MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

Seminarul Teologic Ortodox “Sfantul Simion Stefan” Alba Iulia

LUCRAREA DE ATESTAT

DIMENSIUNILE TEOLOGICE ALE SFINTEI

EUHARISTII

ALBA IULIA
2015
 ~2~

CUPRINS

Cuprins…………………………………………………………………………………………………………2
Introducere………………………………………………………………………………………………….3
Euharistia ca Jertfa……………………………………………………………………………………….4
Aspectul de Anamneza al Sfintei Euharistii……………………..……………………………7

Arhimandritul Ioan Iovan – Roadele Sintei Euharistii…………………………………10

Bibliografie……………………………………………………………………………………………….14

Introducere
 ~3~

Sfânta Euharistie este taina în care creștinul, sub chipul pâini și al vinului, primește
adevăratul trup și sânge al Domnului, pentru iertarea păcatelor si câștigarea vieții de veci. Taina
Sfintei Euharistii este de origine dumnezeiască și instituirea ei s-a făcut de însuși Mântuitorul,
la Cina cea de taină, când Iisus, lând pâinea și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis:
„Luați, mâncați, acesta este trupul Meu” (Matei 26,26); apoi, lând paharul si mulțumind, le-a
dat, zicând: „Beți dintru acesta toți, că acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru
mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26,28) și a mai adăugat Hristos: „aceasta să o
faceți spre pomenirea Mea” (Matei 22,19)

Părintele Ioan Iovan numește această taină o jertfă, un sacrificiu, dar spre deosebire
de celelalte sacrificii, mai mult sau mai puțin profane, sacrificiul euharistic este ceva sfânt si
unic, vizând jertfa cea mai prețioasă . Câtă vreme la popoarele vechi, păgâne se aduceau
sacrificii sângeroase, chiar omenești, iar la Iudei, ceva mai omenesc, jerfindu-se doar animale,
păsări, fructe și felurite roade, acestea fiind numai preînchipuirea jertfei creștine, în creștinism
se aduce o fertfă nesfârșită a Testamentului Nou, în care Hristos, sub forma pâinii și a vinului,
în mod nesâgeros, prin mâinile preotului, se jerfește lui Dumnezeu, după cum mai înainte El
însuși, de bunăvoie, din ascultare de Dumnezeu Tatăl si mai ales din dragostea nesfârșită către
neamul omenesc, s-a dat pe sine morții pe cruce, pentru mântuirea noastră din păcatul
strămoșesc.1

Euharistia ca jertfa

1
Arhimandritul Ioan Iovan, Sfanta impartasanie, calea desavarsirii crestine, p 11
 ~4~

Euharistia, care ni se ofera sub forma pâinii și a vinului spre împărtășire, ca dar divin
culminant, Trupul si Sângele Domnului, spre asemănarea si unirea noastră cu El, spre
mântuirea noastră și viața de veci, este și jerfta de Sine pe care Hristos o oferă necontenit
Tatalui pentru oameni. Acest caracter de jertfa al Euharistiei este exclus de protestanți, dar
parintele Dumitru Staniloae combate aceasta afirmație eretica: “Protestanții au respins
caracterul de jertfă al Euharistiei, pe motiv că aceasta ar micșora importanța Jertfei de pe
Golgota pentru iertarea tuturor păcatelor omenirii. Dar jertfa lui Hristos în Euharistie nu e altă
jertfă față de cea de pe Golgota, ci una si aceeași cu care s-a înfațisat și stă, ca Miel înjunghiat,
în veac în fața Tatălui. Jertfa constă în lauda ce se aduce de către creatura rațională Tatalui, în
recunoasterea Lui ca singurul si supremul Stăpânitor peste toate. Dar constă și în totala predare
a creaturii raționale Tatalui. Hristos facându-se om îi aduce în această calitate în veac laudă
Tatalui în numele oamenilor și se predă Lui. Jerfta de pe Golgota a fost numită transpunerea
Sa în starea culminantă a Celui ce se predă total Tatalui și-L recunoaște ca supremul Stăpân al
tuturor, de la care își are continuu existența. El rămâne în această stare pentru ca să ne atragă
cu puterea ei în această stare a Sa pe toți. Teologii protestanți recunosc că în Hristos e realizată
această predare totală a omului lui Dumnezeu, pe care trebuie să o realizam si noi. Dar omul
n-ar putea realiza această predare de Sine Tatalui, daca Hristos n-ar fi continuu într-o astfel de
stare si nu ar intra cu ea în legatură cu noi, ca din puterea ei sa primim și noi puterea unei
asemenea predări. Hristos vrea să ne supună pe toți în mod desăvârșit lui Dumnezeu Tatal, “ca
să fie Dumnezeu totul în toți” (1 Corinteni 15, 27-28). Dar El nu ne poate supune decât
imprimând în noi duhul supunerii Lui, decât adunându-ne în Sine ca în Cel ce Se supune El
Însuși, în calitatea Sa de om și Fiu, în mod neîntrupat lui Dumnezu si Tatal.”2

