33 - Dumnezeiasca Euharistie - Taina - Arhimandritul Hristofor Stavrop, Traducere

ARHIMANDRIT
HRISTOFOR STAVROPULOS
DUMNEZEIASCA EUHARISTIE
Taina Tainelor
Traducere din limba greca de
Pr. dr. Constantin I. Băjău
Editura “Apostoliki Diakonia”

a Bisericii Ortodoxe a Greciei
ATENA
Dumnezeiasca Euharistie
Taina Tainelor
A R H IM A N D R IT
H R IST O FO R ST A V R O PU LO S
DUMNEZEIASCA EUHARISTIE
aina Tainelor
T
Traducere din lim ba greacă de

Pr. dr. C onstantin I. Băjău
Editura "Apostoliki Diakonia"

a Bisericii Ortodoxe a Greciei
ATENA
Prolog
O ricât am scrie şi oricât am predica despre Taina

D um nezeieştii Euharistii, toate vor răm âne puţine şi
insuficiente. Căci această Taină este cu adevărat cea mai
mare, recapitulând şi îm plinind m ântuirea om ului şi a
întregii lumi.
D om nul şi D um nezeul nostru ne-a descoperit
adevărul întreg, iar descoperirea Sa o găsim în Sfânta
Scriptură. Sfinţii A postoli şi Părinţii Bisericii ne învaţă şi
ei m ulte despre această Taină Preasfântă, precum vedem
în textele Sfintei noastre Tradiţii
* bisericesti.
t
Pentru ei, Taina D um nezeieştii Euharistii este
Taina Tainelor, p rin excelenţă Taina Bisericii, rezum ând
întregul conţinut al credinţei noastre celei vii. Toate
celelalte Sfinte Taine, toate slujbele noastre încep şi
sfârşesc prin D um nezeiasca Euharistie.
Cunoaşterea ei experim entală, participarea reală şi
fiinţială la aceasta sunt începutul şi sfârşitul, alfa şi
omega, pentru viaţa în Hristos şi experienţa bisericească
ortodoxă. însă ce cunoaştem despre ea şi cum trebuie să
participăm noi la această Taină unică? Răspunsul nu se
poate da printr-o singură propoziţie.
M ulţi creştini ortodocşi ignoră învăţătura despre
D um nezeiasca Euharistie. Alţii cunosc puţine sau foarte
puţine. M ulţi răm ân departe de viaţă şi participarea la
aceasta, ori o fac ocazional şi în funcţie de pregătire. La
alţii dom ină ideile preconcepute şi îndoielile, nestatornicia
10 A rhim . H ristofor Sta vropulos
şi teama. Există, desigur, şi m ulţi fii credincioşi ai

Bisericii noastre, care prin cunoştinţă, evlavie şi frică de
Dum nezeu participă la Preasfânta Taină, aşa cum pe
aproape toţi îi stăpâneşte respectul, credinţa şi evlavia.
Este însă absolut necesar şi să cunoaştem şi să
trăim Taina D um nezeieştii Euharistii, ea fiind centrul
vieţii spirituale a Bisericii noastre.
A ceastă carte a fost scrisă de un cleric al Bisericii
Ortodoxe, ce slujeşte continuu Sfânta Taină. A scris-o cu
toată credinţa, evlavia şi iubirea lui pentru Domnul nostru
Iisus Hristos, pentru Biserică şi pentru credincioşi. Pe
lângă im perfecţiunile şi neputinţele sale personale, a scris-
o cu dorinţa arzătoare profundă de a ajuta la renaşterea
euharistică a vieţii bisericeşti. A scris-o spre a oferi cu
smerenie în acest fel, plirom ei Bisericii noastre,
cunoaşterea cea îndum nezeitoare şi posibilitatea înţelegerii
şi trăirii adevărate a acestei Taine mai presus de fire.
îm preună cu încercarea făcută din toată inima, îm preună
cu privegheri şi rugăciuni, pocăinţa şi dorinţa arzătoare
pentru D um nezeiasca îm părtăşanie au condus m âna sa la
încrustarea literelor acestei cărţi.
D orinţa form ulată în paginile ei este ca să revină
toţi, cler şi popor, la viaţa euharistică reală, la viaţa
Bisericii prim are, la viaţa dum nezeieştii Pocăinţe şi
îm părtăşanii, săvârşite repetat şi cu evlavie.
U nica provizie a vieţii de aici, de pe păm ânt, şi
m erindele drum ului nostru spre cealaltă viaţă, cea veşnică,
sunt dum nezeiasca îm părtăşire cu Trupul şi Sângele
Hristosului nostru. G raţie acesteia trăim şi vom trăi veşnic.
„C el ce m ănâncă Trupul M eu şi bea Sângele M eu are
viaţă veşnică şi Eu îl voi învia pe acesta în ziua cea de pe
urm ă“ (Ioan 6, 54).
A rhim andrit
H ristofor G. Stavropulos
PARTEA ÎNTÂI
FIINŢA TAINEI
I. Taina Cinei celei Mari
Taina D um nezeieştii Euharistii exprim ă şi
m aterializează iubirea cea iară de m argini a lui Dum nezeu
pentru om şi pentru întreaga creaţie. Ea recapitulează tot
ceea ce a făcut şi face Dum nezeu pentru m ântuirea lumii,
pentru eliberarea omului.
1. Planul lui D um nezeu. D um nezeiasca

iconom ie. Omul a negat pe Dumnezeu. N u a ascultat, a
păcătuit, a devenit stricăcios şi a m urit. Răspunsul lui
Dumnezeu a fost imediat. N u va lăsa pe om să se piară. îl
va mântui. îm preună cu neascultarea omului se arată şi
taina dum nezeieştii lui iconomii. Şi aceasta pentru că rana
păcatului a fost atât de profundă, încăt a condus la m oartea
veşnică. De aceea, Stăpânul Cel iubitor de oam eni şi
Dumnezeu „nu a am ânat deloc prezenţa Sa, ci de îndată ce
a văzut căderea şi m ărim ea rănii, S-a grăbit să o vindece,
pentru a nu crea o stare de boală şi pentru ca rana să nu
devină de nevindecat. De aceea, Se grăbeşte să prevină şi
Se aşează de îndată în faţa greşelii şi a rănii celei adânci.
N u încetează nici o clipă să Se îngrijească de om, arătând
astfel bunătatea Sa” 1.
Cât de m inunat şi de sfânt a lucrat şi lucrează
Dumnezeu, pentru a elibera şi m ântui pe om, pentru a-1
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XVII, PGB

2(Părinţi
450 . Greci ai Bisericii, ed. „Grigorie Palama”, Tesalonic),
14 A r him . H ristofor Stavropulos
readuce de la despărţire, la unirea cu firea cea

dumnezeiască şi pentru a îl reaşeza în casa Sa, în împărăţia
dumnezeiască; aceasta se numeşte iconomie divină.
„Iconomia Domnului şi Mântuitorului nostru faţă de om
este -rechemarea acestuia din starea de cădere,
reîntoarcerea lui la Dumnezeu şi la legătura prietenească
cu Acesta, din înstrăinarea şi despărţirea produse prin
neascultare”1.
Acest fapt al coborârii continue a lui Dumnezeu
către om şi al iconomiei îl trăim la fiecare Sfântă
Liturghie. Lucrările Domnului şi Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, care ne eliberează din păcat şi de la diavol şi
ne mântuiesc de moartea veşnică, se recapitulează în
marea Taină a Dumnezeieştii Euharistii, ce se săvârşeşte la
Sfanta Liturghie.
2. Sim boluri şi preînchipuiri. Această Sfântă

Taină a fost preînchipuită, din timpurile vechi, prin
simboluri şi profeţii. Unele evenimente şi proorocii ale
Vechiului Testament se referă la Taina Dumnezeieştii *
Euharistii. Melchisedec, care era preot al lui Dumnezeu,
oferă pâine şi vin. „Iar Melchisedec, regele Salemului, i-
a adus pâine şi vin. Melchisedec era preotul Dumnezeului
Celui Preaînalt” (Facere 14, 18).
Melchisedec era tip şi simbol al adevăratului
Arhiereu, al lui Hristos, spune Sfanţul loan Damaschinul2.
Darul lui era o imitare profetică a jertfei lui Hristos.
Aşadar, Melchisedec, iluminat de Sfanţul Duh, vede cu
ochiul său profetic, în viitorul îndepărtat, pe însuşi
Hristos, oferind pâinea şi vinul şi îl imită în mod figurat3.
1 Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, 15, BPSBG

{Biblioteca Părinţilor şi Scriitorilor Bisericeşti Greci, ed.
Apostoliki Diaconia, Atena 1955 şi urm.), 52,259
2 Expunerea Credinţei Ortodoxe, 4,13, PG (Patrología Graeca,
Migne) 94,1149C
3 Sfanţul loan Gură de Aur, La Melchisedec, 3, PG 56, 261
Dumnezeiasca Euharistie, Taina Tainelor 15
în Sfanta Revelaţie a Vechiului Testament, hrana

exprim ă îm părtăşirea vieţii, pe care o dă D um nezeu
poporului Său. „Şi a plouat peste ei mană de m âncare şi
pâine cerească le-a dat lor. Pâine îngerească a m âncat
omul; bucate le-a trim is lor din destul” (Psalm 77, 28-29).
M ana şi prepeliţele la care se referă aici psalm istul, ca şi
în cartea Ieşirii (16,4), apa care izvorăşte din stâncă, sunt
realităţi simbolice. Sunt tipuri ale adevăratului dar, care
izvorăşte din însuşi Dumnezeu, adevărata pâine, ce a
coborât din cer. La aceasta se referă şi Sfanţul A postol
Pavel, când scrie corintenilor: „Părinţii noştri... toţi au
m âncat aceeaşi mâncare duhovnicească; şi toţi aceeaşi
băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra
duhovnicească ce urma. Iar piatra este Hristos... Şi acestea
s-au făcut pilde pentru noi...” (1 Cor. 10,3-6). însă cel mai
im portant eveniment, care simbolizează şi preînchipuie
Taina D um nezeieştii Euharistii, este Pastele iudaic.
Sărbătoarea aceasta a fost, pentru poporul ales, o am intire
perpetuă şi o m ulţum ire continuă lui Dumnezeu, pentru
trecerea din robie la libertate. Jertfa m ielului, la
sărbătoarea Paştelui evreiesc, a simbolizat Jertfa M ielului
Celui preacurat, a Fiului lui Dumnezeu.
,, Cutremurătoare şi înfricoşătoare Taine sunt
acestea şi au o m are profunzim e. Şi dacă sunt
cutrem urătoare în pilde, cu atât mai m ult sunt în realitate.
Adevărul este acesta... Şi noi m âncăm ca Paşte pe Hristos.
„M ielul nostru de Paşte este Hristos, care S-a jertfit pentru
noi” . Prin urmare, noi m âncăm un Paşte m ult m ai bun
decât cel iudaic. Desigur, şi noi trebuie să m âncăm având
încălţăm intea în picioare şi brâul îm prejurul nostru. De
ce? Ca să fim pregătiţi pentru ieşire, pentru plecarea din
această viaţă. Nici unul dintre noi, care participăm şi
m âncăm acest Paşte, să nu privim spre Egipt, ci spre cer,
spre Ierusalim ul cel de sus. Pentru aceasta m ănânci cu
brâul şi cu încălţăm intea în picioare, ca să ştii că atunci
când începi să m ănânci Pastele, trebuie să pleci şi să
16 A rhim . H ristoforStavropulos
călătoreşti... Deci să ne încingem pe noi înşine, căci

trebuie să ieşim şi multe sunt greutăţile. Când străbatem
acest pământ, în această vreme, vine imediat diavolul şi le
lucrează pe toate şi unelteşte toate, ca să distrugă şi să
piardă pe cei ce s-au salvat din Egipt şi pe cei care au
trecut Marea Roşie şi pe cei care s-au eliberat de demonii
cei răi şi de alte răutăţi. Dacă însă suntem cumpătaţi şi
atenţi, avem şi noi sprijin puternic, avem stâlpul cel de
foc, harul Sfântului Duh. Acest har dumnezeiesc şi
luminează şi umbreşte. Avem mana. încă nu mana, ci
avem ceva mai mult decât mana. Avem băutura cea
duhovnicească şi nu apa care izvorăşte din piatră“1.
O preînchipuire a Jertfei lui Hristos şi, în general, a
Tainei Dumnezeieştii Euharistii este şi evenimentul istoric
al jertfei lui Isaac (Facere 22,1-13), ca şi jertfa profetului
Ilie (1 Regi 18,17-40). încă şi viziunea Profetului Isaia
(6,1-7) este revelatoare. Ea se mişcă înlăuntrul atmosferei
liturgice. Domnul şi Dumnezeu este înconjurat de serafimi
şi arhangheli, care cântă imnul întreit sfânt. Un serafim, cu
un cărbune aprins, luat de pe sfântul jertfelnic, arde buzele
profetului şi îi spune: „Iată s-a atins de buzele tale şi va
şterge toate păcatele tale şi fărădelegile tale le va curăţi”.
Acest cărbune este simbol al Dumnezeieştii Euharistii,
care arde şi curăţă păcatele.
3. R ealitatea. Toate aceste simboluri devin

realitate în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos. El
este pâinea vieţii, în sensul în care dăruieşte viaţă veşnică
celor care cred într-însul. Este pâinea vieţii prin Trupul şi
Sângele Său, pe care le oferă ca mâncare şi băutură,
pentru ca noi să trăim cu adevărat şi veşnic.
„Eu sunt pâinea vieţii: cel ce vine la Mine nu va
flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată...
Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în
pustiu şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este
1 Idem, LaEfeseni, 23, BPG, 21, 308-312

aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt

pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine m ănâncă din
pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o
voi da pentru viaţa lum ii, este Trupul M eu. . . A devărat,
adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului
Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în
voi. Cel ce m ănâncă Trupul M eu şi bea Sângele M eu, are
viaţă veşnică, iar Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
Trupul M eu este adevărata m âncare şi Sângele M eu
adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul M eu şi bea
Sângele M eu, răm âne întru M ine şi Eu întru el. Precum
M -a trimis pe M ine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl,
şi cel ce M ă m ănâncă pe M ine, va trăi prin M ine. Aceasta
este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat
părinţii voştri mană şi au murit. Cel ce m ănâncă această
pâine, va trăi în veac” (Ioan 6,35,48-58).
Dom nul însă, mai înainte de a rosti aceste cuvinte
ce vestesc Dum nezeiasca Euharistie, săturase în mod
minunat mulţim ile în pustiu. Cele două minuni, prin care
înm ulţeşte pâinile şi peştii, constituie preludiul marii
minuni, care va urma, puţin mai târziu, la Cina cea de
Taină. La acestea, Hristos şi mulţum eşte lui D umnezeu-
Tatăl şi binecuvântează elementele m ateriale, hrana.
„Iisus a luat pâinile şi, m ulţum ind, a dat
ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din
peşti, cât au voit” (Ioan 6,11). La aceste cuvinte ale
Sfântului Evanghelist Ioan, Sfântul Evanghelist M atei
adaugă: „Şi luând cele cinci pâini şi doi peşti şi privind la
cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile,
iar ucenicii m ulţim ilor. Si au mâncat toti si s-au săturat si
* 5 i * y
au strâns răm ăşiţele de farâm iţuri, douăsprezece coşuri

pline. Iar cei ce m âncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi,
afară de femei şi de copii” (M atei 14,19-21). Acelaşi
Evanghelist, la a doua minune asemănătoare, spune: „A
luat cele şapte pâini şi peştii şi, mulţum ind, a frânt şi a dat
ucenicilor,1 iar ucenicii mulţim
» ilor. Si* au m âncat toti» si
1 s-
au săturat şi au luat şapte coşuri pline, cu răm ăşiţe de
18 A rlw n. H ristofor Sta vropulos
fărâmituri. Iar cei ce an mâncat erau ca la patru mii de

bărbaţi, afară de copii şi de femei” (Matei 15,36-38).
Această mulţumire a Domnului Iisus şi binecuvântarea
elementelor materiale depăşeşte realităţile simbolice ale
Vechiului Testament. Pregăteşte darul cel unic, adevărata
pâine, ce a coborât din cer. Mai înainte, pregăteşte Marea
Cină, care se va săvârşi în curând. Prevede Cina mesianică
şi agapa care zugrăveşte în penel icoana fericirii cereşti
şi a împărăţiei. Despre acestă sărbătoare mesianică
veşnică, Hristos a spus: „Mulţi de la răsărit şi de la apus
vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu
Iacov, în împărăţia cerurilor” (Matei 8,11). Şi în
Apocalipsă, Sfântul Ioan Evanghelistul zice: „Iată, stau la
uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa,
voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa
3,20). Ca şi: „Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului”
(Apocalipsa 19,9). Deosebită, caracteristică şi prin
excelenţă importantă este parabola Cinei celei mari, pe
care o învaţă Domnul. Cuvintele lui Hristos, la care ne-am
referit mai înainte: „Eu sunt pâinea vieţii” şi parabola
aceasta ne dau toate elementele şi imaginea generală a
Cinei celei de Taină, care trebuie să se săvârşească, deci a
întemeierii Tainei celei unice şi universale, a
Dumnezeieştii Euharistii. Sfântul Evanghelist Luca ne-a
redat parabola astfel: „Unul dintre cei ce şedeau cu El la
masă I-a zis: fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui
Dumnezeu! Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină
mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe
sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate
sunt gata. Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare.
Cel dintâi a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca
s-o văd; te rog iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi
am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al
treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi
întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci,
mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi
uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi

pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a fäcut
precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul
către slugă: Ieşi la drum uri1'şi la garduri şi sileşte să intre,
ca să mi se um ple casa, căci zic vouă: N ici unul din
bărbaţii aceia care au fost chem aţi nu va gusta din cina
m ea” (Luca 14,15-24).
4. Instituirea Tainei. D upă preînchipuiri şi

profeţii, după arătarea în trup a Dom nului, după m inunile
şi învăţătura Sa privind Taina D um nezeieştii Euharistii,
vine această m are zi şi oră, vine clipa sfântă a săvârşirii
Preasfîntei şi înfricoşătoarei Taine a D um nezeieştii
Euharistii, de către însuşi Domnul şi M ântuitorul nostru.
în seara Joii celei M ari, de dinaintea Patim ilor Sale
preasfinte şi m ântuitoare, Domnul, îm preună cu ucenicii,
Se găsesc în foişorul cel mare, în Ierusalim . El săvârşeşte
Cina cea de Taină, ultim a cină a lui Ii sus şi a ucenicilor
Săi, înainte de Patimi.
în decursul acestei Cine dom neşti este, instituită
M area şi Sfânta Taină. înaintea Patim ilor celor
sângeroase, are loc Patim a cea nesângeroasă. Înainte de
înfricoşătoarea Jertfa a Golgotei, se slujeşte Jertfa cea fară
de sânge. înainte de aducerea din nou a toate la
Dumnezeu, ca m ulţum ire, prin Sfânta Cruce, se aduce
Dum nezeiasca Euharistie. înainte de concretizarea şi
îm plinirea lucrării iconomiei dumnezeieşti, prin Pastele
Răstignirii şi învierii, se oferă, ca o continuă aducere
aminte a acestora, Dum nezeiasca Euharistie. înainte de
Jertfa Preasfântului Trup al Fiului lui D um nezeu-Tatăl, pe
Cruce, este instituită Taina D um nezeieştii Euharistii,
Taina Trupului Bisericii, Taina cea universală şi deplină, a
hranei dum nezeieşti şi îm părtăşirii, a îm părăţiei cerurilor.
Sfânta Scriptură, cu claritate şi limpezime, redă
instituirea Tainei celei Sfinte. Patru sunt textele din Noul
Testament, care relatează instituirea Dum nezeieştii
Euharistii. Prim ul text aparţine Evangheliei după M atei, al
doilea Evangheliei după Marcu, al treilea celei după Luca

şi al patrulea primei Epistole către Corinteni a Sfântului
Apostol Pavel.
Aceste sfinte texte, curate şi autentice, se
completează unele pe altele şi ne prezintă o imagine
completă a instituirii Sfintei Taine, aşadar a transmiterii
acesteia către noi.
Sfântul Evanghelist Matei spune: „Iar pe când
mâncau ei, Ii sus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi,
dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul
Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi
dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii
celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.
Şi vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod
al viţei, până în ziua aceea, când îl voi bea cu voi nou, în
împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26,26-29).
Sfântul Evanghelist Marcu scrie: „Şi, mâncând ei,
a luat Iisus pâine şi binecuvântând , a frânt şi le-a dat lor şi
a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând
paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi. Şi a zis
lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care
pentru mulţi se varsă..Adevărat grăiesc vouă că de acum
nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl
voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 14, 22-
25).
Sfântul Evanghelist Luca relatează: „Şi a zis către
ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai
înainte de Patima Mea. Căci zic vouă că de acum nu-1 voi
mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în împărăţia lui
Dumnezeu. Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi
acesta şi împărţiţi-1 între voi; Că zic vouă: Nu voi mai bea
de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia lui
Dumnezeu. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat
lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi;
aceasta să faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi
paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea
cea nouă, întru Sângele M eu, care se varsă pentru voi”

(Luca 22,15-20).
Sfântul A postol Pavel-, care aparţinea Tradiţiei
bisericeşti şi liturgice a zilelor sale, dar şi graţie
experienţei personale a revelaţiilor dum nezeieşti pe care
le prim ise, scrie în prim a sa Epistolă către Corinteni că
ceea ce „a prim it” , aceea „ a dat” . „E u de la D om nul am
prim it ceea ce v-am dat şi vouă: Că Domnul Iisus, în
noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, şi m ulţum ind, a
frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este Trupul M eu care
se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi întru pom enirea
Mea. A sem enea şi paharul după Cină, zicând: A cest pahar
este Legea cea nouă întru Sângele M eu. A ceasta să faceţi
ori de câte ori veţi bea, spre pom enirea Mea. Căci de câte
ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar,
m oartea Dom nului vestiţi, până când va veni” (1 Cor.
11,23-26).
5. U ltim a Cină,7 Pastele

* cel desăvârsit.
y Prin
instituirea Tainei Dumnezeieştii Euharistii, de către
Domnul nostru Iisus Hristos, ni se oferă Pastele şi vinul
cel nou. Pe acestea le va gusta Hristos, îm preună cu
ucenicii Săi, în îm părăţia lui Dumnezeu. De aceea le
pregăteşte la ultim a Sa cină. Aici dă pâinii şi vinului
semnificaţia noii realităţi a Trupului şi a Sângelui Său. El
nu explică sem nificaţia pâinii şi a vinului, ci le preface.
Harul Său divin atotputernic şi binecuvântarea hotărăsc:
„A cesta este Trupul M eu, Acesta este Sângele M eu” .
Acum nu învaţă prin parabole, care ar ajuta la înţelegerea
unei realităţi abstracte. Acum conduce la această unică şi
sfântă Cină, unde mulţumeşte, sfinţeşte, binecuvântează şi
preface pâinea şi vinul în preasfântul, preacuratul şi de
viaţă făcătorul Său Trup şi Sânge, în care se cuprind
întruparea şi M oartea Sa eliberatoare, ce prin intermediul
învierii conduc la viaţa ce va urma.
Nouă realitate va oferi ucenicilor credincioşi din
toate tim purile Pastele cel desăvârşit, pâinea cea nouă şi
22 A rhim . H ristoîor Sta vropulos
vinul vieţii, îm părăţia dumnezeiască. „C u dor am dorit să

mănânc cu voi acest Paşte, mai înainte de Patim a M ea”
(Luca 22,15). Şi „A devărat grăiesc vouă că de acum nu
voi mai bea din rodul viţei, până în ziua aceea, când îl voi
bea nou în îm părăţia lui D umnezeu” (M arcu 14,25).
„O bişnuinţa D om nului era de a numi îm părăţia
cerurilor ca pe un drept al omului, pe care i-1 dă viaţa în
credinţă, chem area care i se oferă prin Sfântul Botez,
îm preună-participarea la Botez şi puterea pe care i-o
dăruieşte cultul duhovnicesc. Deci nu voi vedea, spune, un
asemenea Paşte, de care ne-a vorbit în „tipuri” M oise,
până nu se va îm plini în îm părăţia lui Dumnezeu. Aşadar,
până când vine vrem ea potrivită, când se arată îm părăţia
cerurilor. El se concretizează la noi, care cinstim Pastele
cel adevărat şi nu trecerea mării. Acest Paşte este cel ce
sfinţeşte pe cei ce aparţin lui Hristos, iar nu m ielul care
provine de la vreo turm ă de oi. D ar Însuşi Hristos
sfinţeşte, slujind cu binecuvântarea cea tainică, după care
suntem binecuvântaţi. M ai mult, pentru noi H ristos S-a
făcut pâinea cea care a coborât din cer şi dă viaţă lum ii’**.
Sfântul Grigorie Teologul spune: „Potirul cel nou este
descoperirea tuturor sensurilor şi prom isiunilor pe care ni
le-a făcut, privind îm părăţia cea viitoare şi sperată a
cerurilor. Atunci vor dispărea oglinzile şi ghiciturile, Se
va vedea Dum nezeu faţă către faţă, precum spune
dum nezeiescul A postol”2.
în continuare, ucenicii şi ucenicii ucenicilor Săi,
Biserica şi credincioşii din toate veacurile, iau
binecuvântarea, harul şi porunca de a săvârşi această
Sfântă Taină, ca Taină a Tainelor. V or repeta cuvintele de
instituire, o vor săvârşi în am intirea M ântuitorului şi se
vor îm părtăşi cu Trupul şi cu Sângele Său, pentru a
1 Titus Bostron, Despre Paşte, Tălcuire la Evanghelia după

Luca, CATENAE, 2, 154
2 Cuvânt la Paşte, 2,156
participa îm preună la viaţa Sa şi a prim i iertarea păcatelor

şi viaţa veşnică.
6. Pâinea şi vinul-Trupul şi Sângele lui

H ristos. Prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele
lui Hristos este reală şi obiectivă. Aici nu există nici
alegorie, nici simbolism. Există identitatea Trupului
Domnului şi a pâinii celei sfinţite, ca şi identitatea
Sângelui D om nului şi a vinului sfinţit al potirului. A ceastă
prefacere este inexprim abilă, minunată, supranaturală. Ea
se concretizează prin energia şi lucrarea Sfântului Duh.
Simţurile noastre naturale nu o cuprind. Ochii noştri
trupeşti nu o văd. Credinţa noastră însă, care vede cele
nevăzute şi suprasim ţirea noastră duhovnicească în har,
care percepe şi trăieşte cele supranaturale şi veşnice, vede,
trăieşte şi gustă pe însuşi D om nul nostru Iisus Hristos,
Care este întreg şi deplin în Trupul şi Sângele Său
euharistie.
Pâinea şi vinul D um nezeieştii Euharistii nu sunt
ceea ce se vede în afară, ci Trupul şi Sângele lui Hristos.
„Cuvântul lui Dum nezeu cel întrupat, la Cina cea de
Taină unde a slujit, a luat pâinea şi a binecuvântat-o, căci
a început El mai întâi şi apoi le-a dat A postolilor, în
numele M orţii şi Învierii Sale, spunând: A cesta este
Trupul M eu, care pentru voi se dă spre iertarea păcatelor.
Pe această pâine o mâncăm, adică Trupul lui Hristos, care
este nem uritor, nepătim itor, plin de nestricăciune, ne
umple de binecuvântare şi nem urire, ca şi cum ar intra
înlăuntrul nostru harul şi puterea dum nezeiască viitoare a
învierii” 1.
„Pâinea se sfinţeşte prin cuvântul lui D um nezeu şi
prin rugăciune, prefacându-se de îndată în Trupul lui
Dumnezeu-Cuv ântul”2.
1Ibidem, 2,156
2 Sfanţul Grigorie al Nissei, Marele Cm>ânt Catehetic, 37, PG
45,97
„Explicit a spus că: Acesta este Trupul M eu şi

Acesta este Sângele Meu, pentru ca să nu crezi că sunt un
simbol exterior a ceea ce se vede, ci o lucrare negrăită a
lui Dumnezeu, Care poate totul, care le preface în Trupul
şi Sângele Său” 1.
„N u a spus: Acesta este simbolul, ci acesta este
Trupul Meu. Căci prin lucrarea supranaturală şi
inexprim abilă se preface, iar noi vedem pâine. Şi aceasta
pentru că suntem neputincioşi şi nu am putea să m âncăm
canibalic carnea şi trupul omului, de aceea ni se pare
pâine, însă cu adevărat este Trupul lui Hristos”2.
7. Cinele D om neşti de după înviere. Domnul cel

înviat, după ridicarea Sa din morţi, Se arată şi Se
descoperă ucenicilor, pe durata diferitelor Cine. La aceste
Cine comune, H ristos Se referă direct la frângerea şi
mâncarea euharistică a pâinii. Sfinţii Evanghelişti Luca şi
Ioan ne relatează două situaţii exacte de Cine, când
Domnul cel înviat procedează la binecuvântarea şi
frângerea pâinii. La prim a, precum scrie Sfântul
Evanghelist Luca, H ristos cel înviat m ergea spre Emaus,
cu cei doi ucenici ai Săi, Cleopa şi un altul, la al cărui
nume nu se spune (Luca 24,13-32). A doua este pescuirea
cea m inunată, la M area Tiberiadei (Ioan 21,1-14), pe care
o redă Sfântul Evanghelist Ioan. în aceste două cazuri,
Domnul săvârşeşte frângerea pâinii, se referă la Taina
Euharistică şi conduce spre înţelegerea latreutică şi la o
atitudine deosebită a ucenicilor faţă de Taina Cinei .
Exegeţii explică frângerea pâinii pe drumul spre
Em aus ca Taină a Dum nezeieştii Euharistii. Spune sfântul
text al lui Luca: „Şi când a stat îm preună cu ei la masă,
luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor...
Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost
1 Sfântul Chirii al Alexandriei, Tâlcuire la Evanghelia după

Matei, 24,26, PG 72, 452C
2 Teofilact, La Evanghelia după Matei, 26, PG 123, 414 CD
cunoscut de ei la frângerea pâinii” (Luca 24,30,35). Aici

Fericitul A ugustin tâlcuieşte: „A ceastă pâine este însăşi
Taina, conducându-ne la cunoaşterea ei” 1. Si Sfântul
Teofilact explică: „L a cei care se îm părtăşesc cu pâinea
cea binecuvântată, îi se deschid ochii spre cunoaşterea
Acestuia. M are şi inexprimabilă putere are Trupul
D om nului”2.
în afară însă de aceste două Cine, D om nul Cel
înviat Se arată ucenicilor Săi şi Se adună cu ei tim p de
patruzeci de zile, adică m ănâncă la aceeaşi masă. „S-a
înfăţişat pe Sine viu după Patima Sa prin m ulte semne
doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi
vorbind cele despre îm părăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei
petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim ”
(F. Ap. 1,3-4). Apostolul Petru confirm ă că: „D um nezeu
L-a înviat a treia zi şi I-a dat să se arate, nu la tot poporul,
ci nouă, m artorilor, dinainte rânduiţi de D um nezeu, care
am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din m orţi”
(F. Ap. 10,40-41).
La aceste Cine, prezenţa Dom nului Iisus Cel înviat
le aduce am inte de cinele la care asistaseră înainte de
Patimile Sale, în special la Cina cea M are şi de Taină a
Dumnezeieştii Euharistii, aşadar în seara Joii celei Mari.
Cu siguranţă, putem să acceptăm că D om nul a săvârşit
Taina euharistică şi la cinele de după învierea Sa din
morţi. Şi aceasta pentru că atunci toate adunările
D om nului cu ucenicii au fost sfinte. Erau adunări de
pom enire a Patim ilor şi a M orţii Sale, adunări de trăire a
dum nezeieştii Sale prezenţe, adunări de frângere a pâinii
şi de oferire a potirului.
8. M asa Bisericii, Cina Dom nească. Această

mare Taină, acest cult dum nezeiesc a fost prim it de la
însuşi Hristos de către Sfinţii Apostoli şi, în continuare, de
1 PL (Patrologia Latina) 33, 644

2 La Evanghelia după Luca, 24, PG 123, 1120AB
26 A rhim . H risto fo rStavropulos
către Biserică. Ea l-a trăit, îl trăieşte şi îl va trăi

întotdeauna, precum l-a primit.
Astfel, imediat după Cincizecime, prima Biserică
săvârşeşte Marea şi Sfânta Taină. In fruntea adunării
bisericeşti erau întotdeauna Sfinţii Apostoli. Acolo, toţi
împreună, în aceeaşi cinstire, plini de Duh Sfânt, stăruiau
în „învăţătura Apostolilor, şi în frângerea pâinii şi în
rugăciuni” (F. Ap. 2,42).
Textul sfânt al Faptelor Apostolilor vorbeşte în
continuare şi despre adunarea euharistică zilnică: „Şi în
fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând
pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru
curăţia inimii, lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot
poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se
mântuiau” (F. Ap. 2,46-47). însă, în special, săvârşirea
Tainei se facea Duminica. „în ziua întâi a săptămânii
(Duminica) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel... a
început să le vorbească“ (F. Ap. 20,7).
Este Cina binecuvântată şi sfântă, este Cina
duminicală (1 Cor. 11,20), masa Domnului (1 Cor. 10,21),
masa îmbrăţişării (F. Ap. 16,34). Cina duminicală
descoperă Taina Domnului. Căci în mod asemănător, toţi
se împărtăşesc. Şi cei care trăiesc împreună în sărăcie şi
cei ce se bucură în bogăţii. Şi slugile şi domnii şi stăpânii
şi supuşii1.
„Domnească se numeşte aceasta, căci este
imitarea celei înfricoşătoare, pe care a mâncat-o Domnul
cu ucenicii Săi”2.
9. Condiţiile
* săvârsirii
î Tainei. Pentru săvârsirea
*
acestei Preasfinte Taine, trebuie îndeplinite anumite
condiţii.
1 Teodoret, Tâlcuire la Ep. I către Corinteni, CATENAE, 5,

216
2 Icumenios, La Ep. I către Corinteni, PG 118, 804
Taina are două laturi: cea divină şi cea umană.

Latura dumnezeiască: Taina se săvârşeşte de însuşi
Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este „Cel care aduce
şi Se aduce şi Se dă“. El o prim eşte şi El însuşi o dă
credincioşilor (Rugăciunea Im nului Heruvic). „E l e sfânt,
jertfa, preot, jertfelnic, Dumnezeu, om, îm părat, arhiereu,
oaie, miel, toate în toţi, mai presus de noi se face, se face
nouă viaţă, în tot felul” 1.
Prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui
Hristos o săvârşeşte Duhul Sfânt, prin lucrarea Sa
făcătoare de minuni şi prin harul Cel sfinţitor.
„Prefacându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt” , se roagă preotul
în cea mai im portantă clipă a anaforalei liturgice.
Latura omenească: Este necesară adunarea
credincioşilor. Cap al adunării este întotdeauna preotul.
Fără preot, răm âne o simplă adunare, întâlnire. în aceasta,
clerul şi poporul trebuie să se roage în credinţa comună, în
mărturisire, în pocăinţă şi în sfinţenie. „C ine este sfânt, să
vină. Cine nu, să se pocăiască““. Necesare sunt însă pâinea
şi vinul, Sfânta M asă, sau, la nevoie, Sfântul antimis,
slujirea sfintei anaforale şi îm preuna participare a
credincioşilor la Taina Dumnezeieştii îm părtăşanii. Cu
aceste condiţii, se slujeşte Sfânta Liturghie şi se săvârşeşte
M area Taină a credinţei noastre, adică D um nezeiasca
Euharistie.
1 Epifaniu, Contra melchisediţilor, 35 şi 55, PG 41, 980C

2 Didahia celor doisprezece Apostoli, X, 6, BPSBG, 2, 218
II. Liturghia Dumnezeieştii Euharistii
l.S co p u l D um nezeieştii Liturghii. Dumnezeiasca
Liturghie este lucrare a Dumnezeului treimic. Este încă şi
lucrare a poporului lui Dumnezeu .
Scopul dumnezeieştii Liturghii este de a concretiza
sfânta adunare a credincioşilor, care trebuie să devină o
familie sfântă. Este, de asemenea, de a-1 face vrednic pe
preot pentru săvârşirea Jertfei de mulţumire şi de lăsare a
păcatelor şi învrednicirea poporului de a participa
împreună la acesta Jertfa. Este încă sfinţirea Darurilor şi
prefacerea lor în Trupul şi Sângele dumnezeiesc, sfinţirea
preotului şi a credincioşilor (a poporului lui Dumnezeu),
pentru a primi şi păzi Darurile cele cinstite şi preasfinte,
pentru a primi lăsarea şi iertarea păcatelor, a clerului şi
poporului, comuniunea dumnezeiască şi moştenirea
împărăţiei. „Lucrarea de săvârşire a Sfintelor Taine este
prefacere a darurilor în dumnezeiescul Trup şi Sânge. Prin
aceasta, credincioşii dobândesc sfinţirea, lăsarea păcatelor
şi moştenesc împărăţia cerurilor”1.
Dumnezeiasca Liturghie are ca scop încă ceva
foarte important: adunarea, unitatea şi stabilitatea Bisericii
Domnului nostru Iisus Hristos. Sfânta Liturghie şi Taina
Dumnezeieştii Euharistii, care se săvârşeşte la aceasta,
1 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, trad. în limba

greacă nouă de Antonie G. Galitis, Edit. „Stupul Ortodox”,
Tesalonic 1978, PGB, Filocalia 22, 32
sim bolizează Biserica, „Trupul lui Hristos şi m ădularele

(fiecare) în parte” (1 Cor. 12,27).
2. Pregătirea. Săvârşirea D um nezeieştii Liturghii

presupune o pregătire corespunzătoare. Pregătirea aceasta
se referă la V ecernie, U trenie, la oferirea darurilor de către
credincioşi (pâine şi v i n ) şi la îm brăcarea preotului.
Preotul, care săvârşeşte Dum nezeiasca Liturghie şi
slujeşte Jertfa cea nesângeroasă euharistică, trebuie să fíe
şi să devină în continuu un alt om, un m em bru al cetei
îngereşti5. Pentru aceasta se îm bracă cu stiharul, care
simbolizează hainele strălucitoare ca fulgerul ale îngerilor.
Poartă la m âinile sale m ânecuţele, care sim bolizează
puterea lui Dum nezeu şi că preotul este creaţie a Acestuia.
Poartă epitrahilul, care exprim ă harul ceresc, ce se
pogoară deasupra sa. Se înconjoară cu brâul, care
reprezintă alegerea de a sluji pe Dumnezeu. Poartă
epigonatul, care arată puterea de neînvins a Cuvântului lui
Dumnezeu. Se îm bracă cu felonul, ce exprim ă dreptatea
Lui, care întrece şi acoperă pe toate. Poartă încă pe pieptul
său crucea, pentru a ridica astfel crucea preoţiei, precum
Domnul nostru a ridicat Crucea m artiriului Său.
Preotul este de acum un alt om. Este organ
dum nezeiesc în m âinile M ângâietorului. „T oate acestea
fac sufletul preotului şi al poporului mai sfânt şi mai
dumnezeiesc. îi fac capabili de a prim i şi păstra Cinstitele
Daruri. îndeosebi, îl pregătesc pe preot să devină vrednic
de a săvârşi Jertfa, lucrare esenţială a Tainei. A cest adevăr
se regăseşte în m ulte locuri ale rugăciunilor, unde preotul
im ploră să nu fíe judecat ca nevrednic, ci să slujească
Taina cu mâini, suflet şi limbă curată“ 4.
3. Cele trei părţi aie Sfintei Liturghii. Sfânta

Liturghie are trei părţi. Prim a este Proscom idia. Aceasta
1 Dreptul Teognost, Despre Preoţie, Filocalia, 2, 264, „Steaua”

2 Nicolae Cabasila, Op. cit., 22, 34
corespunde întrupării lui D um nezeu-Cuvântul şi prim ei

perioade a vieţii Sale. M ielul de la Proscom idie, adică de
la prim a prescure, este trup din trupul Sfintei Fecioare.
Este M ielul care va fi junghiat. Celelalte prescuri sunt
pentru Preasfânta N ăscătoare de Dumnezeu, pentru cetele
Sfinţilor îngeri, ale Sfinţilor, drepţilor şi m artirilor, pentru
credincioşii vii şi pentru cei adormiţi.
A doua parte este Liturghia catehumenilor. A ceasta
corespunde vieţii publice a lui Hristos printre oameni,
revelării adevărului, Evangheliei Sale. în special, lecturile
din cărţile sfinte ne 4 escoPerâ întreaga teologie.
D um nezeu-Cuvântul vesteşte cuvântul lui Dumnezeu,
voinţa Lui, adevărul unic, care este Dum nezeu însuşi. Aici
străluceşte lum ina cunoaşterii lui D umnezeu, care este
însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, a doua Persoană a
Sfintei Treim i, adevărul ce ni se descoperă prin Sine.
A treia parte este Liturghia credincioşilor. Aici se
face Sfânta Anafora. Se aduce Jertfa cea nesângeroasă, de
m ulţum ire şi de iertare a păcatelor şi urm ează
D um nezeiasca îm părtăşanie. A ceastă parte corespunde
înfricoşătoarelor Patimi ale Dom nului nostru şi Sfintei Lui
învieri, înălţării şi Cincizecimei. Aici avem întreaga
lucrare dumnezeiască. Aşadar, Dum nezeu-Cuvântul nu
mai predică, dar face, lucrează totul, recapitulează totul,
oferă lucrarea iubirii Sale dumnezeieşti pentru m ântuirea
noastră. „Si această lucrare dum nezeiască este
recapitularea teologiei '1,
4. Recapitularea. Toată această lucrare a Tainei

Dumnezeieştii Euharistii o rezum ă Sfântul Dionisie
Areopagitul: „Ierarhul, fiindcă îndreaptă sfânta rugăciune
în faţa jertfelnicului, începe să tămâieze, ca şi pe întregul
loc sfânt. Când revine în sfântul *jertfelnic, începe să cânte
imne sfinte, în timp ce îm preună cu el cântă întregul cor al
1 Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia bisericească, PBG,

Filocalia 3,376
celor prezenţi. în continuare, se face citirea Sfintelor

Scripturi, de către slujitori. După citire, catehumenii,
energum enii şi cei ce se pocăiesc ies din Sfânta Biserică,
în timp ce înlăuntru răm ân cei ce sunt vrednici să vadă, să
înţeleagă şi să se îm părtăşească cu dum nezeieştile Taine.
Dintre slujitori, unii stau lângă uşile închise. Alţii
îndeplinesc o altă slujire, potrivit rangului lor. Cei mai în
vârstă dintre preoţii liturghisitori prezenţi aşează sfânta
pâine şi potirul binecuvântării pe dum nezeiescul jertfelnic,
după ce, mai înainte, s-a rostit m ărturisirea credinţei, de
către întreaga Biserică.
Peste toate acestea, ierarhul trim ite sfânta urare şi
oferă la toţi sfânta pace. Se îm brăţişează unul pe celălalt şi
se face citirea sfintelor diptice. D upă ce, mai înainte,
ierarhul şi preoţii îşi spală mâinile cu apă, ierarhul stă în
m ijlocul jertfelnicului, îl înconjoară îm preună cu preoţii
slujitori. A rată roadele dum nezeieştilor lucrări, slujeşte
Tainele cele dum nezeieşti şi le prezintă sfinţite vederii
celor de faţă. După ce a luat Sfânta şi D um nezeiasca
îm părtăşanie, îndeam nă şi pe ceilalţi să se apropie de
aceasta. în timp ce se îm părtăşeşte D um nezeiasca
Euharistie, încheie prin mulţumire. Şi în acest fel, în timp
ce cei m ulţi doar au privit la cele dumnezeieşti, acesta,
insuflat de Sfântul Duh, se înalţă întotdeauna către sfintele
puteri şi adâncurile celor săvârşite, cu ajutorul vederii
celor fericite şi prin curăţenie...” 1.
1Ibidem, 3, 368-370
III. Taina universală
1. De ce se num eşte Taină universală. Se
numeşte Taină sobornicească, universală, aşadar deplină,
completă şi desăvârşită, pentru că cuprinde în întregime pe
Hristos, viaţa şi lucrarea Mântuitorului, lucrarea
dumnezeieştii iconomii.
Cuprinde întreaga lucrare supranaturală a Sfintei
Treimi, care s-a concretizat şi totdeauna se concretizează
pentru eliberarea, mântuirea şi schimbarea întregii lumi
văzute şi nevăzute.
Cuprinde credinţa, nădejdea şi dragostea: credinţa
în Dumnezeul treimic, creatorul şi recreatorul tuturor,
toată nădejdea, până la a doua Parusie, dragostea deplină,
care este scopul ultim al vieţii noastre.
Aşadar, nu este doar una dintre cele şapte Taine ale
Bisericii. Este Taina care le cuprinde pe toate celelalte,
este atotcuprinzătoare. Este Taina lui Hristos întreg, Taina
Tainelor. Este unică, prin excelenţă, este universală,
deplină. Dumnezeiasca Euharistie este arătarea şi auto-
revelarea Trupului lui Hristos. Taina Dumnezeieştii
Euharistii este, încă, izvorul din care ţâşneşte orice dar
dumnezeiesc, binecuvântare cerească şi harul sfânt.
De fiecare dată când se săvârşeşte Taina
Dumnezeieştii Euharistii, avem o reconstituire a întregii
opere eliberatoare şi mântuitoare a lui Hristos. A
reconstitui înseamnă a face ceva prezent, contemporan.
Prin Dumnezeiasca Euharistie se reconstituie, devine
prezent, actual şi lucrător tot harul, binecuvântarea şi
mântuirea pe care a oferit-o lumii Domnul nostru Iisus
Hristos. Aşadar, în această m are şi Sfântă Taină lucrează

