I. Ce este slujirea preoteasca! (raport dzeu-har impartasit oamenilor)!

Absolvire scoala,
luarea in calcul a hirotoniei, cunostinte privitoare la hirotonie din 1.Canoanele sf
apostolic, 2.Marturisire si 3.Statutul pt organizare si functionare BOR. La 1. Avem
vrednicia, barbat, curat, botezat. (examinare ierarh alaturi de duhovnic si viata sociala
a candidatului ca masuri de precautie); Pregatirea teologica; conditii ce privesc familia(
preotul, sotia, familia, casatoria dupa botez doar una, casatoria cu alta religie, curat
trupeste); Simonia si formele ei; Hirotonia cu destinatie; Raportul cu ierarhul de
misiune si slujire autentica, fiind ales de ierarh si nu de popor.

II. Statutul pt organizare si functionare BOR, cu privire la misiunea preotului. Vb despre

preotul paroh care are in grija credinciosii, e administrator al bunurilor bis; presedinte
ce convoaca Consiliul parohial, Adunarea Parohiala si Comitetul parohial; Chiriahul
poate sa il demita prin sedinta Permanentei Consiliului eparhial disciplinar si sa
numeasca alt preot conslujitor ca paroh;

Parohul trebuie sa: savarseasca sf liturghie, catehizare, indeplineste obligatiile si indatoririle fie
ale BOR, fie ale ierarhului, are activitati sociale, filantropice, pastorale, administrative cu stiinta
Centrului eparhial si al consiliului sau; este reprezentant in instanta cu aprobare ierarh; el
convoaca Adunarea eparhiala, consiliul si comitetul; tine evidenta credinciosilor la toate
evenimentele; administreaza unurile bis; inventariaza bunurile;

Pe langa paroh exista si preoti conliturghisitori, care sunt egali, care au la fel drepturi si
indatoriri, mai putin cele administrative de care se ocupa in special parohul; fiecare are spatiul
delimitat in parohie; ei treuie sa locuiasca in parohie; organizeaza cercuri misionare pe diferite
teme; obligaţii pe care, dacă le împlineşte în litera şi duhul lor, are bucuria datoriei
împlinite. Bucuria împlinirii îndatoririlor preoţeşti în litera şi duhul lor este dată de înţelegerea
în adevăr a tainei preoţiei. Aceasta se realizează prin „viaţa în Hristos" şi „dobândirea Sfântului
Duh" prin care păstorul de suflete devine locaş al lui Dumnezeu Tatăl.

26
 III. Inţelegerea preoţiei prin intermediul Scripturi. Referinte despre cum sa fie inteleasa
preotia in Levitic cap 21-22. Preotul este un om al Invierii, el sa nu se atinga de
mort, sa nu planga. Pr VT este o inchipuire a lui Hr in NT unde moartea e
desfiintata prin Invierea lui Hristos. Preotul sa fie sfant in slujirea sa ca
inchipuie pe Dzeu si ii aduc jertfe Lui; Dumnezeu este sfânt. Slujirea care i se
aduce este sfântă. Preotul care împlineşte această slujire este chemat să fie sfânt.
Numele Domnului nu poate fi pângărit de ceva sau cineva care poartă amprenta
necurăţiei. A aduce „pâine” jertfă lui Dumnezeu implică un act sacru, sacralitate care-l
defineşte nu numai pe Cel Căruia i se aduce jertfa, ci şi pe cel care o aduce, preotul.
Familia pr. trebuie sa fie aparte, sotia sa fie fecioara si sa nu fie desfranata sau
vaduva sau lepadata; Fiul/fiica sa fie crescuti bine cu frica de Dzeu; Prin
prisma preotului trebuie vazuta si familia sa; Marele preot(ierarhul) sa fie
asemenea unui preot normal; cu atat mai mult sa fie mai desavarsit, cerandu se
de la el exigente mai mari; El inchipuie pe HR Marele Preot. Pr. sa fie curat de
orice meteahna, deci integritatea corporala si sufleteasca,a credintei; Despre
sfintenia jertfei, la fel sa fie fara meteahna si la fel adusa de pr. cu viata sfanta;
Simbol al jertfei lui Hr, care e curata si fara meteahna, simbol al sfinteniei Sale
ca Miel al lui Dzeu; Grija de cele sfinte, fata de leprosi sau nevrednici care sa se
apropie de ale Sale; pazirea poruncilor este la fel o datorie, sau omul strain
care sa nu se apropie de cele sfinte; grija fata de spurcaciune a preotului; In
timpul exercitării slujirii de preot, acesta poate cădea în păcat. Dacă nu sunt
păcate de moarte, considerate neopritoare de la preoţie, preotul intră într-o
perioadă de curăţire pentru a redobândi starea de curăţie; Sfinţii Părinţi ai
Bisericii au văzut în aceste atenţionări prefigurarea grijii faţă de Dumnezeiasca
Jertfă Euharistică. Prevederile levitice vorbesc despre opriri de a mânca jertfa
pentru un timp ca urmare a unei stări de necurăţie. Cel care nu face parte din
Israel este oprit a mânca din jertfă, precum şi cel care a părăsit poporul ales.
Aceste prevederi au fost preluate, cu modificările adecvate, de conştiinţa
canonică a Bisericii în legătură cu Dumnezeiasca Euharistie.

