Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”

LUCRARE PENTRU CERTIFICAREA

COMPETENȚELOR PROFESIONALE

Coordonator: Susținător:
Pr. Prof. Dr. Gheorghe SAVA-POPA Teodor NISTOROIU

Buzău,
2023
Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”

TAINELE INIȚIATICE: BOTEZUL,

MIRUNGEREA ȘI EUHARISTIA

Buzău,
2023

2
 Cuprins

Abrevieri / 4

Argument / 6
Introducere / 7

I. Biserica, izvor al Sfintelor Taine / 9

I.1 Denumirea de Sfântă Taină / 14

I.2 Hristologia şi eclesiologia Sfintelor Taine / 15

I.3 Indispensabilitatea Sfintelor Taine / 18

II. Tainele încorporării în Hristos potrivit Sfintei Scripturi / 19

II.1 Tainele încorporăii la Sfinţii Părinţi / 25

III. Învăţătura Ortodoxă privitoare la Tainele inițiatice / 32

III.1 Sfânta Taină a Botezului / 33

a) Instituirea Botezului / 36
b) Timpul de săvârşire al Botezului / 36

III.2 Taina Sfintei Mirungeri / 39

a) Timpul săvârşirii Sfintei Taine a Mirungerii / 40

III.3 Taina Sfintei Euharistii / 42

IV. Însemnătatea Tainelor inițiatice, în viaţa Bisericii şi a credincioşilor / 47

Concluzii / 53

Bibliografie / 55

3
 Abrevieri

EIBMBOR – Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române;

EIBMO – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă;

cf. – compară/confruntă;

ibidem – același autor și aceași operă;

idem – același autor;

nr. – numărul;

op. cit. – opus citatus (operă citată);

p. – pagina;

pp. – paginile.

4
 Motto: Eu însă am înţeles din dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea
minţii că, înainte de Sfântul Botez, harul îndeamnă sufletul din afară spre cele bune,
iar Satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile dinspre
dreapta ale minţii. Dar din ceasul în care ne naştem, (bineînţeles se referă la cea de-a
doua naştere), diavolul este scos afară, iar harul intră înlăuntrul nostru. Ca urmare,
aflăm că precum odinioară stăpânea rătăcirea asupra sufletului, aşa, după Botez
stăpâneşte Adevărul. Lucrează, desigur, Satana şi după aceea asupra sufletului, ca şi
mai înainte, ba de mai multe ori şi chiar şi mai rău. Dar nu ca unul ce se află de faţă
împreună cu harul, ci învăluind prin mustul trupului mintea ca într-un fum, în
dulceaţa poftelor neraţionale.

(Sfântul Diadoh al Foticeei - Cuvânt ascetic în 100 de capete)

5
 Argument

Mântuitorul Iisus Hristos prin Întruparea Sa şi prin întreaga Sa lucrare mântuitoare ne-a
adus viaţa după care tânjea omenirea după căderea protopărinţilor noștrii Adam și Eva în păcat
(Facere 3,6) iar această viaţă ne este oferită concret în Biserică prin Sfintele Taine, cu ajutorul
cărora noi ne facem părtaşi în chip real cu Hristos, trecând atât prin moarte şi suferință împreună
cu El, cât și prin bucuria învierii și a fericirii veșnice.
Prin Sfintele Taine este permanent prezent viu şi activ Hristos-Domnul în Biserică şi în
viaţa credincioşilor. Prin săvârşirea şi primirea harului Sfintelor Taine se face o comunicare de
viaţă duhovnicească. Pentru aceasta, Sfintele Taine, reprezintă o parte fundamentală a slujirii
Bisericii, care au rolul să actualizeze urmarea şi apoi vieţuirea în Hristos. Sfintele Taine sunt
mijloace prin care primim iubirea lui Iisus Hristos şi care ne leagă de El. Iubirea lui Hristos este
harul dumnezeiesc. Harul sacramental corespunde principalelor trebuinţe ale vieţii omului
începând de la naştere şi până la sfârşitul vieţii.
Despre Sfintele Taine se poate spune ceea ce Mântuitorul spunea despre Sine; ele sunt:
„Calea, Adevârul și Viața”, pentru că El însuși este în ele, cu puterea Sa. Prin calea deschisă de
ele ajungem la realitați mântuitoare care duc la viața vesnică (Ioan, 17, 3). În ele aflăm pe Hristos
mereu prezent în jertfa Sa și în slava Sa cea de după Inviere, Îl aflăm credincios făgăduințelor
Sale făcute Sfinților Apostoli și prin ei tuturor oamenilor: „Și iată Eu cu voi sunt în toate zilele,
până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).Valoarea lor sfințitoare și importanţa lor deosebită
pentru mântuire, rezidă în caracterul lor mai mult decât simbolic, cu totul real, al actului care se
săvârşeşte asupra credincioșilor.
Am ales să dezvolt această temă deoarece Sfintele Taine sunt sinteza desăvârșită a
pedagogiei și a dragostei divine pornite în căutarea oii celei pierdute, omenirea căzută în păcat.
Tainele inițiatice sunt cele care îl așează pe om pe calea mântuirii și a desăvârșirii. Căci prin
Sfânta Taină a Botezului, omul este îmbrăcat în chip tainic în haina luminoasă a curăției și a
neprihănirii, prin Taină Sfânta a Mirungerii omul este însemnat cu untdelemnul bucuriei, iar prin
Sfânta Taină a Euharistiei, omul se împărtășește din Trupul și Sângele, Mântuitorului Hristos,
garanția vieții veșnice. (Ioan 6, 53-54)
Mântuitorul Iisus Hristos, să-mi lumineze mintea și cugetul, pentru a pricepe profunzimea
și importanța eclezială a acestor Sfinte Taine, și spre ducerea la bun sfârșit a acestei lucrări!

6
 Introducere

După căderea în păcat, comunicarea harică între Dumnezeu şi om a fost pierdută, omul
intrând în moarte sufletească şi osândă veşnică, ajungând într-o stare în care mântuirea realizabilă
prin propriile noastre puteri era imposibilă. Dumnezeu însă, în nemărginita Sa bunătate şi
înţelepciune a găsit cel mai potrivit mijloc al izbăvirii omului de rău, hotărând Întruparea Fiului
Său pentru mântuirea lumii (Efeseni 2, 4-5).
Biserica, în calitatea sa de Trup tainic al lui Hristos, Dumnezeu - Creatorul tuturor poate
lucra si asupra fiinţei umane. Această lucrare se împlineşte prin săvârşirea Sfintelor şi
mântuitoarelor Taine. Sfintele Taine sunt acţiuni sensibile instituite de Hristos prin care se
împărtăşeşte harul lui Hristos şi se uneşte Hristos cu persoanele care cred 1. Sfintele Taine sunt
lucrări tainice, săvârşite de episcop sau preot, prin care ni se comunică în chip nevăzut, dar prin
forme sau acte exterioare harul divin necesar mântuirii noastre .
Mântuitorul Hristos prin Întruparea Sa şi prin lucrarea Sa mântuitoare ne-a dat viaţa şi
această viaţă ne este dată concret prin Sfintele Taine, cu ajutorul cărora noi ne facem părtaşi cu El
prin moarte şi suferim împreună cu El, ca să putem fi şi înviaţi în puterea şi harul hristic.
În Ortodoxie, întreg cultul reprezintă o epicleză, o invocare a Sfântului Duh, dar mai ales
Sfintele Tainele care, nu sunt doar repetiţia unor formule și rânduieli, ci prilejuri pentru reînnoirea
chemării şi pogorârii Sfântului Duh. Fiecare Sfântă Taină are propria sa Cincizecime, epicleza sa,
care este rugăciunea adresată Tatălui pentru ca El să reverse Sfântul Duh.
Prin Sfintele Taine se constituie Biserica. Prin Tainele iniţierii (Botez, Mirungere şi
Împartaşanie) omul se încorporează în Biserică şi mai departe numai prin aceste lucrări sfinte
(Pocainţă, Cununie, Hirotonie şi Maslu) se pot transcende dimensiunile umane ale comunităţii
creştine. Tainele sunt mijloace sau căi conducătoare spre împărăţie şi nu sunt scopuri în sine.
Legătura dintre Taine şi Biserică este indisolubilă, de aceea ele sunt numite Taine ale Bisericii şi
Biserica dreptmăritoare este considerată Biserică a Tainelor.
Sfintele Taine aparţin iniţial Bisericii, şi prin Biserică se săvârşesc asupra credincioşilor.
Prin acestea, este permanent prezent viu şi activ Hristos-Domnul în Biserică şi în viaţa
credincioşilor. Prin Sfintele Taine viaţa Bisericii, în Duhul cel Sfânt, şi viaţa credincioşilor ei se
uneşte cu viaţa Capului ei nevăzut, cu Hristos şi astfel înaintează în viaţa duhovnicească.
1
Pr. Prof. D. Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxă, vol. III Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 8.

7
 Mântuirea noastră, refacerea comuniunii cu Dumnezeu, este în raport de întâlnirea noastră
cu Mântuitorul, care este calea, adevărul şi viaţa şi care ne spune că: Nimeni nu vine la Tatăl Meu
decât prin Mine (Ioan 14, 6).
Aceasta ar însemna că, odată cu înălţarea Mântuitorului la cer, legătura noastră cu
Dumnezeu, comuniunea cu El, singura garanţie a mântuirii ar înceta.
Cuvintele Mântuitorului spun însa clar: Vă este de folos sa Mă duc Eu. Căci daca nu Mă
voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar daca Mă voi duce, Îl voi trimite la voi (Ioan 16, 7),
aici ni se revelează pentru prima oară importanţa Sfintelor Taine pentru mântuirea noastră.
Harul Duhului Sfânt trimis de Mântuitorul Apostolilor Săi şi prin ei Bisericii Sale are
misiunea de a învăţa toate şi a aminti de toate cele spuse şi făptuite de Mântuitorul (Ioan 14, 26).
Harul transmis prin Sfintele Tainele va face simţită prezenţa Mântuitorului faţă de toţi
oamenii: Şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20).
Aşteptarea întâlnirii depline poate fi înţeleasă numai prin faptul că noi şi acum îl întâlnim
pe Domnul cel preamărit, căci El face vizibilă şi palpabilă între noi prezenţa Sa harică, activă prin
Sfintele Taine.
Aşadar, Sfintele Taine sunt lucrări vizibile, acte personale ale Mântuitorului, în vizibilitate
pământească, prin mijlocirea cărora ne întâlnim cu Omul preamărit Iisus şi prin care venim în
contact viu cu misteriul cultic sfinţitor al lui Hristos.
Valoarea si importanţa lor deosebită pentru mântuire rezidă în caracterul lor mai mult
decât simbolic, cu totul real, al actului care se săvârşeşte asupra credinciosului. Ele sunt simboluri
în sensul în care simbolul este domeniul în care văzutul este o parte a nevăzutului şi ca atare îl
cuprinde, căci o parte poate reprezenta întregul, pe baza participării: de pildă, capul este trupul
întreg2.

I. Biserica, izvor al Sfintelor Taine

2
Pr. Prof. D. Staniloae, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în „Ortodoxia” , VIII, (1956), nr. 1, p. 10.

8
 Hristos, misterul principal şi originar al mântuirii noastre, unindu-Şi cu Sine pe
oameni prin Taine sau extinzându-Se în oameni, încorporându-i în Sine, constituie Biserica,
Trupul Său. Datorită aceluiaşi Hristos Domnul, Biserica se constituie prin Taine, se hrăneşte
prin ele şi se extinde prin ele. Odată constituită, Biserica e purtătoarea Tainelor. Tainele
reprezintă dinamica Bisericii. Biserica este Hristos prelungit şi în curs de prelungire prin
Taine. E Hristos comunicat şi în curs de comunicare prin Taine3.
Primirea Duhului lui Dumnezeu se face în Biserică prin Sfintele Taine şi prin celelalte
acte solemne şi publice sacre ale Bisericii. Duhul vine, astfel, la cei ce sunt laolaltă, în numele
Fiului catre Tatăl, ca să-i sfinţească şi să-i apropie prin Sfântul Duh.
Acolo unde lucrează Duhul Sfânt se înmulţeşte viaţa, iar viaţa rodeşte necontenit, ca
Biserica vie, fiindcă aceasta este rostul vieţii, ca să devină Biserică prin unitatea ce o imprimă
Duhul celor credincioşi. Sfântul Apostol Pavel vorbind despre unirea credincioşilor cu Hristos
spune: căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici
elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru
că voi toţi una sunteţi în Hristos (Galateni 3, 27-28).
Unirea cu Duhul Sfânt este necesară în Biserică pentru creşterea duhovnicească, după
cum afirmă Sfântul Simeon Noul Teolog, când zice: Şi cel ce nu s-a unit cu Duhul acesta prin
curăţie, nu poate să ajungă la vederea şi cunoştinţa lui Dumnezeu şi nu e vrednic să înveţe
tainic virtuţile smereniei.4
Tainele sunt acte sacramentale eclesiale, ce aparţin Bisericii, dar săvârşite de Hristos
în Duh, prin episcopul şi preoţii Bisericii, în Biserică, în comuniune cu Biserica, pentru viaţa
şi lucrarea ei mântuitoare şi pentru viaţa şi mântuirea credincioşilor. Tainele condiţionează
Biserica şi sunt condiţionate absolut toate Tainele de către Biserică, căci nu există taine în
afara Bisericii, întrucât Hristos este prezent şi împreună lucrător prin Duhul Lui numai în
Biserică, care este Trupul Lui. Aceasta, deoarece tainele sunt o multiplă şi continuă dăruire a
lui Hristos oamenilor în Biserică şi celor care sunt mădulare ale Bisericii.
Misterul Întrupării a realizat, prin umanitatea lui Hristos, unirea cea mai intimă dintre
Dumnezeu şi om, sau mai exact dintre Dumnezeu şi oameni, întrucât umanitatea lui Hristos
nu a fost umanitatea unui individ, ci firea umană în generalitatea şi esenţa ei, în care au fost
cuprinşi toţi oamenii care poartă această fire. Biserica, este încorporarea dinamică şi personală
a oamenilor în Hristos, întrucât Hristos este Acela care se extinde mai întâi în ei prin Taine şi
3
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 7.
4
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice, în „Filocalia”, vol. VI, trad. Pr. Prof.
Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 68.

9
are şi ea un caracter sacramental prin excelenţă, datorită Capului ei Hristos, care şi-a făcut-o
Trupul Său, extins în umanitate şi în timp. Ea este un organism sacramental în continuă
creştere şi dezvoltare, fiindcă este, prin Hristos, condiţie şi sursă a Tainelor în umanitate.
Biserica este deci, acel mister larg, general, care se activează în Taine sau în Mistere
în sens restrâns. Dacă Taina sau sacramentul, în sens larg, este umbra lui Dumnezeu cu
realitatea văzută, în primul rând cu realitatea umană, Biserica este ea însăşi, în totalitatea ei,
o taină, un sacrament5.
Taina Pocăinţei este o întâlnire profundă a penitentului cu Hristos în Biserică, fiindcă
ea aduce nu numai iertare de păcate, ci reactualizarea ei reaprinde comuniunea omului cu
Hristos şi implicit cu celelalte mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, căci ea nu este o
simplă lucrare particulară prin mijlocirea preotului, ci un act eclesial, destinat comuniunii
eclesiale a omului cu Dumnezeu, căci Episcopul şi preotul duhovnicesc, apariţin Bisericii şi
lucrarea lor se cuprinde în credinţa Bisericii şi se manifestă în credinţa Bisericii. Prin harul
nunţii comuniunea familială e înălţată, într-un anumit fel, la înălţimea Bisericii sau
comuniunea bisericească e ajutată să se realizeze prin familii care sunt un model concret al
comuniunii bisericeşti şi tocmai de aceea a fost numită de Sfântul Ioan Gură de Aur biserica
cea mică6.
Biserica are în sânul ei pe Hristos pururea prezent şi lucrător prin Duhul Său. Din
Capul ei, Duhul Sfânt revarsă bogăţia harului şi darurile Sale peste mădularele Bisericii, care
sunt credincioşii ei, atât timp cât aceste mădulare rămân în Biserică şi nu se despart de
aceasta.
Astfel, Biserica este misterul vast în care vieţuieşte şi lucrează nevăzut Hristos Însuşi
pe care ea Îl experiază prin Duhul Sfânt. Tainele nu sunt decât acte parţiale prin care se oferă
fiecăruia în mod personal viaţa dumnezeiască a lui Hristos din Biserică, dar şi prin care se
adânceşte însăşi viaţa dumnezeiască a Bisericii, deci prin care creşte şi se hrăneşte Biserica.
Tainele sunt o înflorire sau dezvoltare a sacramentului Bisericii. Acestă afirmaţie se
poate face nu în sensul dezvoltării sale de-a lungul istoriei, ci mai degrabă în sensul activării
unei puteri. Biserica în întregimea ei este un organism sacramental, un sacrament-sursă sau
matrice, iar Tainele, fiecare în parte, sunt o acţiune sacramentală proprie şi totuşi legată şi
nedespărţită de sacramentalitatea Bisericii. Săvârşirea sau administrarea unor Ierurgii care

5
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, în „Studii Teologice”, XVIII, (1966), nr. 9-
10, p. 531.
6
Ibidem, p. 556.

10
împărtăşesc daruri ale Duhului Sfânt, implică cu necesitate administrarea prealabilă a
Tainelor, acelora care solicită un ajutor pentru sfinţirea caselor lor.
Biserica, Sacrament-sursă este mâna lui Dumnezeu cu care El ne atinge pe fiecare în
parte prin degetele acestei mâini, Tainele. Biserica atinge pentru prima dată pe om prin
„naşterea din nou”, apoi continuă cu Mirungerea, iar pe urmă, prin Euharistie, îl hrăneşte ca
pe copilul său şi tot aşa prin toate Tainele Bisericii.
Hristos se inserează în existenţa noastră umană legată de timp şi de spaţiu prin
Biserică, pe care El a răscumpărat-o şi prin diversele Taine prin care Hristos, prin Duhul
Sfânt, se împărtăşeşte fiecărui om în parte, pentru a creşte în fiecare mădular al Trupului Său,
El putând de altfel să se împărtăşească şi personal fiecăruia, în Biserică, sau prin Biserică,
pentru a-l face mădular al Bisericii.
Tainele sunt ale Bisericii şi aduc pe cei ce le primesc la Biserică, întrucât Hristos
încorporând în Sine pe cei ce primesc Botezul, Mirungerea şi Euharistia, îi încorporează în
Biserica Sa. Fireşte, este vorba de o încorporare progresivă: Botezul este începutul acestei
încorporări, iar Euharistia, adică împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului,
desăvârşeşte această încorporare în Hristos şi în Biserică. Împărăşirea tot mai mult, mai des şi
cu vrednicie de Hristos euharistic adânceşte creşterea noastră în El, fiind ajutaţi de Duhul
Sfânt, pe care noi Îl primim odată cu Hristos. Deci, fiecare Taină în forma ei specifică, pune
pe primitorul ei în legătură cu Biserica şi îl pune într-o anumită relaţie cu Biserica. Dacă
Botezul îl pune pe om într-o relaţie generală cu Biserica, făcând-l mădular al ei şi făptură
nouă, celelalte Taine adâncesc această relaţie şi o concretizează în viaţa omului.7
Efectul imediat şi principal al unei Taine este acela de a conduce pe cel ce a primit-o
la Sacramentul prim de unde a ieşit această Taină însăşi, ca o ramificare pentru a atinge pe
acel om şi acea situaţie a vieţii sale.
Primitorul Tainei are experineţa Bisericii, ca putere a lui Dumnezeu. Această
experienţă se dezvoltă şi se nuanţează la cel care primeşte şi alte Taine ale Bisericii sau se
împărtăşeşte tot mai des cu Trupul şi Sângele lui Hristos, odată cu creşterea lui în virtute.
Biserica este locul spiritual al trăirii continue a puterii lui Dumnezeu, putere pe care creştinul
o simte că nu este din lumea aceasta şi la care el aleargă pentru ajutor, pe care nicio putere din
lumea aceasta nu i-l poate acorda. Astfel, fiecare Taină aduce o nouă experiere a lui Hristos şi
a Duhului Sfânt şi prin aceasta a Bisericii înseşi.
Cel ce face ca Taina să fie o experiere a lui Dumnezeu şi o anume relaţie a celui ce o
primeşte cu Biserica, este Sfântul Duh-Dumnezeu, pe care Îl primim în toate Tainele odată cu
7
Ibidem, p. 117.

