PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA

NAȘTERII SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

24 IUNIE 2020

,,Și tu pruncule, Prooroc al Celui Preaînalt te vei chema,

că vei merge înaintea feței Domnului să gătești calea Lui.”

Frați creștini,

În mod obișnuit, un sfânt este sărbătorit ăn ziua morți lui, daca aceasta i se
cunoaște. De ce este el sărbătorit ăn ziua morții? Pentru că aceasta se numea în
limba latină ,,dies natalis” adică ,,ziua nașterii”. Se consideră că moartea unui
creștin nu este sfîrșitul vieții, nu înseamnă moarte ci înseamnă începutul adevăratei
vieți, a vieții viitoare.

Spre deosebire de toți sfinții din calendarul nostru, prăznuim și ziua nașterii
doar pentru Mântuitorul Iisus, pentru Fecioara Maria și pentru Sfântul Ioan
Botezătorul. Acest lucru se datorează nu numai pentru că au avut parte de nașteri
minunate: Mântuitorul s-a născut din Fecioara Maria mai presus de fire, când
Maica Domnului întreabă pe Arhanghelul Gavriil „cum va fi aceasta, de vreme ce
eu nu știu de bărbat”, el îi răspunde că Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și
puterea Celui Preaînalt te va umbri. Maica Domnului s-a născut, și ea, prin
făgăduință, în urma rugăciunilor stăruitoare ale sfinților părinți Ioachim și Ana.
Ioan Botezătorul a avut și el parte de o naștere minunată, tot ca urmare a
rugăciunilor făcute de părinții săi – ci îi sărbătorim mai ales pentru că au avut un
rol esențial în opera de mântuire a neamului omenesc. Cel mai reprezentativ tablou
în acest sens este ilustrat în icoana Deisis – Dreptul Judecător, în care Mântuitorul

1
Hristos stă pe scaunul de judecată, având în partea dreaptă pe Fecioara Maria, iar
în cea stângă pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Frați creștini,

Sfântul Ioan Botezătorul a fost fiul lui Zaharia, preot la templul din
Ierusalim și al Elisabetei, soția sa. După cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca,
cel care ne povestește pe larg evenimentul nașterii Sfântului Ioan Botezătorul,
amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, temători de Dumnezeu și fără prihană
în viața lor, păstrând rânduielile Legii. Cu toate acestea, o mare tristețe umbrea
viața lor. Elisabeta se dovedise stearpă, iar acum amândoi erau înaintați în zile și,
în ciuda faptului că toată viața se rugaseră lui Dumnezeu să le dăruiască un copil,
nu se învredniciseră de această bucurie.

Trebuie să spunem că, în vremea aceea, la fel ca în vremea noastră, nașetrea

unui copil era socotită o binecuvântare de la Dumnezeu și, cu cât erau mai mulți
copii într-o familie, cu atât binecuvântarea lui Dumnezeu se considera a fi mai
bogată, mai îmbelșugată și părinții mai împliniți.

Atunci când Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, Adam și Eva, i-a
binecuvântat spunând „creșteți și vă înmulțiți”. Trebuie să știm că, dintre cele șapte
taine ale Bisericii noastre, șase au fost instituite de Mântuitorul Iisus Hrisos, iar
una a fost instituită de Însuși Dumnezeu Tatăl, prin perechea Adam și Eva. Când i-
a binecuvântat pe ei, a binecuvântat căsătoria și nașterea de prunci, ca bucurie
esențială a unei familii. Mântuitorul Hristos doar a binecuvântat căsătoria, prin
prezența și minunea săvârșită la nunta din Cana Galileii.

De-a lungul secolelor, oamenii au avut conștiința că familia este o instituție

sfântă, binecuvântată de Dumnezeu, pe care o binecuvântează și Biserica prin

2
Taina Cununiei, în cadrul acestei slujbe rostindu-se și rugăciuni pentru nașterea de
prunci.

Filozoful contemporan nouă, Petre Țuțea a fost întrebat, de un ziarist, ce

părere are despre femei, el care toată viața a fost un celibatar, crezând că poate,
dacă nu a fost căsătorit, va spune ceva rău. În schimb, Petre Țuțea a răspuns,
zicând că „femeia merită toată cinstea, admirația și iubirea noastră, pentru că ea
naște oameni”.