In Ep. Catre Evrei a lui Pavel, despre grija fata de slujirea preoteasca. Pr. o prelungire a
preotiei vesnice si sfinte a lui Hr; Prefacerea din harul lui Hr si nu din mana preotului, el
fiind doar un instrument in mana lui Dzeu; După Înălţarea Sa la cer şi şederea de-a
dreapta Tatălui, Hristos continuă să fie prezent în Biserică: Arhiereul care Se oferă jertfă,
Învăţătorul care propovăduieşte şi Conducătorul spre mântuire al oamenilor. Însă,
întrucât de la Înălţare Hristos devine nevăzut pentru ochii trupeşti ai omului, a instituit
preoţia sacramentală, astfel încât prin mâna arhierului sau a preotului se prelungeşte în
plan văzut preoţia Sa cea nevăzută.

27
 Hristos - Apostol şi Arhiereu. (trimis din iubire, arhiereu vesnic cu cele 3 demnitati,
mana nevazuta in preotia vazuta care mosteneste cele 3 demnitati ca functiuni harismatice).
Hristos este trimisul Tatălui şi întreaga Evanghelie justifică propovăduirea Domnului Hristos, nu
atât pe minunile săvârşite, cât pe argumentul că este trimis al Tatălui 1 2. Fiul este manifestarea
iubirii Tatălui faţă de lume, mărturisitorul acestei iubiri, şi precum Fiul este trimis de Tatăl, aşa
episcopul este trimis al lui Hristos, iar preotul este trimis al episcopului. Acest statut, de trimis, se
păstrează la toate nivelurile vieţii bisericeşti.
Iisus Hristos este marele Arhiereu, adică marele Preot, mijlocitorul între Dumnezeu şi
oameni. Acesta este şi scopul venirii Arhiereului celui veşnic pe pământ: să-i ducă pe oameni la
ceruri, să le unească pe cele de jos cu cele de sus, să-l unească pe om cu Dumnezeu.
Mijlocirea săvârşită de Marele Preot, Iisus Hristos, este fundamentată pe întruparea,
moartea, învierea, înălţarea la ceruri şi şederea Lui de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl. A fi
mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, nu înseamnă numai a realiza împăcarea omului cu
Dumnezeu, ci şi unirea omului cu Dumnezeu. Prin Înălţarea la Cer, Hristos a aşezat şi firea
omenească, asumată de El, în slava pe care „a avut-o mai înainte de întemeierea lumii" (Ioan 17,
5). Preotul este chemat, ca prelungire văzută a mâinii celei nevăzute a lui Hristos, să devină
mijlocitor între oameni şi Dumnezeu. În exercitarea misiunii sale, Hristos este Preot, Profet şi
Împărat. Însă aceste trei demnităţi, în exercitarea lor, cuprindeau o anticipare, o pregustare a ceea
ce urma să fie: în Noul Testament vor fi deţinute de aceeaşi persoană: „În Persoana Cuvântului
întrupat, aceste trei demnităţi pe care, după teologia Părinţilor ortodocşi, le-a condus El însuşi în
istoria lui Israel, sunt reunite în mod indestructibil ca funcţiuni harismatice şi zidesc trupul
Bisericii"17. În Biserică - Trupul tainic al lui Hristos - cele trei demnităţi sunt preluate şi exercitate
de arhiereu şi de preot, în numele arhiereului vesnic. Ele sunt „funcţiuni harismatice şi zidesc
Trupul Bisericii"18, Biserica neputând fi înţeleasă fără aceste funcţiuni prezente în ea.