11
Hristos. Datorită Duhului Sfânt, semnul sau actul vizibil al Tainei este plin de realitate
dumnezeiască. De exemplu, apa botezului nu este o apă obişnuită, ci este consacrată printr-o
binecuvântare solemnă în vederea naşterii celei noi, spirituale, a celui ce se botează în această
apă, în numele Persoanelor Sfintei Treimi: Tu Însuţi dar, iubitorule de oameni Împărate, vino
şi acum cu pogorârea Sfântului Duh şi sfinţeşte apa aceasta. Şi îi dă ei harul izbăvirii,
binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, har de sfinţenie, dezlegare
de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de
puterea îngerească8. Deci, ea este plină de energiile dumnezeieşti necreate pe care Duhul
Sfânt le introduce în ea. De aceea, după săvârşirea Botezului, apa aceasta nu se aruncă
oriunde, ci în loc curat.
Semnul sau simbolul sacramental nu lucrează prin el însuşi, ci Duhul care îl infuzează,
îl umple sau îl transformă chiar, este Acela care sensibilizează sufletele noastre pentru
Dumnezeu şi pentru Biserica Lui, ca semn şi loc al puterii dumnezeieşti.
Ca şi Sfânta Euahristie, fiecare Taină în parte are o formulă specială, prin care Duhul
Sfânt este invocat să se pogoare peste cei care primesc acele Taine. Aici trebuie să spunem că
Taina are o destinaţie individuală9, ceea ce se deosebeşte de celelalte Laude bisericeşti zilnice.
Deşi la săvârşirea Tainelor pot participa mai mule persoane, efectele lor se aplică doar celor
sau celui care beneficiază de săvârşirea Tainei, de aceea unii liturgişti consideră că Sfintele
Taine ţin de cultul particular. Nu trebuie însă să uităm că ele fiind săvârşite în Biserică,
aparţin de cultul public, iar efectele lor nu se răsfrâng numai aspura primitorilor, ci aceste
efecte se răsfrâng asupra întregii Bisericii.
Spuneam că fiecare Taină are o formulă liturgică specială, numită epicleză. Aceasta
este rostiă de către preot sau episcop cu adâncă cutremurare, dar ea aparţine Bisericii în
întregimea ei şi harul Duhului Sfânt se pogoară peste cel ce primeşte o Taină, pentru că acesta
vrea să se adauge Bisericii, cum este cazul Tainelor de încorporare, sau vrea să crească în
Biserică (Euharistia), purificându-se mereu de păcate şi unindu-se cu Hristos tot mai strâns
(Pocăinţa şi Euharistia), sau să fie iconom al Tainelor lui Dumnezeu (Preoţia), ori vindecare
de boli (Maslul).
Astfel, chiar dacă preotul sau episcopul rosteşte acea epicleză şi săvârşeşte acea Sfântă
Taină, totuşi nu el este cel care face acea lucrare cu propria sa putere, ci Cel ce este adevăratul
săvârşitor al Tainelor, este Iisus Hristos, Dumnezeul-Om.

8
Molitfelnic, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2013, p. 38.
9
Pr. Prof. dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Ed. Nemira, Bucureşti, 2002, p. 287.

12
 Având pe Hristos supremul lor săvârşitor sau ministru în Duhul Sfânt, prin mâinile
episopului sau preotului în Biserică, Tainele ne împărtăşesc harul dumnezeiesc ex opere
operato.
În sens negativ, ex opere operato, sacramental, înseamnă că harul împărtăşit prin
Taine, nu este dependent de vrednicia sau sfinţenia preotului sau episcopului şi nici
condiţionat de credinţa primitorului. Hristos, prin Duhul Sfânt, de la invocarea episcopului
sau preotului, săvârşeşte Taina, iar harul dumnezeiesc este expresia iubirii nemărginite a lui
Dumnezeu faţă de om.
Pozitiv, ex opere operato, înseamnă că Taina este un act şi o prelungirea a lui Hristos
în noi prin harul Duhului Sfânt, care ni se împărtăşeşte.
Sub caracterul lor eclesial, Tainele sunt misterul însuşi al lui Hristos, în forma aplicată
a cultului şi ele comunică sau împărtăşesc, în mod infailibil, harul dumnezeiesc, datorită
Duhului Sfânt care este întotdeauna prezent în Hristos şi vine odată cu Hristos în noi.
Referindu-ne la nevrednicia sau păcătoşenia preotului, putem cita pe Sfântul Chiril al
Ierusalimului, care atrăgea atenţia catehumenilor săi de a nu se apropia de botezător, privind
persoana lui, ci amintindu-şi de Duhul Sfânt10. Însă chiar dacă viaţa preotului este nevrednică,
acesta trebuie să aibă şi să arate o intenţie vizibilă de a celebra ceea ce Biserica celebrează în
Taina respectivă, proclamând şi repetând credinţa ei exprimată în cuvintele şi gesturile
consacrate şi în rugăciunile Tainei. Aceasta este o condiţie esenţială pentru preot, căci el este
iconom al Tainelor lui Hristos şi are porunca divină de a săvârşi Tainele numai în Biserică,
din Biserică şi pentru Biserică.
Spuneam că în afara Bisericii nu există Taine, ci în afara ei, acestea sunt simple
ceremonii lipsite de conţinut. Tainele, ca acte parţiale prin care se împărtăşeşte fiecăruia în
mod personal viaţa dumnezeiască a lui Hristos din Biserică, sunt acte eclesiale care manifestă
şi prelungesc sacramentalitatea Bisericii în sufletele mădularelor ei. Fără ea nu există Taine,
precum şi invers.
Ceea ce se transmite oamenilor prin Sfintele Taine este harul dumnezeiesc. Harul este
absolut necesar mântuirii noastre. Necesitatea acestuia a arătat-o Mântuitorul Însuşi, fie
vorbind la modul general Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât
prin Mine (Ioan 14, 6), fie vorbind despre oricare Taină din cele şapte: De nu se va naşte
cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Astfel,
mântuirea nu este nici de la cel care voieşte, nici de la cel care aleargă, ci de la Dumnezeu
10
Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2003, pp.
293-320.

13
care mântuieşte (Romani 9, 16). Dar nimeni nu este silit să vină la cunoştinţa adevărului şi să
se mântuiască, căci Hristos spune: Iată, Eu stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi
va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsă 3, 20).
Dacă Harul este după învăţătura Bisericii Ortodoxe, acel fluid al mântuirii şi
comuniunii spirituale personale mereu noi a lui Hristos în Duhul Sfânt cu credinciosul, în
Biserică, atunci prin orice act sacramental, prin orice har obţinut pe baza unei epicleze,
Biserica se împărtăşeşete de prezenţa şi viaţa lui Hristos, care lucrează din ea şi în ea Tainele
şi mântuirea noastră în general. Putem spune aşadar, că Biserica se arată prin Sfintele Taine
nu ca prin simboluri, ci cum se arată inima prin mădulare, rădăcina unui arbore prin ramuri şi,
după expresia Mântuitorului, ca viţa prin mlădiţe. Căci aici nu este numai o identitate de
numire sau o analogie de asemănări, ci identitate de realitate. Sfintele Taine sunt într-adevăr
Trupul şi Sângele lui Hristos, care pentru Biserica lui Hristos sunt adevărata hrană şi
adevărata băutură11.
Prin urmare Biserica îşi împrospătează unirea sau legătura cu Dumnezeu prin Taine,
care, pe de altă parte, numai în cadrul ei sau în ea se săvârşesc, ca tot atâtea prilejuri de noi
întâlniri şi împrospătări de comuniune ale unor membri ai ei cu Hristos, în cadrul ei, la cererea
ei, în baza legăturii ei permanente cu El12.

I.1 Denumirea de Sfântă Taină

Cuvântul sacrament – în limba latină sacramentum, înseamnă jurământ, mister religios şi

este folosit pentru a descrie anumite rituri ale credinţei creştine. Vulgata redă cuvântul în unele
locuri cu grecescul misterion care înseamnă mister, taină descoperită iniţiaţilor, secret,
învăţătură tainică, ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea (Marcu 4, 1  ; Luca 8, 10 ; Romani 9,
25 ; I Cor. 15, 51 ; Coloseni 2, 2 ; I Tesaloniceni 2, 7 ; Efeseni 5, 32)13.
În folosinţa timpurie eclesiastică, sacramentul a fost folosit cu un sens mai larg cu privire
la orice respectare a unui ritual sau lucru sacru. În folosinţa de fiecare zi, cuvântul s-a aplicat în
două moduri, referitor la gajul sau zălogul încredinţat spre păstrare publică de către părţile aflate

11
Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 211.
12
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, în „Studii Teologice”, XVIII, (1966), nr. 9-
10, p. 536.
13
Maurice Carrez şi Francois Morel, Dicţionar grec-român al Noului Testament, trad. de Gheorghe Badea,
Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999, p. 191.

14
în proces, ipotecat spre a fi folosit într-o cauză sacră şi ca jurământul pe care un soldat roman îl
depunea faţă de împărat şi apoi referitor la orice alt jurământ.
Mai târziu aceste idei s-au combinat pentru a produce conceptul de rit sacru care era un
gaj sau un simbol a cărui primire implica un jurământ de loialitate şi aceasta a condus în timp la
limitarea cuvântului sacrament la riturile majore de instituire de instituire divină14.
Într-un înţeles mai restrâns, taine sunt actele sfinte ale religiei creştine prin care se
împărtăşeşte credincioşilor harul dumnezeiesc. Prin această împartăşire din harul dumnezeiesc,
Sfintele Taine se deosebesc de toate celelalte simboluri. Se numeşte taină, pentru că credem nu
ceea ce vedem, ci unele vedem şi altele credem, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, astfel observăm că,
în înţeles restrâns sau special, taina este o lucrare sfântă, care a fost instituită de Însuşi Dumnezeu
întrupat şi prin care se împărtăşeşte credincioşilor în mod văzut, harul dumnezeiesc.

I.2 Hristologia şi eclesiologia Sfintelor Taine

Este îndeobşte cunoscut că Biserica este Trupul lui Hristos şi plenitudinea de viaţă a
Duhului Sfânt (Efeseni 1, 23), căreia Hristos Însuşi, capul ei, i-a dat puterea şi mijloacele vizibile
de împărtăşire a mântuirii realizate de El pentru întregul neam omenesc, prin Întruparea, Patimile,
Jertfa pe Cruce şi Învierea Sa din morţi. Astfel, Hristos înviat şi slăvit a asumat realităţi
pământeşti ca să se împărtăşească pe Sine Însuşi şi lucrarea Sa dumnezeiască prin ele pentru
mântuirea noastră, posibilitatea acestei asumări fiind dată de Întruparea Sa ca om.
Actele de împărtăşire a lui Hristos, după cum am mai afirmat, sunt Tainele Bisericii,
Biserica fiind ea însăşi o taină şi anume o Taină sursă generală şi principală a altor taine ca una
care participă direct la taina originară care este Hristos, fiind extensiunea şi prelungirea în timp
sau mediul de iradiere al lui Hristos 15, Taina întâlnirii personale a lui Dumnezeu cu omul şi al
mântuirii omului.
Prin Sfintele Taine, Hristos cel Înviat trimite Duhul Său cel Sfânt să ungă şi să consacre
pe cei ce cred, pentru a-i face părtaşi la Paştele, moartea şi Învierea Sa, ca membri ai Trupului
Său tainic. Arhiereul cel ceresc, deschide prin aceste porţi ale harului intrarea în rai, căci când a
intrat în aceste Sfinte ale Sfintelor, în locul nostru, jertfă înaintea Tatălui ceresc, Mântuitorul
lumii a luat cu Sine şi pe cei ce vor să fie părtaşi îngropării Sale, necerându-le să moară în chip

14
https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/ce-sunt-sfintele-taine, accesat la data : 28.07.2022 .
15
Cf. Pr. Prof. D. Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, în rev. „Studii Teologice”, seria a II-a, anul 1966,
nr. 9-10, pp. 531-532.

15
firesc ca şi El, ci doar să mărturisească moartea Domnului prin Botez şi să-L vestească prin
ungerea cu sfântul Mir şi prin împărtăşirea cu Sfânta Taină ce se săvârşeşte pe altarul Bisericii,
unde, în chip neînţeles, oamenii mănâncă Trupul celui ce a murit şi a înviat. Aşa că, după ce i-a
făcut să intre pe porţile Împărăţiei Sale, Domnul îi şi încoronează pe cei ce îi urmează.
Şi aceste porţi sunt cu mult mai însemnate şi mai de folos pentru sufletul nostru decât
chiar porţile raiului, căci acestea din urmă nu se deschid nimănui dacă nu a trecut înainte prin cele
dintâi
Baza generală a Tainelor Bisericii este credinţa că Dumnezeu poate lucra asupra creaturii
în realitatea ei vizibilă16. Spiritul dumnezeiesc poate nu numai să producă modificări cu mult mai
mari asupra energiei din care se alcătuiesc formele lumii, ci şi să producă această energie, ca un
efect al energiei Lui spirituale, imprimând în ea potenţial formele ce se vor actualiza la vremea
lor, sau aşa zisele „raţiuni” ale lucrurilor, de care vorbesc Sfinţii Părinţi.
La baza concepţiei despre Sfintele Taine a Bisericii Ortodoxe stă încrederea în putinţa
lucrării Duhului dumnezeiesc al lui Hristos printr-un om asupra altui om, prin mijlocirea
trupurilor şi a materiei dintre ele, în ambianţa Bisericii, ca Trup tainic al lui Hristos. Prin mâna
omului se scurg puteri spirituale asupra altui om, dar puterea ce o transmite omul prin trupul său
nu e numai a spiritului, şi a trupului său, ci e şi o putere cu mult mai mare ce străbate prin ele.
Este puterea Duhului dumnezeiesc, cu care omul se pune de acord şi căruia i se deschide prin
credinţă, în ambianţa Bisericii.
În Taină nu se poate trasa o frontieră între mişcarea omului care lucrează şi puterea
Duhului Sfânt17, dar mişcarea si lucrarea sunt rodul conlucrării între voinţa umană deliberativă şi
har.
Odată ce a primit harul în ea, voinţa umană nu mai este singură, de sine, ci e penetrată şi
modelată de har, adică este în comuniune cu Hristos cel lucrător în om. Voinţa umană, soarbe din
iubirea lui Hristos, susţinută de voinţa Lui faţă de noi, pentru a se umple ea însăşi de iubire. Iată
deci că dialogul dintre voinţa lui Hristos şi voinţa noastră este un dialog al iubirii; al iubirii
desăvârşite a lui Hristos infuzate nouă prin Sfintele Taine şi al iubirii sau voinţei noastre în
creştere.
Sfintele Taine revarsă în om viaţa divină, adică energiile dumnezeieşti ale Sfintei Treimi,
sălăşluite în umanitatea Fiului şi coborâte în noi prin Duhul Sfânt. Ele au rostul de a preface
treptat existenţa credincioşilor după chipul Omului-Hristos. În acest proces, fiecare taină îşi are
rolul ei deosebit de al celorlalte, dar toate stau în legătură internă întreolaltă.
16
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, p. 9.
17
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, op. cit. , vol. III, p. 7-8.

16
 Ele toate comunică acelaşi Duh, aceeaşi energie divină a lui Hristos cel înviat şi proslăvit
ca om, dar nu toate la fel, ci din oceanul acestei energii, ceea ce se potriveşte cu starea
credinciosului. Toată energia lui Hristos cel înviat şi înălţat s-a revărsat în umanitatea Lui şi a
ridicat-o la această stare prin faptul central al morţii, prin faptul jertfei Sale, care continuă ca
oferire sau ca moarte mistică în faţa Tatălui. Energia dumnezeiască din umanitatea Sa are
calitatea de energie a jertfei, e trăirea bogăţiei copleşitoare a prezenţei lui Hristos în dispoziţia
totalei Lui dăruiri Tatălui. De aceea toate efluviile de har ce ni se conferă nouă credincioşilor prin
diferitele taine, izvorăsc din această continuă stare de jertfă, care este în acelaşi timp o continuă
plinătate de viaţă a lui Hristos ca om şi produc în noi aceeaşi stare; şi numai întrucât produc
aceeaşi stare ne şi mântuiesc18.
Prin fiecare taină participăm la toate actele mântuitoare ale Domnului, sau la Domnul
înviat în care sunt concentrate toate faptele mântuitoare ale Sale, energia tuturor. Dar, întrucât
inima acestor acte este moartea şi Învierea, prin toate Tainele participăm la moartea şi Învierea
Lui, însă în grade diferite.
Trup tainic al lui Hristos, Biserica împlineşte sfinţirea şi mântuirea noastră; Biserica este
Trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi (Efeseni 1, 23); Biserica este o prezenţă vie,
teandrică, constituită dintr-o comuniune de persoane umane cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul
Sfânt, ea fiind trupul iar credincioşii mădularele: Capul este întreg în tot corpul şi fiecare mădular
al corpului se simte aparţinând lui Dumnezeu întreg, dar capul rămâne cap, mădularele rămân
mădulare şi trupul rămâne trup, dar nici unul dintre acestea nu poate fi ceea ce este decât
păstrându-se în existenţă, ca atare şi celelalte. tot ceea ce se petrece în Biserică îşi are ca iniţiator
Capul ei, care este Hristos. Tainele sunt ale Bisericii şi tot Biserica săvârşeşte Tainele pe care
Hristos-Capul le-a instituit.
Sfintele Taine realizează şi exprimă totodată Biserica ca şi comunitate sobornicească şi
sacramentală a oamenilor. Articularea Sfintelor Taine în viaţa Bisericii şi a oamenilor o face
credinţa Bisericii de care depinde însăşi lucrarea mântuitoare a acestora. Credinţa Bisericii […]
ţine de fidelitatea acesteia faţă de Sfânta Scriptură şi faţă de Sfânta Tradiţie19.
Am arătat că Biserica este Taină, sursă a Tainelor căci în ea Hristos îi încorporează pe
credincioşi în Sine, extinzându-se în ei prin Duhul Sfânt. Astfel, dacă Biserica este sacrament sau
taină în sensul de uniune realizată între Dumnezeu şi totalitatea credincioşilor, Tainele, ca acte,

18
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Numărul Tainelor, raporturile între ele şi problema Tainelor în afara Bisericii, în rev.
“Ortodoxia”, anul VIII (1956), nr. 2, p. 195.
19
Idem, Sfintele Taine ale Bisericii după Tradiţia apostolică din punct de vedere ortodox, în rev. „Biserica Ortodoxă
Română”, anul 1980, nr. 11-12, p. 1129.

