Tiberiu Adrian Gheorghiță

Sfântul Iustin Martirul și

filosoful.
Viața și opera.

În perioada imediat următoare scrierilor Noului Testament, o

perioadă dificilă pentru creștini din cauza persecutărilor de catre
autoritățile politice, s-au remarcat o serie de intelectuali creștini care au
început sa pledeze pentru creștinism prin scrieri, asa numitele apologii.
Între cei mai importanți apologeți vorbitori de limbă greacă se
numără și Sfântul Iustin Martirul și filosoful.
Acesta s-a născut în Flavia Neapolis, fosta cetate Sichem din
Palestina, din familie nobilă păgână. Iustin a avut parte de o pregătire
intelectuală aparte. A frecventat diversele școli filosofice ale vremii, însă
niciuna nu i-a satisfăcut nevoile de înțelegere de semnificație a vieții. S-
a apropiat într-un timp de platonism, însă totul a luat sfârșit când se
plimba pe malul mării, unde un bătrân l-a convins că platonismul nu
poate mulțumi sufletul unui om și l-a îndemnat să citească profeții,
deoarece ei sunt singurii care au propovăduit și anunțat adevărul.
O lumină s-a aprins atunci în sufletul și mintea sa și a început să
studieze scrierile profeților, ale celor ce anunțau venirea
lui Iisus Hristos.
Căutarea sinceră a adevărului l-a adus la credința creștină,
„singura filosofie sigură și folositoare" , cum o numea el.
Un alt factor care a contribuit semnificativ la convertirea lui Iustin
a fost curajul de a sfida moartea pe care l-a văzut la martiri.
Tiberiu Adrian Gheorghiță

„Eu însumi găseam plăcere în scrierile lui Platon, și atunci când

auzeam vorbindu-se rău despre creștini, dar văzând că nu arătau nicio
frică în fața morții și a tuturor celorlalte lucruri care inspiră groază, m-
am gândit atunci că aceștia nu pot fi răi și iubitori de plăceri".
După convertirea sa care a avut loc cel mai probabil în Efes și-a
dedicat întreaga viață apărării credinței creștine.
Îmbrăcat într-un pallium, la fel ca filosofii greci, a început să
călătorească precum un învățător, apărând și propovăduind
pretutindeni Evanghelia lui Hristos.
A ajuns în Roma în timpul împăratului Antonin Piul și a fondat
acolo o școală creștină, între studenții căreia s-a numarat și Tațian. În
Roma, Iustin a întâlnit un critic vehement al creștinismului, în persoana
filosofului cinic Crescens.
De la Sfântul Iustin, de altfel un autor creștin prolific, se păstrează
două Apologii: una adresată împăratului Antonin Piul, Marcus Aurelius,
Lucius Verus, Senatului și întregului popor roman; una adresată
senatului Roman și un dialog cu un învățat iudeu, Trifon. Pentru curajul
mărturisirii sale, în anul 165, Sf Iustin Filosoful a fost decapitat împreună
cu alți 6 ucenici de ai săi, creștini.
Prima Apologie conține 68 de capitole. Acestea explică că nu
trebuie să fie condamnați creștinii, deoarece sunt nevinovați de crimele
ce li se impută și începe să arate nevinovăția lor. Spune că numele de
creștin este sinonim cu onestitatea. Printr-un joc de cuvinte, arată că
Hristos nu înseamnă numai Hristos, ci și onest.
Cea de-a doua Apologie a fost scrisă în atmosfera nou creată prin
venirea la conducerea imperiului a lui Marcus Aurelius. Sfântul Iustin
prezintă aici că o moarte voluntară (sinuciderea) este un act nelegiuit, o
faptă de răzbunare împotriva legii lui Dumnezeu. De asemenea, arată că
suferințele oamenilor (persecuțiile) sunt opera demonilor. Prin aceste
explicații le dovedește oamenilor disprețuiți (rușinea Imperiului) că
doctrina creștină este superioară celei filosofice păgâne.
Tiberiu Adrian Gheorghiță

În cea de-a treia lucrare păstrată din opera Sfântului Iustin, acesta
își așterne biografia sa până la convertire, discutând apoi problema legii
mozaice. Sfârșitul lucrării constă în dorința sinceră a lui Iustin ca iudeul
Trifon și prietenii lui să se convertească, prezentând identitatea
Logosului cu Dumnezeu, adorarea lui Iisus Hristos și universalitatea
Bisericii.