Sunteți pe pagina 1din 3

CATEHEZĂ DESPRE SFÂNTA BISERICĂ

1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ
Mântuirea are două aspecte esenţiale: obiectivă care se mai numeşte şi răscumpărare,
cu cele trei dimensiuni: de jertfă, recapitulativă şi ontologică şi cea subiectivă, care se mai
numeşte şi îndreptare, fiind lucrarea de însuşire personală a mântuirii obiective, cu ajutorul
harului, prin credinţă şi fapte bune.
Mântuirea subiectivă (sau personală) nu se poate realiza decât în Biserică, pentru că
aici se dobândeşte harul, prin Sfintele Taine, începând cu Botezul: ,,De nu se va naşte cineva
din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5); căci ,,în
afara Bisericii nu există mântuire” şi ,,Cine nu are ca mamă Biserica, nu poate avea pe
Dumnezeu ca tată”, ne învaţă Sfântul Ciprian în epistolele sale.

2. ANUNŢAREA TEMEI
Astăzi vom vorbi despre importanţa Bisericii pentru mântuirea noastră.

3. TRATAREA
3.1. Întemeierea Bisericii
a. Tainic  prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului: ,,să păstraţi Biserica lui
Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapte 20, 28)
b. În mod văzut, istoric  în ziua Pogorârii Sfântului Duh (Fapte 2)

3.2. Fiinţa Bisericii


a. Biserica este o instituţie teandrică (divino-umană), care-i cuprinde pe toţi cei
botezaţi, care mărturisesc credinţa cea una, uşa ei fiind deschisă pentru toţi
oamenii, inclusiv pentru cei păcătoşi: ,,Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci
cei bolnavi” (Matei 9, 12)
b. Biserica are două aspecte: văzut (locaş, membrii, acte cultice etc.)
şi nevăzut (harul şi toate lucrările tainice)
c. Biserica de aici, de pe pământ, se numeşte ,,luptătoare”, iar cea de dincolo de
pragul imanentului, ,,triumfătoare”. Biserica are, aşadar, şi un caracter
veşnic, căci fiind ,,zidită pe piatra credinţei, nici porţile iadului nu o vor
birui!” (Matei 16, 18);
3.3. Însuşirile Bisericii sunt cele mărturisite în Simbolul de Credinţă: una, sfântă,
sobornicească şi apostolească
a. Una - întrucât Unul este Întemeietorul şi capul ei, Mântuitorul nostru Iisus
Hristos (Efeseni 1, 23)
b. Sfântă - sfânt fiind Duhul care lucrează în ea. În acest sens mărturisim despre
ea că este şi infalibilă (,,fallo” = a înşela; ,,infallo” = care nu înşeală, care nu
greşeşte)
c. Sobornicească (=universală) - întrucât se sprijină pe cele 7 sinoade (soboare)
ecumenice şi are în vedere mântuirea tuturor oamenilor: ,,Dumnezeu voieşte ca
toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim 2, 4)
d. Apostolească - se sprijină şi pe mărturia Sfinţilor Apostoli, în prezenţa cărora
s-a întemeiat şi care, la rândul lor, au întemeiat biserici locale în lumea
cunoscută atunci. Lor li s-a spus: ,,Mergând, învăţaţi toate neamurile ...
propovăduind Evanghelia la toată făptura” (Matei 28, 19; Marcu 16, 15).

3.4. Membrii Bisericii


 clerul (ierarhia)
 poporul drept-credincios (laicii sau mirenii).

3.5. Biserica este şi factor al educaţiei, nu doar al mântuirii. Este important să


remarcăm rolul ei şi în plan pedagogic, istoric-naţional etc. (La noi, cel puţin, după retragerea
aureliană (271-275) până la întemeierea cnezatelor şi voevodatelor (secolul al XIV-lea) şi
până la unificarea lor (Basarab I, 1330), singura instituţie existentă neîntrerupt a fost
Biserica. Ei îi revine, aproape în exclusivitate, meritul de a fi salvat fiinţa neamului de la
pierire, în faţa atâtor năvălitori, care-şi făcuseră drum pe la noi în acel mileniu văduvit de o
conducere statală unitară. Acest mileniu, numit ,,întunecat”, datorită acestei obscurităţi pe
plan politic, a fost luminat doar de harul credinţei drept-măritoare, dăruit cu generozitate,
atunci ca şi astăzi, de Sfânta Biserică. Ea a ţinut loc şi de şcoală şi de cancelarie domnească.
Episcopii şi preoţii au fost conducători spirituali la vedere şi, tainic, cu timp şi fără timp, cu
voie şi fără de voie, îndrumători şi sfătuitori politici).

4. RECAPITULAREA
1) Cine a întemeiat Biserica?
2) Care este ,,ziua ei de naştere” în istorie?
3) Care sunt însuşirile Bisericii?
4) Detaliaţi rolul Bisericii ca factor al educaţiei.

5. ASOCIEREA:
Din punct de vedere al educaţiei creştine, asociem Biserica cu familia şi cu şcoala
pentru formarea caracterului moral creştin. Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare zestre
spirituală pe care Familia, Biserica şi Şcoala o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe
tineri să facă deosebire între valori eterne şi valori efemere şi le formează personalitatea,
învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa
faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.

6. GENERALIZAREA:
Biserica este darul lui Dumnezeu în care şi prin care dobândim mântuirea. Acest
adevăr incontestabil a fost exprimat într-un mod deosebit de inspirat de către Fericitul
Augustin: ,,În afara Bisericii poţi avea totul în afară de mântuire. Poţi avea cinstire, poţi
deţine Evanghelia, poţi avea credinţă şi să predici în numele Sfintei Treimi, dar niciodată nu
vei putea găsi mântuire decât în Biserică!”

7. APLICAREA:
 când pronunţăm cuvântul ,,Biserică” să ne gândim atât la clădirea (locaşul) de cult, la
comunitatea credincioşilor, cât şi la viaţa liturgică;
 sfinţenia Bisericii se reflectă şi se regăseşte, prin extensiunea binefacerilor ei, atât în
viaţa de familie (familia însăşi este numită ,,mica biserică”), cât şi în sufletul fiecărei
persoane în parte. Aşa se explică un minunat fragment de rugăciune din Canonul
Sfintei Împărtăşanii: ,,Fărădelegile mele trece-le cu vederea, Doamne, Cel ce Te-ai
născut din Fecioară, şi curăţeşte inima mea, făcând-o biserică a Preacuratului Tău
Trup şi Sânge”.
În acelaşi sens, la fel de minunat, se exprimă Sf. Efrem Sirul: ,,Să facem din
sufletele noastre biserici, care să fie vrednice de Dumnezeu. Dacă vine unul din cei
mari ai pământului, chiar şi uşa ta se împărtăşeşte de cinste. Cu atât mai mult trebuie
să fie împodobită dacă Dumnezeu însuşi locuieşte în tine”.