Facultatea de Teologie Ortodoxă

Lucrare de seminar

-Tratatul Facerii-

Îndrumător: Bora Sorin

Student: Strimtu Ionut

Craiova
2019
 Introducere

Despre facerea lumii s-a scris până în prezent foarte mult, de aceea pentru studiul
aprofundat al acestui subiect avem la îndemănă o impresionantă bibliografie. Mulți cercetători
biblici, dar și profani au abordat acest “subiect incitant” dacă se poate spune al cosmogoniei.
Sfinți Părinți din perioada vechi-patristică precum: Sfântul Vasile cel Mare, Sfăntul Ioan Gură de
Aur, Sfântul Ambrozie cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, dar și teologi contemporani din
perioada neo-patristică: Ierom. Serafim Rose, George Florovski, Vladimir Losski au abordat
această temă care reprezintă unul dintre punctele de bază ale doctrine noatre bisericesti.
Pentru cercetarea și cunoașterea acestor taine ce țin de crearea lumii avem nevoie în
primul rănd de o credință tare și de o viață curată lipsită de întinare. Privind cu patimă
învățăturile de credință putem cădea foarte ușor în greșeală “răstălmăcind Scripturile spre a
noastră pierzare”(II Petru 3,16).
Sfântul Vasile cel mare cel Mare îndeamnă cu stăruință pe cei ce vor să studieze Cartea
Facerii să se curățească mai întâi pe ei înșiși de toată patima sufleteacă pentru ca printr-un gând
curat și o minte luminată să poată înțelege aceste taine greu de pătruns a perioadei primordiale a
lumii.1 Vedem că de-a lungul istoriei au fost oameni care au încercat să înțeleagă adevărul de
credință mai mult cu mintea decăt cu inima căzând în felurite erezii și greșeli teologice.
Așa s-a întâmplat cu marii eretici ai istoriei bisericești care străduindu-se să priceapă
sublimitățile credinței ad literam au produs tulburare în popor și mulă dezbinare. Pentru exemplu
avem cazul lui: Arie( combătut la Sinodul I Ecumenic), Macedonie și Marotoniu ( Sinodul II
Ecumenic) , Eutihie și mulți alții ca aceștia.
Tot Sfăntul Vasile spune că acești învățați râd și batjocoresc adevărurile de credință
deoarece nu au fost în stare să le pătrundă și să le trăiască în adevăratul sens al cuvântului.2 Este
trist că aceste minți luminate au căzut nefăcăndu-se deloc de folos Bisericii ci dimpotrivă
făcâmdu-se luptători împotriva ei.
Dacă în Noul Testament găsim cuvintele mântuirii, de folos pentru curățirea sufletului
nostru, în Cartea Facerii ne sunt descrise temeiurile existenței umane. De aceea mai ales primele

1
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, Ed. Sofia, București 2004, p. 12.
2
Ibidem, p.19.
capitol ale cărții Facerea au reprezentat dintotdeauna un interes deosebit pentru credincioșii din
toate timpurile.
Frumusețea celor văzute și contemplarea lor este un bun prilej de a ne ridica mintea spre
Creatorul tuturor, Dumnezeul Cel Treimic. Din perfecțiunea, fumusețea și armonia naturii putem
contempla pe Cel ce este mai presus de toată perfecțiunea, de toată armonia și de toată
frumusețea.3
Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că toate cele create sunt bune, frumos ochiului de privit
numai că toate au fost create ca prin ele să privim la creatorul lor: “Bun este cerul, însă a fost
creat ca să te închini Făcătorului; strălucitor este soarele, dar sâ îl slujești nmai pe Cel ce l-a
lucrat; iar dacă te vei opri doar la frumusețea lucrurilor, lumina ta s-a făcut întuneric sau mai bine
zis, te-ai folosit de lumină spre a te întuneci”.4
Vedem că tot ceea ce este văzut este creat pentru a-L putea vedea prin ele pe Cel pe care
nici un om nu-L poate vedea și în acelați timp să rămână în viață( Ieșire33, 20). Așadar creația
este un mijloc de a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L preaslăvi pentru iubirea Sa față de noi.
Având gând josnic nu vom reuși să descoperim nimic dumnezeiesc privind la creație ci
dimpotrivă vom blasfemia pe Ziditorul ei.5
Totuși ce ne privește pe noi acest subiect, care este interesul să studiem toate detaliile și
probleme Genezei? La această întrebare ne va răspunde însuși Sfântul Ioan Gură de Aur prin
omilia sa: Ne privește iubiților, cu cât vom cerceta mărimea și fumisete făpturilor, cu atât ne vim
apropia mai mult de Făcător<< din mărimea și frumusețea făpturilor, după socoteală se cunoaște
Făcătorul lor>> (Înț. Sol. 13,5)

