Dogmatica

Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
Anul IV, semestrul I
I.
Introducere
Doctrina B.O. se bazeaz pe datele Scripturii i ale Tradiiei i mai ales pe Simbolul de Credin.
Cuvntul Lui Dumnezeu, nscut din veci din Tatl, ni se face cunoscut prin tot ceea ce a fcut pentru
mntuirea noastr: "Tot ceea ce exist i are raiunea n El i fr de El nimic nu s-a fcut din cele ce sunt"
(Ioan 1,3). Omul a fost zidit spre Hristos, adic n Hristos s-au mplinit att omul ct i cosmosul.
Obiectul Hristologiei l formeaz relaia ntre divin i uman n persoana Mntuitorului Hristos.
Primele formule ale nvturii cretine despre Mntuitorul Hristos le gsim n Scrierile apostolice i postapostolice. Multe dintre ele conin hotrrile dogmatice de mai trziu. Ca atare, nvtura despre
Dumnezeu-Omul a nceput a fi elaborat din aceste timpuri, punnd n eviden Hristologia apostolic care
afirm c Hristos este o Persoan, n acelai timp Dumnezeu i om deplin. Au existat concepii eretice care
fceau din Hristos un simplu om ( Cpetenia acestor rtcii a fost Pavel din Samosata,
care elaboreaz o doctrin original, susinnd c Hristos este o creatur ca oricare alta. El mai susinea c
Hristos este "unul" ( i c Logosul este "altul" (. Primul provine de pe pmnt, iar al doilea
din cer. Acest fapt a dus la concluzia c relaia dintre Logos i Hristos este doar o coabitare sau o participare.
Au mai fost i ali eretici pe care Eusebiu de Cezareea i amintete n istoria s bisericeasc. Unii
dintre acetia au tgduit natura omeneasc a Mntuitorului, cum ar fi docheii. Despre ei Sf. Iustin spunea
c: "Credeau c Iisus Hristos n-a venit n trup, ci numai n Duh i c a fost numai o aparent n trup". Sf.
Ignatie combtndu-i pe acetia a afirmat realitatea celor dou firi ale Mntuitorului Iisus Hristos. El spunea
c: "Hristos este un singur doctor trupesc i duhovnicesc, nscut i nenscut, Dumnezeu n trup, n moarte
viaa adevrat, din Maria i din Dumnezeu, mai nti ptimitor i apoi neptimitor".
Ca i Sf. Ignatie, Sf. Policarp al Smirnei anatimatizeaz pe cei ce nu cred n ntruparea Logosului.
"Oricine nu mrturisete c Iisus Hristos a venit n trup, este antihrist; cel care nu mrturisete mrturia
crucii este de la diavol, iar cel care ntoarce cuvintele Domnului spre poftele sale i spune c nu-i nici
nviere, nici judecat, acela este primul nscut al lui Satana".
Fundamentul teologic al Sf. Irineu este soteriologic: mntuirea nu se poate fr c Logosul lui
Dumnezeu s devin ntru totul om.
Dup cte s-a putut vedea, hristologia ereticilor combtui de Sf. Prini este de natur dochetist,
legat fie de invizibilitatea lui Hristos, Hristos Cel ceresc fiind invizibil, fie de inferioritatea Mntuitorului,
socotit o creatur ca i noi. Privit din punctul de vedere al soteriologiei, dezbaterea hristologic a pus n
eviden universalitatea mntuirii realizat de Logosul nomenit; nvierea noastr dobndit prin nvierea
Domnului, ndumnezeirea omului prin unirea cu Dumnezeu. Prinii Bisericii exprima lmurit adevrul c:
"Dumnezeu S-a fcut om, c pe om s-l fac Dumnezeu".
Un loc important n demersul dogmei hristologice l ocupa perioada secolului IV. Cretinii din
aceast perioad s-au interesat de Persoan i naturile lui Iisus Hristos. Orientai spre cuvintele din prologul
Evangheliei Sf. Ioan, ei au pus n circulaie schema Logos-sarx. Tocmai aceast sintagm a dus la multe
contradicii i a nscut dou forme eretice: arianismul i apolinarismul. Arienii au contestat divinitatea lui
Hristos, iar apolinaristii, deplin Sa umanitate.
Prin gndirea lor teologic i prin formulrile nvturilor de credin, Prinii Capadocieni s-au
artat tritori autentici ai Sf. Scripturi i ai vieii bisericeti.
II.
Cuvntul lui Dumnezeu, marea tain a iconomiei divine
Fiul lui Dumnezeu a fost trimis n lume pentru a elibera pe oameni de pcat i de moarte; Cuvntul
lui Dumnezeu ntrupndu-se s-a fcut "ntiul nscut ntre frai". Fiind icoana venic a Tatlui i reflectarea
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
lui Dumnezeu, El devine prototip pentru frai. Prin nomenirea Fiului, Tatl Fiului devine Tatl umanitii,
iar copiii lui Dumnezeu intra n viaa treimica i n relaiile treimice ale Fiului cu Tatl i cu Duhul.
Teologia iconomiei () este strns legat de Sf. Treime. Prin ntruparea Cuvntului lui
Dumnezeu, omul, cuprins n voina i planul venic al lui Dumnezeu, este restaurat. Din Sfintele Scripturi
nelegem c istoria mntuirii cuprinde opera prin care Dumnezeu s-a fcut om i lucrarea prin care
Dumnezeu face pe om-dumnezeu dup har: "Cuvntul trup s-a fcut i a locuit printre noi" (Ioan 1, 14).
Taina nomenirii Cuvntului este centrul dinamic al teologiei i antropologiei, al soteriologiei i al
spiritualitii; Hristos devine scopul i sfritul tuturor fiinelor create.
nc de la nceput, ntruparea Cuvntului a devenit punctul central al istoriei universale. Iconomia
mntuirii noastre este lucrare a Singurului Dumnezeu Treime, ntruct indiferent de cum o Persoan a Sfintei
Treimi acioneaz, ntreaga Treime colaboreaz simultan. n primul rnd, iconomia dumnezeiasc trebuie
neleas ca mntuire obiectiv a Mntuitorului nostru, care a avut loc, n timp, n folosul omenirii. Ea
cuprinde eliberarea complet a omului de pcat i de vin; alturi de rentoarcerea la frumuseea care "ni S-a
dat odinioar". n al doilea rnd, mntuirea este subiectiv, adic nsuirea personal i acceptarea mntuirii
obiective de fiecare individ n parte.
Iconomia divin a Logosului are dou faze: a Pogorrii i a ntruprii, deja realizat, i a nlrii,
realizat numai n Fiul i n curs de realizare n noi. Prin cderea n pcat, Adam a schimbat modul de
nmulire al neamului omenesc introducnd zmislirea prin "plcere" i naterea prin "durere". Legtura
dintre "iconomie" i "teologie" este sesizat n relaia reciproc dintre cele dou firi ale Logosului divin.
Crearea lumii nseamn o chenoz pentru Dumnezeu, o coborre a Lui la nivelul tuturor treptelor ei
nelegtoare. n ceea ce privete ntruparea, Logosul pstreaz intact misterul naterii Sale din Fecioar.
Modul n care Hristos S-a fcut om, rmne pururea neartat cci S-a fcut mai presus de om.
III.
Vechiul Testament despre venirea Fiului lui Dumnezeu n lume
nc din V.T. Cuvntul lui Dumnezeu i-a fcut simit prezena i lucrarea Lui personal n relaie cu
oamenii. I-a pregtit pentru venirea Lui mntuitoare prin descoperirile divine, care au confirmat venirea Lui
n trup, proorociile nirndu-se progresiv i desluindu-se din ce n ce mai clar cu ct timpul se apropia de
venirea Lui. n aceste descoperiri profetice se nscriu i tipurile rnduite de Cuvntul lui Dumnezeu prin care
"se simea ceva din harul care v-a iradia deplin din El dup ntrupare i nviere.
Datorit acestor descoperiri care prevestesc taina ntruprii Cuvntului, att revelaia culmineaz n
Logosul nomenit, dar i ntregul cosmos se va lumina i i va descoperi bogia lui de sensuri n Persoana
Lui Hristos. Se tie c profeii n-au propovduit i n-au acionat din iniiativ proprie. Ei se simeau
ndatorai s refere la Dumnezeu, adevrata apartenenta a cuvntului lor, pe care-l propovduiau poporului,
fapt consemnat la nceputul crii lor: "Cuvntul Domnului a fost ctre mine" sau "fost-a Cuvntul Domnului
ctre mine". Atunci cnd au nceput s scrie, profeii erau convini c nu au urmat unei hotrri personale, ci
au rspuns impulsului sufletesc dat de sus.
ntre profeii mari se remarc Isaia (evanghelistul V.T.) i profeiile sale mesianice. V.T. pregtete
venirea Cuvntului n trup. Isaia prezint un paralelism ntre Israel i Iisus: Israel trece prin Marea RoieIisus se boteaz n Iordan; Israel triete 40 de ani n deert-Iisus petrece 40 de zile n pustie; Israel este
ispitit n deert-Iisus de asemenea; Israel e dus n Egipt i se ntoarce - e dus i Iisus n Egipt i se ntoarce;
lui Israel i se d man prin minune-Iisus nmulete pinile prin minune; poruncile i se dau lui Israel prin
Moise pe munte-Iisus i ncepe predica tot pe munte. Tot ceea ce n Isaia se referea fie la Israel, fie la o
persoan, c Ebed, autorii N.T. vd n el pe Iisus. Dei Iisus nu i-a atribuit niciodat titlul de Ebed Iahve,
totui coninutul misiunii Sale corespunde ntru totul celor descrise de Isaia. De exemplu, atunci cnd a citit
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
textul din Isaia, n sinagog din Nazaret, El spune despre Sine: "Duhul Domnului este peste Mine, c
Domnul M-a uns s binevestesc sracilor, M-a trimis s vindec pe cei zdrobii cu inima, s propovduiesc
robilor dezrobirea i celor orbi vederea, s slobozesc pe cei apsai, i s vestesc anul plcut Domnului"
(Isaia 61, 1-2). Aceast profeie "astzi s-a plinit n urechile voastre" (Luca 4, 21) zice Mntuitorul,
declaraie care echivaleaz cu "Eu sunt Ebed Iahve", sau n alte cuvinte "Cel ce trebuia s vin ca s
slujeasc, a venit". Din cele prezentate putem constata c profeiile lui Isaia despre Ebed Iahve sunt
confirmate i explicate n N.T.
IV.
Ebed Iahve este unul pentru toi
Mntuitorul este Alfa i Omega, nceputul i sfritul oricrui discurs hristologic, ceea ce nseamn
c mesianismul vetero-testamentar este centralizat pe persoana divino-uman a lui Iisus Hristos. Faptul c El
este Logosul dup Care s-au creat toate, nseamn c El dimensioneaz cosmic toate, adic toat creaia este
ndrumat spre Hristos, pentru a fi cuprins n Hristos. Dac toate sunt unite i realizate n persoana lui
Hristos, rezult c persoan Mntuitorului este centrul ntregii iconomii a mntuirii.
Ebed Iahve, mielul lui Dumnezeu cel ce ridic pcatele lumii, din proorocul Isaia, este o realitate
subliniat i de Sf. Ioan Boteztorul. Acesta, vzndu-L pe Hristos, fcea referire la profeia din Isaia: "Iat
mielul lui Dumnezeu Cel ce ridic pcatul lumii" (Ioan 1, 29).
Ebed Iahve, pe lng faptul c sufer pentru lume, este i "Lumin a popoarelor... pn la marginile
pmntului", misiunea lui concentrat n asumarea destinului tuturor, avnd dou direcii; spre poporul su i
spre neamuri. El ine n mini lumea i i descoper menirea s teologic, de Dumnezeu universal, care,
potrivit voinei sale, hotrte s mntuiasc ntregul neam omenesc.
V.T. consemneaz i alte pasaje mesianice care se refer la "mldia ieit din rdcina lui Iesei"
(Isaia 11,1), asupra cruia "v odihni Duhul Domnului, Duhul nelepciunii". Referitor la aceast Persoan,
nsui Domnul vorbete despre sluga Sa: "Iat sluga mea pe care o sprijin, Alesul Meu, n care binevoiete
sufletul Meu". Apoi chiar Mesia vorbete despre Sine nsui: "Duhul Domnului Iahve este peste mine, cci
Domnul M-a uns; M-a trimis s aduc vestea bun". Toate aceste versete sunt reluate n N.T. c mplinire a
profeiilor din Legea Veche cu referire direct la Mntuitorul nostru Iisus Hristos.
Trecnd de la crile proorocilor, constatm c i cartea Pildele lui Solomon reda cteva proorocii
legate de nelepciunea lui Dumnezeu, personificata n Logosul nomenit: Domnul M-a zidit de la nceputul
lucrrilor Lui; nainte de lucrrile Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac ntemeiat de la nceput,
nainte de a se fi fcut pmntul.
V.
Finalitatea revelaiei divine i a filosofiei greceti n Iisus Hristos Logosul nomenit
Toat istoria este legat de realitatea ideii mesianice. Dorina ateptrii mesianice i a venirii Fiului
lui Dumnezeu n lume a provocat transformri eseniale n creaie i umanitate, care tind spre mpria
mesianic. Aceasta mplinire mesianic, dei cuprins de bucurie mare, s-a derulat n suferin, moarte i
rscumprare pentru umanitate, aducnd cerescul nomenesc i ducnd prin nlare omenescul restaurat i
ndumnezeiesc n ceresc. Importanta decisiv a nomenirii Cuvntului se poate deslui numai printr-o
nelegere eshatologic a lucrrii mesianice. Iconomia Logosului nomenit mbrieaz eshatologicul n
fiecare lucrare divino-uman nregistrat n destinul istoriei. n aceast relaie economic i eshatologica
acioneaz trei voine i trei atitudini: Dumnezeu, scopul existenei i libertatea uman.
Istoria ne pune n faa ochilor ntlnirea lui Dumnezeu cu omul, ca lucrare hristologic dus spre o
finalitate fericit i descoperit numai n lumina lui Hristos. n sensul celor artate se nscrie i proorocia din
3
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
Genez, "nu va lipsi sceptrul din Iuda, nici toiag de crmuitor din coapsele sale pn ce va veni
mpciuitorul, cruia se vor supune popoarele. Acela i va lega de vi asinul Su, de coart mnzul asinei
Sale. Spla-va n vin haina Sa i n snge de strugure vemntul Su" (Facere 49, 10-11), rezumat n cele
trei aspecte premergtoare venirii lui Mesia. Primul, misiunea istoric a poporului lui Israel, al doilea,
ncheierea acestei misiuni odat cu venirea Fiului lui Dumnezeu i al treilea, rolul Mntuitorului ca rspuns
divin la aspiraiile tuturor neamurilor.
Nu numai venirea Fiului lui Dumnezeu a fost cunoscut de oameni, fie prin proorocie, fie prin
filosofie, ci i Rstignirea i Patimile Lui. Toate aceste argumente, att fa de lumea iudaic, ct i fa de
lumea pgn, scot n eviden suferina lui Hristos i mesajul Crucii, care demonstreaz superioritatea
Mntuitorului fa de lumea de dinainte de El i fa de cea din timpul Su. Legtura dintre cele dou lumi,
n privina venirii lui Mesia, se datoreaz lucrrii lui Dumnezeu, izvorul tuturor lucrurilor bune, cum zice
Clement Alexandrinul. Acelai Clement spune c filosofia le-a fost dat grecilor, pn ce Domnul urma s-i
cheme la El. Privit din alt punct de vedere, filosofia avea ca scop s demonstreze faptul c gndirea clasic
reprezint numai o nelegere pregtitoare a adevrului divin. Venirea lui Hristos este ultima i cea mai mare
revelaie a voinei lui Dumnezeu. Iisus Hristos este ntruchiparea rspunsului lui Dumnezeu la nevoile i
aspiraiile neamurilor precum i mplinirea speranelor mesianice ale poporului lui Israel.
VI.
Logosul nomenit i lucrarea Sa mntuitoare n Noul Testament
Pentru venirea Sa n lume Fiul lui Dumnezeu a lucrat, asupra oamenilor din exterior, prin Legea lui
Moise, fr s le dea acestora puterea s se ridice la nfptuirea curat a binelui. Prin ntrupare Cuvntul lui
Dumnezeu a venit El nsui s comunice intim cu oamenii, fcndu-se model i izvor de putere al buntii
desvrite, dar i biruitor al morii, pentru toi cei ce primesc comuniunea cu El.
Necesitatea c omul s se ntoarc la Dumnezeu se impunea cu imperativitate, dac el dorea s
rmn nc n via. Singur el nu putea s se ntoarc la Dumnezeu, ci numai Dumnezeu Cuvntul nsui,
prin care au fost fcute toate, avea capacitatea i puterea s refac aceast legtur cu omenirea n istorie i
s vin la ea deplin c s-o duc deplin la sine.
Este cunoscut c prin gustarea din fructul oprit, oamenii au czut prad unei cunoateri inferioare a
materiei i a trupului separate de spirit i de Dumnezeu, adic la o cunoatere prin simurile care, golite de
spirit, se ndulcesc de senzaiile procurate exclusiv de materie. La aceast cunotin nu s-au nlat ns
nainte de Hristos dect Sfinii prooroci, ridicndu-se oarecum peste neputina adus de cderea
protoprinilor. Fa de ei prin Duhul Su, Cuvntul a pregtit oamenii nainte de ntruparea Sa prin
mijlocirea proorocilor, prin Legea care lega oamenii nainte de un Dumnezeu personal.
Aadar Mntuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevrat i om adevrat. El este Fiul lui Dumnezeu
nomenit, fiind nu numai o persoan supra istoric ci i profund istoric. Faptele i cuvintele Sale sunt deplin
identificabile i adevrate; autenticitatea i certitudinea lor fiind confirmate de Sfintele Scripturi, care
vorbesc despre venirea Lui n lume ca Rscumprtor i Mntuitor. Cei care au pus la ndoial istoricitatea
lui Hristos i a faptelor Sale s-au ostenit n zadar ntruct i cei mai severi critici ai V.T. i mai ales ai N.T.
sunt ncredinai c: "Evangheliile, cel mai bun i aproape unicul nostru izvor pentru cunoaterea lui Iisus,
sunt cri deopotriv complexe i simple, deopotriv obscure i luminoase, marcate de epoca lor i relatnd
cuvinte adevrate pentru toate vremurile" (Matei 11, 29). Mntuitorul a avut i are o mare influen asupra
lumii i asupra creaiei.
Din Sfintele Evanghelii nelegem c dumnezeirea lui Hristos este o dimensiune suprem i cu
neputin de atins numai prin puterile omului, dar care pentru faptul c Fiul lui Dumnezeu s-a nomenit,
umanitatea este ncoronat i mplinit. Ct privete nvtura Mntuitorului e perfect i reflect
umanitatea S desvrit. Cernd oamenilor s-i urmeze "nvai-v de la Mine, c sunt blnd i smerit cu
4
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
inima i vei gsi odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 29). Domnul ofer n acelai timp ajutorul Su n
strdania lor, fiind unicul drum posibil i obligatoriu de urmat pentru dobndirea desvririi.
n legtur cu persoana i opera Mntuitorului Iisus Hristos, Tradiia evanghelic primar s-a
interesat mai mult de calitatea Sa de Mesia i mai puin de viaa Sa pmnteasc. Cei care au vrut s elimine
tot ce depete omenescul exclusiv n Hristos, n-au putut s reconstituie chipul sigur al lui Hristos istoric,
deoarece ucenicii nii n-au putut s prind ntr-un contur strict omenesc persoana nvtorului lor. Ct
privete familia dup trup a Mntuitorului, este prezentat de Sf. Ev. Matei din perspectiva dreptului Iosif, pe
cnd Sf. Luca o evoc din punctul de vedere a Fecioarei Maria. Maica Domnului este descris ca fiind o
fecioar logodit cu Iosif, fecioara plin de har, cu sufletul deschis permanent ctre Dumnezeu. Fiind
asculttoare de Dumnezeu, Fecioara Maria a zmislit de la Duhul Sfnt, a purtat n pntece pe Dumnezeu c
pe fiul su i a dat natere lui Iisus "Fiul celui Preanalt" i motenitorul tronului lui David.
Despre copilria Mntuitorului n mijlocul familiei din Nazaret ni se spune puine lucruri n Sfintele
Evanghelii. Sf. Ev. Luca subliniaz faptul c pruncul Iisus "cretea i Se ntrea cu duhul, umplndu-Se de
nelepciune i harul lui Dumnezeu era asupra Lui" (Luca 2, 40). Se tie c la vrsta de 12 ani, Iisus a plecat
cu prinii Si din satul Nazaret i a mers n pelerinaj la Ierusalim, unde i-a uimit pe nvtori i pe cei careL ascultau. De acum ncepe o alt perioad din viaa Domnului care se deruleaz n spiritul activitii Sale
mesianice subliniat de altfel de cuvintele Domnului: "De ce era s M cutai? Oare, nu tiai c n cele ale
Tatlui Meu trebuie s fiu?" (Luca 2, 48-49).
n urma ntruprii, odat cu trupul luat din Fecioara Maria, cuvntul a luat asupra Sa roadele firii
primului om, trind n trup. Aadar, El este n acelai timp i om i Dumnezeu. Asemenea unui om, Cuvntul
poseda cugetare i simire n mod real.
VII.
Hristos cel rstignit i nviat, centrul iconomiei mntuirii n gndirea