În cadrul Sfintei Liturghii când preotul îndeamnă la reculegere pentru a se aduce Sfânta
Jertfa (“Să stam bine, să stăm cu frica, să luăm aminte, Sfânta Jertfa în pace să o aducem” 3),
comunitatea de credincioși prin răspunsul pe care îl dă preotului precizează că va fi o jertfa de
laudă (“Mila păcii, Jertfa laudei”4). Iar într-o rugăciune de mulțumire dinaintea prefacerii,
preotul mulțumește și pentru “Liturghia aceasta – adică Jertfa – pe care ai binevoit a o primi
din mâinile noastre”5. Deci Dumnezeu primeste o jertfă și de la credincioși, precum Anaforaua

2
Pr Dumitru Staniloae, Teologia Euharistiei, in Spovedania si Euharistia-izvoare ale vietii crestine, Vol. 2 Sfanta
Euharistie-arvuna vietii vesnice, Editura Basilica, Bucuresti-2014, p 41
3
Liturghier, tiparit cu binecuvantarea PF Daniel, Ed IBMO, Bucuresti, 2012 p 172
4
Octoihul mic, Editura Reintregirea, Alba Iulia-2002 p 67
5
Liturghier, tiparit cu binecuvantarea PF Daniel, Ed IBMO, Bucuresti, 2012 p 172
 ~5~

liturgică cuprinde lauda si voința de slujire lui Dumnezeu adusă atât de preot cât și de
comunitate împreună cu cetele îngerești pentru toate câte a facut Dumnezeu, iar mai presus de
toate pentru Euharistia pe care Fiul Său a instituit-o ca mijloc de unire a Lui cu oamenii. Lauda
și multumirea aceasta se încheie prin chemarea Duhului Sfant pentru a preface darurile în
Trupul si Sângele lui Hristos, “pentru ca credincioșii împărtășindu-se de ele și de Duhul lui
Hristos din ele să poată lauda si slujii lui Dumnezeu în continuare.”6