3
Sfântul Vasile cel Mare, op. cit. p. 34.
4
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cele dintâi omilii la Facere, Ed. Sofia, București, 2004, p. 9.
5
Sfântul Vasile cel Mare, op.cit. p. 20
 Cele sașe zile ale Facerii

Ziua - I -
În prima zi a creației Dumnezeu a făcut prin Cuvânt lumina, separându-o de întunericul
inițial. Făcătorul Universului aruncând glas în lume a adus dintr-o dată frumusețea și
sublimitatea luminii6. Această lumină primordială a fost numită de către Creator ziuă. Separarea
lor nu trebuie înțeleasă dualist, ca fiind două principii paralele, ci ca depășirea întunericului
neorganizat prin lumina structurării.7 Expresia „și a fost seară și a fost dimineță” care va apărea
la sfărșitul fiecărei zi a creație nu trebuie înțeleasă ca un interval cantitativ de timp care s-a scurs
ci ca o săvârșire progresivă, o desăvârșire calitativă. „Și a fost seară și a fost dimineață” continuă
și înglobează întregul mers al creației.8

Ziua a II- a
În această zi Dumnezeu a creat tăria prin care a despărțit apele și pe care a numit-o cer.
Majoritatea Sfinților Părinți au interpretat tăria ca fiind un mediu stabil, chiar stîncă, o boltă pe
care sunt fixate stelele sau unul dintre principii(pământ, aer, apă, foc).9 Sfăntul Atanasie vorbește
despre Logosul Creator, Puterea și Înțelepciunea Tatălui care a atârnat pământul nesprijinit pe
nimic altceva decât pe voia Lui.

Ziua a III-a
În ziua a III-a Dumnezeu scoate la iveală uscatul pe măsură ce se formează oceanele și
mările, pentru ca apoi să creeze viața vegetală. Plantele primesc puterea de a se înmulți. Ele sunt
consubstanțiale pământului pentru că din pământ și-au luat origine și pentru că din pământ au
ieșit. Sfăntul Ioan Gură de Aur ne spune în omilia sa la Facerea lumii că marea avea o înfășisare
plăcută în ochii lui Dumnezeu.10

6
Sfântul Ioan Gură de Aur, op.cit. p. 53.
7
Diac. Doru V. Costache, Crearea lumii văzute, Revista Ortodoxia, nr. 1-2, Ed. E.I.B.M.O.R. 1997, București, p. 20.
8
Jean Kovalevski, Taina Originilor, Ed. Anastasia, București, 1996, p. 41.
9
Diac. Doru V. Costache, op.cit. p. 45.
10
Sfântul Ioan Gură de Aur, p.97.
 Ziua a IV-a
Dumnezeu a poruncit să fie luminători pe bolta cerească pentru a dărui lumină
pământului și pentru a răndui anotimpurile.11 A patra zi desparte, pe de o parte, materia roditoare
a celei de-a treia zile și pe de alta, materia roditoare a zilelor a cincea și a șasea. Numărul patru
este echilibrul, crucea, cumpăna, armonia legăturilor astrale, coordonarea timpului (linia
orizontală) cu spațiul (linia verticală). Ziua a patra tălmăcește din punct de vedere temporal și
spațial primele două zile.12 Între „mitul cosmogonic”13 cum numesc unii cărturari Cartea Facerii
și știință nu există niciun conflict. Soarele din punct de vedere fizic este glob lichid, plurimineral,
foarte fierbinte. 14 Este un astru ce are în componența sa un fluid planetar ce este categoric
superior fluidului planetar ce învelește și protejează pământul nostru.15

Ziua a V-a
În acestă zi a făcut Dumnezeu vietățile din apă și păsările cerului și a umplut de viață tot
pământul. La Cuvântul lui Dumnezeu pământul a scos târâtoare, fiare ale câmpului, tot felul de
viețuitoare, pe toate El le-a adus la ființă spre trebuința și folosul nostru. Toate aceste vietăți
reflectă dărnicia lui Dumnezeu revărsată asupra omului. Prin toate aceste daruri omul se
împărtășeste din bogăția lui Dumnezeu, se bubură împreună cu El și stăpânește împreună cu El
toată lumea materială.

Ziua a VI- A
Dumnezeu l-a făcut în această zi prin sfat dumnezeiesc pe om. Dacă până acum toate au
fost făcute doar prin cuvânt, la facera omului vedem o implicare directă a lui Dumnezeu.
Dumnezeu îl face pe om cu propriile Sale mâini suflînd asupra lui suflare de viață. Asemănarea
cu Dumnezeu la care este chemat omul reprezintă o continuă depășire de sine și o continuă
desăvărșire ce nu se va încheia niciodată.