17
sunt mijloace prin care se extinde şi se menţine continuu această legătură care constituie fiinţa
Bisericii. Tainele sunt acte ale Bisericii totodată aceasta însemnând că prin ele acţionează şi
Hristos dar şi Biserica sau Hristos din şi prin Biserică. Biserica nu e numai un rezultat al
sacramentelor ci şi condiţie a lor.
Totodată Tainele ca şi dăruiri multiple şi continue ale lui Hristos prin Duhul Sfânt în
Biserică sunt şi prilejul chemării şi pogorârii Duhului Sfânt după Cincizecime, Duhul Sfânt este
acela care menţinând-o ca pe un sacrament în totalitatea ei, o face, datorită acestei calităţi, sursă a
actelor sacramentale, însă şi rezultat mereu înnoit al lor, ceea ce pune în evidenţă faptul că
Biserica, având în ea pe Hristos din care iradiază continuu Duhul, continuă în acelaşi timp să
primească pe Duhul, să fie îmbogăţită, înnoită şi împrospătată de El prin sacramente.
Concluzia este aceea că, odată intrată în istorie la Cincizecime, Biserica este prin Hristos
în Duhul Sfânt condiţie a Tainelor dar şi rezultat al lor, fiindcă este condiţie a lor. De aceea, în
afară de Biserică nu pot fi Taine şi ele trebuie săvârşite în Biserică, întru puterea lui Hristos şi
prin organele rânduite ce au puterea de a transmite harul dumnezeiesc prin Taine.

I.3 Indispensabilitatea Sfintelor Taine

Necesitatea Sfintelor Taine este strâns legată de necesitatea harului pentru mântuire,
întrucât Tainele au fost instituite de Mântuitorul Hristos ca mijloace speciale de comunicare a
harului dumnezeiesc în Biserică, rezultă că ele sunt absolut necesare pentru mântuire. Poate
exista însă şi posibilitatea ca, Dumnezeu să mântuiască pe unii şi în afara Bisericii şi implicit
a Sfintelor Taine, în cazul în care aceştia n-au cunoştinţă sau nu pot beneficia de ele, dar nu în
cazul că le resping. Oricum, acestea sunt excepţii care confirmă regula şi nu infirmă caracterul
necesar al Sfintelor Taine20. Romano-catolicii susţin că aceştia se mântuiesc cu siguranţă, ceea
ce este probabil, dar conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii acest lucru nu este sigur.
Sfânta Scriptură ne spune că cel ce nu primeşte Sfintele Taine, nu va intra în împărăţia
cerurilor, fără a preciza vreo excepţie sau vreun motiv de neprimire mai special. Desigur că
Dumnezeu este atotputernic şi poate trece peste orice motiv şi poate acorda mântuirea în chip
excepţional, altfel decât prin Sfintele Taine , aşa cum a făcut cu tâlharul de pe Cruce21.

20
Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000, Ediţia III, p. 309.
21
https://ortodoxieprotestantism.wordpress.com/2012/07/27/sfintele-taine/, accesat la data de
12.08.2022.

18
 Totuşi ceea ce trebuie reţinut în legătură cu Sfintele Taine este că cel ce le nesocoteşte
ca mijloace de împărtăşire a harului dumnezeiesc instituite de Însuşi Dumnezeu, nu se va
mântui.

II. Tainele încorporării în Hristos potrivit Sfintei Scripturi

Mântuirea şi îndumnezeirea nu pot fi lucrate numai de om, ci cu ajutorul harului divin.

(Ioan 14, 6; Ioan 14, 13; Filipeni 2, 13). Harul divin şi ajutorul lui Dumnezeu, ne vin prin
Sfintele Taine în Biserică, iar acela care ne-a dăruit acest ajutor nu poate fi altcineva decât
Hristos Însuşi, care a unit în Sine după Ipostas, umanul cu divinul pentru veşnicie. Unirea
unei realităţi supranaturale, harul, cu lucrarea sensibilă a Bisericii nu poate fi o lucrare aşezată
de oameni, aşadar instituirea Tainelor ţine în totalitate de Hristos.
Ritualurile din Vechiul Testament, au fost o preînchipuire a Sfintele Taine şi o umbră
a celor viitoare.
În Vechiul Testament, Botezul a fost preînchipuit de mai multe evenimente. Se crede
că vechimea acestei Taine a Botezului este încă de la întemeierea lumii când Duhul lui
Dumnezeu se purta deaspura apelor, după cum aflăm din cartea Facerii: Şi pământul era
netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe
deasupra apelor (Facere 1, 2), prin acest verset înţelegându-se că Duhul Sfânt Îşi făcea
lucrarea Lui de sfinţire. Prima dovadă clară reprezentând legământul omului cu Dumnezeu,
este faptul că, oamenii din legea cea veche se tăiau împrejur la opt zile după naştere. Până şi
Mântuitorul a respectat această poruncă dată de Dumnezeu în Vechiul Testament. Astfel,
Dumnezeu îi spune lui Avraam când aceste era de 99 de ani, că legământul dintre El şi
oameni va fi tăierea împrejur: Iar legământul dintre Mine şi tine şi urmaşii tăi din neam în
neam, pe care trebuie să-l păziţi, este acesta: toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie
împrejur. Să vă tăiaţi împrejur22 şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În
neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească, născut la voi în casă sau cumpărat cu bani
de la alt neam, care nu-i din seminţia voastră, să se taie împrejur în ziua a opta. Numaidecât
să fie tăiat împrejur cel născut în casa ta sau cel cumpărat cu argintul tău şi legământul Meu
va fi însemnat pe trupul vostru, ca legământ veşnic. Iar cel de parte bărbătească netăiat

22
Literal carnea prepuţului vostru. Vezi Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta;
redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli,
Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 54.

19
împrejur, care nu se va tăia împrejur, în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul
său, căci a călcat legământul Meu”. (Facere 17, 10-14).
Potopul lui Noe, este considerat ca fiind şi el o preînchipuire a Botezului ce va veni în
Legea cea nouă. Prin potop omenirea a dispărut, doar cei din corabia lui Noe rămânând în
viaţă. Datorită păcatelor omeneşti, Dumnezeu a curăţit lumea de aceste păcate, lăsând în viaţă
doar pe cei care au ascultat de poruncile Lui şi s-au supus întru totul voii Sale. Apa este,
aşadar, cea în care se scufundă trupul. Ca să se spele tot păcatul trupesc. Se îngroapă în ea
toată fărădelegea. Lemnul este cel pe care a fost răstignit Domnul Iisus, când a pătimit pentru
noi. Porumbelul este acela sub al cărui chip a coborât Duhul Sfânt, după cum ai învăţat din
Noul Testament, şi El îţi insuflă pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este chipul păcatului,
care se duce şi nu se mai întoarce dacă se va păstra şi în tine paza şi icoana dreptăţii.
Tot în Vechiul Testament ne mai este amintit un episod când Neeman, căpetenia oştirii
regelui Siriei care era bonlav de lepră, s-a cufundat de şapte ori în apele Iordanului împlinind
porunca proorocului Elisei pentru a-şi vindeca boala şi a recâştiga curăţia trupească.
Şi proorocul David, autorul psalmilor, aminteşte atât de o curăţire interioară de păcate
prin stropirea cu isop, cât şi de o spălare a trupului care au ca efect direct, după cum lasă să se
înţeleagă versetul 8 al psalmului 50, iertarea efectivă a păcatelor: Stropi-mă-vei cu isop şi mă
voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
O altă preînchipuire a Botezului în Vechiul Testament este trecerea prin Marea Roşie a
evreilor când au fost eliberaţi din robia egipteană. Acest lucru reiese din faptul că egiptenii au
murit, iar evreii care s-au eliberat au rămas vii, apa mării fiind cea care ia vina păcatului şi tot
ea şterge greşeala, evlavia şi nevinovăţia rămânând ocrotite în continuare23.
Taina Mirungerii a fost şi ea prefigurată în Vechiul Testament. Această Taină a fost
profeţită în Vechiul Testament prin patriarhul Iacov. Pe când dormea el cu capul pe o piatră,
noaptea i S-a arătat Dumnezeu în vis deasupra unei scări care ajungea până la cer şi pe care
îngerii Lui se suiau şi coborau. Şi deşteptându-se el din somn, a zis : Cât de înfricoşat este
locul acesta! Aici este Casa lui Dumnezeu, aici este Poarta cerurilor! Şi Iacov s-a
sculat  dimineaţa şi a luat piatra pe care o pusese căpătâi şi a pus-o stâlp de aducere aminte şi
a turnat untdelemn pe vârful ei (Facere 28, 11-18). Ungerea pietrei cu untdelemn închipuie
tocmai ungerea creştinului cu untdelemn sfinţit, adică cu Sfântul Mir, sub pecetea Duhului
Sfânt, după Scripturi: Şi voi înşivă (creştinii), ca pietre vii sunteţi zidiţi, ca să fiţi casă
duhovnicească (I Petru 2, 5; Evrei 3, 6). Pietre vii sunt numiţi creştinii, iar ungerea pietrei de

23
https://doxologia.ro/taine-ierurgii-slujbele-bisericii/cele-7-sfinte-taine-ale-bisericii, accesat la data: 11.09.2022

20
către Iacov, cu untdelemn, a însemnat ungerea pietrelor celor vii (a creştinilor) prin Duhul
Sfânt, cu untdelemn sfinţit.
În Legea Veche a lui Moise erau unşi cu untdelemn sfinţit de către arhierei numai regii
(I Regi 10, 124; 16, 1-13). Şi aceasta era o profeţie despre mirungerea creştinilor. Mirungerea
înseamnă revărsarea darurilor Duhului Sfânt de către Hristos asupra celor botezaţi. Şi această
nouă revarsare a darurilor Duhului Sfânt, pe care o prilejuieşte Taina Mirungerii, asupra celor
botezaţi, este profeţită în Vechiul Testament (Iezechiel 36, 27; Ioel 3, 1-2).
Taina Sfântului Mir este legată de făgăduinţa făcută Apostolilor că le va transmite pe
Duhul Sfânt (Luca 24, 49; Ioan 14, 16-26) şi de împlinirea acestei făgăduinţe la ziua
Cincizecimii (Fapte 2, 1-4), zi în care s-a întemeiat în chip văzut Biserica lui Hristos, al cărei
Cap şi este.
În Vechiul Testament, ungerea cu Sfântul Mir a fost preînchipuită şi de ungerea lui
Aaron de către Moise ca arhiereu, după ce fusese spălat în apă. În Legea Veche, ungerea cu
untdelemn sfinţit era săvârşită ca ungere sacerdotală, pentru sfinţirea preoţilor. După porunca
lui Dumnezeu, Moise îl investeşte ca preot pe Aaron, turnând pe capul lui mir: Apoi să aduci
pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă […]. Apoi să iei
untdelemn de ungere, şi să-i torni pe cap si să-l ungi (Ieşire 29, 4, 7).
Mirul era preparat din cele mai bune mirodenii, iar cei unşi cu el se sfinţeau ca slujitori
ai Domnului. Porunca lui Dumnezeu a fost implicită întocmai: După aceea a turnat Moise
mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi la sfinţit (Levitic 8, 12).
Prin ungere erau investiţi şi regii. Samuel îl unge rege pe Saul şi Duhul Domnului
coboară peste el, primind darul proorociei (I Regi 10, 1-10). Ungerea cu mir era considerată în
Vechiul Testament ca pecetea unei împărtăşiri sfinte (Psalmi 2, 2).
Prin ungere erau consacraţi, astfel preoţii, regii şi profeţii Vechiului Legământ, aceasta
însoţind o lucrare dumnezeiască, o ungere cu Duhul lui Dumnezeu.
În cartea lui Isaia, ungerea cu mir şi cu Duh devine semnul distinctiv al Alesului lui
Dumnezeu, al Unsului prin excelenţă, adică a lui Mesia: Duhul Domnului este peste Mine, că
Domnul M-a uns să binevestesc săracilor (Isaia 61, 1). Ungerea cu Duhul Sfânt va fi semnul
caracteristic al Preotului, Profetului, Alesului şi Slujitorului (Robului) lui Dumnezeu, al
Mântuitorului aşteptat, de unde îi va veni şi numele de Mesia, Unsul, Hristos.

24
Ca uns al Domnului, Saul inaugurează monarhia de drept divin. Vezi Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune
diortosită după Septuaginta; redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului,
sprijinit pe numeroase alte osteneli, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 489.

21
 Ultimul dintre profeţii Vechiului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul, va recunoaşte
pe Alesul lui Dumnezeu în momentul ungerii Sale cu Duhul Sfânt, la ieşirea din apa
Iordanului: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul
Sfânt pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt (Ioan 1,
33).
Sfânta Euharistie în Vechiul Testament a fost preînchipuită prin diferitele jertfe de
animale ce se aduceau la Templul lui Dumnezeu. Unele erau pentru iertare, altele erau pentru
ispăşire, altele erau pentru păcate, etc. Iar această minune a minunilor – ca pâinea şi vinul să
fie prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului, spre a le manca şi a le bea creştinii 25 – a fost dată
spre săvârşire numai Apostolilor Săi, episcopilor şi preoţilor hirotoniţi prin alegerea şi
punerea mâinilor preoţesti (Tit 1, 3-9). Creştinii ceilalţi – oricât de buni ar fi ei înaintea lui
Dumnezeu şi oricâte minuni ar face – nu pot săvârşi Taina „frângerii pâinii”, ci numai
episcopii şi preoţii. Acest lucru este dovedit în mod limpede de Scriptura Vechiului şi Noului
Testament. Astfel, în Legea Veche, Dumnezeu a orânduit preot pe Aaron şi pe copiii copiilor
lui, din neam în neam, până avea să vină Mesia, iar cei ce au îndrăznit să slujească fără să fie
din neamul lui Aaron preotul au fost pedepsiţi (Numerii 3, 10; 16, 1-50; I Regi 13, 1-14; II
Paralipomena 26, 16-18). În Noul Testament, Domnul nostru Iisus Hristos, schimbând preoţia
şi Legea Veche (Evrei VII, 12), a orânduit preoţia nouă ca putere de a lucra cele sfinte şi de a
ierta păcatele – ca şi El Însuşi – celor ce se pocăiesc (Ioan 20, 19-23; Apocalipsă 1, 6; 5, 10; II
Corinteni 5, 18-20; I Corinteni 4, 1; Psalmi 13, 9-16).
Astfel, această minunată hrană – Trupul şi Sângele Domnului – se dăruieşte numai
prin preoţii creştinii. Cine vrea să se mântuiască merge la Biserică şi primeşte această hrană
duhovnicească a lui Hristos, căci se dă în dar (Isaia 55, 1-13; Maleahi I, 11; Apocalipsă 21, 6;
Romani 5, 14-16). Sfântul Apostol Pavel spune: Paharul binecuvântării pe care-l
binecuvântăm nu este, oare, împărtăşirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem
nu este, oare, împârtâşirea cu Trupul lui Hristos? (I Corinteni 10, 16). Despre acest Sânge
euharistic ni se spune: Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem
împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat . (I
Ioan 1, 7).
A fost preînchipuită în Vechiul Testament şi de jertfa lui Melchisedec şi de mana
cerească. Şi în Noul Testament avem mărturii despre Tainele de încorporare în Hristos.

25
Drd. Emanuel Banu, Importanţa Sfintelor Taine în creşterea în Hristos, în „Studii Teologice”, XXVII(1976),
nr. 7-10, p. 691.

22
Aceste dovezi sunt însă mai clare, mai multe şi mai precise decât în Vechiul Testament, căci
ele au fost instituite de Însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Începem cu Taina Botezului, care pentru Sfinţii Părinţi înseamnă intrarea în raiul
duhovnicesc, care este Biserica, după ce am dezbrăcat haina noastră de piele spre a ne
îmbrăca cu purpura aurită a membrilor ei. Această Taină a fost instituită de Mântuitorul
Hristos, momentul instituirii fiind considerat, după învăţătura Bisericii, porunca expresă de la
Matei 28, 19: mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh. Taina a fost preînchipuită în Vechiul Testament de circumciziune sau de
tăierea împrejur (Coloseni 2, 11-13), de potop (I Petru 3, 20-21), de trecerea prin Marea Roşie
(I Corinteni 10, 1-2), de scăldătoarea Vitezda (Ioan 5, 1-7). Dar acestea erau doar umbră a
celor viitoare
Botezul este Taina încorporării noastre în Hristos, taina renaşterii noastre spirituale
(Ioan III, 6) de la care nu trebuie îndepărtat nimeni, nici chiar copiii (I Corinteni 1, 16; Fapte
16, 15) pe care i-a primit Mântuitorul şi urmând plida Acestuia şi Ucenicii Săi 26. Pentru faptul
că aceştia nu-şi pot mărturisi credinţa, avem pilda cu Mântuitorul care acceptă credinţa unora
pentru alţii (Matei 8, 5-13). Fără această Sfântă Taină, Hristos ne spune că nimeni nu poate
intra în Împărăţia Cerurilor: Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte
cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5).
Alte texte scripturistice din Noul Testament ne arată şi mai clar necesitatea şi dovada
primirii Botezului: Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în
numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt
(Fapte 2, 38).
Un alt text nou testamentar ne spune: Şi acum de ce zăboveşti? Sculându-te, botează-
te şi spală-ţi păcatele, chemând numele Lui (Fapte 22, 16), iar altul ne arată şi el necesitatea
primirii Botezului: Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui
ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a
înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii (Romani 6, 3-
4).
Şi în Epistola I scrisă Corintenilor de către Sfântul Apostol Pavel ni se relatează: Şi
aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele
Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru (I Corinteni 6, 11).
26
Drd. Mihai Hau, Tainele de inițiere după Catehezele mistagogice ale Sfântului Chiril al Ierusalimului,
„Ortodoxia” XXXVIII (1986), nr.4, p. 129.