şi se oferă m ântuirea omului şi a întregii lumi create şi
necreate. Se recapitulează orice are legătură cu Hristos,
din prim a clipă a iconom iei Întrupării dum nezeieşti, până
la a doua Parusie a Domnului.
Pentru acest motiv, Părinţii Sfinţi cei purtători de
Dumnezeu ai Bisericii ne învaţă că Dum nezeiasca
Euharistie este Taina Tainelor (Sfântul Dionisie
Areopagitul), „sfârşitul iconom iei” (Sfântul Ioan
Damaschinul), „scopul ultim ” (Nicolae Cabasila),
„recapitularea întregii iconom ii” (Teodor Studitul).
M ai amănunţit, Sfântul D ionisie A reopagitul, în
lucrarea sa cea lum inată de Sfântul D uh „D espre Ierarhia
bisericească“ , învaţă: „D um nezeiasca Euharistie este
Taina Tainelor şi, în m od deosebit şi unitar, se numeşte
com uniune şi adunare, dăruieşte îm părtăşirea şi unitatea” 1.
Sfântul Ioan Damaschinul, în lucrarea „C apitol
despre Preacuratul Trup, cel neîm părtăşibil”, scrie: „D upă
săvârşirea Dum nezeieştii Euharistii, se ridică în m âinile
preotului Trupul lui Hristos, aşa cum a fost sus, pe Cruce
şi Se dă în bucăţi credincioşilor. în acest fel, Se îngroapă
în noi Hristos şi îm preună cu Acesta ne face nestricăcioşi.
Acesta este capătul, îm plinirea dum nezeieştii iconom ii”2.
Sfântul N icolae Cabasila, în lucrarea „D espre viaţa
în Hristos” , semnalează: „A stfel, D um nezeiasca Euharistie
este Taina cea deplină şi completă, diferită de orice altă
Taină. A ceastă Sfântă Taină conduce spre apogeul
bucuriilor. De aceea aici este capătul oricărei încercări
omeneşti”3.
Sfântul Teodor Studitul, în prim ul său Cuvânt
antieretic, vesteşte: „A ceastă Taină, deci Dum nezeiasca
Euharistie, este recapitulare a întregii iconomii, pe care a
1Ibidem, 3, 364, 366

2 PG 95, 409C
3 Nicolae Cabasila, Op. cit., 22, 416C
34 A rliiiji. H ristoforStavropulos
concretizat-o H ristos” 1. Subliniem, în general, că

mistagogia euharistică este o stare prezentă, unică, a unui
singur trup. Trupul este viaţa M ântuitorului nostru. Toate
cele ce se slujesc, se referă la dum nezeiasca iconom ie a lui
Hristos, Eliberatorul nostru. In acest fel, se arată în faţa
ochilor noştri toate lucrările cele minunate ale pogorârii
dum nezeieşti spre noi, pentru ca toţi credincioşii să ne
sfinţim şi să devenim potriviţi spre a prim i Sfintele Daruri.
„întreaga m istagogie dum nezeiască este o imagine
unitară a unui singur trup, care e viaţa M ântuitorului
Hristos. Ea poartă în faţa ochilor noştri toate părţile
acestei vieţi, de la început până la sfârşit, în acord cu
ordinea şi arm onia care există între ele”2. Şi episcopul
A ntidon Theodoros, despre evenim entele vieţii lui Hristos,
ce se slujesc la Sfânta Liturghie, scrie: „T oate câte se
săvârşesc la dum nezeiasca slujbă constituie simbol şi
repetare a Patim ilor celor m ântuitoare, ale îngropării şi
învierii lui Hristos. A rată toate cele ce au urm at prezenţei
celei m ântuitoare a lui Hristos şi iconomiei, dintru
început, zăm islirii, naşterii şi drum ului Său de treizeci de
ani, încă şi supunerii Sale depline faţă de Ioan Botezătorul
şi arătării de după - Botez. De asemenea, simbolizează
alegerea Sfinţilor A postoli şi toate m inunile celor trei ani
de activitate ai D om nului”3.
2. C u ce se co relează S fâ n ta T ain ă. M istagogia

Sfintei Taine se referă, dintru început, la Vitleem , unde se
află casa pâinii celei duhovniceşti. După aceea, are o
legătură im ediată cu Cina cea de Taină, despre care am
scris deja şi despre care Sfântul Ioan Gură de A ur spune:
„C redeţi că şi acum, când săvârşim Cina Euharistiei, este
aceeaşi cu Cina aceea, la care Hristos a fost acolo. Cina
euharistică, pe care o slujim acum, cu nim ic nu diferă de
1 PG 99, 340
2 Nicolae Cabasila, Op. cit., 22,36
3 PG 140,417
acea M are Cină. Sfânta M asă este aceeaşi cu foişorul

unde a fost Dom nul, îm preună cu ucenicii Săi. De aici au
ieşit pe M untele M ăslinilor” 1.
Sfânta Taină a Euharistiei devine Golgota şi Jertfa
de pe Cruce, despre care în mod deosebit scriem mai jos.
Ea se com pletează prin înviere şi înălţare. D um nezeiasca
Euharistie este înviere, Paşte. „T aina pascală cu nim ic nu
diferă de cea pe care o săvârşim aici. Una este, aceeaşi,
acelaşi har al Duhului. Totdeauna, ea este Pastele”2.
Biserica, prin Taina D um nezeieştii Euharistii,
sărbătoreşte şi trăieşte Pastele cel perpetuu. Ca Paşte
neîncetat, el intră în straiele veacului trecut şi îl preface, îl
face capabil să învieze, îl face luminos. Acesta este harul,
acesta este începutul îm părăţiei, prezenţa creştină a
îm părăţiei lui Dumnezeu. Euharistia este Pastele
Domnului, trecerea continuă. D in inexistenţă, ne dăruieşte
existenţa, din cădere ne sprijină spre ridicare, de la m oarte
ne conduce la viaţă, de la îngropare la înviere, la înălţare,
la cer, la îm părăţia dum nezeiască3. Prin D um nezeiasca
Euharistie, de acum intrăm în îm părăţia veacului ce va să
vină.
După înviere şi înălţare, vine Cincizecimea. Vine
darul cel desăvârşit. V ine harul deplin, profunzim ea
harului.
D um nezeiasca Euharistie este Cincizecimea. Este
prezenţa neîncetată, continuă şi binecuvântarea Sfântului
Duh, este Cincizecim ea perm anentă a Bisericii celor
chem aţi şi botezaţi, a celor plini de har şi miluiţi.
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Evanghelia după Matei, 50,82,

PG 58, 507,744
2 idem, La I Timotei, 5,3, PG 62, 529-530
3 Dumnezeiasca Liturghie
La fiecare Euharistie se săvârşeşte o Cincizecime

continuă, căci vremea aceasta (a Dumnezeieştii Euharistii)
înseamnă timpul Cincizecimii1.
Epicleza preotului are ca răspuns Pogorârea
Sfântului Duh. Rugăciunea, în care se cere această
pogorâre asupra Darurilor puse înainte, are un răspuns
imediat din cer. Fiul trimite pe Sfântul Duh, Cel Care de
la Tatăl purcede şi binecuvintează şi sfinţeşte pe slujitor şi
pe credincioşi. în acelaşi timp, sfinţeşte Cinstitele Daruri
şi le preface în Trupul şi Sângele Domnului. Ca şi la
Cincizecime, tot astfel .şi la fiecare Cincizecime
euharistică, Sfântul Duh slujeşte Taina cea mai presus de
fire. „Prin rugăciunea epiclezei, puterea care umbreşte, a
Sfântului Duh, se face ploaie pe ogorul Dumnezeieştii
Euharistii”2. Fără harul Cincizecimii, adică al Sfântului
Duh, „Trup şi Sânge tainic nu se fac niciodată“. Şi aceasta
deoarece harul Sfântului Duh este prezent3.
Prin urmare, această abundenţă şi profunzime a
harului, această prezenţă dătătoare de viaţă, această suflare
şi binecuvântare tainică ce întrece totul, ce poartă
respiraţia cea cerească, aşadar a treia Persoană a Sfintei
Treimi cauzează şi produce Taina Dumnezeieştii
Euharistii. Astfel, ceea ce se referă la iconomia treimică,
ceea ce se corelează cu lucrarea cea mântuitoare a lui
Hristos, se face prin Sfântul Duh. „Trebuiau să vină
Hristos şi Duhul mai înainte. Prezenţa întrupată a
Domnului pe pământ este nedespărţită. Ea lucrează
minuni, oferă haruri tămăduitoare, prin Sfanţul Duh.
Alungă demoni prin puterea Acestuia. Când diavolul a
1 Sfanţul Ioan Gură de Aur, La Cincizecime, I, PBG, 36, 298; şi

Nicolae Cabasila, La Dumnezeiasca Liturghie, 38, PGB,
Filocalia, 22,188
2 Sfântul Ioan Damaschinul, Expunerea Crediîiţei Ortodoxe,
4,13, PG 94, 1141A
3 Sfanţul Ioan Gură de Aur, Despre învierea din morţi, 8, PG
50, 432 şi La Cincizecime, 1,4, PG 50, 458-460
fost izgonit, era prezent şi Duhul. Eliberarea din păcate se

face prin harul Său. Fam iliarizarea şi unirea cu Dum nezeu
se face prin A cesta” 1.
Deci toate se fac şi se plinesc prin Sfântul Duh. Şi
Taina Tainelor, D um nezeiasca Euharistie, se săvârşeşte
astfel. E a face din fiecare D um nezeiască Liturghie-
Euharistie o noi^ă şi continuă Cincizecime.
3. Taina A rătării Treim ice. D um nezeiasca

Euharistie, ca Taină universală, este Taina arătării
treimice, Taina întregii dum nezeirii, a Tatălui şi a Fiului şi
a Sfântului Duh.
într-adevăr, la săvârşirea acesteia avem
descoperirea celor trei Persoane ale Sfintei Treim i şi a
energiilor ei dumnezeieşti.
Taina D um nezeieştii Euharistii este, în întregim e,
lucrare a pogorârii şi iconom iei dum nezeieşti. La ea
participă întreaga Sfântă Treime. Tatăl aşteaptă Jertfa
Fiului şi o prim eşte. Fiul o aduce şi Se aduce. Sfântul Duh
o sfinţeşte şi o plineşte. Taina este, prin urm are, lucrarea
dum nezeiască a Treimii. De aceea şi Sfântul Grigorie
Teologul învaţă că slujitorul „ne descoperă nouă Sfânta
Treim e”2. La fiecare slujbă euharistică, Dom nul nostru
Iisus Hristos Se aduce pe Sine lui D um nezeu-Tatăl prin
Duhul Sfânt, aşa cum spune şi Epistola către Evrei: „Care,
prin Duhul Cel veşnic, S-a adus lui D um nezeu pe Sine
jertfa fară de prihană“ (Evrei 9,14). Şi aşa cum învaţă
Sfântul Chirii al Alexandriei: „Precum este lucrare a
întregii Treim i Sfinte şi deofiinţă ridicarea celor omeneşti
şi, cu fiecare acţiune şi lucrare a ei, vine la toţi voinţa şi
puterea firii celei dum nezeieşti..., astfel toate se fac de
1 Sfanţul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, 19, 49, BPSBG
52, 272 (22-30) şi PGB 10,412
2 Sfanţul Grigorie Teologul, Epitaf la Marele Vasile, BPSBG
60, 175
Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt” 1. Sfântul Ioan G ură de

A ur subliniază: „U nul este darul şi una este stăpânirea
Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Căci cele care crede
cineva că constituie caracteristicile deosebitoare ale
Tatălui, aceleaşi sunt şi se arată că aparţin Fiului şi
Sfântului D uh”2.
In Taina D um nezeieştii Euharistii se reînnoieşte
arătarea D um nezeului Treimic. Aici stăpânesc harul
Dom nului nostru Iisus Hristos, dragostea lui D umnezeu
Tatăl şi îm părtăşirea Sfântului Duh. De aceea sfânta
adunare euharistică se adresează unui Domn şi Dumnezeu,
Tatălui Celui negrăit, mai presus de m intea cea
omenească, nevăzut şi neînţeles, Fiului Său Celui Unul-
Născut şi D uhului Său Celui Sfanţ. în această Taină avem
neîncetata întrunire a Sfintei Treim i, unde lucrează voinţa
lui Dum nezeu-Tatăl, prin Jertfa U nului-N ăscut. Se aduce
lucrarea Fiului şi coboară Duhul Preasfânt şi de viaţă
Făcător. Astfel, precum spune textul Dum nezeieştii
Liturghii a Sfântului Iacob, fratele Dom nului, „D om nul
nostru Iisus H ristos a luat potirul..., a privit spre cer..., a
mulţumit, a sfinţit... şi a dat sfinţilor şi fericiţilor Săi
ucenici”3.
Venirea Soarelui Celui întreit dum nezeiesc
străluceşte cu toată lum ina Sa în Slujba euharistică. Toţii
prietenii şi cei îm preună-locuitori cu sfinţii, toţii casnicii
lui D umnezeu, fam ilia lui Dum nezeu-T atăl, toţi cei
chemaţi la nunta cea mai presus de fire a M ielului, la Cina
îm părăţiei, ne um plem înlăuntru de suprafiresc, de lum ina
cea im aterială şi nefacută de m ână a D um nezeirii treimice.
La sfârşitul săvârşirii Tainei, toţi, îndum nezeiţi real,
m ărturisim şi cântăm: „A m văzut lum ina cea adevărată,
am prim it Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea
1La Evanghelia după Ioan, PG 74, 333D-336A

La Ev. după Ioan, Op. cit., 86, PG 59, 471
3 editată sub I.P.S Hrisostomos, arhiep. Atenei, Atena 1964, p.
29
adevărată, nedespărţitei Treim i închinându-ne. Că Aceasta

ne-a m ântuit pe noi” .
4. Taina adunării întregii lu m i A ceastă Taină

preasfântă şi binecuvântată este Taina adunării celei sfinte
a cerului şi păm ântului şi a tot ceea ce este făcut şi
nefacut, a văzutului şi nevăzutului, a lumii m ateriale şi
imateriale. A dunarea şi slujba euharistică înseam nă
îm preuna-m ergere a lui D umnezeu cu oam enii, îngerii şi
întreg cosmosul.
A ceastă Preasfântă Taină dăruieşte binecuvântarea
şi posibilitatea ca omul să m eargă în cer. „A ceastă Taină
face păm ântul cer..., cerul l-a făcut adânc” şi face „cer pe
păm ânt, în care Dumnezeul Cel ceresc locuieşte şi
m erge” 1.
D om nul nostru Iisus Hristos este prezent, este
centrul viu, legătura ce uneşte. în ju ru l Său, cerul,
păm ântul şi întreaga creaţie constituie o unitate
binecuvântată, indestructibilă şi sfântă. Cultul euharistie se
referă la Acesta. Biserica euharistică, cerească şi
păm ântească, într-o adunare binecuvântată aduce Jertfa
m ulţum irii şi rugăciunii Domnului Celui U nul şi veşnic şi
Stăpânul tuturor. îm preună, Preasfânta N ăscătoare de
D umnezeu M aria, cea mai cinstită decât heruvim ii şi mai
m ărită fară de asem ănare decât serafim ii, se arată de-a
dreapta îm păratului Hristos, „în haină aurită şi
preaînfrum useţată“ (Psalmul 44,10). îm preună, corurile
sfinţilor îngeri şi arhangheli şi ale tuturor puterilor cereşti,
cântă şi slujesc. „H eruvim ii şi serafim ii, spune Sfântul
Ioan G ură de Aur, prăznuiesc îm preună cu noi această
sărbătoare. A ceeaşi bucurie o au cu noi. însuşi Stăpânul
îngerilor şi al nostru nu Se ruşinează să prăznuiască
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Ep. I către Corinteni, 24,5, PG

61,205; şi La Evanghelia după Ioan, 46, PGB 13,582;
Gherman, patriarhul Constantinopolului, Istoria Bisericească,
PG 98, 384B
40 Arhim . H ristoforStavropulos
împreună cu noi. Şi de ce spun că nu Se ruşinează? însuşi

spune: Cu dor am dorit să mănânc cu voi Pastele acesta”1.
La această Sărbătoare Euharistică sunt prezenţi şi
toţi îngerii. Părinţii, strămoşii, patriarhii, preoţii,
predicatorii, evangheliştii, martorii, mărturisitorii, cei
înfrânaţi, drepţii, sfinţii, apostolii, ierarhii, „lupta cea bună
au luptat şi credinţa au ţinut”, completează cu noi
adunarea euharistică şi împreuna slujire. „Euharistia cea
dumnezeiască este comuniunea omului cu Dumnezeu Cel
treimic, care Se concretizează în comuniunea cu sfinţii”2.
5. „înţelegerea cea veşnică“. La această adunare

binecuvântată se găsesc toţi părinţii şi fraţii noştri, rudele
şi prietenii care deja au adormit. Toţi aparţin unui singur
trup, şi cei vii şi cei adormiţi, Trupului euharistie al
Domnului. Sfântul loan Gură de Aur subliniază: „Nu
întâmplător stabilesc Sfinţii Apostoli să fie pomeniţi cei
adormiţi la ceasul Tainei celei înfricoşătoare. Cunosc că
pentru aceştia câştigul este mare şi folosul mult. Căci când
întreg poporul înalţă mâinile sale şi se roagă împreună cu
preoţii slujitori şi în faţa noastră se găseşte înfricoşătoarea
Jertfa a Euharistiei, cum să nu provocăm, prin rugăminţile
noastre pentru aceştia, mila lui Dumnezeu?”3
La această Sfântă adunare sobornicească, la această
adorare euharistică universală, participă zidirea, care este
izbăvită „din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la
libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Rom. 8,21).
„Dincolo de pâine şi vin se aduce jertfa întreaga zidire
văzută, pentru a se face mulţumire şi Trup şi Sânge al lui
Hristos, deci Viaţa lumii. Căci pâinea şi vinul sunt „trupul
'PG 50, 436

2 Grigorie Ieromonahul, Liturghia Euharistiei Domnului, Edit.
Sf. Mân. Halkidos 1971, p. 90
3 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Filipeni, 3,4, PG 62,204
lum ii” , care în Taina Dumnezeieştii Euharistii se face

Trupul lui Hristos” 1.
D um nezeiasca Euharistie este cea mai m ăreaţă
realitate. Este m inunea minunilor, Sfânta Sfintelor, darul
darurilor, sărbătoarea sărbătorilor şi singura strălucire a
lumii.
în faţa acestei supranaturale, unice şi sfinte
măreţii, Sfântul Ioan G ură de A ur exclamă: „O , daruri ale
lui Hristos! Sus în cer slăvesc ostile îngereşti. Jos, pe
pământ, în Biserici cântă oamenii şi im ită aceeaşi slavă.
Sus, serafim ii înalţă Imnul întreit Sfânt. Jos, acelaşi Im n
este înălţat de m ulţim ea oam enilor credincioşi. în comun,
este săvârşită şi sărbătorirea celor cereşti şi a celor
păm ânteşti, într-o mulţumire, o îm brăţişare, un cor de
bucurie. Căci această Sfântă Sărbătoare a avut loc prin
coborârea inexprim abilă a Stăpânului. A rm onia silabelor
ei a com pus-o nădejdea Tatălui. Din cer vine m uzicalitatea
m elodiilor. Sfânta Treim e, ca şi cum ar m işca o claviatură,
aduce la urechile noastre melodia cea fericită, cântarea
îngerească, simfonia cea neîncetată4 2.
* Kounavi Gheorghia, Maica Domnului şi Biserica, ediţia a

doua, Apostoliki Diaconia, 1989, p. 92
2 PG 56, 97-98
IV. Trupul lui Hristos
„Pâinea pe care Eu o voi da este Trupul Meu”
(Ioan 6,51). „Luaţi, mâncaţi. Acesta este Trupul Meu...,
beţi din aceasta toţi. Aceasta este Sângele Meu, al legii
celei noi” (Matei 26, 26-27).
Dumnezeiasca Euharistie este Trupul lui Hristos,
deci Trupul Domnului. De asemenea, Trupul lui Hristos
este Biserica. Trupul bisericesc este acelaşi cu cel
domnesc, cu Trupul Domnului nostru Iisus Hristos. Cina
cea de Taină, unde Domnul este prezent cu Trupul Său
divino-uman, este începutul istoric al Dumnezeieştii
Euharistii şi al Sfintei Sale Biserici. Dumnezeiasca
Euharistie este Biserica şi Biserica este Dumnezeiasca
Euharistie. Cele două se identifică într-un asemenea grad,
încât să nu poată exista una fără cealaltă. Dumnezeiasca
Euharistie, care este Trupul lui Hristos şi Biserica, acelaşi
Trup al lui Hristos, se unesc în mod absolut, constituind
ambele, în mod organic şi esenţial, Preasfântul Trup al
Hristosului nostru.
a.Trupul Domnesc, Euharistie, Bisericesc

1. D um nezeiasca Euharistie si Biserica. în acord
cu cele pe care ni le istorisesc Sfintele Scripturi,
întemeierea Tainei Dumnezeieştii Euharistii şi întemeierea
Bisericii se fac în acelaşi timp. Când Domnul a dat
ucenicilor Săi Dumnezeiasca Taină Euharistică, a dat
simultan şi pe cea a Bisericii. Predarea înfricoşătoarelor
Taine, aşadar a Dumnezeieştii Euharistii, se referă la
acelaşi sens şi existenţă a Bisericii. D um nezeiasca

Euharistie, care se dă de către Domnul micii com unităţi a
ucenicilor Săi, se dă în acelaşi timp şi com unităţii tuturor
credincioşilor.
* iSi asta deoarece Dum nezeiasca Euharistie
este Sângele Legii celei Noi, al Bisericii. D om nul a
prom is lui Petru şi altor ucenici ai Săi că va întem eia
Biserica. Prom isiunea aceasta se concretizează acum, în
clipa cea sfântă a instituirii Tainei D um nezeieştii
Euharistii, care este Preasfântul Său Trup. Astfel, la
ultima Sa Cină, Hristos întem eiază, îm preună cu
Euharistia şi Biserica. Scopul pentru care se întem eiază
Biserica este acelaşi cu cel pentru care se întem eiază
Dum nezeiasca Euharistie. Aceasta, care este Trupul lui
Hristos şi Biserica, de asemenea Trup al lui Hristos, se
întem eiază în acelaşi timp şi în m od fiinţial. Porunca
Domnului: „A ceasta să faceţi întru pom enirea M ea” se
adresează ucenicilor Săi, însă şi conştiinţei Bisericii,
plirom ei ei. Cele două realităţi, D um nezeiasca Euharistie
şi Biserica, sunt indisolubil legate între ele. U na nu poate
fi concepută fără cealaltă.
D um nezeiasca Euharistie constituie baza fiinţială a
deplinătăţii Bisericii. La adunarea euharistică se
concretizează şi se face lucrătoare deplin întreaga Taină a
Bisericii. Şi aceasta pentru că în D um nezeiasca Euharistie
nu avem o parte a Bisericii, ci întregul Trup al lui Hristos.
Astfel se explică lucrarea Bisericii prim are, în care ea era
num ită A dunarea euharistică. Astfel se explică şi până
astăzi lucrarea ei, după care slujirea Adunării euharistice
este de căpătâi pentru toate celelalte slujiri din Biserică.
In acord cu aceasta, dacă privim Biserica din
punctul de vedere al Dumnezeieştii Euharistii, putem să
spunem că Euharistia, Trupul lui Hristos, este Taina
centrală a Bisericii, Taina Tainelor. Dum nezeiasca
Euharistie este exprim area deplină, lucrarea universală,
m anifestarea nouă şi atotcuprinzătoare a Bisericii.
Existenţa, viaţa, centrul vital, esenţa, revelaţia Bisericii,
toate acestea sunt în D um nezeiasca Euharistie, Trupul
Domnului. Numai înlăuntru ei poate Biserica să cunoască

şi să se recunoască pe sine, căci Domnul nostru Iisus
Hristos, acolo unde este Biserica este şi El, creând-o. în
Dum nezeiasca Euharistie avem întreaga Biserică.
2. B iserica si D um nezeiasca E u h a ristie . Trebuie

însă să vedem D um nezeiasca Euharistie şi din latura
Bisericii. Biserica este D um nezeiasca Euharistie, căci
Biserica este Trupul Euharistiei, aşadar Trupul lui Hristos.
Deja, Sfântul Apostol Pavel descrie Biserica drept
un trup: „Şi pe A cesta (pe Hristos) L-a dat cap Bisericii,
care este Trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru
toţi” (Efeseni 11,22-23). „C a o pâine, un trup suntem cei
m ulţi” (1 Corinteni 10,17). Term enul „u n trup” are
provenienţă euharistică. Intr-adevăr, Biserica este Trup
domnesc, Trupul cel euharistie al Dom nului nostru Iisus
Hristos.
Dacă ar putea cineva să vadă Biserica unită cu
Hristos şi să participe îm preună la Trupul Său, ar vedea
Trupul cel Euharistie şi Domnesc. Biserica şi
Dum nezeiasca Euharistie se unesc şi se identifică aşa de
mult, precum sunt inim a şi m em brele trupului omului,
rădăcina şi ram urile pom ului, focul şi fierul înroşit, scara
cu treptele. La aceasta este nevoie să adăugăm ceea ce
spune Sfântul Nicolae Cabasila: „B iserica se arată în
Taine (Dum nezeiasca Euharistie), nu ca sim boluri, ci ca
m em brele care se unesc cu inima şi ca ram urile ce sunt
unite cu a plantei rădăcină şi, precum spune Domnul, ca
viţa de vie cu bolta. Căci aici nu se referă doar la un nume
comun, sau la o analogie, ci la o identitate de esenţă. în
realitate, Tainele (Dum nezeiasca Euharistie) sunt Trupul
şi Sângele Iui Hristos. Pentru Biserică însă acestea sunt
m âncarea şi băutura cea adevărată. Participând la aceasta,
nu se vor transform a în trup omenesc, aşa cum se face cu
altă mâncare, ci Biserica se preface în acestea, care
depăşesc pe cele mai puternice, pe cele mai înalte...” 1. Şi

Sfântul Ioan Gură de A ur învaţă: „C u numele de trup
obişnuieşte Sfânta Scriptură să denum ească Taina
Dum nezeieştii Euharistii şi Biserica întreagă, spunând că
sunt Trupul lui H ristos”2.
In Preasfânta Persoană a D um nezeu-O m ului
H ristos Se identifică, în Taine, Biserica, Trupul Său şi
D um nezeiasca Euharistie, care este de asem enea Trupul
Său. N u poate să existe Biserica în afara D um nezeieştii
Euharistii. Şi acesta pentru că Biserica, deşi este Trupul
lui Hristos, se identifică cu Trupul Dom nului, care este
trup al D um nezeieştii Euharistii.
3. Latura conducătoare a M ântuitorului. Acest

m are adevăr va deveni cu prisosinţă înţeles când corelăm
naşterea Bisericii cu cea a D um nezeieştii Euharistii.
Biserica şi Dum nezeiasca Euharistie, care este o Taină,
Taina cea Preasfântă a Trupului lui Hristos, s-au născut şi
şi-au prim it existenţa din coasta M ântuitorului Hristos Cel
răstignit. Când Domnul nostru a fost bătut în cuie pe
Cruce, soldatul a îm puns coasta Lui stăpânitoare cu suliţa
şi de îndată „a curs sânge şi apă“ . A pa şi Sângele, care au
curs din coasta cea preacurată a lui Hristos, au închipuit şi
sim bolizează Tainele Botezului şi D um nezeieştii
Euharistii. Prin apă şi sânge, D om nul a născut şi a
înm ulţit, din coasta Sa cea sfântă, Biserica. Prin acest
eveniment unic, avem dependenţa Tainelor B otezului şi
D um nezeieştii Euharistii, avem, în acelaşi timp,
întem eierea Bisericii.
Sfântul Chirii al A lexandriei semnalează
caracteristic: „O staşii deschid cu suliţa coasta. Iar din
coastă a curs sângele am estecat cu apă, încât cineva să
aşeze înlăuntrul nostru icoana (chipul) şi existenţa
1Nicolae Cabasila, Op. cit., Filocalia, 22, 39, 190

2 La Galateni, 5,5, PG 61,671
D um nezeieştii Euharistii şi a Botezului, care provin de la

D um nezeu” 1.
Despre aceste două Taine, care izvorăsc din coasta
lui H ristos cel Răstignit şi care crează Biserica, ne
vorbeşte şi Sfântul Ioan G ură de Aur; „Sim bol al
Botezului şi al Tainei Dum nezeieştii Euharistii sunt
sângele şi apa. D in acestea două a fost creată Biserica...
Taina inexprim abilă a fost săvârşită. A şadar au ieşit apă şi
sânge. N ici simplu, nici întâm plător au izvorât, ci fiindcă
acestea două constituie Biserica. Si * cunosc cei ce sunt
conduşi spre Taină că renasc prin apă, se hrănesc cu
Sângele şi Trupul Domnului. De aici încep Tainele, încât
atunci când te apropii de înfricoşătorul pahar, să te apropii
ca şi cum ai bea din chiar coasta M ântuitorului”2. Coasta
cea sfântă a Stăpânului Hristos este izvorul din care, ca
dintr-un Eden, izvorăşte timpul vieţii şi udă cu viaţa
dum nezeiască stăpânitoare Biserica, raiul dumnezeiesc.
4. Unul şi acelaşi Trup. D eci Taina Bisericii şi

Taina D um nezeieştii Euharistii au acelaşi izvor şi acelaşi
început. S-au născut din Trupul D om nului nostru Iisus
Hristos. Căci Hristos, din aceeaşi preacurată coastă a Sa,
dă ceea ce este al Său pentru a se naşte Biserica şi
D um nezeiasca Euharistie. Ele sunt: „os din oasele
D om nului şi cam e din carnea Lui” (Facere 2,23).
Intr-adevăr, D om nul nostru Iisus Hristos este unul
şi acelaşi Trup. Prin urmare, nu poate fi îm părţit. Biserica
este Trupul lui Hristos. D ar şi Euharistia este Trupul lui
Hristos. Exact pentru că cele două sunt acelaşi lucru, adică
Trupul lui Hristos, ele se identifică. Este de neconceput ca
ele să fie despărţite, să existe independente una de
cealaltă.
1La Ioan 12, PG 74, 677B

2 Engomion la Maxim, 3, PG 51, 229; La Evanghelia după
Ioan, 85, 3, PG 59, 463
Când spunem că Biserica este Trupul lui Hristos,

înţelegem că întreaga Taină a lui Hristos este Biserica. Dar
această Taină, adică Biserica, este D um nezeiasca
Euharistie. Şi asta pentru că ea descoperă şi recapitulează
Patima, învierea, înălţarea Sa, constituie tem elie vie a
Bisericii şi a D um nezeieştii Euharistii. Trupul Bisericii
este Trupul Lui, aşa cum, de asemenea, Trupul lui Hristos
Cel întrupat este D um nezeiasca Euharistie. A cest Trup
este Cel care S-a jertfit pentru Biserică. D ar D um nezeiasca
Euharistie este je rtfa Trupului şi Sângelui lui Hristos.
A celaşi Trup care a înviat şi a fost slăvit, este cel care a
slăvit şi a făcut cerească Biserica. însă şi Dum nezeiasca
Euharistie este acelaşi Preasfânt Trup al D om nului Iisus,
care a şi înviat şi a fost slăvit.
„C ă Biserica provine din coapsa lui Hristos, ce
dovadă poate să aibă cineva? Sfânta Scriptură ne
dovedeşte aceasta. Când Hristos a urcat pe Cruce, a fost
străpuns de cuie şi a murit, a venit un ostaş şi a înfipt
suliţa în coapsa Sa şi au curs sânge şi apă. Din acestea a
fost creată Biserica...” 1.
5. D um nezeiasca Euharistie si Biserica sunt

„Trupul D om nesc”. Din toate cele de mai sus devine
evident că D um nezeiasca Euharistie are caracter
eclesiologic şi Biserica are caracter euharistie. Biserica
trăieşte prin D um nezeiasca Euharistie şi înlăuntrul
acesteia. Dum nezeiasca Euharistie este prin excelenţă
Taina Bisericii. Cultul ei este cultul săvârşirii Tainei
Tainelor, a D um nezeieştii Euharistii. Prin ea, Biserica se
arată, în m od unic, drept Trup al Dom nului, Trup al
M ântuitorului Hristos.
„Căci suntem m em bre ale Trupului Acestuia, din
carnea şi din oasele Sale. Aşa cum Eva a fost creată din
coasta lui Adam , la fel şi noi, din Stăpânul H ristos”2.
1Ibidem, PG 51, 229

2 Teodoret al Cirului, La Efeseni, 5, 30, PG 82, 548BC
48 A rhîm . H ristofor Sta vropuJos
„A ceste Cinstite Daruri se vor preface în Trupul

D om nului... Căci pâinea Trupului Domnului nu este tip
(simbol), nici dar care poartă icoana (chipul) adevăratului
dar, care să cuprindă înîăuntrul său o inscripţie, ca pe
placa Patim ilor mântuitoare. Pâinea este acelaşi dar
adevărat, acelaşi Preasfânt Trup al Dom nului, care a
prim it în mod real toate acele jigniri, răni, ofense. Este
acelaşi Preasfânt Trup care S-a răstignit, care S-a jertfit,
care a m ărturisit în faţa lui Ponţiu Pilat m ărturia cea bună,
care a pătim it, care a gustat amărăciunea. Tot la fel şi
vinul este acelaşi Sânge al lui Hristos, care S-a vărsat,
când S-a jertfit Trupul. Acestea sunt Trupul şi Sângele,
cele născute din M aria Fecioara, cu care Hristos a fost
îngropat, a înviat a treia zi, S-a înălţat la ceruri şi stă de-a
dreapta lui D um nezeu-Tatăl” 1.
Sfinţii Apostoli, Biserica Sfintelor Sinoade şi a
Sfinţilor Părinţi, plirom a Bisericii din toate veacurile,
niciodată nu au despărţit Biserica de Trupul D om nesc şi
Bisericesc al D om nului Iisus. Trupul lui Hristos, care S-a
născut din Pururea Fecioara N ăscătoare de Dumnezeu,
care a fost răstignit, îngropat, care a înviat, care S-a înălţat
la ceruri, este trup al Dumnezeieştii Euharistii, trup al
Bisericii. D om nul nostru Iisus Hristos, Taina
Dumnezeieştii Euharistii şi Sfânta Biserică a lui Hristos
sunt Trupul Său cel unul, nedespărţit, preasfânt şi
mântuitor.
„Însuşi H ristos revelează Bisericii Trupul Său.
Prin Biserică, sfinţeşte, aşadar săvârşeşte Taina
Dumnezeieştii Euharistii. Ca Dumnezeu, însă, prim eşte să
Se dea ca Daruri Sfinte. Biserica oferă celor credincioşi
Trupul şi Sângele Său, adică D um nezeiasca Euharistie,
sfinţind astfel prin acestea pe toţi creştinii, ce participă la
5Nicolae Cabasila, Op. cit., 22, 36,142

2 Teodorei al Cirului, Comentariu la Psalmi, 101, PG 80,
1773A
b. Unitatea Trupului Iui Hristos

1. Zidirea Trupului lui Hristos. Sfânta Taină a
Trupului şi Sângelui Dom nului concretizează adunarea şi
zidirea Trupului Acestuia, unitatea firii omeneşti în
general şi a fiecărui credincios în parte cu Hristos.
Concretizează şi unitatea între toţi mem brii Bisericii. Firea
noastră omenească este unită cu Hristos în Biserică,
Trupul Său Euharistie. Oriunde este Hristos, este şi
Biserica şi oriunde este Biserica, este şi D um nezeiasca
Euharistie. O riunde este Aceasta, este şi Hristos acolo, şi
Biserica şi membrii ei, adică credincioşii creştini. Biserica,
Dum nezeiasca Euharistie şi Hristos sunt un trup,
nedespărţit şi unic. Atunci şi m em brii Bisericii, noi
creştinii, care participăm la adunarea euharistică şi ne
îm părtăşim cu Sfintele Taine, devenim un Trup cu
Domnul nostru Iisus Hristos. U nitatea aceasta se
săvârşeşte şi concretizează în viaţa Tainelor şi în cea
euharistică. De fiecare dată când credincioşii se adună
într-un loc anum e şi la o anum ită oră, pentru a săvârşi
Taina D um nezeieştii Euharistii, avem arătarea Tainei celei
bisericeşti. Aşadar, prin această Sfântă întrunire a noastră,
se adună, se zideşte şi se concretizează unitatea Trupului
lui Hristos pe păm ânt. „A ceastă Taină îm pleteşte
înţelegerile noastre şi pe toţi ne face să devenim un trup,
fiindcă toţi participăm la un Trup” 1.
2. Cei m ulţi suntem un trup. Despre unitatea

Trupului lui Hristos în Taina D um nezeieştii Euharistii,
Duhul Sfânt, prin gura Sfântului Apostol Pavel, ne spune:
„Paharul binecuvântării, pe care-1 binecuvântăm , nu este,
oare, îm pătăşirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o
frângem nu este oare îm părtăşirea cu Trupul lui Hristos?
Că o Pâine, un Trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne
îm părtăşim printr-o pâine" (1 Cor. 10,16-17).
1 Sfanţul Ioan Gură de Aur, La trădarea lui Iuda, 6, PG 49, 382

„Zicând împărtăşire, a arătat prin aceasta nu doar

unirea cu Hristos, ci şi cu ceilalţi”1.
Să vedem cum tălmăceşte cuvintele de mai sus
Sfântul Ioan Gură de Aur: „De ce nu a spus împreună-
împărtăşire? Căci voia să arate şi să se exprime cu multă
claritate. Nu ne împreună-împărtăşim singuri, ci ne
împărtăşim şi ne unim. Precum acel trup s-a unit cu
Hristos, la fel şi noi ne-am unit cu Acesta prin Sfânta
Pâine. Apoi fiindcă a zis „împărtăşirea trupului”, să se
împătăşească cineva este altceva decât cel care
împărtăşeşte. Căci atunci când a spus „împărtăşirea
trupului”, a vrut să spună ceva mai mult. De aceea, a
adăugat că „o pâine, un trup suntem cei mulţi”. De ce
spun împărtăşire? A zis: suntem acelaşi Trup. Căci ce este
Pâinea? Trupul lui Hristos. Nu mai multe trupuri, ci unul
singur. Aşa cum Pâinea este făcută din multe boabe dar, în
timp ce ele există, nu se văd despărţite, la fel şi pentru noi,
ne unim cu Hristos şi între noi. Căci nu te hrăneşti tu
dintr-un trup şi alt credincios dintr-altul, ci toţi din acelaşi.
De aceea a şi adăugat: „căci toţi ne împărtăşim dintr-o
pâine”2.
3. Suntem lucrători, având acelaşi trup cu

Hristos. Acest sens îl dau toţi Părinţii Bisericii
Dumnezeieştii împărtăşanii. Sfântul Ioan Damaschinul
spune: „Se numeşte împărtăşanie, fiindcă prin aceasta noi
ne împărtăşim cu Hristos şi participăm la Trupul Său cel
Sfânt şi la dumnezeirea Sa. Se numeşte împărtăşanie, încă
şi pentru că prin aceasta ne unim între noi. Toţi ne
împărtăşim dintr-o singură pâine, dintr-un singur Trup şi
cu un singur Sânge şi între noi devenim mădulare ale
^igavinos, Comentariu la Epistolele Apostolului Pavel, ed.