hristologic a Sf. Ap. Pavel
Fiul lui Dumnezeu nomenit a realizat mntuirea oamenilor, astfel c fiecare dintre noi i gsete
calea spre comuniunea cu Dumnezeu ca i comunitate de persoane, numai n El dndu-ni-se puterea s ieim
deplin din strmtoarea cea mare a pcatului i din starea de moarte venic. Mntuitorul Iisus Hristos este
rdcina, prototipul, reprezentantul, cpetenia unei noi omeniri. Natura Lui uman n-a fost ndumnezeita
spre a rmne singur, izolat n snul Treimii, ci "n Hristos" au murit i au nviat toi oamenii.
Pentru a propovdui aceast realitate mplinit prin iconomia Fiului lui Dumnezeu ntrupat, Saul,
care prigonea Biserica lui Hristos, este chemat la apostolat pe drumul Damascului, de nsui Iisus Cel
rstignit. El cuta pe un Iisus mort, dar Iisus L-a ntmpinat viu, la porile Damascului, atunci cnd gndea
c n sfrit are s sting pentru totdeauna nvtura cretin. Dumnezeu l-a chemat pe "Apostolul
neamurilor" s devin aprtor al credinei cretine i nenfricat propovduitor al nvierii Lui din mori.
Astfel, nc din momentul convertirii sale, Apostolul Pavel s-a fcut asculttor al acestor ndemnuri,
"ndrznete, Pavele!, c precum ai mrturisit despre mine la Ierusalim, aa trebuie s mrturiseti i la
Roma". (Fapte. 23, 11)
VIII.
Mntuitorul Iisus Hristos "al doilea Adam"
De la creaie, Dumnezeu a rnduit ca oamenii s alctuiasc o singur familie, cum zice Scriptura:
"Nu este bine s fie omul singur" (Facere 2, 18) i s aib contiina originii comune, cci exist "un
Dumnezeu i Tatl tuturor" (Efeseni 4, 6), care "a fcut dintr-un snge tot neamul omenesc" (Faptele Ap. 17,
26) i "din care i trage numele orice neam n cer i pe pmnt" (Efeseni 3, 15). Aceast familie, zidit de
Dumnezeu, a fost ns destrmat de pcatul strmoesc. Pentru c lumea divizat i robita s fie adunat i
5
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
ntoars cu faa spre Dumnezeu, a fost nevoie de o nou creaie prin Hristos, Logosul divin nomenit. Pentru
faptul c Mntuitorul se nate fr de pcat, dar trece prin toate cele omeneti, El rmne pn la moarte fr
de pcat i prin moartea pe Cruce El se jertfete pentru noi toi, rscumprnd greeala lui Adam i biruind
moartea n nsui Trupul Su.
Dup Sf. Pavel timpul fr Hristos i cel cu Hristos se desfoar n dou mari perioade: omenirea
deczut grupat n jurul lui Adam i omenirea restabilit prin Hristos. Astfel n Hristos se ntlnesc dou
lumi, Hristos este sfritul uneia i nceputul celeilalte. Raportul tipologic Adam-Hristos este definit n mod
expres cu referire la ndreptare prin acela care va "s vin" i prin care la nvierea final vor fi pui fa n
fa "omul cel dinti, Adam" cu "Adam Cel de pe urm". Asemnarea i contrastul dintre cele dou
personaje, Adam i Hristos, sunt evidente. i unul i Cellalt stau la nceputul unei creaii. Dac pcatul lui
Adam a adus urmailor si moartea, biruina lui Hristos aduce tuturor ndreptarea i viaa venic.
Asemnarea dintre Adam i Hristos, ct privete elementele analogiei, are un caracter simetric. n primul
rnd este cazul lui Adam, care nu are tat trupesc i a lui Iisus, Care nu are Tata trupesc. Adam a fost nscut
din pmnt feciorelnic i din Duhul lui Dumnezeu; la fel, Iisus este nscut dintr-o Fecioar i din voina lui
Dumnezeu. Primul Adam a fost luat din rna, Dumnezeu fiind Fctorul lui, la fel i al doilea Adam,
recapitulndu-l n Sine nsui, trebuia alctuit ca om de Dumnezeu, pentru a se realiza o analogie cu cel
dinti Adam n ce privete originea lui.
n acest context, att Adam, ct i Hristos sunt prezentai ca oameni care au importan i influen
asupra tuturor oamenilor, fiind unul nceptorul morii, iar Cellalt nceptorul vieii: "Cci, precum n Adam
toi mor, aa i n Hristos toi vor nvia". (I Corinteni 15, 22)
Aceste analogii cu caracter antitetic se leag de diferitele momente din istoria mntuirii: neascultarea
lui Adam i ascultarea lui Hristos; pcatul i moartea la primul Adam, eliberarea de pcat i mntuirea la al
doilea Adam; mndria arpelui nfrnt de umilin lui Iisus; pomul morii n Rai este opus pomului vieii,
Crucea lui Iisus. Hristos se afla ntr-o legtur dubl cu Adam: pe de o parte, mparte cu Adam misiunea Sa
divin de a reprezenta chipul lui Dumnezeu, iar pe de alt parte trebuie s repare greeala lui Adam.
Atunci cnd Ap. Pavel afirma universalitatea pcatului strmoesc, el nu se preocup de modalitatea
transmiterii lui, ci are n vedere starea general de pctoenie n care se afla motenitorii direci ai lui Adam
cel czut. Astfel nelegem c prin Adam suntem solidari n pcat i cdere, iar prin Hristos suntem unii n
taine nvierii Sale. Sf. Ap. Pavel este singurul autor al N.T. care face comparaia Adam-Hristos, cu coninut
dogmatic, unde Mntuitorul apare c alt protoprinte al neamului omenesc.
Urmaii lui Adam au pstrat o singur mngiere, ndejdea venirii Mntuitorului promis, cnd
pcatul va fi nimicit, iar harul i ndreptarea se va revrsa peste tot omul ce vine n lume. Este tiut c
neascultarea noastr a nmulit neascultarea lui Adam, dar ascultarea lui Hristos a adus mntuirea tuturor. Un
singur om, omul cel vechi, a adus pcatul n lume i prin pcat moartea, i tot un singur Om, Omul cel nou, a
adus harul peste cei muli.
IX.
Logosul nomenit ne recapituleaz pe toi n umanitatea Sa
Recapitularea este "lucrarea de mntuire a lui Hristos, de ntoarcere a omului la starea lui original,
de restaurare a frumuseii iniiale a omului; lucrarea prin care Hristos reface etapele primului om, repet
aceleai experiene cu un rezultat opus". Ea demonstreaz unitatea i unicitatea lui Dumnezeu. Recapitularea
este strict legat de cdere i mntuire, iar cderea de antropologie i mntuirea de hristologie. n gndirea
Sf. Pavel, antropologia este neleas nu numai n aspectul su retrospectiv, ci i c actualizare a ei n Hristos
care S-a ntrupat i a devenit Recapitularea se refer la analogia Adam-Iisus: corectarea greelii
lui Adam i restaurarea libertii iniiale n Iisus Hristos. Iisus este recapitularea ntregii umaniti pentru c
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
n Adam este ntreaga omenire. Dac Adam este om i umanitate, i n el sunt individul i speciile, Iisus
Hristos este Fiul Omului, ca individ i specie, umanitate i omenire.
Sf. Ap. Pavel, n sensul celor artate, reamintete cretinilor din Coloseni principalele aspecte ale
dogmei hristologice i n special acelea care erau nelese greit de eretici. Apostolul insist asupra faptului
c fpturile nevzute nu au un grad superior, cum susinea erezia din Coloseni, tinznd s ridice ierarhiile
cereti la ntietatea lui Hristos. Mntuitorul este mai nainte dect toate, El este principiul i inta creaiei,
toate venind de la El i tinznd spre El. Prin urmare, Sf. Pavel vrea s trimit colosenilor ceea ce este
Hristos: "nceputul", adic Creatorul lumii mpreun cu Tatl i cu Duhul Sfnt, dar i "ntiul nscut din
mori", Cel ce mntuiete lumea i o duce la finalitatea ei.
Hristos este deci "ntiul nscut din mori" nu pentru c El a nviat primul din mori, ci pentru c a
nviat din mori i n-a mai murit, druind tuturor oamenilor nvierea din mori, c unul ce este nceptura
nvierii. Expresia "mai nti nscut dect toat fptura" arat c Fiul nu este creatura, ci Fiu deofiin cu
Tatl, i apoi El este nscut din venicie. Naterea Lui din Tatl n-are loc numai naintea creaiei lumii, ci i
naintea apariiei oricrei creaturi, inclusiv a ngerilor, ceea ce semnific faptul c Hristos este mai nainte de
toate lucrurile. El nu are nceput, ci triete n venicie.
Aadar Sf. Pavel, vorbind despre Mntuitorul n raport cu lumea creat, afirma c El este Creatorul i
Proniatorul ntregii lumi, c "n El au fost fcute toate cele din ceruri i cele de pe pmnt, cele vzute i cele
nevzute, fie tronuri, fie domnii, fie cpetenii, fie stpniri" (Coloseni 1, 16). Mai departe Apostolul Pavel
arata c odat creat lumea nu este lsat la voia ntmplrii, ci Dumnezeu i poart de grij.
Iisus Hristos, precum este sursa ntregii creaii, este i capul Bisericii care este trupul Su, ceea ce
arat c ntre Hristos i Biserica este o legtur indisolubil. Iisus Hristos este chipul lui Dumnezeu celui
nevzut, Fiul iubit al lui Dumnezeu, n care locuiete trupete toat plintatea dumnezeirii. Iisus este deci n
relaie cu Dumnezeu-Tatl i cu creaia. Dei este chipul lui Dumnezeu celui nevzut, El este Cel dinti din
creaie, deoarece n El, prin El i pentru El s-au fcut toate. Atunci cnd Apostolul l numete pe Hristos "cap
a toat domnia i stpnirea" (Coloseni 2, 10), el l vede Cap al ntregii creaii. Titlul de cap ""
arata demnitatea cea mai nalt pe care Mntuitorul Hristos o are asupra tuturor creaturilor cereti i
pmnteti.
Realitatea recapitulativ a lui Hristos, susine Sf. Ap. Pavel, s-a fcut "spre iconomia plinirii
vremilor, c toate, cele din ceruri i cele de pe pmnt, s fie iari adunate, n
Hristos", fiind hotrrea dumnezeului Celui n Treime de "a recapitula n Hristos toate, cele din ceruri i cele
de pe pmnt" (Efeseni 1, 10). Logica planului de mntuire al lui Dumnezeu, n Hristos i n Duhul Sfnt,
cuprinde ase etape: alegerea, nfierea, rscumprarea, descoperirea Tainei, mntuirea iudeilor, mntuirea
pgnilor.
Apostolul prin recapitulare nu nelege aducerea n stare edenic a tuturor, n cer i pe pmnt, ci
mpcarea lui Dumnezeu cu omul i a omului cu Dumnezeu, adic apropierea i reunirea celor desprite, a
cerului cu pmntul.
X.
Denumirile biblice ale Fiului lui Dumnezeu nomenit
Scriptura ne nva despre despre multele numiri ale Unului-nscut: piatr, secure, stnc, temelie,
pine, vit, poarta, drum, pastor, izvor, lemn, nviere, stpn, lumina. Dei numirile lui Dumnezeu pot fi
multiple, dup Sf. Vasile cel Mare, El n-are nici un nume: "Nu exist un atribut care s fie n stare s
cuprind i s vesteasc toat Fiina lui Dumnezeu".
Concluzia este c toate numirile atribuite lui Dumnezeu sunt revelate de El, dar au o dubl folosin,
ele fiind omonime. Aceste apelative, cu referire la Hristos i la Dumnezeu s-au la Hristos i la lucrurile din
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
lume, n-au acelai sens real: prin ele se ncearc stabilirea unor analogii ntre cele dou niveluri ontologice.
Aceleai numiri se folosesc att pentru Logos, ct i pentru realitile care-I sunt inferioare. Aceste principii
ale omonimiei sunt folosite pentru a dovedi c logosul poate s fie, n acelai timp, Dumnezeu i poate s nu
fie Dumnezeu: totul depinde de realitatea cu care se compara.
XI.
"Fiul Omului" n Sfintele Evanghelii
Expresia "Fiul Omului" are n N.T. o semnificaie profund hristologic. Prin ea nelegem originea
divin a Fiului lui Dumnezeu, care Dumnezeu fiind S-a fcut "Fiul Omului", adic "omul pentru oameni". n
sensul acesta Logosul nomenit este iubirea perfect a lui Dumnezeu devenit iubire slujitoare a oamenilor,
ntr-o extrem chenoz i ntr-o strns corelaie cu slujirea arhiereasc a Mntuitorului. Acest titlu de "Fiul
Omului", preferat de Mntuitorul Hristos atunci cnd vorbea despre Sine i cnd vrea s atrag atenia
iudeilor c El este "Omul" prin excelen, Mesia despre care vorbesc profeii. Ca "Fiu al Omului", Domnul
este asemntor oamenilor cci la plinirea vremii se va nate dup firea omeneasc din Fecioara Maria, ceea
ce nseamn c acest nume scoate n eviden att firea omeneasc a Ipostasului Logosului nomenit, ct i
dumnezeirea Sa, mesianitatea S. Totodat expresia "Fiul Omului" este legat i de eshaton, de preamrirea
lui Iisus Hristos, de rolul Su de judector al oamenilor la sfritul veacurilor.
Atunci cnd Apostolul Petru mrturisete c Iisus este "Hristos Fiul lui Dumnezeu", Iisus nlocuiete
n rspunsul Sau acest titlu cu titlul de Fiul Omului. Faptul c Fiul lui Dumnezeu "fcndu-se om, ptimete
ca un muritor", arata pe deplin manifestarea firii sale umane n Ipostasul Su. n acest sens mrturia Sf. Ioan
Boteztorului: "Iat Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridic pcatul lumii" (Ioan 1, 29), arata c Domnul este nu
numai Fiul lui Dumnezeu, unul din Treime care S-a ntrupat pentru noi, ci Fiul lui Dumnezeu care S-a fcut
om pentru a lua asupra Lui pcatul lumii.
n centrul misiunii mesianice "Fiul Omului" trebuie s fie dat n minile pctoilor, s sufere, s fie
socotit cu cei fr de lege, s moar, apoi s nvieze. Hristos care a fost ntru toate asemenea nou, va judeca
lumea pentru c "Tatl nu judec pe nimeni, ci toat judecata I-a dat-o Fiului... i putere I-a dat s fac
judecat, pentru c El este Fiul Omului" (Ioan 5, 22).
XII.
Mesia Cel prezis de prooroci S-a ntrupat la plinirea vremii
Att n V.T. ct i n N.T., Mntuitorul este numit Mesia. Cuvntul ebraic haaM s-a tradus n limba
greac prin Hristos, care nseamn Uns. Acest cuvnt corespunde unui adjectiv verbal pasiv i semnifica Cel
care este uns, adic Mesia Hristos, Unsul Domnului. n V.T. erau Uni marii preoi, profeii i regii, devenind
astfel unii lui Dumnezeu, dar aciunea de ungere la ei era o anticipare, pe cnd ungerea lui Hristos din N.T.
este o realitate ipostatica i venic. Cu alte cuvinte, actul ungerii din V.T. era svrit i pus n fapt c
anticipare a adevrului ungerii lui Hristos, aa cum ni-l prezint Apostolul Pavel i Prinii Bisericii.
Dumnezeu nsui prin intermediul profeilor a prezis c va trimite lui Israel i prin El lumii ntregi pe Unsul
Su.
n Psalmi este menionat frecvent numele Mesia. Mesia va ptimi de la oameni fr s scoat "rul cu
ru", ci va inaugura o nou cale a smereniei i a jertfei, descoperindu-se c Dumnezeu al iubirii. Dei v fi
Dreptul prin excelen, El va fi vndut, prins i judecat ca un ru-fctor, chinuit i ucis. Toate le va rbda
pentru a-i mplini misiunea Sa, aceea de a rscumpra omul i lumea.
Ungerea lui Mesia s-a fcut de Tatl, atunci cnd "L-a adus pe unicul Su Fiu ca nti-nscut n
lume", iar "Logosul s-a fcut trup" cnd Dumnezeu L-a fcut "Domn i Hristos" i "L-au uns cu
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
Duhul Sfnt i cu putere". nsui Mntuitorul n-a negat niciodat aceast numire considerndu-se i
denumindu-se c Mesia, chiar dac nu insista asupra acestei denumiri.
Mesia Hristos, c Dumnezeu venic este Iahve "Eu sunt zice Domnul". El l numete pe Dumnezeu
Tatl Su, artndu-i identitatea mesianic i misiunea divino-uman. Sf. Ioan Evanghelistul insist asupra
acestui fapt, subliniind c unicul Fiu al lui Dumnezeu care S-a ntrupat este Mesia, Cel uns, Hristos Cel
ateptat pe care Apostolul Andrei a exclamat zicnd: "Lam gsit pe Mesia, care nseamn Hristos". Referitor
la apelativul de Mesia-Hristos, trebuie reinut faptul c cretinii primesc de la Tatl ungerea lui Hristos prin
Duhul Sfnt.
Pornind de la aceste referine biblice, Sfinii Prini au artat c Hristos este Unsul Domnului care a
venit s mntuiasc neamul omenesc. Astfel, Sf. Iustin Martirul i Filosoful spunea c: "Ne mrturisim
cretini i recunoatem c Iisus cel rstignit este Domnul i Hristos". Asemenea lui gndete i Sf. Irineu de
Lyon, Sf. Vasile cel Mare i Sf. Gigore de Nazians. Numele i titlurile, "nger al Sfatului celui Mare,
Dumnezeu tare, Printe venic" aparin indiscutabil Persoanei lui Mesia Hristos. Ele arta c Mntuitorul
este Dumnezeu i Fiu al omului, adic "Prunc Nou-Nscut, Dumnezeu nainte de veci". Prin urmare, Fiul
unic al lui Dumnezeu, care n-are frai, devine prin ntrupare, Frate mai Mare al nostru i n aceast calitate de
prim Uns (face i pe fraii Si uni ai Domnului (botezai n numele Sfintei
Treimi i uni de Duhul Sfnt.
XIII.
Emanuel, ca persoana individuala si corporativa
Isaia Profetul prezinta in partea I a cartii sale (Cartea lui Emanuel) vestea clara a nasterii lui MesiaEmanuel. Nasterea si numele sau sunt profetite si desctise atat de Profetul Isaia si Proorocul Mihea, dar sunt
si mentionate in N.T. ca impliniri in Hristos Insusi. In V.T. Emanuel este Mesia cel anuntat, iar in N.T. este
Mantuitorul deja prezent. Numele Emanuel, Dumnezeu este cu noi, a fost descoperit de Dumnezeu-Iahve lui
Moise pe Muntele Sinai. De fapt Emanuel este Iahve cel care s-a intitulat "Eu sunt cel ce sunt". Prin aceste
denumiri se subliniaza prezenta permanenta si dinamica a lui Dumnezeu ca realitate personala si centrala a
descoperirii Lui. Prin urmare Dumnezeu-Iahve de pe Muntele Sinai este Emanuel-Hristos care va veni.
Sf. Irineu, preluand numirea din Scriptura, vorbeste despre "semnul lui Emanuel", pe care l-a dat
chiar Dumnezeu Insusi: "De aceea Insusi Domnul va va da un semn: Iata Fecioara va lua in pantece si va
naste Fiu si vor chema numele Emanuel" adica "Dumnezeu este cu noi". La randul sau, Sf. Ioan Gura de Aur
explica acest nume, aratand ca nu-l inlocuieste pe cel de Iisus Hristos, cum a fost numit la aducerea lui la
templu, ci este un nume primit de la oameni: cuvintele "...il vor chema Emanuel, nu inseamna altceva decat
ca vor vedea ca Dumnezeu este cu oamenii". (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei)
XIV. Domnul - titlul prin excelenta