Sfântul Chiril vede Jertfa lui Hristos permanentizată nu ca o simpla oamgiere a lui
Dumnezeu, fără efect asupra credincioșilor, ci producând prin ea însași sfintirea lor, întrucât îi
atrage în miscarea ei spre Tatal. În acest sens părintele Dumitru Stăniloae explică în ce constă
sfințirea omenirii: “Jertfirea constă în fond în depășirea stării de sine, în iesirea din închisoarea
egoismului prin punerea la dispoziția lui Dumnezeu, ca expresie a iubirii și adorării Lui; e
deschiderea generoasă a propriului eu și acceptarea în el a Eului divin de nesfârșită
generozitate. Astfel între aspectul de jertfă și cel de sacrament al Euharistiei nu se poate face o
separație strictă: a oferi înseamnă totodată a primi. Aceasta se intampla în raportul nostru cu
orice om. Cu atât mai mult în raportul cu Dumnezeu. Astfel prin împartășirea credincioșilor e
pus în valoare aspectul de sacrament al Euharistiei, dar nu în mod exclusiv. Ca și in Vechiul
Testament, ei se împartășesc din jertfa pe care au adus-o și care s-a sfințit prin aceasta, ca să se
sfințească și ei. Dar ei se sfințesc întrucât își însușesc starea și dispoziția de jertfa a lui Hristos.
In Vechiul Testament distincția între jertfa și împărtășirea de ea era mai netă și de aceea iesea
mai mult in relief caracterul juridic al jertfei. Persoanele ce se împărtaseau de jertfe erau
distincte de jertfele oferite. Ele nu se sfințeau în însuși actul aducerii jertfei, ci câștigau doar un
merit prin jertfele ce le aduceau. În Euharistie persoanele sunt oarecum unite cu ofrandele aduse
si cu Hristos în care ele se transformă, sfințindu-se chiar în actul jertfirii, deci beneficiind de
Euharistie chiar din momentul acesta ca de un sacrament. Momentul împartașirii e numai o
intensificare a beneficierii de Euharistie ca sacrament și jertfă.”7

“Euharistia se realizează astfel complet numai prin prefacere și prin împartășire.”8

Momentul prefacerii pune în relief aspectul de Jertfă al Euharistiei, iar cel al împărtășirii, pune
în relief îndeosebi aspectul ei de Sacrament. Aceste două aspecte se mai deosebesc și prin faptul
că momentul prefacerii sau al Jertfei, corespunde cu faptul că Hristos S-a jerfit pe Golgota

6
Pr Dumitru Staniloae, Teologia Euharistiei, in Spovedania si Euharistia-izvoare ale vietii crestine, Vol. 2 Sfanta
Euharistie-arvuna vietii vesnice, Editura Basilica, Bucuresti-2014 p42
6
Ibidem p43
8
Ibidem p47
 ~6~

pentru toată omenirea, pe când momentul împărtășirii corespunde trebuinței pentru ca omul să
se decidă personal pentru însușirea Jerfei lui Hristos. Agnețul ce se preface reprezintă întreaga
comunitate. “O biserică vie e o sursă de viață pentru pentru fiecare membru al ei.” Dar pentru
aceasta mai e nevoie ca fiecare membru al Bisericii să se convingă printr-un act distinct al său,
pentru ca să se folosească deplin de Jerfta lui Hristos, prin unirea personală cu El. În momentul
prefacerii, insul este prins cu toată natura lui umană în starea comunității unite din nou cu
Hristos; dar el se unește cu Hristos, prin decizia personală, în momentul împărtășirii. Faptul că
“miridele” pentru credincioși ca persoane stau in jurul Agnețului prefăcut, fără să se fi prefacut
și ele însele, dar se toarnă în potir sau în Sângele lui Hristos, în preaja împărtășirii mirenilor
sau dupa aceea, poate exprima tocmai această decizie personală a lor de a se uni cu Hristos,
manifestată prin împartasire.

Aspectul de Anamneza al Sfintei Euharistii

 ~7~

Cantarii îngerești “Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” urmează rugăciunea de

mulțumire, care se transformă ea însași în aducerea-aminte a unui eveniment, și anume:
“Cina cea de Taina”, pe care a săvârșit-o Hristos cu ucenicii Săi, în noaptea când S-a dat pe
Sine la suferință și la moarte. In Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, aceast moment al
Anaforalei se numește Anamneză sau Aducerea-Aminte, care sună astfel: ”Cu aceste fericite
Puteri si noi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, strigâm si grăim: Sfânt ești și Preasfânt, Tu si
Unul-Născut Fiul Tău și Duhul Tău cel Sfânt. Sfânt ești si Presfânt și slava Ta este plină de
mareție. Că Tu ai iubit lumea Ta atât de mult, încat pe Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat, ca tot cel
ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Și Acesta, venind și toată rânduiala cea
pentru noi plinid, în noaptea în care a fost vândut - sau, mai degrabă, când El însuși S-a dat pe
Sine pentru viața lumii - , luând pâine cu sfintele și preacuratele și fără de prihană mâinile
Sale, mulțumind și binecuvântând, sfințind și frângând, a dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli
zicând. ”9