23
 Sfântul Pavel, adresâdu-se către ucenicul său Tit, îi spune acestuia: El ne-a mântuit,
nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii
celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt (Tit 3, 5).
Taina Mirungerii în Noul Testament este amintită în numeroase texte scripturistice.
Porunca formală de instituire a acestei Taine nu avem, deşi este atestată în multe locuri, nu
numai în Noul Testament, ci şi în Vechiul Testament (Iezechiel 36, 25-27; Ioil 3, 1-2) şi
tocmai de aceea nu este clar delimitat momentul instituirii considerat de către unii cel din II
Corinteni 1, 20-22: Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, amin,
spre slava lui Dumnezeu prin noi. Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos,
şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului, în
inimile noastre, de alţii cel din Fapte 8, 17: Atunci îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau
Duhul Sfânt, iar de alţii cel de la Luca 24, 49: Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui
Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus; Ioan 2, 20 sau I Ioan
2, 27: Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă
ca să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi adevărat este şi nu
este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat. Chiar dacă Mântuitorul Hristos nu a dat
o poruncă formală privind Taina Mirungerii, totuşi El a prevestit-o ca împlinindu-se în
momentul întemeierii Bisericii, când spune: Iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt nu mult
după aceste zile (Fapte 1, 5), adică după ziua când S-a înălţat la cer. Iar că această Taină este
cuprinsă implicit în cuvintele Mântuitorului, ne-o arată Sfântul Evanghelist Ioan Cel ce crede
în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecelelui. Iar aceasta a
zis-o despre Duhul Sfânt, pe care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era
(dat) Duhul, pentru că Iisus nu fusese încă preaslăvit (Ioan 7, 38-39). Taina este pusă în
practică de Sfinţii Apostoli imediat după Botez.
Despre Taina Sfintei Euharistii putem spune că a fost instituită de Mântuitorul la Cina
cea de Taină poruncind totodată Apostolilor să facă aceasta spre pomenirea Sa.
Sfânta Euharistie nu a fost doar o comemorare. Nu este de tăgăduit acest lucru, pentru
că prin ea comemorăm moartea Domnului şi o vestim, cântărindu-ne totodată credinţa şi
evlavia noastră. Ea are şi caracter de Taină, pentru că împărtăşeşte harul Duhului Sfânt care
iartă păcatele şi sfinţeşte. Pe lângă aceste două caractere, Euharistia mai este şi jertfă, ea fiind
Trupul şi Sângele Domnului care se frânge şi se varsă pentru noi spre iertarea păcatelor.
Şi despre această Taină găsim citate biblice, care ne dovedesc necesitatea primirii
Trupului şi Sângelui lui Hristos, dar şi importanţa ei în procesul mântuirii noastre.

24
 Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu
care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce
au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru
voi (Luca 22, 19-20; Marcu 14, 22-25; Matei 26, 26-29). Cuvintele Acesta este Trupul Meu şi
Acesta este Sângele Meu, arată clar prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui
Hristos. Dacă nu ar fi adevărat, nu ar mai fi osândiţi cei care primesc cu nevrednicie Sfânta
Împărtăşanie (I Corinteni 11, 27-30).
Din textele de mai sus vedem că Tainele încorporării în Hristos sunt cele trei Taine
prin care orice om îşi face intrarea în sânul Bisericii şi prin care el se uneşte cu Hristos.
Nu trebuie să omitem a spune că garantul credinţei pentru botezul primit de cineva
este naşul celui ce se botează, iar prin credinţa naşului, arătată prin rostirea Crezului şi a
cuvintelor mă unesc cu Hristos şi cred Lui, ca unui Dumnezeu, acel nou botezat (neofit) s-a
unit cu Persoana lui Hristos şi prin Acesta s-a unit şi cu Biserica.
Astfel, conform Sfintei Scripturi, atât a Vechiului, cât şi a Noului Testament există trei
Taine ale încorporării în Hristos şi în Biserică, primele două fiind primite o singură dată de
către o persoană, căci acestea nu se pot repeta, adică Botezul şi Mirungerea, ci doar Sfânta
Euharistie, cea de-a treia, se poate administra ori de câte ori creştinul este vrednic de a o
primi.

II.1 Tainele încorporăii la Sfinţii Părinţi

Cunoaşterea de către credincioşi, constituia în Biserica veche un obiect al

învăţământului catehetic. De aceea, cele dintâi explicări liturgice care s-au păstrat au scop şi
caracter catehetic şi provin toate din epoca de a aur a disciplinei catehumenatului (sec. IV şi
V).
Comentariile liturgice care s-au păstrat sunt opera marilor cateheţi din acele vremuri,
fiind alcătuite în vederea instruirii şi iniţierii catehumenilor ce se pregăteau pentru primirea
Tainei Botezului, sau a neofiţilor care îl primiseră deja. Ele au un caracter de popularizare şi
forma de expunere didactică sau omiletică, fiind ori simple cateheze, ori predici catehetice. Ca
înfăţişare şi cuprins, aceste comentarii sunt felurite, deosebindu-se între ele după scopul
urmărit de autor, după punctul de vedere care predomină în preocupările sale, după metoda
folosită sau după felul de expunere.

25
 Aceste comentarii au fost scrise şi rostite în cadrul unui curs sistematic de iniţiere în
doctrină, cultul şi morala creştină, care se ţinea de regulă în Biserică şi prin care se tâlcuiau,
din domeniul cultului, mai ales cele trei Taine al iniţierii creştine, pe care le primea orice nou
convertit la intrarea în Biserică: Botezul, Mirungerea şi Euharistia.
Comentarii liturgice sub formă de omilii sau lecţii catehetice, ni s-au păstrat de la
mulţi comentatori şi cateheţi din secolul al IV-lea şi al V-lea, atât răsăriteni, cât şi apuseni,
dintre care cei mai importanţi sunt: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Chiril al Ierusalimului,
Teodor de Mopsuestia şi Sfântul Ambrozie al Milanului.
Astfel, aceştia vorbesc despre Sfintele Taine ale încorporării ca fiind Tainele prin care
creştinul se uneşte cu Hristos şi prin care el este introdus în biserică. Referitor la Sfântul
Botez, Sfântul Ambrozie al Milanului, ne spune că semnele din Vechiul Testament care
făceau referire la botez, au fost doar o umbră a celor viitoare. Voind Dumnezeu să îndrepte
ceea ce era stricat, a dat potopul şi a poruncit dreptului Noe să se urce în corabie. Iar acesta,
după terminarea potopului, a trimis mai întâi un corb, apoi a trimis un porumbel, despre care
Sfânta Scriptură ne spune că s-a întors cu o ramură de măslin (Facere 8, 1). Vezi apa, lemnul,
priveşte porumbeleul şi te mai îndoieşti de Taină? Apa este aşadar cea în care se scufundă
trupul, ca să se spele tot păcatul trupesc. Se îngroapă în ea toată fărădelegea. Lemnul este
cel pe care a fost răstignit Mântuitorul când a pătimit pentru noi. Porumbleul este acela sub
al cărui chip S-a pogorât Sfântul Duh la Botez (Matei 3, 16) şi El îşi insuflă pacea sufletului,
liniştea minţii. Corbul este chipul păcatului care se duce şi nu se mai întoarce dacă se va
păstra în tine paza şi icoana dreptăţii. Iar corabia este Biserica”27. Şi tot el ne spune şi de
simbolismul apei de la Botez: „La Merra era apa tare amară; Moise a aruncat un lemn în ea
şi s-a făcut dulce. Fireşte, fără semnul Crucii Domnului nu era de nicun folos pentru
mântuirea ce avea să fie; dar după ce a fost sfinţită prin semnul Crucii mântuitoare, atunci a
devenit bună pentru baia duhovnicească [...] La Ierusalim era o scăldătoare (Vitezda) în care
se însănătoşea în fiecare an câte un om; dar nimeni nu se tămăduia înainte de a se fi coborât
îngerul. Se tulbura apa din pricina necredincioşilor ca să le fie semn că îngerul coborâse.
Pentru aceia era un semn, pentru tine credinţa. Pentru aceia se cobora un înger, pentru tine
se coboară Sfântul Duh, pentru aceia se tulbura un lucru creat, pentru tine lucrează Hristos
Însuşi, Stăpânul creaţiei. Paraliticul aştepta un om. Pe cine? dacă nu pe Domnul Iisus

27
Sfântul Ambrozie al Milanului, De Mysteriis (Despre Sfintele Taine), trad. Pr. Prof. Ene Branişte, în „Studii
Teologice”, (1965), nr. 5-6, pp. 289-291.

26
Hristos, Cel născut din Fecioară, prin a cărui venire să nu mai însănătoşească umbra pe
unul, ci adevărul pe toţi”28.
Toţi Sfinţii Părinţi vorbesc şi despre Taina Mirungerii şi administrarea ei. Astfel,
Sfântul Ciprian scrie vorbind despre textul de la Fapte 7, 17, că: aceasta se mai face încă la
noi. Şi Sfântul Ambrozie arată că celor botezaţi li se adresează Hristos: Pune-Mă ca un sigiliu
pe inima ta, ca o pecete de braţul tău.29
Cât despre Sfânta Euharistie, Sfinţii Părinţi au fost categorici în a arăta că pâinea şi
vinul se transformă în Trup şi Sânge, în urma epiclezei, omul unindu-se cu Hristos în chip
real, primind nu numai harul ci pe Însuşi Izvorul Harului şi de aceea Sfânta Euharistie este
numită şi Taina Tainelor. Este adevărat că Sfinţii Părinţi vorbesc despre un simbolism în
Euharistie, dar în acest simbolism este vorba despre Biserică, ca Trup tainic al lui Hristos.
În cele ce urmează voi enumera unele opere ale unor Sfinţi Părinţi, care s-au ocupat
mai îndeaproape de aceste Taine de încorporare în Hristos. Unul dintre ei este Sfântul
Ambrozie al Milanului, care printre multele sale opere, se numără şi două, deosebit de
importante, consacrate rânduielii şi explicării celor trei taine ale încorporării în Hristos. Cea
dintâi dintre aceste lucrări, pe care am citat-o şi mai sus, cu titlul „De Mysteriis”, constă dintr-
o serie de cuvântări catehetice, adresate noilor creştini care primiseră Botezul în noaptea
Paştilor.
În această operă, Sfântul Ambrozie se adresează celor care primiseră Botezul şi le
explică semnificaţia profundă a gesturilor rituale care au fost săvârşite în faţa lor. Pentru a
preveni obiecţiile sau îndoielile care se puteau naşte în sufletul lor, el explică neofiţilor că
toate gesturile comportă un sens tainic, o eficacitate morală şi sunt instrumente de regenerare,
prefigurare atât de mult în istorisirile scripturistice.
Cea de-a doua lucrare a Sfântului Ambrozie, cu titlul De Sacramentis30, deşi de o
autenticitate discutabilă, prezintă o importanţă deosebită pentru istoria cultului creştin din
Apus, ea fiind unul dintre cele mai importante izvoare care dau informaţii clare şi preţioase,
despre rânduiala sau modul săvârşirii Tainelor creştine de iniţiere şi îndeosebi a Botezului, în
vechiul rit galican, din a doua jumătate a secolului al IV-lea.

28
Ibidem, pp. 291-292.
29
Ibidem, 296-297.
30
Sfântul Ambrozie al Milanului, De Sacramentis, trad. Pr. Prof. Ene Branişte, în „Studii Teologice”,
XIX(1967), nr. 9-10, pp. 565-599.

27
 Lucrarea se prezintă sub forma unui tratat unitar, împărţit în şase cărţi, fiecare
cuprinzând un număr variabil de capitole, în care sunt întâlnite cuvântări sau cateheze rostite
de Sfântul Ambrozie în faţa neofiţilor din Milan.
Primele două cărţi tratează despre interpretarea Sfântului Botez, a treia interpretarea
Mirungerii şi a riturilor post-baptismale, a patra şi o parte din a cincea sunt consacrate Sfintei
Euharistii, iar restul se ocupă cu explicarea Rugăciunii domneşti şi dă îndrumări despre
rugăciune în general, cu unele reveniri asupra Tainei Sfintei Euharistii. Astfel, aceste prime
două cărţi cuprind mai multe cateheze, cu caracter în parte dogmatic, dar în primul rând
liturgic, pe care Sfântul Ambrozie le-a ţinut în faţa credincioşilor de curând intraţi în Biserica
păstorită de el. Catehezele Sfântului Ambrozie nu au profunzimea celor ale Sfântului Chiril al
Ierusalimului, ele punând accentul în primul rând pe funcţia pastorală a Tainelor. Astfel,
scrierile De mysteriis şi De sacramentis reprezintă o mărturie de valoare a tradiţiei creştine
apusene din veacul al IV-lea. Ele conţin elemente de mare însemnătate pentru rânduiala şi
explicarea Tainelor de încorporare din acea vreme.
Sfântul Ambrozie rămâne cel mai strălucit dintre episcopii care au ilustrat în Biserica
Veche scaunul episcopal de la Milan. Trăitor în epoca de aur a creştinismului, el ne-a lăsat
scrieri de o deosebită valoare cu privire la perioada de înflorire a cetehumenatului.
Personalitatea sa străluceşte alături de cea a altor mari mistagogi ai acelei epoci, ca cea a
Sfântului Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Hrisostom, Teodor de Mopsuestia şi alţii.
Tainele de încorporare în Hristos sunt tratate şi de către Teodor de Mopsuestia, într-un fel
asemănător cu cel al Sfântului Ambrozie al Mediolanului, însă sub o formă mai puţin
dezvoltată. Înzestrat cu o remarcabilă cultură teologică, el a tratat multe laturi ale doctrinei
creştine. O atenţie deosebită a acordat Teodor de Mopsuestia Sfintelor Taine, indeosebi
Botezul, Mirungerea şi Euharistia. La el, Biserica este asemănată cu o cetate, iar cel ce se
botează devine cetăţeanul ei. Preotul este asemenea unui administrator şi prin mijlocirea lui
încheiem legământ cu Dumnezeu şi facem făgăduinţe că vom deveni credincioşii Lui şi
soldaţii Lui, fiind statornici în făgăduinţele noastre în vecii vecilor.
După Teodor de Mopsuestia, Ungerea cu Sfântul Mir a fost preînchipuită atunci când
Duhul Sfânt în chip de porumbel a venit şi S-a oprit deasupra lui Iisus, de aceea se spune că
a fost uns de Duhul (Luca 4, 18). În acelaşi fel ungerea uleiului pătrunde şi în cei care se ung
de către oameni şi nu se mai separă de ei31.

31
Teodor de Mopsuestia, De sacramentis, trad. Pr. Prof. Ene Branişte, în „Studii Teologice”, XIX (1967), nr. 9-
10, p. 572.

28
 Cunoaşterea rânduielii şi explicării Botezului şi Mirungerii la Sfântul Ambrozie şi
Teodor de Mopsuestia contribuie la cunoaşterea istoriei şi evoluţiei cultului creştin în general
şi a Tainelor de îniţiere creştină, în special, arătându-ne în primul rând modul în care erau
săvârşite şi cum erau înţelese aceste taine în diferitele regiuni ale creştinismului din Biserica
Veche, şi în al doilea rând cât de fidel s-au păstrat în Biserica Ortodoxă vechile tradiţii şi
practici de cult ale creştinismului primar. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur are o carte consacrată
Tainei Sfântului Botez şi anume Catehezele baptismale. Prin aceasta el explică importanţa
Botezului şi a cultelor de cult, întâlnite în acea vreme în Biserică. Este şi el un Sfânt Părinte
care pe lângă numeroasele sale tratate şi comentarii scrise, a ţinut şi o serie de omilii sau
cateheze pentru toate categoriile de oameni.
Astfel, el spune referitor la Botez că acesta este în acelaşi timp un contract sau o
învoială spirituală între Hristos şi candidatul la Botez. După cum în viaţa civilă se încheie
contracte (acte scrise) între cel care înredinţează cuiva bunurile sale şi cel care le primeşte, tot
aşa şi aici, între catehumen şi noul său stăpân, de la care el primeşte bunuri invizibile şi
perceptibile numai cu ochii credinţei, se încheie o convenţie, un contract sau un legământ
scris nu pe hârtie şi cu cerneală, ci în Dumnezeu, prin spirit; căci cuvintele angajamentelor
rostite de catehumeni aici pe pământ sunt înscrise în cărţile cereşti de către îngeri, care
participă nevăzuţi la săvârşirea Botezului şi ele vor rămâne neşterse pe vecie în ochii şi
urechile Stăpânului Ceresc32.
Botezul este moarte şi înviere, spune Sfântul Ioan, rezumând lapidar cunoscuta
concepţie fundamentală despre simbolismul botezului, formulată iniţial de Sfântul Apostol
Pavel şi reluată, apoi, într-un fel sau altul, de toţi mistagogii epocii patristice. Botezul, ne mai
spune Sfântul Ioan, este pentru creştini ceea ce a fost pentru evrei eliberarea lor din robia
egipteană. Prin botez noi ne-am învrednicit a vedea mai mari minuni şi a dobândit mai mari
favoruri decât evreii la ieşirea lor din Egipt. Ei au văzut pe faraon înecându-se cu armata sa;
tu ai vazut pe diavol înghiţit de ape cu armele lui. Evreii au trecut marea; tu ai trecut prin
moarte. Ei au fost izbăviţi de egipteni; tu ai fost eliberat de diavol. Ei au scăpat de o robie
barbară; tu ai scăpat de robia, mai grea, a păcatului. Evreii s-au învrednicit să vadă faţa
luminoasă a lui Moise; noi am văzut pe Hristos în slava Sa. Ei erau însoţiţi de Domnul prin
graţia lui Moise; noi suntem însoţiţi de Hristos Însuşi. Pentru evreii după ieşirea din Egipt a
urmat pustiul; pentru noi urmează cerul. Ei erau conduşi de Moise; noi suntem conduşi de
Dumnezeu Însuşi, Care este călăuzitorul şi comandantul nostru. Moise a procurat
32
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, trad. Pr. Marcel Hancheş, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003,
pp. 44-57.

29
compatrioţilor săi în pustie numai mană şi apă din stâncă; nouă Dumnezeu ne dă hrana vieţii
veşnice şi ne adapă din izvoarele nesecate ale Sfântului Duh, care izvorăsc din Sfânta Masă,
aşezată în mijlocul Bisericii33.
Dar Sfântul ne vorbeşte şi despre efectele Botezului, nu numai în Catehezele
baptismale, ci şi în unele din omiliile sale exegetice. El accentuează, mai mult decât alţi Sfinţi
Părinţi, puterea curăţitoare a Botezului, care spală în apele lui orice păcat, oricât de mare ar fi
acesta. Vorbind în Cateheza a IV-a tot despre efectele botezului, Sfântul Ioan subliniază că
neofitul (cel de curând botezat) este o făptură cu totul nouă, amintind cuvintele Sfântului
Apostol Pavel: Dacă cineva este în Hristos, el este o făptură nouă (II Corinteni 5, 17). Harul
lui Dumnezeu remodelează şi toarnă din nou sufletele, făcând din ele altele decât cele
dinainte, nu transformând natura, ci schimbând voinţa şi luminând ochiul minţii, pentru a
vedea limpede urâciunea păcatului şi frumuseţea virtuţii.
Cea mai mare şi mai puternică armă pe care Duhul a dat-o noilor săi atleţi înrolaţi în
oastea luptătorilor lui Hristos şi pe care ei o pot folosi împotriva demonilor şi a păcatului, este
sângele lui Hristos, sângele Noului Legământ. Sfântul Ioan Gură de Aur are meritul de a fi
reluat şi dezvoltat cel dintâi, în explicarea sa, unele sugestii pauline asupra Botezului, pe care
Sfântul Chiril nu le-a sesizat sau nu le-a acordat sufucientă atenţie, ca de exemplu, ideea
despre Botezul creştin ca mariaj spiritual al credincioşilor cu Hristos şi Biserica. Nouă şi
proprie Sfântului Ioan Gură de Aur este, de asemenea, considerarea Botezului ca un contract
spiritual între neofit şi Hristos.
Astfel, teologia hrisostomică, referitoare la Botez, este cea mai importantă din punct
de vedere al amănuntelor şi informaţiilor preţioase pentru reconstituirea ritualului
catehumenatului si Botezului la Antiohia în secolul al IV-lea. Din această privinţă, Catehezele
sale baptismale prezintă mai multă importanţă ca documente pentru istoria cultului creştin,
decât ca tratate exegetice pentru explicarea cultului34.
Despre Botez ne mai vorbeşte și Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Catehezele sale.
Astfel, în Cateheza a III-a rostiă la Ierusalim către cei care aveau să se lumineze, el spune că
apa botezului curăţeşte trupul, iar Duhul pecetluieşte sufletul ca să ne apropie de Dumnezeu,
fiindu-ne stropită inima şi fiindu-ne spălat trupul cu apă curată. Aşadar, când te vei coborî în

33
Ibidem, pp. 61-62.
34
Pr. Prof. Ene Branişte, Explicarea Botezului în „Catehezele baptismale” ale Sfântului Ioan Gură de Aur, în
„Studii Teologice”, XXII(1970), nr.7-8, p. 527.