Hristos - Arhiereul care ia asupra Sa suferinţa lumii (nasterea sa minunata; asumarea

unamitatii; ispitirea si nadejdea statorniciei; Hristos Judecatorul nostru; arhiereul sau pr.
care are slabiciune, sfintenia jertfei lui; ). Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu
noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat.
Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre
ajutor, la timp potrivit" (Evrei 4, 14-16).
Hristos Se aduce pe Sine jertfă Tatălui pentru fiecare fiinţă umană. Fiul lui Dumnezeu ia
firea omenească din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fiind purtător al tuturor suferinţelor
omului, afară de păcat. Sfântul Apostol Pavel Îl defineşte pe Hristos ca Arhiereu care ia asupra sa
suferinţa lumii, în calitatea Lui de a putea suferi cu noi în slăbiciunile noastre, „fiind ispitit întru

1 Pr. prof. dr. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 154.
2 „Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce
face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai" (Ioan 5, 19); „Judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci
voia Celui care M-a trimis" (Ioan 5, 30); „Lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile acestea pe
care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis" (Ioan 5, 36); „Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să
fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine" (Ioan 6, 38) etc.

28
toate după asemănarea noastră, afară de păcat". De la naşterea Sa cea după trup în peştera din
Betleem, trecând prin fuga în Egipt, ispitirea venită de la demoni în pustie, acuzaţia de demonizat,
de mâncător împreună cu vameşii şi cu desfrânatele, de călcător al Legii lui Moise, părăsirea de
către cei apropiaţi, sentimentul abandonării chiar de Tatăl până la răstignirea şi moartea pe cruce,
toată viaţa pământească a lui Hristos este o asumare deplină a durerii şi suferinţei omului.
Nu există expresie a suferinţei umane care să nu fi fost trăită cu toată intensitatea de
către Hristos. Asumarea suferinţei umane este Jertfa Lui adusă Tatălui pentru restaurarea din
interior a naturii umane. De aceea, singurul răspuns care poate fi dat suferinţei este acela că
Domnul Hristos este împreună cu orice om în suferinţa lui, ceea ce înseamnă că acesta nu este
singur în încercarea sa. Iar dacă Hristos este părtaş şi purtător al suferinţei umane, cel care acceptă
să poarte crucea arhieriei sau preoţiei este purtător al crucii suferinţei în raport cu cei păstoriţi de
el.

Arhiereul luat dintre oameni spre cele către Dumnezeu „Căci orice arhiereu, fiind luat dintre
oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe
pentru păcate; el poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este
cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor, aşa şi pentru sine să
jertfească pentru păcate" (Evrei 5, 1-3)

Păstorul de suflete - arhiereu sau preot - face parte simultan din două lumi: cea de jos şi
cea de sus. El este născut din bărbat şi din femeie, este purtător al moştenirii lăsate de părinţi,
bunici etc. Păcatele săvârşite înainte de hirotonie sau după hirotonie alcătuiesc o greutate greu de
purtat. În acelaşi timp, arhiereul/preotul este, prin hirotonie, destinat lumii celei de sus, Împărăţiei
Cerurilor, lui Dumnezeu. Nu se poate, trupeşte, dezlipi de cele pământeşti, dar este chemat să
aprindă focul dumnezeiesc - Hristos Domnul, în inima proprie şi în inima păstoriţilor.
Sfântul Apostol Pavel are o viziune realistă asupra lucrurilor. Arhiereii şi preoţii rămân
oameni cu slăbiciuni şi păcate chiar dacă lucrarea lor este plină de sfinţenie. Jertfa pe care ei
o aduc la Tronul Ceresc are şi rostul obţinerii iertării nu numai pentru poporul păstorit, ci şi pentru
ei înşişi. Faptul că arhiereii sau preoţii sunt „cuprinşi de slăbiciune" în pofida măreţiei slujirii lor,
are, în viziunea Sfântului Pavel, şi o parte pozitivă. Arhiereul „poate să fie îngăduitor cu cei
neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune". Fiind conştient de propriile-i
lipsuri, slăbiciuni şi păcate, arhiereul/preotul are capacitatea să înţeleagă lipsurile, slăbiciunile şi
păcatele păstoriţilor şi să aducă răspunsul adecvat pentru problemele lor.
Hristos - Arhiereul suprem a fost fără de păcat, dar purtător în firea Sa umană a tuturor
slăbiciunilor şi lipsurilor caracteristice acestei firi. El a îngăduit să se lase chiar ispitit de diavol
pentru că „fiind El Însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute" (Evrei 2, 18). De aceea
Hristos este şi Judecătorul lumii. Lumea nu va fi judecată decât de Cel ce a fost purtător al acestei
lumi în firea Sa umană şi cunoscător a ceea ce înseamnă să fii om cu dureri, suferinţe, ispitiri,
prieteni, duşmani, cu clipe de bucurie sau tristeţe etc.

