Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştinţifice

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE, TEOLOGIE, ARTE
Specializarea: Teologie Ortodoxă Pastorală

Duhul Sfânt în lumina Noului

Testament
-lucrare de seminar-

Coordonator ştiinţific:
Lect. univ. dr. Valerian MARIAN
Student:
Radu SĂLĂJEAN
 Baia Mare
2017

Cuprins

Introducere: Înţelegerea Scripturi prin Duhul Sfânt ………………………….. 3

Capitolul I: Înţelegerea Duhului Sfânt ……………………………………… 4

1.1. Caracterul Duhului Sfânt ……………………………………………….... 4

1.2. Duhul Sfânt în persoana Fiului lui Dumnezeu …………………………… 5

Capitolul II: Prezenţa în lume a Duhului ………………………………….... 7

2.1. Pogorârea Duhului Sfânt la Botez ……………………………………….. 7

2.2. Duhul Sfânt - lucător al mântuiri ………………………………………… 8

CONCLUZII …………………………………………………………………. 10

Bibliografie ………………………………………………………………….... 11

2
 INTRODUCERE
Înţelegerea Scripturi prin Duhul Sfânt

Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este rezultatul efortului uman, ci rod al descoperirii divinităţii,
care se revelează pe sine omului. Mărturia cea mai importantă a acestei descoperiri este Sfânta
Scriptură. Potrivit pedagogiei divine, Dumnezeu Se descoperă treptat în Scripturi, mai întâi în
Vechiul Testament ca Unicul Dumnezeu, iar mai apoi, în Noul Testament, ca Dumnezeu Unul în
fiinţă, dar întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Despre Persoana dumnezeiască a
Duhului, numeroasele texte şi aluzii vechi testamentare sunt înţelese abia în lumina Noului
Testament. Dar în Noul Testament nu aflăm numai o învăţătură raţională despre Duhul Sfânt, ci
şi invitaţia şi calea de a ne uni cu El.1

1
Lect. Marian Vild, Duhul Sfânt tainic prezent în vechiul testament şi descoperit în evanghelii, sursă web:
http://ziarullumina.ro/duhul-sfant-tainic-prezent-in-vechiul-testament-si-descoperit-in-evanghelii-82466.html, accesat la data
de 28.10.2017.
3
 Capitolul I: Înţelegerea Duhului Sfânt
1.1. Caracterul Duhului Sfânt

Duhul Sfânt a lucrat de-a lungul întregii istorii a omenirii, cea mai importantă lucrare a sa,
care avea să fie în Noul Legământ, deţinând rolul principal în instituirea Bisericii, în
dezvoltarea şi consolidarea acesteia, şi în scrierea Noului Testament. Promisiunea repetată a
Mântuitorului, că va trimite pe Duhul Sfânt, după înălţarea Sa, se împlineşte în ziua
cincizecimii. 2
Sfântul Grigorie de Nazians ne arată denumirile şi caracterele Duhului Sfânt, astfel, el le
enumeră după diferitele denumirii, şi anume: Duhul lui dumnezeu, Duhul Domnului, Duhul
Învierii, al adevărului şi libertăţii, Duhul înţelepciunii, al înţelegerii, al sfatului, al tăriei, al
cunoaşterii, al fricii de Dumnezeu, căci e Făcătorul tuturor acestora, care umple toate, şi susţine
toate prin fiinţa Sa, fiindcă este bun, drept, stăpânitor, sfinţeşte, nu e sfinţit, este Duhul care face
să existe toate, care recrează prin botez, prin înviere, care învaţă, care suflă unde şi când voieşte,
călăuzeşte şi trimite, se împarte în limbi de foc, întemeiază prooroci, evanghelişti, apostoli,
preoţi.3
Caracterul personal al Sfântului Duh, dumnezeirea Duhului, egală cu Tatăl şi cu Fiul,
constituie aspecte fundamentale ale învăţăturii creştine noutestamentare, în care este relevată, pe
temei puternice în Sfânta Scriptură, dar mai ales în formula de credinţă, introdusă în Crez, la
sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381. 4 Întreaga teologie creştină, s-a
dezvoltat pe temelia de neclintit a învăţăturii despre Dumnezeu, Unul în Fiinţă şi întreit în
Persoane. Mărturiile despre Duhul Sfânt ca persoană dumnezeiască sunt date de sfinţii părinţi,
ca Sfântul Grigorie de Nazianz, care zice: „Vechiul Testament a predicat clar pe Tatăl şi mai
întunecat pe Fiul, Noul Testament a arătat limpede pe Fiul, şi a lăsat să se întrevadă
dumnezeirea duhului, oferindu-ne mai clară arătare Lui“. Astfel, ipostaza Sfântului Duh, nu se
poate percepe sensibil, nici nu poate fi demonstrată raţional, numai mărturia Bisericii păstrează