Despre sensul acestei “aduceri-aminte” cât și despre locul ei nu numai în această

rugăciune de mulțumire, dar și în întreaga Liturghie Dumnezeiască, parintele Alexander
Schmemann scrie: “Întelegerea și definirea aducerii-aminte ca “Taină ce se săvârșește”, ca o
trimitere la cele instituite de Hristos la Cina cea de Taină, la Taina Euharistiei, adica la
prefacerea pâinii și a vinului în Trupul si Sângele lui Hristos. Aducerii-aminte i se atribuie aici
puterea prefacerii, puterea “activă” a Tainei. Taina Aducerii-aminte este “cauza” acestei
lucrări, iar cauza aducerii-aminte este instituirea Euharistiei la Cina cea de Taină.” 10

Noi stim de la părintele Alexander Schmemann, că Cina ce de Taină, în unicitatea ei

absolută, a fost, prin forma ei, cina tradițională religioasă, cu ritualul și rugăciunile prescrise
care Hristos le-a împlinit. “Noi cunoaștem de asemenea, că această formă , aceste prescripții
pe care Hristos le-a împlinit , le-a referit la Sine, la lucrarea Sa mântuitoare si ele au devenit
prima formă de bază a Bisericii, mărturisirea ei despre sine și împlinirea ei în lume”. 11 Tot
părintele Alexander Schmemeann dă și răspunsul integral la întrebarea asupra sensului
acestei aduceri-aminte, a Liturghiei ca Taină Aducerii-Aminte, spunând ca trebuie cautat in
Euharistia însăși, aceasta înseamnă a căuta răspunsul în neîntrerupta trăire, în identificarea

9
Liturghier, tiparit cu binecuvantarea PF Daniel, Ed IBMO, Bucuresti, 2012 p 174
10
Alexander Schmemann, Euharistia-Taina Imparatiei, Editura Sofia, p232
11
Ibidem p236
 ~8~

acestei trăiri - nu personale, nu subiective -, ci a trăirii bisericești care este întrupata în sfânta
lucrare euharistică și care se împlinește la fiecare săvârșire a ei. Părintele menționează că
răspunsul integral nu înseamnă cunoaștere deplină, pe care a dezvalui-o acest raspuns,
pentru că nouă nu ne este dat să cunoastem raspunsul întreg la nici o întrebare, nu numai
datorită limitării noastre, ci fiindcă adâncimea tainei dumnezeiești, adâncimea Proniei
Dumnezeiești despre lume și despre om este inepuizabilă și de aceea sunt inepuizabile și
cautările noastre , întrebarile noastre atât aici pe pământ, cât și în veșnicie. Dar chiar aici, în
această viață pământească, noi suntem chemați să participăm la taină cerească, să fim partași
Cerului. Cunoașterea noastră însă este încă în parte, “căci noi în parte suntem și în parte
prorocim. Dar când va veni ceea ce este desăvârșit, atunci ceea ce este în parte va înceta…
Acum noi vedem că prin oglindă, prin ghicitură, iar atunci față către față; acum eu cunosc în
parte, atunci voi cunoaște dupa cum sunt eu însumi cunoscut”… (I Corinteni 9, 9-12). 12

“La lumina trăirii euharistice ni se descoperă, în primul rand, aducerea-aminte liturgică

a Cinei celei de Taină; aducerea-aminte este tocmai o parte a mulțumirii, este “nedesparțită”
de ea, nu se poate “desprinde” de ea, caci numai înnauntrul ei fiind, ne descoperă nouă sensul
ei cel adevărat.” 13