29
Arhiereul/preotul - chemat de Dumnezeu prin hirotonie (este dar şi har; succesiunea; Harul
de la Dzeu si nu de la sine sau de la oameni). Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă
este chemat de Dumnezeu după cum şi Aaron. Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi, ca
să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut" (Evrei 5,
4-5). Sfântul Apostol Pavel reia tema apostoliei, a trimiterii la propovăduire a păstorului de
suflete. După cum Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume şi după cum Fiul a trimis apostolii
la propovăduire, aceştia au trimis, prin hirotonie, prin punerea mâinilor, pe episcopi, pe preoţi şi
pe diaconi la mărturisirea Evangheliei.

Biserica este un organism viu care dăinuieşte prin izvorul de apă vie care este Hristos
Domnul. Prin succesiune apostolică, prin hirotonie, în duh ierarhic şi de ascultare se structurează
viaţa Bisericii.
Preoţia este chemare, este trimitere, este dar şi har. Preoţia este sfinţire prin hirotonie.
Părintele Dumitru Stăniloae arată că de la Aaron şi Melchisedec până la arhiereul sau preotul de
astăzi toţi primesc preoţia, nu sunt ei înşişi izvorul preoţiei lor. „Aşa cum Aaron şi Melchisedec -
chipuri anticipate ale lui Hristos ca Arhiereu - nu şi-au luat preoţia de la ei, tot aşa nici Hristos nu
Şi-a luat-o de la El. Numai omul sfinţit de Dumnezeu poate intra la Dumnezeu. Căci nesfinţit, nu
poate intra la Dumnezeu, iar sfinţirea nu şi-o poate da el însuşi. Hristos, ca om, a fost sfinţit de
Dumnezeu, întrucât S-a făcut om curat prin iniţiativa Cuvântului lui Dumnezeu şi prin lucrarea
Duhului Sfânt, cu vrerea Tatălui"19. Aşadar, nici Hristos nu şi-a luat preoţia de la El, arătând prin
aceasta calitatea de trimis, de Fiu al Tatălui în lume.

Melchisedec - Hristos - arhiereul/preotul.(nasterea curata, viata, preot al VT;

prefigurare Hr). Pacea şi dreptatea sunt întruchipate în persoana lui Melchisedec, cel care îl
întâmpină pe Avraam pe când acesta se întorcea victorios de la lupta cu regele Kedarlaomer şi
ceilalţi trei aliaţi ai acestuia (Facere 14, 18-20). El este rege al Salemului (al păcii) şi „preot al
Dumnezeului celui Preaînalt". Melchisedec îl binecuvintează pe Avraam de la care primeşte
zeciuială. „În faţa lui Avraam, care este strămoşul întregului popor al făgăduinţei, Melchisedec se
prezintă împărat superior, preot care binecuvintează şi primeşte zeciuială din prăzi". Apostolul
Pavel vede în el o prefigurare a lui Hristos: „fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând
nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, el rămâne preot pururea". Din acest cuvânt, conştiinţa
liturgică a Bisericii a alcătuit frumoase cântări, sintetizând în câteva cuvinte întreaga teologie:
Hristos este fără mamă, ca Logos născut din veci din Tatăl, şi fără tată, ca Logos întrupat din
Fecioara Maria. Întrucât Melchisedec este mai mare decât Avraam - cel care l-a născut pe Levi -,
Hristos, care este „preot în veac după rânduiala lui Melchisedec" aduce o preoţie veşnică,
superioară celei vechitestamentare. Ca şi Legea veche, şi preoţia iudaică este integrată în cea
nouă, creştină, şi nu este făcută să dispară: desfiinţarea ei înseamnă, de fapt, trecerea la un alt
stadiu, la unul desăvârşit.