2
Lect. Marian Vild, op. cit.,.
3
Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 118-119.
4
P.S. Lucian Făgărăşanul, Duhul Sfânt – persoană dumnezeiască în lumina Noului Testament, în “Mitropolia Ardealului“,
Anul XXX, Nr. 1-2, 1985, p. 9.
4
şi transmite descoperirea Lui divină. „Sfântul Duh este o ipostază care susţine Biserica, iar
Biserica atestă faptul că Duhul e în mod propriu ale ei. Mărturia ei despre Sfântul Duh e
întemeiată atât pe tradiţia apostolică, cât şi pe faptul că Duhul Însuşi se descoperă prin
Hristos“.5
Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel, despre Duhul Sfânt. El ne învaţă că duhul are putere şi
dragoste (Romani, capitolul 15, versetul 13), că are raţiune şi mijloceşte pentru noi (Romani,
capitolul 8, versetele 26-27), că cercetează, cunoaşte, învaţă, şi convinge (I Corinteni, capitolul
2, versetele 10-11), că are o voinţă suverană (I Corinteni, capitolul 12, versetul 11), că locuieşte
în fiecare credincios în parte, şi că poate fi întristat (Efeseni, capitolul 4, versetul 30), şi
batjocorit.6

1.2. Duhul Sfânt în persoana Fiului lui Dumnezeu

În Ortodoxie, cele două persoane ale Sfintei Treimi, Fiul şi Duhul Sfânt, împreună reprezintă
Dumnezeirea cea pornită din ascunsul inaccesibil care este Tatăl, întrucât Hristos e Dumnezeirea
relevată ca lumina cea adevărată, ca fundament al existenţei noastre, iar Duhul e Dumnezeirea
revelată ca suflare de viaţă, ca dinamism de viaţă făcător, în cadrul Dumnezeirii ca adevăr,
întrucât Duhul lucrează din Hristos, care e prin urmare tot aşa de prezent ca şi Duhul, Duhul nu
e separat de Hristos, nici Hristos de Duhul, astfel, Sfântul Chiril al Alexandriei arată că Fiul este
lumina, iar Duhul este iradierea luminii. Duhul Sfânt aduce în inimile credincioşilor, viaţa cea
nouă. Epistola lui Hristos e scrisă de Sfântul Duh, ceea ce arată că e vorba de o operă vie, de o
reînoire interioară prin Sfântul Duh, care nu repetă lucrarea cuvântului întrupat, ci urmează
activitatea acestuia, în etapa complementară a planului de mântuire, prin care noi dobândim
învierea, evidenţiată în epistola către Galateni: „trimis-a Dumnezeu pe Duhul Fiului Său, în
inimile noastre“, lucru evidenţiat de Sfântul Apostol Pavel, care arată că lucrarea mântuitoare, se
continuă de la Iisus Hristos la Sfântul Duh, printr-o acţiune harică comună. 7 Cu Hristos începe o
viaţă nouă, viaţa însăşi, lucru evidenţiat în epistolele Pauline, Sfântul Apostol Pavel aminteşte de
Moise, care a văzut slava lui Dumnzeu „Şi a zis Domnul către Moise: “Eu voi trece pe dinaintea

