UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „JUSTINIAN

PATRIARHUL”

Lucrare de seminar

Femeia și mântuirea lumii la Paul Evdokimov

Îndrumător:
Pr. Asist. Dr. Georgian Păunoiu

Student:
Mustățea-Ungureanu Nicolae
Anul IV Teologie Pastorala
Grupa VII
 Cuprins:

Biografie.........................................................................................................................p.3

Femeia și mântuirea lumii..............................................................................................p.3

Născătoarea de Dumnezeu – Arhetipul Femininului......................................................p.5

Concluzie........................................................................................................................p.8

Bibliografie.....................................................................................................................p.9

2
 Biografie:

Paul Nicolaevici Evdokimov s-a născut la 2 august 1901, în sânul unei familii nobile
din St. Petersburg. Evdokimov rămane orfan de tată la doar 6 ani, fiind îngrijit numai de mama
lui care îi și insuflă dragostea pentru teologie. Absolvă școala militară din Rusia și este înrolat în
armata albă, luptând 2 ani împotriva revoluției bolșevice. Familia sa, se refugiaza în Turcia,
pentru ca mai apoi să se retragă în Paris. În 1928, Evdokimov este licențiat în teologie la
institutul Saint Serge din Paris. Câțiva ani mai târziu, obține doctoratul în litere cu teza
“Dostoievski și problema răului”, la Facultatea de Litere din Aix-en-Provence. În urma morții
soției sale, Evdokimov se dedică exclusiv studiului teologic. În anul 1954 se recăsătorește, iar
din anul 1962 și până la sfârșitul vieții acesta predă ca profesor de teologie la Institutul Saint
Serge din Paris. Paul Evdokimov a scris mai multe opere, printre care se află și cartea pe care o
voi prezenta în paginile următoare.1

Femeia și mântuirea lumii:

În lucrarea de față, Evdokimov prezintă condiția feminină, în raport cu bărbatul. În Trupul

lui Hristos, toți creștini au o demnitate egală, înaintea lui Dumnezeu, deoarece toți au primit
ungerea Duhului, atât femeile, cât și bărbații.
Pentru Evdokimov, preoția funcțională este o misiune. Ea reprezintă una din sarcinile care
revin masculinului, deoarece, preotul este Chipul lui Hristos, iar Hristos a mântuit întreaga
umanitate, bărbat fiind. Hristos a venit pentru ca să poată pogorâ Duhul Sfânt, și singura
demnitate care contează în Biserică nu poate fi decât dobândirea Duhului. Paul Evdokimov
reușește să ne prezinte în cartea de față, faptul că femeia este purtătoare a Duhului Sfânt.
Dacă în prima parte a cărții, autorul pune accentul pe antropologia ființei umane, și
chemarea la asemanarea cu Dumnezeu, în partea a doua a cărții, Paul Evdokimov pune problema
condiției feminine în Biblie și în istorie. Autorul prezintă reciprocitatea și comuniunea dintre

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Evdokimov (24.03.2020)

3
bărbat și femeie de la crearea lumii, Satana fiind cel care produce o “schismă ontologică”,
separându-i în momentul în care se adresează femeii. De-a lungul cărții, se prezintă acest război
între masculin și feminin, cu alternanțe între matriarhat și patriarhat. Mișcarea contemporană de
eliberare a femeii încearcă o reînoire a comuniunii între bărbat și femeie, însă dupa cum
subliniază și autorul, libertatea femeii trebuie să fie privită în strânsă legătură cu libertatea
bărbatului.
Partea a treia a cărții este intitulată “Arhetipurile” și subliniază în capitolul dedicat Maicii
Domnului ca Arhetipul Femininului, faptul că Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu
este prima ființă omenească îndumnezeită. Este o femeie și în ea se împlinește deja chemarea
omenirii și a universului. Autorul subliniază legătura tainică ce unește femeia si Duhul. Femeia
este cea care umanizează lumea prin calitatea ei de mamă , care veghează asupra oricarei ființe
omenești ca asupra propriului său copil.