30
 IV. Preotia prin hirotesie si hirotonie. Păstorul de suflete, preot sau arhiereu, este trimis
de Hristos la mărturisirea Evangheliei. Semnul acestei trimiteri este actul hirotoniei.
Hirotonia, ca act fundamental al trimiterii spre păstorirea sufletelor încredinţate spre
mântuire, constituie momentul în care preotul şi arhiereul primesc harul dumnzeiesc
absolut necesar pentru lucrarea ce o au de îndeplinit. Biserica a rânduit ca hirotonia
întru preot să fie precedată de hirotesia întru citeţ şi ipodiacon, ca etape pregătitoare
pentru momentul cel mare al primirii harului preoţiei. Din păcate, în cele mai multe
cazuri, hirotesia întru citeţ şi ipodiacon este săvârşită în aceeaşi zi cu hirotonia întru
diacon. Acest act deosebit de important şi experimentat ca atare în istoria Bisericii a
devenit cu trecerea timpului un act mai mult formal. El îşi păstrează întreaga
încărcătură harică, dar nu se permite, decât în cazuri rare, exerciarea în mod real a
slujirii de citeţ şi ipodiacon.

Hirotesia întru citeţ şi ipodiacon. Hirotesiile întru citeţ şi ipodiacon arată grija Bisericii ca
rostirea Cuvântului lui Dumnezeu şi slujirea la sfântul altar să se împlinească după o anumită
rânduială, cu pregătirea adecvată şi, neapărat, cu binecuvântare, prin hirotesie, de la arhiereu.3
4 Rostirea rugăciunilor, cântarea imnelor, aprinderea lumânărilor sau a candelelor, prezenţa în

altar şi alte lucrări de acest fel nu se săvârşeau decât de cei rânduiţi, hirotesiţi pentru aceasta.
Faptul acesta scoate în evidenţă un aspect foarte important şi anume că înainte ca cineva să
înceapă a săvârşi o anumită lucrare în Biserică era invocată puterea lui Dumnezeu pentru a-l
întări, lumina şi călăuzi pe cel în cauză. În mare parte astăzi s-a pierdut conştiinţa că orice
lucrare care are legătură cu altarul, cu Dumnezeiasca Liturghie, cu slujbele sfinte, în general,
chiar în calitate de ajutători ai săvârşitorului poate fi împlinită numai în urma unor rugăciuni
speciale rostite de arhiereu.

3 Evrei 5, 4.
4 Este rânduiala vieţii bisericeşti trăită încă din zorii creştinismului: orice lucrare mai importantă (sau nouă) a
Bisericii presupunea atât o pregătire specială (rugăciune, post), cât şi invocarea harului lui Dumnezeu. Vezi, de
pildă, cartea Faptele Apostolilor: 6, 6 (alegerea şi hirotonia celor şapte diaconi), 13, 1-3 (alegerea şi trimiterea la
propovăduire a lui Barnaba şi a lui Saul).

31
 Hirotesia intru citet. Hirotesia întru citeţ se săvârşeşte de către arhiereu, în mijlocul bisericii,
înainte de momentul începerii Sfintei Liturghii. Cel hirotesit citeţ trebuie să aibă vârsta de cel
puţin 18 ani. El se poate căsători şi chiar recăsători după hirotesie. Scopul acestei hirotesii este
acela de acordare a binecuvântării pentru ca o persoană să citească în biserică din cărţile
sfinte. Întrucât această citire urmăreşte transmiterea cuvântului lui Dumnezeu şi slăvirea Lui,
fiind vorba de scrieri inspirate de Dumnezeu, nu de simple creaţii omeneşti, se înţelege că
pentru această lucrare este nevoie de ajutorul, ocrotirea şi luminarea venite din partea lui
Dumnezeu. Ca momente avem tunderea in chipul crucii; asezare maini arhiereului pe
capul candidatului; Rugaciunea de hirotesie; citire apostol de candidat;

Hirotesia intru ipodiacon. Citeţul, în vârstă de 20 de ani, poate fi hirotesit ipodiacon de

către arhiereu. Spre deosebire de citeţ, el nu are voie să se căsătorească după hirotesie. El este
îmbrăcat în „stiharul cel alb care simbolizează îmbrăcămintea cea mai curată şi fără de patimă a
slavei lui Dumnezeu. De aceea, îl şi încinge cu orarul, însemnând cum că veşmântul curăţiei nu-l
mai are slobod, ci trebuie să-l strângă pe el în jurul corpului prin curăţie." Ca momente avem
rugaciunea; lucrarea sa adica pazire sf usi, purtator de lumina, sta dupa diacon;