30
apă, nu te uita numai la apă, ci primeşte mântuirea prin lucrarea Sfântului Duh! Căci fără
amândouă este cu neputinţă să te desăvârşeşti35.
Iar tot el spune, că Botezul este sfârşitul Vechiului Testament şi începutul Noului
Testament. Ioan este începătorul, Ioan, faţă de care nu este mai mare niciunul dintre oamenii
născuţi din femeie36, iar în Cateheza a II-a mistagogică ne spune că toţi cei care s-au botezat
întru Hristos, întru moartea Lui s-au botezat, citându-l pe Sfântul Apostol Pavel din Epistola
către Romani. Ne mai spune aici că Botezul nu iartă numai păcatele, ci botezul dă şi harul
învierii37.
Cât despre Sfânta Euharistie, cel mai mult şi mai bine ne vorbeşte Sfântul Chiril al
Ierusalimului, care spune că pâinea şi vinul sunt cu adevărat Trupul şi Sângele lui Hristos.
Sfântul Chiril al Ierusalimului s-a născut pe la anul 315 la Ierusalim, sau prin
împrejurările lui38. De timpuriu se ocupă cu studiul Sfintei Scripturi şi scrierile filosofilor
păgâni39. Sfântul Chiril a participat la lucrările celui de al doilea Sinod Ecumenic din anul
381, care a avut loc la Constantinopol. În anul 386, Sfântul Chiril al Ierusalimului îşi găseşte
sfârşitul, iar pentru viaţa sa aleasă şi curată a fost trecut în rândul Sfinţilor, prăznuirea având
loc în fiecare an, în ziua de 18 martie40.
Dintre lucrările sale, cea mai importantă tâlcuire completă a Tainelor iniţierii creştine
o aflăm din cele cinci Cateheze Mistagogice ale lui.
În primele două cateheze Sfântul Chiril ne explică slujba Botezului, în a treia Cateheză
ne explică Mirungerea, în a patra Cateheză Sfânta Euharistie, iar în ultima, adică cea de a
cincea, rânduiala Sfintei Liturghii.
Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că ungerea cu Sfântul Mir a neofiţilor este
antitipul sau simbolul ungerii primită de Hristos după botez, prin Sfântul Duh41.
Trupul se unge cu mir material, dar sufletul se sfinţeşte prin Sfântul şi de viaţă
făcătorul Sfântul Duh42. După ce cei botezaţi au fost unşi cu Sfântul Mir, sunt consideraţi pe
deplin noi membrii ai Bisericii.
35
Sfântul Chiril al Ierusalimului, op.cit., p. 38.
36
Ibidem, p. 41.
37
Ibidem, p. 49.
38
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Bucureşti, Ed. IBMBOR, 1994, p. 188.
39
Ibidem.
40
Ibidem.
41
Sfântul Chiril al Ierusalimului, op.cit., p. 352
42
Ibidem, p. 353.

31
 Sfânta Taină a Botezului a luat fiinţă o dată cu botezarea lui Iisus Hristos de către
Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului. Mântuitorul a botezat pe Apostoli cu Duhul Sfânt
şi cu foc, când Duhul Sfânt S-a coborât peste ei în chipul limbilor de foc, la Cincizecime43.
În a patra cateheză a Sfântului Chiril al Ierusalimului se află explicarea Sfintei
Euharistii. Prin împărtăşire, ajungem, uniţi într-un singur trup şi sânge cu Hristos. Trupul lui
Hristos îl luăm sub forma pâinii, iar Sângele sub chipul vinului. Prin împărtăşania primită,
luată, devenim purtători de Hristos, Hristofori sau părtaşi firii dumnezeieşti pentru că Trupul
şi Sângele Domnului se împarte în mădularele noastre.
Prin împărtăşirea cu Hristos, noi dobândim nemurirea şi învierea, acest lucru fiind
arătat şi de către Sfântul Grigorie de Nysa 44. Prezenţa lui Hristos în noi prin Trupul şi Sângele
Său are efecte atât pentru sufetul nostru cât şi pentru trup, căci sufletul este curăţit de
slăbiciunile şi bolile prin Euharistie, iar trupul de asemenea primeşte nestricăciunea prin
această împărtăşire conformă cu natura lui.
Aşadar, Tainele de încorporare sau iniţiere în Hristos au fost dezbătute de marii Părinţi
ai Bisericii, atât din Răsărit, cât şi din Apus. Ei au vrut să ne descopere prin acestea, că, dacă
le vom primi cu toată curăţia şi cu toată deschiderea noastră, nu vom muri, ci vom fi vii în
Împărăţia lui Dumnezeu. Indiferent de epoca în care au trăit ei, aceştia ne-au lăsat învăţături
importante pentru Ortodoxie. Ele sunt izvorul cel mai de preţ al Bisericii, pentru că din
acestea vedem cum se prezenta ritualul de atunci al Botezului, Mirungerii şi Euharistiei şi de
asemenea putem vedea şi cum s-a dezvoltat acest ritual.

III. Învăţătura Ortodoxă privitoare la Tainele inițiatice

Am văzut mai sus relaţia dintre Biserică şi Sfintele Taine şi am căzut de acord că
Biserica nu poate exista fără Taine, dar nici Tainele nu pot exista fără Biserică, întrucât
acestea se săvârşesc în Biserică, Trupul lui Hristos.
Am arătat că Sfintele Taine sunt acele lucrări văzute prin care Dumnezeu, prin
Biserică, transmite harul necesar mântuirii oamenilor şi ele constituie trepte de urcuş
duhovnicesc, de creştere neîncetată în cunoaştere şi în trăire deplină cu Dumnezeu. În Taine,
credinciosul se întâlneşte atât cu Hristos, care sfinţeşte omul prin harul Său, dar şi cu Sfântul
Duh, Cel care este nedespărţit de Hristos.

43
Ibidem, p. 354.
44
Ibidem, p. 357.

32
 Pentru mântuirea sa, omul trebuie să se unească cu Hristos prin Sfintele Taine, mai
ales prin cele trei Taine de iniţiere creştină: Botez, Mirungere şi Euharistie, pe care trebuie să
le primească fiecare în parte pentru a fi încorporat în Biserica lui Hristos.
Omul, de-a lungul vieţii sale, trebuie să urmeze drumul pe care Hristos l-a urmat
pentru mântuirea noastră, de la Întruparea Sa, până la Înălţare, când le-a făgăduit Ucenicilor
Săi că le va trimite un alt Mângâietor, Duhul Adevărului, care va mijloci pentru noi la
Dumnezeu. Dar acest drum nu se poate face în alt fel decât prin Sfintele Taine şi numai în
Biserică.
Spuneam în tratarea lucrării de până acum, că scopul vieţii omeneşti este preamărirea
lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre, însă omul, creatură a lui Dumnezeu, nu poate
face acest lucru fără ajutorul Creatorului său. Iar Dumnezeu ne ajută pe fiecare în parte, dacă
îl primim, trimiţându-ne harul Său prezent în Sfintele Taine. Tainele, fiind punţile de legătură
între om şi Dumnezeu, acesta trebuie să conlucreze cu harul primit prin ele, însă nu este
suficient doar atât. Harul trebuie să fie dinamic, adică lucrător prin strădania personală.Astfel,
prin primirea Tainelor, nu facem altceva decât să-l primim pe Hristos în noi şi să ne
încorporăm în sânul Bisericii Sale, iar cu fiecare Taină reactualizată în noi, bineînţeles vorbim
aici despre Tainele care se pot repeta, reînnoim legătura noastră cu Hristos, pe care trebuie să
o păstrăm cât mai mult şi cât într-o formă cât mai pură.Vom încerca să vedem mai departe
învăţătura Bisericii noastre Ortodoxe cu privire la Tainele de încorporare. Prima dintre aceste
Taine, este Taina Sfântului Botez, cu care vom începe dezbaterea acestui capitol.

III.1 Sfânta Taină a Botezului

Cu toate că am arătat şi mai sus ce este Taina Botezului, vom arăta şi în cadrul acestei
părţi a lucrării de faţă. Botezul este Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi
prin rostirea formulei Botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului întră în
stare harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi de păcatele personale făcute până
atunci45.
Sfântul Botez este prima Taină prin care ne împărtăşim de harul divin, întrăm în
Biserică, raiul duhovnicesc, despre care vorbesc părinţii Bisericii primare. Citându-i pe

45
Pr. Prof. dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Ranşterea, Cluj-Napoca,
2003, p. 301.

33
aceştia, un teolog spune că ne înscriem pe orbita în centrul căreia stă Hristos a cărui forţă
centripetală se manifestă în toate Tainele Bisericii.
Potrivit învăţăturii de credinţă a Bisericii noastre, Botezul este o Sfântă Taină, în
sensul că nu este doar un simbol sau se rezumă numai la o lucrare văzută. Celui botezat se dă,
în mod nevăzut, harul lui Dumnezeu, care îl renaşte în mod spiritual pe cel botezat, dăruindu-i
completa iertare şi curăţire de păcate, inclusiv a păcatului strămoşesc, precum şi o viaţă nouă
în Hristos, cu dreptul de a fi fiu după har al lui Dumnezeu şi moştenitor împreună cu Hristos.
Cel nou botezat se încorporează totodată în Biserică şi face parte din Trupul lui Hristos atât
timp cât nu se leapădă de El.
Potrivit definiţiei date de liturgişti, Botezul este Taina iniţierii creştine, poarta de
intrare în creştinism sau taina fundamentală şi indispensabilă pentru mântuire, prin care
omul se renaşte pentru viaţa spirituală, adică devine membru al Bisericii lui Hristos,
dobândind iertarea păcatului strămoşesc ( la prunci ), precum şi de toate celelalte păcate
personale, făcute până la Botez, în cazul în care cel botezat este un adult46.
Botezul dăruieşte darurile învierii şi nemuririi, dând viaţă sufletului, întărind şi sporind
credinţa, nădejdea şi dragostea, cele trei virtuţi teologice. El este începutul şi temelia vieţii în
Hristos, este naştere din nou despre care vorbea Mântuitorul cu Nicodim, fără de care nu
putem intra în Împărăţia Cerurilor. Ca primă Taină a încorporării noastre în Hristos, Botezul
reprezintă Taina prin care Hristos se extinde prin Duhul în oameni, ca să-I încorporeze în Sine
şi în Biserică.
Unii mari dogmatişti, ca părintele Stăniloae, definesc botezul ca fiind naşterea de sus
sau îmbrăcarea cu Hristos47, dovedind prin aceasta că Botezul este indispensabil pentru
mântuirea sufletului şi că este absolut necesar pentru ca noi să devenim casnici ai lui Hristos.
Botezul este unic, în sensul că nu se repetă. El reproduce tainic, sacramental, moartea şi
învierea lui Hristos, cu fiecare din cei ce se botează şi mor păcatului, căci aşa ne învaţă
Sfântul Apostol Pavel: Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea
Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum
Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii
(Romani 6, 3-4).
Prin Botez, ca baia naşterii din nou (Tit 3, 5) devenim creaturi noi, Botezul fiind
considerat de Sfinţii Părinţi ca fiind a doua creaţie. Acum devenim mădulare ale lui Hristos şi
deci mădulare ale Bisericii, noi fiind ca nişte mlădiţe care aparţin aceluiaşi butuc.
46
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Ed. Nemira, Bucureşti, 2002, p. 289.
47
Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, op.cit.,81.

34
 Prin Botez se primeşte o sfinţenie, căci Duhul Sfânt pogorât peste apa botezului,
sfinţeşte apa şi implicit pe cel ce se botează. Astfel, sfinţenia primită la Botez trebuie să se
manifeste în sfinţirea vieţii, dar aceste roade nu vin de la sine ci presupune colaborarea voinţei
noastre cu harul care duce la demascarea păcatelor şi în final la înfrângerea totală a acestor
păcate. Locul păcatelor va fi luat de virtute, care înflorind, va aduce roade dintre cele mai
bune.
Spuneam că Botezul este participarea noastră la moartea şi învierea lui Hristos, iar
dacă acest lucru este adevărat, şi este, atunci viaţa noastră poartă această pecete şi trebuie să
fie o continuă permanentizare a acestora spre o viaţă nouă, o viaţă cu adevărat în Hristos şi cu
Hristos care nu se mai desparte de noi, iar noi de El.
Harul se află în noi de la Botez, în chip ascuns, ne spune Sfântul Marcu Ascetul. El nu
ni se face văzut decât după ce am străbătut drumul poruncilor date de Dumnezeu
oamenilor48. Botezul este începătura vieţii întru Hristos. Cu El începem viaţa noastră autentic
spirituală, care până la Hristos era imposibilă pentru că natura divină şi natura umană erau
separate şi iubirea ipostatică nu fusese realizată, însă exista un contact între aceste două
naturi, dar nu şi comuniunea.
Botezul, unind pe creştin cu Hristos şi cu Biserica şi transformându-l într-o făptură
nouă, atrage după sine obligaţia unei vieţi morale corespunzătoare prin care creştinul să
ajungă nu numai la desăvârşirea proprie, adică la asemănarea cu Hristos, ci să contribuie la
viaţa Bisericii spre starea unei desăvârşiri finale. Sfânta Taină a Botezului este aşadar, prima
treaptă necesară prin care omul se naşte în Hristos, intră în comuniune cu El şi cu Biserica
pentru a creşte duhovniceşte până la asemănarea cu Hristos. Este prima chemare către viaţa în
Hristos şi primul ajutor în urcuşul duhovnicesc.
Este ceea ce ajută pe om să treacă peste neputinţele firii, cum spune Sfântul Nicolae
Cabasila, şi în acest sens ne aduce ca mărturie tăria mucenicilor care au răbdat torturile, nu cu
ajutorul firii, care este neputincioasă, ci cu ajutorul harului Duhului Sfânt primit la Botez49.

a) Instituirea Botezului

48
Sfântul Marcu Ascetul, Despre Botez, în „Filocalia”, vol. 1, ediţia a IV-a, trad. Pr. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 353.
49
Sfântul Nicolae Cabasila, op. cit., p. 185.

35
 Instituirea acestei Taine a avut loc după Învierea Domnului Hristos, când El, primind
de la Dumnezeu Tatăl toată puterea în cer şi pe pământ, a spus ucenicilor: Mergând, învăţaţi
toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le
să păzească toate câte am poruncit vouă; şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la
sfârşitul veacului (Matei 28, 19-20). Apoi mai precizează: Cel ce va crede şi se va boteza se
va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16).
În convorbirea cu Nicodim, Hristos a exprimat necesitatea acestei Sfinte Taine pentru
mântuire: „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea vedea împărăţia lui Dumnezeu”.
Nicodim, după cum se ştie, a întrebat: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Poate oare
să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască? (Ioan 3, 3-4). Hristos însă,
întărind sensul cuvintelor Sale anterioare, îi răspunse: Adevărat zic ţie: De nu se va naşte
cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din
trup, trup este; iar ce este născut din Duh, duh este (Ioan 3, 5-6).
Aşadar Botezul, a doua naştere, sau naşterea de sus, condiţionează intrarea omului în
împărăţia lui Dumnezeu, este indispensabilă pentru dobândirea mântuirii.
Pentru necesitatea Sfântului Botez, ca o condiţie pentru dobândirea mântuirii, se
pronunţă şi Sfântul Vasile cel Mare: Prin botez a intrat Israil în pământul făgăduinţei. Tu,
însă, cum ai să te reîntorci în Paradis fără să fii pecetluit prin botez ?50.

b) Timpul de săvârşire al Botezului

Orice timp al vieţii, spune Sfântul Vasile cel Mare, este potrivit pentru mântuirea prin
botez: noaptea, ziua, în orice ceas, în orice clipă, chiar cea mai scurtă clipă. Dar cu mult mai
potrivit este timpul înrudit cu semnificaţia botezului. Şi care timp ar fi mai înrudit cu botezul
decât ziua Paştelui? Această zi este pomenirea învierii Domnului; iar botezul ne dă putinţa
învierii. În ziua Învierii, deci, să primim harul învierii 51.
Pentru Botezul pruncilor, nu există zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca să nu se
întâmple să moară nebotezaţi. Dacă pruncul e firav şi există temerea că nu va trăi, el poate fi
botezat îndată după naştere, după cum ne spun Canoanele Ortodoxe.
De dorit este ca pruncii să se boteze cât mai repede după naştere, între 8 şi 40 de zile
după ce au venit pe lume şi nu la jumătate de an sau chiar un an. Acest lucru permite
săvârşirea rânduielii Botezului în linişte şi netensionat, bine ştiind că un prunc de un an este
50
Ibidem, p. 490.
51
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, în PSB, vol. 17, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1986, pp. 488-489.