11
Diac. Doru V. Costache, op.cit. p. 50
12
Jean Kovalevski, op.cit. p. 59.
13
Vasile C. Ciocîrlan, Facerea Lumii, Ed. Științifică, București, 1965, p. 5.
14
Scarlat Demetrescu, Din tainele vieții și ale universului vol. II, Ed. Emet, Oradea, 1993, p. 205.
15
Idem, Din tainele vieții și ale universului vol. I, Ed. Emet, Oradea, 1993, p. 95.
 Raiul
„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și a pus
acolo pe omul pe care-l zidise”

Raiul nu este doar ceva ce a existat înainte de cădere, ci el există și acum, fiind vizitat de
unii oameni încă trăitori pe pământ. El reprezintă de asemenea într-o formă oarecum diferită țelul
întregii noastre vieți pământești. Raiul este fericita stare la care ne străduim să ne întoarcem și cu
care ne vom desfăta în toată plinătatea dacă ne vom afla printre cei mântuiți la sfârșitul lumii
acesteia decăzute.16
Dacă în Luca 10,2 vedem că Dumnezeu este „Agricultorul suprem” în Facere 2, 8-9
observăm că El este și „Grădinarul suprem”. Grădinăritul fiind după cum bine știm o „meserie”
divină, cosmogonică, iar omul „Planta” ce-a răsărit în grădina lumii. 17 În acest sens Platon
mărturiseste despre om că este o plantă nicidecum terestră ci celestă.
Raiul deși la început era o realitate a pământului acestui, înrudit cu firea lumii de dinainte
de căderea omului, este dintr-o materie diferită de materia lumii pe care o cunoaștem astăzi,
așezată între stricăciune și nestricăciune.18 Ortodoxia susține că însăși firea noastră s-a schimbat
și a decăzut prin cădere. Hristos este Noul Adam, în El suntem reașezați în firea noastră cea
dîntâi.19
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește în omilia sa despre rai că acesta a fost împodobit de
către Dumnezeu cu o frumusețe negrăită, cu flori bine înmiresmate, cu copaci roditori și cu ape
răcoroase. „Dar acum se arată chiar din Scriptură că felurimile soiurilor de plante care au fost
făcute cu măiestrie de Dumnezeu Însuși mai apoi în rai sunt altele mult mai dierite cu chipul și
cu gustul decât cele ce au fost date afară de la sine din pământ.”20
După Sfântul Ioan Gură de Aur raiul este un loc văzut, cu plante, păsări și copaci, ape,
vânturi, dar urechea și mintea omului nu le poate gândi pentru că sunt împodobite cu o frumusețe
duhovnicească, nevăzută, nematerială. Dacă nu pricepe cineva podoaba netrupească din rai, se
poate spune că a pierdut înțelegerea lui. La fel cum pe un om îl cunoaștem cu adevărat după

16
Ierom. Serafim Rose, Cartea Facerii, Crearea lumii și omul începuturilor, Ed. Sofia, București, 2001, p. 27.
17
Mircea A. Tamaș, Despre Facere, Ed. Galaxia Gutemberg, București, 2010, p. 19.
18
Ierom. Serafim Rose, op.cit. p. 112.
19
Ibidem, p. 227.
20
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facerea omului, Omilie despre Rai, Ed. Doxologia, Iași, 2010, p. 87.
suflet, iar nu după trup. O statuie sau un tablou sau o poză pot spune foarte puțin despre omul
întruchipat în ele cu toate că ele sunt executate într-un mod cu totul profesionist.21
Noi oamenii, ne-am lipsit de bucuria și de desfătarea cea duhovnicească bucurându-ne
încontinuu doar de bunătățile cele materiale pentru că nu avem experiența celor nevăzute. Dar în
timpurile primordiale Dumnezeu a dat omului să se împărtățească cu adevărat nu numai de
bunurile materiale, văzute, ci și de lucrurile nemateriale, nevăzute.22
Din Facere 2, 10-14, vedem că înainte de căderea protopărinților noștri raiul avea
dimensiuni pur terestre și putea fi localizat cu ajutorul râurilor ce izvorau dintr-ânsul.23Sfinții
Părinți cred că cele patru râuri sunt Tigrul, Eufratul, Nilul și Dunărea. Deci ținutul Raiului
pământesc este leagănul civilizației antice.24
Ispita de a vedea o alegorie în istorisirea despre facere și despre rai nu e nicăieri mai
puternică decât în cazul celor doi pomi, unul al vieții și altul al cunoștinței. Totuși întreaga
tâlcuire patristică la cartea Facerii ca și faptul că raiul era o grădină adevărată cu copaci
materialnici arată că pomii erau chiar pomi. Sfăntul Grigorie Palama și alți părinți erudiții ca
Grigorie Teologul, accentuează materialitatea acestor pomi25.
Într-o oarecare măsură, omul se poate întoarce și astăzi la starea duhovnicească
paradisiacă prin și cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Vedem în Proloage și în Viețile Sfinților
multe minuni ,care cu greu le putem percepe cu mintea noastră robită, ce amintesc de
invulerabilitatea lui Adam în rai.26
Sfântul Ioan Gură de Aur face o asemănare între Scripura și rai, între lecturarea din aceste
Pagini Cerești și starea paradisiacă a omului primordial spunănd că: ”Citirea dumnezeieștilor
Scripturi este mult mai plină de desfătare decât pajiștea și Paradisul”.27
Dacă Dumnezeu a creat raiul același lucru nu-l putem spune și despre iad care reprezintă
o înstrăinare de Dumnezeu și o sălășluire în întunericul păcatului și al viciilor. Iadul înseamnă
păcat și moarte, pentru că plata păcatului a fost dintotdeauna moartea.28