Hirotonia întru diacon

1. Momentul hirotoniei: „Hirotonia diaconului se săvârşeşte după prefacerea Sfintelor
Daruri (...) pentru a pune în practică la aceeaşi Liturghie slujirea principală a
diaconului, care este aceea de a ajuta pe preot la împărtăşirea credincioşilor"5.
2. Săvârşirea metaniilor. Candidatul la hirotonia întru diacon face trei metanii mari în faţa
sfântului altar, arătând prin aceasta căinţa permanentă ce trebuie să-l definească pe
slujitorul sfântului altar. Metania semnifică cu act de smerenie şi pogorâre de bunăvoie
după chipul chenozei Fiului lui Dumnezeu. Metania arată că cel ce urmează a fi hirotonit
se căieşte de păcatele făcute şi cere iertare de la Dumnezeu. Metania implică mişcarea
trupului, arătând prin aceasta că şi trupul îşi aduce contribuţia sa la lucrarea mântuirii, la
realizarea închinării în duh şi adevăr. Mişcarea coborâtoare şi ridicătoare de la pământ
implicată în actul metaniei semnifică recunoaşterea păcatului, dar şi ridicarea din el: „De
fiecare dată când plecăm genunchii şi ne ridicăm, arătăm cu fapta că prin păcat am fost

5 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, p. 115.

32
 azvârliţi la pământ, dar iubirea de oameni a Ziditorului nostru ne-a rechemat la cer"
(Sfântul Vasile cel Mare).

3. Prezenta/ martorilor
Actul hirotoniei este un act săvârşit în prezenţa poporului dreptcredincios. În mod special,
doi diaconi asistă pe cel ce este hirotonit întru diacon în timpul slujbei de consacrare. Ei vor
certifica despre adevărul hirotoniei, dacă actul va fi contestat vreodată.
Cei doi diaconi însoţesc pe cel ce urmează a fi hirotonit în jurul Sfintei Mese „ceea ce
semnifică o iniţiere a viitorului diacon în diaconie şi o anumită primire a noului diacon în rândul
celei lor"30

4. Înconjurarea sfintei Mese

Semnificaţia acestui act liturgic o găsim exprimată în gândirea Părintelui Dumnitru
Stăniloae: „Prin înconjurarea Sfintei Mese de trei ori şi sărutarea colţurilor ei, viitorul diacon şi
preot, arată că preocuparea şi iubirea lui se va mişca toată viaţa în mod neîntrerupt în jurul lui
Hristos, prezent nevăzut pe Sfânta Masă şi văzut în persoana episcopului de lângă ea"31. Sau o
altă interpretare a aceluiaşi Părinte profesor: „Candidatul la preoţie înconjoară Sfânta Masă,
arătând hotărârea lui de a aduce toată viaţa lui pe Hristos ca jertfă pentru credincioşi şi de a
săvârşi Tainele şi de a învăţa în Biserică"32.

5. Arhiereul aşezat pe scaun lângă sfânta Masă

Cel ce urmează a fi hirotonit săvârşeşte trei metanii mari de câte trei ori în faţa arhiereului
sărutându-i omoforul, bederniţa şi mâna. Semnificaţia acestor mişcări este redată de Părintele
Dumitru Stăniloae: „Prin cele trei metanii făcute de fiecare dată în faţa arhiereului şi prin
sărutarea omoforului, epigonatului şi mâinii lui drepte, candidatul la diaconie sau preoţie îşi
arată voinţa de a asculta pe arhiereul său, 6 7 8 care reprezintă în mod văzut pe Hristos,
omoforul fiind semnul grijii lui pentru poporul păstorit, epigonatul - semnul puterii lui
duhovniceşti, iar mâna lui dreaptă - organul prin care Hristos însuşi transmite lucrarea Sa în
Tainele pe care le săvârşeşte"9.

6. Săvârşitorul hirotoniei este însuşi Hristos prin Sfântul Duh

Părintele Dumitru Stăniloae spune că: „Arhiereul îşi scoate mitra, ca să arate că nu el ca
om va investi cu puterea diaconiei / preoţiei pe candidat, ci Hristos însuşi. Pune mâna dreaptă
peste capul aceluia, ca organ («materie») prin care se transmite harului lui Hristos, şi rosteşte
rugăciunea..."10.