pentru Mantuitorul Hristos
Frecventa folosirii de catre Sf. Pavel al titlului pentru Hristos e notabila in comparatie cu
folosirea de catre el a titlulului "Fiul lui Dumnezeu" si releva faptul ca este titlul prin excelenta
pentru Hristos. Aplicarea acestui apelativ Persoanei Mantuitorului echivaleaza cu afirmarea divinitatii Sale,
in care este un nume dat Fiintei divine, numita "Domnul Domnilor".
XV.
Mielul lui Dumnezeu ridica pacatele lumii
Denumirea de "Mielul lui Dumnezeu" care ridica pacatele lumii este prezentata tot in cartea lui Isaia:
"Chinuit a fost dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
de glas inaintea celor ce o tund, asa nu si-a deschsi gura Sa. Intru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat si
neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului Meu a fost
adus spre moarte" (Isaia 53, 7-8). Sf. Ioan Botezatorul a raportat acest text la Hristos numindu-l "Mielul lui
Dumnezeu, care ridica pacatele lumii". Mantuitorul Hristos mai este numit in Sf. Scriptura "Mana"
spirituala, "laptele" celor slabi, "hrana" tare a celor puternici.
XVI.
Formarea vocabularului si a terminologiei dogmei hristologice
Inainte si in timpul controverselor teologice, crestinismul se prezinta ca o religie revelata, confirmand

prin aceasta originea supranaturala a mesajului sau. Parintii si crestinii primelor secole au inteles ca
fundamentul teologiei era Persoana. Cu timpul problemele teologice au devenit tot mai conplexe, starnind
indelungi dispute in care interpretarile biblice erau adesea subiecte de divergenta. Controversele ariene si
apoi cele hristologice si pnevmatologice au aratat diferentele si multiplele planuri in care trebuiau intelese
unitatea si trinitatea in Dumnezeu. Cu toate acestea, marea problema a secolului al IV-lea era de a gasi un
limbaj adecvat imprumutat, fireste din vocabularul filosofic sau din limbajul obisnuit. Acesta urma sa fie
transformat si adaptat pana cand putea sa fie capabil sa exprime teologic realitatea dogmatica.
Sinodul, in conformitate cu Sfintele Scripturi si cu Traditia Bisericii a mai adaugat in afara
marturisirilor de credinta cunoscute, cateva expresii, fie cu caracter de corectura, fie cu caracter dogmatic.
Printre acestea mentionam: inlocuirea expresiei "Cuvantul lui Dumnezeu" cu "Fiul lui Dumnezeu", expresie
crestina si fara de ambiguitate filosofica. De asemenea, s-a inlaturat formularea "cel dintai nascut al intregii
creaturi", apoi cuvintele "viata din viata" dupa care cuvintele "Fiul unul nascut, intaiul nascut a toata
creatura, nascut inainte de veci din Tatal" au fost inlocuite cu expresia "nascut din Tatal, adica din fiinta
Tatalui, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, unul nascut nu facut". Alegerea termenilor a necesitat
iscusinta, deoarece totdeauna expresiile folosite trebuiau sa fie comnentate, pentru ca adversarii sa nu se
ridice si sa-i condamne ca eretici.
In dezbaterile teologice ale acestor timpuri s-au evidentiat Parintii Capadocieni, a caror contributie
teologica a dus la formularea vocabularului teologic. Ei au facut distinctie categorica intre tremeni si au
aratat caracteristicile fiecarui cuvant. Pentru alcatuirea acestor formule dogmatice, Parintii au folosit cuvinte
cheie, imprumutate, unele din vocabularul stoic, altele din cel aristotelnic, cuvinte ca:
si
Cuvantul desemneaza esenta concreta in Dumnezeu,asa cum exista ea si nu sufera nici o
divizare intre Tatal si Fiul. Astfel, Logosului dumnezeiesc este aceiasi cu cea a Tatalui sau a Sf. Duh,
fara diferenta, ea fiint esenta vie, imuabila si identica. In acest caz, se identifica cu ipostasul care nu
este decat expresia concreta, existenta, a acestui cuvant.
Mai tarziu, Sf. Vasile cel Mare va prefera termenul pentru a desemna in mod concret o
realitate concreta. Termenul, fire, natura, spre deosebire deesenta, este foarte frecvent folosit
in lucrarea Despre Sfantul Duh a Sf. Vasile.
In ceea ce priveste ipostasul, Sf. Vasile il concepe ca pe o esenta care exista in opozitie cu o
generalitate vaga a unei esente abstracte (La singular, probabil, ipostas este
echivalent cu ousia, in sensul de substanta concreta, ea reprezinta substanta ingerilor, fie chiar substanta
divina. La plural insa, ipostasi, il defineste pe Tatal, pe Fiul si pe Sf. Duh.
In ceea ce priveste cuvantul persoana (nu avea la Sfantul Vasile aceeasi semnificatie pe
care o avea in gandirea patristica de mai tarziu. Pentru el, cuvantul infatisa numai aspectul sub care apare
ipostasul. Mai mult pentru capadocian, o astfel de interpretare nu era suficienta pentru a destinge
10
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
ipostasurile. Dimpotriva, in gandirea Sfantului, Ipostasul uneste ousia si haractiras ()

constituind idiazon (, proprietatile particulare ale naturii divine.
In realizarea vocabularului hristologic, unii cercatatori considera ca Sf. Vasile cel Mare s-a inspirat
din filosofia lui Aristotel, altii din filosofia stoica. Dupa Hubner, cadrul filosofic al Sf. Vasile in legatura cu
ousia este cu predilectie stoica, iar a Sf. Grigore de Nissa este aristotelnic.
XVII.
Persoana Mantuitorului Hristos in controversele