Nik. Kaloghera, l, 289
2 La Ep. I Corinteni, 24, 2, PG 61, 200
aceluiaşi Trup şi, în acelaşi timp, iarăşi dobândim acelaşi

trup cu Hristos”1.
Persoanele dezbinate se unesc în această adunare
bisericească, liturgică şi euharistică. Ea este Biserica,
întreaga Biserică, în deplinătatea ei. Toţi împreună, uniţi,
indiferent dacă avem altă provenienţă, altă limbă, origine
sau vârstă, cultură, naţionalitate, culoare, rasă. într-un
glas, în armonie, într-o rugăciune, într-un gând şi într-o
speranţă, cu aceeaşi legătură a iubirii, cu aceeaşi
mărturisire, înălţăm aceeaşi rugăciune Euharistică
Domnului şi Dumnezeului nostru. Ne împărtăşim din
acelaşi potir, care conţine viaţa, singura viaţă. Ne
împărtăşim de pe aceeaşi Sfântă Masă. Avem acelaşi Tată,
Făcător, învăţător, Judecător, Mântuitor, Păstor şi împărat.
Aparţinem cu toţii aceluiaşi Trup, şi avem toţi acelaşi
Sfânt Cap, pe însuşi Domnul, pe care-L primim înlăuntrul
nostru.
Astfel se zideşte Biserica în Trupul cel Unic al lui
Hristos. Dumnezeiasca Euharistie ţine nestricată această
unitate. Unitatea Trupului lui Hristos devine şi trăire, dar
este şi încercată în Dumnezeiasca Euharistie. Astfel,
depăşeşte spaţiul şi timpul, devine izvor şi rădăcină, rod şi
hrană, har şi unitate a Bisericii şi a omului, constituind
existenţa duhovnicească şi mântuirea sa.
4. D um nezeiasca Euharistie uneşte totul în

Trupul cel Unul al lui Hristos. Toate acestea devin faptă
şi viaţă prin Pâinea Sfântă, cea una şi prin Sfântul Potir,
cel unul: o Biserică, o Euharistie, un Trup, un Potir, un
Altar, un episcop cu preoţii, diaconii şi credincioşii. Căci
Dumnezeiasca Euharistie, ea singură, dă şi dăruieşte,
acordă şi oferă fiecărui credincios Trupul cel Unic al lui
Hristos, Sfanta Pâine şi Sfântul Potir, cele unice,
independent de loc şi timp, ea este cea care concretizează
5 Tâlcuire la Evanghelia după Matei, 26, 28, PG 96, 1409 C

unitatea tuturor, zideşte şi ţine unit tot Trupul lui Hristos,

adică Biserica.
D eplina prezenţă a Domnului nostru Iisus Hristos,
autorevelarea Sa, se fac la adunarea liturgică, în Taina
Dum nezeieştii Euharistii, ce uneşte pe toate într-un singur
Trup, domnesc, euharistie, bisericesc, cu întreaga plirom ă
a credincioşilor. U nirea este adevărată, reală, fîinţială,
ontologică, divină şi tainică. Şi Hristos Cel autorevelat în
această com uniune euharistică a credincioşilor îi
transform ă pe toţi cei ce se îm părtăşesc în unul şi
singurul, în Trupul Său unic, preasfânt, nestricăcios şi care
se dă pe sine veşnic.
„înrudirea între cei veniţi îm preună la această
adunare este fîinţială, întrucât ea, dintr-o simplă înrudire a
credincioşilor prin „înfierea” botezului devine, prin
D um nezeiasca îm părtăşanie, înrudire de sânge. In această
înrudire constă unitatea Bisericii lui Hristos şi revelarea
ei... îm părtăşirea credincioşilor cu Taina constituie
exprim area pozitivă a unităţii Bisericii” 1
Principala lucrare a Bisericii în această lum e este
de a aduna persoanele despărţite şi îm părţite şi a le
încorpora în unitatea organică, vie, a lui H ristos2.
1 M. Siotis, Dumnezeiasca Euharistie, Tessaionic 1957, p. 68,

69
2 Didahia celor doisprezece Apostoli, 9,4, BPSBG 2,218
V. Euharistie - Pomenire
Cea mai sfântă dintre Taine, Taina Tainelor, a luat
num ele de Euharistie. A ceastă denum ire este foarte veche.
Ea vine de la Cina cea de Taină. Prim a dată D om nul, după
ce a m ulţum it lui D um nezeu-Tatăl, a săvârşit Taina şi a
oferit-o ca m ulţum ire.
„Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi
binecuvântând, a frânt şi dând ucenicilor, a zis: Luaţi,
mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi
m ulţumind, le-a dat zicând: Beţi dintru acesta toţi. Acesta
este Sângele M eu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se
varsă spre iertarea păcatelor” (M atei 26, 26-28).
Prin această m ulţum ire a Sa, Hristos ne-a învăţat
două lucruri:
Primul: Jertfa Sa este jertfa de m ulţum ire. Nu
m erge spre Patim ă fară voia Sa, ci, în m ulţum ire, supune
voinţa Sa voinţei celei dumnezeieşti. M ulţum eşte lui
D um nezeu-T atăl pentru m ântuirea pe care A cesta însuşi o
va dărui lumii. M ântuirea se cuprinde toată în această
Taină.
A l doilea: Cum trebuie să săvârşim şi noi această
Preasfântă Taină, care se numeşte Euharistie.
a. Jertfa Euharistică
X. îndreptarea şi reoferirea. A ceastă rugăciune
euharistică a Domnului, cu oferirea pâinii şi a vinului, este
o faptă de îndreptare şi oferire din nou. Hristos, noul
Adam, ridică pe vechiul Adam. Cu pâinea şi vinul readuce

lui Dumnezeu-Tatăl pe om şi întreaga creaţie.
Vechiul Adam nu a vrut să ia cu har şi în dar, de la
Dumnezeu, viaţa, existenţa sa şi întreaga lume. S-a făcut
pe sine centrul. S-a divinizat pe sine. A rămas astfel
nerecunoscător, fară comuniune cu Dumnezeu, fară
mulţumire. Aceasta este căderea omului.
Hristos, noul Adam, Omul cel nou, ridică pe
vechiul om. Mulţumeşte lui Dumnezeu cu multă
recunoştinţă. Cu pâinea şi vinul, care sunt elementele ce
reprezintă întreaga lume, oferă din nou lui Dumnezeu cel
în Treime întreaga lume, -ce are pe om în centru. Cu
această faptă a Sa, Hristos, ca nou începător al omenirii,
arată în Persoana Sa pe om nu ca existenţă autonomă, nu
ca pe o creatură egocentrică, nu ca pe dumnezeu de sine,
cum devenise după cădere. Domnul, prin Sfânta şi
Dumnezeiasca Sa Euharistie, pe care o oferă din partea
întregii omeniri, readuce pe om la adevăr, la Dumnezeu, la
viaţă. îl aduce iarăşi în comuniune cu Dumnezeul Treimic.
îl reface ca pe o existenţă euharistică. Ceea ce nu a făcut
Adam, face Hristos. Cu mulţumire, aduce lui Dumnezeu,
Viaţa cea adevărată, pe om şi toată lumea. Astfel, omul şi
întreaga creaţie reprimesc viaţă din Viaţă, existenţă din
Existenţă, comuniune din comuniunea Treimică unică.
Ascultarea lui Hristos faţă de Dumnezeu-Tatăl, iubirea şi
mulţumirea Sa către Acela, se face pentru om viaţa
euharistică desăvârsită,
y 1 viata* cea fără de moarte. Este
mişcarea pe care nu a facut-o omul cel vechi, primul
Adam. Este mişcarea Omului cel nou, a lui Hristos, către
Dumnezeu. Este slava, adorarea, recunoştinţa, mulţumirea,
oferirea de sine spre Dumnezeu cel Unul în Treime, Care
este viaţa, iubirea, veşnicia. Este Jertfa euharistică.
2. „Si hrana aceasta se num eşte de noi

Euharistie”. Această Dumnezeiască Euharistie şi
prosfora, adusă de Domnul la Cina cea de Taină, a fost
văzută prin excelenţă ca importantă şi esenţială. De aceea

şi Sfânta Taină a fost caracterizată ca mulţumire şi a luat
numele de Dumnezeiasca Euharistie (mulţumire). Sfinţii
Apostoli, toţi Sfinţii Părinţi şi întreaga Biserică, tot ca
mulţumire au preluat Taina de la Domnul, au numit-o
Euharistie şi ca Euharistie o săvârşesc. „Acest imn câţiva
îl numesc mărturisire, alţii simbol al credinţei, alţii
mulţumire ierarhicească, fiindcă cuprinde şi recapitulează
Sfintele Daruri, care ajung la noi de la Dumnezeu” 1
3. Jertfa euharistică (de m ulţum ire) a lui

Hristos către Dum nezeu-Tatăl si y către Biserică.
Dumnezeiasca Euharistie nu este numai jertfa de
mulţumire şi prosfora a lui Hristos către Dumnezeu-Tatăl.
Este, în acelaşi timp şi prosfora a Lui însuşi către Biserică.
Este Cina cea mai mare, binecuvântată şi sfântă. La
această Cină membrii Bisericii mănâncă Trupul şi Sângele
Domnului. Iau înlăuntrul lor viaţa lui Dumnezeu, pe însuşi
Dumnezeu. Astfel, Cina aceasta este sărbătoare, pomenire,
este „sărbătoarea sărbătorilor şi pomenirea pomenirilor”.
Este adevăratul Paşte, trecerea de la moarte la viaţă, Cina
Euharistiei şi a împărăţiei dumnezeieşti.
Biserica, poporul credincios al lui Dumnezeu,
săvârşeşte această Sfântă Taină ca mulţumire lui
Dumnezeu, pentru Cina cea binecuvântată, pentru prosfora
Domnului către Biserică şi lume. Această Sfântă Taină a
Trupului şi Sângelui Domnului este cel mai mare semn al
iubirii Sale, este dar nepreţuit pentru Biserică. Cu această
Taină, Biserica trăieşte neîncetat continuarea întrupării lui
Dumnezeu-Cuvântul, a Jertfei de pe Cruce, a învierii şi
înălţării Sale, până la a doua Parusie. De aceea, Biserica
trăieşte iubirea Mântuitorului până la moarte, trăieşte toate
tezaurele binefacerii dumnezeieşti şi darurile Sale cele
nemărginite. Cu profundă recunoştinţă, ia darurile, pâinea
şi vinul, care provin din darurile lui Dumnezeu şi care
1 Dionisie Areopagitul, Op. cit., 3, 382

reprezintă pe om şi întreaga creaţie şi, cu mulţumire, laudă

şi binecuvântare i le aduce Acestuia. „A le Tale dintru ale
Tale, Ţie Iţi aducem de toate şi pentru toate. Pe Tine Te
lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm. Ţie îţi mulţumim,
Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dum nezeului nostru” .
4. M ulţum irea Bisericii. în acest fel, Biserica

mulţumeşte. Săvârşeşte neîncetat D um nezeiasca
Euharistie, care este cel mai m are tezaur, m oştenirea cea
mai sfântă, darul cel mai de preţ. M ulţum eşte Domnului
pentru iertare şi înfiere, pentru har şi putere, pentru
binecuvântare şi slavă. M ulţum eşte, de asemenea, pentru
că cu provizia acesta m erge spre viaţa raiului, spre masa
pascală a îm părăţiei dumnezeişti. „Beţi bucuria M ea, vinul
pe care vi-1 ofer. Căci paharul M eu poartă beţia cea sfântă.
Este antidotul ce îm bată cea mai puternică beţie şi alungă
supărarea, care a încolţit în Adam. V -am dăruit masa cea
de viaţă şi de bucurie făcătoare, care v-a plătit cu bucuria
cea inexprim abilă, în locul supărării cu care v-au um plut
cei care v-au invidiat” 1.
5. Pâinea şi vinul, hrana vieţii trupeşti. De

fiecare dată când preotul, în num ele tuturor credincioşilor
şi îm preună cu întreaga Biserică, săvârşeşte Taina
D um nezeieştii Euharistii, realizează cea mai înaltă, cea
mai sfântă lucrare euharistică de pe păm ânt.
„E ste deci dublu Sângele Domnului. Unul este
trupesc, prin care avem eliberarea din stricăciune, altul
este duhovnicesc, cu care am fost unşi. Şi să bem Sângele
lui Hristos, acesta înseam nă îm părtăşirea dintru
nestricăciunea Dom nului. Puterea Cuvântului este Duhul,
precum sângele a trupului. Deci, prin analogie, vinul se
am estecă cu apa, precum omul cu duhul. Duhul conduce
la nestricăciune şi am estecarea celor două, a băuturii şi a
1 Sfântul Chirii al Alexandriei, La Cina cea de Taină, PG

77,1021
Cuvântului, se numeşte Euharistie, cu care câţi se

îm părtăşesc cu credinţă, se sfinţesc şi în trup şi în suflet” 1.
Când slujitorul înalţă pâinea, la ora Proscom idiei,
în Sfântul Proscom idiar, oferă lui Dumnezeu, euharistie,
începuturile creaţiei, adică roadele prim e ale vieţii.
Pâinea şi vinul sunt cele mai reprezentative şi mai de bază
feluri ale m âncării omeneşti. Ele întreţin viaţa trupească.
Le oferă ca recunoştinţă şi m ulţum ire lui D um nezeu, ca să
arate că întreţinerea vieţii se face cu aceste elemente. Le
oferă încă pentru a arăta că viaţa întreagă, deplină, este
simbolizată prin pâine şi vin2.
Oferă darurile cu m ulţum ire şi recunoştinţă, căci
D umnezeu ne redă viaţa cu acestea’.
6. Sfinţirea zidirii celei neînsufleţite. Această

anaforală şi sfinţirea euharistică a tuturor, cu pâinea şi
vinul, sfinţeşte şi creaţia neînsufleţită. Toată creaţia
materială, ce se cuprinde ca într-o m iniatură înlăuntrul
pâinii şi a vinului, în chip tainic este reluată de Domnul,
în clipa prefacerii în Trupul şi Sângele lui Hristos, creaţia
m aterială se transform ă şi ea prin firea dum nezeiască a
Domnului nostru4. Prin sfinţirea cea negrăită a pâinii şi
vinului, se pregăteşte transform area nu numai a omului,
dar şi a întregii creaţii neînsufleţite, care „îm preună
suspină şi îm preună are dureri până acum ” (Rom ani 8,22).
Cu Sfintele Daruri, cu pâinea şi vinul, care devin Trupul şi
Sângele lui Hristos, se aduce întreaga zidire văzută,
pentru a se face „Euharistia din cele păm ânteşti şi cele
cereşti” 5.
1 Clement Alexandrinul, Pedagogul, 2,19,4-20,1, PGB, 2,42-45

2 Nicolae Cabasila, Op. cit., 22, 48
J ibidem, p. 50
4 Ghenadie al C-polului, Despre Trupul tainic al Domnului, PG
L60, 377B
5 Sfanţul Irineu, Respingerea ştiinţei cu nume mincinos, 4,17,5,
PG 7,1023C
7. învierea si* transform area tuturor. Prosfora

Dumnezeieştii Euharistii pregăteşte de pe acum învierea
tuturor celor care o aşteptăm. De asemenea, pregăteşte
transform area tuturor în „ceruri noi şi păm ânt nou” ( 2
Petru 3,13). De acum, din timpul prezent al acestei vieţi,
prin cultul continuu şi m ulţum irea neîncetată, anaforala
euharistică şi aducerea din nou a Darurilor, avem, puţin
câte puţin, neîncetata îndum nezeire şi a creaţiei materiale.
Şi aceasta deoarece Domnul, care preface pâinea şi
vinul în Trupul şi Sângele Său, nu preface firea lor, ci
adaugă şi dă acestora şi cu acestea în întrega creaţie,
propriul Său har ce transform ă şi binecuvântează1. Deja
păm ântul, din care provin pâinea şi vinul, este plin de
binecuvântarea şi hrana dum nezeiască2.
8. M ulţum irea cea m are şi nem ărginita

recunoştinţă a întregii Biserici. întreaga zidire
euharistică, m ăreţia recunoştinţei, slava euharistică
negrăită, care se m işcă din adâncul inimii şi duhului şi din
toată Biserica, spre D om nul şi Dumnezeul nostru, toate
acestea se cuprind în m inunata anafora a Dum nezeieştii
Liturghii a Sfântului V asile cel Mare:
„C el ce eşti, Stăpâne, Doam ne Dumnezeule,
Părinte atotţiitorule cel închinat, vrednic cu adevărat şi
drept şi cuvenit lucru este pentru m area-cuviinţă a
sfinţeniei Tale, pe Tine a Te lăuda, Ţie a-Ţi cânta, pe Tine
a Te binecuvânta, Tie a ne închina, Ţie a-Ţi m ulţum i, pe
Tine a Te slăvi, Cel ce singur eşti D um nezeu cu adevărat,
şi Ţie a-Ţi aduce această slujbă duhovnicească a noastră,
cu inim ă înfrântă şi cu suflet smerit; că Tu eşti Cel ce ne-
ai dăruit nouă cunoaşterea
» adevărului Tău. Si* cine este în
stare să grăiască puterile Tale, să facă auzite toate laudele
Tale, sau să spună toate m inunile Tale, în toată vremea?
1Teodoret al Cirului, Cerşetorul, 1, PG 23, 56B

2 Sfanţul Grigorie al Nissei, Viaţa lui Moise, II, PGB 9, 244
Stăpâne al tuturor, Doam ne al cerului şi al păm ântului şi a

toată făptură cea văzută şi nevăzută, Cel ce şezi pe scaunul
slavei şi priveşti adâncurile, Cel ce eşti fară de început,
nevăzut, neajuns, necuprins, neschim bat, Tatăl Dom nului
nostru Iisus Hristos, al marelui Dum nezeu şi
M ântuitorului nostru, nădejdea noastră, care este chipul
bunătăţii Tale, pecete asemenea chipului, Care întru Sine
Te arată pe Tine, Tată, Cuvânt viu, Dum nezeu adevărat,
înţelepciune mai înainte de veci, viaţă, sfinţire, putere,
Lum ina cea adevărată, prin Care S-a arătat Duhul Sfânt,
Duhul adevărului, darul înfierii, arvuna m oştenirii celei ce
va să fie, începutul bunătăţilor celor veşnice, puterea cea
făcătoare de viaţă, izvorul sfinţeniei, de Care toată făptură
cea cuvântătoare şi înţelegătoare întărită fiind, Ţie slujeşte
şi Ţie pururea îţi înalţă cântare de slăvire, că toate
îm preună slujesc Ţie. Că pe Tine Te laudă A rhanghelii,
Scaunele, D om niile, Incepătoriile, Stăpânirile, Puterile şi
H eruvim ii cei cu ochi mulţi; Ţie îţi stau îm prejur
Serafim ii cei cu şase aripi, care cu două îşi acoperă feţele,
cu două picioarele, iar cu două zburând, strigă unul către
altul, cu neîncetate graiuri, cu laude fără tăcere. Cântare
de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind:
Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi
păm ântul de m ărirea Ta. Osana, întru cei de sus. Bine este
cuvântat cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru
cei de sus!” .
b. Pomenirea
1. Pom enirea m ultor binefaceri. M ulţum irea ne
conduce la Pom enire, ne duce mai aproape de D um nezeu,
ne face casnici cu El. Euharistia reproduce am intirea
binefacerii, care ne stim ulează la m ulţum ire. Căci
Euharistia este pom enirea m ultor binefaceri.
„C el mai bun m ijloc de a păzi cineva cu siguranţă
binefacerea este continua pom enire a binefacerii şi
60 A rlum . H ristoforStavropulos
continua mulţumire. De aceea, înfricoşătoarele Taine, ce

cuprind întreaga mântuire, se săvârşesc la fiecare Sfântă
adunare denumită Euharistie, care este pomenirea multor
binefaceri şi arată recapitularea grijei lui Dumnezeu...
Când binecuvântează, creşte întreg tezaurul binefacerii şi
îmi aduc aminte de toate acele mari daruri”1.
2. „Aceasta să faceţi întru pom enirea M ea!” .

Această poruncă a dat-o Domnul ucenicilor Săi după
săvârşirea Tainei şi după ce le-a dat Dumnezeiasca
împărtăşanie.
„Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat-o
lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi;
aceasta să faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi
paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea
cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi”
(Romani 22,19-20).
„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea”, cât timp
există lumea prezentă. Principala misiune, lucrarea voastră
este să săvârşiţi continuu această Taină, întru pomenirea
Mea.
însă ce semnnifîcaţie mai profundă au cuvintele
acestea ale lui Hristos? Pentru care motive Sfinţii Apostoli
şi, în continuare, Biserica trebuie să săvârşească continuu
Taina, întru pomenirea Lui şi, desigur, până la a doua
Parusie?
3. Tradiţia sfântă, veche. „Aceasta să faceţi întru

pomenirea Mea” constituie cea mai sfântă, cea mai înaltă
Tradiţie. Prin această Taină, Domnul Se dă pe Sine însuşi
ucenicilor Săi şi, în continuare, Bisericii.
Domnul dă Testamentul cel Nou, „prin Sângele
Său”, întemeindu-1, confirmându-1, pecetluindu-1. Sfinţii
Apostoli şi Biserica iau această Tradiţie unică de la însuşi
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Evanghelia după Matei, 25,3,

PG 57,331 şi La I Corinteni, 24,1, PG 61,199-200
Domnul nostru Iisus Hristos, spre a fi concretizată, întru

pom enirea Sa, misiunea lor euharistică cea nesfârşită.
Deja, Sfântul Apostol Pavel subliniază că Tradiţia
unică şi preafântă a luat-o de la Domnul, „C ăci eu de la
Domnul am prim it ceea ce v-am dat şi vouă: că Domnul
Iisus, în noaptea în care a fost .vândut, a luat pâine. Şi
mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este
Trupul M eu, care se frânge pentru voi. A ceasta să faceţi
întru pom enirea M ea. A sem enea şi Paharul, după cină,
zicând: A cest Pahar este Legea cea N ouă întm Sângele
Meu. A ceasta să faceţi, ori de câte ori veţi bea, spre
pom enirea M ea. Căci de câte ori veţi m ânca această pâine
şi veţi bea acest pahar, M oartea D om nului vestiţi până
când va veni” (1 Corinteni 11,23-26).
Pom enirea nu este un simplu gând. Ea este faptă,
este săvârşirea Tainei Cinei Dom nului, este continua jertfa
Euharistică, slujba nesfârşită a Tainei pom enirii liturgice a
Domnului nostru Iisus Hristos. Este prezenţa reală, vie, a
lui Hristos.
4. Pom enirea, de la dum nezeiasca întrupare

iconom ică şi până Ia a doua Parusie. U cenicii Dom nului
au trăit o realitate istorică, adică viaţa şi opera
M ântuitorului Hristos. Pom enirea deci se referă la istoria
Domnului Iisus. Este pom enire, conform căreia au înţeles
ceea ce a învăţat şi săvâşit Domnul. Ea se mai referă şi la
recapitularea tuturor operelor m ântuitoare, pe care le-a
făcut Hristos. Este o pom enire de la întrupare şi până la a
doua Parusie, pom enirea Patim ilor m ântuitoare ale
D omnul, ale Crucii dătătoare de viaţă, ale ascultării Sale
de a Se jertfi. „Este pom enirea ascultării D om nului cea
până la m oarte...” 1. Este pom enirea lucrării iubirii
D om nului şi a iertării păcatelor întregii lumi. Este
am intirea că pâinea Euharistiei este însuşi Trupul lui
1 Sfanţul Vasile cel Mare, Regulile, 21,2, PG 31,740B

Hristos, Care S-a jertfit pe Golgota. Este pom enirea

binefacerii şi a recunoştinţei. Ea conduce la m ulţum ire1.
5. Pom enirea este o realitate nesfârsită 5 si

5
prezentă. Pom enirea este strâns legată cu cea mai înaltă
binefacere, cu Sfânta Taină. De aceea, este o realitate
nesfârşită, prezentă, ce se exprim ă prin rugăciunea: „Sfânt
eşti şi Preasfânt, Tu şi U nul-N ăscut Fiul Tău şi Duhul-Tău
cel Sfânt. Sfânt eşti şi Preasfânt şi slava Ta este plină de
măreţie. Căci Tu ai iubit lumea Ta atât de mult, încât pe
Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat, ca tot cel ce crede într-
Insul să nu piardă, ci să aibă viaţă veşnică. Şi Acesta
venind şi toată rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea
întru care a fost vândut şi mai vârtos însuşi pe Sine S-a dat
pentru viaţa lumii, luând pâinea cu sfintele şi preacuratele
şi fară prihană m âinile Sale, m ulţum ind şi binecuvântând,
sfinţind şi frângând, a dat Sfinţilor Săi Ucenici şi
Apostoli, zicând: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul M eu,
Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Beţi
dintru acesta toţi, acesta este Sângele M eu, al Legii celei
noi, Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea
păcatelor”2.
Pom enirea aceasta este o continuă aducere de Sine
a lui Hristos, pentru viaţa omului, pentru viaţa întregii
lumi. Este pom enirea cea purtătoare de viaţă a Cinei, a
celei totdeauna reînnoite jertfe3.
„A ducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă
mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de
Cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la
1 Sfanţul iustin Martirul şi Filosoful, Dialog 70, 4, BPSBG

3,276
3 Sfântul Ioan Gura de Aur, La Evrei, 17,3, PG 63,131, PGB
25,38
ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua şi

slăvită iarăşi venire, Tie îti aducem ...” 1.
6. A nam neza este însusi j H ristos. Pom enirea nu

este deci un simplu trecut, ci prezentul continuu al
Domnului, este însuşi Domnul.
„A ceasta să faceţi întru pom enirea M ea” , în
oferirea continuă a iubirii Lui, a Euharistiei, a jertfei Sale
pentru noi.
Pom enirea aceasta ne umple şi scoate din inima şi
buzele noastre întreaga m ărturisire a credinţei. Ea ne
conduce, în acelaşi timp, la săvârşirea Tainei euharistice în
deplină m ulţum ire, căci prin aceasta ţâşneşte din
adâncurile noastre recunoştinţa pentru Cel Unic, pentru
D om nul şi M ântuitorul nostru, pentru Preasfânta M aică a
noastră, pentru sfinţii, drepţii, m ărturisitorii, asceţii,
pentru darurile cele nem ăsurate, pe care neîncetat ni le
oferă.
VI. Jertfa
1. Jertfă adevărată, reală şi nesângeroasă. Dacă
Taina presfântă a D um nezeieştii îm părtăşanii este
pom enire a m ulţum irii, m ulţum ire recunoscătoare, jertfa
de m ulţum ire, este, în acelaşi timp şi mai ales, jertfa
adevărată, reală, nesângeroasă, ispăşitoare a păcatelor,
mântuitoare.
Deja, M oartea Domnului pe Cruce are caracter de
jertfa, îm părţind oam enilor iertarea, lăsarea păcatelor. Ea
consfinţeşte Noul Testament, noua înţelegere între cer şi
pământ. Jertfa Sa naşte poporul cel nou al lui Dum nezeu şi
asigură eliberarea şi m ântuirea sa. Jertfa de pe Golgota,
adică M oartea pe Cruce a lui Hristos, devine izvor al
vieţii.
Astfel, suntem conduşi de la Golgota, la Cina
euharistică. Conform textelor Sfinţilor Apostoli, Iisus
este „Pastele nostru” (1 Corinteni 5,7), care prin Sângele
Său inaugurează Noul Testam ent (1 Corinteni 2,25),
răscum pără turm a (F. Ap. 20,28), concretizează iertarea
păcatelor (Romani 3,25), îm pacă pe Dum nezeu cu
oamenii (2 Corinteni 5,20). Sângele Jertfei Sale, Sângele
Său care curge, oferă toate aceste roade. El este
exprim area cea mai înaltă a iubirii Tatălui, este Jertfa
unică întru m iros de bună m ireasmă, lucrarea unică,
nesfârşită şi veşnică a iubirii.
2. Jertfa Golgotei şi Jertfa D um nezeieştii

Euharistii. Jertfa Golgotei se continuă cu Jertfa
Dumnezeieştii Euharistii. Sângele Crucii este acelaşi cu
Sângele Euharistiei. A m văzut în capitolul precedent, că
între Cina cea de Taină şi D um nezeiasca Euharistie există
o legătură ontologică. Şi aici, între Jertfa G olgotei şi
prosfora euharistică, se constituie o legătură organică. A tât
Cina cea de Taină, cât şi Dum nezeiasca Euharistie se
întem eiază pe Jertfa de pe Golgota. La Cina cea de Taină,
Domnul, în mod tainic, prevede evenim entele Crucii,
Jertfa Sa. A rată cu claritate că Jertfa M ielului Celui unic a
fost săvârşită deja'. De aceea, dă ucenicilor Trupul Său
euharistie, îm părtăşit în bucăţi şi Sângele Său cel
preacurat euharistie. Jertfa Dumnezeieştii Euharistii se
săvârşeşte prin puterea jertfei de pe Golgota. Căci
Dum nezeiasca Euharistie este aceeaşi cu Jertfa Trupului şi
Sângelui Domnului, sus, pe Cruce, care se săvârşeşte în
chip tainic, mai presus de cuvânt şi de înţeles.
„T aina care atunci s-a săvârşit, de către D om nul, şi
pe care fiecare Biserică o săvârşeşte, se bazează pe Jertfa
cea de pe Cruce a Golgotei. Locul diferit în tim p, faţă de
Crucea Golgotei, nu are nici o im portanţă...”2.
3. D um nezeiasca Liturghie şi Jertfa

Euharistică. Deci D um nezeiasca Euharistie este Jertfa
repetabilă a Golgotei. Tot ceea ce s-a întâm plat sus pe
Cruce, pe Golgota, se repetă de fiecare dată la săvârşirea
Tainei Dum nezeieştii Euharistii, dar în mod nesângeros.
Dum nezeiasca Euharistie este jertfa reală şi nesângeroasă3.
Jertfa Golgotei se identifică cu Jertfa Euharistică. Inim a
noastră rugătoare, pe durata Dum nezeieştii Liturghii,
1Sfântul Grigorie al Nissei, La Sfântul Paşte, PG 46, 612 C

2 M. Siotis, Euharistia, 51
3 vezi şi Sfântul Chirii al Ierusalimului, Cateheza a V-a, 8, PG
33, 1H6A
66 Arhim . H ristofor Sta vropulos
aduce continuu, cu buzele noastre, gânduri şi exprim ări

jertfelnice:
-,,fa-ne pe noi să fim vrednici a-Ţi aduce jertfe
fară de sânge” (prim a rugăciune a credincioşilor);
-„a acestei jertfe liturgice şi fară de sânge”
(rugăciunea imnului heruvim ic);
-„prim eşte jertfa aceasta a noastră...” (rugăciunea
proscom idiei);
-„să ne dai nouă să stăm nevinovaţi şi fară de
osândă înaintea sfântului Tău jertfelnic” (a doua rugăciune
a credincioşilor);
Sfânta M asă este înfricoşâtoarea Golgotă. Este
Sfântul Jertfelnic, unde domneşte Crucea, organul Jertfei
şi unde se jertfeşte M ielul lui Dumnezeu, „cel ce ridică
păcatele lum ii” .
înainte de a muta pâinea pe jertfelnic şi a
concretiza Jertfa, preotul încrustează pe aceasta
simbolurile Jertfei.
Rugăciunile, m işcările şi simbolurile, la
Proscom idie, ne apropie de Cruce şi de Cel Răstignit.
„Răscum păratu-ne-ai pe noi din blestem ul Legii, cu
scump Sângele Tău”, spune slujitorul.
înălţăm ofranda şi, în chip de Cruce,
binecuvântăm . A ceasta este pom enirea înălţării lui Hristos
pe Cruce, ce va urma.
Răstignim cu copia ofranda. A ceasta este
pom enirea Patim ilor de pe Cruce. Cinstim Patim ile Sale,
Crucea şi M oartea.
Ne referim la profeţia patim ilor de pe Cruce. „C a o
oaie spre înjunghiere S- a adus...” . într-adevăr, H ristos „S-
a smerit pe sine, facându-Se ascultător până la m oarte şi
încă m oarte pe Cruce” .
Ce lim bă poate descrie Patim ile, Crucea? „Şi
neam ul A cestuia cine-1 va spune?”
„C ăci se ridică de pe păm ânt viaţa Sa” . A dică de
pe păm ânt se ridică şi se pironeşte sus, pe Cruce. De ce?
Ca să ştim că Jertfa Sa este deplină, completă, pentru toată

lumea, pentru întreg păm ântul, pentru toţi oam enii. Este
jertfa universală.
Astfel deci Se jertfeşte „M ielul lui D um nezeu, Cel
ce ridică păcatele lumii, pentru viaţa şi m ântuirea lum ii” .
Şi prin Patim i şi Jertfa, este îm punsă Sfânta Sa coastă,
pentru a curge de acolo apa renaşterii şi Sângele mântuirii.
De la Proscom idiar, m utăm Cinstitele Daruri, spre
a le depune pe sfântul jertfelnic, pe înfricoşătoarea
Golgotă. D e îndată ce le-am depus, pom enim
evenim entele ce au urm at Jertfei:
„M ielul Cel adevărat... ne conduce la jertfa..., spre
a desfiinţa m oartea, m urind pentru noi toţi..., devenind
pentru firea om enească început al tuturor bunurilor...” 1,
„ lo sif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat
Trupul Tău...” .
„Fem eile de m ir purtătoare...” .
„D e Te-ai şi pogorât la m oarte, Cela ce eşti viaţa
cea fără de m oarte...” .
Toate sunt pregătite pentru Jertfa Dum nezeieştii
Euharistii. U rm ează săvârşirea Preasfintei Taine. N e-am
referit la Cruce şi la Patimi. Lucrăm în m od viu pom enirea
Jertfei, unde se găseşte în faţa noastră Hristos. Trăim în
chip tainic evenim entul M orţii pe Cruce a D om nului
nostru.
Sfinţirea Cinstitelor Daruri, care se face în chip de
Cruce, „m oartea A cestuia vesteşte” , fiind însăşi Jertfa de
pe Cruce. „Frângerea cinstitei pâinii arată Jertfa”2.
Sfinţirea Cinstitelor Daruri le preface în Trupul şi
Sângele Domnului, ce a pătim it, S-a jertfit, S-a răstignit, a
murit. A ceastă jertfa euharistică vesteşte M oartea lui
Hristos.
Sfanţul Chirii al Alexandriei, La Evanghelia după Io an, PG

73, 192 BCD
2 Eutihie al Constantinopolului, Cuvântări la Paşte şi la
Dumnezeiasca Euharistie, PG 86 II, 2936A
68 A rhim . H ristofor Stavropulos
4. Cina cea de Taină, Jertfa de pe C ruce şi

D um nezeiasca Euharistie sunt un singur fapt. Conform
celor ce am spus, Cina cea de Taină, Jertfa de pe Cruce şi
Dum nezeiasca Euharistie sunt un singur eveniment. Acela
care a săvârşit Cina cea de Taină, a săvârşit şi slujeşte şi
totdeauna va săvârşi Cina cea Euharistică repetabilă. Este
acelaşi slujitor, ce uneşte într-un evenim ent Cina cea de
Taină şi pe cea Euharistică. Este acelaşi cu M ielul cel
jertfit. Sfântul M iel, oaia cea binecuvântată, care S-a
jertfit pe Golgota, însuşi Se jertfeşte la fiecare Jertfa
Euharistică. Este deci acelaşi.M iel, care uneşte totul într-
un singur eveniment, al Jertfei de pe Cruce şi al
Dum nezeieştii Euharistii. Acelaşi Hristos este Cel ce
uneşte M ielul Crucii cu M ielul euharistie, într-unul şi
acelaşi M iel, ce Se aduce pe Sine Jertfa lui Dumnezeu.
A ceastă Jertfa nu este nici chip, nici simbol al
Jertfei, ci este reală. Ceea ce se jertfeşte nu este pâinea, ci
Trupul lui Hristos. Şi îm preună cu Acesta, una este Jertfa
M ielului, ce s-a făcut doar o singură dată1.
Să vedem însă mai bine şi în mod analitic
explicarea acestei jertfe euharistice preasfinte, conform cu
tâlcuirea lui N icolae Cabasila.
Pe Sfânta M asă se găseşte pâinea, care s-a jertfit.
Această pâine jertfită, dacă ar răm âne pâine, atunci am
avea Jertfa pâinii. D ar prin Jertfa Dum nezeieştii Euharistii
s-au prefăcut cele două, adică şi cea nejertfită şi pâinea. A
devenit din pâine nejertfită, jertfită şi din pâine a devenit
Trupul lui Hristos. D e aceea, frângerea aceasta nu s-a
făcut asupra pâinii, ci Trupului lui Hristos, al cărui loc l-a
ocupat pâinea. Prin urm are, Jertfa aceasta este şi se
numeşte Jertfa M ielului lui D umnezeu şi nu Jertfa pâinii.
Ea se face fară să fie sacrificat aici M ielul. A ici se
preface pâinea în M ielul cel jertfit al lui Dumnezeu.
Evident este deci că se face prefacerea, nu se face însă
atunci Jertfa. în acest fel, ceea ce se preface (pâinea în
1Nicolae Cabasila, Op. cit., 33, PGB 22,168

Trupul lui Hristos), este foarte m ult şi prefacerea se

realizează de foarte m ulte ori, adică prefacerile sunt
nesfârşite, ca şi Cel ce Se preface. Pe Cel în care se
preface pâinea, nim ic nu îl îm piedică să fíe unul, precum
unul este şi Trupul şi una este Jertfa1.
5. A cest M iel îl aducem în veci. U nul şi acelaşi

M iel se aduce în m ulte rânduri, pretutindeni şi veşnic. Una
şi aceeaşi Jertfa se săvârşeşte în toate Bisericile, pe toate
jertfelnicele, se aduce Jertfa Stăpânului Hristos, Jertfa
duhovnicească a Fiului lui Dumnezeu, cea nesângeroasă,
sfântă, curată, înfricoşătoare, a unuia şi singurului
preacurat M iel, a D um nezeului nostru.
Sfântul loan G ură de Aur, plin de team ă şi
admiraţie, întreabă: „D eci ce? N u aducem noi în fiecare zi
această jertfa? Aducem, dar pom enim săvârşirea M orţii
Lui. Si
^ Jertfa aceasta este una si* nu mai multe. Pentru că o
singură dată a fost oferită, precum aceea (care se aduce o
singură dată) în Sfanta Sfintelor. Aceasta este tip al
aceleia. Căci totdeauna aducem acelaşi lucru, nu aducem
altă oaie, m âine alta, dar totdeauna pe aceeaşi, precum
Jertfa este una. Conform cu acestea, fiincă se aduce în
foarte m ulte părţi, sunt deci şi mulţi Hristoşi ? Deloc, căci
unul este Hristos, peste toţi şi aici există deplin, şi acolo
deplin, un trup. Precum deci Hristos, adus în m ulte părţi,
este un trup şi nu m ulte trupuri, la fel este şi Jertfa, una.
A rhiereul nostru A cela este, care a adus Jertfa, ce ne
curăţeşte. Pe aceea o aducem şi acum, care s-a adus atunci,
care nu se sfârşeşte. A sta se face întru pom enirea a ceea ce
s-a săvârşit atunci. A ceasta să faceţi, a spus, întru
pom enirea Mea. N u o altă jertfa, precum arhiereul legii
celei vechi, ci totdeauna aceeaşi să o faceţi”2.
1Ibidem, 85
2 La Evrei, Om. 17, 3, PG 63, 131, PGB, 25,36-38
6. Faptul cel mai presus de cu v â n t Acest

evenim ent este cu adevărat mai presus de cuvânt.
Prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele
D omnului, ce S-a je rtfit pe Cruce, se îm preunează cu
puterea cea dum nezeiască şi cu harul eliberator. A cest har
şi puterea izvorăsc neîncetat din Jertfa de pe Cruce şi din
învierea D om nului nostru Iisus Hristos. Sunt baza
neclintită pe care se sprijină Biserica, săvârşind continuu
Sfanta Taină. Pentru credincioşii care se îm părtăşesc din
aceste fapte petrecute, adică din Jertfa Crucii şi din Jertfa
Euharistiei, cele două se prefac şi constituie unul şi acelaşi
fapt. Aici puterea este una, şi vrednicia şi harul. U nul este
acest Trup şi Sânge al Domnului, care o dată S-a jertfit şi
care Jertfa se repetă neîncetat.
D e aceea şi predica Sfanţului Apostol Pavel este
profund înrădăcinată în Cruce şi Euharistie. Preasfânta
Jertfa a Fiului lui Dumnezeu, scopul şi cauza ei leagă
nezdruncinat G olgota cu Sfânta Masă.
în acelaşi timp, exprim ă atât înţelepciunea cea
inexprimabilă, bunătatea cea nem ărginită şi atotputernicia
cea de neconceput a lui Dumnezeu, Care cu Crucea şi
Euharistia revarsă în lum e râurile de har şi de iubire ale
Sale.
A stfel, ne lum inează încă mai m ult cuvântul
dum nezeiescului Pavel: „Căci de câte ori veţi m ânca
această pâine şi veţi bea acest pahar, M oartea Dom nului
vestiţi, până va veni” (1 Corinteni 11,26). Trupul lui
Hristos şi în cer şi pe păm ânt şi pe fiecare Sfânt jertfelnic
este unul şi u n ic1.
Noi, cei credincioşii, am depăşit logica, lăsăm în
urm ă îndoiala, alungăm necredinţa şi punem punte peste
existenţa noastră prin Taină. Podul (puntea) nostru este
credinţa, team a adâncă şi iubirea noastră pentru A cela care
S-a jertfit şi care totdeauna Se jertfeşte. înţelegerea Tainei,
1 Ghenadie al Constantinopolului, Despre Trupul tainic al

Domnului, PG 160, 365C
a „Jertfei care se repetă veşnic”, este existenţială, este a

Duhului Sfânt. înţelegerea, trăirea şi experierea Tainei
înseam nă „cunoaşterea” Fiului lui D um nezeu Cel trimis.
„A ceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine,
sigurul Dum nezeu adevărat şi pe Iisus Hristos, pe care L-
ai trim is” (loan 17,3).
D um nezeiasca îm părăţie este viaţa Răstignirii şi
învierii, a D um nezeieştii Euharistii.
7. H ristos al Jertfei euharistice este viata 7
m ântuitoare. Aici Domnul, cu deplina Sa prezenţă

divino-umană, um ple totul, înnoieşte totul, şi aduce şi se
aduce. A ceasta este m area Taină, alfa şi omega, începutul
şi sfârşitul, adică scop al existenţelor şi plirom a a toate,
aceasta devine iarăşi viaţă mântuitoare. „Prosfora care se
face astăzi, şi cea care s-a săvârşit ieri, şi aceea care se
aduce în fiecare zi, este aceeaşi cu aceea care s-a făcut în
acea zi şi cu nim ic nu este aceea mai cinstită decât cea pe
care noi o săvârşim şi nici aceasta din urm ă nu e mai
prejos decât aceea, ci este una şi aceeaşi, precum este, de
asemenea, înfricoşătoare şi m ântuitoare” 1.
Şi aceasta pentru că înaintea Crucii şi a învierii,
„firea noastră a fost stăpânită de diavol, de păcat, de
moarte. Şi diavolul ne-a înşelat şi m oartea ne-a îngropat”2.
D ar prin M oarte şi înviere a venit viaţa, iar prin
păcat a venit dreptatea. Iar prin blestem a venit
binecuvântarea şi prin necinste, slava.
Starea cea nedespărţită a vieţii şi a dreptăţii, a
binecuvântării şi a slavei, este D um nezeiasca Euharistie.
Este Taina Tainelor, unde Domnul oferă Bisericii Sale şi
Jertfa cea nesângeroasă şi darul Său cel ce curăţeşte
1 Sfanţul loan Gură de Aur, Celor care postesc în cele dintâi

ale Paştelui, 4, PG 48,867
2 idem, Unul este legiuitorul Vechiului şi Noului Testament, PG
56, 402
păcatele. Biserica oferă A cestuia darul ei cel recunoscător

şi Euharistia şi Jertfa ei cea rugătoare.
PARTEA A DOUA
PARTICIPAREA LA
TAINĂ
ie iQ m llo o o o o lm
I. Maica Domnului
si Dumnezeiasca Euharistie
5
X. Slujirea M aicii D om nului în m area Taină a

m ântuirii. Preasfânta N ăscătoare de D um nezeu şi pururea
Fecioara M aria este acea persoană ce a slujit prin
excelenţă m area Taină a mântuirii. D um nezeiasca
Euharistie, care rezum ă m ântuirea noastră, este în mod
direct şi fiinţial legată de M aica Domnului. Aceasta, din
latura slujirii, vine în legătură directă cu Sfânta noastră
Taină.
Pântecele cele preasfinte şi curate ale M aicii
D om nului au pregătit, au născut şi ne-au dat grâul vieţii
şi vinul mântuirii. înlăuntrul existenţei sale celei
născătoare de D um nezeu, ajunge la noi curăţenia lui
Dumnezeu-Tatăl. De aceea, această curăţenie se aseam ănă
cu cea a pântecelor materne. Dum nezeu ne sfătuieşte
întocm ai ca o mamă. „Precum o m am ă îşi roagă copilul, la
fel şi Eu vă rog” (Isaia 66,13). înţelepciunea şi Cuvântul
lui Dum nezeu se adresează copiilor Săi ca mamă. Şi
voinţa cea mai dinainte de veac şi dum nezeiasca bunătate
ne dăruiesc pe M aica-Fecioară, ca m am ă a vieţii, ca
M am ă-Biserică. Este M am a-Sion, Ierusalim ul cel mai de
sus, adevărata M amă.
înlăuntrul M aicii celei N ăscătoare de D um nezeu
prinde vlăstar bobul, pâinea vieţii. înlăuntrul M aicii
Preasfinte creşte sângele cel de culoarea purpurei, al lui
Dumnezeu. Trupul şi Sângele lui Hristos, al Dum nezeu-
Omului, iese din pântecele materne ale Preasfintei M aicii
Sale. Ea este spicul, iar grâul este Hristos. Preasfânta este
ciorchinele strugurelui, dar mustul lui este Hristos. De

aceea, Biserica noastră cântă: „Tu, Fecioară, eşti boltă,
fără să cultivi, precum toate femeile. Tu, însă, ai rodit pe
cel mai frum os strugure, din care izvorăşte şi ţâşneşte
pentru toţi vinul mântuirii, ce veseleşte sufletele şi
trupurile. De aceea, pentru că eşti cauza a tot binele, te
fericim şi, îm preună cu Arhanghelul, îţi cântăm: B ucură-te
cea plină de har” 1.
2. M aica D om nului nostru se face m am ă si *

păm ânt dătător de viaţă, ce ne oferă grâul şi vinul
vieţii. N ăscătoarea de Dum nezeu M aria s-a arătat ca fiind
cea mai aleasă creatură omenească. D enum irea de
Preasfântă redă această realitate. N u a săvârşit niciodată în
viaţa sa un păcat voit. Păcatul ce lucrează ca putere
înlăuntrul firii, păcatul ca m urdărie a sufletului, nu s-a
găsit niciodată în sufletul ei. Credinţa, smerenia,
ascultarea de voinţa cea dum nezeiască şi sfinţenia sa, au
arătat-o ca pe „C ea plină de har” . A scultând sm erită de
voinţa cea dumnezeiască, aduce asupra sa tot harul
Sfântului Duh, ce o sfinţeşte din plin şi o face în mod
supranatural M aica lui- Dumnezeu. In Persoana D om nului
N ostru Iisus H ristos şi a N ăscătoarei de Dum nezeu M aria,
avem „plinirea vrem ii” . A legerea M ăriei de către
Dumnezeu, spre a deveni noua Evă, ce va naşte pe
M ântuitorul lumii, exprim ă această plinire a vrem urilor.
A stfel, M aica D om nului se arată ca „păm ânt nou”
şi „cer nou” . Prin Bunavestire şi întruparea lui D umnezeu-
Cuvântul se arată ca M aică a lui D um nezeu, M aica Vieţii.
Ea sim bolizează pe „M am a păm ânt” , ce ne dă viaţă şi
hrană. Persoana M aicii D om nului întruchipează întreg
păm ântul, ce oferă grâul şi vinul, spre a se preface în
Trupul şi Sângele lui Hristos, prin Taina D um nezeieştii
Euharistii. M aica D om nului devine „păm ânt dătător de
1 Minei, Utrenia din 15 August

.viaţă“, devine ogor roditor, care face să dea vlăstar bobnl

de grâu, Hristos. D evine păm ânt nou, ce rodeşte pâinea
vieţii celei m ântuitoare. D in pântecele cele preacurate ale
sale ies Preasfântul Trup şi Sângele din care curge viaţa
Domnului.
însă M aica D om nului este şi „cer nou” . M ăreţia
cea nem ărginită a cerurilor nu îl cuprinde pe D om nul. îl
cuprinde însă Preasfânta Sa M aică. Intră într-însa prin
dum nezeiasca Bunăvestire nu doar cerul, ci şi cerurile
cerurilor, pentru a se face astfel ea însăşi „cer nou, tron
neclintit al îm păratului Celui M are” . în acelaşi timp, acest
cer nou şi păm ânt nou, M aica Dom nului, devine loc
binecuvântat, de unde izvorăşte mirul cel de m ult preţ,
tăm âia binem irositoare. Prim eşte înlăuntrul său
dum nezeiescul mir. Se identifică cu acesta aşa de mult,
încât se transform ă din m iruitoare în m ir dum nezeiesc şi
ceresc. Apoi, ni-1 oferă, ni-1 dă ca Trup şi Sânge al lui
Hristos. De aceea, în im nele pe care i le înălţăm ,
recunoaştem că ea a înm ugurit rodul cel nevestejit, ea este
unica şi sfânta m ireasm ă binem irositoare, care întotdeauna
îşi îm prăştie m ireasm a unică, este „tăm âie cu bun miros,
m ir de m ult preţ” .
3. Legătura negrăită şi nedespărţită a M aicii

Dom nului cu Trupul şi Sângele D om nului nostru.Toate
acestea ne ajută să înţelegem legătura negrăită şi
indestructibilă a M aicii D om nului cu Trupul şi Sângele
Domnului nostru, cu Trupul şi Sângele Său euharistie.
Prin întruparea lui Dum nezeu-Cuvântul, după
Bunavestire, în pântecele Preasfintei avem îndum nezeirea,
după har, a trupului şi sufletului acesteia. N ăscătoarea de
Dumnezeu, M aria, după ce prim eşte înlăuntrul ei pe
D um nezeu-Cuvântul, cu firea Sa omenească, devine
Sfânta M asă vie şi Sfântul Potir viu. Sălăşluirea înlăuntrul
existenţei sale a D um nezeu-Om ului nu numai că o curăţă,
dar o curăţă în m od deplin şi, prin ascultarea ei smerită, o
78 Arhim. H ristofor Sta vropulos
transform ă într-un locaş însufleţit, în altar preasfânt, în

tron şi palat al îm păratului Hristos.
A ceastă concepere a firii omeneşti a D om nului
nostru se face din sângele cel curat al N ăscătoarei de
Dumnezeu M aria. Astfel, ea dă sângele ei curat
Dum nezeu-Om ului şi Fiului ei. Acest sânge se sfinţeşte.
Sângele Fiului ei şi al său devin una: Sânge sfinţit, Sânge
al lui Dum nezeu şi al omului, Sânge preacurat, preasfânt
în gradul cel mai înalt. Prin aceasta, M aica D om nului se
sfinţeşte cu totul, datorită preasfântului şi preacuratului
Sânge al Fiului ei. Ea se îm părtăşeşte cu Sângele şi Trupul
lui Hristos în tot cursul vieţii sale, în toate zilele şi clipele
ei. Preacuratul ei trup devine Trup al D um nezeu-Om ului.
S-a unit cu Acesta. De aceea şi viaţa ei este o continuă
Dum nezeiască îm părtăşanie. Este îm părtăşirea cu Trupul
şi Sângele D om nului şi pe durata purtării Lui în pântecele
sale, ca şi pe durata întregii Lui petreceri pe acest pământ.
După A dorm irea sa, ea urcă la ceruri îndum nezeită după
har. Nu se desparte de Fiul şi Dumnezeul ei, de Trupul şi
Sângele Său cel dumnezeiesc, ci cu acestea se m ută la
viaţa veşnică, în îm părăţia cerurilor, de-a dreapta
îm păratului Hristos. Stătut-a îm părăteasa de-a dreapta
Sa, în haină aurită şi preaînfrum useţată“ . De aceea, în
sfânta icoană ortodoxă a Adorm irii M aicii D om nului, în
spatele Trupului ei este pictat Fiul, M ântuitorul tuturor,
stând în picioare. în m âinile Sale, în braţele Sale, poartă,
sub form a pruncului, pe Preasfânta sufletului, aşa cum
aceasta cândva L -a purtat ca prunc în braţele ei. Şi o
poartă ca să se vadă că răm âne nedespărţit legat de
aceasta, de M aica vieţii, aşa cum a fost nedespărţit legat
de aceasta atunci când era în pântecele ei şi la vârsta
prunciei Sale şi în tot tim pul vieţuirii Sale păm ânteşti.
4. R epetarea în mod tainic a Buneivestiri a