5
Ibidem, p. 11-12.
6
H. L. Heijkoop, Duhul Sfânt în noul testament, sursă web: http://comori.org/dumnezeu/duhul-sfant-este-o-persoana-
divina/3-duhul-sfant-in-noul-testament/, accesat la data de 28.10.2017.
7
Pr. Prof. D. Stăniloaie, Criteriile prezenţei Sfântului Duh, în “Studii Teologice“, Anul XIX, Nr. 3-4, 1967, p. 105.
5
ta, toată slava Mea“ (Ieşire, capitolul 33, versetul 19). Slava aceasta, arhietipul cortului sfânt,
este Hristos-Duhul (Duhul lui Hristos), principiul inspirator al Sfintei Scripturi, al Noului
Testament. Tot Sfântul Apostol Pavel, vorbeşte de credinciosul care L-a primit pe Hristos în el,
după cum mărturiseşte în (Galateni, capitolul 2, versetul 20): „Hristos trăieşte în mine“, alteori
vorbeşte de cel ce are „duhul lui Hristos“. Această idee, presupune că Iisus Hristos este o
persoană care trăieşte o viaţă trascendentă în cer, dar care este în acelaşi timp, este prezentă şi
reală în inima credinciosului, devenind obiect al cunoaşterii prin Duhul Sfânt. Astfel, cuvântul
“Duh“, arată adevăratul sens al revelaţiei lui Dumnezeu, ce ni s-a dat prin Iisus Hristos,
ansamblul de raze şi de energii transformatoare în Mântuitor. 8
Dacă în Vechiul Testament, se propovăduia deschis pe Tatăl, iar pe Fiul mai obscur, Noul
Testament ne-a arătat pe Fiul (Epistola I sobornicească a Sfântului Apostol Petru, capitolul 3,
versetul 20), şi ne-a făcut să străvedem dumnezeirea Duhului, care e introdusă acum în lume,
făcându-ne mai clară arătarea Lui. Căci nu era sigură o propovăduire vădită a Fiului, până ce nu
era mărturisită clar dumnezeirea Tatălui, şi câtă vreme, dumnezeirea Fiului încă nu era admisă,
nu se putea primi încă în mod mai îndrăzneţ, ca să arate, povara Duhului Sfânt. 9 După învierea
Sa, Mântuitorul Iisus Hristos, a deschis ochii ucenicilor Săi, Luca şi Cleopa, pe drumul spre
Emaus, pentru înţelegerea Scripturii. Această înţelegere continuă să fie deschisă prin duhul lui
Hristos, pentru credincioşii, după capacitatea spirituală, pentru că în adâncul Scripturii, este
acelaşi duh al lui Hristos, care e prezent şi activ în viaţa noastră. Noul Testament ne dă
certitudunea Dumnezeirii lui Iisus Hristos, şi a tuturor adevărurilor de credinţă. 10

8
Pr. Doctorand Ilie D. Moldovan, Raportul dintre Iisus Hristos şi Sfântul Duh după epistola a II-a Către Corinteni III. I-
IV, în “Studii Teologice“, Anul XIX, Nr. 3-4, 1967, p. 162.
9
Ibidem, p. 115.
10
Ibidem, p. 171-172.
6
 Capitolul II: Prezenţa în lume a Duhului
2.1. Pogorârea Duhului Sfânt la Botez

Relatând despre Întruparea şi lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, Noului Testament leagă
aceste evenimente nu numai de Dumnezeu Tatăl, ci şi de Persoana Duhului Sfânt. Astfel, Duhul
Sfânt, se pogoară în pântecele Fecioarei Maria la Buna Vestire, se pogoară în chip de porumbel
la Botez peste Hristos, cufundat în apele Iordanului, în Hristos este „plin de Duhul Sfânt“, Care-
L duce în pustia Carantaniei. Duhul Sfânt este activ în minunile pe care le-a lucrat Hristos, şi-L
susţine în momentul Jertfei pe Cruce.11
Primul moment important al descoperiri Duhului Sfânt, ca persoană dumnezeiască, este cel a
Botezului Domnului. Evenimentul este relatat de cei trei evanghelişti sinoptici, cu aceleaşi
cuvinte: „ieşind Iisus din apă, s-au deschis cerurile, şi duhul s-a pogorât peste El, în chip de
porumbel“ (Matei, cap. 3, versetul 16, Marcu, cap. 1, versetele 9-10, Luca, cap. 3, versetele 21-
22). Sfântul Evanghelist Luca oferă detalii importante, mai întâi el nu spune Duhul, ci Duhul
Sfânt, apoi precizează că Duhul Sfânt, s-a pogorât peste Iisus, în chip trupesc. Tot Sfântul
Evanghelist Ioan, arată mărturisirea lui Ioan Botezătorul, care a zis: „Şi a mărturisit Ioan
zicând: “Am văzut duhul coborându-se din cer ca un porumbel, şi a rămas peste El. Peste care
vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând peste El, Acesta este cel ce botează cu Duhul Sfânt“
(Ioan, cap. 1, versetele 32-33). Prin aceasta, trebuie să înţelegem, că Duhul Sfânt a luat formă
sau chip de porumbel, aşa precum la cinzecime, el se va pogorâ peste Sfinţii Apostoli, în chipul
limbilor de foc. Sfântul evanghelist Luca, face precizarea că Sfântul Duh, s-a pogorât peste
Iisus, în chip trupesc, ca un porumbel, accentuând natura obiectivă a evenimentelor. După unii
comentatori, porumbelul era socotit de semiţi, simbol al Duhului, iar în scrierile rabinice, Duhul
Domnului care se purta deasupra apelor sub formă de porumbel. La pogorârea Duhului Sfânt,
Dumnezeu se descoperă ca Treime de Persoane, alături de Tatăl şi de Fiul, iar Duhul Sfânt se
descoperă ca persoană dumnezeiască distinctă. Evanghelistul Matei, scrie cel mai important text,
care arată tripersonalitatea divină. La formula baptismală: „Drept aceea, mergând învăţaţi toate