6 Ibidem, p. 178.
7 Ibidem, p. 178.
8 Ibidem, p. 167.
9 Ibidem, p. 178-179.
10 Ibidem, p. 179.

33
 Mâna văzută a arhiereului este, în fapt, mâna nevăzută a lui Hristos care dăruieşte
„Harul întru tot Sfântului Duh", cum rosteşte prima rugăciune de la hirotonie: „Dumnezeiescul
Har, cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte,
(rânduieşte) pe preacucernicul ipodiacon (N) în diacon; să ne rugăm dar pentru acesta ca să vină
peste el Harul întru tot Sfântului Duh.
Cuvintele rugăciunii arată că noul hirotonit este om neputincios şi cu lipsuri, că nu
meritele sale îl fac vrednic de hirotonie. El este chemat să conştientizeze faptul că
neputinţele lui sunt vindecate prin puterea harului dumnezeiesc şi că lipsurile lui sunt
acoperite prin acelaşi Duh Sfânt. Arhiereul cheamă pe cei de faţă, clerici şi popor, să intre în
stare de rugăciune pentru cel ce este hirotonit, pentru a coborî peste el „Harul întru tot
Sfântului Duh". Aceasta înseamnă că hirotonia este un act sobornicesc, preoţii, diaconii şi
credincioşii prezenţi însoţindu-l cu rugăciunea pe arhiereul liturghisitor: „În săvârşirea
Tainei, arhiereul nu se singurlarizează, ci se află în comuniunea Bisericii"11.

7. Rugăciunea de hirotonie; În rugăciune, arhiereul mărturiseşte despre faptul că, deşi cel
hirotonit este chemat de el în slujirea diaconiei, puterea acestei slujiri şi izvorul ei vin de la
Dumnezeu, singurul care rânduieşte, prin darul Sfântului Duh, cine să fie liturghisitor şi slujitor al
„Preacuratelor Taine".
Arhiereul se roagă ca viaţa noului diacon să fie o viaţă de „sfinţenie", o viaţă de „credinţă
în cuget curat". Este adus în faţa conştiinţei noului hirotonit Sfântul Ştefan, întâiul diacon şi
mucenic. Rugăciunea se încheie întru nădejdea că „lucrarea diaconiei" va fi împlinită în aşa fel
încât noul diacon, administrând (iconomisind) bine treapa de slujirea dăruită lui, să se bucure de
cinstirea cuvenită celor ce sunt slujitori desăvârşiţi ai Bisericii lui Hristos.

8. Rostirea ecteniei
Rugăciunea arhierului pentru noul hirotonit este însoţită de cea a clericilor şi a poporului
prezent. În chiar miezul rânduielii tainei hirotoniei, poporul lui Dumnezeu răspunde printr-un
repetat „Doamne, miluieşte" la rugăciunea diaconului pentru „pacea a toată lumea, pentru bună
starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, pentru unirea tuturor, pentru arhieria, apărarea, îndelunga
petrecere, pacea, sănătatea, mântuirea şi lucrul mâinilor arhiereului hirotonisitor, pentru o
diaconie curată şi neprihănită şi pentru mântuirea noului diacon.

A doua rugăciune de hirotonie’; Arhiereul se roagă lui Hristos Dumnezeu pentru „cel
învredincit a intra în slujba diaconiei", ca prin „venirea Sfântului şi de viaţă Jucătorului Duh" el
să fie plin „de toată credinţa, dragostea, puterea şi sfinţenia".
În rugăciune, arhiereul îl încredinţează pe noul diacon milei Domnului, mărturisind că
lucrarea hirotoniei acum săvârşită nu este rodul „punerii mâinilor" sale, ci „îndurările" Domnului
care trimite harul sfinţitor. Arhiereul îşi sfârşeşte rugăciunea în nădejdea că diaconul hirotonit va fi

11 Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, p. 179.

34
„în afară de orice păcat" pentru ca el „să se înfăţişeze curat în ziua cea înfricoşătoare a
Judecăţii" şi să primească „răsplata" cuvenită celor ce iubesc podoaba casei lui Dumnezeu.

Hirotonia întru preot

Rânduiala hirotoniei întru preot repetă în mare parte conţinutul slujbei de hirotonie întru
diacon. Săvârşirea metaniilor mari, prezenţa a doi preoţi martori, înconjurul Sfintei Mese şi
sărutarea omoforului, bederniţei şi mâinii arhiereului aşezat pe scaun lângă Sfânta Masă au
aceeaşi semnificaţie precum cea prezentată la hirotonia întru diacon.