M aicii D om nului şi a dum nezeieştii întrupări, la
fiecare slujbă euharistică. Prin Bunavestire a M aicii
Domnului avem dum nezeiasca întrupare. Cuvântul Se

întrupează, ia trup şi sânge din Trupul şi Sângele Sfintei
Fecioare. Acelaşi Trup şi acelaşi Sânge al lui Dum nezeu
Cel întrupat se găseşte pe Sfânta Masă. Prin Taina
Dumnezeieştii Euharistii trăim din nou m inunea întrupării
dumnezeieşti, continuarea ei. „A ceasta este adevărata
mâncare, Trupul lui Hristos... Şi Cuvântul Trup S-a
făcut” 1. Aşa cum în mod supranatural a îndum nezeit
Domnul Trupul Său cel luat din Fecioara M aria, tot aşa, în
mod inexprimabil, îl preface în Trupul Său cel făcător de
viaţă şi în cinstitul Său Sânge, cu tot harul lor. Repetarea
aceasta a întrupării lui Hristos, care se săvârşeşte la Taina
Dumnezeieştii Euharistii, este apogeul pogorârii lui
Dumnezeu, pentru m ântuirea şi desăvârşirea omului.
Domnul şi Dumnezeul nostru S-a făcut om pentru a Se
răstigni. Se face iarăşi om, deci Se întrupează la fiecare
săvârşire a Tainei Sfinte, pentru ca noi să devenim
îm preună părtaşi la Trupul Său cel unic şi nem uritor.
D um nezeiasca fire a M ântuitorului nostru, cu Trupul şi
Sângele Său, ca o plăm adă dumnezeiască, um ple întreaga
existenţă a credinciosului ce se îm părtăşeşte. „întruparea
cea din Fecioară a Iui Dumnezeu Cuvântul s-a referit la
„după chipul” ce se află în om; întruparea în Taina
D um nezeieştii Euharistii, la „după asem ănarea” Sa”2.
Credincioşii se unesc în m od tainic cu Domnul, aşa cum
S-a unit Acesta, prin întrupare, cu Sfânta Fecioară. Numai
că noi luăm Sfântul Său Trup şi Sângele Său cel de viaţă
făcător. Fecioara însă a dat sângele ei Aceluia, dar l-a şi
luat din nou, ca Sânge al lui Dumnezeu.
„M aica Dom nului a luat har de la D um nezeu şi
devine cea care hrăneşte toată firea cea raţională, cuprinsă
1 Sfanţul Irineu, Contra ereziilor, 5,2,3, PG 7, 1125

2 M. Siotis, Euharistia, p. 38
nestricăcios în m âncare şi băutură şi toată plăcerea şi

dărnicia negrăită a darurilor Sfântului Duh” 5.
Conform acestora, putem spune că la fiecare
Dum nezeiască Liturghie, unde se săvârşeşte
Dum nezeiasca Euharistie, avem repetarea tainică a
Buneivestiri a M aicii Dom nului şi a întrupării lui
D um nezeu-Cuvântul, a Domnului nostru lisus Hristos.
Prima Sfântă M asă, unde s-a slujit Taina întrupării, este
pântecele Născătoarei de Dumnezeu, al M ăriei. „S -a făcut
chilia Ta M asă Sfântă, având pâinea cea cerească“ , cântă
Biserica noastră. Şi fiecare slujbă euharistică este o nouă
Bunăvestire. „ în locul Născătoarei de Dum nezeu celei
Preacurate este Biserica, una, sfântă, sobornicească şi
apostolească. A dunarea bisericească, spunând prin gura
slujitorului: „Ş i trim ite Duhul Tău cel Sfânt peste noi” ,
într-un fel repetă cuvintele Pururea-Fecioarei: „Iată roaba
Domnului, fie m ie după cuvântul tău” . Se slujeşte astfel
Bunavestire a Bisericii celei de Dum nezeu Născătoare.
Prin Taina Dum nezeieştii Euharistii, Sfânta noastră
Biserică devine M aică Născătoare de Dumnezeu.
M ângâietorul coboară deasupra acesteia şi a D arurilor ei.
în mod tainic, Se concepe Cuvântul lui Dumnezeu, Se
naşte Cel mai presus de timp, Se dă pentru viaţă şi
m ântuirea lumii. Biserica prim eşte desăvârşirea de la
D om nul2,
5. Im preuna-participare a M aicii D om nului la

Jertfa pe Cruce şi euharistică. Precum deja am semnalat,
M aica D om nului nu se desparte de Fiul şi D um nezeul ei.
Nu se desparte de Trupul şi Sângele dum nezeiesc al
Domnului. Acelaşi lucru se întâm plă şi după Patim a lui
Hristos pe Cruce, dar şi la Jertfa sfântă euharistică.
1 Teofan al Niceei, Cuvânt despre Maica Domnului, ed. Jugie,

Romae, p. 34 şi 172
2 Grigorie Ieromonahul, La Dumnezeiasca Liturghie, Scolii,
288-289
îm preuna-participare a M aicii Preasfinte a D om nului la

Patim a şi Jertfa Crucii începe cu mult mai devrem e, de la
Naşterea Fiului şi D um nezeului ei.
Puţine zile după naşterea lui Hristos, Simeon,
preotul, binecuvântează pe Preasfânta noastră şi
profeţeşte, spunându-i: „Iată, Acesta este pus spre căderea
şi spre ridicarea m ultora din Israel şi ca un semn care va
stârni îm potriviri, şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să
se descopere gândurile din m ulte inim i” (Luca 2,34-35).
Şi acestă înfricoşătoare sabie îi va străbate inim a puţini
ani mai târziu, în faţa Crucii.
„Ş i stăteau lângă Crucea lui lisus m am a Lui şi sora
mamei Lui” (loan 19,25). Prin această propoziţie a
Sfântului Evanghelist loan intrăm, dar şi stăm, în faţa
marei dram e şi taine a îm preună-participării M aicii
Domnului la Patima Răstignirii Fiului şi Dum nezeului ei.
„M aica Sa a urm ărit Patim ile foarte de aproape şi a stat
nem işcată lângă El. După ce a văzut pe Fiul ei,
îndreptându-se spre Patim a răstignirii, aceasta nu a putut
nici m ăcar pentru o clipă ca să II părăsească“ 1.
Cine poate să num ere suliţele ce s-au înfipt în
pântecele ei? Cine poate să simtă arsura inimii ei, să-i
măsoare durerea, când a străpuns-o sabia cea
înfricoşătoare a durerii, în clipa şi ceasul Răstignirii? în
acea oră, M aica D om nului s-a răstignit îm preună cu
Preasfântul său Vlăstar. îi sărută picioarele cele
preacurate, îi îm brăţişează rănile, le şterge de preasfântul
Său Sânge. Cum a putut să privească spre Fiul ei, răstignit
pe acel eşafod al Crucii?
D ar Cel Preacurat ţinteşte viaţa, care se
îndepărtează de rană. Priveşte spre învierea pe care o
prevesteşte M oartea de pe Cruce. Priveşte Sângele şi apa,
care se scurg din coasta Sa cea preacurată. Rabdă pentru
mântuirea lumii. Şi precum „stă lângă Cruce”, la fel,
1Gheorghe al Nicomidiei, Cuvântarea a VIII-a, PG 100, 1461C

întotdeauna stă şi participă la Taina Jertfei celei „veşnic

reînnoite” , a Jertfei euharistice.
îm preuna-m ergere a M aicii Dom nului cu Iisus, în
Taina D um nezeieştii Euharistii, începe de la Sfânta
Proscomidie. A colo avem prim a pâine-prescure, M ielul
Cel Sfânt, ce Se jertfeşte şi cea de a doua pâine-prescure,
pe Sfânta Fecioară, care pe Sfântul Disc este aşezată de-a
dreapta M ielului lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele
lumii. M erg îm preună pe drum ul Tainei, la „V ohodul
M are” şi se înalţă tot îm preună cu El, pe G olgota Sfintei
Mese. Stă lângă A cesta la Pastele Răstignirii şi învierii, al
D um nezeieştii Euharistii, cea cu durere, rugăciune şi
nădejde. Acolo m ijloceşte pentru noi şi participă îm preună
la Jertfa euharistică de iertare a păcatelor.
6. „M ai ales pe Preasfânta, Curata, Prea-

binecuvântata, Slăvită Stăpâna noastră de Dum nezeu
Născătoare si Pururea Fecioară M aria”. Toate cele la
care ne-am referit, ne ajută să înţelegem de ce Jertfa
dum nezeiască şi euharistică se aduce „m ai ales” pentru
„Preasfânta, Curata, preabinecuvântata, slăvită Stăpâna
noastră de Dum nezeu N ăscătoare şi pururea Fecioara
M aria” .
Aducem acestă venerare şi această jertfa mai
presus de înţelegerea minţii, pentru M aica Dom nului, căci
aceasta a pătim it îm preună cu M ielul cel junghiat şi a adus
jertfa sa cea bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, im ediat
după sfinţirea prosforei noastre euharistice, ne adresăm
Născătoarei de D um nezeu M aria, o pom enim , îi dăm
cinstirea noastră în m od deosebit şi îi m ulţum im lui
Dumnezeu pentru acest m are dar, care este ea însăşi. Intr-
adevăr, Pururea Fecioara N ăscătoare de Dumnezeu, M aria
este creaţia cea mai înaltă a iubirii Acestuia, a harului şi
înţelepciunii lui D um nezeu1, „culm ea firii zidite şi

nezidite”". N um ele M aicii Domnului este taina întregii
iconom ii3.
De fiecare dată când săvârşim Taina Dumnezeieştii
Euharistii şi M asa D om nului şi ni se dă Trupul şi Sângele
Său, M aica D om nului este dăruitorul generos al hranei
celei dum nezeieşti şi îndum nezeitoare, pregătitorul Sfintei
hrane şi cea care hrăneşte pe cei chemaţi. Precum a
pregătit în pântecele sale cele preasfinte pe M ântuitorul,
aşa ni-L pregăteşte întotdeauna, la fiecare D um nezeiască
Liturghie, ca M aică a Dom nului-Biserică, hrana noastră
cea preasfântă şi ne dă pâinea cea cerească.
Hristos, care este Capul trupului Bisericii,
dăruieşte fiecare dar desăvârşit. A cest dar dum nezeiesc
ajunge în trup, în credincioşi, prin M aica Dom nului, care
este canalul. Astfel, N ăscătoarea de Dum nezeu M aria, în
timp ce este jertfelnicul cel preacurat, unde se slujeşte
Jertfa euharistică, în acelaşi timp se arată ca legătura
dintre cer şi păm ânt, dintre cap şi trup, pentru a lua darul
cel dum nezeiesc şi desăvârşit, Trupul şi Sângele
Domnului.
7. P rim u l ro d ceresc. Preasfânta Taină a

Dumnezeieştii Euharistii ne arată că în persoana
Preasfintei N ăscătoare de Dum nezeu avem prim ul rod
ceresc. M aica Dom nului, din clipa în care a prim it
înlăuntrul ei pe M ântuitorul Hristos, s-a arătat ca fiind
cerul pe păm ânt4. Insă acest lucru devine real în mod
Teofan al Niceei, Cm>ânt la Maica Domnului, ed. M. Jugie,

Roma 1935, p. 8
2 Sfanţul Grigorie Palama, Om. 22, ed. Sof. Iconomou, Atena
1861, p. 159
3 Sfântul Ioan Damaschinul, Expunerea Credinţei ortodoxe,
3,12, PGB l, p. 334; G. Kounavi, Maica Domnului şi Biserica,
p. 93
4 Andrei Criteanul, La Adormire, \2, PG 97,1069B
neîncetat, la Taina Dumnezeieştii Euharistii. Căci

Preasfânta M aică N ăscătoare de D um nezeu-Biserică, de
fiecare dată când săvârşeşte această Sfântă Taină, rodeşte
şi naşte pe H ristos în Duhul Sfânt şi ni-L oferă răstignit şi
înviat. N eîncetat, Preasfânta N ăscătoare de Dumnezeu,
prin săvârşirea Dum nezeieştii Euharistii, se arată ca fiind
cer nou, asemenea Bisericii, ce se identifică în Persoana
ei. De aceea, prin această Sfântă Taină, în continuu,
păm ântul se face cer.
A cum putem să înţelegem mai bine de ce, pe
durata D um nezeieştii Liturghii, cerem de m ulte ori
ajutorul „Preasfintei, curatei, preabinecuvântatei, măritei
Stăpânei noastre de Dum nezeu Născătoare şi pururea
Fecioarei M aria” . O chem ăm în ajutor şi întărire, căci este
prim ul rod ceresc ce ne poate ajuta. Ea ne-a oferit cel mai
mare bun, pe Hristos. Căci poate să ne ofere şi ajutorul ei,
încât să ne unim cu Cel unic, mare, nem uritor şi veşnic, cu
Domnul nostru Iisus Hristos. Şi precum ea a lăsat la o
parte toate celelalte şi şi-a dat viaţa lui Hristos, la fel şi
noi, cu ajutorul ei, al rugăciunilor şi vestirilor ei, este
posibil ca „toată viaţa noastră lui Hristos D um nezeu să o
dăm” . Si toate acestea în Iisus Hristos si în Taina
Dumnezeieştii Euharistii.
„ în tine, Taina Treim ii este slăvită, Preacurată“ 1.
8. R ecunostinta
5 * noastră către Preasfânta M aică
a lui D um nezeu, binefăcătoarea noastră. Prin săvârşirea
fiecărei Dum nezeieşti Liturghii şi după fiecare
Dum nezeiască îm părtăşanie, simţim nevoia să m ulţum im
Domnului şi D um nezeului nostru. De aceea, în mod
spontan, se dezlănţuie din adâncul inimii noastre
m ulţum iri şi laude. Fiindcă însă am trăit şi pe M aica
Dom nului în Sfânta Taină, pentru că am prim it ajutorul ei,
pentru că din pântecele ei au ţâşnit Trupul şi Sângele
euharistie al M ântuitorului nostru, Care ne-a mântuit, ne-a
1 Minei, 8 septembrie
sfinţit şi ne-a îndum nezeit, pentru că a devenit

binefăcătoarea noastră, binefăcătoarea întregii creaţii, de
aceea ne adresăm şi M aicii vieţii şi m ântuirii noastre, şi
prin rugăciunii, îi mulţumim.
Deja, înainte de Dum nezeiasca îm părtăşanie, am
rugat-o şi i-am spus: „Păm ânt bun, binecuvântată M ireasă
a lui Hristos..., curăţeşte-m ă de toată întinăciunea
trupească şi sufletească“ . încă ne-am rugat către Domnul:
„Pentru rugăciunile... Preacuratei şi Pururea Fecioarei
M aicii Tale... învredniceşte-m ă fară de osândă să mă
îm părtăşesc cu preacuratele, nem uritoarele, de viaţă
făcătoarele şi înfricoşătoarele Tale Taine” 1.
însă acum, când am gustat viaţa, acum când ne
îm părtăşim din viaţa veşnică, acum când am văzut lumina
cea adevărată, am prim it Duhul cel ceresc, am aflat
credinţa cea adevărată, acum ne închinăm Sfintei Treimi
şi, în acelaşi timp, m ulţum im cu nem ăsurată recunoştinţă
M aicii noastre, Preasfânta şi de D um nezeu N ăscătoarea
Maria.
„Preasfântă Stăpână, N ăscătoare de Dumnezeu,
care eşti lumina întunecatului m eu suflet, nădejdea,
acoperământul, scăparea, m ângâierea şi bucuria mea,
mulţum esc Ţie, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul,
să fiu părtaş Preacuratului Trup şi Scumpului Sânge al
Fiului Tău. Ci tu, care ai născut Lum ina cea adevărată,
lum inează-mi ochii cei înţelegători ai inimii. Ceea ce ai
născut Izvorul nem uririi, înviază-m ă pe mine, cel om orât
de păcat. Ceea ce eşti M aica iubitoare de m ilostivire a
Dum nezeului celui m ilostiv, m iluieşte-m ă şi dă um ilinţă şi
zdrobire întru inim a m ea şi smerenie întru gândurile mele
şi ridicare din robia cugetelor mele. Şi m ă învredniceşte
până la sfârşitul vieţii fară de osândă să prim esc sfinţirea
Preacuratelor Taine, spre m ântuirea sufletului şi a
trupului. Şi-mi dă, Stăpână, lacrimi de pocăinţă şi de
mărturisire, ca să te laud şi să te măresc pe tine în toate
1Rânduiala Dumnezeieştii împărtăşanii

zilele vieţii mele, că binecuvântată şi pream ărită eşti în

veci. A m in” (Dumnezeiasca Liturghie).
II. Slujitorul - Credincioşii

A m sem nalat deja, la sfârşitul prim ului capitol,
condiţiile săvârşirii Sfintei Taine. Cel care o săvârşeşte
este însuşi D om nul nostru Iisus Hristos. Există însă şi
latura omenească. Doi sunt factorii ce participă la
săvârşirea Tainei: slujitorul (liturghisitorul) şi credincioşii.
a. Slujitorul
Centrul slujirii preoţeşti este adorarea în duh a lui
Dumnezeu. M ai mult, şi prin excelenţă, este
Dum nezeiasca Liturghie şi slujirea Tainei Euharistice.
Aceasta din urm ă este Taina Bisericii, iar Biserica este
Taina lui Hristos. Preotul-liturghisitorul jo acă cel mai
im portant rol. El ne arâtă Sfânta Treim e şi ne oferă harul
dumnezeiesc, curăţă poporul nu în m od vrem elnic, ci
veşnic, de fiecare dată când săvârşeşte Preasfânta T aină1.
Prin binecuvântarea sa treimică, vine la noi „harul
Dom nului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dum nezeu
Tatăl şi îm părtăşirea Sfântului Duh” . „H arul nedespărţit
de Tatăl, prin Fiul în Sfântul Duh, peste cei vrednici se
revarsă“2.
Sem nalăm în continuare slujirile principale ale
liturghisitorului.
1 Sfântul Grigorie Teologul, Epitaf la Marele Vasile, 43,

BPSBG 60,175
2 Sfântul Grigorie al Nissei, Despre Sfântul Duh, BPSBG
68,200
1. Preotul slujftor-întâfstătător al com unităţii

bisericeşti. El o păstoreşte, o învaţă, îi dă un sens, o
direcţie în cultul euharistie. Fără prezenţa slujitoare şi
lucrarea preotului, adunarea liturgică euharistică este fară
cap. Fără acesta, se transform ă într-o simplă adunare de
oameni. Lipseşte din ea plirom a darurilor dumnezeieşti,
încetează să fíe Biserica lui Dum nezeu în deplinătatea ei.
Slujitorul este chip al lui Hristos, ce a venit să adune pe
fiii cei îm prăştiaţi ai Săi. Astfel, el stă în locul
învăţătorului, al Păstorului şi al Preotului Hristos. Prin
cele văzute şi sensibile, pe care preotul le slujeşte în
adunarea euharistică, se arată legătura lui H ristos cu
credincioşii creştini, ce constituie com unitatea
bisericească. Orice săvârşeşte, se concretizează în
Biserică, pentru Biserică şi pentru credincioşi.
2. Preotul liturghisitor este pe deplin slujitor al

lui D um nezeu sl al Sfintelor Taine. „A sa să ne
socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui H ristos şi
ca iconom i ai Tainelor lui Dum nezeu” (1 Corinteni 4,1).
Sfântul loan Gură de A ur învaţă cu claritate că: „noi
tagmei slujitorilor aparţinem ” şi că liturghisitorul de la
aceasta îm prum ută limba, dar prim eşte şi ungerea1.
Săvârşirea Sfintelor Taine este lucrare a harului
celui atotputernic al lui Dumnezeu. Preotul, ca slujitor, stă
în faţa Sfintei M ese, îşi înalţă m âinile spre cer, adresează
cuvintele lui Hristos şi Bisericii, dar puterea şi harul sunt
ale lui Dum nezeu2.
3. Preotul liturghisitor - prezenţă a preoţiei lui

Hristos. Preotul unic şi veşnic este Hristos. El săvârşeşte
Taina. Foloseşte însă pe omul-preot. A stfel, omul-
liturghisitor (slujitor), după har, participă la Preoţia
1Sfântul loan Gură de Aur, La Matei, 82,5, PG 58,744; La

Evanghelia după loan 87, 4, PG 59,472
2 idem, La trădarea lui Iada, 1,6, PG 49,380
88 Arhim. Hristofor Sta vropulos
Domnului. Ca liturghisitor sfânt, prin cuvântul său slujeşte

şi coboară cerul, pe Dum nezeu-Cuvântul. Rosteşte
aceleaşi cuvinte ale lui Hristos, la slujba euharistică1.
Astfel liturghisitorul, chip al lui Hristos, ocupă un loc
figurativ şi simbolic. Cea care stă prezentă viu, care ia
deplin locul preotului-om ului, este Preoţia lui Hristos.
4. Preotul slujitor concretizează cererea

euharistică a tuturor spre Dum nezeu. Cu limba lui se
referă, se adresează Domnului şi lui Dumnezeu. Cu
mâinile sale, aduce lui Dumnezeu. Cererea, cuvântul
slujitorului, este cerere şi cuvânt al întregii Biserici, al
întregii um anităţi, al întregii creaţii, văzute şi nevăzute.
Este cerere şi cuvânt care readuce pe om la Dumnezeu, pe
firea cea căzută şi zidirea cea stricăcioasă la D umnezeu-
Tatăl, Cel nestricăcios şi veşnic. Este cerere de mulţumire,
ce uneşte iarăşi creatura cu Creatorul ei.
Este şi prosfora. Este prosfora a recunoştinţei
tuturor, pentru A cela care le dă pe toate. M âinile
preotului, întinse reprezentativ cu pâinea şi vinul, oferă
neîncetat lui Dum nezeu pe om şi întreaga creaţie. Prin
această prosfora euharistică, omul şi întreaga creaţie se
sfinţesc, înviază, se îndum nezeiesc. Orice avem, orice
facem, orice suntem în această viaţă, trebuie să treacă mai
întâi prin m âinile preotului slujitor, ca prosfora către
Dumnezeu, pentru ca să luăm din nou binecuvântarea şi
sfinţirea.
5. Preotul - Slujitorul oferă C institele Daruri ca

pom enire, ca m ulţum ire şi ca jertfă. în capitolele
precedente am dezvoltat ideile de m ulţum ire, aducere
aminte sau pom enire şi de jertfa. în această operă unică în
sfinţenie şi în fiinţa ei, rolul de bază îl jo acă preoţia.
Sfintele sfinţilor se săvârşesc cu m âinile cele de lut ale
omului. Pom enirea vie a întregii iconomii şi pogorâri
1 ibidem, PG 64,489D
dumnezeieşti, Jertfa cea de m ulţum ire şi de ştergere a

păcatelor, ce mântuieşte întreaga lume, întregul univers, se
săvârşeşte de către omul preot, supus stricăciunii şi fără
putere. A ceasta este pogorârea dum nezeiască cea negrăită.
Insă nici un om nu poate să o explice, ci totul este lucrare
a puterii celei dumnezeieşti, ce ne este nouă
conducătoare1.
D om nul ne-a spus: „D e nu se va naşte cineva din
apă şi din Duh, nu va intra în îm părăţia cerurilor” . Şi acela
care nu m ănâncă Trupul lui Hristos şi nu bea Sângele lui,
pierde viaţa veşnică. Insă toate nu se fac decât doar prin
m âinile preotului slujitor. Şi cele pe care le lucrează aici
pe păm ânt preoţii, le confirm ă Dum nezeu în cer. Intra-
adevăr, „preoţia este ungere dumnezeiască, iar nu
omenească“2. Preoţia ia întregul său har şi întreaga ei
putere de la însuşi D om nul nostru Iisus Hristos.
6. Preotul liturghisitor slujeşte la lucrarea

Sfântului Duh, la repetarea C incizecim ii, la Sfinţirea
C institelor Daruri. O ra şi clipa cea mai im portantă, cea
mai sfântă, binecuvântată, unde se vede slujirea
preoţească, este epicleza euharistică. Este ora şi clipa în
care liturghisitorul invocă şi roagă Duhul Sfânt să Se
pogoare, spre a sfinţi El însuşi pe credincioşi şi Cinstitele
Daruri şi a le preface în Trupul şi Sângele lui Hristos. „Şi
trim ite D uhul Tău cel Sfanţ peste noi şi peste D arurile cele
ce sunt puse înainte. Şi fa pâinea aceasta Cinstit Trupul
Hristosului Tău. Iar ceea ce este în Potirul acesta, cinstit
Sângele Hristosului Tău. Prefacându-le cu Duhul Tău cel
Sfânt. Amin! Amin! A m in!’” Sfinţirea noastră şi
prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui
Hristos se fac doar prin lucrarea dum nezeiască a Sfântului
1 Idem, La I Corinteni, Om. 8, l , PG 61, 69

2 Sfanţul Grigorie al Nissei, La viaţa lui Moise, PG 44, 417B
3 Sfânta Liturghie a Sfântului loan Gură de Aur
90 A rhim . H ristofor Sta vropuîos
Duh. Fără harul Sfântului Duh, nu s-ar preface în Trupul

şi Sângele D om nului cel tainic1.
Prin urm are, slujitorul Preasfântelor Taine, slujitor
al D um nezeirii Celei Treimice, de câte ori săvârşeşte
D um nezeiasca Euharistie, săvârşeşte şi concretizează
lucrarea Cincizecim ii2. Căci, precum deja am sem nalat în
capitolul precedent, ora cea binecuvântată a Dum nezeieştii
Euharistii înseam nă ora Cincizecimii, iar această lucrare
de prefacere a Cinstitelor Daruri este lucrarea de Pogorâre
a Sfântului D uh la Cincizeciine3.
„O , Taină înfricoşătoare! O, iconom ie
inexprimabilă! O, pogorâre ininteligibilă! ...Veniţi,
m âncaţi din pâinea M ea, rugaţi-vă şi beţi vinul...” 4.
Astfel putem totdeauna să săvârşim şi să
sărbătorim Cincizecimea, când slujim Sfintele Taine5.
Preasfântul, Preabunul şi M ângâietorul Duh, care unge şi
pecetluieşte Cinstitele Daruri, este Cel care le preface în
Trupul şi Sângele lui Hristos. El preface întreaga Biserică
de pe păm ânt în Trupul lui Hristos, concretizează urcuşul
nostru spre dum nezeiasca îm părăţie. Dum nezeiasca
Euharistie este Cincizecimea perm anentă a Bisericii.
D um inica este Ziua învierii, iar Dum nezeiasca Euharistie
este Sfânta Cincizecime. Prin Cincizecimea euharistică
devenim părtaşi ai Trupului celui Preaslăvit al Dom nului
Iisus Hristos celui înviat.
Când deci D om nul slavei Se găseşte jertfit pe
Sfânta M asă, când slujitorul stă drept în faţa Jertfei Celei
Preasfinte, când se roagă să vină harul dum nezeiescului
Duh, când roagă toate sufletele să se aprindă de focul cel
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre învierea din morţi, 8, PG

50,432; Despre preoţie, 3, 4, PG 48, 642
2 Idem, PG 49,397-8’
3 Nicolae Cabasila, op. cit., 38, 5, 188 şi 29, 1, 144
4 Sfanţul Chirii al Alexandriei, Omilii La Cina cea de Taină,
PG 77, 1017C
5 Sfanţul Ioan Gură de Aur, La Sfânta Cincizecime, 1,1, PG
50,454
dum nezeiesc, când săvârşeşte această slujire preaînaltă,

atunci ce trebuie să spunem despre acesta? Cine trebuie să
fíe, cât de sfânt trebuie să devină? Cum putem să îl
clasificăm? Cât de fară patim ă şi de Dumnezeu purtător
trebuie să fie? De aceea, Sfântul loan G ură de Aur, pe un
ton deosebit, întreabă: „C ând preotul cheamă Sfântul
Duh..., spune-mi, unde (în ce categorie) să îl aşezăm ?” 5
7. Preotul slujitor dă pentru sine şi

credincioşilor C institele Daruri. Cu ce scop se săvârşeşte
Dum nezeiasca Liturghie? De ce se slujeşte Taina
Dum nezeieştii Euharistii? Răspunsul este unul: pentru ca
preotul liturghisitor şi credincioşii să se învrednicească de
Dum nezeiasca îm părtăşanie, pentru ca sufletul preotului
şi sufletul nostru al tuturor să devină mai bune şi mai
dumnezeieşti, încât să putem prim i Cinstitele şi
Preasfintele D aruri2. Scopul Sfintei Taine este
„com uniunea” credincioşilor cu Domnul Iisus Hristos,
care, la Cina cea de Taină, a spus: „Luaţi, m âncaţi... beţi
dintru acestea toţi” (M arcu 14,23). Şi ucenicii au luat, „au
băut dintru acesta toţi” (Matei 14,23). Atunci deci s-a
plinit Taina, când ucenicii au luat cu toţii, s-au îm părtăşit
din m âinile cele preacurate ale Domnului. Şi atunci se
îm plineşte Sfânta Taină, când slujitorul şi credincioşii se
îm părtăşesc, prim esc Trupul cel preacurat şi cinstitul
Sânge al Domnului. Atunci slujitorul ajunge la
deplinătatea misiunii sale preoţeşti, slujitoare şi tainice.
Prin această Sfântă Taină, el ne uneşte cu Dumnezeu.
Glasul preotului, care cheamă pe fiecare credincios să se
îm părtăşească, devine glas al lui H ristos’. M âna preotului,
ce dă pe cele sfinte, este însăşi mâna lui Hristos. „C ând
vezi pe slujitor că îţi dă Sfintele Taine, să nu crezi că
1 Despre preoţie, 6,4, PG 48, 681

2 Nicolae Cabasila, op. cit. 1,5,34
3 Teodor Studitul, Cuvântul întâi antieretic, PG 99, 340B
92 A rh im . H ristofor Stavropulos
preotul este cel ce face aceasta, ci m âna cea sfântă a lui

Hristos, ce se întinde spre tine” 1.
8. Preotul slujitor prim eşte şi păzeşte continuu

Sfânta Tradiţie. Preoţia este înrădăcinată în Sfânta
Tradiţie. A ceastă Tradiţie este Dum nezeiasca Euharistie.
Fiinţa Sfintei Tradiţii se identifică cu Dum nezeiasca
Euharistie, cu Biserica, pentru că Euharistia şi Biserica
constituie aceeaşi m are Taină.
Sfântul Apostol Pavel scria Corintenilor (1
Corinteni 11,23-25) că această Sfântă Tradiţie, adică
Taina D um nezeieştii Euharistii, a prim it-o de la însuşi
Domnul şi că cea pe care a prim it-o, o şi dă mai departe.
A dat-o Bisericii pentru slujirea ei neîncetată şi păzirea
acesteia. Tradiţia (Predania) a fost dată mai întâi de către
Domnul nostru Iisus Hristos, la acea prim ă com uniune
bisericească a celor doisprezece ucenici ai Săi.
Dum nezeiasca Euharistie este Taina Cinei celei
mari, este Taina cea deplină, sobornicească, a Bisericii,
este Trupul lui Hristos, este Euharistia, Pom enirea, Jertfa,
este însăşi Biserica, însăşi Sfânta Tradiţie, cea mai sfântă,
veche, singura Tradiţie autentică, este lanţul neîntrerupt,
aurit, ce uneşte în m od trainic viaţa Bisericii. Să gustăm şi
să vedem că bun este Domnul. Să gustăm acum rodul
ascultării, m edicam ent al durerii4.
Tradiţia cea unică şi sfântă este şi preţuită şi păzită
nealterată. In clipa hirotoniei ca Preot, în faţa Sfintei
Mese, Episcopul ce hirotoneşte ia mai întâi Sfanţul
Agneţ, adică Trupul lui Hristos şi îl aşează în palm ele
celui nou hirotonit, cu multă evlavie şi atenţie, apoi îi
* Sfanţul Ioan Gură de Aur, La Evanghelia după Matei, 50,3,

PGB 11,58
2 Sfântul Chirii al Alexandriei, La Cina cea de Taină, PG 77,
1017C
porunceşte ca să-L păzească „până la Parusia Dom nului

nostru Iisus H ristos” 1, când Acesta II va cere de la el.
Tradiţia este Hristos deplin, întreg. A şezarea şi
predarea este întreg Hristos, întreg Trupul Său, întreagă
Biserica. „Ia şi păzeşte-L pe acesta!”
Slujirea preotului liturghisitor este de a trăi cu
aceasta şi pentru această Tradiţie, de a o păzi, de a o
respecta neatinsă, neschimbată, sfântă. Pe aceasta o va
oferi din nou, la a doua V enire a Domnului, când A cela o
va cere de la el.
b. Credincioşii
1. Locul credincioşilor
> în Taina D um nezeieştii *
Euharistii. Să vedem acum care este locul credincioşilor
în Sfânta noastră Taină. Dacă preotul liturghisitor jo acă
cel mai im portant rol în săvârşirea Dum nezeieştii
Euharistii, asta nu înseam nă că rolul poporului lui
D umnezeu este nesemnificativ. Credincioşii creştini ce
participă la slujbă, aceste m em bre întru totul
binecuvântate ale Trupului lui Hristos, adică ale Bisericii,
ocupă un aşa de im portant loc, încât fară aceştia nu e cu
putinţă săvârşirea Sfintei Taine.
D um nezeiasca Euharistie este subiect al tuturor
m em brelor Bisericii, atât al clericilor, cât şi al laicilor, atât
al preotului slujitor, cât şi al credinciosului ce participă la
slujbă. Preoţia este elementul liturgic al întregului trup al
credincioşilor. Aşa cum ochiul nostru nu vede doar prin el,
ci prin întreaga existenţă a omului, este deci elem ent
lucrător al întregului om, tot la fel şi preoţia este element
slujitor al întregului trup al Bisericii. Ceea ce face preotul,
nu pot să facă credincioşii. Ceea ce face preotul se
datorează lui şi credincioşilor. A ceasta este diferenţa.
J Rânduiala hirotoniei preotului

După altele, există între preot şi credincioşi egalitate în

fiinţa Dum nezeieştii Euharistii1.
Locul foarte im portant, fiinţial, al credincioşilor în
Dum nezeiasca Euharistie, se vede din îm preuna-
participare la D um nezeiasca Liturghie, din cântarea
îm preună şi, în general, din toată îm preuna lor slujire.
Preotul nu numai că nu poate săvârşi D um nezeiasca
Euharistie fară participarea activă a credincioşilor, dar nici
nim ic nu poate să facă în Biserică fară prezenţa, ajutorul şi
îm preuna-slujire a lor. Dintru început, Sfântul Apostol
Pavel întreba: „D acă vei binecuvânta cu duhul, cum va
răspunde om ul simplu: „A m in” , la m ulţum irea ta, de
vrem e ce el nu ştie ce zici?” (1 Corinteni 14,16).
Sub cea mai înaltă form ă de exprim are euharistică
a Trupului tainic al Bisericii, poporul lui D um nezeu
îm preună-participă în mod caracteristic, se roagă, cântă
dialogând cu slujitorul şi răspunde cu „D oam ne
m iluieşte!” şi „D ă D oam ne!” . îşi dăruieşte viaţa D om nului
şi D um nezeului cu „Ţ ie D oam ne!” . însoţeşte rugăciunile
speciale ale slujitorului, la Euharistie, prin „A m in!” .
Prim eşte îm păcarea acestuia şi îi răspunde cu: „Ş i cu
duhul tău!” . M ărturiseşte credinţa prin „C red în Unul
D um nezeu...” . Prin „Tatăl nostru...” se adresează cu
filiaţie Tatălui Celui ceresc. Cântă imne, precum
H eruvicul sau Chinonicul şi când rosteşte: „Sfânt,
Sfânt...” , „P e Tine Te lăudăm ...” , se găseşte îm preună cu
slujitorul, în centrul cererii sfinte euharistice. Preotul se
roagă nu exclusiv pentru sine şi poporul cântă nu numai
pentru sine. Rolul slujitorului este prim ordial, dar nici
rolul poporului credincios nu este nesem nificativ. Acesta
se vede în special în venirea credincioşilor la Taina
Dumnezeieştii îm părtăşanii, în îm părtăşirea cu Trupul şi
Sângele Domnului.
1 Sfântul loan Gură de Aur, La Ep. II Tesaloniceni, 4,4, PG

62,492; şi PG 63,407
Astfel, mem brii Bisericii, în adorarea lui

Dumnezeu, se transform ă în existenţe liturgice. Preotul
aduce Jertfa Euharistiei îm preună cu com unitatea
latreutică şi liturgică. Credincioşii îl urm ăresc pe slujitor,
săvârşesc îm preună cu el, se roagă îm preună cu acesta,
constituie îm preună şi aduc îm preună cu preotul Jertfa
unică, sfântă, duhovnicească a Dum nezeieşii E uharistii1.
Mai exact, îm preuna-participare a poporului lui
Dumnezeu, fiinţială şi hotărâtoare, la Preasfânta Taină a
D um nezeieştii Euharistii, se vede din am bele idei de mai
înainte.
2. Credincioşii participă la Preoţia lui Hristos.

Creştinii, prin Taina Botezului şi a M irungerii, participă la
Preoţia cea unică a lui Hristos şi devin „preoţie
îm părătească“ . D obândesc deci preoţia generală, după har
şi se învrednicesc să devină „sem inţie aleasă, preoţie
îm părătească, neam sfânt, popor agonisit de D um nezeu”
(1 Petru 2,9), pe care Hristos a pus-o înlăuntrul
Preasfântului Său Sânge. „Ş i ne-a făcut pe noi îm părăţie,
preoţi ai lui Dum nezeu şi Tatăl Său” (A pocalipsă 1,6).
3. C redincioşii participă îm preună Ia Slujba

D um nezeieştii Euharistii. M em brele Bisericii, poporul,
participă îm preună la Slujba D um nezeieştii Euharistii sub
cea mai fiinţială form ă a îm preună-slujirii. Cultul
dum nezeiesc se săvârşeşte de Biserica întreagă. Preotul
aduce, îm preună cu com unitatea credincioşilor, Jertfa
Euharistiei. Şi preoţia sfântă, cea a credincioşilor, slujeşte
îm preună cu preotul locaşului, unde se săvârşeşte Jertfa
sfântă şi mai presus de cuvânt. îm preună slujesc clericul
cel mai de jos, citeţul, psaltul, sau încă mai mult
ipodiaconul, sau diaconiţa, cum era în Biserica veche.
Slujesc îm preună credincioşii încă şi în Sfântul Altar, în
1 Foundouli I, Laicii în lucrarea de adorare, în „Chinonia”,

oct.-dec. 1991, IV, 448
96 Arhim . H ristofor Sta vropulos
' timpul Sfintei Liturghii, fie bărbaţi, fie femei (mai ales
călugăriţe), unde ajută pe preot în lucrarea sa cea
preasfântă.
4. Credincioşii pregătesc şi aduc darurile

pentru slujirea Tainei. Credincioşii pregătesc, aduc şi
oferă preotului darurile lor, adică pâinea şi vinul, care le
pregăteşte la Proscom idiar şi le aduce pe Sfânta Masă,
spre a deveni Trupul şi Sângele lui Hristos. A cest Trup şi
Sânge al lui Hristos, în situaţii deosebite, precum cele de
boală grea, sau când există prigoană îm potriva Bisericii şi
când nu există preot, este posibil ca şi credincioşii să le
aducă de la Sfântul lăcaş, spre îm părtăşirea bolnavilor sau
a fraţilor prigoniţi, cu convingerea interioară că cei ce se
îm părtăşesc este ca şi cum ar lua D um nezeiasca
îm părtăşanie din m âna preotului. M arele V asile şi istoricul
Eusebiu ne relatează această faptă a Bisericii. Desigur,
este posibil, dacă lipseşte preotul, ca şi credinciosul să se
îm părtăşească el singur din Sfântul Trup şi Sânge, pe care
Le ţine cu evlavie la casa sa şi pe care i Le-a dat preotul la
B iserică1.
5. Credincioşii aduc si ei jertfe duhovniceşti.

Credincioşii aduc, îm preună cu preotul, jertfe
duhovniceşti. A duc insăşi Jertfa lor vie, „bineplăcută lui
Dumnezeu, prin Iisus Hristos55 (1 Petru 2,5). Este Jertfa
D umnezeieştii Euharistii, Jertfa şi prosfora a slavei, a
rugăciunii, a m ilostivirii, a curăţeniei, a dreptăţii, a
sfinţeniei, către M ielul lui Dumnezeu, Cel ce Se aduce pe
Sine ca jertfa. Credincioşii, îm preună cu preotul, sunt
prezenţi şi aduc „trupurile (lor) ca pe o jertfa vie, sfântă,
bine plăcută lui D umnezeu, ca o slujire cuvântătoare”
(Romani 12,1). Este adorarea şi Jertfa euharistică, cea prin
1 Sfanţul Vasile cel Mare, Epistola 93, PG 32,484; Eusebiu,

Istoria Bisericească, 6, 44, PG 20, 629 ; P. Trembela,
Dogmatică, ed. „Sotir”, 1961, 3,168
Dumnezeiasca Euharistie, Tama Tainelor 97
excelenţă cuvântătoare. De aceea, după Sfântul G rigorie

Teologul, lucrarea m em brilor poporului Bisericii este de a
se aduce pe ei „lui Dumnezeu, ca jertfa vie, sfântă, slujire
cuvântătoare” şi să jertfească „lui Dum nezeu jertfa cea
bineplăcută, duhul um ilit...” 1.
A ceastă participare a laicilor, îm preună cu preotul,
la cultul dum nezeiesc euharistie, este posibil şi necesar să
se întindă la întreaga lor existenţă, ca o Liturghie continuă.
A ceastă extensie liturgică-euharistică transform ă întreaga
viaţă a credincioşilor într-o neîncetată Liturghie şi Jertfa
vie, care este viaţa sfântă a creştinilor evlavioşi ortodocşi.
Este viaţa luptei duhovniceşti continue şi a sfinţeniei după
har. In acest fel, fiecare credincios creştin botezat participă
îm preună la D um nezeiasca Euharistie în mod activ şi
devine preot2.
6. Credincioşii cântă îm preună Ia slujba Tainei

Euharistice. Credincioşii, membrele Trupului lui Hristos,
toţi, independent, bărbaţi şi femei, cântă, pe parcursul
slujirii şi dialoghează cu preotul liturghisitor, la Sfânta
Anafora.
Cântarea credincioşilor este o faptă com ună şi
zilnică a Bisericii noastre Ortodoxe euharistice. Cântăreţii
cântă din partea întregului popor al lui D umnezeu.
Oriunde cântă corul, acolo avem un grad mai înalt decât al
cântării izolate. A colo unde cântă întreg poporul cel
credincios, fie şi numai la unele părţi ale Dum nezeieştii
Liturghii, acolo ne apropiem de o îm preună-participare
mai deplină a elem entului laic la săvârşirea Preasfintei
Taine Euharistice.
Centrul, fiinţa şi profunzim ea Tainei Euharistice
este Sfânta Anafora, având ca apogeu epicleza euharistică.
Ea nu este com pusă doar din rugăciunile pe care le
‘ Cuvânt. 2, 95, PG 35, 497

2 Sfântul loan Gură de Aur, La Ep. II Corinteni, Om. 3, 7, PG
61,417-418
98 Arhim. H ristoforStavropulos
rosteşte slujitorul, dar şi din părţile interm ediare, ce se

cântă de popor, dialogând cu preotul. Sfânta A nafora se
rosteşte la plural, iar nu la singular. Fie preotul, fie
poporul credincios, cântă, se roagă la persoana întâi plural:
„T e binecuvântăm ..., Tie Iti m ulţum im ...” etc.
7 , , ,
Persoana întâi plural, la care liturghisitorul şi cei

care participă la slujbă se adresează şi cântă la Sfânta
Anafora, prezintă ideea com uniunii latreutice a
credincioşilor, ca un trup, ca un organism viu, în
săvârşirea Tainei Tainelor. Aşadar, Sfânta A nafora este
operă nu numai a preotului-liturghisitor, ci a preotului şi a
poporului, îm preună. Intr-adevăr, Liturghia ortodoxă
presupune îm preuna-participare a poporului, dialogând în
aducerea Sfintei Jertfe, când diaconul rosteşte: ,,Să stăm
bine, să stăm cu frică, în pace, Sfânta Jertfa să o aducem !”
Preotul rosteşte: „Sus să avem inim ile!” şi cei ce cântă,
dintre credincioşi, răspunzând: „A vem către D om nul!” ;
iar preotul: „S ă m ulţum im D om nului!” şi poporul:
„Cuvine-se cu adevărat!” ; în continuare, preotul, în taină:
„încă aducem ţie această slujbă duhovnicească şi fară de
sânge, şi Te chem ăm, Te rugăm şi cu um ilinţă la Tine
cădem: Trim ite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste
aceste D aruri, ce sunt puse înainte!” Toţi credincioşii
prezenţi, clerici şi laici, se află în dialog cu Dumnezeu,
aducând Jertfa Bisericii îm preună, şi aceasta, după
Fericitul Augustin, ca „u n trup” . în acest fel, pentru că
toată Biserica, alcătuită din clerici şi laici „este un trup şi
ca dintr-o persoană... se aduce” , îm preună participând la
Jertfa tainică a tuturor m embrelor, atât a Bisericii de
dinainte, cât şi de după Hristos !.
Aşadar, această prosfora com ună a Sfintei
Anaforale, a clerului şi poporului, m ărturisirea com ună a
credinţei, cântarea lor în comun, rugăciunea şi invocarea,
1 I. Karmiris, Eclesiologie Ortodoxă, Atena 1973, p. 486-487;

K. Kalinikou, Locaşul creştin şi cele săvârşite în acesta, Atena
1958, p. 340
slăvirea şi îm părtăşirea comună, mai presus de cuvânt, a

jertfei duhovniceşti, a jertfei euharistice preasfinte, toate
acestea exprim ă în fapt şi fiinţa îm preunei-participări reale
a poporului lui Dum nezeu la Taina cea unică în fiinţa ei.
7. Credincioşii participă în egală m ăsură cu

slujitorul la Dum nezeiasca îm părtăşanie. Poporul lui
Dumnezeu, m em brii Bisericii, ai com unităţii de cult şi
euharistice, participă îm preună cu preotul slujitor la
Dum nezeiasca îm părtăşanie.
întreaga Taină Sfântă se concretizează în
D um nezeiasca îm părtăşanie. Totul se pecetluieşte prin
Aceasta. Şi preotul, şi credincioşii, participă în egală
m ăsură la D um nezeiasca îm părtăşanie şi se îm părtăşesc cu
Trupul şi Sângele Domnului. Altfel, acesta este scopul
săvârşirii Tainei Dum nezeieştii Euharistii: de a se
învrednici, clerul şi poporul, să se îm părtăşească din viaţa
cea adevărată, unică şi sfântă, adică cu dum nezeieştile,
sfintele, preacuratele, nem uritoarele, cereştile, de viaţă
făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine, în deplina
egalitate şi deplina îm preună-participare a clerului şi
poporului. Fără nici o deosebire, şi cel ce slujeşte, şi
credinciosul ce participă la slujbă, participă la Trupul şi
Sângele D om nului1.
Aceeaşi cinstire se cuvine şi clericului şi
poporului, acelaşi har, aceeaşi binecuvântare, aceeaşi
Sfântă M asă pentru amândoi. D in aceeaşi flacără
duhovnicească ard cei doi. Aceeaşi rază şi acelaşi har
dum nezeiesc le străbate existenţa. Acelaşi Preacurat Trup
intră în existenţa lor, acelaşi înfricoşător Sânge le
înroşeşte limba.
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Ep. II Corinteni, XVIII,3, PG

61,527
A
III. Dumnezeiasca împărtăşanie.