4
 Născătoarea de Dumnezeu – Arhetipul Femininului

Între Sfinții cinstiți de Biserica Ortodoxă primul loc îl ocupă Sfânta Fecioară Maria, Maica
Domnului, așa după cum cel mai mare dintre prooroci a fost Sfântul Ioan Botezătorul. Sfânta
Fecioară Maria ocupă locul de frunte înaintea tuturor făpturilor văzute și nevăzute, fiind mai
presus decât toți sfinții și decât toți îngerii, deoarece prin nașterea după trup a Mântuitorului, în
jurul persoanei sale gravitează și își află dezlegarea toata hristologia și soteriologia creștină. O
dată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară Maria începe realizarea
Mântuirii, încât persoana Sfintei Fecioare Maria stă ca piatră de hotar în planul iconomiei divine
de izbăvire și împăcare a omului cu Dumnezeu prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Biserica a
considerat-o întotdeauna pe Fecioara Maria născătoare de Dumnezeu, căci în aceasta se implică
mărturisirea că Cel ce S-a născut din ea nu e o persoană omenească deosebită de cea
dumnezeiască, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a născut din ea, după firea Sa omenească.
Niciodată nu se naște o fire, ci un ipostas, care în ordinea omenească este o persoană, dacă firea
nu vine la subzistență reală ca persoană. Că Sfânta Fecioară Maria este cu adevărat “Născătoare
de Dumnezeu - Theotokos” rezultă în primul rând din mărturiile aghigrafilor neotestamentari.
Astfel, Sfântul Evanghelist Matei ne relatează că în preajma plinirii vremii, când Sfânta Fecioară
Maria avea să nască pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, îngerul Domnului, explicând bătrânului
Iosif starea suprafirească a Sfintei Fecioare, îi spune că: “ ce s-a zămislit într-însa este de la
Duhul Sfânt” și că “ea va naște fiu și vei chema numele lui Iisus, căci El va mântui poporul Său
de păcate” (Matei 1, 20-21) și “Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 34-35).

Sfântul Ioan Damaschin, pe baza textelor biblice și a mărturiilor patristice, ajunge la

concluzia: “ Rămâne, așa dar, și după naștere fecioară cea pururi Fecioară, necunoscând deloc
bărbat până la moarte.” Cele două lucrări de zămislire și curățire sunt simultane, căci: “lucrarea
Duhului de curățire a Mariei și zămislirea Fiului lui Dumnezeu în ea nu se pot despărți
temporal una de alta.” Sfânta Fecioara Maria este astfel Arhetipul feminin, iar „pentru Fecioară,
slujirea sa de femeie începe în momentul Bunei Vestiri, dar din punct de vedere arhetipal,
aceasta urcă și prinde rădăcini prin cruce”.2

2
Paul Evdokimov, Femeia și mântuirea lumii, București , Ed. Christiana, 1995, p.218

5
 Născută cu păcatul strămoșesc, totuși Sfânta Fecioară Maria a fost scutită de orice păcat
personal, întrucât de la naștere a fost plină de har. Prin colaborarea cu harul lui Dumnezeu,
Sfânta Fecioară a izbutit să se păstreze curată și neprihănită sufletește și trupește și astfel să poată
deveni vrednică de a zămisli și a naște, după trup, pe Iisus Hristos.

După învățătura Bisericii Ortodoxe, Sfânta Fecioară Maria, este și mijlocitoare pentru
credincioși înaintea lui Dumnezeu, așa cum se vede acest lucru încă din timpul activității
pământești a Mântuitorului, la nunta din Cana Galileii (Ioan 2). De altfel, nici o altă ființă
omenească nu a fost atât de intim legată de persoana lui Iisus Hristos, ca Sfânta Fecioară Maria.
De aceea Biserica i se adresează cu rugăciunea: “Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
miluiește-ne pe noi.” Maica Domnului este prima fiinţă umană îndumnezeită, ea a atins
plinătatea, e „cer”, „Biserică a lui Dumnezeu”, Rai dumnezeiesc. Lumea a fost facută în vederea
îndumnezeirii făpturii și în Fecioară acest destin universal este dinainte împlinit, ea este
prefigurarea lui arhetipală. Destinul universal se împlineşte mai întâi în ea; în trupul ei dăruit lui
Hristos, toţi oamenii au devenit părtaşi la firea divină; ea naşte Calea şi devine călăuză pe calea
mântuirii, trecând prima prin moartea făcută neputincioasă şi atingând omenescul desăvârşit: “Ea
naște Calea și se face pe sine îndrumătoare și stâlp de foc, călăuzind spre Noul lerusalim.”3
În termenii lui Evdokimov, ea este „arhetipul Preoţiei împărăteşti feminine”, calitate
simbolizată iconografic prin omofor, semnificând ocrotirea maternă, nu puterea sacerdotală.
Sacerdoţiul e o funcţie masculină, or slujirea femeii nu se împlineşte prin funcţii, ci prin firea ei.

Bărbatul, ca Hristos, sfinţeşte elementele acestei lumi şi le transformă în Împărăţie, iar

femeia este Viaţă – Eva, dă viaţă, salvează, ocroteşte creaţia. Evdokimov subliniază faptul că
Maica Domnului întruchipează harul, iubirea dumnezeiască de oameni. Ontologic, femininul e
sânul făpturii, iar Fecioara zămisleşte Pruncul Sfânt în sânul sau. Bărbatul are sacerdoţiul haric şi
funcţional, iar femeia ca arhetipul său „este chemată să-şi împlinească Preoţia împărătească prin
fiinţa ei, prin natura ei, conform stării ei harismatice. Edokimov spune că: “ Femininul se
exercită la nivelul structurii ontologice, el nu este cuvântul, verbul, ci a fii, esse, sânul făpturii.
Născătoarea de Dumnezeu zămislește Pruncul Sfânt, îi dă trupul său în care se manifestă
conținutul, cuvântul, puterea, lucrarea.”4