21
Sfântul Ioan Gură de Aur, op.cit. p. 95.
22
Ibidem, p. 97.
23
Ierom. Serafim Rose, Scrieri, Ed. Sofia, București, 2009, p. 115.
24
Ibidem, p. 117.
25
Ibidem, p. 118.
26
Ididem, p. 127
27
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Rai și Scriptură, Ed. Bizantină, București, 2010, p. 25.
28
Alexandros Kalomiros, Sfinții Părinți despre originile și destinul omului și a cosmosului, Ed. Deisis, Sibiu, 1998,
p. 63.
 Concluzie

Vechiul Testament este plin de referințe despre existența lumii, a omului, a lumii
nevăzute și a celorlalte lucruri create vizibile și invizibile. Dar cu toate aceste doar credința, doar
ea, repet, ne poate iniția în aceste taine sublime. Sunt adevăruri incontestabile, există mărturii
solide despre toate aceste lucruri, dar dacă nu credem ele rămân la nivile de simple teorii și
ipoteze. Oricum argumentul că însăși firea noastră caută acea bucurie și stare de fericire ce a
simțit-o doar in Rai ar trebui să ne pună pe gănduri.
Universul nu se autoconține29, ci el a fost creat din nimic „ex nihilo”30, el reprezintă
lucrarea lui Dumnezeu și este totodată dovada iubirii Sale față de noi oamenii pentru că a
binevoit să ne supună nouă toate cele create, noi fiind chiar cununa creației. Este o jignire la
adresa lui Dumnezeu să Îl excludem din actul creației, să Îl excludem pe Cel Ce este defapt
protagonistul actului genezei. Este o absurditate acest lucru.

29
Stephen Hawking, Scurtă istorie a timpului: De la Big-Bang la găurile negre, Ed. Humanitas, 1995. p. 34.
30
Dr. Octavian Udriște, Cum a creat Dumnezeu Universul din nimic, Ed.Tabor, Rm. Vâlcea, 1994, p. 43.
 Bibliografie

1.Biblia sau Sfânta Scriptură

2. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, Ed. Sofia, București 2004.
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cele dintâi omilii la Facere, Ed. Sofia, București, 2004.
4. Idem, Despre Rai și Scriptură, Ed. Bizantină, București, 2010.
5.Idem, Omilii la Facerea omului, Omilie despre Rai, Ed. Doxologia, Iași, 2010.
6. Jean Kovalevski, Taina Originilor, Ed. Anastasia, București, 1996.
7. Vasile C. Ciocîrlan, Facerea Lumii, Ed. Științifică, București, 1965.
8. Diac. Doru V. Costache, Crearea lumii văzute, Revista Ortodoxia, nr. 1-2, Ed.
E.I.B.M.O.R. 1997, București.
9. Scarlat Demetrescu, Din tainele vieții și ale universului vol. II, Ed. Emet, Oradea, 1993.
10. Idem, Din tainele vieții și ale universului vol. I, Ed. Emet, Oradea, 1993.
11.Ierom. Serafim Rose, Cartea Facerii, Crearea lumii și omul începuturilor, Ed.Sofia,
București, 2001
12. Idem, Scrieri, Ed. Sofia, București.
13. Mircea A. Tamaș, Despre Facere, Ed. Galaxia Gutemberg, București, 2010.
14. Alexandros Kalomiros, Sfinții Părinți despre originile și destinul omului și a cosmosului,
Ed. Deisis, Sibiu.
15. Stephen Hawking, Scurtă istorie a timpului: De la Big-Bang la găurile negre, Ed.
Humanitas, 1995