În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin !

Pe clopotele bisericilor din vechime erau imprimate aceste cuvinte in limba latina: "Pe
cei vii chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng". Îndurerată familie, întristată adunare, fraţi
creştini,
Astazi, clopotele bisericii noastre plâng, pentru că duc la groapă un om care până mai
ieri era în mijlocul nostru, un om care ne era drag, şi pe care toţi îl apreciam. Durerea este
mult mai mare pentru că Domnul Doru ne părăsește la o vârstă timpurie de numai 48 de ani,
lăsând în urmă vlăstarul său mult prea fraged pentru a îndura pierderea tatălui și soția care va
fi nevoită de acum înainte să ducă crucea familiei singură.
Privind îndurerați acestă tragică despărțire, mulți dintre noi ne întrebăm: ,, Ce fel de
judecăţi are Dumnezeu? Cum unul este rău şi trăieşte mult, iar altul este bun şi moare
devreme ?” Aceste gânduri trebuie rupte din mintea noastră imediat ce apar, pentru că ele nu
fac decât să ne întunece mintea și să devenim acuzatori ai lui Dumnezeu, iar această cale ne
va duce cu pași repezi spre pierderea sufletului.
Nimeni nu a făcut învoială cu Dumnezeu când va muri. Însă Dumnezeu îl ia pe fiecare
om în clipa cea mai potrivită a vieţii lui, cu o moarte prin care să-i aducă iertare de păcate şi
mântuirea sufletului său. Dacă vede că cineva va deveni mai bun, îl lasă să trăiască. Iar dacă
vede că va deveni mai rău, atunci îl ia ca să-l mântuiască. Pe unii care duc o viată păcătoasă,
dar au dispoziţia de a face binele, îi ia lângă El mai înainte de a apuca să-l facă, deoarece
Dumnezeu ştie că ar fi făcut binele de îndată ce li s-ar fi dat ocazia. Este ca şi cum le-ar
spune: „Nu vă osteniţi! Ajunge buna voastră intenţie”. Pe un altul, deoarece este foarte bun, îl
alege şi îl ia lângă El pentru că Raiul are nevoie de boboci de floare. Prin urmare judecățile lui
Dumnezeu sunt foarte adânci și de neânțeles pentru mintea noastră. Nu trebuie să căutăm
răspunsuri la actele lui Dumnezeu ci să stăruim în rugăciune și să avem credință în dragostea
Lui jertfelnică și nesfârșită pentru neamul omenesc.
Despărțirea de cel ce puțin mai înainte a fost cu noi nu trebuie privită ca o separare
definitivă, ca o barieră dincolo de care nu se mai poate trece, pentru că din perspectiva
creștină, moartea nu este un sfârșit, ci doar o trecere spre un nou început, autentic si veșnic.
De aceea, nu moartea în sine conteaza pentru un creștin, ci starea interioară a omului pus in
fața acestei dramatice treceri, stare care se propagă si se amplifică în veșnicie.
"Desi moartea ne-a adus-o păcatul, Dumnezeu a pus-o în slujba mântuirii noastre",
spune Sfantul Ioan Gura de Aur, care socoteste moartea "mai degrabă o purtare de grijă decât
o pedeapsă". Mort cu sufletul din pricina păcatului, de n-ar fi murit omul și cu trupul, relele
izvorâte din starea sa păcătoasa s-ar fi înmulțit peste măsură, dar gândul la moartea care vine
pe neașteptate îl ajută pe om să vadă scurtimea vieții de aici și să se pregătească pentru ceea
ce va să fie, plecându-l spre o grabnică pocăință. De n-ar fi moartea, starea de păcătoșenie ar
fi veșnică. Moartea a fost data ca leac pentru neputințele trupești ale omului.
Îl avem în față pe enoriașul nostru trecut la Domnul pe neașteptate și e foarte
important să nu rămânem nepăsători, trebuie să ne dăm seama de scurtimea vieții și de faptul
că moartea vine pe neașteptate. Omului nu-i este dat să cunoască ceasul morții ca să nu
trăiască chinuit, dar fiecare dintre noi suntem conștienți de moarte, pentru că nici un om nu a
trăit veșnic pe pâmânt, moartea nu este doar un eveniment îndepărtat, plasat undeva la capătul
vieții, ca o concluzie a vieții pământești, ci o realitate foarte prezentă și permanenta in jurul
nostru și în noi.