36
mai greu de cufundat în cristelniţă, iar reacţia lui este de cele mai multe ori violentă, plângând
aproape pe toată durata desfăşurării slujbei52.
Botezul poate fi săvârşit în orice perioadă a anului bisericesc, fără să aibă restricţii mai
ales legate de zilele de post sau posturile de durată, numai că aici trebuie avut în vedere faptul
că slujba, fiind urmată de o masă în familie, ar trebui să fie de post, pentru a respecta
rânduielile bisericeşti, dacă aceasta se face în timpul unuia din posturile de durată. De aceea,
chiar dacă Botezul se poate face în orice zi a anului, este bine ca acest eveniment să aibă loc
în zile de sărbătoare sau de bucurie, în zile de dulce, în care masa legată de el să fie în
concordanţă cu bucuria momentului53.
Referitor la partea nevăzută, harică a Botezului, cărţile Noului Testament ne prezintă o
varietate a darurilor revărsate asupra noului botezat prin săvârşirea acestei Taine. Sfântul
Petru precizează celor ce au crezut în Hristos şi îl rugau cum să procedeze că iertarea
păcatelor este efectul imediat al Botezului: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în
numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor (Fapte 2, 38). Aceeşi idee o exprimă Sf. Pavel
când scrie: Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea, curâţindu-o cu baia apei prin
cuvânt (Efeseni 5, 25-26). Sau Astfel au fost (păcătoşi) unii dintre voi, dar s-au spălat, s-au
curăţit, s-au îndreptat prin numele Domnului nostru Iisus Hristos şi întru Duhul Dumnezeului
nostru (I Corinteni 6, 11).
Mai mult, Sfântul Pavel aseamănă Botezul cu moartea şi Învierea lui Hristos, fiindcă
cel ce se botează moare păcatului ca să învieze lui Dumnezeu şi să petreacă în viaţă reînnoită
(Romani VI, 4). De asemenea, el mai numeşte Botezul şi „baia renaşterii” (Tit 3,5), adică o
astfel de baie prin care cel ce se botează, în locul vieţii şi fiinţei lui de mai înainte (omul cel
vechi), primeşte o nouă viaţă şi fiinţă, devenind acum „fiul lui Dumnezeu” (Galateni 3, 26),
membru al Trupului lui Hristos sau al Bisericii (I Corinteni 12, 13) şi moştenitor al vieţii
veşnice (Tit 3, 7).
Prin botez ni se spală toate păcatele noastre şi nu mai suntem păcătoşi. Acesta este
singurul har al luminării: nu mai suntem aceiaşi ca înainte de botez. După ce am fost luminaţi
prin botez, ar fi trebuit să nu mai săvârşim ceea ce nu este drept, să fie îndepărtat cu totul
păcatul de la noi. Dar şi după ce am crezut şi ne-am apropiat de apa sfinţirii, adesea ne aflăm
în păcate. Botezul este răscumpărare pentru cei robiţi, iertare greşelilor, moarte păcatului,

52
Pr. Prof. dr. Nicolae D. Necula, Ce se cuvine să ştim în legătură cu Taina Botezului şi săvârşirea ei, în
„Vestitorul Ortodoxiei”, XVI (2006), nr. 373, pp. 6-7.
53
Ibidem, p. 7

37
renaştere sufletului, haină luminoasă, pecete neatacată, căruţă către cer, pricinuitoare a
împărăţiei cerurilor, harul înfierii54.
În timpul săvârşirii Botezului, preotul enumeră şi alte efecte ale Tainei: Spălatu-te-ai,
curăţitu-te-ai, miruitu-te-ai, sfinţitu-te-ai, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh 55
şi astfel face din fiecare nou botezat ceea ce a auzit şi a văzut Ioan la Iordan, cu privire la
Domnul Iisus Hristos şi ceea ce spune Sfânta Evanghelie: Iar celor ce L-au primit pe El şi
cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12).
Prin Botez, ca unire cu Hristos Cel răstignit şi înviat, primim nu numai iertarea
păcatelor, ci şi harul înfierii, pentru ca celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele
Lui, le-a dat putere ca sa se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din pofta
trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut (Ioan 1, 12-13).
Aşa după cum Tatăl Ceresc a mărturisit paternitatea la Botezul lui Hristos în Iordan –
Acesta este Fiul Meu cel iubit – la fel confirmă paternitatea spirituală asupra tuturor celor ce
se botează în numele Sfintei Treimi şi care, prin înfiere, devin fii sau copii ai lui Dumnezeu şi,
în virtutea acestui fapt, au permisiunea de a-l numi de Dumnezeu Atotputernicul şi
Atoatefăcătorul printr-un apelativ foarte familiar, acela de Tată: Şi ne învredniceşte pe noi,
Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel
ceresc, Tată, şi a zice: Tatăl nostru […]56.
Înfierea duhovnicească duce la înviere şi viaţa de veci. Cei botezaţi devin, în Hristos,
fii ai lui Dumnezeu după har şi fii duhovniceşti ai Bisericii, pentru că în Duhul Sfânt să poată
numi Tată pe Dumnezeul Cel ceresc (Romani 8, 16; Galateni 4, 6) şi să rostească în tot timpul
vieţii lor rugăciunea Tatăl nostru, să trăiască pururea bucuria pascală de a simţi în viaţa lor
cum lucrează harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi
împărtăşirea Sfântului Duh (II Corinteni 13, 13).
Deoarece, naşii care botează un copil sau un om matur, nu ştiu rolul lor desăvârşit şi
hotărâtor în viaţa celui pe care l-a primit în braţe la Botez, am considerat că este bine să
vorbim foarte pe scurt despre rolul acestora pentru cel de curând botezat şi pentru viaţa
acestuia.
Naşii sunt persoanele care însoţesc pe prunc la Botez, răspunzând şi făcând cuvenita
mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sunt părinţii sufleteşti

54
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, în PSB,vol. 17, trad. Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1986, p. 493.
55
Molitfelnic, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2013, p. 51.
56
Liturghier, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 183.

38
ai pruncului, născându-l pentru viaţa cea nouă, în Duhul, aşa cum părinţii l-au născut pentru
viaţa cea trupească. Sunt totodată garanţi, sau chezaşi, ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a
Bisericii, chezăşuind ca pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi că va fi un bun
credincios.
Naşii trebuie să fie creştini ortodocşi, indiferent dacă sunt tineri sau în vârstă,
căsătoriţi sau nu57. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să
fie numai o pereche de naşi. Naşii sunt datori să se îngrijească de viaţa religioasă şi morală a
finului lor şi la vremea cuvenită să-l înveţe adevărurile credinţei creştine. Să-i fie învăţători şi
îndrumători în cele sufleteşti, sârguindu-se a face din el un bun credincios şi vrednic mădular
al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rândul său, finul este dator să asculte pe naşi şi să-i
respecte, la fel ca pe părinţii săi după trup.

III.2 Taina Sfintei Mirungeri

Strâns legată de Taina Botezului şi integrată ei este Taina Mirugerii, care adaugă şi ea
celui botezat harul şi darurile sale. Botezul naşte din nou, înfiază şi dă harul mântuitor şi
înnoitor, virtual, dar el trebuie stimulat, activat, sau pus în lucrare. Această Taină, fiind
nedespărţită de Botez, urmează îndată după scoaterea celui botezat din Sfânta apă a Botezului,
pe care îl completează şi-l continuă. De aceea nici nu are un început sau o parte pregătitoare şi
un sfârşit deosebit, fiindcă nu începe în slujba Bisericii cu o introducere deosebită ca
celelalte Taine58.
Sfânta Taină a Mirungerii este după Botez „a doua mână de ajutor” pe care ne-o
întinde Hristos celor care ne-am încorporat în Trupul Său tainic. Cu această Taină facem un
pas înainte spre încorporarea cu Hristos. Ea este pecetea darurilor Duhului Sfânt prin care sunt
întăriţi în harul pe care l-a primit la Botez, aşa cum ne arată Sfântul Nicolae Cabasila, când
zice că Sfântul Mir este cel care trezeşte la viaţă toate puterile şi lucrările lăuntrice59.
La acest moment, adică după afundarea şi scoaterea de trei ori în apa Botezului, cu
rostirea formulei respective şi după înmânarea lumânării naşului, simbol al luminării prin
Botez, preotul citeşte rugăciune Mirungerii.

57
Pr. Prof. dr. Nicolae D. Necula, op. cit., p. 7.
58
Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 64.
59
Sfântul Nicolae Cabasila, op.cit., p. 190.

39
 Cunoaştem, din învăţăturile Părinţilor Bisericeşti, că la început această Taină, ca
harismă specială, era un drept exclusiv al Apostolilor, fiindcă numai ei aveau plenitudinea
harului şi a harismelor, iar ei o săvârşeau prin punerea mâinilor şi prin rugăciune.
Pe măsură ce Biserica s-a răspândit şi au luat fiinţă comunităţi creştine pretutindeni,
Apostolii neputând fi prezenţi peste tot locul, ei au hirotonit episcopi, preoţi şi diaconi prin
Biserici (Fapte 6, 5-6, Tit 1, 5). Dar episcopii, deşi succesori direcţi în har ai Apostolilor, nu
mai aveau plenitudinea de har şi harisme, această harsimă a împărtăşirii Duhului Sfânt,
nefiind transmisibilă; ea rămâne a Bisericii, care are plenitudinea. Ca atare, epsicopii nu o mai
puteau exercita sau săvârşi fiecare în parte prin punerea mâinilor. De aceea, această Taină a
început a se săvârşi prin ungere cu Sfântul Mir, de unde i-a rămas numele de Mirungere, iar
forma plină de punere a mâinilor a rămas doar pentru Taina Hirotoniei, care se consideră şi ea
de către unii Sfinţi Părinţi ca o ungere.

a) Timpul săvârşirii Sfintei Taine a Mirungerii

Spre deosebire de alte Biserici, care acordă „confirmarea” numai celor care au atins
vârsta de 14 ani, Biserica Ortodoxă administrează şi copiilor Taina Mirungerii, imediat după
Taina Botezului. Ea consideră că şi un copil poate iradia în jurul său, prin puritatea lui
spirituală, frumuseţea după chipul lui Hristos. Aceasta însamnă că misiunea creştinilor nu se
manifestă nici prin prozelitism şi nici prin alte acţiuni agresive, ci prin calitatea vieţii lor.
Succesul misiunii creştine constă în mireasma cunoştinţei lui Hristos, pe care creştinul este
chemat să o răspândască prin întrega sa viaţă şi comportare, datorită ungerii cu Duhul Sfânt.
Există însă şi alte Biserici care obişnuiesc ca Taina Mirungerii să fie săvârşită prin
punerea mâinilor, după modelul Sfinţilor Apostoli. În Biserica Răsăritului s-a moştenit tot din
timpul practica acestei Taine de a se face prin ungerea cu Sfântul Mir de către preot60.
Ungerea cu Sfântul şi Marele Mir aduce aceleaşi roade în cei botezaţi ca şi punerea
mâinilor Apostolilor peste cei botezaţi de dânşii, căci prin punerea mâinilor, spune Sfânta
Scriptură (Fapte 8, 38), Duhul Sfânt se cobora peste cei botezaţi. Tot aşa coboară şi azi
Mângâietorul peste cei ce se ung cu Sfântul Mir61, iar acesta, adică Duhul Sfânt, este Însăşi
mulţimea binefacerilor dăruite de Dumnezeu sufeltelor ce s-au împăcat cu El62.
Dacă fiecare Taină îşi are roadele sale, atunci împărtăşirea Duhului Sfânt şi a darurilor
Lui sunt un rod al Tainei Sfintei Mirungeri şi chiar dacă aceste daruri nu se arată a fi roditoare
60
Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 79.
61
Sfântul Nicolae Cabasila, op.cit., p. 185.
62
Ibidem, p. 159.

40
încă din clipa primirii, ci mai târziu, nu trebuie să uităm începătura şi puterea acestor daruri şi
dacă nu toţi simt aceste daruri, aceasta este pentru că nici nu se grăbesc să tragă folos din
comoara primită sau poate când primesc Taina nu dovedesc toată pregătirea şi dragostea
pentru a le primi63.
Prin Taina Mirungerii, peste cel botezat „se va odihni Duhul lui Dumnezeu, duhul
înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţelor şi duhul bunei
credinţe. Si-l va umple pe el duhul temerii lui Dumnezeu” (Isaia XI, 2-3)64. Acestea sunt
darurile primite de fiecare, dar în fiecare se actualizează în alt fel şi cu altă putere, după cum
este de folos pentru mântuirea lui şi a semenilor. Căci dacă sunt unii înzestraţi cu duhul
proorociei, alţii cu al vindecării, alţii cu al glosolaliei şi altele, aceasta vădeşte că aceste daruri
erau necesare pentru a slăvi Dumnezeu prin ei. Dar în toţi şi în orice vreme, darurile cele atât
de folositoare sufletului sunt: darul evlaviei şi al rugăciunii, al dragostei şi al înţelepciunii,
precum şi altele. Însă toate darurile primite de credincioşi se actualizează pe măsura în care
aceştia le folosesc în viaţă. Ele se întăresc prin fiecare biruinţă pe care o câştigăm prin efortul
nostru în lupta cu ispitele, revărsarea harului este o continuă dăruire a puterilor dumnezeieşti
către noi. Dar ea este provocată şi de o continuă luptă a noastră de dobândire a ei.
Darurile Duhului Sfânt lucrează în mod acoperit prin fiecare virtute, dar nu ajungem
să fim conştienţi de ele, în mod deplin, până nu ne purificăm de patimi. Patimile sunt ca un
zid opac ce ni le acoperă şi pe măsură ce le înlăturăm, desigur prin luptă, începem să le
simţim şi să le vedem, la început mai slab şi apoi tot mai puternic, pentru a ajunge ca, pe
culmile nepătimirii, să strălucească deplin în noi. Şi dacă lupta purificatoare este condusă în
primul rând de harul Botezului şi al Pocăinţei, apoi de starea de neprihănire apare pe prim
plan lucrarea darurilor Sfântului Duh. Şi dacă pe drumul purificării le simţim mai mult
puterea, ajunşi la iluminare, le vedem lumina lor65.
Prin Mirungere, Sfântul Duh pătrunde şi Se imprimă în mădularele şi organele celui
care primeşte această Taină şi produce un dar special în fiecare membru al Bisericii şi o
întărire a tuturor mădularelor. Astfel, prin diferitele daruri ale Duhului Sfânt se pune în
lucrare harul cel unul al Botezului şi se dezvoltă în credincios daruri speciale deosebite,
potrivit cu dispoziţiile sale naturale.

63
Ibidem, pp. 190-191.
64
Ibidem, p. 188.
65
Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Ascetica şi Mistica Ortodoxă, vol. II, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 5.

41
 III.3 Taina Sfintei Euharistii

Sfânta Euharistie este prezentată în general ca Taina în care sub chipul pâinii şi al
vinului se împărtăşeşte credincioşilor însuşi Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, spre iertarea
păcatelor şi viaţa de veci, după cum reiese din rugăciunile rostie de către preot la împărtăşire.
Vom reda textul integral al acestei rugăciuni, pentru o înţelegere cât mai profundă a acestei
Taine.
Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui
viu, care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă
cred că Acesta este Însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este Însuşi scump Sângele Tău.
Deci mă rog Ţie; miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele
cu cuvântul sau cu fapta, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Şi mă învredniceşte, fără de osândă,
să mă împărtăşesc cu preacuratele Tale taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.
Amin66
În realitate, ea este o Taină mult mai complexă decât o poate prezenta o definţie
didactică, fiindcă Sfânta Euharistie implică, în primul rând, prezenţa şi lucrarea personală a
lui Hristos.
Dacă în celelalte Taine, Hristos este prezent în chip nevăzut prin lucrarea Sa, în
Euharistie este prezent El Însuşi prin Trupul şi Sângele Său, sub chipul pâinii şi al vinului.
Dacă Botezul este o renaştere din Hristos, Dumnezeul-Om, Euharistia este o hrănire a omului
din El. Euharistia este urmarea firească a Botezului.
Şi în studiile de Teologie Liturgică ni se spune că pe când prin celelalte taine
dobândim numai anumite daruri ale harului mântuitor, prin Sfânta Euharistie ni se oferă
Hristos Însuşi, izvorul nesecat al tuturor darurilor, vistiernicul şi împărţitorul tuturor
bunătăţilor ce privesc viaţa şi pietatea67.
Este cea mai importantă Taină dintre toate Sfintele Taine, deoarece în timp ce prin
celelalte Taine creştinul primeşte numai harul divin, prin Sfânta Împărtăşanie el se
împărtăşeşte cu însuşi izvorul harului, cu Domnul Iisus Hristos întreg. Unirea cu Hristos în
Euharistie este şi actul de înfăptuire şi de creştere continuă a relaţiilor din interiorul unităţii
Bisericii ca trup al lui Hristos, desăvârşindu-se astfel lucrarea începută prin Botez şi

66
Liturghier, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 189.
67
Pr. Prof. dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Ed. Nemira, Bucureşti, 2002, p. 319.

42
Mirungere. De aceea, Sfânta Euharistie este prin excelenţă Taina unităţii Bisericii, căci o
pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine (I Corinteni 10, 17)68.
Sfânta Taină a Euharistiei este o jertfă şi o taină unificatoare a creştinilor în Trupul lui
Hristos, de încorporare în Hristos a celor botezaţi şi unşi cu Sfântul Mir, şi de creştere în
Hristos, ajutaţi de Duhul Sfânt, a celor deja încorporaţi în Hristos. Ea unifică în Biserica lui
Hristos pe toţi cei ce se adună să o săvârşească, cu preotul lor, hirotonit de Episcopul lor.
Euharistia îi unifică pe credincioşi prin faptul că Hristos îi adună pentru a-i oferi odată cu Sine
Însuşi Tatălui ca jertfă şi prin faptul că toţi se împărtăşesc de Hristos.
La Împărtăşire nu au acces decât cei încorporaţi în Hristos prin Botez şi Mirungere,
săvârşite nu în afara Bisericii, ci în Biserică, de către Episcop sau preot.
Participarea credincioşilor la Sfânta Euharistie se poate vedea şi din faptul că ei aduc
daruri la altar pentru a fi săvârşită Euharistia. Ei participă cu pâine şi vin, de cea mai bună
calitate şi din acestea e scos Sfântul Agneţ, care se sfinţeşte în timpul Sfintei Liturghii de către
preotul slujitor. Ei sunt în acest mod co-săvârşitori la Taină. Pâinea şi vinul adus de
credincioşi reprezintă fiinţa şi existenţa lor omenească, pământească, deschisă lui Dumnezeu
şi pentru Dumnezeu, Creatorul, Proniatorul şi Mântuitorul omului.
Hristos S-a adus pe Sine jertfă de răscumpărare pentru păcatele oamenilor, şi a trecut
prin cele mai grele chinuri pentru a îndumnezei ontologic firea umană şi a şterge păcatul
strămoşesc. De aceea, aşezarea Sfântului Agneţ în mijlocul Sfântului Disc şi orânduirea
tuturor celorlalte părticele în jurul lui, semnifică aducerea aceste jertfe de către Hristos cu
întrega Biserică, sau, cum am spus mai sus, împreună participarea Bisericii, cu toate
mădularele ei la această jertfă a lui Hristos Însuşi, în calitatea ei de Trup, prezentă totdeauna
acolo unde este Capul ei69.
Creştinul ia parte la această jertfă, nu ca un ins izolat, rupt ce ceilalţi, ci împreună cu
toţi ceilalţi, dar dintr-o unitate sau comuniune distinctă, care îl afirmă pe fiecare într-o strânsă
relaţie personală cu Hristos, ca Jertfă şi Jertfitor suprem 70. Însă această jerfă necesită
obligatoriu lucrarea preotului sau episcopului, căci ei sunt cei care pot invoca Sfântul Duh să
se coboare peste Sfintele Taine ale lui Hristos şi să le sfinţească. Dar acest lucru nu-l putem
considera ca şi cum preotul ar fi Hristos, si el este instrumentul prin care converg privirile şi
jertfele tuturor spre Hristos, căci Sfântul Apostol Pavel ne spune: Aşa să ne socotească pe noi

68
Pr. Prof. dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica…, op.cit., p. 307.
69
Ibidem, p. 279.
70
Sfântul Nicolae Cabasila, op.cit., p. 92.