Condiţii, pregătire
M ai înainte de a trece la dezvoltarea acestei aspect
prin excelenţă im portant, ce se referă la îm părtăşirea cu
Preacuratele Taine, este necesar să facem un scurt rezum at
al celor de până acum.
Ce este această Preasfântă Taină? Este Taina Cinei
celei Mari, pe care a întem eiat-o şi săvârşit-o mai întâi
Domnul nostru Iisus Hristos. A ceastă Cină dom nească a
fost dată de Hristos Bisericii Sale, spre a fi săvârşită fară
încetare, atât timp cât va exista lum ea aceasta. Este Taina
ce se săvârşeşte la fiecare Dum nezeiască Liturghie, Taina
universală, deplină, desăvârşită, ce cuprinde întreaga
lucrare supranaturală şi m ântuitoare a Sfintei Treimi,
întreaga lucrare eliberatoare a M ântuitorului Hristos,
întreaga operă a Bisericii. Este Taina Tainelor, Taina
Trupului lui Hristos, a Trupului celui domnesc, euharistie,
bisericesc, Taina care zideşte şi uneşte pe credincioşi,
Biserica, pe cele păm ânteşti şi pe cele cereşti. Este, încă,
Taina m ulţum irii şi aducerii aminte. Este m ulţum irea lui
Hristos către Tatăl, a Bisericii către Hristos. Este aducerea
am inte a recunoştinţei, trăirea tuturor lucrărilor Domnului
nostru. Prin m ulţum ire şi aducere aminte, trăim Taina
iubirii Sale, pe însuşi Hristos, cu întreg adevărul Său, ce
rămâne pururea în Biserică. Este, în acelaşi timp, Jertfa
cea reală, nesângeroasă, Jertfa de pe Golgota, de pe Cruce,
a Domnului nostru Iisus Hristos, pe care, mai întâi, Acesta
a săvârşit-o nesângeros, la Cina cea de Taină şi care se
repetă la fiecare slujbă euharistică. Această Sfântă Taină

se corelează direct cu Preasfânta N ăscătoare de Dumnezeu
şi Pururea Fecioara M aría. înlăuntrul M aicii N ăscătoare
de Dum nezeu rodeşte spicul vieţii, adică Trupul şi Sângele
Domnului şi Dum nezeului nostru.
în fine, Sfânta noastră Taină este Taina Bisericii,
Taina poporului lui Dumnezeu, Taina pe care o săvârşeşte
preotul îm preună cu poporul cel credincios, îm preună cu
întreaga Biserică, având ca Jertfa pe însuşi D om nul nostru
Iisus Hristos.
Este fapta cea mai im portantă, ultimă, a îm preună-
paiticipării, ce se îm plineşte atunci când ne îm părtăşim cu
Trupul şi Sângele lui Hristos, adică atunci când participăm
la dum nezeirea lui Iisus Hristos. „S e numeşte
îm părtăşanie, pentru că prin aceasta ne îm părtăşim din
dum nezeirea lui Iisus” 1. De aceea, este un elem ent nou, de
câte ori se săvârşeşte Sfânta Taină, noua îm părtăşire a
m em brelor Bisericii cu Trupul lui H ristos2. „S e numeşte
comuniune, sau îm părtăşire cu dum nezeieştile Taine, căci
ne dăruieşte unirea cu Hristos şi ne face părtaşi ai
îm părăţiei Sale”3. Pentru a ne apropia de dum nezeiasca
îm părtăşanie, există anum ite condiţii. De asemenea,
necesară este şi pregătirea referitoare la aceasta.
La cine nu se dă Dumnezeiasca împărtăşanie?

Cine nu este perm is să se îm părtăşească cu Sfintele
Taine?
a. Cei supuşi impedimentelor
1. Cei nebotezaţi. N u le este perm is să se
îm părtăşească persoanelor ce nu s-au botezat în numele
Sfintei Treimi, care nu au m urit cu H ristos şi nu au înviat
*Sfântul loan Damaschinul, La Evanghelia după Matei, 26, 28,

PG 96,1409 C
* Ibidem
3 Isidor Pelusiotul, Ep. I, 228, PG 78, 325A
îm preună cu Acesta prin Botez, care nu s-au uns şi nu au

fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care nu au devenit preoţi ai
lui Dumnezeu, care nu aparţin Trupului lui Hristos,
Bisericii. „N im eni să nu mănânce, nici să bea din
euharistia voastră, ci cei care au fost botezaţi în numele
Domnului. Căci cu privire la aceasta, a spus Domnul: Nu
daţi ceea ce este sfânt câinilor” 1, porunceşte Didahia.
2. Ereticii, eterodocsii si schism aticii. Ereticii,

eterodocsii şi schism aticii sunt cei despărţiţi de una,
sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, adică de
Biserica Ortodoxă.
Toţi ereticii, eterodocsii rom ano-catolici, mai mult,
protestanţii, au altă înţelegere şi altă m ărturisire a credinţei
în Hristos, Biserică şi Dum nezeiasca Euharistie şi o
învăţătură distinctă privind fiinţa Tainei. Cred şi trăiesc în
afara unităţii ortodoxe a credinţei. Trăiesc în afara
com uniunii ortodoxe cu Sfântul Duh. Pentru neortodocşi,
îm părtăşirea cu D um nezeiasca Euharistie va fi ceva străin
şi neînţeles, căci trăiesc în afara cultului nostru ortodox, în
afară de adevăr, de fiinţa şi de profunzim ea Sfintei noastre
Taine. „D oar Biserica noastră O rtodoxă a ţinut învăţătura
cea adevărată a M ântuitorului nostru, privitoare la sensul
şi utilitatea celei m ai Sfinte Taine; în tim p ce protestanţii
au schimbat, latinii au denaturat utilizarea ei”2. La fel şi
toţi ceilalţi eretici şi schismatici, care sunt despărţiţi de
Trupul Bisericii noastre şi aceştia care şi-au negat
credinţa, nu pot să se îm părtăşească cu Preacuratele Taine.
Cum este posibil să se îm părtăşească acela care a
deform at, sau cel care a negat, sau cel care a ignorat? „N u
este perm is să se apropie cei de alt neam de Euharistie. Şi
să priviţi de alt neam şi pe acela care este încă
necredincios şi nebotezat, şi mai mult, pe cel care nu este
1 Dihahia celor Doisprezece Apostoli, 9, 5, BPSBG 2, p. 218

2 N. Damalas, Erminici Noului Testament, IV, Atena 1892, p.
354
de acord cu credinţa Sfinţilor şi este îm prăştiat în

învăţăturile cele greşite” 1.
„D um nezeiasca îm părtăşire cu Trupul şi Sângele
Domnului nu se dă la sfârşitul Dum nezeieştii Liturghii în
mod mecanic, la oricine. îm părtăşirea înseam nă o
schim bare interioară gradată, care va sfârşi prin
participarea conştientă la viaţă, la Cuvântul cel întrupat,
îm părtăşirea se face cu Trupul şi Sângele D om nului şi,
prin Acesta, cu întreaga Sfântă Treim e”2. Prin urmare,
„dacă cineva nu-i înlăuntm , unde este jertfelnicul, este
lipsit de „pâinea lui Dum nezeu” (Dumnezeiasca
Euharistie)”3.
3. Cei care au păcătuit grav. Im pedim ent pentru

dum nezeiasca îm părtăşanie sunt şi păcatele grele.
Păcatul este puterea răului, ce stăpâneşte pe om.
Este o lucrare liberă anti-logică şi responsabilă a omului,
ce se întoarce îm potriva voinţei lui Dumnezeu. „Păcatul
este nelegiuirea” şi „orice nedreptate este păcat” (1 Ioan
3,4 şi 5,17). Prin urm are, păcatul desparte pe om de
Dumnezeu, schim bă binecuvântarea lui D um nezeu în
blestem, crează amestec şi tulburări, aduce teama
nem ărginită. Prin păcat, omul devine duşm an al lui
Dumnezeu şi al său. în fine, păcatul conduce pe om la
stricăciune şi moarte.
Există păcate grele şi păcate uşoare. Există de
asemenea şi păcate de moarte. Păcate uşoare sunt acelea
care se săvârşesc din neştiinţă şi fară voie. Păcatele grele
sunt cele care se fac cu voia omului şi cu ştiinţa lui.
Păcatele voite (voluntare) şi cele făcute cu ştiinţă sunt cu
1 Sfântul Chirii al Alexandriei, Despre închinarea în Duh şi

adevăr, PG 68,761D
2 Arhim. Vasilios, Eisodikon, Sf. Mănăstire Stavronikita, 1974,
p. 39
3 Sfântul Ignatie Teoforul, Către Efeseni, 5,2, BPSBG 2, p. 286
104 A rhim . H ristofor Sta vropuJos
adevărat grele. Cele făcute voluntar sunt mai profunde

decât cele săvârşite cu ştiinţă.
Păcatul voluntar, deci voit, este o faptă conştientă
şi calculată. Este o lucrare a voinţei libere a omului.
M obilul lui este interesul, individualismul, iubirea de sine.
Trăsăturile lui caracteristice sunt răutatea, invidia şi
posibilitatea de a nu transpune binele în practică. Păcatul
săvârşit cu ştiinţă este cel făcut din neputinţa voinţei. Aici
omul cunoaşte voinţa dumnezeiască. însă ispita,
neglijenţa, m oştenirea rea, toate acestea fac pe om să
păcătuiască. Există şi păcatele de m oarte, hula îm potriva
Sfântului Duh. Şi acestea sunt păcate fară pocăinţă.
„Păcatul este spre moarte, când cei ce au păcătuit răm ân
neîndreptaţi” 1. „Păcatul nu este de neiertat, ci numai
pentru cel care nu se pocăieşte”2.
Păcatele grele ale omului sunt: mândria, curvia,
lăcomia, ura, iubirea de arginţi, mânia, neglijenţa3.
Aceste păcate, precum şi hula îm potriva Sfântului
Duh, constituie im pedim ente pentru D um nezeiasca
îm părtăşanie. Ele îl fac incapabil şi nevrednic pe om de a
se îm părtăşi cu Preacuratele Taine. O ricine se află în
această stare de păcătoşenie, nu se poate îm părtăşi cu
Trupul şi Sângele Domnului. Şi Sfânta noastră Biserică nu
dă Dum nezeiasca Cum inecătură la cei care sunt pătaţi cu
aceste grele păcate. Cei fară pocăinţă, fară spovedanie,
fară îndreptare, fară schimbare, fară conştiinţa curată, fară
pregătire duhovnicească, jignim iubirea lui Dumnezeu,
ignorăm lucrarea cea eliberatoare a Dom nului, profanăm
Preacuratul Trup şi Cinstitul Său Sânge. „O ricine va
m ânca pâinea aceasta şi va bea paharul D om nului cu
nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele
D om nului... Căci cel ce m ănâncă şi bea cu nevrednicie,
1 Canonul 5 al Sin. VII ec., Pidalion, p. 326

J Sfântul Isaac Şirul, Cuvânt. 30, Opere complete, 127, 1
3 şi Hristofor Stavropulos, Pastoraţia Spovedaniei, ed.
Apostoliki Diakonia, 1988, p. 36-71
osândă îşi m ănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului.

De aceea, m ulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi
mulţi au m urit” (1 Corinteni 11, 27 şi 29, 30 )12.
Este de neconceput să ne apropiem de Sfânta Taină
nepregătiţi, într-o stare de păcătoşenie, cu dorinţe
nelalocul lor şi necurăţiţi3.
„N ici botez, nici lăsarea păcatelor, nici cunoaştere,
nici îm părtăşirea Tainelor, nici Sfânta M asă, nici plăcerea
Trupului, nici îm părtăşirea cu Sângele, nici altceva
asemenea nu ne este de folos, dacă nu trăim drept şi nu
avem înstrăinarea de tot păcatul”4.
Glasul Bisericii, prin gura Sfinţilor A postoli şi a
Sfinţilor Părinţi, strigă, previne, predică, face cunoscut şi
spune: este îngrozitor când cineva se îm părtăşeşte în
nevrednicie. Este înfricoşător curajul, încă şi după o lungă
durată de timp, de a se îm părtăşi oricine cu Preacuratele
Taine, nepregătit, fară grijă duhovnicească, fară conştiinţa
curată, îngropat în păcate grele. Nu timpul face pe om
vrednic de D um nezeiasca îm părtăşanie. Când trăieşte în
sălbăticia păcatului şi este dospit cu mii de rele, nu se
îngrijeşte să se schim be din acestea şi îndrăzneşte, fíe şi
numai o dată pe an, ca să se îm părtăşească cu nevrednicie,
atunci aduce ocară Trupului lui Hristos. A tunci se
aseam ănă cu cei care L-au răstignit. Duşm anii Lui L-au
răstignit o singură dată. Atunci seamănă cu Iuda, care L-a
trădat. Si Iuda L-a trădat tot o singură dată. Nu trecerea
timpului este cea care te face vrednic de Dum nezeiasca
îm părtăşanie, ci curăţenia, pocăinţa, conştiinţa curată şi
bună5.
1 Sfanţul Vasile cel Mare, Regulile..., 21,2,PG 31, 740

2 Sfântul Ioan Gură de Aur, Că periculos..., PG 50,653
3 idem, Om. La I Corinteni, 10,1,16, PG 51, 250
4 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Ep. I Corinteni, 10,1,16, PG
51,250
5 idem, La Ep. I Timotei, 513, PG 62,530
Altfel, ni se adaugă şi acest păcat. Se adaugă

necucem icia, ignoranţa, vina, boala, poate şi moartea.
Căci oricine se îm părtăşeşte întru nevrednicie cu
Preacuratele Taine, mănâncă şi bea păcat. „D e aceea,
mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au
m urit”. Oare câte boli, câţi morţi au provenit din
îm părtăşirea cu nevrednicie?1
D oar prin pocăinţa curată, deplină, profundă,
sinceră, ne face D um nezeul milei şi al iubirii vrednici de
Sfintele Taine.
„B olile trupeşti şi sufleteşti se întâm plă datorită
răutăţii sufletului”2.
b. Pregătirea
Sfântul Apostol Pavel învaţă cu claritate: „Să se
cerceteze însă omul pe sine şi aşa să m ănânce din pâine şi
să bea din pahar” (1 Corinteni 11,28).
Cercetarea înseam nă pregătire, autocontrol,
înainte-pregătire. N u e vorba de o simplă întâlnire, nici de
o simplă masă sau cină. N ici încă de cea mai oficială, mai
de cinste îm preună-participare. Este vorba despre
coparticiparea noastră la masa cea dumnezeiască, la cina
îm părăţiei, la viaţa dumnezeirii, la Trupul şi Sângele
Dom nului Celui întrupat, Răstignit şi înviat, la harul
dum nezeirii Celei Treimice. Este vorba despre intrarea
noastră în raiul bunurilor celor veşnice şi fară sfârşit. De
aceea, este nevoie neapărat de cercetarea noastră, de
pregătirea noastră prealabila3. Cu ce pregătire sufletească
1 De aceea, cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur capătă o

profunzime deosebită. Vezi Omilia XXIV la I Corinteni, PG
61,203
2 Nicolae Cabasila, Op. cit., p. 206
3 Sfanţul Chirii al Alexandriei, La Cina cea de Taină, PG
77,1017C
şi duhovnicească trebuie să vină fiecare credincios şi în ce

dispoziţie să se apropie de Taina T ainelor!1
1. Cu conştiinţa curată. A propierea noastră de

Dum nezeiasca îm părtăşanie trebuie să se facă cu
conştiinţa curată, cu viaţa curată. „D acă te apropii în
curăţenie, de m ântuire te-ai apropiat”2. Căci ce ne
foloseşte dacă avem, precum Iuda, invidie, ipocrizie,
răutate, ură, viclenie în inima noastră? Ce folos dacă
există ascunsă înlăuntrul nostru vreo otravă, oricare ar fi
ea!3
Pentru a avea conştiinţa curată, e nevoie mai întâi
de autocontrol. D e control al întregii noastre vieţi, al
faptelor, lucrărilor, hotărârilor, înţelegerilor, dorinţelor,
gândurilor. Controlul urm ăreşte îndreptarea răutăţilor pe
care le-am săvârşit în viaţă, îm păcarea cu fraţii noştri,
cererea şi oferirea iertării, întoarcerea şi părerea de rău,
cea după Dum nezeu şi nu după om, pocăinţa reală şi
deplină faţă de Dum nezeu şi îm plinirea pocăinţei noastre
prin Taina Sfintei Spovedanii. Spovedania trebuie să fie
deplină, adevărată, în faţa părintelui nostru duhovnicesc.
Este necesară şi hotărârea de a nega viaţa veche,
îm pătim ită, păcătoasă. Sufletul şi trupul nostru trebuie să
se cureţe deplin şi să strălucească prin lacrim ile pocăinţei,
prin întoarcerea noastră la Dumnezeul milei, al iertării şi
al iubirii4.
2. Cu dorinţa arzătoare. Coparticiparea noastră la

masa cea dum nezeiască trebuie să se facă cu dorinţa
curată, sfântă, dumnezeiască.
1 Sfanţul Vasile cel Mare, Regulile pe scurt, PGB 9,206

2 Sfântul loan Gură de Aur, La Evanghelia după loan, 46,4, PG
95, 262
3 idem, La tradarea lui Iuda, PG 49,380
4 Hristofor Stavropulos, Pastoraţia Spovedaniei, ed, Apostoliki
Diakonia, 1988, 36-71
Aşa cum doreşte cu ardoare cel însetat apa cea

curată? Cum cel înfom etat caută hrana? Iată, Hristos ne
hrăneşte cu însuşi Trupul Său, ne dă să bem însuşi
Sângele Său. „ în ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor,
aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, D um nezeule”
(Psalmul 41,1). Cât trebuie să ardă în inima noastră
dorinţa cea curată, sfântă, dum nezeiască de a ne uni cu
Domnul nostru în această Taină Unică! D um nezeu-Tatăl,
din iubirea Sa cea fară margini faţă de noi, face totul ca să
ne mântuiască. Trim ite pe Fiul Său Cel Unul N ăscut în
, lume, ca să m ântuiască lumea. Trim ite neîncetat şi pe
Duhul Său Cel Sfânt, ca să' lucreze m ântuirea noastră. La
fel trebuie să fie şi dorinţa noastră de a lua parte la Taina
Dumnezeieştii Euharistii şi de a ne îm părtăşi cu Trupul şi
Sângele M ântuitorului şi Salvatorului nostru,
îndum nezeiţi, înflăcăraţi înlăuntrul nostru, arzând de
sentimentele cele mai sfinte şi în cele mai curate stări
sufleteşti, trebuie să ne apropiem de Dum nezeiasca
îm părtăşaniei
Această năzuinţă dum nezeiască, această dorinţă
sfmţitoare ne conduce direct la iubirea cea unică, la
dragostea cea dumnezeiască, la negarea trăirilor şi, încă, a
acestei vieţi. N e conduce la m âncarea şi băutura cea
dumnezeiască. Sfântul Ignatie Teoforul, trăind cu această
dorinţă, scrie: „N u m ă bucur de hrana cea stricăcioasă,
nici de plăcerile vieţii acesteia. V reau pâinea lui
D um nezeu, care este Trupul lui Iisus Hristos, Cel din
sămânţa lui David, iar băutură vreau sângele Lui, care este
dragostea cea nestricăcioasă“2.
în această arzătoare dorinţă a Sfântului Ioan
Damaschinul şi în iubirea dum nezeiască extatică a
Sfântului Ignatie Teoforul, se centrează dorinţa pentru
Preasfântul Trup şi Preasfântul Sânge al Domnului,
1 Sfântul Ioan Damaschinul, Despre sfintele şi preacuratele

Taine ale Domnului, 13, PG 94,1149AB
7 Către Romani, 7,2, BPSBG, 2,72
M artirilor, D repţilor, Sfinţilor, Părinţilor şi învăţătorilor

Bisericii noastre. Continuarea acestora trebuie să fim noi.
Lanţul nădejdii tuturor sfinţilor trebuie să continue prin
noi.
3. „Cu frică de Dum nezeu, cu credinţă şi cu

dragoste”. I) Cu frică de Dumnezeu. Frica de Dum nezeu
nu este teamă, fobie. Este un respect nem ăsurat, o frică
sfântă ce naşte pocăinţa, ce rodeşte înfrânarea, nădejdea
cea dumnezeiască, nepătim irea şi conduce la iubire. Frica
de D um nezeu lasă în urm a ei rănile iadului şi conduce,
prin intermediul m orţii pocăinţei, la evlavia şi gustul cel
dulce al lui Dumnezeu. De aceea, în special când ne
îm părtăşim cu Sfintele Taine, pocăinţa noastră, făcută cu
teamă, trebuie să fie adevărată, deplină. Pocăinţa făcută cu
teamă, în fiinţa ei profundă, înseam nă m oarte, îngropare
îm preună cu Hristos. O asemenea pocăinţă crează un alt
simţământ. Dă altă vedere, alt auz, altă minte.
Continua, neîncetata pocăinţă făcută cu teamă, ne
conduce la smerenie, la îngroparea vieţii de până acum.
Trăind D um nezeiasca Liturghie, cu adevărat, existenţial,
murim. Ne pierdem viaţa, viaţa noastră cea păcătoasă. Nu
am făcut nici un bine pe păm ânt. V iaţa noastră este o
sinteză a gândurilor nelalocul lor, a dorinţelor celor rele, a
lucrurilor celor nelegiuite, a faptelor celor păcătoase.
Pe parcursul Dum nezeieştii Liturghii, prin pocăinţa
noastră făcută cu teamă, ajungem la descom punerea, la
sfârşitul, la m oartea noastră prin fiecare gând, dorinţă,
lucrare, faptă. încetăm să existăm, m urind pentru păcat.
însă în acelaşi tim p ne naştem, renaştem la viaţă, la
viaţa dumnezeiască. „Tu, Cel ce din nefiinţă la fiinţă ai
adus toate...” 1. Când moare sufletul faţă de rău, când
dispărem pentru nelegiuire, când încetăm să existăm
pentru păcat, atunci urm ează renaşterea noastră. Şi aceasta
este liturgică, euharistică. Fiindcă Cel ce le face pe toate
110 A rhim . H risto/or Sta vropuJos
pentru noi, Acesta, din cadavrele care suntem, ne înviază

şi ne conduce spre îm părăţia Sa ce va să vină. „T u din
nefiinţă la fiinţă ne-ai adus pe noi, şi căzând noi, iarăşi ne-
ai ridicat şi nu Te-ai depărtat, toate facându-le, până ce ne-
ai suit la cer şi ne-ai dăruit îm părăţia Ta ce va să fie” 1.
Când în adorarea euharistică, îm preună cu m oartea
noastră, „M oartea D om nului vestim şi învierea A cestuia o
m ărturisim ” , când m ergem îm preună cu A cela spre
înfricoşătoarea Golgotă liturgică şi în m orm ântul liturgic
cel de trei zile şi în învierea Sa, prin Dum nezeiasca
îm părtăşanie revenim la - viaţă, la zorii acesteia, la
plenitudine, la răsăritul cel veşnic.
Numai prin prism a pocăinţei făcute cu teamă,
putem să vedem lum ina cea adevărată, Trupul cel
dum nezeiesc al Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, viaţa
veşnică. V enirea noastră la existenţă din neexistenţă este
prim a m inune a iubirii dumnezeieşti. Renaşterea noastră,
învierea din m oartea neascultării şi din m orm ântul vieţii
celei păcătoase, este evenimentul cel mai mare, m inunea
iubirii dumnezeieşti. A ceastă trecere liturgică a pocăinţei
făcute cu teamă, această trecere de la m oarte la viaţă, o
trăim în dum nezeiasca îm părtăşanie. Team a este cea care
păzeşte dorinţa cea după Dumnezeu, care dă neîm părţită
atenţie, ca să nu pierdem gustul dumnezeiesc,
dumnezeiasca prezenţă, să nu fie privată existenţa noastră
de bunurile cele desăvârşite.
II) Cu credinţă. Credinţa este începutul întregii
vieţi. A ceastă credinţă în Dumnezeul Treim ic este şi
credinţă în Sfânta Treim e, credinţa că pâinea şi vinul
Sfintei M ese sunt Trupul şi Sângele D om nului nostru Iisus
Hristos. O asem enea credinţă este trăită cu adevărat şi în
deplinătate Ia Sfânta Liturghie. Este arm onia credinţei,
credinţa ce aduce armonia, care uneşte, credinţa comună, a
Trupului celui unul al Bisericii, credinţa deplină,
completă, a tuturor credincioşilor, care este şi credinţa
1ibidem
personală, a fiecăruia. Cu această credinţă care

armonizează, puterile diavoleşti, lucrările satanice sunt
anulate, distruse.
U nitatea credinţei, care adoră pe D um nezeul Cel
Treim ic, este cea care sperie pe diavol, distrugând
stăpânirea sa. Când această credinţă devine rugăciune
comună, cult de adorare şi slăvire, m ărturisire şi jertfa
comună, când este vestirea latreutică, liturgică,
euharistică, m ăritoare, a fiecăruia şi a întregului şi
m ărturisire izvorâtă din adâncuri, curată, nefalsificată,
trăită, atunci puterile cele diavoleşti sunt desfinţate,
precum accentuează Sfântul Ignatie Teoforul.
A ceastă unitate a credinţei noastre celei vii ne
dăruieşte aceeaşi căldură dumnezeiască, aceleaşi
convingeri şi înţelegeri. Acolo nu îşi au locul nici îndoiala,
nici puţina credinţă, nici erezia. Acolo există căldura lui
Dumnezeu, acolo „nu este nici un eres” 1.
„Sârguiţi-vă, dar să vă adunaţi mai des pentru
Euharistia lui Dum nezeu şi spre slava Lui. Când vă
adunaţi des, sunt nim icite puterile Satanei, iar prin unirea
credinţei voastre se risipeşte prăpădul lui”". Credinţa cea
dreaptă, deplină, credinţa treimică unificatoare, care adoră
pe „Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treim ea cea deofiinţă“,
aşează existenţa noastră în Hristos. „U nirea credinţei şi
îm părtăşirea Sfântului Duh să cerem... şi toată viaţa
noastră lui Hristos Dum nezeu să o dăm ”3.
D oar astfel suntem conduşi cu adevărat la
Dum nezeiasca îm părtăşanie. N u se poate îm părtăşi
oricine, în mod mecanic, cu Preacuratul Trup şi cu
Cinstitul Sânge al Domnului. D oar prin participarea
liturgică şi schim barea interioară treptată se poate realiza
îm părtăşirea conştientă şi reală cu Taina vieţii, care este
1 Sfântul Ignatie Teoforul, La Ep. către Efeseni, BPSBG

2,265,269
2 Ibidem, 266-267
112 A r him . H ristofor Sta vropuîos
Taina Sfintei Treimi. O asemenea credinţă treim ică devine

sfinţire, după săvârşirea Tainei Euharistice, care ne uneşte
cu adevărat şi neîncetat, ne umple de harul cel necreat al
vieţii celei fară de moarte. „A dunaţi-vă într-o credinţă... şi
în Iisus Hristos, frângând o pâine, care este leacul
nem uririi” 1,
III) Cu dragoste. N eîncetata pocăinţă, pe care o
trăim iară şi iară, „din nou şi de m ulte ori” , în viaţa
Dumnezeieştii Liturghii şi slujirea credinţei celei drepte în
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în Dumnezeul Treim ic cel
Unul, ne uneşte pe toţi, ne- transformă, ne conduce spre
revărsarea vieţii dum nezeieşti, ne introduce în iubire.
Transform area omului întreg, trup şi suflet, a
întregii com unităţi liturgice „într-un trup şi o inim ă“,
cuprinde iubirea, adevărata iubire, iubirea deplină, a
Sfintei Treim i pentru noi, a noastră pentru Dum nezeu şi
pentru ceilalţi. A ceasta este şi condiţia mărturisirii
credinţei, rezultat al pocăinţei transform atoare, făcute cu
team ă şi al vieţii în credinţă. De aceea cântăm: „S ă ne
iubim unirii pe alţii, ca într-un gând să m ărturisim ” . Şi să
ne rugăm: „Precum lum ea Tu ai iubit-o, încât pe Fiul Tău
Cel U nul-N ăscut L-ai dat, încât cel ce crede în Acesta să
nu se piardă, ci să aibă viaţă veşnică“2. în viaţa euharistică
nu există loc pentru ură. Toate sunt iubire, milostivire,
iertare.
Puterea transform atoare a iubirii ne conduce spre
Dumnezeu Cel neînstrăinat, care „neam estecat şi
neschim bat” S-a făcut om şi a fost uns arhiereul nostru şi
ne-a dat „această je rtfa liturgică şi nesângeroasă“, pentru
sfinţirea vieţii noastre. Aceeaşi putere a iubirii ne
transformă, ne preface în fiinţe sluj itoare-îngereşti, încât
în mod tainic să înfăţişăm pe heruvim i „şi imnul întreit
Sfânt pentru Sfânta Treim e” să îl aducem.
1 Sfântul Ignatie Teoforul, La Ep. către Efeseni, 20, BPSBG 2,

268
„C u frică de Dumnezeu, cu credinţă şi dragoste să

vă apropiaţi” . Frica dumnezeiască, credinţa şi iubirea sunt
limba noastră. N u avem altă limbă m aternă, decât pe
aceasta, a Bisericii, a Dumnezeieştii Liturghii. Este viaţa
noastră. N u avem altă viaţă, decât numai pe aceasta,
sfântă, binecuvântată, liturgică-euharistică. Aici ne găsim
în atmosfera, în climatul, în patria noastră.
Frica dumnezeiască, ce duce la pocăinţă, unitatea
credinţei, transform area noastră în existenţe iubitoare,
harul cel transform ator al iubirii dumnezeieşti, „cu frică
de Dumnezeu, cu credinţă şi dragoste” , ne conduc
negreşit, sigur şi fară pericol la îm părtăşanie, la
Cuminecătură, la D um nezeiasca Euharistie.
în pace, neînvolburat, în linişte profundă, cu
nem ăsurată teamă, cu dorinţa arzătoare, „cu frică de
Dumnezeu, credinţă şi dragoste”, ne apropiem de Taina
vieţii.
c . Participarea liturgică
A ceastă participare liturgică înseam nă
coparticipare. înseam nă să participe cineva deplin la
Dum nezeiasca Liturghie, de la început şi până la sfârşit.
Fără îm preună-participarea la aceasta nu se concepe
Dum nezeiasca îm părtăşanie. Ea trebuie să fie deplină,
adevărată, curată, o îm preună-m ergere cu D om nul nostru,
pentru a fi şi D um nezeiasca îm părtăşanie cu adevărat
com uniune dumnezeiască.
D rum ul nostru către îm pătăşanie trece, în mod
necesar, prin D um nezeiasca Liturghie, precum am
accentuat deja. Ea se săvârşeşte pentru a-i aşeza, pe preot
şi credincioşi, vrednici de a se îm părtăşi cu Preacuratele
Taine. D oar celor grav bolnavi li se dă D um nezeiasca
îm părăşanie acasă, sau la spital, şi aceasta pentru că le este
cu neputinţă acelora ca să participe la D um nezeiasca
Liturghie. Este de neconceput, departe de orice etică, să se
dea D um nezeiasca îm părtăşanie fară participarea liturgică.
A ceastă faptă se găseşte în afară de adevărul şi de fiinţa

Sfintei Taine, în afara lucrării pe care ne-au predat-o
Domnul şi Sfinţii Apostoli. Fenom enul, în special la
m arile Sărbători ale credinţei noastre, de a se îm părăşi
m ulţi credincioşi veniţi la sfârşitul slujbei, sau chiar după
încheierea D um nezeieştii Liturghii, este de neauzit, de
neînţeles, inacceptabil. Slujitorii Sfintei Taine nu trebuie
să dea D um nezeiasca îm părtăşanie în acest fel. Este
folositor ca să îi lum ineze în continuu pe credincioşi în
privinţa aceasta. D ar nici credincioşii nu trebuie să
lipsească de la D um nezeiasca îm părtăşanie şi să îi pună pe
sfinţiţii slujitori într-o poziţie dureroasă. Care este
apărarea, care este scuza, când Acesta coboară din ceruri
pentru noi, dar noi nici de acasă către El nu m ergem ?’
D um nezeiasca îm părtăşanie nu este ceva ocazional
şi nici o obişnuinţă bună, care se face o dată sau de două
ori pe an. D um nezeiasca îm părtăşanie este acea faptă
înţeleasă şi conştientizată de îm preună-participare la
întruparea, la învăţătura, la Patim ile, la învierea şi
Înălţarea D om nului nostru, la întreaga Taină a lui Hristos,
care se săvârşeşte pe durata Dum nezeiştii Liturghii.
Coparticipare liturgică, prin urmare, înseam nă îm preună-
participarea la D um nezeiasca Euharistie de la început şi
până la sfârşit, cu tot sufletul, cu toată puterea noastră, cu
toată voinţa, mintea, existenţa noastră, îm preună cu toţi
credincioşii, sfinţii, cu întreaga Biserică păm ântească şi
cerească.
îm preuna-p articip are liturgică devine lucrare
sfântă în mod progresiv. A ceastă coparticipare ascendentă,
ce se concretizează în m od gradat, o sem nalăm în
continuare.
1. Cei ce slăvesc. M ergem spre Dum nezeiasca

îm părtăşanie slăvind pe D um nezeul Cel Treim ic „C u
vrednicie şi cu dreptate este a-Ţi cânta Ţie, pe Tine a Te
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, La fericitul Filogeniu, PG 48,753

binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ţie a-Ţi mulţumi, Ţie a

ne închina, în tot locul stăpânirii Tale” 1.
D um nezeu este inexprim abil, de neînţeles cu
mintea, veşnic, însă Se cuprinde înlăuntrul nostru, chiar şi
nem ărginit fiind. Este nevăzut, însă Se face văzut pentru
noi, este nepătinitor şi totuşi Se face pătim itor. Este
neapropiat, dar pentru eliberarea noastră devine apropiat.
A ceastă binecuvântare şi cântare, această
doxologie ne deschide inimile pentru prim irea Dom nului
nostru, pentru îm părtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, ne
apropie suflarea Sfântului Duh şi lucrează ceea ce este
supra-sensibil în sufletul nostru, ne dă viaţă adâncurilor
existenţei, pentru a prim i în noi Existenţa cea unică,
singura Fiinţă, dum nezeirea, îm părăţia cerurilor.
2. „Toată grija cea lum ească să o lepădăm ”.

Acum să lăsăm la o parte orice grijă legată de viaţă. Să
ieşim afară din lucrurile vieţii, lăsând la o parte,
abandonând orice griji păm ânteşti, lupte pentru cele
zilnice, visuri, planuri viitoare. D oar astfel am putea să
intrăm în locul unde este prezent Hristos, fară grijă, în
pace, participând la Dum nezeiasca Taină. Grija te arde,
corupe şi sufletul şi trupul. G rija crează amestec, creşte
lupta. Lăsarea la o parte a acesteia alungă teama,
problem ele de zi cu zi, cele vremelnice.
A lungă orice grijă lumească, orice gând vrem elnic
şi omenesc. Toate acestea să le laşi în m âinile lui Hristos,
deasupra Cinstitelor Daruri, ce Ie vom însoţi în
înfricoşătoarea G olgotă liturgică. Şi toată viaţa noastră
„lui Hristos Dum nezeu să o dăm ” . D om nul ne va ridica
toate. „Sufletul care se aduce pe sine o dată lui Dumnezeu
cu credinţă şi care a încercat şi gustat ajutorul Său, nu se
îngrijeşte de sine. Ci răm âne în tăcere”2.
1 Sfânta Liturghie
2 Sfântul Isaac Şirul, Opere, Atena 1895, p. 159 şi 250
Să prim im pe „îm păratul tuturor” . De aceea, orice

existenţă păm ântească şi vrem elnică să tacă, să stea cu
teamă şi cu frică. Fiindcă îm păratul îm păraţilor şi Domnul
dom nilor vine să pecetluiască şi să dea hrană
credincioşilor.
3. Făcătorii de pace. Izvorul şi principiul oricărui

bine este pacea între noi şi cu Dumnezeu. Ceea ce ne
aduce lângă D um nezeu şi lângă Sfintele Taine este binele
păcii1.
Prin D um nezeiasca Liturghie vine iarăşi în om şi
în întreaga creaţie pacea lui Hristos. Taina D um nezeieştii
Euharistii este Taina păcii. Noi trebuie să ne zidim, prin
harul Sfântului Duh, ca lăcaş al păcii. D oar acolo se
odihneşte D um nezeu. A şa cum nu putem vedea lum ina
fară ochi, tot la fel nu putem vedea lum ina cea adevărată,
fară pacea lui Dumnezeu.
Când există înlăuntrul nostru tum ultul valurilor
răului, când păcatul în m ulte feluri ne dezbină, ne face
nestatornici şi învolburaţi, atunci este cu neputinţă să suim
pe m untele iubirii celei dumnezeieşti, al autodăruirii, al
jertfei Sale. De aceea,.atunci când intrăm în sfântul lăcaş,
unde se săvârşeşte Jertfa Dum nezeieştii Euharistii, trebuie
să m ergem în pace. Locaşul sfânt este azilul nostru,
palatul păcii lui Dumnezeu.
Pacea înseam nă pace cu oam enii, cu noi înşine, cu
Dumnezeu. Cu cât inima şi m intea ne liniştesc mai mult,
cu atât pot mai m ult să prim ească Dum nezeieştile Taine,
să le simtă, să le trăiască. De aceea şi sfinţitul slujitor ne
adresează de m ulte ori: „Pace tuturor!” şi ne dă pacea lui
Hristos ca harism ă.
Pacea sufletului nostru, pacea lui Hristos, este
m ama tuturor bunurilor, izvorul fiecărei bucurii şi ne
deschide drum ul spre iubire. Fără aceasta cum putem să
1 Sfântul Chirii al Alexandriei, La Evanghelia după Ioan, PG

74,708BC
m ergem spre D um nezeiasca îm părtăşanie? Pacea lui

Dum nezeu dă inim ii noastre un chip al liniştii şi ne
pregăteşte să prim im înlăuntraî nostru pe Hristos, „pacea
noastră“ (Coloseni 1,20, Efeseni 2,13).
4. „S ă ne iu b im unii pe a lţii” . Am vorbit deja

despre puterea transform atoare şi harul iubirii. Biserica
predică, prin gura Sfinţilor Părinţi, că Jertfa D um nezeieştii
Euharistii nu este prim ită de la cei ce se urăsc între ei.
Dacă nu am trecut cu iubire de fratele nostru, nu putem să
trecem spre unica iubire, care este M ielul cel jertfit al lui
Dumnezeu.
N u doar ura, răzbunarea şi intoleranţa nu îşi au
locul aici, dar nici simpla duşmănie, nici o uşoară
aversiune. Si* nu numai asta. D ar iubirea care face bine,7
iubirea ce îl face frate pe aproapele nostru, iubirea cea
adevărată, deplină, această iubire este un elem ent foarte
im portant al jertfei. Ea deschide larg drum ul spre
D um nezeiasca îm părtăşanie. Domnul ne prim eşte cu
iubire fară de m argini la Sfânta Sa M asă, atunci când
prim im şi noi pe fraţii noştri cu aceeaşi iubire. „S ă ne
iubim unii pe alţii” . Fratele meu, oricine ar fi, să fie privit
ca un „alter ego” .
De aceea şi îm brăţişarea (sărutul) iubirii, care
acum se face doar între preoţi, în timp ce ar trebui să se
facă între toţi credincioşii, ca în Biserica străveche, nu este
o mişcare sim bolică şi o imagine, ci este confirm area
realităţii. îm brăţişarea reciprocă exprim ă experienţa
noastră, iubirea reală, legătura cu adevărat sfântă a iubirii,
care ne uneşte. Deci, prin sărutul iubirii, sufletele noastre
se unesc. Orice intoleranţă a fost alungată din inimile
noastre. N e bucurăm de toată frăţia, de iubirea care dă
identitate. Astfel, din robi ai urii şi ai răutăţii, ne-am
transform at în copii iubiţi ai lui Dumnezeu.
118 A rhim . H ristofor Stavropulos
5. „Să stăm bine”. Şederea noastră este dublă:

exterioară şi interioară. Să stăm drepţi, nu aşezaţi, cu
evlavie, cu profund respect, team ă preasfântă, fără
respiraţie, în tăcere absolută, cu atenţie, fără nici un
zgomot, nici o mişcare, nici o agitaţie. D repţi la trup,
drepţi şi la suflet. Şederea noastră euharistică exprim ă
teama sufletului, tresărirea inimii, ceea ce dă existenţa
noastră D om nului şi D um nezeului nostru, Cel Unul, Unic,
Preasfânt, ce Se face jertfă, hrană şi viaţă pentru noi.
Sfântul Ioan Gură de Aur, acest m are m istic al
Sfintei noastre Taine, ne spune: „încearcă să înţelegi lângă
cine stai. îm preună cu cine să invoci pe Dumnezeu:
îm preună cu îngerii, cu Heruvimii... Nim eni nu trebuie
deci să participe la aceste cântări de laudă sfinte şi tainice
cu dorinţa slabă... D ar după ce îndepărtează toate
gândurile cele lum eşti din mintea sa şi se m ută pe sine
întreg la cer, ca şi cum ar sta lângă însuşi tronul slavei şi
ar zbura îm preună cu Serafim ii, atunci să aducă preasfânta
cântare Dum nezeului slavei. De aceea, diaconul ne
sfatuieste să stăm bine. Si asta nu înseam nă nim ic altceva
* î
decât să stăm cum se cuvine omului, când se găseşte în

faţa lui D um nezeu,. adică cu team ă şi frică, cu
priveghere” 1.
6. „S u s să avem inim ile”. Nici un gând lumesc,

nici o grijă omenească, nici o luptă. M ai sus de păm ânt,
mai sus şi de soare sau stele. Sus, către cer, către gândul
cel înalt să avem inim ile noastre.
„Sus să avem inim ile” , spune preotul. Şi prin
aceasta ne indică locul unde se face întâlnirea sufletului
celui iubitor de D um nezeu cu M irele Hristos. N u este
determ inat locul acesta. Scara dum nezeiască se sprijină pe
Sfântul Jertfelnic, iar capătul ei este inaccesibil vederii
omului. O m işcare continuă caracterizează pe sfinţi. Ei se
mişcă de la Sfântul Jertfelnic, la vederea lum inii celei
1Despre Cel neînţeles, PG 48, 734

neapropiate a întreitului Soare al dum nezeirii. Şi iarăşi,

spre sfântul jertfelnic, care este plin de lum ină, căci
deasupra acestuia Hristos, lum ina lumii, aşează „T rupul
Său lum inător” , pentru ca să trăiască lum ea1.
„Sus să avem inimile” , către tronul cel
dum nezeiesc al întreitului Soare, acolo unde îm părăţeste
D umnezeul Cel U nic şi Veşnic.
Să ne înălţăm inimile, acolo unde este tronul cel
dumnezeiesc. Să le urcăm fară patim i, liber, fară gânduri
viclene. Să urcăm către înălţimi, pentru ca să vedem , să
trăim, sa ne hrănim cu m inunea prefacerii liturgice.
Sus, continuu, fară ezitării, fară opriri, către acea
înălţim e care apropie şi bucură, acolo unde se dă hrana
D um nezeieştii Euharistii şi a vederii celei tainice. Sus,
„unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui D um nezeu”
(Coloseni 3,1).
7. „S ă lu ă m am in te, S fintele S fin ţilo r” . Cu toată

atenţia, să auzim, să înţelegem. „S fintele” sunt
înfricoşătoarele Taine ale lui Hristos. Sunt Cinstitul si
Preasfântul Trup al Dom nului şi Dum nezeului şi
M ântuitorului nostru Iisus Hristos. Sunt Preasfântul,
Cinstitul şi de viaţă dătătorul Sânge al Dom nului,
D um nezeului şi M ântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceste
„Sfinte” doar sfinţii pot să le prim ească. A ceste „S finte”
doar la sfinţi se îm părtăşesc.
Cine sunt sfinţii? Există sfinţi precum D om nul
nostru? Care deci suntem sfinţii? Ce ne face sfinţi?
V irtuţile noastre? Ele nu există. Păcatele noastre? A cestea
ne fac păcătoşi. Şi toţi astfel suntem, păcătoşi.
D acă devenim sfinţi, asta o datorăm Celui care ne
dăruieşte sfinţenia. Prin Sfântul Botez, ne-a făcut sfinţi;
ne-a dat Trupul Său prin Sfânta Biserică. Iar când
păcătuim , ne face din nou sfinţi, prin al doilea Botez, prin
1 Grigorie Ieromonahul, Dumnezeiasca Liturghie, Scolii, Atena