11
Lect. Marian Vild, op. cit.,.
7
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei, capitolul 28,
versetul 19).12
Dacă iconomia mântuirii lumii începe de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt, îndreptarea noas-
tră începe de la Duhul, în înţelesul în care primim mai întâi Duhul în Sfântul Botez, Care
deschide şi pregăteşte comuniunea cu Fiul şi Tatăl, după cuvântul Sfântului Marcu Ascetul: „Pe
Duhul Sfânt îl primim la botez. Dar fiindcă acesta este numit Duhul lui Dumnezeu şi Duhul
Fiului, de aceea, prin Duhul primim şi pe Tatăl şi pe Fiul“.13

2.2. Duhul Sfânt - lucător al mântuiri

În cartea Faptele Apostolilor, în capitolul 2, ne este relatată, prima istorie a Bisericii,

Pogorârea Duhului Sfânt în chip de “limbi ca de foc“, peste Apostolii şi ucenicii, adunaţi în
Ierusalim, la cincizeci de zile după Înviere. Acest eveniment inaugurează Biserica, înţeleasă ca
extindere a Trupului îndumnezeit al lui Hristos, prin Duhul Sfânt în credincioşi. Astfel că există
o continuitate între lucrarea în lume a Fiului, şi cea a Duhului, întrucât Duhul vine în lume după
plecarea Fiului la Tatăl. Această plecare a Fiului, este condiţie a venirii Duhului, pentru a
rămâne cu credincioşii în veac, iar ia este o prezenţa personală a Duhului, nu inspiraţie. Duhul
Sfânt nu poate fi însă cunoscut fără Hristos, nici lucrarea Duhului, nu poate fi despărţită de cea a
lui Hristos, iar la cinzecimea, n-a însemnat umplerea Sfinţilor Apostoli, de o putere
dumnezeiască, ci venirea în lume a Mângâietorului, cum a promis Mântuitorul la cuvântarea de
despărţire „Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul
adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine“ (Ioan, cap. 15, versetul
26). Sfântul Chiril al Alexandriei, afirmă că prezenţa Duhului Sfânt, nu este o simplă iluminare
exterioară, ci este Mângâietorul, care vine să locuiască în sufletele noastre, iar dacă în Vechiul
Testament, Duhul Sfânt este Cel Care pregăteşte trimiterea şi venirea în trup a Fiului lui
Dumnezeu, în Noul Testament, Fiul pregăteşte coborârea Duhului Sfânt, Aşadar, după Înălţare,
Persoana Duhului Sfânt se pogoară în chip plenar peste lume, nu ca să-l înlocuiască pe Hristos,
ci ca să extindă lucrarea Acestuia.14