De aceea Zaharia și Elisabeta erau triști, pentru că nu aveau copii. În vremea

aceea, o femeie stearpă era arătată cu degetul și criticată, fiind marginalizată de
societatea, pentru că se considera că trebuie să fie un oarecare blestem al lui
Dumnezeu, dacă ea nu putea avea copii. O femeie stearpă era rușinată, ieșea în
societate cu vălul acoperit și pe cât se putea mai rar.

Dar, iată că într-o bună zi, preotul Zaharia era de rând să slujeasacă la
templu și au căzut sorții ca el să tămâieze Sfântul Altar, în timp ce poprul stătea
afară, pentru rugăciunea de obște. Fiind el în altar, i s-a arătat îngerul Gavriil, care
i-a dat de veste că soția sa va naște un fiu, iar numele său va fi Ioan. Acesta va fi
mare înaintea lui Dumnezeu, înaintemergătorul și botezătorul celui ce trebuie să
vină, Iisus Hristos. Dar Zaharia, știind că femeia sa este stearpă, și amândoi fiind
înaintați în zile, s-a îndoit de spusele îngerului. Pentru această îndoială, a rămas
mut până la punerea numelui fiului său, la opt zile de la naștere.

În zilele acelea, Elisabeta a rămas însărcinată și cinci luni s-a tăinuit pe sine,
zicând: „așa mi-a făcut mie Domnul, în zilele în care a socotit să ridice ocara mea
dintre oameni”. După ce a născut, la opt zile, conform rânduielii, pruncul trebuia să
fie tăiat împrejur și să i se pună un nume. Cei ai casei, ruele și vecinii au întrebat ce
nume să i se pună, iar Elisabeta a zis să i se pună numele Ioan. Ioan are o

3
semnificație aparte în limba ebraică, însemnând „darul lui Dumnezeu”. Cei de față
i-au spus – nimeni din rudenia sa nu se numește așa. Era tradiția aceea veche, de a
alege un nume din același neam, după cum astăzi pruncului i se pune numele
părinților sau al nașilor. Atunci, cei prezenți au spus să fie întrebat tatăl copilului,
iar Zaharia, fiind încă mut, a cerut o tăbliță pe care a scris „Ioan este numele lui”.
În clipa aceea, i s-a dezlegat limba proorocului Zaharia și a început să
binecuvânteze pe Dumnezeu, profețind pruncului următoarele: ,,Și tu pruncule,
Prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului să
gătești calea Lui.”

Frați creștini,

Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Duhul Sfânt s-a pogorât peste Ioan
încă de când se afla în pântecele maicii sale. Ne amintim de întâlnirea pe care a
avut-o Fecioara Maria cu Elisabeta, când amândouă erau însărcinate, iar Sfântul
Ioan Botezătorul a săltat în pântecele mamei sale, în prezența lui Iisus. Este
extraordinar să constatăm că cineva se naște sfânt. De obicei, sfințenia se capătă în
timp și cu trude grele, fie prin mucenicie, fie cum este cea a sfințior cuvioși, a
pustinicilor, care se dobândește într-o viață de om.

Sfântul Ioan Botezătorul a avut de mic vocație, a avut chemare de la

Dumnezeu, iar chemarea lui era acea de a vesti și de a pregăti venirea iminentă a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Deși mulți credeau că el este Mesia ce trebuia
să vină, fiind un om puternic în faptă și în cuvânt, Sfântul Ioan spunea întotdeauna
că nu el este Mesia, ci îi pregătește pe oameni asemenea plugarului, care înainte de
a ara și de a semăna, mai întâi își pregătește ogorul și îl curăță de pietre, de ciulini
și de uscături; tot așa, Sfântul Ioan Botezătorul i-a îndemnat pe oameni să îsi
curățească sufletele, ca să primească învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

4
 De aceea, când boteza poprul la râul Iordan, spunea că „eu vă botez cu apă,
dar vine după mine cel care vă va boteza cu duh sfânt și cu foc”. Astfel, îndemna
pe toți oamenii, spunând „pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”.

Să ne rugăm, frați creștini, Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce mijlocește

permanent pentru noi la scaunul Dreptului Judecător pentru mântuirea noastru,
zicând către el următoarele:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine

apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către
Domnul, din toate nevoile ne izbăvește pe noi cei ce-ți cântăm: Bucură-te, sfinte
Ioane!

Amin!