1985, p. 259
120 A rhim . H ristofor Sta vropuîos
baia Pocăinţei, unde ne îm bracă din nou cu Trupul Său, ne

reaşează în Biserică. N e face din nou sfinţi, când neîncetat
ne oferă dum nezeiescul Său har, pentru a ne lupta, pentru
a înainta spre sfinţenie. Cu cât încercăm mai mult, cu atât
mai m ult ne sfinţeşte. Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât
ne binecuvântează mai mult. Si cu cât iară si iară,
neîncetat, ne pocăim şi ne întoarcem lângă El, cu atât mai
mult ne m iluieşte şi ne sfinţeşte.
Sfinţenia nu este rezultat omenesc. Este harism ă
dumnezeiască, dar al iubirii D om nului şi Dum nezeului
nostru. Noi, care prim im sfinţenia Sa, ne num im şi, după
har, devenim Sfinţi. Botezul, pocăinţa, lupta neîncetată,
lucrările cele burie, ne conduc la sfinţenia lui Dumnezeu.
Şi A cela ne dă în dar „Sfintele” , adică Trupul şi Sângele
Său. De aceia ne num im Sfinţi, căci ne îm părtăşim cu
singurul care este Sfânt.
„N u este perm is oricui să se apropie de
Preacuratele Taine. N u îi este îngăduit oricui să bea din
izvorul de viaţă dătător. De aceea, preotul nu cheam ă pe
fiecare. Ţinând în m âinile Sale Preasfântul Trup al
D om nului, cheam ă pe cei ce m erg spre sfinţenie: „Sfintele
Sfinţilor” . Ca şi cum ar spune: Iată pâinea vieţii, pe care o
vedeţi. A legeţi ca să vă îm părtăşiţi din ea. D ar nu toţi.
D oar cei care sunt sfinţi. Căci numai „Sfinţilor” le sunt
îngăduite „Sfintele” . P rin sfinţi nu înţelege aici doar pe
aceia care au ajuns la desăvârşirea virtuţii, dar şi pe cei
care se grăbesc să ajungă la această desăvârşire, dar nu au
dobândit-o încă. Fiindcă şi pe aceia, nim ic nu îi îm piedică
să se sfinţească, prin îm părtăşirea lor cu Sfintele Taine” 1,
d. Să vă apropiaţi
1. îm părtăşirea săvârşită cât mai des.
I) Planul dum nezeieştii iconomii, pentru m ântuirea
lumii, cunoaşte apogeul în Taina Dum nezeieştii Euharistii.
1Nicolae Cabasila, op. cit. 182-184

Fot ceea ce a făcut şi face Hristos pentru a m ântui pe om

se concentrează aici, în această M are Taină.
N atura noastră trupească, prin ea însăşi, nu are
existenţa, ci poartă înlăuntrul ei moartea. N um ai prin
îm părtăşirea cu Trupul şi Sângele de viaţă făcător şi
euharistie al lui H ristos putem exista şi trăi. D oar ea
singură, D um nezeiasca Euharistie, ne dă identitate şi viaţă.
De aceea, dintru început, de la întem eierea ei,
Dum nezeiasca Euharistie a fost săvârşită în m od repetat.
Prin aceasta, se fac prezente în lume, m aterial şi spiritual,
toate acele daruri obiective şi care au prisosit prin opera
eliberatoare şi m ântuitoare a Dom nului nostru Iisus
Hristos.
încă, prin săvârşirea cât mai deasă a Dumnezeieştii
Liturghii şi prin îm părtăşirea noastră este neutralizată
existenţa răului, devine reală m ântuirea fiecăruia din noi.
Dar despre roadele Tainei vom scrie în urm ătorul capitol,
în orice caz, Domnul a întem eiat Sfânta Taină pentru a o
săvârşi des şi pentru a ne împărtăşi în m od repetat. Slujba
neîncetată a Tainei şi deasa îm părtăşanie constituie fiinţa
cea mai profundă a credinţei creştine şi a vieţii.
II) învăţătura D om nului nostru: „C el ce m ănâncă
Trupul M eu şi bea Sângele M eu, are viaţă veşnică“ şi „cel
ce m ănâncă Trupul M eu şi bea Sângele Meu, răm âne întru
M ine şi Eu în acesta” (Ioan 6,54,56), lucrarea Sa: „Luaţi,
mâncaţi, A cesta este Trupul M eu... Beţi dintru aceasta toţi,
Acesta este Sângele M eu” (M atei 26,26-28), porunca:
„A ceasta să faceţi întru pom enirea M ea” (Luca 22,19)
continuu, cât timp există lumea prezentă, arată cu claritate
că trebuie să săvârşim continuu Taina şi să participăm la
aceasta.
Biserica A postolică astfel a preluat-o şi astfel a
aplicat-o: „Stăruiau în învăţătura A postolilor şi în
îm părtăşire şi în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (F. Ap.
2,42). Săvârşirea D um nezeieştii Euharistii se făcea zilnic.
Biserica străveche şi Biserica M artirilor aşa a ţinut-o, cum
ne confirm ă scriitorii acelor epoci, precum Sfântul Iustin

M artirul şi Filosoful, în prim a sa Apologie. Biserica
M arilor Părinţi astfel a continuat, adică prin deasa
D um nezeiască Liturghie şi îm părtăşire. A sta învaţă
Sfântul V asile cel M are, Sfântul Ioan Casian, Fericiţii
A ugustin şi Ieronim şi m ulţi alţii. Acelaşi lucru îl repetă,
în învăţăturile lor, Părinţii Bisericeşti posteriori, precum
Sfântul Teodor Suditul, Sfântul G rigorie Palam a, N icolae
Cabasila, Sfântul Sim eon al Tesalonicului, M acarie
Notara, Sfântul N icodim Aghioritul. La fel învaţă şi
Sfinţii Patriarhi, precum Sfântul G rigorie al V-lea,
m ărturisitor sfânt şi m artir al neamului, precum şi teologii,
clericii şi laicii Bisericii noastre.
III) N evoia acestei practici a desei, dacă s-ar putea,
a zilnicei Dum nezeieşti îm părtăşanii a stabilit-o Sfânta
noastră Biserică prin Sfintele Canoane ale Sinoadelor
locale şi ecumenice. Astfel, Canoanele 8 şi 9 apostolice,
precum şi canonul 2 de la Antiohia, pe care le-a
recunoscut şi Sinodul al V l-lea ecumenic, stabilesc deasa
îm părtăşire. Canonul 66 al Sinodului VI ecum enic
stabileşte îm părtăşirea zilnică a credincioşilor în
Săptăm âna Paştelui. Canonul 80, al aceluiaşi Sinod
ecumenic, hotărăşte să fie afurisiţi cei care nu m erg la
Biserică, fară m otiv, trei Duminici la rând, deci nici nu se
îm părtăşesc. A ceasta înseam nă că acela care nu m erge la
Biserică şi nu se îm părtăşeşete des este afurisit, adică
despărţit de Biserică. Şi nu este necesar ca să o facă
Biserica în m od oficial. El singur o face. El singur se
afuriseşte. Deci creştinul care, fară m otiv, nu m erge la
Biserică şi nu se îm părtăşeşte des, singur se desparte de
Biserică. El singur răm âne afară din binecuvântarea
Dumnezeieştii Liturghii şi din harul D um nezeieştii
Euharistii. El singur se îndepărtează, el singur nu se
hrăneşte, el singur se privează de adevărata viaţă.
IV) Pentru Biserica străveche, a M artirilor,
Sfinţilor Părinţi şi a Sinoadelor, este de neînţeles
săvârşirea D um nezeieştii Euharistii, fară participarea la
îm părtăşire. N esăvârşirea zilnică sau, cel puţin deasă a

Dum nezeieştii Euharistii şi neparticiparea la aceasta este
consecinţa decăderii vieţii Bisericii. Cu cât se săvârşeşte
mai rar Sfânta Taină, cu cât se îm părtăşesc credincioşii cu
preacuratele Taine mai rar, cu atât mai m ult decade viaţa
duhovnicească şi bisericească. Slava, dar şi puterea
Bisericii sunt deasa săvârşire a Tainei şi deasa îm părtăşire.
Păstorii Bisericii noastre de ce sunt hirotoniţi, de
ce există, care este prim a şi cea mai im portantă m isiune a
lor? Răspunsul este clar şi categoric. Sunt hirotoniţi şi
există mai întâi pentru a sluji Sfânta noastră Taină.
A ceasta este m isiunea lor prin excelenţă. Toate celelalte
lucrări, slujiri pastorale şi opere vin în urm a acesteia, a
săvârşirii D um nezeieştii Euharistii.
O riunde se săvârşeşte astăzi în mod repetat
Dum nezeiasca Euharistie şi se concretizează prin
îm părtăşire, avem retrăirea vieţii duhovniceşti şi a slavei
Bisericii noastre străvechi. N u este o îndrăzneală să se
îm părtăşească cineva des. îndrăzneală este ca să se
îm părtăşească întru nevrednicie, fíe şi o singură dată pe
an i .
V) Desigur, m ulţi creştini ezită să se îm părtăşească
des. D atorită neputinţelor, scăpărilor şi greşelilor lor mici,
de fiecare zi, răm ân departe de D um nezeiasca
îm părtăşanie. D intr-o evlavie greşit înţeleasă, nu se
îm părtăşesc des cu Preacuratele Taine. D ar aceasta nu este
evlavie, ci cursa celui viclean de a îndepărta pe creştin de
Potirul vieţii. Căci cine, prin el însuşi, este vrednic de
D um nezeiasca îm părtăşanie?
Cine nu vrea să se îm părtăşească des, se
îndepărtează pe sine de la viaţa veşnică, renunţă la ceea ce
îi dă viaţă, se aruncă pe sine în cursa şi în sminteala
diavolului şi crede că îndepărtarea sa de la D um nezeiasca
îm părtăşanie este rod al evlaviei.
1 Sfântul loan Gură de Aur, La Ep. I Timotei, 5,3, PG 62,529

124 Arhim. Hristofor Sta vropuîos
Trebuie să audă bine câţi nu au prim it credinţă în

Hristos, dintr-o înţelegere greşită şi din nejudecată.
A ceştia răm ân fară să participe şi fară să guste viaţa cea
binecuvântată şi fericită a sfinţirii, pe care ne-o dăruie Fiul
lui Dumnezeu, prin Dum nezeiasca Sa îm părtăşanie.
Desigur, în paragrafele precedente ale acestui capitol am
form ulat cu claritate condiţiile Dum nezeieştii îm părtăşiri.
Dar şi cu cele pe care le vom scrie în urm ătorul capitol,
care se referă la roadele Dumnezeieştii îm părtăşanii, va
deveni mai uşor inteligibil de ce trebuie să ne îm părtăşim
des cu Sfintele Taine. Astfel, Sfântul A nastasie Sinaitul
dă urm ătorul răspuns la întrebarea despre cât de des
trebuie să ne îm părtăşim . Această întrebare, spune el, nu
are numai un răspuns. Căci există creştini care trebuie să
se îm părtăşească în fiecare zi. Există şi alţii care nu
trebuie să se îm părtăşească zilnic. Există încă şi unii care
nu trebuie să se îm părtăşească deloc. Evident, ultim ii sunt
cei care nu s-au p ocăit1.
VI) însă, privind deasa îm părtăşire, sfătuieşte
însuşi Hristos. Pentru ce motiv Domnul aşterne de mai
multe ori masa Lui cea D umnezeiască? De ce ne slujeşte şi
ne cheamă? Numai şi numai pentru a ne oferi continuu
existenţa Sa, pentru a intra continuu înlăuntrul nostru,
pentru a ne sfinţi existenţa şi viaţa2. De aceea şi Biserica
noastră cântă „Flăm ânzit-a de m ântuirea omenească
Hristos, Dumnezeul meu, El, care este pâinea vieţii”3.
Domnul şi D um nezeul nostru ni Se face frate,
rudă. Intră în firea trupului şi a sângelui şi ne lasă firea Sa
om enească îndum nezeită, Trupul şi Sângele Său, spre a le
gusta adesea, ca să trăim neîncetat4.
1Răspuns la 100 de întrebări, PG 89,753

2 Sfântul Chirii al Alexandriei, La Cina cea de Taină, PG
77,1017A
3 Vecernia de luni, Săptămâna Patimilor
4 Sfanţul Ioan Gură de Aur, La Evanghelia după Ioan 46,3,
,
PG 59,261
V II) „S ă vă apropiaţi” . Când auzi glasul sfântului

slujitor, ce te cheam ă la M asa vieţii, când auzi: „S ă vă
apropiaţi”, este ca şi când ai auzi iarăşi vocea lui Hristos:
„Luaţi, m âncaţi..., beţi dintru acestea toţi!”, să vă
apropiaţi spre a vă îm părtăşi. Să vă apropiaţi de Preasfânta
Taină curaţi, eliberaţi, sfinţiţi. Deja ne-am pregătit mai
înainte. Pocăinţa noastră, curăţirea, purificarea noastră
sunt, trebuie să fie adevărate, depline, profunde, sincere,
existenţiale. O asemenea purificare ne face preoţi şi
slujitori ai noştrii, ai existenţei noastre. D im potrivă,
nepocăinţa, păcatul ne despiritualizează, ne transform ă în
m aterie păcătoasă, ne ridică harul dum nezeiesc1.
D rum ul nostm spre Dum nezeiasca îm părtăşanie nu
este exclusiv personal. El este bisericesc şi liturgic.
Aşadar, totalitatea celor ce m erg la Biserică, a celor
chemaţi, se pregăteşte liturgic şi m erge ca un trup. Astfel,
Dum nezeiasca îm părtăşanie devine com uniune. N u se
îm părtăşeşte fiecare în m od individual, ci toţi credincioşii
ce participă la slujbă, toţi îm preună, toţi din acelaşi Sfânt
Potir, din Acelaşi Trup şi Sânge se îm părtăşesc, toţi din
această Taină ne îm părtăşim , „căci o pâine, un trup
suntem cei m ulţi” (1 Corinteni 10,17). De aceea,
Dum nezeiasca Liturghie nu cunoaşte spectatori. O riunde
există spectatori şi nu participanţi, aceasta arată încetarea
existenţei elem entului duhovnicesc, a vieţii bisericeşti şi
tainice. D um nezeiasca Liturghie este lucrare, iar nu
privire. D um nezeiasca Euharistie este trăire, şi nu
admirare. Toţi participăm la întreaga Taină şi niciunul nu
priveşte. N e apropiem ca persoană şi devenim o sfântă,
îndum nezeită com uniune. Suntem risipiţi, precum grâul,
peste munţi şi hotare şi devenim o pâine preasfântă şi
binecuvântată, Trupul lui Hristos Cel viu, Trupul Bisericii.
Şi aceasta se realizează progresiv, pe durata Dum nezeieştii
Liturghii şi se plineşte în clipa îm părtăşirii, care este clipa
unirii, a identificării cu fraţii noştri, cu Biserica şi
1 Isidor Pelusiotul, Epistole, 111,75, PG 78,781

126 Arhim. HristoforStavropuios
M ântuitorul Hristos, cu Trupul şi Sângele Său euharistie

Preasfânt.
De aceea, D um nezeiasca Liturghie ne pregăteşte
pe durata ei nu în mod individual, ci colectiv, bisericesc,
liturgic. Slujitorul se roagă şi invocă pe Sfântul D uh ca să
Se pogoare nu numai asupra preoţilor şi a D arurilor celor
puse înainte, dar „şi peste tot poporul” . încă se roagă să ne
unească pe toţi, între noi, în com uniunea Sfanţului Duh
Celui Unul. Evlavia personală se cuprinde în cea
liturgică, devenind bisericească şi euharistică.
D um nezeiasca îm părtăşanie se dă, prin preoţi, la tot
poporul. N u simplu şi nu la fiecare în mod separat, nu la
puţini, ci „la tot poporul” credincios, care devine poporul
lui Dumnezeu, adică Biserica Lui, Trupul Său.
VIII) Din toate acestea, se pare că Dum nezeiasca
îm părtăşanie are în egală m ăsură caracter de Taină,
precum caracter de Taină are şi slujba întregii Taine
Euharistice. D um nezeiasca îm părtăşanie este lucrarea
esenţială a credincioşilor, a Bisericii, este parte a întregii
slujbe a Tainei, la care, cler şi popor, trebuie să participăm
şi să ne îm părtăşim . Este o lucrare unificatoare a trupului
Bisericii, o faptă unificatoare, a participării şi îm părtăşirii
fiecăruia şi a tuturor celor uniţi. D acă cineva este
nevrednic de îm părtăşire, este nevrednic şi de îm preuna-
participare a sa la Sfanta Slujbă. N u poţi fi vrednic pentru
o parte a Tainei şi pentru alta nevrednic. De aceea, în
vechea Biserică, celor nevrednici să se îm părtăşească nu le
era perm is să participe la D um nezeiasca Liturghie.
Catehumenii, cei care negau credinţa, cei ce păcătuiseră
greu, erau despărţiţi la sfârşitul Liturghiei celor chemaţi.
Cănd însă se botezau sau, prin pocăinţă, se curăţau şi cu
binecuvântarea episcopului deveneau m em bri deplini ai
Bisericii, erau iarăşi prim iţi şi îm preună participau la
Dum nezeiasca Liturghie şi la îm părtăşanie,
IX) Trebuie să revenim la această faptă
binecuvântată a Bisericii vechi. Aici principala
responsabilitate şi principalul cuvânt îl au păstorii şi
învăţătorii Bisericii. Ei au obligaţia şi responsabilitatea

nem ăsurată ca să înveţe, să lumineze şi să conducă
poporul lui D um nezeu către viaţa cea fară de m oarte şi
către hrana repetatei îm părtăşiri.
M ai exact, este nevoie ca poporul lui D um nezeu să
fie lăm urit asupra urm ătoarelor:
-Fiecare D um nezeiască Liturghie şi Euharistie
înseam nă şi îm părtăşire.
-D acă este cineva vrednic sau nevrednic să se
îm părtăşească des, asta se stabileşte în funcţie de pocăinţa
sa, sub conducerea părintelui duhovnicesc.
-D um nezeiasca îm părtăşanie nu se leagă în mod
necesar nici cu postul, nici cu Spovedania (vezi mai jos).
-D um nezeiasca îm părtăşanie trebuie să aibă
caracterul ei oficial. Aşadar, trebuie să se facă din Uşile
t 7 7
îm părăteşti ale Sfântului Altar, la ora stabilită, la „cu frică

de D um nezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”
şi trebuie să se facă fară grabă, liniştit, în absolută tăcere şi
cu o absolută evlavie.
-Sfânta predică să nu se facă la ora chinonicului,
adică înainte de Dum nezeiasca îm părtăşanie. Este necesar
să revină la locul ei, adică după citirea Sfinte Evanghelii,
cum s-a făcut totdeauna, de la întem eierea Bisericii.
Astfel, răm âne la locul său m om entul îm părtăşirii, fară ca,
datorită predicii, credincioşii să se îndepărteze. M om entul
cântării Chinonicului este m om entul ultim , de auto-
concentrare, rugăciune, pocăinţă şi pregătire pentru
îm părtăşire.
2. Sunt necesare Spovedania şi Postul? Pentru

deasa Sfântă îm părtăşanie, în afara îndoielilor la care ne
am referit deja, se pun şi două tem e-întrebări exacte.
Acestea, datorită relativei necunoaşteri, devin
im pedim ente şi întrerup mersul spre îm părtăşirea repetată
cu Dum nezeiestile si Preacuratele Taine.
Foarte m ulţi creştini leagă D um nezeiasca
îm părtăşanie cu Spovedania şi postul. Este aşa de
128 Arhim. H ristoforStavropulos
puternică această înţelegere, încât spre a se îm părtăşi

cineva repetat, trebuie neapărat să se spovedească de
fiecare dată şi să postească, încât ajunge aproape cu
neputinţă deasa îm părtăşire. M ulţi credincioşi ajung să se
îm părtăşească o dată, de două, sau de trei ori pe an, deci la
Sărbătorile Crăciunului, Paştelui şi A dorm irii M aicii
Domnului, şi asta deoarece hotărăsc să se spovedească şi
să ţină post.
Această înţelegere este falsă. O asemenea practică
nu este stabilă şi nici nu exprim ă credinţa cea curată şi
binecuvântată a Bisericii noastre. Convingerea aceasta este
rezultatul neobservării şi încălcării spiritualităţii ortodoxe.
Este o m are capcană, în care cad mulţi credincioşi, având
ca rezultat neparticiparea deasă la Cina cea M are a
îm părăţiei dumnezeieşti. De aceea este nevoie să fie
lămurită cerinţa aceasta, să se dea un răspuns responsabil
la aceste două întrebări şi să fie lum inaţi credincioşii spre
deasa îm părtăşanie.
Prim a întrebare: Când se îm părtăşeşte credinciosul
în m od repetat, trebuie să se spovedească de fiecare dată ?
Sfânta spovedanie este o lucrare tainică a Bisericii.
Prin Spovedanie, nu luăm în m od sim plu iertarea
păcatelor, ci mai ales ne unim din nou cu Biserica,
redevenim m em bre ale Trupului lui Hristos, care este
Biserica şi din care ne-a desprins păcatul. N e reunim cu
fraţii noştri, care sunt m em bre vii ale Trupului lui Hristos.
Putem să participăm iarăşi la adunarea şi slujba euharistică
şi la D um nezeiasca îm părtăşire, de la care ne-au îndepărtat
păcatele noastre cele grele. Căci, aşa cum am mai spus
mai înainte, există fapte şi păcate grele, care dezlipesc pe
creştin de Taina Trupului şi Sângelui Dom nului, de la
întregul Trup al lui Hristos, adică de la Biserică. Aceasta
se face înţeleasă şi de către creştini, care, atunci când
păcătuiesc greu, sim ţind siguri greutatea păcatelor lor, nu

se apropie de D um nezeiasca îm părtăşanie1.
In vechea Biserică, spovedania era publică. A vea
sensul întoarcerii, al refacerii legăturii cu Biserica şi al
deplinei com uniuni cu Hristos şi fraţii. Insă s-a impus
spovedania tainică, aşa cum se face astăzi. A ceasta este
faza finală şi deplină a pocăinţei. Este o lucrare
bisericească tainică, repetată potrivit cu nevoile? noastre.
Prin Spovedanie suntem legaţi din nou de Biserică şi
suntem conduşi spre Dum nezeiasca îm părtăşanie2.
Spovedania nu este însă Taina neapărat obligatorie
pentru fiecare îm părtăşire. Câţi se apropie de Sfânta
îm părtăşanie după o foarte lungă perioadă de timp, trebuie
să se spovedească, fiindcă între timp au existat problem e
de conştiinţă şi fiindcă s-au despărţit după fiinţă de
Biserică. Câţi însă se îm părtăşesc des, nu este întotdeauna
necesar să se spovedească, în afara cazului când între timp
apare o problem ă serioasă de conştiinţă. Este greşită
înţelegerea că de fiecare dată când credinciosul se
îm părtăşeşte cu Sfintele Taine în m od repetat, este
necesară şi Spovedania. Dacă ar fi astfel, ar trebui să se
spovedească de două sau trei ori pe săptăm ână câţi se
îm părtăşesc astfel. A r trebui ca şi preoţii, care slujesc, să
se spovedească aproape zilnic, dacă slujesc zilnic şi se
îm părtăşesc. Căci preoţii nu sunt în afara canonului
spovedaniei.
N u trebuie însă crezut că în afara păcatelor grele
nu există alte păcate. „N u este om care să trăiască pe
păm ânt şi să nu păcătuiască“. D om nul este singurul
nepătimitor. Pentru păcatele care nu sunt de moarte,
pentru cele uşoare, cele din neştiinţă şi neascultare, prin
pocăinţa noastră interioară, prin rugăm intea smerită, în
rugăciune, prin „D oam ne Iisuse Hristoase, m iluieşte-m ă
’Alexander Schmemann, Postul cel mare, p. 146, ed. „Akritas”,

Atena 1981
2 Hristofor Stavropulos, Pas tor aţi a Spovedaniei, p. 10-11
pe m ine păcătosul” , ne apropiem m ila şi harul lui

Dumnezeu. Şi Tatăl cel M ilostiv ne m iluie şi ne face, El şi
numai El, vrednici să ne apropiem de Dum nezeiasca
îm părtăşanie.
Prin urmare, pentru greşelile noastre, pentru micile
noastre căderi, pentru neputinţele, lipsurile, în general
pentru păcatele noastre uşoare, este necesară rugăciunea,
pocăinţa deplină şi cererea sm erită a m ilostivirii
dumnezeieşti, pregătirea duhovnicească şi îm păcarea cu
fraţii noştri. Astfel, putem să ne îm părtăşim des.
A doua întrebare: Când credinciosul se
îm părtăşeşte des, trebuie întotdeauna să postească?
Postul este o legiuire binecuvântată şi străveche.
Biserica noastră a rânduit anum ite zile şi perioade de post.
Credincioşii creştini trebuie să ţină cu evlavie aceste zile
stabilite. Scopul postului este exerciţiul duhovnicesc şi
întristarea, pentru D om nul nostru Iisus Hristos, pe care noi
oamenii L-am urcat pe Cruce.
Taina D um nezeieştii Euharistii şi îm părtăşirea cu
Trupul şi Sângele Dom nului nu sunt în corelaţie cu
cunoscutele zile şi perioade ale postului, pe care le ţine
Biserica noastră. D um nezeiasca Euharistie se săvârşeşte
totdeauna, indiferent dacă este post, sau nu. Aşadar, Taina
Dum nezeieştii Euharistii şi îm părtăşirea nu presupun
postul, dar nici postul nu este o condiţie pentru acestea.
Nici o învăţătură a Bisericii şi a Sfinţilor Părinţi, nici un
canon bisericesc sinodal nu există, care să im pună sau să
presupună postul, înaintea Dumnezeieştii îm părtăşanii.
D im potrivă, există canoane ale Bisericii, care presupun că
nu se im pune postul înaintea D um nezeieştii Euharistii,
cum ar fi canonul al 9-lea apostolic. Desigur, canonul 64
apostolic şi canonul 55 al Sinodului V-VI ecum enic
interzic cu asprim e să postim fără să m âncăm ulei în ziua
de Sâmbătă, în afară de Sâm băta Cea M are. Insă Sâmbăta
este aşteptarea Dum inicii, adică a zilei în care, prin
excelenţă, suntem chem aţi să ne îm părtăşim cu Sfintele
Taine. Există încă şi Canonul 66 al Sinodului V-VI
ecumenic, ce stabileşte ca, neapărat, credincioşii să se

îm părtăşească în fiecare zi din Săptăm âna Lum inată a
Paştelui. Este cunoscut că în aceste şapte zile ale Paştelui
le lăsăm pe toate la o parte, adică nu postim nici M iercuri,
nici Vineri. Dacă considerăm că Sfânta îm părtăşanie, aşa
cum am sem nalat mai înainte, trebuie săvârşită în fiecare
zi, sau de mai m ulte ori pe săptămână, atunci, mai m ult, se
face înţeles că nu este legată în mod necesar cu postul.
Căci dacă ar fi astfel, creştinii ar trebui să postească
continuu, pentru a putea des să se îm părtăşească. O
asemenea învăţătură însă nim eni nu ne-a predat-o, nici
Domnul, nici Sfinţii Apostoli, nici Sfinţii Părinţi, nici
Sfânta noastră Biserică, în general.
Cea ce ne învaţă maica noastră Biserica este de a
ne apropia de Dum nezeiasca îm părtăşanie fară să fim
mâncaţi. Aşadar, din seara precedentă şi după cină, să nu
mâncăm, nici să nu bem. Aceasta o stabileşte cu claritate
canonul 29 al Sinodului VI Ecum enic, care este valabil şi
pentru clerici şi pentru laici.
în realitate, numai aşa stau lucrurile. Aşadar,
D um nezeiasca îm părtăşanie nu este corelată în mod
necesar cu postul. Şi aceasta fiindcă ea este îm preună-
participarea noastră la cea mai înaltă bucurie, cea a
învierii Dom nului şi la viaţa îm părăţiei celei dumnezeieşti,
în special D um nezeiasca Euharistie de Duminica, Ziua cea
binecuvântată a Dom nului, este îm preună-participare la
Sărbătoarea sărbătorilor, unde binecuvântăm pe Hristos în
veac, unde urcăm cu El în îm părăţia cerurilor. Prin ea
avem îm preună cu noi pe Domnul nunţii. Şi nuntaşii nu
postesc, nu sunt trişti, ci se bucură cu bucurie negrăită şi
slăvesc, uniţi cu D om nul sufletului nostru. „Pot, oare, fiii
nunţii să fie trişti, câtă vrem e m irele este cu ei?” (Matei
9,15). D um nezeiasca îm părtăşanie este îm preună
participare la har şi la bucurie, la pace şi binecuvântare, la
eliberare şi m ântuire, la această viaţă a dum nezeieştii
îm părăţii şi dum nezeieştii Treimi.
înţelegerea care dom ină printre m ulţi creştini,

anume că pentru deasa îm părtăşire trebuie neapărat să
postească, nu rezistă. Dimpotrivă, această practică este
rezultat al decăderii duhovniceşti. Dacă păcatele noastre
ne îm piedică să ne îm părtăşim des, postul de m âncare
numai prin el nu ne va face niciodată vrednici de
D um nezeiasca îm părtăşanie. Poate, desigur, să constituie
şi o altă cursă, în care cad mulţi credincioşi, având ca
rezultat că nu se apropie des de M asa vieţii, de Cina
Dom nească cea binecuvântată. Greutatea pregătirii nu
cade aici pe postul de bucate, ci pe postul de rele şi de
păcate.
Conform celor spuse până acum, credincioşii
creştini trebuie mai întâi să postească în zilele stabilite
pentru post de către Biserica noastră. M ai apoi este
necesar şi absolut folositor să se îm părtăşească des, la
fiecare D um nezeiască Liturghie, sau cel puţin în fiecare
Duminică, atunci când ea se săvârşeşte întru aducerea
aminte a Paştelui Răstignirii, învierii şi Cincizecimii, însă
întotdeauna sub coordonarea părintelui duhovnicesc şi cu
condiţiile la care ne-am referit în acest capitol, adică cu
pocăinţă, cu schim barea vieţii, cu conştiinţa curată, cu
dorinţă sfântă, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu
dragoste, în com uniune liturgică*.
3. R ânduiala D um nezeieştii îm părtăşanii.

întreaga pregătire pentru D um nezeiasca îm părtăşanie se
îm plineşte prin rânduiala D um nezeieştii Euharistii.
Aceasta se găseşte în cartea bisericească num ită
„Ceaslovul M are” , de asemenea şi în alte cărţi bisericeşti.
3 despre legătura Dumnezeieştii împărtăşanii cu postul, vezi şi:

Mastroianopulos Ilias, Medicamentul nemuririi, Atena 1950, p.
136; Koutsa Simon, Postul Bisericii, Atena 1991, p. 113;
Aeraki Daniil, Când şi cum să te împărtăşeşti, Atena 1979, p.
40; Teodosie Monahul Aghiopavlitul, Tezaurul cel necunoscut,
Atena, p. 289-300;
Dumnezeiasca Euhaiistie, Taina Tainelor 133
Ea are trei părţi. Prima parte este cea a

„C anonului”, care se citeşte în seara de dinaintea
Dumnezeieştii îm părtăşanii. Cea de a doua, care este
slujba propriu-zisă, cu diferitele rugăciuni, se citeşte de
dimineaţă, înainte de a merge la Sfântul Locaş, pentru
D um nezeiasca Liturghie şi îm părtăşanie. A treia este din
mici rugăciuni, pe care le rosteşte Slujitorul im ediat
înainte de D um nezeiasca îm părtăşire.
Prim a parte, „C anonul” , este constituită din 24 de
strofe. Fiecare strofa începe, la rând, cu literele alfabetului
grecesc.
în m od rugător, evlavios şi poetic, se adresează
Domnului nostm Ii sus Hristos să îl învrednicească, fiindcă
este nevrednic, de Dum nezeiasca îm părtăşanie. Se roagă
ca ea să alunge bolile cele de m ulte feluri, să cureţe
m urdăria din inim a sa, să dea lăsarea păcatelor lui, să
şteargă greşelile, să-i vindece rănile, să-i cureţe trupul,
inima şi sufletul, să-l înstrăineze de Patim ile sale, să-l
mântuie de duşmani, nevoi şi lipsuri, încât D um nezeiasca
îm părtăşanie să devină pentru el izvorul tuturor bunurilor,
ilum inare şi m ântuire, flacără sfântă şi lumină
prealuminoasă.
Se roagă şi către M aica Dom nului şi o im ploră ca
prin rugăciunile şi vestirile sale să-l învrednicească de
masa Pâinii celei unice a vieţii şi a celor sfinte.
A doua parte constă în special din zece rugăciuni,
pe care le-au scris m ari Părinţi şi Im nografi ai Bisericii
noastre.
Prim a rugăciune este a Sfântului V asile cel M are.
Este adresată izvorului vieţii şi nem uririi, Dom nului
nostru Iisus Hristos. Este una din pocăinţele depline şi o
m ărturisire a omului celui păcătos, ce este nevrednic fie şi
numai de a scruta înălţim ea slavei lui D um nezeu. Este o
cerere adresată bunătăţii şi iubirii dum nezeieşti de oameni,
celei fară de margini, ce nu doreşte m oartea păcătosului, ci
pocăinţa şi m ântuirea acestuia. Roagă pe D om nul să-l
primească, aşa cum a prim it pe fem eia cea păcătoasă, pe
tâlhar, pe vameş. îl roagă încă să nu se îm bolnăvească,

fiindcă se îm părtăşeşte întru nevrednicie, să-l ridice din
purtarea cea grea a păcatelor, să-l cureţe de orice întinare a
trupului şi a sufletului, să-l sfinţească, să-l unească cu
Trupul şi cu Sângele Său şi să-l facă părtaş bunurilor celor
neînstrăinate, pe care A cela le-a pregătit pentru cei care-L
iubesc.
Cea de a doua rugăciune aparţine, de asemenea,
Sfântului V asile cel M are. El se roagă şi nădăjduieşte că
Dum nezeiasca îm părtăşanie îl va vindeca, lum ina, curăţi,
sfinţi, îi va alunga orice nălucire, faptă rea, lucrare
diavolească şi îl va înălţa la virtute şi desăvârşire. însă
crede şi nădăjduieşte ca Dumnezeiasca îm părtăşanie să îl
umple de îm părtăşirea Sfântului D uh şi că îi va deveni
provizie a vieţii celei veşnice.
A treia, a patra şi a cincea rugăciune sunt ale
Sfântului Ioan Gură de Aur. El spune că sufletul său este
pustiu. Cu exem ple din întruparea Dom nului şi din faptele
Sale pe păm ânt, unde a prim it să Se găsească îm preună cu
cei păcătoşi, cere să se afle cu Acesta, în bunătatea Sa cea
negrăită. N um ai prin îm părtăşirea Trupului şi a Sângelui
Domnului se vor reînnoi deplin toate acestea, prin
rugăciunea şi vestirile M aicii Sale Celei Preasfinte.
N ădăjduieşte în continuare că D om nul, cu iubirea Sa de
oameni cea fară de margini, îl va aşeza în locul
adevăraţilor Săi prieteni. Cere, încă, iertarea tuturor
căderilor, greşelilor, pe care din tinereţe le-a săvârşit, spre
a-1 învrednici fară osândă să se îm părtăşească cu
preacuratele, nem uritoarele, de viaţă făcătoarele şi
înfricoşătoarele Taine.
Cea de a şasea rugăciune, a Sfântului Ioan
Damaschinul, se m işcă în această atm osferă de pocăinţă şi
de întoarcere, unde doar Dom nul, prin Tainele Sale cele
de viaţă făcătoare, curăţeşte, sfinţeşte şi dăruieşte arvuna
vieţii şi îm părăţiei ce va să vină.
Cea de a şaptea rugăciune aparţine Sfântului
Simeon N oul Teolog. Este un poem prin excelenţă, plin
Dumnezeiasca Euharistie, Tama Tainelor* 135
de teologie, poezie, pocăinţă, credinţă, iubire şi nădejde în

„m ulta îngăduinţă şi iubire de oameni a D om nului şi
Dum nezeului nostru” . Poemul nu se transpune în aceste
rânduri, ci în inima noastră, când îngenunchiaţi îl citim,
rugându-ne cu lacrimi.
Cea de a opta rugăciune, a Sfântului Sim eon
M etafrastul, se referă la toate evenim entele m ântuitoare
ale lum ii, din tim pul vieţii păm ânteşti a Dom nului nostru
şi le raportează la îm părtăşirea cu Trupul şi Sângele Său.
Cea de a noua rugăciune, de asem enea a Sfântului
Ioan Damaschinul, este plină de frică şi team ă de
Dumnezeu, încă şi atunci când se găseşte în faţa uşilor
Bisericii. D e aceea, cere m ilostivirea cea dumnezeiască,
spre a deveni prim itor al îm părtăşirii cu cele sfinte,
precum vam eşul, fem eia canaaneancă şi tâlharul.
Cea de a zecea rugăciune, a Sfântului Ioan Gură de
Aur, este o m ărturisire a credinţei adevărate, depline şi
profunde în Hristos, în Trupul şi în Sângele Său. Se roagă
şi im ploră să îl învrednicească fără de osândă să se
îm părtăşească.
U rm ează cea de a treia parte a rugăciunilor, cu
stihuri ale Sfanţul Sim eon M etafrastul. De asemenea,
urm ează rugăciuni mai scurte, foarte frumoase,
mişcătoare, pline de dorinţă sfântă şi binecuvântată, cu
care, în cele din urmă, suntem conduşi în faţa
Preasfântului Potir al vieţii. De fiecare dată când ne
îm pătăşim cu Sfintele Taine trebuie, cu evlavie profundă,
cu concentrarea minţii, cu ardoarea inimii, cu lacrimile
pocăinţei şi cu nădejdea pusă numai în m ilostivirea şi
dragostea lui D um nezeu, încă din seara de dinainte de
D um nezeiasca îm părtăşire, sau şi în acea dim ineaţă, să
citim cu atenţie slujba pregătitoare a D um nezeieştii
îm părtăşiri, pentru a urm a mai apoi, aşa cum se
semnalează în acest capitol, com uniunea liturgică şi
îm preuna-participare a noastră la Dum nezeiasca
îm părtăşire cu Trupul şi Sângele Dom nului şi
D um nezeului nostru.
IV. Dumnezeiasca împărtăşanie -
hrana cerească.
R oadele cele de viaţă dătătoare şi preadulci.
îm părtăşirea cu T rapul şi Sângele Domnului se arată, este
şi se face izvor al darurilor celor fără margini. Roadele
Sfintei Taine sunt preadulci şi de viaţă dătătoare,
îm părtăşirea cu Preacuratul Trup şi cu Cinstitul Sânge al
lui H ristos devine în m od real com uniune dum nezeiască
şi hrană cerească.
a. Iertarea păcatelor. Prim ul rod al

îm părtăşirii este iertarea (lăsarea) păcatelor. Pe m icrobul
cel purtător de m oarte al păcatului doar Preasfântul şi cel
fară de păcat Trup al M ântuitorului îl învinge, îl face să
dispară şi numai acesta dăruieşte iertarea păcatelor
noastre. Când Domnul a instituit Taina şi a dat-o
ucenicilor Săi, a rostit cu claritate: „Luaţi, m âncaţi..., beţi
dintru acesta toţi... spre iertarea păcatelor” (M atei 26,26-
28).
Lăsarea (iertarea) păcatelor se bazează pe Jertfa de
pe Cruce a D om nului nostru. Când Biserica ne dă Trupul
şi Sângele cel răstignit şi înviat, ne îm părtăşeşte tot harul
eliberării şi iertării păcatelor noastre. Ceea ce a oferit
întregii lumi Crucea şi învierea lui Hristos, ne dăruieşte
D um nezeiasca îm părtăşanie. Aducem pe Hristos, care S-a
jertfit pentru păcatele noastre şi cerem să Se facă ispăşire a

greşelilor noastre şi ale fraţilor noştri celor adorm iţi',
Prin urm are, când noi cei nevrednici ne
învrednicim să ne îm părtăşim cu team ă cu Preacuratele
Taine ale lui Hristos Dumnezeul şi îm păratul nostru Cel
mare, atunci trebuie să dovedim toată graba şi grija m inţii
noastre şi toată atenţia, încât flacăra cea dum enzeiască,
adică Trupul şi Sângele Dom nului nostru Iisus Hristos, să
facă să dispară păcatele noastre, dar şi orice altă boală,
m are sau mică. Fiindcă atunci când intră înlăuntrul nostru,
alungă de îndată duhurile cele viclene ale răutăţii, iartă
toate păcatele noastre cele vechi şi m intea noastră răm âne
nederanjată de gândurile cele viclene. M ai apoi, dacă ne
păzim m intea cu grijă şi dacă stăm drepţi la poarta inim ii
noastre, când ne îm părtăşim din nou, atunci încă mai tare
se lum inează m intea noastră şi Trupul cel D um nezeiesc o
transformă. „C ând ne învrednicim cu înfricoşătoare
teamă, noi cei nevrednici, de Tainele cele dum nezeieşti şi
preacurate ale lui Hristos, Dumnezeul şi îm păratul nostru,
atunci mai mult spălarea şi păstrarea curată a m inţii se
arată...”2.
Astfel, D um nezeiasca îm părtăşanie devine cea care
curăţeşte de orice pată a păcatului şi dăruieşte „lăsarea
(iertarea) păcatelor” (Canonul 28 al Sinodului V-VI
ecumenic).
„Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oam eni, îţi
încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne
rugăm şi cu um ilinţă cădem înaintea Ta: învredniceşte-ne
să ne îm părtăşim cu cuget curat, cu cereştile şi
înfricoşătoarele Tale Taine ale acestei Sfinte şi
duhovniceşti mese, spre lăsarea păcatelor, spre iertarea
greşealelor, spre îm părtăşirea cu Sfântul Duh, spre
1 Sfântul Chirii al Ierusalimului, Catehezele, 5, 10, PG

3 3 ,ill7 A
2 Presbiterul Isihios, Către Teodul...., PG 33, 1117A
138 A rhim , H risto/or Sta vropulos
moştenirea îm părăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către

Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă“ 1.
De aceea şi rugăciunile D um nezeieştii Liturghii
vorbesc în continuu de iertarea păcatelor. De aceea şi
slujitorul, când el însuşi se îm părtăşeşte cu preacuratele
Taine, cântă plin de uşurare: „Iată, s-a atins de buzele tale
şi va şterge fărădelegile tale şi de păcatele tale te va
curăţi” . Când dă Dumnezeiasca îm părtăşanie
credincioşilor, rosteşte: „R obul lui D um nezeu... se
îm părtăşeşte cu Sfântul Trup şi Sânge al Dom nului
Dum nezeului şi M ântuitorului nostru Iisus Hristos, spre
iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”2.
Toate câte le-am făcut şi le facem, botez, pocăinţă,
mărturisire, schim bare a vieţii, pregătirea în diferite
chipuri, participarea liturgică, rugăciuni, fapte bune, toate
au ca ţintă să ne îm părtăşim cu Preacuratele Taine şi să
luăm iertarea păcatelor noastre. Căci *numai Sângele
Dom nului nostru şi numai acesta ne curăţeşte pe noi de
orice păcat (1 Ioan 4,7).
Sângele lui Iisus Hristos, cu care ne îm părtăşim la
fiecare D um nezeiască Euharistie, precum spune Sfântul
Grigorie Teologul, nu curăţeşte numai o m ică parte a
lumii, nici pentru scurt' timp, ci curăţeşte întreaga lume şi,
desigur, în veci3. Astfel, curăţirea de păcat şi de m ulţim ea
nelegiuirii trece în toate m em brele Bisericii, dar şi în toată
lumea. A junge ca omul şi întreaga lume să prim ească
neîncetata curăţire şi iertarea pe care o dăruieşte Sângele
M ântuitorului nostru, prin Taina Dum nezeieştii Euharistii
şi îm părtăşanii. Căci această Taină a Dum nezeieştii
2 ibidem
J Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul M E ’ la Paşte, PGB
5,176
Euharistii, m ântuire a tuturor, curăţă sufletul, îl