1. Momentul hirotoniei: „Hirotonia preotului are loc după intrarea cu Sfintele Daruri,
pentru a împlini imediat la aceeaşi Liturghie slujirea prefacerii lor - actul esenţial al
Liturghiei şi al slujirii preoţeşti în cadrul Liturghiei"12.
2. Rugăciunea de hirotonie: „Dumnezeule, Cel fără de început şi fără de sfârşit, Cela ce eşti
mai presus decât toată făptura, cel ce ai cinstit cu numirea de preot pe cei ce i- ai învrednicit a
sluji cu sfinţenie în treapta aceasta cuvântul adevăruli Tău, Însuţi Stăpâne al tuturor, şi pe acesta,
pe care ai binevoit a se rândui prin mine, binevoieşte să primească acest mare har al Sfântului
Tău Duh întru viaţă curată şi credinţă nestrămutată; arată-l desăvârşit rob al Tău, bine-
plăcându-Ţi întru toate şi având purtare vrednică de această mare cinste preoţească, dăruită lui
de puterea Ta cea mai înainte ştiutoare. Că a ta este stăpânirea şi a Ta este împărăţia şi puterea şi
slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."13
După chemarea la rugăciune pentru noul preot, chemare identică celei pentru hirotonia
întru diacon, arhiereul mărturiseşte adevărul că Dumnezeu este „Cel ce cinsteşte cu numirea de
preot pe cei învredniciţi a sluji cu sfinţenie în treapta aceasta cuvântul adevărului".
Chiar dacă noul preot este „rânduit" la slujire de arhiereu, acest lucru se împlineşte numai
prin „bunăvoinţa" lui Dumnezeu care trimite harul Sfântului Duh.
Arhiereul se roagă pentru ca noul preot să aibă „viaţă curată şi credinţă nestrămutată", să
fie „desăvârşit rob" al lui Dumnezeu, „având purtare vrednică de această mare cinste
preoţească, dăruită lui de puterea" lui Dumnezeu.
Urmează rostirea unei ectenii de către un preot, ectenie identică celei rostite la hirotonia
întru diacon.
3. A doua rugăciune de hirotonie: „Dumnezeule, Cel mare în putere, neurmat în pricepere,
Cel minunat întru sfaturi, mai presus decât fiii oamenilor, Însuţi Doamne, şi pe acesta, pe care ai
binevoit a intra în treapta preoţiei, umple-l de darul Sfântului Tău Duh, ca să se facă vrednic a sta
fără prihană înaintea Jertfelnicului Tău, a propovădui Evanghelia împărăţiei Tale, a lucra cu

12 Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, p. 115.
13 Arhieraticon, p. 80.

35
sfinţenie cuvântul adevărului Tău, a aduce Ţie daruri şi jertfe duhovniceşti, a înnoi pe poporul
Tău prin baia naşterii de a doua, ca şi el, întâmpinând la a doua venire pe marele Dumnezeu şi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Unul-Născut, Fiul Tău, şi să primească întru mulţimea bunătăţii
Tale, plata bunei chivernisiri a treptei sale. Că s-a binecuvântat şi s-a premărit întru tot cinstitul
şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfâtului Duh, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin."14
Preotul nou hirotonit devine primul între preoţi, înaintea tuturor celorlalţi preoţi, pentru că
el este cel care va coordona, ca protos, Sfânta Liturghie până la sfârşitul ei.
După aceasta, înainte de Sfânta Împărtăşanie, are loc primirea Dumnezeiescului Trup în
mâna sa dreaptă. Se aşează în faţa Sfintei Mese, unde aşteaptă momentul Sfintei Împărtăşanii. Cu
acest prilej, arhiereul rosteşte acest cuvânt: „Primeşte Odorul acesta şi îl păstrează pe el până la
cea de-a doua venire a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos când are să-l ceară de la
tine". Acest gest este explicat astfel de Părintele Stăniloae: „Răspunderea arhiereului de a preda
preotului Trupul Domnului şi răspunderea acestuia de a-L primi se întâlnesc şi se întregesc într-o
răspundere comună în faţa lui Hristos, dar şi în faţa poporului căruia trebuie să i se pună şi ţină
la dispoziţie Trupul lui Hristos, adică pe Hristos însuşi în toată viaţa lui, pentru a fi predat altor
episcopi şi altor preoţi până la sfârşitul lumii. Deschiderea eshatologică a Preoţiei şi a
Euharistiei iese prin aceasta puternic în relief. Preotul priveşte, ţinând trupul Domnului pe mâini,
spre viaţa veşnică, atunci când se va cere de la el trupul tainic"15.
Este momentul răspunderii comune, al arhiereului şi al preotului, în faţa Trupului cel tainic al
Domnului.

14 Arhieraticon, p. 81.
15 Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, p. 117.

36
37