În acest sens părintele Schmemann afirma că prin mulțumire se împlinește sensul

Euharistiei ca înalțarea Bisericii spre Prestoul ceresc, ca Taina Imparației lui Dumnezeu.
Cunoaștem, de asemnea, că spre această înalțare este îndreptată și duce întreaga Liturghie
prin slujirea ei continuă, prin Taina Aundării, prin Taina Intrării, prin Taina Cuvântului, Taina
Auducerii și, în sfârșit, prin Taina Mulțumirii. Știm, de asemenea, că întreaga Euharistie este
în acest sens aducere-aminte de Hristos, e taina și trăirea prezenței Lui: a Fiului lui Dumnezeu
Care S-a coborât din cer și S-a întrupat, pentru ca în Sine să ne înalțe la cer. El este Acela Care
“ne adună pe noi în Biserică”, El transformă adunarea noastră în intrarea și în înalțare. El “ne
deschide nouă mintea”, ca sa întelegem Cuvântul Lui; El este “Cel ce aduce și Cel ce Se aduce”,
El face ca aducerea Lui să fie aducerea noastră ca unitate în iubirea Lui și, în sfârsit, El, cu
mulțumirea Sa dăruită nouă, ne înalță pe noi la cer, ne descoperă accesul la Tatăl Sau… 14
Dupa părintele Alexander Scmemann aceasta înseamnă ca aducerea-aminte și-a atins scopul,

12
Ibidem p239
13
Ibidem p240
14
Ibidem p241
 ~9~

înfăptuind prin sine înaltarea Bisricii la cer si transformându-se în mulțumire, care este tocmai
realitatea Împărăției. Noi putem sa ne aducem aminte de această Împărăție, adică să o
recunoaștem ca o realitate prezentă în mijlocul nostru, pentru ca atunci, în acea noapte, la
Cina cea de Taina, Hristos a aratat-o și a încredințat-o. “Și Eu va încredintez vouă Împarația
precum Mi-a încredintat-o Mie Tatăl Meu, ca să mâncați și să beți la Cina Mea, în Împărăția
Mea.” (Luca 22, 29-30). Părintele coninua spunând că

în noaptea când lumea a căzut înrobită păcatului și morții, Cina cea de Taină a descoperit
lumina dumnezeiască a împarației lui Dumnezeu, care nu este din lumea aceasta: iată sensul
veșnic și realtiatea eternă a acestui fenomen unic, care nu poate fi comparat cu nimic și nici
nu poate fi redus la nici un alt eveniment! 15

Arhimandritul Ioan Iovan – Roadele Sfintei Euharistii

15
Ibidem
 ~ 10 ~

Părintele Ioan Iovan este unul dintre preoții care a slujit Sfnta Euharistie în închisorile
comuniste, de aceea este printre cei mai vrednici slujitori ai altarului care să vorbească despre
roadele Sfintei Împartășanii pe care o consideră cea mai mare dintre toate tainele. “La toate
tainele Hristos este de față, revărsându-și harul Său în mod diferit, prin fiecare din ele. Astfel,
prin Botez noi ne încadrăm în viața cea noua a lui Hristos, ne însușim chipul Lui și El ne
curățește de întinăciunea pacatului. În această taină a Botezului Hristos ne creeaza mădulari
și puteri spre viețuire în El, apoi în taina mirungerii El ne saltă înainte în viața duhovnicească,
ne fortifică în Duh, revărsând darurile acestuia peste noi pentru ca, mai la urma, în taina
Sfintei Euharistii, Hristos să se dea în întregime noua cu însuși prea curatul trup și sânge al
Sau. De aceea taina Sfintei Euharistii este si cea mai mare dintre taine, căci dincolo de ea nu
se mai poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva.”16

Părintele Ioan scrie despre această taina că rodeste unirea cu Hristos, izvorul tuturor
darurilor si rodirilor. Prin împartășirea cu pâinea și vinul prefacute pe Sfântul Prestol, în trupul
și sângele lui Hristos, noi ne unim cu Acesta în mod real, prin comuniune directă. Unirea
aceasta mistică, sacramentală are marea proprietate de a desăvârși viața noastră, caci daca
Hristos se sălășluiește în întregime în noi, El nu se mărginește a se gazdui în noi, ci ne unește
și pe noi cu El, ne desăvârșeste, făcându-ne să fim un trup și un suflt cu El. Hristos, cel sălășluit
în Euharistie în noi, nu pleacă, ci rămâne întru noi dupa cum însuși o spune, prin gura
evanghelistului Ioan: “Cel ca mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu, întru mine petrece și
Eu întru el” (Ioan 6, 56).