înfrum useţează1.
b. îndepărtează moartea, îl face

nestricăcios pe om. îm preună cu iertarea păcatelor,
Dum nezeiasca îm părtăşanie alungă moartea. A nulează
moartea şi pe diavol. în acelaşi timp, introduce viaţa în om
şi îl face pe acesta nestricăcios. Este, aşadar, cu adevărat
„m edicam entul nem uririi” .
Trupul cel preasfânt şi îndum nezeitor al lui Hristos
S-a arătat m ai presus de moarte, a îndepărtat-o. A anulat
centrul m orţii, păcatul. Face ca să dispară otrava care o
provoacă. Şi aceasta pentru că Trupul lui H ristos este
preasfânt, îndum nezeitor, cu totul străin de otrava
păcatului. Este, în acelaşi timp, în chip negrăit unit cu
dum nezeirea Lui. D in această cauză este Preasfânt, de
viaţă făcător, nem uritor şi veşnic.
îm părtăşirea cu Trupul şi Sângele M ântuitorului
Hristos ne oferă aceste două bunuri, cele mai mari: alungă
moartea din existenţa noastră şi, în acelaşi timp, ne dă
viaţă. Se întâm plă cu noi, cei care ne îm părtăşim cu
Preacuratele Taine, ceea ce se întâm plă cu cel care a fost
otrăvit. A tunci când cineva ia otravă din greşeală, sau
dintr-un sfat rău, sau din înşelătorie, m edicul, spre a-1
salva, îi dă m edicam entul prin care îi stinge puterea cea
ucigătoare a otrăvii. M edicam entul acesta care
neutralizează, care anulează, care învinge otrava cea
aducătoare de m oarte a păcatului, care ucide moartea, este
Trupul Cel răstignit şi înviat al D um nezeu-Om ului, al
Domnului nostru. Este Cel care S-a arătat mai presus de
moarte, care a călcat pe moarte, care a învins păcatul, care
a anulat puterea Satanei. Este Cel care a înviat din morţi.
Este însuşi Trupul cel Euharistie al Eliberatorului
nostru, cu care ne îm părtăşim la D um nezeiasca Liturghie.
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Evanghelia după loan, 46,3, PG

59,261
140 A r him. Hristofor Sta vroptdos
Acest Trup şi Sânge divino-um an, nem uritor, veşnic',

preasfânt al D om nului nostru, când prin Dum nezeiasca
îm părtăşanie intră în noi, anulează m oartea şi ne dă viaţă.
„N im ic altceva decât acel Trup, care S-a arătat mai presus
de m oarte şi a conceput viaţa noastră. Căci după cum
puţin aluat, precum zice Apostolul, toată frăm ântătura o
dospeşte, tot astfel Trupul lui Dumnezeu, intrat în trupul
nostru, îl preface şi îl transform ă“ 1. Existenţa noastră
trupească se mută de la m oarte la viaţă, de la stricăciune la
nestricăciune, atunci când intră în noi Trupul cel
nem uritor al lui Hristos. Trupul nostru se transform ă şi
devine asem ănător cu Acesta. Astfel se schim bă de la
m oarte şi devine viu2.
îm părtăşirea însă cu Trupul şi Sângele cel fară de
m oarte al D om nului trebuie să se facă foarte des. Căci
m icrobul purtător de m oarte al păcatului ne afectează în
fiecare oră şi clipă, ne răneşte, ne produce hem oragii
duhovniceşti, ne îm pinge spre moarte.
A ntidotul acestei stări este m edicam entul
nem uririi, cel unic, îm părtăşirea cu Trupul şi cu Sângele
Domnului nostru. Căci Dum nezeiasca îm părtăşanie este
nestricăcioasă. A ceasta inoculează înlăuntrul nostru
nestricăciunea şi nemurirea. Nu putem deci să trăim
nestricăcioşi şi nem uritori, dacă sufletul nostru nu se
îm părtăşeşte şi nu devine coparticipant des la Trupul cel
dum nezeiesc si nem uritor al M ântuitorului Hristos. Acesta
i
are toată puterea lui Dum nezeu-Cuvântul, care S-a unit cu

E l3. D oar el posedă întregul har al vieţii, al nestricăciunii
şi al nem uririi. Num ai atunci când venim în com uniunea
fîinţială cu Cel nem uritor, devenim nestricăcioşi.
1 Sfântul Grigorie al Nissei, Marele Cuvânt catehetic, 37,

BPSBG 68, p. 430
2 Sfântul Chirii al Alexandriei, La Evanghelia după îoan 4,2,
PG 73,565CD
3 ibidem 4,2, PG 73,565D
Dumnezeiasca Euharistie, Tama Tainelor 141
„N u este cu putinţă ca trupul nostru să devină

nem uritor, decât numai dacă prin com uniunea cu Cel
nem uritor ajunge la participarea nestricăciunii” 1.
Cu D um nezeiasca îm părtăşanie intră înlăuntrul
nostru antidotul pentru m oarte şi medicam entul nem uririi.
De aceea şi Sfântul Ignatie Teoforul ne porunceşte: „Staţi,
fraţilor, întem eiaţi în credinţa în Ii sus Hristos, în
dragostea, Patim a şi învierea Sa. A dunaţi-vă toţi (n.t.-
Sfânta Liturghie) în harul care vine de la numele Său, în
credinţa în D um nezeu-Tatăl şi Iisus Hristos, Fiul Lui cel
Unul născut..., conduşi de M ângâietorul... frângând o
pâine, care este leacul nem uririi şi doctorie pentru a nu
muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos”2.
c. Unirea cu Hristos - îndumnezeire a

omului. Iertarea păcatelor, schim barea din m oarte, viaţa
cea nestricăcioasă, aceste daruri preabinecuvântate ale
D um nezeieştii îm părtăşanii ne conduc la unirea noastră cu
Domnul nostru Iisus Hristos. Ea ne învredniceşte să ne
unim cu Dum nezeul Cel Treim ic şi ne dăruieşte
îndum nezeirea noastră cea după har.
Săvârşirea Dum nezeieştii Euharistii şi îm preuna-
participare la aceasta prin îm părtăşire înseam nă
concretizarea unirii noastre cu Hristos si a unitătii tuturor.
Unirea aceasta cu H ristos şi Sfânta Treim e se referă la
fiecare persoană omenească, la natura um ană şi la unitatea
tuturor m em brelor Bisericii. în fine, prin îm părtăşire
devine reală unitatea omului şi a întregii lumi cu
D umnezeul Treimic. Este noua stare de lucruri, este viaţa
cea unică şi dumnezeiască, este harul divin care uneşte şi
binecuvântarea, este Biserica.
Trupul M ântuitorului a devenit de viaţă făcător,
căci S-a unit în m od natural cu firea Sa cea dumnezeiască,
1 Sfântul Grigorie al Nissei, op. cit., loc. cit.

2 La Ep. către Efeseni, 20, BPSBG 2, p.292
aşadar cu D um nezeu-Cuvântul. Când ne îm părtăşim cu

Trupul Domnului, atunci luăm înlăuntrul nostru însăşi
viaţa dumnezeiască, ne unim cu aceasta, aşa cum s-a unit
firea omenească cu cea dum nezeiască a M ântuitorului
Hristos. „C uvântul S-a unit cu trupul prin zămislire.
Acesta iarăşi Se uneşte cu noi prin îm părtăşire” 1.
Cu toată certitudinea, cu Trupul şi Sângele lui
Hristos ne îm părtăşim . Trupul ni se dă sub form a pâinii,
iar Sângele sub form a vinului, încât ne îm părtăşim cu
Trupul şi Sângele lui Hristos, dobândind acelaşi trup şi
sânge cu Acela. D evenim astfel hristofori. D upă Fericitul
Petru, devenim părtaşi ai dum nezeieştii firi2.
Firea divino-um ană a lui Hristos, ca o plăm adă
îndum nezeitoare, um ple toată existenţa noastră prin
Dum nezeiasca îm părtăşanie. Ne unim cu Dumnezeu
Cuvântul Cel întrupat. Se concretizează reciproca locuire
a unuia în celălalt, a lui Hristos Cel întrupat şi a
credincioşilor3.
- * A ,
Prin Dum nezeiasca îm părtăşanie . trupul nostru
devine Trup al lui Hristos, iar sângele nostru, Sânge al lui
Hristos. D obândim aceeaşi fiinţă cu A cela4.
Devenim una cu Hristos. Se realizează între noi
„am estecarea” şi „unirea” şi „întreţeserea” . Hristos se
întrepătrunde (îm pleteşte), se am estecă cu noi şi intră în
întreaga noastră existenţă. O cupă până şi m ăduva oaselor
noastre. Se face una cu trupul nostru şi cu duhul nostru.
A ltfel spus, doar de aceea Hristos S-a întrupat şi a pătim it
şi S-a răstignit şi a înviat şi S-a înălţat, pentru a se realiza
1 Eftimie Zigabinul, La Evanghelia după Matei, 24,PG

129,668D
2 Sfanţul Chirii al Ierusalimului, Catehezele, 4,3, PG 33,1100A
3 Sfanţul Chirii al Alexandriei, La Evanghelia după Ioan, 4,2,
PG 73,577BC
4 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Ep. către Evrei, 6,2, PG 63,56
această inexprim abilă, preasfântă, binecuvântată, fiinţială

unire*,
Prin D um nezeiasca îm părtăşanie nu se
concretizează num ai unirea fiecăruia dintre noi cu Hristos.
în acelaşi timp, toţi credincioşii care se îm părtăşesc, se
unesc între ei şi cu Hristos. Aşadar, dacă îm părtăşirea cu
D um nezeieştile Taine este unire a omului cu Hristos, este
în acelaşi tim p unire şi a credincioşilor între ei. Toţi câţi
ne îm pătăşim îm preună cu Sfintele Taine, ne unim liber
între noi2.
Cu îm părtăşire, toţi credincioşii venim într-o
legătură strânsă şi directă cu Hristos. D obândim acelaşi
trup cu Acesta şi între noi. Astfel, toţi îm preună
constituim Trupul cel tainic al lui Hristos, care este
Biserica. Pentru a înţelege cât de profundă, fiinţială şi
adevărată este legătura ce uneşte pe toţi credincioşii între
ei şi cu Hristos, prin D um nezeiasca îm părtăşanie, să
vedem ce învaţă Sfântul loan Gură de Aur. Precum
pâinea constituie un întreg, în timp ce este alcătuită din
multe boabe de grâu, fară ca să se vadă aceasta şi fără ca
să poată să le despartă cineva în trupul pâinii, aşa şi noi
ne unim cu Hristos şi între noi. Căci nici tu nu te hrăneşti
dintr-un alt Trup, nici altul dintr-un altul, ci toţi din
acelaşi Trup al lui H ristos3. De aceea şi Sfântul Apostol
Pavel subliniază: toţi ne hrănim dintr-o Pâine .
Acesta este deci Trupul lui Hristos, adică Biserica,
Hristos şi noi credincioşii, care continuu ne unim cu
Trupul cel unul, sfânt şi neîm părţit, prin D um nezeiasca
îm părtăşanie.
Prin Pastele neîncetat al Răstignirii şi învierii, care
este D um nezeiasca Euharistie, Hristos uneşte într-însul
toată firea om enească şi toată creaţia. Firea omenească, ce
1 idem, La Ep. I Timotei, 15,4, PG 62,586

2 Sfântul loan Damaschinul, Despre credinţa ortodoxă şi
despre preacuratele Taine, 4,13, PG 94,1153 B
3 La Ep. I Corinteni, XXIV, PG 61,200
144 Arhim. Hristofor Stavropulos
prin cădere s-a fragm entat, se uneşte euharistie cu Hristos,

soarele fară sfârşit al veacurilor. După Sfântul M axim
M ărturisitorul, El este „soarele dreptăţii” . Sub razele Sale
cele născătoare de viaţă se coace neîncetat unitatea întregii
lumi. în Persoana Sa, Domnul a anulat diferenţierea dintre
cele doua sexe, făcând unitară natura umană. A unit cerul
şi păm ântul, cele sensibile şi cele raţionale, natura zidită şi
cea nezidită. Hristos, Dum nezeu-Om ul euharistie, este
„m area Taină a dreptei credinţe” (1 Timotei 3,16), este
sfârşitul cel fericit. Toate pentru Acesta au fost create şi
spre Acesta ţintesc. El este plinirea tuturor, plirom a a
toate, pentru care există omul şi întregul univers, cu tot
ceea ce este într-însul. „T oate se recapitulează în Hristos,
cele din cer şi cele de pe păm ânt” 1.
în Taina liturgică şi universală a Dum nezeieştii
Euharistii, lumea m aterială aduce mulţum ire, îm preună cu
omul, este binecuvântată, sfinţită şi transformată,
îm preună cu acesta, ea este ridicată, restaurată, înnoită.
Prin deasa îm preună-participare a noastră la
Dum nezeiasca îm părtăşanie suntem conduşi la unitatea
tuturor în Hristos. A ceasta se va plini euharistie în veacul
viitor al îm părăţiei celei dumnezeieşti. Căci Hristos este
Dumnezeu şi om. N oi însă, prin D um nezeiasca
îm părtăşanie, după har şi în mod supranatural, II
moştenim pe Dum nezeu în chip negrăit. A ceasta este
pogorârea Sa cea de neînţeles. Ea ne aşează ca îm preună-
m oştenitori în îm părăţia Sa cea una, nedespărţită şi
veşnică2.
Hristos este şi D um nezeu, este cea de a doua
Persoană a Sfintei Treim i. Când ne îm părtăşim cu Trupul
şi Sângele Său dumnezeiesc, participăm la dumnezeirea
1 Sfanţul Maxim Mărturisitorul, Către Talasie, 60, PGB,

Filocalia 14B, p. 310-312; vezi şi PG 91,1309A,1356C; O.
Clement, Teologia după moartea lui Dumnezeu, Atena 1973, p.
163; G. Kounavi, Maica Domnului şi Biserica, p. 95
2 idem, Către Talasie, 59, PG 90,612D
Sa, la dum nezeirea Treim ii, a Tatălui, a Fiul şi a Sfanţului

Duh, a D um nezeului Celui unic, veşnic şi preabun.
Precum la întruparea Fiului şi Cuvântului lui D um nezeu,
la Patim a şi învierea Sa a participat întreaga Sfântă
Treime, în unitate de voinţă, tot aşa şi în Trupul şi Sângele
cel euharistie şi dum nezeiesc al M ântuitorului îm preună-
participă întreaga Sfântă Treime. D um nezeu se uneşte şi
este cunoscut num ai de cei îndum nezeiţi. Dum nezeu-
Tatăl se evidenţiază fară încetare în întruparea Euharistică
a Fiului şi Sfanţul D uh conlucrează de asem enea fară
încetare la aceasta. D um nezeiasca Euharistie este opera
întregii Sfinte Treim i şi Dum nezeiasca îm părtăşanie este
com uniunea întregii dum nezeiri treim ice. A ceasta se
realizează, căci ne îm părtăşim cu dum nezeirea lui Iisus
Hristos. Când este prezentă una dintre cele trei Persoane,
atunci întreaga Sfântă Treim e este prezentă. îm părtăşirea
cu o Persoană este îm părtăşirea cu întreaga dum nezeire
treimică. Prin D um nezeiasca Euharistie, luăm înlăuntrul
nostru viaţa cea unică şi nedespărţită1, care este viaţa
Sfintei Treimi. Taina Dum nezeieştii Euharistii şi
îm părtăşirea restaurează unitatea fiecărui credincios, a
tuturor credincioşilor şi a întregii lum i cu cele trei
Persoane ale Sfintei Treim i, Cea una şi nedespărţită. Tatăl
trimite pe Sfântul D uh ca să prefacă pâinea şi vinul în
Trupul şi Sângele lui Hristos. Astfel, ne unim prin urm are
şi între noi şi cu D um nezeul Cel în Treim e2, precum în
m odul cel mai clar ne-a explicat D om nul nostru: „E u întru
ei şi Tu întru M ine, ca ei să fie desăvârşiţi întru M ine”
(Ioan 17,23). Fiul intră înlăuntrul nostru trupeşte ca om şi
Se uneşte cu noi. Intră însă şi ca D umnezeu, prin lucrarea
şi harul Sfanţului Duh. în acest fel, dobândim „înnoirea
1 Sfanţul Dionisie Areopagitul, Op. cit., 3,8, PG 3,437

2 Sfanţul Chirii al Alexandriei La Evanghelia dupa Ioan, 11,11-
12, PG 74,561B
vieţii” şi participăm la firea dumnezeiască. Legătura unirii

noastre cu Dum nezeu şi Tatăl se arată a fi H ristos1.
U nirea noastră, prin Hristos, cu Sfânta Treim e, ne
dăruieşte harul îndum nezeitor. Prin D um nezeiasca
Euharistie suntem îndum nezeiţi, devenim dumnezei după
har. Dum nezeu-Cuvântul, Cel de viaţă făcător, realizează
înlăuntrul nostru transfuzia vieţii dumnezeirii. Devenim
hristofori şi pnevm atofori. Inoculează dum nezeirea în noi.
Ne îm părtăşim nu numai din Patim ile lui Hristos, dar şi
din divinitatea Sa2.
Domnul nostru Iisus Hristos, prin Dum nezeiasca
Euharistie şi îm părtăşanie, ne-a prim it pe noi ca rude ale
Sale, devenind trupuri din Trupul Său şi oase din oasele
Sale. Trupul şi Sângele lui Hristos, cu care ne îm părtăşim
„S-a făcut tezaur al plinătăţii dum nezeirii”3. Şi această
plirom ă a dum nezeirii, acest tezaur unic intră înlăuntrul
nostru şi ne îndum nezeieşte. „P rin D um nezeiasca
Euharistie şi îm părtăşanie, omul se întrepătrunde cu
dumnezeirea, precum fierul intră în foc, în flăcări şi
devine el însuşi foc, pe care-1 îm brăţişează flacăra. Aşa
omul se îndum nezeieşte, fară desigur ca să iasă afară din
însuşirea sa naturală:.. într-un cuvânt, omul se îm pleteşte
cu Hristos şi se îndum nezeieşte4. „Iar Cuvântul pentru
aceasta S-a unit cu natura cea pieritoare a oam enilor, ca
prin com uniunea cu dum nezeirea să se îndum nezeiască şi
natura om enească“ 5. Aici, prin Dumnezeiasca
îm părtăşanie, avem îndum nezeirea omului. îm preună cu
Trupul şi Sângele lui Hristos, este îndum nezeit şi omul
1 ibidem, 564C
2 Sfanţul Grigorie Teologul, Contra lui Iulian, PG 35,576C
3 Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, 4,10, PGB,
Filocalia 22, p. 426
4 Hristoforos Stavropulos, Părtaşi dumnezeieştii firi, Atena
1990, p. 80-81
5SfantuI Grigorie al Nissei, Marele Citvânt Catehetic, 37, PG
45,93 ABC-97, B
muritor, ce devine nem uritor şi dum nezeu după har. Firea

noastră om enească se uneşte cu firea dum nezeiască în
Ipostasul Fiului, care este capul Trupului tainic al
Bisericii. Firea noastră omenească, deofiinţă cu cea
omenească a lui Hristos, se îndum nezeieşte în a doua
Persoană a Sfintei Treim i şi rămâne pentru totdeauna unită
cu a Sa.
Pe această unire supranaturală a noastră cu
Dumnezeu, unire inexprimabilă, preasfântă şi
îndum nezeitoare, o cântă Sfântul Sim eon Noul Teolog cu
o m ăiestrie fară egal1.
d. Pâinea vieţii,j 3
hrană cerească.
Dum nezeiasca Euharistie este hrana cea cerească,
supranaturală, preasfântă, dumnezeiască, unică a omului.
D om nul nostru Ii sus Hristos ne-a predat acest adevăr.
N e-a învăţat: „E u sunt pâinea cea vie, care s-a
pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va
fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii
este Trupul M eu... A devărat, adevărat zic vouă, dacă nu
veţi m ânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele
Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce m ănâncă Trupul
M eu şi bea Sângele M eu are viaţă veşnică şi Eu îl voi
învia în ziua cea de apoi. Trupul M eu este adevărata
mâncare şi Sângele M eu, adevărata băutură. Cel ce
m ănâncă Trupul M eu şi bea Sângele M eu răm âne întru
M ine şi Eu întru El” (Ioan 6,51-56).
N e-a predat: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând
pâinea şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis:
Luaţi, m âncaţi, acesta este Trupul M eu. Şi luând paharul
şi m ulţum ind le-a dat zicând: Beţi dintru acesta toţi,
Acesta este Sângele M eu, al Legii celei noi, care pentru
m ulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (M atei 26,26-28).
1 Opere complete, op. cit., p. 41

„H ristos este... pâinea care a coborât din cer, care

dă viaţă lum ii” 1. A ceastă hrană nu este materială, nici
întâm plătoare, nici m ăcar o hrană naturală superioară. Nu
este hrană, precum m ana evreilor, sau cele cinci pâini pe
care le-a binecuvântat Hristos. Este pâinea vieţii,
adevărata pâine, pâinea lui Dumnezeu, care a coborât din
cer, pâinea cea cerească şi duhovnicească. Este unica
pâine a vieţii, hrana întregii lumi, pe care o dăruieşte
Tatăl cel Ceresc omului pentru a trăi, pentru a nu muri.
Este „pâinea cea purtătoare de trup”2.
„H rana aceasta este num ită de noi Euharistie”3.
Trăim datorită acestei hrane dum nezeieşti, iar viaţa
noastră creşte graţie ei. Hrana se găseşte în Potir, este
Trupul şi Sângele lui H ristos4. Şi Sfanţul V asile cel M are
învaţă: „M âncăm Trupul şi bem Sângele Lui. Astfel, prin
întruparea lui H ristos şi îm părtăşire, devenim părtaşi ai
vieţii sensibile a Cuvântului şi înţelepciunii”5.
Dum nezeiasca Euharistie este unica hrană, ce
hrăneşte pe toţi copiii Bisericii, renăscuţi prin Sfântul
Botez. Cu această hrană, ea îi creşte. In timp ce există
mame, şi nu puţine, care după naşterea pruncului şi-au dat
copiii lor ca să îi hrănească altele, D om nul Se dă pe Sine
copiilor Săi6.
Dum nezeiasca Euharistie, această hrană unică,
supranaturală, nestricăcioasă şi preasfântă întăreşte pe om
în harul Botezului. în acelaşi timp, îl transform ă, îl
desăvârşeşte, îl sfinţeşte în suflet şi trup, îl întăreşte în
lupta sa duhovnicească de fiecare zi, lum inează chipul lui
1 Sfanţul Grigorie Teologul, Cwv. 34, PG 36,24IA

2 Sfanţul Atanasie cel Mare, Despre feciorie, PG 28,265
3 Sfanţul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia I, 66, 1, BPSBG
3,p. 197
4 Sfanţul Irineu, Contra ereziilor, 5,2-3, PG 1 l,25A
5 Ep. 8, PG 32,253
6 Sfanţul Ioan Gură de Aur, La Evanghelia după Matei, 82, PG
58,744
Dum nezeu din lăuntrul lui şi îl îndreaptă către

asemanarea cu Acesta.
N um ai prin îm părtăşire se restaurează chipul lui
Dum nezeu din noi şi numai aceasta ne face să devenim
asemenea Lui. D oar această binecuvântată hrană
dum nezeiască ne înalţă, conducându-ne la viaţa cea fară
de m oarte1. N um ai hrana aceasta binecuvântată şi
nem uritoare îngroapă răm ăşiţele omului vechi din noi.
D oar ea îl introduce în viata cea adevărată si
* y
îl conduce
spre veşnicie şi îm părăţia dumnezeiască.
De aceea şi Sfântul loan D am aschinul ne spune:
„Pentru că D um nezeu ne-a dat chipul şi Duhul Său, noi
însă nu le-am păstrat. El însuşi ia asupra Sa firea noastră
cea săracă şi bolnavă, spre a ne curăţi, spre a ne face
nestricăcioşi şi a ne aşeza iarăşi îm preună-participanţi ai
dum nezeirii Sale”2.
H rana Dum nezeieştii Euharistii, cu tot harul,
binecuvântarea şi puterea ei supranaturală, păzeşte pe om
de orice greşeală sufletească şi trupească, dar şi de orice
boală \ Este deci m edicam ent şi putere contra bolii, nu
num ai a celei sufleteşti, dar şi a celei trupeşti.
Astfel, hrana D um nezeieştii Euharistii este
m âncarea şi băutura ce rămân în veci. O ricine este lipsit
de această hrană, este lipsit de viaţă. O ricine o pierde,
pierde viaţa veşnică. Oricine nu se îm părtăşeşte cu ea,
cade în cursele diavolului şi în sminteală. Cine nu o gustă,
nu a gustat bucuria şi frumuseţea. O ricine nu se îndulceşte
cu ea, se am ărăşte toată viaţa sa. O ricine nu-şi
însângerează buzele şi limba sa cu aceasta, este rănit de
loviturile celui viclean. O ricine o neagă, neagă pe
Dum nezeu înlăuntrul lui. Trupul păm ântesc şi duhul cel
1 Origen, Despre Rugăciune, 27,4, PG 11,505D

2 Expunerea credinţei ortodoxe, 4,13, PG 94,1137B
3 Sfanţul Ioan Gură de Aur , La Evanghelia după Matei, 4,9,
PG 57,50; Sfanţul Ioan Damaschinul, op. cit. 4,13, PG 94,1152
nem uritor al nostru numai prin aceasta devin astfel, numai

prin ea trăiesc.
e. Darurile cele nesfânşite, nepreţuite.

Care lim bă poate să grăiască, ce m inte poate să tâlcuiască,
ce cuvânt are puterea de a exprima, ce m ână are talentul
de a scrie cele nespuse şi m inunate, care se lucrează prin
îm părtăşirea cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele
D om nului nostru Iisus Hristos? D arurile sunt nesfârşite şi
nepreţuite. A m am intit deja iertarea păcatelor, nem urirea
şi nestricăciunea omului, unirea sa cu H ristos şi
ţndum nezeirea, hrana cea cerească şi unică pe care o
prim eşte. U rm ează şi alte daruri.
1. Bogăţia harului Sfântului Duh. Harul

Sfântului D uh este prezent în toţi credincioşii ce participă
la dum nezeiasca slujbă. El atinge totul, face lucrătoare
Jertfa M ielului lui D um nezeu, sfinţeşte Taina Euharistică,
se revarsă în întreaga lume. El um ple sufletele cele curate
şi sfinţeşte trupurile noastre. Puterea Sa ne transform ă şi
tot ea preface pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui
Hristos. „T rim ite D uhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste
D arurile acestea puse înainte...”, se roagă preotul slujitor.
Pogorârea D uhului Celui M ângâietor, a harului Său, se
face întocm ai ca ploaia, sau roua, ce intră înlăuntrul
nostru şi devine plinătatea vieţii. M ai presus de orice, ne
dăm viaţa şi ne punem toată nădejdea în Stăpânul Cel
iubitor de oam eni şi D um nezeul nostru, încât îm părtăşirea
noastră să se facă „întru Sfântul Duh, întru m oştenirea
îm părăţiei cerurilor” .
Sfânta M asă este deplinătatea Sfântului Duh. Omul
devine sălaş al Acestuia, se transform ă şi ia chip
dumnezeiesc, când duhul său se um ple de D uhul Cel
Sfânt1.
1Sfântul Simeon Noul Teolog, Operele complete, p. 13

Sfântul Potir este izvorul din care ţâşneşte Sfântul

Duh. De acolo se revarsă înlăuntrul nostru focul
duhovnicesc, întregul har dumnezeiesc. Atunci avem
unirea şi îm preunarea sufletului nostru cu Duhul cel
Preasfânt şi M ângâietor. Tot sufletul nostru devine
lumină, ochi, duh, îm brăţişare, iubire, m ilostivire,
bunătate, m oralitate. Prin D um nezeiasca îm părtăşanie,
omul se învredniceşte să devină purtător de H ristos şi
purtător de Duh (hristofor şi pnevm atofor) şi Biserică
tainică. Trupul său este lăcaşul, iar sufletul este Sfântul
Altar, m intea este Sfântul Jertfelnic. Aici avem m ărim ea
cea nem ăsurată a harului Sfântului Duh. Pe jertfelnicul
minţii sale, omul, în tăcerea cea prin m ulte cuvinte,
cheamă, înlăuntrul celor inaccesibile ale glasului celui
măreţ, întunecat şi ininteligibil, tăcerea Dum nezeirii. Şi o
sălăşluieşte, cât este cu putinţă om ului, prin teologia
mistică. D evine aşa cum trebuie să fíe cel care s-a
învrednicit de cercetarea lui Dum nezeu şi a fost pecetluit
prin strălucirea Sa prealum inoasă1. M ai apoi, având
D um nezeiasca Euharistie înlăuntrul său, creştinul cel
binecuvântat iese în lum e teofor (purtător de Dum nezeul),
hristofor (purtător de Hristos) şi pnevm atofor (purtător de
duh), plin de har.
2. Lum ină din Lum ina cea neînserată. D upă

îm părtăşirea noastră, într-o inimă, într-un glas, cântăm:
„A m văzut lum ina cea adevărată...” . D um nezeiasca
îm părtăşanie este „lum ina cea adevărată“, adică însuşi
Hristos, lum ina cea neînserată. Si noi luăm înlăuntrul
nostru lum ină din lum ina neînserată. „A ceastă Taină este
lumină, pentru cei deja curăţiţi” . Prin Dum nezeiasca
îm părtăşanie nu luăm înlăuntrul nostru ceva din Hristos, ci
îl luăm pe Acesta întreg. Nu prim im doar o rază de
1 Sfântul Maxim Mântuitorul, Mistagogi a, 4, p. 131 (Atena

1973); Grigorie Ieromonahul, Sfânta Liturghie, Scolii, Atena
1985, p. 131
lumină, ci întreg discul solar al dreptăţii. Oriunde intră

Hristos, toate se um plu cu lumina Sa, cum s-a um plut şi
iadul.
Hristos, singura lumină, prin Dum nezeiasca
îm părtăşanie coboară din cer pe păm ânt şi străluceşte. Iar
de aici se înalţă alţi sori: credincioşii ce se îm părtăşesc cu
Soarele dreptăţii. A stfel, toate se um plu num ai cu lum ina
cea dum nezeiască .
Cu adevărat, această pâine sfântă, adică Trupul
Dom nului, cu care ne îm părtăşim de pe Sfânta M asă de
aici şi îl aducem înlăuntrul nostru, îndreptaţi spre
îm părăţia cea dum nezeiască, acest acelaşi Preasfânt Trup
al lui Hristos al nostru Se va arăta atunci pe nori cerului.
Toate privirile II vor vedea. Şi El va arăta bunătatea Sa la
răsărit şi la apus, ca un fulger, într-o clipă. Cu această
rază trăiesc fericiţii credincioşi ce se îm părtăşesc. Şi când
mor, lum ina nu se îndepărtează de aceştia. Căci lum ina
urm ăreşte neîncetat pe cei drepţi. A jung la viaţa veşnică,
lum inând cu această lum ină neînserată, cu care trăiseră tot
timpul vieţuirii lor pe păm ânt5.
într-adevăr, precum învaţă Sfanţul G rigorie
Palama, Euharistia D om nului nostru Iisus Hristos este
minunea cea fară de asem ănare şi incom parabilă. Prin
îm părtăşirea cu Sfanţul Său Trup, El Se îm preună cu
existenţele omeneşti, Se am estecă cu fiecare credincios în
parte, Se face un trup cu noi. Ne aşează lăcaş al întregii
Sale dum nezeiri. Căci în Trupul lui H ristos „locuieşte
trupeşte toată plinătatea dum nezeirii” (Coloseni 2,9).
Este deci cu putinţă să nu se lum ineze sufletele
creştinilor, care cu vrednicie se îm părtăşesc, cu dulcea
strălucire dum nezeiască a Trupului Său, care intră
înlăuntrul nostru prin Sfânta îm părtăşanie? Este cu putinţă
să nu-i înconjoare cu lum ina Sa fulgerătoare, precum a
lum inat trupurile ucenicilor, pe M untele Taborului?
^ ico la e Cabasila, Despre viaţa în Hristos, PGB, Filocalia, 22,

p. 215
Atunci, pe M untele Schim bării Sale la Faţă, Acel Sfânt

Trup al Său, care este izvorul lum inii şi a harului, a
lum inat pe dinafară pe cei care se apropiaseră de Dânsul şi
pe dinăuntrul lor, cu ochii simţurilor, trim iţând în sufletele
lor lumina. A cum însă, când se face unirea şi îm preunarea
Trupului D om nului cu trupul nostru, acum când există şi
locuieşte înlăuntrul nostru, ne lum inează sufletul cu ale
Sale raze dulci, ale dum nezeieştilor zo ri5.
De aceea, la fiecare D um nezeiască îm părtăşanie,
m intea se îndreaptă spre D um nezeu, iar lum ina
dum nezeiască revelează Tainele cele negrăite2. „D om nul
Se găseşte înlăuntrul meu... M ă îm părtăşesc de lum ină... şi
toate m ădularele m ele devin purtătoare de lum ină“3.
Fiecare Dum nezeiască Euharistie lum inează
existenţa noastră şi o transform ă în întregim e în lum ină şi
slavă. „T aina Euharistică - Taina lui Hristos, a Soarelui
dreptăţii- a răsărit în lum ea noastră din Lum ina Tatălui. Se
sfinţeşte sub Lum ina lumii, a Iui Hristos, în Lum ina
M ângâietorului...” 4.
3. M iile de bunuri. Prin Dum nezeiasca

îm părtăşanie urm ează şi alte mii de bunuri. Ea ne dăruie
adevărata libertate şi frum useţea noastră reală.
I. Libertatea. D e când Hristos a învins m oartea pe
Cruce, a m urit şi a înviat din m orţi, a fost restaurată
libertatea în om şi, în acelaşi timp, s-au form at chipul cel
adevărat şi reala lui frumuseţe, spune Sfanţul N icolae
Cabasilă5.
D um nezeiasca Îm părtăşanie, care este Trupul
răstignit şi înviat al Dum nezeu-Om ului, al Dom nului
1 Cuvânt pentru sfinţii..., 1, 3, 38, BPG 2, p. 230

2 Sfanţul Simeon Noul Teolog, Operele complete, Cuvânt. 13,
p. 21
3 ibidem, p. 14
4 Grigorie Ieromonahul, op. cit., p. 350
5 op. cit., p. 336
154 Arlmn. Hrístofor Sta vropulos
nostru Iisus Hristos, nu ne eliberează doar de la m oarte şi

de la diavol. N e dăruie, în acelaşi timp, libertatea faţă de
patim ile noastre. Deasa şi neîncetata îm părtăşire ne
eliberează de orice ne urâţeşte şi ne deform ează
duhovniceşte. N e eliberează de toate acele elem ente care
urâţesc existenţa noastră şi o conduc spre o viaţă animalică
şi spre captivitatea duhovnicească.
II. Binele. Prin deasa îm părtăşire reluăm
frum useţea prim ară a creaţiei din Raiul Edenului.
D obândim „binele cel neuneltit”, frum useţea cea
nestricăcioasă, paradisiacă, frum useţea şi bunătatea lui
Hristos. Este de ajuns ca omul să se dea pe sine acestor
haruri, pe care le oferă Dum nezeiasca îm părtăşanie. Luăm
înlăuntrul nostru pe Hristos, Binele cel neuneltit, slava cea
mai presus de cuvânt1.
III. Iubirea cea desăvârşită. Prin deasa
D um nezeiască îm părtăşanie luăm înlăuntrul nostru
dragostea cea desăvârşită, pe H ristos2. A cesta care îl are
pe Dom nul nostru Iisus Hristos, devine dum nezeu după
har şi participă la iubirea dum nezeiească treimică. Gustă
întreaga grijă şi iubire dumnezeiască, toată „dragostea cea
m inunată“ ce a rodit pe Cruce.
IV. Desăvârşirea. Prin neîncetata Dum nezeiască
îm părtăşanie, m ergem spre desăvârşire. Pentru om, ea este
fară margini, fară hotare. însă cu cât mai m ult ne
apropiem de Dum nezeiasca îm părtăşanie, cu atât mai mult
ne apropiem de desăvârşire. M ângâietorul cel bun, Duhul
Sfânt îm plineşte existenţa noastră prin harul Său şi ne
uneşte cu dum nezeiasca desăvârşire a D om nului nostru
Iisus Hristos, care le întrece pe toate. „U nirea credinţei şi
îm părtăşania Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii
'Sf. Simeon Noul Teolog, Opere, Atena, partea a 2-a, p.

14,21,57
2 ibidem, p. 28
pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos D um nezeu să o

dăm”
V. Pacea. Prin deasa îm părtăşire dobândim „pacea
lui D um nezeu, care covârşeşte orice m inte” (Filipeni 4,7),
după ce „pacea o avem cu Dumnezeu, prin D om nul nostru
Iisus H ristos” (Romani 5,1). Prin urm are, „E l (Hristos)
este pacea noastră, El care a făcut din două una... şi,
venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace
celor de aproape” (Evrei 2,14 şi 17).
Trupul şi Sângele Domnului nostru, care S-a jertfit
sus pe Golgota şi care Se jertfeşte nesângeros la fiecare
D um nezeiască Liturghie şi pe fiecare Sfântă M asă, a adus
şi aduce neîncetat pacea între cer şî păm ânt, între
Dumnezeu şi om, între îngeri şi oam eni, „făcând pace prin
Sângele Crucii Sale” (Coîoseni 1,20).
A ceastă Sfântă pace, adică Hristos, Se găseşte pe
Sfânta M asă, care devine masa păcii. Şi noi, care aducem
„m ila păcii” , ne transform ăm în copiii cei îm păciuitori ai
îm părăţiei dumnezeieşti. Existenţa noastră devine lăcaşul
tainic al păcii. Se prim eşte, prin D um nezeiasca
îm părtăşanie, pacea cea unică, Dom nul nostru Iisus
Hristos. Toate din ju ru l nostru se îm pacă, toate din
interiorul nostru se liniştesc. D obândim „inim a liniştită“ .
M intea noastră răm âne neînvolburată, înlăuntru ne dom ină
„linişte m are” (M atei 8,26). Nici iarnă, nici zbucium , ci
îm părăţeşte liniştea cea albă, sfântă. O putere
dumnezeiască răsare în noi, care ne conduce spre
descoperirea Tainelor dumnezeieşti, ce depăşesc m intea
noastră2.
înroşiţi de Sângele M ielului lui Dumnezeu, care a
adus pace tuturor, ieşim afară în lume, „în pace” . A m fost
iluminaţi, am prim it viaţă, am devenit purtători de Hristos
şi purtători de Duh. Prin pacea dum nezeiască din noi,
: Sfântul Chirii al Alexandriei, La Evanghelia după Io an, PG
74,3 04D
156 Arhim. Hristofor Stcnropulos
înaintăm în viaţă în „pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte

orice m inte” (Filipeni 4,7) păzeşte inim ile şi gândurile
noastre, încât să nu pierdem nim ic din ce am luat.
Dum nezeiasca pace, cea conducătoare, se îngrijeşte de noi
ca să păzim neatins dumnezeiescul har, nestinsă
dum nezeiasca lumină şi harurile Sfanţului Duh. Pacea
dum nezeiască ne conduce la fraţii noştri, la cei îm preună
cu noi oameni, în pace, cu faţă liniştită, cu iubire
roditoare.
VI. Bucuria. Prin deasa noastră participare la Cina
cea Dumnezeiască, existenţa noastră se um ple de
plinătatea veseliei şi a bucuriei duhovniceşti. „U m ple de
bucurie şi de veselie inimile noastre, totdeauna, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. A m in” , spune slujitorul după
D um nezeiasca îm părtăşanie şi înainte de Apolis.
Bucuria aceasta nu are nim ic com un cu cele ale
acestei vieţi. Ea este îngerească. Este bucuria
duhovnicească a sufletului, ce a luat înlăuntrul său pe
M irele cel unic. M irele sufletului nostru se face Trup şi
Sânge şi în m od de negrăit ne odihneşte, ne um ple de
bucurie şi veselie1.
H rănirea noastră cu pâinea cea binecuvântată şi cu
vinul vieţii, care este Hristos, ne conduce la dum nezeiasca
beţie, la extazul si la entuziasmul sfanţ. Si acesta deoarece
ne-am eliberat, mântuit, sfinţit, unit, îndum nezeit. „A vem
Potirul beţiei celei bune - spune Sfanţul Ioan G ură de A ur
- care poartă bucuria şi nu paralizează. Care este acela?
Este potirul duhovnicesc, al Sângelui preacurat al
Stăpânului. El nu produce nici beţie, nici paralizie, ci
ridică în noi puterea. N u epuizează, ci întăreşte nervii.
Este cinstit de îngeri, înfricoşător pentru dem oni, respectat
de om, vrednic de iubirea Stăpânului”2.
1 Sfanţul Macarie Egipteanul, Omilia IV, 12, PGB 7, p. 22,72-

74
2 PG 50,436
De aceea, după fiecare Dumnezeiască

îm părtăşanie, eliberaţi şi mântuiţi, preaplini de bucurie,
veselie, extaz sfanţ şi beţie dumnezeiască, îm preună
cântăm: „A m văzut lumina cea adevărată, am prim it
D uhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată,
nedespărţitei Treim i închinându-ne. Că acesta ne-a
m ântuit pe noi” .
Cântăm Sfintei Treimi plini de bucurie
dum nezeiască şi veselie, căci „prin Cruce a venit bucuria
la toată lumea” . Înălţăm cântare duhovnicească, întru
ilum inarea cea duhovnicească şi slava D om nului, care a
răsărit. „Lum inează-te, luminează-te, noule Ierusalim e, că
slava D om nului peste tine a răsărit. Saltă acum şi te
bucură Sioane; iar tu, Curată N ăscătoare de D um nezeu,
veseleşte-te, întru învierea Celui născut al tău” 1. A uzim
neîncetat vocea cea dumnezeiască, prietenească, dulce, a
D om nului Celui înviat.
De acum, din această viaţă, m ergem spre veşnicie,
către bucuria cea fară m argini şi către plăcerea îm părăţiei
celei dumnezeişti. Cu Sfanta îm părtăşanie înlăuntrul
nostru, cu gustul lui Iisus Cel înviat, „ieşind dintru această
viaţă întru nădejdea celei veşnice, să ajung la odihna cea
de-a pururea, unde este glasul cel neîncetat al celor ce
laudă şi dulceaţa cea fară de sfârşit a celor ce văd
frum useţea cea nespusă a feţei Tale”2.
VII. Sfînţire-putere. N e-am îm părtăşit cu
Preacuratele Taine. A m luat pe D om nul şi D um nezeu
înlăuntru nostru. A cum m ergem în viaţă, ieşim afară în
lume. N e confruntăm cu cotidianul, ne găsim în faţa
luptei vieţii. A vem să ne luptăm cu noi înşine, cu dem onii
cei vicleni şi răutatea lumii. Este lupta noastră zilnică.
Insă, prin deasa apropiere a noastră de îm părtăşirea
cu Preasfântul Trup şi Sânge al D om nului nostru Iisus
Hristos, al Dumnezeului celui m are şi M ântuitorului, al
1 Slujba Paştelui, cântarea a 9-a

2 Rugăciunile de după împărtăşanie
158 Arhim. Hristofor Sta\>ropulos
nădejdii noastre, intră înlăuntrul sufletului bucuria şi

putera sfinţeniei. A ceastă putere sfinţitoare trece prin
sufletul şi trupul nostru. „Sufletul celui care m ai înainte
s-a îm părtăşit, sfinţirea a simţit-o... şi prin suflet, asupra
corpului trece” 1.
Prin această putere sfinţitoare, existenţa noastră
devine viguroasă, iar trupurile şi sufletele se fac „ateliere”
ale harului lui Hristos. Ca leii ce scot flăcări pe gură,
plecăm de la Dumnezeiasca M asă2.
înarm aţi cu harul dumnezeiesc şi cu puterea
sfinţitoare, luptăm îm potriva păcatului şi a ispitelor, ne
confruntăm cu lipsurile, chinurile şi greutăţile vieţii. în
acelaşi tim p, viaţa noastră se potriveşte după cea a lui
Hristos. D om nul devine conducătorul şi întăritorul nostru.
Sfinţii îngeri şi A rhangheli ne ajută. „Căci acest Sânge,
luat cu vrednicie, alungă pe demoni, îi îndepărtează,
cheamă pe îngeri către noi şi pe Stăpânul îngerilor...”3.
Astfel, prin Sângele Dom nului nostru şi prin deasa
îm părtăşire, se obţin multe, foarte multe, m ii de bunuri4.
M oartea a fost învinsă, cerul şi porţile raiului s-au deschis
larg. Sfanţul D uh a fost trimis, robii au devenit liberi,
duşm anii prieteni, cei străini moştenitori, oam enii îngeri.
Doar aceasta? Dum nezeu S-a făcut om, iar omul
Dumnezeu. Cerul a prim it firea cea păm ântească.
Păm ântul a prim it pe Cel ce stă înconjurat de Heruvimii,
de toate cetele îngereşti. Zidul despărţitor s-a dărâm at,
piedica s-a ridicat, păcatele noastre au fost iertate. Cele
despărţite s-au unit, întunericul s-a stins, lum ina a
strălucit, noaptea a dispărut.
5Nicolae Cabasilă, La Dumnezeiasca Liturghie, PBG, Filocalia

