În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Amin
Preacuvioase Părinte Stareț, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, iubiți credincioși. Biserica noastră Ortodoxă a randuit ca in a doua zi dupa Craciun sa fie pomenita Maica Domnului impreuna cu soborul celor care o cinstesc pe Dânsa. Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc inchinate Sfintei Fecioare Maria.
Sobor reprezintă adunare de oameni, iar această zi este o chemare către
cei credinciosi de a ne aduna în cinstea Maicii Domnului. Datorită faptului că Maica Domnului se află în mijlocul tuturor Sfintilor din ceruri, putem spune câ adunarea noastră de astazi, de pe pământ, se unește cu adunarea cerească la această cinstire.
Nu întâmplător s-a rânduit ca a doua zi de Crăciun să fie dăruită Macii
Domnului. Aducând prinosul de adorare pentru Dumnezeiescul Prunc, Biserica n-a uitat-o nici pe cea care L-a primit şi L-a purtat în pântece şi care, într-o smerenie desăvârşită, L-a născut într-o iesle din Betleem. Astfel, a doua zi de Crăciun, aducând slavă lui Dumnezeu, toţi credincioşii mărturisim recunoştinţă şi faţă de Maica Preacurată, în sfântă comuniune.
O dată cu nașterea Fiului lui Dumnezeu, Maica Domnului unește pentru
totdeauna întreaga omenire cu Tatăl din ceruri. Fiul s-a coborât în lumea noastră pentru a aduce lumină ”celor ce şedeau în umbra morții”, iar întruparea Sa unește cerul cu pământul.
Putem spune că rugându-ne Maicii Preacurate nu facem altceva decât să
îi cerem ca să mijlocească, să poarte doleanţele noastre către Fiul ei şi Dumnezeul nostru care primește rugăciunile ei cu dragoste de fiu dar și de Dumnezeu totodată, Maica Domnului căpătând mare îndrăzneală la Tronul Sfintei Treimi prin însăși smerenia, ascultarea și curăția sa, ceea ce au și făcut-o Maică a Dumnezeului nostru. Dacă am putea s-o caracterizăm pe scurt pe Maica Domnului, am putea spune ca ea este adâncă smerenie, ascultare, blandețe și dragoste.
Tot în această zi amintim și de momentul în care Maica Domnului
împreună cu dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus fug în Egipt, datorită groaznicei porunci a lui Irod de a ucide pe toți copiii din Betleem și împrejurimi, cu scopul de a omorî și pe Iisus, auzind de la magi că Acesta este noul rege al lui Israel.
La puțin timp după Nașterea Sa, Pruncul Iisus se află în primejdie de
moarte, deoarece regele Irod căuta să-L ucidă. Vedem, așadar, că viața lui Hristos este de la început îndreptată spre suferință, așa cum a prevăzut proorocul Isaia când vorbea despre Slujitorul Domnului ca fiind un ‘om al durerilor și cunoscător al suferinței‘ (Isaia 53, 3). De Nașterea lui Hristos se bucură Îngerii, Magii, păstorii și întreagă natură și cosmosul, dar regele Irod, conducătorul tiranic al iudeilor, se întristează, întrucât el consideră că Pruncul născut în Betleem poate fi cineva care, într-o zi, i-ar putea lua împărăția. De aceea, orbit de patima puterii politice recurge la un gest dezumanizant, acela de a omorâ 10.000 de prunci, sperând ca printre ei să fie si Iisus, păstrându-și astfel puterea și avuția acestei lumi trecătoare, dar luându-și osândă veșnică. Înțelegem, așadar, că Mântuitorul vine într-o lume a violenței, robită de păcat și de moarte, de răutate și de întunecime sufletească, în care foarte adesea crima sângeroasă se întinde și asupra vieții celor nevinovați. Prin urmare, constatăm că lumea robită de păcat și de moarte are nevoie de vindecare, iar Domnul Iisus Hristos este Cel ce o vindecă de păcat și de moarte; de păcat, prin Taina pocăinței și a iertării, iar de moarte, prin Învierea Sa. De aceea, Nașterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea sămânța Crucii și a Învierii Sale, Peștera în care s-a născut prefigurând și mormântul în care va fi pus după Jertfa Sa de pe Cruce pentru mântuirea lumii. Înțelegem din Evanghelia de astăzi că iubirea lui Dumnezeu față de oameni întâmpină ostilități în lumea tulburată de păcate și patimi, și că trebuie să luptăm cu răutatea unora dintre oameni când dorim să arătăm iubire adevărată față de Dumnezeu și față de semeni. Dar lupta aceasta nu se dă în izolare, de unul singur, ci chemând ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii sale. Din evanghelia de astăzi, putem înțelege că totdeauna, copiii au nevoie atât de afecțiunea mamei, cât și de grija tatălui. Prin aceasta, Dumnezeu ne arată binecuvântarea familiei. După cum la început prin familie a intrat păcatul în lume, întrucât Adam și Eva formau prima familie umană, tot așa acum Mântuitorul lumii, Noul Adam, prin familie vine în lume ca să ne vindece de păcatul neascultării și de moarte. Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor mamelor și fecioarelor, pentru că ea este, în același timp, maică și fecioară. Ea este și ocrotitoarea familiei, a soților, a copiilor, a tinerilor băieți și fete, a monahilor și monahiilor, pentru că ea are pentru toți oamenii inimă de mamă milostivă și smerită. Poporul dreptcredincios se roagă Maicii Domnului deoarece ea, ca Mamă rugătoare către Fiul ei, înțelege mai bine necazurile și nevoile noastre, ale tuturor. Ea este și icoana vie a Bisericii lui Hristos în stare de rugăciune. Fecioara Maria poartă pe Pruncul Iisus în ea, apoi pe brațele ei și Îl arată lumii. Predica ei scurtă și concentrată este rezumată în cuvintele ei adresate celor prezenți la Nunta din Cana Galileii: ‘Faceți orice vă va spune‘ (Ioan 2, 5). Acesta este cuvântul ei și către noi, cei de astăzi, să împlinim poruncile iubirii de Dumnezeu și de oameni, lăsate nouă de Fiul ei, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Să ne rugăm așadar, Maicii Domnului să ne ocrotească și pe noi în tot timpul vieții noastre, iar la Dreapta Judecată, să mijlocească pentru noi și astfel sa căpătăm și noi mântuirea, căci acesta trebuie să fie adevăratul scop al vieții noastre.