43
fiecare om, ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4,
1).
Părintele Stăniloae ne spune aşa de frumos, când vorbeşte despre comuniunea dintre
preot, oameni şi jertfa lui Hristos: Toţi membrii comunităţii se aduc în aducerea preotului,
rugăciunea tuturor către Hristos este concentrată în rugăciunea lui, comunitatea susţine
rugăciunea Lui, se roagă în rugăciunea lui; dar şi rugăciunea lui mişcă şi adună în jurul ei, în
ea însăşi, tăcută sau sonoră, rugăciunea tuturor. Preotul este pentru comunitate, şi din rândul
membrilor ei, dar este rânduit de Hristos prin Duhul Sfânt lucrător în chip văzut, prin episcop,
ca urmaş al Apostolilor.
Sfânta Euharistie este jertfă pentru că este o actualizare perpetuă, nesângeroasă şi
identică a jertfei de pe Golgota, cu care se împărtăşesc credincioşii în mod real şi tainic.
Urmaşii lui Adam, Cain şi Abel, recunoscând vina părinţilor lor şi dorind să reia comuniunea
cu Creatorul lor, sunt primii care aduc jertfă. Dumnezeu primeşte jertfa sângeroasă a lui Abel
arătând prin aceasta că numai jertfa sângeroasă a Fiului Său va întări legătura sa cu omul.
Sângele lui Hristos aduce creatura spre Creator, deci spre viaţa veşnică.
Sfânta Euharistie este desăvârşirea tuturor celorlalte Taine, ne spune Sfântul Nicolae
Cabasila. Ea ajută la împlinirea a ceea ce nu au putut să facă celelalte Taine, după cum tot
ea este aceea care face să strălucească şi mai mult darul primit prin celelalte Taine,
întunecat de umbra păcatului. Pentru că a aduce la viaţă pe cei care au murit din cauza
păcatelor, aşa ceva numai Sfânta Împărtăşanie poate face 71. Dar cei ce se vor împărtăşi cu
Trupul şi Sângele lui Hristos trebuie să se pregătească într-un fel special, după cum ne spune
Sfântul Ioan Gură de Aur.
De aceea se cere omului „cea mai desăvârşită stare sufletească până la a depăşi însăşi
starea îngerească”. Când ne apropiem de Sfânta Euharistie, trebuie să o facem cu o vrednicie
sufletească asemenea ucenicilor lui Hristos. Gândeşte-te omule, de ce fel de jertfă ai să te
atingi, de ce fel de masă te apropii! Adu-ţi aminte că fiind pământ şi cenuşă te împărtăşeşeti
cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfânta Euharistie este împărăteasa Tainelor. De aceea ea le
covârşeşte pe celelalte prin trei mari însuşiri, şi anume: În primul rând ea este taină şi Jertfă
reală, nesângeroasă, adusă de Hristos lui Dumnezeu, în Biserică. Apoi prin ea ni se
împărtăşeşte nu numai harul, ci însuşi Izvorul harului
Iar ultima însuşirea este aceea că Euharistia actualizează până la sfârşitul veacurilor
jertfa mântuitoare a lui Hristos, unind tot mai strâns pe oameni cu Hristos, îndumnezeindu-
i.Nu vom putea niciodată să ne apropiem de Împărtăşanie ca Jertfă, dacă nu ne vom înfăţişa şi
71
Sfântul Nicolae Cabasila, op.cit., p. 95.

44
noi în faţa lui Hristos justificându-ne şi nu ne vom putea jertfi dacă nu primim puterea din
starea Lui de Jertfă. De la Botez la Euharistie, credinciosul face un salt calitativ ca de la chip
la asemănare sau comparabil cu înaintarea în pneonatizare a firii umane a lui Hristos,
petrecută întru naşterea şi învierea Sa. Această înaintare a celui botezat spre o tot mai adâncă
unire cu Hristos este înaintarea de la prima înviere (Botezul) spre anticiparea celei de-a doua
învieri. Taina Sfintei Euharistii, căci în Sfânta Euharistie se petrece o intimă şi îmbietoare
perihoreză între Hristos şi credincios. Sfânta Împărtăşanie este aroma cămării de nuntă deplin
vădite din viaţa viitoare, a Cinei de Taină fără sfârşit, a fericitului ospăţ al dragostei şi a
deplinei comuniuni neîncetate.
Ca şi prim efect al Sfintei Euharistii putem enumera unirea celui ce se împărtăşeşete cu Iisus
Hristos, după cum El însuşi ne spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu
petrece întru Mine şi eu întru el (Ioan 6, 56)72. Împărtăşirea cu Preacuratele lui Hristos Taine,
aduce cu ea şi spălarea păcatelor, progres în viaţa duhovnicescă, ea fiind în acelaşi timp şi
arvuna vieţii veşnice, precum reiese din formula împărtăşirii: Se împărtăşeşte robul lui
Dumnezeu, cu cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci73.
Cel ce se împărtăşeşte primeşte garanţia învierii şi a nemuririi, după cum ne spune
Sfântul Ioan Evanghelistul: ...cel ce va mânca din pâinea aceasta viu va fi în veci (Ioan 6,
51)74.
Aceste efecte ale Sfintei Euharistii se arată în cel ce o primeşte cu vrednicie, după o
pregătire corespunzătoare, cu căinţă, cu pocăinţă, cu rugăciune şi post, dar şi cu acte de
milostenie. Pentru cel nou botezat, Euharistia ajuta pe acesta să crească în Hristos, să
primească încă din pruncie pe Cel ce a pătimit, S-a răstignit, a înviat şi S-a înălţat la cer. Este
cel mai mare dar pe care îl poate avea cineva fiind în viaţă, acela de a primi în sânul său pe
Însuşi Hristos, Dumnezeul-Om. Acel neofit va putea creşte întru frica lui Hristos, se va
dezvolta sănătos şi va avea în el mereu ajutorul lui Hristos, Cel ce se dă tuturor hrană
duhovnicească şi nu se consumă niciodată.
Aşadar, din cercetarea amănunţită a referatelor biblice privitoare la Sfânta Taină a
Euharistiei, reiese clar că, la Cina cea de Taină, pâinea şi vinul euharistic au fost prefăcute în
Trupul şi Sângele lui Hristos, astfel că în Euharistie nu poate fi vorba despre o împărtăşire
simbolică sau spirituală, căci Sfântul Ioan Damaschin ne spune: Pâinea şi vinul nu sunt
72
Pr. Prof. dr. Isidor Todoran, Arhim. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op.cit., p. 310.
73
Liturghier, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 195.
74
Pr. Prof. dr. Isidor Todoran, Arhim. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op.cit., p. 311.

45
nicidecum închipuirea Trupului şi Sângelui lui Iisus Hristos, ferească Dumnezeu, ci însuşi
Trupul şi Sângele lui Hristos unit cu Dumnezeirea...dar nu ca şi cum trupul pe care-l ia
creştinul ar coborî din cer: pâinea şi vinul sunt prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului75.
După toate aspectele pe care le-am tratat mai sus, nu trebuie să uităm însă faptul că
Euharistia este un factor dinamic şi unificator al comunităţii credincişilor în Biserica lui
Hristos tocmai datorită faptului că este şi Jertfă, jertfa adevărată şi plenară (deplină) a lui
Hristos Însuşi, prin Duhul Lui, care preface darurile de pâine şi vin.
Prin Euharistie, se realizează, se menţine şi creşte Biserica în sensul deplin al
cuvântului, ca unitate potenţial completă a credincioşilor cu Hristos şi împreună cu Hristos,
prin Duhul Sfânt. Ea este plenitudinea Bisericii, comuniunea întregii Biserici, dar ea este
sacrament al Bisericii şi dată Bisericii de Hristos pentru plinirea ei. Euharistia este, într-
adevăr, manifestarea ultimă a lui Dumnezeu în Hristos. De aceea nu poate să existe niciun
săvârşitor nici mai înalt, nici mai decisiv decât cel care prezidează Euharistia şi anume
Episcopatul.
Cei uniţi cu Hristos în Sfânta Euharistie se menţin şi se afirmă ca persoane în
comuniune cu Hristos Însuşi şi ca împreună moştenitori lui Hristos Însuşi. Căci, fără să ne
pierdem ca persoane proprii, Euharistia ne uneşte cu Hristos în sensul că sângele Lui, care se
scurge din Trupul Lui pe cruce, pentru a produce în acest Trup moartea şi starea spirituală a
învierii, trece în noi cu tendinţa de a produce şi în noi aceeaşi moarte şi înviere. Hristos ca
subiect ce moare şi înviază, devine subiectul producător de moarte tainică şi înviere în
subiectele noastre.
De aceea, cei ce se botează trebuie să primească Sfânta Împărtăşanie, pentru ca ei să
devină co-participanţi la patimile Domnului Hristos şi pentru a se produce în ei aceeaşi
moarte şi înviere care s-a produs prima dată prin Hristos, iar apoi prin Botez. Euharistia
pentru ei, şi chiar şi pentru cei deja încorporaţi în Biserică, este astfel coroana care
încununează Tainele primite înainte (Botez şi Mirungere), dar în acelaşi timp este şi hrana
duhovnicească de care are nevoie orice creştin pentru a creşte în sânul Bisericii şi a deveni
hristofor (purtător de Hristos). Numai astfel, Hristos intră şi rămâne în mod real în cei
Botezaţi, aceştia fiind datori să îl păstreze şi să îl reînnoiască în ei cât mai des.
Făcând o cercetare mai amănunţită asupra acestui capitol, atât de important pentru
lămurirea semnificaţiei şi importanţei Tainelor de încorporare în Hristos, putem spune că
Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt cele trei Taine prin care cel ce crede în Hristos se

75
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 197.

46
uneşte în mod deplin cu El şi este introdus în Biserică. Sfânta Euharistie este, însă, Taina prin
excelenţă a unităţii pe care Biserica o dobândeşte în Hristos.
Euharistia este Taina care încununează Botezul şi Mirungerea nu numai ca plenitudine
a puterii şi a vieţii celei noi începute virtual prin Botez şi care are în ea puterea virtuală,
dezvoltată prin Mirungere. În Botez, cel ce crede în Hristos moare tainic păcatului, sau moare
faţă de omul vechi, luând putere din moartea lui Hristos pentru a trăi cu El viaţa cea nouă în
ascultare faţă de Dumnezeu. În Euharistie, omul renăscut în Hristos prin Botez şi întărit în
Duhul Sfânt prin Taina Mirungerii moare cu Hristos pentru a învia la viaţa cea veşnică. Viaţa
cea nouă din botez, nu poate exista fără perspectiva şi arvuna vieţii veşnice, care se dă prin
Euharistie. De aceea, Euharistia se dă imediat după Botez şi Mirungere, ca arvună a Învierii.
Astfel că, Botezul este Taina începutului, Mirungerea este Taina mijlocului, iar Euharistia este
Taina sfârşitului sau a desăvârşirii.Sfânta Euharistie este Taina de iniţiere, împreună cu
Botezul şi Mirungerea, prin care Hristos parcurge cu fiecare credincios în parte şi cu toţi
împreună calea iconomiei divine pe care a străbătut-o El Însuşi.

IV. Însemnătatea Tainelor inițiatice, în viaţa Bisericii şi a

credincioşilor

Tot ceea ce există pe lume este darul lui Dumnezeu, pentru a face din viaţa omului o
comuniune cu Dumnezeu. Este iubirea lui Dumnezeu, transformată în tot ceea ce are omul
nevoie pentru a trăi, căci dintre toate vieţuitorele existente, omului i s-a cerut să răspundă
binecuvântării lui Dumnezeu cu propria-i binecuvântare. Sfintele Taine, în general, reprezintă
poarta şi calea prin care viaţa lui Dumnezeu vine în creaţie, o izvăveşte de păcat şi de moarte,
o face vie şi o sfinţeşte. Însăşi Biserica, în care se săvârşesc Sfintele Taine ale lui Hristos, este
o Taină a Adevărului şi a Vieţii 76, căci ea este Însuşi Trupul lui Hristos, iar Hristos, după cum
ne spune prin Sfintele Evanghelii, este Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 16, 6). În calitatea ei de
Trup al lui Hristos, Biserica este prin acest fapt, domeniul în care este prezent şi în care
lucrează Duhul Sfânt77.

76
Paul Evdokimov, Ortodoxia, trad. Dr. Irineu Ioan Popa, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 287.
77
Pr. Prof. dr. Liviu Streza, Sfintele Taine şi ierurgiile în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, în „Revista
Teologică”, III (1993), nr. 3, p. 3.

47
 Prin Sfintele Taine, viem, ne mişcăm şi suntem78. Prin Sfintele Taine trecem prin toate
câte a trecut Hristos, repetând drumul sfinţitor al firii umane asumate de El pentru a mântui
lumea şi pentru a uni omul cu firea Sa dumnezeiască.
Astfel, Biserica prin Sfintele Taine poate să vindece şi să înnoiască umanitatea
reorientându-o spre Hristos. Pe acest temei, după cum am amintit în tratarea lucrării noastre
de până acum, nu există Taine în afara Bisericii, ci numai în Biserică, săvârşite la început de
Sfinţii Apostoli, iar după ei de episcopi şi preoţi, urmaşi ai acestora.
Iisus Hristos este Taina lui Dumnezeu Tatăl (Coloseni 2, 2), este Taina cea din veac
ascunsă neamurilor (Coloseni 1, 26), este Taina deplinei uniri între Creator şi creatură. În
acest sens, Apostolii şi urmaşii lor, episcopii şi preoţii, sunt nu numai vestitori ai Tainei lui
Hristos, ci şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1). De aceea este nevoie de
preoţi în Biserică pentru a putea săvârşi cultul divin al Bisericii celei dreptmăritoare, căci
chiar dacă avem preoţia universală, totuşi aceasta nu poate îndeplini funcţiile preoţiei
sacramentale întemeiate de Hristos, când a trimis pe Ucenicii Săi la propovăduire: Precum M-
a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi. Acestea zicând, a suflat asupra lor şi le-a zis:
Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi
ţinute (Ioan 20, 21-23).
Referindu-ne la la rolul şi importanţa Tainelor încorporării în Hristos pentru
credincioşi, putem spune că ele sunt cele care ne introduc în Biserică, ele sunt cele care ne
înalţă spre bolta cerului pentru a putea vedea măreţia lui Dumnezeu. Tot ele sunt cele prin
care ne hrănim duhovniceşte cu hrana cea nesfârşită, care este Hristos. Dar, acest lucru nu-l
putem realiza dacă nu conlucrăm şi noi cu harul primit de la Duhul Sfânt. Orice creştin
adevărat trebuie să aibă o viaţă duhovnicească desăvârşită şi plină de sfinţenie, încărcată de
Duh Sfânt şi impodobită cu darurile Sale. Viaţa duhovnicească este viaţa în Hristos şi constă
din unirea sufletului cu Dumnezeu. Aşezarea lui Dumnezeu în sufletul unui om se face prin
Sfintele Taine pe care le putem primi numai prin Biserica Sa, de la slujitorii Săi79.
Dacă la naştere, omul primeşte un nume din partea persoanelor existente, prin care se
defineşte ca persoană nouă, unică, prin Sfintele Taine i se asigură existenţa eternă ca persoană
unică, prin faptul că e primit de Dumnezeu în comuniunea cu Sine80.

78
Sfântul Nicolae Cabasila, op.cit., p. 30.
79
https://www.referat.ro/seminarii/Sfintele_Taine_si_ierurgiile_bisericesti_f557d.html, accesat la data: 26.
08.2022.
80
Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Ed. Mitropliei Olteniei, Craiova, 1987, p.
202.

48
 Pentru a avea viaţă în Hristos şi în Biserica Sa, prima condiţie este să fim mădulare ale
Trupului lui Hristos, iar această condiţie nu o putem realiza decât prin cele trei Taine Sfinte de
încorporare sau iniţiere creştină. Viaţa adevărată se câştigă astfel prin Sfintele Taine, dar ea se
păstrează prin strădania noastră.
Slujba Sfintelor Taine, pe lângă multe alte efecte, împlineşte în primul rând funcţia
harismatică sau sfinţitoare a cultului divin ortodox, fiind deci mijloace de mântuire81.
Astfel, primele trei Taine care se administrează oricărui om pentru încorporarea în
Trupul lui Hristos, Biserica, sunt Botezul, Mirungerea şi Euharistia, fără de care nu putem
deveni mădulare ale Bisericii lui Hristos. Botezul este începutul vieţii veşnice. El reprezintă
pentru om un eveniment ontologic care îi remodelează şi îi întregeşte existenţa creată. Şi de
aceea el constituie rădăcina, izvorul şi postamentul vieţii spirituale. Prin chenoză, Fiul lui
Dumnezeu S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, iar la asemănare făcându-Se ca un om
pentru a mântui lumea de păcate şi a îndumnezei ontologic firea umană din noi.
Această mişcare descendentă a Creatorului spre creatură s-a realizat prin Întruparea
Logosului divin, prin asumarea firii omeneşti, întreagă şi deplină, de Cel care este chipul
Tatălui (Coloseni 1, 15), Raţiunea Supremă prin Care toate au venit la existenţă82.
În urma căderii din viaţa de har, înţeleasă ca o legătură intimă şi dialogică a omului cu
Dumnezeu, această mişcare filiativă spre Părintele Ceresc a primit o conotaţie soteriologică83.
Botezul este calea spre Împărăţie, încredinţată omenirii de Iisus Hristos, Mântuitorul
nostru Suprem. Lucrarea mântuitoare a lui Hristos se îndreaptă spre firea Sa omenească,
asumată prin primirea trupului uman însufleţit din Preacurată Fecioară Maria. Firea
omenească, unită ipostatic cu firea dumnezeiască în unicul ipostas al Cuvântului Întrupat,
devine obiectul şi ţinta acţiunii dumnezeieşti de ridicare şi reabilitare ontologică. Prin aceasta,
ea este curăţată şi eliberată de afectele, pătimirea şi moartea actualizate de păcatul strămoşesc.
Asumându-şi ipostatic firea omenească, Hristos intră într-o unitate şi intimitate
ontologică cu întregul neam omenesc. Astfel, prin firea omenească, această acţiune
soteriologică se îndreaptă spre noi toţi pentru ca prin participarea la Dumnezeirea
manifestată în puterea pe care ne-o transmite firea Lui umană, să ne elibereze şi pe noi în
viaţa aceasta de păcat, iar în cea viitoare de afecte, de coruptibilitate şi de moarte 84.
81
Pr. Prof. dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Ed. Nemira, Bucureşti, 2002, p. 274.
82
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Creaţia ca dar şi Tainele Bisericii, în „Ortodoxia”, XXVIII(1976), nr. 1, pp. 28-
32.
83
Ibidem, pp. 30-31.
84
Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 75.

49
 Între Persoana Mântuitorului Hristos şi opera răscumpărătoare nu există un interval, o
separaţie. Persoana şi opera se disting, se deosebesc, dar nu sunt separate sau despărţite. Ele
formează o singură realitate teandrică mântuitoare, deoarece opera reprezintă manifestarea
persoanei sau persoana în acţiune.
Sfântul Botez ne comunică eficacitatea Jertfei de pe cruce. Întregul demers liturgic
reprezintă o unire tot mai deplină cu Hristos, prin adâncirea noastră tainică în misterul
soteriologic, adâncire ce echivalează cu experierea lui Hristos, Care este Învăţător, Arhiereu şi
Împărat în acelaşi timp. Cufundarea noastră, care este o înălţare, nu este o experiere a unuia
din aceste aspecte ale întreitei slujiri a Mântuitorului, ci experierea lui Hristos ca Profet,
Arhiereu şi Împărat deodată. Iar întâlnirea noastră cu Hristos se realizează deplin în Sfântul
Botez.
Ori, Sfântul Botez reprezintă un mod şi o cale de unire comunitară, comunională a
credincioşilor cu Dumnezeu Tatăl, în Hristos, prin Duhul Sfânt. Iar această unire se realizează
prin mijlocirea şi slujirea sacerdotală a preoţiei85.
În Sfântul Botez, Mântuitorul reactualizează mistic întreita Sa slujire, prin care omul a
fost transfigurat prin lumina harică şi necreată a învăţăturii adevărate, reliefată prin strălucirea
Duhului Sfânt, a fost readus la Dumnezeu prin unirea umanului cu divinul în ipostasul
Logosului, fiind întărit şi susţinut în această legătură, prin Împărăţia lui Hristos în Duhul
Sfânt.
Astfel că, întreagul ritual al Botezului este o împletire tainică şi mistică a voii lui
Dumnezeu Tatăl cu lucrarea hristică mântuitoare şi cu actualizarea ei în Duhul Sfânt, prin
slujirea preoţească sacramentală. A primi Botezul, ne spune Sfântul Nicolae Cabasila,
înseamnă să te naşti întru Hristos, să începi o viaţă nouă sau să fi adus la viaţă din nimic86.
Nu trebuie omis faptul că la Botezul unui copil poate participa şi mama pruncului, însă
numai dacă au trecut cele patruzeci de zile de curăţie. Faptul că participă la botez, are o
semnificaţie aparte pentru ea, fiind astfel martora încorporării celui mic în sânul Bisericii. Prin
aceasta, ea trebuie să dezvolte copilului idei despre Dumnezeu şi să-l facă să conştientizeze
mai mult importanţa iubirii de Dumnezeu şi participarea la slujbele pe care Biserica le-a
păstrat şi le-a dezvoltat încă de la Cincizecime. Trebuie specificat şi faptul că Botezul, dar şi
Sfânta Euharistie nu se administrează celor decedaţi87.
85
https://biblioteca.regielive.ro/disertatii/religie/tainele-de-initiere-in-viata-crestina-366558.html, accesat la data:
07.10.2022.
86
Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii..., op.cit., p. 49.
87
Ibidem, p. 608.