3
Ibidem, p. 220
4
Ibidem, p. 221-222

6
 Maica Domnului, sfinţenia in aeternum, se află într-o relaţie specială cu sfinţii; într-o
apariţie în faţa Sfântului Serafim de Sarov, ea îl numeşte „de aceeaşi seminţie cu noi”, seminţia
castităţii îngereşti. Femeia poate exprima imediat puritatea imanentă și intuiția imediată a
frumuseții, prin harul firii ei. “Tandrețea unui Sfânt Serafim sau a unui Francisc din Assisi față
de fratele nostru trupul, este profund feminină, ține de seminția Maicii Domnului.”5
Harisma specific feminină a curăţiei o au şi sfinţii; este efectul apropierii maxime de Dumnezeu,
transformând omul în rug aprins; asceza bărbătească duce la neprihănirea Fecioarei. Maica
Domnului nu face minuni, dar le declanşează, ca la nunta din Cana, unde apa, simbolizând
patimile, se schimbă în vin nobil, preludiu euharistic. “ Dumnezeu a Venit nu ca Să I se
slujească, ci ca să slujească El (Mat. 20,28). El este slujitorul venit pentru diakonia, iar Maica
Domnului este roaba Domnului (Luca 1,38), chiar în slujirea ei de mijlocire. "Mai slavită decât
heruvimii", mai presus decât Îngerii (nu știți că noi sfinții vom judeca Îngerii?) (ICor. 6,3), dar
împreuna-slujitoare cu ei: Înțelepciunea și-a zidit casă rezemată pe șapte stâlpi... a pregătit vinul
cu mirodenii (Pilde 9,1)”6
În viziunea autorului, fecioria depăşeşte fiziologicul, desemnând un spirit cast, care se
asociază şi Tainei căsătoriei. Evlavia specială a marilor mistici faţă de Maica Domnului se
axează pe starea de iubire faţă de toată făptura, trăită de ei sub inspiraţia Sfintei Fecioare. Prin
neprihănirea ei maternă, ea rămâne cea mai puternică expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de om.
Evdokimov spune că paternității Tatălui în divin îi corespunde maternitatea Fecioarei în uman.
Fecioara luminează taina Treimii; maternitatea ei corespunde Paternităţii divine; prin Duhul
Sfânt primeşte harisma maternităţii; există o legătură ontică a femininului cu Duhul. El lucrează
asupra adâncului în care se va zămisli lumea; se pogoară peste pâine şi vin, transformându-le în
Trupul şi Sângele Domnului.
Femininul este sub semnul Naşterii şi al Cincizecimii, pe când masculinul stă sub semnul
Învierii, al Schimbării la Faţă şi al Parusiei. Lumii divine însemnate cu pecetea Tatălui îi
corespunde lumea umană pecetluită cu semnul Maicii, ceea ce înseamnă că lumea omenească, în
structura ei virginală, este maternă.7 Femeii îi revine sarcina de a redresa zelul masculin care
alunecă prea adesea și din ce în ce mai mult către profanarea tainelor și pierderea valorilor

5
Ibidem, p. 224
6
Ibidem, p. 225

7
Ibidem, p. 228

7
spirituale. Fecioara este numită într-o rugăciune mai marea oștilor cerești, nu luptătoare, ci aceea
care, prin natura sa însăși, este de ne îndurat și ucigătoare pentru demoni, nebiruită prin curația
ei. Ea are putere prin însăși ființa ei, prin care biruie răul și are stăpânire nebiruită.
Evdokimov subliniază că femeia are mai înainte de orice această harisma maternă de a-l
naște pe Hristos în sufletele bărbaților. Maica Domnului a recuperat fecioria pe care a pierdut-o
Eva. Fecioria s-a ridicat la ceruri, iar pe pământ a rămas feminitatea decăzută.

Concluzie:
Mântuirea nu va veni decât prin sfințenie, ori, aceasta este mai lăuntrică femeii. Maica
Domnului și orice femeie are o intimitate înăscuta, aproape o complicitate cu tradiția,
continuitatea vieții. În Dumnezeu, existența coincide cu ființa, iar femeia este mai aptă să
unească în sfințenie ființa și existența prin puterea smereniei, fiindca smerenia este arta de a fi la
locul tău. „Duhul Sfânt este cel ce pregătește ființa feminină să fie mamă pentru oricare altă
ființă. Frumusețea va salva lumea, dar nu oricare frumusețe, ci cea a Duhului Sfânt, cea a Femeii
înveșmântate în soare.”8

Bibliografie:

8
Ibidem, p. 231

8
1. Biblia sau Sfânta Scriptură. Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008.
2. EVDOKIMOV, Paul (1995), „Femeia și mântuirea lumii”, București, Ed. Christiana
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Evdokimov [Accesat la data de 24.03.2020]