SINOPSIS

„FIE MIE DUPĂ CUVÂNTUL TĂU!”

(LUCA 1,38) – ROLUL FECIOAREI MARIA ÎN ICONOMIA
MÂNTUIRII. REPERE BIBLICO-EXEGETICE

Acest SINOPSIS face corpul lucrării, el fiind parte introductivă a lucrării!

Marea bucurie, care a fost adusă oamenilor, a fost Nașterea Mântuitorului acestei lumi
în persoana Domnului nostru Iisus Hristos. El este Creatorul lumii, Sămânța lumii și
Proniatorul ei încă de la întemeierea ei, așa cum citim la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan:
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era
întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a
făcut. Întru El era viață şi viața era lumina oamenilor.” (In. 1, 1 – 4)
Această Lumină a trebuit să se nască luând chip omenesc, pentru ca prin această unire
a Sa cu firea umană, noi să dobândim înfierea lui Dumnezeu, astfel, devenind noi fii a celui
Preaînalt; și totodată să primim în dar răscumpărarea păcatelor noastre, pentru care El,
Hristos, a fost nevoit să pătimească, să fie răstignit, să moară și a treia zi să învie. Acest
eveniment s-a produs la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), atunci când Dumnezeu a considerat că
Fiul Omului trebuia să se nască pentru mântuirea oamenilor, căci răul se înfiripase deja în
sufletele oamenilor, lucru care poate fi văzut din răutatea cu care a fost judecat Domnul și
supus unor patimi care în vremea aceea trebuiau aplicate celor mai din urmă oameni, care au
făcut cele mai înjositoare și mai rele fapte.
Din moment ce trebuia să vină Mântuitorul lumii, Dumnezeu a ales ca Fiul Său să se
nască dintr-o Fecioară care să fie vrednică de a naște pe Adevărul însuși. Această naștere a
fost una deosebită, deoarece a schimbat firul istoriei, punând în fața oamenilor adevăratul mod
în care oamenii trebuie să înțeleagă dumnezeirea și adevăratul sentiment cu care aceștia
trebuie să se raporteze lui Dumnezeu.
Raportându-ne la Fecioara Maria, ea a fost aleasa, cea fără de prihană; cea care a adus
pe Răscumpărătorul păcatelor noastre și Îndreptătorul firii noastre. Cum Maica Domnului
crescuse pe lângă Templu, aceasta cunoștea că Mesia urma să se nască, dar nu considera că ea
va fi aleasa. Însă Dumnezeu a ales-o pe ea pentru curăția, sfințenia și supunerea ei față de El,
liberul ei arbitru supunându-l de-a-ntregul, chiar smerindu-se înaintea Vieții ce avea să se
nască din ea; dar nu anihilând rolul liberului arbitru, ci prin aceasta potențându-l la maxim 1,
oferindu-l astfel ca dar al umanității pentru Dumnezeu. Astfel, ea devine Noua Eva care aduce
bucuria și care împlinește atâtea profeții spuse de proorocii Vechiului Testament. Chiar o
primă profeție o regăsim în cartea Facere la capitolul III cu versetul 15 care ne spune că va
avea să se nască Mesia și sămânța Fecioarei, anume Hristos, va zdrobi capul șarpelui, adică va
tăia de la rădăcină păcatul din oameni, păcat ce se naște din ispitirea lăsată de diavol în mintea
omului: „Dușmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânța ta şi sămânța ei; aceasta
îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Fac. 3, 15).
Astfel, suntem întru totul convinși „de rolul covârșitor și cu totul unic pe care îl are
cinstirea Mariei, Maica lui Iisus, în credința creștină și în viața Bisericii. Din cele mai vechi
timpuri, Tradiția Bisericii a numit-o „Maica Domnului”, „Născătoare de Dumnezeu”,
„Preacurata”, „Preasfânta””2, prin aceasta autentificând că Maica Mântuitorului nostru este
cinstită cu aleasă prețuire de către Biserica Fiului ei, oarecum prin aceasta arătând că ea este și
născătoarea noastră, Maica Bisericii, ce este „mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără
de asemănare decât Serafimii”; așa cum ne explică Sfântul Simeon Noul Teolog: „Maica lui
Dumnezeu este Stăpâna și Împărăteasa și Doamna și Maica tuturor sfinților, iar sfinții toți sunt
slujitorii ei, precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fii ei, întrucât se
împărtășesc din preacuratul trup al Fiului ei [...]. Căci trupul Domnului este trupul Născătoarei
de Dumnezeu. Și împărtășindu-ne din însuși trupul îndumnezeit al Domnului, mărturisim și
credem că ne împărtășim de viața veșnică...” 3 din El, adică Născătoarea de Dumnezeu este
opusul Evei, prin Maria arătându-se lucrarea cea mai mare de mântuire din lume pusă la
dispoziție de Dumnezeu, omului prin purtarea Sa de grijă. Lămurit putem mărturisi că odată
cu Nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, Fecioara a devenit prin lucrarea harului
Duhului Sfânt Mamă a Bisericii, la fel ca și în cazul înfierii noastre de către Dumnezeu
prilejuită de Mântuitorul Hristos prin Patima, Moartea și Învierea Sa, adică prin smerirea Sa
deplină, chip de rob luând afară de păcat, ne câștigă și pe noi ca fii a lui Dumnezeu.
Pornind de la aceste idei introductive, în această lucrare ne propunem să descoperim,
așa cum specifică și partea a doua din titlu, Rolul Fecioarei Maria în iconomia mântuirii
trecând prin filtrul biblico-exegetic informațiile ce reies despre Sfânta Fecioară atât din
profețiile Vechiului Testament cât și din evenimentele din Noul Testament; aici, abordând
fiecare Evanghelie care oferă informații referitoare la Maica Domnului. Un capitol va fi axat