În mod concret despre roadele acestei petreceri părintele afirma ca ele sunt chiar
scopul și lucrarea Euharistiei, fiindca scopul principal al lui Hristos, prin unirea euharistică,
este de a nu lipsi pe niciunul din cei ce-L gustă, de roadele acestei sfinte hrăniri. La ospățul
Sfintei Mese euharisrice, Hristos se îmbie spre mâncare însuși pe Sine și prin aceasta schimbă
întru totul pe cei care-L gustă. El împrumută celui care-L gustă cu vrednicie însăși
personalitatea Sa, face ca dreaptatea noastra prin împartășire să fie asemea dreptății Lui,
dându-ne garanție, că prin El vom caștiga lupta în viață. Într-atat schimba Hristos pe acela cu
care, după vrednicie se unește, încat, din punct de vedere trupesc, “noroiul primește vrednicie
de împarat, nu mai este noroi, ci se preface în însăși vrednicia împaraului”, căci , prin

16
Arhimandritul Ioan Iovan, Sfanta impartasanie, calea desavarsirii crestine, p40
 ~ 11 ~

împărtăsirea cu trupul și sângele lui Hristos, Dumnezeu, „sufletul, înțelegerea și voința Lui, nu
sunt mai puțin și ale frii noaste omenesti”. 17

Părintele Ioan vorbește depsre împărtășire cu vrednicie și cu deplină curățenie

sufletească, spunând că atunci Hristos se revasrsă în sufletele noastre și se face una cu ele, le
umple străbătându-ne toate adâncurile și toate ieşirile, învăluindu-ne din toate părţile , atunci
ce ar mai putea veni bun peşte noi sau ce ni s-ar mai putea adăuga? Apoi continuă spunând
că Sfânta Euharistie opreşte săgeţile viclene care s-azvarla dinafară asura noastră,
adăpostindu-ne de orice atac ar veni şi din orice parte, pentru că Ele este scăparea noastră.
Iar dacă înlăuntrul nostru se aflta vreo necurăţie, El o şterge cu totul, pentru că locuind întru
noi, El umple toată casa sufletului nostru. Şi apoi noi nu ne cuminecam cu vreo strălucire din
discul Soarelui dumnezeisesc, ci din însuşi discul acesta, aşa încât îl facem să locuiască în noi,
să ne pătrundă până în măduva şi mădularele noastre, ba chiar să nu mai formăm decât unul
şi acelaşi trup împreună. Fiindcă îndată după împărtăşanie, trupul , sufletul şi toate puterile
noastre se induhovnicesc, căci trup se uneşte cu trup, sânge cu sânge şi suflet cu suflet.
Urmarea este ca binele biruieşte tot mai cu tărie răul, iar cele dumnezeisti stăpânesc peste
cele omeneşti, sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel când vorbeşte despre înviere: “moartea
este înghiţită de viaţă”, iar mai departe: “de acum, dacă trăiesc, nu mai trăiesc eu, ci Hristos
trăieşte întru mine”. 18

Cât de frumos părintele Ioan ridica această taină deasupra tuturor tainelor. Toate
celelalte taine dau roade incontestabile, dar Sfânta Euharistie e desăvârşirea tuturor
celorlalte. “Ea constituie piscul cel mai înalt pe crestele vieţii duhovniceşti. Legătura între
această taină şi celelalte rămâne mereu strânsă. Ele nu pot rodi una fără altă. Deveniţi prunci
duhovniceşti prin naşterea cea efectuată prin Botez, ajutaţi a parcurge cu spor vârsta
adolescentei în Duh, de către taina mirungerii, ajungem prin Euharistie bărbaţi maturi în Duh,
suntem în măsura bărbatului desăvârşit.”19