si ereziile hristologice
Sinoadele Ecumenice, prin formulele lor dogmatice, au cuprins in definitii concise "infatisarea
evanghelica si vie a Persoanei divino-umane" a Mantuitorului Hristos. De buna seama, ele au ca temelie
autoritatea Apostolilor si a Proorocilor, ale caror cuvinte inspirate de Duhul Sfant, sunt cuprinse in Sfintele
Scripturi. Cu toate acestea, controversele care s-au dezlantuit de-a lungul secolelor asupra intelesului
docrinei crestine au confirmat faptul ca oricat de inspirata ar fi Scriptura, teologii pot sa o citeasca si sa o
interpreteze in diferite feluri, cazand in greseli pe care Biserica le-a numit erezii. Ereticii au incercat sa
potriveasca cuvintele sfinte cu propriile lor minti, potrivnice voii lui Dumnezeu. Insa Sf. Parinti s-au facut
una cu Apostolii si cu Proorocii in interpretarea Cuvantului lui Dumnezeu, diferenta dintre ei pare sa fie mai
degraba una de grad secat de natura. In ei era un har conferit de Duhul Sfant care-i autoriza sa interpreteze
Scriptura, autoritatea lor sprijinindu-se pe adevarul care a vorbit prin ei. Astfel, atributul "inspirat de
Dumnezeu", folosit de N.T. o singura data pentru scrierile V.T., ar putea fi aplicat si la ei, ceea ce constituie
un indiciu semnificativ al harului lor deosebit si al inspiratiei lor. Prin urmare, Parintii Ecumenici aveau
convingerea ca marturisesc adevarul credintei, fiind, totodata convinsi ca numai Duhul Sfant facea cu
adevarat ca intrunirile lor sa fie universale si valabile pentru tot Trupul Bisericii.
XVIII.
Hristologia lui Arie si a arianismului
Invatatura despre Persoana Mantuitorului Hristos a dominat gandirea hristologica de la Origen pana
la Sinodul din Efres (431). In aceasta perioada, in legatura cu problema inomenirii Logosului, s-au
manifestat, in invatatura hristologica, doua tendinte: aceea a lui Logos-sarx si a lui Logos-anthropos.
Invatatura despre Logos-sarx a fost asimilata de doua forme eretice: arianismul si apolinarismul. Pavel de
Samosata nega divinitatea lui Hristos; pentru el, Mantuitorul nu venea din cer, ci de jos, de pe pamant.
Astfel, Logosul locuia intr-un om, intr-un trup, ceea ce insemna ca acceptarea sufletului in Hristos insemna
renuntarea la unitatea Sa. Cel care a continuat invatatura lui Pavel de Samosata si a dus-o la extrem a fost
uncenicul acestuia, Arie.
Ereziarhul Arie, in scrisoarea catre Eusebiu al Nicomidiei, sustinea ca Fiul are un inceput, pe cand
Dumnezeu n-are un inceput; Fiul provine din nimic, El nu e nici parte din Dumnezeu, nici ceva in subordine.
Desi erezia Logos-sarx (creatura) isi are originea in viziunea despre intrupare, curios ca doctrina ariana
referitor la aceasta nu ocupa decat un loc secundar, fiind numai o consecinta a teologie trinitare a lui Arie.
Arienii, intr-un pasaj din scrierea Sf. Atanasie spuneau ca: "daca Logosul era cu adevarat Dumnezeu, atunci
cum a putut sa devina om?" (Sf. Atanasia, Contra arienilor). Dupa ei, o intrupare reala nu se produce daca
Logosul, Care coboara din cer, intra in unire substantiala cu trupul si-i tine loc de principiu vital, unire de
neconceput pentru Logosul divin. Arienii sustineau ca in Hristos exista o schimbare, adica Logosul este
subiectul unei schimbari. devenind un altul. In fata acestor erori, Sf. Atanasie ii va acuza pe arieni ca au facut
din Hristos un om obisnuit. Tot arienii invatau ca in Hristos, Cuvantul S-a unit cu un trup omenesc fara suflet
rational, Logosul tinand loc de suflet. Consecinta acestei invataturi era o conceptie naturalista despre unitatea
in Hristos, cum se poate observa in Crezul lui Eudoxiu: "noi credem...intr-un singur Dumnezeu...care S-a
11
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
facut trup, dar nu om. Caci El n-a luat un suflet omenesc, ci S-a facut carne (trup) pentru ca Dumnezeu sa
poata sa intre in relatie cu noi oamenii prin trup, ca printr-un voal. El nu avea doua naturi si nu era un om
complet, ci Dumnezeu in locul sufletului din trup. Ansamblul este o singura natura rezultata din aceasta
compozitie. Impotriva acestei gandiri, Parintii de la Sinodul I Ecumenic au introdus in Simbolul de Credinta
formula "si S-a facut om". In felul acesta formula ariana legata de hristologia lui Logos-sarx a fost
ondamnata de Sinodul de la Niceea (325).
XIX.
Persoana Mantuitorului Hristos in gandirea lui Apolinarie
Apolinarie, lector in timpul lui Teodot si apoi episcop arian de Laodiceea, a fost initiat intr-o
atmosfera intelectuala a tineretii sale, dominata de ideile ariene. Dupa Sf. Grigore de Nyssa, Apolinarie isi
considera propria invatatura ca o intarire a pozitiei Parintilor, care l-au condamnat de Pavel din Samosata in
anul 268. Desi apolinarismul apare ulterior din punct de vedere cronologic arianismului, relatia interna intre
cele doua sisteme pare sa fie inversa. Grillmeier sustine ca din punct de vedere hristologic, apolinarismul
poate sa se manifeste ca erezie inaintea arianismului, invatatura apolinarista despre unirea dintre Logos si
trup continand deja germenele alteratiei ariene referitoare la transcendenta Cuvantului. Formula Logos-sarx
care facea din Logos sufletul lui Hristos, se indrepta inevitabil catre erezia ariana conform careia Logosul
intrupat este o creatura.
Apolinarie manifesta teama de separare in Hristos si se straduieste sa redea unitatea Cuvantului facut
trup, subiecte predilecte ale teologiei lui. Fiind convins ca, daca in Hristos divinul este separat de uman,
mantuirea omului este pusa in pericol, astfel Hristos considerat numai om nu are posibilitatea sa ne aduca
salvarea. El ne avand puterea nici sa ne rascumpere de pacatele noastre, nici sa invieze. In vederea eliminarii
dualismului, pe care-l considera incorect, Apolinarie propune o noua extrema a hristologiei Logos-trup. El
considera ca Dumnezeu este o unitate compusa in forma umana, unde afirmatiile: "Dumnezeu S-a intrupat",
"Dumnezeu purtator de trup" sau "Dumnezeu nascut din femeie", nu prezinta trupul ca pe o haina exterioara
pe care Cuvantul a imbracat-o, ci ele arata unitatea absoluta realizata de El inca din momentul zamislirii.
Apolinarie il considera pe Hristos om, dar un om cu totul special, "un om ceresc". In sensul celor
aratate antropologia lui Apolinarie vede pe om ca pe "un spirit unit cu trupul" ca atare, in omul Dumnezeu
"energia divina are rolul duhului care anima si al spiritului uman . Conform acestei doctrine,
Hristos este o singura natura (, pentru ca este o singura Persoana ( simpla si nedespartita.
Apolinarie foloseste cuvantul prosopon si ipostas fiind, de altfel primul care l-a introdus in vocabularul
hristologic.
Cat priveste mantuirea oamenilor, invatatura lui Apolinarie se bazeaza pe faptul ca Trupul lui Hristos
se gaseste unit cu Ratiunea invincibila si divina. In privinta sufletului irational a lui Hristos, Apolinarie, se
fereste sa-l numeasca, deoarece dupa el, in actul intruparii, Dumnezeu si trupul raman intacte. De fapt el nu
face referire la umanitate, nici nu spune ca in intrupare "se unesc Dumnezeu si omul", ci "se unesc cele a lui
Dumnezeu cu trupul". Desi se pare ca el are un cult al trupului lui Hristos, totusi pentru el "nu exista decat o
singura fire, un singur ipostas, o singura persoana, in intregime Dumnezeu si in intregime om". Doua
sinoade locale din 337 si 382, si Sinodul II Ecumenic (381), l-au condamnat definitiv pe Apolinarie. Sf.
Grigorie de Nyssa, va desfiinta definitiv apolinarismul in lucrarea Antireticul din anul 320.
XX.
Hristologia Sfantului Atanasie cel Mare
Intreaga hristologie a Sf. Atanasie este un comentariu la textul din Sf. Ioan Evanghelistul "Cuvantul
S-a facut trup" (Ioan 1, 14). Deci Fiul lui Dumnezeu S-a nascut din Tatal mai inainte de veci, iar in zilele de
pe urma S-a nascut ca om din Fecioara Maria. Fiul este Unul Nascut si unic in sanurile Tatalui, Care-L indica
12
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
numai pe El ca fiind din Sine, atunci cand zice: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit"
(Matei 3, 17).
Importanta inomenirii Fiului lui Dumnezeu este subliniat de Sf. Atanasie in sensul ca numai
Dumnezeu singur poate sa salveze neamul omenesc cazut. Astfel in acest sens spune: "Noi am fost pricina
intruparii Lui si pentru a noastra mantuire S-a lasat miscat de iubirea de oameni ca sa Se salasluiasca in trup
omenesc si sa Se arate in El". Pentru Sf. Atanasie, Cuvantul n-a intrat intr-un om sfant prin intrupare, asa
cum duhul a intrat in profeti. Salasluirea Logosului in trup este intrinseca si substantiala pentru a putea lucra
mantuirea intregii omeniri prin trupul Sau.
Cu toata frumusetea si adancimea invataturii hristologice, din nefericire Sf. Atanasie accentuand
functia datatoare de viata a Logosului in raport cu trupul, uita de sufletul omenesc din Hristos si aproape nu-i
lasa nici un loc. Acest lucru face ca sa nu gasim totdeauna la el o distinctie neta intre viata naturala si viata
spirituala. In ceea ce priveste agonia si temerea Mantuitorului, pe cat este posibil, Sfantul ii da o explicatie
pur fizica, ele nefiind altceva decat slabiciuni si suferinte ale trupului. Acest lucru arata ca firea divina si
firea umana isi au fiecare specificul adecvat, insusirile lor neputand trece unele in locul altora si neputand sa
se amestece.
Datorita faptului ca Sf. Atanasie neglijeaza sa afirme prezenta sufletului in natura umana asumata de
Logos, ii va fi dificil sa explice cum desfiinteaza Logosul slabiciunilor si suferintele trupului pe care le-a
luat, oferindu-le ca jertfa. In sensul prezentei sufletului in Ipostasul Logosului Inomenit, in textele atanasiene
nu se precizeaza rolul lor in unitatea theoanthropica a Dumnezeu-omului. Arie si Apolinarie nu admiteau
prezenta sufletului uman in Hristos, intru-cat, ziceau ei, Logosul a luat locul sufletului.
Anul 362 va marca totusi o noua orientare in gandirea Sf. Atanasie. Sinodul din Alexandria emite un
tomos catre antiohieni prin care Sfantul cauta o reconciliere intre cele 4 functii ortodoxe. De la data acestui
sinod, prezidat-sustinut de Sfantul, pozitia sa hristologica a devenit corecta.
XXI.
Invatatura hristologica a Parintilor Capadocieni
Hristologia secolului al patrulea structurata in urma conflictelor doctrinare dintre diferitele sisteme
teologice, invata ca nimeni nu pot dobandi unirea cu Dumnezeu decat in Logosul inomenit. El a fost si este
Dumnezeu adevarat, nu o faptura umana. In acest sens ortodoxia niceeana, exprimata de Sfantul Atanasie si
de Parintii Capadocieni, se definea categoric printr-o pozitie simultana impotriva lui Arie si a lui Apolinarie.
Ambii eretici erau de acord ca in Hristos, Logosul si trupul formau o unitate deplina: o unitate creata, in
viziunea lui Arie sau "cereasca" in cea a lui Apolinarie.
In valurile dezbaterilor teologice si hristologice din acea vreme s-au evidentiat Parintii Capadocieni.
Discursul lor a fost determinat in clarificarea problemelor hristologice. Fiind mostenitorii invataturii
Sfantului Atanasie, cel care a gandit hristologia in termenii Logos-sarx, fara sa se preocupe de speculatia lui
Apolinarie asupra sufletului lui Hristos, Parintii Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Grigorire de Nyssa,
vor opta cu timpul pentru formula Logos-anthropos, aparata deja de Eusebiu al Antiohiei pe vremea lui Arie
simentionata de sinodul din Sardica (343). Fara sa o numeasca explicit, Sfantul Vasile ataca invatatura lui
Apolinarie care sustinea ca Trupul lui Hristos este un trup ceresc. Tot impotriva lui Apolinarie, Sfantul Vasile
afrima prezenta sufletului in Trupul lui Hristos.
Pentru Sfantul Vasile sufletul lui Hristos este inteles ca un "factor teologic" capabil sa raspunda
arianismului si sa apere invatatura despre Logos si transcendenta Sa. Sfantul Grigorie de Nazianz, la randul
sau, sustine ca in Hristos: "sunt 2 naturi: Dumnezeu si om in Hristos, cum exista in acelasi timp in El trup si
suflet". Umanitatea lui Hristos este un precum ca Hristos are trup si suflet. Asemanator Sfantului
Vasile, Grigorie de Nazianz invata ca Logosul "a venit la propria Sa imagine; El a luat Trup din cauza
13
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
trupului nostru si Si-a unit un suflet inteligent din caza sufletului nostru, purificand pe cel omenesc fiind
asemenea cu noi in afara de pacat". Astfel, in Dumnezeu-om sunt doua naturi in unitate, dar aceasta nu
inseamna ca sunt 2 fii ci doua naturi. Cele doua naturi, amestecandu-se, formeaza o unitate. Sfantul afirma
ca Dumnezeu S-a nascut din Fecioara si a fost rastignit dand Prea Sfintei Nascatoare numele de "Maica a lui
Dumnezeu" (.
Pe langa toate acestea, un lucru demn de remarcat in hristologia Sf. Grigore ramane faptul ca el
introduce pentru prima data conceptele trinitare in hristologie. In sensul acesta, el descrie unitatea si
distinctia naturilor in Hristos cu mijloace lingvistice simple, propunand o paralela cu dogma trinitara.
Originea hristologiei Sf. Grigorie sta mai mult in spiritualitatea sa decat in speculatiile teologice. Gandirea sa
este centrata pe ideea indumnezeirii omului, pe care o dezvolta pornind de la indumnezeirea naturii umane in
Persoana lui Hristos.
Cat priveste invatatura hristologica a Sf. Grigore de Nyssa, trebuie subliniat de la inceput faptul ca ea
este centrata in Logosul inomenit. Acesta este chipul Tatalui si "stralucirea slavei lui Dumnezeu si pecetea
Persoanei Sale" (Evrei 1, 3). Chiar daca El este ceva distinct de Tatal, Fiul este chipul adevarat al Tatalui,
adica un ipostas propriu. El este egal cu modelul, adica este Frumusete din Frumusete, Dumnezeu din
Dumnezeu, Lumina din Lumina, desi este nascut, si nu nenascut ca Tatal. Pentru El "Logosul, devenind om,
nu a luat un om facut din suflet si trup", ci firea umana considerata intreaga, din trup si suflet. Argumentarea
sa incepe cu afirmatia ca orice om are nevoie de mantuire si astfel omul nu poate fi salvat pe jumatate,
lasand a doua jumatate, sufletul, sub osanda pacatului. Sf. Grigorie propune o sinteza hristologica a formulei
care daca ar fi fost formulata mai devreme ar fi salvat decenii intregi de dispute teologice. Iata
ce spune el. "Daca acesti eretici aduc cuvantul Evangheliei: Cuvantul trup S-a facut, pentru a pretinde, din
faptul ca s-a omis sa se mentioneze sufletul, ca a fost asumat un corp fara viata, sa invete ca este obisnuit in
Scriptura sa se ia partea pentru intreg", ca atare nu exista trup fara suflet. Fara sa-si asume hristologia arhaica
care supunea sufletul uman Duhului divin, nici vreunei hristologii care vedea in strigatul lui
Iisus de pe cruce abandonarea de catre Divinitate a trupului, Sfantul explica moartea Mantuitorului ca o
separare a sufletului de trup, Domnul avand autoritate asupra acestei separari.
In explicarea raportului dintre cele doua naturi si a participarii tuturor oamenilor la firea umana a lui
Adam cel nou, Sf. Grigorie a folosit atat perspectiva filosofiei platonice, cat si pe cea a filosofiei aristotelice,
in Hristos exista unite doua naturi, diferite ca ontologie. Sf. Grigorie admite ca in Hristos este o vointa
umana distincta de vointa divina, care se supune vointei divine. Unirea dintre Logos si natura umana este si
ramane pentru totdeauna de nedesfacut, incepand din momentul conceperii. Unirea desavarsita a celor doua
naturi se va realiza desavarsit dupa inviere. Pentru Sf. Grigorie, iconomia nu incepe odata cu intruparea
Fiului, ci cuprinde tot ceea ce nu este vesnic. Iconomia include intreaga lucrare a lui Dumnezeu in raport cu
timpul intelegandu-se aici si creatia. Ea nu se reduce la prezenta Fiului intrupat pe pamant, ci cuprinde
istoria tuturor oamenilor. Conform terminologiei Sfantului, iconomia nu este legata atat de ousia, cat de
energiile sau lucrarile divine. In sensul acesta iconomia are in totdeauna legatura cu cu ceea ce
nu este vesnic, fara ca prosfaton sa fie separat de Dumnezeul cel vesnic.
Eunumiu afirma ca Fiul nu este o fiinta vesnica, ci de rangul al doilea in raport cu Tatal; in virtutea
faptului ca este creat, prin conturalitatea cu restul creatiei, poate sa-si asume intruparea si patima. Dupa Sf.
Grigore de Nyssa, Dumnezeu este Unul in Fiinta si intreit in Persoane, fapt ce exclude orice separate intre
Persoanele Sfintei Treimi. Ele au aceeasi natura si nu sunt straine una de alta. Marturisirea sa de credinta
spunea ca "Fiul S-a facut ascultator in cuvant si fapta pentru ca este Fiu si Dumnezeu nascut", Sfantul arata
ca ascultarea Fiului priveste numai iconomia mantuirii Celui Care S-a facut om, mai ales supunerea Lui
"pana la moarte" (Filipeni 2, 8). Daca vorbim de ascultarea Fiului, aceasta este din pricina neascultarii
14
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
omului. Faptul ca Fiul este al doilea dupa Tatal, nu arata decat ca numarul se refera numai la modul de
existenta, adica la daruire si la primire dupa ratiune in Tatal si in Fiul. Categoric, ordinea nu implica
subordonare, desi Sf. Grigorie accepta o anumita ordine a Persoanelor divine, deoarece chiar Evanghelia o
afirma: "Credinta iesind de la Tatal ajunge prin Fiul in Sfantul Duh". Greseala lui Eunomiu si a arienilor se
contura numai in perspectiva intelegerii acestei ordini a Persoanelor, ca fiind drepta ordinea treptelor
Fiintelor.
Paradoxul consubstantialitatii Fiului cu Tatal este mult mai adanc. Conform logicii, raportul intre o
cauza si ceea ce a fost cauzat nu spune nimic despre firea acestora, ci arata numai modul de fi al celui din
urma; astfel ordinea Persoanelor divine nu spune nimic despre natura Persoanelor divine, ci indica
raporturile lor referitoare la origine. Fiul este de aceeasi Fiinta cu Tatal, pentru ca El este nascut din Tatal si
pentru ca el lucreaza intru totul ca Fiu. Tatal si Fiul, spre deosebire de creaturi sunt in mod desavarsit in
unime dinainte de veci.
Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, preluand marturisirea de credinta de la Botez a Bisericii din
Ierusalim, a stabilit textul definitiv referitor la Iisus Hristos. Acest fapt a facut ca hotararile de la Niceea sa
fie socotite ca definitia neschimbatei credinte si invataturi a Bisericii Ortodoxe. Cat priveste formularea
credintei, Sinodul de la Niceea se deosebeste de Sinodul de la Constantinopol. Textul niceean a fost corectat
si indreptat, iar marturisirea de credinta data de Parintii de la al II-lea Sinod Ecumenic, reprezinta un intreg
fericit, care depaseste atat forma, cat si bogatia si valoarea continutului dogmatic.
XXII.
Hristologia Sinoadelor Ecumenice de la Efes si Calcedon

in definirea dogmei hristologice
Potrivit lui Socrate, criza hristologica a izbucnit in momentul in care Nestorie, discipol al lui Teodor
de Mopsuestia, a ajuns Patriarh la C-tinopol. Excesiv de zelos, acesta a provocat o discutie in jurul numelui
de Nascatoare de D-zeu (), afirmand ca titlul acesta era folosit cu preferinta de arieni si
apolinaristi. In sensul acesta a autorizat pe un preot, pe nume Anastasie, sa predica ca nimeni nu poate sa
numeasca pe Maria Nascatoare de Dumnezeu pentru ca Maria a fost numai o femeie. In felul acesta
Nestorie a ajuns sa fie considerat un nou Pavel de Samosata. Nestorie prezinta diferit evenimentele,
spunand ca la venirea lui la C-tinopol a gasit doua tabere rivale, una care sustinea titlul de si alta
care sustinea titlul de , sustinand ca ambele sunt corecte, dar, pentru linistirea spiritelor el a
propus termenul de .
Staruinta lui Nestorie asupra ratacirii sale a determinat pe Sfantul Chiril sa i se adreseze direct,
indemnandu-l sa dea o explicatie despre invataturile sale, Nestorie insa considera ca este suficient sa ii
raspunda Sfantului printr-o scrisoare scurta. La aceasta indiferenta iresponsabila, Sfantul Chiril i-a adresat
lui Nestorie o a doua Epistola numita dogmatica, in care expune pe larg doctrina sa pe baza crezului niceean.
Mai tarziu Nestorie a raspuns printr-o scrisoare prin care isi prezinta pe larg ideile de baza. In cursul verii lui
430, Chiril a alcatuit un tratat Impotriva blasfemiilor lui Nestorie, aducand la cunostinta si altor ierarhi
despre aceasta. Spre sfarsitul anului, Sfantul a tinut un sinod la Alexandria unde s-au aprobat cele
douasprezece anatematisme impotriva lui Nestorie. A urmat apoi sinodul al treilea Ecumenic de la Efes, unde
Nestorie a fost depus ca un nou Iuda.
Pentru Nestorie firea umana este chipul dumnezeirii, Logosul putandu-se uni cu omul care este
chipul sau. Acesta nu explica intruparea si nici unirea firilor, cu toate ca el recunoaste ca intruparea implica
unirea a doua firi depline, divina si umana. De asemenea, el sustine ca prin intrupare Logosul a ramas ceea
ce era, excluzand cu pasiune teopasismul. Cat priveste denumirile de Hristos si Fiu, Nestorie considera ca
15
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
sunt sinonime. Ereticul considera ca Logosul n-a luat nimic din ceea ce este uman, unirea pe care o vedea el
era numai una aparenta. Ca atare, mantuirea, dupa el, este mai degraba o indreptare sau ridicare fara sa fie
vorba de o transformare ontologica a firii umane.
Prin urmare, divinitatea si umanitatea nu pot fi unite, in acest context se poate vorbi doar despre doua
unul al dumnezeirii si altul al umanitatii care se schimba reciproc. Apoi, Nestorie respinge unirea
substantiala dintre cele doua naturi considerand-o ca include o alterare a Logosului.
De la aceste consideratii Nestorie trece foarte usor la Mariologie. Dupa el Fecioara Maria n-a dat
nastere dumnezeirii, deoarece creatura nu poate da nastere Celui care este necreat, sau o creatura nu poate da
nastere unui Creator. Preasfanta Fecioara a dat nastere numai unui om, un instrument al dumnezeirii, astfel
Duhul Sfant a format in Fecioara un templu in care a locuit D-zeu Logosul. Nestorie argumenteaza ca
Logosul nu poate avea parte de doua nasteri, una din veci si alta dintr-o creatura umana, ca atare omul in
care a locuit El si pe care l-a folosit ca instrument, este fiul Fecioarei. De aici se vede clar separarea totala
dintre firea divina si firea umana in persoana Mantuitorului.
In concluzie Nestorie este si ramane eretic pana la sfarsitul vietii. Pentru el unirea dintre doua firi este
unirea dintre doua persoane de vreme ce fiecare natura trebuie sa-si aiba persoana ei, cele doua naturi in
Hristos inseamna doua persoane. Cu toate acestea, Nestorie staruie sa afirme ca Hristos este prosopon-ul
comun al divinitatii si umanitatii, fara sa poata spune care este relatia dintre aceste reticul vede
cele doua firi ca doua persoane coabitand una langa alta, pastrand fiecare proprietatile distincte si
lucrarile nealterate, staruind sa adauge la aceasta coabitare atribute de: perfecta, stricta sau perpetua.Singurul
lucru pozitiv in gandirea lui Nestorie ar putea fi afirmarea clara a umanitatii lui Hristos.
XXIII.
Proclamarea dogmei hristologice punctul culminant al