50
 Astfel că importanţa Botezului, la prima vedere, nu este aşa de relevantă pentru unii
care nu cred cu adevărat în puterea harismatică a Botezului, dar cercetând mai cu de-
amănuntul vom vedea că fără el omul nu se poate mântui. Nu ne putem sustrage de la
primirea Botezului căci Hristos Însuşi a primit ceea ce noi numim din apă şi din Duh, iar dacă
El, fiind Dumnezeu şi Om în acelaşi timp, a făcut acest lucru, cine suntem noi să ne
împotrivim acestei porunci date de El: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va
putea să intre în împărătia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Tocmai de aceea, de lucrarea
regeneratoare a Sfântului Botez nu trebuie lipsiţi nici pruncii, ei fiind - în vremurile noastre -
primitorii obişnuiţi ai Botezului, pentru că, deşi nu au păcate personale, şi ei moştenesc
păcatul strămoşesc. Dacă în Adam toţi am păcătuit, în Hristos toţi suntem restauraţi, prin baia
naşterii din nou.
După naşterea din nou, urmează ca neofitul să primească Sfânta Mirungere, prin care
el primeşte darurile Sfântului Duh spre o viaţă bună şi îndreptată către Dumnezeu.
Sfânta Scriptură ne oferă suficiente mărturii privind originea divină a Tainei
Mirungerii cât şi a caracterului său sacramental, ca Taină a împărtăşirii darurilor Duhului
Sfânt celor nou botezaţi. Importanţa acestei Taine pentru credincioşi reiese din însăşi formula
cu care este administrată Pecetea darului Duhului Sfânt, prin care Duhul Sfânt se imprimă în
noi şi ne ajută să creştem, atât fizic, cât mai ales spiritual. De aceea, se impune preotului ca
îndată după otpustul fiecărei Taine a Botezului să ţină o cateheză pentru fixarea anumitor
pasaje întâlnite în ritualul acestei slujbe.
În epoca apostolică, Taina Mirungerii se administra fie prin punerea mâinilor, fie prin
ungerea cu Sfântul Mir, ultima formă împlinindu-se mai târziu. Rânduiala apostolică privind
administrarea Mirungerii şi întreaga semnificaţie teologică a acesteia, cuprinsă în Sfânta
Scriptură sunt confirmate de documentele primelor veacuri creştine, constituind nucleul
original care stă la baza amplelor rânduieli de mai târziu. Rânduiala apostolică a Mirungerii
cât şi teologia ei, dezvoltată de Părinţii Bisericeşti, s-au păstrat cu fidelitate în Ortodoxie.
Rânduiala Mirungerii din diferitele biserici vechi orientale dovedeşte o unitate de concepţie
care urcă până la tradiţia apostolică. Bisericile vechi orientale la fel ca Biserica Ortodoxă au
păstrat cu sfinţenie unitatea tainelor iniţierii creştine, administrându-le pe toate trei în cadrul
aceleaşi rânduieli88.
Cel ce a devenit om nou în Hristos şi a fost imprimat în toate puterile sufletului şi în
organele simţurilor şi ale trupului de Duhul Sfânt, poate înainta mai departe în unirea cu
88
Pr. Prof. dr. Liviu Streza, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox şi cel catolic. Studiu comparativ, în „Studii
Teologice”, XXV(1973), nr. 9-10, pp. 685-697.

51
Hristos, poate realiza o nouă treaptă a transcenderii. Aceasta are loc prin dumnezeiasca
Euharistie89. Unindu-se cu Hristos prin Sfânta Împărăşanie, neofitul devine purtător de
Hristos, sau cum zice Sfântul Nicolae Cabasila, devine hristofor, iar prin primirea celor trei
Taine de iniţiere creştină, neofitul devine credincios deplin al Bisericii lui Hristos. Dacă
Mirungerea încununează Botezul, Euharistia înseamnă încununarea Mirungerii.
Euharistia nu este o Taină printre celelalte Taine, ci este Taina Tainelor, mai presus de
oricare alta, iar după cum ne spune Sfântul Cabasila, mai încolo de ea nu se mai poate merge,
nici nu se mai poate adăuga ceva 90. Sfânta Împărtăşanie este expresia cea mai adevărată a
Bisericii91. Ea nu-l face pe om asemenea lui Hristos, precum celelalte Taine, ci cu adevărat îl
hristifică. Ca şi în primele două Taine amintite, cei ce participă la acestea, devin co-trupeşti
cu Hristos şi părinţi spirituali ai neofitului. În acest fel şi prin Euharistie se stabileşte şi se
întăreşte comuniunea, atât cu Hristos, cât şi cu ceilalţi credincioşi, ea fiind prin excelenţă
Taina unităţii Bisericii. În rugăciunile de dinainte şi după împărtăşire se spune despre
Preacuratele Taine, că au puterea de a lumina cugetul omului, de a alunga gândurile răutăţii şi
de a fi stavilă relelor obiceiuri. De asemenea, ele îl feresc pe creştin de tot răul şi de toată
lucrarea diavolească, aducând mântuirea sufletului şi a trupului.
Rugăciunea Sfântului Simeon Metafrastul, citită după Sfânta Împărtăşanie, subliniază
acest lucru: Cel ce de bunăvoie mi-ai dat mie hrană Trupul Tău, foc fiind, care arde pe cei
nevrednici, să nu mă arzi pe mine, Făcătorul meu, ci mai vârtos intră în alcătuirea
mădularelor mele şi în toate încheieturile, în rărunchii şi în inimă şi arde spinii tuturor
păcatelor mele92.
Aşadar, prin cele trei Taine de iniţiere creştină, cel care le primeşte, primeşte în sine
harul Duhului Sfânt, dar şi pe Hristos, pe care trebuie să-l ia ca model de urmat în viaţă.
Împărtăşania, fiind o Taină care se repetă, trebuie să fie luată de cât mai multe ori, dar cu
vrednicie93, pentru că ea este cea care ni-l înnoieşte în noi pe Hristos şi ne creşte în El, Hristos
fiind ţelul nostru suprem spre care trebuie să tindem.

89
Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Ed. Mitropliei Olteniei, Craiova, 1987, p.
202-203.
90
Sfântul Nicolae Cabasila, op.cit., p. 107.
91
Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu în Tradiţia Răsăriteană, trad. Pr. Lect. dr. Vasile Răducă, Ed.
Christiana, Bucureşti, 2005, p. 111.
92
Liturghier, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 369.
93
Pr. dr. Vasile Petrică, Împărtăşania noului botezat, în „Mitropolia Banatului”, XVIII (1986), nr. 1-2, pp. 76-
79.

52
 Concluzii

După cele relatate mai sus, referitor la Tainele încorporării în Hristos, putem afirma ca
Biserica este întruchipată în Sfintele Taine dar nu în chip simbolic, ci ca mădularele în inimă,
ca ramurile în rădăcina plantei sau ca mlădiţele în viţă. Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt
considerate Taine ale vieţii spirituale, deoarece ele sunt foarte importante pentru mântuirea
fiecărui om.
Prin Taina Botezului ne unim şi ne naştem în Hristos, prin Taina Mirungerii ne întărim
în viaţa duhovnicească, iar prin Sfânta Taină a Euharistiei primim hrana pentru viaţa de
dincolo, numită viaţa veşnică.Botezul naşte din nou, înfiază şi dă harul mântuitor şi înnoitor,
virtual, dar el trebuie stimulat, activat, sau pus în lucrare. Taina Mirungerii, fiind nedespărţită
de Botez, urmează îndată după scoaterea celui botezat din Sfânta apă a Botezului, pe care îl
completează şi-l continuă.
Taina Mirungerii este, după Biserica Ortodoxă, semnul chemării noastre la slujirea
preoţiei universale, de care vorbeşte Sfântul Apostol Petru în Epistola sa întâi, capitolul II,
versetul 9. Euharistia este cea mai importantă Taină dintre toate Sfintele Taine, deoarece în
timp ce prin celelalte Taine creştinul primeşte numai harul divin, prin Sfânta Împărtăşanie el
se împărtăşeşte cu însăşi izvorul harului, cu Domnul Iisus Hristos întreg. Unirea cu Hristos în
Euharistie este şi actul de înfăptuire şi de creştere continuă a relaţiilor din interiorul unităţii
Bisericii ca trup al lui Hristos, desăvârşindu-se astfel lucrarea începută prin Botez şi
Mirungere.
„Biserica se arată prin Sfintele Taine nu ca prin simboluri, ci cum se arată inima prin
mădulare, rădăcina unui arbore prin ramuri şi, după expresia Mântuitorului, ca viţa prin
mlădiţe. Căci aici nu este numai o identitate de numire sau o analogie de asemănări, ci
identitate de realitate. Sfintele Taine sunt într-adevăr Trupul şi Sângele lui Hristos, care
pentru Biserica lui Hristos sunt adevărata hrană şi adevărata băutură”94.
Prin urmare, Biserica îşi împrospătează unirea sau legătura cu Dumnezeu prin Tainele,
care, pe de altă parte, numai în cadrul ei sau în ea se săvârşesc, ca tot atâtea prilejuri de noi
întâlniri şi împrospătări de comuniune ale unor membri ai ei cu Hristos, în cadrul ei, la cererea

94
Sfântul Nicolae Cabasila, op.cit., p. 211.

53
ei, în baza legăturii ei permanente cu El. Conform Sfintei Scripturi, atât a Vechiului, cât şi a
Noului Testament există trei Taine ale încorporării în Hristos şi în Biserică, primele două fiind
primite o singură dată de către o persoană, căci acestea nu se pot repeta, adică Botezul şi
Mirungerea, ci doar Sfânta Euharistie, cea de-a treia, se poate administra ori de câte ori
creştinul este vrednic de a o primi.
Tainele de încorporare sau iniţiere în Hristos au fost dezbătute de marii Părinţi ai
Bisericii, atât din Răsărit, cât şi din Apus. Ei au vrut să ne descopere prin aceastea, că, dacă le
vom primi cu toată curăţia şi cu toată deschiderea noastră, nu vom muri, ci vom fi vii în
Împărăţia lui Dumnezeu.
Indiferent de epoca în care au trăit ei, aceştia ne-au lăsat învăţături importante pentru
Ortodoxie. Ele sunt izvorul cel mai de preţ al Bisericii, pentru că din acestea vedem cum se
prezenta ritualul de atunci al Botezului, Mirungerii şi Euharistiei şi de asemenea putem vedea
şi cum s-a dezvoltat acest ritual.
Euharistia este Taina care încununează Botezul şi Mirungerea nu numai ca plenitudine
a puterii şi a vieţii celei noi începute virtual prin Botez şi care are în ea puterea virtuală,
dezvoltată prin Mirungere. În Botez, cel ce crede în Hristos moare tainic păcatului, sau moare
faţă de omul vechi, luând putere din moartea lui Hristos pentru a trăi cu El viaţa cea nouă în
ascultare faţă de Dumnezeu.
În Euharistie, omul renăscut în Hristos prin Botez şi întărit în Duhul Sfânt prin Taina
Mirungerii moare cu Hristos pentru a învia la viaţa cea veşnică. Viaţa cea nouă din botez, nu
poate exista fără perspectiva şi arvuna vieţii veşnice, care se dă prin Euharistie. De aceea,
Euharistia se dă imediat după Botez şi Mirungere, ca arvună a Învierii.
Prin cele trei Taine de iniţiere creştină, cel care le primeşte, primeşte în sine harul
Duhului Sfânt, dar şi pe Hristos, pe care trebuie să-l ia ca model de urmat în viaţă.
Împărtăşania, fiind o Taină care se repetă, trebuie să fie luată de cât mai multe ori, dar cu
vrednicie, pentru că ea este cea care ni-l înnoieşte în noi pe Hristos şi ne creşte în El, Hristos
fiind ţelul nostru suprem spre care trebuie să tindem.

Bibliografie

I. Resurse scripturistice și cărți de cult

54
 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta; redactată și adnotată
de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte
osteneli, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2013
3. Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012
4. Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă , Bucureşti, 2013

II. Sfinți părinți și scriitori bisericești

1. SFÂNTUL AMBROZIE AL MILANULUI, De Mysteriis (Despre Sfintele Taine), trad.

Pr. Prof. Ene Branişte, în Studii Teologice, 1965, nr. 5-6
2. Idem, De Sacramentis, trad. Pr. Prof. Ene Branişte, în Studii Teologice, XIX (1967), nr.
9-10
3. SFÂNTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru,
Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2003
4. SFÂNTUL DIODOH AL FOTICEEI, Cuvânt ascetic în 100 de capete, în Filocalia, vol.
1, ediţia a IV-a, trad. Pr. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993
5. SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, Marele cuvânt catehetic sau despre învăţământul
religios, trad. Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998
6. SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, ED.
IBMBOR, Bucureşti, 2005.
7. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Cateheze baptismale, trad. Pr. Marcel Hancheş, Ed.
Oastea Domnului, Sibiu, 2003
8. SFÂNTUL MARCU ASCETUL, Despre Botez, în Filocalia, vol. 1, ediţia a IV-a, trad.
Pr. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993
9. SFÂNTUL NICOLAE CABASILA, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1997
10. SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG, Cele 225 de capete teologice şi practice, în
Filocalia, vol. VI, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977
11. SFÂNTUL VASILE CEL MARE, Omilii şi cuvântări, în PSB, vol. 17, trad. Pr. Prof.
Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986

55
12. TEODOR DE MOPSUESTIA, De sacramentis, trad. Pr. Prof. Ene Branişte, în Studii
Teologice, XIX (1967), nr. 9-10

III. Resurse bibliografice

1. BANU, Drd. Emanuel, Importanţa Sfintelor Taine în creşterea în Hristos, în „Studii

Teologice”, XXVII (1976), nr. 7-10
2. BRANIŞTE, Pr. Prof. dr. Ene, Liturgica specială, Ed. Nemira, Bucureşti, 2002
3. IDEM, Explicarea Botezului în „Catehezele baptismale” ale Sfântului Ioan Gură de
Aur, în „Studii Teologice”, XXII (1970), nr.7-8
4. BRIA, Pr. Prof. Dr. Ion, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Bucureşti, Ed. IBMBOR, 1994
5. CARREZ, Maurice şi Morel, Francois, Dicţionar grec-român al Noului Testament, trad.
de Gheorghe Badea, Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999 
6. CHIŢESCU, Prof. Nicolae, Sfintele Taine, în „Studii Teologice”, XII (1949), nr. 7-8
7. EVDOKIMOV, Paul, Ortodoxia, trad. Dr. Irineu Ioan Popa, Ed. IBMBOR, Bucureşti,
1997
8. HAU, Drd. Mihai, Tainele de inițiere după Catehezele mistagogice ale Sfântului Chiril al
Ierusalimului, „Ortodoxia” XXXVIII (1986), nr.4
9. MIRCEA, Pr. Ioan, Taina Botezului, în „Ortodoxia”, XXXI (1979), nr. 3-4
10. NECULA, Pr. Prof. dr. Nicolae D., Ce se cuvine să ştim în legătură cu Taina Botezului
şi săvârşirea ei, în „Vestitorul Ortodoxiei”, XVI(2006), nr. 373
11. PETRICĂ, Pr. dr. Vasile, Împărtăşania noului botezat, în „Mitropolia Banatului”,
XVIII(1986), nr. 1-2
12. REMETE, Pr. Lect. George, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia,
1997
13. STĂNILOAE, Pr. Prof. dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 2010
14. IDEM, Drumul cu Hristos, Mântuitorul, prin Tainele şi sărbătorile Bisericii Ortodoxe,
în „Ortodoxia”, XXVIII(1976), nr. 2
15. IDEM, Creaţia ca dar şi Tainele Bisericii, în „Ortodoxia”, XXVIII (1976), nr. 1
16. IDEM, Tainele iniţierii în mistica sacramentală a lui Nicolae Cabasila, în „Ortodoxia”,
XLI (1989), nr. 3-4
17. IDEM, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Ed. Mitropliei Olteniei, Craiova, 1987

56
 18. IDEM, Ascetica şi Mistica Ortodoxă, vol. II, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002
19. IDEM, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în „Ortodoxia”, VIII (1956), nr. 1
20. IDEM, Din cabul sacramental al Bisericii, în „Studii Teologice”, XVIII (1966), nr. 9-10
21. STREZA, P.S. dr. Laurenţiu, Tainele de iniţiere creştină în Biserica Răsăriteană, Ed.
Trinitas, Iaşi, 2002
22. IDEM, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox şi cel catolic. Studiu comparativ, în
„Studii Teologice”, XXV (1973), nr. 9-10
23. TODORAN, Pr. Prof. dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. dr. Ioan, Dogmatica Ortodoxă,
Ed. Ranşterea, Cluj-Napoca, 2003
24. VOICU, Arhid. Prod. dr. Constantin, Cine poate boteza?, în vol. Studii de teologie
patristică, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004

IV. ResurseWeb

1. https://www.referat.ro/seminarii/Sfintele_Taine_si_ierurgiile_bisericesti_f557d.html

2. https://biblioteca.regielive.ro/disertatii/religie/tainele-de-initiere-in-viata-crestina-
366558.html

3. https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/ce-sunt-sfintele-taine

4.https://ortodoxieprotestantism.wordpress.com/2012/07/27/sfintele-taine/

5. https://doxologia.ro/taine-ierurgii-slujbele-bisericii/cele-7-sfinte-taine-ale-bisericii,

DECLARAȚIE DE ONESTITATE

57
 Subsemnatul, Nistoroiu Teodor, fiul lui Nistoroiu Neagu şi al lui Nistoroiu Ionelia,

identificat cu BI/ CI seria nr. VN 849975, eliberat de SPCLEP Focșani, la data de 28.09.2022,

CNP 5040929394427, declar pe proprie răspundere că la conceperea lucrării de atestat cu

titlul, Tainele inițiatice: Botezul, Mirungerea și Euharistia, sub conducerea ştiinţifică a Pr.

Prof. Dr. Gheorghe Sava-Popa, nu am folosit alte surse decât cele menţionate în bibliografie,

lucrarea îmi aparţine în întregime şi nu conţine plagiat.

Buzău, Nistoroiu Teodor

58