Fraților este foarte important să încercăm să fim pregătiți în fiecare moment pentru
obștescul sfârșit pentru că nu știm ceasul nici ziua când Domnul va cere de la noi sufletul
nostru. Să nu fim ca bogatul din Evanghelie, care atunci când a considerat că a strâns destule
bogății pentru a trăii liniștit mulți ani pe pământ, și-a pierdut sufletul moștenind chinurile
veșnice ale iadului. Bogățiile și averile nu fac decât să ne tragă în jos spre veșnicia iadului,
făcând din rai doar un ideal spre care tindem dar care e de neatins. Dar nici bogăția nu trebuie
condamnată în totalitate pentru că făcând milostenii nu facem altceva decât să ne mutăm toate
averile în ceruri și astfel vom fi tot mai aproape de moștenirea raiului.
Să ne pregătim prin rugăciune, pentru că este cea mai bună pregătire pentru moarte,
căci prin rugăciune ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu încă din această viaţă. Moartea este
nemiloasă cu cei ce se tem şi se ascund de ea. Insă ea fuge de cei care o înfruntă neînfricaţi şi
o privesc în faţă, aducându-şi aminte de Dumnezeu, chemându-L şi rugându-L să fie
împreună cu ei în acel ultim ceas. În felul acesta clipa morţii vine cu pace şi fără durere.
Nu trebuie să uităm nici de Împărtășirea noastră cu Trupul și Sângele Mântuitorului
Hristos. Această împărtășire este numită în limaj popular și ,, Grijanie”. Termenul grijanie
scoate în evidență importanța deosebit de mare pe care treuie să o acordăm Sfintei
Împărtășanii, ea trebuie să fie prima noastră grije și cea mai importantă din această lume,
pentru că prin această Sfântă Taină îl primim în noi pe Însuși Domnul Iisus Hristos fără de
care nu putm realiza nimic în drumul nostru spre desăvârșire, fără El nu putem să ne gândim
la moștenirea raiului. În canoanele Bisericii Ortodoxe se spune că nici un creștin nu trebuie să
fie lipsit de Împărtășanie ca ultima merindă înainte de judecata particulară a sufletului. Prin
urmare trebuie să ne manifestăm dorința și grija noastă față de Sfânta Împărtășanie, ca primă
condiție pentru mântuire.
 Până acum, enoriașul nostru Doru a lucrat singur pentru mântuirea sa, însă de acum nu
mai poate face nimic, doar rudele, prietenii și cei prezenţi mai putem face ceva pentru
uşurarea suferinţelor lui. Sufletul celui adormit nu își pierde legătura cu lumea aceasta, în
special cu familia. Legătura dintre cele două dimensiuni (cea materială și cea spirituală) se
pote păstra prin gând, prin rugăciune și prin faptele de milostenie pe care cei prezenți aici le
putem face pentru sufletul Domnului Doru. Suntem datori să aprindem lumânări pentru el de
câte ori avem ocazia, să împărţim pentru el, alimente, haine, obiecte, mai ales dacă avem de la
el anumite lucruri primite în dar de când trăia, să îl trecem la pomelnicele noastre, dacă ne-a
ajutat vreodată în viaţă, şi să ne rugăm pentru el, pentru că "mult poate rugăciunea stăruitoare
a dreptului", şi "unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo voi fi şi Eu". Nu trebuie
să uităm exemplul Sfinților Părinți și cuvintele lor care ne spun că rugăciunea stăruitoare și
faptele de milostenie pornite din dragoste sinceră și adevărată, pot scoate din iad sufletul unui
păcătos .
Să rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, să aşeze sufletul enoriașului nostru Doru în
corturile drepţilor, în rândurile sfinţilor, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin,
iar dacă a greşit cu ceva în această viaţă să rugăm pe bunul Dumnezeu să îl ierte, şi să îl
odihnească în pace, acum şi pururea şi în vecii, vecilor, Amin. Dumnezeu să-l ierte!