Sinodului de la Calcedon
Scopul principal al acestui sinod era de a pune capat unui lung si amar sir de dispute teologice.
Pentru a ajunge la un final fericit Sinodul trebuia sa redacteze o marturisire de credinta pe care toti
episcopii si delegatii sa o semneze; dupa lungi discutii, s-a ajuns la un text, ce poate fi considerat ca un crez
calcedonian. Se canonizeaza apoi cele doua scrisori ale Sf Chiril si Tomosul papei Leon, primele pentru ca
resping nestorianismul si Tomosul pentru ca respinge eutihianismul. In continuare sinodul a anatematizat atat
pe cei ce despart pe Hristos in doi Fii, cat si pe cei ce declara patimitoare dumnezeirea Unuia nascut, sau
nscocesc in cele doua firi ale lui Hristos vreo amestecare sau contopire, pe cei ce zic ca inainte de unire
firile Domnului sunt doua, dar dupa unire una, sau, pe cei ce au introdus in Hristos o contopire si considera
ca trupul si dumnezeirea o singura fire si fac dumnezeirea ptimitoare.
Terminologia folosita la acest Sf Sinod nu fusese utilizata in definitia conciliului de la Niceea, din
acest motiv Calcedonul este socotit al doilea moment crucial pentru dezvoltarea doctrinei. Aceasta adevarata
dogma a marturisirii lui Hristos a fost adoptata ca definitia dumnezeiescului sinod al Sf Parinti de la
Calcedon.
Prin definitia de la Calcedon s-a pus in evidenta invatatura evanghelica ce arata ca D-zeu s-a facut
om si omul s-a facut D-zeu, realizandu-se apropierea desavarsita intre om si D-zeu. Pentru aceasta
perspectiva Parintii au folosit termenul de o fiinta , atat pentru divinitate cat si pentru omenitate:
de o fiinta cu Tatal dupa dumnezeire si de o fiinta cu noi dupa omenitate.
La Calcedon s-a pus pentru prima data problema persoanei si a relatiei ei cu natura. Filosofia greaca
nu cunostea decat dimensiunea naturii, a fiintei, persoana fiind socotita una cu ea. Parintii, inspirati de Duhul
Sf, au stabilit ca altceva este persoana si altceva natura, intre ele trebuie sa existe o stransa legatura. Asadar,
16
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
in Hristos, unirea celor doua firi este ipostatica; firile se intalnesc intr-o singura persoana si intr-un singur
ipostas.
Cu ajutorul unor termeni ca: omousios, ipostasis, fisis si prosopon s-a aratat ca nu exista simetrie
absoluta intre dumnezeire si omenitate in Hristos, din cauza ca ipostasul unic este numai dumnezeiesc, iar
vointa umana urmeaza vointei divine. Sinodalii au respins hristologia simetrica a lui Nestorie, scotand in
evidenta asimetria invatata de Sf Atanasie si de Sf Chiril, care spuneau ca numai D-zeu ne poate mantui, in
timp ce omenitatea poate doar sa conlucreze cu actele mantuitoare si vointa lui D-zeu.
Cel de-al patrulea Sinod ecumenic a readus in prim plan cele patru caracteristici ale unirii ipostatice
in Hristos , , , . Unirea celor doua naturi in ipostasul
Cuvantului, in chip neamestecat, neschimbat, nedespartit si neimpartit reprezinta laturile extreme ale
hristologiei, adica firile sunt atat de unite pe cat sunt de distincte, cum spune Sf Maxim.
Hotararea de la Calcedon a aratat ca persoana Mantuitorului Iisus Hristos este modul cel mai inalt de
unire intre D-zeu si om, intre D-zeu si lume, fara amestecare si fara confundare.
XXIV.
Lucrarea mantuitoare a Logsului inomenit

sau soteriologia hristologica
Logosul divin, prin Intruparea Sa, a aratat marea cinste pe care o acorda umanului, mai ales prin
faptul ca nu a ramas departe si deoparte de el, ci S-a facut om adevarat, fara sa inceteze sa fie si D-zeu.
Intruparea lui D-zeu ca om, arata pe om ca fiind fiinta cea mai capabila de a deveni mediu al aratarii
lui D-zeu. In cuvintele omenesti insuside de D-zeu, deci intelese de noi, ne deschid orizonturi infinite si
necomunica revendicari absolute. Luand in ipostasul Sau, umanitatea noastra se face si ca purtator al ei, Fiul
Tatalui. Si aflandu-se in legatura cu noi prin firea omeneasca comuna, ne face si pe noi impreuna fii cu Sine
ai Tatalui. Aceasta calitate tine de noi sa o actualizam.
Firea umana din ipostasul lui Hristos Domnul nu e numai plina de viata dumnezeiasca, ci trupul Sau
este de viata facator, ceea ce inseamna ca el nu isi mai poate actualiza potenta coruptiei.
Prin comunitatea de natura, trupul indumnezeit al Logosului intra in trupul celorlalti oameni, le invie
si el indumnezeieste.
Fiul lui D-zeu se face si se naste ca om dintr-o Fecioara, dar ia umanitatea adevarata dintr-o faptura
omeneasca adevarata. Fiind facut, e fara de pacat ca Adam dinainte de cadere; fiind si nascut, are totusi si
stricaciunea din Adam de dupa cadere. Le uneste pe amandoua pentru ca se naste din Fecioara. Numai asa
poate mantui pe om, murind pentru el, dar si inviind.
Lucrarea mantuitoare a Logosului inomenit a avut ca scop eliberarea noastra de pacat, de stricaciune
si de moarte. Mantuitorul ne-a izbavit de puterea intunericului si ne-a ridicat in imparatia Tatalui Sau
iubit, prin al carui sange ne-a mantuit si izbavit de pacat. Col 1, 13-14
Dupa inomenire Hristos a trecut prin toate treptele cresterii omenesti, sfintind-o pe fiecare in parte si
mantuind-o prin exemplul sau de cucernicie, virtute si ascultare. Neascultarea primului Adam a fost
rascumparata prin completa ascultare a celui de-al doilea Adam ca lumea sa dobandeasca mantuire.
Mantuitorul a dus mantuirea nu numai prin recapitularea fiecarei etape din dezvoltarea omului, ci mai
ales prin acceptarea suferintei care pe lemnul crucii a rascumparat raul facut de lemnul neascultarii.
Mantuirea noastra in Iisus Hristos cuprinde intemeierea Bisericii inauntrul careia fiecare om se poate mantui
liber in mod subiectiv, prin intermediul Sf Taine si prin credinta care este dovedita din faptele bune savarsite
din iubire.
XXV.
Chenoza Fiului lui Dumnezeu inomenit

17
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
Cosmosul este cea dintai carte a descoperirii slavei lui D-zeu, a nemarginitei Lui iubiri fata de
faptura. Desi creat de D-zeu in afara Lui, printr-o interventie divina creatoare, toate lucrurile lumii atarna de
D-zeu, iar prin energiile necreate, care le mentin intr-o vie si statornica actualitate, se infatiseaza ca atare
venind de la D-zeu si intorcandu-se la D-zeu. Datorita acestui fapt, D-zeu, prin darurile Sale, ca si prin
resorturile interioare ale acestor daruri, energiile divine necreate, se afla in lume ca principiu de viata vesnica
si existenta fericita a ei, ramanand totusi prin fiinta Sa intr-o trascendenta absoluta fata de lume.
Cat priveste pe om, inca de la creatie este chemat sa poarte in sine universul, sa-l asume in ratiunea si
dragostea sa. De la invierea Domnului, prin care lumea s-a zidit a doua oara, omul este pe deplin
microcosmos si microteos D-zeu in miniatura, cum spune Sf Grigore de Nyssa, sinteza a universului
recapitulat in Hristos si fiu al lui D-zeu. Faptul ca el este numit microcosmos, arata ca chipul lui D-zeu din el
nu este altceva decat icoana Fiului lui D-zeu, care depaseste maretia cosmosului. Dealtfel, D-zeu, zidind pe
om, creeaza o fiinta personala capabila spatiului duhovnicesc oferit lui in vederea promovarii unei reale
alteritati. Deci cand D-zeu face sa apara aceasta existanta noua in afara Lui, El confirma alteritatea omului
ca fiinta libera. Astfel D-zeu, coborand la oameni in calitate de Pantocrator, de Cel care tine toate si le da
viata prin energia dragostei Sale, prin aceasta chenoza, transcede chiar si propria Sa atotputernicie, printr-o
trans-coborare a Persoanei Lui raportata la natura Sa. De aici vedem iubirea Celui vesnic viu, care
ingaduie omului sa se opuna atotputerniciei sale si sa se lase chiar omorat de el pentru a oferi intregii lumi
impacarea si invierea. Prin inviere recapituleaza in sine toata existenta, fapt care arata ca D-zeu este
Creatorul lumii, iar omul descoperind iubirea Lui, are cu adevarat un rol important in univers. Totodata fiind
Proniatorul lumii, dupa ce a creat pe om ca partener al iubirii Sale, il pazeste sa nu se absoarba in marele tot
si sa aiba acces la maretia existentei personale a lui D-zeu. Ca atare D-zeu preface pentru fiecare om si
pentru intreaga omenire spatiul mortii in spatiul Duhului, timpul mortii in timpul Duhului, inaugurand in
felul acesta Imparatia lui Dumnezeu din launtrul nostru.
XXVI.
Coborarea lui Dumnezeu la noi, pentru mantuirea noastra
Cuvantul lui Dumnezeu cel suprainfinit, zice Sf Maxim Marturisitorul, ne-a aratat prin coborarea
(chenoza) Lui la noi in mod necircumscris inaltimea slavei Lui, ca sa ne rasplateasca spre o stare cu atat
mai de dorit cu cat S-a plasmuit pe Sine in trup pentru noi la un nivel mai smerit Llogosul a cuprins in El
contrastele extreme, cuc cat S-a smerit mai mult pe Sine, cu atat ne-a inaltat pe noi mai mult, ca noi sa ne
facem in Sine dumnezei dupa har.
Sf Ap Pavel arata ca venirea lui D-zeu la noi si improprierea firii omenesti este o inegalabila
chenoza, sau golire a Lui de slava pe care a avutpo inainte de intrupare.
D-zeu ofera omului o importanta egala cu a Sa, fara ca aceasta sa-i fie impusa de om. In aceasta
iconomie Cuvantul Inomenit a vurt sa arate omului valoarea data lui de D-zeu prin creatie. Desi l-a facut din
nimic, totusi l-a zidit in asa fel ca sa fie o faptura demna de a fi tratat ca pe un egal cu Sine.
Chenoza, deci, insemna conditia umana de umilire si de micsorare, pe care Fiul lui D-zeu a asumat-o
din smerenie iubitoare in intruparea sa. Sf Chiril arata ca Logosul intrupandu-se isi impropriaza cele
oemenesti, ramanand in bunatatile naturii proprii.
Sf Grigorie de Nazians, in acord cu ideea desertarii sau golirii de sine a Fiului lui D-zeu, a micsorarii
de bunavoie a slavei Sale, pentru mantuirea noastra prezentata de Sf Pavel, spunea: Cel ce era s-a desertat
pe Sine si cel ce nu era a primit. Desertare numesc ascunderea si micsorarea slavei. Golirea de slava nu se
refera la firea umana asumata de Fiul lui D-zeu, ci la Fiul lui D-zeu insusi. Ea este privita ca o desertare sau
golire de marirea ce vesnica a Celui care binevoieste sa devina ca noi, primind limitele proprii firii omenesti.
Tocmai pe aceasta golire, Sf Chiril o aduce ca argument in sustinerea unirii ipostatice a celor doua firi,
divina si umana, intr-un singur ipostas. Numai D-zeu Cuvantul S-a smerit prin Intrupare devenind ipostasul
18
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
firii omenesti. Ideea sfantului subliniaza faptul ca nu dumnezeirea a devenit prin aceasta, patimitoare, ci
persoana acestei firi, intrucat a devenit si ipostasul acestei firi omenesti. Omul, trup si suflet, este un
complex rational plasticizat, facut dupa chipul Logosului, fiind capabil de comunicare. In felul acesta
Mantuitorul Hristos se resimtea de faptul ca era D-zeu, precum isi si insusea sensibilitatea firii omenesti in
savarsirea celor proprii acesteia.
Sf Atanasie zice: Cel caruia I se inchinau ingerii, S-a smerit pe Sine pana la a lua chip de rob,
asemenea noua, pentru a ne izbavi de sub puterea necrutatoare a pacatlui si a mortii, ca apoi sa ne inalte
impreuna cu El in umanitatea Sa slavita la Tatal. El S-a faucut ascultator pana la moarte, nu pentru ca avea
nevoie de vreun adaos sau de vreo imbunatatire a virtutilor Sale, ci pentru a birui moartea in trupul Sau si
pentru a da astfel omenirii intregi puterea de a o birui la randul ei prin duh si credinta. El coboara deci pentru
a urca, se micsoreaza pe Sine pentru a ne mari si a ne ridica la Tatal. Sf Atanasie nu atribuie smerirea
trupului ci actului de asumare a trupului de catre D-zeu Cuvantul, fara ca sa se fi schimbat firea
dumnezeiasca a Cuvantului.
Sf Pavel subliniaza aceasta lucrare a Logosului inomenit cand zice: Se aseamnana intru necinste,
inviaza intru slava, se aseamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se aseamana trup firesc, inviaza trup
duhovnicesc. Nepatimirea firii d-zeiesti din Ipostasul Logosului inomenit nu poate fi inteleasa ca nepasare
si ca neputinta de participare prin ipostasul ei la cele omenesti.
Sf Chiril respinge anticipat teoriile chenotice protestante din secolul XIX, potrivit carora Fiul lui Dzeu intrupandu-Se a renuntat pentru vremea vietii pamantesti la atotputernicia, atotprezenta, cunostinta si
constiinta Sa dumnezeiasca. Sf insista mai mult asupra asumarii firii noastre si a actelor ei in general si mai
putin pe chenoza in sens de asumare de catre Fiul lui D-zeu, a patimirilor noastre. Leontiu de Bizant
vorbeste despre asumarea patimirilor noastre ca mijloc de vindecare a lor, iar Sf Maxim, dupa el, numai
pentru ca Fiul lui D-zeu a ramas neschimbat cu d-zeirea in aceasta unire a putut savarsi prin trup atatea acte
de putere si a putut indumnezei firea umana, si numai ramanand D-zeu, in coborarea Sa la noi a putut
vindeca ranile noastre. Fiul lui D-zeu in trup se dovedeste omul tare, restabilit in taria lui adevarata, care
invinge moartea cu colaborarea trupului intarit. Chenoza Fiului lui D-zeu, desi este patimire, are in acelasi
timp un efect indumnezeitor asupra firii, bineinteles cu colaborarea ei.
Chenoza Logosului are si efectul de a desfiinta din firea omeneasca miscarile patimase ale maniei
si poftei si de a o deprinde cu blandetea si smerenia. Astfel ca Fiul lui D-zeu inomenit, ipostaziind deplin
firea omeneasca, a eliberat-o de pornirile automate ale maniei si poftei, prin vointa dumnezeiasca, dar si prin
cea omeneasca intarita de cea dumnezeiasca. Mantuitorul Hristos prin nasterea Sa ca om, se supune legii si
implinind-o se elibereaza de ea. El nu inlatura legea caci Legea e sfanta si porunca e sfanta si dreapta si
buna, ea are in vedere implinirea poruncii lui D-zeu.
XXVII.
Consecintele dogmatice ale unirii ipostatice