1
Alexander SCHMEMANN, Preasfânta Fecioară Maria, trad. Florin Caragiu, (București: Basilica, 2014), 69.
2
Ibidem, 11.
3
Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvîntări morale, în Filocalia 6, trad. Dumitru Stăniloae, (București: Humanitas,
2017), 133.
pe învățătura mariologică desprinsă din Evanghelia după Matei și din Evanghelia după Marcu,
iar un alt capitol va aborda separat Evanghelia după Luca privitor la ceea ce aceasta transmite
despre Fecioara Maria.
Pe parcursul lucrării se vor analiza patristic, analitic și descriptiv textele Sfintei
Scripturi care emit informații legate de viața, activitatea și importanța Fecioarei în iconomia
lui Dumnezeu pentru a aduce oamenilor pe Fiul Omului, pe „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce
ridică păcatul lumii” (In. 1, 29).
După abordarea acestor aspecte legate de studiul exegetic al Sfintei Scripturi aplicat pe
descoperirea Fecioarei Maria din Biblie, vom continua prin a prezenta în perspectivă
interconfesională învățătura ortodoxă, catolică și neo-protestantă despre Maica Domnului.
Acest ultim capitol este compus din trei subcapitole, capitol în care vom încerca să distingem
și să comparăm învățăturile actuale despre Sfânta Fecioară Maria din cele două mari
confesiuni, ortodoxă și catolică; iar mai apoi să aflăm și despre învățăturile neo-protestante
despre Născătoarea de Dumnezeu.
În cursul evoluției învățăturii Bisericii creștine, „Sfinții Părinți au fost cei care au
vorbit despre Sfânta Fecioară ca Maică a lui Dumnezeu, întruchipare a sfințeniei, mamă
spirituală a tuturor creștinilor, cea care a deschis calea mântuirii noastre, ocupând un loc
deosebit de important în credința creștină, în cultul Bisericii și literatura creștină”4.
Așadar, această lucrare are scopul să sintetizeze învățătura mariologică regăsită în
Sfânta Scriptură și să întărească necesitatea de a cunoaște învățătura despre Sfânta Fecioară
lăsată în scris de Sfinții Părinți asupra pasajelor biblice care ne vestesc în Vechiul Testament
sau ne vorbesc lămurit în Noul Testament despre Fecioara Maria.

4
Marius ȚEPELEA, Mariologia primelor trei secole, (Deva: Emia, 2004), 9.