane Gură de Aur, cel cu totul de
aur, luminate învățătorule al pocăinței. O părinți de trei ori fericiți, nu
încetați pururea a vă ruga lui Hristos, pentru cei ce săvârșesc cu credință și
cu dragoste preasfințită și dumnezeiască pomenirea voastră”. Amin.