a celor doua firi in Hristos
Unirea celor doua firi in Ipostasul lui Hristos are o serie de consecinte, prin care ea se pune si mai mult
in lumina si se arata urmarile mantuitoare ale Inomenirii Logosului indreptate intai spre firea omeneasca
asumata, apoi spre noi. Biserica Ortodoxa a invatat de totdeauna ca cele doua firi sunt unite ipostatic in chip
inefabil si peste puterea de intelegere umana; adica, in Ipostasul sau in Persoana lui D-zeu Cuvantul. El a
luat asupra Sa elementele unei firi compuse, nu ca existente separate sau individuale si a asumat-o ca fiind
parte din Sine.
Domnul nu si-a insusit personalitate umana, ci fire umana in toata plinatatea ei. Astfel, firea umana
insusita de Logosul divin a fost reala si desavarsita, alcatuita din trup si suflet rational fara sa fi preexistat
19
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
in vreo persoana in afara de Hristos, si nici sa fi fost preceata. In consecinta, trupul si sufletul si-au primit
simultan fiinta de la inceput in subzistenta Cuvantului. (Sf Ioan Damaschin)
Trebuie subliniat faptul ca in Persoana Logosului, prin tainica zamislire, au fost unite ipostatic si in
mod tainic, firile divina si umana astfel ca Iisus Hristos este cu adevarat o Persoana in doua firi si nu una
compusa din doua firi. Dupa Sf Ioan Damaschin unirea Dumnezeu Om () in doua firi, nu
este nici personala nici relative; nu este in functie de valoare sau vointa, nume sau preferinta si nici prin
confuzie si amestecare.
Prin intrupare, Cuvantul nu a deposit limitele propriei divinitati, si nici nu a renuntat la slava Sa. De
asemenea, D-zeu facandu-Se om si indumnezeind firea umana, n-a transformat firea umana in propria fire
sau in atributele sale firesti, deoarece, chiar si dupa unire, ambele firi au ramas neamestecate, si atributele lor
au ramas intacte.
Prin moartea Sa, Hristos pastreaza unirea ipostatica nedizolvata, deoarece persoana de baza in
Hristos este Logosul Divin, care, de la Intrupare ramane unit ipostatic, trup si suflet. Datorita nasterii Sale
din Tatal, Mantuitorul este D-zeu desavarsit, avand aceleasi attribute ca si Tatal, mai putin nenasterea. In
acelasi timp datorita nasterii din Fecioara Maria, El este Om desavarsit, avand aceleasi attribute ca si omul,
mai putin pacatul.
Pe baza acestor invataturi Biserica Ortodoxa invata ca cele doua firi sunt unite ipostatic in chip
inefabil si peste puterea de intelegere umana; adica, in Ipostasul sau in Persoana lui D-zeu Cuvantul, care,
intrupandu-Se nu si-a asumat firea umana in integralitatea ei, sau ca o abstractizare si nici firea inteleasa ca
specie, ci firea inteleasa individual, care este identica cu cea inteleasa in specie. Trebuie sa mai adaugam
faptul ca unirea ipostatica a lui Hristos depaseste puterea de intelegere umana, adica nu poate fi inteleasa,
spusa, explicata sau analizata. Stim doar ca firea umana a fost determinata de zamislirea considerate
neamestecata si neimpartita,ramanand pentru totdeauna inseparabil unita cu divinul. Din acest motiv, Dzeu Omul, Iisus Hristos este acelasi ieri, azi si pe vecie (Evrei 13, 8), si va veni asa cum s-a inaltat la
ceruri, cand ii va judeca pe cei vii si pe cei morti, pentru ca este arhiereul vesnic.
Asadar, cele doua vointe nu opun rezistenta una alteia ci se impletesc armonios urmand acelasi scop,
vointa umana slaba si imperfecta supunandu-se singura, de buna voie vointei divvine atotputernice si
desavarsite, pentru ca ambele vointe diferite sunt unite intr-o singura vointa si desi au energii diferita sunt
totusi unite intr-o unitate moarala.
Firea umana a lui Hristos nu e a unui ipostas uman, ci a lui D-zeu Cuvantul. El este ipostasul din
care deriva si spre care se intorc ratiunile intregii creatii. Astfel, toata firea noastra zice Sf Ioan Damaschin,
era in ipostasul lui Hristos, ceea ce inseamna ca Hhristos este ipostasul central si fundamental al tuturor
fiintelor umane. Taina lui Hristos se realizeaza in identificarea personala dintre Unul Nascut al Tatalui si
Intaiul Nascut al Fecioarei Maria. Acest fapt arata ca Hristos este un ipostas compus, adica D-zeu si om
prin fire si in acelasi timp Persoana sa unica. Expresia supra divin (a fost folosita pentru Sfanta
Treime de catre Dionisie Areopagitul, Sf Sofronie al Ierusalimului si Sf Ioan Damaschin. Ea a fost apoi
aplicata tainei lui Hristos intrucat Fiul lui D-zeu, din dragoste de oameni a venit in firea umana si cu
adevarat s-a substantializat devenind om supra divin spune Sf Ioan Damaschin.
Aceste sublinieri ale Parintilor arata ca Hristos ca Persoana unica, ca D-zeu Om, dupa intrupare este
compus din doua firi, subzistand, din momentul inomenirii, vesnic cu si in cele doua firi si fiind totodata
preamarit cu slava pe care o avea la Tatal inainte sa fie lumea Ioan 17, 5.
XXVIII.
Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu
20
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
Cuvantul lui D-zeu a luat trup omenesc din Prea Sf Fecioara si s-a facut om. Isi ia trup, spune Sf
Atanasie, care nu este strain de al nostru...ci il ia pe al nostru si pe acesta nu in chip simplu, ci din Fecioara
neprihanita si neintinata si nestiutoare de barbat. Acest trup curat, Logosul, fiind puternic si facator al
tuturor, il pregateste El insusi in Fecioara, ca templu si-l face propriu, ca pe un organ, facandu-se cunoscut
si locuind in el. Din Maica Domnului, El si-a luat un trup, cu consimtirea ei constienta, ca sa fie in legatura
cu noi. Astfel trupul lui Hristos, luat dintr-o fecioara curata, apare nu sa altereze realitatea umanitatii lui, ci
sa-i afirme divinitatea.
Fecioara Maria este Nascatoare de D-zeu pentru ca din ea s-a nascut insusi Fiul lui D-zeu, dupa firea
sa omeneasca, asa cum se arata in cantarea liturgica: Imparatul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe
pamant S-a aratat si cu oamenii a vietuit; ca din Fecioara curata trup luand si dintr-insa iesind cu
adaugirea firii omenesti: un Fiu este, indoit in fire, dar nu in fete.
E evident ca exista o stransa legatura intre Preasfanta Treime si Preasfanta Nascatoare de D-zeu.
Deci, Maica Domnului n-a nascut o fire ci un ipostas, care in ordine omeneasca este o persoana. Fiul Lui Dzeu, asociind pe Fecioara la lucrarea de mantuire, nu s-a folosit de ea ca de un instrument pasiv, cu atat mai
mult ca Fecioara nu este o simpla personificare a maternitatii, ca functiune biologica. Ea este mai mult decat
aceea care a purtat in pantece pe Fiul lui D-zeu, este ceea care a ascultat cuvantul lui D-zeu si la pazit.
Luca 11, 28.
Inomenirea Fiului lui D-zeu reprezinta o mare minune si o noua interventie a lui D-zeu in creatia Sa,
pentru a scoate natura umana din cercul vicios si tragic al pacatului si al mortii. Adam cel vechi nu este
distrus ci este imbracat din interior de Logosul divin pentru a deveni Adam cel nou (S. Bulgakov). Deci
Logosul divin in vremurile din urma, s-a facut Om printre oameni, ca sa uneasca sfarsitul cu inceputul, adica
pe om cu D-zeu, recapituland in El toate neamurile, incepand de la Adam, si toate limbile si generatiile,
intelegand si pe Adam.
Fara indoiala, in actul intruparii, initiativa este a lui D-zeu si nu a omului, de aceea este exclusa
starea de pofta omeneasca care sta la baza oricarei nasteri umane. Din Fecioara Maria se naste insusi Fiul lui
D-zeu, facandu-se Fiul omului si Fratele oamenilor. Numai in El s-a indumnezeit firea omeneasca si toti
oamenii s-au facut fii ai lui D-zeu prin har. Sf Grigorie de Nazians spunea: daca cineva nu crede ca Sf
Fecioara Maria este Nascatoare de D-zeu, el este despartit de D-zeu.
Aparator al dogmei de la Efes si continuator al teologiei Sfantului Chiril al Ierusalimului, Sf Ioan
Damaschinul in opera sa de sinteza a teologiei Parintilor primelor 7 veacuri, pune in evidenta in mod
deosebit insusirea Preasfintei Fecioarei Maria Nascatoare de D-zeu, facand din realitatea ei premisa realitatii
operei de mantuire realizata de Iisus Hristos. Pentru Sf parinte teotochia Maica Domnuli este atat de intim
unita cu Hristos incat intreaga noastra mantuire sta sau cade odata cu invatatura ca Preasfanta Fecioara Maria
este Nascatoare de D-zeu.
Prin intrupare Fiul lui D-zeu se face in mod real si fiul fecioarei: Cel ce unge s-a facut om, iar cel
uns s-a facut D-zeu. Aceasta nu prin schimbarea firilor, ci prin unirea dupa ipostas. Cum deci sa nu fie
Nascatoare de D-zeu cea care a nascut din ea pe D-zeu intrupat? Intradevar, este in sens proppriu si real
Nascatoare de D-zeu.
Urmarile teotochiei M. Domnului sunt: existenta celor doua firi depline in persoana lui Iisus Hristos
si realitatea si eficacitatea universale a operei realizate de El, ceea ce se nega prin erezia lui Nestorie si
Eutihie.
Sf Ioan Damaschin are o atitudine clara si fata de erezia lui Eutihie, care afirma ca in persoana
Cuvantului intrupat, firea omeneasca a fost absorbita de firea dumnezeiasca, asa incat dupa intrupare, in Iisus
Hristos exista doar o singura fire, cea dumnezeiasca. Sf Ioan Damaschin incadreaza invatatura despre M.
Domnului in hristologie evidentiind implicatiile ei soteriologice.
21
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
XXIX.
Comunicarea insusirilor celor doua firi in ipostasul Logosului
Intruparea Cuvantului lui D-zeu este marea taina a iconomiei divine, sau cum spune Sf Ioan Damaschin,
cea mai mare noutate dintre toate noutatile; singurul fapt nou sub soare. D-zeu Insusi in planul Sau a
hotarat din vesnicie sa devina om, iar pe om sa il faca d-zeu prin unirea cu El dupa har.
D-zeu Cuvantul s-a facut, asadar, Ipostasul ambelor firi, cea divina si cea umana. In El sunt activate
insusirile si puterile ambelor firi, stabilindu-se totodata intre insusirile si lucrarile acestora o comunicare
reala. Datorita faptului ca Ipostasul Cuvantului este comun, cele doua firi se mentin nemodificate si separate
in acelasi timp. Comunicarea dintre firi inlatura manifestarea unei firi mai mult decat cealalta, astfel ca Iisus
Hristos nu se arata cand ca pur D-zeu, cand ca pur om. In acest sens Persoana, fiind D-zeu Cuvantul
Inomenit, face ca insusirile unei naturi sa se comunice celeilalte naturi.
Cnad privim ipostasul ca D-zeu putem sa-i atribuim lucrari omenesti si totodata, aceleiasi Persoane,
cand o privim ca Om, putem sa-i atribuim acte d-zeiesti.
In interiorul Ipostasului Mantuitorului Hristos, pe baza iconomiei, care este lucrarea vointei, nu a
necesitatii, fiecare fire lucreza real, oferind si primind, si de la cealalalta fire, fara sa se identifice una cu alta
si fara sa se separe una de cealalta. Astfel puterea firii divine se comunica firii umane producand in ea o
schimbare, fara sa o scoata din identitatea ei proprie.
Privita din alt punct de vedere comunicarea insusirilor ne arata ca, in Hristos firea omeneasca nu este
scoasa din ea insasi, ci este imprimata de insusirile firii d-zeiesti, conform naturii si nu din
necesitatea acestei firi prin vointa sau iconomia ipostasului cuvantului.
Prin comunicarea insusirilor, firile nu se desfiinteaza oricat de multa putere ar primi firea omeneasca,
ea ramane tot in hotarele ei.
Sf Maxim Marturisitorul zice: Fiul lucreaza ambele doua feluri, cele d-zeiesti si cele omenesti
potrivit cu firea lor. Pe cele d-zeiesti El le lucreaza firii divine, iar pe cele omenesti potrivit cu firea
omeneasca, dar nu despartit ci cu participarea celeilalte.
Sf M. Marturisitorul fara a confunda lucrarea omeneasca in cea d-zeiasca si invers si inconsens cu Sf
Dionisie Areopagitul, considera ca intrepatrunderea celor doua lucrari in ipostasul Logosului este o singura
lucrare teandrica.
Din cele aratate rezulta ca Sf intelege pe de o parte, ca in Hristos insusirile celor doua firi se mentin
pana la un grad, incat cele omenesti pot fi cunoscute ca omenesti. Aceasta inseamna ca, pana la un anumit
grad firea omeneasca este ind-zeita inca in existenta omeneasca, urmand ca ea sa fie pe deplin ind-zeita dupa
Inviere.
XXX.
Lipsa de pacat a Fiului lui D-zeu inomenit
Pacatul este o indepartare de D-zeu, e o inchidere a omului fata de harul divin, e o dusmanie fata de
D-zeu. El este o slabire a caracterului personal al omului, o slabire a umanitatii lui. Pacatul nu este un simplu
act al vointei libere a omului indreptat spre rau, ci la savarsirea lui participa, deopotriva, si mintea si simtirea
omului. Decieste un act personal constient si liber directionat inspre rau, o incalcare a voii lui D-zeu, sau a
binelui cu care suntem datori lui D-zeu si semenilor nostri.
Pentru a ne da mai bine seama despre aceasta consecinta a unirii ipostatice, dorim sa reamintim ca
Mantuitorul Hristos vorbind despre Sine isi atribuie si firea d-zeiasca si firea omeneasca, numindu-se pe
Sine Fiul lui D-zeu si Fiul Omului.
Firea omeneasca pe care a luat-o Fiul lui D-zeu in ipostasul sau a fost intrutotul ca a noastra, in afara
de pacat. Pacatul stramosesc si consecintele lui nu tine de natura originala a omului ci s-a adaugat ulteirior.
Prin urmare umana a fost unita cu ipostasul Logosului si astfel a fost curatita, prin aceasta asumare, de toata
22
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
intinaciunea si a fost ind-zeita. In sensul acesta firea umana este pusa in deplinatatea libertatii ei de patimile
pacatoase si este repusa in actulalitatea puterilor ei.
Logosul inomenit a fost fara pacat fiindca nu a fost numai om, ci D-zeu Om. Prin Intrupare, Fiul lui
D-zeu s-a facut purtator si subiect al firii omenesti si al vointei omenesti. Avand ca subiect al sau insusi
persoana Fiului, vointa omeneasca a lui Iisus Hristos este d-zeieste calauzita, imbogatita cu tot harul si
impodobita cu toata virtutea, incat devine absolt inaccesibila pacatului fiind unita personal cu voia lui D-zeu.
Hristos, Logosul inomenit are doua firi si doua vointe naturale si doua activitati naturale. Pentru
faptul ca exista un singur ipostas a celor doua firi ale lui, zice Sf Ioan Damaschin, spunem ca este unul si
acelasi cel care voieste si cel care lucreaza in chip natural potrivit celor doua firi, din care, in care si care este
Hristos, D-zeul nostru.
Cele doua vointe, in ipostasul Logosului inomenit, nu sunt potrivnice intre ele. Nici vointa naturala
a omului, zice Sf Ioan Damaschinul nu este potrivnica vointei d-zeiesti si nici puterea naturala de a vrea,
dupa cum nu ii sunt potrivnice nici cele ce ii sunt in chip natural supuse si nici folosirea naturala a vointei.
Iisus Hristos nu a savarsit pacate personale nu numai pentru ca avea vointa omeneasca supusa vointei
divine, ci si pentru ca nu s-a nascut cu pacatul stramosesc in care s-ar fi manifestat starea de decadere a
speciei umane. In intruparea sa, Logosul a avut propria initiativa, libera de orice necesitate.
Prin inomenirea Cuvantului, omenirea este ridicata real din pacat, in virtutea unirii firii umane cu
firea divina. Datorita acesteia natura umana se poate ridica sa participe la firea divina si cea d-zeiasca, sa ia
asupra ei slabiciunea omeneasca.
Trebuie subliniat faptul ca parerea proprie sau buna placere impreuna cu 8tiunea provocata de
ea, ca manifestare a ipostasului, nu este admisa in Iisus Hristos ca om. In El, decizia este luata de ipostasul
divin, voia omeneasca subordonandu-se intru totul voii d-zeiesti. Vointa Mantuitorului e o miscare dreapta
numai spre binele absolut pus in evidenta de prezenta d-zeirii.
Afectele si patimirile ca rezultat al lor nu au numai caracterul de urmari ale pacatelor, ci sunt si
remedii impotriva pacatelor. Trebuinta de hrana de exemplu, a avut-o si Adam inainte de cadere, desi nu in
aceeasi stare ca dupa aceea. De aceea mortalitatea era, nu ca necesitate, ci ca posibilitate, ceea ce inseamna
ca aceste afecte aveau un caracter pasiv in natura umana. Insa pacatul, spre deosebire de acestea este savarsit
de om cu participarea lui activa, fiind in stransa legatura cu
Prin urmare Mantuitorul sufera real pentru pacatele noastre, iar suferinta Lui este antidotul care
schimba raul in bine. El nu a pacatuit, dar a suferit pentru pacatele oamenilor, chinurile Sale urcand pana la
un grad care a intrecut orice suferinta omeneasca, tocmai pentru ca El nu a cautat sa le ocoleasca, ci le-a
acceptat de bunavoie. Fiul lui D-zeu inomenit suportand patimile si teama cu taria rabdarii, le-a biruit si a
usurat firea umana de ele.
Iisus Hristos prin firea Sa omeneasca a cunoscut blestemul, cu care s-a identificat, luandu-l asupra
Sa, ca sa ne rascumpere din blestemul legii cum zice Sf Ap Pavel. Dar in acelasi timp El a desfacut pacatul
de urmarile lui si l-a golit de puterea lor, ca prin aceasta sa se micsoreze si puterea afectelor dar si legatura
neconditionata dintre ele si pacate.
Prin urmare, Fiul lui D-zeu intrpat a suferit pacatul nostru si l-a invins ca si cand ar fi fost al Lui.
Fara sa fi savarsit vreun pacat, El a asumat pacatul nostru si a patimit din cauza lui, a suferit mai multe decat
toti oamenii, pentru ca suferea de pe urma pacatelor tuturor. De aceea durerea Lui era extrema, mai ales ca
inchiderea omenirii fata de D-zeu era greu de invins, din care cauza nici D-zeu nu putea fi facut transparent
oamenilor.
Moartea Fiului lui D-zeu inomenit, catrecere spre inviere, era necesara si pentru a-si face firea umana
deplin transparenta pentru D-zeu si apoi prin ea D-zeu sa devina deplin transparent oamenilor ca si ei printro imitare spirituala sa traiasca moartea Lui.
23
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
XXXI.
Indumnezeirea firii omenesti
Consecinta chenozei Fiului lui D-zeu este ind-zeirea firii omenesti din Iisus Hristos. Prin ea, calea
spre ind-zeire propusa primilor oameni, facuta imposibila prin caderea omului in pacat devine o realitate.
Planul divin nu a fost implinit de stramosul nostru Adam, care in loc sa se indrepte spre D-zeu si sa inainteze
in cunoasterea Lui, traseaza o alta directie contrara naturii sale, ajungand la moarte. Numai D-zeu mai putea
sa indrepte aceasta cadere si sa dea omului posibilitatea sa devina D-zeu dupa har. Astfel ca stapanul lumii se
coboara la firea umana, eliberand-o de moarte si de robie pacatului.
De buna seama ca desertarea de slava d-zeiasca a Fiului lui D-zeu prin intruparea Sa are ca rezultat
ind-zeirea virii omenesti.
Din expresia sporea in El aratarea d-zeirii se arata o crestere a aratarii d-zeirii in firea Lui
omeneasca. Iar crescand trupul, sporea in El si aratarea d-zeirii pentru cei ce vedeau. Si cu cat se
descoperea mai mult d-zeirea, cu atat crestea harul lui ca om la toti oamenii Sf Atanasie. Prin urmare
crescand El in organele Lui trupesti si in facultatile sufletesti, sesiza mai accentuat d-zeirea in firea lui
omeneasca descoperindu-se ca D-zeu lui insusi, ca om desi avea unita cu sine firea sa omeneasca, adanc
imprimata de d-zeirea sa.
D-zeu intrupandu-se ne-a facut ceresti, ramanad pe pamant; ne-a impartasit viata cereasca, inclinand
cerul catre noi, asa cum spune profetul: El a plecat cerurile si s-a pogorat.
In firea umana a lui Hristos e concentrata toata bogatia darurilor divine, din care se revarsa peste toti
oamenii. Domnul a primit ca om ceea ce avea din veci ca D-zeu fiind in acest caz o legatura intre D-zeu si
neamul omenesc. Astfel ipostasul divin si-a schimbat firea tocmai pentru ca omenitatea Logosului sa
primeasca d-zeirea lui. In Hristos parga umanitatii noastre este ridicata la D-zeu si Tatal, supremul izvor al
vietii si iubirii. Totodata prin aceasta umanitate si noi vom fi ridicati in El, si vom deveni d-zei prin har fara
sa suferim vreo instrainare fata de firea umana. Totodata, faptul ca vom deveni fii d-zeiesti dupa har
ramanand in acelasi timp fii omenesti prin fiinta, ne aseaza in pozitia fericita de a completa dupa virtutea la
care nadajduim sa ajungem in viata pamanteasca, trupul cuvantului inomenit, articulandu-ne in el intr-un tot
armonios.
Trebuie subliniat faptul ca in cazul indumnezeirii noastre prin umanitatea asumata de Logosul divin
intr-un fel suntem acum in Hristos si ne impartasim de cunoasterea lui ca om si in alt fel vom fi deplin in el
si ne vom impartasi de cunoasterea simtirea filiala a lui D-zeu si Tatal proprie lui, cand vom ajunge in starea
lui de inviere.
Trebuie sa precizam ca exista o deosebire intre ind-zeirea firii omenesti din ipostasul Logosului, cat a
purtat-o pe pamant si ind-zeirea pe pamant si ind-zeirea de la inviere si mai ales cea de dupa inaltare.
Aceasta marire deosebita in care a intrat Mantuitorul dupa inaltare este o stralucire a iubirii fara de margini a
Fiului lui D-zeu inomenit. De atunci firea umana a primit o capacitate perfecta si deplina de a transmite toata
infinitatea puterii divine.
XXXII.
Mantuitorului Hristos i se cuvine o singura inchinare
Prin unirea celor doua naturi in Ipostasul Logosului a rezultat o singura Persoana a Fiului lui
Dumnezeu inomenit. Acestei Persoane i se cuvine o singura inchinare(), atat dupa natura
dumnezeiasca cat si dupa cea omeneasca. Inchinarea se adreseaza persoanei care este Una, fara sa se separe
24
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
firile care sunt impartite si nedespartite, neamestecate si neschimbate. Evident, inchinarea e parte dintr-un
dialog, iar dialogul nu e decat intre persoana si persoana. Dialog nu poate avea loc intre persoana si
natura, fie ea chiar natura unei persoane si chiar a persoanei lui Iisus Hristos.
Sfanta Scriptura ne invata ca Fiul intrupat are aceeasi cinstire si inchinare ca si Tatal. Sfantul Ioan
indeamna ca toti sa cinsteasca pe Fiul, cum cinstesc pe Tatal. Cine nu cinsteste pe Fiul nu cinsteste pe Tatal
care L-a trimis. Ioan 5, 23
Inchinarea in doua feluri contrazice unirea ipostatica si nu este conforma cu realitatea inomenirii
Fiului lui Dumnezeu, care primeste in Ipostasul Sau firea umana si face din cele doua firi o singura
Persoana, fara sa le amestece si fara sa le schimbe.
Nestorienii n-aveau o mai mare cinstire fata de Hristos decat aveau fata de profetii din V.T. ceea ce
inseamna ca El nu ne-a ridicat la comuniunea directa cu Dumnezeu si inchinarea nu se mai indreapta catre
Persoana a Cuvantului lui Dumnezeu intrupat. Impotriva acestora Parintii au scos in relief unitatea Persoanei
lui Hristos, in care firile sunt unite ipostatic. Hristos ca Persoana divino-umana este prezent in relatie directa
cu noi, iar trairea acestui dialog ia forma inchinarii.
Mantuitorului Hristos i ne inchinam pentru ca S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-se
asemena oamenilor, si la infatisare aflandu-se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la
moarte, si inca moarte pe cruce.Pentru aceea, D-zeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume, care este mai
presus de orice nume; ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor
pamantesti si al celor de dedesubt. Si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava
lui D-zeu-Tatal(Filipeni 2, 7-8)
Nu numai oamenii il cinstesc si I se inchina ci si ingerii il slavesc, inainte si dupa intrupare, cum zice
Scriptura:Cand aduce in lume pe cel intai nascut, El zice: Si sa se inchine Lui toti ingerii lui D-zeu
(Evrei1, 6).
Sfintii Apostoli se inchinau Mantuitorului Hristos, nu unui spirit, fara ca Domnul sa-i opreasca, ci
dimpotriva ii lauda si le spune cine este zicand:Voi Ma numiti pe Mine: Invatatorul si Domnul si bine ziceti
caci sunt(Ioan 13, 13). Iar lui Toma, care-I zice: Domnul meu si Dumnezeul meu ii ingaduie sa-i zica asa,
sau mai vartos il aproba si nu il opreste.
Urmand exemplul Apostolilor, Biserica a inclus in doxologiile ei inchinarea Mantuitorului Hristos
impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant. In aceasta inchinare adusa lui Hristos ca D-zeu e cuprinsa lui si unitatea
lui cu Tatal si cu Duhul Sfant. In aceasta inchinare adusa lui Hristos ca Dumnezeu e cuprinsa egalitatea lui si
unitatea lui cu Tatal si cu Duhul Sfant, ceea ce inseamna ca Logosul intrupandu-se nu a scazut in egalitate si
deofiintime cu ei.
Numai lui D-zeu e propriu sa-i aducem inchinare si adorare cu simtirea ca ne aflam fata de El intr-o
dependenta absoluta. El este Unul din Sfanta Treime, impreuna marit cu Tatal si cu Duhul Sfant cum se
arata in antifonul 2, de la Sfanta Liturghie.
Prin urmare, sintetizand aceasta consecinta a unirii ipostatice, putem spune cu Sf Ioan Damaschin
ca : Unul este Hristos, D-zeu desavarsit si om desavarsit, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant si cu
preacuratului trup, ne inchinam printr-o singura inchinare, deoarece nu sustinem ca trupul Lui nu i se
cuvine inchinare. Trupul este adorat in singurul ipostas al Cuvantului care s-a facut ipostasul trupului.
XXXIII.
Iisus Hristos Arhiereu si Mantuitor prin jertfa Sa pe cruce
Moartea lui Iisus Hristos este infatisata de Sf Ap Pavel ca o jertfa mantuitoare. Facand aluzie la textul
mesianic din Isaia 53, apostolul afirma ca Iisus Hristos S-a dat pe Sine pentru pacatele noastre (Galateni
1, 4) si ca el insusi traieste in credinta in Fiul lui D-zeu, Care m-a iubit si s-a dat pe Sine pentru mine
(Galateni 2, 20). Uneori Sf Pavel pare sa accentueze moartea lui Hristos pentru pacatele omului, fara sa
25
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
mentioneze invierea, dar acest lucru il face numai pentru a pune in evidenta pretul rascumpararii in favoarea
oamenilor: voi ati fost rascumparati cu pret. (1 Corinteni 6, 20)
Este adevarat ca titlul de Mantuitor se cuvine in egala masura lui D-zeu Tatal si lui Iisus Hristos. In
felul acesta Evanghelia este cu adevarat puterea lui D-zeu spre mantuirea oricarui om care crede.
(Romani 1, 16)
Moartea pe cruce a Mantuitorului Hristos ne-a ridicat din imparatia intunericului si ne-a adus
lumina, viata si nemurirea. Astfel pastile nostru Hristos s-a jertfit pentru noi, spune Apostolul si in aceasta
stare de jertfa s-a aratat iubirea desavarsita a lui D-zeu fata de noi.
Hristos, deci, s-a rastignit si a murit in locul celor vinovati si neputinciosi, dar a inviat in putere si
marire, risipind intunericul si groaza mortii.
Este cunoscut faptul ca in iconomia mantuirii jertfa are un rol fundamental. Hristos, Fiul lui D-zeu
inomenit, preotul adevarat si vesnic, vine sa aduca un singur sacrificiu, in care rascumpararea se realizeaza
prin propriul Sau sange. Prin acest sacrificiu El daruieste tuturor iertarea pacatelor si impacarea cu D-zeu.
In acelasi timp El traieste aceasta iubire jertfelnica pana la sacrificiul suprem fata de toti fratii Sai,
implinind toata nevoia lor de iubire fata de D-zeu. Prin patimi si moartea pe cruce Mantuitorul Hristos a
restaurat si intarit firea umana asumata, iar prin inviere si inaltarea la cer a innoit-o total si a umplut-o de tot
duhul Lui. Imaginea Mantuitorului Hristos Arhiereu o datoram Sf Pavel, care in epistola catre Evrei,
Mantuitorul este desemnat in mod explicit ca fiind Preot si Arhiereu. De altfel, Ap isi exprima invatatura
referitoare la cele 3 slujiri ale Mantuitorului cand scrie: Din El dar, sunteti voi in Hristos, Care pentru noi
S-a facut intelepciune de la D-zeu si dreptate si sfintire si rascumparare. (1 Corinteni 1, 30)
Potrivit invataturii noastre D-zeu Omul in rolul Sau de noul Adam spiritual si cap al omenirii, prin
insusirea firii noastre in revederea intoarcerii omenirii care a cazut recreand in mod tainic in El intreaga
fire umana, pentru a tamadui si restaura antiquam plasmationem in se verapitulans (Sf Irineu de Lyon).
Temeiul legat de unirea tainica a firii umane cu firea divina arata ca desi este o persoana prin
unire, o unire indivizibila, nemaiputand fi imbogatita prin completare sau diminuata prin scadere, ci in
esenta fiind si continuand sa ramana una, inseparabila, apare totusi la plural, permanenta, completa,
neimpartita celor care participa la ea.
XXXIV.
Cuvantul lui D-zeu prooroc si invatator suprem