Omul nu este în măsură a şterge şi a îndrepta singur gresala. De la Adam încoace

toţi care se nasc moştenesc înclinarea spre păcat care pentru a o înlătura nu este suficientă
puterea omenească, este nevoie de o putere supraomenească. În acest sens părintele spune

17
Ibidem p41
18
Ibidem p41-42
19
Ibidem p42
 ~ 12 ~

că această putere supraomenească trebuie să depăşească slăbiciunile omeneşti, spre a deveni

eficace. “Puterea aceasta şi ajutorul hotărâtor în această privinţă a fost şi este însuşi
Dumnezeu, Iisus Hristos. El s-a făcut îndreptarea noastră, s-a făcut din dragoste şi milă
răscumpărarea noastră, stricând zidul vrajbei în însuşi scump sângele Său şi ne-a împăcat cu
Dumnezeu, atunci prin răstignirea de bună voie, iar acum ne iartă păcatele, cât de mari ar fi
acestea, ne împaca de nenumărate ori cu Dumnezeu, şterge ruşine fărădelegilor noastre, ori
de câte ori ne apropiem cu vădită pocăinţă şi înnoiţi sufleteşte de sfânta Sa Masă. De aceea
oricine cauta curăţire de păcat, o găseşte prin trupul lui Hristos, care înseamnă cununa de
biruinţa împotriva păcatului şi prin care poate veni în ajutorul celor ce lupta tocmai prin acest
trup, în care a suferit şi prin care a biruit toate încercările, după cum s-a şi scris de către cel
mai iubit ucenic al Său Ioan: “sângele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţeşte de tot
păcatul.”(I Ioan 1,7). ” 20

20
Ibidem p43
 ~ 13 ~

Concluzii

Euharista este taina supremă care încununează toate celelalte taine. Caracterul
de jertfă al acestei sfinte taine, nu este altceva decât Jertfa de pe Golgota pentru iertarea
tuturor păcatelor omenirii. Jertfa lui Hristos în Euharistie nu e altă jertfă față de cea de pe
Golgota. Jertfa lui Hristos nu este o simplă omagiere a Tatălui, fără efect asupra credincioșilor,
ci ea produce sfințirea lor, pentru că acesta este rolul Jertfirii lui Hristos. Astfel credincioși care
se împărtăşesc cu ofrandele aduse de ei, cu Hristos în care ele se transformă, sfințindu-se
chiar în actul jertfirii. Euharistia însă se realizează complet numai prin prefacere și prin
împatașire. Momentul prefacerii pune în relief aspectul de Jertfă al Euharistiei, iar cel al
împărtăşirii, pune în relief îndeosebi aspectul ei de Sacrament.

Arhimandritul Ioan Iovan vorbeşte întru-un mod cu totul deosebit despre „Roadele
Sifinte Euharistii” numind Eharistia „taină care rodește unirea cu Hristos, izvorul tuturor
darurilor și rodirilor.” Scopul Sfintei Euharistii este a cela de a nu lipsi pe niciunul dintre cei
ce o gustă de darurile lui Hristos, împrumutându-ne însăși personalitatea Sa și oferindu-ne
garanția că prin El vom dobândii viața veșnică.
 ~ 14 ~

Bibliografie:

1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Tiparita cu Binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane cu arpobarea Sfantului Sinod, EIBMBOR,
Bucuresti 2013

2. Pr Dumitru Staniloae, Teologia Euharistiei, in Spovedania si Euharistia-izvoare ale

vietii crestine, Vol. 2 Sfanta Euharistie-arvuna vietii vesnice, Editura Basilica,
Bucuresti-2014

3. Liturghier, tiparit cu binecuvantarea PF Daniel, Ed IBMO, Bucuresti, 2012

4. Alexander Schmemann, Euharistia-Taina Imparatiei, Editura Sofia

5. Arhimandritul Ioan Iovan, Sfanta impartasanie, calea desavarsirii crestine