NAȘTEREA ȘI COPILĂRIA LUI IISUS

• Sfânta Evanghelie ne vesteşte momentul unic al Naşterii Domnului introducându-ne

în taina credinţei, care ne înfăţişează prezenţa sfinţilor îngeri, bucuria păstorilor,
umilinţa şi devotamentul Sfintei Fecioare Maria, jertfelnicia dreptului Iosif, bucuria
magilor, călătoria spre Egipt, pentru a găsi loc de scăpare din pricina urii şi invidiei
stăpânilor, ce-şi anticipau sfârşitul domniei şi abuzurilor.
• Venirea Mântuitorului Iisus Hristos între noi reprezintă actul suprem de dragoste a
lui Dumnezeu faţă de această lume, căutând să aducă lumii taina mântuirii şi iertării
păcatelor.
• Sfântul Vasile cel Mare : „Întruparea şi jertfa Fiului lui Dumnezeu devenit Om are
două urmări: în primul rând eliberarea omului de sub stăpânirea diavolului, a
păcatului şi morţii şi readucerea lui în legătură cu Dumnezeu, iar în al doilea rând,
restabilirea în starea cea dintâi a firii omeneşti bolnave“
• Întruparea Domnului a fost motivată de mântuirea noastră. Ca să refacă omul
pervertit de păcat, El ia trup omenesc din Fecioara Maria.  Din dragoste faţă de noi
a luat asupra Sa toate consecinţele păcatului neascultării de Dumnezeu, a luat firea
umană care avea nevoie de sfinţenie şi a primit ceea ce avea lipsă de mântuire. În
persoana lui Iisus Hristos, Domnul Cel întrupat, omul a fost rezidit şi născut prin
taina Sfântului Botez spre o viaţă nouă, viaţa creştină.
• un înger le descoperă păstorilor de lângă Betleem adevărata identitate a Copilului:
„Și iată, îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor,
și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă
binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi S-a născut azi
Mântuitor, Care este Hristos-Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 9-11).
• Sfântul Evanghelist Luca, singurul care vorbește despre prezența păstorilor la
Nașterea lui Hristos, ne spune că păstorii de lângă Betleem, „stând pe câmp și
făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Luca 2, 8), au văzut slava lui
Dumnezeu strălucind în jurul lor, iar mulțimea de oaste cerească a îngerilor lăuda
pe Dumnezeu zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace,
între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 9-14). Îngerii preamăreau, de fapt, iubirea lui
Dumnezeu, pacea pe care o aduce iubirea Lui în lume și bunăvoirea între oameni,
când în inimile lor se sălășluiește iubirea lui Dumnezeu.

Hristos - Păstor pentru grija de mântuirea oamenilor și Ușă care deschide spre Tatăl

Pruncul Iisus Se naște într-o peșteră și este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau
locuitorii Betleemului. La marginea orașului se aflau în stare de veghe doar păstorii oilor.
Acestor oameni simpli și veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină și cântare ca să
vadă cum Dumnezeu schimbă lucrurile smerite în slavă, iar singurătatea lor o preface în
bucurie.
Păstorii din Betleem au fost primii martori ai Nașterii Pruncului Iisus, au fost primii oameni
care „au slăvit și lăudat pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră și văzuseră”, vestind apoi
și locuitorilor din cetatea lui David vestea cea bună, „că S-a născut azi Mântuitor, Care
este Hristos-Domnul” (cf. Luca 2, 8-20).
În Noul Testament, Hristos-Domnul Se numește pe Sine Însuși Păstorul cel bun (cf. Ioan
10, 11), conferind acestei profesii conotații sfinte și mântuitoare în plan duhovnicesc.
Sfântul Evanghelist Ioan ne învață că Hristos-Domnul este Păstorul cel bun, deoarece El
Se dăruiește pe Sine, pentru ca oile Sale „viață să aibă, și din belșug să aibă” (Ioan 10,
10), adică viață veșnică și fericire veșnică, după cum tâlcuiesc Sfinții Părinți ai Bisericii1.
Copilăria lui Iisus a fost una normală ca a oricărui alt copil din Palestina al epocii, şi nimic
mai mult. Nu se spune nimic despre acea perioadă, fiindcă la evrei, şi nu numai, omul este
important abia după ce începe să întreprindă ceva pentru semenii săi ori pentru ţară. Se
mai ştie, că în antichitatea iudaică, băieţii ajungeau la majoratul religios la 13 ani iar fetele
la 12, adică la vârsta când puteau face deosebirea între bine şi rău, când aveau clar
discernământul propriilor fapte. Ori Iisus n-a bulversat ordinea naturală a lucrurilor, ci a
împlinit întocmai legea strămoşească şi din acest punct de vedere. De aceea, Evanghelia
ne şi spune că după 12 ani s-a comportat exact ca un adolescent iudeu al vremii, mergând
la sanctuar doar atunci când legea îi permitea.
La evrei deci, omul devenea important doar din momentul în care începea să întreprindă
ceva în favoarea semenilor lui. Numai în mitologia greacă se spune despre unii că au fost
eroi din faşă.

Am insistat puţin asupra acestor aspecte fiindcă au legătură directă cu spusele Domnului
din textul Evangheliei de astăzi când zice: „S-a împlinit vremea“ (Mc. 1, 15; Mt. 4, 14). Prin
aceste cuvinte, Iisus a vrut să evidenţieze două aspecte, la fel de importante: primul ar fi
că din punct de vedere fizic i s-a împlinit Lui Însuşi vremea ieşirii la misiunea publică, după
obiceiul legii strămoşeşti, adică atunci când a împlinit 30 de ani (cf. Luca 3,23), vârstă la
care, în antichitatea iudaică cineva se putea afişa public şi era efectiv luat în seamă.

https://create.kahoot.it/details/nasterea-si-copilaria-lui-iisus/1d8894ed-6c03-4b71-af94-
6435367aff74