si ungerea lui in Sfantul Duh
Cuvantul lui D-zeu, prin inomenirea Sa, luand asupra Lui ranile lumii si impovarandu-Se cu durerile
ei, intra in realitatea lumii create devenind om al suferintei. Fara indoiala ca inomenirea Sa trebuie privita si
ca un moment al patrunderii Sf Duh in istorie, ca o 50cime a Intruparii. Duhul Sf intra in legatura cu creatia
prin energiile necreate si ia parte la istoricitatea umanitatii lui Iisus Hristos, in care ungerea lui Hristos
corespunde cu o 9 venire a Sf Duh in istorie si cu prezenta Lui permanenta in ea.
Este cunoscut faptul ca singurul nostru mijlocitor intre D-zeu si om este Hristos, Unsul lui D-zeu.
Numai El S-a facut om, iar ungerea Sa este actul prin care vesnicul Fiu al Tatalui dobandeste Duhul ca Fiu
omenesc al aceluiasi Tata. Faptul ca Logosul s-a inomenit constituie pentru noi sursa de ind-zeire care s-a
realizat treptat, mai inainte in firea Sa umana cuprinsa in ipostasul Logosului. Prin aceasta Fiul ne mijloceste
o 9 si reala lucrare a Sf Duh in iconomia divina, iar la randul ei, aceasta actiune comunica si actualizeaza in
timp descoperirea personala a lui D-zeu in Hristos.
26
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
Asadar, revarsarea continua a Sf Duh peste Hristos intr-un mod covarsitor mai ales la Invierea Sa,
potenteaza energiile divine necreate in descoperirea tainei lui D-zeu. In acest sens, la Inaltare ca stadiu ultim
al ind-zeirii, firea omeneasca a D-lui s-a impartasit de insusirile si lucrarile d-zeiesti in marimea infinita, in
care sunt proprii fiintial persoanei Lui.
Vazuta din aceasta perspectiva a lucrarii Cuvantului si a Sf Duh, inomenirea Logosului cuprinde
deodata 3 aspecte: cosmologic, providential si istoric. Pe plan cosmologic Logosul cuprinde in Sine ratiunile
fapturilor, care sunt plasticizate prin creatie. D.p.d.v. providential Logosul pregateste omenirea in vederea
mantuirii, iar cat priveste aspectul istoric, El asuma umanitatea si o uneste cu D-zeu.
Din alt p.d.v. Logosul, intrupat in insesi cuvintele Scripturii, ilumineaza prin Duhul Sf cea mai
profunda semnificatie a lor, nu numai in ceea ce priveste sensul lor spiritual, ci si in legatura cu invataturile
morale, adica in ceea ce priveste poruncilor divine.
Intruparea in sensul ei autentic si istoric poate fi legata in mod direct de structura si sensul
cosmosului, unde Logosul, devenind om, nu a devenit numai trup, ci si sange, si chiar oase, iara noi suntem
chemati sa mancam trupul, sa bem sangele si sa nu sfaramam oasele Lui.
Pentru ca este D-zeu de o fiinta cu Tatal si cu Duhul, Insusi Cuvantul fiintial al lui D-zeu S-a facut
om dezvaluind insasi adancul cel mai dinlauntru al bunatatilor parintesi si aratand in sine sfarsitul pentru
careau primit fapturile inceputul existentei. (Sf Maxim) Conceptia Sf Maxim despre in3ita intrupare pare sa
fie in stransa legatura si cu invatatura despre cele 3 legi generale ale lumii: legea naturala, legea scrisa si
legea harului. In sensul acesta Logosul reuneste in Sine, nu doar ratiunile creatiei, ci si revelatia si mantuirea,
de care nu se desparte nici in veacul viitor.
XXXV.
Mantuitorul Hristos ca imparat prin moartea si invierea Sa
Daca zamislirea a fost fara de prihana si nasterea, mai presus de fire, a Mantuitorului, Hristos este
fara de pacat, intrucat firea umana pe care Logosul a luat-o din Prea Sfanta Fecioara, este curata de
stricaciune. Dar pentru ca a luat natura noastra slaba si neputincioasa, Fiul lui D-zeu si-a asumat si unele
pecetluiri care tin de pacat. Astfel, prin nastere el a intrat in istorie fara sa fie robit de ea, iar prin moarte ca o
consecinta a pacatului stramosesc, Mantuitorul avea sa curateasca definitiv firea umana de stricaciune.
Mantuitorul a fost om adevarat asa cum era omul primei creatii adica a fost om fara pacat,
asemenea lui Aadam dinainte de cadere. Dar dupa caderea stramosilor nostrii in pacat, trupurile acestora si
ale urmasilor acestora au fost randuite de D-zeu sa se desparta si sa se risipeasca, ca prin moartea lor sa se
surpe puterea mortii si stapanirea pacatului. Insusi Mantuitorul, odata ce a luat firea noastra omeneasca, a
trebuit sa uneasca cele despartite si sa scoata, prin moartea Sa puterea mortii care era asupra noastra.
Fara indoiala ca Adam, daca nu ar fi gresit in Rai, ar fi putut ramane nemuritor, dar din cauza
pacatului a devenit muritor. Cu toate acestea, D-zeu, pentru ca rautatea sa nu fie fara de moarte a curmat
greseala omului prin desfacerea celor din care a fost alcatuit, ca apoi sa vindece firea, reunind trupul si
sufletul curate prin Inviere. Astfel ca invierea lui Hristos umple de nemurire natura Sa omeneasca si prin ea
intreaga creatie.
Categoric este o deosebire certa intre disparitie si descompunere. Disparitia este trecerea in
nefiinta, iar descompunerea este defacerea unui lucru in elementele din care a fost alcatuit. Iar aceste
elemente nu pier, chiar daca scapa perceperii simturilor noastre subliniaza Sf Ggrigorie de Nyssa.
Prin urmare, moartea noastra devine pentru noi mijloca de eliberare, nu de trup pentru ca el va invia,
se va reface ca vasul de lut, ci de pacat, de plumbul intarit in vasul Sau.
Ei bine D-zeu, tocmai pentru ca omenirea sa redobandeasca dupa inviere aceasta frumusete a venit si
a activat in viata noastra pamanteasca. El s-a arata in trup si prin insusirea lui in noi El ne-a vindecat firea
27
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
noastra cuprinsa de slabiciune si a adus-o in stare mai buna la sanatate (Staniloae). Astfel moartea,
producandu-se odata pentru primul om si transmitandu-se in intreaga umanitate, D-zeu a randuit ca unirea
dintre firea umana cu firea sa divina sa ramana in vesnicie.
Jertfa si invierea Mantuitorului pun in chip deosebit accentul pe ind-zeirea firii umane din ipostasul
Logosului inomenit. Persoana Mantuitorului este in acest sens privita intr-un dublu aspect: ontologic si
transcendent, istoric si gradual. Sf Pavel considera ca mantuirea o dobandim in sangele lui Hristos, Care
prin duhul cel vesnic, S-a adus lui D-zeu pe Sine, jertfa fara prihana.(Evrei 9, 14)
Prin urmare moartea si invierea lui Hristos ca ultima treapta in chenoza Fiului este un moment
deosebit al lucrarii Duhului Sf. Prin aceasta opera, supremul act al lui Iisus de primirea de buna voie a mortii
pe cruce arata inomenirea deplina a lui D-zeu in persoana Mantuitorului si gradul maxim posibil de ind-zeire
a firii omenesti. Prin aceasta moarte se desfiinteaza viata dupa trup iar Fiul lui D-zeu ajunge la capatul
lucrarii tainice al inomenirii Sale.
Venirea Fiului in lume a adus cu Sine un nou mod de existenta: modul divino uman. Apartenenta la
acest mod al lui Hristos, nu este posibila decat prin mijlocirea Sf Duh. Ancorarea in suprema intimitate a
vietii divine, care potential a fost randuita de Hristos intregii omeniri e scopul prezentei Duhului Sf in istoria
mantuirii, intr-un chip nou, inca de la intruparea Cuvantului. Deosebirea este neta intre ind-zeirea fiintiala a
D-lui si plenitudinea Duhului ce se afla in Iisus Hristos ca om, aceasta plinatate fiind una cu energiile divine
necreate, destinate lumii create.
XXXVI.
Moartea si Invierea lui Hristos in iconomia manturirii
Fiul lui D-zeu inomenit si-a asumat suferintele, moartea, osteneala si robia, nu ca fiind ale Lui ci
pentru ca natura noastra sa fie curatita de ele, facandu-le sa dispara in natura nestricacioasa. Astfel
Logosul, devenit subiect al firii muritoare participa la suferinta si la moartea firii asumate, vindecandu-o de
toata suferinta ei. Apoi, El trece cu ea prin moarte si prin inviere si o aduce din nou, prin El, la starea de
dinainte de cadere.
Logosul inomenit se afla, deci, in moarte, dar nu este stapanit de moarte, ceea ce este compus se
desface, dar ceea ce este simplu nu accepta desfacerea; natura cea simpla ramane in ceea ce se desface si nu
se retrage atunci cand sufletul iese din trup. Desigur, spune Sf Grigorie de Nyssa, Cel Ce este simplu si
necompus nu Se separa , in desparitirea celorlalte; dimpotriva El le face una pe cele doua care s-au separat.
Hristos, invinge in Sine moartea pentru ca in El comuniunea omului cu D-zeu este realizata in mod
culminant prin moarte. Dar pentru ca moartea, ca despartire a sufletului de trup apare ca urmare a despartirii
compusului uman de D-zeu, rezulta ca D-zeu fiind forta de coeziune intre suflet si trup, cum este forta de
coeziune intre toate, iar prin revenirea la D-zeu, face iarasi legatura intre suflet si trup dupa ce acestea s-au
despartit.
Logosul unind in ipostasul Sau firea omeneasca cu cea d-zeiasca a pus de la inceput temelia invierii.
El S-a unit ca principiu unificator si cu sufletul si cu trupul, pastrandu-le limitele naturale si realizand intre
cei doi o unitate perfecta, fara sa se desfaca unul de altul si sa se descompuna.
Prin urmare Hristos accepta ca om moartea din incredere totala ca D-zeu il va invia si-L va uni deplin
cu El renunatnd in acelasi timp total la Sine ca om. Prin invierea Sa, Hristos a dezlegat legatura mortii
noastre facand cu putinta invierea tuturor oamenilor. Unirea sufletului cu trupul sau invierea lui Hristos
pentru om s-a extins la toti. Dupa inviere Hristos primeste atributul de lumina neapropiata (1 Timotei 6,
16).
Dupa Sfantul Grigorie de Nyssa, iconomia lui Hristos desemneaza viata Sa terestra, patima Sa si mai
putin invierea Sa. Sensul pe care il dam noi iconomiei este mai de graba conform gandirii Sfantului Irineu de
28
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
Lyon. Formularile indicate de Episcopul de Nyssa, pun cuvantul, iconomia, in legatura cu trupul, cu moartea
si cu patimirea Domnului.
Prin urmare, factul ca iconomia este in raport cu unirea dintre natura divina si cea umana arata ca
iconomia lui Hristos conduce natura umana la inviere sau la misterul iconomiei invierii. In alte locuri
Sf. Grigorie zice ca Hristos inviat S-a imbracat intru putere. Dar ce este aceasta putere? Este iconomie prin
trupzice el. Aici trupul nu este considerat in sensul slabiciunilor trupesti, ci ca putere divina lucratoare in el.
XXXVII.
Realitatea invierii Mantuitorului Iisus Hristos
B.O. a acordat intotdeauna o importanta deosebita invierii Mantuitorului. Sfantul Pavel, alaturi de ceilalti
apostoli, a raspandit cu multa ravna acest adevar de credinta. Pentru el tema centrala a predicii si scopul
vietii si activitatii sale, sunt inscrise in marturisirea sa, ca Hristos a murit pentru pacatele noastre si a
inviat pentru indreptarea noastra.
De buna seama ca pentru crestini, invierea lui Hristos este o fapta mai presus de orice indoiala, iar acest
adevar nu poate fi zdruncinat: caci pentru aceasta a murit si a inviat Hristos, ca sa stapaneasca peste vii si
peste morti. Invierea constituie deci dovada cea mai puternica a dumnezeirii Mantuitorului si a originii
dumnezeiesti a crestinismului. Cu adevarat, Iisus Hristos a fost dat mortii, dar s-a aratat, prin invierea Sa, ca
Mantuitor si Fiu al lui Dumnezeu.
In teologia Sfantului Pavel, moartea Mantuitorului este pusa in legatura directa si imediata cu invierea Sa
din morti. Intre moarte si inviere nu este intrerupere, moartea fiind trecerea spre inviere. Ele alcatuiesc
impreuna un singur fapt; una cere pe cealalta, se intregeste si se explica prin cealalta. In moartea
Mantuitorului este cuprinsa virtual invierea Lui, iar in invierea Lui continua sa fie prezenta puterea biruitoare
de moarte a crucii. In sensul acesta, invierea incepe chiar din momentul mortii lui Iisus, de aceea moartea
Domnului este miscarea spre inviere.
XXXVIII.
Invierea Domnului in viata Bisericii si a fiecarui credincios.
Cuvantul prin intrupare si inviere ne ridica la asemenare si unirea cu El, nu numai prin nasterea noastra
in Duh, asemanatoare nasterii Lui, ci si prin invierea si inaltarea Lui cu firea noastra indumnezeita. Aratand
ca El voieste aceasta inviere, Mantuitorul, in data dupa moarte, invie cu trupul prin puterea Lui. De invierea
Lui depinde si invierea noastra si nadejdea ca vom invia si noi. Ca Dumnezeu personal, desavarsit si liber,
El, chiar ca om, e mai tare decat moartea. In libertatea Lui, nefiind robit de pacat, El a aratat ca invie in data
dupa moarte.
Avand in minte acest adevar intelegem ca in invierea Sa este asigurarea invierii noastre, pentru veci, cu
trupul, iar in inaltarea Lui suntem asigurati ca vom participa la plinatatea vietii, pe care o primeste El ca om,
de-a dreapta Tatalui. Prin Hristos, firea noastra unita cu El, intr-un ipostas, primeste odihna in El. Categoric
ea nu exista de sine in Hristos, ci e a ipostasului care e si Dumnezeu si om. Astfel, Logosul inomenit traieste
si in firea Lui omeneasca fericirea dumnezeiasca fara sfarsit si ne-o comunica si noua, ceea ce arata ca toti
credinciosii se vor simtii una in Hristos si impreuna il vor simti toti, pe masura inaltarii prin virtute.
Lucrul acesta era firesc, intru-cat prin trupuri a venit in oameni moartea si s-a prelungit la tot neamul
omenesc, deci tot prin cineva purtand trup trebuia sa fie suportata moarte pentru a fi biruita si transmisa si
celorlalti biruinta asupra ei prin inviere. Prin urmare, ajungem sa ne invrednicim de invierea Domnului Iisus
Hristos, cand Dumnezeu ne va invrednici sa fim incredintati pe deplin de invierea Sa si simtim nevoia sa ne
curatim de patimi, pentru a invia cu adevarat. In concluzie toti cei care cred in inviere devin martori ai
29
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
invierii Domnului si sunt condusi de Mantuitorul cel inviat prin pustia acestei lumi spre casa noastra cea
cereasca.
XXXIX.
Invirea lui Hristos, sarbatoarea sarbatorilor
In Ortodoxie Pastele este sarbatoarea sarbatorilor, o tasnire a vietii dumnezeiesti plina de lumina si de
viata dumnezeiasca in creatie si in existenta noastra deplina. Pastele, cuprins de viata dumnezeirii, strabate
deplin si pentru veci natura noastra omeneasca, o tranfigureaza si o pnevmatizeaza, perpetuand astfel
explozia de bucurie a ucenicilor care au vazut pe Domnul inviat. La salutul ingerilor Hristos a inviat!
omenirea raspunde cu Adevarat a inviat! anticipand Inaltarea si Cincizecimea deplina cand toate se vor
umple de Duhul Sfant.
Mantuitorul Hristos prin invierea Sa a adus oamenilor o schimbare radicala,daruindu-le o lumina
nesfarsita, o valoare incomensurabila si o bucurie inepuizabila. Cel inviat a biruit moartea ca sfarsit a vietii
noastre, deschizandu-ne orizontul eternitatii.
In fata luminii invierii, V.T. cu lumia stalpului de foc, abia palpaie. Acolo lumina conducea un popor
dintr-o robie pamanteasca intr-o libertate pamanteasca exterioara, aici Dumnezeu Insusi, Soarele Hristos
lumineaza tuturor. Cel inviat se arata, prin invierea Sa din morti in mod deplin. Celor de de mult Moise le
facea cunoscuta voia unui Dumnezeu ascuns in intuneric si simtit in parte doar de el insusi, aici Domnul
slavei conducea pe poporul sau spre libeetatea si viata deplina a vietii eterne.
V. T. prezenta Pastele ca trecere de la nefiinta la existenta, in actul creatiei, de la robia poporului lui
Israel, la libertatea lui in tara fagaduintei. Invierea ca ultima trecere prefigurata de celelalte, este
trecerea desavarsita, definitiva si totala a creatiei de la moarte la viata, de la pamant la cer.
Prin inviere se arata directia neamului omenesc spre viata eterna in Dumnezeu, unde Creatorul se
descopera ca un Dumnezeu al iubirii care vrea sa se uneasca pentru eternitate. Astfel, in Hristos cel inviat
chiar creaturile necuvantatoare s-au intarit si au dobandit o destinatie spre participarea la slava si bucuria
noastra in Dumnezeu.
Dar, invierea omenirii in Hristos si cu Hristos se relizeaza nu numai prin voia Lui, ci si prin voia omului.
Daca Dumnezeu din iubire S-a unit de bunavoie cu noi, facandu-se om si mergand din iubire fata de noi pana
la moartea pe cruce pentru noi, trebuie sa-i raspundem si noi cu vointa noastra de a ne uni cu el si cu semenii
nostri, primid putera pentru aceasta de la El Insusi.
Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu inomenit realizeaza rpin invierea Sa, in persoana Sa divin-umana, un
Paste indoit, al lui Dumnezeu in noi si a noastra in Dumnezeu. Astfel, numai Hristos Mantuitorul, fiind in
acelasi timp, Pastele lui Dumnezeu si Pastele noastre cele de taina, ridica pe oameni in viata de comuniune
cu Dumnezeu in Treime.
Asadar, Mantuitorul Iisus Hristos, Pastele noastre, prin inviere, face ca evenimentul pascal sa devina
continuu, depasind istoria si timpul. Acest lucru il poate realiza pentru faptul ca El a implinit in primul rand
trecerea si stramutarea noastra in Dumnezeu, dorind tot odata ca bucuria invierii sa ramana permanent in
Biserica, prin impartasirea noastra reala din trupul cel de viata datator a lui Hristos cel rastignit si inviat.
Rezumand aceste adevaruri putem spune ca Domnul repeta in noi, sacramental si ascetic, drumul pe care
l-a parcurs cu firea Sa omeneasca de la intrupare, pana la inaltare, patimind, murind si inviind impreuna cu
noi. In acest caz moarte si invierea Lui devin efectiv ale noastre numai daca si noi le punem in lucrare, prin
implinirea tuturor poruncilor Lui, daca murim cu totul pacatului si inviem cu totul lui Hristos.
Privita din perspectiva eshatologica, invierea da credinciosilor simtirea si bucuria anticipata a invierii
finale si a intalnirii lor depline cu Hristos, fata catre fata. Numai in hristos cel inviat omul trece cu usurinta
toate incercarile, insuccesele, necazurile, suferintele, bolile si chiar moartea, deoarece are convingerea ca
30
Efrem Petrior-
Teologie Dogmatic
Marian
prin ele se impartaseste de suferintelelui Hristos si se uneste cu El. Asadar, daca praznicul pascal pamantesc
de acum al invierii a fost pregatit de cel ce a trecut, cel viitor din ziua a opta a imparatiei Domnului, nu se va
sfarsi niciodata.
XL.
Inaltarea Domnului ca incoronare a iconomiei Logosului.
Moartea si invierea Cuvantului intrupat sta in stransa legatura, ele nefiind evenimente mantuitoare
independente. Deci daca intruparea este rodul iubirii divine fata de neamul omenesc cu care se uneste
indisolubil si definitiv, aceasta iubire merge mai departe in moarte si se desavarseste deplin in inviere.
Hristos nu se intrupeaza si nu moare pentru o simpla impacare externa cu noi si pentru a ne face drepti
inaintea Lui, ci pentru a ne scapa de moartea vesnica si pentru a se uni deplin si pe veci cu noi. Astfel prin
moarte si invierea Lui omenirea intra intr-o stare de pace si de iubire cu El, starea in care traim in unire cu El
toate dreptatea si sfintenia Lui. Hristos deci inviind ridica firea Sa umana intr-o stare de dreptate, de unire cu
Dumnezeu, de sfintenie perfecta si eterna, care implica in acelasi timp starea de totala daruire fata de Tatal.
Iar prin inaltare, Domnul cel inviat si proslavit ne impartaseste deplin dreptatea lui Dumnezeu, adica slava pe
care a avut-o la Tatal, mai inainte de a fi lumea. Fara indoiala ca aceasta slava se manifesta desavarsit numai
prin Hristos intrupat, ca om lui Dumnezeu.
Daca prin cruce Mantuitorul a biruit egoismul, prin Inviere El reuneste in Sine starea de jertfa a crucii, cu
starea de Inviere, de viata dumnezeiasca deplin manifestata in umanitatea sa. Astfel omenirea primeste
crucea ca jertfa si invierea ca biruinta si indumnezeire, cum arata Sfantul Apostol Pavel: Purtand totdeauna
in trup omorarea lui Iisus pentru ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru. Caci pururea noi cei vii
suntem dati spre moarte pentru Iisus, ca si viata a lui Iisus sa se arate in trupul nostru ce muritorl.
Toate aceste lucrari puse de Hristos in Sine prin Intruparea, Moartea, Invierea si Inaltarea Sa si prin
trimiterea Duhului Sau cel Sfant formeaza in Biserica fundamentul si izvorul de putere a celor ce cred in El.
Ele lucreaza ascuns in lume si prin Duhul lui Hristos ni se comunica continuu ca puterii unificatoare ale lui
Hristos. De aceasta putere, care uneste totul in Hristos, se bucura nu numai oamenii ci intreaga creatie,
dezbinata si separata prin greseala lui Adam, cum spune Sfantul Apostol Pavel. Prin inaltare El uneste atat
cerul cu pamantul, inaltand firea noastra pe care si-a asumat-o prin nastere din Preacurata Fecioara Maria,
cat si restaurand unitatea si armonia intre lumea sensibila si inteligibila.
Unirea cea adevarata este categoric in Dumnezeu, pentru care intregul univers a fost creat. Apoi Hristos,
o data cu unificarea intreolalta a fapturilor, uneste pe toate in fundamentul lor.
Inaltarea la ceruri a Logosului inomenit arata faptul ca Iisus cel pamantesc se inalta la ceruri intru slava
ca Domn si Dumnezeu. In sensul acesta Sfantul Grigorie, in Omilia la inaltare explica faptul ca Evanghelia
ne-a vorbit despre Iisus cel pamantesc, dar David iesind din sine insusi, ne explica dialogul dintre ingerii
care vad urcand spre ei pe Domnul, in ziua inaltarii Sale zicand: Ricati capetenii portile voastre!....cine
este Acesta imparatul slavei?(Psalmi, 23, 7-8).
Prin aceste cuvinte, Sfantul ne confirma faptul ca Hristos cel inviat este in centru creatiei. Aluzia la
haina inrosita in sange si intrebarea ingerilor care nu-l recunosc pe Stapanul lor, sugereaza, pe de o parte
legatura lui Hristos Cel inaltat cu firea noastra omeneasca pe care a luat-o la intrupare, iar pe de alta parte,
biruinta Lui care readuna intreaga creatie pe care pacatul o instrainase de Dumnezeu si o dezbinase. De acum
creaturile pamantesti si ceresti pot din nou sa comunice in aceeasi cantare de lauda adresata Celui
Atotputernic. In aceasta cantare Fiul este aratat ca se aseaza de-a dreapta Tatalui, sedere care subliniaza de
odata doua aspecte ale acestui eveniment: iconomic si teologic.
31