12
Lucian Făgărăşanul, Episcop-vicar, op. cit., p. 12-14.
13
Lect. Marian Vild, op. cit.,.
14
Ibidem, p. 15.
8
 A înţelege duhul, din paginile Sfintei Scripturi, este o datorie pentru cel care doreşte să treacă
dincolo de literă. Litera nu dă sensul întreg şi adevărat al Scripturii, pentru că ea reprezintă
numai învelişul uman şi istoric al acestei scrieri, înţelegerea duhovnicească a Sfintei Scripturi, se
referă atât la Vechiul Testament, cât şi la Noul Testament, în text, este vorba de citirea legi, dar şi
de cunoaşterea Evangheliei.15 Sfântul Serafim de Sarov spune că scopul vieţii creştine, este
dobândirea Duhului Sfânt, adică chemarea prin rugăciune a prezenţei lui Hristos, care lucrează
cu Duhul, întrucât, întreaga învăţătură a dogmaticii creştine se sprijină pe adevărul trinităţii
persoanelor, în unirea dumnezeirii, care nu este altceva decât Dumnezeu adevărat, care-şi
descoperă opera şi lucrarea s-a, privind mântuirea şi mersul lumii acesteia, spre cunoaşterea
adevărului, fără de care nu s-ar fi putut întâmpla, fără revelaţia supranaturală, care este piatra de
căpătâi, împreună cu Sfânta Tradiţie a Bisericii.16

15
Pr. Doctorand Ilie D. Moldovan, op. cit., p. 170.
16
Pr. prof. dr. Isidor Todoran, Arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, Manual pentru Seminarile Teologice,
Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 210.

9
 CONCLUZII

Prin Sfânta Scriptură, înţelegem că Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, atât de
mult evidenţiată încă de la primele pagini ale Vechiului Testament, şi reamintită pe parcursul
întregilor cărţii, îşi împlineşte menirea de lucrător şi ajutător şi sfinţitor, după întruparea
Mântuitorului, după cum am arătat mai sus, cu care începe şi epoca noutestamentară, epoca noii
legi, sau epoca luminii, căci, de acum Dumnezeu se arată oamenilor prin întreita S-a stare, la
care Duhul, are o importanţă şi până în zilele noastre, că-ci prin rugăciunea “Împărate Ceresc“,
cerem ajutor şi buna lucrare care urmeză să fie săvârşită, întrucât în perioada primară a Bisericii,
Duhul Sfânt este cel care a ajutat la răspândirea evangheliei, prin harul hirotoniei, care continuă
neîncetată din perioada apostolică, şi cheamă la slujire pe ce-i chemaţi, pentru mântuirea şi
iertarea păcatelor, şi a întăririi bisericii, prin sfintele taine, care sunt pilonii creştinismului. Deci,
Duhul Sfânt este lumină, bunătate, ajutor, şi mângâietor, după cum Sfântul Apostol Pavel încheie
foarte clar, formula trinitară a Sfintei Treimi, în epistola a doua către Corinteni: „Harul
Domnului nostru Iisus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu tatăl, şi împărtăşirea Sfântului Duh,
să fie cu voi cu toţi“ (II Corinteni, cap. 13, versetul 13).

10
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea şi cu purtarea de grijă a Prea

Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului
Sinod, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2008.

2. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Criteriile prezenţei Sfântului Duh, în “Studii

Teologice“, Anul XIX, Nr. 3-4, 1967.

3. Grigorie de Nazianz, Sfântul, Cele cinci cuvântări teologice, Editura Anastasia,

Bucureşti, 1993.

4. Moldovan, Pr. Doctorand Ilie D., Raportul dintre Iisus Hristos şi Sfântul Duh
după epistola a II-a Către Corinteni III. I-IV, în “Studii Teologice“, Anul XIX, Nr. 3-4,
1967.

5. Făgărăşanul, P.S. Lucian, Duhul Sfânt - persoană dumnezeiască în lumina Noului

Testament, în “Mitropolia Ardealului“, Anul XXX, Nr. 1-2, 1985.

6. Todoran, Pr. prof. dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. prof. dr. Ioan, Teologia
Dogmatică, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009.

7. Vild, Lect. Marian, Duhul Sfânt tainic prezent în vechiul testament şi descoperit
în evanghelii, sursă web: http://ziarullumina.ro/duhul-sfant-tainic-prezent-in-vechiul-
testament-si-descoperit-in-evanghelii-82466.html.

8. Heijkoop, H. L., Duhul Sfânt în noul testament, sursă web:

http://comori.org/dumnezeu/duhul-sfant-este-o-persoana-divina/3-duhul-sfant-in-noul-
testament/.

11
12