22, p. 204
2 Sfântul Io an Gură de Aur, La Ev. dup a Io an, XLVI", 3, PBG
13, p. 580
3 Ibidem
4Idem, La Psalmi, PG 55,289
După toate acestea, vine spontană m ulţum irea şi

recunoştinţa cea fară de m argini către Stăpânul şi
M ântuitorul Hristos. De aceea, după fiecare Dum nezeiască
îm părtăşanie, din toată inima, ne exprim ăm recunoştinţa şi
m ulţum im D om nului nostru. A m cunoscut darurile cele de
la Dumnezeu. A m judecat cu evlavie dum nezeiasca
înălţim e şi m ărim ea binefacerii. A m trăit toată m ăreţia
Preasfintei Treimi. Am căpătat experienţa lum inii celei
dumnezeişti, care este Hristos. N e-am botezat în izvorul
sfinţeniei, care este Sfântul Duh. D in adâncul inim ii
m ulţum im recunoscători şi cântăm Binefăcătorului nostru.
„D repţi, prim ind dumnezei şt ile, sfintele, preacuratele,
nem uritoarele, cereştile şi de viaţă făcătoarele,
înfricoşătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să
m ulţum im Dom nului” . „M ulţum im Ţie, Stăpâne,
Iubitorule de oameni, D ătătorule de bine al sufletelor
noastre, că şi în ziua de acum ne-ai învrednicit pe noi de
cereştile şi nem uritoarele Tale Taine. îndreptează calea
noastră, întăreşte-ne pe noi, pe toţi, întru frica Ta; păzeşte
viaţa noastră, întăreşte paşii noştri, pentru rugăciunile şi
m ijlocirile N ăscătoarei de D umnezeu şi pururea Fecioarei
M aria şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi” 1.
f. Mulţumirea de după dumnezeiasca

împărtăşire. Când se încheie D um nezeiasca Liturghie,
citim cu pioasă recunoştinţă, fie la Sfanta Biserică, fie
acasă la noi, rugăciunile de m ulţum ire de după
Dum nezeiasca îm părtăşanie. Ele se găsesc scrise în
diferite cărţi bisericeşti.
A ceastă mică slujbă începe prin urm ătoarele stihuri
pregătitoare:
„D upă ce vei prim i îm părtăşirea sfântă
A făcătoarelor de viaţă Daruri
Laudă adă şi m ulţum ire mare,
Şi cu căldură Domnului te roagă:

Slavă Tie,
5 7 Doamne! Slavă Tie,5 7Doamne!
Slavă Ţie, Dum nezeului nostru!”
Prim a rugăciune este a unui scriitor anonim. Intr-
un ton personal, m ulţum eşte Domnului D um nezeu pentru
îm părtăşirea cu Sfintele Taine, binefacere şi sfinţire a
sufletelor şi trupurilor. Cere să îi fie acestea „spre
tăm ăduirea sufletului şi a trupului, spre izgonirea a tot
protivnicului, spre luminarea ochilor inim ii m ele, spre
îm păcarea sufleteştilor mele puteri” şi altele dem ne de
sem nalat şi importante. încheie cu nădejdea vieţii veşnice,
unde stăpâneşte „dulceaţa cea fară de sfârşit” , „binele cel
negrăit” şi „veselia cea nespusă a celor ce Te iubesc,
Hristoase, Dumnezeul nostru” .
A doua rugăciune de m ulţum ire aparţine Sfanţului
V asile cel M are. E l m ulţum eşte lui Hristos, D umnezeul,
Îm păratul şi Făcătorul tuturor, pentru bunurile pe care ni
le dă şi pentru îm părtăşirea cu Preacuratele Taine. Roagă
ca până la suflarea noastră cea m ai de pe urm ă, aici pe
păm ânt, să ne îm părtăşim „spre iertarea păcatelor şi spre
viaţa de veci” .
A treia rugăciune este în versuri şi aparţine
Sfântului Sim eón M etafrastul. Acest poem de m ulţum ire
este foarte frumos si emotionant. Citindu-1 cu evlavie, el
ne m işcă şi ne întăreşte mult. îl redăm în continuare:
„C el ce de bunăvoie m i-ai dat m ie spre hrană Trupul
Tău,
Foc fiind, care arde pe cei necredincioşi,
să nu m ă arzi pe mine, Făcătorul meu;
ci m ai vârtos intră înlăuntrul m ădularelor m ele,
si întru toate încheieturile,
şi în rărunchi, şi în inimă,
şi arde spinii tuturor păcatelor mele;
curăteste-m i sufletul:7
» »
sfinţeşte-m i gândurile şi oasele;

num ărul deplin al celor cinci simţuri îl lum inează;
peste tot m ă pătrunde cu frica Ta;

pururea mă acoperă şi m ă apără şi m ă păzeşte
de tot lucrul şi cuvântul pierzător de suflete;
curăţeşte-mă, spală-mă şi m ă îndreptează;
înţelepţeşte-m ă şi m ă luminează;
arată-m i locaş num ai al Duhului Tău
şi să nu mai fiu sălaş păcatului,
ci Ţie, casă, prin prim irea împărtăşirii;
ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, toată patima.
Rugători aduc pentru m ine pe toţi sfinţii,
pe m ai-m arii cetelor fară de trup,
pe înaintem ergătorul Tău, pe înţelepţii A postoli
şi cu aceştia pe Preacinstita şi Preacurata M aica Ta,
ale căror rugăciuni prim eşte-le,
• M ilostive Hristoase al meu,
şi pe mine, slujitorul Tău, fiu al lum inii m ă fa;
că Tu însuţi eşti, Bunule,
sfinţirea şi lum inarea sufletelor noastre
şi Ţie, după cuviinţă, ca unui D um nezeu şi Stăpân,
toţi slavă îţi înălţăm în toate zilele” .
A patra rugăciune, şi aceasta aparţinând unui
scriitor anonim, foarte scurtă, se adresează din nou
Dom nului nostru şi exprim ă dorinţa arzătoare profundă ca
Dum nezeiasca îm părtăşanie să se facă, îm preună cu
celelalte, „spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie” .
A cincea şi ultim a rugăciune de m ulţum ire se
adresează M aicii Domnului, Preasfintei Stăpâne, de
D um nezeu Născătoare. A utorul ei este anonim. Aici
M aica Domnului este lumina sufletului nostru, nădejdea,
acoperământul, scăparea, m ângâierea şi bucuria. Poetul îi
m ulţum eşte pentru că l-a învrednicit să fie părtaş Trupului
şi Sângelui Fiului ei. M ai apoi, îi adresează cele mai
frum oase cereri duhovniceşti, încât să poată „până la cea
din urm ă suflare” , fară de osândă, să prim ească sfinţirea
Preacuratelor Taine. Şi încă cere „lacrim i de pocăinţă şi
de m ărturisire, ca să te laud şi să te pream ăresc pe tine în
toate zilele vieţii m ele” .
162 Arhim. Hristofor Sta\>ropuios
Cu m ultă recunoştinţă, am m ulţum it Domnului,

avându-L înlăuntrul nostru. însă îm preună-participarea
noastră la Sfanta Liturghie, al cărei centru este
Dum nezeiasca Euharistie, nu se opreşte aici. Ea se
reînnoieşte la fiecare Sfântă Liturghie şi se continuă
neîntrerupt în viaţa de fiecare zi, care se transform ă într-o
zilnică Dum nezeiască Liturghie şi îm părtăşanie. Harul,
care întrece totul şi lumina neînserată lum inează şi
conduce paşii vieţii noastre, încât să vedem drept ceea ce
este al nostru, pe aproapele, lumea. Puterea sim ţitoare
întăreşte existenţa noastră, încât să înaintăm statornici din
prezent spre viitor, de la „ a d u n ” la „pururea”, de la viaţa
cea vrem elnică la cea veşnică, a îm părăţiei dumnezeieşti.
A cest drum statornic al nostru nu trebuie să fie
individual. Prin Dumnezeiasca Îm părtăşanie înaintăm ,
îm preună cu toţi oamenii, cu toată zidirea, spre reînnoire,
plinire. De aceea, după fiecare Dumnezeiască
îm părtăşanie, care trebuie să se facă des, devenim, trebuie
să devenim, existenţe vii, ce poartă înlăuntrul lor tot harul
D uhului Sfanţ. A cest har Dumnezeiesc, care se
sălăşluieşte în noi, înm ulţeşte şi transform ă lumea în Iisus
Hristos. A cest har, în noi, plăm ădeşte din nou lumea, spre
a o uni cu Dumnezeu. Facerea noastră în Hristos, prin
Dum nezeiasca îm părtăşanie, încorporează nevăzut pe om
şi lum ea în Trupul lui Hristos, Biserica. în fine, prin
Dum nezeiasca Euharistie suntem transform aţi în existenţe
om eneşti de Dum nezeu insuflate, slujitoare, care,
îm preună cu lumea întreagă, privim „cu ochii aţintiţi
asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei” (Evrei
12,2). Dom nul Iisus constituie îm plinirea tuturor. El este
scopul final al existenţelor şi în special al omului, este
sfarsitul
> cel fericit. Existăm,7 trăim si % vom trăi num ai
pentru Acesta, pentru Iisus.
«L p
& V)
V. Cina împărăţiei
„C el ce mănâncă Trupul M eu şi bea Sângele M eu
are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”
(Ioan 6,54).
„V ă spun vouă că nu voi mai bea acum din acest
rod al viţei până în ziua aceea, când îl voi bea cu voi, nou,
în îm părăţia Tatălui Meu" (Matei 26, 29).
1. De pe păm ânt la cer. Cuvintele de mai sus ale

Domnului sunt, prin excelenţă, revelatoare. N e arată toată
înălţim ea Tainei. Ne mută de pe păm ânt la cer. Ne conduc
la învierea veşnică. N e fac comeseni cu Hristos, la Cina
cea nouă şi veşnică a îm părăţiei. Dum nezeiasca Liturghie,
pe care o săvârşim aici pe pământ, ne ridică spre m area şi
nesfârşita Liturghie şi gustare a dum nezeieştii îm părăţii şi
ne aşează pe tronul cel ceresc.
„S i îndată am fost în duh, si iată un tron era în cer
şi pe tron şedea Cineva; şi am văzut, la mijloc, între tron
şi cele patru fiinţe... stând un Miel, ca înjunghiat... Pentru
aceea sunt înaintea tronului lui D um nezeu şi îl slujesc ziua
şi noaptea... Şi am văzut cer nou şi păm ânt nou...”
(Apocalipsă 4,2; 5,6; 7,15; 21,1).
In versetele acestea din A pocalipsa Sfântului
Teolog şi Evanghelist Ioan ni se prezintă Cina cea veşnică
a îm părăţiei cerurilor. îm preună-participarea noastră deasă
la Preasfânta Taină a Dumnezeieştii Euharistii, aici pe
păm ânt, ne pregăteşte, ne cultivă şi ne îndreaptă spre
învierea „zilei celei de pe urm ă“, spre „viaţa veşnică“ şi
164 Arhim. Hristofor Sta\>ropulo$
spre gustarea cea fară sfârşit a noului „ro d al vieţii55,

îm preună cu Hristos, în îm părăţia Tatălui.
2. Legătura D um nezeieştii Euharistii cu

îm părăţia cerurilor. Legătura Tainei noastre euharistice
cu îm părăţia cerurilor este directă. Ea este tip şi
preînchipuire a îm părăţiei celei dumnezeieşti. îm preuna
participare a noastră la Dumnezeiasca Euharistie constituie
pregustarea deplină a Cinei celei veşnice a îm părăţiei.
Deasa îm părtăşire devine medicam entul nem uririi noastre,
arvuna vieţii veşnice, garantul şi m ai înainte gustarea
îm părăţiei veşnice a Dumnezeului Treimic. Ea pregăteşte
Biserica păm ântească luptătoare şi pe m em brii acesteia
pentru Biserica triumfătoare, pentru veşnicie.
Noi, care trăim încă pe păm ânt, ne îm părtăşim cu
Sfanta Pâine ce a coborât din cer, cu D um nezeu-Cuvântul,
care S-a golit şi S-a m icşorat pe Sine. Cei care însă trăiesc
în îm părăţia cerurilor, se îm părtăşesc din A cesta deplin. Se
hrănesc cu dumnezeirea Lui şi se bucură de vederea
întreagă a înţelepciunii Sale1.
Prin Dumnezeiasca îm părtăşanie trăim „în Iisus
H ristos pentru totdeauna”2. Ea devine „apărătoare întru
învierea vieţii veşnice” 1. De aceea, la fiecare săvârşire a
D um nezeieşii Euharistii şi după fiecare îm părtăşire
„prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi
începătura altei vieţi veşnice. Şi săltând, lăudând pe
pricinuitorul, Cel unul binecuvântat, Dum nezeul părinţilor
noştri şi preaslăvit”4.
1 Eusebiu al Cezareei, La Psalmi, 33, 6-8, PG 23,296

2 Sfanţul Ignatie Teoforul, Către Efeseni, 20, 3, BPSBG 2, p.
268
Sfanţul Atanasie cel Mare, Către Serapion, Despre Sfântul
Duh, 19, PG 26,668
4 Canonul învierii, Duminica Paşte lui, cânt, 7
3. D um nezeiasca Euharistie si Biserica sunt

prelungirile dum nezeieştii îm părăţii. Prin Dum ezeiasca
Euharistie şi îm părtăşire se crează pe păm ânt, în mod
continuu, com uniunea duhovnicească cea care uneşte şi
îndum nezeieşte pe oameni, adică Biserica. Prelungirea sa
este îm părăţia cerurilor. Taina aceasta, cu toată gustarea şi
com uniunea ei dumnezeiască, conduce Biserica la cele
din urmă, la cele veşnice, la cina cea nouă, la îm părăţia
dum nezeiască a cerurilor. Acolo va îm părăţi D umnezeu
între dumnezei. De aceea, deasa nostră îm preună-
participare la cina dumnezeiască este un Paşte continuu, o
nesfârşită trecere a noastră în veşnicie. „C ăci această
Pâine sfântă, acest Trup, pe care de pe Sfanta M asă îl vor
avea înlăuntrul lor şi îl vor duce acolo, este A celaşi care
va fi văzut atunci de toţi, sus pe nori şi va arăta la răsărit
şi la apus bunătatea Sa, ca un fulger, într-o clipă. Cu
această rază trăiesc cei fericiţi.
» Si5 când m or,7 lum ina nu-i
părăseşte, căci lum ina rămâne totdeauna cu cei drepţi. Şi
ajung la viaţa veşnică, cu strălucirea acestei lumini
dumnezeieşti. Aleargă spre lum ina cu care au trăit
îm preună toată viaţa lor. Şi după ce Capul com un (al
Trupului Bisericii, Hristos) străfulgera deasupra norilor,
va aduna de pretutindeni toate m ădularele Sale, pentru a fi
D um nezeu în m ijlocul dum nezeilor” 1.
4. D um nezeiasca Euharistie ne introduce în Rai.

D um nezeiasca Euharistie ne deschide Raiul şi deasa
îm părtăşire ne conduce şi ne introduce continuu în acesta.
„C ineva m i-a povestit, fără să fi auzit de la altul, ci el
însuşi s-a învrednicit şi a auzit că aceia care fug de această
lume, dacă se învrednicesc, prin curăţenia conştiinţei, să se
îm părtăşească cu Sfintele Taine, de îndată ce încetează cea
din urm ă suflare a lor, Sfinţii îngeri îi înconjoară, îi
1Nicolae Cabasila, Viaţa m Hristos, Filocalia 22, p. 482-484

166 Arh ini. Ilristofor Stcrwvpulos
însoţesc şi îi conduc în îm părăţia cerurilor, graţie

Dum nezeieştii Euharistii, cu care s-au îm părtăşit” 1.
Dumnezeiasca Euharistie şi îm părtăşanie este
însuşi Hristos, adică însăşi dumnezeiasca îm părăţie.
Prim ind pe Hristos, prin Dumnezeiasca îm părtăşanie,
înlăuntrul nostru, prim im de pe acum raiul, îm părăţia
cerurilor, pe însuşi Dumnezeu. Aceasta începe de pe acum
şi se prelungeşte, dar şi se îm plineşte, în veacul ce va să
vină.
Dom nului nostru Iisus Hristos, care este îm părăţia
cerurilor şi cu care ne unim la fiecare Dumnezeiască
îm părtăşanie, I se adresează Sfântul Simeon Noul Teolog
cu versurile foarte alese, teologice şi duhovniceşti de mai
jos:
„T u, îm părate ceresc,
Tu, păm ântule, Hristoase blând
Tu, iarba raiului, Tu, M ire dumnezeiesc,
Tu, masă veşnică, Tu, pâinea vieţii,...
Tu, Dumnezeul Meu,
îndelung Răbdătorule şi Judecătorul M eu”2.
1 Sfanţul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, 6, 4, PG 48,681

2 Opere Complete, Cuvânt. 27, p. 40
A
In loc de Epilog
Cu ce cuvinte s-ar putea încheia această carte?
Care poate să fie pecetea pentru ultim a pagină ? Ce cuvânt
ar putea fi capabil să încheie un studiu ce s-a referit la
Taina Dum nezeieştii Euharistii, care este Taina lui
D um nezeu-Cuvântul şi care se face hrana şi viaţa noastră?
Şi ce m inte ar fi cu putinţă, în final, să se apropie de
realitatea Dumnezeieştii Euharistii, ce ne face com eseni la
cina îm părăţiei şi m oştenitori ai lui Dumnezeu, îm preună-
m oştenitori ai lui Iisus Hristos?
Cu siguranţă, „Cuvântul de învăţătură“ al Sfanţului
loan G ură de Aur, pe care îl auzim în fiecare noapte de
Paşte, la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii a învierii, ne
m ută de la Sfanta M asă păm ântească, la cea cerească, la
Cina cea fară de sfârşit a împărăţiei.
Cuvântul acesta al Sfanţului Părinte al Bisericii
noastre exprim ă întreaga bucurie a învierii şi a Euharistiei.
A ceastă bucurie va um ple pe deplin existenţa noastră în
vrem urile cele de pe urm ă ale învierii celei de obşte. Ele
au ca prevestire, ca înainte-auzire şi ca pregustare noaptea
sfântă a Sărbătorii unice a învierii, Sărbătoarea Paştelui.
168 Arhim. Hristofor Stcn>ropulos
Cuvântul de învătătură al
Sfântului Ioan Gură de Aur
De este cineva binecredincios şi iubitor de
Dum nezeu, să se bucure de acest Praznic frum os şi
luminat. De este cineva ' slugă înţeleaptă, să intre,
bucurându-se, întru bucuria Dom nului său. De s-a ostenit
cineva postind, să-şi ia acum răsplata. D e a lucrat cineva
din ceasul cel dintâi, să-şi prim ească azi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, m ulţum ind să
prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să
nu se îndoiască, nicidecum , căci cu nim ic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se
apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în
ceasul al unsprezecelea, să nu se team ă din pricina
întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, prim eşte pe cel de
pe urm ă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al
unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul
dintâi; şi pe cel de pe urm ă m iluieşte, şi pe cel dintâi
mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi
faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl
preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta, intraţi toţi
întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cel de al
doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii îm preună bucuraţi-vă.
Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi
postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. M asa este
plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este m ult, nim eni să nu iasă
flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; îm părtăşiţi-vă
toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nim eni de lipsă,
că s-a arătat îm părăţia cea de obşte. Nim eni să nu se
tânguiască pentru păcate, că din m orm ânt iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi

M oartea M ântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut
de ea. Prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât în iad; um plutu-l-a
de am ărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta
m ai înainte înţelegând-o Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a
amărât, întâm pinându-Te pe Tine jos; am ărâtu-s-a, că s-a
stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a am ărât, că a
fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost
legat. A prim it un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A
prim it păm ânt şi s-a întâlnit cu cerul. A prim it ceea ce
vedea şi a căzut din ceea ce nu vedea. U nde-ţi este,
m oarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? înviat-a
Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos şi au căzut
diavolii. înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. înviat-a
Hristos şi viaţa stăpâneşte. înviat-a H ristos şi nici un m ort
nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din m orţi,
începătură celor adormiţi s-a făcut. Lui se cuvine slava şi
stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
170 Arhim. Hristofor Stcn>ropulos
Cuvântul traducătorului
Arhimandritul Hristofor Stavropulos, din Atena, un
cunoscut şi apreciat teolog al Bisericii Ortodoxe a Greciei,
printre alte scrieri ale sale, publică şi valoroasa lucrare
„Dumnezeiasca Euharistie, Taina Tainelor”, asupra căreia ne
am îndreptat atenţia şi am tradus-o în limba română. Studiul
sus-numitului autor prezintă o importanţă deosebită, fiind de un
real folos, în egală măsură, credincioşilor, ca şi teologilor
Bisericii noastre ortodoxe.
Autorul, un erudit liturgist, dar şi un trăitor al Tainei
Euharistice, ne prezintă o lucrare bine documentată, un studiu
de teologie liturgică întemeiat pe o bogată literatură patristică.
Marele merit al lucrării constă în aceea că se reuşeşte
concentrarea bogatelor surse de informaţie liturgică şi teologică,
evidenţiindu-se tot ceea ce este mai important, legat de
Dumnezeiasca Taină Euharistică, dovedind foloasele ei în viaţa
creştinilor şi rolul hotărâtor în sfinţirea lor. Creştinismul nostru
ortodox nu se poate concepe în afara Marii Taine a Euharistiei.
Prezenta lucrare este rodul unei îndelungi experienţe
sacerdotale şi trăiri liturgice. De aici provine aspectul mistic al
conţinutului şi nota ei distinctivă. Descoperim astfel înţelesurile
cele mai profunde ale Dumnezeieştii Euharistii, care pot fi
pătrunse doar de către cei ce s-au ridicat la un înalt nivel de
trăire creştinească. Deopotrivă, sesizăm bogăţia inepuizabilă a
teologiei liturgice, având ca izvor cultul nostru ortodox.
Lucrarea este scrisă într-o limbă literară aleasă şi
într-un stil propriu autorului, care este şi un bun predicator. De
aceea, am făcut o traducere care să răspundă cerinţelor limbii
române teologice, încercând, în acelaşi timp, să redăm sensurile
iniţiale ale cuvintelor şi expresiilor, în mod cât mai fidel.
Această lucrare se doreşte un îndemn la revigorarea vieţii
euharistice a credincioşilor, o chemare la împărtăşirea cu
Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru lisus Hristos, întru
iertarea păcatelor şi viaţa de veci.
Bibliografie
I. Texte:
-Sfanta Scriptură: Noul şi V echiul Testament;
-Ediţii de texte ale Sfinţilor Părinţi:
-Biblioteca Părinţilor şi Scriitorilor Bisericeşti Greci,
editura A postoliki Diakonia
-Părinţi Greci ai Bisericii, editura Grigorie Palama,
Tesalonic
-J. P. M igne, Patrologia Graeca şi Latina, Paris 1857-1912
-Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti ale cărăr texte
sunt folosite în această carte, din ediţiile de m ai sus:
A tanasie cel M are Ignatie Teoforul
A nastasie Sinaitul Iustin M artirul şi Filosoful
A ndrei Criteanul Seviros
V asile cel M are Isaac Şirul
G henadie al C-polului Isidor Pelusiotul
G rigorie Teologul Ioan Damaschinul
G rigorie al Nissei Ioan Gură de A ur
G rigorie Palama Clement A lexandrinul
G heorghe al N icom idiei Chirii al Ierusalim ului
D ionisie Areopagitul Irineu al Lionului
M acarie Egipteanul Epifanie al Ciprului
M axim M ărturisitorul Eusebiu de Cezareea
Nil A scetul Eutihie al C-polului
N icolae Cabasila Eftim ie Zigabinul
N icolae de M etonis Teodoret al Cirului
Simeon Noul Teolog Teodor Studitul
Titus Bostron Teofan al Niceei
O rigen Teofilact al Bulgariei
D reptul Teognost
172 Arhirn. Hristofor Stavropulos
II. Studii:
A fanassief N., L ’ Eglise du Saint Esprit, „Les
edition du C e rf’, Paris 1975
Vasilios, Arhimandritul, Eisodikon, S fanta
M ănăstire Stavronikita, Sfanţul M unte 1974 (în limba
greacă)
Bobrinskoy B., L ’ Eucharistie plenitnde de V
E glise, în „Intercom m unio des chretiens s’ interrogent”,
M AM E, 1969, p. 15-41
B om ert Rene, Les Commentaires de la divine
Liturgie, du VH-eme siecle, „A rchives de 1* O rient
chretien” , Institutul francez de Studii Bizantine, Paris
1966
Galitis Gheorghios, Intercommunio. Problema
comuniunii în Taine cu eterodocşii, din punct de vedere
ortodox, Atena 1966 (în limba greacă)
Galitis Gheorghios, Biserica, ca şi comuniune şi
experienţă personală, Ierusalim 1988 (în lim ba greacă)
Ievtici M .A., Eclesiologia Sfântului A postol Pavel,
după Sfântul Ioan Gură de Aur, A tena 1967 (în limba
greacă)
G rigorie Ieromonahul, Liturghia Euharistiei (lui
Dumnezeii). Dumnezeiasca Euharistie, după Sfântul Ioan
Gură de Aur, editura Sfintei M itropolii a Halkidei, Atena
1971 (în limba greacă)
Grigorie Ieromonahul, Dumnezeiasca Liturghie.
Scolii, editura „D om os”, Atena 1985 (în limba greacă)
Clement Olivier, Teologia după M oartea lui
Dumnezeu, editura „A tena” , A tena 1973 (în lim ba greacă)
Idem, Schema de bază a Liturghiei bizantine, în
„Liturghia noastră”, editura „V iaţa” , A tena 1963, p. 89-
166 (Atena 1963)
Idem, Apercus sur la presence eucharistique, în
„Contacts” , „Revista franceză a O rtodoxiei”, nr.
119/1982, p. 216-237
D eseille Placide, L ' Eucharistie et la divinisation

des chretiens selon Ies peres de V Eglise, în „M esagerul
O rtodoxiei” , nr. 8 7 ,1 / 1981, p. 40-56
Evdochim ov P., O rtodoxia, editura „V.
Rigopoulos” ; Tessalonic 1973 (în lim ba greacă)
Hanggi A.-Irgard P,, Prex Eucharisiica, „Edition
U niversitaires”, Freiburg 1968
Zizioulas I., Unitatea Bisericii în Dumnezeiasca
Euharistie şi Episcop, în prim ele trei secole, A tena 1956
(în limba greacă)
Zizioulas I., Consideraţie euharistică asupra lumii
şi a om ului contemporan, în „Sim pozionul creştin” ,
editura „Estia” , Atena 1967, p. 183-190 (în limba greacă)
Zizioulas L, Veri te ei communion dans le
perspective de la pensee patristique grecque, în rev.
„Irenikon” , 4/1977, p. 451-510
Theodoros Andreas, învăţătura despre
îndumnezeirea omului la Părinţii greci ai Bisericii de
p â n ă la Sfântul loan D amaschinul, A tena 1956 (în limba
greacă)
loan Protoiereul de Kronstandt, Viaţa în H ristos,
ediţia a IlI-a (în limba greacă)
N icolae Cabasila, Tălcuirea D um nezeieştii
Liturghii, în limba greacă nouă de A ntonios Galitis,
editura „Stupul O rtodox”, Tessalonic 1978
Korakidos A., Cântările m esei, editura „Ionia”,
A tena 1973 (în limba greacă)
Sfanţul Chirii al Ierusalim ului, Catehezele,
Introducere, text, traducere, scolii, tabele, editura
„Etim asia”, S fanta M ănăstire „C institul înainte-
M ergător”, Kareas 1991 (în limba greacă)
K arm iris N .I., Eclesiologie Ortodoxă, „Secţia
D ogm atică” V, Atena 1973 (în limba greacă)
Kaszowski M ., L ' Eucharistie dans le system e
ecclesiologique du pere A fa n a ssie f „U niversitatea
Catolică Louvain”, Facultatea de Teologie
Kongouli I.-Iconomou, H. Skaltsi P.,

Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur,
edil. „O H A ”, „Lidia”, Tessalonic 1989 (în limba greacă)
Kounavi G., M aica Domnului şi Biserica, ed. a II-
a, „A postoliki Diaconia”, Atena 1989 (în lim ba greacă)
Koutroubis D., Biserica, Trupul Tainic al lui
Hristos, „A l doilea Congres al teologilor”, „I Efesos” ,
Atena 1962, p. 8-29 (în limba greacă)
Lossky V., Teologia mistică a Bisericii de răsărit,
Tessalonic 1964 (în limba greacă)
M antzaridis G., învăţătura despre îndumnezeirea
omului la Sfântul Grigorie Palama, Tessalonic 1963 (în
limba greacă)
M astroghianopoulos Ilias, Lucrarea poporului în
Liturghia noastră, editura „V iaţa”, A tena 1963, p. 7-56
(în lim ba greacă)
M astroghianopoulos Ilias, Biserica în mers, edit.
„C hivotul”, A tena (în limba greacă)
M eyendorff G., Initiation a la theologie byzantine,
„L es edition du C erf \ Paris 1975
M outsoulas Ilias, întruparea Cuvântului şi
îndumnezeirea omului, după învăţătura Sfântului Grigorie
al Nissei, A tena 1965 (în limba greacă)
Panagopoulos I., Dumnezeu şi B iserica, Atena
Radovici Am filohie, Sensul Dumnezeieştii
Liturghii, Atena 1973 (în limba greacă)
Idem, Liturghie şi asceză, în rev. „G rigorie
Palam a” , 1977, p. 240-250 (în limba greacă)
Rigopoulos Gheorghios, Iisus Hristos, Pâinea
vieţii, A tena 1979 (în limba greacă)
Schmemann A., Teologie şi Euharistie, în
„Teologia, adevărul şi viaţa”, editura „V iaţa” , Atena
1962, p. 89-127 (în limba greacă)
Idem, Introducere în Liturghie, în „Liturghia

noastră” , editura „V iaţa” , Atena 1965, p. 57-87 (în limba
greacă)
Idem, Pentru viaţa lumii, edit. „A tena” , A tena
Idem , Euharistia, edit. „A kritas” , A tena 1987 (în
lim ba greacă)
Simandirakis Em., D espre săvârşirea de către
romano-catolici a Tainelor Botezului, M iningerii şi
Dumnezeieştii Euharistii, după Conciliul II Vatican, din
punct de vedere ortodox, A tena 1979 (în limba greacă)
Siotos M arkos, Dumnezeiasca Euharistie;
Informaţii despre Dumnezeiasca Euharistie din Noul
Testament, sub lumina tâlcuirii bisericeşti, Tessalonic
1957 (în lim ba greacă)
Idem, Locul Dumnezeieştii Euharistii în planul
Dumnezeieştii Iconomii, A tena 1977 (în limba greacă)
Idem, Noul Testament, despre legătura Tainelor
Botezului, M irungerii şi Dumnezeieştii Euharistii, Atena
Skouteris Konstantinos, Eclesiologia Sfântului
Grigorie al Nissei, Atena 1969 (în lim ba greacă)
Stavropulos Hristofor, Părtaşi dumnezeieştii firi,
Idem, Pastorala pocăinţei, ed. A Il-a, „A postoliki
D iaconia” , A tena 1988 (în limba greacă)
Tzirakis E.N., Disputa despre prefacerea
euharistică. Contribuţie la învăţătura ortodoxă despre
prefacere, în sec. al X VII-lea, A tena 1977 (în limba
greacă)
Trem belas P., Dogm atica, voi. I-III, edit. „S otir” ,
Idem, Dumnezeiasca Euharistie, în
întrepătrunderea ei cu celelalte Taine şi lucrări tainice,
voi. om agial „A m ilka Alivizatos”, Atena 1958, p. 462-
472 (în lim ba greacă)
Idem, Săvârşirea Dumnezeieştii Euharistii în

prim ele două secole, editura „Finicul”, A tena 1924 (în
limba greacă)
Florofski G., Trupul Iui Hristos cel viu, „Fundaţia
patriarhală pentru Studii Patristice” , Tessalonic 1972 (in
limba greacă)
Idem, Teme de Teologie Ortodoxă, ed. „A rtos
Zois” , Atena 1973 (în limba greacă)
Foundouli I., Laicii în lucrarea cultică, rev.
„K inonia” , nr. 4/1991, p. 448 (în limba greacă)
P.S. P sari ano s Dionisios, Despre reînnoirea
liturgică în Biserica Greciei, Atena 1972 (în limba greacă)
Lucrări de acefiasi autor:

-M anualulduhovnicului, Atena 1972
-Conducerea pastorală a omului contemporan, către
eliberare şi îndumnezeire, A tena 1974
-Pastorala Pocăinţei, Apostoliki Diaconia, 1983 şi 1988
-Patrocosmas (Părintele Cosma), Profetul Apostolic,
A tena 1983
-Elementul de entuziasm, conducător a l vieţii, A tena 1988
-Cerinţe speciale şi actuale în cultul dumnezeiesc, Atena
1970
C U P R IN S
Prolog 9
Partea întâi: Fiinţa Tainei 11
I. Taina Cinei celei M ari 13
1.Planul lui Dumnezeu-dumnezeiasca iconomie- 13;
2 .Simboluri şi preânchipuiri- 14; 3 .Realitatea- 16;
4.Instituirea Tainei- 19; 5.U ltim a Cină, Pastele desăvârşit-
21; 6.Pâinea şi vinul-Trupul şi Sângele lui H ristos- 23;
7.Cinele Domneşti de după înviere- 24; 8.M asa Bisericii,
Cina Domnească- 25; 9.Condiţiile săvârşirii Tainei- 26
II. Lucrarea Dumnezeieştii Euharistii 28
1.Scopul Dumnezeieştii Liturghii- 28; 2.Pregătirea- 29;
3.Cele trei părţi ale Sfintei Liturghii- 29; 4.Recapitularea-
30
III. Taina universală 32
l.D e ce se num eşte Taină universală- 32; 2 .Cu ce se
corelează Sfanta Taină- 34; -3.Taina Arătării Treim ice-37;
4.Taina adunări întregii lumi- 39; 5.„înţelegerea cea
veşnică“- 40
IV. Trupul lui Hristos 42
a.Trupul Domnesc, Euharistie, Bisericesc- 42;
1.Dum nezeiasca Euharistie şi Biserica- 42; 2.Biserica şi
Dumnezeiasca Euharistie- 44; 3.Latuia conducătoare a
M ântuitorului- 45; 4.Unul şi acelaşi Trup- 46;
5.Dum nezeiasca Euharistie şi Biserica sunt „Trupul
Dom nesc”- 47;
b.U nitatea Trupului lui H ristos - 49:
1.Zidirea Trupului lui Hristos- 49; 2.U n trup cei m ulţi
suntem- 49; 3.Suntem lucrători, având acelaşi trup cu
Hristos- 50;* 4.Dumnezeiasca Euharistie uneşte totul în
i
Trupul cel U nul al lui Hristos- 51

V. Euharistie - Pomenire 53
a Je rtfa Euharistică- 53;
178 Arhun. Hristofor Siavropulos
1.îndreptarea şi reoferirea- 53; 2 .Şi hrana aceasta se

num eşte de noi Euharistie- 54; 3.Jertfa euharistică (de
m ulţum ire) a lui Hristos- 55; 4.M ulţum irea Bisericii- 56;
5.Pâine şi vin, hrană vieţii trupeşti- 56; 6.Sfinţirea şi a
zidirii celei neînsufleţite- 57; 7.învierea şi transform area
tuturor- 58; 8.M ulţum irea cea m are şi nem ărginita
recunoştinţă a întregii Biserici- 58;
b.Pom enirea - 59;
1.Pom enirea m ultor binefaceri- 59; 2.Aceasta să faceţi
întru pom enirea M ea- 60; 3.Tradiţia sfântă, veche- 60;
4.Pom enirea, de la dumnezeiasca întrupare iconomică şi
până la a doua Parusie- 61; 5.Pomenirea este o realitate
nesfârşită şi prezentă- 62; 6.Anam neza este însuşi Hristos-
63
VI. Jertfa nesângeroasă 64
1Je rtfa adevărată, reală şi nesângeroasă- 64; 2 Jertfa
G olgotei şi Jertfa Dum nezeieştii Euharistii- 65;
3.Dum nezeiasca Liturghie şi Jertfa Euharistică- 65; 4 .Cina
cea de Taină, Jertfa de pe Cruce şi D um nezeiasca
Euharistie sunt un singur fapt- 68; 5.Acest miel îl aducem
în veci (pururea)- 69; 6.Faptul cel mai presus de cuvânt-
70; 7.Hristos Cel al Jertfei euharistice este viaţa
m ântuitoare- 71
Partea a doua: Participarea la Taină 73
I. M aica Domnului şi D um nezeiasca Euharistie 75
1.Slujirea M aicii Domnului în m area Taină a mântuirii-
75; 2.M aica Domnului nostru se face m am ă şi păm ânt
dătător de viaţă, ce ne oferă grâul şi vinul vieţii- 76;
3.Legătura negrăită şi nedespărţită a M aicii Dom nului cu
Trupul şi Sângele Domnului nostru- 77; 4.Repetarea în
m od tainic a Buneivestiri a M aicii-D om nului şi a
dum nezeieştii întrupări, la fiecare slujbă euharistică- 78;
5 .îinpreuna-participare a M aicii Dom nului la Jertfa pe
Cruce şi euharistică- 80; 6.„M ai ales pe Preasfânta,
Curata, Preabinecuvântata, Slăvită Stăpâna noastră de
Dum nezeu Născătoare şi Pururea Fecioară M aria”- 82;
7.Prim ul rod ceresc- 83; 8.Recunoştinţa noastră către
Preasfânta M aică a lui Dumnezeu, binefăcătoarea noastră-

84
II. Slujitorul - Credincioşii 86
a.Slujitorul- 86;
1.Preotul slujitor - întâistătător al adunării bisericeşti- 87;
2.Preotul liturghisitor este pe deplin slujitor al lui
D um nezeu şi al Sfintelor Taine- 87; 3.Preotul liturghisitor
- prezenţă a preoţiei lui Hristos- 87; 4.Preotul slujitor
concretizează cererea euharistică a tuturor spre
D umnezeu- 88; 5.Preotul - Slujitorul oferă Cinstitele
Daruri ca aduceri aminte, ca m ulţum ire şi jertfa- 88;
6.Preotul liturghisitor slujeşte la lucrarea Sfanţului Duh, la
repetarea Cincizecimii, la Sfinţirea Cinstitelor D aruri- 89;
7.Preotul slujitor dă pentru sine şi credincioşilor Cinstitele
Daruri- 91; 8.Preotul slujitor prim eşte şi păzeşte continuu
Sfânta Tradiţie- 92;
b.Credincioşii- 93;
1.Locul credincioşilor în Taina D um nezeieştii Euharistii-
93; 2.Credincioşii participă la Preoţia lui H ristos- 95;
3.Credincioşii participă îm preună la Slujba D um nezeieştii
Euharistii- 95; 4 .Credincioşii pregătesc şi aduc darurile
pentru slujirea Tainei- 96; 5.Credincioşii aduc şi ei jertfe
duhovniceşti- 96; 6. Credincioşii cântă şi îm preună
psalm odiază la slujba Tainei Euharistice- 97;
7.Credincioşii participă în egală m ăsură cu slujitorul la
Dum nezeiasca îm părtăşanie- 99;
III.D um nezeiasca îm părtăşanie; condiţii,
pregătire 100
La cine nu se dă Dumnezeiasca îm părtăşanie? Cine nu
este perm is să se îm părtăşească cu Sfintele Taine?- 101
a.Cei supuşi im pedim entelor- 101;
l.C ei nebotezaţi- 101; 2.Ereticii, eterodocşii şi
schismaticii- 102; 3.Cei care au păcătuit grav- 103
b.Pregătirea- 106;
l.„ C u conştiinţa curată“- 107; 2.Cu dorinţa arzătoare -
107; 3.„C u frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu
dragoste”- 109
180 Arh im. Hristofor St a\>ropidos
c.Participarea liturgică- 113;

l.C ei ce slăvesc- 114; 2. „Toată grija vieţii să o lepădăm”-
115; 3.Făcătorii de pace- 116; 4.„S ă ne iubim unii pe
alţii”- 117; 5.„Să stăm bine”- 118; 6.„Sus să avem
inimile” - 118; 7.„Să luăm aminte, Sfintele Sfinţilor”- 119
d.Să vă apropiaţi - 120;
1 .îm părtăşirea săvârşită cât mai des- 120; 2 .Sunt necesare
Spovedania şi Postul?- 127; 3.Rânduiala Dumnezeieştii
îm părtăşanii- 132
IV. Dumnezeiasca îm părtăşanie - hrană cerească.
Roadele cele de viaţă dătătoare şi preadulci 136
a.Iertarea păcatelor- 136;
b.„îndepărtează moartea” , îl face nestricăcios pe
om - 139;
c.Unirea cu H ristos-îndum nezeire a om ului- 141;
d.Pâinea vieţii-hrană cerească- 147;
e.Darurile cele nesfanşite, nepreţuite- 150;
1 .Bogăţia harului Sfanţului Duh- 150; 2.Lum ină din
Lum ina cea neînserată- 151; 3.M iile de bunuri- 153;
f.M ulţum irea de după dum nezeiasca îm părtăşire-
159
V. Cina îm părăţiei 163
l.D e pe păm ânt la cer- 163; 2.Legătura Dum nezeieştii
E uharistii cu îm părăţia cerurilor- 164; 3 .Dum nezeiasca
Euharistie şi Biserica sunt prelungirile dum nezeieştii
îm părăţii- 165; 4.Dum nezeiasca Euharistie ne introduce în
Rai- 165
în loc de Epilog 167
Cuvântul de învăţătură al Sfanţului Ioan
Gură de A ur 168
Cuvântul traducătorului 170
Bibliografie 171
Lucrări de acelaşi autor 176
Cuprins 177

33 - Dumnezeiasca Euharistie - Taina - Arhimandritul Hristofor Stavrop, Traducere

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

33 - Dumnezeiasca Euharistie - Taina - Arhimandritul Hristofor Stavrop, Traducere

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ARHIMANDRIT

Editura “Apostoliki Diakonia”

Traducere din lim ba greacă de

Editura "Apostoliki Diakonia"

O ricât am scrie şi oricât am predica despre Taina

şi teama. Există, desigur, şi m ulţi fii credincioşi ai

1. Planul lui D um nezeu. D um nezeiasca

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XVII, PGB

readuce de la despărţire, la unirea cu firea cea

2. Sim boluri şi preînchipuiri. Această Sfântă

1 Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, 15, BPSBG

în Sfanta Revelaţie a Vechiului Testament, hrana

călătoreşti... Deci să ne încingem pe noi înşine, căci

3. R ealitatea. Toate aceste simboluri devin

1 Idem, LaEfeseni, 23, BPG, 21, 308-312

aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt

au strâns răm ăşiţele de farâm iţuri, douăsprezece coşuri

fărâmituri. Iar cei ce an mâncat erau ca la patru mii de

uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi

4. Instituirea Tainei. D upă preînchipuiri şi

doilea Evangheliei după Marcu, al treilea celei după Luca

cea nouă, întru Sângele M eu, care se varsă pentru voi”

5. U ltim a Cină,7 Pastele

vinul vieţii, îm părăţia dumnezeiască. „C u dor am dorit să

1 Titus Bostron, Despre Paşte, Tălcuire la Evanghelia după

participa îm preună la viaţa Sa şi a prim i iertarea păcatelor

6. Pâinea şi vinul-Trupul şi Sângele lui

„Explicit a spus că: Acesta este Trupul M eu şi

7. Cinele D om neşti de după înviere. Domnul cel

1 Sfântul Chirii al Alexandriei, Tâlcuire la Evanghelia după

cunoscut de ei la frângerea pâinii” (Luca 24,30,35). Aici

8. M asa Bisericii, Cina Dom nească. Această

1 PL (Patrologia Latina) 33, 644

către Biserică. Ea l-a trăit, îl trăieşte şi îl va trăi

1 Teodoret, Tâlcuire la Ep. I către Corinteni, CATENAE, 5,

Taina are două laturi: cea divină şi cea umană.

1 Epifaniu, Contra melchisediţilor, 35 şi 55, PG 41, 980C

1 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, trad. în limba

sim bolizează Biserica, „Trupul lui Hristos şi m ădularele

2. Pregătirea. Săvârşirea D um nezeieştii Liturghii

3. Cele trei părţi aie Sfintei Liturghii. Sfânta

1 Dreptul Teognost, Despre Preoţie, Filocalia, 2, 264, „Steaua”

corespunde întrupării lui D um nezeu-Cuvântul şi prim ei

4. Recapitularea. Toată această lucrare a Tainei

1 Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia bisericească, PBG,

celor prezenţi. în continuare, se face citirea Sfintelor

Hristos. Aşadar, în această m are şi Sfântă Taină lucrează

1Ibidem, 3, 364, 366

concretizat-o H ristos” 1. Subliniem, în general, că

2. C u ce se co relează S fâ n ta T ain ă. M istagogia

acea M are Cină. Sfânta M asă este aceeaşi cu foişorul

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Evanghelia după Matei, 50,82,

La fiecare Euharistie se săvârşeşte o Cincizecime

1 Sfanţul Ioan Gură de Aur, La Cincizecime, I, PBG, 36, 298; şi

fost izgonit, era prezent şi Duhul. Eliberarea din păcate se

3. Taina A rătării Treim ice. D um nezeiasca

Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt” 1. Sfântul Ioan G ură de

1La Evanghelia după Ioan, PG 74, 333D-336A

adevărată, nedespărţitei Treim i închinându-ne. Că Aceasta

4. Taina adunării întregii lu m i A ceastă Taină

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, La Ep. I către Corinteni, 24,5, PG

împreună cu noi. Şi de ce spun că nu Se ruşinează? însuşi

5. „înţelegerea cea veşnică“. La această adunare

'PG 50, 436