Dogmatica

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dogmatica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Efrem Petrior-

Cuvntul lui Dumnezeu, marea tain a iconomiei divine

Vechiul Testament despre venirea Fiului lui Dumnezeu n lume

Ebed Iahve este unul pentru toi

Finalitatea revelaiei divine i a filosofiei greceti n Iisus Hristos Logosul nomenit

Logosul nomenit i lucrarea Sa mntuitoare n Noul Testament

Hristos cel rstignit i nviat, centrul iconomiei mntuirii n gndirea

Mntuitorul Iisus Hristos "al doilea Adam"

Logosul nomenit ne recapituleaz pe toi n umanitatea Sa

Denumirile biblice ale Fiului lui Dumnezeu nomenit

"Fiul Omului" n Sfintele Evanghelii

Mesia Cel prezis de prooroci S-a ntrupat la plinirea vremii

Emanuel, ca persoana individuala si corporativa

XIV. Domnul - titlul prin excelenta

Mielul lui Dumnezeu ridica pacatele lumii

Formarea vocabularului si a terminologiei dogmei hristologice

Inainte si in timpul controverselor teologice, crestinismul se prezinta ca o religie revelata, confirmand

ipostasurile. Dimpotriva, in gandirea Sfantului, Ipostasul uneste ousia si haractiras ()

Persoana Mantuitorului Hristos in controversele

Hristologia lui Arie si a arianismului

Persoana Mantuitorului Hristos in gandirea lui Apolinarie

Hristologia Sfantului Atanasie cel Mare

Invatatura hristologica a Parintilor Capadocieni

Hristologia Sinoadelor Ecumenice de la Efes si Calcedon

Proclamarea dogmei hristologice punctul culminant al

Lucrarea mantuitoare a Logsului inomenit

Chenoza Fiului lui Dumnezeu inomenit

Coborarea lui Dumnezeu la noi, pentru mantuirea noastra

Consecintele dogmatice ale unirii ipostatice

Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu

Comunicarea insusirilor celor doua firi in ipostasul Logosului

Lipsa de pacat a Fiului lui D-zeu inomenit

Indumnezeirea firii omenesti

Mantuitorului Hristos i se cuvine o singura inchinare

Iisus Hristos Arhiereu si Mantuitor prin jertfa Sa pe cruce

Cuvantul lui D-zeu prooroc si invatator suprem

Mantuitorul Hristos ca imparat prin moartea si invierea Sa

Moartea si Invierea lui Hristos in iconomia manturirii

Realitatea invierii Mantuitorului Iisus Hristos

Invierea Domnului in viata Bisericii si a fiecarui credincios.

Invirea lui Hristos, sarbatoarea sarbatorilor

Inaltarea Domnului ca incoronare a iconomiei Logosului.

S-ar putea să vă placă și